Proza Sobieski si romanii

Prof. IOAN HAPCA1

STUDIEREA ŞI APROFUNDAREA DIVERSELOR ASPECTE ŞI PROBLEME

ALE PROZEI:SOBIESKI şi ROMÂNII de Costache Negruzzi

Lecţii recapitulative pentru elevii din clasele V-VIII

Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură.

(Romani 12:7)

2

Textul prozei SOBIESKI ŞI ROMÂNII de Costache Negruzzi Pe drumul ce duce cătră Cetatea Neamţu, pe la sfârşitul lui septemvrie 1686,

se vedea o oaste mergând. După un trup de lăncieri ce deschidea marşa, urmau douăsprezece tunuri mari trase de boi, apoi o ceată de ofiţeri călări în fruntea cărora erau trei; unul în floarea vârstei, posomorât, gânditor, necăjit, şi doi mai bătrâni. Tustrei în haine poloneze. În sfârşit venea duiumul oştei: trăsuri, bagaje, pedestraşi, şleahtă pospolită, amestecaţi, în neregulă, cu steagurile strânse, cu capul plecat, cu armele răsturnate, cu întristarea pe faţă şi cu durerea în inimă. Nu se auzea nici surlă, nici dobă, numai tropotul cailor şi pasul oamenilor ce abia se mişcau, pentru că de zece zile caii n-au ros decât coaja copacilor, şi oamenii s-au hrănit numai cu poame.

Şi însă această oaste, în stare aşa ticăloasă e ceea ce a îngiosit de atâtea ori trufia Semilunii, iar acei trei fruntaşi ofiţeri sunt hatmanii Iablonovski şi Potoţki, şi cel din mijlocul lor însuşi Ion Sobieţki, regele Poloniei.

Şi cum să nu fie supărat şi necăjit vestitul rege? El, Sobieţki, fala leşilor, eroul creştinătăţii, mântuitorul Vienii, să fie nevoit pentru a doua oară a da pas turcilor, a se trage dinaintea tătarilor şi a moldovenilor; a-şi privi oastea ticăloşită de lipsa merindelor, horopsită de duşmanii carii îl urmează mişeleşte, fără a îndrăzni să-şi deie pept făţiş cu el, şi fac pradă tot ce cade, tot ce rămâne pe urmă; a nu întâmpina în drumul său decât o fioroasă pustietate!

Cum am zis, mergea încet şi gânditor. Hatmanii lângă dânsul păzeau tăcere, respectând supărarea sa de care şi ei se împărtăşeau.

CLICK/ENTER, după citirea ultimului cuvânt!

3

Textul prozei SOBIESKI ŞI ROMÂNII de Costache Negruzzi — Ce castel e acesta? întrebă Sobieţki, când rădicând capul, zări pe

sprânceana dealului, înălţându-se trufaşă dinaintea lui, cetăţuia Neamţu. Cu bună seamă vrun cuib a tâlharilor acestor moldoveni!

— La vreme de război, aici domnii Moldovei obicinuiesc a-şi trimete averile lor, răspunse Potoţki.

— Aşa! Să mergem dar să-l luăm. Oh! voi să-mi răzbun pre Cantemir care mă înşălă şi mă făcu să perd atâţa viteji!

— Eu aş zice să lăsăm cetatea aceasta, zise Iablonovski, şi să ne urmăm drumul înainte. Avem tunuri de câmp, nu de asalt.

— Ba, pre numele patronului meu! Nu va zice lumea că o cetate s-a arătat dinaintea lui Sobieţki fără a i se cuceri? N-avem tunuri? Vom lua-o dar cu mânile.

— Numele măriei tale e destul tun, zise Potoţki. Trufia polonului măgulindu-se de această groasă linguşire, faţa i se însenină

la ideea unei izbânzi atât de lesnicioase şi îndată dete poruncă să se înşire oastea cătră cetate.

În cetăţuie se afla optsprezece plăieşi, trimişi de ispravnicul de Neamţ pentru străjuire, în lipsa garnizoanei, care era la Fălcii pe lângă domnul Cantemir, unde tăbărâse armia turcească. Cu câteva ceasuri mai nainte sosise încă un tânăr plăieş, al cărui cal asudat păştea înşeuat troscotul ce creştea pe lângă ziduri.


4

Textul prozei SOBIESKI ŞI ROMÂNII de Costache Negruzzi — Mai bea o duşcă, băiete, zise un bătrân de care se videa că ascultă toţi, şi ne spune

ce ai mai văzut la Iaşi? — Ce să văd, tată? Blăstămăţie! Târgul îi în jac. Leşii pradă şi dezbracă pe bieţii

oameni. — Ş-apoi zic că-s creştini! — Creştini! Au prădat bisericile şi monastirile de odoare. Nu ştiţi încă? S-au dus să

ieie pe sfânta de la Triisfetitele. — Doamne fereşte! ziseră plăieşii făcându-şi cruce. — Aşa, urmă tânărul; eram acolo când au mers să ieie racla sfintei, dar călugărul,

simţind, au închis poarta, şi n-au vrut să deschidă; atunce... — Pui de om, călugărul! strigară ascultătorii. — Atunce craiul lor au poroncit s-aducă tunurile ca să spargă porţile; dar mai întâi au

trimis răspuns călugărului, care şedea în clopotniţă, să deschidă, ori face monastirea praf şi pulbere.

— Auzit-aţi acolo lifta cea păgână! Şi ce au făcut popa? — El au răspuns că nu se aştepta s-audă aşa vorbă de la un împărat care se zice

creştin, şi că măria sa îi mare şi puternic, poate să facă ceea ce zice, dacă nu se teme nici de Dumnezeu, nici de sfinţii lui, dar el nu deschide poarta, ci s-a îngropat sub zidurile bisericei, şi apoi lumea va judeca între dânsul, atât de slab, şi între măria sa atât de tare. Auzind aceste, leahul s-au făcut foc de mânie şi dasă acum poroncă să împuşce, când unul din hatmanii lui i-au zis nu ştiu ce. Cum îmi spuneau oamenii, i-au zis că nu se cade să facă aşa lucru, să strice casa domnului şi alte multe. Îndestul că l-au înduplecat să deie pace bisericei.


5

Textul prozei SOBIESKI ŞI ROMÂNII de Costache Negruzzi — Şi ce fac acum leşii la Iaşi? — Este o săptămână de când s-au dus, după ce au văzut că nu mai au

merinde pentru oşti, şi au purces pe Bahlui în sus, gândind c-or găsi de toate; dar acolea să videţi. Vodă, din lagărul turcilor, cum au auzit de aceasta, au şi pornit după dânşii un mârzac c-o mulţime de tătari şi vro cinci steaguri de moldoveni, iar mai întâi au trimes pe loc pre căpitanul Turculeţ c-o strajă de călăreţi care, apucând înainte, au scos toţi oamenii de prin sate, au dat pojar fânului şi fânaţelor, au ascuns prin gropi grâul şi orzul, şi duşmanul au găsit tot pustiu în drumul său, încât, agiungând la Cotnar, nu găsea să mânânce decât poamele copacilor; ba încă au pus prin bălţi şi nişte ierburi veninoase de care cum bea, crăpa; şi vai de capul lor! Pereau cu sutele şi ei şi caii, iar care rămânea pe urmă cădea în mânile moldovenilor, carii, fără mai multă judicată, ori îl spânzura, ori îl înţepa.

— Osânda sfintei Paraschevii! zise bătrânul. Dar tu cum le-ai aflat aceste toate?

— Eu - ştiţi că m-aţi trimis la Iaşi să văd ce mai este. După ce s-au dus leşii, m-am luat cât colea pe urma lor până la Cotnar, unde m-am întâlnit cu căpitanul Turculeţ, care mi le-au spus; ş-apoi, după ce am văzut că duşmanii şi-au luat drumul spre ţara lor, am apucat de-a dreptul piste codri... Dar oare ce buciumă străjerul?

— Fă-i semn să se coboare de pe zid şi să vie încoace. Nu trecu mult şi plăieşul de strajă viind, spuse că o oaste mare se apropie de

cetate. Îndată toţi alergară pe ziduri. CLICK/ENTER, după citirea ultimului cuvânt!

6

Textul prozei SOBIESKI ŞI ROMÂNII de Costache Negruzzi — Leşii sunt! strigă tânărul ce venise de curând şi pre care l-am auzit vorbind; şi-au

schimbat drumul şi vin aici... — La porţi, flăcăi! zise bătrânul. Încuieţi-le şi grămădiţi bolovani pe ziduri. Aşezaţi-vă

toţi pe la metereze. Să nu zică leahul c-au intrat într-o cetate românească ca într-o ţarină pustie.

— Dar noi suntem numai nouăsprezece şi asta-i o oaste întreagă, observă unul; cum se...

— Taci mucosule! îl curmă bătrânul. Te temi că-i peri? Mare pagubă! Un mişel mai puţin.

Vânătorul astfel înfruntat se trase ruşinat şi se sui pe ziduri. În vremea aceasta, oastea se apropiase. Regele trimise un ofiţer ca să vorbească cu cei

din cetate. Solul veni la poartă. Bătrânul îl salută de pe zid. — Bine ai venit, domnule, ce pofteşti de la noi? — Măria sa regele Poloniei, mare ducă de Lituania, vă face cunoscut ca să vă închinaţi

şi să-i oferiţi cetatea împreună cu toate averile şi merindele; atunci garnizoana va fi slobodă a ieşi cu arme şi bagaje, fără a i se face nimică, iar cutezând a se împotrivi, cetatea se va cotropi şi garnizoana se va trece subt ascuţitul sabiei.

— Du răspuns măriei sale, zise bătrânul, că laude şi îngroziri de aste am mai auzit noi, şi tot nu ne-am spăriet. Mai bine măria sa şi-ar căta de drum şi ar da pace unor oameni care nu i-au făcut nimică. Cetatea n-avem gând să i-o dăm cu una, cu două, măcar că nu sunt în ea nici averi, nici merinde. Tot ce-i putem da este plumbul din puşce, pre care i-l vom trimite noi de pe ziduri, fără să se mai ostenească să vie înuntru.


7

Textul prozei SOBIESKI ŞI ROMÂNII de Costache Negruzzi — Plecaţi-vă, zise trimisul, şi nu vă puneţi capul în primejdie. — Nu purta grijă de capul nostru, domnule. Gândiţi mai bine la al vostru. — Încă odată vă întreb, vă închinaţi ori ba? — Ba. Parlamentarul se duse. Asaltul începu. Tunurile aşezate pe scaune de lemn băteau necontenit cetatea.

Plăieşii răspundeau cu gloanţe care nu făceau greş. Fieştecare împuşcătură obora câte unul din vrăjmaşi, şi mai ales din ofiţeri, asupra cărora erau ţintite flintele lor. Leşii pereau fără a face spor.

În ziua dintâi, doi vânători pieriră. A doua zi şi a treia zi mai căzură cinci şi se răniră doi. A patra zi căzu împuşcat însuşi comandantul artileriei leşeşti, dar mai periră trei din moldoveni. Numărul bravilor scădea pe toată ziua. Seara, adunîndu-se pe lîngă foc, văzură că au sfârşit şi muniţiile şi merindele.

— Ce este de făcut, tată? întrebă tânărul vânător pe bătrânul care, rănit la un picior, sta întins pe o laviţă.

— Câţi au perit d-ai noştri? — Zece. — Şi nu mai avem nici praf, nici merinde? — Nu. — Dacă-i aşa, apoi mâni dimineaţă urcă-te pe poartă şi leagă în vârful sâneţii un

ştergar alb; spune că închinăm cetatea, cu tocmală să ne lesă slobozi să ieşim şi să ne ducem unde vom voi.

Aşa se urmă. Leşii primiră toate condiţiile cerute. Oastea se înşiră în două rânduri, lăsând prin mijlocul ei loc ca să treacă garnizoana, şi poarta se deschise.


8

Textul prozei SOBIESKI ŞI ROMÂNII de Costache Negruzzi Atunci, în loc de o strajă numeroasă, se văzură ieşind şese

oameni, din care trei duceau pe umerele lor pe alţi trei ce erau răniţi.

— Ce este aceasta? strigă Sobieţki răpezindu-se calare înaintea lor. Ce sunteţi voi?

— Străjerii din cetate, răspunse bătrânul rănit, din spatele fiului său.

— Cum! atâţa sunteţi? — Zece din noi au pierit din mila măriei tale. — Voi aţi cutezat a vă împotrivi mie şi a-mi omorî atâţa viteji?

zise regele. O, asta nu se va trece aşa! urmă turbat de mânie; trebuie o pildă pentru cei asemine vouă, şi pilda va fi groaznică şi vrednică de faptă. Nu meritaţi a muri de sabie, ci de ştreang. Spânzuraţii!

Pe loc ostaşii încungiurară pre plăieşi, carii depuind jos răniţii, îşi făcură semnul crucei şi, răzămându-se pe săneţe, se uitau cu nepăsare la pregătirile ce se făceau pentru moartea lor. Ofiţerii priveau cu înduioşare această scenă.


9

Textul prozei SOBIESKI ŞI ROMÂNII de Costache Negruzzi — Fie-mi iertat, sire, zise atunci Iablonovski, apropiindu-se cu respect de

regele care şedea posomorât şi mânios, a arăta măriei tale că aceşti viteji n-au făcut decât datoria lor, datorie patriotică şi vrednică de toată lauda, şi că au avut norocirea a câştiga făgăduinţa marelui Sobieţki că vor fi slobozi şi nesupăraţi.

— Îţi mulţămesc, vrednice al meu tovarăş de arme, zise Sobieţki ca deşteptat din somn, îţi mulţămesc că m-ai oprit de a face o faptă defăimată. Ai cuvânt; oamenii aceştia s-au purtat vitejeşte. Să li se deie fiecăruia câte cincizeci de zloţi. Apoi, înturnându-se cătră români: "Voinicilor, zise, sunteţi slobozi; mergeţi în pace şi spuneţi copiilor şi fraţilor voştri că aţi avut cinstea a vă împotrivi cinci zile regelui de Polonia".

Îndată se făcu loc moldovenilor, carii, luându-şi răniţii, se îndreptară cătră munţi, în vreme ce oastea se cobora încet la vale; iar cetatea cu porţile deschise, purtând pe zidurile sale urmele boambelor duşmăneşti, rămase singură pe culmea înverzită, ca un mare schelet de uriaş.


10

Cuvinte explicate la SOBIESKI şi ROMÂNII de Costache Negruzzi marşă, s.f. = coloană de soldaţi în marţ şleahtă pospolită, expr. = corp de armată format din nobili

polonezi a ingiosi, vb. = a umili, a dezonora Semilună, s.f. = Imperiul Otoman hatman, s.m. = comandant de oaste a da pas, expr. = a ceda, a permite ticăloşit, adj. (înv.) = care se află într-o stare jalnică plăieş, s.m. = grănicer, străjer ispravnic, s.m. = persoana care conducea un ţinut sau un

judeţ, ca reprezentant al domnitorului meterez, s.n. = întăritură militară din trecut; parapet,

crenel mişel, s.m. (înv.) = om de rând, sărac, nevoiaş parlamentar, s.m. = persoană delegată să ducă tratative sâneaţă, s.f. = puşcă primitivă faptă defăimată, expr. = faptă de condamnat, urâtă


11

Planul simplu la comentariul prozei SOBIESKI şi ROMÂNII de Costache Negruzzi

I. Date despre autor şi operă 1. Costache Negruzzi abordează tematica istorică în operele sale

„Alexandru Lăpuşneanul”, „Sobieski şi românii” ş.a., ultima făcând parte din volumul „Păcatele tinereţilor” (1857) - partea a doua - „Fragmente istorice”.

2. Titlul reliefează cele două forte potrivnice care se vor confrunta atât pe calea armelor, cât şi moral.

3. Are ca punct de plecare cartea lui Dimitrie Cantemir „Creşterea şi descreşterea Curţii Otomane” (1743) sau „Istoria Imperiului Otoman”.

4. „Sobieski şi românii” este o operă epică: a) autorul este naratorul întâmplărilor, relatând obiectiv

faptele; b) acţiunea are mare mobilitate în timp şi spaţiu; c) sentimentele sunt exprimate indirect prin acţiune şi cu

ajutorul personajelor; d) întâmplările narate se constituie în subiect al operei literare.

12


II. Conţinutul operei 1. Negruzzi înfăţişează o pagină de glorie din lupta poporului

nostru pentru libertate naţională: apărarea Cetăţii Neamţului asediate de oastea polonă.

2. Subiectul operei Expoziţiunea a) Acţiunea se petrece pe la sfârşitul lui septembrie 1686, când

oastea polonă se retrăgea prin Moldova, pe drumul care duce către Cetatea Neamţului.

b) În fruntea ei se aflau trei ofiţeri: regele Sobieski şi hatmanii Iablonovski şi Potoţki.

c) Oastea polonă era demoralizată din cauza înfrângerii suferite. d) Regele era supărat şi mânios că oastea fusese biruită.

13


II. Conţinutul operei Intriga

a) În drum spre ţară, polonezii întâlnesc în cale Cetatea Neamţului.

b) Îndemnat de Potoţki, regele hotărăşte să cucerească cetatea, nesocotind sfatul celuilalt hatman.

Desfăşurarea acţiunii a) Cei nouăsprezece plăieşi din cetate se pregătesc să opună rezistenţă. b) Regele trimite un sol care cere închinarea cetăţii. c) Bătrânul plăieş respinge categoric pretenţiile lui Sobieski. d) Lupta durează cinci zile şi se înregistrează pierderi mari şi de o parte şi de

alta. e) Plăieşii termină muniţiile şi merindele şi hotărăsc să închine cetatea, cu

anumite condiţii. f) Leşii primesc condiţiile cerute.

14


II. Conţinutul operei Punctul culminant

a) Văzând numărul mic al plăieşilor, Sobieski se înfurie şi cere să fie spânzuraţi.

b) Plăieşii privesc demni la „pregătirile ce se făceau”, acceptându-şi cu seninătate destinul.

Deznodământul

a) Iablonovski îi aminteşte regelui de promisiunea făcută plăieşilor.

b) Acesta îşi schimbă hotărârea. c) Moldovenii pleacă spre munţi, oastea polonă se îndreaptă

spre ţară, iar cetatea rămâne solitară „pe culmea înverzită”. 3. Se observă o complexitate a faptelor prezentate într-o

succesiune de episoade unite într-o acţiune complicată progresiv, opera fiind o nuvelă.

15


III. Trăsăturile caracteristice ale textului 1. Costache Negruzzi foloseşte o limbă cu pronunţat

caracter arhaic, întrebuinţând toată gama de arhaisme. 2. Stăpâneşte o adevărată artă a îmbinării modurilor

de expunere. 3. Se remarcă unitatea compoziţională a scrierii,

realizată prin simetrie. V. Concluzii 1. Valoarea de netăgăduit a acestei opere literare

constă în profunzimea sentimentelor patriotice. 2. Ea a constituit izvorul de inspiraţie pentru alte

opere literare.

16

Comentariul literar al prozei SOBIESKI şi ROMÂNII de Costache Negruzzi

Scriitor paşoptist, conformându-se Introducţiei„Daciei literare” de a se inspira din trecutul istoric al poporului, Costache Negruzzi a devenit prin „Alexandru Lăpuşneanul” creatorul nuvelei istorice în literatura română, căreia i se alătură tematic şi povestirea „Sobieski şi românii” care apare în volumul „Păcatele tinereţelor” din 1857, în partea a doua intitulată „Fragmente istorice”.

De fapt această latură a creaţiei negruzziene a fost caracterizată cu uimitoare exactitate şi genială intuiţie de Mihai Eminescu, care afirma: „Iar Negruzzi şterge colbul de pe cronice bătrâne [...]/ Moaie pana în culoarea unor vremi de mult trecute,/ Zugrăveşte din nou iarăşi pânzele posomorâte/ Ce-arătau faptele crunte unor domni tirani, vicleni”.

17


Titlul, constituit din două substantive coordonate printr-un „şi” cu valoare adversativă, reliefează cele două forţe potrivnice care se vor confrunta, victoria -din punct de vedere moral - revenind celor din urmă, cu preţul unor eforturi şi sacrificii enorme.

Punctul de plecare al acestei opere literare îl constituie versiunea franceză a cărţii lui Dimitrie Cantemir „Creşterea şi descreşterea Curţii Otomane (1743)” sau „Istoria Imperiului Otoman”, Negruzzi dându-i acestui episod mai multă vioiciune şi plasticitate.

Deşi, cum remarca Alexandru Piru, naraţiunea lui Cantemir este la Negruzzi dramatizată, „în mare parte dialogată”, „Sobieski şi românii” este prin excelenţă o operă epică.

18


În primul rând, autorul, care este şi naratorul, povesteşte întâmplările detaşându-se de acţiune şi personaje, realizând o relatare obiectivă a faptelor.

În al doilea rând, ca în orice operă epică, acţiunea are o mare mobilitate, în timp şi spaţiu, iar sentimentele autorului sunt exprimate în mod indirect prin povestirea faptelor şi prin intermediul personajelor care sunt purtătoarele mesajului operei.

Întâmplările narate se constituie în subiect al operei literare (totalitatea faptelor, a întâmplărilor sau a evenimentelor aşezate într-o anumită ordine şi prin care sunt caracterizate personajele literare ale operei) ale cărui momente se dezvăluie treptat, până la deznodământ.

19


Inspirându-se din trecutul nostru istoric, ştergând „colbul de pe cronice bătrâne” (Mihai Eminescu), Costache Negruzzi înfăţişează o pagină de glorie din lupta poporului nostru pentru libertate naţională, petrecută la sfârşitul secolului al XVII-lea, asediul Cetăţii Neamţului de către oastea polonă şi rezistenţa îndârjită, timp de cinci zile, a plăieşilor apărători.

În expoziţiunea operei (partea în care sunt prevăzute timpul şi locul acţiunii şi sunt prezentate unele dintre personaje), Negruzzi precizează:

„Pe drumul ce duce către Cetatea Neamţului, pe la sfârşitul lui septembrie 1686, se vedea o oaste mergând”.

Aceasta este oastea poloneză în fruntea căreia se aflau trei ofiţeri: „unul în floarea vârstei, posomorât, gânditor şi necăjit”care, aflăm mai târziu, nu era altul decât Sobieski, şi „doi mai bătrâni”, hatmanul Iablonovski şi Potoţki.

20


Tot în expoziţiune, după ce sunt prezentate personajele, atenţia scriitorului se îndreaptă asupra armatei polone şi, cu o intuiţie de fin psiholog, printr-o descriere panoramică, remarcă starea jalnică a acesteia. în amestecul de „trăsuri, bagaje, pedestraşi”,oamenii înaintau „amestecaţi, în neregulă, cu steagurile strânse, cu capul plecat, cu armele răsturnate, cu întristarea pe faţă şi cu durerea în inimă”.

Totul sugerează decăderea: nu se află nimic din fastul unei armate renumite, ca în cazul celei a lui Baiazid, „nici surlă, nici dobă, numai tropotul cailor şi pasul oamenilor care abia se mişcau”, într-o înaintare lentă, fără nici un scop precis, lihniţi de foame şi obosiţi.

Revenind la personaje („acei fruntaşi ofiţeri”), autorul precizează, nu fără ironie, motivul supărării vestitului rege, „fala leşilor, eroul creştinătăţii, mântuitorul Vienei: fusese nevoit pentru a doua oară a da pas turcilor, a se retrage dinaintea tătarilor şi a moldovenilor ...... Oastea sa era flămândă şi mereu hărţuită de moldoveni, iar în calea lor nu întâlneau „decât o fioroasă pustietate”.

21


În drumul lor spre ţară, polonezii întâlnesc în cale Cetatea Neamţului „înălţându-se trufaşă” „pe sprânceana dealului”, care îi stârneşte regelui orgoliul afectat de înfrângerile anterioare şi îi aprinde în suflet dorinţa de a o cuceri, crezând, după spusele lui Potoţki, că „la vreme de război, aici domnii Moldovei, obişnuiesc a-şi trimite averile lor”.

Insensibil la sfatul înţelept al lui Iablonovski, Sobieski este măgulit de „linguşirea groasă” a celuilalt hatman şi hotărăşte să cucerească cetatea, acest fapt important constituind intriga, deoarece el va determina desfăşurarea întregii acţiuni viitoare. Amăgit de posibilitatea unei izbânzi uşoare şi a adăugării unei noi victorii în palmaresul său, regele ordonă asediul cetăţii.

22


În desfăşurarea acţiunii, care cuprinde faptele determinate de intrigă, autorul îi prezintă mai întâi pe cei nouăsprezece plăieşi din cetate care, sub conducerea bătrânului, se pregătesc de rezistenţă îndată ce-i zăresc pe polonezi, confirmându-li-se astfel veştile aduse de tânărul plăieş sosit de la Iaşi.

Ei zăvorăsc porţile, grămădesc bolovani pe ziduri şi iau poziţia de tragere, ca să dea riposta cuvenită agresorului, încât să nu se poată lăuda „c-au intrat într-o cetate românească ca într-o ţarină pustie”. În aceeaşi manieră categorică, dar total opusă, gândise şi regele Sobieski când hotărâse cucerirea cetăţii: „Nu va zice lumea că o cetate s-a arătat dinaintea lui Sobieski fără a i se cuceri?”.

Urmează solia poloneză, căci regele trimite un „parlamentar” care le cere plăieşilor să închine cetatea necondiţionat, împreună „cu toate averile şi merindele” care sunt în ea, ameninţând garnizoana cu moartea în cazul în care se vor împotrivi.

23


Soliei regelui polon, dispreţuitoare şi orgolioasă (solul nu uită să înşire toate titlurile lui Sobieski), bătrânul plăieş îi răspunde dârz şi firesc şi respinge categoric şi demn, ca şi înţeleptul Mircea cel Bătrân, pretenţiile leahului, făcând loc şi unei ironii dispreţuitoare.

Tot în desfăşurarea acţiunii este înfăţişată lupta dintre cele două tabere inegale numeric, reprezentând totodată două concepţii şi simboluri diferite: puterea străină cotropitoare, dornică de glorie şi tăria de nebănuit a unei mâini de oameni care îşi asumă conştient sacrificiul pentru a apăra cu preţul vieţii ceea ce le aparţinea de drept.

Într-un limbaj concis, aproape cronicăresc, autorul prezintă lupta în câteva fraze, consemnând faptele pe zile, cu referire la o tabără şi cealaltă. Tunurile „băteau necontenit cetatea”, iar „plăieşii răspundeau cu gloanţe care nu făceau greş”. Fiecare glonţ dobora un vrăjmaş, mai ales ofiţeri. Cad mulţi dintre leşi, dar zilnic pier şi dintre plăieşi: doi şi apoi cinci, cărora li se adaugă doi râniţi. Este împuşcat „însuşi comandantul artileriei leşeşti”, dar mai pier trei şi dintre moldoveni.

24


După cinci zile de rezistenţă eroică, cei nouă plăieşi rămaşi în viaţă sunt nevoiţi să închine cetatea din lipsă de merinde şi muniţii, însă cu condiţia să fie lăsaţi liberi şi să se ducă unde vor voi.

Îndată acţiunea atinge punctul culminant(momentul de maximă încordare). Văzând numărul mic de moldoveni („Cum, atâţia sunteţi?”) şi înfruntat de bătrânul plăieş care mai găseşte tăria morală să remarce cu amară ironie: „Zece dintre noi au pierit din mila Măriei ţale”, regele se mânie şi nemaisuportând această nouă ofensă, o adevărată umilinţă la adresa orgoliului său, hotărăşte să-i spânzure şi ordonă îndeplinirea poruncii.

25


Dar deznodământul (partea finală a acţiunii) vine pe cât de neaşteptat, pe atât de logic, la intervenţia hatmanului Iablonovski care-i aminteşte regelui de „făgăduinţa” dată, precizând că plăieşii „n-au făcut decât datoria lor, datorie patriotică şi vrednică de toată lauda”.

„Ca deşteptat din somn”, Sobieski, după ce mulţumeşte hatmanului său, îi „slobozeşte” pe români având cuvinte de laudă pentru fapta lor vitejească. Luându-şi răniţii, plăieşii pleacă spre munţi, în timp ce oastea coboară încet luându-şi drumul spre ţară.

Numai cetatea rămâne pustie „ca un schelet de uriaş”, purtând pe ziduri urmele luptei aprige. Rămâne ca o dovadă a confruntării, a încleştării, să înfrunte veacurile şi poate alte pofte de cucerire, ca un simbol al statorniciei neamului nostru, al existenţei perpetue a poporului nostru.

Urcuşul plăieşilor către munţi, porţile deschise ale cetăţii şi culmea înverzită vin să accentueze acest ultim simbol.

26


Din prezentarea acţiunii şi a momentelor subiectului se observă că situaţia iniţială se modifică datorită unui element nou şi se creează astfel o situaţie nouă prin care se ajunge la situaţia finală.

De aceea există mai multe episoade unite într-o acţiune complicată progresiv, aşa explicându-se şi numărul mai mare de personaje.

O astfel de operă epică în proză cu o întindere mai mare şi cu o acţiune mai complicată decât a schiţei, care cuprinde o succesiune de episoade prezentate progresiv şi la care participă un număr mai mare de personaje se numeşte nuvelă.

Pe lângă aceste trăsături generale specifice oricărei nuvele, opera literară „Sobieski şi românii” ca de altfel toate creaţiile valoroase, are şi trăsături care o individualizează.

27


Astfel, din punct de vedere stilistic, se remarcă în întreaga operă, în primul rând, faptul că, muind „pana în culoarea unor vremi de mult trecute” (Eminescu), Costache Negruzzi foloseşte o limbă cu un pronunţat iz arhaic. Este prezentă toată gama de arhaisme: fonetice („pre”, „horopsită”), gramaticale („carii”, „puşce”), lexicale („leah”, „plăieş”, „hatman”, „sâneaţă”, „metereze” etc.) şi semantice („a tăbărî” - a aşeza tabăra; „a avea cuvânt” – a avea dreptate, „boambe” - ghiulele etc.) Prin toate aceste expresii şi cuvinte vechi, unele ieşite din uz, scriitorul creează culoarea epocii înfăţişate, atmosfera timpului istoric descris. în al doilea rând, observăm că Negruzzi stăpâneşte o artă desăvârşită a îmbinării modurilor de expunere.

Naraţiunea este bine închegată şi puternic tensionată, contribuind la susţinerea firului epic până la momentul final. Dinamismul este sporit de un dialog dens, solemn, cuprinzând adevărate maxime şi contribuind din plin la evidenţierea trăsăturilor caracteristice ale personajelor.

28


Descrierea ocupă un loc nesemnificativ în economia operei, în înfăţişarea locurilor, a armatei polone şi a personajelor.

Ea este rareori plasticizată cu câteva epitete („oastea ticăloşită”, „fioroasă pustietate”, „mergea încet şi gânditor”) sau cu enumeraţii („trăsuri, bagaje, pedestraşi” etc.).

De reţinut este şi unitatea compoziţională a povestirii caracterizată prin simetrie, căci începe şi se sfârşeşte cu imaginea armatei polone mergând spre cetate şi plecând apoi către ţara de baştină.

Valoarea de netăgăduit a acestei opere literare constă în profunzimea sentimentului patriotic pe care-l exprimă, fiind o convingătoare lecţie de patriotism şi o dovadă a faptului că „istoria este cea dintâi carte a unei naţii.... căci într-însa îşi vede trecutul, prezentul şi viitorul”. (Nicolae Bălcescu)

Valoarea acestei naraţiuni este pusă în evidenţă şi de faptul că ea a constituit izvor de inspiraţie pentru alţi scriitori români. Astfel, Vasile Alecsandri a scris o dramă istorică în trei acte intitulată „Cetatea Neamţului” sau „Sobieski şi plăieşii”, iar George Coşbuc a creat balada „Cetatea Neamţului”.

29

Proza SOBIESKI ŞI ROMÂNIIde Costache Negruzzi

Concept original şi realizare:

Numai pentru UZ INTERN la

ŞCOALA CU CLASELE I-VIII

Vişeu de Jos ~ Jud. MARAMUREŞ

str. Principală, nr. 1111

Tel. 0262-368013

E-mail: [email protected]

DĂ UN CLICK ŞI VIZITEAZĂ ACUM!!!http://sites.google.com/site/ihapca2002/

Proza Sobieski si romanii

Documents

Transcript of Proza Sobieski si romanii