Protecţia diversităţii biologice şi conservarea naturii
-
Upload
fleter-iulian -
Category
Documents
-
view
27 -
download
0
description
Transcript of Protecţia diversităţii biologice şi conservarea naturii
UNIVERSITATEA ... ..............................
Master Drept și Administrație Publică Europeană
Protecţia diversităţii biologice şi conservarea naturii
Student: ...........................................Anul I IF
2015
Protecţia diversităţii biologice şi conservarea naturii
Definiția biodiversității
Conform Convenţiei privind diversitatea biologică, semnată la Rio de Janeiro în 5
iunie 1992, la care România a aderat prin Legea nr. 58/1994, prin biodiversitate înţelegem
varietatea de expresie a lumii vii, variabilitatea organismelor vii din toate sursele, inclusiv, a
ecosistemelor terestre, marine şi a altor ecosisteme acvatice şi a complexelor ecologice din
care acestea fac parte; aceasta include diversitatea în cadrul speciilor, diversitatea dintre specii
şi diversitatea ecosistemelor. Biodiversitatea este esenţială pentru „serviciile ecosistemelor”,
adică serviciile pe care le oferă natura: reglarea climei, apa şi aerul, fertilitatea solului şi
producţia de alimente, combustibil, fibre şi medicamente.
Conservarea biodiversităţii reprezintă, în perioada actuală, una dintre problemele
importante la nivel internaţional, însă în ultimul timp, problema conservării biodiversităţii, la
nivel de ecosisteme, specii, populaţii şi chiar la nivel de gene, devine din ce în ce mai acută,
din cauza intensificării impactului uman asupra biosferei. În acest context, menţinerea
biodiversităţii este necesară, nu numai pentru asigurarea vieţii în prezent, dar şi pentru
generaţiile viitoare, deoarece ea păstrează echilibrul ecologic regional şi global, garantează
regenerarea resurselor biologice şi menţinerea unei calităţi a mediului necesare societăţii.
Strategia UE în domeniul biodiversității
Biodiversitatea se află însă într-o situație de criză. În Europa, aproape un sfert din
speciile sălbatice sunt acum amenințate cu dispariția, iar majoritatea ecosistemelor sunt
degradate într-o asemenea măsură, încât nu își mai pot oferi serviciile valoroase. Această
degradare înseamnă pierderi sociale și economice uriașe pentru UE.
Principalele resorturi ale pierderii biodiversității, cum ar fi modificarea habitatelor,
supraexploatarea resurselor naturale, introducerea și răspândirea speciilor alogene invazive și
schimbările climatice, au câștigat teren, estompând efectele pozitive ale acțiunilor menite să
stăvilească pierderea biodiversității.
În mai 2011, Comisia Europeană a adoptat o nouă strategie care stabilește cadrul de
2
acțiune al UE pentru următorii zece ani în vederea îndeplinirii obiectivului prioritar pentru
2020 în domeniul biodiversității, stabilit de liderii UE în martie 2010. Strategia se bazează pe
șase obiective care se sprijină reciproc. Acestea vizează principalele cauze ale pierderii
biodiversității și urmăresc să reducă principalele presiuni asupra mediului natural și a
serviciilor ecosistemice în UE. Fiecare obiectiv este transpus mai departe într-un set de acțiuni
cu termene de realizare și alte măsuri de însoțire.
Diversitatea biologică din România
România este o ţară cu o diversitate biologică ridicată, exprimată atât la nivel de
ecosisteme, cât şi la nivel de specii.
Ecosistemele naturale şi seminaturale reprezintă aproximativ 47% din suprafaţa tării.
Ca urmare a studiilor efectuate prin Programul CORINE Biotops au fost identificate 783
tipuri de habitate în 261 de zone de pe întreg teritoriul ţării:
Nivelul ridicat al diversităţii habitatelor reflectă şi un nivel ridicat al diversităţii
speciilor de floră şi faună. Astfel, au fost identificate:
• 3700 specii de plante, din care până în prezent 23 sunt declarate monumente ale
naturii, 74 sunt extincte, 39 periclitate, 171 vulnerabile şi 1253 rare. Speciile caracteristice
păşunilor reprezintă aproximativ 37% din totalul celor existente în România. Există, de
asemenea, un numar de 600 specii de alge şi peste 700 specii de plante marine şi costiere.
Speciile endemice reprezintă 4%. Astfel, s-au identificat un număr de 57 de taxoni endemici
(specii şi subspecii) şi 171 taxoni subendemici.
• 33802 specii de animale, din care 33085 nevertebrate şi 717 vertebrate. Dintre
vertebrate, au fost identificate 191 specii de peşti (9 specii periclitate), 20 specii de amfibieni
3
Principalele tipuri de
habitate
Număr Pondere
Habitate de coastă 13 5 %
Zone umede 89 34,1 %
Pajişti 196 75,1 %
Păduri 206 78,9 %
Mlaştini 54 20,7 %
Stâncării/nisipuri 90 34,5 %
Agricole 135 51,7 %
(9 specii periclitate), 30 specii de reptile (6 specii periclitate), 364 specii de păsări (din care
312 specii migratoare) si 102 specii de mamifere.
Societatea Ornitologică Română, cu sprijinul organizaţiei BirdLife International, a
identificat, de asemenea, peste 44 de zone de importanţă avifaunistică, acoperind o suprafaţă
de 6,557 km2, adică 3% din suprafaţa totală a ţării, în conformitate cu prevederile Directivei
409/79/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice.
Până în prezent nu a fost stabilit un sistem de monitoring al diversităţii biologice, dar o
parte din speciile sălbatice şi habitatele naturale fac obiectul unor programe şi proiecte de
cercetare ale structurilor universitare, muzeelor, institutelor de cercetare, precum şi ale unor
organizaţii neguvernamentale specializate.
În România au fost desemnate un numar de 827 arii naturale protejate, în conformitate
cu normele Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (IUCN) si pe baza studiilor
efectuate de institutele de cercetare si avizate de Academia Romana. Dintre acestea, atât ca
suprafaţă (580.000 ha), cât şi ca nivel al diversităţii biologice, se distinge Delta Dunării, care
are un statut triplu de Rezervaţie a Biosferei, Sit Ramsar (zonă umedă de importanţă
internaţională) şi Sit al Patrimoniului Mondial Natural şi Cultural.
Cadrul legislativ din România în domeniul conservării naturii
Constituţia, legea fundamentală a țării prevede obligaţia statului de a asigura
exploatarea resurselor naturale în concordanţă cu interesul naţional, refacerea şi conservarea
mediului încojurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic. Celelalte acte juridice ce
reglementează diverse aspecte privind protecţia naturii sunt:
Tratatele, Convenţiile şi Acordurile internaţionale - conform Constituţiei României,
prin ratificare sau aderare acestea devin parte a dreptului intern (lege internă).
Tratatul privind Antarctica (Washington 1959), ratificat în 1971, constituie un instrument
programatic care stabileşte mijloacele prin care părţile contractante pot acţiona împreună
pentru folosirea Antarcticii excusiv în scopuri paşnice, incluzând şi măsurile de protecţie a
florei şi faunei.
Convenţia privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural, adoptată de
Conferinţa generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură la 16
Noiembrie 1972, acceptată prin Decretul 187/1990, respectând suveranitatea statului pe
teritoriul căruia se află patrimoniul natural şi/sau cultural, precum şi drepturile prevăzute în
4
legislaţia naţională, statele părţi recunosc caracterul de universalitate al patrimoniului, pentru
a cărui conservare trebuie să coopereze întreaga comunitate internaţională. Pe lista
patrimoniului mondial, România este înscrisă cu aproximativ 75% din Delta Dunării.
� Convenţia asupra zonelor umede de importanţă internaţională, în special ca habitat al
păsărilor acvatice, încheiată la Ramsar, la 2 februarie 1971, ratificată prin Legea nr. 5/1991,
are ca scop desemnarea de către părţile contractante a acestor zone de
importanţăinternaţională din punct de vedere ecologic, botanic, zoologic, limnologic sau
hidrologic şi asigurarea unei stări de conservare corespunzătoare.
� Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa, adoptată
la Berna la 19 septembrie 1979, la care România a aderat prin Legea nr. 13/1993 are ca scop
asigurarea conservării speciilor de floră şi faună sălatice, precum şi a habitatelor lor naturale,
ce necesită în acest sens cooperarea mai multor state.
Convenţia privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de floră şi faună pe cale
de
dispariție adoptată la Washington la 3 martie 1973, la care România a aderat prin Legea
69/1994 asigură protecţia speciilor periclitate prin reglementarea comerţului cu acestea.
Convenţia privind combaterea deşertificării, adoptată la Rio de Janeiro, la 5 iunie
1994, ratificată prin Legea 111/1998.
În domeniul conservării naturii, în afara convențiilor și tratatelor mai sus menționate,
sunt în vigoare următoarele legi: Legea 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei
“Delta Dunării” , Legea 137/1995 de protecţie a mediului, Codul silvic (Legea 26/1996),
Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului (Legea 103/1996).
Cadrul legislativ din Uniunea Europeană în domeniul protecției biodiversității și
conservării mediului
Uniunea Europeană este parte în numeroase convenții, cum ar fi Convenția de la Berna
privind conservarea europeană a faunei şi florei sălbatice şi a habitatelor naturale (Decizia
nr.82/72/CEE); Convenția de la Bonn, privind conservarea speciilor migratoare (Decizia
nr.82/461/CEE), Convenția de la Rio de Janeiro privind diversitatea biologică (Decizia
nr.93/626/CEE), precum şi Convenția de la Canberra privind conservarea resurselor maritime
vii din regiunea Antarcticii (Decizia nr.81/691/CEE).
5
Directive:
Directiva 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale şi a florei şi faunei
sălbatice are ca scop asigurarea menţinerii sau restabilirii unei stări favorabile de conservare a
diversităţii biologice europene, prin stabilirea măsurilor specifice atât habitatelor naturale, cât
şi speciilor sălbatice de floră şi faună, ţinând cont de exigenţele economice, sociale şi
culturale ale statelor membre.
Directiva 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice, precum şi Directiva
85/411/EEC ce amendează directiva 79/409/EEC privind conservarea păsărilor sălbatice,
Directiva 91/244/EEC ce amendează directiva 79/409/EEC privind conservarea păsărilor
sălbatice, Directiva 94/24/EEC ce amendează anexa II din directiva 79/409/EEC privind
conservarea păsărilor sălbatice, Directiva 97/49/EC ce amendează directiva 79/409/EEC
privind conservarea păsărilor sălbatice au ca scop menţinerea populaţiilor speciilor sălbatice
de păsări ameninţate cu disaliniţia, vulnerabile la anumite modificări de habitat, rare sau care
necesită o atenţie specială la un nivel care să corespundă în mod special exigenţelor ecologice,
ştiinţifie şi culturale, ţinând cont în acelaşi timp şi de cerinţele economice şi recreaţionale.
Directiva 83/129/EEC privind importul în Statele Membre a pieilor de pui de focă şi a
produselor derivate din acestea şi Directiva 89/370/EEC ce amendează directiva 83/129/EEC
privind importul în Statele Membre a pieilor de pui de focă şi a produselor derivate din
acestea au ca scop interzicerea importurilor de produse fabricate din piei de pui de focă, cu
excepţia celor rezultate prin vânarea în mod tradiţional de către populaţia de eschimoşi.
În domeniul protecţiei naturii, sunt în vigoare următoarele regulamente:
� Regulamentul 3943/90/EC privind protejarea zonei Antarcticii adoptă procedurile de de
observare şi inspecţie necesare din cadrul convenţiei.
� Regulamentul 348/81 privind regulile comune pentru importurile de balene sau alte
produse ale cetaceelor stabileşte procedura de emitere a licenţelor de import a produselor
derivate din balene sau alte cetacee, utilizate în scop comercial.
� Regulamentul 3254/91 de interzicere a utilizării capcanelor de picior în Comunitate şi de
introducere în comunitate a pieilor sau a altor bunuri manufacturate ale unor specii de
animale sălbatice originare din ţări în care capturarea acestora se face prin utilizarea unor
6
astfel de capcane sau a unor metode ce nu satisfac standardele internaţionale şi
Regulamentul 35/97 ce detaliază prevederile legate de certificarea pieilor şi bunurilor
acoperite prin regulamentul 3254/91 sunt destinate interzicerii comerţului (importul, exportul
şi reexportul) cu piei sau alte bunuri (precizate în anexa II) provenite de la anumite animale
(precizate în anexa I) ce au fost capturate prin folosirea capcanelor de picior sau a altor
metode în dezacord cu standardele internaţionale şi limitării, în general, a importurilor de piei
şi produse asociate rezultate de la animalele precizate în anexă.
� Regulamentul 338/97 privind protecţia speciilor de floră şi faună prin reglementarea
comerţului cu acestea, precum şi Regulamentul 938/97 ce amendează regulamentul
338/97 privind protecţia speciilor de floră şi faună prin reglementarea comerţului cu
acestea.
În domeniul protecţiei naturii, sunt în vigoare următoarele decizii:
� Decizia privind formularele pentru propunerile de situri ce vor fi incluse în reţeua
ecologică Natura 2000
� Decizia 82/72/EEC referitoare la încheierea Convenţiei privind conservarea vieţii
sălbatice şi a habitatelor naturale europene
� Decizia 82/461/EEC referitoare la încheierea Convenţiei privind conservarea speciilor
migratoare de animale sălbatice
� Decizia 1/98/EEC privind asocierea între Comunitatea Europeană statele ei membre,
pe de o parte, şi România, pe de altă parte, în ceea ce priveşte participarea la Programul LIFE
al Comunităţii Europene.
Arii de interes comunitar protejate în România
Reţeaua Natura 2000 reprezintă o structură de protejare a naturii, protejare care nu
înseamnă neapărat „limitări şi restricţii”. Natura 2000 permite, atât conservarea, cât şi
dezvoltarea pe mai departe a biodiversităţii României. Astfel, se observă oportunităţi în
7
numeroase direcţii: de la un turism durabil, la o combinaţie între activităţile agricole şi
alternativele de protejare a naturii.
Înfiinţarea reţelei Natura 2000 reprezintă „fundamentul politicii comunitare de
conservare a naturii”. Toate statele care au aderat în Uniunea Europeană sau care aspiră la
statutul de membru se confruntă cu problematica reţelei Natura 2000 şi cu necesitatea de a
adopta Directiva Păsări – 79/409/EEC şi Directiva Habitate – 92/43/EEC. Fiecare stat
membru poate alege propriile mecanisme pentru a se angaja în acest efort colectiv. Natura
2000 reprezintă o treaptă de temelie a politicii de conservare a naturii în cadrul Uniunii
Europene.
Reţeaua Natura 2000 este alcătuită din:
- SAC-uri (Special Areas for Conservation – Arii Speciale de Conservare) desemnate pentru:
habitate naturale (198 prezentate în Directiva Habitate); specii de floră şi faună sălbatică
(peste 800 prezentate în Directiva Habitate);
- SPA-uri (Special Protection Areas – Arii de Protecţie Specială Avifaunistică) desemnate
pentru specii de păsări (aproximativ 200 conform Directivei Păsări);
- SCI -uri (Sites of Community Importance - Situri de importanţă comunitară) reprezintă un sit
care, în cadrul regiunii sau regiunilor biogeografice cărora le aparţine, contribuie în mod
semnificativ la menţinerea sau readucerea unui habitat din anexa 2 sau a unei specii din anexa
3 din OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor
naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificîrile şi completările ulterioare, la un stadiu
corespunzător de conservare şi, în acelaşi timp, la coerenţa sistemului Natura 2000, precum
şi/sau la menţinerea diversităţii biologice a regiunii sau regiunilor biogeografice respective.
Directiva privind păsările (79/402/EEC), publicată în aprilie 1979, a fost primul act
legislativ menit să protejeze speciile de păsări şi mediile lor naturale şi prevede stabilirea la
nivel naţional a unor arii de protecţie specială (SPA – Special Protection Areas), iar Directiva
privind habitatele (92/43/EEC), publicată în 1992, solicită selectarea la nivel naţional şi
european a unor arii speciale de conservare (SAC – Special Areas of Conservation).
Ambele Directive au fost transpuse în legislaţie iar România, ca stat membru, are
obligaţia protejării şi conservării durabile a speciilor şi habitatelor periclitate.
8
Siturile Natura 2000 trebuie să includă activităţi umane care sunt compatibile cu
scopurile conservării, iar oamenii trebuie să înţeleagă, prin propria lor experienţă, de ce un
anumit sit merită protejat.
Obiectivele Natura 2000 sunt:
- oprirea declinului biodiversităţii, prin conservarea pe termen lung a celor mai valoroase
specii şi habitate de interes comunitar;
- protejarea biodiversităţii Europei;
- promovarea activităţilor economice benefice.
Avantajele sunt următoarele:
- activităţile economice pot continua într-un sit Natura 2000, cu condiţia evitării activităţilor
care ar putea afecta speciile sau habitatele specifice sitului;
- sunt recunoscute şi protejate interesele localnicilor – Natura 2000 nu înseamnă scoaterea din
uz a terenurilor, ci păstrarea practicilor tradiţionale agro-pastorale şi silvice care nu dăunează
patrimoniului existent;
- dezvoltarea turismului şi agro-turismului, etichetarea de produse naturale locale ce pot
deveni mărci recunoscute, preferate în locul preparatelor artificiale; - posibilitatea de a atrage
fonduri europene;
- locuri de muncă;
- relaxarea şi petrecerea timpului liber;
- promovarea tezaurului natural şi cultural; 136 statutul de sit Natura 2000 înseamnă un căştig
de imagine şi recunoaştere europeană, ceea ce reprezintă un motiv de mândrie pentru
localnici; se creează un lanţ al locurilor din Europa cu o natură ce merită păstrată în bună
stare, pentru că are multe de oferit şi generaţiilor viitoare.
Pentru declararea unui sit „Natura 2000”, se ţine seama de caracteristicile naturale ale
sitului, de interesele economice, culturale şi sociale, fiind permise acţivităţi economice care
vin în sprijinul dezvoltării durabile şi nu afectează starea de conservare favorabilă a sitului
9
respectiv. Selectarea unei zone „Natura 2000” înseamnă recunoaşterea importanţei zonei la
nivel european, este o sursă de mândrie pentru localnici, dar le poate oferi şi oportunităţi
economice semnificative.
Între ţările membre şi candidate la Uniunea Europeană, România deţine cea mai mare
diversitate biogeografică, contribuţia ei la realizarea Reţelei „Natura 2000” fiind foarte
importantă. Potenţialele situri „Natura 2000” sunt selectate după o evaluare ştiinţifică la nivel
naţional. Propunerile de desemnare au fost înaintate Uniunii Europene pentru aprobare în anul
2007.
România deţine 273 Situri de Importanţă Comunitară şi 108 Situri de Protecţie
Specială Avifaunistică, declarate prin Ordinul de Ministru nr. 1964/2007 privind instituirea
regimului de arie naturala protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a
reţelei ecologice europene Natura 2000 în România şi prin Hotărârea Guvernului nr.
1.284/2007 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică ca parte integrantă a
reţelei ecologice europene Natura 2000 în România. Suprafaţa totală a siturilor Natura 2000,
în România, reprezintă 17,84% din suprafaţa ţării. SCI-urile reprezintă 13,21 % din suprafaţa
ţării, iar SPA-urile reprezintă 11, 89% din suprafaţa ţării.
Poluarea apelor
Desi planeta noastră este acoperita in proportie de 2/3 de oceane si mari - motiv pentru
care este numita si Planeta Albastra - exista totusi, situatii cand aceasta sursa vitala este
amenintata, atat de vietuitoarele ce o populeaza cat si de cele din preajma ei. Astfel, miliarde
de vietuitoare ce exista pe fundul apelor sau in suspensie influenteaza compozitia chimica a
apelor modificandu-i pH -ul caracteristic. Dar, acest mediu viu este tulburat de cele mai multe
ori de rezidurile urbane si industriale care produc modificari de ordin: chimic, biologic si
bactereologic. Tipuri de poluanti si consecintele impurificarii apelor.
1. Tulburarile de ordin chimic - sunt provocate de compusi toxici, ei avand un efect
direct asupra florei si faunei, in special acvatice. Astfel de compusi toxici, provin din diferite
substante chimice folosite pentru: gradinarit (fertilizatoare, pesticide), deseuri menajere si
industriale, solventi si detergenti, etc. De ex.: industria este responsabila pentru un procent
mai mare de 45% din totalul activitatilor ce determina poluarea mediului acvatic.
10
2. Colorantii in suspensie - sunt un tip de poluanti ce determina modificarea
transparentei si gradului de iluminare a apei in care ajung. Consecinta unei astfel de poluari,
este reducerea fotosintezei iar apoi apare tendinta instalarii conditiilor anaerobe - improprii
vietii organismelor aerobe. Scaderea cantitatii de oxigen si otravirea cu toxine se combina de
cele mai numeroase ori. Dozele limita ale elementelor toxice sunt foarte diferite - datorita
numeroaselor produse existente si a utilizarii ce urmeaza a fi date apei, astfel contaminate.
3. Tulburarile de ordin biologic - sunt consecinta deversarii deseurilor menajere
formate in special de substante organice care prin fermentatie determina schimbarea pH-ului,
modificarea concentratiei de oxigen si a altor gaze dizolvate in apa. De asemenea, deseurile
menajere contin de foarte multe ori germeni patogeni (bacterii, virusuri, etc.) pe care
procedeele clasice de epurare nu le pot distruge in totalitate.
4. Poluarea prin eutrofizare - este accelerata datorita activitaii umane, prin deversarea
substantelor organice in lacuri, rauri si mari. Astfel: ingrasamintele agricole, deseurile
animale si deversarile sistemelor de canalizare introduc in mediul acvatic o mare cantitate de
nutrienti care este “in plus” fata de cea naturala si deci, va determina o crestere necontrolata a
numarului de alge - ducand la reducerea cantitatii de oxigen dizolvat in apa.
Masuri pentru ameliorarea poluarii apelor.
Spunem, ameliorare deoarece, in urma oricarei activitati moderne, cat de economica
si “curata” ar fi ea, este inevitabila poluarea.
O prima varianta de reducere a poluarii, este perfectionarea metodelor de epurare a
apelor. O a doua varianta, se refera la: evitarea folosirii unor produse, la depozitarea si
folosirea corecta a diferitelor substante chimice pentru a reduce nivelul de poluare a apelor.
O alta alternativa, este cea a practicarii rotatiei culturilor agricole, ceea ce determina
reducerea cantitatii de ingrasaminte chimice folosite. Tot in agricultura este indicata reducerea
folosirii ingrasamintelor chimice, prin inlocuirea lor cu ingrasaminte naturale.
O alta varianta consta in: reducerea intensitatii fenomenului de eutrofizare prin
indepartarea concentratiei fosfatilor sau a nutrientilor organici. Evitarea eliminarilor lichidelor
de fermentatie provenite din dejectile animale (urina, fecale) sau din fermentatia nutretului
depozitat deoarece, acestea determina cresterea fenomenului de eutrofizare. De altfel, aceste
lichide de fermentatie pot fi folosite in sens “constructiv”, adica prin convertirea lor in surse
de energie neconventionala (biotehnologii moderne).
11
Poluarea atmosferei
Principalele surse de poluare ale aerului sunt:
Transportul. Esapatiile autovehiculelor (de orice fel ar fi ele) contin un amestec de
gaze printre care unele sunt deosebit de toxice, iar altele sunt de-a dreptul otravitoare (de
exemplu: monixidul de carbon, oxizii de azot si hidrocarburile). In conditii de caldura (chiar
solara) si lumina, acest amestec nociv determina:
• formarea unei cete fotochimice persistenta ce stagneaza mai multe zile intr-o zona si
se numeste smog - care devine toxic la mai putin de 50 parti pe milion (ppm)
• in concentratie crescuta, provoaca animalelor si omului puternice iritatii ale ochilor si
cailor respiraorii precum si periculoase daune plantelor.
Sectorul energetic.Una dintre cele mai serioase si raspandite probleme este cea a
deseurilor provenite din sectorul energetic. Producerea de energie contribuie la deterioararea
sanatatii umane si celorlalte vietuitoare precum si a mediului inconjurator, intrucat metodele
de obtinere a energiei au in vedere folosirea carbunilor sau a centralelor nucleare.
Poluarea aerului, a solului si contaminarea apelor, are un impact local imediat - dupa
cum ploile acide ameninta apele lacurilor, padurile si vegetatia. De exemplu, termocentralele
de carbune sunt responsabile pentru o cantitate foarte mare de emisii de dioxid de sulf.
Furnalele acestor termocentrale, elibereaza in atmosfera pe o zona foarte intinsa dioxid de sulf
care impreuna cu oxizii de azot au o mare contributie la producerea ploii acide.
Acidifierea puternica a apelor si solului, provoaca cresterea concentratiei unor metale
toxice ca de exemplu: cuprul, aluminiul, plumbul, mercurul si cadmiul.
Industria. Desi, poluarea aerului datorata industriei grele a scazut, in ultimul timp
exista inca numeroase incidente sau accidente cu consecinte dezastruoase asupra compozitiei
aerului.
In prezent cele mai active ramuri ale industriei, sunt cele ce fabrica diferite substante
cu destinatie agro-chimica, care, deseori in urma diferitelor emisii periodice elibereaza in aer
poluanti in concentratii greu suportabile.
O alta cale de poluare industriala sunt procesele industriale de ardere a
combustibililor fosili
12
(carbuni, petrol si gazele naturale).
Masuri de prevenire si reducere a impurificarii aerului
1. Din punct de vedere al transportului motorizat, este indicata atasarea la autovehicule
a unor convertori catalitici. Se mai recomanda incurajarea transportului public si utilizarea
mijloacelor nepoluante de deplasare (biciclete, mersul pe jos), acestea din urma sunt posibile
mai ales in situatia in care oamenii ar locui in apropierea locurilor de munca.
2. Din punct de vedere al sectorului energetic, una dintre masurile de prevenire a
poluarii aerului, este incurajarea si accelerarea stabilirii unor piete energetice competitive. O
astfel de competitie presupune insa, nu doar imbunatatirea eficientei energetice, ci si a
eficientei costurilor, atat din punct de vedere al ofertei cat si al cererii. O alta metoda este
imbunatatirea securitatii centralelor nucleare.
3. Metode ce pot impiedica aparitia unor probleme in urma activitatii din diferite
ramuri ale industriei sunt:
• stabilirea unor concentratii maxime admise, foarte stricte ale diferitilor poluanti din
aer;
• efectuarea unor controale periodice, ale nivelelor acestor emisii.
Poluarea solului
Calcule ele efectuate de diferiti specialisti au aratat ca prin indepartarea din stratul
superficial al unui sol aluvionar pana la 20 cm, sunt necesari 17.000 de ani, iar daca solul este
impadurit sunt necesari 29.000 de ani.
Orizontul de suprafata este nevoit sa suporte urmatoarele actiuni:
• volumul (cantitatea) de apa: ploi, seceta prelungita, irigatii, extractia apelor
subterane;
• calitatea apelor (vezi cap..1.1. Impurificarea apelor);
• consumul de energie si materii prime;
• emisii de radiatii sau substante radio-active;
• accidente sau incidente, implicand eliberari semnificative de substante poluante;
13
• planuri de utilizare a terenurilor (in: agricultura, constructii industriale si civile,
transporturi, silvicultura);
• utilizarea fertilizatorilor, pesticidelor sau a malului provenite din apele uzate;
Masuri ce pot fi luate.
Pentru solutionarea acestor probleme este, bine sa evitam:
• exagerarea exploatarii resurselor de: apa, energie si materi prime;
• folosirea si depozitarea necorespunzatoare a substantelor chimice si petroliere;
• despaduririle masive si necontrolate;
• pasunatul abuziv;
• practicile agricole necorespunzatoare - dintre care cea mai periculoasa este cultivarea
agricola a terenurilor in panta.
14
Bibliografie:
1. Mihai Berca, Ecologie generală şi protecția mediului, Ed. Ceres, Bucureşti, 2000
2. N.N. Constantinescu, Economia protecției mediului natural, Bucureşti, Ed. Politica, 1976
Webografie:
1. http://ec.europa.eu/environment/pubs/pdf/factsheets/
biodiversity_2020/2020%20Biodiversity%20Factsheet_RO.pdf
2. http://www.anpm.ro/anpm_resources/migrated_content/uploads/16103_6%20CONS.
%20NAT,%20Biodiversitate,%20Biosecuritate.pdf
3. www.mmediu.ro
4. http://www.natura2000.org.ro/page.php?id=3
15