PROIECT

Iancu Daiana Iulia

Master Administraţie şi Management Public

Anul II

Cuprins

CAPITOLUL I

1. Indicatori de măsurare competitivităţii................................................................3

1.1 Indicatori folosiți la nivel mondial………………………………………..........3 1.1.1 Raportul ’’ Indicatori urbani ai planului de aşezăminte orăşeneşti ale Naţiunilor Unite’………………………………………………………………..3

1.21.1.2 Indexul oraşelor globale (2010)……………………………………….....51.2 Indicatori folosiţi în Europa………………………….……………………...15

1.2.2 Raportul ‘’ Second and Third Report on EC Economic and Social Cohesion’’………………………………………………....15

CAPITOLUL II Studiu privind competitivitatea oraşului Chişinău………………………………20

2.1Competitivitatea ca obiectiv fundamental…………………………………….202.2 Locul oraşului Chişinău în Republica Moldova prin prisma unor indicatori de competitivitate urbana............................................................................................................23

2

I. INDICATORI DE MĂSURARE A COMPETITIVITĂŢII

I.1 Indicatori folosiți la nivel mondial

I.1.1 Raportul ’’ Indicatori urbani ai planului de aşezăminte orăşeneşti ale Naţiunilor Unite’’

A. METODOLOGIE

Programul a fost infiintat in 1988, ca ''program de indicatori pentru dezvoltare urbanistica '', pentru a răspunde nevoii globale urgente de îmbunătăţire a fundamentului de cunoştinţe urbanistice ajutând ţările şi oraşele sa se mmodernizeze, sa colecteze şi sa aplice informatiile politice orientate spre indicatori. Ca urmare a succesului inregistrat de acest Program, în 1993, programul a avansat spre problema mai amplă a dezvoltării urbane durabile;Programul este conceput ca o iniţiativă descentralizata, care permite oraşelor să măsoare, sa raporteze, şi sa-si îmbunătăţeasca propriile performanţele; facilitează capacitatea de dezvoltare şi schimbul de bune practici între oraşe prin utilizarea de indicatori şi un site- bazat pe date relaţionale.Sistemul de indicatori urbani propus este axat în principal pe oraşe mari(peste 100.000 locuitori) ca si entităţi de gestionare mai degrabă decât ca zone geografice, cum ar fi zonele metropolitane sau de aglomerări urbane. Oraşele partenere sunt interesate de modul în care se dezvolta oraşul , modul în care functioneaza administratia, şi de indicatorii care sunt utili pentru luarea deciziilor.În acest raport se folosesc termenii de "oraş" în linii mari pentru a se referi la orice administratie locala, "persoană juridică", sau "administraţia municipala" organizaţia oficial infiintata prin lege sau printr-un act, cu o populaţie de peste 100.000 de oameni. Termenul de "oras" include diferitele forme de administratie locala, cum ar fi cartiere, judeţe, agenţiile urbane, municipii, parohii, sau localităţi. Multe dintre acestea sunt urbane şi furnizeaza serviciile oferite de obicei de oraşe.Prima baza de date de indicatori urbani mondiali s-a numit ''BAZA DE DATE AI INDICATORILOR URBANI MONDIALI''

Indicatorii cheie folosiţi în această bază de date au fost aprobati de către comisia privind aşezămintele umane in mai 1995 şi au fost colectati din 237 orase, anul de referinţă fiind 1993. A fost una dintre cele mai de succes încercări în a reprezenta indicatorii urbani într-o perspectivă cu adevărat mondiala. În timpul analizei statistică a datelor furnizate, un Index de dezvoltare urbana a fost delegat sa ajute la clasificarea oraşelor de-a lungul nivelul lor de dezvoltare şi pentru afişarea comparative a indicatorilor care descriu condiţii urbane.

Setul de indicatori urbani mondiali a fost selectat cu datele din oraşele partenere, asigurându-se că indicatorii reflecta nevoile informationale şi interesele urbanistice. Indicatorii trebuie să fie:

Preponderent disponibili, de actualitate, şi să poata fi raportate anual;

Page 3

• Uşor comparabile de-a lungul oraşelor; • relevante pentru luarea deciziilor de politică publică; • sunt legate de obiectivele stabilite (de exemplu, ODM); • costuri eficiente pentru a colecta; • De folos pentru oraşele din întreaga lume, indiferent de geografie, cultură, bogăţie, mărimea, sau structură politică; • clare cu privire la modificările pe care le implica acestia.Exemple de indicatori la nivel mondial

Domeniul

Servicii urbane

Indicatori la nivel mondial

Educaţie Procentajul copiilor care absolvesc şcoala primară şi gimnazială:rata supravieţuirii

Energie Procentajul populaţiei care deţine serviciu electric autorizatGuvernare Procentajul de personal din administraţiile locale reprezentat de

minorităţi sau femeiSănătate Imunizarea copiilor împotriva bolilor infecţioaseSiguranţă Numărul de crime raportat la 100.000 de locuitoriApă Procentajul de locuitori care au acces la o sursă de apă potabilăAngajament civic Participarea la vot

B. Clasament ( 2010)

Primul loc in clasament a fost ocupat de New York, urmat de Londra si Tokyo. Inafara de acestea, pe primele zece pozitii, s-au aflat Paris, Hong Kong, Chicago, Los Angeles, Singapore, Seul si Sydney. Astfel, patru din cele zece orase globale se afla in Asia.

Printre orasele europene, Moscova a ocupat pozitia a zecea, inaintea ei plasandu-se Londra, Paris, Bruxelles, Berlin, Madrid, Viena, Stockholm, Frankfurt si Zurich.

Comparativ cu anul 2008, cand s-au efectuat studii similare, nu s-au produs schimbari esentiale in ce priveste pozitia liderilor Indexului. Acum doi ani, locul trei era ocupat de Paris, iar anul acesta de Tokyo.

Orasele globale au fost evaluate dupa cinci criterii: activitate economica, capital uman, schimb de informatii, experienta culturala si cooperare juridica.

Moscova, capitala Rusiei, este cel mai mare oras al Europei. Este situat pe marginea raului care-i poarta numele. In Moscova isi au sediul majoritatea multinationalelor cu o influenta globala, situandu-se astfel printre cele mai mari centre economice ale lumii. De asemenea, Moscova se afla printre cele mai scumpe metropole ale lumii.

New York, Londra si Tokyo sunt orasele cu cel mai inalt grad de globalizare din lume, conform studiului "Global Cities Index 2010", realizat de compania de consultanta A.T. Kearney, The Chicago Council of Global Affairs si Foreign Policy, publicat marti.

4

Comparativ cu studiul anterior, realizat in anul 2008, orasul Tokyo a urcat o pozitie, pana pe locul 3, devansand Parisul, care a ajuns pe pozitia a patra, in timp ce New York si Londra si-au pastrat locurile fruntase.

4 dintre primele 10 orase sunt din Asia - Tokyo (locul 3), Hong Kong (5), Singapore (8) si Seoul (10).Totodata, orasul Sydney din Australia este un important punct international de legatura intre Est si Vest. Acesta a urcat pe pozitia a 9-a, dupa ce in urma cu doi ani era pe 16.Din top 10 mai fac parte: Chicago (locul 6), Los Angeles (7), Sydney (9)."Globalizarea inseamna viteza in comunicare, in tranzactii si in mobilitatea oamenilor. Poti recunoaste orasele globale prin verva lor, prin numarul mare de tineri in actiune, precum si prin bogatia centrelor financiare", au spus consultantii A.T. Kearney.Studiul "Global Cities Index" a analizat 65 de orase din intreaga lume, luand in considerare factori precum activitatea de business, capitalul uman, experienta culturala si angajamentele politice.In acest top nu s-a clasat niciun oras din Romania.

I.1.2 Indexul oraşelor globale (2010)

Jumătate din populaţia lumii este acum urbana - şi jumătate din cele mai populate orase ale lumii sunt asiatice. Index-ul ORASELOR GLOBALE, o colaborare între politicA externă, firma de consultanta in management AT Kearney, şi Consiliul Chicago pentru afaceri globale, scoate la iveala acest moment crucial. În 2010, cinci din cele mai aglomerate orase sunt în Asia şi Pacific: Tokyo, Hong Kong, Singapore, Sydney, şi Seul. Trei - New York, Chicago, Los Angeles şi - sunt orase americane. Doar două, Londra şi Paris, sunt europene. Şi nu există nici o îndoială în ce incotro se indreapta aceasta evolutie: Aşa cum mai mulţi oameni vor continua să migreze de la ferme la oraşe, asa si aglomerarea urbana se va muta de la Vest la Est.

Şi totuşi, chiar şi după cum vedem efectele dramatice ale globalizării la lucru, în ascensiunea pe banda rulanta a oraselor ca Bangalore, Sao Paulo, şi Shanghai, ceea ce este, de asemenea, remarcabil este cat de dominante marile capitalele ale comerţului de moda veche rămân. New York, Londra, Tokyo, Paris sunt primele patru, aşa cum au fost si în primele Index

Page 5

al oraselor mari de acum 2 ani, si sunt in frunte în ceea ce priveste majoritatea criteriilor ce alcatuiesc un adevarat global. Reţelele de influente sporesc impactul global, şi având un urias punct de plecare- ca si cazul New York-ului in capitalizarea piaţei, Tokyo in cele mai bogate 500 de companii globale, şi Londra în turismul internaţional - vor duce numai la amplificarea acestor avantaje în viitor. Succesul naste succes.

Multe dintre cele mai mari metropole din lume, cum ar fi Karachi (60), Lagos (59), şi Kolkata (63), de-abia ajung pe lista. În schimb, indicele are scopul de a măsura cât avant si-a luat un oras ,ceea ce se întâmplă dincolo de graniţele sale proprii - şi influenţa acesteia asupra unei integrării cu pieţe mondiale, cultura, şi inovaţie. Pentru a crea clasamentul din acest an, s-au analizat 65 oraşe cu mai mult de 1 milion de persoane din fiecare regiune a globului, folosind surse definitorii pentru a scoate in evidenta totul incepand de la activitatea de afaceri a unui oras, capitalul uman, şi schimbul de informaţii pana la experienţa culturala şi angajamentul politic. Datele au variat de la cât de multe sedii de'' cele mai bogate 500 de companii ale lumii'' exista intr-un oras pana la dimensiunea pietei acesteia de capital si fluxul de mărfuri prin porturile şi aeroporturile sale, precum şi factori ca numărul de ambasade, organizaţii politice, şi muzee. Luate împreună, performanţa unui oraş de pe acesta categorie de indicatori ne spune cat de global sau regional este cu adevarat.

Poziţiile puterii politice tradiţionale nu sunt neapărat cele mai globale. Doar patru din primele 10 oraşe sunt capitale naţionale. Washington este la nr 13. Beijing (15), Berlin (16), Moscova (25). Două orase din top 10 sunt cu guvernare proprie, care operează în afara jurisdicţiei unui guvern naţional separat (Hong Kong şi Singapore). Soarele a rasarit acum o jumătate de secol, pe Imperiului Britanic, şi totuşi Londra continuă să strălucească la nr 2;

Rank 2010 City CountryQol index 2010

1 VIENNA AUSTRIA 108.6

2 ZURICH SWITZERLAND 108

3 GENEVA SWITZERLAND 107.9

4 VANCOUVER CANADA 107.4

4 AUCKLAND NEW ZEALAND 107.4

6 DUSSELDORF GERMANY 107.2

7 FRANKFURT GERMANY 107

7 MUNICH GERMANY 107

6

9 BERN SWITZERLAND 106.5

10 SYDNEY AUSTRALIA 106.3

11 COPENHAGEN DENMARK 106.2

12 WELLINGTON NEW ZEALAND 105.9

13 AMSTERDAM NETHERLANDS 105.7

14 OTTAWA CANADA 105.5

15 BRUSSELS BELGIUM 105.4

16 TORONTO CANADA 105.3

17 BERLIN GERMANY 105

18 MELBOURNE AUSTRALIA 104.8

19 LUXEMBOURG LUXEMBOURG 104.6

20 STOCKHOLM SWEDEN 104.5

21 PERTH AUSTRALIA 104.2

21 MONTREAL CANADA 104.2

23 HAMBURG GERMANY 104.1

24 NURNBURG GERMANY 103.9

24 OSLO NORWAY 103.9

26 CANBERRA AUSTRALIA 103.6

26 DUBLIN IRELAND 103.6

Page 7

28 CALGARY CANADA 103.5

28 SINGAPORE SINGAPORE 103.5

30 STUTTGART GERMANY 103.3

31 HONOLULU UNITED STATES 103.1

32 ADELAIDE AUSTRALIA 103

32 SAN FRANCISCO UNITED STATES 103

34 PARIS FRANCE 102.9

35 HELSINKI FINLAND 102.6

36 BRISBANE AUSTRALIA 102.4

37 BOSTON UNITED STATES 102.2

38 LYON FRANCE 101.9

39 LONDON UNITED KINGDOM 101.6

40 TOKYO JAPAN 101.4

41 MILAN ITALY 100.8

41 KOBE JAPAN 100.8

41 YOKOHAMA JAPAN 100.8

44 BARCELONA SPAIN 100.6

45 LISBON PORTUGAL 100.3

45 CHICAGO UNITED STATES 100.3

45 WASHINGTON UNITED STATES 100.3

8

48 MADRID SPAIN 100.2

49 NEW YORK CITY UNITED STATES 100

50 SEATTLE UNITED STATES 99.8

 

CountryEco-city index* 2010

1 CALGARY CANADA 145.7

2 HONOLULUUNITED STATES

145.1

3 OTTAWA CANADA 139.9

3 HELSINKI FINLAND 139.9

5 WELLINGTON NEW ZEALAND 138.9

6 MINNEAPOLISUNITED STATES

137.8

7 ADELAIDE AUSTRALIA 137.5

8 COPENHAGEN DENMARK 137.4

9 KOBE JAPAN 135.6

9 OSLO NORWAY 135.6

9 STOCKHOLM SWEDEN 135.6

12 PERTH AUSTRALIA 135.3

13 MONTREAL CANADA 133.6

13 VANCOUVER CANADA 133.6

13 NURNBERG GERMANY 133.6

13 AUCKLAND NEW ZEALAND 133.6

13 BERN SWITZERLAND 133.6

13 PITTSBURGHUNITED STATES

133.6

19 ZURICH SWITZERLAND 133.5

19 ABERDEEN UNITED 133.5

Page 9

KINGDOM

21 CANBERRA AUSTRALIA 133.3

22 SINGAPORE SINGAPORE 132.4

23 BRISBANE AUSTRALIA 131.6

23 WASHINGTONUNITED STATES

131.6

25 MELBOURNE AUSTRALIA 131.5

25 GENEVA SWITZERLAND 131.5

25 BOSTONUNITED STATES

131.5

28 DUSSELDORF GERMANY 130.7

28 MUNICH GERMANY 130.7

30 CAPE TOWN SOUTH AFRICA 129.4

30 BELFASTUNITED KINGDOM

129.4

32 LYON FRANCE 129.3

33 DUBLIN IRELAND 128.9

34 HAMBURG GERMANY 128.8

34 STUTTGART GERMANY 128.8

34 PHILADELPHIAUNITED STATES

128.8

37 YOKOHAMA JAPAN 128.7

38 VICTORIA SEYCHELLES 128.5

39 TORONTO CANADA 127.1

39 AMSTERDAM NETHERLANDS 127.1

41 BRUSSELS BELGIUM 126.8

41 LEIPZIG GERMANY 126.8

43 ST. LOUISUNITED STATES

126.6

44 VIENNA AUSTRIA 126.2

44 LUXEMBOURG LUXEMBOURG 126.2

46 SYDNEY AUSTRALIA 125

10

47 GLASGOWUNITED KINGDOM

124.7

48 MUSCAT OMAN 124.2

49 POINT-A-PITRE GUADELOUPE 123.8

50 NAGOYA JAPAN 123.1

50 OSAKA JAPAN 123.1

50 FRANKFURT GERMANY 123.1

 

Rank City Rank by Population Rank by GDP

1 New York 6 2

2 London 28 5

3 Tokyo 1 1

4 Paris 20 6

5 Hong Kong 31 14

6 Chicago 25 4

7 Los Angeles 12 3

8 Singapore 38 23

9 Sydney 43 24

10 Seoul 22 19

11 Brussels 54 48

Page 11

12 San Francisco 46 16

13 Washington 42 10

14 Toronto 36 20

15 Beijing 13 33

16 Berlin 48 46

17 Madrid 34 22

18 Vienna 55 40

19 Boston 41 11

20 Frankfurt 64 20

20 Shanghai 7 21

22 Buenos Aires 11 12

23 Stockholm 59 52

24 Zurich 61 58

25 Moscow 19 13

12

26 Barcleona 37 31

27 Dubai 56 49

28 Rome 49 37

29 Amsterdam 63 60

30 Mexico City 5 8

31 Montreal 44 35

32 Geneva 65 61

33 Miami 58 54

33 Munich 35 18

35 Sao Paulo 3 9

36 Bangkok 32 42

37 Copenhagen 60 59

38 Houston 40 17

39 Taipei 53 26

40 Atlanta 39 15

Page 13

41 Istanbul 21 30

42 Milan 52 39

43 Cairo 17 36

44 Dublin 62 55

45 New Delhi 2 32

46 Mumbai 4 25

47 Osaka 16 7

48 Kuala Lumpur 57 65

49 Rio de Janeiro 14 27

50 Tel Aviv 50 40

51 Manila 15 34

52 Johannesburg 45 43

53 Jakarta 24 47

54 Bogota 29 45

55 Caracas 51 62

56 Nairobi 47 64

14

57 Guangzhou 27 38

58 Bangalore 30 53

59 Lagos 18 63

60 Karachi 10 50

61 Ho Chi Minh City 33 56

62 Shenzhen 26 28

63 Kolkata 8 44

64 Dhaka 9 50

65 Chongqing 23 57

1.2. Indicatori folosiți în Europa

1.2.2 Raportul ‘’ Second and Third Report on EC Economic and Social Cohesion’’

A. METODOLOGIE

Comisia Europeană, în cadrul Second and Third Report on EC Economic and Social Cohesion, deşi nu cuantifică factorii competitivităţii, contribuie la reliefarea celor care au influenţa cea mai importantă în această direcţie. Pornind de la faptul că regiunile se află în stadii diferite ale dezvoltării şi prezintă structuri economico-sociale diferite, rapoartele accentuează relevanţa pe care factorii CR o au pentru diferite tipuri de regiuni.

In plan general, factorii cu influenţa cea mai mare asupra CR se consideră a fi: - rata ocupării şi nivelul productivităţii muncii; - structura sectorială şi ocuparea;

Page 15

- tendinţele demografice*; - investiţiile; - investiţiile în economia cunoşterii; - infrastructura; - nivelul şi calitatea educaţiei; - inovarea şi C-D.

Third Report evdenţiază faptul că disparităţile interregionale în privinţa factorilor definitorii pentru competitivitate (la data elaborării sale) s-au redus, dar semnalează totodată provocările generate de lărgirea UE, în special după aderarea României şi Bulgariei. Un studiu original, de un interes aparte este cel elaborat de Ernst and Young Ltd pentru UK Government Offices in East and West Midlands, care a solicitat aplicarea tehnicilor de benchmarking pentru determinarea nivelului competitivtătii regiunii East and West Midlands în raport cu alte 12 regiuni ale UE, cu scopul de a identifica măsurile pentru sporirea gradului de competitivitate în cazul regiunii analizate. Studiul combină benchmarking-ul statistic cu evaluarea celor mai bune practici din regiunile luate în considerare pentru a explica performanţele diferite ale acestora. In final au rezultat 55 de indicatori ai CR, asociaţi cu coeficienţii de importanţă corespunzători, raportul concluzionând că în privinţa regiunilor incluse în studiu competitivitatea depinde în cel mai înalt grad de:

- nivelul de calificare şi calitatea cunoştinţelor dobândite în învăţământul superior şi vocational;

- capacitatea de inovare; - nivelul investiţiilor; - calitatea serviciilor financiare şi de afaceri; - nivelul ridicat al investiţiilor străine directe.

In cadrul studiilor din categoria celor ce se concentrează pe un singur aspect, faţetă a CR, următorii factori s-au bucurat de cea mai mare atenţie:

- clusterele (Porter, 1990, 1998, 2001); - demografia, migraţia (Glaeser şi Sheifer, 1995); - factorii hard / soft ai localizării (Rottengatter şi Kowalski, 1998); - mediul antreprenorial şi reţelele interfirme (Ritsila, 1999); - capacitatea instituţională şi calitatea guvernării (Bradshaw and Blakely, 1999, Rondinelli,

2002); - structura industrială (EC’s Sixth Periodic Report, 1999); - inovarea / sistemele regionale de inovare (Guerrero and Seró, 1997), - proprietatea, modelele în domeniul investiţiilor străine directe (Cantwell şi Iammarino,

2000). In sinteza privind factorii competitivităţii regionale realizată în cadrul studiului elaborat de Cambridge Econometrics, menţionat anterior, acesta preia într-o bună măsură elementele prezentate în sinteza factorilor competitivităţii la nivel naţional, dar introduce şi o serie de particularităţi care, în principal, constau în: - adăugarea la capitolul “Infrastructură şi accesibilitate” a calităţii teritoriului analizat în termenii locuinţelor, împrejurimilor naturale, amanităţilor culturale, siguranţei; - includerea în capitolul “Resurse umane”, pe lângă forţa de muncă înalt calificată şi a tendinţelor demografice;

16

- la capitolul “Mediul productiv” apar ca elemente noi concentrările sectoriale (echilibru / dependenţă, concentrarea ocupării, ponderea activităţilor cu valoare adăugată mare), specializarea şi capacitatea instituţională şi calitatea guvernării.

De asemenea, acest studiu a realizat şi o tipologie a regiunilor bazată pe factorii-cheie ai competitivităţii. In funcţie de locul ocupat într-un sistem de axe rectangulare, în care pe axa orizontală este configurată densitatea populaţiei iar pe cea verticală PIB / locuitor, au rezultat trei grupe majore de regiuni, prezentate în cele ce urmează. Regiunile “atractive pentru activităţile de producţie” (production sites) se prezintă ca regiuni cu un nivel mai scăzut, până la mediu al veniturilor. In aceste regiuni eficienţa economică derivă înainte de toate din input-urile ieftine, înzestratrea cu factori de producţie evidenţiind disponibilităţile în materie de forţă de muncă, terenuri şi capital. Atractivitatea lor nu constă atât de mult în economiile localizării sau urbanizării cât mai ales în absenţa pierderilor, efectelor negative ale urbanizării. Determinanţii competitivităţii se concentează în zona infrastructurii de bază şi accesibilităţii (terenuri la preţuri scăzute, absenţa congestiei demografice, locuinţe la preţuri moderate, resurse umane disponibile de asemenea la costuri moderate). O asemenea înzestrare cu factori atrage investiţiile străine directe în firme cu relaţii de integrare pe verticală. Strategiile de dezvoltare caracteristice regiunilor din această grupă, care în marea majoritate nu se caracterizează prin congestie demografică, a fost adoptată însă şi de regiuni cu o densitate mare a populaţiei, dar care, ca urmare a unui dinamism economic scăzut nu se confruntă cu dezavantajele urbanizării. Exemplele de regiuni oferite pentru această grupă sunt: regiuni din Irlanda, centrul Scoţiei, sudul Tării Galilor, nordul Angliei, Nord – Pas de Calais, şi, mai nou, unele regiuni din vestul Poloniei, Republica Cehă, Ungaria. Regiunile – sursă a randamentelor descrescătoare - sunt regiunile cu rate înalte de creştere economică, cu o densitate medie a populaţiei şi o structură economică viguroasă. De aceea mai sunt numite şi regiuni dinamice, cu mare vitalitate. In aceste regiuni activităţile economice se concentrează într-un număr de ramuri pentru care se înregistrează un nivel ridicat al economiilor aglomerării şi care reprezintă surse importante de bunăstare. Economiile localizării, specifice prin natural or anumitor ramuri industriale, favorizează obţinerea unor venituri ridicate, sustenabile. Factorii determinanţi ai competitivităţii sunt calificarea ridicată a forţei de muncă, diviziunea muncii inter-firme, efectele derivate din mărimea pieţelor, existenţa furnizorilor specializaţi. In cadrul UE cele mai cunoscute exemple sunt regiunile Baden – Würtemberg, Emilia – Romagna, Zuid- Oost – Brabant, Oost – Vlaanderen (Gent), Rhône – Alpes (Grenoble) şi Toulouse. Regiunile – centre promotoare ale economiei cunoaşterii sunt cele care prezintă o densitate ridicată a populaţiei şi o rată înaltă, sustenabilă de creştere a PIB / locuitor. Adesea ele se compun din largi arii urbane, apropiindu-se de arhetipul regiunilor cosmopolitane şi al regiunilor urbane specializate. Aceste regiuni beneficiază de asemenea de pe urma economiilor aglomerării, dar acestea sunt specifice nu numai anumitor ramuri ci se manifestă şi la nivel inter-ramuri. Economiile urbanizării, incluzând o atmosferă urbană diversificată, vibrantă şi o ofertă elaborată de bunuri şi servicii de consum, deşi dificil de cuantificat, au o mare importanţă. In calitatea lor de centre promotoare ale economiei cunoaşterii şi TIC aceste regiuni urbane sunt deschise către relaţiile, schimburile internaţionale, oferă cele mai bune oportunităţi de carieră, atrag lucrători talentaţi, aduc cu sine o bună corelare a cererii cu oferta de forţă de muncă, sunt caracterizate prin calitatea ridicată a C-D, a relaţiilor antreprenoriale, apariţia de noi firme,

Page 17

înregistrarea unui număr ridicat de patente. Astfel de regiuni - cum se poate observa cel mai bine în cazul Londrei şi Parisului – prezintă şi dezavantaje considerabile ale urbanizării, cum sunt nivelul foarte ridicat al salariilor, o puternică congestie demografică, preţul ridicat al locuinţelor, rata înaltă a infracţionalităţii. Totuşi, aceste dezavantaje sunt contrabalansate de calitatea deosebită a resurselor umane, de accesul excelent la pieţele internaţionale şi informaţie, la capital, la serviciile de afaceri, de amenităţile culturale. O asemenea tipologie reprezintă un instrument deosebit de util pentru mai buna înţelegere a mecanismelor competiţiei şi competitivtăţii regionale. Mai mult, cu ajutorul unei largi baze de date, construite pentru nivelul NUTS 2 şi al unui instrumentar statistic şi econometric foarte eleborat, studiul realizat de Cambridge Econometrics a reuşit să pună la dispoziţia Directoratului General pentru Politică Regională al Comisiei Europene un material deosebit de valoros pentru evaluarea CR şi a disparităţilor interregionale, care a contribuit la o fundamentare obiectivă a politicii de coeziune economică şi socială, ce va avea ca priorităţi ale exerciţiului financiar 2007 – 2013 convergenţa – competitivitatea – cooperarea.

B. CLASAMENTDin punct de vedere al mediului de afaceri:Londra, Paris şi Frankfurt rămân primele trei oraşe pentru afaceri. Aceste trei oraşe au pastrat primele trei poziţii, de cand ancheta a început în 1990. În acest an Londra isi extinde avansul uşor de Paris, deşi primele două oraşe sunt cu mult înainte de cei mai apropiati competitori.

Cele mai bune oraşe în ceea ce priveşte mediul de afaceri

18

Orasul Pozitia 2008 Pozitia 2009

Londra 1 1Paris 2 2Frankfurt 3 3Barcelona 4 4Brussels 5 5Madrid 6 6Munich 7 7Amsterdam 8 8Berlin 9 9Milano 10 10Geneva 11 11Hamburg 12 12Zurich 13 13Birmingham 14 14Düsseldorf 15 15Manchester 16 16Lisabona 17 17Dublin 18 18Lyon 19 19Stockholm 20 20Praga 21 21Roma 22 22Warsaw 23 23Leeds 24 24Copenhaga 25 25Budapesta 26 26Istanbul 27 27Vienna 28 28

Cele mai bune oraşe în ceea ce priveşte accesul facil la pieţe

Page 19

Orasul Pozitia 2008 Pozitia 2009

Amsterdam 5 9Atena 28 32Barcelona 9 10Berlin 11 16Bernimgham 17 6Brussels 4 5Bucuresti 24 25Copenhaga 22 34Dublin 22 21Dusseldorf 32 32Frankfurt 12 13Geneva 3 3Hamburg 19 19Helsinki 28 26Istambul 24 18Leeds 19 23Lisabona 28 23Londra 1 11Lyon 12 26Madrid 6 1Manchester 8 15Milano 14 8Moscova 10 12

CAPITOLUL II

STUDIU PRIVIND COMPETITIVITATEA ORAŞULUI CHIŞINĂU

2.1 COMPETITIVITATEA CA OBIECTIV FUNDAMENTAL

Discrepanţele actuale şi crescânde în relaţie cu pieţele externe, dar şi în raport cu evoluţia teritoriilor (pieţelor) interne ale Republicii, impun argumentata nevoie de stabilire şi promovare a unor politici strategice coerente de echilibrare, de coeziune şi de creştere a capacităţilor economice naţionale. Acest mediu de prospectare pune la baza preocupărilor naţionale - competitivitatea Moldovei – ca element intrinsec al unei economii de piaţă funcţională.

20

116

104

79

75

61

69

8684

82

100

95

80

85

67

58

104

92

81

5351

62

86

68

89

100

8885

75

67

61

108

102

88

74

62

96

7577

93

112

94

8683

67

78

50

60

70

80

90

100

110

120

R. K

yrgy

z

Taj

ikis

tan

Arm

enia

Rus

ia

Kaz

ahst

an

Aze

rbai

jan

Geo

rgia

Ukr

aina

Mol

dova

Alb

ania

Bos

nia

siH

erze

govi

na

Ser

bia

siM

onte

negr

o

Mac

edon

ia

Rom

ania

Bul

garia

GUAM

CSI Europa S-E

Indicele de Creştere a Competitivităţii Indicele Global de Competitivitate Indicele de Creştere a Business-ului

Efectuat în baza Global Competitiveness Report 2005 – 2006, World Economic Forum

Competitivitatea scăzută a Moldovei explică de fapt, cauzele problemelor ce copleşesc economia şi societatea Republicii. Produse ieftin vândute sau re-vândute prin canale intermediare, lipsa de pieţe sau slaba echipare de ofertă şi cerere a pieţelor interne, abundenţa produselor străine şi substituirea produselor proprii, incapacitatea de a concura, inclusiv pe pieţele CSI, pragul de rentabilitate scăzut al mărfurilor produse, salarii şi venituri mici, forţă de muncă plecată, etc. - sunt câteva din efectele unei competitivităţi reduse. Adiacent cu acestea, prognozele catalogate economiei Republicii pentru anul viitor, cum sunt: creşterea PIB cu doar 4 %, capacităţii industriale cu doar 1 %, agriculturii cu doar 2 %, inflaţiei cu 12 %, deficitului comercial cu 0,4 mlrd USD – deduc că în Moldova, competitivităţii nu i se atrage atenţia cuvenită, nici la nivel de politici, nici la nivel de preocupări (sau analize) şi nici la nivel de indicatori componenţi şi capabili să dinamizeze rolul economiei în plan extern.

La moment, Moldova este mai slab competitivă decât statele vecine şi cea mai mare parte a statelor cu care are încheiate acorduri de colaborare economică şi comercială (vezi Figura). Raportul Global asupra Competitivităţii 2005 – 2006 efectuat de către World Economic Forum,

Page 21

califică Moldova doar pe locul 89 din 117 state, la nivelul Indicelui Global de Competitivitate (GCI).

Totuşi contrar acestuia, Raportul plasează Moldova în categoria statelor sub-performante cu un venit pe cap de locuitor mai mic decât nivelul de competitivitate atins; constatarea venind să precizeze că competitivitatea Republicii rămâne să fie încă valorificată, întrucât Indicele actual (GCI), înregistrat este capabil să sprijine un venit pe cap de locuitor mult mai mare. Şi aceasta este confirmată prin cota atinsă la nivelul Indicelui de Creştere a Competitivităţii, care înregistrează pentru Moldova locul 82, - o poziţie relativ mai bună, comparativ cu a statelor vecine. Aici anume ţinem să subliniem, că acest indicator demonstrează că Moldova poate fi puternic poziţionată la nivel de competitivitate, în pofida poziţiei actuale. Ca exemplu, chiar dacă Rusia obţine în prezent un Indice de Creştere a Competitivităţii (75) mai favorabil decât al Moldovei (82), diferenţa dintre Indicele Global de Competitivitate şi Indicele de Creştere a Competitivităţii înregistrează pentru Rusia o posibilitate mai redusă după oportunităţile deţinute vizavi de creştere a competitivităţii, ((- 22) de puncte faţă de (+ 7) pentru Moldova). Analiza în esenţă demonstrează, că statele vecine cum ar fi Ucraina şi România, chiar dacă deţin posibilităţi mai reduse decât Moldova la nivelul şanselor de creştere a competitivităţii (- 16 puncte pentru Ukraina şi respectiv, 0 puncte pentru România), acestea utilizează din plin avantajele, în comparaţie cu Moldova care face, practic, nimic. Moldova din acest punct de vedere, deţine avantaje comparative egale cu Kazahstanul (cel mai competitiv stat din CSI), şi ar trebui să promoveze politici de competitivitate tot atât de dinamic ca şi acesta.

Competitivitatea este o trăsătură a unei economii dezvoltate. Ea poate fi crescută prin avantajele comparative şi costurile de oportunitate deţinute de Moldova în plan extern. Aceasta însă presupune un puternic fundament de dezvoltare intern. Specializarea, coeziunea şi descentralizarea proceselor economice interne constituie principalele principii ale dezvoltării unui stat ce urmăreşte re-amplasare dinamică pe pieţele mondiale (competitive).

Problemele de dezvoltare internă sunt arhicunoscute: începând de la accesul la finanţe, lipsă de investiţii, tehnologii învechite şi ocupaţii exorbitante (ne-bazate pe piaţă şi fără valoare înaltă /adăugată), de rând cu suportul inadecvat al infrastructurii, calitate joasă a forţei de muncă, etică săracă de muncă şi a culturii de business; şi finisând cu corupţie, taxe şi proceduri de taxare (inclusiv vamale) impunătoare, birocraţie, inflaţie, etc.

Situaţia internă a Republicii în relaţie cu oportunităţile externe deţinute pentru creşterea competitivităţii, este identificată obiectiv prin intermediul Indicelui Competitivităţii Business-ului, Moldova obţinând poziţia de 93 din cele 117 state diagnosticate. Indicatorul oglindeşte mediul imperfect al business-ului din Moldova comparativ cu majoritatea statelor din lume, fiind depăşită de un şir de state slab dezvoltate din Africa chiar, cum ar fi Cameroon (89), Uganda (85), Zimbabwe (84), Tanzania (82), Nigeria (76), etc.

22

Indicatorii mai sus amintiţi ne justifică în deplină măsură conjunctura critică în care Moldova este impusă să operaţionalizeze de urgenţă politicile de dezvoltare în consens cu şansele reale pe care le deţine la moment. Aceasta însemnă, că toate politicile actuale şi care vor fi în continuare elaborate vor urmări să poziţioneze performant (pe pieţe) Moldova în plan regional extern - printre statele vecine, grupele economice din care este parte, inclusiv în ariile de tendinţă politică (cum este cazul integrării în Uniunea Europeană).

Mediul strategic extern necesită adoptarea unui complex de reguli susţinute şi implementate la nivel naţional, intern. Discrepanţele interne pentru Moldova sunt obstacole de facto şi înţelese de toţi, pentru a valorifica posibilităţile de dezvoltare în plan internaţional. Este cunoscută foarte bine „ruptura” imensă înregistrată între Chişinău şi restul teritoriului Republicii Moldova, atât la nivel de dezvoltare, contribuţii, investiţii şi chiar perspective. Este o problemă foarte serioasă şi deloc admisibilă chiar dacă oraşul are statut de capitală. La sigur, nu este motivul stopării ritmului de dezvoltare a Chişinău-lui, ci se vede foarte clar, că potenţialul Moldovei nu este valorificat de cel puţin 4 ori comparabile cu potenţialul Chişinău-lui (care actual deţine 45 % din PIB, 56 % din producţia industrială, 60 % din colectarea impozitelor şi taxelor, 62 % din exporturi, etc.).

Discrepanţe majore există şi la nivelul dezvoltării urbane şi rurale (amplasare forţă de muncă şi calificată, emigrare, sărăcie, capital, altele); vin şi cele politice (Moldova transnistreană, Găgăuzia, Taraclia, şi restul Republicii); urmează cele geografice (de exemplu, logica configurării raioanelor Criuleni şi Dubăsari, „peticelor” autonome şi greu sesizabile (şi explicabile) din sudul Moldovei (configuraţiile dintre Cahul, Găgăuzia şi Taraclia).

Aflate în creştere, aceste imprecizii şi dezechilibre sunt cauzate de cadrul ineficient al politicilor promovate, inclusiv de legislaţia inadecvată şi mai puţin productivă în raport cu obiectivele de dezvoltare proclamate. Centralizarea şi concentrarea profunda a resurselor, lipsa instrumentelor funcţionale de autonomie locală şi a mijloacelor de mobilizare, duc în continuare la aprofundarea dezechilibrelor din Republica Moldova.

2.2 Locul oraşului Chişinău în Republica Moldova prin prisma unor indicatori de competitivitate urbana

De circa 15 ani mun. Chişinău şi întreaga ţară se află în tranziţie de la un sistem socialist cu o economie centralizată bazată pe proprietatea de stat spre construcţia unui sistem de relaţii democratice şi o economie de piaţă. Criza economică prin care trece ţara a afectat şi situaţia economică în mun. Chişinău, ce a determinat şi reducerea drastică a veniturilor în bugetul municipal. Pe parcursul acestei perioade au apărut situaţii de criză practic în toate domeniile serviciilor publice, când principala sarcină a fost evitarea colapsului întregului sistem de servicii publice.

Page 23

În afară de deficitul de resurse financiare este evident că autorităţile publice locale şi centrale permanent s-au confruntat cu noi probleme de ordin managerial la care nu întotdeauna au avut cunoştinţele şi experienţa necesară de a le rezolva dintr-o perspectivă mai lungă de timp. Toate acestea au condus la acumularea unui şir de probleme în dezvoltarea infrastructurii municipiului, care afectează serios condiţiile de trai a populaţiei şi în special a celor mai sărace pături.

Capitala Republicii Moldova, Chişinău, deţine, indiscutabil, un rol-cheie în procesul de europenizare a ţării. Oraşul este centrul administrativ, economic şi cultural al ţării, experienţa şi posibilităţile sale inovaţionale au o importanţă de scară naţională. Situaţia existentă a oraşului în perioada sa de transformări până în anul 2020 este în mare măsură complicată de problemele perioadei de tranziţie. Deoarece după 1990 au dispărut regulatoarele şi resursele economiei centralizate, pe care se baza implementarea Planului urbanistic general al Chişinăului, elaborat în anii 1986-1989, mai multe procese în oraş s-au desfăşurat spontan şi contradictoriu. Pe de o parte, Chişinăul se internaţionalizează destul de repede (schimb migraţional, accesibilitatea Internetului şi a comunicaţiilor mobile, fluxurile de capital, de mărfuri şi de informaţie, renovarea sectorului de deservire etc.), s-a activizat antreprenoriatul, s-a extins brusc reţeaua instituţiilor private de învăţământ şi medicale. Pe de altă parte, oraşul a pierdut reperele viitorului şi caracterul planificat al dezvoltării, ale căror simptoame sunt: stagnarea industriei (baza urbanistică principală în condiţiile planificării), caracterul dezordonat al ocupării braţelor de muncă, amplificarea inechităţii sociale, haosul din domeniul construcţiilor şi utilizării terenurilor orăşeneşti, costurile motorizării, învechirea infrastructurii tehnico-edilitare. 

Strategia şi tactica dezvoltării Chişinăului până în anul 2020 urmează să fie orientate spre crearea imaginii unui „Chişinău viitor” prosper, atât de dorită de locuitorii oraşului. Ideea principală a acestei perioade noi creatoare constă în creşterea competitivităţii Chişinăului în reţeaua oraşelor europene. De aici rezultă şi scopul principal: Chişinău-2020 depăşeşte caracterul său periferic şi devine un centru regional al Europei de Sud-Est.  

Atingerea scopului propus („Chişinău, un oraş european competitiv”) depinde în mare măsură de sistemul de valori al societăţii orăşeneşti. De aceea este important ca locuitorii Chişinăului să-şi considere oraşul drept o valoare socio-culturală. Sondajele sociologice desfăşurate la etapa iniţială a elaborării Planului urbanistic general indică univoc principiile de viaţă univectoriale ale orăşenilor, care aşteaptă o creştere a bunăstării lor în procesul dezvoltării durabile a oraşului – a potenţialului său economic, educaţional şi spiritual, îmbunătăţirea calităţii mediului urban şi asigurarea securităţii vieţii în oraş.  

O asemenea acceptare de către locuitorii Chişinăului a imaginii viitoare a oraşului se încadrează perfect în concepţia „City”, o concepţie fundamentală în urbanistica europeană a începutului secolului XXI. Conform acesteia, baza progresului unui oraş european modern nu este industria

24

sau alte întreprinderi amplasate pe teritoriul său, ci însăşi dezvoltarea oraşului ca mediu unitar de trai şi de activitate.  

Dacă ne orientăm pe europenizarea Chişinăului, atunci direcţiile prioritare de creştere a competitivităţii oraşului în baza unei noi calităţi a mediului urban presupun:

·        accentul pe poziţionarea Chişinăului în calitate de centru regional al subregiunii date a Europei. Concurenţii lui sunt Iaşi, Galaţi, Odesa, Vinniţa, Cernăuţi. Între acestea doar Chişinău este capitală; pentru consolidarea poziţiilor lui este necesară activizarea eforturilor şi relaţiilor internaţionale (politice, investiţionale, financiare, informaţionale etc.); reabilitarea complexului de transport şi a sectorului de servicii; stabilitatea politică; existenţa mediului cultural şi intelectual adecvat; flexibilitatea şi adaptabilitatea administraţiei municipale;

·        îmbunătăţirea calităţii mediului urban atât prin planificarea spaţial-volumetrică, reconstrucţia fondului locativ, a zonelor de agrement şi a infrastructurii tehnico-edilitare, cât şi prin păstrarea patrimoniului istoric şi cultural al oraşului;

·        modernizarea economiei oraşului prin dezvoltarea producţiilor orientate spre export, cu utilizarea tehnologiilor înalte, prin ridicarea sectorului de deservire şi prin susţinerea businessului mic, orientat spre necesităţile oraşului;

·        creşterea bunăstării locuitorilor oraşului – un grad înalt de ocupare a forţei de muncă, venituri suficiente, fond locativ şi gospodărie comunală de calitate, asistenţă socială acordată sărmanilor;

·        creşterea potenţialului educaţional şi cultural prin dezvoltarea relaţiilor internaţionale în domeniul ştiinţei, educaţiei şi culturii, prin adaptarea formelor şi standardelor europene de instruire continuă, inclusiv recalificarea resurselor umane, dezvoltarea mediului cultural al oraşului;

·        asigurarea securităţii vieţii în oraş – securitatea energetică, ecologică, protecţia de catastrofe tehnogene, asigurarea securităţii publice şi a ordinii de drept, contracararea răspândirii bolilor sociale;

·        perfecţionarea managementului oraşului în baza principiilor Cartei europene a administrării publice locale atât în relaţiile cu Guvernul şi businessul (descentralizarea funcţiilor, descentralizarea fiscală), cât şi în relaţiile cu populaţia, inclusiv prin „procesul de participare” a ei la planificare, la luarea deciziilor şi la implementarea lor.

Reieşind din sondajele sociologice, la baza decompoziţiei propuse a scopului principal al Planului strategic (sub forma celor şapte priorităţi; a se vedea şi schema) stau principiile valorice ale comunităţii orăşeneşti a Chişinăului, interesele grupurilor principale ale locuitorilor oraşului – muncitorii şi salariaţii, „oamenii de afaceri”, lucrătorii organelor de conducere, politicienii, „savanţii şi specialiştii”, „oamenii de ştiinţă şi de cultură”, tineretul activ şi pensionarii.  

Scenariile de dezvoltare. Trasând direcţiile pentru realizarea modelului „Chişinău-2020”, vom examina două scenarii de dezvoltare a oraşului: scenariul inert (fără a exclude din cadrul acestuia corecţiile sau problemele deosebit de acute, generate de criza anilor ’90) şi scenariul constructiv, orientat spre depăşirea caracterului periferic şi redresarea radicală a imaginii şi a

Page 25

climatului urban al Chişinăului în procesul realizării scopului principal al strategiei 2020 – creşterea competitivităţii pro-europene a oraşului Chişinău prin realizarea concepţiei „City”. Chişinăului îi revine şi rolul determinant în creşterea nivelului de competitivitate a activităţilor economice, a bunurilor materiale şi serviciilor prestate ca sursă unică de sporire a bunăstării materiale a populaţiei ţării. Atingerea dezideratelor menţionate mai sus impune automatizarea proceselor de producţie, aplicarea tehnologiilor informaţionale, dotarea întreprinderilor cu tehnologii moderne şi alte activităţi ce stau la temelia economiei moderne bazate pe cunoştinţe. Economia bazată pe cunoştinţe este obiectivul principal al Uniunii Europene fără de care nu se poate vorbi de integrare europeană. Progresul în această nouă economie este determinat de dezvoltarea fără precedent a cercetărilor ştiinţifice fundamentale şi aplicative, rezultatele cărora, prin filiera activităţilor din domeniile dezvoltării tehnologice, asistate de structurile inovaţionale, îşi găsesc aplicare în sfera producţiei de bunuri materiale şi servicii. În prezent activităţile din domeniul economiei bazate pe cunoştinţe stau la baza dezvoltării oraşelor şi capitalelor prospere, unde, de regulă, este prezentă o densitate sporită a populaţiei şi resurse naturale limitate.

Strategiile şi politicile de planificare a dezvoltării competitive şi de promovare economică accelerată a municipiului Chişinău urmăreşte scopul încadrării municipiului în activităţile concurenţiale la nivel mondial şi european, prin stimularea de către organele administraţiei publice şi agenţii economici interesaţi de progresul tehnologic a investiţiilor direcţionate la pregătirea cadrelor şi a specialiştilor de calitate superioară, de dezvoltarea activităţilor şi structurilor de generare a noilor cunoştinţe, produse şi tehnologii.

Ratingul primelor 10 oraşe din Republica Moldovadupă mediul general de afaceri

Nr. Oraşul Nr de puncte1 Chişinău 102 Orhei 7,43 Vatra 6,444 Bălţi 6,095 Edineţ 5,426 Briceni 5,237 Hânceşti 5,078 Rezina 4,659 Anenii Noi 4,4410 Nisporeni 4,38

Astfel, urmărind competiţia dintre oraşe pentru o poziţionare cât mai bună în top după indicatorii mediului de afaceri, a fost constituit un rating – pilot, care poate servi ca bază pentru alte ratinguri relevante pentru Republica Moldova, cum ar fi „Infrastructură tehnologică şi informatizare”, „Calitatea vieţii şi dezvoltare urbană”, „Rata participării la viaţa comunitară”, „Efort şi eficienţă în promovarea imaginii proprii”, etc. Importanţa acestor ratinguri variază în funcţie de situaţia fiecărei decizii în parte. Adevărata valoare a unui oraş competitiv este dată de modul în care înţelege cum se face alegerea şi de măsurile pe care le poate lua pentru a-şi adapta strategia la mediul concurenţial. Promovarea rezultatelor acestor ratinguri în mediul de afaceridin Republica Moldova, precum şi în rândul potenţialilor investitori din ţară şi străinătate ar avea efecte benefice, atât pentru promovarea imaginii oraşelor, cât şi pentru atragerea investiţiilor

26

interne sau străine, dezvoltarea economică şi socială la general a localităţilor urbane din ţara noastră.

Primele 10 localităţi care sunt percepute ca cele mai importante centre urbane

Raitingul localităţii Punctajul primit1. Chişinău 10 76,412. Bălţi 6,22 47,513. Orhei 1,83 13,974. Cahul 1,54 11,795. Ungheni 1,51 11,576. Soroca 1,09 8,367. Drochia 0,86 6,548. Briceni 0,63 4,789. Edinet 0,57 4,3810. Nisporeni 0,34 2,59

A. Numărul populaţiei

O problemă în analiza evoluţiei numerice o constituie evidenţa defectuoasă a proceselor migraţionale. În această perioadă (1990-2009), se remarcă o creştere a populaţiei municipiului Chişinău cu 32,1 mii persoane (fig. 3.1.). Această creştere poate fi considerată „artificială”, deoarece nu are la bază creşterea naturală sau imigraţională a populaţiei, dar transformările teritorial-administrative, când populaţia municipiului a crescut pe contul comunelor rurale care au fost incluse în componenţa municipiului.

Page 27

Fig. 3.1. Dinamica numerică a populaţiei municipiului Chişinău în perioada 1990 – 2009

Astfel, populaţia rurală a municipiului a sporit cu 45,5 mii locuitori. În schimb, are loc o reducere a populaţiei urbane – cu 13,4 mii locuitori, inclusiv a populaţiei oraşului Chişinău – cu 13,5 mii locuitori. Reducerea are drept fundament scăderea natalităţii, un sold migratoriu negativ, pe fundalul unei crize politice, economice şi sociale. Se remarcă un decalaj mare între datele statisticii curente şi datele recensământului din 2004. Remarcăm un hiatus ce se produce la nivelul anului 2004, la recensământ fiind înregistrate 712,2 mii persoane, iar în anul 2006 – 778,9 mii persoane, aproximativ cât şi în anul 2003 – 779,4 mii persoane. Această situaţie se explică prin prezenţa erorilor de înregistrare atât a fluxurilor migratorii, cât şi a evidenţei, în general, a numărului de locuitori din cadrul unităţilor administrativ teritoriale din cadrul municipiului. În perioada analizată (1991-2009), diferă evoluţia numerică a populaţiei municipiului pe medii: urban şi rural. Caracteristic este reducerea populaţiei urbane de la 730,4 mii locuitori în 1991 la 717,0 mii în 2009 sau cu 1,8 % şi creşterea efectivului populaţiei rurale de la 23,1 mii în 1991 la 68,6 mii în 2009 sau cu 66,3 %. Corespunzător s-a schimbat proporţia populaţiei urbane şi rurale în numărul total al populaţiei municipiului. Astfel, ponderea populaţiei urbane s-a redus de la 96,9 % în 1991 la 91,3 % în 2009, pe când ponderea populaţiei rurale a crescut, respectiv de la 3,1 % la 8,7 %. Reducerea ponderii populaţiei urbane a fost condiţionată de declinul sporului natural, care a ajuns la valori de 0-1‰ în perioada 2003-2009 şi de reducerea bilanţului migraţional până la atingerea unor valori negative.

28

B. Ocuparea forţei de muncă şi şomajului

A doua jumătate a secolului XX, de fapt ca şi perioada anterioară, a fost caracterizată de o dinamică favorabilă a efectivului populaţiei republicii. Astfel, în aproape 30 de ani, efectivul populaţiei Republicii Moldova a înregistrat o creştere impresionantă – de la 2884,5 mii locuitori în 1959 la 4359,4 mii de locuitori în 1990 (Tabelul 1.1), sporul absolut fiind de aproape 1,5 mil locuitori (cca +50%). Descurajarea populaţiei determinată de declinul economic, care s-a instaurat în anii 90 ai secolului trecut, structura pe vârste defavorabilă a populaţiei, precum şi valorile negative ale sporului natural şi ale celui migrator, au provocat în perioada următoare o recesiune a populaţiei republicii, care se manifestă şi în prezent. Astfel, în anul 2010 populaţia Republicii Moldova a înregistrat un efectiv de cca. 3563,7 mii de locuitori, care a fost cu cca 88 mii de locuitori mai mic decât în 19981 (-2,4%). În aceste condiţii, s-au produs şi modificări structurale esenţiale ale populaţiei pe cele două medii de reşedinţă, cauzate de promovarea unor politici de urbanizare, care s-au soldat cu creşterea excesivă a efectivului populaţiei urbane, comparativ cu cea rurală. Perioada cuprinsă între anii 1959-1990 a fost caracterizată de o triplare a efectivului populaţiei urbane, proporţia acestea înregistrând o creştere de la 22,3% în anul 1959 (Figura 1.1) la 47,1% în anul 1990 (+24,8 pp), populaţiei rurale fiindu-i specifică pentru aceiaşi perioadă o creştere de numai 4%, ponderea ei reducându-se de la 77,7% la 52,9%.

Tabelul 1.1 Populaţia stabilă din Republica Moldova, pe medii de reşedinţă (mii persoane)

Anii Numărul populaţiei, mii locuitori În % faţă de totalTotal urban rural urban Rural

1959* 2884,5 642,3 2242,2 22,3 77,71970* 3568,9 1130,1 2438,8 31,7 68,31979* 3949,8 1532,9 2416,9 38,8 61,21989* 4335,4 2020,1 2315,3 46,6 53,41990* 4359,4 2053,1 2306,3 47,1 52,91995* 4345,7 2016,8 2328,9 46,4 53,61996* 4331,9 1987,6 2344,3 45,9 54,11997* 4317,5 1978,4 2339,1 45,8 54,21998 3655,6 1522,9 2132,7 41,7 58,31999 3649,9 1516,8 2133,1 41,6 58,42000 3644,1 1514,2 2129,9 41,5 58,52001 3635,1 1486,4 2148,7 40,9 59,12002 3627,8 1485,2 2142,6 40,9 59,12003 3618,3 1484,1 2134,2 41,0 59,02004 3607,4 1477,9 2129,5 41,0 59,02005 3600,4 1476,0 2124,4 41,0 59,02006 3589,9 1469,8 2120,1 40,9 59,12007 3581,1 1478,0 2103,1 41,3 58,72008 3572,7 1476,1 2096,6 41,3 58,72009 3567,5 1476,1 2091,4 41,4 58,62010 3563,7 1476,7 2087,0 41,44 58,56

* Datele sunt prezentate în ansamblu pe ţară

1 An, începând cu care în statisticile oficiale ale republicii se prezintă efectivul populaţiei fără cel din stânga Nistrului.

Page 29

Sursa: Anuarul statistic al Republicii Moldova, 2009 şi http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=2905

Numărul şi structura populaţiei Republicii Moldova, în profil teritorial, la 1 ianuarie 2010

Regiuni de DezvoltareTotal

populaţie,

mii pers.

din care: % faţă de total

urbană rurală urbană rurală

Total 3563,7 1476,7 2087,0 41,4 58,6

Municipiul Chişinău 786,3 717,2 69,1 91,2 8,8

Nord 1010,3 354,6 655,7 35,1 64,9

Centru 1064,8 204,6 860,2 19,2 80,8

Sud 542,2 136,0 406,2 25,1 74,9

UTA Găgăuzia 160,1 64,3 95,8 40,2 59,8

Sursa: Biroul Naţional de Statistică, http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=2905

C. Ocuparea forţei de muncă pe sectoare economice

Solicitările şi disponibilităţile social-economice diferite, lansate de cele două medii de reşedinţă, au determinat o tradiționalizate a activităţilor şi o diviziune socială a muncii, care separă profilul activităţilor urbane de cele rurale. Astfel, domeniile de activitate în cele două medii de reşedinţă înregistrează diferenţe semnificative, din punct de vedere al efectivului şi structuri populaţiei ocupate. Dacă în anul 2009 activitatea în care a fost antrenată cea mai mare parte a populaţiei urbane a fost comerţul, atunci în mediul rural a predominat agricultura.

Alături de reducerea generală a ocupării în mediul rural, recesiunea activităţilor agricole, asociată unor procese răzleţe şi discontinue de modernizare a acesteia, precum şi fărâmiţarea/parcelarea terenurilor agricole, au determinat în continuare scăderea proporţiei populaţiei ocupate în acest domeniu. Astfel, populaţia ocupată de la sate a înregistrat o reducere substanţială de la un efectiv de cca 936,1 mii persoane în 2000 la unul de cca 636,1 mii persoane în 2009 (-32,0%), în timp ce efectivul ocupat în agricultură a înregistrat o reducere de la 713,3 la 318,1 mii persoane.

În aceste condiţii, unei reduceri cu cca 1/3 (-32,0%) a populaţiei ocupate din mediul rural i-a corespuns o reducere mai mult decât dublă (-55,4%) a efectivului ocupat în agricultură. Reducerea substanţială a ocupării în agricultură a fost determinată majoritar de scăderea productivităţii agricole, fapt care a provocat diminuarea veniturilor şi aşa mici, fenomen care a forţat reorientarea unei părţi a persoanelor către alte domenii de activitate. Sub incidenţa

30

reducerii masive a ocupării în agricultură, în perioada 2000-2009, a crescut esenţial efectivul ocupării în construcţii (+23,7 mii persoane sau o creştere de 3,5 ori), în comerţ (+25,6 mii persoane sau +74%), în industrie (+14,8 mii persoane sau +36,8%), în administraţia publică, învăţământ, sănătate şi asistenţă socială (+21,7 mii persoane sau +20,6%).

Figura 2.11 Efectivul populaţiei ocupate din mediul rural, pe activităţi economice, în perioada 2000-2009

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Dinamica defavorabilă a efectivului ocupat în agricultură și favorabilă pentru celelelte

activități de la sate, în perioada 2000-2009, a determinat şi importante modificări structurale ale ocupării.

Dacă în anul 2000 antrenarea în agricultură a reprezentat cca 76,2%, iar în sfera bugetară cca 11,3% din ocuparea rurală, deja în 2008 populaţia angajată în agricultură a înregistrat cca 53,7% şi respectiv cea ocupată în administraţia publică, învăţământ, sănătate şi asistenţă socială – 18,1%. Prin urmare, recesiunea activităţilor agricole din perioada 2000-2008 a degajat un număr important de persoane spre alte domenii de activitate, încât reducerea cotei ocupării în această activitate a fost de -22,5 pp, în timp ce asimilările de către activităţile bugetare a unei părţi a persoanelor provenite din agricultură, a sporit cota parte a ocupaţiei în aceste activităţi cu cca 6,8 pp (Figura 2.12).

Page 31

Figura 2.12 Structura populaţiei ocupate din mediul rural, pe activităţile economice, 2000, 2008

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

32

Bibliografie

http://www.foreignpolicy.com/articles/2010/08/11/the_global_cities_index_2010

http://cityindicators.org/ProjectDeliverables.aspx

http://cityindicators.org/Deliverables/Global%20Urban%20Indicators%20Databa_12-4-2007-1028705.pdf

http://www.foreignpolicy.com/node/373401

http://chisinau.sites.interstart.net/news_arch_ro/primaria/111932

http://www.cnaa.md/files/theses/2008/12459/irina_ionita_abstract.pdf

http://www.cnaa.md/files/theses/2010/15515/elena_sochirca_abstract.pdf

http://www.coeziune.ase.ro/files/Luminita%20Constantin.pdf

http://habitatmoldova.org/lib.htm?lang=ro&ppage=2&idc=18

Page 33