Procesele cognitive superioare

Intelectul Sistem de relații, activități și procese psihice superioare (inteligența, gândirea,

memoria, imaginația, limbajul) Se formează numai în mediul socio-cultural Uzează de proprietăți specifice ale creierului uman Se bazează pe experiența senzorială dar o depășește Este propriu doar omuluiProcesul constituirii intelectului(stadiile dezvoltării intelectuale) Stadiul inteligenței senzorio-motorii (0 – 2 ani) Stadiul preoperațional (2 – 7 ani) Stadiul operațiilor concrete (7 – 12 ani) Stadiul operațiilor formale (12 – 17 ani)

Fiecare stadiu al dezvoltării intelectuale cuprinde achizițiile stadiului precedent, dar le depășește prin restructurarea la un nivel superior

Memoria Procesul psihic care reflectă lumea şi relaţiile omului cu aceasta prin întipărirea,

păstrarea şi reactualizarea experienţei anterioare Proces psihic de stocare a informaţiei, acumulare şi utilizare a experienţei

cognitive Strânsă interacţiune cu toate procesele psihice

Memoria – capacitate psihică absolut necesară Este implicată în cunoaștere și învățare, înțelegere și rezolvare de probleme,

inteligență și creativitate Se află în interacțiune și interdependență cu toate celelalte fenomene psihice Memoria asigură continuitatea vieții psihice Reflectă trecutul ca trecut

Procesele memoriei Faza de achiziţie (memorare) Faza de reţinere (păstrare) Faza de reactivare, actualizare (recunoaştere şi reproducere)

Formele memoriei Criteriul prezenţei / absenţei scopului:

Memoria involuntară Prima treaptă genetică în dezvoltarea memoriei, are caracter

întâmplător – depinde de stimuli Memoria voluntară

Organizată, sistematică, productivă Depinde de: stabilirea conştientă a scopului, depunerea unui efort

voluntar, utilizarea unor procedee speciale pentru facilitarea memorării – comparaţii, clasificări, repetiţii, etc.

1

Procesele memoriei Faza de achiziţie (memorare) Faza de reţinere (păstrare) Faza de reactivare, actualizare (recunoaştere şi reproducere)

Formele memoriei Criteriul prezenţei / absenţei scopului:

Memoria involuntară Prima treaptă genetică în dezvoltarea memoriei, are caracter

întâmplător – depinde de stimuli Memoria voluntară

Organizată, sistematică, productivă Depinde de: stabilirea conştientă a scopului, depunerea unui efort

voluntar, utilizarea unor procedee speciale pentru facilitarea memorării – comparaţii, clasificări, repetiţii, etc.

Criteriul prezenţei / absenţei gândirii: Memoria mecanică

Lipsa înţelegerii, simplă repetare a materialului Memoria logică

Bazată pe înţelegerea sensurilor şi semnificaţiilor materialului memorat, pe dezvoltarea gândirii

RAŢIUNE Criteriul duratei păstrării:

Memoria de scurtă durată Imediată, nestocată Capacitatea de a reproduce imediat un material variază funcţie de: Vârsta subiectului Starea de dispoziţie

Criteriul duratei păstrării: Memoria de lungă durată

Durează de la 8 – 10 minute la ani Se pune în evidenţă prin reactivarea şi reactualizarea amintirilor Reactivarea – trei genuri de conduită:

Amintirile – reconstituire a trecutului Recunoaşterea Reînvăţare – timp mai scurt

Factorii care condiţionează memoria: Particularităţile materialului – structura informaţiilor, modul de organizare al

materialului Caracteristicile ambianţei + strategia şi tehnica memorării Trăsăturile psihofiziologice ale subiectului

Calităţile memoriei: Volumul memoriei – cantitatea de informaţii

2

Elasticitatea, supleţea memoriei – capacitatea de a acumula cunoştinţe noi Rapiditatea întipăririi –viteza cu care se realizează memorarea, economie de timp,

efort şi repetiţii Trăinicia păstrării – conservarea corectă a celor memorate – pe o perioadă

îndelungată de timp Exactitatea sau fidelitatea reactualizării celor memorate Promptitudinea reactualizării – realizarea rapidă a recunoaşterii şi reproducerii,

imediat după stimulare

Memorie și uitare Uitarea – fenomen natural, normal și necesar în anumite condiții Între memorie și uitare – relații dinamice Formele uitării:

Uitarea totală - ștergere, suprimare integrală a datelor Uitarea parțială – recunoașteri și reproduceri parțiale, mai puțin adecvate

sau chiar eronate Lapsusul – uitare momentană

De ce uităm? Principala cauză – proasta organizare a învățării

Subînvățarea – mai puține repetiții decât necesar Supraînvățarea – mai multe repetiții decât numărul optim

Ritmul și combaterea uitării: Uitarea este chiar masivă, imediat după învățare Combaterea uitării:

Repetarea materialului Repetiția eșalonată (separarea în timp a repetițiilor) este mai

productivă decât cea comasată Repetiția activă, independentă – redarea textului cu cuvinte proprii

– superioară repetiției pasive Repetițiile suplimentare nu trebui să depășească 50% din numărul

inițial de repetiții necesare însușirii materialului

Starea de atenție nu este nelimitată și nu se poate împărți egal la toți stimulii Mecanismele corticale ale focalizării și orientării energiei psihonervoase pot fi:

Simple – obiectul ne interesează, răspunde trebuințelor, generează trăiri afective pozitive – atenția este stimulată, orientată și se va menține timp îndelungat

Complexe – intervin mecanisme voluntare de activare și organizareGândirea

Proces cognitiv de însemnătate centrală În reflectarea realului, care Prin intermediul abstractizării și generalizării Extrage și prelucrează informații Despre relațiile categoriale și determinative În forma conceptelor, judecăților și raționamentelor

3

Proces central al vieţii psihice Antrenează toate celelalte funcții psihice Orientează, conduce și valorifică celelalte procese psihice Are rol esențial în cunoaștere Este definitorie pentru om, ca subiect al cunoașterii logice raționale (omul = ființă

rațională)Operaţiile fundamentale ale gândirii:

Analiza Sinteza Comparaţia Abstractizarea Generalizarea Concretizarea

Analiza –descompunerea mintală a întregului în părți Sinteza – operaţie opusă analizei – reunirea mintală a părților într-un întreg -

asigură reconstituirea mentală a obiectului Comparația – stabilirea asemănărilor și deosebirilor dintre două sau mai multe

obiecte, fenomene, etc. după un anume criteriu Abstractizarea – desprinderea unei anumite însuşiri a unui obiect sau fenomen de

celelalte (se face abstracţie de ele la acel moment) Generalizarea – extinderea mintală a însușirilor sau relațiilor esențiale și comune

asupra întregii clase de obiecte Concretizarea – operaţie prin care trecem de la reflectarea însuşirilor generale

separate, la reflectarea prin gândire a obiectelor în unitatea lor. Particularizarea – opusul generalizării – trecerea de la general la particular.

Învățarea cognitivă Între procesele psihice și învățare – raporturi de interdependență Învățarea cognitivă – ocupă loc central în cadrul învățării școlare – activitatea de

învățare, desfășurată la nivelul gândirii, de asimilare a cunoștințelor și operațiilor intelectuale corespunzătoare

Asimilarea cunoștințelorSe realizează în condițiile dezvoltării psihice prin:

Însușirea limbii și constituirea limbajului Comunicarea cu adulții Asimilarea culturii Acumularea de experiență Învățarea cognitivă este concentrată pe gândire și pe toate posibilitățile ei Deși strict necesară, memorarea cunoștințelor nu trebuie să aibă întâietate

Înțelegerea Este desprinderea semnificației obiectelor, fenomenelor și acțiunilor Se realizează prin raportarea noilor informații la fondul de cunoștințe deja

asimilate și sistematizate. Poate avea ca obiective:

O simplă identificare

4

Descoperirea unei cauze sau interdependențe Descoperirea principiului funcțional Surprinderea unor corelații între fenomene, idei, etc.

Rezolvarea de probleme În procesul înțelegerii pot apărea obstacole cognitive (“nu înțeleg bine”) Problema este obstacol cognitiv în relațiile dintre subiect și lumea sa, barieră –

dificultate teoretică sau practică Rezolvarea de probleme – procesul desfășurat la nivelul gândirii, ce constă în

depășirea de obstacole cognitive apărute în procesul înțelegeriiFazele procesului rezolutiv

Punerea problemei – etapă analitică ce presupune definirea variantelor posibile de combinare a datelor

Formularea de ipoteze – dacă apar mai multe variante se procedează la testarea lor în vederea alegerii celei optime

Constituirea modelului rezolutiv (se lucrează sintetic) Etapa executivă – se soluționează efectiv problema

Comunicare și cunoaștereComunicarea

Procesul de comunicare umană – fundamental în organizarea oricărei grupări sociale

Transmiterea unor informații Emițător Cod Mesaj

Receptor (destinatar)Codul – sistem de semne prin care se receptează sau se transmite un mesaj informațional

Comunicarea - Comunicarea directă (dialog) – presupune un schimb de mesaje; rolul de emiţător – şi destinatar – receptor se schimbă alternativ - Comunicarea indirectă (ex: comunicarea convorbirilor de la radio – se adresează tuturor auditorilor, fară posibilitatea unui răspuns.

Comunicarea Dispune de mai multe modalităţi: Comunicare prin gesturi C. afectiv – expresivă (mimică emoţională, pantomimică) C. atitudinală (postura) C. verbală (limbaj) C. prin scris C. prin simboluri logice, matematice sau imagini plastice, artistice – limbaje numite artificiale

Prin comunicare: Se vehiculează imagini, noțiuni, idei – are un conținut informațional

5

Se manifestă conduitele afective, se produc efecte de acceptare sau refuz – are un conținut afectiv – emoțional

Se transmit trebuințe, aspirații, imbolduri spre acțiune – are un conținut motivațional

Se inițiază sau se stopează activitățile, se manifestă rezistență la eforturi – are un conținut volitiv

Limbajul Face parte din obiectul şi studiul psihologiei Formă specifică de activitate subiectivă, principalul mijloc de comunicare interumană, realizat prin vorbireAre caracter social – este elaborat de societateEste un dat obiectiv în raport cu individul (trebuie învățat)Formele limbajului Limbajul intern – “monolog interior”, sau “dialog cu sine însuşi”, caracterizat prin asonoritate, concentrare şi mare viteză de desfăşurare Limbajul extern – are 2 forme: Limbaj oral (vorbit) Limbaj scrisFormele limbajului Limbajul oral – subiectul este activ, vorbirea este dinamică şi orientată către cineva, exprimarea este mai liberă Limbajul scris – elaborează mesaje şi le fixează în semne grafice, cuvinte şi fraze scrise; este mai pretenţios şi necesită un plan prealabil Scrisul – modalitate intelectualizată a limbajului (codificare lingvistică)Limbaj și gândire

Dezvoltarea gândirii nu poate fi separată de dezvoltarea limbajului Fără limbaj nu se poate vorbi de formarea noțiunilor, judecăților, raționamentelor,

nu se poate rezolva o problemă, nu există abstractizări și generalizăriInteligențaInteligenţa Intuiţia condiţionează orientarea vieţii biologice Animalele se opresc la treapta de înţelegere pe care o dă intuiţia – mişcările animalelor ni se par stabile = instincte Omul depăşeşte structura intuiţiei înţelesul abstract – dă orientării omului o plasticitate necunoscută animalelorInteligenţa - definiţie Orientarea omenească este determinată de gândire (la fiecare individ are caracter particular, funcţie de mediu, însuşiri şi experienţă) Când gândirea este la înălţimea împrejurărilor, orientarea se numeşte inteligenţă. Omul inteligent – cel care obţine prin gândirea sa maximum de rezultate. Neinteligent – nu atât cel insuficient în gândire, dar cel care, având gândirea, nu ştie să o întrebuinţeze în mod util.Inteligenţa - definiţie Constă în buna organizare a funcţiilor gândirii, şi nu în însăşi natura acestor funcţii

6

Inteligent – posedă însuşiri intelectuale, dar şi obţine din coordonarea acestora rezultatul de care are nevoie.Dependenţa inteligenţei de anumite funcţii psihologice: Nivelul înţelegerii şi judecăţii Uşurinţa de a dobândi cunoştinţe noi (teoretice sau / şi practice) Atenţie (la baza gândirii stă atenţia, şi fără gândire nu este inteligenţă) Totuşi, cu o intensificare a atenţiei nu obţinem o intensificare proporţională a inteligenţei.Dependenţa inteligenţei de anumite funcţii psihologice: Memorie – cea mai importantă – memoria combinatorie sau de imaginaţie Funcţiile sensibilităţii – agerimea simţurilor, uşurinţa şi precizia mişcărilor, fineţea diferenţierii între diferitele senzaţiiTipuri de inteligenţă: Sunt variaţii durabile ale organizării inteligenţei Între ele nu are sens comparaţia Fiecare tip de inteligenţă este singurul potrivit pentru a produce anumite rezultateTipul inteligenţei practice / teoretice: Tipul inteligenţei practice: Îşi adaptează cu uşurinţă faptele după împrejurări Reacţionează instinctiv, merg repede spre o ţintă cu interes personal, se decide fără ezitare, după o judecată intuitivă Tipul inteligenţei teoretice: Clasează, coordonează motivele şi nu se decide decât printr-o înlănţuire de judecăţi Se pierde în cumpăniri şi argumentări

Tipul subiectiv /obiectiv: Dacă mai mulţi indivizi sunt puşi să descrie un obiect simplu putem distinge două tendinţe principale: Descrierea subiectivă – indivizii care nu scriu ceea ce văd, ci ceea ce resimt ei la vederea obiectului Descrierea obiectivă – care vor descrie proprietăţile obiectului şi înfăţişarea obiectivă a acestuia. Tipul analitic / sintetic: Tipul analitic studiază obiectele în amănunt, are mai multă judecată critică – buni filologi şi oameni de ştiinţă în general Tipul sintetic preferă o privire de ansamblu, învaţă mai rapid, dar cu greşeli - artiştiiTipul receptiv /spontan: Tipul receptiv – predomină memoria, se înarmează cu documente în faţa unei dificultăţi de învins, nu ia o hotărâre decât provocat de repetate îndemnuri din afară Tipul spontan – predomină imaginaţia, în faţa unei dificultăţi se gândeşte la perspective, se hotărăşte din propriul său îndemn IMAGINAŢIA Proces cognitiv complex de elaborare a unor imagini și proiecte noi, pe baza combinării și transformării datelor experienței anterioare

7

Caracteristic – dinamismul, potenţialul combinatoric şi transformativ

Imagini noi, fără echivalent în experienţa subiectului sau realitate

IMAGINAŢIA Este proprie numai omului, apare pe o anumită treaptă a dezvoltării psihice (când se dezvoltă reprezentările, limbajul, gîndirea, inteligenţa, etc.)

Interacţionează cu toate procesele psihice, mai ales cu memoria, gândirea, limbajul, afectivitatea

Procedeele psihologice ale imaginaţiei Aglutinarea – unirea într-o imagine nouă a părţilor distincte ale imaginilor unor obiecte sau fiinţe existente – utilizat în mitologie (imaginea sirenei, sfinxului) Amplificarea şi diminuarea – prelucrare şi modificare a proporţiilor, obţinându-se un nou efect (literatura pentru copii – Flămânzilă, Setilă, extratereştri, miniaturizări)Procedeele psihologice ale imaginaţiei Multiplicarea sau omisiunea – dedublarea obiectelor sau sustracţia prin eliminare; eliminarea unor aspecte din imagine Diviziunea sau rearanjarea – pot fi aplicate independent sau în corelaţie, prin utilizarea unor criterii noi de grupare Rearanjarea presupune păstrarea structurii, dar dispunerea elementelor în alte corelaţiiProcedeele psihologice ale imaginaţiei Substituirea sau înlocuirea a ceva prin altceva – caracteristic imaginaţiei simbolice (înlocuirea de elemente, piese sau procese) Modificarea – se referă la formă, poziţie, mărime, culoare, material; păstrarea Schematizarea – utilizată în proiectarea tehnică, arhitectură, grafică, etc. Tipizarea – constă în prelucrarea sintetică a imaginilor şi elaborarea de reprezentări noi, bazate pe analiza însuşirilor esenţiale din fenomeneProcedeele psihologice ale imaginaţiei Analogia – fundamentală în artă şi ştiinţă Reprezintă produse ale imaginaţiei Analogia directă sau clasică – compararea datelor şi mijloacelor de rezolvare dintr-un domeniu, cu date şi modalităţi de operare din alte domenii Analogia simbolică – se apelează la imagini vizuale, cod matematic, etc. Analogia prin fantezie – introducerea într-o schemă dramatică, prin personificare şi ficţiune, a personajelor şi obiectelor povestire

Procedeele psihologice ale imaginaţiei Empatia – “a simţi ce simte celălalt” – transpunerea imaginară în plan perceptiv , intelectual afectiv, în altceva (persoană, obiect) - se aplică în artă, tehnică şi educaţie, arta actoricească Subiectul intră în consonanţă afectivă cu altul, “ne introducem pe cale imaginativă în altul”

8

Transpunerea în situaţia celor ce ne solicită asistenţă moralăFormele imaginaţiei Imaginaţia involuntară (visul şi reveria) Imaginaţia voluntară (reproductivă şi creatoare sau visul de perspectivă)

Imaginația involuntarăVisele

Visele din timpul somnului implică o înlănţuire de imagini, emoţii, reflecţii care apar în starea de somn paradoxal şi faţă de care noi suntem spectatori

Visul poate fi legat de dorințe, așteptări nesatisfăcute în starea de veghe În unele vise imaginile se derulează cu o anumită coerență – au caracter scenic

Caracteristicile activităţii onirice: 2 feluri de imagini: Imagini hipnagogice – au loc la începutul şi în timpul adormirii Imagini hipnapompice (pompos – întovărăşeşte) – apar la începutul trezirii (nu numai dimineaţa) Ambele imagini constau din figuri simple: linii, stele, figuri umane, peisaje – caracteristic – sunt imagini statice, se succed fără legătură Caracteristicile visului: Lipsa controlului realităţii – totul devine posibil Nu se mai ţine cont de principiul identităţii Este un act profund afectiv (bucurii – teamă) Are un caracter asociativ (apar absurdităţi) Este legat de ceea ce ne preocupă în starea de vegheReveria: Poate fi definită ca o stare de relaxare, un experiment mintal privind îndeplinirea dorinţelor şi trebuinţelor Derulare mintală a unui șir de imagini și idei Reveria de scurtă durată – poate fi recomandată ca o cale de stimulare a creativităţii Reveria prelungită poate avea efecte negative, anulând activitatea reală, eficientăImaginația voluntarăImaginaţia reproductivă:(reconstitutivă) Activă, conştientă, voluntară, constă în construirea mintală a imaginii unor realități existente sau trecute, dar care nu au fost percepute direct niciodată Ex: lectura unor texte ştiinţifice sau beletristice – epoca lui Ştefan cel Mare (Sadoveanu, Delavrancea, Iorga) Este un indiciu de performanţă prin fidelitate – să –ţi imaginezi cât mai fidel realităţi pe care nu le-ai văzutImaginaţia creatoare: Cea mai complexă şi valoroasă formă de imaginaţie Are ca produs un proiect mintal orientat către ceea ce este posibil, caracterizat prin: noutate, originalitate, ingeniozitate Este prezentă în toate activităţile omului şi favorizează apariţia a tot ce e nou

9

Visul de perspectivă: Formă activă şi conştientă a imaginaţiei Realizează proiecţia mintală a drumului propriu de dezvoltare Motivează acţiunile şi opiniile profesionale şi afective Stimulează autoeducația, dezvoltarea personalității, activitățile curente, opțiunile profesionaleActivități și procese reglatoriiVoinţa Procesul psihic complex de reglaj superior care orientează activitatea psihică spre realizarea unui scop în mod deliberat ales Trecere conştientă de la o idee sau raţionament la o activitate sau inhibiţie a unei activităţi Concentrarea energiei psihonervoase în vederea învingerii obstacolelor şi atingerii scopurilor conştient stabiliteVoinţa Trăsătură de personalitate Efortul voluntar – caracteristica specifică cea mai importantă a voinţei – mobilizarea resurselor fizice, intelectuale şi emoţionale Subaprecierea obstacolului – efort voluntar insuficient, eşec Supraaprecierea obstacolului – efort voluntar supradozat – succes, dar mare consum de energie nervoasă + obosealăCalităţile voinţei Puterea voinţei – intensitatea efortului – tenacitate şi fermitate Perseverenţa voinţei – realizarea efortului voluntar pe o perioadă lungă de timp

- este susţinută de valoarea scopului Independenţa volitivă – luarea de hotărâri pe cont propriu (cunoaşterea consecinţelor şi rezultatelor corelate cu responsabilităţile personale) Proptitudinea deciziei – rapiditatea şi operativitatea deliberării, în situaţii complexe şi urgenteAfectivitatea: Aspect fundamental al personalităţii umane Un răspuns organic, psihic şi comportamental al individului la schimbările din mediul intern sau extern Altă caracteristică – natura socială a proceselor afective – ne exteriorizăm afectiv după modele structurale preluate din comunitate Procesele afective sunt în interacţiune cu procesele cognitive – consens – randamentul intelectual creşte

Proprietăţile proceselor afective: Polaritatea Intensitatea Durata Mobilitatea Expresivitatea

10

Polaritatea proceselor afective : Procesele afective sunt bipolare, cuplate câte 2, perechi, cu elemente contrare: Bucurie – tristeţe; Simpatie – antipatie Entuziasm – deprimare; Iubire – ură Plăcere – neplăcere. Tendinţa de a gravita în jurul polului pozitiv sau negativ, ca urmare a satisfacerii sau nesatisfacerii trebuinţelor sau aspiraţiilorIntensitatea proceselor afective: Forţa, tăria şi profunzimea cu care se instalează la un individ procesul afectiv Trăirea afectivă poate fi intensă, foarte sau mai puţin intensă, funcţie de valoarea afectivă a obiectului, semnificaţia lui şi capacitatea afectivă a subiectului Intensitatea afectivă creşte prin creşterea semnificaţiei obiectului afectogen

Clasificarea trăirilor afective: Procese afective primare Afectele și trăirile afective de proveniență organică Procese afective complexe Emoții Dispoziții afective Procese afective superioare Sentimentele Pasiunile

Procesele afective primare: Sunt înnăscute și spontane Mai aproape de biologic – instinctiv, și mai puțin elaborate cultural Tind să scape controlului conștient, rațional Afectele – forme afective simple, primitive și impulsive, puternice, intense, de

scurtă durată, cu apariție bruscă (groaza, spaima,accesul de râs) Trăirile afective de proveniență organică - trăiri cauzate de buna sau proasta

funcționare a organelor interne În cardiopatii – stări de alarmă afectivă În boli pulmonare - iritarea

Emoțiile – forme afective de scurtă durată, intense, cu desfășurare calmă sau zgomotoasă, cu orientare bine determinată (spre un obiect sau o persoană)

Dispozițiile afective – stări difuze, cu intensitate variabilă și durată relativă Au o orientare vagă – în timp ce emoțiile – precisă Deși nu prea putem să ne dăm seama, ele au totuși o cauză (ex. Suntem

bine sau prost dispuși fără să știm de ce) Sentimentele – trăiri afective intense, de lungă durată, relativ stabile, specific

umane, condiționate social Pasiunile – sentimente cu o orientare, intensitate, grad de stabilitate și generalitate

foarte mare, antrenează întreaga personalitate Emoția este pasageră, simplă, dezorganizată Pasiunea este durabilă, complexă, organizată

11

Expresivitatea proceselor afective: Capacitatea de exteriorizare emoţională Cele mai cunoscute expresii emoţionale sunt: Mimica – expresie involuntară si neverbalizată a stării afective, se referă la elementele mobile ale feţei – ochi, privire, sprâncene, buze Pantomimica – reacţii la care participă tot corpul Schimbarea vocii – intensitatea ritmului vorbirii, intonaţie, timbrul vocii, etc. Modificări vegetative

Expresivitatea proceselor afective: Modificări vegetative: Respiraţie mai rapidă Creşterea tensiunii musculare – muşchii gâtului Tremur – emoţii şi stări conflictuale Secreţia salivară descreşte în timpul emoţiilor – senzaţie de uscăciune a gurii Compoziţia chimică şi hormonală a sângelui se modifică – adrenalina, glucide, echilibrul acid - bază

Rolul expresivităţii emoţionale: Rol de comunicare Rol de influenţare a conduitei altora în vederea săvârşirii unor acte Rol de autoreglare – pentru adaptarea în situaţii de confruntare Rol de contagiune – reacţii similare pozitive sau negative, afective, de coeziune sau dezbinare în grup Rol de accentuare sau diminuare a însăşi stării afective (plânsul eliberează sau face rău – încarcă afectiv)

12