Introducere

Depresia și anxietatea cu debut la adultul tînăr sunt în creștere ca prevalență.

De exemplu, în populația SUA, prevalența pe viață a anxietății este de 28 %, a

depresiei este de 20 % și aproximativ trei sferturi din cazurile de anxietate și

depresie apar înaintea vîrstei de 24 ani. Sexul feminin suferă mai des de depresie

decît sexul masculin, această diferență de gen menținîndu-se din adolescența

timpurie, totodată viața adultă, și este explicată de unii autori ca fiind datorată

tendinței la ruminație, stres cronic și scăderea sentimentului de control. În plus

anxietatea este cea mai frecvent asociată cu depresia, iar vîrsta de debut a unei

tulburări de anxietate (16 ani) și fobie socială (11 ani) printre cei cu tulburări

majore depresive este mult mai mică decît vîrsta de debut propriu-zis a depresiei

(23 ani) 10.

Factorii de mediu, în special de risc socioprofesionali, se adaogă celor ce țin

de vulnerabilitatea genetică la anxietate și depresie. Studenții, prin necesitatea

pregătirii lor pentru profesie, precum și adaptării la un mediu nou, cu cerințe

multiple, constituie o pupulație vulnerabilă la stres și, implicit, la anxietate. Una

din principalele cauze ale stresului la studenți, încă din primul am de studiu, este

anxietatea de examene. Majoritatea studenților sunt mai vulnerabili emoțional

datorită stresului de examen. Anxietatea este în relație inversă cu performanța și

duce la o perturbare a procesului de învățare, la scăderea empatiei 10. Cînd

informația generată de îngrijorarea de examen reduce capacitatea subiectului de a

performa, rezultatul este că performanța se reduce și rezultatul confirmă

îngrijorările subiectului. Este necesară mai multă atenție pentru identificarea

indivizilor vulnerabili, pentru înțelegerea impactului examinării asupra lor.

1.1

Problema anxietății ocupă un loc aparte în cadrul științelor contemporane.

Anxietății îi sînt dedicate o multitudine de studii nu doar în psihologie, ci și în alte

științe cum ar fi: psihiatria, sociologia, medicina, fiziologia.

Anxietatea reprezintă stare afectivă vagă, difuză, de neliniște, tensiune,

îngrijorare și teamă nemotivată, fără obiect, adică nu este corelată cu ceva

obiectual, concret. Este o trăire cu un conținut negativ, însumînd o așteptare a unor

evenimente neplăcute. 5

În opinia lui V. Predescu anxietatea este o stare afectivă patologică caracterizată

prin neliniște psihomotorie, teamă nedeslușită, fără obiect, sau legată de

presupunerea posibilității unui pericol iminent sau insucces; este însoțită de reacții

vegetative multiple. 8

Paul Sivadon definește anxietatea ca fiind o indispoziție în același timp

psihică și fizică, caracterizată de o teamă difuză, un sentiment de insecuritate, de

nenorocire iminentă. 1

Conform lui P. Popescu-Neveanu anxietatea este o tulburare a afestivității

manifestată prin stări de neliniște, teamă, îngrijorare nemotivată în absența unor

cauze care să le provoace. 2

Anxietatea mai este definită ca fiind o stare de teamă și neliniște, de

îngrijorare persistentă în absența unor cauze care să o provoace. În stare de

anxietate subiectul are impresia iminenței unui eveniment amenințător, a unei

sancțiuni, a unei catastrofe personale. 6

R. Nemov explică anxietatea ca o trăsătură situativă sau stabilă a omului de

a fi într-o stare de neliniște ridicată care se manifestă prin frică și îngrijorare în

situații sociale specifice 2.

Pe lîngă termenul de anxietate în psihologie mai există mulți alți termeni

sinonimi sau înrudiți semantic ca frica, teama, spaima, aprehensiunea, neliniște,

panică, angoasă. Deseori anxietatea a fost redusă, chiar identificată cu aceste stări

ce desemnează realități apropiate și totuși extrem de diferite 3. De aici reese

necesitatea realizării unor delimitări conceptuale între acești termeni.

Frica reprezintă un sentiment de neliniște trăit în prezența sau la gîndul unui

pericol. 4

Angoasa se manifestă printr-o stare de neliniște dusă la extrem, frică irațională 4,

Fobia este o teamă irațională și obsedantă referitoare la anumite obiecte sau

la anumite situații. Dintre temele fobice, cel mai frecvent întîlnite le notăm pe celea

care se raportează la spații libere (agorafobie), sau închise (claustrofobie) și la

animale (zoofobie). 4

Prin urmare, toate stările menționate au în comun o trăire psihofiziologică

neplăcută și se deosebesc unele de altele prin intensitatea diferită și împrejurările în

care apar 3.

Termenul anxietate adesea este folosit ca sinonim al angoasei, însă termenul

anxietate se deosebește de cel dintîi prin absența modificărilor fiziologice (senzații

de sufocare, transpirații, accelerarea pulsului) care nu lipsesc niciodată în cazul

angoasei. 4

Fensterheim și Jean Baer (1984) sunt de părere că orice teamă care este atît

de puternică încît împiedică persoana să îndeplinească o acțiune este, de fapt, o

reacție cu carater patologic. Anxietatea este definită ca o teamă difuză, fără obiect

bine precizat, în timp ce fobia este definită ca fiind o teamă cu obiect bine precizat

(de animale, de furtună, de înălțime etc.) Autorii menționați consideră că putem

include în cadrul fobiilor și frici cu caracter mai abstract, cum ar fi frica de

responsabilitate, de pierdere a controlului, de a lua parte la evenimente sociale, de

a fi singur sau de a fi respins. 11

Anxietatea se diferențiază de frică și teamă prin faptul că anxietatea are un

caracter irațional, nu este o emoție bazală ci mai degrabă un complex de emoții și

nu are obiect. Anxietatea, frica și teama au durată diferită de manifestare. Astfel

frica și teama dispar odată cu depășirea pericolului, iar anxietatea persistă și după

aceea 7.

De asemenea psihanaliștii fac clar distincție între frică și angoasă. Cea dintîi

este reacția normală în fața unui pericol real, pe cînd cealaltă se raportează la o

frică lipsită de obiect. 4

După părea lui Paul Sivadon, medic-șef la Spitalul psihiatric Ville-Evrard, se

rezervă mai degrabă denumirea de angoasă senzațiilor fizice care însoțesc

anxietatea (constricție toracică, tulburări vasomotorii etc.). În practică cei doi

termeni sunt sinonimi 1

Deși panica prezintă o simptologie asemănătoare anxietății, ea totuși se

deosebește de aceasta prin faptul că în cazul panicii manifestările au un nivel mai

ridicat de intensitate (palpitații, transpirație, tremurări, senzația de sufocare).

Totodată ele se diferențiază prin modalitatea de apariție: panica se instalează dintr-

o dată, brusc, dar anxietatea, ca stare permanentă, evoluează lent ca intensitate 7.

Astfel anxietatea este considerată ca fiind un termen „umbrelă” ce

înglobează în sine o serie de trăiri emoționale cum ar fi: frica, teama, furia și

nevrozitatea.

1.2

Cronopatologic ea, anxietatea, este proiectată în viitor, fiind mai mult

gîndită ca probabilitate de evoluție a evenimentelor, decît trăită, fiind întotdeauna

numai potențială. Această stare nu neapărat trebuie să fie legată de depresie.

Anxietatea în normalitate, în anumite momente existențiale, are rol mobilizator și

chiar adaptiv. Este o reacție firească înaintea unor evenimente tensionate.

Anxietatea patologică este distinctă de neliniștea sau teama obișnuită, resimțită de

orice subiect în fața unei situații noi sau a unui pericol, prin faptul că ultima are un

răsunet pozitiv asupra activității subiectului (concentrare, mobilizare de forțe). 5.

1.2.1 anxietate generalizată si cauzală

Anxietatea – starea de teamă pe care o resimțim cu toții cînd ne aflăm în fața

unui posibil pericol, ne ajută zi de zi să supraviețuim și poate fi utilă în multe

situații personale, sociale sau profesionale. Este greu de trasat o linie între

anxietatea normală, adaptivă și cea disfuncțională, clinică. Anxietatea este

considerată un răspuns normal, atunci cînd este determinată de un pericol real și

scade sau dispare odată cu dispariția pericolului. Atunci cînd nivelul anxietății este

disproporționat în raport cu riscul sau severitatea unui posibil pericol, și dacă ea

continuă și în absența pericolului, atunci considerăm această reacție ca fiin

”anormală”.

Tulburările de anxietate generalizată se caracterizeză prin prezența aproape

permanentă a îngrijorărilor, asupra cărora persoana simte că nu are control. Deși nu

există motive reale de îngrijorare, persoanele cu anxietate generalizată dezvoltă

scenarii catastrofice cu privire la o serie de aspecte ale vieții: sănătatea lor sau a

familiei, situația financiară, viața de familie sau viața profesională. Ziua unei

persoane cu anxietate generalizată este dominată de gînduri negative legate de

viitor, însoțite de stări intense de disconfort emoțional, dar și fizic. Deseori

peroanele cu anxietate acuză simptomele fizice de tipul durerilor musculare,

dificultăți de înghițire, oboseală, dureri de cap și chiar insomnie. Deși realizează că

îngrijorările sunt exagerate, persoanele cu anxietate generalizată simt că nu se pot

opri și nu pot controla îngrijorările. Anxietatea generalizată poate fi însoțită și de

stări depresive, dificultăți de concentrare și iritabilitate crescută.

În medicină se utilizează preponderent termenul de tulburare de anxietate

generalizată care reprezintă o stare de anxietate și îngrijorare excesivă, aproape

zilnică , cu durata mai mare de 6 luni. Această afecțiune este frecventă, afectînd

aproximativ 2 % din populație; femeile sunt de două ori mai predispuse decît

bărbații. Tulburarea poate apărea adesea în copilărie sau în adolescență, dar poate

debuta la orice vîrstă. Există o tendință ereditară pentru a face această boală și

aproximativ 25 % dintre cei apropiați unui pacient sunt, de asemenea, afectați. 9 p.

819 Anxietatea și îngrijorarea sunt atît de mari încît devin dificil de stăpînit.

Temele obișnuite de îngrijorare și teamăinclud responsabilitățile la locul de muncă,

banii, sănătatea etc. Persoanele cu această tulburare mai prezintă neliniște,

fatigabilitate neobișnuită, dificultăți de concentrare, tulburări de somn, iritabilitate,

tensiune musculară

1.3 simptome

1.4 cauze

Fiecare situație sau eveniment prin care trecem este filtrat prin prisma

propriilor noastre credințe și experiențe, ceea ce determină o interpretare diferită,

de la persoană la persoană. Interpretarea pe care o dăm anumitor situații sau

evenimente, determină modificări în planul emoțional și comportamental. Deseori

oamenii spun că emoțiile lor se datorează unor factori externi, simținduse astfel

incapabili să le controleze. În realitate însă, ceea ce determină starea noastră

emoțională, este modul în care interpretăm evenimentele și situațiile prin care

trecem.

Anxietatea poate lua naștere din conflictul dintre tendințele realizate sau

nerealizate și conștiința necesității reprimării sau cenzurării lor. Tensiunea se

eliberează adesea prin motricitate (instabilitate motorie, ticuri, nevrotism) sau la

nivel neuro-vegetativ (palpitații, stări de rău, dureri de cap, transpirații etc.). se

induce la copil prin manifestări de anxietate ale părinților sau ale altor persoane din

anturaj; se poate declanșa sub influența unor speclacole de film și televiziune,

literatură horror etc., pe baza unei experiențe de viață favorizante (internări

repetate și prelungite în spital pot provoca teama de boală și de moarte, de

abandon; neînțelegeri cronice dintre părinți, brutalitate și violență, aplicarea unor

pedepse meritate și nemeritate, etc.). În general anxietatea este provocată de

incertitudine și neînțelegere a ceea ce se întîmplă cu subiectul sau în jurul lui. 6

Tulburările de anxietate distorsionează percepția asupra pericolului. Altfel

spus, stimuli pe care majoritatea dintre noi îi consideră inofensivi, determină, în

cazul unei persoane cu anxietate, o stare intensă de teamă sau chiar panică. Așa

cum am menționat mai sus, chiar și un gînd negativ asupra unui posibil pericol

poate să declanșeze aceeași stare de teamă ca și cum ne-am afla în fața unui pericol

real.

1.5 solutii

Terapeuții de orientare comportamentalistă și cognitiv-comportamentală

pornesc,11 în terapia comportamentelor, de la următoarele premise:

i. Majoritatea comportamentelor de tip anxios sunt învățate dacă nu cumva

chiar toate. Din acest motiv, chiar dacă vi se pare că aveți teama de cînd vă

știți, vă puteți dezvăța de ea;

ii. În cazul în care un comportament de tip anxios sau fobic este dezvățat (se

decondiționează) nu apar alte frici care să-l substituie, ci, din potrivă,

persoana obține o mai bună adaptare la mediu;

iii. Reacția anxioasă este o deprindere greșită și ca orice deprindere greșită se

poate modifica;

iv. Cu ajutorul unor cunoștințe speciale, al unor antrenamente psihologice

bazate pe gindire, imaginație și voință, comportamentele de tip anxios pot să

dispară în cîteva luni (nu în cîțiva ani);

v. Nu trebuie să vă închipuiți că vă ve-ți elibera chiar de orice teamă, dar ve-ti

fi capabili să vă controlați teama, să-i faceți față.

În general anxietatea este provocată de incertitudine și neînțelegere a ceea ce

se întîmplă cu subiectul sau în jurul lui. Experiența de viață rezolvă de la sine

multe cazuri de anxietate prin înlăturarea fobiilor (de exemplu teama de întuneric).

Copilul anxios trebuie ocrotit cu grijă. El are o nevoie cronică de a se simți în

siguranță. Atenție însă: copilul anxios nu trebuie ”cocoloșit”, ocrotit peste măsură,

ceea ce ar duce la accentuarea stării de dependență și a anxietății însăși 6.

Tratamentul constă din administrare de beta-blocante, antihistaminice și

antidepresive 9. P. 819.

Încrederea în sine, definită ca autoevaluarea pozitivă privind propriile

resurse și calități pentru a gestiona problemele și a face față amenințărilor, joacă un

rol important în cazul persoanelor anxioase. În cadrul ședințelor de psihocorecția a

persoanelor cu anxietate acest aspect trebuie luat în calcul, iar planul de lucru

trebuie să includă și creșterea de abilități, dar și identificarea și modificarea

credințelor disfuncționale privind propria persoană (ex. ” Eu nu sunt capabilă să

fac față situațiilor de stres, sunt prea emotivă”, ”Întotdeauna am fost mai

bolnăvicios”).

1. Pieron Henri, Vocabularul psihologiei, București, 2001

2. Popescu-Neveanu P., Dicționar de psihologie, București, 1978, p. 57

3. Teza lu iulia racu

4. Sillamy Norbert, Dicționar de psihologie, București, 2009

5. Breabin Silvia, Patopsihologia - suport de curs, Chișinău, 2005, p. 45

6. Truța Elena, Mardar Sorina, Relația profesor – elev: blocaje și deblocaje,

ediția XXI, București, 2007

7. Racu Iulia, Anxietatea la preadolescenți: abordări teoretice, diagnostic,

modalități de diminuare, Chișinău, 2013, 154 p

8. Dicționar medical, București, 1969, p. 113

9. Dicționar de Medicină, Ediția a 6-a, București, 2007

10.Mihăilescu A., Matei V., ș. a., Stresul perceput – predicator al anxietății și

depresiei la un grup de studenți în primul an la medicină, Practica medicală,

Vol VI, nr 2(22), 2011, p. 150

11.Holdevici Irina, Psihoterapia anxietății: abordări cognitiv-comportamentale,

București, 2011, 403 p