PREZENTAREA TIPURILOR DE IMPLANTE SI PĂRTILE LOR COMPONENTEDonescu Cristina, S1105

SCURT ISTORIC ÎN IMPLANTOLOGIE

De secole, oamenii au avut tendința de a înlocui dinții lipsă prin transplantare sau replantare. Originea implanturilor se gasește la grecii antici, egipteni și etrusci. Aceste civilizații foloseau o serie de materiale ce includeau jad, os, bucăți de fildeș, perle sau chiar metal. Evident, toate aceste înlocuiri aveau un scop exclusiv estetic.

Odată cu dezvoltarea științelor naturale s-a încercat dezvoltarea unor materialecare să înlocuiască dinții pierduți: aur, fildeș, porțelan, cu forma dinților naturali și implantate în alveole create artificial.

În sec. XX, Greenfield a introdus pentru prima dată, în 1906, implantul din aliaj iridiu-platină. Acest model implantar ar putea fi considerat drept prototipul implantelor cilindrice utilizate și astăzi. Studiul lui Greenfield, cu o durată de 7 ani, a fost recunoscut de Academia de Stomatologie din Philadelphia.

La începutul anilor ’30, s-a pus accentul pe toleranța tisulară, precum și pre reacția osului față de implanturile metalice. Astfel că Strock a avut succes în ancorarea unui șurub din Vitallium(Cr-Co-Mb) la nivelul osului și plasarea imediată a unei coroane din ceramică. Vitallium a fost considerat un material inert, compatibil cu țesuturile orale și rezistent la fluidele orale.

În 1952, Per-Ingvar Branemark, părintele și mentorul chirurgiei implantare moderne, a realizat implantul cu filet, realizat din titan pur, ce a dus implantele dentare la un alt nivel. Descoperind, aproape din greșeala, compatibilitatea crescută și ancorajul puternic al Ti prin ancorarea acestuia la nivelul fibulei unui iepure, el și colaboratorii lui au fost primii care să introducă termenul de osteointegrare.

La sf. anilor 1970, un grup de cercetători în frunte cu Schroeder, au examinat anchiloza ce se realizează intre suprafețele implantare din Ti și oasele maxilare. Într-un experiment realizat pe animale, el a raportat o abordare nesubmersibilă pt plasarea implanturilor dentare și a descris atașamentul dintre țesutul moale și porțiunea transgingivală a unui implant cilindric din Ti cu o textură specială pulverizată cu plasmă.

TIPURI DE IMPLANTURI DENTARE

În funcție de raportul cu patul osos:- Juxtaosoase: intramucosale, submucosale, subperiostale- Endoosoase- Transosoase- Combinate

După structură:- Monolite- Demontabile (din 2-3 bucăți)o Conform modalității de aplicare:- De stadiul I- De stadiul II

În funcție de momentul aplicării:

- Imediate- Imediat-tardive tip2, tip3- Tardiveo Accesul chirurgical:- Prin acces intraoral: crestal vertical/lateral- Prin acces extraoral: transmandibularo Materiale utilizate:- Metalice- Nemetalice- Alte materiale( carbon, safir, oxid de

zirconiu)

IMPLANTURILE ENDOOSOASE După formă:- Tip radacină: șurub, cilindru, combinate- Tip lamă- Ace tripoidale- Forme hibride

( cilindru-lamă)

PĂRȚILE COMPONENTE ALE IMPLANTURILOR ENDOODSOASE

Col Corp Apex

COLUL IMPLANTULUI

Este porțiunea ce realizează conexiunea cu bontul protetic, fiind în contact cu gingia și osul crestal. Suprafața poate fi netedă sau rugoasă.

H=0.75-1.5 mm, în dependență de grosimea gingiei

CORPUL IMPLANTULUI

este porţiunea destinată plasării chirurgicale în os ce înlocuieşte rădăcina; practic, este un şurub ce se introduce în os. Este realizat din titan pur sau aluminiu, forma, lungimea, grosimea variază, fiecare producător având un design propriu. Titanul este cel mai folosit datorită avantajelor sale, biocompatibilitate foarte bună, rezistenţă asemănătoare oţelurilor speciale, dar mai uşoare, faptul că nu corodează, dar şi preţul accesibil. Succesul operaţiunii este dat de plasarea precisă, de lipsa traumelor locale, a vindecării fără probleme, dar şi de calitatea osului a căror parametri au fost ulterior verificaţi de specialist.

APEXUL

Poate avea o formă rotunjită, fără agresivitate, indicat pentru contactele cu structuri fragile, cum ar fi membranele sinusale, sau secant – prevăzut pentru autoinfiletare.

ABUTMENT-UL SAU BONTUL PROTETIC asigură suportul coroanei,

este interfaţa dintre coroana şi implant şi are aceleaşi roluri ca un dinte natural; se înşurubează în implant. Se realizează din metal sau materiale fizionomice( zirconiu). Forma şi structura bontului permit tehnicianului şi medicului să aleagă varianta optimă cazului în funcţie de caracteristicile structurii anatomice şi de restaurarea definitivă aleasa. Au forme diferite, pereţii sunt netezi, finisaţi, iar lungimea variază între 1-10 mm. În zone cu exigenţe fizionomice, sau cu gingii subţiri, se foloseşte un bont estetic ,iar ceramica va fi plasată subgingival. Pentru lucrări protetice complexe, cum ar fi protezarea pe implante se pot folosi bile, capse, sisteme de bare-călăreţi, magneţi.

BONTUL DE VINDECARE

este un dispozitiv transfixiant gingival cu rolul de a conforma un inel gingival periimplantar sănătos, adică gingia se va modela în jurul acestuia ca în jurul unui dinte natural. Se montează în corpul implantului şi se lasă pe loc aproximativ 10-14 zile.

BONTUL DE TRANSFER facilitează transferul poziţiei exacte intraorale a

implantului pe modelul de laborator; se foloseşte în momentul amprentării şi este de două feluri, în functie de tipul de amprentă pe care medicul o foloseşte. Amprenta cu lingura deschisă permite medicului să îndepărteze complet amprenta cu bontul de transfer din cavitatea orală a pacientului, care va rămâne fixat în materialul de amprentă; apoi medicul va adăuga implantul analog şi împreună se vor trimitetehnicianului amprenta cu lingura închisă presupune îndepărtarea amprentei, deşurubarea bontului din implant, apoi acesta împreună cu analogul se vor fixă în materialul de amprentare.

IMPLANTUL ANALOG SAU COPIA IMPLANTULUI

este folosit de tehnicianul dentar pentru a reproduce implantul şi poziţia acestuia din cavitatea bucală a pacientului. Mecanismul este cum am spus şi mai sus, se va amprenta de către medic câmpul protetic, iar analogul se va înşuruba în bontul de transfer, amprenta fiind trimisă la laborator. În continuare, pe modelul de ghips, aceste două piese vor ajută tehnicianul să realizeze coroana dentară. Materialul folosit pentru confecţionarea copiei este oţelul inoxidabil.