Premisele dezvoltarii turismulului pe litoralul Romaniei
-
Upload
danalupusoru -
Category
Documents
-
view
281 -
download
1
description
Transcript of Premisele dezvoltarii turismulului pe litoralul Romaniei
PREMISELE DEZVOLTĂRII TURISTICE ÎN ZONA LITORALULUI MĂRII NEGRE
ROMÂNIA
1
Analiza componentelor activităţii de turism
România dispune de un valoros şi variat potenţial turistic natural care se constituie în cea
mai bogata resursǎ a ţǎrii şi oferǎ posibilitatea de a dezvolta un sector de activitate, aflat în plinǎ
ascensiune pe plan mondial şi cu rezultate benefice pentru economia ţǎrilor care promoveazǎ
turismul. Litoralul românesc al Mării Negre reprezintă una dintre zonele turistice cele mai
importante ale României în raport cu alte zone turistice ale ţării, ceea ce este reflectat şi de
indicatorii referitori la circulaţia turistică şi capacitatea de cazare.
Resursele turistice
Factori naturali ai litoralului românesc oferă condiţii dintre cele mai favorabile, prin
prezenţa unor plaje întinse, a unor condiţii climatice agreabile şi prin existenţa unor nămoluri
terapeutice. Factorul principal al cadrului natural este acţiunea curativă a Mării Negre. Prin
salinitatea şi varietatea sărurilor minerale (sodiu, clor, iod, brom, magneziu) pe care le conţine,
însoţită de un regim dinamic specific, ea joacă un rol important în balneoterapie. În ceea ce
priveşte temperatura apei, aceasta este mult mai ridicată decât a altor mări şi oceane, prezentând,
în raport cu atmosfera ambiantă, o constanţă termică. Plajele întinse, cu nisipul fin şi orientarea
spre est, asigură o insolaţie diurnă de peste 11 ore în lunile de vară. Suma anuală a insolaţiei are
o durată medie 2 286 ore la Constanţa şi 2 426 la Mangalia. Alţi factori de cură mai sunt nămolul
terapeutic, apele minerale mezo-termale, nisipul marin şi nu în ultimul rând bioclimatul marin.
Ţărmul mării, falezele înalte sau în trepte din anumite zone, lacurile litorale şi pădurile din sudul
zonei reprezintă resursele naturale principale, care susţin turismul litoral, cărora li se adaugă
valorile antropice, culturale reprezentate de cele peste 200 de monumente istorice din regiune.
O caracteristică a plajelor litorale este coborârea în mare cu pante line, ceea ce favorizează băile
în mare şi mersul prin apă, proceduri de mare valoare terapeutică. Plajele au, în general, lăţimi de
400-500 m la Mamaia şi Techirghiol şi de 50-200 m în rest.
Plajele din nordul oraşului Constanţa sunt alcătuite dintr-un nisip fin cu un conţinut
scăzut de carbonat de calciu.Plajele din sudul oraşului Constanţa sunt alcătuite dintr-o mixtură de
nisipuri fine şi medii, care au luat naştere din cochiliile distruse de valuri şi din fărâmarea
blocurilor de calcar în compoziţia cărora se găseşte un bogat conţinut de carbonat de calciu.
Întrucât arealul unor plaje s-a dovedit insuficient, s-a trecut la unele amenajăride ordin
hidrotehnic prin construirea de diguri perpendiculare în forma literei T sau Y, care contribuie la
acumularea aluviunilor şi la lărgirea plajelor. Presiunea atmosferică ridicată – maxima 764 mm, 2
minima 758 mm – asigură o puternică oxigenare a sângelui. Vecinătatea mării modifică defectele
climei de stepă, impunând caracteristicile celei maritime, stabilitate termică, uniformitatea
gradului de umezeală , vânt din larg care aduce aerul sărat al mării. Din această cauză, climatul
Mării Negre este dulce şi tonic, fără să fie prea excitant, ceea ce oferă avantaje suplimentare.
Stabilitatea termică, cu variaţii mici de temperatură de la o oră la alta şi de la zi la noapte se
datorează faptului că majoritatea staţiunilor sunt situate între două mari suprafeţe de apă (marea
şi lacurile) care înmagazinează ziua o mare cantitate de căldură solară şi o degajă lent în timpul
nopţii. Acest fapt explică de ce pe litoral nu se produc noaptea acele căderi mari de temperatură
care se observă la câmpie.
Pe litoralul românesc al Mării Negre ploile sunt foarte rare, iar atunci când cad sunt de
scurtă durată. Din această cauză plajele sunt aproape în permanenţă uscate.
Puritatea aerului marin se datorează lipsei de praf de fum şi micro – organisme. Picăturile extrem
de fine(aerosoli naturali) proveniţi din spargerea valurilor care plutesc în aerul marin conţin
substanţe ce intră şi în compoziţia apei de mare. Inhalarea acestor picături ajută la mineralizarea
organismului de care au nevoie mai ales copii şi cei demineralizaţi, cei atinşi de TBC şi alte
infecţii. Aerul mării conţine ozon, în cantităţi mari, care stimulează nutriţia, graţie marii lui
puteri de oxidare; are şi o acţiune antiseptică producând dispariţia microbilor de pe căile
respiratorii.
Litoralul românesc este renumit în lumea întreagă pentru nămolurile sale sapropelice, indicate în
numeroase maladii, precum şi prin lacurile sale bogate în diverse săruri. Acestor factori naturali
li se adaugă şi valoroasele izvoare de ape sulfuroase mezotermale, care au început să fie
valorificate mai ales în zona Mangalia. Iată câteva dintre motivele pentru care această zonă este
atât de mult solicitată de turiştii români şi străini, iar porţile litoralului românesc rămân deschise
tot timpul anului.
Structurile de primire
Capacitatea de cazare a litoralului depăşeşte 150.000 de locuri in cele 12 staţiuni de
odihnă şi tratament ale litoralului. Dezvoltarea turistică a zonei litorale a început la sfârşitul
secolului XIX-lea şi începutul secolului XX-lea când apar primele staţiuni balneo-climaterice,
Eforie, Techirghiol, Mamaia, Mangalia. În perioada interbelică, dar mai ales, în deceniile 6 şi 7
ale secolului XX, capacitatea de cazare şi amenajările turistice de-a lungul celor 70 km ale zonei
costiere dintre Capul Midia şi Vama Veche, a sporit considerabil. Pe lângă oferta de cazare din
reţeaua standardizată (hoteluri, moteluri, căsuţe, campinguri etc.), în localităţile litorale s-a
dezvoltat o adevărată „industrie” a locuirii în sistem „pensiune” la localnici, cu precădere în
3
aşezările rurale (Schitu, Costineşti, 2 Mai, Vama Veche), dar şi în oraşe. Aceast sistem s-a
perpetuat şi după 1990, fiind însoţită de o dezvoltare a construcţiilor de tip pensiune din sectorul
privat - dezvoltări semnificative în acest sens la Agigea, Eforie Nord, Costineşti, 2 Mai.
Litoralul românesc concentrează 2/3 din resursele turistice şi cca. 43% din capacitatea de cazare
a ţării, aproximativ 60% din circulaţia turistică internă şi internaţionala. Staţiunile de pe litoral
concentrează aproape jumătate din capacitatea de cazare existentă la nivelul întregii ţări (42,7%).
Structurile de cazare pe litoralul Mării Negre sunt concentrate cu precădere în zona de
coastă, având oportunităţi limitate de expansiune.
Evolutia structurilor de primire turistica din zona litoralului este prevazuta in tabelul 1:
Anul 1995 Anul 2000 Anul 2005 Anul 2010 Anul 2011
Numar structuri primire
712 764 891 1014 625
De-a lungul coastei, un spaţiu de o calitate excepţională etaleaza o salbă de staţiuni care
răspund tuturor vârstelor şi gusturilor: Năvodari, Mamaia, Constanţa, Eforie Nord, Eforie Sud,
Costineşti, Techirghiol, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai.
Mamaia (la 3 km nord de Constanţa), este dezvoltată pe o fâşie de nisip scăldată la
răsărit de valurile mării, iar la apus de apa dulce a lacului Siutghiol. Primul stabiliment
balnear datează din perioada 1906-1919, în prezent fiind una din cele mai frumoase
staţiuni maritime europene. De-a lungul plajei se înşiră elegante şi cochete hoteluri (de
trei, patru sau chiar cinci stele), terenuri de sport, piscine în aer liber, discoteci, parcuri de
agrement, teatrul de vară. Există multe posibilităţi de practicare a sporturilor pe apa şi de
învăţare a yachtingului şi a înotului, posibilităţi de pescuit pe lacul Mamaia;
Eforie Nord (la 14 km sud de Constanţa), staţiune balneoclimaterică permanentă (6-20 m
altitudine), pe fâşia litorală dintre lacul Techirghiol şi Marea Neagră. Staţiunea şi-a
început activitatea în 1894, când Eforia Spitalelor Civile din Bucureşti a construit aici un
sanatoriu. A doua staţiune a litoralului (ca mărime), Eforie Nord este renumită în toată
Europa datorită tratamentelor cu factori naturali existenţi aici. Cele doua baze de
tratament cu funcţionare permanentă posedă instalaţii pentru băi calde (cu apă sărată
concentrată, provenită din lacul Techirghiol sau din mare).
Eforie Sud (la 18 km sud de Constanţa), staţiune balneoclimaterică a cărei minunată
rivieră maritimă coboară în trepte succesive spre plajă, lungă de aproximativ 2 km. Fosta
staţiune Carmen Sylva, deţinea primul stabiliment balnear din Dobrogea (1892), iar din
4
1930 era cea mai importantă bază turistică a litoralului românesc. Faleza litorală (de la a
cărei înălţime de 25-35 m se deschide o splendidă panoramă), discotecile, teatrul în aer
liber, sunt atracţii ale acestei staţiuni ce uimeşte prin mulţimea florilor sale;
Techirghiol (la 18 km sud de Constanţa), staţiune balneoclimaterică permanentă, pe
malul lacului cu acelaşi nume (15-20 m altitudine), într-o vâlcea înconjurată de mici
coline. Staţiunea dispune de cinci baze de tratament în cadrul cărora există numeroase
instalaţii (pentru băi calde la vane sau bazine cu apă sărată concentrată provenită din lac,
pentru băi calde cu nămol şi pentru împachetări calde cu nămol, pentru aerosoli şi
hidroterapie.
Costineşti (la 28 km sud de Constanţa), staţiune balneoclimaterică estivală (2-4 m
altitudine), denumita şi “Staţiunea Tineretului”. Plaja întinsă, cu nisip fin, este orientata
spre sud şi expusă la soare în tot cursul zilei (specific de care beneficiază puţine plaje din
Europa), fiind amenajată pentru talasoterapie şi helioterapie (durata de strălucire a
soarelui este de 10-12 ore pe zi);
Neptun-Olimp (la 6 km de Mangalia), staţiune balneoclimaterică (la o altitudine de 5-20
m) pe pragul de nisip dintre mare şi pădurea Comorova, fiind o oază de linişte şi
prospeţime, o adevărată grădina a litoralului românesc. Caracteristicile definitorii ale
acestui complex turistic modern sunt calitatea şi eleganţa, atât în ceea ce priveşte
confortabilele vile şi hoteluri, cât şi prin serviciile de alimentaţie publică pe care le oferă.
Se pot practica nenumărate sporturi (teren de echitaţie, terenuri de tenis, debarcaderul cu
ambarcaţiuni pentru plimbarea pe lac). De asemenea, există numeroase cabarete şi
cluburi, parcuri de distracţie. Neptunul dispune de o modernă bază de tratament
(electroterapie, hidroterapie, tratamente cu nămol, săli de gimnastică, saună, tratament cu
Gerovital şi Aslavital, produse terapeutice româneşti de renume mondial prevenind
îmbătrânirea prematură şi regenerând organismul);
Jupiter-Cap Aurora (la 40 km de Constanţa şi la 4 km de Mangalia), staţiuni
climaterice estivale, între pădurea Comorova şi ţărmul mării. Plaja staţiunii Jupiter se
întinde pe o distanţă de 1 km într-un golf pitoresc. Cap Aurora, cea mai tânără staţiune a
litoralului românesc atrage nenumăraţi turişti prin frumuseţea peisajului şi a hotelurilor
sale, cu nume de pietre preţioase. Ambarcaţiunile de pe lacul Tismana, terenurile de
sport, teatrul şi cinematograful în aer liber, piscinele, discotecile, contribuie la realizarea
unei vacanţe de neuitat;
5
Venus (la 5 km de Mangalia), staţiune balneoclimaterică sezonieră, pe un promontoriu
caracterizat prin coborârea în pantă, ce formează un frumos amfiteatru. Staţiunea, ce
poartă numele zeiţei frumuseţii, dispune de o salbă de hoteluri cu nume de fete, hoteluri
cu un stil arhitectural original.
Saturn (la 42 km de Constanţa şi la 1 km de Mangalia), staţiune climaterică estivală (3-
10 m altitudine) care beneficiază de cca 25 de zile însorite pe lună. Apa mării are, în
timpul verii, o temperatură medie de 20-25C;
Mangalia (la 44 km de Constanţa), staţiune balneoclimaterică permanentă. Este o aşezare
de aceeaşi vârstă cu Tomisul, colonia antică purtând numele de Callatis (de la râul Calles
din Asia Mică). A fost întemeiată de greci în sec.VI i.Hr. şi dezvoltată apoi de romani
(sec. II-IV d.Hr) şi revitalizată de genovezi (sec. XIII-XIV) care o numesc Pangalia.
Mangalia, cea mai sudică staţiune de pe litoralul Mării Negre, are o climă dulce,
asemănătoare cu cea mediteraneană, ceea ce face ca primăvara să sosească mai devreme,
iar toamna să întârzie aici mai mult. Mangalia este singura staţiune maritimă care deţine
izvoare minerale (sulfuroase, mezotermale şi radioactive, folosite din antichitatea
romană). Baza de tratament include secţii de recuperare medicală, instalaţii pentru băi
calde cu apă sulfuroasă şi cu apă de mare, nămoloterapie, kinetoterapie, hidroterapie,
saună, săli pentru gimnastică medicală, cabinete de geriatrie (tratamente cu Gerovital). În
staţiune se poate practica echitaţia, se pot vizita Muzeul de arheologie, Moscheea
Esmahan Sultan (în stil maur, 1590),Vestigiile bazilicii romano-bizantine sec.V-VI, etc.
Valorificarea spaţiului turistic
Tipurile majore de turism
Din punct de vedere al duratei medii de şedere, turismul litoral ocupă locul 2 după cel
balnear (din alte staţiuni decât cele de pe litoral). Astfel, în ciuda caracterului sezonier (iunie-
septembrie), zona litoralului constituie un reper semnificativ al turismului românesc.
Poziţia geografică si structura turistică specifică determinată de înşiruirea de staţiuni permit
dezvoltarea mai multor forme de turism: turism balnear, turism clasic, turism profesional,
turism de agrement, turism cultural, turismul de croazieră, turismul nautic, turismul de camping
şi turismul transfrontalier. În ultimii ani, schimbările de tip comportamental la nivelul clientelei
turistice au redus importanţa turismului de masă organizat în favoarea altor forme precum
turismul de tranzit, de sfârşit de săptămână sau profesional.Începând cu 1990, în localităţile 2
Mai şi Vama Veche se dezvoltă turismul rural şi agroturismul.
6
Fluxurile turistice
În numǎrul turistilor cazaţi în unitatile de cazare turistica se cuprind toate persoanele
(romani si straini) care calatoresc in afara localitatilor in care isi au domiciliul stabil, pentru o
perioada mai mica de 12 luni si stau cel putin o noapte intr-o unitate de cazare turistica in zone
vizitate din tara; motivul principal al calatoriei este altul decat acela de a desfasura o activitate
remunerata in locurile vizitate.
Anul 1995 Anul 2000 Anul 2005 Anul 2010
Numar turisti cazati in
statiuni din zona litorala, din
care
918559 671638 713529 702566
Romani 850192 638855 625347 671182
Straini 68367 32783 88182 31384
Numar innoptari statiuni din
zona litorala6399251 4459151 4027178 2934071
Înnoptarea reprezintǎ fiecare noapte pentru care o persoana este inregistrata intr-o unitate
de cazare turistica, indiferent daca fizic este sau nu prezenta in camera. După 1990, cifra
turiştilor a scăzut constant, de observat că cifra turiştilor străini rămâne la cote scăzute.
Produsul turistic – strategii de promovare si eficientizare
Analiza SWOT a produsului turistic
Pentru a identifica posibilitatile de dezvoltare a serviciilor turistice in zona litoralului românesc
este necesara realizarea unei analize SWOT prin care sa se identifice punctele forte si slabe ale
serviciilor turistice din zona precizata, precum si oportunitatile si amenintarile cu privire la
eficientizarea acestor servicii.
Puncte forte Puncte slabe Oportunitati Amenintari
Geografia si mediul
- Deschiderea la Marea Neagra;- Clima temperat-continentala permite desfasurarea unuiturism de litoral din primavarapana in toamna;- Plaje intinse cu nisip auriu;
- Gradul de eroziune a plajelor;- Curatenia apei si a mediului inconjurator;- Punctele de colectare agunoaielor;-Amenajarea plajelor;
- Integrarea Romaniei in Uniunea Europeana da posibilitatea participarii la programe/proiecte cucaracter international in domeniul turismului si obtinerea de asistentade specialitate
- Slaba dezvoltare a relatiilortransfrontaliere reduc beneficiileeconomice, sociale si politice a uneiastfel de cooperari in domeniul turismului
7
Cultura sipatrimoniul
cultural
- Muzee pe diverse tematici;- Manastiri;- Situri arheologice;
- Deteriorarea obiectivelorculturale si de patrimoniu;- Baza de date aevenimentelor culturale inzona;- Puncte de informareturistica cu privire la obiectivele culturale si depatrimoniu;
- Obtinerea de resurse financiare din fonduri europene pentrurestaurarea/modernizareaobiectivelor culturale si de patromoniu cultural;
Infrastructura,transport si comunicatii
- Aeroportul international MihailKogalniceanu;- Retea de sosele si drumuri marcate international;- Operatori de telefonie mobilasi fixa cu acoperire nationala si internationala
- Infrastructura invechita, calitatea drumurilor;- Slaba distribuire afacilitatilor de transport
- Calitatea de membru UE a Romaniei da posibilitatea de a obtineresurse financiare pentrudezvoltarea infrastructurii detransport;- Intensificarea fluxului de turisti care vor vizita litoralul;- Cresterea profitabilitatii activitatii de turism
- Slaba retea de transport existentaduce la refuzul /evitarea de catre turisti a României.
Resurse umane Personal calificat cu abilitatilingvistice si calificare peste medie
- Personal insuficient;- Salarizare mica apersonalului din turism;- Lipsa unor cursuri de calificare si perfectionare in turism
- Atragerea de personal calificat in turism de peste hotare (din UE);- Schimb de know-how si experienta cu parteneri din strainatate;- Obtinerea de finantari europene pentru programe de calificare siinstruire a personalului din turism (Proiecte incadrate in ProgramulOperational Structural pentru Dezvoltarea Resurselor Umane);
Migratia personalului calificat dinturism in diverse tari din Uniunea Europeana;
Cadrul legal si organizarea
- Existenţa reglementarilorlegislative privind desfasurareaactivitatii de turism din Romania;- Existenta unui Master planpentru turismul national 2007-2026
- Masuri si proiectepersonalizate pe problemeale zonei;- Neimplicarea autoritatilor locale.
- Uniformizarea legislatiei romanesti cu privire la activitatea de turism cucea europeana in ceea ce priveste standardele, calificarile, certificarile in turism
Slaba organizare a activitatii deturism la nivel regional si local;- Nu exista o strategie regionala care sa fie desprinsa din strategia nationalade dezvoltare a turismului in Romania (Master planul pentru turismul national din Romania 2007-2026)
Marketing si promovare
- Agentii de turism cu expertienta in
-Slaba promovare prin mass-media,
- Posibilitatea folosirii canalelor de
- Slaba constientizare a
8
furnizarea de servicii turistice;- Participarea la circuite nationale si internationale;- Participarea la targuri si expozitii de turism;-Pachete promotionale si infunctie de nevoile si cerintele turistilor.
TV, radio, internet in tara si strainatate;- Baza de date slabdezvoltata cu privire laserviciile turistice furnizate in zona.
promovare internationale pentru serviciile de turism;- Participarea la proiecte de promovare la nivel european;
avantajelor potentialului turistic al zonei;
Strategii de dezvoltare a activităţii turistice.
Din analiza punctelor forte şi slabe ale României se pot identifica direcţiile de acţiune
pe care va trebui să le urmeze strategia de relansare a turismului internaţional al României:
dezvoltarea infrastructurii generale,
dezvoltarea infrastructurii turistice,
crearea şi promovarea intensivă a unor produse turistice competitive care să
valorifice atât potenţialul antropic, cât şi cel natural,
îmbunătăţirea serviciilor oferite turiştilor;
crearea unei imagini coerente pe pieţele externe, imagine care trebuie să fie total
diferită de cea a concurenţilor direcţi: Ungaria, Bulgaria
Slaba dezvoltare a serviciilor oferite turiştilor si lipsa unei infrastructuri la nivel cât
mai apropiat de cel european reprezintă unul dintre punctele slabe ale României, un dezavantaj al
ţării nu numai la nivelul turismului, dar şi la nivelul investiţiilor generale în alte sectoare de
activitate. Lipsa utilităţilor reprezintă un handicap în concurenţa cu alte state din regiune. Turiştii
străini veniţi în România doresc să beneficieze de condiţii de cazare rezonabile care să le asigure
un minim de confort.
Ca promovare, România trebuie sa isi creeze o imagine clară şi puternică pe piaţă
internaţională prin adoptarea unei politici sistematice şi susţinute de atragere a turiştilor străini.
Acţiunea de promovare trebuie să fie puternică şi concertată, să prezinte elementele care ne
diferenţiază de ţările din regiune, trebuie să prezinte un element unic de atracţie care să stimuleze
cât mai mulţi turişti străini să viziteze România.
Concluzii
Potenţialul turistic al litoralului Marii Negre cu resurse turistice variate cum sunt: apa de mare,
dimensiunile plajei, bioclimatul marin, apele termominerale şi nămolul terapeutic, lipsa
9
mareelor, s.a. oferă litoralului condiţii optime pentru a răspunde unui evantai larg de motivaţii
turistice: odihnă şi recreere, cură balneară complexă (profilactică, terapeutică, recuperatorie),
agrement nautic si sportiv etc.
Inexistenţa unor reţele de informare şi promovare a turismului pe litoralul românesc contribuie la
o cunoaştere limitată a posibilităţilor de recreere şi al produselor turistice. Dezvoltarea si
consolidarea turismului naţional trebuie realizată prin sprijinirea de către autorităţile locale si
naţionale, a promovării turistice specifice şi a activităţilor de marketing.
Bibliografie
1. http://ro.wikipedia.org/wiki/Relief_litoral
2. http://www.turism.ro
3. Baze de date statistice : https://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?
page=tempo2&lang=ro&context=63
10