Biserica evanghelică din Teaca, jud. Bistriţa Năsăud. Cercetări arheologice
PREFA României ale ionale Na...
Transcript of PREFA României ale ionale Na...
- 1 -
PREFAŢĂ
Fond: „Direcţia Silvică Bistriţa”
În zona Năsăudului în anul 1762 s-a înfiinţat Regimentul II de Graniţă. Înfiinţarea acestuia a marcat modificări de esenţă în structura şi caracterul proprietăţii de graniţă, deoarece până la militarizare, fiecare locuitor a avut proprietatea sa individuală, iar comunele ca entităţi politice au stăpânit păşuni şi păduri, de care beneficiau toţi locuitorii lor, în schimbul anumitor taxe. Odată cu înfiinţarea Regimentului militar s-a creat averea colectivă a unei familii care urma să împiedice fărâmiţarea proprietăţii. De asemenea statul a răscumpărat toate pământurile şi domeniile familiei Bethlen, dându-le în folosinţa familiilor grănicereşti.
În anul 1774 s-au dat primele ordine în privinţa administrării pădurilor, înfiinţându-se posturile de pădurari. Mai târziu în anul 1781, paza se făcea de 3 brigadieri silvici, plătiţi cu 5 florini lunar, ajutaţi de 50 de pădurari, scutiţi de orice servicii comunale. Acest personal silvic depindea direct de comanda Regimentului, fiind supravegheat de comandanţii companiilor din zona respectivă.
După desfiinţarea Regimentului II de Graniţă, în anul 1851, comisia constituită pentru predarea proprietăţilor acestui regiment a aplicat sechestrul politic asupra pădurilor, înfiinţând în acelaşi timp, în Năsăud, un serviciu silvic pentru administrarea pădurilor. Dar în anul 1861 s-a recunoscut dreptul de proprietate comunelor „toate moşiile familiilor foste grănicereşti, asemenea şi porţiunile bisericeşti şi preoţeşti le rămân actualilor proprietari, du drept de proprietate, fără nici o despăgubire”.
În anul 1872 se prevedea pentru comune dreptul de posesiune pentru fânaţe, pădure şi păşune pe teritoriul întregului District al Năsăudului.
Prima reglementare juridică modernă asupra proprietăţilor forestiere şi a păşunilor grănicereşti s-a făcut în anul 1890. Prin articolele de lege nr. XVII, XVIII, XIX toate averile au fost decretate comunale, iar pădurile cu păşunile alpine au trecut în administrarea statului, schimbându-se şi dreptul de proprietate al foştilor grăniceri cu dreptul de proprietate al comunelor. Se înfiinţa Direcţia de Pădure care „are chemarea de a veghea şi îngrijii de legătura cu pădurile puse sub administraţia comună”.
Legea a fost completată cu două acte normative emise de Ministerul Regal Ungar al Agriculturii. Primul act intitulat „Instrucţiuni pentru executarea articolului de lege XIX din anul 1890, referitor la administrarea păşunilor comunale din fostul district al Năsăudului mai departe pentru efectuarea punctelor I-V,X,XII ale păcii judecătoreşti încheiate în 10 ianuarie 1890, înmatriculată în articolul de lege XVII din anul 1890”, cu nr. 49272/1890, care stabilea atribuţiile Direcţiei Silvice pe trei categorii: la păşuni alpine, la pădurile comunale destinate folosinţei locuitorilor şi comunelor şi la pădurile administrate cumulativ. Pentru rezolvarea sarcinilor în exterior se înfiinţau ocoalele, în număr de 11, subordonate Direcţiei Silvice. Acestea erau: Şieuţ,
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 2 -
Năsăud, Salva, Parva, Anieş, Rodna, Izvorul Someşului, Ilva, Tiha-Bârgăului, Bistriţa-Bârgăului, Dornişoara.
În al doilea act intitulat „Instrucţiuni despre constituirea şi lucrarea reprezentative” amintite în paragraful 3 din Legea XIX /1890 despre administraţia pădurilor din fostul district al Năsăudului, se preciza atribuţiile şi modul de alcătuire a Comisiei Silvice.
Comisia Silvică numită şi comisia de opt era compusă din 8 membrii aleşi de reprezentanţa celor 44 comune grănicereşti. Din această comisie mai făceau parte încă 2 membrii aleşi de consiliul comitatens precum şi vicecomitele în calitate de preşedinte şi directorul Direcţiei Silvice care aveau drept de vot consultativ. Membrii comisiei de opt se alegeau pe termen de 3 ani şi se întruneau o dată pe an. Comisia avea dreptul să examineze şi să aprobe bugetul pe anul viitor şi gestiunea anului trecut. Propunerile şi observaţiile erau trimise consiliului comitatens. Hotărârile acestora erau obligatorii.
Exploatarea pădurilor grănicereşti în perioada 1890 până la Unire s-a făcut prin antrepriză sau concesiuni, adică prin vânzarea posibilităţilor anuale la licitaţie la diverse societăţi exploatatoare.
Deoarece la început proprietăţile nu erau amenajate cu instalaţii de transport şi industriale, vânzările se făceau pe o perioadă de 5-15 ani a unei văi, astfel ca societatea exploatatoare să poată amortiza capitalul investit în fabrici, instalaţii de transport pe care, potrivit contractului, erau obligate să le predea în stare bună la termenul contractat. Direcţia Silvică avea obligaţia să plătească 50% din valoarea stabilită pe cale juridică sau la bună înţelegere.
Astfel au fost constituite căile ferate cu ecartament de 0,76 m: - Ilva-Mică Ilva-Mare – 36 km – 1909; - Leşu - 21 km – 1909; - Valea Mare - 9 km – 1900; - Fiad - 12,8 km; - Flinta - 6 km.
Tot în beneficiul net al comunelor erau şi instalaţiile fabricilor de cherestea din Bistriţa-Bârgăului, Dornişoara, Ilva-Mică, Valea Mare, Anieş, Fiad, Romuli (Frumuşica).
După Unirea Transilvaniei cu România şi aici a fost aplicat Codul Silvic din anul 1910 cu modificările ulterioare în anul 1920. Pădurile fostelor comune grănicereşti n-au fost expropriate prin legea pentru reforma agrară. Prin Decretul Nr. 2187/28 iunie 1924 se stipula că: „pădurile fostului regiment II românesc de graniţă din judeţul Năsăud, şi pădurile comunităţii de avere a fostului regiment de grăniceri românesc bănăţean nr. 13 din Caransebeş, se vor administra ca şi până în prezent, conform statutelor ce le au, însă sub controlul şi supravegherea statului în ceea ce priveşte aplicarea Regimului Silvic”.
Din anul 1921 începe exploatarea în regie proprie, începutul făcându-se cu pădurea „Dosul Poienii”, exploatarea fiind mai avantajoasă fiindcă profitul rămânea în mâna proprietarului.
Fiindcă gestiunea prin regie nu putea fi amestecată cu aceea a Direcţie Silvice s-a hotărât înfiinţarea unui serviciu în cadrul Direcţiei. Astfel prin Hotărârea Nr. 4152/10 decembrie 1925 s-a aprobat statutul Societăţii „REGNA”. Prin jurnalul Consiliului de Miniştrii s-a decretat constituită
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 3 -
„REGNA” – societate pentru exploatarea pădurilor celor 44 comune grănicereşti. Sediul societăţii era la Bistriţa. Controlul guvernului se făcea prin Consiliul Superior de Control iar îndrumarea ei se făcea de către Direcţia Silvică. Statutele mai precizau organele administrative, consiliul de administraţie, adunarea generală, cenzorii.
Datorită crizei economice din 1929-1933, scăderea preţului la materiale, au dus la intrarea în criză a acestei societăţi. Astfel, în anul 1932, Societatea „Regna” a încheiat activitatea cu o pierdere de 208 milioane lei.
Pentru a evita evoluţia negativă, în adunarea generală a societăţii din data de 31 martie 1932, s-a hotărât desfiinţarea Direcţiei Silvice Bistriţa şi a Societăţii „Regna” şi alcătuirea unui statut în care să fie înscris dreptul de folosinţă şi administrare integrală pe seama comunelor proprietare; dar prin jurnalul Consiliului de Miniştrii nr. 692/16 iunie 1932 s-a desfiinţat doare Societatea „Regna”, lichidatoare numindu-se Direcţia Silvică.
Prin jurnalul Consiliului de Miniştrii nr. 1103/04 octombrie 1933 s-a desfiinţat şi Direcţia Silvică Bistriţa; administrarea, exploatarea, industrializarea şi valorificarea s-au făcut de către Casa Autonomă a Pădurilor Statului cu sediul la Bistriţa iar subcentrele erau la: Vatra-Dornei, Dornişoara, Susenii-Bârgăului, Ilva-Mică.
Direcţia Silvică Bistriţa a fost reînfiinţată prin jurnalul Consiliului de Miniştrii nr. 2434/1934. Exploatarea pădurilor se făcea în regie (această formă se continuă până la 23 august 1935). Încă de la data de 20 aprilie 1935 reşedinţa Direcţiei Silvice Bistriţa s-a mutat la Năsăud.
În urma Dictatului de la Viena, Direcţia Silvică Bistriţa a fost predată la 5 septembrie 1940 şefului serviciului regenerării în prezenţa Comitetului Maghiar. La baza activităţii stătea legea din 1940.
Odată cu încheierea războiului s-a pus problema adoptării unor norme de organizare.
Un pas important s-a făcut prin adoptarea Legii Nr. 260/04 aprilie 1945 care prevedea că legile României se extind şi asupra teritoriilor eliberate. La administrarea pădurilor grănicereşti s-a instalat o nouă conducere, în urma adunării generale din 26 februarie 1945. Exploatarea pădurilor grănicereşti revine Societăţii „Regna”. Au fost reorganizate următoarele ocoale silvice: Şieuţ, Năsăud, Salva, Ilva, Anieş, Valea Someşului, Valea Dornei, Colibiţa, Tihuţa.
La data de 20 martie 1946 s-a încheiat între guvernele statelor român şi sovietic o convenţie privind formarea „Societăţii sovieto-române forestieră pentru exploatarea, industrializarea şi valorificarea materialelor lemnoase SOVROMLEMN”. Partea română aducea, ca aport, prin comunitatea de avere grănicerească din Năsăud 65000 m3 lemn în valoare de 20913750 lei din masivele Valea Dornei, Dornişoara, Ilva-Mică şi Valea Mare.
Doi ani mai târziu, două acte normative vor pregăti terenul pentru trecerea acestor proprietăţi la stat (Constituţia din 13 aprilie 1948, prin care bogăţiile de orice natură vor treceau în proprietatea statului şi Legea din 11 iunie 1948 pentru naţionalizarea bogăţiilor întreprinderilor industriale, bancare, de asigurare, miniere şi de transport).
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 4 -
Documentele create de Direcţia Silvică Bistriţa cuprind perioada 1856-1950 şi reflectă modul de organizare, funcţionare şi evoluţie a acesteia.
Fondul, într-o primă fază, şi-a păstrat ordonarea şi inventarierea instituţiei creatoare. În anul 2000 s-a trecut la pregătirea de microfilmare a fondului dându-se o nouă ordonare şi inventariere.
Deşi instituţia creatoare îşi începe activitatea în anul 1890, odată cu Legea XIX, în fond se regăsesc documente şi mai vechi ce fac referire la exploatarea pădurilor grănicereşti. Documentele au fost ordonate şi inventariate cronologic, pe probleme, dosarele fiind numerotate cu nr. 1 la fiecare an. Cele mai importante documente sunt: contracte de vânzare-cumpărare, contracte de exploatare încheiate între Direcţia Silvică Bistriţa cu diferite firme, contracte de licitaţie, bilanţuri contabile, bugete anuale,statute, schiţe ale căilor ferate, procese-verbale ale Comisiei Silvice de Opt, cu deciziile luate acestora în diferite probleme rezultate din activitatea Direcţiei Silvice. După aceste documente am ordonat amenajamentele pădurilor, care pe lângă datele tehnice de exploatare şi transport, dau şi informaţii referitoare la istoricul pădurii în cauză, la proprietarii acestor păduri, la lucrările efectuate în decursul anilor în aceste păduri. Acestea au fost ordonate pe localităţi.
Ultima categorie de documente o reprezintă registrele, organizate pe probleme, iar în cadrul lor cronologic pe ani, astfel:
- registrele amenajamentelor; - registrele proceselor-verbale ale Comisie Silvice; - registrele contabile; - registrele de intrare-ieşire; - registre cu personalului;
Documentele cuprinse în fondul arhivistic Direcţia Silvică Bistriţa conţin informaţii valoroase privind activitatea acestei instituţii, care a jucat un rol important în viaţa locuitorilor din acest colţ de ţară.
Date generale despre fond
Nr. fond 36; Nr. inv. 734; Anii extremi: 1856-1950; Cantitatea 14,80 m.l.; 925 u.a.
Bistriţa, Întocmit şi tehnoredactat, 06.11.2000 Vlaşin Mihai-Florin Vlaşin Cornelia-Nicoleta
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 5 -
INVENTAR
FOND: DIRECŢIA SILVICĂ BISTRIŢA
1856-1950
Nr. crt
Cota Cuprinsul unităţilor arhivistice Anii extr.
Nr. file
Obs.
1 1/1856 Amenajamentele pădurii comunei Mititei; - descrierea hotarului şi harta.
1856; 1898; 1913
40
2 1/1880 Amenajamentele pădurii comunei Maieru.
1880-1942
38
3 1/1881 Amenajamentele pădurii comunei Telciu.
1881-1893
10
4 1/1886 Proces-verbal, adrese ale şedinţei din 9 decembrie 1886 privind adoptarea unui regulament de exploatare a pădurilor grănicereşti.
1886 6
5 2/1886 Corespondenţă şi instrucţiuni ale Direcţie Silvice privind amenajarea şi exploatarea pădurii.
1886 27
6 3/1886 Amenajamentele pădurilor administrate de Ocolul Silvic Izvorul Someşului.
1886-<1930>
31
7 1/1887 Corespondenţa dintre reprezentantul guvernamental al pădurii şi Ocoalele Silvice privind situaţia lucrărilor de amenajare a pădurii.
1887 48
8 2/1887 Corespondenţa dintre prefect şi Ocolul Silvic Rodna privind litigiul existent între comunele Maieru şi Feldru în problema hotarului.
1887 2
9 3/1887 Adrese, cereri privind numiri în funcţie în cadrul Ocoalelor Silvice.
1887 3
10 1/1888 Statut privind paza şi supravegherea pădurii şi plată acelor paznici în cadrul Direcţiei Silvice.
1888 3
11 2/1888 Instrucţiuni, corespondenţă ale autorităţilor superioare privind amenajarea şi exploatarea pădurii.
1888 16 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 6 -
12 1/1889 Corespondenţă între reprezentantul guvernamental al pădurii şi Ocoalele Silvice privind situaţia lucrărilor de amenajare a pădurii.
1889 18
13 2/1889 Tabel cuprinzând cheltuielile comunelor grănicereşti.
1889 1
14 1/1890 Corespondenţă cu autorităţile superioare a Ocoalelor Silvice privind exploatarea pădurii şi organizarea activităţii.
1890 24
15 2/1890 Procese-verbale, sentinţe privind diferite procese purtate între cetăţeni privind pădurea.
1890 13
16 3/1890 Procese-verbale, informări ale Ocoalelor Silvice privind exploatarea pădurii, înfiinţări de pepiniere.
1890 40
17 4/1890 Hotărâre privind stabilirea hotarului între comunele Ilva-Mică şi Livezile (Iad).
1890 2
18 5/1890 Cereri, dovezi privind plată impozitului, acordare de credite, cheltuieli ale comunelor grănicereşti.
1890 56
19 6/1890 Acte privind personalul Ocoalelor Silvice: tabele cu pădurarii, decizii de angajare.
1890 25
20 7/1890 Amenajamentul pădurii comunei Şanţ (Uj Rodna); - descrierea hotarului comunal şi harta.
1890-1902
7
21 8/1890 State de plată ale angajaţilor Direcţiei Silvice.
1890 4
22 1/1891 Ordine, instrucţiuni ale Direcţiei Silvice privind schimbul de proprietăţi, suprafeţe date în folosinţă.
1891 7
23 2/1891 Informări, hotărâri, adrese privind diferite procese purtate între diferiţi cetăţeni.
1891 8
24 3/1891 Adrese, corespondenţă între Ocoalele Silvice şi Direcţia Silvică privind organizarea activităţii.
1891 11
25 4/1891 Corespondenţă, informări, adrese privind exploatarea materialului lemnos purtată între Direcţia Silvică şi Ocoalele Silvice.
1891 16 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 7 -
26 5/1891 Decizii privind acordarea dreptului de plutărit pe Valea Anieşului, unor persoane fizice.
1891-1897
129
27 6/1891 Tabele, informări privind plată impozitului, a diferitelor taxe, cheltuieli de călătorie, ale comunelor grănicereşti şi Ocoalelor Silvice.
1891 61
28 7/1891 Instrucţiuni, cereri privind numirea, transferarea personalului silvic, acordarea concediilor.
1891 18
29 8/<1891> Amenajamentul pădurii administrate de Ocolul Silvic Coşna-Drăgoioasa.
<1891-1933>
16
30 9/1891 Amenajamentele pădurii comunei Leşu. 1891-1942
20
31 10/1891 Amenajamentele pădurii comunei Năsăud.
1891-1942
141
32 11/1891 Amenajamentul pădurii comunei Nepos. 1891-1893
7
33 12/1891 Amenajamentele pădurii comunei Parva. 1891-1944
137
34 13/1891 Plan de amenajament al pădurii comunei Susenii-Bârgăului (Feso Borgo); - descrierea hotarului comunal.
1891-1943
8
35 14/1891 Chitanţe financiare ale Direcţiei Silvice. 1891 4 36 15/1891 State de plată ale personalului Direcţiei
Silvice. 1891 32
37 1/1892 Instrucţiuni, hotărâri privind hotarele de pădure date de Direcţia Silvică, Ocoalelor Silvice şi autorităţilor comunale.
1892 6
38 2/1892 Hotărâri, citaţii, informări privind diferite procese purtate între diferiţi cetăţeni în probleme silvice.
1892 10
39 3/1892 Corespondenţă între Ocoalele Silvice şi Direcţia Silvică privind probleme administrative şi de organizare.
1892 48
40 4/1892 Tabelul cheltuielilor şi schiţa barajului Valea Salvei.
1892 25 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 8 -
41 5/1892 Contracte, instrucţiuni privind exploatarea pădurilor şi păşunilor încheiate între Direcţia Silvică, Ocoale Silvice şi diferite firme.
1892 16
42 6/1892 Chitanţe, dovezi, tabele, informări privind plată impozitelor de către comune.
1892 86
43 7/1892 Ordine de numire în funcţii, transferări, demisii, cereri pentru acordarea concediilor adresate de personalului silvic.
1892 30
44 8/1892 Jurnal de călătorie pentru justificarea sumelor cheltuite, întocmit de ocoale.
1892 30
45 9/1892 Amenajamentul pădurii comunei Rebra (Nagy Rebra).
1892-1942
19
46 10/1892 State de plată ale personalului Direcţiei Silvice.
1892 8
47 1/1893 Ordine, instrucţiuni privind exploatarea pădurii, date de Direcţia Silvică, Ocoalelor Silvice.
1893 12
48 2/1893 Anchete, hotărâri judecătoreşti în diferite procese purtate între diferiţi cetăţeni privind problemele silvice.
1893 6
49 3/1893 Contracte, corespondenţă privind exploatarea pădurii încheiate de Direcţia Silvică şi diferite firme.
1893 29
50 4/1893 Contractul privind preluarea unor suprafeţe de pădure, proprietatea Fondului Central Scolastic şi de Stipendii, în vederea administrării şi conservării acestor suprafeţe de către Direcţia Silvică Bistriţa.
1893 6
51 5/1893 Contracte de arendare încheiate între Direcţia Silvică şi Societatea pentru Industrializarea Lemnului.
1893-1914
28
52 6/1893 Tabele, informări privind plată impozitului, a diferitelor taxe, achiziţii ale Ocoalelor Silvice şi comunelor grănicereşti.
1893 50
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 9 -
53 7/1893 Acte de personal privind numiri, transferări, demisii, acordarea concediului, stabilirea salariului personalului silvic.
1893 25
54 8/1893 Amenajamentul pădurii comunei Găureni.
1893-1939
23
55 9/1893 Chitanţe financiare ale Direcţiei Silvice. 1893 82 56 1/1894 Corespondenţă între Ocoalele Silvice şi
Direcţia Silvică privind probleme administrative şi de organizare.
1894 12
57 2/1894 Informări, contracte, decizii privind exploatarea pădurilor şi păşunilor încheiate între Direcţia Silvică şi diferite firme.
1894 17
58 3/1894 Hotărâre privind acordarea dreptului de plutărit pe Valea Someşului Mare, de către Direcţia Silvică, unor firme.
1894 206
59 4/1894 Circulara Minsterului Ungar al Agriculturii privind Expoziţia Milenară din anul 1896.
1894 2
60 5/1894 Numirea protonotarului comitatului, Kuales Godofered, în vederea executării legii privind administrarea pădurilor din fostul district Năsăud.
1894 1
61 6/1894 Cereri de angajare a personalului silvic. 1894 2 62 7/1894 Situaţii financiare, tabele de încasări,
justificând plată impozitului de către comune şi ocoale.
1894 17
63 8/1894 Amenajamentul pădurii comunei Bistriţa-Bârgăului.
1894; 1901-1930
8
64 9/1894 Amenajamentul pădurii comunei Gledini.
1894-1908
29
65 10/1894 Amenajamentul pădurii comunei Mărişelu (Nagyfalu).
1894-1903
12
66 11/1894 Amenajamentul pădurii situate pe Valea Negrişoarei (Josenii-Bârgăului, Gledini, Monor); descrierea şi harta acestei văi.
1894-1901
5
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 10 -
67 12/1894 Amenajamentele pădurii comunei Şieuţ (Kis Sayo); - descrierea hotarului comunal şi harta.
1894-1902
40
68 13/1894 Chitanţe financiare ale Direcţiei Silvice. 1894 15 69 1/1895 Corespondenţă dintre Direcţia Silvică şi
Ocoalele Silvice privind probleme administrative şi de organizare.
1895 17
70 2/1895 Corespondenţă, adrese, cereri, aprobări privind exploatarea lemnului între Direcţia Silvică şi firme.
1895 33
71 3/1895 Decizii, corespondenţă în diferite procese purtate între Direcţia Silvică şi cetăţeni.
1895 4
72 4/1895 Tabele, corespondenţă, confirmări privind plată unor taxe şi impozite de către comune şi ocoale.
1895 41
73 5/1895 Acte privind personalul: decizii de numiri şi eliberari din funcţie.
1895 5
74 6/1895 Amenajamentul pădurii comunei Mureşenii Bârgăului; - descrierea hotarului şi harta.
1895-1897
43
75 7/1895 Chitanţe financiare ale Direcţiei Silvice. 1895 33 76 8/1895 State de plată ale personalului Direcţiei
Silvice. 1895 17
77 1/1896 Copia hotărârii comunelor proprietate de pădure privind prestarea jurământului de către pădurarii lor.
1896 1
78 2/1896 Decizii, tabele, cereri privind exploatarea materialului lemnos încheiate între Direcţia Silvică şi diferite firme.
1896 22
79 3/1896 Hotărâre privind stabilirea hotarului sudic al comumei Gledin.
1896 1
80 4/1896 Acte privind personalul: cereri de angajare şi un stat de plată.
1896 3
81 5/1896 Bilanţuri, tabele, situaţii privind plată unor taxe şi impozite de către comune şi ocoale.
1896 30
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 11 -
82 1/1897 Corespondenţă între Direcţia Silvică, Ocoalele Silvice şi Prefectură privind organizarea activităţii.
1897 47
83 2/1897 Cereri, aprobări privind exploatarea materialului lemnos încheiate între Direcţia Silvică şi diferite firme.
1897 14
84 3/1897 Informări, tabele, chitanţe privind plată unor taxe de către comune şi ocoale.
1897 39
85 4/1897 Tabele privind evidenţa pădurarilor, cereri, acte depuse pentru ocuparea unui post.
1897 60
86 5/1897 Amenajamentele pădurii, proprietatea bisericii greco-catolice din Monor.
1897 11
87 6/1897 Amenajamentele pădurii comunei Salva; - descrierea hotarului comunal şi hărţile.
1897; 1939
14
88 7/1897 State de plată ale personalului Direcţiei Silvice.
1897 7
89 1/1898 Corespondenţă între Prefectură şi Direcţia Silvică privind probleme administrative.
1898 3
90 2/1898 Corespondenţă între Ocoalele Silvice şi Direcţia Silvică privind organizarea activităţii.
1898 13
91 3/1898 Cereri, adrese privind exploatarea pădurii şi păşunilor între Direcţia Silvică şi diferite firme.
1898 12
92 4/1898 Adrese, informări, tabele referitoare la plată unor taxe, jurnal de călătorie.
1898 34
93 5/1898 Amenajamentul pădurii comunei Rodna (Oradna); - stabilirea hotarului şi hărţi.
1898-1944
13
94 6/1898 Amenajamentele pădurii comunei Sângeorzul Românesc (Olah Szentgyorgy); - descrierea hotarului comunal şi harta.
1898 11
95 7/1898 Chitanţe financiare ale Direcţiei Silvice. 1898 10 96 1/1899 Corespondenţă între Ocoalele Silvice şi
Direcţia Silvică privind trimiterea unor rapoarte.
1899 22
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 12 -
97 2/1899 Adrese, informări, tabele referitoare la exploatarea materialului lemnos încheiate între Direcţia Silvică şi diferite firme.
1899 27
98 3/1899 Sentinţe, hotărâri pronunţate în diferite procese purtate de Direcţia Silvică cu diferiţi cetăţeni.
1899 8
99 4/1899 Evidenţă financiar-contabilă; bilanţuri, jurnal de călătorie cu sumele cheltuite, tabel cu sumele datorate, aparţinând Direcţiei Silvice.
1899 55
100 5/1899 Amenajamentul pădurii comunei Prundu-Bârgăului; - harta şi descrierea hotarului.
1899-1904
27
101 6/1899 Decizii de angajare la Direcţia Silvică şi un stat de plată.
1899 3
102 7/1899 Chitanţe financiare ale Direcţiei Silvice. 1899 26 103 1/1900 Corespondenţă între Direcţia Silvică şi
Ocoalele Silvice privind organizarea activităţii.
1900 16
104 2/1900 Convocatorul şedinţei Direcţiei Căilor Ferate.
1900 2
105 3/1900 Tabele, cereri privind încasările de venituri, evidenţa cheltuielilor comunelor şi Ocoalelor Silvice.
1900 31
106 4/1900 State de plată ale personalului Direcţiei Silvice.
1900 5
107 5/1900 Chitanţe financiare ale Direcţiei Silvice. 1900 16 108 1/1901 Corespondenţă între Ocoalele Silvice,
Direcţia Silvică şi Ministerul Ungar al Agriculturii privind organizarea activităţii.
1901 5
109 2/1901 Schiţe de plan şi devize privind amenajările de pe Valea Izvorul-Lung.
1901 54
110 3/1901 Tabele privind plată impozitului şi diferite cheltuieli ale comunelor şi Ocoalelor Silvice.
1901 5
111 4/1901 Amenajamentul pădurii administrate de Ocolul Silvic Colibiţa.
1901-1927
27
112 5/1901 Chitanţe financiare ale Direcţiei Silvice. 1901 5
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 13 -
113 1/1902 Corespondenţă între Ocoalele Silvice şi Direcţia Silvică privind organizarea activităţii.
1902 25
114 2/1902 Corespondenţă, cereri, aprobari privind exploatarea materialului lemnos şi a păşunilor purtate între Direcţia Silvică şi diferite firme.
1902 20
115 3/1902 Cereri, tabele, corespondenţă privind problemele financiare ale Ocoalelor Silvice.
1902 11
116 4/1902 Amenajamentut pădurii comunei Măgura-Ilvei.
1902 3
117 5/1902 Chitaţe financiare ale Direcţiei Silvice. 1902 155 118 1/1903 Corespondenţă între Ocoalele Silvice şi
Direcţia Silvică privind organizarea activităţii.
1903 28
119 2/1903 Hotărâri, tabele, cereri privind exploatarea materialului lemnos şi a păşunilor încheiate între Direcţia Silvică şi diferite firme.
1903 45
120 3/1903 Billanţuri, cereri, tabele privind problemele financiare: împrumuturi, plată impozitului, de către comune şi Ocoale Silvice.
1903 9
121 1/1904 Corespondenţă între Ocoalele Silvice şi Direcţia Silvică privind organizarea activităţii.
1904 17
122 2/1904 Cereri, aprobări, tabele privind exploatarea materialului lemnos şi a păşunilor încheiate între Direcţia Silvică şi diferite firme.
1904 15
123 3/1904 Bilanţuri, tabele, corespondenţă privind problemele financiare ale comunelor şi ocoalelor.
1904 19
124 4/1904 State de plată ale personalului Direcţiei Silvice.
1904 32
125 1/1905 Corespondenţă între Ocoalele Silvice şi Direcţia Silvică privind organizarea activităţii.
1905 23 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 14 -
126 2/1905 Cereri privind exploatarea materialului lemnos şi sumele obţinute de Direcţia Silvică de la diferite firme.
1905 50
127 3/1905 Bilanţuri, tabele, jurnale de călătorie cu sumele cheltuite, corespondenţă cu caseria Direcţiei Silvice.
1905 27
128 4/1905 Decizia de demitere a lui Walter Karoly. 1905 3 129 5/1905 State de plată ale personalului Direcţiei
Silvice. 1905 16
130 1/1906 Instrucţiuni de la Ministerul Ungar al Agriculturii privind organizarea activităţii.
1906 11
131 2/1906 Corespondenţă între Ocoalele Silvice şi Direcţia Silvică privind organizarea activităţii.
1906 8
132 3/1906 Corespondenţă între cetăţeni, diferite firme şi Direcţia Silvică privind privind exploatarea materialului lemnos.
1906 12
133 4/1906 Corespondenţă cu caseria, tabele, jurnale de călătorie cu sumele cheltuite de comune şi Ocoalele Silvice.
1906 15
134 5/1906 Cereri de transfer, angajare, instrucţiuni de plată ale personalului silvic.
1906 8
135 6/1906 State de plată ale personalului silvic. 1906 16 136 7/1906 Chitanţe financiare ale Direcţiei Silvice. 1906 72 137 1/1907 Corespondenţă între Direcţia Silvică
Bistriţa şi Ocoalele Silvice privind probleme de ordin administrativ şi de organizare.
1907 25
138 2/1907 Corespondeţă cu autorităţile locale a Direcţiei Silvice privind problemele de organizare.
1907 7
139 3/1907 Corespondenţă între Direcţia Silvică,Ocoalele Silvice şi diferiţi cetăţeni, tabele privind exploatarea materialului lemnos şi a păşunilor.
1907 10
140 4/1907 Coresopndenţă între Direcţia Silvică Bistriţa şi diferite firme privitoare la exploatarea materialului lemnos şi aprovizionarea cu utilaje.
1907 5 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 15 -
141 5/1907 Autorizaţii de plutărit eliberate de Direcţia Silvică diferitelor firme.
1907 2
142 6/1907 Corespondenţă între Ocoalele Silvice şi caseria Direcţiei Silvice, privind problemele financiare: tabele, registre de călătorie, plată dărilor.
1907 31
143 7/1907 Decizii privind numirea în funcţie, cereri de concediu ale personalului silvic.
1907 5
144 8/1907 Convocatoare ale şedinţei "Fondului Copiilor Funcţionarilor" şi ale "Societăţii de Căi Ferate".
1907 3
145 9/1907 Schiţe ale căii ferate forestiere Ilva-Mică-Leşu. vol. I
1907-1942
18
146 10/1907 Schiţe ale căii ferate forestiere Ilva-Mică-Leşu. vol. II
1907-1942
25
147 11/1907 Schiţe ale diferitelor instalaţii de cale ferată.
1907-1913
20
148 12/1907 Amenajamentele pădurii comunei Ilva-Mică.
1907-1941
3
149 13/1907 State de plată ale personalului Direcţiei Silvice.
1907 33
150 1/1908 Corespondenţă între Direcţia Silvică şi Agenţia de Construcţii Căi Ferate privind construirea liniei ferate Ilva-Mică-Leşu; detalii tehnice şi de organizare.
1908 99
151 2/1908 Autorizaţia de construcţie a căii ferate Ilva-Mică-Leşu.
1908 2
152 3/1908 Convocatorul şedinţei privind construirea căii ferate silvice Ilva-Leşu.
1908 1
153 4/1908 Corespondenţă între Direcţia Silvică şi Agenţia de Construcţii Căi Ferate privind organizarea activităţii.
1908 32
154 5/1908 Corespondenţă între caseria Direcţiei Silvice şi Agenţia de Construcţii Căi Ferate privind probleme financiare, tabele cu încasările, jurnale de călătorie.
1908 144
155 6/1908 Citaţii privind diferite procese purtate de Agenţia de Căi Ferate Silvice.
1908 5 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 16 -
156 7/1908 Tabele cu profitul obţinut din vânzarea lemnelor.
1908 17
157 8/1908 Amenajamentul pădurii bisericii greco-catolice din Gledin.
1908 10
158 9/1908 Hărţile cu linia de demarcaţie a hotarului comunei Nepos şi Livezile (Iad).
1908 2
159 10/1908 State de plată şi chitanţe justificative privind plată salariului personalului silvic.
1908 42
160 11/1908 Chitanţe financiare ale Direcţiei Silvice. 1908 43 161 1/1909 Instrucţiuni de la Inspectoratul de
Drumuri trimise Direcţiei Silvice. 1909 59
162 2/1909 Corespondenţă între Ocoalele Silvice şi Direcţia Silvică privind problemele de ordin administrativ şi de organizare.
1909 20
163 3/1909 Sentinţe, citaţii privind diferite procese purtate între DirecţiaSilvică şi diferiţi cetăţeni în probleme silvice.
1909 6
164 4/1909 Corespondenţă între Direcţia Silvică, diferite firme şi comune, tabele privind împăduririle şi exploatarea pădurii: expropriri, folosirea păşunilor.
1909 19
165 5/1909 Corespondenţă între Ocoalele Silvice şi caseria Direcţiei, tabele privind problemele financiare.
1909 15
166 6/1909 Decizie de numire în post în cadrul Direcţiei Silvice.
1909 1
167 7/1909 Amenajamentul pădurii comunei Runcul Salvei; - stabilirea hotarului comunei.
1909-1914
29
168 8/1909 State de plată ale personalului Direcţiei Silvice.
1909 8
169 9/1909 Chitanţe financiare ale Direcţiei Silvice. 1909 24 170 1/1910 Corespondenţă între Direcţia Silvică şi
Ocoalele Silvice privitoare la problemele de ordin administrativ şi de organizare.
1910 33
171 2/1910 Corespondenţă între ministrul ungar al agriculturii şi Direcţia Silvică privind construirea căii ferate Ilva-Mică-Leşu.
1910 5
172 3/1910 Instrucţiuni privind folosirea liniei ferate Ilva-Mică-Leşu în condiţii de pace.
1910 19
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 17 -
173 4/1910 Sentinţe, decizii în diferite procese: exproprieri, stabilirea proprietarului.
1910 8
174 5/1910 Tabele, anunţuri de licitaţie, corespondenţă între Direcţia Silvică şi diferite firme privind exploatarea materialului lemnos.
1910 29
175 6/1910 Corespondenţă între Ocoalele Silvice şi caseria Direcţiei Silvice: tabele, bilanţuri financiare.
1910 56
176 7/1910 Decizii de angajare, transfer, cereri pentru acordarea concediului ale personalului silvic.
1910 4
177 8/1910 State de plată ale personalului Direcţiei Silvice.
1910 39
178 9/1910 Chitanţe financiare ale Direcţiei Silvice. 1910 38 179 1/1911 Corespondenţă între Ocoalele Silvice şi
Direcţia Silvică privind probleme de ordin administrativ şi de organizare.
1911 27
180 2/1911 Corespondenţă între Direcţia Silvică, Ocoale Silvice şi diferiţi cetăţeni privind exploatarea materialului lemnos: exproprieri, aprobări cereri, tabele cu cei ce au cumpărat lemne.
1911 20
181 3/1911 Corespondenţă între Direcţia Silvică Bistriţa şi diverse firme privind exploatarea materialului lemnos.
1911 4
182 4/1911 Corespondenţă între Ocoalele Silvice şi caseria Direcţiei Silvice privind problemele financiare: încasari, plata taxelor.
1911 20
183 5/1911 Procesul-verbal privind construirea unui drum în oraşul Bistriţa.
1911 2
184 6/1911 Decizii de numire în funcţii, cereri privind acordarea concediului, tablou cu personalul Direcţiei Silvice.
1911 8
185 7/1911 Tabel cu preţul biletelor de tren. 1911 5 186 8/1911 State de plată ale personalului Direcţiei
Silvice. 1911 9 ©
Arhi
vele
Naţ
iona
le a
le R
omân
iei
- 18 -
187 1/1912 Corespondenţă între Direcţia Silvică, Ocoale Silvice şi autorităţile superioare privind organizarea activităţii.
1912 15
188 2/1912 Tabele cu terenurile expropriate. 1912 6 189 3/1912 Contract de vânzare-cumpărare, lista cu
produsele vândute Direcţiei Silvice. 1912 4
190 4/1912 Informari privind pagubele, păşunatul trimise de comune, Direcţiei Silvice.
1912 7
191 5/1912 Tabele cu împăduririle planificate a fi realizate în 1912 de către Direcţia Silvică.
1912 7
192 6/1912 Sentinţe ale procesului dintre primăria comunei Ilva-Mare şi Direcţia Silvică.
1912 3
193 7/1912 Măsurători realizate de Comisia Cadastrală în comuna Telciu.
1912 78
194 8/1912 Corespondenţă între caseria Direcţiei Silvice şi Ocoalele Silvice în probleme financiare.
1912 23
195 9/1912 Decizii de transfer, prezentare la serviciu a personalului silvic.
1912 4
196 10/1912 Tabele cu preţul biletelor la tren. 1912 8 197 11/1912 State de plată ale personalului silvic. 1912 59 198 12/1912 Chitanţe financiare ale Direcţiei Silvice. 1912 68 199 1/1913 Contract privind construirea unor anexe
ale căii ferate Anieş încheiat cu Direcţia Silvică.
1913 36
200 2/1913 Corespondenţă între Comisia Cadastrală şi Ocoalele Silvice privind problemele organizatorice.
1913 20
201 3/1913 Măsurători realizate de Comisia Cadastrală în comunele Romuli şi Bistriţa-Bârgăului.
1913 11
202 4/1913 Contracte de vânzare-cumpărare încheiate între Direcţia Silvică cu diferite firme, tabele cu cumpărătorii, stabilirea arendei.
1913 8
203 5/1913 Sentinţe în procesul dintre Pop Simonnak şi Direcţia Silvică.
1913 2
204 6/1913 Tabel cu materialele folosite de Comisia Cadastrală.
1913 8
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 19 -
205 7/1913 Jurnal de cheltuieli, corespondenţă între caseria Direcţiei Silvice şi Ocoalele Silvice în probleme financiare.
1913 38
206 8/1913 Calculele triunghiulaţiei terenului pe care se va construi calea ferată în Bistriţa-Bârgăului.
1913 24
207 9/1913 State de plată ale personalului silvic. 1913 35 208 9/1913 Chitanţe financiare ale Direcţiei Silvice. 1913 130 209 1/1914 Corespondenţă între Direcţia Silvică şi
Ocoalele Silvice privind organizarea activităţii.
1914 31
210 2/1914 Măsuratori realizate de Comisia Cadastrală în comunele Poienile Zagrei şi Runcul Salvei.
1914 20
211 3/1914 Autorizaţie de construire a unui pod pe Someş.
1914 1
212 4/1914 Tabel cu pagubele aduse pădurii întocmite de comune.
1914 1
213 5/1914 Corespondenţă între caseria Direcţiei Silvice şi Ocoalele Silvice privind problemele financiare.
1914 14
214 6/1914 Tabel cu funcţionarii Direcţiei înrolaţi în armată.
1914 1
215 7/1914 Schiţa pădurii proprietatea comunei Josenii-Bârgăului (Also Borgoi).
1914-1918
3
216 8/1914 State de plată ale personalului silvic. 1914 20 217 1/1915 Corespondenţă între Direcţia Silvică,
Ocoalele Silvice şi autorităţile superioare privind desfaşurarea activităţii.
1915 4
218 2/1915 Tabele cu pădurile preluate de stat şi cu vânzarea unor produse lemnoase.
1915 7
219 3/1915 Corespondenţă între caseria Direcţiei Silvice şi Ocoalele Silvice privind problemele financiare.
1915 6
220 4/1915 Act prin care Almasi Ignac mosteneste 2000 de coroane.
1915 1
221 5/1915 State de plată ale personalului silvic. 1915 4 222 6/1915 Chitanţe financiare ale Direcţiei Silvice. 1915 5 ©
Arhi
vele
Naţ
iona
le a
le R
omân
iei
- 20 -
223 1/1916 Corespondenţă între Direcţia Silvică, Ocoalele Silvice şi autorităţile superioare privind desfaşurarea activităţii.
1916 12
224 2/1916 Tabele cuprinzând vânzările materialului lemnos de către Direcţia Silvică.
1916 3
225 3/1916 Corespondenţă între caseria Direcţiei Silvice şi Ocoalele Silvice privind problemele financiare.
1916 20
226 4/1916 State de plată ale personalului silvic. 1916 6 227 5/1916 Chitanţe financiare ale Direcţiei Silvice. 1916 2 228 1/1917 Ordine, instrucţiuni, procese-verbale,
decizii privind măsurătorile cadastrale şi schimburile de parcele între comune. - vol. I
1917 317
229 2/1917 Ordine, instrucţiuni, procese-verbale, decizii privind măsurătorile cadastrale şi schimburile de parcele între comune. - vol.II
1917 194
230 3/1917 Corespondenţă între Direcţia Silvică, Ocoalele Silvice şi autorităţile superioare privind problemele de organizare.
1917 28
231 4/1917 Corespondenţă între Direcţia Silvică şi Ocoalele Silvice privind cumpărarea unei păduri; păşunatul.
1917 4
232 5/1917 Situaţia căilor ferate pe 1917. 1917 4 233 6/1917 Corespondenţă între Direcţia Silvică şi
Ocoalele Silvice, tabele privind problemele financiare.
1917 10
234 7/1917 Tabel cu preţul biletelor de tren. 1917 5 235 8/1917 State de plată ale personalului silvic. 1917 25 236 9/1917 Chitanţe financiare ale Direcţiei Silvice. 1917 41 237 1/1918 Corespondenţă între Direcţia Silvică,
Ocoalele Silvice şi autorităţile superioare privind problemele administrative.
1918 17
238 2/1918 Corespondenţă între caseria Direcţiei Silvice şi Ocoalele Silvice privind problemele financiare.
1918 4
239 3/1918 Adrese privind problemele de personal ale Ocoalelor Silvice.
1918 10 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 21 -
240 4/1918 Oferte ale diferitelor firme adresate Direcţiei Silvice privind exploatarea pădurii.
1918 8
241 5/<1918> Harta Direcţiilor Silvice din Transilvania.
<1918-1930>
1
242 6/1918 State de plată ale personalului silvic. 1918 7 243 7/1918 Chitanţe financiare ale Direcţiei Silvice. 1918 2 244 1/1919 Procese-verbale ale şedinţei Comisiei
Silvice din 17-18 iulie 1919 privind statutele referitoare la "Administrarea averilor grănicereşti din fostul district al Năsăudului".
1919 25
245 2/1919 Procesul-verbal al şedinţei Comisiei Silvice din 24-25 septembrie 1919 privind statutale pentru "Administrarea averilor grănicereşti din fostul district al Năsăudului."
1919 46
246 3/1919 Decizii, ordine, plângeri privind disputa dintre comunele Năsăud şi Rebrişoara referitoare la parcela "Luşca Cristei".
1919-1924
15
247 4/1919 Tabel cu locuitorii ce exploatează pădurea şi veniturile realizate.
1919 3
248 5/1919 Cererea Prefecturii judeţului Bistriţa- Năsăud adresată Direcţiei Silvice privind aprivizionarea cu lemne a oraşului Bistriţa.
1919 1
249 6/1919 Cererea comumei Şant adresată Direcţiei Silvice privind exploatarea materialului lemnos.
1919-1923
7
250 7/1919 Sentinţe ale Direcţiei Silvice privind plată unor taxe.
1919 2
251 8/1919 Prelungirea contractului firmei "Costache C.Vasiliu şi Hilmi & Husein Kessoglu" din Galaţi privind exploatarea pachetelor de pădure din Coşna.
1919-1922
39
252 9/1919 Corespondenţă între Regiunea Silvica<Direcţia> Sighetul Marmaţiei şi Direcţia Silvică Bistriţa privind destituirea primconsilierului silvic Ştefan Schlosser.
1919 2
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 22 -
253 10/<1919> Index alfabetic al actelor intrate la Direcţia Silvică.
<1919> 8
254 11/1919 State de plată şi chitanţe privind plată salarilor personalului silvic.
1919 105
255 1/1920 Proces-verbal al şedinţei Comisiei Silvice din 26-27 martie privind organizarea potrivit statutelor.
1920 7
256 2/1920 Circulara Direcţiei Silvice trimisă Ocoalelor Silvice privind protejarea pădurilor împotriva păşunatului excesiv.
1920 2
257 3/1920 Bilanţurile financiare ale Direcţiei Silvice Bistriţa pe 1920-1929.
1920-1929
3
258 4/1920 Inventarul Ocoalelor Silvice ,subordonate Direcţiei Silvice.
1920 21
259 5/1920 Memorii justificative, tabele, corespondenţă privind problemele financiare, acordarea unui ajutor financiar de către Direcţia Silvică.
1920 11
260 6/1920 Adrese, cereri privind numiri în funcţia de brigadier, demisii.
1920 4
261 7/1920 Chitanţe de justificare a salariului primit de către personalul silvic.
1920 3
262 8/1920 Corespondenţă privind închirierea unui apartament de către Adalbert Marcalaus.
1920-1922
10
263 1/1921 Convacatorul şedinţei Comisiei Silvice din 24-25 martie 1921.
1921 3
264 2/1921 Ordinul Directoratului General al Ministerului Agriculturii şi Domeniilor în Transilvania privind alcătuire planului de exploatare a pădurii şi alcătuirea bugetului pe 1922/1923.
1921 3
265 3/1921 Preliminariile bugetului Direcţiei Silvice.
1921-1922
9
266 4/1921 Dare de seamă financiară a Direcţiei Silvice Bistriţa.
1921-1923
6
267 5/1921 Acte de personal: decizii şi cereri de numire pe post ale personalului silvic.
1921 3
268 6/1921 Devize date de Direcţia Silvică privind sumele necesare reparării unor edificii.
1921 7 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 23 -
269 7/1921 Tabel cu sumele încasate de la unii locuitori din Romuli care au săvârşit delicte silvice.
1921 2
270 8/1921 State de plată a lucratorilor zilieri din Ocolul silvic Rodna.
1921 2
271 1/1922 Proces-verbal, convocator, hotărâri ale şedinţei Comisiei Silvice din 11-12 mai 1922 privind bugetul pe 1922, bilanţul pe 1920/1921.
1922 34
272 2/1922 Procesul-verbal şi convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 11 august 1922 privind organizarea activităţii.
1922 27
273 3/1922 Proces-verbal şi convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 7 decembrie 1922, privind organizarea activităţii.
1922 41
274 4/1922 Corespondenţă între Directorul Vânătorilor Regali şi administraţia Ocoalelor Silvice privind terenul de vânătoare donat principelui Carol.
1922 2
275 5/1922 Contract încheiat între Direcţia Silvică Bistriţa şi societatea "Romania Forestiera" privind exploatarea materialului lemnos din pădurea "Dosul Stânişoarei".
1922 8
276 6/1922 Tablouri, informari privind situatia delictelor Silvice întocmite de Ocoalele Silvice.
1922-1923
25
277 7/1922 Bilanţ de venituri al Direcţiei Silvice pe 1922/1923.
1922-1923
1
278 8/1922 Corespondenţă, instrucţiuni, tabele privind veniturile realizate din exploatarea pădurii de către Direcţia Silvică.
1922 15
279 9/1922 Autorizaţii de exploatare, contracte de vânzare a lemnelor pentru construcţie emise de Direcţia Silvică.
1922 11
280 10/1922 Cereri, decizii, adrese privind numirile în funcţii, demisiile, pensionările personalului silvic.
1922 15 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 24 -
281 11/1922 Corespondenţă între Direcţia Silvică şi Administraţia Financiară Bistriţa privind acordarea unor burse şcolare.
1922 2
282 12/1922 State de plată ale lucratorilor zilieri ai Direcţiei Silvice.
1922 8
283 1/1923 Proces-verbal şi convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 4 ianuarie 1923 privind organizarea activităţii.
1923 5
284 2/1923 Procesul-verbal şi convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 24 ianuarie 1923 privind construirea căii ferate forestiere Bistriţa-Bârgăului - Colibiţa.
1923 16
285 3/1923 Procesul-verbal şi convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 23-24 aprilie 1923 privind dezbaterea bugetului, renunţarea prinţului moşenitor la teritoriul de vânat din Valea-Mare.
1923 41
286 4/1923 Procesul-verbal şi convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 29 iunie 1923.
1923 17
287 5/1923 Procesul-verbal,convocatorul şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 20 iulie 1923.
1923 27
288 6/1923 Procesul-verbal şi convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 23 noiembrie 1923.
1923 49
289 7/1923 Procesul-verbal şi convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 24-26 decembrie 1923.
1923 70
290 8/1923 Procesul-verbal şi convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 29 decembrie 1923.
1923 9
291 9/1923 Ordin al Ministerului Agriculturii şi Domenilor privind titulatura autorităţilor bisericeşti neortodoxe.
1923 1
292 10/1923 Corespondenţă între Direcţia Silvică şi comune privind păşunatul în apropierea pădurilor.
1923 25
293 11/1923 Tabele cu veniturile realizate de Direcţia Silvică din exploatarea căii ferate Ilva-Leşu.
1923 11
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 25 -
294 12/1923 Procese-verbale, adrese privind exploatarea materialului lemnos purtate între Direcţia Silvică şi diferite firme.
1923 18
295 13/1923 Procese-verbale de predare-preluare a parchetelor din pădurea "Poieni", proprietatea comunei Sântioana, încheiate între reprezentanţii acestei comune şi Ocolul Silvic Şieuţ.
1923-1931
11
296 14/1923 Cererea comunei Mocod adresată Direcţiei Silvice privind împroprietărirea sa din pădurea contelui Bethlen Bela din Beclean.
1923 2
297 15/1923 Contract încheiat între Direcţia Silvică Bistriţa şi Ilies Iosif din Rodna Noua privind exploatarea materialului lemnos.
1923 10
298 16/1923 Ordin al Direcţiei Silvice Bistriţa către Ocoalele Silvice privind trimiterea datelor necesare alcătuirii bugetului pe anul 1924.
1923 4
299 17/1923 Bilanţul de venituri al Direcţiei Silvice. 1923 1 300 18/1923 Împrumutul contractat de comuna
Bistriţa-Bârgăului de la Direcţia Silvică. 1923 14
301 19/1923 Adrese, informari privind numirile în post, sancţiuni ale personalului silvic.
1923 6
302 20/1923 Amenajamentul pădurilor administrate de Ocolul Silvic Anieş.
1923 5
303 1/1924 Procesul-verbal,convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 22 ianuarie 1924.
1924 20
304 2/1924 Procesul-verbal şi convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 20 februarie 1924; - discutarea bugetului.
1924 27
305 3/1924 Procesul-verbal şi convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 4 aprilie 1924; - discutarea statutelor asociaţiei " Virtus Romana Rediviva".
1924 85
306 4/1924 Procesul-verbal, convocatorul, adrese ale şedinţei Comisiei Silvice din 10 mai 1924.
1924 18
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 26 -
307 5/1924 Procesul-verbal, convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 26 mai 1924; discuţii privind edificarea liniei ferate Ilva Mică - Vatra Dornei.
1924 16
308 6/1924 Procesul-verbal, convocatorul, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 14 iulie 1924; discutarea statutelor asociaţiei "Virtus Romana Rediviva".
1924 51
309 7/1924 Procesul-verbal al şedinţei Comisiei Silvice din 18 august 1924.
1924 19
310 8/1924 Procesul-verbal, convocatorul,adrese ale şedinţei Comisiei Silvice din 2-4 decembrie 1924; aprobarea proiectului de buget pe 1925.
1924 77
311 9/1924 Instrucţiunile legii din 1890, procese-verbale, regulamente ale societăţii "Regna" privind exploatarea pădurilor grănicereşti.
1924-1929
150
312 10/1924 State de plată, preliminarii ale retribuţiilor salariaţilor silvici.
1924 6
313 1/1925 Procesul-verbal, convocatorul, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 27-28 martie 1925; - aprobarea regulamentului pentru exploatarea şi comercializarea pădurilor administrate comulativ.
1925 168
314 2/1925 Procesul-verbal, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 27-29 aprilie 1925.
1925 58
315 3/1925 Proces-verbal, convocator, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 5 iunie 1925.
1925 52
316 4/1925 Proces-verbal,convocator,adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 7 iulie 1925.
1925 64
317 5/1925 Proces-verbal, convocator, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 18 august 1925.
1925 57 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 27 -
318 6/1925 Procesul-verbal, convocatorul, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 5 septembrie 1925.
1925 48
319 7/1925 Procesul-verbal, convocatorul şi adrese ale şedinţei Comisiei Silvice din 23 septembrie 1925.
1925 14
320 8/1925 Procesul-verbal, convocatorul, adrese ale şedinţei Comisiei Silvice din 3 decembrie 1925.
1925 20
321 9/1925 Procesul-verbal, convocatorul, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 30-31 decembrie 1925; - aprobarea proiectului de buget pe 1926.
1925 125
322 10/1925 Ordin-circular al Direcţiei Silvice Bistriţa expediat tuturor Ocoalelor Silvice privind întocmirea bugetului pe 1926.
1925 2
323 11/1925 Procesul-verbal de delimitare întocmit de Direcţia Silvică, memorii privind exploatarea pădurii comunei Prundu-Bârgăului.
1925 6
324 12/1925 Corespondenţă, declaraţii, referate privind problemele financiare, tagenta comunală purtate între Direcţie, ocoale şi comune.
1925 13
325 13/1925 Procese-verbale de constatare a delictelor silvice întocmite de Ocoalele Silvice.
1925 8
326 14/1925 Corespondenţă între Ocoalele Silvice şi Direcţia Silvică Bistriţa privind problemele de personal: numiri, transferari, pensionari.
1925 105
327 15/1925 Tabele cu personalul Ocolului Silvic Năsăud.
1925 7
328 16/1925 File din registrul de intrare-ieşire. 1925 9 329 17/1925 State de plată ale personalului silvic. 1925 53 330 1/1926 Procesul-verbal, convocatorul, adrese ale
şedinţei Comisiei Silvice din 16 ianuarie 1926.
1926 23 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 28 -
331 2/1926 Procesul-verbal şi adrese ale şedinţei Comisiei Silvice din 29 ianuarie 1926.
1926 3
332 3/1926 Procesul-verbal, convocatorul şi adrese ale şedinţei Comisiei Silvice din 20 februarie 1926.
1926 32
333 4/1926 Procesul-verbal şi convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 4 iunie 1926.
1926 45
334 5/1926 Procesul-verbal şi convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 21 august 1926.
1926 32
335 6/1926 Procesul-verbal şi convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 26 septembrie 1926.
1926 14
336 7/1926 Procesul-verbal şi convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 9 decembrie 1926.
1926 52
337 8/1926 Procesul-verbal şi convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 29 decembrie 1926.
1926 15
338 9/1926 Adresa trimisă de comunele grănicereşti, Ministerului Agriculturii privind aprobarea statutelor Societăţii "Regna".
1926 14
339 10/1926 Tabele întocmite de Ocoalele Silvice cuprinzând cheltuielile rezultate din exploatarea pepinierelor.
1926-1931
7
340 11/1926 Deconturi bancare şi corespondenţă referitoare la problemele financiare ale Direcţiei Silvice.
1926 88
341 12/1926 Chitanţe justificative privind primirea sumelor tangente de către comune.
1926 11
342 13/1926 Tabel cu personalul Ocolului Silvic Năsăud.
1926 4
343 1/1927 Procesul-verbal de delimitare şi memoriul privind exploatarea pădurilor comunei Prundu-Bârgăului.
1927 2
344 2/1927 Cererea comitetului şcolar din Coşna pentru acordarea unui ajutor bănesc adresată Direcţiei Silvice.
1927 3
345 3/1927 Decizii privind numiri, demisii din Comisia Silvică.
1927 2
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 29 -
346 4/1927 Contract încheiat între Direcţia Silvică şi Ioan Cocârla, locuitor din Suceava, privind exploatarea materialului lemnos din pădurea "Dosul Stânişoarei".
1927 9
347 5/1927 Dosarul pădurarului Tomoroga Vasile;- declaraţii de avere, foaie calificativă.
1927-1937
9
348 1/1928 Adrese,extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 28 ianuarie 1928.
1928 22
349 2/1928 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 10 februarie şi 24 februarie 1928; - stabilirea preţului la tulpină pentru materialul lemnos ce va fi vândut Societăţii "Regna".
1928 50
350 3/1928 Convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 15 februarie 1928.
1928 2
351 4/1928 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 3 aprilie 1928.
1928 9
352 5/1928 Convocatorul, adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 28 aprilie 1928.
1928 65
353 6/1928 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 19 mai 1928.
1928 33
354 7/1928 Adrese, extrase din procesel-verbal al şedinţei Comisiei Silvice din 9 iunie 1928.
1928 2
355 8/1928 Convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 24 august 1928.
1928 2
356 9/1928 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 7 septembrie 1928.
1928 7
357 10/1928 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 16 octombrie 1928.
1928 9
358 11/1928 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 5 decembrie 1928.
1928 13 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 30 -
359 12/1928 Convocatorul, adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 22 decembrie 1928.
1928 7
360 13/1928 Contract de arendare a dreptului de vânat în pădurea Stânişoarei încheiat între Direcţia Silvică Bistriţa şi Ioan Philipovicz din Cernăuţi.
1928 3
361 14/1928 Referat şi adeverinţa privind plată ajutorului pentru Societatea "Cercul Studenţilor Someşeni George Coşbuc" din Cluj.
1928 2
362 15/1928 Schiţe ale căii ferate forestiere Ilva Mică - Vatra Dornei.
1928 14
363 1/1929 Procesul-verbal, convocatorul, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 11 ianuarie 1929; - verificarea bilanţului financiar pe 1928.
1929 36
364 2/1929 Procesul-verbal, convocatorul, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 27 februarie 1929.
1929 72
365 3/1929 Procesul-verbal, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 19 martie 1929.
1929 7
366 4/1929 Procesul-verbal, convocatorul, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 11 mai 1929; - procesul-verbal al Adunării Generale al Societăţii "Regna".
1929 61
367 5/1929 Procesul-verbal, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din17 mai 1929.
1929 187
368 6/1929 Procesul-verbal, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 17 iunie 1929.
1929 39
369 7/1929 Procesul-verbal, convocatorul, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisie Silvice din 25 iunie 1929.
1929 42
370 8/1929 Procesul-verbal, convocatorul, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 19 iulie 1929.
1929 83 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 31 -
371 9/1929 Procesul-verbal, convocatorul, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 6 septembrie 1929.
1929 118
372 10/1929 Procesul-verbal, convocatorul, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 5 octombrie 1929.
1929 109
373 11/1929 Procesul-verbal, convocatorul, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 4 decembrie 1929.
1929 162
374 12/1929 Adresă, extras şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 4 decembrie 1929 privitoare la stabilirea preţului la tulpină a materialului lemnos ce va fi văndut Societăţii "Regna".
1929 301
375 13/1929 Procesul-verbal, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 7 decembrie 1929.
1929 270
376 14/1929 Procesul-verbal, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 28 decembrie 1929.
1929 69
377 15/1929 Bugetul Direcţiei Silvice Bistriţa pe 1929.
1929 12
378 16/1929 Liste de plată a lucrătorilor de la pepinierele Direcţiei Silvice.
1929 16
379 1/1930 Procesul-verbal, convocatorul, adresele şi actele adiţionale ale şedintei Comisiei Silvice din 11 ianuarie 1930; - discuţii asupra statutelor Societăţii "Regna".
1930 47
380 2/1930 Procesul-verbal, convocatorul, adresele şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 15 februarie 1930; verificarea bilanţului de venituri şi cheltuieli al Direcţiei Silvice Bistriţa pe 1929.
1930 206
381 3/1930 Procesul-verbal, convocatorul, adresele şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 1 martie 1930.
1930 46
382 4/1930 Procesul-verbal, convocatorul, adresele şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 29 maritie 1930.
1930 114 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 32 -
383 5/1930 Procesul-verbal al şedinţei Comisiei Silvice din 31 martie-1 aprilie 1930.
1930 2
384 6/1930 Procesul-verbal, adresele şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 11 aprilie 1930.
1930 30
385 7/1930 Procesul-verbal, adresele şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 14 aprilie 1930.
1930 69
386 8/1930 Convocatorul, adresele, extrasele şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 12 mai 1930.
1930 42
387 9/1930 Procesul-verbal, convocatorul, adresele şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 28 iunie şi 4 iulie 1930.
1930 178
388 10/1930 Procesul-verbal, convocatorul, adresele şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 30 august 1930.
1930 130
389 11/1930 Procesul-verbal, adresele şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 6 septembrie 1930; - discuţii asupra situaţiei financiare a Societăţii "Regna".
1930 35
390 12/1930 Procesul-verbal, convocatorul, adresele şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 16 octombrie 1930; discuţii asupra situaţiei generale a Societăţii "Regna".
1930 189
391 13/1930 Procesul-verbal, convocatorul, adresele şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 9-11 decembrie 1930.
1930 286
392 14/1930 Adresă, extras şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 9-11 decembrie 1930 privind stabilirea preţului la tulpină pentru materialul lemnos ce va fi vândut Societăţii "Regna".
1930 150
393 15/1930 Procesul-verbal, adresele şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 30 decembrie 1930.
1930 81 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 33 -
394 16/1930 Cererea adresată Ministrului Agriculturii de către Prefectură privind prelungirea mandatului Comisiei Silvice până la alegerea unor noi membri.
1930 3
395 17/1930 Corespondenţă între Direcţia Silvică şi Societatea "Regna" privind convocarea unei adunări.
1930 2
396 18/1930 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Direcţiei Silvice pe anul 1930.
1930 13
397 19/1930 Bilanţurile Directie Silvice Bistriţa pe anii 1930-1932.
1930-1932
5
398 20/1930 Procesul-verbal de delimitare a parchetelor destinate exploatării din pădurea comunei Cârlibaba-Nouă.
1930 1
399 21/1930 Procese-verbale ale inspecţiilor efectuate de brigadierii silvici la cantoanele de pază.
1930 37
400 22/1930 Schiţe ale pepinierelor: "Şoimari", "Frumuşica", "Babi".
1930 6
401 23/1930 State de plată ale personalului silvic. 1930 1 402 1/1931 Procesul-verbal, convocatorul, adrese şi
acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 14 februarie 1931; - discuţii privind situaţia Societăţii "Regna".
1931 137
403 2/1931 Procesul-verbal, convocatorul, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 3 martie 1931.
1931 12
404 3/1931 Procesul-verbal al şedintei comune a Comisiei Silvice şi a consiliului de administraţie al Societăţii "Regna" din 3 martie 1931.
1931 9
405 4/1931 Procesul-verbal, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 6 martie 1931.
1931 108
406 5/1931 Procesul-verbal, convocatorul, adresele şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 16 martie 1931; - discuţii privind colaborarea cu capitalul străin.
1931 39
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 34 -
407 6/1931 Procesul-verbal, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 31 martie 1931.
1931 8
408 7/1931 Procesul-verbal, convocatorul, adresele şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 6 aprilie 1931; discuţii privind colaborarea cu capitalul străin.
1931 39
409 8/1931 Procesul-verbal al şedinţei comune ţinută de membrii Comisiei Silvice şi de membrii consiliului de administraţie al Societăţii "Regna" privind participarea capitalului străin la exploatarea pădurilor; - 6 aprlie 1931.
1931 8
410 9/1931 Procesul-verbal, convocatorul, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 22 iunie 1931; - scurt istoric al Societăţii "Regna", corectarea bugetului pe 1931.
1931 201
411 10/1931 Convocatorul şedinţei Comisie Silvice din 14 august 1931.
1931 1
412 11/1931 Procesul-verbal, convocatorul, adresele şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 7 octombrie 1931; - ordinul de zi al Adunării Generale a Societăţii "Căile Ferate Someşene" din Dej.
1931 157
413 12/1931 Procesul-verbal, adrese şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 14 octombrie 1931;-discuţii privind unificarea Societăţii "Regna" cu Direcţia Silvică; anteproiect privind administrarea pădurilor proprietatea fostelor comune grănicereşti.
1931 21
414 13/1931 Procesul-verbal, convocatorul, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 26 octombrie 1931.
1931 18
415 14/1931 Procesul-verbal, convocatorul, adresele şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 9 noiembrie 1931.
1931 45
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 35 -
416 15/1931 Procesul-verbal, convocatorul, adresele şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 20 noiembrie 1931; - aprobarea bugetului pe anul 1932; harta generală a terenurilor de vânătoare.
1931 144
417 16/1931 Procesul-verbal, covocatorul, adresele şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 9 decembrie 1931; - discuţii asupra priectului de lege privind administrarea pădurilor grănicereşti.
1931 120
418 17/1931 Procesul-verbal al şedinţei Comisiei Silvice din 16 decembrie 1931.
1931 7
419 18/1931 Procesul-verbal şi convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 19 decembrie 1931.
1931 5
420 19/1931 Procesul-verbal, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 23 decembrie 1931.
1931 21
421 20/1931 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Direcţiei Silvice pe 1931.
1931 12
422 21/1931 Bilanţul de venituri şi cheltuieli al Direcţiei Silvice pe 1931.
1931 4
423 22/1931 Hotărârea Curţii de Apel Cluj în procesul intentat de Societatea "Cosminul Uniunea Română", Direcţiei Silvice Bistriţa .
1931 1
424 23/1931 Contract între Direcţia Silvică Bistriţa şi firma "Slovaskische Wald in Holzindustie" pentru exploatarea materialului lemnos din pădurea "Dosul Stânişoarei" şi harta acestei păduri.
1931 30
425 24/1931 Contract de arendare privind dreptul de vânat acordat de Direcţia Silvică.
1931 3
426 25/1931 Procese-verbale întocmite cu ocazia controalelor efectuate la cantoanele de pădure.
1931 11
427 26/1931 Borderou cu preţurile rezultate din vânzarea produselor lemnoase.
1931 4
428 27/1931 Referate, borderouri cu sumele cheltite la lucrările de împădurire de către Direcţia Silvică.
1931 5 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 36 -
429 28/1931 State de plată ale lucratorilor zilieri. 1931 39 430 1/1932 Procesul-verbal, convocatorul, adrese şi
acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 1 februarie 1932 .
1932 83
431 2/1932 Procesul-verbal, convocatorul, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 30 martie 1932; - discutarea proietului de statute al Societăţii "Regna".
1932 90
432 3/1932 Procesul-verbal, convocatorul, adrese, acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 6 aprilie 1932; - analiza bilanţului Societăţii "Regna" pe 1931.
1932 43
433 4/1932 Procesul-verbal, convocatorul, adresele şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 16 aprilie 1932.
1932 27
434 5/1932 Convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 10 iunie1932.
1932 3
435 6/1932 Procesul-verbal, convocatorul, adrese şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 4 iulie 1932; - se aprobă desfiinţarea Societăţii "Regna".
1932 97
436 7/1932 Procesul-verbal al şedinţei Comisiei Silvice din 23 august 1932.
1932 8
437 8/1932 Procesul-verbal, convocatorul, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 3 octombrie 1932; - aprobarea bugetului ordinar şi extraordinar al Direcţiei Silvice Bistriţa pe anul 1932; expozeul de lichidare al Societăţii "Regna".
1932 168
438 9/1932 Procesul-verbal, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 17 octombrie 1932.
1932 30
439 10/1932 Procesul-verbal, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 28-29 octombrie 1932; - completări ale Legii XIX/1890.
1932 59
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 37 -
440 11/1932 Procesul-verbal, convocatorul şedinţei din Comisiei Silvice 2 decembrie 1932; - discuţii privind modificarea Legii XIX/1890.
1932 19
441 12/1932 Procesul-verbal, convocatorul, adrese ale şedinţei Comisiei Silvice din 30-31 decembrie 1932.
1932 45
442 13/1932 Procesul-verbal al şedinţei Adunării Generale a Fondurilor Central Şcolare şi de Stipendii din 7 decembrie 1932.
1932 16
443 14/1932 Corespondenţă între Prefectul Scridon şi comisarul guvernului privind organizarea activităţii.
1932 6
444 15/1932 Referate privind situatia lucrărilor secţiilor forestiere şi de construcţii întocmite de şefii acestor secţii.
1932 15
445 16/1932 Procese-verbale ale inspecţiilor efectuate de brigadierii silvici la cantoane.
1932 9
446 17/1932 Evidenţă financiar-contabilă; situaţii bugetare lunare de încasări şi plăţi.
1932 34
447 18/1932 Corespondenţă, acte oficiale, adrese în procesul dintre Laurenţiu Oanea şi Societatea "Regna".
1932-1933
24
448 19/1932 Amenajamentul pădurii "Dosul Stânişoarei".
1932-1934
30
449 Procesul-verbal, convocatorul, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 8 februarie 1933.
1933 57
450 2/1933 Procesul-verbal şi adresa şedinţei Comisiei Silvice din 11 februarie 1933.
1933 8
451 3/1933 Procesul-verbal, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 17-18 februarie 1933; - convocarea Adunării Generale a Societăţii "Regna"; modificarea proiectului de administrare a pădurilor grănicereşti.
1933 71
452 4/1933 Procesul-verbal, convocatorul, adresele şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 23 martie 1933; - aprobarea bugetului Direcţiei Silvice pe 1933/1934.
1933 121 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 38 -
453 5/1933 Procesul-verbal, convocatorul, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 25 iulie 1933.
1933 36
454 6/1933 Convocatorul, extrase, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 18-19 august 1933; - dare de seamă a Direcţiei Silvice in calitate de lichidator al Societăţii "Regna".
1933 118
455 7/1933 Extrase, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 21 august 1933.
1933 148
456 8/1933 Convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 11 septembrie 1933.
1933 1
457 9/1933 Extrase, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 18-20 septembrie 1933.
1933 113
458 10/1933 Convocatorul, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 16-17 octombrie 1933.
1933 15
459 11/1933 Procesul-verbal, convocatorul, adresele şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 23-24 octombrie 1933; preluarea pădurilor grănicereşti de către Casa Autonomă a Pădurilor Statului (C.A.P.S.).
1933 56
460 12/1933 Procesul-verbal şi convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 18 noiembrie 1933.
1933 10
461 13/1933 Procesul-verbal, convocatorul, adresele şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 30 noiembrie -1decembrie 1933.
1933 195
462 14/1933 Procesul-verbal, convocatorul, adresele şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 5 decembrie 1933.
1933 59
463 15/1933 Convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 29 decembrie 1933.
1933 1
464 16/1933 Ordine ale Direcţiei Silvice, corespondenţă privind lichidarea Societăţii "Regna".
1933 5 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 39 -
465 17/1933 Decizia Ministerului Agriculturii şi Domeniilor privind dizolvarea Comisiei Silvice şi desfiinţarea postului de avocat particular al Direcţiei Silvice.
1933 6
466 18/1933 Tabele cu suprafeţele împădurite şi exploatate de către Societatea "Regna" şi Direcţia Silvică Bistriţa.
1933 18
467 19/1933 Devizul Ocolului Silvic Ilva pentru exploatare parchetului "Sălhoasa".
1933 11
468 20/1933 Acte oficiale,adrese privind diferendul dintre comuna Parva şi Direcţia Silvică Bistriţa .
1933 6
469 21/1933 Referatul lui Mihai Weiss,şeful serviciului Plantaţii şi Construcţii Forestiere privind activitatea realizata.
1933 2
470 22/1933 Evidenţă financiar-contabilă; situaţii lunare de încasări şi plăţi.
1933 22
471 23/1933 Referat al Direcţiei Silvice privitor la justificarea banilor împrumutaţi de la Ministerul Agriculturii şi Domeniilor.
1933 3
472 24/1933 Plângerea lui Emil Comşa adresată Ministerului Agriculturii şi Domeniilor privind abuzurile celor ce se ocupă cu administrarea averii celor 44 comune grănicereşti.
1933 2
473 25/1933 Tabele cu întreg personalul Direcţiei Silvice.
1933 10
474 26/1933 Corespondenţă cu Ministerul Agriculturii şi Domeniilor în legătură cu situaţia salarială a avocatului Direcţiei Silvice.
1933 4
475 27/1933 Tabel cu pensionarii Direcţiei Silvice. 1933 1 476 28/1933 Tabelul cu locuitorii care au achitat taxa
sanitară. 1933 20
477 1/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 4 ianuarie 1934.
1934 74
478 2/1934 Adresă, extras şi act adiţional al şedinţei Comisiei Silvice din 10 ianuarie 1934.
1934 3 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 40 -
479 3/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 12 ianuarie 1934.
1934 24
480 4/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 13 ianuarie 1934.
1934 26
481 5/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 6 februarie 1934.
1934 13
482 6/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 9 februarie 1934.
1934 51
483 7/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 20-21 februarie 1934.
1934 10
484 8/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 24 februarie 1934.
1934 39
485 9/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 10 martie 1934.
1934 14
486 10/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 21 martie 1934.
1934 61
487 11/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 22 martie 1934.
1934 36
488 12/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 13-14 aprilie 1934.
1934 69
489 13/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 20 aprilie 1934.
1934 53
490 14/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 24 aprilie 1934.
1934 47
491 15/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 25 aprilie 1934.
1934 118 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 41 -
492 16/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 26 aprilie 1934.
1934 62
493 17/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 31 mai 1934.
1934 17
494 18/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 2 iunie 1934.
1934 47
495 19/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 4 iunie 1934.
1934 35
496 20/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 5 iunie 1934.
1934 45
497 21/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 12 iunie 1934.
1934 16
498 22/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 13 iunie 1934.
1934 3
499 23/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 17 iunie 1934.
1934 5
500 24/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 12 iulie 1934; - proces-verbal al Adunării Generale a delegaţilor comunelor grănicereşti privind alegerea a 8 membrii ai Comisiei Silvice pe 3 ani.
1934 37
501 25/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 13 iulie 1934.
1934 13
502 26/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 14 iulie 1934.
1934 36
503 27/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 5 septembrie 1934.
1934 35 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 42 -
504 28/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 13 septembrie 1934.
1934 40
505 29/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisei Silvice din 18 septembrie 1934.
1934 9
506 30/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 25 septembrie 1934.
1934 22
507 31/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 9 octombrie 1934.
1934 30
508 32/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 10 octombrie 1934.
1934 41
509 33/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 16 octombrie 1934.
1934 46
510 34/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 5 noiembrie 1934.
1934 34
511 35/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 12 noiembrie 1934; - procesul-verbal al şedinţei Adunării Generale a Societăţii "Regna".
1934 63
512 36/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 13 noiembrie 1934.
1934 45
513 37/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 14 noiembrie 1934.
1934 9
514 38/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 24 noiembrie 1934.
1934 65
515 39/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 1 decembrie 1934.
1934 8
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 43 -
516 40/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 10 decembrie 1934.
1934 11
517 41/1934 Adrese, extrase şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 17 decembrie 1934.
1934 10
518 42/1934 Adresă, extras şi act adiţional al şedinţei Comisiei Silvice din 22 decembrie 1934.
1934 3
519 43/1934 Inventare, procese-verbale întocmite cu ocazia preluării de către Direcţia Silvică Bistriţa a Centrului C.A.P.S. Bistriţa
1934-1935
41
520 44/1934 Inventare, procese-verbale întocmite cu ocazia predării de către C.A.P.S. Bistriţa,Direcţiei Silvice Bistriţa a Ocolului Silvic Valea Dornei.
1934 84
521 45/1934 Inventare, procese-verbale, tablouri privind predarea de către C.A.P.S. Bistriţa, Direcţiei Silvice Bistriţa a Fabricii de Cherestea "Susenii-Bârgăului" şi a depozitului din Bistriţa-Bârgăului.
1934 103
522 46/1934 Inventare întocmite cu ocazia predării de către C.A.P.S. Bistriţa, Direcţiei Silvice Bistriţa a Fabricii de Cherestea "Dornişoara".
1934 58
523 47/1934 Inventare, tabele, adrese încheiate cu ocazia predării de către C.A.P.S. Bistriţa, Direcţiei Silvice Bistriţa a Fabricii de Cherestea "Ilva-Mică".
1934 146
524 48/1934 Inventare, procese-verbvale încheiate cu ocazia predării de către C.A.P.S. Bistriţa, Direcţiei Silvice Bistriţa a Fabricii de Cherestea "Valea Mare".
1934-1935
57
525 49/1934 Inventare întocmite cu ocazia predării de către C.A.P.S. Bistriţa,Direcţiei Silvice Bistriţa a depozitului din Anieş.
1934-1935
4
526 50/1934 Procese-verbale ale controalelor tehnice şi administrative efectuate de Direcţia Silvică.
1934 36 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 44 -
527 51/1934 Procese-verbale privind exploatarea parchetului Anieşul Mic, întocmite de Ocolul Silvic Ilva-Mică.
1934 2
528 52/1934 Evidenţă financiar-contabilă; situaţii lunare de încasări şi plăţi ale Direcţiei Silvice.
1934-1935
16
529 53/1934 Procese-verbale privind cheltuielile realizate pe anul 1934 de către Direcţia Silvică.
1934 13
530 54/1934 Tabele cu sumele cheltuite de C.A.P.S. comunelor grănicereşti pe 1934/1935.
1934-1935
3
531 55/1934 Tabele cuprinzând tarifele stabilite la diferite produse lemnoase.
1934-1935
20
532 56/1934 Tabele şi ordine de plată a pensionarilor Direcţiei Silvice Bistriţa.
1934 7
533 1/1935 Extrase, adrese şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 18 ianuarie 1935.
1935 11
534 2/1935 Extras şi adresa şedinţei Comisiei Silvice din 30 ianuarie 1935.
1935 2
535 3/1935 Extrase, adrese şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 21 februarie 1935.
1935 21
536 4/1935 Extrase, adrese şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 22 martie 1935.
1935 21
537 5/1935 Extrase, adrese şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 24 aprilie 1935.
1935 25
538 6/1935 Procesele-verbale ale şedinţelor Comisiei Silvice din 1 octombrie şi 15 noiembrie 1935.
1935 89
539 7/1935 Procesul-verbal al şedinţei generale extraordinare a Societăţii "Regna" din 28 ianuarie 1935.
1935 11
540 8/1935 Tabele şi memorii privind pădurile administrate de Direcţia Silvică Bistriţa.
1935-1937
167
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 45 -
541 9/1935 Procese-verbale de constatare a valorii stocului de lemne existente în diferite depozite ale fabricilor de cherestea.
1935 18
542 10/1935 Procese-verbale, referate, tabele întocmite cu ocazia predării de către C.A.P.S., Direcţiei Silvice Bistriţa a Ocolalelor Silvice.
1935 86
543 11/1935 Inventare întocmite cu ocazia predării de către C.A.P.S., Direcţiei Silvice Bistriţa a Fabricii de Cherestea din Fiad.
1935 21
544 12/1935 Predarea inventarelor registrelor centrelor şi subcentrelor C.A.P.S. către Direcţia Silvică Bistriţa.
1935 16
545 13/1935 Raportu Direcţiei Silvise privind ameliorarea păşunilor alpine şi raţionalizarea păşunatului.
1935 14
546 14/1935 Bugetul extraordinar al Direcţiei Silvice pe 1935/1936.
1935-1936
20
547 15/1935 Procese-verbale, borderouri privind cheltuielile realizate pe anul 1935 de către Direcţia Silvică.
1935 14
548 1/1936 Procesul-verbal, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 21 şi 30 ianuarie 1936;aprobarea proiectului de buget al Direcţiei Silvice Bistriţa pe 1936/1937.
1936 195
549 2/1936 Procesul-verbal, convocatorul, adrese şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 18 mai 1936.
1936 51
550 3/1936 Procesul-verbal, convocatorul, adresele şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 6 iulie 1936; discutarea bilanţului Direcţiei Silvice Bistriţa pe 1935/1936.
1936 32
551 4/1936 Procesul-verbal, adresele şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 29 iulie 1936; acceptarea bilanţului Direcţiei Silvice Bistriţa pe 1935/1936.
1936 164
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 46 -
552 5/1936 Procesul-verbal, adresele şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 2 şi 4 noiembrie 1936.
1936 310
553 6/1936 Adresa, extras şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 2 noiembrie 1936 privind stabilirea preţului la tulpină pentru materialul lemnos ce va fi vândut Societăţii "Regna".
1936 75
554 7/1936 Adresă, extras şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 4 noiembrie 1936 privind oferta Societăţii "Conifera".
1936 42
555 8/1936 Procesul-verbal şi statutul "Asociaţiei Funcţionarilor şi Muncitorilor Regiei Cooperative Regna din Năsăud "Munca Grănicerească".
1936 21
556 9/1936 Corespondenţa dintre comunele grănicereşti şi prefectul judeţului Năsăud privind confirmarea delegaţilor ce vor merge în audienţă la regele Carol II.
1936 34
557 10/1936 Contract încheiat cu Cooperativa "Muncitorul" din comuna Ciocăneşti privind exploatarea materialului lemnos din pădurea "Dosul Stânişoarei".
1936 30
558 11/1936 Contract de arendarea a dreptului de vânat în pădurea "Cormaia" încheiat între Direcţia Silvică şi Laurenţiu Oancea din Bucureşti şi harta acestei păduri.
1936 4
559 12/1936 Cereri adresate de senatele bisericeşti, Comisiei Silvice privind acordarea unor ajutoare băneşti.
1936 3
560 1/1937 Procesul-verbal, convocatorul, adresele şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 15 februarie 1937.
1937 40
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 47 -
561 2/1937 Procesul-verbal, convocatorul, adresele şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 19-20 februarie 1937; dezbaterea proiectului de buget pe 1937/1938; stabilirea preţului la tulpină pentru materialul lemnos ce va fi exploatat de Soc. "Regna".
1937 106
562 3/1937 Convocatorul şedinţei Comisiei Silvice di 23 februarie 1937.
1937 1
563 4/1937 Procesul-verbal, convocatorul, adresele şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 26 şi 29 martie 1937.
1937 127
564 5/1937 Convocatorul, extrase, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 2 iunie 1937; - discutarea bilanţului Direcţiei Silvice pe 1936/1937; aprobarea cumpărării pădurii "Cioanca" proprietatea doamnei Elisabeta Benedeki.
1937 37
565 6/1937 Extrase, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 4 iunie 1937.
1937 263
566 7/1937 Convocatorul, extrase, adresele şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 5 iulie 1937; - analiza bilanţului Direcţiei Silvice pe 1936/1937.
1937 107
567 8/1937 Convocatorul, extrase, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 3 august 1937.
1937 43
568 9/1937 Convocatorul, extrase, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 17 septembrie 1937.
1937 65
569 10/1937 Extrase, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 8 octombrie 1937.
1937 122
570 11/1937 Cereri ale difertelor comune privind acordarea unor ajutoare băneşti, adresate Direcţiei Silvice.
1937 108
571 1/1938 Procesul-verbal al şedinţei Comisiei Silvice din 6 aprilie 1938.
1938 7 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 48 -
572 2/1938 Procesul-verbal, convocatorul, adrese şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 21 aprilie 1938.
1938 33
573 3/1938 Procesul-verbal, convocatorul, adrese şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 30 aprilie 1938.
1938 72
574 4/1938 Procesul-verbal, convocatorul, adrese şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 20 mai 1938; - dezbaterea proiectului de buget al Direcţiei Silvice pe 1938/1939.
1938 175
575 5/1938 Procesul-verbal, convocatorul, adrese şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 4 iulie 1938.
1938 88
576 6/1938 Procesul-verbal, convocatorul, adrese ale şedinţei Comisiei Silvice din 9 septembrie 1938.
1938 17
577 7/1938 Procesul-verbal, adrese şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 12 septembrie 1938; - verificarea şi aprobarea bilanţului Direcţiei Silvice pe anul 1937/1938.
1938 102
578 8/1938 Ordine şi circulare ale Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, ale Direcţiei Silvice privind organizarea activităţii.
1938 115
579 9/1938 Acte privind gestionarea Societăţii "Regna".
1938 8
580 10/1938 Memoriul Băncii "Grănicerilor" privind datoriile Societăţii "Regna".
1938 6
581 11/1938 Procese-verbale, memorii privind terenurile ocupate abuziv, adresate Direcţiei Silvice.
1938 7
582 12/1938 Corespondenţa între Prefectura judeţului Năsăud şi Direcţia Silvică privind ancheta efectuată la Fabrica de Cherestea din Ilva-Mică şi asupra construirii vilei fostului primar din Sângeorz-Băi, Alexandru Gagea.
1938 7
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 49 -
583 13/1938 Corespondenţă între Direcţia Silvică şi Ministerul Agriculturii şi Domeniilor privind construcţiile C.F.R.
1938 4
584 14/1938 Cereri ale diferiţilor cetăţeni adresate Direcţiei Silvice privind exploatarea unor terenuri, acordarea unor ajutoare.
1938 36
585 15/1938 Memorii privind problemele personalului Direcţiei Silvice.
1938 6
586 16/1938 Amenajamentul pădurii comunei Mocod. 1938 7 587 1/1939 Convocatorul şedinţei Comisiei Silvice
din 19 februarie 1939. 1939 1
588 2/1939 Extrase, adrese şi acte adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 20-21 februarie 1939; - analiza şi aprobarea proiectului de buget al Direcţiei Silvice pe 1939/1940.
1939 296
589 3/1939 Convocatorul, extrase şi adrese ale şedinţei Comisiei Silvice din 18 martie 1939.
1939 5
590 4/1939 Convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 13 aprilie 1939.
1939 1
591 5/1939 Procesul-verbal, convocatorul, adrese şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 11 mai 1939.
1939 34
592 6/1939 Procesul-verbal,adrese şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 17 mai 1939.
1939 37
593 7/1939 Procesul-verbal, convocatorul, adrese şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 11august 1939; - verificarea bilanţului Direcţiei Silvice pe 1938/1939.
1939 109
594 8/1939 Procesul-verbal, adrese şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 22 august 1939; - aprobarea bilanţului Direcţiei Silvice pe 1938/1939.
1939 151
595 9/1939 Procesul-verbal, adrese ale şedinţei Comisiei Silvice din 15 septembrie 1939.
1939 17 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 50 -
596 10/1939 Procesul-verbal, adrese ale şedinţei Comisiei Silvice din 19 septembrie 1939.
1939 7
597 11/1939 Convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 11 octombrie 1939.
1939 4
598 12/1939 Procesul-verbal, convocatorul, adrese şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 7 noiembrie 1939.
1939 80
599 13/1939 Procesul-verbal, convocatorul, adrese şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 17 noiembrie 1939.
1939 28
600 14/1939 Convocatorul, extrase, adrese şi actele adiţionale ale şedinţei Comisiei Silvice din 11 decembrie 1939.
1939 109
601 15/1939 Proiect de lege privind administrarea pădurilor grănicereşti din districtul Năsăud.
1939 6
602 16/1939 Corespondenţă între prefectură şi Direcţia Silvică privind organizarea Cooperativelor Regionale de Lăptărie.
1939 2
603 17/1939 Procesul-verbal şi memoriul în litigiul dintre C.A.P.S.-Bucureşti şi Societatea "Regna".
1939 6
604 18/1939 Cererea lui D. Tomuţa de a se amâna şedinţa Comisiei Silvice din 17 noiembrie 1939, adresată preşedintelui Comisiei Silvice.
1939 1
605 19/1939 Memorii, devize privitoare la pepinierele de altoi şi de stejari din Bistriţa, întocmite de Ocoalele Silvice.
1939-1941
62
606 20/1939 Contract de arendarea a dreptului de vânat încheiat între Pop Leonida din Năsăud şi Direcţia Silvică.
1939 2
607 21/1939 Raport privind maturitatea puieţilor scoşi la vânzare, întocmit de Direcţia Silvică.
1939 2
608 22/1939 Cereri privind acordarea de ajutoare băneşti şi material lemnos depuse de comune şi diferiţi cetăţeni la Direcţia Silvică.
1939 5
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 51 -
609 23/1939 Referat privind detaşarea inginerului Ironim Buzilă de la Direcţia Silvică Năsăud la Direcţia Silvică Cluj.
1939 3
610 24/1939 Schiţe ale utilajelor fabricii de cherestea Bistriţa-Bârgăului.
1939 2
611 1/1940 Bugetul Direcţiei Silvice pe anul 1940/1941.
1940-1941
70
612 2/1940 Contracte de arendarea a dreptului de vânat încheiat cu Anton Vlad şi cu Pop Leonida din Năsăud de către Direcţia Silvică.
1940 6
613 3/1940 Tabele de încadrare a salariaţilor Direcţiei Silvice.
1940 8
614 1/<1941> Tabel cu proprietatrii de pădure din comuna Ilva-Mare ce vor fi expropriaţi.
<1941> 6
615 2/<1941> Carte cadastrală cu proprietăţile locuitorilor din comuna Ilva-Mare.
<1941> 20
616 3/1941 Inventarul brigăzii Silvice Josenii-Bârgăului.
1941 3
617 4/1941 Plan al teritoriului Fabricii de Cherestea Anieş.
1941 2
618 1/1942 Instrucţiuni ale Direcţiei Silvice privind angajarea personalului.
1942 6
619 2/1942 Hotărâre, proces de delimitare privind exploatarea unui parchet de pădure de către Ocolul Silvic Izvorul Someşului.
1942 5
620 3/1942 Memorii privind delimitarea parchetului dat în exploatare bisericii din Rebrişoara.
1942 3
621 4/1942 Inventare ale Direcţiei Silvice Bistriţa. 1942 22 622 1/1943 Tabele privind exploatarea pădurilor,
pentru lemne de foc, prin Cooperativa "Regna".
1943 11
623 2/1943 Comenzi ale diferitelor firme pentru exploatarea materialului lemnos.
1943 5
624 3/<1943> Amenajamentul pădurii comunei Feldru. <1943> 1 625 1/1944 Circulara Direcţiei Silvice Bistriţa în
probleme financiare, trimisă ocoalelor. 1944 3 ©
Arhi
vele
Naţ
iona
le a
le R
omân
iei
- 52 -
626 2/1944 Corespondenţă între Comandamentul din Bistriţa şi Direcţia Silvică Bistriţa privind concentrările la locul de muncă.
1944 28
627 3/1944 Tabele cu veniturile realizate din exploatarea materialului lemnos, de către Direcţia Silvică.
1944 40
628 4/1944 Tabele cu cheltuielile rezultate din lucrările de la pepiniere.
1944 42
629 5/1944 Deviz de construcţie pentru două case aparţinând Ocolului Silvic Ilva-Mare şi Direcţiei Silvice Bistriţa.
1944 45
630 6/1944 Tabele cu tarifele la calea ferată. 1944 6 631 7/1944 Corespondenţă între Ocoalele Silvice,
Direcţia Silvică Bistriţa şi primari cu privire la personalul angajat şi disponibilizat.
1944 46
632 8/1944 Tabel cu cei care au lucrat în construcţii la Ilva-Mică.
1944 1
633 9/1944 Harta cuprinzând delimitarea proprietăţii comunei Dumitra (Nagy Demeter).
1944 1
634 10/1944 Harta cuprinzând delimitarea proprietăţii comunei Dumitriţa (Kis Demeter).
1944 1
635 11/1944 Amenajamentul pădurii comunei Orheiul Bistriţei (Ovarhely).
1944 1
636 12/<1944> Harta cu amenajamentele pădurii comunei Zagra.
<1944> 1
637 13/1944 State de plată ale personalului silvic. 1944 94 638 1/1945 Procesul-verbal, decizii ale şedinţei
Comisiei Silvice din 3 ianuarie 1945. 1945 31
639 2/1945 Procesul-verbal şi convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 14 aprilie 1945.
1945 17
640 3/1945 Procesul-verbal al şedinţei Comisiei Silvice din 22 mai 1945.
1945 6
641 4/1945 Procesul-verbal şi convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 9 iulie 1945.
1945 11
642 5/1945 Procesul-verbal şi convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 29 septembrie 1945.
1945 11 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 53 -
643 6/1945 Procese-verbale, adrese privind alegerile de delegaţi reprezentanţi ai comunelor grănicereşti pentru Adunarea Generală a Direcţiei Silvice Bistriţa şi Comisiei Silvice.
1945 80
644 7/1945 Proces-verbal şi convocatorul Adunării Generale a reprezentanţilor celor 44 comune grănicereşti pentru alegerea noii Comisii Silvice de 8.
1945 6
645 8/1945 Circulare ale Direcţiei Silvice Bistriţa în probleme financiare, trimise ocoalelor.
1945 5
646 9/1945 Hotărârile Comisiei Silvice de 8 privind organizarea activităţii.
1945 49
647 10/1945 Corespondenţă dintre preşedintele Comisiei de 8 şi Direcţia Silvică Bistriţa cu privire la memoriul adresat Ministerului Agriculturii şi Domeniului referitor la reglementarea administrării averilor grănicereşti.
1945 12
648 11/1945 Corespondenţă dintre Comisia Silvică de 8 şi Regia Cooperatistă "Regna" referitoare la alegerea membrilor în Comisia de Administrare şi Comitetul de Cenzori ai Societăţii "Regna".
1945 5
649 12/1945 Adrese, avize privind diferite probleme juridice ale Direcţiei Silvice.
1945 12
650 13/1945 Corespondenţă între Ocolul Silvic Valea Dornei şi Direcţia Silvică privind împărţirea pe brigăzi şi cantoane a acestui ocol.
1945 2
651 14/1945 Corespondenţă între Ocoalele Silvice şi Direcţia Silvică privind predarea-primirea unor cantoane şi brigăzi silvice.
1945 113
652 15/1945 Procese-verbale de verificare a gestiunii brigăzilor silvice.
1945 10
653 16/1945 Raportul brigăzii silvice Ilva-Mare despre incendiul izbucnit în pădurea comunei, trimis Direcţiei Silvice.
1945 2
654 17/1945 Tablouri cu suprafeţele de pădure exploatate.
1945 3
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 54 -
655 18/1945 Procese-verbale de validare a materialului exploatat de firmele absenteiste, de recepţie a lucrărilor efectuate de aceste firme.
1945 246
656 19/1945 Procese-verbale de recepţie, oferte pentru exploatarea materialului lemnos, ale diferitelor firme. - vol. I
1945 235
657 20/1945 Procese-verbale de recepţie, oferte pentru exploatarea materialului lemnos, ale diferitelor firme. - vol. II
1945 256
658 21/1945 Devize, tabele şi schiţe referitoare la lucrările de pepiniere şi de împădurire ale Ocoalelor Silvice. - vol. I
1945 151
659 22/1945 Devize, tabele şi schiţe referitoare la lucrările de pepiniere şi de împădurire ale Ocoalelor Silvice. - vol. II
1945 148
660 23/1945 Inventarele Ocoalelor Silvice şi ale Direcţiei Silvice Bistriţa.
1945-1947
69
661 24/1945 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Direcţiei Silvice Bistriţa pe anul 1945.
1945 116
662 25/1945 Bilanţul Direcţiei Silvice Bistriţa pe anul 1945/1946.
1945-1946
92
663 26/1945 Jurnale de casă, situaţii cu veniturile şi cheltuielile realizate de Direcţia Silvică.
1945 29
664 27/1945 Memoriul preşedintelui Comisiei de 8 şi al subprefectului judeţului Năsăud adresat Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, prin care solicită numirea inginerului Şuteu Vasile în funcţia de director al Direcţiei Silvice Bistriţa.
1945 6
665 28/1945 Tabel cuprinzând declaraţiile de avere ale angajaţilor Ocolului Silvic Tihuţa.
1945 2
666 29/1945 Procese-verbale, declaraţii cu privire la abuzurile unor brigadieri; cereri de pedepsire a celor în cauză.
1945 17
667 30/1945 Cereri ale angajaţilor Ocoalelor Silvice privind obţinerea unui avans din salariu, ajutoare, acordarea concediilor.
1945 68
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 55 -
668 31/1945 Instrucţiuni, cereri, corespondenţă, adrese privind numirea, transferarea, pensionarea personalului silvic superior. - vol. I
1945 320
669 32/1945 Instrucţiuni, cereri, corespondenţă, adrese privind numirea, transferarea, pensionarea personalului silvic superior. - vol. II
1945 321
670 33/1945 Decizii, cereri privind numirea, transferarea, avansarea şi pensionarea personalului silvic inferior. - vol. I
1945 303
671 34/1945 Decizii, cereri privind numirea, transferarea, avansarea şi pensionarea personalului silvic inferior. - vol. II
1945 293
672 35/1945 Centralizarea reţinerilor pentru fondul de pensii de stat de la personalul bugetar.
1945 49
673 36/1945 State de plată pe lunile ianuarie-martie, ale personalului silvic.
1945 129
674 37/1945 State de plată pe lunile aprilie-iunie, ale personalului silvic.
1945 213
675 38/1945 State de plată pe lunile iulie-septembrie ale personalului silvic.
1945 198
676 39/1945 State de plată pe octombrie-decembrie ale personalului silvic.
1945 201
677 1/1946 Procesul-verbal şi convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 4 ianuarie 1946.
1946 14
678 2/1946 Procesul-verbal şi convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 7 februarie 1946.
1946 12
679 3/1946 Procesul-verbal şi convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 9 aprilie 1946.
1946 21
680 4/1946 Procesul-verbal şi convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 16 mai 1946.
1946 10
681 5/1946 Convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 26 iunie 1946.
1946 3
682 6/1946 Procesul-verbal şi convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 6 iulie 1946.
1946 13
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 56 -
683 7/1946 Procesul-verbal al şedinţei Adunării Generale a reprezentanţilor celor 44 de comune grănicereşti privind participarea lor la înfiinţarea Societăţii "Sovromlemn" - 14 iulie 1946.
1946 10
684 8/1946 Procesul-verbal al şedinţei Comisiei Silvice din 1august 1946.
1946 2
685 9/1946 Procesul-verbal şi convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 12-13 august 1946.
1946 12
686 10/1946 Procesul-verbal şi convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 20 august 1946.
1946 9
687 11/1946 Procesul-verbal şi convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 30 septembrie 1946.
1946 12
688 12/1946 Procesul-verbal şi convocatorul şedinţei Adunării Generale a reprezentanţilor celor 44 de comune grănicereşti -1 octombrie 1946.
1946 24
689 13/1946 Procesul-verbal şi convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 14 octombrie 1946.
1946 9
690 14/1946 Procesul-verbal şi convocatorul şedinţei Comisiei Silvice din 13 decembrie 1946.
1946 16
691 15/1946 Adrese, corespondenţă între Ministrul Agriculturii şi Domeniilor şi Direcţia Silvică în legătură cu alcătuirea Comisiei Silvice de 8.
1946 9
692 16/1946 Ordine, circulare ale Direcţiei Silvice şi Ministerului Agriculturii şi Domeniilor privind organizarea activităţii.
1946 116
693 17/1946 Corespondenţă între Direcţia Silvică, Ocoalele Silvice, primării, cetăţeni privind problemele administrative.
1946 141
694 18/1946 Ordin-circular al Direcţiei Silvice Bistriţa referitor la marcarea produselor lemnoase.
1946 34
695 19/1946 Decizii, corespondenţă între Direcţia Silvică, Ocoalele Silvice, comune privind schimburile de terenuri.
1946 28
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 57 -
696 20/1946 Raportări, informări, situaţii privind distrugerile provocate de război şi lucrările de împădurire ce urmează a fi efectuate.
1946 171
697 21/1946 Procese-verbale, rapoarete, adrese, schiţe referitoare la litigiul existent între Direcţia Silvică şi comuna Parva.
1946 32
698 22/1946 Liste cuprinzând autorizaţiile de exploatare a pădurii, eliberate persoanelor fizice şi juridice, de către Direcţia Silvică.
1946 33
699 23/1946 Corespondenţă între Direcţia Silvică, Ocoalele Silvice şi firme privind exploatarea materialului lemnos. - vol. I
1946 223
700 24/1946 Corespondenţă între Direcţia Silvică, Ocoalele Silvice şi firme privind exploatarea materialului lemnos. - vol. II
1946 251
701 25/1946 Corespondenţă între Direcţia Silvică, Ocoalele Silvice şi firme privind exploatarea materialului lemnos. - vol. III
1946 272
702 26/1946 Corespondenţă între Administraţia Terenurilor de Vânătoare şi Direcţia Silvică privind situaţia acestor terenuri.
1946 85
703 27/1946 Procese-verbale, decizii, informări ale Direcţiei Silvice privind exploatarea pădurilor de către diferite firme din Ungaria şi România.
1946 54
704 28/1946 Corespondenţă între Ocoalele Silvice şi Direcţia Silvică, borderouri privind mişcarea materialului lemnos.
1946 111
705 29/1946 Tabele cu situaţia fabricilor, fierăstraielor, joagărelor de cherestea existente în proprietatea Direcţiei Silvice.
1946 37
706 30/1946 Procese-verbale, tabele privind predarea-primirea diferitelor cantoane şi brigăzi silvice.
1946 142
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 58 -
707 31/1946 Procese-verbale, adrese ale inspecţiilor efectuate la ocoale, brigăzi şi cantoane silvice de către reprezentanţii Direcţiei Silvice.
1946 149
708 32/1946 Adrese, rapoarte, informări şi schiţe privind reparaţiile, închiririle diferitelor locuinţe aparţinând Direcţiei Silvice. - vol. I
1946 249
709 33/1946 Adrese, rapoarte, informări şi schiţe privind reparaţiile, închiririle diferitelor locuinţe aparţinând Direcţiei Silvice. - vol. II
1946 281
710 34/1946 Bugetul Direcţiei Silvice Bistriţa pe anul 1946/1947.
1946-1947
67
711 35/1946 Bilanţul Direcţiei Silvice Bistriţa pe anul 1946/1947.
1946-1947
67
712 36/1946 Jurnal de casă privind venuturile şi cheltuielile Direcţiei Silvice.
1946 50
713 37/1946 Corespondenţă între Ocoalele Silvice şi Direcţia Silvică, comune privind problemele financiare.
1946 131
714 38/1946 Decizii, cereri, corespondenţă între Direcţia Silvică şi ocoale privind numirea, transferarea, demiterea personalului superior.
1946 290
715 39/1946 Decizii, situaţii, cereri, corespondenţă privind numirea, transferarea personalului inferior. - vol.I
1946 228
716 40/1946 Decizii, situaţii, cereri, corespondenţă privind numirea, transferarea personalului inferior. - vol.II
1946 226
717 41/1946 Decizii, situaţii, cereri, corespondenţă privind numirea, transferarea personalului inferior. - vol.III
1946 199
718 42/1946 Decizii, situaţii, cereri, corespondenţă privind numirea, transferarea personalului inferior. - vol.IV
1946 191
719 43/1946 Tabele, declaraţii, adrese, ordine privind mobilizarea pesonalului silvic pentru muncă.
1946 185 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 59 -
720 44/1946 Cereri ale diverşilor cetăţeni adresate Direcţiei Silvice privind acordarea unor ajutoare.
1946 136
721 45/1946 State de plată pe lunile ianuarie-martie, ale personalului silvic.
1946 271
722 46/1946 State de plată pe lunile aprilie-mai ale personalului silvic.
1946 256
723 47/1946 State de plată pe luna iunie ale personalului silvic.
1946 101
724 48/1946 State de plată pe lunile iulie-septembrie ale personalului silvic.
1946 269
725 49/1946 State de plată pe lunile octombrie-decembrie ale personalului silvic.
1946 319
726 50/1946 State de plată ale pensionarilor Direcţiei Silvice Bistriţa şi tabele cu indemnizaţiile pentru pâine.
1946 51
727 1/1947 Procese-verbale, convocatoare ale şedinţelor Comisiei Silvice.
1947 46
728 2/1947 Ordine şi circulare ale Direcţiei Silvice şi ale Ministerului Agriculturii şi Domeniilor în probleme administrative, financiare şi de personal.
1947 36
729 3/1947 Corespondenţă între Ocoalele Silvice şi Direcţia Silvică privind problemele administrative.
1947-1948
75
730 4/1947 Corespondenţă între Direcţia Silvică şi Societatea "Sovromlemn" privind exploatarea materialului lemnos.
1947 246
731 5/1947 Referate şi dispoziţii de contabilizare a materialului lemnos exploatat de Regia Cooperativă "Regna".
1947-1948
110
732 6/1947 Procese-verbale, borderouri privind sumele cheltuite la diferite lucrării de împădurire.
1947 179
733 7/1947 Situaţii centralizatoare privind sumele obţinute din exploatarea pădurii.
1947 33
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 60 -
734 8/1947 Tariful produselor forestiere pe anul 1947/1948 şi harta generală a pădurilor comunelor grănicereşti din judeţul Năsăud.
1947 14
735 9/1947 Schiţe ale pepinierelor. 1947 6 736 10/1947 Bugetul Direcţiei Silvice Bistriţa pe anul
1947/1948. 1947-1948
147
737 11/1947 Bilanţul Direcţiei Silvice Bistriţa pe anul 1947/1948.
1947-1948
33
738 12/1947 Corespondenţă între Direcţia Silvică şi Ocoalele Silvice privind problemele financiare.
1947 257
739 13/1947 Corespondenţă între Direcţia Silvică şi Institutul General de Asigurare, Economie, Credit şi Asistenţă al Funcţionarilor şi Pensionarilor Publici din Bucureşti; situaţii referitoare la plată asigurărilor sociale.
1947 5
740 14/1947 Tabele cu lucrările ce urmează a fi efectuate asupra unor clădiri, instituţii şi sumele necesare.
1947 9
741 15/1947 Învoieli între Ocolul Silvic Valea Dornei şi doi meşteri în legătură cu lucrările ce urmează a fi efectuate.
1947 4
742 16/1947 Corespondenţă între Ocoalele Silvice şi Direcţia Silvică în probleme de personal.
1947 19
743 17/1947 State de plată pe lunile ianuarie-martie, ale personalului silvic.
1947 210
744 18/1947 State de plată pe luna aprilie ale personalului silvic.
1947 160
745 19/1947 State de plată pe luna mai ale personalului silvic.
1947 315
746 20/1947 State de plată pe lunile iunie-august ale personalului silvic.
1947 323
747 21/1947 State de plată pe lunile septembrie-decembrie ale personalului silvic.
1947 212
748 22/1947 State de plată ale pensionarilor Direcţiei Silvice Bistriţa.
1947 30 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 61 -
749 1/1948 Procese-verbale şi convocatoare ale şedinţelor Comisiei Silvice.
1948 37
750 2/1948 Ordine şi circulare ale Direcţiei Silvice privind probleme administrative şi de organizare.
1948 63
751 3/1948 Corespondenţă între Ocoalele Silvice şi Direcţia Silvică privind exploatarea materialului lemnos.
1948 362
752 4/1948 Procese-verbale de recepţie, de exploatare ale pădurii "Valea Pietrii" - Bichigiu.
1948 102
753 5/1948 Corespondenţă între Direcţia Silvică şi Fondul Central de Stipendii şi Burse în probleme financiare.
1948 65
754 6/1948 Inventarele Ocoalelor Silvice şi ale Direcţiei Silvice, sediul central.
1948 223
755 7/1948 Tabele de arondare a Ocoaleler Silvice pe brigăzi şi cantoane.
1948 22
756 8/1948 Situaţii privind instalaţiile de transport şi a fabricilor de cherestea.
1948 28
757 9/1948 Jurnale de casă, borderouri privind venuturile şi cheltuielile Direcţiei Silvice.
1948 4
758 10/1948 Tabele cu personalul tehnic şi bugetar al Direcţiei Silvice.
1948 16
759 11/1948 Decizii privind pensionarea; state de plată a pensionarilor Direcţiei Silvice.
1948-1950
56
760 12/1948 State de plată pe lunile ianuarie-martie, ale personalului silvic.
1948 232
761 13/1948 State de plată pe luna aprilie ale personalului silvic.
1948 253
762 14/1948 State de plată pe luna mai ale personalului silvic.
1948 226
763 15/1948 State de plată pe lunile iunie-iulie ale personalului silvic.
1948 230
764 16/1948 State de plată pe lunile august-decembrie ale personalului silvic.
1948 211
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 62 -
765 1/1949 Proces-verbal de predare-preluare a gestiunii contabile a Direcţiei Silvice Bistriţa la Administraţia Bunurilor Grănicereşti.
1949 6
766 2/1949 Cărţi ale imobilelor aparţinând Direcţiei Silvice Bistriţa.
1949 12
767 3/1949 Corespondenţă între Direcţia Silvică Bistriţa şi Fondul Central Şcolar privind plată unor sume rezultate din exploatarea pădurii.
1949 25
768 4/1949 Tabele cu pensionarii Direcţiei Silvice Bistriţa.
1949 8
769 5/1949 Tabel nominal cu locuitorii săraci pentru achiziţionarea unor produse.
1949 14
770 1/1950 Circulare, instrucţiuni privind construcţiile Ocolului Silvic Anieş.
1950 59
771 2/1950 Corespondenţă între Administraţia Fondurilor Grănicereşti şi Direcţia Silvică Bistriţa în probleme financiare.
1950 6
772 3/1950 Tabel cu evidenţa pensionarilor Direcţiei Silvice Bistriţa.
1950 9
773 774 775 776 777 778 779 780 781 782 783 784 785 786 787 788 789 790
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 63 -
791 792 793 794 795 796 797 798 799 800 801 802 803 804 805 806 807 808 809 810 811 812 813 773 1/1928 Registru cu amenajamentele pădurilor
administrate de Ocolul Silvic Anieş, proprietatea celor 44 comune foste grănicereşti.
1928 631
774 2/1929 Registru cu amenajamentele pădurilor administrate de Ocolul Silvic Anieş, proprietatea celor 44 comune foste grănicereşti.
1929 697
775 3/1901 Registru cu calculele triunghiulaţiei şi coordonatele pentru sectorul Bistriţei Aurii (Aronyos Besztercze).
1901 318
776 4/1940 Registru cuprinzând amenajamentele pădurilor administrate de Ocolul Silvic Tihuţa.
1940-1950
472
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 64 -
777 5/1909 Registru cuprinzând amenajamentele pădurilor date în folosinta directă locuitorilor comunei Bistriţa-Bârgăului (Borgobeszterce) şi administrate de Ocolul Silvic Colibiţa.
1909 60
778 6/1912 Registru cuprinzând calculele detriunghiulaţie şi coordonatele hotarelor comunelor de pe Bârgău.
1912 318
779 7/1902 Registru cu amenajamentele pădurilor, proprietatea comunei Cârlibaba (Lajos Falva).
1902; 1937
24
780 8/1928 Registru cu amenajamentele pădurilor comunei Cârlibaba-Nouă.
1928-1930
58
781 9/1901 Registru cu amenajamentele pădurii, proprietatea comunei Coşna şi administrate de Ocolul Silvic Valea-Dornei.
1901 11
782 10/1903 Registru cu amenajamentele pădurilor Coşna şi Teşna.
1903-1925
290
783 11/1905 Registru cu amenajamentele pădurilor Coşna şi Teşna.
1905-1924
176
784 12/1912 Registru cu amenajamentele pădurilor comunei Coşna şi a "Fondului Central de Stipendii" din Năsăud.
1912-1924
31
785 13/1930 Registru cu amenajamentele pădurilor "Coşna-Drăgoioasa" , administrate de Ocolul Silvic Valea-Dornei.
1930-1938
1532
786 14/1930 Registru cu amenajamentele pădurilor "Coşna-Drăgoioasa", administrate de Ocolul Silvic Valea-Dornei.
1930 1510
787 15/1932 Registru cu amenajamentele pădurii "Dosul Stânişoarei " administrată de Ocolul Silvic Izvorul-Someşului .
1932 332
788 16/1912 Reghistru cu amenajamentele pădurilor date în folosinţă directă locuitorilor comunei Feldru (Foldra), administrate de Ocolul Silvic Ilva şi harta cu pădurile acestei comune.
1912 71
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 65 -
789 17/1913 Reghistru cu amenajamentele pădurilor date în folosinţă directă locuitorilor comunei Feldru (Foldra), administrate de Ocolul Silvic Ilva şi harta cu pădurile acestei comune.
1913 51
790 18/1890 Registru cuprinzând calculul triunghiulaţiei pădurilor comunei Fiad.
1890 28
791 19/1893 Registru cuprinzând calculul triunghiulaţiei pădurilor comunei Fiad.
1893-1899
32
792 20/1911 Registru cuprinzând expunerea amănunţită a amenajamentelor pădurilor comunei Fiad, administrate de Ocolul Silvic Salva.
1911 27
793 21/1927 Registru cu amenajamentele pădurilor folosite de locuitorii din comuna Gledin.
1927-1929
49
794 22/1899 Registru cuprinzând amenajamentele pădurilor date în folosinţă directă locuitorilor comunei Ilva-Mare (Nagy Ilva) şi harta cu pădurile acestei comune.
1899 144
795 23/1913 Registru cuprinzând amenajamentele pădurilor date în folosinţă directă locuitorilor din comuna Ilva-Mică (Kis Ilva).
1913 52
796 24/1906 Registru cuprinzând amenajamentele pădurilor comunale administrate cumulativ de Ocolul Silvic Ilva.
1906 143
797 25/1907 Registru cuprinzând amenajamentele pădurilor administrate cumulativ de Ocolul Silvic Izvorul-Someşului (Szamosvolgyi ).
1907-1928
227
798 26/1931 Registru cuprinzând amenajamentele pădurilor administrate cumulativ de Ocolul Silvic Izvorul-Someşului (Szamosvolgyi ).
1931 841
799 27/1913 Registru cuprinzând amenajamentele pădurilor date în folosinţă directă locuitorilor comunei Leşu şi administrate de Ocolul Silvic Ilva şi harta cu pădurile acestei comune.
1913 65
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 66 -
800 28/1913 Registru cuprinzând amenajamentele pădurilor date în folosinţă directă locuitorilor comunei Leşu şi administrate de Ocolul Silvic Ilva şi harta cu pădurile acestei comune.
1913 40
801 29/1901 Registru cuprinzând calculele triunghiulaţiei şi coordonatele pentru hotarul comunei Livezile (Iad).
1901 125
802 30/1901 Plan privind hotarul comunei Luşca din ţinutul Năsăud.
1901 20
803 31/1894 Registru cuprinzând amenajamentele pădurii comunei Jelna.
1894 15
804 32/1909 Registru cuprizand amenajamentele pădurilor comunale administrate cumulativ de Ocolul Silvic Tihuţa.
1909 154
805 33/1910 Registru cuprinzând amenajamentele pădurilor date în folosinta directă locuitorilor comunei Maieru şi administrate de Ocolul Silvic Anieş.
1910 26
806 34/1912 Registru cuprinzând amenajamentele pădurilor date în folosinţă directă locuitorilor comunei Maieru şi administrate de Ocolul Silvic Anieş şi harta cu pădurile acestei comune.
1912 137
807 35/1912 Registru cuprinzând amenajamentele pădurilor date în folosinţă directă locuitorilor comunei Maieru şi administrate de Ocolul Silvic Anieş şi harta cu pădurile acestei comune.
1912 85
808 36/1910 Registru cuprinzând amenajamentele pădurilor comunei Măgura-Ilvei, administrate de Ocolul Silvic Ilva şi harta cu pădurile acestei comune.
1910 37
809 37/1904 Registru cuprinzând amenajamentele pădurilor folosite de locuitorii comunei Mărişelu.
1904-1917
18
810 38/1912 Registru cuprinzând amenajamentele pădurii comunei Mijlocenii-Bârgăului.
1912 11
811 39/1910 Registru cuprinzând amenajamentele pădurii comunei Mititei.
1910 21
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 67 -
812 40/1938 Registru cuprinzând amenajamentele pădurilor defalcate pentru necesităţile comunei Mocod.
1938-1940
118
813 41/1937 Registru cuprinzând amenajamentele pădurilor pentru necesitatile oraşului Năsăud.
1937-1938
224
814 42/1914 Registru cuprinzând amenajamentele pădurilor date în folosinţă directă locuitorilor comunei Nepos (Varorja) şi harta cu pădurile acestei comune.
1914 46
815 43/1914 Registru cuprinzând amenajamentele pădurilor date în folosinţă directă locuitorilor comunei Nepos (Varorja) şi harta cu pădurile acestei comune.
1914 32
816 44/1932 Registru cuprinzând amenajamentele pădurii "Poiana Coşnei ", administrate de Ocolul Silvic Valea-Dornei.
1932-1933
105
817 45/1937 Registru cuprinzând amenajamentele pădurii "Poiana Coşnei ", administrate de Ocolul Silvic Valea-Dornei.
1937 201
818 46/1910 Registru cuprinzând amenajamentele pădurilor date în folosinţă directă locuitorilor comunei Poiana-Ilvei (Szentjosef) şi administrate de Ocolul Silvic Ilva.
1910 43
819 47/1909 Registru cuprinzând amenajamentele pădurilor date în folosinţă directă locuitorilor comunei Prundu-Bârgăului (Borgo-Prund) şi administrate de Ocolul Silvic Tihuţa.
1909 66
820 48/1891 Registru cuprinzând calculele triunghiulaţiei şi coordonatele pentru Ocolul Silvic Rebra (Nagy Rebra).
1891 294
821 49/1892 Registru cuprinzând calculele triunghiulaţiei şi coordonatele pentru Ocolul Silvic Rebra (Nagy Rebra).
1892 298
822 50/1893 Registru cuprinzând calculele triunghiulaţiei şi coordonatele pentru Ocolul Silvic Rebra (Nagy Rebra).
1893 283 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 68 -
823 51/1894 Registru cuprinzând calculele triunghiulaţiei şi coordonatele pentru Ocolul Silvic Rebra (Nagy Rebra).
1894 196
824 52/1895 Registru cuprinzând calculele triunghiulaţiei şi coordonatele pentru Ocolul Silvic Rebra (Nagy Rebra).
1895 268
825 53/1896 Registru cuprinzând calculele triunghiulaţiei şi coordonatele pentru Ocolul Silvic Rebra (Nagy Rebra).
1896-1897
220
826 54/1899 Registru cuprinzând calculele triunghiulaţiei şi coordonatele pentru Ocolul Silvic Rebra (Nagy Rebra).
1899 207
827 55/1903 Registru cuprinzând calculele triunghiulaţiei şi coordonatele pentru Ocolul Silvic Rebra (Nagy Rebra).
1903-1904
372
828 56/1905 Registru cuprinzând calculele triunghiulaţiei şi coordonatele pentru Ocolul Silvic Rebra (Nagy Rebra).
1905 333
829 57/1906 Registru cuprinzând calculele triunghiulaţiei şi coordonatele pentru Ocolul Silvic Rebra (Nagy Rebra).
1906 472
830 58/1910 Registru cuprinzând calculele triunghiulaţiei şi coordonatele pentru Ocolul Silvic Rebra (Nagy Rebra).
1910 444
831 59/1911 Registru cuprinzând calculele triunghiulaţiei şi coordonatele pentru Ocolul Silvic Rebra (Nagy Rebra).
1911 415
832 60/1914 Registru cuprinzând amenajamentele pădurilor date în folosinţă directă locuitorilor comunei Rebra şi harta cu pădurile acestei comune.
1914 53
833 61/1887 Registru cuprinzând amenajamentele pădurii proprietatea bisericii greco-catolice din comuna Rebrişoara (Kis Rebra).
1887-1896
34
834 62/1914 Registru cuprinzând amenajamentele pădurii proprietatea bisericii greco-catolice din comuna Rebrişoara (Kis Rebra).
1914 16
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 69 -
835 63/1888 Registru cuprinzând amenajamentele pădurii comunei Romuli, administrate de Ocolul Silvic Salva.
1888-1909; 1940
62
836 64/1911 Registru cuprinzând amenajamentele pădurilor date în folosinţă directă locuitarilor comunei Rodna.
1911-1921
78
837 65/1906 Registru cuprinzând amenajamentul pădurilor arondate minelor Rodna.
1906-1915
82
838 66/1913 Registru cuprinzând amenajamentele pădurilor date în folosinţă directă locuitorilor comunei Runcul Salvei (Runk) şi harta cu pădurile acestei comune.
1913 14
839 67/1910 Registru cuprinzând amenajamentele pădurilor comunei Sângeorzul Românesc (Olah Szentgyorgy), administrate de Ocolul Silvic Anieş.
1910-1913
19
840 68/1912 Registru cuprinzând amenajamentele pădurilor proprietatea comunei Sângeorzul Românesc (Olah Szentgyorgy) şi harta cu pădurile acestei comune.
1912 95
841 69/1910 Registru cuprinzând amenajamentele pădurilor comunei Susenii-Bârgăului (Felso Borgo) şi harta cu pădurile acestei comune.
1910 42
842 70/1910 Registru cuprinzând amenajamentele pădurilor comunei Susenii-Bârgăului (Felso Borgo) şi harta cu pădurile acestei comune.
1910 34
843 71/1912 Registru cuprinzând amenajamentele pădurilor comunei Şant (Uj Rodna).
1912-1922
56
844 72/1912 Registru cuprinzând amenajamentele pădurilor comunei Şant (Uj Rodna).
1912-1922
70
845 73/1914 Registru cuprinzând calculele triunghiulaţiei şi coordonatele pentru pădurile Ocolului Silvic Şieut.
1914-1915
214
846 74/1939 Registru cuprinzând amenajamentele pădurilor pentru trebuinţe proprii a locuitorilor comunei Telciu.
1939-1940
385 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 70 -
847 75/1908 Registru cuprinzând amenajamentele pădurii comunei Tiha-Bârgăului (Borgotiha) şi administrate cumulativ de Ocolul Silvic Tihuţa.
1908 126
848 76/1909 Registru cuprinzând amenajamentele pădurii date în folosinţă directă locuitorilor comunei Tiha-Bargaului (Borgotiha) şi administrate de Ocolul Silvic Tihuţa.
1909 63
849 77/1928 Registru cuprinzând amenajamentele pădurilor administrate cumulativ de Ocolul Silvic Tihuta şi harta pădurilor administrat de acest ocol.
1928-1938
1121
850 78/1938 Registru cuprinzând amenajamentele pădurilor administrate cumulativ de Ocolul Silvic Valea Dornei şi harta pădurilor administrate de acest ocol.
1938-1939
1503
851 79/1938 Registru cuprinzând amenajamentele pădurilor administrate cumulativ de Ocolul Silvic Valea Dornei şi harta pădurilor administrate de acest ocol.
1938-1939
1503
852 80/1903 Registru cuprinzând amenajamentele pădurilor comunelor din fostul district al Năsăudului, administrate cumulativ.
1903 61
853 81/1906 Registru cuprinzând evidenţa pădurilor aparţinând judeţului Bistriţa-Năsăud, pe comune.
1906-1918
114
854 82/1921 Registre privind programul de împăduriri şi executarea lucrărilor de împădurire în anii 1921-1944.
1921-1944
146
855 83/1927 Registru cu procesele-verbale ale şedinţelor Comisiei Silvice.
1927 158
856 84/1927 Indice alfabetic al deciziilor Comisiei Silvice.
1927-1931
94
857 85/1928 Registru cu procesele-verbale ale şedinţelor Comisiei Silvice.
1928 293
858 86/1929 Registru cu procesele-verbale ale şedinţelor Comisiei Silvice.
1929 325
859 87/1930 Registru cu procesele-verbale ale şedinţelor Comisiei Silvice.
1930 463
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 71 -
860 88/1934 Registru cu procesele-verbale ale şedinţelor Comisiei Silvice.
1934 546
861 89/1907 Registru privind construcţia liniei ferate forestiere Ilva-Leşu.
1907 100
862 90/1929 Registru contabil de depozit pe anii 1929-1932.
1929-1932
139
863 91/1933 Registru jurnal financiar al C.A.P.S. (Casa Autonomă a Pădurilor Statului) - vol. I
1933-1934
300
864 92/1933 Registru jurnal financiar al C.A.P.S. (Casa Autonomă a Pădurilor Statului) - vol. II
1933-1934
246
865 93/1933 Registru Cartea Mare al C.A.P.S., centrul Bistriţa.
1933-1934
111
866 94/1934 Registru Cartea Mare al C.A.P.S. - vol. I 1934 108 867 95/1934 Registru Cartea Mare al C.A.P.S. - vol.
II 1934-1936
99
868 96/1934 Registru jurnal financiar al C.A.P.S. (aprilie-noiembrie) - vol. I
1934 400
869 97/1934 Registru jurnal financiar al C.A.P.S.(noiembrie-decembrie) - vol. II
1934 404
870 98/1934 Registru jurnal financiar (decembrie 1934 - martie 1936).
1934-1936
656
871 99/1934 Registru jurnal financiar (decembrie 1934 - iulie 1935).
1934-1935
443
872 100/1935 Registru de evidenţă a gestiunii Silvice a Ocoalelor Silvice pe anii 1935/1936 şi 1943/1944.
1935-1936; 1943-1944
236
873 101/1935 Registru de evidenţă financiară (iulie 1935- martie 1936).
1935-1936
48
874 102/1936 Registru jurnal financiar ( iunie 1936 - martie 1937).
1936-1937
188
875 103/1936 Registru "Jurnal de Casă". 1936-1938; 1947-1948
336
876 104/1937 Registru jurnal financiar. 1937-1938
300 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 72 -
877 105/1938 Registru jurnal financiar. 1938-1939
296
878 106/1939 Registru jurnal financiar. 1939-1940
275
879 107/1940 Registru jurnal financiar. 1940-1941
107
880 108/1940 Registru jurnal de încasări şi plăţi aparţinând Ocolului Silvic Valea-Someşului.
1940-1941
177
881 109/1941 Bilanţul comunei Ilva-Mare. 1941-1944
28
882 110/1941 Carte privind bilanţul zilnic. 1941-1942
198
883 111/1941 Registru de evidenţă a operaţiunilor bancare.
1941-1943
20
884 112/1942 Carte privind bilanţul zilnic. 1942-1948
259
885 113/1890 Registru cuprinzând contractul de arendare a pădurilor încheiat între Direcţia Silvică Bistriţa şi "Societatea pe acţiuni pentru comerţul lemnului Cluj" (Fakereskedo Reszenytvarsasag Koloszvar).
1890 28
886 114/1935 Registru privind exploatarea materialului lemnos prin Regia Cooperativa "Regna".
1935-1942
55
887 115/1942 Registru cuprinzând contractul de arendare a unui teren, încheiat între Direcţia Silvică şi "Asociaţia sportivă a armatei Bistriţa" (Besztercei Honvedtiszki Sportegysulet) şi harta judeţului Bistriţa-Năsăud.
1942 9
888 116/1944 Registru privind evidenta taxelor şi a preţurilor de cumpărare.
1944 11
889 117/1945 Registru cuprinzând evidenţa materialului lemnos.
1945-1947
290
890 118/1946 Registru pentru evidenţa contractelor de vânzare-cumpărare a materialului lemnos, de arendare a terenurilor de vânătoare.
1946 29
891 119/1933 Registru inventar al Ocoalelor Silvice. 1933 283
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 73 -
892 120/1935 Registru inventar pentru mobilier şi alte obiecte apartinând Ocolului Silvic Bistriţa-Bârgăului.
1935-1942
42
893 121/1942 Registru de ţinere în evidenţa a comunelor.
1942-1943
161
894 122/1892 Registru cazier privind evidenţa personalului bugeter.
1892-1920
69
895 123/1919 Registru cazier al personalului Ocolului Silvic Şieut şi retribuţiile acestora.
1919-1930
89
896 124/1920 Registru cazier al personalului bugetar. 1920-1925
98
897 125/1929 Registru cazier al personalului bugetar. 1929 320 898 126/1918 Regisrtu corespondenţă pe localităţi. 1918-
1919 509
899 127/1931 Registru de intrare. 1931 245 900 128/1946 Registru de intrare-ieşire. vol. I (nr.1-
2110). 1946 211
901 129/1946 Registru de intrare-ieşire. vol. II (nr.2111-4120).
1946 201
902 130/1946 Registru de intrare-ieşire. vol. III (nr.4121-6106).
1946 201
903 131/1903 Registru cuprinzând salariile angajaţilor Direcţiei Silvice Bistriţa şi Ocoalele Silvice.
1903-1912
230
904 132/1906 Registru cuprinzând salariile angajaţilor Direcţiei Silvice Bistriţa şi Ocoalele Silvice.
1906-1918
160
905 133/1911 Registru cuprinzând salariile angajaţilor Direcţiei Silvice Bistriţa şi Ocoalele Silvice.
1911-1914
308
906 134/1922 Registru cuprinzând salariile angajaţilor Direcţiei Silvice Bistriţa şi Ocoalele Silvice. - vol. I
1922-1923
145
907 135/1922 Registru cuprinzând salariile angajaţilor Direcţiei Silvice Bistriţa şi Ocoalele Silvice. vol. II
1922-1923
74
908 136/1923 Registru cuprinzând salariile angajaţilor Direcţiei Silvice Bistriţa şi Ocoalele Silvice. - vol. I
1923-1924
160 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 74 -
909 137/1923 Registru cuprinzând salariile angajaţilor Direcţiei Silvice Bistriţa şi Ocoalele Silvice. - vol. II
1923-1924
71
910 138/1924 Registru cuprinzând salariile angajaţilor Direcţiei Silvice Bistriţa şi Ocoalele Silvice.
1924 73
911 139/1925 Registru cuprinzând salariile angajaţilor Direcţiei Silvice Bistriţa şi Ocoalele Silvice.
1925-1926
250
912 140/1927 Registru cuprinzând salariile angajaţilor Direcţiei Silvice Bistriţa şi Ocoalele Silvice.
1927-1928
271
913 141/1929 Registru cuprinzând salariile angajaţilor Direcţiei Silvice Bistriţa şi Ocoalele Silvice.
1929-1931
271
914 142/1932 Registru cuprinzând salariile angajaţilor Direcţiei Silvice Bistriţa şi Ocoalele Silvice.
1932-1933
269
915 143/1934 Registru cuprinzând salariile angajaţilor Direcţiei Silvice Bistriţa şi Ocoalele Silvice.
1934-1937
318
916 144/1937 Registru cuprinzând salariile angajaţilor Direcţiei Silvice Bistriţa şi Ocoalele Silvice.
1937-1940
249
917 145/1940 Registru cuprinzând salariile angajaţilor Direcţiei Silvice Bistriţa şi Ocoalele Silvice.
1940-1942
235
918 146/1941 Registru cuprinzând salariile angajaţilor Direcţiei Silvice Bistriţa şi Ocoalele Silvice.
1941-1945
200
919 147/1942 Registru cuprinzând salariile angajaţilor Direcţiei Silvice Bistriţa şi Ocoalele Silvice.
1942-1946
250
920 148/1943 Registru cuprinzând salariile angajaţilor Direcţiei Silvice Bistriţa şi Ocoalele Silvice.
1943-1948
122
921 149/1946 Registru cuprinzând salariile angajaţilor Direcţiei Silvice Bistriţa şi Ocoalele Silvice.
1946-1948
99 © Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
- 75 -
922 150/1946 Registru cuprinzând salariile angajaţilor Direcţiei Silvice Bistriţa şi Ocoalele Silvice.
1946-1949
236
923 151/1923 Registru cu pensionarii Direcţiei Silvice Bistriţa şi cu pensiile acestora.
1923-1925
54
924 152/1926 Registru cu pensionarii Direcţiei Silvice Bistriţa şi cu pensiile acestora.
1926-1932
120
925 153/1933 Registru cu pensionarii Direcţiei Silvice Bistriţa şi cu pensiile acestora.
1933-1942
219
Prezentul inventar conţine 75 (şaptezeci şi cinci) pagini
06.11.2000 Întocmit şi tehnoredactat,
VLAŞIN CORNELIA
VLAŞIN FLORIN
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i