Practica Comert Exterior BRD
-
Upload
madalina-moraru -
Category
Documents
-
view
668 -
download
0
Transcript of Practica Comert Exterior BRD
Cuprins
CAPITOLUL I - PLĂŢILE ŞI ROLUL SISTEMULUI BANCAR
ÎN ACEST DOMENIU…………………................................................................................ 2
1.1.Plăţile, domeniu al circulaţiei monetare …………......................................... 2
1.1.1.Numerarul: evoluţii şi viitor ........................................................................... 2
1.1.2.Bancnota şi moneda metalică ........................................................……......... 7
1.2.Rolul sistemului bancar in realizarea plăţilor …...........................................…9
CAPITOLUL II - MODALITĂŢI DE DECONTARE ÎN LEI (ÎN CONDIŢIILE BRD -
GROUPE SOCIETE GENERALE - SUCURSALA IAŞI) .…....................…………….. 13
2.1.Principalele modalităţi de decontare utilizate în practica bancară......................... 13
2.2.Modalităţi de plată scripturale în lei şi riscurile folosirii acestora......................... 18
2.2.1.Instrucţiuni de plată de tip credit - transfer: ordinul de plată ....................... 18
2.2.2.Instrucţiuni pentru plata de tip transfer-debit …………………................... 21
2.2.2.1.Cambia ......................................................................….....………...22
2.2.2.2.Cecul ................................................................................................ 25
2.2.2.3.Biletul la ordin.....................................................................………. 28
2.3.Contracte standard ................................................................................................. 30
2.3.1.Standing order (ordin de plată programată) ........................................….... 30
2.3.2.Direct debit (ordin de plată la cererea directă. a beneficiarului prin
debitarea cu consimţământ a contului plătitorului) ........................…...... 34
2.4.Structura şi evoluţia operaţiunilor de decontare pe categorii de clienţi................. 38
2.5.Analiza activităţii plăţilor pe modalităţi şi instrumente ................................ 43
2.6.Instrumente electronice de plată ......................................................................….. 48
2.6.1.Cardul ........................................................................................................... 52
2.6.2.Network banking .......................................................................................... 57
2.7. Concluzii şi modalităţi de îmbunătăţire a plăţilor în lei ……....................... 59
CAPITOLUL III - MODALITĂŢI DE DECONTARE ÎN VALUTĂ (CU REFERIRE
LA ACTIVITATEA B.R.D. GROUPE SOCIETE GENERALE SUCURSALA IAŞI)...68
3.1. Modalităţi de decontare în valută.......................................................................... 68
3.2. Instrumente de decontare în valută şi analiza condiţiilor de folosire
efectivă a acestora ….................................................................................…….. 71
3.2.1. Analiza plăţilor prin ordin de plată (OP) în valută ............................. 72
3
3.2.2. Analiza plăţilor prin acreditiv (AD) ................................................... 78
3.2.3. Analiza plăţilor prin incasso documentar ........................................... 86
3.2.4. Analiza plăţilor folosind scrisoarea de garanţie bancară ............…… 91
3.3. Concluzii şi modalităţi de îmbunătăţire a plăţilor in valută ..................... ..90
CAPITOLUL IV - ROLUL BĂNCII CENTRALE ÎN REALIZAREA PLĂŢILOR
FĂRĂ NUMERAR ŞI PREVENIREA RISCULUI DE NEPLATĂ A ACESTORA ... 93
CAPITOLUL V - BLOCAJUL FINANCIAR, CAUZE ŞI REMEDII ......................... 100
CONCLUZII ŞI PROPUNERI ……............................................................................…. 106
BIBLIOGRAFIE..............................................................................................................… 115
4
CAPITOLUL I
PLĂŢILE ŞI ROLUL SISTEMULUI BANCAR
ÎN ACEST DOMENIU
1.1. Plăţile, domeniu al circulaţiei monetare
1.1.1. Numerarul: evoluţii şi viitor
O trecere în revistă a etapelor evoluţiei monedei, oricât de sumară ar fi ea, este
necesară pentru a reliefa dimensiunea culturală a transformării banilor ca mijloc de
plată.
Moneda a apărut de timpuriu în istoria societăţii omeneşti, fiind prezentă în
tranzacţii sub forma unor mărfuri obişnuite şi foarte variate, economiile naturale
neavând nevoie de monedă. Ele produceau cât aveau nevoie, iar pentru a ameliora
penuriile cantitative sau de structură a bunurilor deţinute în spaţiu (adică pe
proprietari) sau în timp (adică pe cicluri de producţie), se apela la barter. Acesta, numit
şi troc, stă la originea numerarului, fiind o formă de schimb reciproc. Consimţit,
presupunând dubla coincidenţă a necesităţilor participanţilor la momentul schimbului
reciproc.
Specializarea în producţie, pe lângă faptul că a mărit şi diversificat cantitatea de
bunuri şi servicii prin barter, a şi erodat această dublă coincidenţă a nevoilor ca timp,
produsele destinate barter-ului sau rezultatul acestuia trebuia stocat. Astfel a apărut
nevoia unui intermediar de schimb, care să fie foarte larg atractiv pentru proiectarea şi
efectuarea fără riscuri a schimbului. Pe lângă acestea, trebuia să fie şi omogen, durabil
(materia organică fiind degradabilă) şi mai ales oportun (disponibil fără restricţii la
momentul schimbului).
Aşadar, în momentul în care omul utilizează o marfă unică, drept intermediar în
tranzacţii, el depăşeşte sfera trocului primitiv, pentru a intra în aceea a economiei de
schimb. Marfa aleasă permite vânzarea şi cumpărarea bunurilor obişnuite, măsurarea
precisă a valorii şi economisirea. Locul trocului va fi luată de o marfă care, pe lângă
utilizarea sa normală, ca bun de consum sau de producţie, servea drept instrument de
schimb.
5
Metalele şi aliajele s-au impus rapid, dintre toate bunurile, în principal datorită
proprietăţilor fizice. Iniţial au fost folosite metalele şi aliajele comune (cupru, bronz,
fier) ca monede, apoi au apărut metalele preţioase, aurul şi argintul.
Odată cu dezvoltarea schimbului, nevoile de monedă – marfă, respectiv de
metal preţios, au crescut dar producerea lor a rămas limitată. Acestor inconveniente li
s-au adăugat şi probleme de transport şi diversele riscuri implicate de tranzacţiile cu
numerar şi a necesitat căutarea unor soluţii pentru eliminarea acestor disfuncţionalităţi.
Încă din antichitate, “bancherii” greci colectau de la persoanele particulare bani,
pe care îi păstrau în depozite, îşi asumau obligaţia de a efectua plăţi pentru clienţii lor
şi acordau împrumuturi pe bază de gaj. În Egiptul Antic sau la Roma, se utilizau
mandate scrise, similare cecurilor, acest tip de plată continuând să fie folosit şi în Evul
Mediu, într-o formă puţin modificată. În Anglia se remiteau pentru plata datoriilor
către creditorii sau furnizorii statului mandate de plată trase asupra trezoreriei, acestea
purtând numele de “bills of echequeur” de la care se crede că a derivat şi denumirea de
“cec”.
Necesitatea găsirii altor forme ale monedei a dus, în consecinţă la apariţia
monedei de hârtie (fiduciară) – atât sub forma bancnotelor (a biletelor de bancă),
precum şi sub forma monedei de cont (scripturală).
Începând cu secolul al XVI-lea, în Europa băncile au început să folosească
recipisa de depozit sau cecul recipisă, utilizat pentru plata datoriilor deţinătorului său.
Acesta remitea instrumentul tras de depozit asupra băncii creditorului său în scopul
achitării datoriilor faţă de acesta. Spre deosebire de cecul-mandat, cecul-recipisă
constituia doar dovada existenţei păstrate în depozitul unei bănci la dispoziţia
beneficiarului, dar nu conţinea ordinul expres dat către tras, ca aceasta să efectueze
plata prezent stocului lui, prin debitarea contului de depozit al emitentului ca în cazul
cecului-mandat.
În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, în locul metalului monetar, au mai fost
acceptate ca plată şi instrumente ca: toate monedele sau efecte de comerţ, acestea
neavând valoare intrinsecă, fiind doar un angajament al celui ce le emite, de a plăti la o
anumită dată o anumită sumă.
Moneda de hârtie (bancnota) emisă de bănci, putea fi schimbată de purtător în
monedă metalică la ghişeele băncii, fiind garantată de rezerva de aur, moneda deţinută
6
de banca emitentă. Bancnotele ca monede de hârtie (fiduciare) se vor generaliza. În
ceea ce priveşte moneda de cont (scripturală), aceasta era “creată” de băncile
comerciale, care înscriau într-un cont suma de bani deţinută de un client.
Moneda de hârtie şi moneda scripturală, ca forme ale monedei semn, s-au impus
treptat ca instrumente de plată normale, având aceleaşi funcţii şi aceeaşi valoare ca
moneda –marfă, aceasta din urmă fiind retrasă din circulaţie.
În concluzie, moneda, legată iniţial de o substanţă, a evoluat, dematerializându-
se progresiv, ajungând sub forma monedei de hârtie, devenind tot mai abstractă şi
îmbrăcând forma înregistrărilor în conturi şi circulând prin transferarea sumelor între
conturile respective prin intermediul cecurilor şi viramentelor – adică moneda
scripturală. S-au dezvoltat aşadar operaţiunile de decontare pe baza monedei
scripturale, ca variantă distinctă a circulaţiei monetare.
În prezent, plăţile sub forma plăţilor fără numerar, au ajuns să joace un rol
important. Poate cea mai simplă abordare a obiectului sistemelor de plăţi este de a
numi plată fără numerar tot ceea ce presupune transferul de proprietate asupra
bancnotelor şi monedelor metalice.
Pentru a demonstra importanţa şi avantajele pe care le creează existenţa unui
astfel de sistem, trebuia plecat de la ideea că banul are drept scop circulaţia bunurilor.
Acesta a fost creat pentru a mijloci schimbul de bunuri, pentru măsurarea valorii şi
pentru plata acestora, putând fi înlocuit însă, în calitatea sa de instrument de plată prin
acele instrumente care au aceeaşi funcţie şi care valoric să exprime şi să reprezinte
unităţi monetare legal recunoscute.
Pe de altă parte, ca mijloc de plată, banii (legal tender) prezintă anumite limitări
în capacitatea lor de a descărca de obligaţii partenerii la o tranzacţie, iar o primă
limitare este dată de restricţiile folosirii lor sub formă materială de monedă metalică
sau bancnotă. Această limitare poate fi impusă de lege, de exemplu restricţiile necesare
combaterii spălării banilor sau limitări în folosirea monedei subdivizată, sau poate fi
realizată de raportul dintre volumul efectiv al numerarului şi puterea sa de cumpărare,
de voinţa beneficiarului plăţii (în drept să refuze chiar legal), sau de costurile şi
interesele emitentului: banca centrală.
Deşi plăţile în numerar sunt cele mai puţin riscante, crearea, manipularea,
distribuţia şi distrugerea numerarului sunt operaţiuni costisitoare, iar costul acestora
7
este direct proporţional cu mărimea tranzacţiei ce urmează a fi plătită cu numerar. La
acestea se mai adaugă costuri induse de comerţul organizat de economia paralelă ori
subterană în scopul sustragerii de la exercitarea obligaţiilor faţă de autoritatea publică
(evaziunea fiscală, spălările de bani), precum şi cele generate de abuzul de numerar în
cazul circulaţiei paralele a unei monede/valute mai slabe (“legea lui Grisham”) în
cazul inflaţiei în medii dezorganizate.
Aceste delimitări de cost economic şi social create de autoritatea publică
dobândesc curenţi în măsura în care există alternativa unor sisteme de plăţi fără
numerar cu grad înalt de fiduciaritate.
Importanţa numerarului devine astfel din absolută, tot mai relativă, deşi
numerarul reprezintă în continuare categoria cea mia puţin riscantă de monedă
scripturală la descărcarea de obligaţii. Incapabil de a fi purtător de dobândă,
compensează acest dezavantaj cu acela de “legal tender”, aflat la purtător şi la vedere,
pentru descărcarea imediată (fără intermediar bancar) de obligaţia prin simpla
transmitere între participanţi la tranzacţii, iar în mediile inflaţioniste având un avantaj
favorabil ca mijloc de limitare a efectelor degradării în timp a valorii.
Numerarul suferă din cauza multor dezavantaje (dar care nu îi ştirbesc calităţile
sau unicitatea în a rezolva situaţii particulare). Fiind un titlu la purtător şi la vedere,
numerarul este predispus la furt, falsificare, evaziune fiscală şi toate delictele puse de
societatea protectivă sub incidenţa pedepselor penale. Având un efect extrem de
profund, numerarul efectiv predispune la preocupări de inovaţie negativă, clasificată
drept antisocială conform legii şi valorilor societăţii.
Costul protecţiei numerarului este relativ mare, fiind monopolizat de către stat,
ca una din noţiunile sale fundamentale, se finanţează din fonduri publice şi se
gestionează specializat de către banca centrală ori sub conducerea acesteia, implicând
în principal costul fabricaţiei, o parte din costul protecţiei şi a costului educaţiei.
Costurile legate de urmărirea şi depistarea falsificatorilor sau a întrebuinţărilor ilegale
ori abuzive a numerarului efectiv, nu este asumat de banca centrală, ci mai degrabă de
alte autorităţi publice decât banca centrală emitentă.
Plătitorul cu numerar efectiv participă la costurile menţionate şi finanţează cel
puţin parţial (dacă este plătită în ţara emitentă sau plăteşte seignorage băncii centrale
emitente sub altă formă). Cantităţile mari de numerar se procură relativ greu, costisitor
8
şi se manipulează cu un consum mare de resurse în ceea ce priveşte securitatea
operaţiei, cele recunoscute ca fiind eficiente având şi un nivel al costurilor deloc
neglijabil.
Din punct de vedere al celor care fac cont cu bani, deţinerea de numerar “cu
ridicata” şi distribuirea lui cu amănuntul este considerată doar o necesitate, aceasta
deoarece costul comparativ al operaţiunilor cu numerar efectiv este mai mare faţă de
operaţiile cu celelalte categorii de active monetare. Dar în cazul băncilor, deţinerile de
numerar nu sunt remunerate de banca centrală, ci doar de clienţii care îl retrag de la
casieriile băncilor sau de la AIM.
Numerarul poate fi în orice cantitate pierdut, furat şi cu sensibilitate la fapte
extrasociale violente.
1.1.2. Bancnota şi moneda metalică
Ca mijloc de plată, numerarul efectiv este utilizat ca bancnotă a băncii centrale
sau ca monedă metalică. Împreună acestea fac obiectul planificării băncii centrale,
indiferent cine răspunde pentru fabricaţie (monetăria şi imprimeria proprie ori un
furnizor comercial de la intern ori din străinătate).
Bancnotele sunt titluri de credit emise de băncile centrale, prin care acestea se
obligă să restituie la prezentare (la vedere) valoarea nominală a acestora.
Bancnotele au avut o evoluţie istorică bogată, în cursul căreia, la început,
restituirea se făcea sub forma convertibilităţii în aur sau devize. Astăzi, în fapt,
bancnota este o monedă de hârtie fiduciară care circulă şi deci îndeplineşte funcţia de
monedă bazându-se pe încrederea pe care întreaga comunitate de plată o are în Banca
de Emisiune şi implicit în întregul sistem social-economic în care se derulează
procesele economice respective.
Bancnota a rămas un titlu de credit, dar în fapt nimeni nu recurge la restituire.
Fiecare foloseşte bancnota ca un echivalent valoric în oricare din funcţiile monetare
posibile. Bancnota trece din mână în mână, ca un titlu de credit, fiecare participant la
circuitele valorice fiind deplin încredinţat că va realiza valoarea bancnotei respective
prin cumpărarea unei mărfi, plata unei datorii, depunere la bancă, etc.
9
Monedele de azi sunt confecţionate din aliaje comune, de regulă neferoase şi
servesc ca monedă divizionară sau (în cazul României contemporane) ca reprezentante
ale speţelor monetare de valori mici.
Criteriile planificării producţiei, distribuţiei, stocării şi distrugerii numerarului
efectiv nu sunt obiectul unei concepţii unitare, nici măcar în cadrul băncilor centrale
din G-10. Pe de o parte, din strictul punct de vedere al intereselor băncii centrale, ca
întreprindere nonbancară (industrială, de fabricaţie), trebuie să existe permanent un
stoc în propriile depozite (tezaure) pentru a putea face faţă plăţilor populaţiei în cazuri
de urgenţă, printre care ar trebui menţionată şi criza de încredere în plăţile fără
numerar (panică bancară). Vechimea seriei de emisiuni a numerarului efectiv precum
şi eficienţa distribuţiei acestuia, hotărăsc, mai degrabă empiric şi liniar, asupra mărimii
stocului de numerar în casele de circulaţie ale băncii centrale. Pe de altă parte, din
strictul punct de vedere al intereselor băncii centrale ca autoritate publică (institut de
emisiune) trebuie reduse costurile totale ale fabricaţiei, inclusiv printr-o formulă de
setare a cupiurilor de bancnote şi monede divizionare (de exemplu: în România anului
2002 setul de bancnote şi monede metalice în circulaţie este format din cupiuri de
bancnotă cu valoare de 100 mii, 50 mii, 10 mii 5 mii, 2 mii, una mie, iar setul de
monedă în circulaţie s-a restrâns la cupiuri de 500 lei, 100 lei şi 50 lei, neexistând
moneda divizionară prevăzută de lege din simplul motiv al inutilităţii sale). De
remarcat este faptul că în România din acelaşi motiv s-a renunţat la ipostazierea
unităţii monetare naţionale (prin scoaterea din circulaţie) ca marcă a tradiţiei ce
coboară din vremurile monedei de metal preţios.
Având în vedere că, de regulă, trebuie asigurat cel puţin un număr de seturi de
monedă egal cu numărul locuitorilor ţării emitente şi că, considerat per total, costul de
fabricaţie al setului trebuie să fie sensibil egal cu valoarea nominală însemnată a
setului (“face value” în exemplul României a fost de 166.686 lei, echivalent cu 20
USD în 2000 şi este de 168.650 lei, aproximativ 8,25 USD în 2002), fabricaţia şi
manipularea acesteia, în condiţii de siguranţă, este o cheltuială iniţială (la emisiunea de
noi serii de seturi) împovărătoare pentru stat, compensată poate de durata de viaţă a
produsului metalurgic (cca. o generaţie). Restul “regulilor” de planificare optimă a
numerarului sunt mai greu de întrezărit în practica băncilor centrale, dar cu certitudine
numărul de bucăţi fabricate – bancnotă şi monedă metalică –depinde de nivelul
10
preţurilor, în primul rând al preţurilor de consum, cele mai frecvente în activitatea de
plăţi ale populaţiei (numerarul nu are pondere semnificativă în plăţile profesionale,
dovadă ponderea numerarului efectiv la populaţie – în afara casieriilor băncilor – în
M1, care se situează în jur de 14% în cazul României). O altă variabilă este structura
setului, dar care, şi ea depinde mai puţin de utilizarea specializată a fiecărei cupiuri, cât
de valoarea totală a setului şi de puterea sa de cumpărare, deci de nivelul local al
preţurilor.
Se are în vedere faptul că şi inflaţia poate modifica utilizarea cupiurilor ca
bancnote „legal tender”, făcând să cadă în desuetitudine cupiurile de mică valoare.
O relaţie în evoluţia circulaţiei nominale şi cea a inflaţiei trebuie făcută de către
banca centrală prin ajustarea periodică a structurii seturilor cupiurilor sale. Astfel, când
bancnota de 100.000 lei a fost emisă, s-a procedat la scoaterea din uz a monedelor
metalice de 1 leu, 5 lei, 10 lei, 20 lei, a bancnotei de 500 de lei, recurgându-se totodată
la o serie de înlocuiri şi modernizări ale cupiurilor existente, precum şi la emiterea
bancnotei de 2.000 de lei din anul 2000 şi a celei de 500.000 lei în anul 2001.
Numerarul efectiv rămâne încă obiectul celui mai important SPIN al unei bănci
centrale, întrucât îi consacră utilitatea ca instituţie publică în ochii contribuabililor –
utilizatorii ce nu se pot lipsi practic niciodată de semnele monetare concrete ale
organizării comunitare în care trăiesc.
1.2.Rolul sistemului bancar în realizarea plăţilor
Economia românească are drept caracteristică slaba dezvoltare a pieţei financiare, iar
principalele active financiare ce operează sunt numerarul şi depozitele bancare, care nu
sunt altceva decât drepturi ale depunătorilor asupra băncilor2.
În mod normal însă, în economiile de piaţă, în economiile ţărilor dezvoltate,
circuitul vital îl reprezintă operaţiunile de plată, fluxurile acestora fiind de fapt,
fluxurile resurselor ce revin sau sunt atribuite oricărei activităţi economice sau sociale
şi funcţie de care depinde evoluţia, menţinerea sau eliminarea, diminuarea sau
dezvoltarea activităţilor sau potenţialului.
SPIN – Sistem de Plăţi de Interes Naţional2 Dr.Vasile Lăzărescu – Băncile comerciale în economia de piaţă din România, Editura Agora, Bacău, 1998.
11
Desfăşurarea plăţilor, oportunitatea lor, durata de efectuare depinde de
capacitatea de plată a agenţilor economici, de politica de efectuare a plăţilor de către
aceştia precum şi de eficienţa tehnologiilor şi capacităţilor organizatoare ale sistemelor
de plată derulate prin bănci.
Odată decisă efectuarea unei plăţi, derularea ei propriu-zisă trece în competenţa
băncilor şi durata acestei derulări depinde de tehnologie şi capacităţile organizatorice
ale sistemelor de plată şi de compensare. Perfecţionarea şi diversificarea acestora se
realizează în funcţie de cerinţele specifice ale dezvoltării plăţilor aferente în condiţii
proprii şi servesc în totalitate tendinţelor de modernizare accelerată a întregului sistem
de plăţi, considerat un suport al economiei naţionale sănătoase.
Spre deosebire de ţările dezvoltate, cele cu o fostă economie centralizată din
Europa de Est şi Centrală se confruntă acut cu probleme ale tranziţiei de la economia
condusă la nivel central la economia de piaţă.
Tranziţia la economia de piaţă ţine atât de latura economică cât şi de cea
politică a organizării vieţii statale şi parlamentare. Obiectivele reformei statului s-au
cristalizat prin valorificarea experienţei tranziţiei, care a cuprins, în diferite forme, o
bună parte a ţărilor lumii. Diferenţierea acestor forme se datorează atât gradului de
dezvoltare diferit de la o ţară la alta, însoţit de tradiţii şi mentalităţi caracteristice
fiecăreia în parte, cât şi inerţiei agresivităţii ideologiilor care acaparează în slujba lor
statul.
În sfera economică sunt implicate numeroase aspecte ce au în vedere formele de
proprietate asupra mijloacelor de producţie, organizarea producţiei, a repartiţiei, a
circulaţiei produsului social. Un rol esenţial revine monedei în diversele ei ipostaze:
preţul, credite, dobânda, fonduri, rezultate financiare, repartiţia şi utilizarea lor.
În ceea ce priveşte rolul şi locul banilor în mecanismul economiei, între cele
două tipuri de economie apar diferenţe majore. Economia de piaţă acordă un rol
decisiv banilor în diversele lor forme de manifestare, în schimb în economiile
centralizate rolul principal revine planului în organizarea vieţii economico-sociale.
Sistemul economic trecut, deşi era considerat drept o îmbinare a planului cu
piaţa în realitate, nu s-a reuşit decât dereglarea economiei prin ineficienta folosire a
instrumentelor valorice, orice mecanism economic trebuind să ţină în componenţa sa
piaţa într-o proporţie semnificativă.
12
Realizarea producţiei economiei de piaţă, normală, se face prin intermediul
banilor, preţurilor rezultate din confruntarea cererii cu oferta la care participă toţi
producătorii şi consumatorii din acea economie, în timp ce în economia planificată
reglarea se face prin directive, acţiuni ale unor foruri sau persoane.
Jocul preţurilor în relaţiile de vânzare – cumpărare, activitatea de creditare,
crearea şi diversificarea reţelei băncilor, a burselor,, intensificarea schimburilor cu
străinătatea sunt doar câteva aspecte ale funcţionării banilor în economie.
Deşi sunt priviţi ca şi instrumente de semnalizare a necesităţilor economice,
prin care se manifestă cererea şi se măsoară performanţele şi contraperformanţele
economiei, banii reprezintă modalitatea principală de reglare a producţiei, de adaptare
a ei la necesităţile societăţii. Totodată ei constituie stimulentul în numele căruia se
întreprinde şi se desfăşoară activitatea din economie (obţinerea unui profit cât mai
mare, adevăratul motiv al dezvoltării economice).
Sistemul bancar se află într-o continuă interacţiune cu mediul economic din
care preia „intrări” sub diferite forme (resurse umane, resurse financiare şi
informatice) pe care le prelucrează, le transformă în vederea obţinerii “ieşirilor”,
produse şi servicii bancare, informaţii financiare.
Băncile comerciale, ca principali intermediari financiari, au drept caracteristică
principală capacitatea lor de a pune în circulaţie create asupra lor însele, sporind
volumul mijloacelor de plată şi implicit al masei monetare. Ele facilitează formarea
capitalului disponibil în economie şi permit coordonarea procesului de economie –
investire în scopul de a spori volumul total de resurse alocate economiei.
Legătura directă cu agenţii economici (persoane fizice sau juridice) în ceea ce
priveşte constituirea şi utilizarea depozitelor, în principal sub forma distribuirii de
credite, conferă băncilor şi calitatea de centre de efectuare a plăţilor între titularii de
cont.
Implicarea băncilor comerciale în derularea plăţilor este strâns legată de
calitatea lor de intermediar financiar. Se manifestă, de altfel, o relaţie de
interdependenţă şi condiţionare între operaţiunile de plăţi şi cele de creditare, calitatea
deciziei de creditare şi calitatea băncilor de a furniza economiei lichidităţile de care are
nevoie, fiind factori importanţi în funcţionarea sistemului de plăţi. O piaţă interbancară
activă şi eficientă reprezintă o condiţie necesară pentru îmbunătăţirea nivelului
13
gestiunii lichidităţii la nivelul băncilor. Un management activ al lichidităţii presupune
însă un mecanism eficient de transfer al fondurilor, astfel încât băncile să-ţi poată plasa
rapid excedentul şi acoperi la fel de rapid deficitul de fonduri lichide. Toate sistemele
mari de plăţi finalizează plata prin banca centrală, prin depozitele păstrate de ea.
Derularea şi finalizarea preţurilor prin transferul unor creanţe asupra băncii
centrale reprezintă o modalitate de verificare a solvabilităţii băncilor participante.
Încheierea plăţii în aceeaşi zi dezvoltă piaţa monetară, a cărei lichiditate depinde în
mod decisiv de viteza transferurilor interbancare, iar o piaţă interbancară lichidă
contribuie la dezvoltarea pieţei de capital.
14
CAPITOLUL II
MODALITĂŢI DE DECONTARE ÎN LEI (ÎN CONDIŢIILE B.R.D. – GROUPE
SOCIETE GENERALE – SUCURSALA IAŞI )
2.1. Principalele modalităţi de decontare utilizate în practica bancară
Tranziţia spre o economie de piaţă modernă înseamnă şi trecerea de la o
economie închisă, aproape autarhică, la un liberalism economic, la o deschidere către
afaceri şi spre lumea afacerilor. Centralismul, planificarea excesivă au devenit
inacceptabile după decembrie 1989, într-o societate care dorea foarte mult o apropierea
faţă de valorile perene ale lumii afacerilor.
În primul rând s-a acţionat în direcţia schimbării concepţiei despre dezvoltarea
şi creşterea economică; în al doilea rând, în spiritul deschiderii spre economia de piaţă,
a fost necesară crearea unei noi legislaţii juridice care să ofere cadrul legal desfăşurării
activităţii economice după noi criterii şi concepte (ex.: legea privatizării, legea
profitului, legea bancară, legi, decrete, hotărâri ale guvernului, norme privind noul
cadru al desfăşurării circulaţiei băneşti, parităţii monetare, schimbul valutar, creditării,
folosirii unor instrumente moderne de plată, etc.).
Sectorul privat avansează singur şi destul de accelerat în sectorul bancar, ceea
ce va da o nouă dimensiune înaintării României spre economia de piaţă. Marile bănci
comerciale din România, care în 1990, când s-au constituit ca societăţi comerciale pe
acţiuni, aveau capital integral de stat, au trecut masiv la capitalizare şi privatizare. Un
exemplu semnificativ în această privinţă îl constituie Banca Română pentru
Dezvoltare.
La începutul anului 1999, Banca Română pentru Dezvoltare a devenit prima
bancă privatizată din sistemul bancar românesc, prin achiziţionarea de către GROUPE
SOCIETE GENERALE a pachetului majoritar de acţiuni (51%), achiziţionare care a
reprezentat un succes din cel puţin trei puncte de vedere:
►calitatea parteneriatului – Societe Generale situându-se printre primele 10 grupuri
bancare din lume;
15
►recunoaşterea de către partenerul francez a activităţii multifuncţionale a B.R.D. ca şi
adoptarea de către Societe Generale a obiectivelor strategice ale B.R.D. privitoare la
extinderea şi diversificarea activităţii;
►cuantumul afacerii – creşterea capitalului.
Capitalul social al B.R.D.-Groupe Societe Generale este de 25.580.530.280.000
lei, împărţit în 5.116.106.160 acţiuni nominative ordinare, cu o valoare nominală de
5.000 lei, fiecare.
Începând cu 15 ianuarie 2002, acţiunile B.R.D.-Groupe Societe Generale au
intrat la tranzacţionare pe Bursa de valori Bucureşti.
B.R.D. a reuşit să combine cu succes atuurile şi calităţile sale cu cele ale firmei-
mamă, Groupe Societe Generale, şi anume: cunoaşterea în profunzime a pieţei locale,
dublată de existenţa unei reţele teritoriale puternice, au fost în mod fericit asociate cu
know-how-ul comercial al G.S.G.
B.R.D.-Groupe Societe Generale figurează în topul celor mai importante 100 de
bănci comerciale din Europa Centrală, conform clasamentului întocmit de prestigioasa
revistă britanică “The Banker”, pe locul 21 după mărimea capitalului şi a activelor.
Structura acţionariatului băncii se prezintă astfel:
■ Societe Generale 51,00%
■ BERD 4,99%
■ Alţi acţionari 10,88%
■ FPS 7,32%
■ SIF Banat-Crişana 5,00%
■ SIF Transilvania 5,00%
■ SIF Moldova 5,00%
■ SIF Muntenia 5,26%
■ SIF Oltenia 5,25%
Pentru o cât mai mare apropiere de clienţii săi – peste 900.000, B.R.D.-Groupe
Societe Generale a dezvoltat şi va continua să dezvolte o reţea teritorială, formată în
prezent din 195 de sucursale, agenţii, reprezentanţe şi peste 900 de bănci
corespondente în peste 90 de ţări.
16
De altfel, calitatea de a fi membră a Grupului Societe Generale îi permite
acesteia accesul la o reţea chiar mai extinsă de bănci corespondente, cea mai vastă
dintre cele la care ar putea avea acces băncile româneşti.
Rezultatele financiare ale B.R.D. în anul 2002 dovedesc siguranţa şi stabilitatea
unei bănci al cărei renume este sinonim cu avantajele unui parteneriat de lungă durată
între bancă şi client.
B.R.D.-Groupe Societe Generale pune la dispoziţia clienţilor o gamă completă
de servicii şi produse bancare, la preţuri competitive şi adaptate necesităţilor şi
cerinţelor acestora, astfel:
Servicii de plăţi specifice operaţiunilor de cont curent:
● operaţiuni cu numerar în lei şi valută, inclusiv colectarea şi transportul sumelor în
numerar în condiţii de securitate;
● operaţiuni de decontare a tranzacţiilor de comerţ interior, prin utilizarea unor
instrumente de plată adecvate (ordin de plată, cec, etc.);
● operaţiuni de decontare a tranzacţiilor de comerţ exterior, prin utilizarea tuturor
instrumentelor de plată adecvate (ordin de plată, cec bancar, acreditiv, etc.);
● operaţiuni de emitere şi acceptare a cardurilor naţionale şi internaţionale.
Operaţiuni de trezorerie:
● contract de cont curent cu clauza de investire overnight a sumei în lei şi/sau în
valută;
● depozite la termen în lei, cu scadenţa la 7, 30, 60, 90, 180, 270, 365, 730 şi 1095 de
zile şi plata dobânzii la expirarea termenelor;
● depozite la termen de până la o lună de zile, în sumă de minim 1 miliard lei, cu
dobândă fixă, negociată potrivit evoluţiei pieţei;
● depozite în valută, la termen de 30, 90, 180, 270 şi 365 de zile, cu dobândă variabilă,
stabilită în funcţie de evoluţia pieţei;
● depozite la termen în valută, în valoare de cel puţin 150.000 echivalent USD, cu
dobândă fixă, stabilită potrivit evoluţiei pieţei;
● investiţii în titluri de stat emise de Ministerul Finanţelor în lei şi valută;
● operaţiuni de vânzare-cumpărare valută/valută şi valută/lei, la curs ferm sau limitat,
negociabil în funcţie de nivelul pieţei, cu data valutei azi, mâine şi spot;
● operaţiuni de vânzare-cumpărare valută/valută şi valută/lei, la curs ferm sau limitat;
17
● produse noi pentru protejarea împotriva riscurilor de fluctuaţie a cursului de schimb
sau pentru creşterea randamentului plasamentelor (swap, opţiuni valutare).
Facilităţi de creditare:
● credite din surse proprii în lei şi valută, pe termen scurt, mediu şi lung, pentru
investiţii;
● credite pentru necesarul de capital circulant cu acordare pe obiect sau sub forma
liniilor de credit, în lei şi valută, pe o perioadă de maxim 12 luni;
● credite în lei pentru cumpărarea de acţiuni pe bază de contract încheiat cu FPS şi/sau
SIF-uri;
● credite pentru finanţarea nevoilor temporare sau sezoniere;
● credite pentru finanţarea activităţii de export, factoring, forfetare şi scontarea
efectelor de comerţ;
● credite overdraft, acordate pe o perioadă de maximum 30 zile;
● credite cu refinanţare externă: BIRD, BERD, BEI, etc.
Operaţiuni cu efecte de comerţ:
● scontarea efectelor de comerţ;
● scontarea efectelor de comerţ şi acreditivelor (valută);
● avalizarea titlurilor de credit;
● credit de scont în lei.
Emiterea şi acceptarea scrisorilor de garanţie/contragaranţie bancară
Emiterea şi acceptarea cardurilor bancare:
● pentru plata salariilor: MAESTRO (EUROPAY)-în lei;
● pentru persoane fizice: VISA ELECTRON – în lei şi VISA CLASSIC – în lei şi
USD;
● pentru persoane juridice: VISA BUSINESS – în lei şi valută;
● acceptarea la plată a cardurilor în lei/valută VISA şi EUROPAY.
Alte servicii:
● electronic banking – MULTIX;
● evaluări de active;
● analize diagnostic;
18
● elaborări de studii de fezabilitate pentru realizarea de investiţii;
● păstrarea de valori î casete de valori (acţiuni, obligaţiuni, bijuterii, obiecte de artă,
etc.)
● servicii de pe piaţa de capital;
● serviciul WESTERN UNION pentru transferuri de fonduri;
● leasing “cross border“3;
Toate aceste tipuiri de produse şi servicii bancare, fără excepţie, le oferă
clienţilor săi şi Sucursala Iaşi a B.R.D.-Groupe Societe Generale. Plăţile între agenţii
economici se realizează prin intermediul conturilor deschise ale acestora, folosindu-se
viramentul, iar ca instrumente se utilizează ordinul de plată, cecul, cambia, biletul la
ordin.
B.R.D.-Groupe Societe Generale pune la dispoziţia clienţilor săi, contra cost,
cecuri barate şi cecuri simple, prevăzute în Legea nr.59/1934 privind cecul, modificată
şi completată de Legea nr.83/1994.
2.2. Modalităţi de plată scripturale în lei şi riscurile folosirii acestora
Mijloacele de plată scripturale sunt o denumire generică adaptată larg în
literatura de specialitate pentru a desemna depozite transferabile înscrise în conturile
intermediarilor financiari pentru plăţi. Această formă a monedei există şi funcţionează
prin înregistrări în conturi bancare pe baza instrucţiunilor pentru plată.
Principalele tipuri de instrucţiuni pentru plată simple şi indivizibile prin
specificul consacrat prin lege, fac obiectul prezentării de faţă în care le vom trata
conform legii române. Prin eforturile de pregătire ale sistemului de plăţi modernizat al
României, începând din octombrie 1994, B.N.R. a adus aceste instrucţiuni pentru plată
la standardele la care ele sunt practicate în G-10.
2.2.1.Instrucţiuni de plată de tip transfer – credit: ordinul de plată
Ordinul de plată pe suport de hârtie constituie modalitatea cea mai simplă de
realizare a unei plăţi respectiv încasări şi constă în transmiterea unei sume de bani de
3 Statut B.R.D. – buletin de informare intern.
19
la persoana care datorează acea sumă, în favoarea altei persoane care este titulara
creanţei.
Ordinul de plată este o dispoziţie necondiţionată, dată de emitentul acesteia unei
bănci receptoare, de a pune la dispoziţia unui beneficiar o anumită sumă de bani la o
anumită dată.
O astfel de dispoziţie este considerată a fi un ordin de plată numai dacă:
1.Banca receptoare dispune de fondurile reprezentate prin respectiva sumă de bani, fie
prin debitarea unui cont al emitentului, fie prin încasarea acesteia de la emitent;
2.Nu prevede că plata trebuie făcută la cererea beneficiarului.
Aşa cum rezultă din definiţie şi din practica utilizării sale, ordinul de plată se
caracterizează prin aceea că:
► relaţia de plată este declanşată ca urmare a unei obligaţii asumate sau datorii
preexistente, ce urmează a se stinge odată cu onorarea ordinului de plată;
► operaţiunea este pornită la iniţiativa plătitorului. El este cel care stabileşte regulile
după care operaţiunea urmează să se deruleze. Din acest motiv, în materie de ordin de
plată, diversitatea tehnică este deosebit de largă;
► irevocabilitatea este o trăsătură fundamentală a sa;
► provizionul (depozitul) bancar este absolut obligatoriu în acest caz.
Pe un ordin de plată este obligatorie înscrierea următoarelor menţiuni
obligatorii:
1.Ordinul necondiţionat de a plăti o anumită sumă de bani;
2.Numele sau denumirea beneficiarului şi, după caz, numărul contului acestuia deschis
la banca destinatară;
3.Numele sau denumirea plătitorului şi numărul contului acestuia la banca iniţiatoare;
4.Denumirea băncii iniţiatoare;
5.Denumirea băncii receptoare;
6.Elementul sau elementele care să permită autentificarea emitentului de către banca
iniţiatoare.
Ordinul de plată poate fi emis pe suport clasic (hârtie) sau pe suporturi
neconvenţionale (magnetic, electronic). Pe circuitul ordinului de plată de la plătitor la
beneficiar se pot interpune mai multe bănci, acestea efectuând succesiv operaţiuni de
20
recepţie, autentificare, acceptare şi executare a acestuia. Toată această serie de
operaţiuni poartă numele de transfer-credit.
Prezintă Prezintă OPH OPH
la plată
Transfer Transferfonduri fonduri
Creditare DebitareEmitecont contOPH
Stingereacreanţei creanţei
Active transferate (obiectul underlying transaction)
1 – între plătitor şi beneficiar se încheie un contract având ca obiect active transferate;2 – plătitorul emite un OPH şi îl remite băncii sale;3 – banca plătitorului recepţionează, autentifică, acceptă şi execută OPH debitând contul curent;4 – în cadrul şedinţei de compensare, banca plătitorului prezintă la plată OPH băncii beneficiarului;4’ – soldurile nete ale conturilor unităţilor bancare participante în compensare sunt înregistrate în conturile curente deschise de către băncile respective, la banca centrală, rezultând soldurile nete ale compensării;5 – banca beneficiarului creditează contul acestuia;6 – stingerea creanţelor.
Săvoiu, V - Banca Centrală şi Sistemele de Plăţi de Interes Naţional, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998, p.133
21
CASĂ DE COMPENSAŢII
BANCĂ CENTRALĂ (BC)
INTERMEDIARI
BENEFICIAR Y
INTERMEDIAR 2
PLĂTITOR X
4’ 4’
44
6
1
5 3 2
Băncile participante în cadrul transfer-creditului trebuie să efectueze
următoarele operaţiuni:
1)recepţia – procedura de recunoaştere a primirii ordinului de plată;
2)autentificarea – procedura prin care se determină dacă ordinul de plată a fost emis de
către persoana indicată ca emitent pe acesta;
3)acceptarea – procedura prin care se recunoaşte ca valabil un ordin de plată
recepţionat sau refuzul – procedura utilizată în cazul în care banca receptoare decide că
nu este posibil să execute ordinul de plată dat de către emitent;
4)executarea – procedura de emitere a unui ordin de plată acceptat anterior.
În relaţiile de schimburi economice interne, ordinul de plată este folosit atât în
relaţiile comerciale cât şi în cele necomerciale, dar el este folosit şi combinat cu alte
modalităţi de plată, “standing order” sau direct debit.
Riscurile plătitorului sunt practic inexistente. Avantajul plătitorului constă în
faptul că acesta îşi poate retrage sau modifica instrucţiunile de plată date băncii, cu
condiţia ca ordinul său iniţial să nu fi fost executat. Prin selectarea efectuării plăţilor
prioritare, plătitorul îşi poate gestiona eficient lichidităţile.
Riscurile intermediarului financiar rezultă din imposibilitatea finalizării
transfer-creditului din cauze imputabile acestuia (dirijare eronată, pierdere, furt,
distrugere a documentului). Avantajul intermediarului îl constituie posibilitatea
utilizării fondurilor aflate în tranzit (float de credit).
Riscul beneficiarului poate apărea atunci când transfer-creditul nu poate fi
finalizat din cauze neimputabile lui. Avantajul acestuia rezultă din gradul ridicat de
siguranţă a plăţilor efectuate prin transfer-credit. Comparativ cu alte instrumente de
plată (în special cele de debit), riscul neonorării unui ordin de plată este sensibil
diminuat de însuşi conceptul de transfer-credit.
2.2.2.Instrucţiuni pentru plată de tip transfer-debit
La originea tuturor instrucţiunilor de plată de tip transfer-debit se află cambia şi,
deoarece acestea trimit beneficiarului într-un timp viitor şi într-un spaţiu, de regulă
diferă, diferit de locul “underlying transaction”4, unde există riscul să nu poată primi
4 Underlying transaction – tranzacţie obiect de plată, tranzacţie de plătit.
22
plata, dreptul cambial le protejează emiterea şi circulaţia ca mijloc de mobilizări şi
transmitere a creanţelor, inclusiv pentru descărcarea de obligaţii pentru finalizarea
plăţii. Instrucţiunile de plată de tip transfer-debit se bucură astăzi de efectele uniforme
ale dreptului cambial, prin aceea că fac obiectul unor legi locale speciale, dens
normalizate cu convenţii internaţionale care le sunt special dedicate.
2.2.2.1.Cambia
Cambia este definită şi reglementată de lege ca fiind un titlu de credit
negociabil şi instrument de plată care constată obligaţia asumată de către debitor de a
plăti. La vedere sau la o scadenţă fixată, beneficiarului sau la ordinului acestuia, o
sumă de bani determinată.
Principalele caracteristici ale cambiei sunt prezentate în anexă.
Punctăm în continuare riscurile aferente fiecărui participant la circuitul cambial.
Riscurile plătitorului, respectiv ale trasului acceptant, sunt inexistente.
Avantajele acestuia derivă din poziţia sa în circuitul cambial: el este beneficiarul
creditului acordat de către posesorul cambiei. În acest fel plătitorul dispune de
avantajul creditului comercial pe care îl restituie la scadenţă.
Riscul emitentului este generat de faptul că în cazul neacceptării de către tras a
cambiei, acesta este obligat să onoreze cambia. Avantajul emitentului derivă din esenţa
procesului cambial: prin emiterea cambiei, fiind atât în poziţie de debitor (faţă de
beneficiar) cât şi în poziţie de creditor (faţă de tras), trăgătorul stinge simultan
obligaţia sa de plată cu dreptul său de a încasa suma respectivă. Astfel se fluidizează
procesarea instrumentelor de plată, cambia prin natura sa eliminând două instrumente
necesare compensării creanţelor dintre cei trei participanţi cambiali.
Totodată, prin plata cambiei, trăgătorul eliberează de răspundere cel mai mare
număr de persoane obligate cambial.
23
Figura 2.Schema de circuit a cambiei, conform prevederilor Legii nr.58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, modificată prin Legea nr.83/1994.
netPrezintă Prezintă OPH OPH
la plată
Transfer Transferfonduri fonduri
Emite cambia Creditare Debitarespre încasare cont cont
Stingereacreanţelor
Emite Y debitor Active transferate Active transferate X debitor cambia faţă de X (obiectul underlying (obiectul underlying faţă de Z transaction) transaction)
1’ –între trăgător şi beneficiar se încheie un contract având ca obiect active transferate;2 – ca urmare a contractului încheiat între trăgător şi tras, acesta din urmă devine debitor faţă de trăgător;2 – ca urmare a contractului încheiat între trăgător şi beneficiar, acesta din urmă devine debitor faţă de trăgător;3 – emite cambia şi o transmite beneficiarului;4 – beneficiarul remite cambia spre încasare băncii sale;5 – banca beneficiarului prezintă cambia la plată la o casă de compensaţii, băncii plătitorului (trasului);6 – banca trasului debitează contul trasului cu suma înscrisă pe cambie;7 - în cadrul şedinţei de compensare, banca trasului introduce scriptic în compensare cambia; soldurile nete ale conturilor unităţilor bancare participante în compensare sunt înregistrate în conturile curente deschise la banca centrală, rezultând soldurile nete ale compensării;8 - banca beneficiarului creditează contul acestuia cu suma înscrisă pe cambie;9 - stingerea creanţelor asumate de către participanţii la circuitul cambial.
Săvoiu, V - Banca Centrală şi Sistemele de Plăţi de Interes Naţional, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998, p.136
24
CASĂ DE COMPENSAŢII
BANCĂ CENTRALĂ (BC)
INTERMEDIAR 1
BENEFICIAR Y
INTERMEDIAR 2
PLĂTITOR X
7 7
55
9
1’
8 64
TRĂGĂTOR X (creditorullui Y, debitorul lui Z)
1
22’
3
Riscul intermediarului derivă din poziţia lui de girant care răspunde faţă de
girator şi de posesorii titlului pentru acceptarea şi plata cambiei, în caz de neplată la
scadenţă din partea debitorului. Avantajul girantului reiese din faptul că se poate
exonera de garanţia de acceptare şi plată faţă de primul girator şi faţă de ceilalţi
giratori prin inserarea unor clauze specifice textului girului.
Riscurile intermediarului financiar sunt legate de posibilitatea nefinanţării
transferului de fonduri din cauze imputabile lui (pierdere, furt, distrugere). Avantajul
de care beneficiază acest intermediar îmbracă forma comisioanelor pe care le percepe
din procesarea acestor titluri. El poate beneficia totodată de avantajele sumei în tranzit
(float).
Riscul beneficiarului este acela de a nu-şi încasa la termenul stipulat creanţa
exprimată prin cambie, fapt care determină iniţierea de către acesta a unei proceduri
juridice specifice de recuperare a creanţei. Neîncasarea acestei creanţe de către
beneficiar îi poate genera dificultăţi în gestionarea lichidităţilor. Avantajul său decurge
din poziţia sa de posesor al cambiei pe care o poate transmite prin girare, stingându-şi
astfel o altă datorie asumată faţă de un alt creditor al său. În cazul în care titlul este
purtător de dobândă, beneficiarul va beneficia la scadenţă de suma prevăzută plus
dobânda aferentă perioadei de creditare. Prin scontare, beneficiarul poate încasa
înainte de termen creanţa exprimată prin cambie, el asumându-şi astfel costul acestei
operaţiuni (taxa scontului). Astfel, riscurile de neplată sunt preluate de către banca în
al cărei portofoliu intră titlul.
Riscurile băncii centrale derivă din cuplarea economiei monetare la economia
reală prin rescontarea titlurilor, fapt ce guvernează creşterea masei monetare, oferind o
creditare a economiei reale, până la scadenţa titlului prin portofoliul de rescont al
băncii centrale. În cazul aplicării pe termen lung a acestui procedeu sau în cazul în care
economia este neperformantă, acest surplus de masă monetară poate genera inflaţie.
De regulă însă, banca centrală nu acceptă la rescont decât cambii de bună calitate (aşa-
zise cambii cu trei semnături). Pentru a reduce statistic riscul de neplată, cambia nu
mai este deţinută astăzi în proporţii semnificative în băncile centrale din G-10,
deoarece există instrumente mai puţin riscante la deţinere şi tranzacţionare pentru
scopurile politice monetare.
25
2.2.2.2. Cecul
Trăsăturile definitorii ale cecului sunt enumerate în anexa 1.
De menţionat sunt riscurile asumate de cei implicaţi în folosirea acestui
instrument de plată.
Riscurile plătitorului sunt practic inexistente; ele se rezumă doar la posibilitatea
pierderii, furtului, distrugerii unor file de cec care pot fi încasate de o persoană de rea
credinţă. Ordinul inclus în textul cecului de a plăti suma de bani nefiind necondiţionat,
plătitorul este obligat să onoreze plata indiferent de evoluţia relaţiilor comerciale dintre
părţi. Avantajele plătitorului derivă din prevederile legii nr.58/1934 asupra cecului,
care specifică faptul că plătitorul poate dispune întârzierea plăţilor după expirarea
termenului de prezentare a acestuia, asigurându-şi astfel un management corespunzător
al fondurilor. Cecul fiind un instrument de plată supus avizării băncii centrale
(atribuire unică de serie şi număr), riscul falsificării acestuia este considerabil
diminuat.
Riscul intermediarului derivă din poziţia lui de girant care răspunde faţă de
girator şi de posesorul ulterior al cecului pentru plată, în caz de neplată din partea
emitentului. Avantajul girantului constă în posibilitatea girantului de a-şi plăti, prin
girarea cecului, o datorie faţă de o altă persoană, fără a utiliza numerar sau un alt
instrument de plată.
Riscul intermediarului financiar este legat de posibilitatea nefinalizării
transferului de fonduri din cauze imputabile lui (pierdere, furt, distrugere a cecului sau
falimentului trasului). Avantajele de care beneficiază acest intermediar îmbracă forma
comisioanelor pe care le percepe din procesarea acestor instrumente de plată.
Intermediarul financiar beneficiază totodată de avantajele sumei în tranzit (float).
Riscul beneficiarului este acela de a nu-şi încasa la prezentare suma înscrisă pe
cec, fapt care determină iniţierea de către acesta a unei proceduri juridice specifice de
recuperare a creanţei. Neîncasarea de către beneficiar îi poate genera dificultăţi în
gestionarea lichidităţilor. Avantajul beneficiarului constă în posibilitatea de a-şi plăti,
prin girarea cecului, o datorie faşă de o altă persoană, fără a utiliza numerar sau alt
instrument de plată. Pentru eliminarea riscului de neîncasare a cecului, beneficiarul
poate solicita trăgătorului certificarea cecului.
26
Riscurile şi avantajele băncii centrale, în principiu, nu există. Astăzi sunt rare
cazurile în care banca centrală emite cecuri proprii, dar şi în cazurile în care o face nu
are riscurile trasului, deoarece bonitatea sa este considerată absolută sau, în tot cazul
deasupra unei bănci comerciale, astfel încât şi riscul beneficiarului sau al ultimului
posesor este practic nul (pe aceasta se poate întemeia şi o comparaţie cu bancruta).
Dacă banca centrală nu este emitent de cecuri, riscul său nu este asociat unei scheme
individuale de executare a instrucţiunilor pentru plata înscrisă pe cecuri, ci este riscul
administratorului unui SPIN, ce execută astfel de instrucţiuni sau riscul autorităţii
monetare de a nu-şi fi îndeplinit faţă de societate misiunea de a menţine şi întări
încrederea cu plata cu cec în contextul local determinat.
27
Figura 3.Schema de circuit al cecului, conform prevederilor Legii nr.58/1934 asupra cecului, modificată prin Legea nr.83/1994.
netPrezintă Prezintăcecul la plată cecul
la plată
Transfer Transferfonduri fonduri
Remite Creditare Debitare
cecul spre cont cont Eliberareîncasare Stingerea carnet
creanţei cecuri
Emite cecul
Active transferate (obiectul underlying transaction)
1 – în baza unui disponibil constituit la tras, trăgătorul primeşte de la banca sa (trasul) un carnet de cecuri;2 – între plătitor şi beneficiar se încheie un contract având ca obiect active transferate;3 – trăgătorul emite un cec prin care dă ordin băncii sale să plătească la prezentare posesorului său suma înscrisă în cec;4 – beneficiarul cecului îl remite spre încasare băncii sale; ca urmare a contractului încheiat între trăgător şi tras, acesta din urmă devine debitor faţă de trăgător;5 – în cadrul şedinţei de compensare, banca plătitorului prezintă la plată OPH băncii beneficiarului;4’ – soldurile nete ale conturilor unităţilor bancare participante în compensare sunt înregistrate în conturile curente deschise de către băncile respective, la banca centrală, rezultând soldurile nete ale compensării;5 – banca beneficiarului prezintă cambia la plată la o casă de compensaţii, băncii plătitorului (trasului);6 – trasul debitează contul trăgătorului cu suma înscrisă pe cec;7 - în cadrul şedinţei de compensare, banca trasului introduce scriptic în compensare cecul; soldurile nete ale conturilor unităţilor bancare participante în compensare sunt înregistrate în conturile curente deschise la banca centrală, rezultând soldurile nete ale compensării;8 - banca beneficiarului creditează contul acestuia;9 - stingerea creanţelor beneficiarului.
Săvoiu, V - Banca Centrală şi Sistemele de Plăţi de Interes Naţional, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998, p.158.
28
CASĂ DE COMPENSAŢII
BANCĂ CENTRALĂ (BC)
INTERMEDIARI
BENEFICIAR Y
INTERMEDIAR 2
PLĂTITOR X
7 7
55
9
2
8 6
1
3
4
2.2.2.3. Biletul la ordin
Biletul la ordin, ca şi cambia, face parte din categoria titlurilor de credit. Având
o structură foarte apropiată de aceea a cambiei şi îndeplinind aceleaşi funcţii
economice, biletul la ordin este reglementat prin acelaşi act normativ: Legea
nr.58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, modificată prin Legea nr.83/1994,
Normele cadru nr.6/1994 şi Normele Tehnice nr.10/1994 privind cambia şi biletul la
ordin.
De altfel, regulile privind transmiterea, analizarea, scadenţa, plata, dobânda,
regresul în caz de neplată, protestul şi anularea sau înlocuirea titlului în cazul furtului,
pierderii sau distrugerii biletului la ordin sunt aceleaşi ca şi pentru cambie.
Titlul este creat de subscriitor, în calitate de debitor, care se obligă (îşi dă sieşi
ordin de plată) să plătească o sumă de bani fixată, la un anumit termen sau la
prezentarea unei alte persoane, denumită beneficiar, care are calitatea de creditor.
Mai trebuie amintit că obligatul principal la plata unui bilet la ordin este
subscriitorul.
Biletul la ordin este un caz particular al cambiei, participanţii la circuitul
cambial împărţindu-şi riscurile ca în cazurile acesteia.
29
Figura 4. Schema de circuit a biletului la ordin, conform prevederilor Legii nr.58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, modificată prin Legea nr.83/1994
netPrezintă biletul Prezintă biletulla ordin la plată la ordin la plată
conturi centralizate 1,2
Transfer Transferfonduri fonduri
Remite CreditareBO spre cont Debitareîncasare Stingerea creanţelor cont
Girează BOEmite BO
Active transferate Active transferate(obiectul underlying (obiectul underlying transaction) transaction)
1 - între subscriitor (emitent) şi beneficiar se încheie un contract având ca obiect active transferate;2 - subscriitorul emite un bilet de ordin pe care îl transmite beneficiarului;3 - beneficiarul biletului la ordin are o datorie asumată printr-un contract faţă de o terţă persoană;4 - beneficiarul transmite prin gir biletul la ordin, el devenind girant, iar terţul, ca nou posesor al titlului, girator;5 - giratarul emite spre încasare biletul de ordin băncii sale;6 - banca giratarului prezintă biletul la ordine la o casă de compensaţii băncii subscriitorului;7 - banca subscriitorului debitează contul acestuia cu suma înscrisă pe biletul de ordin;8 -in cadrul şedinţei de compensare, banca subscriitorului introduce scriptic în compensarea biletul la ordine; soldurile nete ale conturilor unităţilor bancare participante în compensare sunt înregistrate în conturile curente deschise la banca centrală, rezultând soldurile nete ale compensării;9 - banca giratarului creditează contul curent al giratarului cu suma înscrisă pe biletul la ordin;10 - stingerea creanţelor de către participanţii la circuitul BO.
Săvoiu, V - Banca Centrală şi Sistemele de Plăţi de Interes Naţional, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998, p.145.
30
CASĂ DE COMPENSAŢII
BANCĂ CENTRALĂ (BC)
INTERMEDIARI
GIRATARAR Z(CREDITORUL LUI Y)
INTERMEDIAR 2
SUBSCRIITOR X(DEBITORUL LUI Y)
8 8
66
10
3
97
25
BENEFICIAR Y(CREDITORUL LUI X)
GIRANT Y(DEBITORUL LUI Z)
4
1
2.3. Contracte standard
Instrumentele de plată fiind întemeiate pe instrucţiuni pentru plată, protejate de
lege şi/sau de contracte, ele însele pot fi aranjate (înseriate şi hibridate) prin
intermediul contractelor, rezultând astfel modalităţi de plată ca standing order şi direct
debit. Instrumentele de plată sunt considerate de lege fie individual, fie în serii de
instrucţiuni de acelaşi tip. Acestea au la bază voinţa plătitorului de a le înseria,
contractată cu un intermediar pentru plăţi (standing order este o astfel de serie din
categoria credit-transferurilor). Având în vedere că prin contractarea obligaţiilor pe
baza voinţei părţilor precum şi prin consecinţele ce pot deveni complexe ale legăturii
între clauzele contractului pe parcursul îndeplinirii acestuia, pot apărea variaţii
individualeale unui circuit de executare a direct-debitului şi standing order-ului prin
care acestea pot depăşi categoria de instrucţiuni pentru plată, se poate lua principal
notă de rezervă ca în toate cazurile individuale ale utilizării acestora ele să poată fi
încadrate în tipul de instrucţiune pentru plată pe baza căreia contractele au fost
proiectate.
2.3.1. Standing order (ordin de plată programată)
Standing order reprezintă o modalitate modernă de plată ce constă în executarea
de către banca plătitorului, la date şi sume fixate în prealabil, de ordine de plată în
favoarea unui terţ, numai pe baza clauzelor contractuale, convenite expres.
Contractul de standing order are drept obiect executarea unei serii de
instrucţiuni pentru plată de tip credit-transfer, conform prevederilor contractuale între
plătitor şi banca sa, ca bancă remitentă. În vederea uniformizării practicii bancare,
conform normelor B.N.R. nr.9/1996 privind executarea ordinelor de plată programată,
contractul cuprinde următoarele elemente obligatorii:
1)denumirea obligatorie - standing order;
2)identificarea părţilor contractante: (a)banca plătitorului (denumirea băncii iniţiatoare
a OP) şi (b) plătitorul (numele sau denumirea persoanei şi contul deschis la banca
plătitorului din disponibilul căruia să poată fi provizionată plata);
31
3)identificarea beneficiarului (unic), a persoanei sau instituţiei în favoarea căreia banca
plătitorului va emite şi va executa ordine de plată conform mandatului primit de la
plătitor (obligatoriu: numele sau denumirea beneficiarului, contul deschis la banca
destinatară şi codul fiscal);
4)identificarea băncii beneficiarului ca bancă destinatară a ordinului de plată;
5)obiectul contractului, care va include instrucţiunea necondiţionată de plată
(formulare exemplificativă: “banca plătitorului va îndeplini mandatul plătitorului prin
emiterea şi executarea de ordine de plată, conform programării din prezentul
contract”);
6)programarea seriei de ordine de plată;
7)explicaţia datei (menţiune obligatorie); banca plătitorului îşi asumă obligaţia ca data
plăţii să fie data calendaristică la care fiecare sumă va apărea integral în extrasul de
cont al beneficiarului şi ca data plăţii să figureze în mod obligatoriu pe ordinele de
plată, devenind menţiune obligatorie în înţelesul normelor-cadru ale B.N.R.
nr.15/1994, privind OPH;
8)menţiuni speciale de identificare a conţinutului economic al underlying transaction
ce presupun că, anterior contractului de standing order, plătitorul are un contract
comercial de plată prin rambursarea datoriilor în sume şi la date fixe (lunar, trimestrial,
anual, conform contractului); aceasta explică de ce uneori contractul de standing order
nu este contract bancar ci o simplă clauză în contractul între plătitor şi beneficiar,
adusă de către plătitor la cunoştinţa băncii sale odată cu acordul său.
Contractul de standing order încheiat este un contract de mandat (banca să
execute ordine de plată la datele şi în sumele convenite prin contract).
Îndeplinind mandatul, banca plătitorului:
►emite OPH astfel încât termenul de decontare, data plăţii (creditării contului
beneficiarului) să fie cea planificată prin contract; se completează rubrica ”compensare
la …” şi, în funcţie de data plăţii ”P”, se stabileşte ziua de compensare conform
Regulamentului B.N.R. nr. 10/1994 privind compensarea multilaterală a plăţilor
interbancare fără numerar pe suport de hârtie;
►debitează contul plătitorului cu suma aferentă OPH.
Riscurile plătitorului sunt practic inexistente. Avantajele însă constau în faptul
că-şi poate organiza eficient trezoreria şi deţinerile de numerar, inclusiv prin aceea că
32
se elimină procedura de emitere succesivă a unor ordine de plată în favoarea aceluiaşi
beneficiar, această responsabilitate fiind preluată de către bancă pe baze comerciale.
Periodicitatea efectuării plăţilor precum şi cunoaşterea în avans a sumelor ce trebuie
onorate reprezintă criterii ce stau la baza fundamentării unor decizii corecte de
management financiar.
Riscurile intermediarului (banca plătitorului ca bancă remitentă) pot fi limitate
sau pot fi repartizate prin convertirea unor clauze asiguratorii cu plătitorul. Pentru
limitarea riscurilor de neplată, banca plătitorului poate conveni cu plătitorul de
contract orice menţiune care să ducă la îndeplinirea acestuia, inclusiv:
▪ referinţe asupra tranzacţiei între plătitor şi beneficiar care a generat plata prin OPP;
▪ referinţe asupra înţelegerilor dintre plătitor şi beneficiar referitoare la răspunderile în
circulaţia informaţiei privind constituirea şi stingerea de obligaţii între aceştia, inclusiv
a obligaţiilor de a notifica modificările şi anulările mandatului de plată prin OPP;
▪ referinţe asupra implicaţiilor contractului cu privire la activităţile plătitorului de
urmărire şi de control ale disponibilităţilor sale băneşti în raport cu obligaţiile de plată
prin OPP.
Principalul avantaj al băncii plătitorului constă în eficientizarea activităţii de
decontare prin eliminarea operaţiilor specifice de recepţie şi autentificare la ghişeu: pe
piaţa vânzătorului (cum este la noi) însă banca poate atrage şi float prin provizionarea
plăţii.
Riscurile beneficiarului sunt practic inexistente, dar îi pot fi asociate cele
specifice conceptului de transfer-credit (relativ puţine şi improbabile într-o practică
bancară sănătoasă). Avantajele beneficiarului decurg din executarea întocmai şi la timp
a plăţilor prevăzute în contractul de standing order. Astfel, beneficiarul are
posibilitatea eliminării riscului generat de lipsa de lichiditate.
33
Figura 5. Schema de circuit a plăţii prin standing order, conform prevederilor Normelor-cadru nr.9/1996 privind executarea ordinelor de plată programată
Prezintă Prezintă OPH la plată OPH la plată
Transfer Transferfonduri fonduri
Creditare Contract de Debitarecont standingOPH
Stingerea ordercreanţei creanţelor
Active transferate (obiectul underlying transaction)
1 - încheierea unui contract comercial între plătitor şi beneficiar având stipulată clauza de plată prin rambursarea de sume la date fixate (lunar, trimestrial, semestrial, anual, conform contractului);2 - încheierea unui contract SO prin care plătitorul mandatează banca să execute ordine de plată la datele şi în sumele convenite prin contract; banca plătitorului emite OPH astfel încât termenul de decontare, data plăţii (creditării contului beneficiarului) să fie cea planificată prin contract se completează rubrica "compensabil la ..." şi, în funcţie de data plăţii "P", se stabileşte ziua de compensare conform Regulamentului BNR nr.l0/1994;3 - banca plătitorului debitează contul plătitorului cu suma aferentă OPH;4- procedura de decontare a OPH respectă reglementări la BNR în vigoare şi se aliniază circuitelor, termenelor şi intervalelor de timp obligatorii prevăzute în Regulamentul BNR nr.10/ 1994;4' - soldurile nete ale conturilor unităţilor bancare, participante în compensare sunt înregistrate în conturile curente deschise de către băncile respective la banca centrală, rezultând soldurile nete ale compensării;5 - banca beneficiarului creditează contul acestuia cu suma înscrisă aferentă OPHacceptat;6 - stingerea creanţelor beneficiarului .
Săvoiu, V - Banca Centrală şi Sistemele de Plăţi de Interes Naţional, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998, p.167.
34
CASĂ DE COMPENSAŢII
BANCĂ CENTRALĂ (BC)
INTERMEDIAR 1
BENEFICIAR Y
INTERMEDIAR 2
BENEFICIAR X
4’ 4’
4 4
6
1
5 2 3
2.3.2. Direct debit (ordin de plată la cererea directă a beneficiarului prin
debitarea cu consimţământ a contului plătitorului)
Direct debit reprezintă o modalitate directă de plată ce constă în debitarea de
către banca plătitorului a contului acestuia la iniţiativa beneficiarului, având în
prealabil consimţământul titularului de cont. Direct debit este suigeneris un cec
sublimat.
Derularea acestei modalităţi de plată reglementată printr-un contract care, în
vederea uniformizării practicii bancare, cuprinde următoarele elemente obligatorii:
1)menţiunile protejate (plată prin prelevare consimţită sau plată prin prelevare directă
sau prescurtat – direct debit, în conformitate cu practica internaţională) înscrise în
denumirea şi, ori de câte ori este necesar, în cuprinsul contractului;
2)numele sau denumirea plătitorului ca parte a contractului sau în conformitate cu
Regulamentul B.N.R. nr.8/1994 privind ordinul de plată denumit în continuare
Regulament;
3)denumirea băncii plătitorului ca parte a contractului şi ca bancă iniţiatoare, în
conformitate cu Regulamentul;
4)numele sau denumirea beneficiarului, în conformitate cu Regulamentul;
5)denumirea băncii beneficiarului ca bancă destinatară, în conformitate cu
Regulamentul;
6)un cont al plătitorului, din disponibilul căruia să poată fi provizionată fiecare plată
cerută prin APD, astfel încât banca plătitorului să poată executa fiecare ordin de plată
corespunzător la dat şi în suma cerută prin APD şi consimţite de plătitor;
7)un cont al beneficiarului deschis la banca destinatară pentru toate ordinele de plată
executabile prin contract.
Etapele desfăşurării modalităţii de plată prin direct debit sunt prezentate în
figura 6.
Riscurile plătitorului sunt practic inexistente. Avantajele plătitorului constau în
faptul că îşi poate organiza eficient derularea operaţiunilor de plăţi: prin clauze
contractuale plătitorul autorizează banca să execute întocmai şi la termen obligaţiile de
plată faţă de un anumit beneficiar. Banca plătitorului nu poate efectua plăţi generate de
35
direct debit decât cu consimţământul prealabil al titularului de cont. Periodicitatea
efectuării plăţilor precum şi confirmarea în avans a sumelor ce trebuie onorate,
reprezintă criterii ce stau la baza fundamentării unor decizii corecte de management
financiar. Pentru limitarea erorilor şi a posibilităţilor de abuz ale beneficiarului,
plătitorul poate selecta, pe baza referinţelor un beneficiar cu bonitate şi reputaţie certă,
în domeniul lor de activitate, precum şi în raporturile cu societăţile bancare.
Riscurile intermediarului pot fi limitate sau pot fi repartizate prin convenirea
unor clauze asiguratorii cu plătitorul. Pentru limitarea riscurilor de neplată, banca
plătitorului poate conveni cu plătitorul, în contract, orice menţiune care să ducă la
îndeplinirea acestuia, inclusiv:
▪ referinţe asupra tranzacţiei între plătitor şi beneficiar care urmează a fi plătite prin
direct debit;
▪ referinţe asupra înţelegerii între plătitor şi beneficiar referitoare la răspunderile în
circulaţia informaţiei privind constituirea şi stingerea de obligaţii precum cererile de
plată prin direct debit, modificările şi anulările de APD;
▪ referinţe asupra implicării în contract a activităţilor plătitorului de urmărire şi control
asupra disponibilităţilor sale băneşti în raport cu obligaţiile ce-i revin în direct debit;
Riscul beneficiarului este acela de a nu încasa creanţa, ceea ce îi poate cauza
criză momentană de lichidităţi. Avantajul beneficiarului, în calitate de colector de
plăţi, constă în faptul că el este cel care iniţiază această modalitate de plată, având
posibilitatea gestionării eficiente a lichidităţilor.
36
Figura 6. Schema de circuit a plăţii prin direct debit, conform prevederilor Regulamentului BNR nr.4/1996 privind plata prin OP la cererea directă a beneficiarului
prin debitarea cu consimţământ a contului plătitorului
netPrezintă PrezintăOPH la plată OPH
la plată
Transfer Transferfonduri fonduri
Remite APD
Creditare ContractDebitarecont de direct Acordulcont
Stingerea debit plătitorului creanţelor
Active transferate (obiectul underlying transaction)
1 - încheierea unui contract comercial între plătitor şi beneficiar având stipulată clauza de plată prin rambursarea datoriilor în sume variabile şi în mod regulat (lunar, trimestrial, semestrial, anual, conform contractului);2 - încheierea unui contract de direct debit prin care plătitorul mandatează banca sa să debiteze contul, având consimţământul său în prealabil, la primirea unei înştiinţări de plată din partea beneficiarului;3 - beneficiarul iniţiază plata prin emiterea unui APD, care nu este un instrument de plată ci o solicitare de plată pentru executarea de către banca plătitorului a unui ordin de plata în acest sens;3' - la recepţia unui APD, banca plătitorului cere consimţământul privind debitarea contului acestuia prin executarea unui OPH (în baza APD), respectând menţiunile înscrise pe APD; după primirea consimţământului plătitorului, banca plătitorului emite un OPH în suma consimţită de către plătitor în favoarea beneficiarului; banca plătitoare completează rubrica "compensabil la ..." şi, în funcţie de data plăţii "P" (preluate din APD), stabileşte ziua compensării, conform Regulamentului BNR nr.l0/1994;4 - banca plătitorului debitează contul plătitorului cu suma înscrisă în OPH;5 - procedura de decontare a OPH respectă reglementări ale BNR în vigoare şi se aliniază circuitelor, termenelor şi intervalelor de timp obligatorii prevăzute în Regulamentul B.N.R. nr.10/ 19945' - soldurile nete ale conturilor unităţilor bancare participante în compensare sunt înregistrate în conturile curente deschise de către băncile respective la banca centrală rezultând soldurile nete ale compensării;6 - banca beneficiarului creditează contul acestuia cu suma aferentă OPH acceptat;
37
CASĂ DE COMPENSAŢII
BANCĂ CENTRALĂ (BC)
INTERMEDIARI
BENEFICIAR Y
INTERMEDIAR 2
PLĂTITOR X
5’ 5’
55
7
1
62 4
3’3
6' - stingerea creanţelor beneficiarului .
Prin urmare, ar fi poate mai potrivit să fie considerate medii de decontare
instrumentele de plată rezultate în urma aplicării legii ori voinţei părţilor pentru a
instrumenta plata. Într-o astfel de abordare, atât o monedă metalică în circulaţie cât şi
un virament pe suport de hârtie, un card ori un mesaj într-o reţea de computere,
indiferent de specificul tehnic al instrumentării lor, reprezintă pentru utilizator un
mediu contractat care face gestionabilă informaţia nonfinanciară şi financiară.
Gestiunea este posibilă prin aceea că în contract se prevede , chiar implicit, că o
instrucţiune pentru plată este instrumentată şi documentată legal pentru a fi
transferabilă în vederea finalizării unei plăţi cu efectul legal al unui credit transfer sau
cu un efect ce va fi redus, în cele din urmă, la efectul legal al unui credit transfer şi
decontat irevocabil pe bază brută (în moneda băncii centrale).
2.4. Structura şi evoluţia operaţiunilor de decontare pe categorii de clienţi
Luând în considerare o perioadă de trei ani şi cinci luni, situaţia în mărime
absolută a numărului de clienţi a sucursalei Iaşi a B.R.D.- Groupe Societe Generale, se
prezintă astfel:
Număr titulari de cont
din care:
ANI
2001 2002 2003 31.05.2004
Persoane fizice 10.300 13.100 17.500 19.700
Persoane juridice 2.600 2.950 3.550 4.050
Pe ansamblul celor 3 ani şi 5 luni se constată o creştere a numărului clienţilor
băncii (realizându-se astfel unul din obiectivele pe care B.R.D.- Groupe Societe
Generale le are mereu în vedere). În totalul clienţilor ponderea cea mai mare o deţin
persoanele fizice, iar cea mai mică agenţii economici, lucru prezentat în graficul
următor:
Săvoiu, V - Banca Centrală şi Sistemele de Plăţi de Interes Naţional, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998, p.169.
38
În mărime absolută numărul total al clienţilor este prezentat în graficul nr. 2:
Pentru perioada luată în considerare în legătură cu clienţii, la Sucursala Iaşi a B.R.D.- Groupe Societe Generale S.A. se mai pot prezenta următoarele date:
mil. lei
An Credite DisponibilităţiVenituri din: Cheltuieli
dobânzi comisioane cu operaţiuni
General administrative
profit
2001 300.000 220.000 133.000 17.000 53.000 12.000 85.000
2002 700.000 400.000 155.000 35.000 68.000 17.000 105.000
2003 1.100.000 700.000 210.000 50.000 110.000 25.000 125.000
Mai
2004
950.000 800.000 121.000 19.000 61.000 12.000 67.000
39
Se observă că sumele ce reprezintă creditele acordate nu diferă foarte mult de
cele ce reprezintă disponibilităţile păstrate la bancă, ceea ce demonstrează faptul că
unitatea îşi acoperă necesarul de resurse din disponibilităţile proprii.
Aceste cifre ridicate ale creditelor reflectă disponibilitatea băncii de a veni în
sprijinul relansării şi dezvoltării economice, cu precădere a sectorului productiv,
aceasta datorându-se şi profitului considerabil al băncii.
Se observă faptul că în toţi aceşti ani banca a desfăşurat o activitate profitabilă
(venituri mai mari decât cheltuielile) ceea ce dovedeşte credibilitatea şi
profesionalismul de care se bucură B.R.D.- Groupe Societe Generale S.A. Iaşi şi nu în
ultimul rând că are o clientelă serioasă.
Situaţia creditelor şi disponibilităţilor este reprezentată în graficul nr. 3:
De interes este şi prezentarea pentru această perioadă a situaţiei dobânzilor
percepute la credite şi a celor acordate la depozite: la vedere şi la termen (funcţie de
durată):
Ani
Dobânzi
Percepute Plătite
la vedere la termen
% % %
2001 50-65% 20-22% 40-60%
2002 47-58% 18-20% 40-55%
2003 45-55% 15-18% 37-43%
01.05.2004 45-51% 15% 31-37%
40
Se poate observa că nivelul dobânzilor la creditele acordate au înregistrat
nivelul cel mai ridicat în 2001, respectiv 65%, după care a scăzut, ceea ce dovedeşte că
a crescut încrederea băncii în capacitatea agenţilor economici de a rambursa creditele
acordate (dobânda la credite trebuie să fie mai mare cel puţin cu 5% decât dobânda
acordată la depozite).
Scăderea dobânzilor denotă şi scăderea inflaţiei.
Situaţia dobânzilor percepute în perioada 2001 – Mai 2004 este prezentată în
graficul nr. 4:
Situaţia dobânzilor plătite la termen în perioada 2001 – mai 2004 este
prezentată în graficul nr.5:
41
Dobânzile se modifică în funcţie de :
- evoluţia macroeconomică actuală şi de perspectivă;
- stabilitatea pe piaţa interbancară;
- corelarea dobânzilor cu rata inflaţiei prognozate.
Situaţia privind sumele derulate prin conturile de disponibilităţi în perioada
analizată se prezintă astfel:
Ani Plăţi (diferite datorii) Încasări
2001 7.720.517 7.917.325
2002 8.375.706 8.794.491
2003 10.135.013 10.374.987
Mai 2004 6.067.667 6.151.285
2.5. Analiza activităţii plăţilor pe modalităţi şi instrumente
Pentru analiza activităţii plăţilor am luat în considerare circuitul local al
instrumentelor, circuit care are loc între Sucursala Iaşi a B.R.D.- Groupe Societe
Generale şi Banca Comercială Română – Sucursala Iaşi.
Această situaţie este analizată separat pentru instrumente de credit şi separat,
pentru instrumente de debit.
Circuitul local de decontare a instrumentelor de credit
Ani Număr instrumente Valoare (mil. lei)
2001 1.315 32.155
2002 1.405 39.951
2003 1.461 48.193
Mai 2004 655 21.613
Circuitul local de decontare a instrumentelor de debit
Ani Număr instrumente Valoare (mil. lei)
2001 1.217 22.185
2002 1.480 27.178
2003 1.533 31.435
Mai 2004 639 13.931
42
Predominante sunt instrumentele de debit.
Aceste situaţii sunt prezentate în graficele 6 şi 7:
Structura valorică şi numerică a instrumentelor de plată de debit
decontate interbancar se prezintă astfel:
AniCircuitul de decontare a
cecului
Număr instrumente în mărime Valoare
(mil. lei)absolută relativă (%)
2001 local 8.495 17,5% 131.209intrajudeţean 13.001 26,8% 199.837interjudeţean 27.035 55,7% 583.089Total 48.531 100,0% 914.135
2002 local 9.732 17,8% 163.228intrajudeţean 14.038 25,7% 220.611interjudeţean 30.925 56,5% 599.643Total 54.695 100,0% 983.482
43
2003 local 11.524 19,3% 205.125intrajudeţean 15.040 25,2% 257.786interjudeţean 33.028 55,4% 300.301Total 59.592 100,0% 763.212
Mai 2004 local 5.635 20,6% 100.302intrajudeţean 7.100 26,0% 121.752interjudeţean 14.595 53,4% 358.512Total 27.330 100,0% 580.566
În toţi aceşti ani ponderea cea mai mare o deţin instrumentele ce circuit
interjudeţean.
Numărul total al cecurilor este prezentat în graficul nr. 8:
La nivelul anului 2003, ponderea cecurilor decontate local, intrajudeţean
respectiv interjudeţean este prezentată în graficul nr.9:
44
Structura valorică şi numerică a instrumentelor de plată de credit decontate intrabancar
se prezintă astfel:
AniCircuitul de decontare a ordinului de plată (OPH)
Număr instrumente în mărime Valoare
(mil. lei)absolută relativă (%)
2001 local 15.875 10,4 356.349intrajudeţean 11.300 7,4 337.862interjudeţean 125.303 82,2 370.694Total 152.478 100,0% 4.396.905
2002 local 18.939 11,1 484.428intrajudeţean 11.726 6,9 400.369interjudeţean 139.302 82,0 4.530.308Total 169.967 100,0% 5.415.105
2003 local 19.900 11,5 552.053intrajudeţean 10.696 6,2 384.458interjudeţean 142.504 82,3 4.950.532Total 173.100 100,0% 5.887.043
Mai 2004 local 9.195 12,3 264.323intrajudeţean 5.290 7,1 204.982interjudeţean 60.210 80,6 2.260.677Total 74.695 100,0% 2.729.982
La fel ca şi în cazul cecului, şi în cazul OPH, în toţi anii analizaţi ponderea cea
mai mare o deţin instrumentele cu circuit interjudeţean.
Sumele mai mari înregistrate în cazul OPH, spre deosebire de cec,
demonstrează utilizarea mai frecventă a ordinului de plată (fapt care se datorează
siguranţei mai mari în utilizarea pe care o prezintă OPH); spre deosebire, cecul este
mai nesigur deoarece nu poate fi verificată existenţa disponibilului în contul
plătitorului.
Numărul total OPH poate fi observat din graficul nr. 10:
45
La nivelul anului 2003, ponderea OPH decontate local, intrajudeţean respectiv
interjudeţean poate fi reprezentat în graficul nr. 11 astfel:
Ca şi în cazul cecului, în cazul OPH, circuitul interjudeţean deţine ponderea cea
mai mare.
2.6. Instrumente electronice de plată
Plăţile prin intermediul instrumentelor electronice reprezintă ca natură tot o
modalitate de instrumentare a plăţilor fără numerar dar care, prin posibilităţile
tehnologiei informatice, asumă nu numai instrumentul de plată ci şi, în mod corelat ori
chiar concomitent cu acesta, segmente de prelucrare a informaţiei, care în varianta
instrumentelor de plată pe suport de hârtie erau disjuncte de procedurile de prelucrare.
Plăţile electronice reprezintă probabil un salt calitativ, revoluţionar, care are
drept rezultat nu numai aşa-zisa “dematerializare” şi certa automatizare care, reducând
riscul erorii umane ori transmisiei către mijloace neomogene de prelucrare măreşte
cost-eficienţa, dar probabil mai are ca rezultat şi accesul direct, într-o perspectivă nu
prea îndepărtată la tranzacţii cu bani privaţi ori chiar direct cu unităţi de valoare
stocabilă care nu are conotaţii monetare (schimbul direct de valoare-muncă,
virtualizarea monedei, inutilitatea rolului social al autorităţii monetare). O etapă
intermediară către această dezintermediere monetară este în curs de a-şi arăta
rezultatele în ţările avansate prin aşa-numitul “cash management systems”. Premiza
acestora este fuziunea între natura operaţiei de plasament bănesc şi instrumentul de
46
plată care îi este asociat, momentele şi riscurile specifice tranzacţionării şi cele
corespunzătoare plăţii fuzionând într-o unică procedură automată.
Din multitudinea de experienţe aflate încă în curs, o preferinţă certă o reprezintă
instrumentarea plăţilor electronice prin card (card based). Canalul de telecomunicaţii
specializându-se, o altă categorie de plăţi electronice s-a născut direct
dezinstrumentată (phone banking, network based banking).
Tipuri de banking şi caracteristica critică a instrumentelor de plată*
Din gama produselor Electronic Banking, B.R.D.-Groupe Societe Generale
pune la dispoziţia clienţilor săi, începând cu 1 Aprilie 2004 – MULTIX – serviciu tip
“bancă la distanţă”, menit să faciliteze derularea afacerilor acestora.
MULTIX se adresează persoanelor juridice clienţi B.R.D.-Groupe Societe
Generale şi în special clienţilor care au nevoie să efectueze un număr mare de
operaţiuni de plată şi clienţilor cu mai multe conturi deschise la unităţi diferite.
* Săvoiu, V - Banca Centrală şi Sistemele de Plăţi de Interes Naţional
47
Client banking(ATM,
phone banking)
Acquirer banking(EFTM, phone authorisation)
Electronic banking(network shopping,
smart card)
Branch banking(la ghişeu)
Acces Internet
Card cu bandă magnetică - chip
Card cu bandă magnetică
Suport hârtie
Suport hârtie condiţionată pentru automatizări
MULTIX este denumirea comercială B.R.D.-Groupe Societe Generale a
pachetului de programe Multicash.
Pachetul software MULTIX permite transferul de date între bancă şi clienţi, cu
următoarele facilităţi de bază:
-vizualizarea parametrilor
-transmiterea la bancă a ordinelor de plată interne
-transmiterea la bancă a ordinelor de plată internaţionale
-furnizarea de informaţii generale de către bancă.
Structurat pe patru module puse în bloc la dispoziţia clientului, serviciul
MULTIX are următoarele funcţii:
1.Modulul de bază (Cash Management)
Administrarea generală a programului:
-selectarea parametrilor;
-selectarea opţiunilor disponibile;
-crearea şi gestiunea limitelor de competenţa de utilizare a produsului la client;
-acordarea drepturilor de acces la anumite module, funcţie de alegerile clientului
-organizarea bazelor de date.
Vizualizarea şi tipărirea datelor primite de la bancă (baze de date
disponibile: conturi, extrase de cont, solduri, tranzacţii). Pentru limitarea volumului de
date afişate sau tipărite se pot impune criterii de selecţie cum ar fi: data, suma, număr
de cont, valuta contului, banca.
Planning – permite efectuarea unor estimări privitoare la situaţia ordinelor de
plată. Înregistrările se pot introduce automat sau manual.
2.Modulul de plăţi în lei – introducerea, aprobarea şi transmiterea ordinelor de
plată în lei.
3.Modulul de plăţi în valută - introducerea, aprobarea şi transmiterea ordinelor
de plată în valută.
4.Modulul de semnătură electronică.
Urmărind furnizarea de servicii de calitate clienţilor săi, securitatea serviciului
este asigurată pe trei nivele:
48
I. La nivelul clientului:
▪ restricţionarea accesului la diverse funcţii şi meniuri din program prin definirea de
utilizatori, grupuri de utilizatori, grupuri de conturi şi acordarea de drepturi de acces
acestora sau pe acestea;
▪ la emiterea ordinului de plată este necesară minim o aprobare pentru executarea
acestuia. Pentru ridicarea nivelului de securitate al operaţiunii, clientul poate opta
pentru două aprobări în vederea executării ordinului de plată;
▪ instalarea semnăturii electronice.
II. La nivelul legăturii client-bancă se foloseşte un sistem de incriptare cu
schimbarea cheilor publice (cheia se află în posesia unei persoane autorizate şi este
protejată cu una sau două parole de comunicaţie).
III. La nivel de server : la definirea clientului pe serverul băncii, acestuia i se pot
acorda anumite drepturi.
Instalarea programului poate fi făcută:
-local (pe un singur calculator);
-în reţea.
Comunicarea client-bancă se face prin intermediul:
-conexiuni telefonice directe sau
-conexiune X25
iar ca accesoriu: modem.
Avantajele pe care le oferă MULTIX:
▪ acces la serviciile băncii 24 ore din 24, 7 zile din 7;
▪ evidenţa zilnică a operaţiunilor efectuate în cont;
▪ simplificarea procedurilor legate de efectuarea plăţilor în lei şi valută, precum şi a
celor legate de obţinerea extrasului de cont;
▪ securitate, confidenţialitate şi control mai bun al operaţiunilor;
▪ accelerarea schimbului de informaţii între client şi bancă;
▪ reducerea costurilor legate de comisioane;
▪ înregistrări operative în contabilitate, cu condiţia existenţei la client a unui soft care
să permită efectuarea acestui tip de operaţie.
49
2.6.1.Cardul
O adevărată ofensivă împotriva numerarului în circulaţie este dusă de
implementarea şi în România a folosirii cardului.
Deţinerea unui card este la îndemâna oricărei persoane din România care, prin
deschiderea unui cont de card, are acces la serviciile bancare pe care le presupune
deţinerea unui asemenea cont. Astfel, de la alimentarea cardului (cu virarea salariului,
pensiei, ajutor de şomaj direct în cont), la o serie de plăţi simple (plata curentului
electric, a telefonului, etc.) şi plăţi mai sofisticate (rată la un credit, prima de asigurare,
contribuţii periodice la un fond de asigurare) sunt tot atâtea servicii bancare de care
beneficiază deţinătorii de card.
B.R.D. MAESTRO este un card emis sub însemnele Organizaţiei
Eurocard/Mastercard şi este destinat persoanelor fizice pentru plata salariilor.
B.R.D. MAESTRO este un card de debit emis în lei şi poate fi utilizat în mediul
electronic, atât pe teritoriul naţional, cât şi în afara graniţelor ţării (în străinătate, având
disponibil în lei în contul de card, de la ATM-uri se poate ridica numerar în valuta
solicitată).
Este un card ce poate fi folosit atât pentru eliberare de numerar, 24 ore din 24, 7
zile din 7, de la reţeaua naţională şi inetrnaţională de bancomate, cât şi pentru
cumpărarea de bunuri şi servicii de la comercianţii acceptanţi care au afişate mărcile
Maestro şi/sau edc/Maestro şi/sau ec/Cirrus.
Termenul de valabilitate este de 2 ani.
Achiziţionarea acestui tip de card prezintă avantaje atât pentru persoanle
juridice, cât şi pentru cele fizice.
Avantaje persoane juridice:
● gestiunea simplificată a salariilor;
● eliminarea riscurilor legate de operaţiunile cu numerar;
● fără comisioane de emitere şi utilizare a cardului;
● fără comisioane pentru utilizarea cardului la comercianţii acceptanţi;
● comisioane mici pentru retragere numerar;
● fără comisioane la virarea sumei din contul curent în contul de card.
50
Avantaje persoane fizice:
● dobânda la disponibilităţi este de 18% - cea mai mare dobândă la vedere de pe piaţa
bancară românească;
● posibilitatea obţinerii unui credit de până la 70% din salariul lunar net – fără alte
formalităţi: contract de credit, giranţi, etc.;
● dobânda la creditul de pe card este fluctuantă – în prezent 25%/an;
● creditul se rambursează automat din următoarea alimentare a cardului – salariu
avans/lichidare sau depuneri personale la ghişeele băncii, inclusiv dobânda;
● acces non-stop la ATM;
● posibilitatea verificării operaţiunilor efectuate de către posesor;
● fără comisioane pentru utilizare card la comercianţii acceptanţi;
● posibilitatea efectuării de plăţi către MOBILFON şi MOBILROM pentru facturi
CONNEX şi ORANGE direct prin bancomat – fără comision la plată.
B.R.D. VISA ELECTRON – este un card de debit în lei, cu utilizare numai pe
teritoriul României, funcţionează numai în mediul electronic, termenul său de
valabilitate fiind de 2 ani.
Utilizarea acestui card se face în limita disponibilităţilor din cont,
nepercepându-se taxe de emitere şi comisioane de utilizare anuală, iar alimentarea
contului unui astfel de card este necomisionabilă.
Un element de noutate îl constituie şi faptul că pe contul acestui card se pot vira
dobânzile lunare ale eventualelor depozite deţinute de B.R.D.
B.R.D. VISA CLASSIC în lei – este un card de credit destinat persoanelor
fizice care funcţionează numai pe teritoriul României şi se utilizează atât în mediul
electronic cât şi în mediul mecanic. Funcţionează pe baza unei linii de credit acordată
de bancă – maxim 2 salarii nete, cel mult echivalentul a 1000 USD – după efectuarea
unei analize de bonitate a clientului. Lunar, posesorul unui astfel de card este obligat
să plătească 20% din soldul evidenţiat în extrasul de cont care se eliberează lunar la
sediul băncii unde s-a depus documentaţia. Pentru acest tip de card se percep taxe de
emitere şi comisioane de utilizare anuală, iar termenul său de valabilitate este de 2 ani.
B.R.D. VISA CLASSIC în USD – este un card de debit în USD, cu circulaţie
internă şi externă, cu o valabilitate de 2 ani.
51
Prin intermediul acestui card se pot face plăţi sau se poate retrage numerar pe
teritoriul României în lei, în străinătate-în moneda ţării respective. La acest tip de card
se percep taxe de emitere şi comisioane de utilizare anuală iar alimentarea lui este
necomisionabilă şi se poate efectua de la orice sediu B.R.D. în contul aferent, numai în
USD.
Pentru toate tipurile de card oferite de B.R.D.- Groupe Societe Generale se
poate desemna un utilizator autorizat, membru de familie – rudă de gradul I, cu vârsta
peste 18 ani.
B.R.D. VISA BUSINESS în lei şi USD – ambele sunt carduri de debit
destinate persoanelor juridice române. Au o valabilitate de 2 ani. Pot fi utilizate atât în
mediul electronic cât şi mecanic la comercianţii acceptanţi, unităţi care au afişată
marca VISA. Cardul VISA BUSINESS în lei poate fi utilizat numai pe teritoriul
României pentru cumpărarea de bunuri şi servicii de la orice comerciant acceptant
VISA, iar cel în USD poate fi utilizat în străinătate în aceleaşi scopuri ca şi cel în lei.
Contul cardului bancar poate fi alimentat fără perceperea de comisioane, prin transfer
bancar dintr-un cont deschis la B.R.D. sau la o altă bancă sau prin depunere de
numerar la orice unitate B.R.D.
B.R.D.- Groupe Societe Generale a iniţiat negocieri cu firmele
ROMTELECOM, COSMOROM şi ELECTRICA S.A., ca plata serviciilor asigurate
populaţiei de către acestea să poată fi efectuată prin carduri.
Pentru anul 2004, B.R.D.- Groupe Societe Generale şi-a propus introducerea
unui nou serviciu de MOBIL BANKING (MOBILIS), care va face posibile
următoarele: obţinerea de informaţii privind soldul conturilor de card, plata facturilor,
transferuri între conturile de card, toate prin intermediul telefonului mobil, fără
utilizarea efectivă a cardului la bancomat (ATM).
La toate acestea se poate adăuga statutul B.R.D.- Groupe Societe Generale –
clasificată de către agenţiile internaţionale de rating, în cursul anului 2003, pentru al
treilea an consecutiv, drept cea mai bună bancă din România.
Acţionarul majoritar - B.R.D.- Groupe Societe Generale – situată între primele
bănci din lume, cu o experienţă de peste un deceniu în promovarea acestui instrument
de plată – CARD-ul, asigură credibilitatea necesară pentru a alege produsele în acest
domeniu ale B.R.D.
52
Prin astfel de instrumente de plată se fluidizează plăţile şi creşte gradul de
siguranţă în manipularea banilor. Posesorul cardului, chiar dacă îl pierde, va rămâne cu
banii în cont. Un avantaj important este acela că se emite erodarea puterii de
cumpărare prin deţinerea de numerar. La contul de card se asigură dobânda depozitelor
la vedere.
Băncile au înţeles că oferirea unor astfel de servicii, dincolo de faptul că le ajută
să-ţi formeze o clientelă fidelă, le poate aduce sume suplimentare de bani.
În prezent atât statul cât şi companiile au înţeles convenienţa folosirii unui astfel
de instrument şi s-a dispus la virarea drepturilor salariale în cont de card. În acest fel
distanţa dintre bancă şi clientul persoană fizică se micşorează foarte mult şi odată cu ea
are loc şi un proces de schimbare a mentalităţii. La început posesorii de carduri
acţionează inerţial, ridicându-şi tot salariul odată. Însă după 3-4 luni s-a ajuns ca acest
instrument să devină unul de economisire. Apoi, pe baza disponibilităţilor din cont,
clienţii persoane fizice pot beneficia de credite (bază de implementare a credit-card-
urilor), iar în timp, el va deveni o practică curentă fără ca ideea de a datora bani unei
bănci să mai sperie pe cineva.
Totuşi, dincolo de dezvoltarea explozivă a pieţei cardurilor în România, băncile
nu au înţeles importanţa înfiinţării unei societăţi pe acţiuni care să acţioneze ca un
centru de coordonare strategică şi de procesare pentru membrii săi. O societate
comercială pe acţiuni, cu participarea egală a tuturor membrilor (bănci emitente de
carduri), a căror participare la profit să fie condiţionată de numărul de operaţiuni sau
alte criterii stabilite de comun acord între membri, organizată după modelul CARTES
BANQUAIRES – Franţa, CARTASI – Italia, etc. Deşi propunerea a venit din mediu
B.N.R., băncile nu au aderat la un astfel de proiect. Ele au înţeles acest domeniu al
reţelei de ATM-uri ca pe unul al competiţiei şi pare un nonsens ca o bancă să devină o
autobază în condiţiile în care are nevoie odată de o maşină de transport. În pieţele
concurenţiale mature, principalul obiect de competiţie, principalul efort al băncii,
singurul păstrător de risc bancar în comerţul ei cu carduri trebuie să rămână grija
pentru lărgirea bazei de clienţi şi nu administrarea de infrastructuri proprii de
prelucrare a datelor. Pe principiul adâncirii specializării odată cu procesul tehnologic –
şi cardurile sunt mari consumatoare de tehnologie avansată, scumpă şi predispusă la
uzură morală rapidă – transferul de fonduri se efectuează astăzi în Occident, de regulă,
53
prin instituţii specializate care să degreveze banca de ceea ce nu este comerţ cu bani în
condiţii de administrare a riscului, adică tot ceea ce ajută banca la reducerea costului
pe operaţie.
Prin această autarhie fiecare bancă îşi instituie propria reţea, se aduc tehnologii
amortizate în Occident, se faultează băncile între ele printr-o mare densitate de ATM-
uri în aglomerările urbane (dacă o bancă amplasează un ATM în punctul X, o altă
bancă o va concura, amplasând şi ea un ATM în acelaşi punct), rezultând o diversitate
păguboasă.
Un aspect deosebit de important este neexploatarea principalului avantaj
comparativ al ţării noastre şi anume faptul că ne putem alinia direct la tehnologiile de
ultimă oră în domeniul cardurilor – smart cardurile – prin faptul că noi nu avem ce
dezlocui, neavând încă o reţea densă de ATM-uri pentru carduri cu bandă magnetică
(ce ar presupune amortizarea sa şi apoi înlocuirea). Însă, prin comportamentul băncilor
noastre, se pare că vom pierde şi acest tren.
2.6.2. Network banking
Un alt tip de “electronic money” este cel care circulă în cadrul schemelor de
plată bazate pe software prin reţele de computere, dintre care Internetul este cea mai
mare şi mai accesibilă din lume. Factorul care determină atractivitatea Internet pentru
tranzacţii este structura sa de mediu care combină prezentarea produselor în vederea
vânzării, comanda pentru cumpărare, facturarea şi plata cumpărăturii (în ultimul timp
şi livrarea promptă, dacă nu chiar imediată în cazul cumpărării de servicii). Practic,
toate acestea alcătuiesc un bloc mic de tranzacţii cu îndeplinirea celui mai vechi
deziderat ce a motivat crearea instrumentelor de plată fără numerar: comprimarea
timpului şi spaţiului, printre altele, prin suprimarea intermedierii dintre cumpărător şi
vânzător, prin suprimarea diferenţei de underlying şi payment transaction, o
metabarterizare (revenire la un barter exprimat prin dubla coincidenţă a necesităţilor
măsurate cu o măsură privată a părţilor ori asupra căreia părerile favorabile ale părţilor
coincid).
Internet este vehicul pentru 3 tipuri de underlying transactions:
1)comanda similară celei tradiţionale prin poştă;
54
2)achiziţia de produse de tehnologie informatică prin instalarea directă în software-ul
cumpărătorului conectat la Internet (downloading);
3)plăţi pentru servicii de consultare a bazelor de date şi utilizare a liniilor Internet
(micropayments).
Potenţialul ultimei categorii de underlying transactions este doar începutul
exploatării şi explorării sale deoarece pentru moment astfel de plăţi sunt de valori
foarte mici, tariful perceput la bucată sau pe secundă este plătit de către client fie din
iniţiativa sa (de ex.: indicând în Internet numărul credit-cardului autorizat), fie din
iniţiativa beneficiarului (Internet sau un agent al acestuia) prin factura telefonică care
include plata serviciilor de telecomunicaţii la utilizarea de către plătitor a Internetului.
Câtă vreme este vorba de aşa-numite microplăţi (eng. micropayments), plata lor
primară în impulsuri telefonice nu are decât impact academic, fără influenţă asupra
stării agregatelor monetare gestionate de banca centrală, dar se deschide o perspectivă
imprevizibilă banilor privaţi, banilor de reţea. Practic, dezvoltarea acestui segment este
astăzi inhibată de securitatea transmisiei informaţiei confidenţiale prin Internet şi
bineînţeles de concurenţa foarte activă în mediile producătorilor şi vânzătorilor de
tehnologie informatică ce propun frecvent alternative tehnice unei abordări de
asemenea mai tehniciste. Un alt impediment poate fi şi faptul că Internet este o reţea
mondială şi, pentru moment, Internet tokens (monedă electronică) sunt denominate de
valuta naţională a utilizatorului, iar costul de a face din plaja de plăţi cu Internet tokens
un sistem de plăţi multi currency este prohibitiv de mare şi datorită faptului că un
model unic de un astfel de sistem nu este încă agreat în practica mondială.
Pioneratul monedei electronice, cu care suntem contemporani, este plin şi de
alte incoveniente. Una dintre cele mai mari va fi convergenţa sistemelor off-line cu
cele on-line care s-au maturizat, evoluând până în prezent paralel şi este încă neclar
care îl va dezlocui pe celălalt. Cu alte cuvinte, până când posesorul nu-şi va putea
scoate de pe hard-disk moneda electronică bazată pe reţea (mai există şi cea de card
based) când pleacă acasă, încrederea sa în acest instrument de plată nu va fi deplină. În
cazul utilizării celui mai frecvent până în prezent, a numerarului digital – mijloc de
descărcare a obligaţiei în comerţul electronic – un obstacol serios este încă costul
criptării prin software de reţea care să ofere stimulente comparative cu numerarul
55
tradiţional, aât emitenţilor cât şi consumatorilor sau acceptanţilor (comercianţilor care
îl folosesc).
La noi în ţară, după cum spun unii funcţionari bancari, sunt deja comercianţi
care vor să vândă prin intermediul Internetului. Însă insuficienta siguranţă a
tranzacţiilor şi legislaţia românească mult prea permisivă pentru furtul electronic, fac
ca acest tip de comerţ să se bucure deocamdată de o slabă receptivitate în mediul
bancar.
Pe măsură ce aceste probleme vor fi rezolvate, iar cererea clienţilor va fi tot mai
mare, băncile româneşti vor face pasul în noua eră a comerţului electronic.
2.7.Concluzii şi modalităţi de îmbunătăţire a plăţilor în lei
În această perioadă de tranziţie la economia de piaţă, când în economia
românească există în paralel proprietatea de stat şi cea privată, când sistemul bancar
este insuficient capitalizat şi nu poate funcţiona corespunzător după legi ale economiei
de piaţă, când există instituţii financiare încă nematurizate, când blocajul financiar a
ajuns la cote îngrijorătoare, nici mecanismul creditului comercial nu funcţionează aşa
cum ar trebui şi ar fi necesar.
Dacă mentalităţile au evoluat, titlurile cambiale (în special biletul la ordin) fiind
folosite totuşi de agenţii economici, un vădit handicap în circulaţia acestora îl
constituie inexistenţa mecanismului scontului şi rescontului la noi. Deşi sistemul
bancar românesc conţine în proporţii covârşitoare bănci comerciale, scontarea este o
operaţie rară în gama de servicii prestate de aceste bănci. Este frapant faptul că
instituţiile care poartă denumirea de "comerciale" nu susţin şi nu încearcă să dezvolte
creditul comercial, noţiune de la care-şi trag denumirea.
Din punct de vedere formal, al parlamentului şi al BNR, practica vânzării
pe datorie, de altfel larg răspândită pe plan internaţional şi reglementată prin lege şi la
noi, ar trebui să se practice şi în ţara noastră. şi totuşi, pe baza studiilor efectuate de
către BNR şi cei care au cunoscut bine aceste instrumente de plată, se poate spune că
utilizarea instrumentelor de plată fără numerar, în principal a cambiei şi a titlului de
ordin, ca principale instrumente specifice economiei de piaţă este nesemnificativă.
56
Insuficienta folosire a lor se datorează poate faptului că în economia
românească nu este cunoscută şi comercializată ideea că aceste efecte de comerţ sunt
instrumente serioase de plată (ele sunt titluri executorii). Poate că agenţii economici
ştiu prea puţine lucruri despre aceste instrumente de plată, ca şi despre operaţiunea de
scontare, ca fiind o modalitate de a face rost de lichiditate atunci când anumite situaţii
urgente ale agenţilor economici o impun, înainte de scadenţa efectelor de comerţ.
Agenţii economici nu pot fi obligaţi de către băncile cu care lucrează să
folosească un instrument sau un altul (de plată), dar ele pot găsi diverse modalităţi prin
care să aducă la cunoştinţa agenţilor economici necesitatea folosirii lor, ca şi avantajele
operaţiunii de scontare. Astfel, prin publicitate în presă sau prin intermediul aşa -
numitelor "pliante", băncile comerciale pot informa agenţii economici despre noţiunea
operaţiunii de scontare, ca şi despre obiectul ei. Însăşi prin definiţie, cambia spre
exemplu, instrumentul de plată cu rol foarte important în dezvoltarea şi promovarea
comerţului la nivel mondial şi cea mai folosită de-a lungul timpului, exprimă obligaţia
unui debitor de a plăti unui beneficiar o sumă de bani la scadenţă, în schimbul unei
mărfi sau a unui produs. În spatele acestui obicei pe care îl au furnizorii de mărfuri sau
produse, de a acorda termene de plată clienţilor, există o anumită realitate economică
şi căutând-o, se poate justifica operaţiunea de scontare a efectelor de comerţ.
Aşadar, furnizorii care livrează furnizorilor o marfă (un produs) acceptă să fie
plătiţi de acesta la 30, 60, 90 de zile (după o perioadă de timp), permiţându-i
fabricarea, transformarea, comercializarea, livrarea la locurile de consum a acestora şi
apoi plata cu produsul propriilor sale comercializări. Aceasta este operaţiunea
economică a operaţiunii de scontare.
De asemenea, livrarea unui produs de către furnizor unui client este privită ca
un element ce îmbunătăţeşte activul circulant al debitorului, care se obligă să achite
furnizorului datoria printr-un bilet la ordin sau utilizând cambia. Acest proces, trebuie
să recunoaştem că se potriveşte ca o mănuşă actualului agent economic din România
care suferă de o decapitalizare accentuată. În plus, dacă agenţii economici, posesori ai
acestor titluri ajung în situaţia de cumpărători, ei au posibilitatea să plătească cu acest
titlu (prin gir) sau cu bani lichizi (prin scontare).
Circulaţia cambiilor prin gir, reglementată şi la noi prin lege, a dat posibilitatea
posesorului titlului (girant) de a transfera un titlu unei alte persoane (girator) cu toate
57
drepturile ce decurg din titlul respectiv. În cazul în care girarea titlului se face către o
societate bancară, intervine operaţiunea de scontare.
Atât girarea, cât şi scontarea, constituie, în fapt, acte de vânzare cumpărare, care
au totuşi caracteristic faptul că toţi au semnat titlul respectiv (andosări) răspund
solidari la plata sumei respective.
Acest transfer de creanţe de la o persoană la alta, adică de la un creditor la altul,
se face pe baza interesului nemijlocit al fiecăruia. Furnizorul (fără a utiliza numerar),
iar noul beneficiar are pe lângă faptul că respectivul titlu îi face creanţa mai lichidă şi o
semnătură în plus pe acesta (avantaj important în vederea unei scontări).
Aşadar, transmiterea cambiei prin gir uşurează circulaţia ei şi întăreşte siguranţa
încasării la scadenţă, căci andosarea este operaţiunea prin care se efectuează
transmiterea încasării cambiei prin formula "plăţii la ordin", înscrisă pe verso-ul
documentului şi semnat de transmiţător. Toţi participanţii, împreună cu trasul
(plătitorul) rămân astfel solidari, răspunzători pentru plata ei la scadenţă.
Pentru a face cunoscut aceste lucruri este necesar ca băncile să aibă creat cadrul
organizaţional adecvat. Acesta trebuie să se facă în paralel cu crearea cadrului
organizaţional la nivel de agenţi economici. Cadrul organizaţional la nivel de bănci
comercial presupune crearea unor direcţii specializate în operaţiuni cu titlul de plată
(scontări, eventual forfetări, avalizări şi sindicalizări de risc, garantări ale creditelor
structurale, urmărire a operaţiunilor de risc, consultanţă juridică pe probleme de efecte
de comerţ, etc.), ca şi a unor direcţii de marketing prin intermediul cărora să se
promoveze pe piaţă "produsele noi".
Seriozitatea folosirii acestor instrumente de plată obligă agenţii economici şi
băncile comerciale să îndeplinească anumite condiţii, să se pregătească special în acest
sens. Este absolut necesar ca managerii societăţilor comerciale, ca şi conducătorii de
instituţii bancare să se preocupe de formarea şi pregătirea corespunzătoare a
persoanelor care urmează să lucreze cu aceste instrumente de plată. Ei trebuie să ştie
că în momentul emiterii unor astfel de titluri sau în momentul preluării prin gir a
creanţelor, îşi asumă aceste riscuri imense. In permanenţă, cei implicaţi în procesul
cambial trebuie să păstreze în minte realităţile economice aflate în spatele operaţiunilor
de credit, căci necunoaşterea sau nesocotirea lor le-ar provoca mari dificultăţi.
58
Utilizarea acestor instrumente de plată, nu iartă pe nici unul din participanţi
atunci când, la scadenţă, nu se poate plăti din diferite motive.
Solidaritatea răspunderii implică posibilitatea de a se solicita prin justiţie plata
oricărui obligat în cambie. Agenţii economici trebuie să cunoască şi să ţină seama de
aspectele juridice ale scontului care se traduc prin caracteristicile principale ale
dreptului cambial. Căci, prin lege, cambia are valoarea de titlu executoriu şi aceasta se
referă la suma prevăzută în cambie, la dobânzi, ca şi la cheltuielile de protest aferente.
De fapt, aplecarea sa judiciară este de competenţa instanţelor judecătoreşti care
nu sunt suficient de pregătite în problemele legate de executarea cambială.
Aceasta rezultă din volumul mare de litigii existente în prezent pe rolul instanţelor, a
procedurilor de executare care durează foarte mult şi care duce la îngreunarea
recuperării creanţelor de către bănci şi desigur la creşterea dobânzilor în dezavantajul
debitorilor (agenţilor economici).
Poate apariţia tribunalelor comerciale a căror procedură este mai expeditivă
decât procedura civilă va putea rezolva această problemă, iar agenţii economici vor fi
stimulaţi în folosirea efectelor de comerţ şi a operaţiunii de scontare. De asemenea,
este important să se aducă în atenţia agenţilor economici, de către bănci, în ce constă
cadrul juridic al operaţiunii de scontare.
Nu în ultimul rând, lipsa unor informaţii zilnice şi exacte între agenţii economici,
referitoare la gradul de solvabilitate al acestora, sporesc neîncrederea între ei. Totuşi,
în acest sens, instituirea unei "bănci de date" realizate de BNR sub denumirea de
Centrala Incidenţelor de Plăţi are rolul de a ajuta atât agenţii economici şi bancari, cât
şi persoanele fizice în identificarea rău-platnicilor, astfel încât se induce în sistemul
economic profilaxia corpului economic.
Până la generalizarea folosirii titlului de comerţ în economie (fenomen stopat
după părerea noastră şi de inexistenţa rescontului la noi), fiecare bancă comercială
poate să facă cunoscută importanţa operaţiunilor de scontare asupra fluidizării
circuitului productiv din ţara noastră, deosebit de importantă şi necesară pentru această
perioadă şi să încurajeze folosirea efectelor de comerţ de către instituţii şi agenţii
economici, clienţi ai lor. Aceasta înseamnă că cei doi participanţi, beneficiarul şi
plătitorul biletului la ordin, spre exemplu, să aibă conturile deschise la aceeaşi bancă.
59
În această limitare a circulaţiei biletelor la ordin, numai între clienţii băncii, se
micşorează riscul neîncasării la scadenţă, deoarece banca primeşte la scontare numai
pe aceia despre care ea are suficiente informaţii privind bonitatea lor. Un avantaj
pentru bancă este şi posibilitatea atragerii în "club al tragerilor de efecte de comerţ" a
altor agenţi economici, care vor deveni clienţi ai băncii (fiind parteneri de afaceri cu
clienţii băncii).
Apoi, fiecare bancă comercială îşi poate stabili în ordinea admiterii la scontare a
efectelor de comerţ anumite criterii de selectare a agenţilor economici, clienţi ai săi
prin analizarea potenţialului economico-financiar şi a solvabilităţii fiecăruia din
semnatarii biletelor la ordin.
Astfel, un criteriu ar ti analiza detaliată privind timpul de când agentul
economic este client al băncii. De asemenea, se pot analiza angajamentele clientului
faţă de bancă ca şi situaţia rulajului prin bancă.
Nu fără de importanţă trebuie să fie sursele de rambursare a sumelor
datorate prin bilete la ordin emise de către clienţi (cele mai folosite efecte de comerţ în
prezent, în ţara noastră). În acest sens, li se pot solicita agenţilor economici, clienţi ai
unor bănci, copii după contractele pe care ei le au cu alţi clienţi, astfel încât banca să
fie asigurată că există suficiente resurse de asigurare pentru plata de scadenţă.
Băncile comerciale trebuie să acorde o atenţie deosebită garanţiilor acestor
bilete la ordin. Pot ti admise pentru operaţiunea de scontare, fie garanţii materiale care
constau în ipoteci şi, în acest caz, banca poate solicita şi asigurarea bunului respectiv
sau contracte de gaj, fie avalul sau scrisoarea de garanţie. Dacă agentul economic
poate să prezinte băncii centrale la care îşi are deschis contul, atât garanţii materiale
cât şi cu acordul sau scrisoarea de garanţie, aceasta nu este decât un punct în plus
câştigat de agentul economic şi bancă. La baza constituirii ipotecii, în cazul garanţiei
materiale stă operaţiunea de evaluare care poate fi efectuată fie de specialişti din cadrul
băncii, fie de specialişti din cadrul societăţilor specializate în acest scop în astfel de
expertize.
Avalul este o garanţie personală prin care o persoană, de numită avalist,
garantează obligaţia unuia dintre obligaţii cambiali pentru toată suma menţionată pe
titlu sau pentru o parte din ea. Ca o măsură în plus, luată de bănci în această perioadă
de tranziţie la economia de piaţă, ar fi aceea ca ele să accepte avalul de bănci
60
corespondente, care se cunosc bine între ele, sub aspectul situaţiei financiare şi care au
relaţii directe privind diverse operaţiuni.
Toate acestea atestă o dată în plus seriozitatea efectelor de comerţ şi necesitatea
organizării unui cadru organizaţional adecvat la nivel de bănci comerciale şi agenţi
economici.
Apoi, este necesar ca fiecare bancă să - şi elaboreze proceduri interne de lucru,
pe care să le îmbunătăţească continuu, în funcţie de schimbările care apar în economia
românească în această perioadă, şi prin care să-şi asume riscul folosirii acestor
instrumente de plată, luându-şi măsurile de prevedere adecvate.
Riscul folosirii lor ar trebui să şi-1 asume şi agenţii economici. Pentru aceasta ei
trebuie să cunoască avantajele operaţiunii de scontare, dar să nu uite că în spatele ei stă
o relaţie economică care nu trebuie şi nu (mai) poate fi ignorată.
Cunoscând aceste lucruri, în funcţie de procedura de lucru pe care fiecare
bancă şi-o poate crea, avantajele operaţiunii de scontare pentru agenţii economici ar fi
multiple. Astfel, după cum am mai amintit, transformarea tranzacţiei la termen în
tranzacţie "la vedere" şi deci îmbunătăţirea lichidităţilor agenţilor economici prin
recuperarea datoriei înainte de scadenţă, este semnificativă. Apoi, reducerea costului
administrării la nivel de agent economic, chiar dacă din punct de vedere contabil în
bilanţul agenţilor economici efectele de comerţ scontate vor figura până la scadenţă în
categoria angajamentelor în afara bilanţului, ca şi diminuarea riscului ştiind că
operaţiunea de scontare este o vânzare specială (am mai discutat subiectul) sunt tot
atâtea avantaje pe care trebuie să le cunoască agenţii economici. Rapiditatea şi
operativitatea sunt alte avantaje care ţin de timpul în care fiecare bancă creditează
contul clientului său (deci, prin circuitul bancar se evită folosirea de numerar cu toate
dezavantajele presupuse de această utilizare).
Agenţii economici trebuie să cunoască faptul că în urma operaţiunilor de
scontare vor primi de la bancă o sumă mai mică de cât contravaloarea titlului de credit
sau a hârtiei de valoare pe termen scurt. Mai precis vor primi diferenţa dintre valoarea
nominală a efectului de comerţ şi costul operaţiunii respective, format de regulă din
dobânda de bază, o marjă de risc negociabilă şi un comision de gestiune, care
reprezintă de fapt costul gestiunii de către bancă a titlurilor de creanţă,
61
În general, dobânda pe care o primeşte banca pentru perioada de scontare până
la scadenţă este cunoscută sub numele de scont.
Se cunoaşte aşa-numitul scont comercial, calculat asupra valorii nominale a
efectului de comerţ, adică a valorii înscrise pe titlul respectiv.
Se mai cunoaşte scontul raţional, o formă a scontului care se calculează cu
aceeaşi formulă de mai sus, cu deosebirea că în locul valorii nominale vom avea
valoarea actuală (reală) a efectului de comerţ.
Agenţii comerciali trebuie să mai ştie că în cazul creditului de scont, efectele de
comerţ prezentate la scontare trebuie să se încadreze în limitele unui plafon stabilit de
bănci, numit plafon trăgător sau autorizaţie globală de scont. Suma maximă a
plafonului este stabilită de bancă, în funcţie de cifra de afaceri a întreprinderii şi
numărul mediu de zile ale creditului client.
Avându-se în vedere că utilizarea pe scară tot mai largă a efectelor de comerţ
duce implicit la reducerea masei monetare în circulaţie, la ordonarea unei politici de
urmărire a operaţiunilor de creditare şi de încasare şi plăţi, angajându-se astfel o
circulaţie monetară cât mai sănătoasă, băncile comerciale trebuie să găsească noi căi
prin care să impulsioneze folosirea lor.
Dorinţa BNR de a îmbunătăţi sistemul plăţilor ară numerar pe suport de hârtie
în ţara noastră s-a materializat începând cu 1996 printr-un obiectiv pe termen scurt de
a încuraja şi sprijini băncile comerciale în procesul de introducere a noilor instrumente
de plată.
Deşi BNR nu practică scontul în conformitate cu "normele privind garantarea
creditelor de refinanţare acordate de BNR societăţilor bancare" (nr.l?/1.08.1995)
efectele de comerţ se numără printre categoriile de valori mobiliare acceptate în gaj de
BNR la acordarea creditelor structurale societăţilor bancare. În cursul anului 1996,
garantarea creditului structural s-a făcut cu efecte de comerţ şi titluri de stat şi a avut
un caracter gradual ajungându-se treptat până la sfârşitul lui să fie de 100%.
Modificarea treptată de Consiliul de administraţie al BNR al procentului de garantare
cu efecte de comerţ, până când s-a ajuns la garantarea totală, a avut menirea de a
obişnui atât băncile comerciale, cât şi clienţii economici cu aceste noi instrumente de
plăţi şi credit.
62
Normele nr.12/01.08.1995 cuprind şi condiţiile de ordin general, dar şi special,
referitoare la efectele de comerţ pe care acestea trebuie să le îndeplinească pentru a ti
primite de BNR drept garanţie la acordarea creditului structural.
Am mai afirmat şi întăresc părerea că reactualizarea utilizării acestor
instrumente de plată este posibilă numai într-un anumit context, simpla existenţă a
proprietăţii private consfinţită de Constituţie şi care reprezintă opţiunea de bază a
poporului român, fiind totuşi insuficientă pentru sporirea utilizării lor ca I.P. Este
nevoie de dezvoltarea puternică a sectorului privat care să fie interesat în funcţionarea
acestor forme de plată şi de credit, deoarece numai între proprietari diferiţi sistemul de
drept cambial stimulează încrederea reciprocă această privatizare include băncile
comerciale, care deşi ca număr arată o situaţie îmbucurătoare, ca pondere a capitalului
de stat în total capital bancar, este departe de a fi mulţumitor. Prin acest proces de
privatizare al societăţilor, se ating mai multe obiective printre care: obţinerea unor
venituri substanţiale la buget, întărirea credibilităţii sistemului bancar (inclusiv asupra
societăţilor de rating), îmbunătăţirea calităţii serviciilor bancare şi o mai bună
receptivitate în ceea ce priveşte produsele bancare de ultimă oră, se creează o anumită
autonomie a conducerii băncilor, inclusiv faţă de factorul politic, instalarea unui
management performant şi modern, etc.
Accentuarea privatizării va putea duce la reducerea blocajul financiar, a acestei
"molime" care a contaminat toată economia naţională, nefăcând distincţie între agenţii
de stat şi cei particulari. Estimat a fi la sfârşitul anului 2001, de aproximativ de
150.000 miliarde lei, blocajul financiar determină foarte mulţi agenţi economici să
ocolească folosirea cambiei şi a biletelor de ordin, ca instrumente de plată. Generat de
factori din afara sistemului, dispariţia lui nu este posibilă atâta timp cât agenţii
economici de stat ca privaţi continuă să nu respecte cadrul legal, continuă să efectueze
plăţi neţinând cont de termene sau să efectueze plăţi preferenţiale sunt foarte mulţi
agenţi economici care, lucrând prost, preferă să-şi dea mărfurile în circulaţie, chiar
dacă nu se efectuează plata, decât s-o stocheze în magazie. Asemenea agenţi
economici nu fac altceva decât să se ascundă după blocajul financiar, întreţinându-l în
continuare.
63
CAPITOLUL III
MODALITĂŢI DE DECONTARE ÎN VALUTĂ
(cu referire la activitatea B.R.D. Groupe Societe Generale
Sucursala Iaşi )
3.1. Modalităţi de decontare în valută
În desfăşurarea schimburilor internaţionale, o etapă importantă o constituie
decontarea sumelor privind mărfurile exportate şi serviciile prestate. Realizarea
încasării sumelor ce rezultă astfel se efectuează printr-o modalitate de plată sau de
decontare convenită între parteneri şi eventual stipulată în contractul comercial.
Odată cu mutaţiile ce au avut loc in cadrul economiei mondiale şi cu
perfecţionarea tehnicilor si tehnologiilor de transmitere şi prelucrare a mesajelor a
avut loc şi o diversificare a modalităţilor de decontare utilizate în comerţul mondial.
Astfel, pe lângă modalităţile de decontare de tipul marfă contra marfă şi plată în
numerar au apărut şi modalităţi de decontare noi, ară numerar, care au ponderea cea
mai mare în ansamblul plăţilor la nivel mondial.
Dintre modalităţile de decontare fără numerar se disting plata prin cec (utilizată
cu precădere în sfera plăţilor necomerciale), plata prin titluri de credit, plata prin ordin
de plată, plata documentară şi plata utilizând scrisoarea de garanţie bancară. Analizând
aceste modalităţi de plată ară numerar se poate trage concluzia că ele ar putea fi
împărţite în cele două categorii distincte amintite şi la plăţile fără numerar în lei. În
concluzie, se poate considera că modalităţile de plată fără numerar privind schimbul
internaţional sunt acceptarea şi acreditivul.
Plata prin titlurile de credit, respectiv prin utilizarea cambiei şi biletului la
ordin, este una dintre cele mai vechi tehnici de plată. În timp, această modalitate de
decontare a evoluat de la utilizarea singulară a acestor instrumente, sistem practicat
încă şi în prezent, la asocierea lor cu o altă tehnică de plată, cum ar fi acreditivul
documentar, incassoul, etc., adesea cu valoare de instrumente de garantare. Fiecare
dintre aceste două titluri de credit prezintă însă particularităţi în utilizarea lor ca
mijloace de plată şi oferă un grad de securitate ridicat pentru plăţile implicate.
64
Ordinul de plată este legat de apariţia băncilor şi de dezvoltarea relaţiilor la
nivel internaţional între acestea. El se derulează pe un canal bancar şi constă în ordinul
dat de un client băncii sale pentru a plăti o sumă de bani unei alte persoane, în contul
acesteia , care poate fi deschis la orice altă bancă , în orice
Plata documentară reprezintă o sintagmă care defineşte o tehnică de plată, în
cadrul căreia plata sumei se face de către bancă numai contra documente. Această
categorie de operaţiuni documentare include din punct de vedere al instrumentelor
folosite acreditivul documentar şi incassoul documentar şi, datorită particularităţilor de
derulare a plăţii conferă partenerilor o bună securitate în privinţa respectării
contractelor încheiate şi a rambursării sumelor aferente obligaţiilor de plată.
Scrisoarea de garanţie bancară deşi în esenţă constituie un instrument de
garantare, în practica comercial-bancară este utilizată în cadrul modalităţilor de plată.
Prin implicarea băncii , în funcţie de angajamentul de plată asumat de către
aceasta(subsidiar, solidar sau la prima cerere) ea oferă mai multă sau mai puţină
siguranţă, în raport cu interesele partenerilor.
Scrisoarea de garanţie bancară poate fi utilizată în conexiune cu o tehnică de
plată , cu scopul de a garanta (exemplu în acest sens putând fi plata prin incasso
documentar sau acreditivul stand-by).
Toate modalităţile de plată fără numerar au elemente comune prin faptul că
presupun existenţa conturilor bancare curente ale partenerilor de afaceri şi mişcarea
banilor între aceste conturi se realizează pe canal bancar, prin una din tehnicile de
transfer internaţional al fondurilor.
În concluzie, agenţii economici în decizia lor privind o operaţiune de decontare
internaţională urmăresc atât alegerea modalităţii de plată cea mai adecvată, cât şi a
modului în care vor fi transferate fondurile (letric, telegrafic, swift) şi care dintre
parteneri suportă plata comisioanelor si ale spezelor bancare.
Banca Română pentru Dezvoltare-Groupe Societe-Generale S.A. a avut şi
înainte de privatizare (înainte de 2000) un rol prioritar în derularea operaţiunilor de
plăţi privind schimbul internaţional. În acest scop a fost necesar ca ea să-şi
construiască un sistem de bănci corespondente în ţară şi în străinătate, prin care să
faciliteze derularea cât mai rapidă şi cât mai sigură a acestor tipuri de operaţiuni, şi să
achiziţioneze tehnică de teletransmisie a datelor de înaltă performanţă.
65
B.R.D.-Groupe Societe Generale este membră a sistemului SWIFT, ceea ce-i
conferă avantaje majore în derularea plăţilor internaţionale.
Banca Română pentru Dezvoltare-Groupe Societe-Generale are deschise
conturi NOSTRO (conturi la alte bănci) la principalele bănci din lume , conturi LORO
(conturi ale altor bănci deschise la B.R.D.-Groupe Societe Generale) şi cheie SWIFT
cu peste 900 bănci din ţară şi din străinătate, ceea ce face ca această bancă să deţină
rolul de prim plan în derularea plăţilor între agenţii economici din România şi cei de
peste hotare.
Astfel, banca prestează pentru clienţii săi servicii de plăţi externe fără numerar
prin ordin de plată, incasso documentar, acreditiv documentar sau scrisoare de garanţie
bancară.
Aceste operaţiuni se derulează în urma completării şi depunerii de către agenţii
economici interesaţi a unor formulare tipizate , care poartă denumirea generică de
Dispoziţii de Plată Valutară Externă (DPVE) şi cerere deschidere acreditiv (CDA).
3.2. Instrumente de decontare în valută şi analiza condiţiilor de folosire
efectivă a acestora
Operaţiunile de plăţi internaţionale se derulează prin intermediul instrumentelor
de decontare specifice , corespunzător modalităţilor de decontare convenite în practica
schimburilor internaţionale. În ceea ce priveşte plăţile internaţionale ară numerar au
fost adoptate ca instrumente de decontare ordinul de plată , acreditivul , incassoul şi
asociată acestora scrisoarea de garanţie bancară.
Toate aceste instrumente de plată sunt puse la dispoziţia clienţilor şi de B.R.D.-
G.S.G. - SA şi au un mod specific de utilizare.
Apariţia şi dezvoltarea acestor instrumente de decontare a fost strict legată de
evoluţia societăţii şi, mai ales a legăturilor comerciale stabilite la nivel mondial între
agenţii economici din diverse zone ale globului. Pe măsură ce aceste legături s-au
intensificat , atât din punct de vedere al numărului de participanţi , cât şi din punct de
vedere al dimensiunii tranzacţiilor efectuate, s-a simţit nevoia introducerii unui sistem
de plăţi , la nivel mondial prin care să se elimine riscurile provocate de utilizarea
plăţilor sub formă de numerar. Drept urmare, oamenii de afaceri, implicaţi în asemenea
66
tranzacţii internaţionale au ajuns la concluzia că este necesară introducerea de
instrumente de plată fără numerar , care, pe lângă faptul că elimină inconvenientele din
cazul plăţilor prin numerar, oferă o mai bună securitate în privinţa derulării şi
respectării contractelor comerciale încheiate.
În cele ce urmează vom analiza modul de realizare a plăţilor internaţionale prin
fiecare din instrumentele amintite în cazul operaţiunilor comerciale şi vom prezenta
aspecte specifice B.R.D.-G.S.G. SA.
3.2.1. Analiza plăţilor prin ordin de plată (OP ) în valută
Ordinul de plată- reprezintă dispoziţia dată de o persoană (ordonator) unei
bănci, de a plăti o sumă determinată în favoarea altei persoane (beneficiar), în vederea
stingerii unei obligaţii băneşti provenind dintr-o relaţie directă existentă între
ordonator şi beneficiar.
În cazul ordinului de plată provizionul (depozitul) bancar este obligatoriu.
Aceasta presupune obligaţia ordonatorului ca odată cu emiterea ordinului de plată să
creeze băncii şi sursa de fonduri necesare:
- fie prin blocarea sumei respective din contul său bancar
- fie prin acordarea unui credit bancar acordat de bancă în acest scop în contul
ordonatorului.
Ordonatorul este cel care iniţiază operaţiunea de decontare şi stabileşte regulile
după care aceasta urmează să se deruleze , urmând ca beneficiarul , în favoarea căruia
se face plata să se conformeze condiţiilor prevăzute în OP, el neavând certitudinea
încasării sumei până în momentul plăţii.
O trăsătură fundamentală a OP o constituie revocabilitatea acestuia, care constă
în faptul că ordonatorul îşi poate modifica instrucţiunile de plată date băncii, cu
condiţia ca ordinul de plată să nu fi fost deja executat prin plată în favoarea
beneficiarului. Revocarea ordinului de plată nu atrage după sine nici un
fel de consecinţe , drepturi sau obligaţii pentru părţile implicate.
În derularea operaţiunilor de decontare prin OP, pe lângă ordonator şi beneficiar
intervin în mod obligatoriu două bănci. Acestea au simplul rol de prestatoare de
servicii, singurele lor răspunderi fiind legate de manipularea corectă a valorilor
67
încredinţate (fonduri băneşti şi documente) şi de solicitare către beneficiar a prezentării
documentelor , după cum acest lucru a fost stabilit de ordonatorul plăţii (în cazul OP
documentar). Băncile care intervin sunt banca ordonatoare , cea la care ordonatorul dă
dispoziţie privind efectuarea plăţii prin OP şi la care se constituie depozitul din care se
face plata şi banca plătitoare, la ghişeele căreia se achită suma beneficiarului plăţii şi
solicită anticipat sau ulterior , de la banca ordonatoare suma ce urmează a fi plătită
beneficiarului.
Derularea unei operaţiuni prin OP presupune existenţa unui document, formular
tipizat, pus de către bănci la dispoziţia clienţilor lor şi în care trebuie completate
elementele obligatorii şi anume: numele şi adresa ordonatorului, numele şi adresa
beneficiarului, data emiterii OP, ordinul de a plăti (prin formula " vă rog să plătiţi " sau
" veţi plăti") , suma în litere şi cifre, cu indicarea valutei în care se face plata , motivul
plăţii, documentele ce trebuie prezentate de beneficiarul plăţii (în cazul OP
documentar), modul de transfer ( SWIFT, letric, telegrafic), semnăturile autorizate ale
băncii ordonatoare şi ale persoanei autorizate de firma ordonatoare.
Din punct de vedere al mecanismului de derulare , ordinele de plată în valută
parcurg un traseu asemănător cu cel al ordinelor de plată în lei. Deosebirea
fundamentală rezidă din faptul că nu va exista acea verigă intermediară, reprezentată
de compensarea multilaterală , mişcările între băncile situate în diferite ţări făcându-se
prin utilizarea unor tehnici de teletransmisie care elimină această intermediere.
Circuitul ordinului de plată între ordonator şi beneficiar :
În permanenţă B.R.D.-G.S.G. SA s-a preocupat de creşterea calităţii serviciilor
sale; ca exemplu în acest sens îl constituie şi perfecţionarea sistemului de încasări şi
plăţi externe prin achiziţionarea programului BANK TRADE, începând cu luna Mai
68
BENEFICIAR ORDONATOR
BANCA PLĂTITOARE
BANCA ORDONATOARE
2002 - sistem unic în ţară., BANK-TRADE este conectat la sistemul SWIFT.
Comunicarea între cele două sisteme se face prin interfaţă. Aceasta permite
intrarea/ieşirea mesajelor SWIFT în/din sistemul BANK-TRADE.
În concluzie, acest sistem permite primirea/transmiterea ordinelor de plată
direct de la şi la extern , diminuându-se foarte mult timpul acestor tranzacţii adică 24
ore în cazul băncilor corespondente şi 48-72 ore cu restul băncilor.
BANK-TRADE efectuează automat contabilizarea operaţiunilor la momentul
autorizării finale ( final-full-release). Informaţiile contabile furnizate de sistem sunt
preluate şi prelucrate de către interfaţa contabilă.
BANK-TRADE poate efectua următoarele operaţiuni:
● ordine de plată emise/primite (outgoing-incoming-funds transfer)
● incassouri emise/primite (outgoing-incoming-collection)
● acreditive emise/primite ( import-export-LC)
● scrisori de garanţie ( bonds and guarantees).
Fiecare modul are opţiuni de creare (create), modificare (up-date), citire (review) şi
autorizare (release).
Procedura de lucru a OP prin sistemul BANK-TRADE:
SUCURSALA B.R.D.-Groupe Societe Generale :
- OP iniţial (create) de Sucursale -finalizat (up-date - release) de Centrală.
Operatorul/administratorul de cont din sucursală va crea OP. Sistemul va lista
pe imprimanta Sucursalei o scrisoare standard care va conţine datele introduse:
ordonator, suma şi valuta ordinului, beneficiar, banca beneficiarului, detalii de plată şi
informaţii referitoare la speze şi comisioane.
Persoana autorizată din Sucursală/şeful de serviciu va autoriza OP, sistemul va
lista scrisoarea standard a tranzacţiei pe imprimanta din sucursală şi
pe imprimanta din cadrul serviciului ordine de plată din Centrală. Aceasta va conţine
datele introduse de către operatorul din Sucursală, prefixul şi referinţa tranzacţiei.
CENTRALA B.R.D.-Groupe Societe Generale:
Pentru completarea -modificarea OP- operatorul din Centrală va intra în
locaţia sucursalei care a iniţiat operaţiunea.
69
Operatorul din Centrală va completa/modifica OP cu datele necesare.
Prelucrarea MT 202 independent pentru transmiterea comisioanelor şi
spezelor băncilor străine aferent ordinelor de plată cu comisioane în sarcina
ordonatorului.
Pentru autorizarea OP din Centrală /şeful serviciului va intra în locaţia
sucursalei iniţiatoare şi va accesa opţiunea "funds - transfer - release" din meniul
principal Funds-Transfer.
La momentul autorizării finale (full/release) sistemul va lista:
● în Centrală - mesajul de plată şi scrisoarea standard
● în Sucursală - scrisoarea standard şi o copie a mesajului de plată. Pentru ordinele de
plată emise sistemul are următoarele opţiuni:
▪ outgoing funds transfer-create - această opţiune permite crearea OP de către operator
▪ outgoing funds transfer-up date - această opţiune permite operatorului modificarea
OP (care nu a fost autorizat)
▪ outgoing funds-transfer-review - această opţiune permite operatorului citirea datelor
unui OP.
Modulul de ordine de plată emise permite operatorului generarea următoarelor
tipuri de mesaje şi combinaţii:
◙ MT-l00 (în cazul băncilor acoperitoare de fonduri)
◙ MT-202 ( pentru transmiterea comisioanelor şi spezelor băncilor străine
aferente OP cu comisioane în sarcina ordonatorului)
◙ MT-100+202- (sistemul va genera automat mesajul 202 cu date "culese" din mesajul
100)
◙ Corespondenţa internă.
Prin introducerea acestui sistem responsabilitatea creării şi verificării iniţiale ale
OP revine sucursalelor care îndeplinesc misiunea cea mai grea.
Centrala autorizează numai ordinele de plată emise de sucursalei. Astfel există
posibilitatea prelucrării unui număr foarte mare de ordine de plată şi transmiterea lor
foarte rapid la extern. Durata creării şi verificării unui OP de către sucursală este de
aproximativ 10 min.
Sistemul BANK-TRADE permite editarea imediată a mesajului SWIFT şi
înmânarea pe loc ordonatorului (reprezentând dovada că suma de plată a plecat
70
din B.R.D.-G.S.G.).
De asemeni , acest sistem permite vizionarea de către fiecare sucursală în
fiecare minut a ordinelor de plată primite.
Confirmarea plăţii la extern vine la sucursală în maxim 24 ore.
Ordinele de plată în valută pe teritoriul României între sucursalele B.R.D.
Groupe Societe Generale se face printr-un alt sistem conectat în reţea-numit OPEX -
prin teletransmisie - cu mesaj cifrat , sumele ajungând în contul beneficiarului în
aceeaşi zi.
Înainte de momentul creării OP , la sucursală , administratorul de cont are
obligaţia de a verifica disponibilul din contul ordonatorului şi de a bloca suma de plată
, inclusiv spezele şi comisioanele aferente plăţii ( când acestea sunt în sarcina
ordonatorului), debitând contul curent al acestuia 2511002.....şi creditând contul de
blocaj 2533401 .....
Când soseşte confirmarea plăţii de la Centrala B.R.D.-Groupe Societe Generale prin
nota contabilă emisă prin sistemul BANK-TRADE, se debitează contul ordonatorului
2533401 .... şi se creditează contul Centralei 3412....cu suma de plată şi spezele
bancare şi contul de comisioane al sucursalei 3721007.....
Clientul băncii ordonatoare primeşte extrasul de cont în care este reflectată
operaţiunea de debitare a contului său şi mesajul SWIFT aferent ordinului de plată în
cauză..
SISTEMUL MULTIX
Produsul promovat de B.R.D.- Groupe Societe Generale în anul 2003 este un
serviciu de tip " electronic banking " ( aşa cum am amintit în capitolul II , a1.2.5.).
Acesta permite legătura la distanţă între client şi banca sa, permiţându-i acestuia
să efectueze diferite tipuri de operaţiuni fără a se mai deplasa la sediul băncii sale.
De asemeni, în acest fel se evită şi schimbul frecvent de documente pe suport de
hârtie între client şi bancă.
Acest produs uşurează mult activitatea de Front-Office.
MULTIX - se foloseşte în prezent , în cazul ordinelor de plată în lei şi
începând cu iunie 2003 este experimentat şi în cazul ordinelor de plată în valută.
71
Transferul de date între bancă şi client se poate desfăşura în ambele sensuri
◙ Clientul poate prelua de la bancă:
- extrasele de cont în valută
- informaţii diverse despre conturile sale
- informaţii generale puse la dispoziţie de bancă ( cursuri
valutare, buletine informative, etc.)
◙ Clientul poate transmite la bancă:
- ordinele de plată în valută ( şi în lei)
- fişiere cu detalii privind plata salariilor pe card
- fişiere cu ordine de plată în valută sunt transmise la bancă on line, în format MT 100
(folosindu-se semnătura electronică); mesajele MT 100 sosite de la clienţi sunt
arhivate magnetic.
Clientul poate aduce la bancă documentele originale aferente ordinelor de plată
în valută în termen de 5 zile de la transmiterea lor în sistem MULTIX.
Prin folosirea acestor sisteme noi de lucru B.R.D.-Groupe Societe Generale se
afirmă prin creşterea calităţii serviciilor sale şi îmbunătăţirea relaţiilor cu proprii clienţi
, realizând astfel economie de timp şi resurse - de ambele părţi, garantând în acest mod
rapiditatea şi siguranţa operaţiunilor.
3.2.2. Analiza plăţilor prin acreditiv (AD)
„Acreditivul” are această denumire nu întâmplător, ci pentru că, în acest caz,
survine o acreditare de acordare a deplinei puteri, de încredere deplină într-o terţă
persoană juridică. O bancă este investită cu dreptul de a accepta plata în numele
plătitorului şi în funcţie de condiţiile , de clauzele acreditivului, aceasta însemnând o
plată condiţionată, este un mandat acordat unei bănci atunci când condiţiile stabilite au
fost respectate de furnizor”.5
Acreditivul se utilizează, în special în cazul relaţiilor de plăţi internaţionale sub
forma acreditivului documentar.
“Acreditivul documentar reprezintă o modalitate de plată prin care o bancă
acreditează exportatorului faptul că pe măsura livrării mărfurilor sau a prestării
5 Turliuc Vasile – Monedă şi credit, Editura Universităţii Al.I.Cuza, Iaşi, 1992.
72
serviciilor se va încasa contravaloarea în valuta convenită prin contractul comercial
internaţional.”6
Datorită frecventei utilizări, de-a lungul timpului, reglementările şi uzanţele
internaţionale în materie, elaborate de Camera de Comerţ Internaţional din Paris s-au
modificat . Ultima modificare a survenit în 1993, cu aplicare de la 1 ianuarie 1994 şi
este precizată în Regulile uniforme din practica acreditivelor documentare – CCI
( Publicaţia nr.500). România se află şi ea printre cele 170 de ţări care au aderat la
aceste reglementări.
Din punct de vedere al exportatorului , acreditivul documentar exprimă o
promisiune irevocabilă de plată din partea unei bănci, condiţionată de prezentarea
documentelor de expediţie privind mărfurile livrate într-un termen. De pe poziţia
importatorului , acreditivul documentar exprimă ordinul de plată irevocabil dat unei
bănci , pentru a efectua plata în favoarea exportatorului, pe măsura prezentării
documentelor de expediţie a mărfurilor.
Acreditivul, ca un important instrument juridic este considerat irevocabil,
astfel încât de îndată ce furnizorul a prezentat la termen documentele de a căror
depunere depinde plata, banca va utiliza acreditivul indiferent de orice opoziţie ar
putea face importatorul, întemeiate pe relaţii comerciale din care a izvorât scrisoarea
de credit.
În derularea plăţii prin acreditiv documentar sunt implicate patru părţi
principale:
■ ordonatorul (beneficiarul bunurilor , lucrărilor şi serviciilor), cel care iniţiază relaţia
de acreditiv documentar, în conformitate cu cele negociate cu furnizorul şi, eventual
puse de acord cu banca;
■ beneficiarul acreditivului (furnizorul de bunurilor, lucrărilor şi serviciilor)-în
favoarea căruia banca importatorului s-a angajat la plată şi care, dacă îndeplineşte
condiţiile de termene şi documente cuprinse în textul acreditivului documentar, va
încasa banii;
■ banca emitentă - banca care, la solicitarea importatorului, cel care ordonă
deschiderea AD, îşi asumă în scris angajamentul de plată, în anumite condiţii de
termene şi documente , în favoarea exportatorului. beneficiar al AD. Această bancă
este principala angajată în relaţia de AD şi poate realiza acest angajament, fie direct, 6 Voinea Gheorghe – Notiţe de curs – Relaţii valutare financiar-interanţionale
73
plătind ea însăşi , fie indirect, prin desemnarea unei alte bănci pentru efectuarea plăţii,
în numele , denumită banca plătitoare sau negociatoare.
■ banca corespondentă - situată de obicei în ţara exportatorului şi reprezintă banca
prin care banca emitentă transmite textul AD spre a fi comunicat beneficiarului AD. În
funcţie de modul în care se face plata şi după alte instrucţiuni cuprinse în textul AD,
banca corespondentă poate purta denumiri diferite:
- bancă notificatoare sau avizatoare - dacă plata documentelor are loc la banca
emitentă sau plata este domiciliată la o terţă bancă, caz în care ea are rol de
intermediar, manipulator de documente, care anunţă exportatorul de deschiderea AD,
primeşte documentele de la exportator şi le remite băncii plătitoare, încasând din
aceste operaţiuni un comision de notificare.
- bancă plătitoare, când este autorizată să plătească exportatorului, la prezentarea
documentelor de către acesta, în deplina concordanţă cu termenele şi condiţiile AD. Ea
urmează să remită documentele băncii emitente, iar aceasta să-i ramburseze suma
plătită, banca plătitoare încasând şi comisionul de plată documente.
- bancă trasă sau acceptată- când plata urmează să se facă prin cambii trase asupra ei.
Banca trasă primeşte documentele însoţite de cambii de la exportator, acceptă cambiile
şi le restituie beneficiarului iar documentele le remite băncii emitente, urmând să
achite la scadenţă cambiile beneficiarului şi să încaseze comisionul de accept-plată
documente.
- bancă negociatoare, atunci când AD presupune utilizarea unei cambii trase asupra
băncii emitente, iar locul plăţii este la domiciliul trasului şi banca corespondentă este
însărcinată cu negocierea, deci cu preluarea documentelor de la exportator şi achitarea
lor contra unui comision de negociere, urmând ca apoi să le remită băncii emitente.
- bancă confirmatoare - când la angajamentul de plată asumat de banca emitentă, ea
adaugă propriul angajament, egal ca valoare şi condiţii, urmând ca în cazul în care
banca emitentă nu-şi îndeplineşte obligaţiile , să fie ea cea care va efectua plata (caz în
care se ia comisionul de continuare).
În cazul derulării unui AD domiciliat în ţara exportatorului, derularea plăţii
presupune următoarele etape (anexa 1 ):
● existenţa contractului sau înţelegerii , prin care partenerii convin plata
prin acreditiv documentar.
74
● dispoziţia de deschidere a AD, dată de importator băncii sale , banca
emitentă, cu toate condiţiile de termene şi documente.
● deschiderea AD, prin elaborarea unui înscris, prin care banca emitentă
se angajează ferm la plată în favoarea beneficiarului , document transmis băncii
exportatorului(bancă avizatoare).
● notificarea beneficiarului AD privind deschiderea AD şi remiterea documentului AD
către beneficiar.
● livrarea mărfii de către beneficiarul AD după studierea şi aprobarea AD şi
întocmirea setului de documente cerute prin AD sau cerere de modificare a AD (atunci
când e cazul).
● utilizarea AD - prezentarea documentelor de către exportator la banca sa, verificarea
acestora şi efectuarea plăţii (dacă documentele corespund condiţiilor
● remiterea documentelor de către banca plătitoare băncii emitente care, după
controlul lor, rambursează banii băncii plătitoare.
● notificarea importatorului de către banca sa şi eliberarea documentelor contra plata
lor de către acesta.
● ridicarea mărfii , după intrarea importatorului în posesia documentelor.
Dintre toţi participanţii la circuitul comercial bazat pe acreditiv , se consideră că
băncile sunt elementul esenţial.
În scopul de a se proteja , băncile nu efectuează plata unui acreditiv în cazul
când este descoperită cea mai mică eroare în documente sau, dacă acestea nu sunt
conforme cu clauzele din acreditiv.
Dacă sunt descoperite erori în urma verificării documentelor, banca
notificatoare (banca exportatorului) sau plătitoare solicită băncii emitente să se
pronunţe dacă discrepanţele semnalate sunt acceptate sau nu.
Banca emitentă (a importatorului) trebuie , de asemeni, să contacteze clientul
său , ceea ce duce la întârzieri considerabile şi, adeseori la refuz de plată. În acest caz
riscurile sunt ale exportatorului, deoarece marfa a fost expediată.
După forma lui, AD poate fi revocabil sau irevocabil (confirmat sau
neconfirmat) lucru ce trebuie precizat în textul AD.
75
Acreditivul revocabil - se caracterizează prin faptul că poate fi modificat de
banca emitentă în orice moment, fără avizarea prealabilă a beneficiarului. Având în
vedere acest risc, AD revocabil este utilizat foarte rar.
Dacă plata a fost deja făcută, atunci banca emitentă este obligată să ramburseze
suma băncii plătitoare. Dreptul la revocare se stinge odată cu efectuarea plăţii.
Acreditivul irevocabil - presupune angajamentul ferm al băncii emitente de a
efectua plata în favoarea beneficiarului, cu condiţia respectării de către acesta a
termenelor şi conţinutului documentelor ce trebuie prezentate, în conformitate cu
textul AD. Acest tip de acreditiv nu poate fi modificat sau anulat de către ordonator
fără acordul băncii emitente, băncii confirmatoare şi a beneficiarului.
Acreditivul irevocabil prezintă ca principală caracteristică certitudinea pe care i-
o dă beneficiarului , privind plata , cu condiţia respectării de către acesta a condiţiilor
stipulate în AD.
La rândul său, AD irevocabil se prezintă sub două forme : AD irevocabil
confirmat şi AD irevocabil neconfirmat.
Acreditivul irevocabil neconfirmat - reprezintă cazul când banca emitentă este
singura angajată la plată, celelalte bănci care intervin în re(aţia de AD irevocabil
acţionând ca mandatari în numele băncii emitente şi potrivit instrucţiunilor acesteia,
fără a-şi asuma un angajament ferm de plată.
Acreditivul irevocabil confirmat - conferă exportatorului un plus de siguranţă
în ceea ce priveşte încasarea contravalorii mărfurilor prin aceea că, pe lângă
angajamentul ferm al băncii emitente, se mai adaugă un angajament de plată
independent şi ferm al unei terţe bănci şi anume banca confirmatoare (anexa 2),
confirmarea realizându-se pe baza autorizării sau la cererea băncii emitente , cuprinsă
în textul AD. Atunci când nu apare nici o specificaţie în acest sens , atunci a AD este
considerat automat ca fiind irevocabil neconfirmat.
Anumite menţiuni trecute în AD sau modul de utilizare pot conduce la adaptarea
acestuia diverselor particularităţi ale tranzacţiilor internaţionale. Având în vedere
aceste consideraţii, la completarea acreditivului se pot menţiona clauzele: transferabil,
revolving, clauză roşie sau de compensaţie.
AD transferabil - este utilizat în operaţiunile de intermediere şi dă dreptul
beneficiarului acreditivului să solicite băncii transferatoare să facă AD utilizabil în
76
totalitate sau parţial pentru unul sau mai mulţi beneficiari secunzi. Beneficiarul AD
este un intermediar, iar beneficiarul secund fiind exportatorul real ( anexa 3).
AD revolving (reînnoibil) - este utilizat pentru contracte de valori mari, cu
livrări eşalonate în timp. Caracteristica principală este aceea că valoare AD se
reîntregeşte automat pe măsura efectuării plăţilor până la un anumit plafon, în funcţie
de livrare. Valoarea AD este la nivelul unei livrări iar comisioanele, taxele bancare
sunt reduse, ceea ce constituie un avantaj.
AD clauză roşie (red clause)- autorizează banca plătitoare să facă o plată în
favoarea beneficiarului, înainte ca acesta să prezinte documentele referitoare la
expedierea mărfii, plata putând fi sub forma unui avans sau egală cu valoarea AD. La
termenul fixat de AD, beneficiarul trebuie să livreze marfa şi să prezinte documentele
la bancă, urmând să încaseze diferenţa , dacă e cazul. Acest tip de acreditiv e avantajos
pentru exportator , care poate dispune de suma încasată în avans.
AD de compensaţie sau reciproc - se caracterizează prin inserarea în textul AD
a unei clauze care nu permite utilizarea AD de export decât în corelaţie cu un AD de
import. Este utilizat de partenerii care dezvoltă operaţiuni de contrapartidă,
compensaţie.
Din punct de vedere al utilizării combinate se disting:
AD subsidiar (back-to-back)-sunt utilizate două acreditive în paralel: unul de
export şi unul de import (suprastructurat pe cel de import), (anexa 4).
Beneficiarului primului acreditiv este ordonatorul celui de-al doilea. Ambele
acreditive sunt domiciliate la aceeaşi bancă, adică la cea care îl deserveşte pe cel care
iniţiază derularea" back-to-back a acreditivului". Intre cele două acreditive nu există
nici o legătură juridică, de regulă, se derulează independent, coordonarea lor fiind
realizată de cel interesat în operaţiune, exportatorul care nu are mărfuri , ci le procură
de la alt exportator.
AD cesionat - este folosit în unele ţări de casele de comerţ care joacă rolul de
intermediari între exportatori şi importatori Documentele legate de cesionarea unui
acreditiv sunt: ordinul de cesionare dat de beneficiar şi transmiterea acestui ordin de
către bancă (anexa 5).
În practica bancară din ţara noastră , deschiderea unui acreditiv presupune
77
completarea de către client a unui formular tipizat şi anume Dispoziţie de plată
valutară externă/Cerere de deschidere de acreditiv, în care sunt menţionate anumite
elemente obligatorii: ordonatorul, banca emitentă, data ordinului de deschidere,
valabilitatea acreditivului şi locul prezentării documentelor, beneficiarul, modul de
transmitere (prin avion,/poştă, teletransmisie cablu, telex, fax , switt),
transferabilitatea, confirmarea, suma/valoarea AD, banca desemnată pentru plată,
livrări parţiale, transbordări, acoperirea asigurării de către ordonator, detalii privind
transportul, descrierea mărfurilor, condiţia de livrare, precizări privind documentele,
termenul de prezentare al acestora, instrucţiuni suplimentare privind comisioanele
bancare, modul de reglementare al plăţii şi semnătura ordonatorului.
Importatorul stabileşte documentele obligatorii de prezentat de către exportator,
pentru efectuarea plăţii: o primă categorie o reprezintă factura, documentele de
transport şi certificatul de asigurare; cea de-a doua categorie de documente poate
include certificatul de origine, lista de colete, certificatul de calitate, certificatul fito-
sanitar, buletinul de analize, etc.
Clienţii B.R.D.-Groupe Societe Generale folosesc în majoritatea cazurilor
acreditivul documentar.
Astfel, la deschiderea unui acreditiv de import, în cadrul Sucursalei B.R.D-
Groupe Societe Generale Iaşi, după completarea formularului de deschidere de
acreditiv de către client şi verificarea acestuia de către administratorul de cont din
cadrul Serviciului Operaţiuni Valutare, acesta procedează la blocarea sumei în cauză,
utilizând programul GHIŞEU-REŢEA, obţinând nota contabilă prin care se debitează
contul clientului 2511002..., cu suma în valută din AD şi comisioanele bancare
aferente şi se creditează contul de acreditive 2533101 ....
Se face teletransmisie către Centrala B.R.D.-Groupe Societe Generale Bucureşti
prin programul OPEX sau BANK-TRADE, obţinându-se mesajul SWIFT.
Exemplarul 3 este predat clientului, după completarea şi avizarea lui în prealabil
de către bancă, exemplarul 1 este păstrat la sucursală, exemplarul 2 este trimis la BNR.
La Centrala băncii se va debita contul 341l... cu suma pentru comisioanele
corespunzătoare ( de deschidere, modificare sau confirmare, etc.) şi se nemite mesajul
la banca corespondentă străină , prin SWIFT.
78
După sosirea documentelor de livrare şi verificarea acestora , la Centrala
B.R.D.-Groupe Societe Generale , în cazul când acestea sunt conforme, se va debita
contul 3411, cu suma din acreditiv şi se transferă băncii corespondente fondurile
necesare pentru efectuarea plăţii. La sucursală se va debita contul de acreditiv al
clientului 2533101...obţinându-se nota contabilă de debitare prin sistemul BANK-
TRADE.
Această modalitate de decontare prezintă avantaje, dar şi dezavantaje pentru
exportatori. Principalul avantaj îl constituie riscul minim de neplată al mărfurilor
livrate, deoarece angajamentul de plată este al unei bănci, independent de cumpărător,
care poate să aibă o situaţie financiară puţin cunoscută de exportator. Dacă acesta
poate revoca plata din diverse motive, spre deosebire , angajamentul asumat de bancă
este ferm şi independent de contractul comercial internaţional. Alt avantaj îl constituie
faptul că modificarea AD se poate face doar cu acordul exportatorului, iar derularea
plăţii este strict reglementată de uzanţele internaţionale. De asemeni, riscul pierderii
sau deteriorării documentelor este minim în cazul transmiterii acestora pe canal
bancar.
Dezavantajele sunt legate mai mult de pierderea unor clienţi care nu pot fi de
acord să suporte cheltuielile şi formalităţile destul de complicate de deschidere a AD.
Alt dezavantaj îl constituie riscul de curs valutar în privinţa sumelor de încasat, care ,
însă poate fi acoperit prin operaţiuni independente de mecanismul derulării AD, cum
ar fi operaţiunile la termen sau includerea în preţ a unei marje asiguratorii.
3.2.3. Analiza plăţilor prin incasso documentar
Incassoul documentar este o modalitate de plată care constă în faptul că
importatorul (cumpărătorul) acceptă plata documentelor remise de către
exportator(vânzător), remitere care se realizează prin băncile celor 2 parteneri: banca
exportatorului la care acesta depune documentele de expediţie şi cea a importatorului
care ţine contul acestuia.
79
În concluzie, operaţiunea de decontare prin incasso este o simplă vehiculare de
documente, obligaţiile băncilor ce intervin rezumându-se la prestarea unui serviciu în
condiţiile impuse de instrucţiunile primite de la exportator şi de regulile Publicaţiei
522 a Camerei de Comerţ Internaţionale de la Paris.
Documentele vehiculate între bănci, în decursul acestei operaţiuni, pot fi de
natură comercială: facturi, documente de transport, de proprietate, etc., sau documente
financiare: cambii, bilete la ordin, cecuri, etc., utilizate pentru obţinerea unor sume de
bani.
În funcţie de documentele vehiculate între bănci distingem: incassoul simplu
(incasso de documente financiare, neînsoţite de alte documente) şi incassoul
documentar (incasso de documente comerciale, însoţite sau nu de documente
financiare). Ambele variante de incasso au ca element esenţial caracterul documentar
al plăţi, în sensul că prin vehicularea documentelor de către bănci , mecanismul
incassoului permite în final să se obţină o plată contra documente. Destinatarul acestor
documente nu poate intra în posesia lor decât în momentul executării obligaţiei sale de
plată.
Prin acest instrument de plată, importatorul efectuează plata nu contra marfă, ci
contra documentelor care atestă livrarea , potrivit condiţiilor stabilite prin contractul
comercial internaţional. Cumpărătorul, văzând documentele înainte de a efectua plata,
are certitudinea că exportatorul va fi plătit numai după ce acesta şi-a îndeplinit
obligaţiile contractuale şi a expediat marfa, în vreme ce vânzătorul are siguranţa că
importatorul nu va putea intra în posesia documentelor pentru a-şi ridica marfa , decât
după ce le va achita. Cu toate acestea , exportatorul nu are nici o garanţie că
importatorul va achita sau când va achita documentele, singura obligaţie de plată a
acestuia fiind cea din contractul comercial, iar riscurile de neîncasare sunt cele
specifice acestei obligaţii. Luând în considerare şi faptul că spezele şi comisioanele
bancare cad în sarcina exportatorului devine evident faptul că această modalitate de
decontare este mai ales în avantajul importatorului.
Pornind de la acest fapt ea este utilizată numai în condiţii de încredere reciprocă
între parteneri.
Părţile implicate în derularea operaţiunii de decontare prin incasso:
● ordonatorul - clientul care încredinţează operaţiunea de incasso băncii sale;
80
● banca remitentă - banca la care ordonatorul a încredinţat operaţiunea de incasso;
● banca însărcinată cu încasarea - orice bancă, diferită de banca remitentă, care
intervine în operaţiunea de incasso;
● banca prezentatoare- banca însărcinată cu prezentarea documentelor trasului;
● trasul - cel la care prezentarea documentelor trebuie făcută potrivit ordinului de
încasare.
Banca prezentatoare şi banca însărcinată cu încasarea pot fi în practică una şi
aceeaşi bancă, dacă documentele sunt trimise direct băncii care deserveşte
afacerile trasului.
Etape în derularea operaţiunilor prin incasso documentar (anexa 6):
l. contractul comercial internaţional, prin care , parteneri convin asupra modalităţii de
plată prin incasso documentar.
2. livrarea mărfii în concordanţă cu condiţiile convenite în contract şi obţinerea
documentelor care atestă îndeplinirea obligaţiilor faţă de exportator (factură, document
de transport, poliţă de asigurare, certificat de calitate şi
eventual una sau mai multe cambii)
3. setul de documente , însoţit de ordinul de plată la incasso este prezentat de
exportator băncii sale, în calitate de bancă emitentă. Ordinul de plată prin incasso
specifcă clar plata la incasso şi prezintă clar şi precis condiţiile în care vor fi înmânate
documentele importatorului (contra plată-acceptare-alte condiţii) şi denumirea
documentelor şi numărul de exemplare ce vor fi remise acestuia.
4. banca remitentă, la ordinul clientului ei, emite propriul document, incasso
documentar, preluând întocmai instrucţiunile primite de ordonator, pe care îl remite
băncii importatorului, însoţit de setul de documente depus de exportator, care atestă
livrarea mărfii.
5. banca prezentatoare, la sosirea documentelor, avizează importatorul de sosirea
acestora
6. în funcţie de instrucţiunile primite prin incasso documentar, banca prezentatoare
eliberează importatorului documentele , fie contra plată, fie contra acceptare cambie
sau în alte condiţii.
7. importatorul, după ce intră în posesia documentelor poate ridica marfa.
81
8. după încasarea contravalorii documentelor de la exportator, banca importatorului
remite banii (sau cambia-în cazul acceptării) băncii remitente.
9. la primirea banilor, banca remitentă notifică exportatorul de încasarea exportului sau
îi remite cambia acceptată.
Sucursala B.R.D.-Groupe Societe Generale Iaşi respectă regulile referitoare la
derularea operaţiunilor prin incasso documentar , stabilite la nivel internaţional. Astfel,
în cazul incassourilor emise de clienţii sucursalei , după depunerea şi verificarea
formularelor tip, se face blocarea sumei pentru spezele şi comisioanele bancare în din
contul curent al clientului 251 1002/client în contul de blocaj 2533401/client. Apoi
setul de documente se remite la Centrala băncii, prin PRIORIPOST, iar incassoul
propriu-zis, emis de sucursală este transmis prin sistem OPEX-teletransmisie tot la
Centrala băncii. Aceasta va lua legătura cu banca destinatară urmând ca, în cazul
acceptării plăţii de către importatorul străin , şi după virarea banilor către Centrala
B.R.D.-Groupe Societe Generale , aceasta să crediteze contul clientului băncii cu suma
în cauză.
În cazul primirii unui incasso de la o altă bancă , din străinătate, Centrala
B.R.D.-Groupe Societe Generale va remite setul de documente sucursalei, iar aceasta
îl va aviza pe importator de sosirea documentelor. Dacă importatorul acceptă
documentele la plată şi doreşte să intre în posesia lor, pentru a-şi ridica marfa, atunci el
va trebui să efectueze plata. Există şi cazul în care , pentru a intra în posesia
documentelor , importatorul trebuie să accepte un titlu de credit (cambie, trată), şi,
atunci, prin programul GHIŞEU-REŢEA se va proceda la blocarea sumei
corespunzătoare, din contul 2511002/client în contul 2533401/client , în valuta
corespunzătoare incassoului primit.
Plata prin incasso implică o serie de riscuri pentru exportator, deoarece ea nu
presupune nici o obligaţie sau garanţie a plăţii, în afara celei asumate de importator,
prin contractul comercial internaţional. Dintre riscurile care pot apare, cel mai frecvent
întâlnit este cel al întârzierii la plată, care decurge din faptul că circuitul documentelor
este imprecis ca durată şi dă posibilitatea importatorului de a întârzia să se prezinte
pentru preluarea documentelor.
82
Mai poate apărea şi un risc legat de refuzul importatorului de a efectua plata,
dacă acesta îşi asumă riscurile ce-i revin din neexecutarea contractului, în schimbul
altor avantaje.
Mai poate apărea de asemeni riscul diminuării încasării prin scăderea valorii
mărfii, cheltuieli suplimentare ale exportatorului pentru manipularea, depozitarea şi
protecţia mărfii, şi plată către exportator a unor dobânzi neluate în calcul de eficienţă a
exportului, dacă operaţiunea este finanţată de un terţ, până la încasare. Există de
asemeni şi riscul pierderii mărfii , din reaua credinţă a importatorului sau prin
confiscare, în cazul nerespectării unor norme legale , sau a degradării mărfii.
Aceste riscuri pot fi înlăturate prin solicitarea înainte de efectuarea exportului a
unei garanţii bancare, prin:
- utilizarea tratelor(trase asupra cumpărătorului)
- întocmirea documentelor de asigurare a mărfii într-o formă negociabilă
- prin solicitarea unei sume în avans
- prin expedierea mărfii pe adresa unei bănci agreate de către exportator, sau a unui
depozit de mărfuri din staţia de destinaţie, făcând totodată menţiunea ca mărfurile să
fie eliberate pe baza unei dovezi de efectuare a plăţii, practică numită vinculaţie
(anexa 7):
Toate aceste incoveniente fac ca exportatorii să evite pe cât posibil folosirea ca
instrument de decontare a incassoului documentar şi folosirea altora în scopul
diminuării riscurilor.
Venind în întâmpinarea cerinţelor clienţilor săi, B.R.D.-Groupe Societe
Generale, pentru plăţile în valută foloseşte întreaga gamă de instrumente de plată:
ordine de plată, acreditive, incassouri.
În figura următoare este reprezentată situaţia operaţiunilor în valută executate
cu instrumente de plată fără numerar, în cadrul B.R.D.-Groupe Societe Generale -
Sucursala Iaşi, pe o perioadă de 3 ani şi cinci luni. Din acest grafic se vede clar
opţiunea clienţilor băncii pentru folosirea ordinelor de plată în valută, datorită
simplităţii operaţiunii. Acest fapt rezidă din neîncrederea în celelalte instrumente,
datorat în cea mai mare parte necunoaşterii conţinutului, avantajelor şi dezavantajelor
ce le presupun folosirea acestora.
83
Situaţia operaţiunilor executate cu instrumente
de decontare în valută fără numerar
3.2.4. Analiza plăţilor folosind scrisoarea de garanţie bancară
”Scrisoarea de garanţie bancară este un document conex utilizat în cadrul
unor modalităţi de plată în schimburile economice interne şi internaţionale sau a unor
diverse contracte cu diverse obiective şi, reprezintă un înscris prin care o bancă ,
denumită bancă garantă, se angajează în mod ferm că, în cazul în care o anumită
persoană fizică sau juridică , denumită debitor principal, nu va plăti la un anumit
termen o sumă determinată-indicată în mod expres prin scrisoare sau nu îşi va executa
angajamentul asumat prin contract în favoarea unei alte persoane denumită
beneficiar.”7
Prin scrisoarea de garanţie bancară, banca nu garantează fapte, ci preia o
obligaţie de plată, cu titlu reparatoriu, pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea
defectuoasă a unui angajament asumat prin contract. Obligaţia de plată asumată de
către bancă este însă accesorie debitorului principal, care s-a obligat la o prestaţie ,
prin contractul comercial.
7 Mireanu Gheorghe – Tehnica şi practica operaţiunilor bancare, Editura Tribuna Economică, 1995.
84
În concluzie scrisoare de garanţie bancară nu este în sine un instrument de
decontare. Ea are un statut aparte, fiind folosită în asociere cu unul din instrumentele
de plată amintite anterior.
Scrisoarea de garanţie bancară face parte din categoria garanţiilor personale şi
presupune , în esenţă , garantarea de către un terţ, cu propriul său patrimoniu, a
obligaţiei debitorului faţă de creditorul său.
Principala problemă a garanţiilor bancare o constituie sistemul de drept care
guvernează garanţia respectivă, practica dovedind că, în materie de garanţii, rămân
suverane dreptul ţării garantului şi practica bancară.
Din acest punct de vedere, o garanţie bancară, în funcţie de clauzele inserate în
textul ei, poate fi independentă, la prima şi simpla cerere, la cerere, condiţionată,
necondiţionată, etc., însă în toate cazurile rămânând un angajament de plată al unei
bănci.
Camera de Comerţ Internaţională de la Paris a elaborat în 1978 reguli uniforme
pentru garanţiile contractuale, document denumit Publicaţia 325. În 1992, acelaşi
organism internaţional a elaborat un nou document: Reguli uniforme pentru garanţiile
la cerere, cunoscută sub numele de Publicaţia 458. Cele două documente sunt cele care
reglementează utilizarea scrisorilor de garanţie , în cadrul contractelor comerciale
internaţionale.
Părţile care intervin într-o scrisoare de garanţie bancară sunt:
a) banca garantă - apare ca debitor accesoriu faţă de beneficiarul garanţiei, astfel că
trebuie agreată de ambii parteneri. În cadrul unei garanţii, banca garantă emitentă
răspunde solidar cu debitorul principal.
b) debitorul principal sau ordonatorul - este acela care solicită băncii garante să
emită o scrisoare de garanţie , pe care, ulterior , o va remite beneficiarului.
c) beneficiarul garanţiei care caută să asigure anumite drepturi pentru cazul în care
debitorul principal nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contractul încheiat,
obligaţii care constituie obiectul scrisorii de garanţie bancară
Scrisoarea de garanţie bancară este eliberată de către bancă în urma unei
solicitări în scris, realizate de către client, sub forma unei cereri-angajament pentru
emiterea scrisorii de garanţie bancară, cerere care este analizată de funcţionarii bancari
însărcinaţi cu verificarea. În cazul în care banca aprobă cererea respectivă, atunci se va
85
trece la redactarea documentului solicitat, în favoarea beneficiarului menţionat în
cerere.
Elementele esenţiale ale scrisorii de garanţie bancară sunt:
1. denumirea şi adresa băncii garante
2. numele şi adresa persoanei fizice sau juridice garante şi la solicitarea căreia se emite
garanţia.
3. numele şi adresa beneficiarului garanţiei
4. obiectul garanţei
5. felul garanţiei.
Garanţiile pot fi:
a) garanţia reală este cea prin care executarea obligaţiilor contractuale
este asigurată printr-un obiect (bunuri imobile, bunuri mobile, etc.) asupra valorii
căruia beneficiarul garanţiei este în drept să se despăgubească, în situaţia în care
debitorul principal sau ordonatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile care fac obiectul
obligaţiei garantate în acest mod.
b) garanţia personală este aceea prin care executarea obligaţiilor derivând din
contractul principal este asigurată prin angajamentul unei persoane fizice sau juridice
denumită garant. Garantul va executa obligaţiile asumate de debitorul principal, în
cazul în care acesta din urmă nu le realizează.
Garanţiile date prin scrisoarea de garanţie bancară sunt garanţii personale. În
funcţie de întinderea şi rigoarea obligaţiei de garanţie , garanţiile personale pot
c) garanţia simplă, obligaţia principală fiind aceea asumată de debitorul principal,
rezultă că, în primul rând acesta va fi ţinut la executarea obligaţiei.
d) garanţia solidară- constă în obligaţia garantului de a executa obligaţia asumată de
debitorul principal sau ordonatorul , în cazul când acesta nu a realizat-o în termenul
precizat sau nu există deloc; garantul prin acest gen de garanţie, renunţă în scris , în
cuprinsul scrisorii, la beneficiile de discuţiune, de opoziţie, restricţii valutare sau de
schimb (clauze speciale, care, odată introduse în textul scrisorii de garanţie bancară, îi
facilitează beneficiarului executarea garanţiei bancare astfel:
● renunţarea la beneficiile de diviziune înseamnă că plata se face integral pentru
valoarea totală a garanţiei date şi nu parţial.
86
● renunţarea la beneficiul de discuţiune, înseamnă că la prima cerere a beneficiarului
să efectueze plata, în cazul că debitorul principal nu şi-a îndeplinit
obligaţiile contractuale care au garantate prin scrisoare.
● renunţarea la beneficiul de opoziţie înseamnă că nu se poate opune la plată, invocând
eventualele opoziţii sau excepţii pe care le-ar putea exprima debitorul principal şi care
ar antrena la somaţie , trimitere în judecată, etc.
● renunţarea băncii garante la restricţii valutare sau de schimb, însemnă că nu se pot
opune la plată anumite măsuri de ordin administrativ luate de autorităţile valutare
interne sau din ţara respectivă (în situaţia unei bănci garante din străinătate) cu privire
la transferul sumelor de plată către beneficiarul garanţiei)
● renunţarea băncii garante la invocarea forţei majore, rezultă că nu va putea opune
plăţii motive cum ar fi: incendii, secetă,etc.
Alte elemente ale scrisorii de garanţie sunt:
1 . valoarea garanţiei (element obligatoriu).
2. termenul de valabilitate al garanţiei (data la care obligaţia de garanţie expiră şi nu se
mai poate reclama băncii garante executarea obligaţiei asumate prin scrisoare)
3. termenul de plată al sumei garantate, respectiv scadenţa obligatorie de garanţie ,
fixează data la care se poate reclama băncii garante executarea obligaţiei garantate.
4. clauze speciale (prelungirea termenului , reducerea pe parcurs a cuantumului valoric
al garanţiei, pe măsură ce obligaţiile contractuale sunt îndeplinite). În practica bancară
sunt emise mai multe tipuri de garanţii bancare , cum ar fi:
■ cauţiunea bancară- obligaţia asumată de o bancă de a plăti o sumă de bani, în locul
ordonatorului, dacă acesta nu îşi respectă obligaţia de plată, la termenul fixat
■ garanţia la cerere , angajamentul de plată al băncii la solicitarea prin cerere scrisă,
conform termenilor angajamentului şi a altor documente.
■ garanţia de bună execuţie , pentru acoperirea riscurilor ce decurg din neîndeplinirea
obligaţiilor asumate prin contractul comercial
■ garanţia de participare la licitaţie, având scopul de a asigura organizatorului licitaţiei
de bonitatea ofertantului.
87
■ garanţia de bună funcţionare, asemănătoare cu cea de bună execuţie, dar acoperind
doar perioada de garanţie tehnică.
■ garanţia de restituire a avansului, folosită pentru asigurarea recuperării avansurilor
acordate în cazul tranzacţiilor cu plata în avans.
■ garanţia de plată , aferentă plăţilor prin acreditiv sau incasso, prin care exportatorul
se asigură de primirea contravalorii mărfurilor livrate sau serviciilor
prestate
■ garanţia de deschidere a acreditivului documentar
■ garanţia de admisie temporară, emisă în favoarea autorităţilor vamale din ţara
garantului şi ordonatorului, în cazul unor mărfuri livrate fără plata taxelor vamale
■ garanţia de compensaţie pentru exportul prealabil, pentru acoperirea integrală sau
parţială a valorii mărfii importate, cu valoarea mărfii exportate.
■ garanţia pentru exportul în consignaţie.
Se constată o continuă creştere a solicitărilor clientului pentru emiterea
scrisorilor de garanţie bancară. Este explicabil , deoarece partenerii la diverse genuri
de afaceri sunt tentaţi să introducă în raporturile lor o bancă pentru rezolvarea
problemei esenţiale a siguranţei finalizării tranzacţiilor convenite.
Pentru ambele părţi, o scrisoare de garanţie bancară prezintă avantajul
simplificării formalităţilor de îndeplinit şi costurilor, în general mai reduse, ce rezultă
din comisioanele bancare aplicate , în comparaţie cu alte modalităţi de decontare
asiguratorii, astfel că nu scumpeşte afacerea.
Vânzătorul este satisfăcut datorită gradului înalt de siguranţă oferit de acest
instrument bancar, în cazul în care partenerul nu şi-ar achita obligaţiile de plată pentru
mărfurile livrate sau serviciile prestate.
Cumpărătorul este interesat , la rândul său , pentru că de multe ori evită imobilizările
de fonduri, cum ar fi în cazul acreditivelor pentru un întreg contract.
Este posibil ca garanţiile să se emită distinct, pe operaţiuni fragmentate.
”Angajamentul unei bănci prin scrisoarea de garanţie bancară este asemenea
celui asumat prin acreditiv şi nu se poate face referire de beneficiar decât la obligaţiile
şi condiţiile înscrise în text pentru definirea conţinutului şi limitelor responsabilităţii
instituţiei garante, independent de modificările survenite în răstimp în contract.”8
8 Negrea Radu – Rigurozitatea garanţiei bancare – Articol publicat în revista Piaţa Financiară nr.7/1996.
88
Obligaţiile băncii reprezintă un angajament distinct, autonom, şi nu un
accesoriu al contractului comercial. De aceea, când un agent economic solicită
emiterea scrisorii de garanţie bancară, este chemat să acorde o atenţie deosebită
fiecărui element al conţinutului: sume, termen de valabilitate, condiţii de executare,
etc. Ulterior nu mai are posibilitatea să ceară modificări, decât dacă şi cât s-a prevăzut
în clauzele speciale ale garanţiei , când există.
Scrisoarea de garanţie bancară conferă un înalt grad de siguranţă tranzacţiei
comerciale sau financiare pe care o acoperă, impunând însă, reguli stricte şi la
utilizare.
În cadrul B.R.D.- Groupe Societe Generale se eliberează la cererea expresă a
clienţilor, în urma unei analize a situaţiei financiare a acestora, marea majoritate a
acestor tipuri de scrisori de garanţie bancară.
În funcţie de situaţia concretă a fiecărui solicitant, valoarea minimă a garanţiilor
acceptate de B.R.D.-Groupe Societe Generale poate fi egală cu sau mai mare decât
mărimea creditului plus dobânda aferentă în momentul primei rambursări. Această a
doua situaţie se aplică clienţilor puţin cunoscuţi de bancă, cu rezultate fluctuante sau
cu indicatori de bonitate ce nu se încadrează în limitele solicitate de bancă.
Deşi nu există o structură fixă a portofoliului de garanţii, o parte însemnată din
acestea este deţinută de garanţiile reale.
În completare, vine patrimoniul social net al împrumutătorului (gajul general),
din care vor fi acceptate numai mijloacele fixe circulante aflate în stare
corespunzătoare de funcţionare şi cu o piaţă sigură de desfacere. Bunurile realizate din
creditul acordat sunt acceptate întotdeauna drept garanţie.
Într-o ierarhie a băncii privind gradul de siguranţă şi referinţă pentru anumite
garanţii, pe primul loc s-ar situa scrisorile de garanţie bancară şi depozitele în
lei/valută constituite special în acest scop. Imediat în continuare vine gajul şi ipoteca;
gajul cu deposedare şi/sau ipoteca trebuie să acopere cel puţin 50% (persoane juridice)
şi 30% (persoane fizice) din valoarea minimă a garanţiei.
O modalitate de garantare destul de folosită de bancă este gajul creanţelor,
condiţionat de caracterul cert, lichid şi exigibil al acestora.
Atât scrisorile de garanţie cât şi depozitele în lei/valută sunt acceptate integral la
valoarea lor nominală, iar obiectele de artă, metalele preţioase şi creanţe la 80% din
89
valoarea lor. În cazul ipotecii se acceptă 75% din valoarea reală a terenurilor şi 50%
din cea a clădirilor.
Pentru gajul general şi cel fără deposedare se acceptă între 50%(stocuri de
produse industriale, semifabricate) şi 70%(stocuri de produse agroalimentare,
alimentare) din valoarea lor.
Bunurile procurate sau realizate din creditul acordat sunt acceptate la 50% din
valoarea lor determinată pe baza preţului de vânzare sau a valorii de execuţie
Cel mai important tip de garanţie bancară îl reprezintă garanţia de plată. Din
acest punct de vedere, se impune analiza modului de emitere şi utilizare a acesteia în
asociere cu acreditivul documentar sau incasso documentar.
Garanţia de plată emisă, asociată unui incasso documentar parcurge în utilizarea
ei următoarele etape:
2
5b
4 1 5a 3 6a 6b
1)contractul comercial internaţional , care prevede plata prin incasso şi emiterea
scrisorii de garanţie, în favoarea exportatorului, pentru garantarea plăţii contravalorii
mărfurilor de către importator.
2) importatorul solicită emiterea garanţiei de plată la incasso
3) banca garantă emite garanţia în favoarea exportatorului
a) importatorul achită documentele privind marfa, la primirea acestora
4.a) documentele sunt remise la încasare
5.a) importatorul achită contravaloarea documentelor
6.a) exportatorul returnează garanţia
b) importatorul refuză plata documentelor
4.b) documentele se remit la încasare
90
IMPORTATORordonator garanţie
BANCAGARANTĂ
EXPORTATOR- beneficiarul garanţiei -
5.b) refuzul de plată al documentelor
6.b) executarea garanţiei bancare şi acoperirea plăţii de către banca garantă.
Scrisorile de garanţie se întocmesc în trei exemplare, care au următoarele
destinaţii:
- exemplarul 1 se eliberează cumpărătorului pentru a fi remis furnizorului
- exemplarul 2 se păstrează la banca cumpărătorului, la serviciul credite
- exemplarul 3 se trimite grupe operative pentru a-1 folosi în evidenţa plăţilor"9.
Scrisorile de garanţie sunt înregistrate într-un registru special în care se înscriu
o serie de date necesare identificării acestui document, şi anume: numărul şi data
scrisorii de garanţie, suma garantată, denumirea plătitorului, denumirea furnizorului şi
banca sa, termenul de valabilitate, etc.
În condiţiile înregistrării unor dificultăţi financiare, a limitării posibilităţilor de
efectuare a plăţilor în funcţie de disponibilităţile existente în conturi, se impune în mod
deosebit preocuparea din partea unităţilor bancare şi a agenţilor economici pentru
asigurarea echilibrului permanent între încasări şi plăţi, respectiv, menţinerea şi
consolidarea capacităţii de plată.
3.3. Concluzii şi modalităţi de îmbunătăţire a plăţilor în valută
Pentru creşterea numărului şi a calităţii serviciilor oferite clienţilor, banca
nu are altă soluţie decât deschiderea de noi canale de acces al informaţiilor către şi
dinspre client. În competiţia de atragere de noi clienţi , favorizate vor fi băncile care îşi
vor oferi serviciile acolo unde are nevoie clientul şi atunci când acesta are nevoie.
Conceptul de informatizare bancară presupune :
■ automatizarea sistemului de informare şi producţie al băncii
■ modernizarea sistemului de plăţi , concertat cu alte acţiuni similare întreprinse de
comunitatea bancară internaţională şi românească.
Îmbunătăţirea sistemului de plăţi internaţionale se referă în principal, ca şi în
cazul plăţilor în lei, la diminuarea duratei necesare finalizării acestor operaţiuni şi la
asigurarea unei securităţi corespunzătoare, atât din punct de vedere al vehiculării
datelor şi documentelor, cât şi din punct de vedere al intereselor partenerilor implicaţi
în contractul comercial internaţional.9 Cocriş Vasile – Tehnici şi operaţiuni bancare – Editura Universităţii Al.I.Cuza, Iaşi, 1992.
91
O modificare a cadrului internaţional de derulare a operaţiunilor de decontare
externe este dificil de realizat . Aceasta rezidă din necesitatea punerii de acord a
organismelor abilitate să ia măsuri în privinţa plăţilor, într-un număr foarte mare de
ţări. Reprezentanţii acestor ţări ar trebui să poarte discuţii, venind cu propuneri de
modificare, însă decizia finală ar trebui luată prin aprobarea de comun acord a acestor
propuneri sau respingerea lor, în cazul inoportunităţii lor. Apare însă dificultatea care
ar presupune-o acest acord , mai ales dacă numărul ţărilor implicate ar fi mare şi între
ele ar exista discrepanţe în ceea ce priveşte posibilităţile de adaptare la noile
modificări. Cu toate acestea, nu este exclusă posibilitatea să se ajungă la un punct de
vedere comun şi să se adopte soluţii , care să vină în sprijinul tuturor celor implicaţi în
comerţul internaţional.
Din punct de vedere al securităţii transmiterii datelor, datorită distanţelor fizice
mari între unităţile bancare implicate în transferul informaţiilor, se impune folosirea
unor mijloace de transmitere mai performante faţă de cele utilizate la nivel naţional.
În prezent, pentru rapida transmitere a informaţiilor, în sistemul bancar
internaţional , se foloseşte un sistem de comunicare foarte rapid, cunoscut sub
denumirea de SWIFT. La acest sistem de transmitere a informaţiilor au aderat state de
pe întregul glob , unul dintre ele fiind România.
Sistemul SWIFT cuprinde ca noduri principale patru centre de comutare situate
câte unul la Amsterdam, la Culpeper (S.U.A.) şi două centre la Bruxelles, la fiecare
dintre ele fiind conectate bănci dintr-un număr restrâns de state, variind între 5 şi 15
state.
92
Schema transmisilor prin SWIFT :
Mesajele introduse pe un terminal de un operator al unei bănci conectate la
reţea sunt standardizate, potrivit tipului de mesaj şi plasate într-un fişier de aşteptare.
După controlul de către un operator- verificator, el este introdus în fişierul de plecare
şi verificat apoi de către ordinatorul băncii emitente a mesajului, din punct de vedere al
normelor standard impuse de swift, acesta fiind transmis Centrului de comutare, prin
intermediul concentratorului naţional. La centrul de comutare, mesajul este stocat
pentru identificarea automată a beneficiarului mesajului.
Transmiterea mesajelor nu durează decât câteva secunde şi se realizează
automat, fără intervenţia umană, în afara introducerii datelor şi prelucrării mesajelor.
Un asemenea mod de transmitere a mesajelor asigură avantaje în deservirea
tranzacţiilor internaţionale, legate de siguranţă, rapiditate, preţ relativ scăzut şi
fiabilitate în funcţionare. Tehnicile şi sistemele de introducere, prelucrare şi
transmitere a informaţiilor sunt echipate cu programe de detectare şi corecţie a erorilor,
iar mesajele sunt codificate prin chei şi parole standardizate, eliminându-se astfel
riscurile legate de înţelegerea sau adresarea greşită a mesajelor. Pe de altă parte, durata
de numai câteva secunde, a transmiterii unui mesaj, îi conferă acestui sistem o
rapiditate mai mare decât în cazul mesajelor prin telex, poştă, etc., intervalele de
aşteptare fiind determinate doar de diferenţele de fus orar ale spaţiului geografic în
93
care sunt amplasate băncile corespondente. Deşi între tehnicile de transmitere rămâne
cea mai scumpă, transmiterea swift poate fi considerată la un preţ rezonabil în raport
cu avantajele de securitate şi rapiditate sporite oferite şi prin faptul că sistemul este
conceput pentru transmisia neîntreruptă a mesajelor (24 ore din 24), ceea ce asigură un
înalt grad de fiabilitate.
Având în vedere cele prezentate mai sus, devine evident faptul că toate ţările ar
trebui să adere la un asemenea sistem , pentru susţinerea activităţi de plăţi
internaţionale şi pentru caracterul benefic pe care îl impune economiei mondiale.
Această extindere ar presupune însă şi unele modificări de natură organizatorică. S-ar
putea propune o multiplicare a centrelor de comutare şi chiar o redistribuire a ţărilor
deservite de către acestea, astfel încât, fiecărei arii geografice să-i fie ataşat un centru
de comutare. Mai departe, presupunând că numărul acestor centre de comutare s-ar
menţine în limite rezonabile, ele ar putea comunica între ele fie direct, precum în
prezent, fie printr-un centru de comutare central, dispus astfel încât să deservească cât
mai bine toate celelalte centre de comutare subordonate.
Despre durata transmiterii mesajelor Swift ştim că este foarte redusă, însă
despre timpul necesar introducerii şi verificării datelor la terminalele din reţea nu
putem spune acelaşi lucru.
Înainte de introducerea acestor date este necesară realizarea de către funcţionarii
bancari a unei analize minuţioase a cererilor depuse de clienţii implicaţi în operaţiunile
de plăţi, cereri care pot fi adesea respinse în cazul constatărilor unor lipsuri de formă
sau fond.
Munca de operare a datelor din cererile agenţilor economici, precum şi
operaţiunile de verificare pot fi mult uşurate prin utilizarea unei tehnici de calcul de
performanţă şi a unor programe informatice care să permită informarea rapidă a
funcţionarilor bancari asupra situaţiei clienţilor şi prelucrarea automată a datelor. În
acest sens băncile se preocupă de achiziţionarea sau crearea unor programe informatice
care să solicite doar introducerea datelor esenţiale şi care să prelucreze automat aceste
date. Se urmăreşte ca în urma prelucrării să rezulte automat atât documentele de
evidenţă contabilă bancară cât şi cele destinate a rămâne la dispoziţia ordonatorului,
cât şi mesajele de tip telex sau swift, cu elementele standardizate şi de codificare
corespunzătoare, care să poată fi rapid verificate şi transmise băncii destinatare.
94
O a doua categorie de activităţi din cadrul băncilor se referă la prelucrarea
mesajelor primite de la băncile corespondente situate în străinătate. Introducerea unor
programe informatice puternice care duc la uşurarea şi urgentarea muncii de verificare
a standardelor şi conţinutului acestora. Ele sunt capabile să detecteze eventualele erori
sau vicii de formă sau conţinut şi sunt capabile să realizeze automat înregistrarea
contabilă, precum şi formularele şi documentele necesare băncii destinatare sau care
trebuie remise beneficiarilor operaţiunilor respective. Calitatea acestor programe duce
la scurtarea procedurilor de prelucrare, avizarea mai devreme a beneficiarilor care pot
accepta sau respinge solicitările primite.
Referitor la transferul prin swift, în cazul în care sucursalele unei bănci nu sunt
abilitate să trimită chiar ele mesajele prin swift, este necesară trimiterea acestora la
centrala băncii, care urmează, după o verificare, să le trimită ea însăşi în străinătate.
Acest transfer de informaţii şi documente între centrala băncii şi sucursale ar trebui
optimizat , astfel încât parcursul să nu determine consumuri de timp prea mari, lucru
care s-a realizat în cadrul operaţiunilor de încasări şi plăţi în valută în cadrul B.R.D.-
Groupe Societe Generale prin introducerea programului BANK TRADE.
Aceste întârzieri se mai pot produce şi din cauza neavizării în timp util a
beneficiarilor sau ordonatorilor , atunci când este cazul, sau a neprezentării acestora
pentru a intra în posesia documentelor. ªi în acest sens , B.R.D.-Groupe Societe
Generale a găsit o rezolvare benefică pentru clienţii săi, organizând schema de
personal din cadrul serviciului operaţiuni valutare astfel încât fiecare administrator de
cont are un anumit număr de clienţi pe care îi deserveşte, cunoscându-i foarte bine din
toate punctele de vedere care interesează banca. Astfel, clienţii sunt anunţaţi imediat
de rezultatul unei operaţiuni, iar cei care trebuie să ia cunoştinţă de conţinutul
documentelor şi să ia o decizie în privinţa continuării sau nu a acesteia , prin natura
relaţiilor client-bancă sunt obligaţi să o ia într-un interval de timp optim.
Cele mai puternice bănci din ţările dezvoltate promovează o politică de
extindere a ariei de acţiune, prin deschiderea de sucursale şi crearea de bănci mixte , cu
sediul în afara graniţelor ţărilor lor. O asemenea politică a fost adoptată şi de
GROUPE SOCIETE GENERALE, una dintre cele mai mari bănci din lume, care şi-a
deschis multe sucursale pe întreg mapamondul, preluând şi în ţara noastră 51% din
acţiunile BĂNCII ROMÂNE PENTRU DEZVOLTARE S.A., transformând-o astfel în
95
cea puternică bancă din România. Printr-o astfel de politică este mult facilitată
derularea operaţiunilor de plăţi internaţionale, durata şi costul unei operaţiuni derulate
între sucursalele aceleaşi bănci sau între banca ordonatorului şi o bancă mixtă a
acesteia , din străinătate , în calitate de bancă a beneficiarului, fiind mult reduse prin
procedurile mult mai simple de transfer intra şi interbancar.
Crearea spaţiului economic prin lărgirea Uniunii Europene şi aderarea
României la acesta ar putea constitui elemente de mare importanţă pentru viitorul
plăţilor internaţionale , mai ales în arealul european. S-ar putea constitui o reţea
omogenă din punct de vedere al reglementărilor şi procedurilor de decontare aplicate,
formată din băncile europene, care ar conduce la simplificarea operaţiunilor şi o mai
bună deservire a clienţilor din acest punct de vedere.
De o mare importanţă este şi securitatea realizări operaţiunilor, lucru rezolvat
prin utilizarea sistemului swift, care are şi calitatea de a fi şi foarte rapid. Tot ca o
problemă de securitate apare şi siguranţa exportatorilor de a încasa contravaloarea
mărfurilor livrate şi a serviciilor prestate, cât şi în legătură cu certitudinea
importatorilor de recepţiona mărfurile şi serviciile ce fac obiectul contractului
comercial internaţional, în condiţiile stabilite.
Contractele comerciale implică o serie de riscuri: riscul de neîncasare, riscul de
a nu primi marfa sau serviciul solicitat, riscul de curs valutar.
Pentru prevenirea acestor riscuri, pot fi luate o serie de măsuri de siguranţă de
către participanţii la asemenea operaţiuni. De exemplu, pentru prevenirea riscului de
curs comercial, s-ar putea include în contract clauze speciale, cum ar ti: clauza de
escaladare a preţurilor, clauza de consolidare a valorii contractului de export, prin plata
în mărfuri, clauza de rectificare a preţurilor, în funcţie de evoluţia acestora pe piaţa
reprezentativă a produsului. În acelaşi scop se poate introduce o marjă asiguratorie, sau
se poate apela la operaţiuni de arbitraj internaţional.
Folosirea instrumentelor de plată consacrate poate conduce la anumite riscuri
pentru participanţi. De exemplu, în cazul operaţiunilor prin incasso documentar, ale
căror riscuri au fost prezentate anterior, se pot lua unele măsuri de diminuare a
acestora prin practicarea incassoului doar de către parteneri siguri, măsuri de păstrare a
controlului mărfi, prin expedierea către un terţ, la dispoziţia cumpărătorului sau
96
obţinerea, prin contract a unor clauze de garantare, pe bază de scrisoare de garanţie
bancară ataşată incassoului.
Problema îmbunătăţirii sistemului de plăţi trebuie privită şi din punct de vedere
al agenţilor economici din România , nu numai al băncii. Aceştia au interesul şi
obligaţia de a contribui la lărgirea relaţiilor economice şi comerciale cu străinătatea. În
acest sens ei ar trebui să-şi înfrângă reticenţa faţă de unele mijloace de decontare,
precum acreditivul, incassoul, etc., care dincolo de dezavantajele prezentate, oferă, în
compensaţie, multe avantaje şi constituie baza relaţiilor comerciale internaţionale.
Toate aceste măsuri menţionate, prin care se poate asigura securitatea
operaţiunilor de plăţi internaţionale, aplicate într-un cadru stabilit de comun acord pe
plan mondial sau regional, pot conduce la o îmbunătăţire şi o lărgire a relaţiilor
economice internaţionale, precum şi la creşterea potenţialului economic al agenţilor
economici din ţara noastră.
CAPITOLUL IV
97
ROLUL BĂNCII CENTRALE ÎN REALIZAREA PLĂŢILOR FĂRĂ
NUMERAR ŞI PREVENIREA RISCULUI DE NEPLATĂ A ACESTORA
Funcţionarea sistemului de plăţi are la bază un ansamblu de reglementări în care
sunt implicate moneda, băncile comerciale, casele de compensare, banca centrală şi
alte instituţii financiare.
Iniţial, în mecanismul plăţilor era inclusă doar moneda, sub diferitele sale
forme, îndeosebi moneda de aur care, datorită proprietăţilor sale intrinseci, era
mijlocul de plată universal. Treptat, locul acesteia este luat de monede credit
(financiară) care va permite o accelerare a plaţilor în economie.
În prezent, derularea plăţilor are la baza tehnica compensării, în care scop s-au
creat case de compensaţii . Înfiinţate în legătură cu extinderea utilizării cecurilor şi a
altor instrumente de plată, ele se utilizează astăzi şi de către burse, bănci centrale şi
chiar grupuri internaţionale de bănci. Funcţionarea lor se bazează atât pe existenţa unor
acorduri între participanţi, cât şi a unor reglementări riguroase care asigură buna
derulare a plăţilor . În principal, aceste reglementări se referă la stabilirea poziţiei nete
(creditoare sau debitoare) a fiecărui membru, finalitatea plăţii, dezvoltarea pieţei
interbancare, etc.
Rolul băncii centrale
Banca Naţională este banca centrală a României , principalul ei scop fiind de a
asigura stabilitatea monedei naţionale pentru a contribui la stabilitatea preţurilor.
Pentru a realiza acest scop, B.N.R. elaborează, implementează şi poartă responsa-
bilitatea politicii monetare ca şi a schimbului extern, a poliţelor de plată şi credit.
Are totodată rolul de a aproba ( licenţia ) şi supraveghea sistemul bancar şi să
participe activ în politica generală a statului pentru a dezvolta un sistem financiar
orientat pe piaţă .
Prevederile Legii referitoare la Statutul BNR stipulează că banca centrală
trebuie să deschidă cont curent pentru fiecare bancă şi fiecare filială a unei bănci
străine licenţiată să opereze în România.
98
BNR poate deschide conturi curente de decontare sau alte conturi pentru case de
compensaţii interbancare rezidente precum şi pentru alte bănci centrale sau instituţii
internaţionale nerezidente.
BNR este desemnată să lege să ţină în evidenţele sale contul curent general al
Trezoreriei Statului, deschis pe numele Ministerului de Finanţe. Funcţionarea contului
curent general al Trezoreriei Statului şi felul în care operaţiunile sunt înregistrate în
acesta, sunt stabilite prin convenţii încheiate între BNR si Ministerul de Finanţe.
În 1994 , reforma sistemului de plăţi a fost susţinută şi coordonată de către
BNR, în legătură cu prevederile cadrului legal valabile la acea vreme, şi conform cu
tendinţa internaţională pentru întărirea rolului băncilor centrale în managementul
sistemelor de plaţi.
În 1994 , implicarea BNR ca singur ofertant de servicii de plăţi interbancare a
fost determinată de nevoia urgentă de a îmbunătăţi eficienţa şi calitatea activităţilor în
acest sector (capacitatea de a face circulaţia banilor rapidă ) precum şi de importanţa
sarcinii de a realiza reabilitarea financiară a sistemului de plăţi (capacitatea de a
minimiza riscul financiar asociat circulaţiei banilor).
Separat de funcţiile sale ca agent final de decontare şi corp general de
reglementare a plăţilor în România, legea permite BNR să organizeze case de
compensaţii şi să opereze alte angajamente de decontare intermediare, singura sau în
colaborare cu sistemul bancar.
Puterile cu care a fost investită BNR (Legea Statului BNR art.23) îi permite să
joace un rol de control şi coordonare în sectorul sistemelor de plăţi urmând
următoarele instrucţiuni:
● reglementarea sistemului de plăţi;
● prevederile directe referitoare la serviciile de compensare şi decontare pentru întreg
sistemul bancar;
● supravegherea respectării de către sectorul bancar a reglementărilor sistemului de
plăţi;
● coordonarea şi supravegherea funcţionării altor sisteme de plăţi de interes naţional;
● monitorizarea şi prevenirea riscului sistemului de plăţi.
99
Legea bancară desemnează BNR ca autoritatea responsabilă de a supraveghea
toate băncile, la nivelul raporturilor lor prudenţiale şi pentru a decide când să pună o
banca sub procedura specială de supraveghere sau de management.
Pentru a-şi conduce operaţiunile de politica monetară, BNR foloseşte mijloace
specifice si proceduri precum tranzacţiile pe piaţa monetară şi rezerve necesare pentru
managementul lichidităţilor . Din partea statului, băncilor sau orice alte entităţi legale
eligibile, BNR este autorizată să cumpere, să vândă şi alte venituri şi să atragă fonduri
de la bănci pentru a îndeplini ţintele politicii monetare.
BNR stabileşte limitele rezervelor curente, pe care băncile trebuie să le păstreze
în conturile lor curente deţinute la banca centrală. Rezervele obligatorii sunt stabilite
ca o medie lunară pe baza unei rate stabilite periodic de BNR în conformitate cu
obiectivele sale monetare.
Totodată BNR a făcut sistematic paşi majori pregătindu-se pentru implicarea
operaţională decisivă în reforma sistemului de plaţi, care este o parte importantă a
dezvoltării generale a economiei si societăţii româneşti.
Reglementarea şi standardizarea celor mai importante instrumente de plăţi şi
reglementările privind procedurile de supraveghere privind riscul asociat folosirii
acestor instrumente de plată, conform standardelor internaţionale ducând la
reintegrarea cecurilor, ordinelor de plată, biletelor la ordin şi cambiilor ca instrument
de plata în activitatea şi "cultura" băncilor comerciale, persoanelor fizice si juridice.
Încrederea reprezintă, pentru orice sistem bancar , capitalul care stă la baza
realizărilor de natura financiară.
Constituirea acestui capital şi creşterea lui necesită un efort cultural şi material
solid, conjugat şi continuu, care trebuie susţinut atât de sistemul bancar (bănci
comerciale şi banca centrală) cât şi de societăţile comerciale şi populaţie. Având în
vedere că ară acest capital care este încrederea, sistemele de plăţi nu ar putea exista,
Banca Naţională a României a venit în întâmpinarea utilizatorilor prin înfiinţarea a
două instituţii destinate managementului riscului de neplată, Centrala Riscurilor
Bancare (C.R.B.) şi Centrala Incidentelor de Plăţi (C.I.P.).
Prima este destinată strict informării asupra riscului bancar, administrând
informaţii privind cuantumul creditelor neperformante deţinute de bănci precum si alte
informaţii pe baza cărora se poate calcula capacitatea de plată a băncilor şi momentul
100
în care acestea necesită punerea unei bănci sub procedura specială de supraveghere sau
de management.
C.I.P., concepută ca prestator de servicii pentru bănci, reprezintă un sistem de
gestionare la nivel naţional, al riscului bancar asociat folosirii instrumentelor de plată
de debit : cec, cambie şi bilet la ordin. Aşadar, orice client de bancă poate afla
informaţii despre un potenţial partener, în ce măsură acesta este capabil de plată şi ce
comportament a avut până în acel moment.
Din nefericire, această instituţie realizează în mod constant recorduri de
indisciplină ale utilizatorilor. Dacă am avea în vedere ca de la începuturile sale baza de
date a CIP s-a ”îmbogăţit”continuu cu zeci şi sute de incidente de plată, e greu de
crezut că în viitor sistemul bancar va intra în normalitate, cel puţin din acest punct de
vedere. Din analiza situaţiilor periodice a refuzurilor la plată cu instrumente de debit
reiese că, în perioada februarie 2000 - august 2001, a fost înregistrat un număr de
55.735 refuzuri cu o valoare totală a sumelor refuzate de 4.045,752 milioane lei. Se
constată un alt aspect îngrijorător: valorile înregistrate de cei doi indicatori (numărul
de refuzuri şi volumul sumei refuzate) au cunoscut o evoluţie lunară ascendentă.
Practic, dacă în prima zi de funcţionare a CIP ( 3 februarie 1997 ) au fost
înregistrare 329 de refuzuri, în data de 31 august 2001, indicatorul respectiv avea o
valoare de 4.862. Aşadar, în toată această perioadă, indisciplina la plată a utilizatorilor
instrumentelor de debit respective a atins cote alarmante, numărul de refuzuri crescând
de peste 14 ori. Cu adevărat spectaculos dar extrem de îngrijorător este saltul
înregistrat de volumul sumelor refuzate care a crescut de 923 ori.
Până la 14.04.2003, CIP a înregistrat peste 100.000 incidente de plată în valoare
de aproximativ 7.417 miliarde lei10, la sfârşitul lunii aprilie a anului 2003 numărul
refuzurilor trecând de 230.000. Valoric, peste 99% din acestea reprezentau instrumente
de plata de debit refuzate, restul revenind instrumentelor de plată de debit pierdute,
furate, distruse, anulate. Din cei 19.300 titulari de cont implicaţi în incidentele
menţionate, 90% figurează in Fişierul Naţional al Persoanelor cu Risc, aproximativ
jumătate fiind supuşi interdicţiei bancare (9.300). Acest fapt demonstrează utilizarea
redusă a acestei bănci de date de către cei implicaţi în utilizarea instrumentelor de plată
de debit. Însă de aici transpare utilitatea acestei instituţii precum şi potenţialul pe care
aceasta o are în controlarea şi reducerea fenomenului neplăţii la scadenţă.10 Piaţa Financiară nr. 4 – Aprilie 2003.
101
Trebuie amintit că difuzarea informaţiei de risc bancar de către CIP se face fie
din proprie iniţiativă, în vederea alertării sistemului bancar şi limitării riscului de
producere a unor noi incidente de plată, fie la solicitarea băncilor, în nume propriu sau
al clienţilor, în scopul sprijinirii unor decizii referitoare la derularea în siguranţă a
activităţii acestora.
CIP a dezvoltat colaborarea cu autorităţile publice (Ministerul de Interne şi
Parchetul General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie ), în paralel cu
desfăşurarea unei acţiuni susţinute de mediatizarea activităţii sale.
În concluzie, producerea incidentelor de plata are la baza atât cauze
subiective (corectitudinea utilizatorilor),cât şi cauze obiective (strâns legate de starea
actuală a economiei româneşti). Iar dacă în ceea ce priveşte gradul de indisciplină al
fiecăruia putem manifesta optimism moderat, problema ieşirii din criză a economiei
rămâne în continuare ecuaţia cu cele mai multe necunoscute.
CAPITOLUL V
BLOCAJUL FINANCIAR, CAUZE ŞI REMEDII
102
Principalele efecte ale actualei crize economice din România pot fi sintetizate
în:
● deprecierea monedei naţionale din cauza inflaţiei, determinată de liberalizarea
preţurilor în condiţii nefavorabile ale producţiei, cât şi exigenţele salariale în
discordanţă cu valoarea producţiei realizate.
● blocajul financiar în lanţ al întreprinderilor - are trei cauze principale: scăderea
producţiei materiale a întreprinderilor, care a condus la scăderea capacităţii de plată a
acestora, creşterea peste limitele admisibile a stocurilor şi volumul restrâns al
creditelor primite.
● creşterea dobânzilor - expresie a scăderii lichidităţii - în România, criza de
lichiditate a căpătat proporţii neaşteptate datorită ponderii exagerate a numerarului în
volumul plăţilor, respectiv, slabei implicaţii a celorlalte instrumente de plată.
Blocajul financiar nu apărut brusc în economia românească, după cum nu
lipseşte nici din economiile dezvoltate (bineînţeles la un nivel ”rezonabil”). Din
păcate, dimensiunea fenomenului în cauză, la noi este de natură să pună în pericol
funcţionarea sistemului economic însuşi.
Două ar fi cele mai importante caracteristici sau probleme în abordarea
arieratelor în economia noastră de tranziţie şi anume: structura sau reţeaua de
angajamente instituţionale (incluzând reguli de comportament înrădăcinate în
societate) şi de interese statornicite (bazate pe interdependenţe materiale/ productive şi
prin distribuirea drepturilor de proprietate ) pe de o parte, iar pe de alta, dimensionarea
alocării greşite a resurselor materiale şi umane.
Sistemul economic actual a avut de moştenit de la vechiul regim o structură
extrem de rigidă, care nu a fost schimbat, ci a dus la statornicirea de relaţii comerciale
între societăţile profitabile şi cele mai puţin profitabile .
Cele din urmă au folosit arieratele ca unul dintre cele mai ieftine surse de
finanţare pentru a-şi continua existenţa, iar pentru aceasta încercând să amâne cât mai
mult momentul restructurării.
Implicit societăţile care au finanţat aceste întreprinderi au trebuit la rândul lor să
achiziţioneze marfa pe datorie de la furnizori, altfel, prin deducere s-a ajuns la blocajul
financiar.
103
Costurile încercării de a impune o oarecare disciplină financiară sunt ridicate,
creditorii renunţând la tentativa obligări debitorului de a plăti achiziţiile făcute,
putându-se vorbi în acest caz de o oarecare pasivitate.
Blocajul financiar s-a dezvoltat ca un adevărat flagel economic, având
consecinţe grave asupra economiei româneşti, paralizând practic activitatea de
producţie şi de investiţi a majorităţii agenţilor economici.
Blocajul financiar are cauze economice şi financiare din cele mai diverse, şi
care, în general sunt cunoscute: declinul economic , nivelul producţiei industriale
aflându-se în toţi anii tranziţiei cu mult sub nivelul producţiei din anul 1989, folosirea
în parte a capacităţilor de producţie, continuarea realizării unor produse nerentabile, de
slabă calitate, subcapitalizarea regiilor autonome şi a societăţilor cu capital de stat,
accentuată mai ales după restituirea părţilor sociale în 1990 salariaţilor, ce constituiau
sume considerabile de finanţare a nevoilor de fonduri circulante pentru producţie şi
investiţii ale întreprinderilor, a procesului inflaţionist, precum şi preluarea de către
Ministerul Finanţelor în 1991 şi 1992 de la unităţile economice cu capital de stat a
50% din rezultatele reevaluării stocurilor de materiale ca urmare a majorării de preţuri.
Ordonanţa nr.70/1994 ce prevede plata impozitelor pe profit pentru livrările de
produse şi servicii neîncasate, majorate cu influenţele inflaţiei a dus din nou la
amplificarea blocajului financiar.
Cea mai mare parte a acestuia, aproximativ 2/3, este determinată artificial de
măsurile macroeconomice aflate mai tot timpul în contradicţie cu cerinţele reale ale
microeconomiei, de politicile monetare şi valutare, prin caracterul restrictiv ridicat al
creditelor, de dobânzile foarte mari, mai ales în prima parte a perioadei de după 1989,
şi de degradarea masivă a monedei naţionale.
Diminuarea arbitrară a creditelor în condiţiile în care era evident nivelul scăzut
al capitalizării întreprinderilor a dus practic la sufocarea lor financiară .
În anul 1995, volumul datoriilor agenţilor economici faţă de furnizori, faţă de
bugetul statului, cel al asigurărilor sociale de stat şi faţă de bănci, a atins o cifră de
peste 12 .000 miliarde lei.11
Funcţiile şi rolul creditului sunt afectate, având în vedere că în aceeaşi perioadă
plăţile restante erau mai mari decât volumul creditelor acordate de bănci agenţilor
economici . Paralel cu circuitele băneşti desfăşurate prin bănci, după reguli şi principii 11 Constantinescu, N.N. – Învăţăminte ale tranziţiei economice în România.
104
stricte, s-a creat un circuit anormal între agenţii economici, factor perturbator al
relaţiilor contractuale, financiare şi de plăţi.
Acordarea creditelor între societăţile financiare, în general o opţiune normală de
a face afaceri, sistem aflat în concurenţă cu sectorul bancar, devine de multe ori un
“risc sigur”. De multe ori aceste credite nefiind acordate voluntar, plata lor fiind
amânată din propria voinţă a debitorului, fără nici un acord din partea creditorului.
Încercările de a lua măsuri ale Guvernului şi ale Băncii Naţionale , concretizate
prin Ordonanţa nr.13/1995 şi prin care se dorea „realizarea unui flux financiar pozitiv,
după plata impozitelor şi a dobânzilor, reducerea şi, în final, eliminarea plăţilor
restante şi încasarea creanţelor, desfăşurarea unei activităţi profitabile”12 au rămas la
stadiul de „intenţie”, nici una din măsurile luate fiind eficientă.
Este evident că blocajul financiar şi economic nu poate fi privit ca o simplă
alterare a raporturilor contractuale şi de plăţi între creditori şi debitori, el devenind un
fenomen distructiv pentru mecanismul economic.
Blocajul financiar afectează întregul proces investiţional din economie datorită
faptului că agenţii economici, neputând încasa contravaloarea produselor livrate, nu-şi
pot asigura lichidităţile destinate noilor investiţii, împiedicând şi procesul de
restructurare şi privatizare.
În concluzie, se poate spune că economia românească a ajuns la un blocaj
financiar şi economic generalizat.
Pentru lichidarea blocajului şi pentru relansarea economiei s-a propus
compensarea globală a plăţilor , după ce în prealabil se încercase o compensare
selectivă, treptată şi parţială – lucru ce nu putea avea consecinţe benefice având în
vedere legăturile în lanţ din economia românească , “aducerea unui agent economic la
linia de plutire” neputând să dureze în condiţiile în care ceilalţi parteneri de afaceri ai
respectivului agent, se află în imposibilitatea de a-şi plăti datoriile faţă de acesta.
În cazul compensării datoriilor, costul acestei operaţiuni ar trebui să se împartă
între stat, Banca Naţională şi unele bănci comerciale, ţinându-se însă cont de resursele
bugetului, de profiturile băncilor şi de fondurile de risc şi rezervă.
La toate acestea, soluţiile pur procedurale de compensare a datoriilor reciproce
care să ducă la relansarea economiei , nu pot avea efect atât timp cât nu se stabileşte
12 Constantinescu, N.N. – Op. citită.
105
agenţilor economici un rol specific în economia de piaţă şi nu se caută îmbunătăţirea
situaţiei financiare, concomitent cu îmbunătăţirea activităţii productive.
Concluzionând , penuria de credite şi costul lor ridicat, lucru generat şi de
politica restrictivă a B.N.R. în încercarea sa de a diminua rata inflaţiei, acordarea de
credite şi în special după 1989, de către băncile comerciale fără respectarea principiilor
eficienţei , ajungându-se la un dezacord între masa creditului şi necesarul de finanţare
a activelor circulante din patrimoniul agenţilor economici, ia determinat pe aceştia să
apeleze la arierate.
Înlocuirea sistemului financiar-bancar simplificat şi de multe ori aservit
conducerii administrative ale economiei trebuie să se realizeze optându-se pentru un
sistem evoluat şi adaptat unei economii în care rentabilitatea şi profitul sunt principii
de bază.
CONCLUZII ŞI PROPUNERI
Ritmul transformărilor structurale intervenite în cadrul economiilor naţionale şi
al economiei mondiale , precum şi necesitatea sprijinirii liberalizării pieţelor monetare,
valutare şi de capital au determinat dezvoltarea şi diversificarea serviciilor oferite de
sistemul de plăţi.
Pentru ca băncile să vină efectiv în sprijinul economiei de piaţă , trebuie să aibă
următoarele caracteristici:
- să dispună de capital suficient pentru acoperirea nevoilor justificate de credit;
- să ofere condiţii avantajoase de dobândă şi termen;
- să fie utilate pentru aplicarea tehnicilor bancare moderne;
- să dispună de o informare la zi asupra bonităţii solicitanţilor;
- să organizeze o reţea de unităţi cât mai apropiate de beneficiarii de credite.
În această perioadă de tranziţie la economia de piaţă băncile comerciale, în
ciuda schimbării mentalităţii lor şi a diversificării gamei de produse şi servicii bancare,
106
nu susţin şi nu încearcă să dezvolte creditul comercial, astfel că putem vorbi aproape
de inexistenţa scontului şi rescontului.
Acest fenomen se datorează şi faptului că agenţii economici nu cunosc
îndeajuns instrumentele de plată ară numerar, în principal a cambiei şi a biletului la
ordin, instrumente specifice economiei de piaţă, precum şi amănunte referitoare la
operaţiunile de scontare.
Băncile trebuie să joace un rol important în economia românească şi pe latura
aceasta, adică să aducă la cunoştinţa clienţilor săi "seriozitatea" acestor instrumente,
care reprezintă titluri executorii, precum şi avantajele operaţiunii de scontare,
operaţiune folosită foarte des şi în comerţul internaţional.
Aceste instrumente vin în ajutorul agenţilor economici din România dându-le
posibilitatea să-şi plătească datoriile prin aceste titluri (prin gir) sau cu bani lichizi
(prin scontare).
Trebuie creat un cadru organizaţional adecvat, atât la băncile comerciale , cât şi
la agenţii economici, să se folosească personal specializat pentru a promova aceste
"produse" , care trebuie să cunoască riscurile pe care şi le asumă prin emiterea acestor
titluri sau în momentul preluării prin gir a creanţelor.
Centrala Incidentelor de Plăţi creată de BNR vine în ajutorul agenţilor
economici, a persoanelor fizice şi a băncilor în vederea identificării rău platnicilor,
încercând astfel să reducă gradul de neîncredere dintre aceştia, prin oferirea de
informaţii referitoare la solvabilitatea lor.
Băncile comerciale trebuie să-şi îmbunătăţească continuu procedurile de lucru,
funcţie de transformările din economia românească, luându-şi măsuri de prevedere în
cazul folosirii instrumentelor de plată (exemplu: garanţii materiale, asigurări, avalul,
scrisorile de garanţie etc.).
Pentru agenţii economici folosirea acestor instrumente aduce o serie de avantaje
cum ar fi:
- îmbunătăţirea lichidităţii prin transformarea tranzacţiei "la termen" în tranzacţii "la
vedere" prin recuperarea datoriei înainte de scadenţă;
- reducerea costului şi diminuarea riscului.
107
Utilizarea pe scară largă a efectelor de comerţ duce la reducerea masei monetare
în circulaţie, la îmbunătăţirea politicii de urmărire a operaţiunilor de creditare şi de
încasări şi plăţi.
Blocajul financiar care a atins în ţara noastră cote îngrijorătoare determină
agenţii economici să ocolească folosirea cambiei şi a biletului la ordin.
Structura economică moştenită de la vechiul regim a făcut ca arieratele să fie
frecvent folosite, reprezentând una din cele mai ieftine surse de finanţare.
Dispariţia blocajului financiar nu va fi posibilă cu agenţi economici care
continuă să efectueze plăţi nerespectând termenele legale sau să efectueze plăţi
preferenţiale, cu stocuri de mărfuri peste limita admisă sau prin diminuarea volumului
creditelor primite.
Îmbunătăţirea sistemului de decontare în lei şi în valută se referă în principal la
diminuarea duratei de efectuare a acestora, la asigurarea unei securităţi
corespunzătoare din punct de vedere al datelor şi documentelor, precum şi a intereselor
partenerilor de afaceri.
Băncile comerciale româneşti trebuie să aibă în vedere automatizarea sistemului
de informare şi producţie proprie, precum şi modernizarea sistemului de plăţi în deplin
acord cu comunitatea bancară internaţională.
Prin extinderea Uniunii Europene s-ar putea crea o reţea unică din punct de
vedere al reglementărilor şi procedurilor de decontare aplicate, formată din bănci
europene care ar duce la simplificarea operaţiunilor şi la creşterea securităţii şi
rapidităţii acestora, lucru realizat în acest moment într-o oarecare măsură prin
utilizarea sistemului SWIFT.
Agenţii economici din România trebuie să-şi înfrângă reticenţa faţă de anumite
mijloace de decontare cum ar fi: acreditivul, incasso, etc., care constituie baza relaţiilor
comerciale internaţionale, contribuind astfel la dezvoltarea relaţiilor economice cu
străinătatea. O economie de piaţă modernă necesită instrumente şi tehnici de plată
diversificate.
Experienţa internaţională demonstrează că există o legătură directă între gradul
de dezvoltare a pieţei şi complexitatea instrumentelor şi tehnicilor de plată folosite.
Ultimii ani au adus schimbări însemnate în ceea ce priveşte sistemul românesc
de plăţi. Modernizarea, îmbunătăţirea şi diversificarea profundă a acestuia s-a făcut în
108
concordantă cu schimbările sistemului financiar bancar românesc, cu implementarea
unor noi politici monetare. Astfel, treptat s-a schimbat şi importanţa relativă a
diferitelor servicii de plăţi şi instrumente din sectorul bancar.
În mijlocul transformărilor şi dificultăţilor tranziţiei, banca centrală a încercat şi
reuşit să se impună cu o infrastructură bine pusă la punct, un sistem de plăţi de interes
naţional, ce se încadrează în contextul general global, de creştere a ponderii funcţiei
băncii centrale de intermediere şi finalizare a plăţilor interne şi care impune ideea că
încrederea în leu poate fi determinată de buna funcţionare a unui sistem naţional de
plăţi fără numerar.
Cadrul legal adoptat , bazat pe noile legi bancare, au determinat actualul sistem
de plăţi, care conferă băncilor comerciale şi Trezoreriei Statului dreptul de a realiza şi
administra cadrul de plăţi şi de a desemna banca centrală (reprezentată de BNR ) ca
organ de reglementare în sectorul plăţilor.
Procesul de reformă s-a realizat în principal prin adoptarea măsurilor legate de
accesul deschis şi echitabil al instituţiilor care intermediază plăţi la sistemul de plăţi,
prin stabilirea unor standarde de operare comune care să nu elimine, ci să încurajeze
cooperarea între diferiţi participanţi pe piaţă în condiţiile unei competiţii loiale,
precum şi prin aplicarea unor măsuri legate de eliminarea probabilităţii producerii
riscurilor specifice sistemelor de plăţi şi plăţi.
B.N.R. a demarat un amplu proces de modernizare şi eficientizare a sistemului
de plăţi românesc. Obiectivul principal îl constituie înlocuirea sistemului actual, pe
suport de hârtie, cu unul electronic ce va permite alinierea performanţelor noastre în
domeniu, la cele existente în Comunitatea Europeană.
De la 1 mai 2003 activităţile de compensare a plăţilor şi încasărilor
interbancare, de transfer de fonduri între bănci (inclusiv băncile aflate în regim special
de decontare sau în procedura de faliment), între bănci şi casele de compensaţii
interbancare, precum şi cele de decontare a acestora se efectuează de Centrală şi
sucursalele teritoriale ale Societăţii Naţionale de Transfer de Fonduri şi Plăţi
(TransFonD), în numele şi pe contul B.N.R.
Activitatea de transfer de fonduri între bănci şi Trezoreria de Stat, între bănci şi
B.N.R., între Trezoreria de Stat şi B.N.R., precum şi cele de decontare a acestora se
vor efectua în continuare de Centrală şi sucursalele B.N.R. Decontarea finală şi
109
irevocabilă a tuturor activităţilor menţionate anterior se va efectua de Direcţia
Contabilităţii din B.N.R..
Aceasta este prima etapă a transformării sistemului de plăţi din România, în
vederea asigurării interoperabilităţii cu sistemul TARGET, în perspectiva aderării la
Uniunea Europeană. Următoarea fază a acestui proces, reprezentată de efectuarea
activităţilor interbancare de compensare şi transfer de fonduri, în numele şi pe contul
TransFonD, este preconizată să se realizeze la începutul anului 2004.
În aceste etape, decontarea se va realiza pe suport-hârtie. Însă finalitatea
procesului început la l mai 2004 o reprezintă implementarea sistemului electronic de
plăţi (preconizata pentru începutul anului 2004).
Aceasta va presupune existenţa unui sistem de decontare brută în timp real
(RTGS), o casă de compensaţii automată (ACH), un sistem de înregistrare, decontare
şi transferare al titlurilor de stat şi un sistem back-up şi recuperare în caz de dezastre,
care va funcţiona în paralel, pentru a evita problemele care ar putea interveni în cazul
apariţiei unor disfuncţionalităţi la nivelul celorlalte sisteme. Astfel, băncile comerciale
vor trebui să fie membre SWIFT, să aibă sisteme proprii de back-up şi să dezvolte
proceduri de plăţi intrabancare moderne şi cu un grad mare de securizare. Va exista un
singur punct de intrare în sistem la fiecare bancă (în centrala băncii sau la sucursala
Municipiului Bucureşti), de unde vor fi introduse operaţiunile de plăţi ale tuturor
unităţilor teritoriale din banca respectivă. Întrucât eforturile financiare pe care băncile
comerciale (în special cele cu reţea teritorială extinsă - gen B.R.D. Groupe Societe
Generale) sunt obligate să le facă sunt considerabile, se preconizează ca la început
pentru o perioadă limitată de timp sistemul de transfer electronic să funcţioneze în
paralel cu sistemul suport-hârtie, chiar şi în cadrul acelaşi bănci.
Marele avantaj al TransFonD îl reprezintă reducerea duratei de transfer a
banilor între agenţii economici. Aceştia sunt, în realitate, principalii beneficiari a
noului sistem. Introducerea lui rapidă, pe lângă faptul că ne-ar alinia la normele
europene în materie, ar reprezenta şi un semnal că în sfârşit în România faptele au luat
locul vorbelor.
Ca şi în cazul altor ţări aflate în tranziţie restructurarea sistemului bancar, parte
implicată în sistemul de plăţi naţional, s-a realizat concomitent cu procesul de
110
construcţie al acestuia. S-a încercat astfel adaptarea din mers la noile standarde ale
pieţei în formare.
Ritmul restructurării diferă funcţie de politicile adoptate, determinate fie de
restricţiile bugetare impuse ce reclamă urgentarea privatizării băncilor, fie prin
procedeul transformării treptate, ce reduc şocurile, dar care implică un nivel ridicat al
costurilor.
Restructurarea băncilor s-a axat pe restructurarea financiară, realizată prin
capitalizarea băncilor şi asanarea activelor bancare, pe reconsiderarea managementului
băncilor şi consolidarea infrastructurii , precum şi crearea unui mediu stimulativ , prin
reformarea cadrului legislativ , normativ şi instituţional.
Primele transformări au apărut relativ târziu, la mai bine de un an de la
revoluţie, prin elaborarea legilor nr.33 şi 34/1991, ce modificau vechile structuri
existente la acea dată, adaptându-le modelelor occidentale.
Toate operaţiunile comerciale au fost distribuite, pe "domenii" băncilor
comerciale "specializate", acest procedeu constând într-un simplu transfer de preluare
a unor active şi pasive, ceea ce a făcut ca noile bănci să moştenească o situaţie
financiară slabă, determinată pe de o parte de insuficienta capitalizare, precum şi de
preluarea activelor neperformante constând din creditele acordate fostelor întreprinderi
socialiste.
Acest lucru a dus la menţinerea unei practici bancare ce ar putea fi concretizate
ca neperformante.
A apărut şi s-a dezvoltat însă proprietatea privată şi în domeniul bancar, prin
înfiinţarea unor bănci private cu capital autohton sau prin deschiderea de sucursale ale
băncilor străine în România, precum şi prin emisiunea de acţiuni de către băncile cu
capital de stat.
Astfel apariţia concurenţei a dus la regândirea politicilor băncilor, mai ales a
celor privitoare la creditare renunţându-se, cel puţin teoretic, la principiile politice şi
adoptându-le pe cele ale eficienţei.
Creditul este sursa mijloacelor suplimentare, necesare în urma intrării în circuit
a unor noi valori care se distribuie şi redistribuie în economia noastră. Creditul poate
constitui însă şi germenul unui dezechilibru inflaţionist sporit, în cazul în care politica
de credit se conduce după alte criterii decât cele riguros obiective.
111
Băncile private au încercat să desfiinţeze monopolul deţinut de băncile de stat,
adoptând o politică agresivă de creditare, încercând să-şi atragă noi clienţi, dar din
păcate, nu de puţine ori au avut de suportat consecinţele asumării unor riscuri
suplimentare legate de o creditare lipsită de rigoare.
S-a instituit atunci procedura de lichidare judiciară, fapt ce a avut consecinţe şi
asupra celorlalte bănci. Aici trebuie să intervină activitatea de control BNR, investită
cu acest drept de legislaţia în vigoare.
Instrumentul de dirijare şi control al activităţii bancare al B.N.R. este rescontul,
care dă B.N.R. capacitatea de influenţare a nivelului dobânzilor bancare, capacitate
care se adaugă celorlalte mijloace de influenţare (dobânda constituie o pârghie
importantă de influenţare a mersului spre economia de piaţă). Totuşi, sistemul bancar
românesc se află în plin proces de transformare. Se fac simţite necesităţi de continuare
a modernizării şi ameliorării codului legislativ instituţional şi metodologic, în sensul
conferirii băncilor autonomie reală, activitatea băncilor concentrându-se doar asupra
realizării profitului, cheia dezvoltării activităţii, precum şi nevoia adâncirii procesului
de restructurare financiară a băncilor, de recapitalizare a acestora.
Un punct esenţial îl constituie modernizarea infrastructurilor, informatizarea pe
scară largă şi introducerea ultimelor tehnologii electronice, acestea ducând la
simplificarea procedurilor de lucru şi la scurtarea timpului necesar efectuării
operaţiunilor bancare.
Încă de la înfiinţarea sa ca societate pe acţiuni (decembrie 1990), B.R.D. şi-a orientat
şi şi-a adaptat activitatea la noile condiţii de piaţă , concentrându-se în special pe
extinderea afacerilor din sectorul privat şi pe activităţi bancare pentru persoane fizice,
punând accent în primul rând pe afacerile mici şi mijlocii, dar şi pe cele cu mari
societăţi private. B.R.D. şi-a extins reţeaua, şi-a lărgit sfera de activitate şi s-a angajat
în servicii bancare pentru persoane juridice şi persoane fizice, inclusiv, printre altele,
servicii de plată, finanţarea comerţului, investment banking, servicii de factoring şi
forfetare. Odată cu achiziţionarea pachetului majoritar de către SOCIETE
GENERALE, B.R.D. a pus accentul pe serviciile bancare pentru populaţie , fără a
exclude însă dezvoltarea activităţilor cu agenţii corporativi.
Pe termen mediu B.R.D.-Groupe Societe Generale intenţionează să rămână o
bancă universală, cu accent principal pe servicii bancare pentru agenţii economici şi
112
populaţie. Unul din obiectivele sale este să crească portofoliul de credite pentru agenţii
economici, în vederea formării unei baze solide de clienţi şi pentru acumularea de
capital în vederea unei viitoare dezvoltări economice. B.R.D.- Groupe Societe
Generale intenţionează de asemenea să îşi extindă în mod prudent creditele pentru
persoanele fizice pe termen scurt şi să găsească oportunităţi de creditare a persoanelor
fizice pe termen mai lung prin introducerea creditului ipotecar, în înţelesul legii
creditului ipotecar - pentru persoane fizice, deoarece în prezent acordă numai credite
pentru construirea şi cumpărarea de locuinţe. Pentru aceasta se va avea în studiu rata
dobânzii din România, care momentan este prea mare pentru a putea permite o
extindere importantă a acestui tip de credite.
În plus, B.R.D. intenţionează să valorifice bunul renume creat prin
achiziţionarea pachetului majoritar de către Societe Generale prin atragerea
corporaţiilor multinaţionale care operează în România sau a filialelor române ale unor
astfel de corporaţii. De asemeni va căuta să îşi extindă şi diversifice produsele
generatoare de venituri oferite persoanelor juridice, care include gestionarea
numerarului şi activităţii de leasing.
Pe termen scurt, B.R.D. intenţionează să se concentreze şi asupra extinderii
operaţiunilor cu cărţi de debit şi de credit, prin introducerea de noi facilităţi şi
instalarea unor noi ATM -uri şi terminale POS.
Pentru a atinge acest obiectiv privind extinderea serviciilor bancare pentru
agenţii comerciali şi populaţie, B.R.D.-Groupe Societe Generale se va concentra pe
finalizarea unui vast proces de restructurare menit să îmbunătăţească structura
organizatorică şi circuitul informaţional şi pe crearea unei forţe de vânzare de servicii
bancare în întreaga reţea de sucursale pentru promovarea produselor B.R.D. Banca
intenţionează de asemenea să facă investiţii importante în tehnologia informaţiei - atât
în ceea ce priveşte partea de hardware cât şi cea de software. Se aşteaptă că acest
program de investiţii va contribui la ridicarea gradului de integrare şi automatizare a
operaţiunilor B.R.D., care să contribuie la creşterea veniturilor şi să-i mulţumească pe
clienţii săi. Cea mai importantă investiţie în domeniul informaticii o constituie
extinderea reţelei de bancomate, continuarea implementării aplicaţiilor de software
bancar IBank şi Bank Trade - un sistem internaţional compatibil pentru tranzacţiile
113
internaţionale, care procesează acreditive, scrisori de garanţie, ordine de plată şi
încasare.
Noul sistem IT va îmbunătăţi considerabil eficienţa operaţiunilor B.R.D. şi mai
ales va duce la procesarea în timp real a tranzacţiilor şi raportărilor contabile, creşterea
gamei de servicii prestate pentru clienţi şi a vitezei de procesare, îmbunătăţirea
capacităţilor de gestionare a riscului şi procesarea computerizată a tranzacţiilor
realizate manual.
Cel mai recent a fost introdus sistemul electronic de tranzacţii Multicashsistem
care pune la dispoziţia clienţilor B.R.D. servicii avansate de gestionare a numerarului.
De asemeni s-a dezvoltat un site Internet şi s-a acordat o importanţă deosebită
îmbunătăţirii infrastructurii de telecomunicaţii pentru date.
B.R.D.- Groupe Societe Generale explorează oportunităţile de a furniza servicii
bancare pe Internet. În acest moment B.R.D. examinează soluţiile posibile pentru
crearea unui sistem de management al informaţiilor şi a unui sistem informatic de
contabilitate, care să fie automatizate într-o mare măsură. Soluţiile de software nu sunt
disponibile în România, astfel încât banca va trebui să cumpere un produs care este
larg folosit pe plan internaţional şi să încerce să-l adapteze la cerinţele aplicabile
româneşti. O altă decizie care va trebui luată se referă la pachetul software care va
trebui să funcţioneze ca un sistem de integrare care să permită transferul automat de
informaţii între diferitele sisteme informaţionale care funcţionează în cadrul B.R.D.
Cadrul legal şi condiţiile în care băncile îşi desfăşoară activitatea trebuie să facă
posibilă orientarea băncilor spre o diversitate de opţiuni şi servicii , fiecare trebuind să
aibă posibilitatea de a decide asupra strategiei proprii privind felul operaţiunilor
bancare, serviciilor şi instrumentelor prin care îşi desfăşoară activitatea specifică.
Posibilitatea utilizării eficiente a tehnicilor moderne de marketing va favoriza băncile
să-şi elaboreze aceste strategii, în strânsă legătură cu cerinţele pieţei.
Într-o lume complexă, unde solicitările clienţilor sunt multiple, noile tehnologii
reprezintă un levier economic şi comercial extrem de puternic. Un câmp imens de
acţiune se deschide astfel în faţa băncilor. În funcţie de buna utilizare a noilor
tehnologii şi instrumente, efectul lor va determina afirmarea acestora în îmbunătăţirea
cadrului acestora de funcţionare şi mai ales în aria schimbului de informaţii şi a
plăţilor. Dezvoltarea concurenţei va impune o nouă abordare a activităţii de către
114
băncile prezente în sistem, ceea ce poate determina apariţia unor noi tipuri de
specializare. Pe ansamblu, se aşteaptă ca sistemul bancar să devină nu numai mai
sigur, ci şi mai competitiv.
Necesitatea urgentării schimbului de informaţii, precum şi simplificarea
accesului agenţilor economici la informaţia economică sunt motive esenţiale ce
pledează pentru implementarea celor mai noi tehnologii în cadrul structurilor
economiei. Alături de aceste motive, concurenţa acerbă între instituţiile bancare,
precum şi apariţia de noi societăţi dispuse sa ofere servicii rapide, sigure şi de calitate
în domeniul financiar bancar, este de natura a determina băncile la puternice investiţii
în tehnica de calcul şi de telecomunicaţii, la modificarea modului de abordare a
relaţiilor cu proprii lor clienţi şi la crearea de alianţe, atât între ele cât şi cu firme
specializate în servicii de telecomunicaţii sau producătoare de soft financiar.
Toate aspectele menţionate anterior sunt de natură a îmbunătăţi sistemul bancar
şi au rolul de a veni în sprijinul clienţilor, îndeosebi în realizarea plăţilor fără numerar
între aceştia.
Conducerea B.R.D. consideră că B.R.D. şi-a demonstrat capacitatea de a opera
cu succes într-un cadru economic şi financiar dificil, caracterizat printr-o inflaţie
extrem de ridicată, care a avut ca rezultat deprecierea monedei naţionale. În plus,
succesul înregistrat în calitate de primă bancă privatizată din România cu o instituţie
financiară internaţională importantă a creat pentru B.R.D. avantaje din punct de vedere
al concurenţei. În consecinţă, conducerea B.R.D.- Groupe Societe Generale consideră
că banca şi-a asigurat o poziţie bună în sectorul bancar, unde concurenţa este în
continuă creştere. În acest context, trebuie menţionat că România este una din ţările cu
cel mai mic număr de bănci din regiune, având în vedere că numai 20% din populaţie
deţine un cont bancar.
BIBLIOGRAFIE
1. Basno Cezar, Dardac Nicolae, Monedă, credit, bănci, Editura Didactică Floricel Constantin şi Pedagogică, Bucureşti, 1995.
2. Basno Cezar, Dardac Nicolae Operaţiuni bancare, instrumente şi tehnici de plată, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995.
115
3. Bran Paul Relaţii valutar financiare internaţionale Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980.
4. Cerna Silviu Sistemul monetar şi politica monetară, Editura Humanitas , 1993.
5. Cocriş Vasile Tehnici şi operaţiuni bancare, Editura Universităţii Al.I.Ccuza , Iaşi, 1992.
6. Diaconescu Mariana Sisteme de plăţi. Riscuri. Bănci, Editura Economică, 2000.
7. Francu Marin Piaţa de capital, Editura Tribuna Economică.
8. Lăzărescu V. Băncile comerciale şi economia de piaţă în România, Editura Agora, 1998.
9. Mireanu Gheorghe Tehnica şi practica operaţiunilor bancare,Editura Tribuna Economică,1995.
10. Negrea Radu Rigurozitatea garanţiei bancare, Piaţa Financiară nr.7/1996.
11. Opriţescu M. şi colectiv Monedă şi credit, Editura Universitaria, Craiova, 1998.
12. Săvoiu V. Banca Centrală şi sisteme de plăţi de interes naţional, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998.
13. Turliuc Vasile, Cocriş Vasile Monedă şi credit , Editura Ankarom, Bacău, 1998.
14. Turliuc Vasile Dimensiunea financiară a întreprinderiiEditura Eco-Art Sedcom Libris, Iaşi, 1995.
15. Turliuc Vasile Monedă şi credit- Editura Universităţii Al.I.Cuza, Iaşi ,1992.
16. Voinea Gheorghe Relaţii valutar financiare internaţionaleNotiţe de curs, Iaşi ,1998.
17. Regulamentul nr.3 – 13.05.1996 privind organizarea şi funcţionarea la B.N.R. a CIP.
18. Regulamentul nr.4-13,06,1996 privind plata prin OP la cererea directă a beneficiarului prin debitarea cu consimţământul plătitorului(direct debit).
19. B.N.R. - Reglementări privind ordinul de plată, Editura Ardeleană, Cluj,1994. 20. B.N.R. - Reglementări privind cecul, Editura Ardeleana , Cluj,1994.21. B.N.R. - Reglementări privind cambia şi biletul la ordin, Editura Ardeleană,
Cluj, 1994 .22. Revista ”Piaţa Financiară " nr.5/1996- Dobrescu Dan - Un concept global de
informatizare globală .23. Statutul B.R.D. - buletin informativ intern .24. Norme cadru nr.7-1994 privind comerţul făcut de societăţile bancare şi celelalte
societăţi de credit cu cecuri .25. Revista"Piaţa Financiară" nr.6/1996,Păvăloaie Rodica-SMART CARDUL. 26. Regulamentul nr.8/19.08.1996- privind ordinul de plată .27. Norme cadru nr.9/ 13.06.1996 - privind executarea OP programate .28. Norme cadru nr.l5/1996 - privind OPH pe suport pe hârtie .
116
29. Norme metodologice nr2/1995 - privind confecţionarea, completarea şi utilizarea OP cu Trezoreria Statului pe suport de hârtie (OPT) în operaţiunile de decontare.
30. Normele BNR privind instrumentele de plata, Bucureşti, 1994 .31. Legea 59/1934 - privind circulaţia cecului, modificată prin Legea 83/1994 32.
Legea 58/1934 - privind circulaţia cambiei şi biletului la ordin, modificată prin legea 83/1994 .
33. Revista “Piaţa Financiară” nr.5/05.2002- Emil Zota Ghizari - Reforma activităţii de plăţi - certitudine şi perspective .
34. Finanţe - Bănci - Asigurări - nr.6/ 06.2002- Lucian Ion - Modelarea structurii organizatorice a unei unităţi bancare.
117