Poluarea Mediului - Www.top-referat.ro

6
Po lu ar ea me di ului a de ve nit un a din ce le mai de zb ă t ut e pr obleme ale contemporaneităţii şi una de prim ordin pentru conducerea societăţii, de aceea ne aflăm în faţa unui subiect atât de vast şi de complex. Omul şi mediul sunt entităţi inseparabile, existenţa omului fiind dependentă de mediu, iar factorii de mediu (aerul, apa, solul) se pot modifica, în urma folosirii lor de către om. stfel apare poluarea, aspect implicit al vieţii, în desfasurarea căreia unele  produse, rezultate din procesele fiz iolo !ice şi din activit atea omului şi a anim alelor, devin reziduuri care pot să incomodeze bunul trai în funcţie de natura şi cantitatea lor. "e poate spune că poluarea a însoţit omul înca de la apariţia lui pe #erra. $n trecut, când densitatea redusă a populaţiei precum şi utilizarea, aproape în exclusivitate, a produselor naturale, nu diferenţiau mult viaţa omului de modul de existenţă simplu şi nu se produceau atât de multe reziduuri. Odată cu marile pro!rese ştiinţifice, cant itat ea şi nat ura lor s%a sc&imbat funda men tal. $n ult ime le deceni i, proce sul de de!radare a factorilor de mediu de pe întinsul planetei noastre a avut o evoluţie din ce în ce mai în!ri'orătoare, cantitatea de poluanţi atin!ând cifre ce depăşesc orice ima!inaţie. $nlăturarea poluării este o problema de corectare a erorilor care o provoacă. ecizia de combatere trebuie să existe c&iar din momentul în care răul este denunţat ca atare, iar mi'loacele te&nico%ştiinţifice actuale pot rezolva, problemele de poluare.  oţiuni !enerale despre m ediul încon'urător  oţiune a de medi u încon'u rător nu trebuie confun dată cu aceea de natură, care îi este anterioară şi are un conţinut diferit. *onceptul de mediu încon'urător are caracter de sistem+ este vorba de un sistem complex, dar unitar, format dintr%un număr foarte mare de elemente şi de le!ături, având o anumită capacitate de autore!lare şi în care factorul cel mai activ îl reprezintă comunităţile omeneşti. $n ultimul timp, un termen asociat celui de mediu încon'urător este poluarea, care se manifestă ca o a!resiune continuă împotriva inte!rităţii acestuia. Poluarea reprezintă, de fapt, preţul pe care oamenii îl plătesc pentru beneficiile aduse de te&nica moderna. *eea ce se c&eamă în prezent poluare, este sfârşitul unui proces care a început odată cu formarea comunităţilor omeneşti şi care, la un moment dat, a început să de!radeze mediul. *ont inu ţul med iu lu i în con 'ur ător repr ezintă o îmbi nar e de ele men te nat ural e întrepătrunse şi dinamic corelate între ele. ceste elemente pot fi !rupate în trei cate!orii a. componente primare  % fundalul fizic, neînsufleţ it+  b. componente derivate  % dezvoltate pe seama celor primare, reprezentând mediul  bioti c+  c. componente antropice % introduse de om prin activităţi conştiente . "urse de poluare Poluarea mediului încon'urător, care şi%a întins ameninţarea asupra între!ii planete,

Transcript of Poluarea Mediului - Www.top-referat.ro

7/22/2019 Poluarea Mediului - Www.top-referat.ro

http://slidepdf.com/reader/full/poluarea-mediului-wwwtop-referatro 1/6

Poluarea mediului a devenit una din cele mai dezbătute probleme alecontemporaneităţii şi una de prim ordin pentru conducerea societăţii, de aceea ne aflăm înfaţa unui subiect atât de vast şi de complex.

Omul şi mediul sunt entităţi inseparabile, existenţa omului fiind dependentă demediu, iar factorii de mediu (aerul, apa, solul) se pot modifica, în urma folosirii lor decătre om. stfel apare poluarea, aspect implicit al vieţii, în desfasurarea căreia unele produse, rezultate din procesele fiziolo!ice şi din activitatea omului şi a animalelor, devinreziduuri care pot să incomodeze bunul trai în funcţie de natura şi cantitatea lor. "e poatespune că poluarea a însoţit omul înca de la apariţia lui pe #erra.

$n trecut, când densitatea redusă a populaţiei precum şi utilizarea, aproape înexclusivitate, a produselor naturale, nu diferenţiau mult viaţa omului de modul de existenţăsimplu şi nu se produceau atât de multe reziduuri. Odată cu marile pro!rese ştiinţifice,cantitatea şi natura lor s%a sc&imbat fundamental. $n ultimele decenii, procesul dede!radare a factorilor de mediu de pe întinsul planetei noastre a avut o evoluţie din ce înce mai în!ri'orătoare, cantitatea de poluanţi atin!ând cifre ce depăşesc orice ima!inaţie.$nlăturarea poluării este o problema de corectare a erorilor care o provoacă. ecizia de

combatere trebuie să existe c&iar din momentul în care răul este denunţat ca atare, iarmi'loacele te&nico%ştiinţifice actuale pot rezolva, problemele de poluare.

 oţiuni !enerale despre mediul încon'urător 

 oţiunea de mediu încon'urător nu trebuie confundată cu aceea de natură, care îieste anterioară şi are un conţinut diferit. *onceptul de mediu încon'urător are caracter desistem+ este vorba de un sistem complex, dar unitar, format dintr%un număr foarte mare deelemente şi de le!ături, având o anumită capacitate de autore!lare şi în care factorul celmai activ îl reprezintă comunităţile omeneşti.

$n ultimul timp, un termen asociat celui de mediu încon'urător este poluarea, carese manifestă ca o a!resiune continuă împotriva inte!rităţii acestuia. Poluarea reprezintă, defapt, preţul pe care oamenii îl plătesc pentru beneficiile aduse de te&nica moderna. *eea cese c&eamă în prezent poluare, este sfârşitul unui proces care a început odată cu formareacomunităţilor omeneşti şi care, la un moment dat, a început să de!radeze mediul.

*ontinuţul mediului încon'urător reprezintă o îmbinare de elemente naturaleîntrepătrunse şi dinamic corelate între ele. ceste elemente pot fi !rupate în trei cate!orii 

a. componente primare % fundalul fizic, neînsufleţit+

 b. componente derivate  % dezvoltate pe seama celor primare, reprezentând mediul biotic+

 c.  componente antropice % introduse de om prin activităţi conştiente.

"urse de poluare

Poluarea mediului încon'urător, care şi%a întins ameninţarea asupra între!ii planete,

7/22/2019 Poluarea Mediului - Www.top-referat.ro

http://slidepdf.com/reader/full/poluarea-mediului-wwwtop-referatro 2/6

a a'uns în punctul în care atacă dezlănţuit omul şi spaţiul său de existenţă. #recând pestelimitele capacităţii proprii de apărare a naturii, de re!enerare şi de ec&ilibrare, toţi a!enţii poluanţi noi se răspândesc rapid în aer, în apă sau în sol, !enerând, dezvoltând şi propa!ând unul dintre cele mai !rave pericole pe care le%a întâmpinat civilizaţia modernă.

-."urse latente de poluare

$n prezent există numeroase surse naturale de poluare cum ar fi vulcanii, furtunilede praf, ozonul, vânturile, apele subterane, iar în viitor, pe măsură ce omul îşi va extinde&abitatul, este posibil să apară şi alte surse, nu numai pe Pământ ci şi în spaţiul cosmic.

Ozonul  este o substanţă periculoasă pentru om, c&iar în concentraţii mici. $ntroposferă concentraţia lui este foarte redusă astfel el nu e periculos pentru om sauanimale. $n stratosferă prezenţa ozonului este extrem de periculoasă datorită reacţiei dintreoxi!en şi radiaţiile ultraviolete solare.

$n anul -/0, în timpul primăverii australe, s%a pus în evidenţă o scadere dramaticaa !rosimii stratului de ozon de deasupra ntarcticii, ceea ce a condus la formarea unor1!ăuri1 care s%au extins ca arie de la 234 la 034 între -/0 şi -/5. cest lucru a avutloc datorită condiţiilor meteorolo!ice specifice iarnă, stratosfera de deasupra acesteire!iuni este practic izolată, datorită unor vanturi puternice+ apariţia unor particule de!&eaţă care favoriează reacţiile ce conduc la dispariţia ozonului.

erul este purtătorul multor a!enţi poluanţi pe care îi împrăştie cu repeciziune peîntrea!a suprafaţă a Pământului. stfel, praful împiedică vederea, în!reunează respiraţia şiconstituie duşmanul numărul unu al curăţeniei domestice. 6ulte vesti!ii au fost distruse deavalanşele de praf aduse de vânt. "tudiile arată că, în fiecare an, atmosfera poartă peste 73milioane de tone de praf.

pele subterane, care stau în contact îndelun!at cu masive de sare sau alteminerale se încarcă cu substanţe impurificatoare, c&iar toxice. e multe ori sunt poluate

stratele de apă freatică, din care se extra!e apa în mod obişnuit.8onizarea atmosferei, surplusul de ioni pozitivi sau ne!ativi, care atunci când sunt

in&alaţi în or!anism pot declanşa reacţii enzimatice exa!erate ce suprasolicita or!anismele bolnave.

9."urse de poluare caracteristic umane

Omul, ca fiinţă vie, produce deşeuri proprii existenţei sale. Pe lân!ă acestea existăşi cele provenite din activităţile sale industriale îmbrăcăminte, mobilă, deter!enţi,cosmetice, c&imicale de uz casnic şi altele. O mare parte a acestora nu sunt biode!radabile

şi altele sunt direct toxice. :rmează o compoziţie aproximativă în privinţa deşeurilorsolide &ârtie%004, metalice%4, alimente%-24, textile%04, lemnoase%24, sticlă%4, plastice%-4, diverse%74.

O sursă suplimentară de poluare, reprezintă mi'loacele de încălzire, respectivfocarele de cărbuni, petrol, !aze, lemn care produc cantităţi mari de fum, cenuşă, z!ură,!aze. :n alt, element poluant este constituit din bacteriile pato!ene care sunt ve&iculatemai ales în apele mena'ere

Pentru o viziune de viitor, este important să se cunoască nu numai situaţia actuală

7/22/2019 Poluarea Mediului - Www.top-referat.ro

http://slidepdf.com/reader/full/poluarea-mediului-wwwtop-referatro 3/6

a populaţiei, ci şi tendinţa de evoluţie a acesteia. ;ste necesar a fi luat în considerare faptulcă populaţia #errei e într%o continuă creştere, după anul 933-se estimează că va a'un!e lacca. 5 miliarde de oameni.

"pecialiştii prevăd că volumul deşeurilor mena'ere va creşte mai rapid decât!reutatea lor, din cauza creşterii importanţei ambala'elor de &ârtie şi sticlă, precum şi aaparaturii nerecuperabile şi a mobilei vec&i. "e estimează că deşeurile pe cap de locuitorvor creşte anual cu următoarele valori carte şi &ârtie % -,0<9 =!, plastice % 3,0<3,5 =!,sticlă % 3,> =!, mobilă % cu 7<0 4 din existent.

7.!ricultura, silvicultura şi zoote&nia ca surse de poluare

$n mod paradoxal, tocmai ramurile economiei umane, care se bazează cel mai mult pe relaţiile cu mediul, sunt, în acelasi timp, şi surse de poluare. !ricultura poate fi sursade poluare a mediului prin declanşarea şi favorizarea proceselor de de!radare a solurilorîn urma proceselor de eroziune (desţelenirea terenurilor duce la eroziunea solului),sărăturare, compactere+ folosirea pesticidelor (insecticidele care distru! toate insectele şi pe cele folositoare)+ utilizarea în exces a în!răşămintelor c&imice.

upă aprecierile specialiştilor, din totalul suprafeţei a!ricole a ţării noastre, numai734 sunt soluri cu un potenţial ridicat de fertilitate, restul prezentând diferite stări şi stadiide de!radare. in cele 0 milioane de &a de terenuri afectate de eroziune doar 'umătate aufost amena'ate antierozional şi astfel au dus la obţinerea unor recolte pozitive. Prin procesul de eroziune se pierd anual -03 milioane de tone de sol, din care -,0 milioane tonede &umus.

espădurirea exa!erată în zona superioară a ma'orităţii bazinelor &idro!rafice, caşi folosirea neraţională a unor terenuri a!ricole, au avut influenţă ne!ativă asupra scur!eriiapei pe versanţi, provocând declanşarea unor !rave procese de eroziune a solului. ?ondulforestier al ţării noastre este de >,2 milioane de &a, ceea ce reprezintă un puternic

dezec&ilibru, predominând pădurea tânără, iar cea de peste /3 de ani (exploatabilă) prezintă un deficit de 033 de mii de &a, determinând o acută lipsă de material lemnos pentru c&erestea şi furnire.

@erner Areen 8!uana ?oundation, creată în *osta Bica îşi propune să salveze pădurile din re!iunile umede încura'ând ţăranii să crească i!uana în loc să mai taie pădurileîn scopul creşterii vitelor. impotrivă, ei ar fi interesaţi să lăr!ească pădurile ca loc decreştere intensivă a Cşopârlei verziD. :n exemplu Cîn micD, de ce s%ar putea face, CînmareD, dacă s%ar !ândi şi s%ar acţiona ecolo!ic la scară planetară.

$n ceea ce priveşte zoote&nia, c&iar unele animale domestice distru! iremediabilve!etaţia arborescentă în dezvoltare, impiedicând re!enerarea pădurilor. e asemenea,crescătoriile de animale domestice pot pune probleme serioase privind poluarea mediului

cu deşeuri animaliere. ;xodul unor populaţii de animale poate crea catastrofe ecolo!ice. $nzoote&nie, pe lân!ă insecticide, se mai utilizează şi alte substante c&imice care dau efectesecundare nedorite. ;ste vorba de substanţele administrate pentru influenţarea dezvoltării producţiei animaliere. cestea dăunează pentru că sunt eliminate prin urină şi se re!ăsescîn apa de băut a altor loturi de animale (pentru care subst. respectivă e contraindicată) sau pot a'un!e la om, dacă sunt administrate până în ultimele zile de dinaintea sacrificării.

$n or!anizarea a!riculturii moderne, un rol foarte important îl 'oacă lucrările deamena'are a terenurilor şi, în special, !ospodărirea apelor. ar bara'ele şi canalele de

7/22/2019 Poluarea Mediului - Www.top-referat.ro

http://slidepdf.com/reader/full/poluarea-mediului-wwwtop-referatro 4/6

iri!aţii modifică nu numai re!imul &idrolo!ic din zona respectivă, ci şi sistemele ecolo!icelocale, prin sc&imbarea factorilor edafici. Pot apărea atât efecte pozitive (extindereateritorială a zonelor cultivate şi ridicarea productivităţii), şi ne!ative (poluarea cu saresalificare, sărăturarea). 8ri!aţiile au avut un rol foarte important în dezvoltarea marilorcivilizaţii antice. $n prezent sunt iri!ate peste 033 de milioane de &a, de 03 de ori maimulte decât în -/33.

2.Poluarea radioactivă

Poluarea radioactivă este o forma specială de poluare datorită emisiei în spaţiu aunor radiaţii capabile să producă efecte fizice, c&imice şi biolo!ice asupra or!anismelor vii.Pe Pământ există un fond !lobal de radiaţii, datorat surselor de iradiere naturală, care estesuportat de or!anismele vii datorită adaptării. Badiaţiile sunt emisii spontane şi permanente produse prin dezinte!rare atomică.

$n anul -// existau în lume 7/0 de centrale nuclearo%electrice, cu o putereinstalată de 233.333 de 6@, în!lobând 7/33 de reactoare în funcţiune. ceste reactoareau produs în -// circa -04 din totalul de ener!ie electrică, iar în -3 circa -/%934.Bepartizate pe ţări, în ?ranta centralele nuclearo%electrice ocupă >04 din totalul puteriiinstalate, în ?inlanda, "uedia, ;lveţia peste 234, în ": peste -24 (dar care reprezintă peste 734 din totalul mondial).

Odată cu evoluţia societăţii umane, omul a fost supus suplimentar şi altor expuneride radiaţii. stfel, investi!aţiile medicale (radioscopii, radio!rafii, tratamente radiolo!ice)expun omul la radiaţii mult mai puternice decât cele naturale. *&iar şi ceasurile cu cadraneluminioase şi televizoarele pot contribui la iradierea în masa a populaţiei.

"ursele de radiaţii ionizante se pot împărţi în două cate!orii%surse controlate acceleratorii de particule în care sunt incluşi acceleratorii pentrucercetare, !eneratoare de raze E, aparate şi instalaţii de uz comun+ reacţii nucleare+

radioizotopii utilizaţi în laborator şi în aplicaţii paşnice+%surse necontrolate deşeuri radioactive (din activitatea de cercetare şi economică)+căderile radioactive (fall% out).

;fectele poluării cu radiaţii se fac resimţite, în toate cazurile, în atmosferă, în apă, pe sol, influenţând or!anismele vii, uneori pe lanţul trofic. ;fectele acestei poluări pot fidirecte (ca urmare a interacţiunii radiaţiilor cu suport biolo!ic, modificându%se compoziţiaşi structura materiei, însoţită uneori de mutaţii !enetice), indirect (când nu este afectatăstructura biolo!ică, dar este afectat mediul în care aceasta este plasată). $n !eneral, efectulnociv al radiaţiilor depinde de tipul radiaţiei, de ener!ia radiaţiei şi de durata de iradiere,determinând%efecte pe termen scurt, după o iradiere puternică (boli specifice, deces)+

%efecte pe termen lun!, pe seama acumulării unor iradieri slabe (creşte riscul de cancer)+%efecte !enetice, ce se manifestă la urmaşii părinţilor iradiaţi.Ponderea ma'oră, în pericolul de poluare cu radiaţii, o deţin experienţele nucleare

militare (interzise din ->7) şi exploatarea centralelor nuclearo%electrice. e'a au avut loco serie de accidente nucleare !rave (#&ree 6iles 8sland % ":, în -5, *ernobâl %:craina, în -/>) care au sensibilizat opinia publică şi au alertat specialiştii pentru a evaluariscurile de poluare radioactivă şi a !ăsi metode de decontaminare şi prevenire a poluării.$nsă sin!ura soluţie rămâne controlul ri!uros şi responsabil al funcţionării instalaţiilornucleare. upă accidentul de la *ernobâl s%a admis că ţara noastră a primit o doză

7/22/2019 Poluarea Mediului - Www.top-referat.ro

http://slidepdf.com/reader/full/poluarea-mediului-wwwtop-referatro 5/6

suplimentară de iradiere aproximativ e!ală cu cea naturală.*um omenirea nu va renunţa la una din cele mai prolifice surse de ener!ie, ener!ia

nucleară, va fi nevoie să se ima!ineze şi să se pună în practică noi mi'loace de protecţieîmpotriva radiaţiilor şi de stăvilire a poluării mediului cu substanţe radioactive.

0. Poluarea sonoră

:ndele mecanice, reprezentate prin trepidaţii, sunete, infrasunete şi vibraţiiultrasonore, poluează în special mediul urban creând efecte psi&oli!ice epuizante.F!omotul se caracterizează prin intensitate, durata şi frecvenţa sunetelor componente.

8ntensitatea se exprimă în Geli, însă din motive practice, se ia ca unitate de măsurăa intensităţii z!omotului, decibelul, dG.

$n ceea ce priveşte durata, efectul nociv al sunetului este direct proporţional cuaceasta, iar în situaţiile când întrece anumite limite de suportabilitate, se poare crea şi o psi&oză periculoasă.

?recvenţa sunetelor componente ale z!omotului are şi ea o anumita importanţă îndefinirea efectului vătămător, deoarece nu toate frecvenţele sunt auzite de om cu aceeaşiintensitate sonoră.

$n !eneral fenomenele sonore de la bun început, sunt inutile, nedorite, neplăcute şic&iar vătămătoare (motoare, maşini, utila'e şi instalaţii care au piese mobile şi toateve&iculele cu sau fără roţi). 8nfrasunetele duc, în unele cazuri, la tulburări nervoase, lascăderea puterii de muncă, fizice şi intelectuale. *ele mai înalte nivele de z!omot seîntâlnesc în &alele industriale. intre sursele de z!omot din oraşele moderne, cu o ponderemare contribuie traficul rutier, care este în continuă creştere.

$n scopul reducerii nivelului z!omotului şi ţinând cont de natura activităţilorumane, s%au stabilit anumite limite admisibile ale acestuia. e exemplu 3 dG% în &aleleindustriale, 03 dG% zona de locuit urbană, 20 dG% zone de recreere şi zone prote'ate

(parcuri, spitale, cămine de bătrâni).  Pentru asi!urarea unor nivele de z!omot în limitele impuse, se iau măsuri careconstituie, totodată, căi de combatere a poluării sonore. stefel, în industrie, pe lân!ăfolosirea mi'loacelor individuale de protecţie (antifoane), în anumite sectoare serecomandă izolarea utila'elor !eneratoare de z!omote prin aşezarea de elemente dinmateriale fono%absorbante (cauciuc, azbest), folosirea unor ecrane fono%izolanate saucabine speciale căptuşite cu materiale fono%izolante (plută, z!ură, vată de sticlă, polistirenexpandat). Ha toate acestea se adau!ă proiectarea de aparate electrocasnice cât maisilenţioase şi, desi!ur, educaţia făcută în permanenţă în spiritul ClinişteiDceluilalt.

Ii acum, ce rămâne de făcutJ (concluzii)$ncet, dificil, dar inevitabil ideea că mediul înco'urător ca problemă !lobală trebuie

sa fie abordată la nivel planetar şi, sperăm, rezolvată. cest lucru nu se poate realiza fărăeforturi comune din partea ţărilor dezvoltate. ;xistă un consens astăzi, fra!il încă, că fărăasistenţa ţărilor dezvoltate, lumea celor mai puţin favorizaţi nu va putea prote'a mediulîncon'urător ci îi va exacerba deteriorarea. *a o exprsie concretă a acestei conştientizări,90 de ţări dezvoltate şi în curs de dezvoltare, au căzut de acord în noiembrie -3, să

7/22/2019 Poluarea Mediului - Www.top-referat.ro

http://slidepdf.com/reader/full/poluarea-mediului-wwwtop-referatro 6/6

creeze un instrument de asistenţă în materie denumit K#&e Alobal ;nvironment ?acilitLD(A;?). *u un capital subscris de -,0 miliarde de dolari, A;? îşi concentreză eforturileasupra a 2 domenii şi anume protecţia păturii de ozon+ limitarea emisiilor de poluanţi(efect de seră)+ prote'area biodiversităţii (fondului !enetic)+ prote'area apelorinternaţionale.

$n prezent, şi desi!ur şi în viitor, obli!aţia noastră, a oamenilor, este de a ec&ilibraşi controla calitatea mediului pentru fiecare componentă cât şi pe ansamblu. stfel,ameliorarea mediului va deveni acţiunea împotriva dezordinii şi reactie împotriva inerţiei şicompromisurilor în considerarea mediului de viaţa uman. Poate cândva fiecare element şi parametru al mediului se va inte!ra Kîntr%o lume a ec&ilibrului si armonieiD.

"unt celebre spusele lui lbert "c&Meitzer (câşti!ător al premiului obel pentru pace N filozof, teolo!ist şi misionar pentru drepturile omului şi prote'are a mediului, înfrica) KOmul şi%a pierdut capacitatea de a prevedea şi de a anticipa. a sfârşi prin adistru!e planetaD.