Plumb

De George Bacovia

G. Bacovia este prin sensibilitate si prin sursele de inspiratie unul dintre cei mai mari poeti originali dupa Eminescu.

Poezia “Plumb” apare in 1916 in volumul “Plumb”. Se incadreaza in lirica simbolista prin folosirea simbolurilor si tehnica repetitiilor (lexemul plumb repetat in 6 versuri), cromatica ( se sugereaza prezenta culorii gri prin prezenta plumbului), sugerarea starilor sufletesti confuze ale eului liric, prezenta dramatismului sugerat prin corespondenta dintre materie si spirit, existenta instrainarii, impietririi, solitudinii, izolarii, cultivarea simbolurilor (plumb, cavou, singur) sonfera ambiguitate prin plurivalenta semnificatiilor, muzicalitatea interioara este data de repetitia cuvantului “plumb” care devine un laitmotiv.

Titlu poeziei este simbolul plumb, care sugereaza apasarea, angoasa, greutatea sufocanta, cenusiul existential, universul monoton, inchiderea definitiva a spatiului existentia fara solutii de iesire.

Tema poeziei o constituie conditia poetului intr-o societate lipsita de aspiratii si artificiala. Lumea ostila si stranie, conturata de cateva pete de culoare este proiectia universului interior, de un tragism asumat cu luciditate.

Poezia are doua catrene, unde lexemul “plumb” este reluat de 6 ori in cele 8 veruri, realizate prin paralelism, cele doua secvente poetice corespund celor doua planuri ale realitatii.

Strofa intai prezinta realitatea exterioara, obiectiva, simbolizata de “cimitir’ si “cavou” care il impinge pe poet la izolare si disperare.Tot aici sunt surpinse elemente ale caedrului funerar care este unul apasator, sufocant in care eul poetic se simte claustrat (cavoul-universul interior, sicriile-coroanele, florile si vestmantul evidentiaza prezenta artificiilor funerare de duzina tipice pentru mica burghezie de provincie). Repetarea epitetului “plumb” sugereaza existenta mohorata, lipsita de viata. Vantul este singurul element care sugereaza miscarea, insa produce efecte reci ale mortii sugerate auditiv in versurl “scartaiau coroanele de plumb”.

A doua strofa prezinta realitatea interioara, subiectiva, simbolizata de sentimentul iubirii(‘amorul meu de plumb”) a carui invocare se face cu disperare si care nu se concretizeaza intr-o sansa de salvare. Aceeasi strofa debuteaza sub semnul tragicului existential generat de moartea afectivitatii, prin folosirea adverbului “intors” eul liric isi priveste propriul seniment ca un spectator. Incercarea de salvare este iluzorie “si-am inceput sa-l strig”, strigatorul sugereaza spaima de moarte si dorinta evadarii din captivitatea propriului suflet.

Prin atmosfera, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului si a corespondentelor, zugravirea starilor sufletesti de angoasa, poezia “Plumb” se incadreaza in estetica simbolistica.