PLAN - 2015 - Andrei
-
Upload
andrei-ciudac -
Category
Documents
-
view
231 -
download
2
description
Transcript of PLAN - 2015 - Andrei
1
Cuprins:
INTRODUCERE
Capitolul I. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND DREPTUL DE AUTOR ŞI DREPTURILE CONEXE
1.1 Apariţia şi evoluţia dreptului de autor şi drepturilor conexe
1.2 Forme speciale de manifestare ale criminalităţii organizate ce încalcă dreptul de autor şi altor drepturi conexe
Capitolul II. ANALIZA JURIDICO-PENALĂ A ÎNCĂLCĂRII DREPTURILOR DE AUTOR ŞI DREPTURILOR CONEXE
2.1 Obiectul infracţiunii privind încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe
2.2 Latura obiectivă a infracţiunii privind încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe
2.3 Latura subiectivă a infracţiunii privind încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe
2.4 Subiectul infracţiunii privind încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe
Capitolul III. ASPECTE DE DREPT PENAL COMPARAT PRIVIND ÎNCĂLCAREA DREPTURILOR DE AUTOR ŞI DREPTURILOR CONEXE
3.1 Apărarea dreptului de autor şi altor drepturi conexe prin prisma mijloacelor legislaţiei penale a statelor din sistemul continental
3.2 Particularităţile protecţiei dreptului de autor şi altor drepturi conexe prin mijloace de drept penal în legislaţia statelor din sistemul anglo-saxon
ÎNCHEIEREBIBLIOGRAFIE
2
INTRODUCERE
Actualitatea investigaţiei. Dezvoltarea fără precedent a ştiinţei şi tehnicii mondiale a
condus la apariţia unei legislaţii care să protejeze produsele geniului uman. Nu se poate imagina
evoluţia unei ţări fără a acorda importanţă celei mai noi şi mai viguroase ramuri ale dreptului:
dreptul proprietăţii intelectuale. Crearea cadrului legislativ privind dreptul de autor a început încă
în mileniul trecut, însă pînă în prezent nu s-au creat modalităţi sigure de protecţie ale acestuia, de
aceea cercetările ştiinţifice cu scopul de a crea modalităţi noi şi mai eficiente de protecţie a
obiectelor dreptului de autor mai continuă.
Tema este actuală datorită faptului că stabileşte că la momentul actual, în Legislaţia
Republicii Moldova sînt protejate atît drepturile patrimoniale, cît şi drepturile personale
nepatrimoniale legate de obiectele dreptului de autor.
Persoana culpabilă de violarea drepturilor de autor sau drepturile conexe poartă răspundere
în conformitate cu legislaţia civilă, administrativă şi penală. Astfel punem în evidenţă
următoarele modalităţi de protecţie a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe: 1. Protecţia
obiectelor dreptului de autor prin intermediul legislaţiei speciale. 2. Protecţia obiectelor dreptului
de autor prin intermediul legislaţiei civile. 3. Protecţia obiectelor drepturilor de autor şi a
drepturilor conexe prin intermediul legislaţiei administrative. 4. Protecţia obiectelor dreptului de
autor prin intermediul legislaţiei penale.
La fel vom spune că lucrare încearcă să demonstreze că că este greu de crezut că majorarea
pedepselor ar putea avea efecte benefice atît timp cît instituţiile statului cu atribuţii în domeniul
protecţiei proprietăţii intelectuale "vorbesc în limbi diferite".
Gradul de investigare a temei. În cercetarea temei privind Protecţia dreptului de autor prin
mijloace de drept penal, sau afirmat aşa autori ca: Dănilă L., Dreptul de autor, Deak Fr,,
St.D.Cărpenaru. Drept civil. Contracte special, Dogaru I, Dănişor D.C. Drepturile omului şi
libertăţile publice, Duculescu V., Protecţia juridică a drepturilor omului, Eminescu Z., Dreptul de
autor, Ionaşcu A., N.Comşa, M. Mureşan. Dreptul de autor în R.S.R, Kunze G.F., B.Lindner. O
reexaminare a situaţiei actuale cu privire la drepturile proprietăţii intelectuale şi aplicarea lor în
România, Muraru I., Gheorghe Iancu. Drepturile libertăţile şi indatoririle fundamentale, Rotaru
O., Protecţia dreptului de autor asupra programului pentru computer, Romiţan C., Protecţia
penală a proprietăţii intelectuale, Niţu I., Regimul juridic al drepturilor de autor în Republica
Moldova şi România etc.
Scopul şi sarcinile investigaţiei. Scopul de bază a lucrării este cercetarea în profunzime a
protecţiei dreptului de autor prin mijloace de drept penal. Pentru realizarea scopului dat, au fost
propuse următoarele sarcini:
3
Apariţia şi evoluţia dreptului de autor şi drepturilor conexe
Forme speciale de manifestare ale criminalităţii organizate ce încalcă dreptul de
autor şi altor drepturi conexe
Obiectul infracţiunii privind încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe
Latura obiectivă a infracţiunii privind încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor
conexe
Latura subiectivă a infracţiunii privind încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor
conexe
Subiectul infracţiunii privind încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe
Apărarea dreptului de autor şi altor drepturi conexe prin prisma mijloacelor
legislaţiei penale a statelor din sistemul continental
Particularităţile protecţiei dreptului de autor şi altor drepturi conexe prin mijloace
de drept penal în legislaţia statelor din sistemul anglo-saxon
Baza metodologică a temei:În procesul de cercetare a problemei în cauză, autorul s-a bazat
pe studierea materialului doctrinar naţional şi internaţional precum şi practicii din Republica
Moldova.
Investigarea şi cercetarea premizelor legislative s-a bazat pe studierea materialului legislativ
existent în domeniu, folosind ca metode, tratarea în plan istorico-juridic, organizaţional, doctrină
şi jurisprudenţă, legislaţie şi uzanţe internaţionale.
La baza metodologică teoretică a prezentei cercetări stau principiile fundamentale ale
dialecticii materialiste şi ale teoriei cunoaşterii. De asemenea, am folosit metoda logico-formală
de analiză, statistică şi metoda juridică comparativă ceea ce a permis o cercetare riguros
ştiinţifică, o pătrundere în esenţa problematicii mijloacelor de drept penal de protecţie a dreptului
de autor.
Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării: Sub aspect teoretic teza de licenţă
constituie o abordare a opiniilor şi propunerilor controversate expuse în literatura de specialitate
a Republicii Moldova, cât şi străină, cu referire specială la mijloacele de protecţie de drept penal
a dreptului de autor. Prin prisma laturii teoretice se poate elabora strategia adecvată de luptă
contra încălcărilor dreptului de autor. În acest context, importanţa teoretică constă în faptul că
lucrarea prezintă prin sine un studiu bine sistematizat şi documentat prin soluţii practice şi poate
fi luată în vedere în cadrul studiilor universitare şi postuniversitare - la predarea disciplinelor
civile, precum şi la propagarea ideilor de combatere a fenomenului cu nuanţe de dinamică în
creştere.
Structura şi volumul lucrării: Structura tezei de licenţă are la baza structurii sale
următoarele: întroducere, concluziile, bibliografia, lista de abrevieri.
4
În "Introducere" se analizează actualitatea temei investigate, scopul şi sarcinile, suportul
metodologic şi teoretico-ştiinţific, gradul de elaborare a temei de investigare, noutatea ştiinţifică
a lucrării, semnificaţia şi valoarea ei aplicativă.
Capitolul I. întitulat CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND DREPTUL DE AUTOR
ŞI DREPTURILE CONEXE, prezintă: Apariţia şi evoluţia dreptului de autor şi drepturilor
conexe; Forme speciale de manifestare ale criminalităţii organizate ce încalcă dreptul de autor şi
altor drepturi conexe
Capitolul II. denumit ANALIZA JURIDICO-PENALĂ A ÎNCĂLCĂRII
DREPTURILOR DE AUTOR ŞI DREPTURILOR CONEXE, prezintă: Obiectul infracţiunii
privind încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe; Latura obiectivă a infracţiunii
privind încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe; Latura subiectivă a infracţiunii
privind încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe; Subiectul infracţiunii privind
încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe
Capitolul III. întitulat ASPECTE DE DREPT PENAL COMPARAT PRIVIND
ÎNCĂLCAREA DREPTURILOR DE AUTOR ŞI DREPTURILOR CONEXE, analizează:
Apărarea dreptului de autor şi altor drepturi conexe prin prisma mijloacelor legislaţiei penale a
statelor din sistemul continental; Particularităţile protecţiei dreptului de autor şi altor drepturi
conexe prin mijloace de drept penal în legislaţia statelor din sistemul anglo-saxon
Încheierea tezei reprezintă o generalizare, în baza constatărilor, observaţiilor şi concluziilor
făcute pe parcursul realizării tezei a principalelor rezultate ale investigaţiei.
5
Capitolul I. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND DREPTUL DE AUTOR ŞI
DREPTURILE CONEXE
1.1 Apariţia şi evoluţia dreptului de autor şi drepturilor conexe
Prezentînd în cadrul paragrafului dat aspectele ce ţin de apariţia, evoluţia şi natura juridică
a dreptului de autor, vom porni de la delimitarea general a termenului de drepturi. Astfel, într-o
primă etapă drepturile omului erau denumite “drepturi naturale”, formularea “drepturi ale
omului” fiind mai recentă. S-a apreciat că expresia “rights of man”, utilizată iniţial în limba
engleză, avea o nuanţă discriminatorie, implicînd prin interpretare insuficientă doar drepturile
bărbatului.
Încă din perioada celui de-al doilea război mondial a început să fie folosită formula
“human rights”, care presupune un sens mai larg de drepturi ale persoanei umane.1 În franceză
continuă să se menţină formula “droits de l’homme”, care, de fapt, ridică aceleaşi probleme ca şi
cele privind utilizarea noţiunii iniţiale în limba engleză. Rămane, desigur, la latitudinea
vorbitorilor de franceză să hotărască, cand să procedeze la o eventual schimbare a termenului
care denumeşte, în această limbă, conceptul de drepturi ale omului.
Privitor la discuţiile actuale în jurul acestui subiect, in ampla literatură de specialitate de
drept internaţional se relevă că în legătură cu controversa sus-citată de formulă a drepturilor
omului (l’homme), căreia i se reproşează o anumită tendinţă există, nu este altceva decat o
confuzie de cuvinte sau, mai bine zis, un joc de cuvinte. Pentru că nimeni nu se gandeşte să dea
cuvantului “homme” din expresia “droits de l‘homme”, o accepţiune şi conotaţie ce ar viza doar
sexul persoanei, femeie sau bărbat”.2
Nu există nici o indoială că este vorba de drepturi aferente condiţiei umane, fără deosebire
de sex. Aceasta reiese şi din expresia ce figurează în articolul 2 al Declaraţiei Universale a
Drepturilor Omului “fără deosebire de rasă, culoare, limbă, religie, opinie politică sau de orice
altă natură, de origine naţională, socială, de avere, naştere sau de orice altă situaţie’’. În ce
priveşte limba romană, faptul că noţiunea de “om” reprezintă genul proxim atît pentru bărbat, cît
şi pentru femeie a rezolvat problema de la sine şi nu au apărut discuţii de acest gen.
Principalele noţiuni ce pot fi întîlnite în domeniul problematicii aspectului juridico-
filosofic al drepturilor şi libertăţilor omului, ce se dezbat la nivel naţional şi internaţional,
problemele ce fac obiectul prezentului studiu sunt: drepturi ale omului, libertăţi fundamentale,
drepturi naturale, drepturi fundamentale, drepturi comune (ecou al terminologiei de common
1 Muraru I., Gheorghe Iancu. Drepturile libertăţile şi indatoririle fundamentale. –Institutul Roman pentru Drepturile Omului. Bucureşti, 1992, pag 352 Dogaru I, Dănişor D.C. Drepturile omului şi libertăţile publice.- ed.Zamolxe. Bucureşti, 1998, pag 55
6
law, adică al acelui drept nescris, dezvoltat prin cutume, specific sistemelor juridice de tip anglo-
saxon), drepturi ale cetăţeanului, îndatoriri ale omului, drepturi ale popoarelor, drepturi
individuale, drepturi universale.
Prin drepturi ale omului înţelegem în general drepturile inerente naturii noastre, fără de
care nu am putea trăi ca fiinţe umane. Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului ne
îngăduie să dezvoltăm şi să folosim din plin calităţile noastre umane, inteligenţa, darurile şi
conştiinţa noastră, să răspundem nevoilor noastre spirituale sau de altă natură. Ele izvorăsc din
năzuinţa crescandă a oamenilor către o viaţă în care demnitatea şi valoarea fiecăruia să fie
respectate şi protejate. Cu atît mai mult cu cît, după cum se afirmă in prima frază a Declaraţiei
Universale a Drepturilor Omului, respectarea drepturilor omului şi a demnităţii umane
“constituie fundamentul libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume”.
Pe plan conceptual, trebuie observat faptul că în documentele internaţionale, ca şi în actele
normativ juridice interne sunt utilizate, de regulă, două noţiuni – “drepturi” şi “libertăţi”- sau se
vorbeşte de „dreptul la libertate”, fără a se oferi indicii pentru diferenţierea lor. Şi în lucrările de
specialitate întîlnim o terminologie diferită, unii autori vorbind de „drepturile omului”, alţii de
„libertăţile publice”, iar alţii de „drepturile omului şi ale cetăţeanului”. Remarcăm faptul că se
face, totuşi, o distincţie între “drepturi” şi “libertăţi”, utilizîndu-se noţiunea de “drepturi” pentru
a desemna drepturile omului în general şi sintagma “libertăţi publice” pentru a desemna
drepturile cetăţeanului în general. Unii autori precum C.A.Colliard, I.Morgan, V.Duculescu şi
alţii consideră că aceste noţiuni nu au acelaşi conţinut.3
Continuînd pe această linie şirul de idei, Georges Burdeau califica drepturile omului ca
“prerogative abstracte” inerente naturii umane, intrucît ele se situează în afara şi deasupra, iar
libertăţile publice ca “prerogative efective” recunoscute şi garantate juridic, susceptibile de
realizare, ele asigurînd securitatea individului, conceptului dreptului pozitiv, avînd o natură
transcedentală.4 În tumultul acestor drepturi consecrate, apare la iveală conceptul de drepturi de
autor.
Astfel, dezvoltarea fără precedent a ştiinţei şi tehnicii mondiale a condus la apariţia unei
legislaţii care să protejeze produsele geniului uman. Nu se poate imagina evoluţia unei ţări fără a
acorda importanţă celei mai noi şi mai viguroase ramuri ale dreptului: dreptul proprietăţii
intelectuale. Crearea cadrului legislativ privind dreptul de autor a început încă în mileniul trecut,
însă pînă în prezent nu s-au creat modalităţi sigure de protecţie ale acestuia, de aceea cercetările
ştiinţifice cu scopul de a crea modalităţi noi şi mai eficiente de protecţie a obiectelor dreptului de
autor mai continuă.
3 Duculescu V., Protecţia juridică a drepturilor omului. Mijloace interne şi internaţionale. – ed.Lumina Lex. Bucureşti, 1998, pag 264 Burdeau Ge., Les libertes publiques. -L.G.D.J. Paris, 1966, pag 12
7
Este necesar să constatăm că orice analiză a protecţiei drepturilor de protecţie a proprietăţii
intelectuale trebuie să se bazeze pe Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care în art.27
prevede că:
(1) Orice persoană are dreptul de a lua parte liber la viaţa culturală a colectivităţii, de a se
bucura de arte şi de a participa la progresul ştiinţific şi la binefacerile lui.
(2) Fiecare om are dreptul la ocrotirea intereselor morale şi materiale care decurg din orice
lucrare ştiinţifică, literară sau artistică al cărui autor este.
De asemenea, atît art.9 din Constituţia Republicii Moldova: Principiile fundamentale
privind proprietatea: 1. Proprietatea este publică şi privată. Ea se constituie din bunuri materiale
şi intelectuale. 2. Proprietatea nu poate fi folosită în detrimentul drepturilor, libertăţilor şi
demnităţii omului. 3. Piaţa, libera iniţiativă economică, concurenţa loială sînt factorii de bază ai
economiei.
Cît şi articolul 33: Libertatea creaţiei: 1. Libertatea creaţiei artistice şi ştiinţifice este
garantată. Creaţia nu este supusă cenzurii. 2. Dreptul cetăţenilor la proprietatea intelectuală,
interesele lor materiale şi morale ce apar în legătură cu diverse genuri de creaţie intelectuală sînt
apărate de lege. 3. Statul contribuie la păstrarea, la dezvoltarea şi la propagarea realizărilor
culturii şi ştiinţei, naţionale şi mondiale. Garantează cele mai importante drepturi privind creaţia
intelectuală. Cele mai importante prevederi din Constituţia României privind subiectul abordat
fiind:5
ARTICOLUL 30: Libertatea de exprimare
(1) Libertatea de exprimare a gîndurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor
de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de
comunicare în public, sînt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
(3) Libertatea presei implică si libertatea de a înfiinţa publicaţii.
(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.
(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică
sursa finanţării.
(6) Libertatea de exprimare nu poale prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a
persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
(7) Sînt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la
ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau
la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
5 Niţu I., Regimul juridic al drepturilor de autor în Republica Moldova şi România. În Legea şi viaţa, 2009, nr.8, pag 22
8
(8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică
revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului
mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de
presă se stabilesc prin lege.
ARTICOLUL 33: Accesul Ia cultură
(1) Accesul la cultură este garantat, în condiţiile legii.
(2) Libertatea persoanei de a-şi dezvolta spiritualitatea şi de a accede la valorile culturii
naţionale şi universale nu poate fi îngrădită.
(3) Statul trebuie să asigure păstrarea identităţii spirituale, sprijinirea culturii naţionale,
stimularea artelor, protejarea şi conservarea moştenirii culturale, dezvoltarea creativităţii
contemporane, promovarea valorilor culturale şi artistice ale României în lume.6
Doctrina de specialitate recunoaşte în mod unanim că prima lege din lume a dreptului de
autor este cea adoptată în Anglia în 1709 STATUTE OFANNE. Legea atribuia un drept de copie
(copyright) pentru cărţile tipărite autorilor acestor cărţi. Iniţial durata a fost stabilită la 21 de ani,
fiind apoi prelungită la 28 de ani în anul 1767.
Legea care a fost adoptată în anul 1734 ENGRAVING COPYRIGHT ACT acorda
pictorilor un monopol de exploatare a operei lor cu o durată de 14 ani.
În Principatele Unite, prima lege care conţinea dispoziţii privitoare la dreptul de autor
datează din 13 aprilie 1862, este vorba de Legea presei care recunoştea autorilor (scriitori,
compozitori, creatori de opere) dreptul de a se bucura ca de o proprietate pe timpul vieţii lor,
dreptul de a reproduce, vinde sau ceda creaţia lor. Prin această lege se sancţiona cu obligarea la
plata unei amenzi egală cu preţul a o mie de exemplare din ediţia originală şi confiscarea
exemplarelor, tipărirea, reproducerea sau imitaţia iară consimţămîntul autorului. Dreptul dura
întreaga viaţă a autorului şi se transmitea moştenitorilor pe o perioadă de 10 ani.
În Monitorul Oficial nr.68 din 28.06.1923 este publicată Legea nr.126/1923 asupra
proprietăţii literare şi artistice. Această nouă lege asigura autorilor protecţia drepturilor lor,
independent de îndeplinirea vreunei formalităţi atît românilor, cît şi străinilor, tară condiţia
reciprocităţii (art.1). Autorii de opere literare sau ştiinţifice, indiferent de forma pe care acestea o
îmbrăcau, beneficiau în timpul vieţii lor de dreptul exclusiv de a publica, reprezenta sau executa,
de a autoriza traducerile, adaptările şi reproducerile operelor lor, de a exploata, vinde, dona şi a
dispune de ele pin testament (art.2). Dreptul moral al autorului asupra operei era considerat
netransmisibil şi nu putea face obiect de renunţare.
Conform art.4 din Legea menţionată, dreptul moştenitorilor dura 30 de ani atît pentru
descendenţi, cît şi pentru soţul supravieţuitor, transmiterea succesorală la clasa ascendenţilor 6 Constituţia României din 21 noiembrie 1991 revăzută. Monitorul Oficial nr.669 din 22.09.2003 – www.moldlex.md
9
fiind limitată la părinţi, iar în linie colaterală la fraţi şi surori. Această lege a fost în vigoare pînă
la data de 27 iunie 1956 cînd a intrat în vigoare Decretul nr.321/1956 privind drepturile de autor.
În prezent, în România este în vigoare Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor şi
drepturile conexe, care a suferit modificări şi completări ţinînd cont de prevederile directivelor
europene în domeniu. În Republica Moldova este aplicată Legea Republicii Moldova privind
dreptul de autor şi drepturile conexe7.
Creaţia intelectuala suportă cu greutate constrîngerile de ordin teritorial, aceasta avînd, în
mod natural, vocaţie internaţională. Produsele spiritului, ale geniului uman sfidează orice barieră
aşezată în calea libertăţii de circulaţie, iar mijloacele moderne de informare şi comunicare
favorizează aceasta circulaţie. Progresul omenirii nu este, de altfel, posibil fără accesul larg al
comunităţii umane la realizările geniului şi talentului omenesc de pretutindeni.8
În dreptul convenţional de o importanţă deosebită este Convenţia de la Berna din 9
septembrie 1886 pentru protecţia operelor literare şi artistice.
Pînă la elaborarea şi adoptarea Convenţiei de la Berna din 1886 exista o serie de convenţii,
tratate, declaraţii bilaterale între statele europene, precum şi între ţările Americii de Sud. În topul
statelor cu cele mai multe convenţii bilaterale s-a plasat Franţa, avînd semnate mai bine de 30 de
asemenea tratate, urmată de Belgia, Italia, Spania, Marea Britanie şi Germania. Pe de altă parte,
Imperiul Austroungar şi Imperiul Rus avea încheiat un număr limitat de convenţii bilaterale, pe
cînd România, Bulgaria, Grecia, Serbia, Muntenegru şi Monaco, în genere, nu dispuneau de
asemenea relaţii.
În decursul timpului Convenţia a făcut obiectul mai multor completări şi revizuiri. A fost
completată la Paris la 4 mai 1896, revizuită la Berlin la 13 noiembrie 1908, completată la Berna
la 20 martie 1914, revizuită la Roma la 2 iunie 1928, la Bruxelles la 26 iunie 1948, la Stockholm
la 14 iulie 1967 şi la Paris Ia 24 iulie 1971 şi modificată la 28 septembrie 1979.
Prin Legea nr.77/1998, publicată în Monitorul Oficial nr.156/17.04.1998, România a aderat
la forma revizuită a Convenţiei de la Paris, la 24 iulie 1971 şi modificată în 1979.
Republica Moldova a aderat la Convenţia de la Berna din 9 septembrie 1886 pentru
protecţia operelor literare şi artistice la data de 2 noiembrie 1995.
Convenţia de Ia Berna precizează că termenul opere literare şi artistice cuprinde toate
lucrările din domeniul literar, ştiinţific şi artistic, oricare ar fi modul şi forma de exprimare,
precum cărţile, broşurile şi alte scrieri, conferinţele, alocuţiunile, predicile şi alte opere de
aceeaşi natură, operele dramatice sau dramatico-muzicale, operele coregrafice şi pantomimele,
compoziţiile muzicale cu sau fără cuvinte, operele cinematografice, cărora le sînt asimilate
7 Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe nr. 139 din 02.07.2010 // Monitorul Oficial nr.191-193/630 din 01.10.20108 Eminescu Z., Dreptul de autor. Bucureşti: Lumina Lex, 1994, pag 144
10
operele exprimate printr-un procedeu analog cinematografiei, operele de desen, de pictură, de
arhitectură, de sculptură, de gravură, de litografie, operele fotografice, cărora le sînt asimilate
operele exprimate printr-un procedeu analog fotografiei, operele de artă aplicată, ilustraţiile,
hărţile geografice, planurile, crochiurile şi operele plastice referitoare la geografie, la topografie,
la arhitectură sau la ştiinţe.9
În anul 1967, a avut loc la Stockholm conferinţa pentru revizuirea Convenţiei de la Berna
pentru protecţia operelor literare şi artistice, părţile contractante "dorind, pentru a încuraja
activitatea de creaţie, să promoveze protecţia proprietăţii intelectuale în întreaga lume, să
modernizeze şi să facă mai eficace administrarea uniunilor instituite în domeniul protecţiei
proprietăţii industriale şi protecţiei operelor literare şi artistice, cu respectarea deplină a
autonomiei fiecărei uniuni au convenit instituirea Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii
Intelectuale".
Republica Moldova a aderat la Convenţia privind instituirea ORGANIZAŢIEI
MONDIALE A PROPRIETĂŢII INTELECTUALE la data de 25 decembrie 1991. România a
ratificat Convenţia de la Stockholm prin Decretul nr.1175/168 publicat în Buletinul Oficial nr.1
din 6.01.1968.
OMPI este instituţia internaţională instituită cu scopul de a ajuta la asigurarea protecţiei
drepturilor autorilor din toată lumea, iar autorii şi inventatorii, la rîndul lor, să se bucure de
recunoaştere şi să primească remuneraţie pentru activitatea lor. Asemenea protecţie stimulează
capacitatea creativă a omului, lărgind graniţele ştiinţei şi tehnicii, îmbogăţind lumea cu opere
literare şi artistice. Creînd condiţii stabile pentru distribuirea produselor proprietăţii intelectuale,
OMPI favorizează dezvoltarea comerţului internaţional.
Un alt act internaţional deosebit de important este Tratatul OMPI privind dreptul de autor.
Aderarea Republicii Moldova a avut loc la data de 20.12.1996. Acest Tratat a fost ratificat de
parlamentul României şi adoptat prin Legea nr.205/2000, publicată în Monitorul Oficial nr.609
din 27 noiembrie 2000.
Acordul privind aspectele drepturilor de proprietate intelectuala legate de comerţ (TRIPS)
care reprezintă - Anexa 1С din cadrul Acordului de la Marrakech privind constituirea
Organizaţiei Mondiale de Comerţ încheiat Ia Marrakech la 15 aprilie 1994, a fost ratificat de
România la 22 decembrie 1994 prin Legea nr.133/1994 - M.Of. nr.360/27.12.1994. Republica
Moldova a aderat la data de 26.07.2001.
Acordul TRIPS, elaborat şi administrat de Organizaţia Mondială a comerţului, este
considerat a fi cea mai importantă convenţie internaţională în materia proprietăţii intelectuale din
zilele noastre şi se susţine, cu argumente solide, că Organizaţia Mondială a Comerţului, creată la
9 Dănilă L., Dreptul de autor. Bucureşti: All Beck. 2005, pag 28
11
iniţiativa statelor dezvoltate, tinde a substitui Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale,
substituirea făcîndu-se în folosul ţărilor bogate.10
Pe lingă tratatele internaţionale la care au aderat ambele ţări mai există şi unele înţelegeri
bilaterale menite să impulsioneze activitatea în acest domeniu deosebit de sensibil. Astfel, la 18
iulie 2001, la Bucureşti a fost semnat Protocolul de colaborare profesională între Agenţia de Stat
pentru Drepturile de Autor a Republicii Moldova şi Oficiul Român pentru Drepturile de Autor,
potrivit căruia părţile vor face schimb de informaţii conţinute în bazele de date ale celor două
autorităţi cu privire la titularii de drepturi şi la operele protejate prin înregistrare. Colaborarea se
va extinde şi în domeniul armonizării legislaţiilor naţionale, care va fi favorizată prin consultări,
ţinând cont de necesitatea preluării integrale a reglementărilor Uniunii Europene şi a respectării
acordurilor internaţionale la care Republica Moldova şi România sînt parte. În domeniul
combaterii pirateriei, părţile se vor informa cu privire la mecanismele şi competenţele tuturor
organelor naţionale abilitate prin lege să participe la combaterea fenomenului infracţional şi
contravenţional în domeniu, precum şi acordarea asistenţei pentru implementarea soluţiilor
tehnice cele mai eficace în lupta contra pirateriei.
Concluzionăm că drepturile de autor se bucură de protecţie în ambele ţări, această protecţie
este asigurată de legislaţia internă, de tratatele internaţionale care au fost ratificate şi fac parte
din dreptul intern şi de acordurile bilaterale. Legislaţia este într-o continuă schimbare, iar
tendinţele sînt de aromonizare, mai ales cu directivele europene în domeniu.
1.2 Forme speciale de manifestare ale criminalităţii organizate ce încalcă dreptul de autor şi altor drepturi conexe
Reieşind din art. 3 al Acordului cu privire la colaborarea în domeniul ocrotirii dreptului de
autor şi a drepturilor conexe11 statele părţi urmează a lua toate măsurile necesare în vederea
elaborării şi adoptării unor proiecte de legi, care să asigure ocrotirea dreptului de autor şi a
drepturilor conexe la nivelul rigorilor Convenţiei de la Berna cu privire la ocrotirea operelor
literare şi de artă, ale Convenţiei de la Geneva cu privire la ocrotirea producătorilor de
fonograme de la reproducerea neautorizată a fonogramelor lor, ale Convenţiei de la Roma cu
privire la ocrotirea drepturilor artiştilor interpreţi, ale producătorilor de fonograme, ale
organizaţiilor de radiodifuziune şi televiziune.
10 Ţigănaş I., A.Burian. Convenţii internaţionale ce reglementează dreptul de autor şi drepturile conexe. Legea şi viaţa, nr.12(192)2007, pag 4011 Acord cu privire la colaborarea în domeniul ocrotirii dreptului de autor şi a drepturilor conexe. CSI, 24 septembrie 1993. Ratificat prin HP din 25 noiembrie 1998, nr.206-XIV. În vigoare pentru RM din 9 aprilie 1999. În: Tratate internaţionale, 2001, Vol. 25, p. 15
12
Apelând la ideea enunţată de către S. Brânză, precum că din punct de vedere juridic,
protecţia adecvată oferită creatorilor şi operelor create de aceştia a devenit o necesitate generată
de imperativul funcţionării normale a actului de geneză şi de afirmare naţională şi universală a
valorilor cultural-ştiinţifice,12 remarcăm că o asemenea protecţie devine inevitabilă, dar, ar trebui
creat un spectru de limite în care să se identifice toate atributele care caracterizează proprietatea
intelectuală, în special dreptul de autor şi drepturile conexe, precum şi care sunt drepturile legate
de aceste valori sociale. Or, în acest ultim aspect este necesară reevaluarea unor momente expuse
anterior.
Deşi în opinia unor autori noţiunea de proprietate intelectuală înglobează două segmente:
proprietatea artistică, ştiinţifică şi literară şi proprietatea industrială, iar formele juridice pe care
le îmbracă acestea sunt: dreptul de autor şi drepturile conexe şi dreptul de proprietate industrială,
reiterăm ideea consemnată anterior precum că, în viziunea noastră, pentru a crea o claritate între
sintagmele utilizate se impune delimitarea ca conţinut între proprietatea intelectuală şi
proprietatea industrială, unitatea drepturilor reieşite din acestea fiind drepturi de proprietate
intelectuală. Proprietatea intelectuală apare în raport cu instituţiile care îi afirmă existenţa –
instituţia dreptului de autor şi drepturilor conexe şi instituţia protecţiei obiectelor netradiţionale
de proprietate intelectuală. Adică, dreptul de autor şi drepturile conexe formează doar conţinutul
unui element al întregului, pentru întregirea categoriei fiind necesară examinarea şi a dreptului
de proprietate industrială – ca alt element component. Or, anume unitatea acestor două elemente
formează instituţia drepturilor de proprietate intelectuală, primul sistem de drepturi caracterizând
proprietatea intelectuală, iar cel din urmă – proprietatea industrială. În aceste condiţii, suntem
promotorii ideii, precum că nu faptul că respectivele categorii de drepturi sunt reglementate în
acte normative diferite, ci anume unitatea dialectică dintre elemente determină necesitatea unei
cercetări etapizată a esenţei dreptului de proprietate intelectuală.
C. Romiţan menţionează că, de-a lungul timpului, dreptul de proprietate literară şi artistică
a fost contestat, în acest sens exprimându-se mai multe teorii pe temeiul că operele intelectuale
datorate talentului sau geniului nu sunt susceptibile de proprietate deoarece le lipsesc cele trei
elemente juridice (caracteristice proprietăţii, potrivit dreptului roman): usus, fructus şi abusus.
Unii autori, citează C. Romiţan, consideră acest drept al autorilor ca o proprietate sui generis,
alţii ca un privilegiu acordat de legiuitor, iar alţii îl denumesc drept de autor.
Dispoziţiile normative în vigoare adoptate în RM prevăd în mod expres
că dreptul de autor şi drepturile conexe, protecţia acestor drepturi şi
răspunderea pentru încălcarea lor sunt reglementate de Constituţia RM,
12 Brânză S. Obiectul infracţiunilor contra patrimoniului. Monografie. Chişinău: USM, 2005, p. 528
13
tratatele internaţionale la care RM este parte, LDADC, alte acte normative.13
Relaţiile sociale care apar în legătură cu crearea şi valorificarea operelor
literare, de artistice şi ştiinţifice (drept de autor), a interpretărilor,
fonogramelor, videogramelor şi emisiunilor organizaţiilor de difuziune
(drepturi conexe), precum şi alte drepturi care sunt recunoscute în legătură
cu activitatea intelectuală din domeniul literaturii, artei şi ştiinţei sunt
reglementate prin intermediul LDADC. Statul are misiunea, în baza
dispoziţiilor legii supreme, de a contribui la păstrarea, dezvoltarea şi
propagarea realizărilor culturii şi ştiinţei naţionale şi mondiale.14
I. Niţu opiniază că izvorul principal de reglementare a protecţiei
obiectelor dreptului de autor în dreptul civil este C. civ. al RM. De asemenea,
acest autor, operând cu anumite subtilităţi legate de dreptul de autor,
consemnează că acestea sunt reglementate nu numai de C. civ. al RM, dar şi
de LDADC.15
Apare, în acest ultim sens, întrebarea poate oare ca izvorul principal de
reglementare a protecţiei obiectelor dreptului de autor în dreptul civil să fie
C. civ. al RM, pentru ca într-o oarecare altă ramură de drept (spre exemplu,
dreptul penal), această sursă să se schimbe? Răspunsul este categoric nu.
Or, reglementarea relaţiilor sociale în domeniul proprietăţii intelectuale,
precum şi în ansamblu – în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală –
trebuie să se regăsească în dreptul civil. Cu atât mai mult că anterior a fost
exprimată viziunea în vederea evaluării dreptului proprietăţii intelectuale –
ca subramură a dreptului civil. Altceva este momentul reglementării
răspunderii pentru încălcarea relaţiilor ce privesc domeniul proprietăţii
intelectuale. Drepturile de autor sunt apărate prin intermediul normelor de
drept civil, contravenţional şi penal.
În viziunea doctrinarilor V. Volcinschi, A. Barbăneagră dreptul de autor
în sens obiectiv sau ca instituţie juridică este un sistem de norme juridice
stabilite prin lege care protejează operele creaţiei intelectuale din domeniul
literaturii, artei şi ştiinţei, exprimate într-o formă obiectivă ce permite a le
13 Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe, 2 iulie 2010, nr. 139. În: MO, 1 octombrie 2010, nr. 191-193. Art. nr. 630. În vigoare: 1 ianuarie 201114 Constituţia RM, adoptată la 29 iulie 1994. În: MO, 12 august 1994, nr. 1.15 Niţu I. Modalităţi juridice de protecţie a drepturilor de autor în RM şi România. În: LV, 2009, nr. 9, p. 32
14
reproduce, atât publicate, cât şi nepublicate, indiferent de forma, destinaţia
şi valoarea fiecărei opere, precum şi de procedeul de reproducere a ei.
B. Florea subscrie dreptului de autor ansamblul normelor juridice care
reglementează relaţiile sociale care se nasc din crearea, publicarea şi
valorificarea operelor literare, artistice sau ştiinţifice. Dreptul de autor,
menţionează C. Romiţan, ca instituţie juridică, cuprinde totalitatea normelor
juridice care reglementează raporturile referitoare la realizarea şi protecţia
operelor literare, artistice sau ştiinţifice.16
Н. Коршунов indică că dreptul de autor este dreptul de a se considera
autor al operei. Esenţa acestui drept constă în determinarea persoanei sale
în calitatea creatorului operei concrete. În acest sens, se defineşte dreptul de
autor ca cumulul de norme juridice, care reglementează bazele apariţiei,
modificării şi încetării, precum şi ordinea şi metodele de realizare şi protecţie
a drepturilor exclusive, precum şi a drepturilor personale nepatrimoniale
asupra lucrărilor literare, ştiinţifice şi culturale. Ulterior se consemnează că
dreptul de autor reprezintă doar cumulul de drepturi acordate autorului
(împuterniciri) şi necesare pentru protecţia intereselor, intervenite în
legătură cu opera (creaţia) elaborată şi folosirea ei de către societate (aceste
drepturi în legislaţie şi doctrină sunt numite tradiţional – exclusive) [150, p.
42]. În aceeaşi ordine de idei, acelaşi autor operează cu dreptul conex
dreptului de autor în limitele cumulului de norme juridice, care
reglementează bazele apariţiei, modificării şi încetării, precum şi ordinea şi
metodele de realizare şi protecţie a drepturilor exclusive, precum şi a
drepturilor personale nepatrimoniale asupra rezultatelor activităţii
interpretative, înregistrărilor audio (fonogramei) şi înregistrării video.
Drepturile de autor (copyright) sunt interpretate şi ca fiind ansamblul
prerogativelor de care se bucură autorii cu referire la operele create ori ca un
termen juridic ce desemnează drepturile recunoscute creatorilor de opere
literare, artistice sau ştiinţifice sau de orice alte opere de creaţie intelectuală.
În acest sens, instituţia dreptului de autor este instrumentul de protecţie a
creatorilor şi operelor lor.
Conform art. 46 C. pen. al RM grupul criminal organizat este o reuniune stabilă de
persoane care s-au organizat în prealabil pentru a comite una sau mai multe infracţiuni, iar
16 Romiţan C.R. Protecţia penală a proprietăţii intelectuale. Bucureşti: Editura C.H.Beck, 2006, p. 4
15
reieşind din art. 47 alin. (1) C. pen. al RM se consideră organizaţie (asociaţie) criminală o
reuniune de grupuri criminale organizate într-o comunitate stabilă, a cărei activitate se
întemeiază pe diviziune, între membrii organizaţiei şi structurile ei, a funcţiilor de administrare,
asigurare şi executare a intenţiilor criminale ale organizaţiei în scopul de a influenţa activitatea
economică şi de altă natură a persoanelor fizice şi juridice sau de a o controla, în alte forme, în
vederea obţinerii de avantaje şi realizării de interese economice, financiare sau politice.17
Vorbind despre domeniul general al criminalităţii, putem menţiona că acesta este termenul
ce include totalitatea infracţiunilor ce se comit, indiferent de subiectul activ, modalităţile de
acţiune, forma de vinovăţie sau scopul urmărit.18
Având în vedere generozitatea termenului de criminalitate, cu sfera sa largă de cuprindere
a oricăror activităţi ilegale cu implicaţii penale, este uşor de înţeles că raportul dintre acesta şi
noţiunea de crimă organizată este de la general la particular.
Fenomenul criminalităţii este specific prin faptul că el presupune un grad de pericol social
care produce urmări negative asupra relaţiilor sociale, economice şi politice.19 De asemenea,
trebuie de menţionat că în cadrul dezvoltării fenomenului criminalităţii, nu trebuie de exclus şi
cadrul criminalităţii organizate care după nivelul de organizare şi structura grupurilor cu
îndeletniciri criminale pe care o compun, realizează cel mai mare procent aal acţiunilor
delicvente care perturbează tot mai mult societăţile contemporane.
Лунеев В.В. în lucrarea sa "Criminalitatea secolului XX" ("Преступнoсть ХХ века")
distinge patru forme ale criminalităţii după caracterul înregistrării şi al reacţiei sociale: 1)
criminalitatea reală; 2) criminalitatea declarată; 3) criminalitatea înregistrată şi 4) criminalitatea
descoperită, adică numărul infracţiunilor pentru comiterea cărora persoanele vinovate sînt supuse
răspunderii penale. Autorul afirmă că dacă considerăm criminalitatea reală 100%, atunci
criminalitatea declarată constituie 50-60 la sută, criminalitatea înregistrată - 35-45 la sută, iar
criminalitatea descoperită numai 18-20 la sută din criminalitatea reală.
Ţinând cont de lărgimea termenului de criminalitate, trebuie surprinse metodele specifice
utilizate de crima organizată şi scopul urmărit de grupurile cu astfel de preocupări.
Un punct de vedere interesant privitor la crima organizată şi trăsăturile acesteia, îl are Jays
Albanese în lucrarea sa “Criminal justice”, care apreciază că „un grup de criminali poate fi
format din două sau mai multe persoane, care nu au în mod obligatoriu afinităţi culturale şi care
este înfiinţat pentru a răspunde cererii de pe piaţa locală”.20 El rezumă fidel situaţia actuală,
17 Codul penal al RM, 18 aprilie 2002, nr.985-XV. În: MO, 14 aprilie 2009, nr. 72-74/19518 Ursa V., Criminologie, Ed., Didactico-Ştiinţifică, Bucureşti 1996, pag 3419 Bari I., Globalizare şi probleme globale, Ed. Economică, 2001, pag 8520 Ministerul Administraţiei şi Internelor, Serviciul Informare-Documentare, Buletin de informare şi documentare Nr.2(61)2004, pag 107
16
subliniind că, deşi definiţiile crimei organizate sunt numeroase şi neclare, este pe cale să
stabilească un consens în privinţa următoarelor patru elemente:
- caracterul permanent al organizaţiei;
- urmărirea raţională a profitului;
- folosirea forţei sau intimidării;
- recurgerea la corupţie pentru a scăpa de autorităţile poliţieneşti.21
Raportat la criteriile de referinţă arătate mai sus, putem defini crima organizată ca fiind
acea sferă de activităţi ilegale, circumscrisă criminalităţii, având caracter continuu, calificat şi
conspirat, ce intră în preocuparea unor indivizi asociaţi în organizaţii bine structurate, cu
stabilitate în timp, care utilizează mijloace şi metode specifice, de natură să afecteze grav
relaţiile sociale, economice şi politice, şi urmăresc să obţină venituri ilicite la cote ridicate.22
Trăsăturile esenţiale ale crimei organizate ce se desprind din definiţia prezentată, vizează atât
activitatea infracţională în sine, cât şi organizaţiile criminale cu astfel de preocupări.
Infracţiunea de încălcare a dreptului de autor şi a drepturilor conexe se consideră săvârşită
de un grup criminal organizat ori de o organizaţie criminală dacă a fost comisă de un membru al
acestora în interesul general sau de o persoană care nu este membru al grupului criminal
organizat ori a organizaţiei criminale, însă a acţionat la însărcinarea acestora.
Este evidentă corelaţia între circumstanţele agravante prevăzute la art. 185/1 alin. (3) lit. a)
C.pen. al RM şi art. 185/1 alin. (3) lit. b) C. pen. al RM. În viziunea noastră, această modalitate
agravantă poate să o includă pe prima (în cazul în care din numele grupului criminal organizat
ori a organizaţiei criminale activitatea infracţională este realizată de către doi sau mai mulţi
coautori) sau poate şi să nu o includă. În acest sens, un cumul de circumstanţe agravante (în
cazul în care faptele infracţionale cad sub incidenţa ambelor circumstanţe agravante) ar fi de
prisos, fapta găsindu-şi încadrare în limitele ori a art. 185/1 alin. (3) lit. a) C. pen. al RM, ori a
art. 185/1 alin. (3) lit. b) C.pen. al RM. Această din urmă ideea contravine regulilor generale de
calificare a infracţiunilor, care atenţionează asupra faptului că în cazul în care se constată
prezenţa mai multor circumstanţe agravante prevăzute de aceeaşi normă, se face referire la toate
acestea. Din aceste considerente, susţinem pe deplin ideea autorului A. Păduraru, care
menţionează că este neinspirată stabilirea circumstanţelor agravante “de două sau mai multe
persoane” şi “de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală” în acelaşi alineat al
art. 185/2 C. pen. al RM.
În continuare, dacă participaţia simplă, grupul criminal organizat şi organizaţia criminală
îşi găsesc reflecţie nemijlocită în conţinutul circumstanţelor agravante ale infracţiunii, atunci
21 Banciu D., Rădulescu M. Sorin, Corupţia şi crima organizată în România, Ed. Continent XXI, 1994, pag 4522 Cressey Donald R., Criminal Organization, London, Heinemann Education Books, 1972, pag 76
17
participaţia complexă, în viziunea noastră, urmează a fi încadrată reieşind din regulile generale
ale calificării infracţiunilor săvârşite prin participaţie, adică cu invocarea art. 42 C. pen. al RM,
în dependenţă de contribuţia participativă desfăşurată.
Astfel, potrivit art. 42 alin. (3) C. pen. al RM se consideră organizator persoana care a
organizat săvârşirea unei infracţiuni sau a dirijat realizarea ei, precum şi persoana care a creat un
grup criminal organizat sau o organizaţie criminală ori a dirijat activitatea acestora . Este
principială situaţia de organizare a săvârşirii sau dirijării realizării unei infracţiuni, şi nicidecum
a unei contravenţii. Problematica de fond în acest sens, care se impune a fi precizată ţine de
faptul dacă organizatorul a organizat săvârşirea infracţiunii, însă din motive independente de
voinţa acestuia a fost comisă o faptă contravenţională, faptele acestuia urmează a fi calificate ca
organizare la comiterea infracţiunii ori a contravenţiei? Or, delimitarea infracţiunii de încălcare a
dreptului de autor ori a drepturilor conexe poate fi relative nesemnificativă, ca semn unic de
delimitare impunându-se condiţia de incriminare. Este cert faptul, că în cazul în care nu s-a
comis infracţiunea nu se va regăsi ca prezentă nici instituţia participaţiei penale. În acest sens, în
opinia noastră, în anumite conjucturi de situaţii probante organizatorului îi poate invocată o
pregătire de infracţiune, însă nu şi în cazul încălcării dreptului de autor şi a drepturilor conexe.
Or, potrivit art. 26 alin. (2) C. pen. al RM răspunderii penale şi pedepsei penale sunt supuse
numai persoanele care au săvârşit pregătirea unei infracţiuni mai puţin grave, grave, deosebit de
grave sau excepţional de grave. Infracţiunea de încălcare a dreptului de autor şi a drepturilor
conexe, în ambele varietăţi normative de bază pune accent pe o infracţiune uşoară. Doar
infracţiunea de la art. 185/1 alin. (3) C.pen. al RM este o infracţiune mai puţin gravă, însă
aceasta, datorită caracterului de componenţă circumstanţială cu efect agravant, nu poate fi, în
fapt, constatată în afara infracţiunilor în varietăţile tipice adoptate.
Reieşind din art. 47 alin. (4) C. pen. al RM organizatorul şi conducătorul organizaţiei
criminale poartă răspundere pentru toate infracţiunile săvârşite de aceasta. Conform art. 42 alin.
(4) C. pen. al RM se consideră instigator persoana care, prin orice metode, determină o altă
persoană să săvârşească o infracţiune. În acest context, ne raliem pe deplin la opiniile autorului
C. Bulai, care menţionează că activitatea de instigare trebuie să aibă ca efect determinarea celui
instigat, adică însuşirea de către acesta a ideii de săvârşire a faptei prevăzute de legea penală şi
luarea hotărârii de a o săvârşi.23 Fără îndeplinirea acestei condiţii nu există instigare propriu-zisă.
Or, începerea săvârşirii infracţiunii este proba suficientă a reuşitei instigării la infracţiunea de
încălcare a dreptului de autor ori a drepturilor conexe.
În conformitate cu art. 42 alin. (5) C. pen. al RM se consideră complice persoana care a
contribuit la săvârşirea infracţiunii prin sfaturi, indicaţii, prestare de informaţii, acordare de
23 Bulai C. Manual de drept penal. Partea generală. Bucureşti: Editura ALL, 1997, p. 442
18
mijloace sau instrumente ori înlăturare de obstacole, precum şi persoana care a promis dinainte
că îl va favoriza pe infractor, va tăinui mijloacele sau instrumentele de săvârşire a infracţiunii,
urmele acesteia sau obiectele dobândite pe cale criminală ori persoana care a promis din timp că
va procura sau va vinde atare obiecte. Susţinem pe deplin că complicitatea la infracţiunea de
încălcare a dreptului de autor şi a drepturilor conexe nu este de conceput în afara săvârşirii în
mod nemijlocit de către o altă persoană a unei fapte prevăzute de legea penală. Or, în cazul în
care fapta constituie contravenţie, sprijinul dat la săvârşirea acesteia nu poate constitui
complicitate.
19