Iulian Boldea (Editor) – Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017, eISBN: 978-606-8624-12-9

322

METHODS USED IN GYPSY IMAGOLOGY STUDIES

Dan Victor Trufaș PhD Student, ”Babeș-Bolyai” University of Cluj-Napoca

Abstract: Methods used by historians to study ethnic imagery are very diverse due to the interdisciplinary approach. Some are specific to the history, others are borrowed from related

disciplines: sociology, ethnography, ethnology, anthropology, human geography, social psychology,

psycho-history, etc. When foreign methods can not be used, the results of the studies can be retrieved and reinterpreted in a new context. Over time, in social sciences studying the field of imaginary,

methods can be improved. Developing sciences means, by implication, the diversification of means

and methods. The conclusions of any study of ethnic imagination must be expressed with caution and lucidity, as they can be very subjective and with a significant social impact.

Keywords:methods, interdisciplinarity, mentalities, ethnic imaginary, Roma (Gypsies)

Imaginea ―străinului‖, a ―celuilalt‖, din punct de vedere geografic, religios, etnic,

politic, al orientării sexuale, sau pe criterii de abordare, în mentalul individual, sau al unei

colectivități, a intrat in sfera de interes a istoriei mentalităților. Studiul acestei ―alterități‖ duce

la construirea și cristalizarea ―eului‖ prin diferențiere, la imaginea de grup, la conștiința etnică

și națională. 1 Se pot astfel înțelege mai ușor relațiile observabile în societate, natura lor, sursa

lor, tipul, de ce în anumite circumstanțe se deteriorează (sau sunt percepute astfel), în altele se

stopează total sau evoluează, ce arhetipuri sunt evidente în ―normalitatea‖ unor raporturi

(prietenul tradițional, dușmanul imaginar, etc).

Studiile de imagologie în general și de imagologie etnică în special sunt imposibil

de conceput fără metode și abordări inter- și transdisciplinare. Fluiditatea și complexitatea

temelor de cercetare, a conceptelor și interpretărilor obligă la o privire atentă și profundă a

tuturor cercetărilor din aria științelor sociale tangențiale ca domeniu de cercetare și/sau

metode. În secolul XX s-a discutat mult despre pluridisciplinaritate/interdisciplinaritate,

pentru istorici această discuție concretizându-se cel mult în împrumutul unor metode și

instrumente de abordare a scrisului istoric.

Istoria s-a dezvoltat pe multe planuri și a luat asemenea proporții încât s-ar putea

spune că ea este acum definită de interacțiunea cu toate celelalte discipline care nu au decât

un punct comun, acela de a analiza fenomenele legate de om în cadrul unei dimensiuni numite

timp și în lumina ideilor și situațiilor actuale2. În definitiv, așa cum afirma Marc Bloch, ―

fiecare știință în parte nu reprezintă decât o frântură a mișcării universale spre cunoaștere‖.3

O abordare nouă e cea legată de perceperea faptului istoric. În contradicție cu

accepțiunea istoriei evenimențiale a faptului istoric unic, implicând timpul scurt și finalitatea,

1 Helene Arhweiler, L`himage de l`Autre et les mecanismes de l`Alterite, în XVI-le Congres International ses

Sciences Historiques, Raports, I, Grands Themes, Methodologie, Sections Chronologiques, Stutgard, 1985, apud

Toader Nicoară. Clio în orizontul mileniului trei. Explorări în istoriografia contemporană, Cluj-Napoca: Accent, 2002, p.100. 2 Wolfgang J. Mommsen, Istoria în Ion Drăgan, Interdisciplinaritatea și științele umane, Studiu introductiv de

prof.univ. Ion Drăgan, Traducere din limba franceză Vasile Tonoiu și Ilie Bădescu, București: Editura Politică,

1986, p 356. 3 Marc Bloch, Pledoarie pentru istorie, În românește de George Cipăianu, Cluj-Napoca: Editura Tribuna, 2007,

p. 40.

Iulian Boldea (Editor) – Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017, eISBN: 978-606-8624-12-9

323

noua și mult mai cuprinzătoarea abordare lărgește aria faptului istoric, alături de documentele

scrise, oficiale și cu noi surse etnografice, arheologice, analize de conținut, lingvistice,

psihanalitice, semiotice. Obiectivitatea faptului istoric e oricum relativă, întrucât realitatea

abordată de istoric e una privită prin lentila timpului în care se scrie și a lentilei personale a

istoricului, dată de pregătirea teoretică (gnoseologică și ideologică). Putem vorbi, practic, de

imagini, reprezentări ale realității 4 și de o încercare de a vedea și înțelege trecutul, cu ajutorul

comprehensiunii istorice, cât mai aproape de acea perspectivă.

În studiul imaginarului etnic trebuie avute în vedere cele două etape ale abordării

imagologice: prima fază care presupune inventarierea și prezentarea cât mai detaliată a

clișeelor care compun imaginea studiată, a doua etapă presupunând înțelegerea modului în

care sunt utilizate aceste iamagini de către cei care le vehiculează5. De asemenea, orice

concretizare a modului de a vedea societatea și relațiile interumane, exprimată verbal, în scris,

sau – de ce nu- în urma unor observații bazate pe psihologia comportamentală- devine, pentru

istoricul mentalităților un obiect de studiu din două perspective (separate, sau simultane)6.

Astfel, poate fi exprimarea, efectul concret și măsurabil al unei realități psihice, al unui mod

de a gândi, dar și sursa de formare, posibila cauză a construirii unei mentalități a altor indivizi

sau grupuri7. Așadar, avem de-a face cu două abordări, dar și cu două tipuri de metode:

descriptive și analitico-explicative, metode care vor fi amintite și explicate în rândurile care

urmează.

Referitor la interacţiunea istorie-sociologie8, e relevantă asemănarea pe care o

subliniază Jerzy Topolski, spunând că, la modul general, sociologia și istoria au același obiect

de studiu – societatea umană, prima ocupându-se de prezent, iar a doua de trecut,în această

ordine de idei, sociologia poate să își creeze surse9, prin interviuri și anchete, în timp ce istoria

nu are această posibilitate, trebuind să apeleze la cele deja existente.10

Afirmația este posibil

de nuanțat dacă intervin in discuție istoria contemporană, istoria orală, istoria mentalităților.

Strict metodologic se pot observa două aspecte: folosirea rezultatelor cercetărilor

sociologice axate pe activitate de teren, pe statistici şi „împrumutul‖ de metode adaptate la

demersul istoric . Metode folosite în activitatea sociologică și care dau rezultate posibil

relevante pentru istoric sunt: observaţia (structurată, nedistorsionată şi participativă),

experimentul pentru cercetarea relaţiilor cauzale, ancheta socială, pentru identificarea

distribuţiilor statistice şi a interrelaţiilor11

. Iar metode care pot fi împrumutate de istoric sunt

în primul rând analiza documentelor sociale şi interviul semistructurat, cu intrebări deschise și

, bineînțeles, direct, pentru a-i putea pune în valoare caracterul intensiv.

Analiza documentelor sociale e comună celor două domenii de cercetare: istorie şi

sociologie, întrucât documentele sociale reprezintă o parte din ceea ce putem numi marturii

4 Sorin Mitu, Transilvania mea. Istorie, mentalități, identități. București: Polirom, 2013; p.62. 5 Idem, Geneza identității naționale la românii ardeleni, București: Humanitas, 1997; pp. 15 – 17. 6 Legat de diversitatea surselor posibil de folosit de către istoric, următorul citat e relevant: “Diversitatea

mărturiilor istorice este aproape infinită. Tot ceea ce omul spune sau scrie, tot ceea ce el produce, tot ceea ce

atinge poate și trebuie să conțină informații despre el” în Marc Bloch, op. cit., p. 86. 7 Concret, un articol perceput și ―dovedit‖ drept ―antițigănesc‖ e , pe de o parte rezultatul concret exprimat al

unei gândiri de o așa natură (posibil exprimarea unei opinii personale sau de grup), iar pe de altă parte poate

crea, poate influența, poate forma alte opinii, în funcție de impactul pe care îl are la publicul cititor, în funcție de

tirajul publicației respective, gradul de accesibilitate, gradul de alfabetizare al publicului cititor, etc. 8 Se poate spune că sociologii au abordat cel mai consistent subiectul ―rromi‖, mai ales după 1989, numărul

studiilor fiind considerabil. 9 Experimentul sociologic e una din metodele prin care sunt determinate reacții, se creează surse.

10 Jerzy Topolsky, Metodologia istoriei, traducere de Aura Țapu; București: Editura Științifică și Enciclopedică,

1987,p.459. 11 O expunere și explicare a metodelor folosite în sociologie am găsit la S. Chelcea, Metode si tehnici de

cercetare sociologica, Buc., 1992, disponibil la https://www.scribd.com/doc/47807683/Septimiu-Chelcea-

CERCETAREA-SOCIOLOGICA-METODE-SI-TEHNICI-2

Iulian Boldea (Editor) – Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017, eISBN: 978-606-8624-12-9

324

scrise, cu caracter personal sau „oficial‖. Acestea, în măsura în care pot fi cercetate direct, pot

fi analizate sub aspect calitativ şi cantitativ, ca formă şi conţinut, respectând cerinţele unei

bune analize istorice.

Din „trioul‖ etnografie (descriere, culegere de date, observaţie), etnologie (analiza

unei instituţii, a unui obicei, a unui comportament, comparație trans-culturală,generalizare) şi

antropologie socială şi culturală (studiul omului sub aspecte şi dimensiuni complexe) pot fi

extrase studii utile12

. Istoriografia problemei studiate arată clar că unele dintre cele mai

consistente studii apărute pe teritoriul ţării noastre despre rromi în secolele XIX și XX sunt

studii etnografice-antropologice. Inclusiv studiile lingvistice au fost făcute în urma unor

contacte directe cu diferite comunități de rromi, studii rezumându-se, în mare parte, ce-i drept,

la metode filologice comparative. Activitatea pe teren a unui etnograf, prin culegerea datelor

la modul empiric, prin participare și observare directă, nu e deloc de neglijat, aducând

informații descriptive valoroase pentru istoric, imposibil de cules altfel. Mai departe,

teoretizările și conceptualizările abordării calitative, pot fi relevante pentru identificarea și

sublinierea unor trăsături interculturale.

Studiile etnografice pot părea într-o oarecare contradicție cu tendințele de incluziune

și integrare pentru etnia rromă (moto-ul Uniunii europene e, într-adevăr ―Uniți în

diversitate‖), tendințe manifestate explicit după 1989. Aceste tendințe nu sunt neapărat noi în

abordarea politică a ultimelor secole, putând aminti sedenterizarea cu scop asimilaționist

încercată pe timpul Mariei Tereza în Transilvania, politică reluată, ca încercare tot nereușită,

la mijlocul secolului al XIX-lea; în aceeași perioadă e de subliniat discuția

abolism/asimilaționism, în Principatele Române, și perioada postbelică, din a doua jumătate a

secolului XX, caracterizată de asimilarea forțată prin interzicerea oricăror referiri la rromi ca

etnie de sine stătătoare. Acesta e și motivul pentru care, în ultimii cincisprezece ani studiile

etnografice, etnologice și antropologice au trecut de la descrierea tradițiilor și sublinierea unei

autenticități culturale la raporturile rromi-majoritari13

. Astfel, se poate observa cum terenul

social al cercetării, susținut și motivat prin diverse finanțări non-guvernamentale e împărțit

între antropologi, sociologi,, psihologi, istorici, interdisciplinaritatea metodologică fiind

evidenta, inevitabilă și binevenită.

Psihosociologia, apărută recent ca ştiinţă de graniţă între psihologie şi sociologie

constă în studierea comportamentului individului în mediul său social şi ajută la conturarea

modului cum pot apărea anumite stereotipuri în conceperea imaginii despre ―celălalt‖14

.

Topolski afirma: „ Atât timp cât istoria va fi departe de psihologie, adică atât timp cât nu va

apărea o psihologie istorică, care sa-i ofere istoricului mijloacele care să-i permită

proiectarea propriilor trăiri asupra altor oameni, programul unei istorii care „înţelege” nu

este altceva decât reîntoarcerea la concepţia naturii umane invariabile‖15

. Abordări cum ar fi

definirea inteligenței și studii privind cogniția socială, fac din psihologia socială, cu direcțiile

psihologiei inter- și transculturale un domeniu foarte util studiilor imagologice, oferind

concepte și analize procesuale utile.

Metoda studiului de caz, nespecifică unei singure discipline socio-umane e,

implicit, principala folosită pentru studierea imaginii unei minorități într-o arie geografică

12 O abordare a diferențelor si similitudinilor între concepția antropologică și etnografică pe de o parte , precum

și între ―școala europeană‖ și cea ―americană‖ a imaginarului găsim la Doru Pop, Metodele calitative în

cercetarea imaginilor, în Corin Braga, Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma,

Cluj-Napoca: Polirom, 2007, pp103-130. 13 Toma Stefania – Foszto LAszlo, Spectrum. Cercetări sociale despre romi, Cluj-Napoca: Kriterion, 2010,

Introducere, p. 9. 14 Jerzy Topolsky, op.cit.; , p. 373.

Iulian Boldea (Editor) – Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017, eISBN: 978-606-8624-12-9

325

delimitată. Dinspre geografia umană (sub aspect administrativ-teritorial, ca punct de pornire)

se poate folosi metoda cartografică-geografică folosită pentru identificarea aşezării grupurilor

de rromi pe teritoriul judeţului, identificând criteriile care au dus la respectiva răspândire

(statut economic al localităţilor, factori de climă, motive de ordin etnic-tradiţional, etc)

Deosebit de interesantă și utilă e și ideea definirii domeniu transdisciplinar, numit

imagologie comparată, acesta însumând și punând în interacțiune constructivă disciplinele

interesate de studiul alterității, din perspectivă terminologică, conceptuală și metodologică16

.

Imagologia comparată poate să-și aducă contribuția la mai buna înțelegere dintre grupele

etnice sau naționale “pornind de la țelurile specifice literare pe care și le-a propus(…) În

acest sens ea poate îndeplini o funcție etnopsihologică modernizată, eliberată de ideologia

naționalistă, întrucât va contribui la sesizarea anumitor structuri și mecanisme interetnice‖

.17

Astfel, istoricul mentalităților poate folosi, dinspre domeniul literar, surse și metode

specifice analizei acestor surse, cum ar fi: almanahuri, calendare, cărți populare, literatura de

colportaj, romane de serie, mergând către surse jurnalistice: documente de presă, emisiuni,

documentare, filme18

. Metodele cantitative folosite pe sursele literare și jurnalistice, chiar și

pe cele de arhivă, pentru identificarea și cuantificarea unor expresii negative/pozitive/neutre,

dacă sunt interpretate corect pot aduce informații deosebit de valoroase pentru conturarea

unor concluzii cât mai cuprinzătoare.

Metoda filologică (lexicală) poate fi folosită în legătură cu stabilirea folosirii

anumitor denumiri (nume de persoane, meserii, toponimice), modul cum au evoluat ele ca

structura şi sens, analizele lingvistice, chiar și simplele comparații trebuind făcute de

cercetători din domeniu și nefiind apanajul istoricului. De asemenea, metoda filologică, la o

astfel de cercetare, poate ajuta la heteroidentificarea rromilor nedeclaraţi sau despre care nu

există alte indicii că ar aparţine etniei în cauză. Practic, diferenţele între statisticile

recensămintelor oficiale şi datele furnizate de diferite organizaţii non guvernamentale,

diferenţe foarte mari de altfel, se datorează autoidentificării parţiale.

Critica internă şi externă a izvoarelor (hermeneutica și euristica) e o metodă de bază

și specifică demersului istoric, se manifestă în momentul analizei documentelor de arhivă,

statisticilor oficiale ale organismelor de conducere locală.19

. De asemenea, explicaţia istorică

și construcția istorică sintetică se vor axa pe răspunsul la întrebarea „Cum?‖ şi nu doar „De

ce ?‖ și sunt folosite pentru crearea unui discurs coerent legat de elementele cercetate şi

descoperite.

Metodele cantitative folosite în sociologie, statistică, jurnalism sunt utile, dar

reprezintă doar punctul de plecare pentru aplicarea metodelor calitative, această legătură fiind

necesară pentru a evita un caracter exclusiv descriptiv al cercetării, istoricul trebuind să dea

un sens inteligibil construcției argumentative și narative.

Neexistând studii consistente, exceptând rapoartele oficiale din diferite perioade

asupra comunităților de rromi pentru anumite regiuni (spre exemplu, aria județului

Hunedoara), pot fi folosite studii realizate în zone limitrofe sau care prezintă aceleași premise

identificate în aria cercetată, fiind atent la concluziile trase de autori. Prin metode deductive și

de analogie, cu multă precauție privitor premisele, pot fi identificate și explicate anumite fapte

16 O prezentare concludentă a tangențialității între psihologia socială, literatura comparată și studiile de

imagologie comparată o găsim la Sorin Mitu, Imagini europene și mentalități românești din Transilvania la

începutul epocii moderne,capitolul Aspecte metodologice ale cercetărilor de imagologie comparată; Cluj

Napoca: Presa Universitară Clujeană, 2000, pp 264 – 311. 17

Hugo Dyserinck Imagologia comparată, în Al. Duțu, Dimensiunea umană a istoriei. Direcții în istoria

mentalităților, București: Editura Meridiane, 1986, p. 206. 18 Capacitatea mass-mediei de a crea și transmite imagini și stereotipuri unor categorii sociale largi e evidentă, cu

atât mai mult cu cât mijloacele media și-au mărit, în ultimele decenii, exponențial gradul de accesibilitate al

costurilor și al tehnicii. 19 Jerzy Topolsky, op. Cit., p. 299.

Iulian Boldea (Editor) – Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017, eISBN: 978-606-8624-12-9

326

istorice neevidente. De asemenea, metoda „argumentum ex silentio‖20

ajută la stabilirea

faptelor, la modul indirect, concluziile putând fi trase din tăcerea izvoarelor, în obligatorie

concordanță cu celelalte surse convergente și în urma unor atente analize de context.

Multitudinea abordărilor unui subiect (perceput) drept atât de complex și ―delicat‖

cum e al etniei rrome, determină o diversitate de metode de cercetare. Totul este ca, pe

parcursul cercetării, aceste metode să fie precizate și explicate, în funcție de sursele analizate

și de abordările folosite. Dezvoltarea științelor înseamnă, implicit, diversificarea mijloacelor

și metodelor de cercetare. Concluziile oricărui studiu de imagologie etnică trebuie exprimate

cu multă precauție și luciditate, fără pretenția de a da explicații definitive și

atotcuprinzătoare, domeniul de cercetare fiind foarte vulnerabil terminologic și ca impact

psiho-social. E oricând binevenită orice încercare de a găsi căile de a-l înțelege pe ―ceilălalt‖,

dar mai mult decât atât, pe noi înșine într-o permanentă și inevitabilă interacțiune socială.

BIBLIOGRAPHY

1. Bloch, Marc. Pledoarie pentru istorie, traducere de George Cipăianu, Editura

Tribuna, 2007;

2. Boia, Lucian. Pentru o istorie a imaginarului, traducere din franceză de

Tatiana Mochi, București: Editura Humanitas, 2000.

3. Braga, Corin. Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile

Phantasma, Cluj-Napoca: Polirom, 2007.

4. Chelcea, Sptimiu. Metode si tehnici de cercetare sociologica, București: s.ed.,

1992, disponibil la https://www.scribd.com/doc/47807683/Septimiu-Chelcea-

CERCETAREA-SOCIOLOGICA-METODE-SI-TEHNICI-2

5. Dragan, Ion (coordonator). Interdisciplinaritatea și științele umane, Studiu

introductiv de prof.univ. Ion Drăgan, Traducere din limba franceză Vasile Tonoiu și Ilie

Bădescu, București: Editura Politică, 1986.

6. Mitu, Sorin. Geneza identității naționale la românii ardeleni, București:

Humanitas, 1997.

7. Duțu, Alexandru. Dimensiunea umană a istoriei. Direcții în istoria

mentalităților, București: Editura Meridiane, 1986.

8. Mitu, Sorin. Imagini europene și mentalități românești din Transilvania la

începutul epocii moderne, Cluj Napoca: Presa Universitară Clujeană, 2000.

9. Nicoară, Toader. Clio în orizontul mileniului trei. Explorări în istoriografia

contemporană, Cluj-Napoca: Accent, 2002.

10. Toma, Stefania; Foszto Laszlo. Spectrum. Cercetări sociale despre romi, Cluj-

Napoca: Kriterion, 2010.

11. Topolski, Jerzy. Metodologia istoriei, traducere de Aura Țapu;

București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1987.

20 Ibidem, p.328.