PETROLUL

Petrolul, sau țițeiul, împreună cu cărbunii și gazele naturale fac parte din zăcămintele de origine biogenă care se găsesc în scoarța pământului. Petrolul, care este un amestec de hidrocarburi solide și gazoase dizolvate într-un amestec de hidrocarburi lichide, este un amestec de substanțe lipofile. Țițeiul în stare brută (nerafinat) conține peste 17 000 de substanțe organice complexe, motiv pentru care este materia primă cea mai importantă pentru industria chimică (vopsele, medicamente, materiale plastice, etc.) și producerea carburanților. Ca o curiozitate, se poate menționa că unele varietăți de țiței devin fosforescente în prezența luminii ultraviolete.

Petrolul a fost descoperit în urmă cu câteva mii de ani. Având densitatea mai redusă decât a apei sărate, s-a găsit în caverne și zone cu straturi sedimentare calcaroase, argiloase, sau nisipoase de la suprafață, (în Germania, de exemplu, în jurul Hanovrei și Braunschweig). În cazul în care straturile impermeabile de argilă sunt deasupra, nepermițând ieșirea la suprafață a petrolului, acesta se va găsi în straturile profunde de unde va fi extras prin sonde petroliere.

Straturile de petrol situate la suprafață prin oxidare se transformă în asfalt acesta fiind deja descoperit în Orient în urmă cu cca. 12 000 de ani în Mesopotamia antică.

Oamenii au învățat să folosească asfaltul, prin amestecare cu nisip și alte materiale ce etanșează pereții corăbiilor.Din timpul Babilonului provine denumirea de naptu (nabatu = luminează) care ne indică faptul că petrolul era utilizat la iluminat, acesta fiind amintit și în legile lui Hammurabi 1875 î.e.n. fiind prima dovadă istorică scrisă pentru reglementarea folosirii petrolului.

Petroleum este un cuvânt de origine romană care provine din „oleum petrae“ = ulei de piatră denumire pe care romanii au preluat-o de la egipteni, care descoperă petrol la suprafață în regiunea munților Golfului Suez se presupune că în antichitate romanii foloseau petrolul ca lubrifiant la osiile carelor romane, sau în timpul Bizanțului acesta era parte componentă a focului grecesc o armă temută în luptele navale de odinioară.

Petrolul era folosit și în medicina veche fiind vândut ca leac miraculos universal.

Țițeiul era cunoscut în zona țării noastre încă din secolul I î.Hr., de când datează obiectele descoperite în cadrul cetății dacice de la Poiana (Nicorești, Galați): podoabe din smoală întărită și acoperită cu un strat subțire de argint.[1] De altfel, prima rafinărie de petrol din lume a fost construită în România, în 1856,[2] la periferia orașului Ploiești, în drum spre localitatea Râfov, pe strada Buna Vestire, nr. 174, de către frații Mehedințeanu. Instalațiile rafinăriei erau destul de primitive, toate utilajele fiind formate din vase cilindrice din fier sau fontă, încălzite direct cu foc de lemne. Aceste utilaje au fost comandate în Germania firmei Moltrecht ce construia cazane pentru fabricarea uleiurilor din șisturi bituminoase, iar în decembrie 1856 începe construcția „fabricii de gaz” din Ploiești, pe numele lui Marin Mehedințeanu (decedat în 1861). Distileria de petrol și-a început activitatea când Teodor Mehedințeanu întâmpina

greutăți în aplicarea contractului semnat încă din 1856 pentru iluminarea capitalei cu „hidrocarbură și lampe”.[3]

Prețul petrolului scade rapid prin creșterea numărului de rafinării, petrolul lampant devine o resursă tot mai importantă în iluminat, înlocuind treptat lumânările.

Exploatarea masivă a petrolului începe în secolul XIX pe motivul răspândirii folosirii petrolului în iluminat, care dădea o lumină mai bună producând fum mai puțin în comparație cu lămpile cu ulei de balenă, sau lumânările de ceară.

În anul 1852 medicul și geologul canadian Abraham Gesner obține patentarea rafinării petrolului lampant curat numit petroleum, iar în 1855 chimistul american Benjamin Silliman propune purificarea petrolului cu acid sulfuric.

Pentru obținerea masivă a petrolului, urmează o perioadă de forare intensivă. Cel mai renumit foraj este efectuat de Edwin L. Drake la 27 august 1859 în Oil Creek, Pennsylvania, fiind finanțat de industriașul american George H. Bissell, aici găsindu-se la 21,2 m adâncime zăcăminte mari de petrol.

După introducerea iluminatului electric a scăzut importanța petrolului în iluminat, dar s-a extins utilizarea drept carburant în industria automobilului. Familia de industriași americani Rockefeller, întemeietoare a companiei Standard Oil Company, a convins opinia publică să folosească benzina în locul etanolului pe post de carburant în industria automobilului, combătând concepția lui Henry Ford.

Obținere (extracție)[modificare | modificare sursă]

Dacă zăcământul de petrol se află aproape de suprafață, exploatarea se poate realiza prin cariere de suprafață, zăcămintele din profunzime sunt extrase prin sonde de petrol (foraje de adâncime). O altă modalitate de extragere a petrolului este extragerea din zăcămintele submarine cu ajutorul unor insule sau platforme de foraj unde dificultățile de forare sunt mult mai mari. La toate procedeele de foraj se folosește un lichid de sondă cu polimeri pentru a stabiliza gaura de foraj, care lichid necesită o greutate specifică mare, pentru aceasta se adaugă baritină, lichidul de foraj trebuie să aibă o anumită vâscozitate. Capul de foraj, freza, este prevăzut cu tăișuri cu vârf de diamant, coloana de sondă este alcătuită din țevi de oțel care se montează împreună prin înșurubare (una în alta) această coloană atingând lungimi de până la câteva mii de metri. În cazul zăcămitelor de petrol care nu se află sub presiune, această presiune se realizează prin pomparea de apă sau gaz, iar în cazul zăcămintelor cu o vâscozitate ridicată

Galerie de imagini

Turn de sondă de petrol cu rezervoare pentru lichidul de sondă

Extracţia petrolului cu o pompă de adâncime mare

Platformă de extragere a petrolului (Insulă de foraj) pe mare

Preţul petrolului (nominal şi real) din 1900

Diagrame[modificare | modificare sursă]

Preţul petrolului între 1985 și 2006 în $ pe baril

Rezervele de petrol din lume, anul 2005 (în miliarde de barili)

Descoperiri de zăcăminte de petrol între anii 1930-2050 și extracție până în 2001, sursa: ASPO

Derivatele titeiului

Principalele derivate ale titeiului sunt cele date in scheme urmatoare:

Benzina usoara Benzina grea Titeiul White-spirit Gaze de cracare Petrol lampant Benzine Motorina Uleiuri Pacura prin cracare Bitum

Parafina Cocs de petrol

Pacura de cracare

Petrol | (rafinare)

|

+----------+--------+ --> cre ș te punctul de fierbere --> --------------+

| | | | | |

Gaze Benzină Kerosen Gaz de sondă--+---gaz de sondă Reziduuri

\ / | | | | | |

\ / Benzină Benzină ușoară Diesel, | Ulei mineral Păcură \ / Motorină | Tenzide Bitum

\/ | Cocs, Negru

de fum

(Piroliză) |

| |

Olefine și Cracare Hidrocarburi Aromate |

| Benzină

(Reacții) |

Monomer

|

(Polimerizare)

|

Substanțe sinteticePiața petrolieră din România era estimată la 9 miliarde de Euro în anul 2007[1]. În anul 2006, consumul de benzină pe cap de locuitor în România a fost de 79 litri, iar cel de motorină - 140 litri[1]. Prin comparație, piața petrolieră din Ungaria a fost, tot în 2006, 3,4 miliarde euro, iar consumul de benzină a fost de 147 litri pe cap de locuitor, și cel de motorină - 164 litri[1].

Consumul actual (anul 2007) al României este de circa 3 milioane tone de benzină pe an și circa 4 milioane tone de motorină dar se preconizează o creștere puternică al consumului în următorii ani datorită dezvoltării parcului auto.

Conform estimărilor din anul 2007, rezervele României sunt de 74 milioane tone țiței, care se vor epuiza în circa 13 ani (adică în La începutul lui 1857, la Ploiești, se dădea în funcțiune „Fabrica de gaze” a lui Marin Mehedințeanu, care era și prima de acest fel din România și din lume.[3] Era o rafinărie, cu o dotare primitivă, dar care a însemnat un mare pas către civilizație.[3]

În anul 1996 a fost înființată Compania Română de Petrol, ca societate comercială pe acțiuni, constituită prin reorganizarea RAFIROM, PECO și PETROTRANS, care au fost comasate și și-au încetat activitatea. Compania Română de Petrol deținea toate cele zece rafinării din România, alături de câmpurile de extracție, de depozite și de stațiile de benzină.

În anul 1997 Compania Română de Petrol a fost împărțită, 8 dintre rafinării funționând pe cont propriu, restul activelor intrând în proprietatea Societății Naționale a Petrolului (SNP) Petrom. Astfel SNP Petrom a moștenit două rafinării (Arpechim Pitești și Petrobrazi Ploiești), toată fosta rețea de distribuție PECO, sistemul de conducte al PETROTRANS și dreptul exclusiv de a extrage țiței din câmpurile petrolifere din România.

În anul 2000 omul de afaceri Ovidiu Tender a cumpărat de la Statul Român societatea Pospecțiuni SA, singura societate din țară care asigura prospecțiuni geologice pentru foraj.

În anul 2002, a luat naștere compania Petromservice prin desprinderea din Petrom a sucursalei Petroserv.

În anul 2004, OMV, grupul lider de petrol și gaze din Europa Centrală și de Est, a achiziționat 51% din acțiunile Petrom de la statul român pentru suma totală de 1,53 miliarde Euro.

Producția internă

Anul cu producția de vârf a fost 1976 cu 14,7 milioane tone. Producția de țiței a României s-a diminuat constant, concomitent cu creșterea importurilor.

Evoluția producției interne de țiței:

An 2010[4] 2006 2005 2004 2003 2002 2001 2000 1999 1998 1997

mii tone 4.300 5.000 5.200 5.541 5.650 5.702 5.810 6.029 6.132 6.300 6.501

Romania deține în momentul de față 10 rafinării, care pot fi încadrate în două mari grupe: rafinăriile mari, care concentrează circa 85% din capacitatea de prelucrare Petrobrazi Ploiești - construcția sa a fost începută în data de 17 iulie 1934 datorită eforturilor companiei românești Creditul Minier

Platforme marine românești.

Prima platformă maritimă românească, numită Gloria, a fost lansată în anul 1975. Ulterior au fost construite încă șase platforme: Orizont, Prometeu, Fortuna, Atlas, Jupiter și Saturn. Aflate în posesia companiei Petrom, șase dintre cele șapte platforme au fost vândute companiei Grup Servicii Petroliere, la sfârșitul anului 2005[22]. Petrom mai operează doar platforma numită „Gloria”[22].

Două dintre platforme, Orizont și Atlas, sunt situate în Golful Persic și două în Marea Neagră - Saturn, de-a lungul coastelor României și Prometeu, în apropiere de coastele Turciei[22]. In prezent platformele Orizont, Atlas, Saturn, Jupiter si Prometeu apartin companiei Grup Servicii Petroliere. La data de 3 februarie 2009, Curtea Internațională de Justiție de la Haga decis că României îi revin în plus 9.700 kilometri pătrați din teritoriul Mării Neagre, din care nu sunt concesionați 5-6.000 km pătrați[23]. Zona cuprinde zăcăminte estimate la 70 miliarde metri cubi de gaze, respectiv 12 milioane tone de țiței, care necesită investiții de ordinul zecilor de miliarde de Euro în explorare, dezvoltare de zăcăminte, construcție de gazoducte, servicii și echipamente de profil, respectiv construcția de terminale pe malul Mării Negre[23]. Zona s-a aflat în litigiu cu țara vecină, Ucraina, pentru 42 de ani[23].

Consumul[modificare | modificare sursă]

Conform unei estimări din anul 2005, economia românească consumă anual 5,3 milioane tone carburanți[24]. Pe lângă carburanți, există un consum de 7,3 milioane de tone de combustibili, folosiți in industrie[24].

În prezent (iunie 2010), consumul de carburanți este în România de 290 litri pe an pe cap de locuitor, pe când în Europa Centrală este de 550 litri[25].

Distribuția[modificare | modificare sursă]

În anul 2006, în România existau 2.140 de benznării.Principalele companii pe piața de distribuție de carburanți din România sunt:

OMV cu o cotă de piață de 28% și 600 benzinării

LukOil cu 25% și 300 benzinării

Rompetrol cu 18-20% și 350 benzinării (din care 114 proprii, restul Partener și Expres)[28]

MOL cu 14% și 119 benzinării[29]

Explorare

După 1990, încercările companiilor românești sau străine de a găsi noi rezerve de petrol și gaze pe teritoriul României au costat până în 2007 aproximativ un miliard de Euro[30]. Cea mai importantă descoperire a fost realizată în anul 2003 la Sighișoara, de către producătorul intern de gaze naturale Romgaz și Wintersahll AG, cea mai mare companie de petrol și gaze din Germania[30]. A doua descoperire ca importanță este cea realizată de Petrom la Torcești, lângă Tecuci[30].

Cel mai mediatizat insucces al explorării a fost cel al grupului anglo-olandez Shell în România[30]. Gigantul petrolier a investit fără succes 70 milioane de dolari în explorarea unor câmpuri în Transilvania de Nord[30]. Acest insucces a fost urmat, câțiva ani mai tărziu, de decizia de retragere treptată din România, mai întâi de pe piața benzinăriilor și apoi de pe cea a GPL[30].

În sectorul de explorare sunt prezente în România mai multe companii din străinătate precum Sterling Resources (Marea Britanie), care are un acord de explorare în două perimetre din Marea Neagră, Pannonian Energy (SUA) și Falcon Oil (SUA), în zona Petroșani, Regal în Moldova[30]. În aprilie 2009, ANRM a spus că rezervele probabile din perimetrele din Marea Neagră alocate companiei Sterling sunt de 50 miliarde metri cubi de gaze, adică producția pe cinci ani de gaze a României, și a 278 milioane de țitei, adică producția pe 55 de ani a României[31]. Aceasta în condițiile în care, cu două luni în înainte, ANRM vorbea de existența a 18 miliarde metri cubi în cele două permitere ale Sterling[31].

Top 10 al ţărilor cu cea mai ieftină benzină din lume

În timp ce toată America şi Europa se plâng de creşterea preţului benzinei, locuitorii anumitor ţări au privilegiu de a face plinul fără a resimţi o lovitură puternică în buget, scrie Business Insider.

În aceste ţări preţul combustibililor este ţinut la valori reduse de subvenţiile acordate de guvernele care obţin zeci sau sute de miliarde de dolari din exporturile de petrol.

Dar de cele mai multe ori tot cei bogaţi profită de această situaţie, pentru că săracii nu îşi permit o maşină.

FMI estimează că în Africa cei mai bogaţi 40% din oameni beneficiază de 65% din subvenţii. Numai 8% din subvenţiile pentru carburanţi în valoare de 410 miliarde de dolari acordate în întreaga lume au ajuns la cei mai săraci 20% dintre oameni.

10. Algeria - 0,32 dolari/litru (1,04 lei/litru)

Algeria are a treia cea mai mare rezervă de petrol dintre ţările africane, fiind depăşită doar de Libia şi Nigeria. Industriile ţării sunt în mare parte naţionalizate, iar guvernul restricţionează importurile, privatizările şi implicarea străină. 60% din veniturile Algeriei provin din petrol.

9. Oman - 0,32 dolari/litru (1,04 lei pe litru)

Oman are cele mai mari rezerve dintre ţările din Golful Persic ce nu fac parte din OPEC (cartelul celor mai importante ţări producătoare şi exportatoare de petrol). Producţia sa de petrol a crescut cu 20% comparativ cu 2007, iar 47% din PIB au provenit din exporturile de petrol şi gaze.

8. Egipt - 0,30 dolari/litru (0,97 lei/litru)

Egiptul este un producător important de petrol şi are cea mai mare capacitate de rafinare din Africa. Pe viitor gazul natural va fi o sursă importantă de venituri ca urmare a internsificării exporărilor.

7. Qatar - 0,24 dolari/litru (0,78 lei/litru)

Qatarul este cel mai mare exportator de gaz natural lichefiat şi al 16-lea mare producător de petrol din lume. Consumul intern de petrol al Qatarului s-a triplat din 2000 ca urmare a creşterii economiei şi a preţului redus al combustibililor subvenţionaţi de stat.

6. Kuwait - 0,22 dolari/litru (0,71 lei/litru)

Kuwaitul are a şasea cea mai mare rezervă de petrol din lume. Dependenţa ţării de petrol este maximă în condiţiile în care 95% din veniturile statului provin din această sursă.

5. Bahrain - 0,21 dolari/litru (0,68 lei/litru)

Bahrainul are rezerve mici de petrol comparativ cu vecinii săi din Golful Persic şi încearcă să îşi diversifice economia. În ultimii ani s-a transformat într-un centru financiar important pentru regiune.

4. Turkmenistan - 0,19 dolari/litru (0,61 lei/litru)

În Turkmenistan proprietarii de automobile au garantaţi în fiecare lună 120 de litri de benzină, ceea ce face ca preţul şi aşa mic să nu mai aibă nicio relevanţă pentru unii şoferi.

3. Libia - 0,14 dolari/litru (0,45 lei/litru)

În timpul războiului civil de anul trecut împotriva regimului Gadhafi o mare parte din infrastructura petrolieră a ţării a fost avariată, dar noua administraţie estimează că până în vara acestui an ţara va produce petrol la capacitate maximă.

2. Arabia Saudită - 0,13 dolari/litru (0,42 dolari/litru)

Arabia Saudită cheltuie anual circa 13,3 miliarde de dolari pentru a subvenţiona preţul benzinei şi al motorinei.

1. Venezuela - 0,05 dolari/litru (0,16 bani/litru)

Cu alegeri electorale în octombrie, preşedintele venezuelean Hugo Chavez cu siguranţă nu poate umbla la preţurile combustibililor. Ultima dată când guvernul a încercat acest lucru, în 1989, au avut loc revolte. Aşadar, cel mai probabil venezuelenii vor continua să plătească mai mult pe un litru de apă decât pentru unul de benzină mulţi ani de acum încolo.

Top 10 – State cu cele mai mari rezerve de petrol10. Nigeria

Producţia totală zilnică de petrol – 2,46 milioane barili

Consum zilnic – 279.000 barili

Export către SUA – 529.000 barili/zi (septembrie 2011)

Nigeria deţine o rezervă cunoscută de 37,2 miliarde barili, respectiv 2,53% din rezerva totală de petrol

a lumii. Nigeria este membru OPEC (Organizaţia ţărilor Exportatoare de Petrol) din 1971. Deşi deţine a

doua rezervă de petrol ca mărime din Africa, Nigeria este cel mai mare producător de pe continent.

9. Libia

Producţia totală zilnică de petrol – 1,79 milioane barili

Consum zilnic – 289.000 barili

Export către SUA – 71.000 barili/zi (septembrie 2011)

Libia deţine o rezervă cunoscută de 44,3 miliarde barili, respectiv 3,15% din rezerva totală de petrol a

lumii. Economia ţării este dependentă de industria petrolieră, care aduce 95% din câştigurile provenite

din exporturi, conform FMI. Libia deţine cea mai mare rezervă de ţiţei din Africa.Libia este o ţară

atractivă pentru investitori, datorită costurilor mici de producţie şi distanţei mici faţă de Europa. 

8. Rusia

Producţia totală zilnică de petrol – 10,27 milioane barili

Consum zilnic – 2,2 milioane barili

Export către SUA – 275.000 barili/zi (septembrie 2011)

Rusia deţine 60 miliarde barili, respectiv 4,08% din rezerva totală de petrol a lumii. În acelaşi timp,

Rusia deţine cea mai mare rezervă din lume de gaze naturale şi a doua rezervă din lume de cărbune.

În 2009, Rusia a fost cel mai mare producător de ţiţei din lume, depăşind Arabia Saudită.

7. Emiratele Arabe Unite

Producţia totală zilnică de petrol – 2,81 milioane barili

Consum zilnic – 545.000 barili

Export către SUA – 10.000 barili/zi (septembrie 2011)

Rezerva cunoscută de petrol a Emiratelor Arabe Unite se ridică la 97,8 miliarde barili, respectiv 6,65%

din rezerva totală din lume. Federaţia este membru OPEC şi a reuşit să îşi menţină rezerva de petrol în

ultimii zece ani, folosind tehnologii de intensificare a recuperării petrolului. Abu Dhabi deţine cea mai

mare rezervă de petrol şi gaze naturale, urmat de Dubai.

6. Kuweit

Producţia totală zilnică de petrol – 2,45 milioane barili

Consum zilnic – 354.000 barili

Export către SUA – 145.000 barili/zi (septembrie 2011)

Kuweit deţine 104 miliarde barili, respectiv 7,07% din rezerva totală de petrol a lumii. Kuweit este

membru OPEC, în cadrul acestui grup fiind al patrulea exportator de ţiţei din lume în 2010. Economia

ţării se bazează pe industria petrolieră, care cântăreşte jumătate din PIB şi 95% din câştigurile

provenite din exporturi. Statul alocă 10% din veniturile anuale către Fondul de Rezervă pentru

Generaţiile Viitoare, ca măsură de precauţie pentru zilele în care industria petrolieră se va afla în

declin.

5. Irak

Producţia totală zilnică de petrol – 2,64 milioane barili

Consum zilnic – 694.000 barili

Export către SUA – 403.000 barili/zi (septembrie 2011)

Rezerva de petrol a Irakului se ridică la 115 miliarde barili, respectiv 7,82% din rezerva totală a lumii.

În ciuda uriaşei rezerve de ţiţei, sectorul petrolier al Irakului nu este foarte  dezvoltat, din cauza lipsei

de investiţii, după anii de sancţiuni şi război. Irak este unul dintre puţinele locuri rămase, unde vastele

rezerve de ţiţei abia au fost exploatate.

4. Iran

Producţia totală zilnică de petrol – 4,25 milioane barili

Consum zilnic – 1,85 milioane barili

Export către SUA – 0

Iran deţine 137 miliarde barili, respectiv 9,31% din rezerva totală de petrol a lumii. Iran este al doilea

mare producător de petrol din cadrul OPEC şi al treilea mare exportator de ţiţei din lume, după Arabia

Saudită şi Rusia.

3. Canada

Producţia totală zilnică de petrol – 3,48 milioane barili

Consum zilnic – 2,21 milioane barili

Export către SUA – 2,32 milioane barili/zi (septembrie 2011)

Rezerva de petrol cunoscută a Canadei se ridică la 175,2 miliarde barili, respectiv 11,91% din rezerva

lumii. Canada este singurul non-membru OPEC din primele cinci poziţii, precum şi unul dintre cei mai

mari producători din lume de gaz natural şi de hidroenergie.Circa 95% din rezervele Canadei se află în

nisipurile petroliere din provincia Alberta. 

2. Venezuela

Producţia totală zilnică de petrol – 2,38 milioane barili

Consum zilnic – 746.000 barili

Export către SUA – 759.000 barili/zi (septembrie 2011)

Venezuela deţine o rezervă de 211,2 miliarde barili, respectiv 14,35% din rezerva totală de petrol a

lumii. Venezuela este unul dintre cei mai importanţi exportatori de ţiţei din lume şi cel mai mare din

Emisfera Vestică, iar industria petrolieră este crucială pentru economia ţării. Ca membru fondator al

OPEC, Venezuela este un jucător cu greutate în piaţa petrolieră globală.

1. Arabia Saudită

Producţia totală zilnică de petrol – 10,52 milioane barili

Consum zilnic – 2,64 milioane barili

Export către SUA – 1,47 milioane barili/zi (septembrie 2011)

Rezerva cunoscută de petrol a Arabiei Saudite se ridică la 262,6 miliarde barili, respectiv aproape 18%

din rezerva totală a lumii. Arabia Saudită a fost cel mai mare producător şi exportator de produse

petroliere în 2010, fiind al doilea producător de ţiţei după Rusia. Industria petrolieră joacă un rol

important în economia ţării, reprezentând circa 40% din PIB şi peste 80% din câştigurile provenite din

exporturi.

CONCLUZII PRIVIND PETROLUL

-Rezervele si resursele actuale de petrol pot asigura necesitatile consumului mondial pe o perioada cuprinsa intre 30-50 de ani

-Principalele reserve de petrol ale omenirii sunt situate in Orientul Mijlociu,ceea ce explica interesul pe care-l joaca aceasta zona in politica mondiala.

-Capacitatea de rafinare a titeiului este concentrate in tarile industrializate,constatandu-se un exces al acesteia fata de necesarul pentru consum.

Principalii producatori de petrol

Ponderea in productia mondiala [%]

O.P.E.C. 30C.S.I. 10O.E.C.D. 22Alte tari 38TOTAL 100

O.P.E.C-Organisation of the Petroleum Exporting Countries

O.E.C.D.-Organisation for Economic and Cooperation Development

Tendinte existente pe plan mondial referitoare la ultizarea petrolului sunt:

-Extinderea prospectiunilor geologice pentru localizare unor noi zacaminte.

-Dezvoltarea tehnologiilor de extractive.

-Exploatarea zacamintelor situate la mari adancimi si in zone greu accesibile (platourile marilor si oceanelor,zone polare);

-Cresterea gradului de utilizare al zacamantului,actualmente egal cu ceva mai mult de 50%.

-Micsorarea ponderii petrolului in ansamblul purtatorilor de energie in scopul utilizarii sale cu efecte economice maxime si anume in special in industria chimica.

-Extinderea folosirii celorlalti purtatori de energie cum ar fi carbunele,nisipurile asfaltice,sisturile bituminoase,combustibilul nuclear si a surselor de energie regenerabile.

-Limitarea comsumului de petrol in scopuri energetic la strictul necesar.

-Dezvoltarea productiei de benzine sintetice.

Zona geografica Capacitatea de rafinare [%]

America de Nord 30Europa de Vest 30Orientul Indepartat 16America de Sud si Centrala

10

Orientul Apropiat 5Africa 3