PEDAGOGIA MONTESSORI

SI REFORMA EDUCATIEI

DR. ELISABETA NEGREANU

„Fundamentul reformei educaţiei şi a

societăţii, care este o necesitate a timpului

nostru, trebuie să se construiască pe baza

studierii ştiinţifice a Omului,

Necunoscutul”

Montessori Maria, (1989, 1994,1995), The Formation

of Man,Oxford, England, Clio Press, p.9.

EDUCAŢIA NOUĂ ŞI SPIRITUL ŞTIINŢIFIC AL

PEDAGOGIEI MONTESSORI

În 1921 când a fost organizat Congresul

Internaţional pentru Educaţia Nouă, concepţia

Mariei Montessori era întemeiată, cunoscută

şi aplicată în lume. Împreună cu Adolph

Ferriere, Ovide Decroly, Roger Cousinet ş.a.,

Maria Montessori redactează „Manifestul

pentru educaţia nouă”, întemeiază „Liga

Internaţională pentru Educaţia Nouă” şi revista

„Pour l’ere nouvelle”.

EDUCAŢIA NOUĂ ŞI SPIRITUL ŞTIINŢIFIC AL

PEDAGOGIEI MONTESSORI

În concepţia Montessori educaţia nouă

înseamnă educaţie în spirit ştiinţific,

fundamentată pe o cercetare obiectivă a

fenomenelor educaţiei şi mai cu seamă pe

cunoaşterea omului şi a modului în care se

produce dezvoltarea sa prin educaţie chiar de la

începutul vieţii sale. „Dacă educaţia e să fie

reformată, trebuie să se bazeze pe copii”

Montessori Maria, (f.a.), Education for a New

World, Madras, India, Kalakshetra Publication,

p.4.

EDUCAŢIA NOUĂ ŞI SPIRITUL ŞTIINŢIFIC AL

PEDAGOGIEI MONTESSORI

„Când noi creiem tipul de mediu (educativ

n.n.) potrivit, noi descoperim un copil nou.

Este realmente un copil nou, desigur – rasa

umană nu a evoluat. Pur şi simplu o fiinţă

umană se dezvoltă fără obstacole, creşte

natural, normal, fără deviaţii de la calea

sa” ”. Annette Haines, Montessori, Now More

Than Ever, E-articol, în

http://ami.edu/mtcstl/AHArticle01.pdf, iulie

2011

EDUCAŢIA NOUĂ ŞI SPIRITUL ŞTIINŢIFIC AL

PEDAGOGIEI MONTESSORI

„ Fiecare mare revoluţie, fiecare mişcare istorică importantă care a stârnit minţile şi sufletele oamenilor a avut focarul ei, reprezentanţii ei şi interpreţii ei….În acelaşi fel, istoria viitoare o va privi pe Maria Montessori ca fiind reprezentantul şi interpretul marii mişcări sociale care a fost centrată şi este încă centrată în jurul copilului.”

Standing, E.M., The Montessori Revolution in Education, (1970), New York, Schocken Books, p. VII.

2.DESCOPERIRI ŞI CONCEPTE ŞTIINŢIFICE

Cercetări actuale din domeniul psihologiei dezvoltării, din domeniile antropologiei şi al ecologiei, al neurologiei şi al pediatriei şi mai ales din ştiinţele educaţiei au confirmat descoperirile Mariei Montessori. Caracteristicile copilului şi ale copilăriei de care trebuie să ţină seama educaţia şi orice reformă a educaţiei sunt tot mai apropiate de descoperirile Mariei Montessori şi de semnificaţiile conceptelor propuse pentru înţelegerea copilului şi al educaţiei adecvate acestuia.

2.DESCOPERIRI ŞI CONCEPTE ŞTIINŢIFICE

“Potenţialul uman” care se concretizează în „tendinţele umane” (care sunt distincte faţă de instincte şi de nevoi umane) şi mai cu seamă în capacitatea copilului de a fi „constructorul omului şi deci al societăţii”;

“Natura umană autentică”: ca fiinţă esenţial spirituală copilul este orientat spre valori autentice, spre pace , iubire, comunicare, cooperare, muncă şi creţie;

„Planurile dezvoltării” şi etapele acestora, diferenţiate şi la fel de importante care dau specificul dezvoltării şi manifestării şi care ar trebui să determine modul în care se structurează sistemul de învăţământ;

“Mintea absorbantă”: capacitate specifică şi puternică de învăţare şi de autoeducaţie a copilului de la 0 la 6 ani care conduce la similare a peste 50% din achiziţiile importante ale omului în viaţă şi care determină structurile de bază ale psihicului şi ale personalităţii;

“Perioadele senzitive“, specifice mai cu seamă pentru vârsta 0-6 ani, reprezintă perioade de achiziţii puternice şi fundamentale în cadrul dezvoltării stadiale continue şi diferenţiate;

2.DESCOPERIRI ŞI CONCEPTE ŞTIINŢIFICE

„Normalizarea”, fenomen important şi semnificativ prin care copilul îşi manifestă capacităţile, tendinţele sale specific umane, devine capabil de concentrarea atenţiei, de motivaţie interioară puternică şi de activitate liber asumată, devine capabil de autoeducaţie;

“Autocontrolul şi autodisciplinarea” sunt instrumentate cu experienţe şi materiale semnificative din punct de vedere ştiinţific, moral, cultural;

“Mediul educativ” special amenajat sau ambianţă (inclusiv mediul de comunicare şi de acţiune comună) şi adultul special pregătit asigură condiţiile vitale de care copilul are nevoie ca să-şi construiască personalitatea, asigură hrana culturală necesară fiinţei umane şi manifestarea caracteristicilor menţionate anterior.

Alte concepte cu semnificaţii specifice sunt educaţia, motivaţia, independenţa,voinţa, atitudinile, imaginaţia, socializarea.

3. PROCESUL ELABORĂRII ŞTIINŢIFICE A PEDAGOGIEI

Procesul elaborării ştiinţifice a pedagogiei Mariei

Montessori are mai multe etape: propria pregătire ştiinţifică;

observarea ştiinţifică a vieţii copiilor şi a educaţiei;

sesizarea problemelor şi a obstacolelor în calea dezvoltării normale şi armonioase a copiilor;

formularea ipotezelor pentru rezolvarea problemelor sesizate şi instrumentarea lor;

experimentarea unor soluţii conform cu ipotezele şi observarea rezultatelor;

asamblarea unor soluţii ştiinţifice deja experimentate pentru a răspunde problemelor descoperite prin observarea ştiinţifică;

explicarea ştiinţifică a rezultatelor produse supra vieţii şi educaţiei copiilor;

iniţierea unor soluţii ştiinţifice şi tehnice noi.

4. PROCESUL EVALUĂRII ACTIVITĂŢII COPILULUI

Copiii au în mod natural dorinţă şi puterea de a învăţa. Aceasta se manifestă

prin capacitatea de a absorbi fără efort şi oboseală tot ceea ce ţine de civilizaţia

şi cultura mediului in care trăieşte. Când li se dă posibilitatea să exploreze

mediul, să aleagă şi să-şi conducă propria activitate de la motivaţie până la

satisfacţie, atunci capacitatea, plăcerea şi responsabilitatea învăţării devine

relevantă şi permanentă.

Când evaluăm activitatea unui copil trebuie să observăm cu atenţie dacă se

manifestă: iniţiativa, independenţa, interesul (în alegerea materialelor, în

desfăşurarea activităţilor); respectul faţă scopul pentru care este destinat

setul de materiale, faţă de regulile de utilizarea a metrialelor, faţă de

ordinea din mediu, faţă de activitatea altor colegi, faţă de adulţi şi de copii;

concentrarea atenţiei, repetarea activităţilor; dacă activităţile sunt

complete şi se manifestă într-un anumit mod satisfacţia lucrului dus la bun

sfârşit (bucurie, relaxare, prezentarea rezultatului), dacă este prezent

autocontrolul şi autodisciplina, dacă atmosfera este calmă şi copiii sunt

activi (chiar dacă numai observă cu atenţie activitatea altuia), dacă există

comunicare şi cooperare ş.a.

În grupa Montessori copiii experimentează şi îşi satisfac nevoia de ordine, de

rafinare a simţurilor, au stimuli adecvaţi pentru independenţă, mişcare,

comunicare, relaţii interpersonale, mediul şi activităţile sunt pregătite în acest

sens.

5. EVALUAREA MEDIULUI EDUCATIV

Amenajarea mediului educativ trebuie să corespundă nevoilor şi capacităţilor copiilor

Să le satisfacă tendinţele fundamentale de mişcare, de ordine, de rafinare a simţurilor şi de achiziţii culturale majore, cum sunt:

- dezvoltarea independenţei personale;

- grija şi respectul faţă de sine, faţă de mediul în care trăieşte şi faţă de alţii ;

- comunicarea, limbajul sub cele patru forme - ascultat, vorbit, citit, scris;

- gândirea logică, formarea şi dezvoltarea gândirii matematice prin experimentarea practică cu ajutorul unor materiale care includ rigorile numeraţiei, ale operaţiilor aritmetice, ale geometriei plane şi în spaţiu, ale algebrei şi ale altor domenii ale matematicii;

- curiozitatea, grija şi atitudinea ştiinţifică faţă de mediul natural;

- iubirea şi atitudinea morală faţă de alte persoane;

- identitatea culturală şi conştiinţa de sine.

Amenajarea mediului educativ trebuie să îndeplinească mai multe condiţii: să fie atractiv, stimulativ şi interesant; să asigure liniştea şi ocrotirea; să dea securitate şi confort; să permită şi să încurajeze autocontolul, autodisciplina; să satisfacă nevoile multiple de dezvoltare ale copiilor.

6. MATERIALUL DE DEZVOLTARE MONTESSORI

Materialul de dezvoltare, componentă importanată şi caracteristică a mediului

educativ şi a metodei Montessori, este organizat pe arii de dezvoltare, este conceput special pentru utilizarea lui de către copil (individual sau în grup), după ce i-a fost prezentat (introdus în activitatea copilului printr-un tip de lecţie concepută riguros ştiinţific şi realizată tehnic cu precizie şi în mod atractiv).

-Aria pentru “viaţa practică”, cuprinde toate seturile care servesc activităţilor de îngrijire personală, îngrijirea mediului, deprinderea regulilor de convieţuire socială, (exerciţiile de “graţie şi curtuazie”), locul de sevit masa (pentru câţiva copii, ei vor mânca pe rând);

- Aria pentru “dezvoltare senzorială” cuprinde seturile destinate exerciţiilor de rafinare a simţurilor, prin care se oferă “cheile” pentru cunoaşterea lumii reale şi se antrenează spiritual de observare, capacitatea de autocontrol;

- Aria pentru “dezvoltarea limbajului” cuprinde materiale speciale pentru asimilarea şi dezvoltarea limbajului sub toate formele: auzit, vorbit, scris, citit;

- Aria pentru “matematică” cuprinde materiale pentru însuşirea numeraţiei, a scrierii cifrelor, pentru asimilarea şi utilizarea bazelor sistemului zecimal, pentru operaţiile aritmetice ş.a.

În cadrul acestor arii principale se află multe materiale care sunt destinate cunoaşterii naturii, (plantelor, animalelor); cunoaşterii elementelor de geografie (formele de pământ şi apă, globul pământesc, planiglobul cu continentele, puzzle cu ţările continentului unde trăieşte copilul); materiale destinate cunoaşterii unor aspecte din viaţa culturală şi socială (pictori şi opera lor, compozitori şi compoziţiile lor etc).

Pentru expresia artistică sunt mai multe materiale care servesc exersării decupajului, lipitului, diferitelor tehnici de expresie plastică, desen, pictură.

Materialul de dezvoltare Montessori reprezintă curriculum materializat.

7. EDUCATOAREA, PEDAGOGUL MONTESSORI

“Educatoarea trebuie să facă un îndoit studiu: ea trebuie, pe de o parte, să cunoască bine munca de care răspunde, ca şi, pe de altă parte, funcţia rezervată “materialului”, adică mijloacele de dezvoltare. Pregătirea “teoretică” a unei astfel de educatoare este anevoioasă, pentru că ea trebuie să se “formeze pe sine însăşi”, trebuie să înveţe să observe, să fie calmă, răbdătoare şi modestă, să-şi stăpânească pornirile proprii şi să îndeplinească o sarcină eminamente practică în delicata ei misiune.”

Montessori Maria, Descoperirea copilului, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1977, p. 171

7. EDUCATOAREA, PEDAGOGUL MONTESSORI

Pregătirea intensă, de un an şcolar, cu 5 zile pe săptămână şi câte 8 ore pe zi însumează un număr mare de ore pentru pregătirea teoretică practică şi un mare efort.

La acesta se adaugă orele de studiu, de lectură, de reflexie, de realizare de materiale proprii, de practică pentru observa copiilor şi de aplicare trepatată.

Educatoarea Montessori va fi solicitată să se perfecţioneze continuu, de către copii şi de către evoluţia educaţiei şi a societăţii, va avea nevoie de evaluări, dialog şi reîmprospătare a cunoştinţeler şi abilităţilor.

7. EDUCATOAREA, PEDAGOGUL MONTESSORI

În acţiunea educativă sunt trei factori: copilul, mediul educativ şi adultul.

Educatoarea este un adult pregătit, specializat în educaţie şi de aceea responsabilitatea educaţiei îi aparţine şi trebuie să:

-cunoască copilul şi modurile adecvate de relaţionare,

- să stimuleze relaţiile de respect şi cooperare între copii,

- să cunoască materialul de dezvoltare, specificul ordinea activităţilor în curriculumul oferit copilului,

- să iniţieze părinţii în cunoaşterea copilului şi a specificului metodei de educaţie.

- să facă prezentarea exerciţiilor, să dea lecţii individuale şi de grup ,

- să planifice activităţile şi să evalueze rezultatele

7. EDUCATOAREA, PEDAGOGUL MONTESSORI

Pentru fiecare activitate educatoarea are nevoie de pregătirea teoretică şi practică anterioară, de revederea modelului de prezentare pe care l-a văzut, l-a relatat cu amănunte în albumul personal dedicat unei arii de dezvoltare din mediul educativ, pe care l-a întocmit în timpul pregătirii sau al experienţei practice anterioare.

Are nevoie să fie conştientă, să exersezeze cu exactitate şi convingere, să poată să răspundă unor întrebări în acest sens privind:

- care este scopul exact al lecţiei şi grupului de activităţi din care face parte;

- ce se aşteaptă să facă, să înţeleagă, să înveţe copilul;

- dacă unitatea de învăţare este semnificativă şi merită abordată în raport cu copilul şi scopul pentru care a fost destinat materialul, (ţinem cont că multe din materiale sunt confesţionate chiar de către educatoare);

- dacă îl face pe copil să avanseze în procesul general de educaţie;

- dacă unitatea de învăţare are o aplicabilitate ulterioară, în afară de utilizarea materialului cu care se lucrează, dacă poate să conducă spre alte situaţii complexe, soluţii, principii necesare în viaţă, în educaţie;

- dacă este potrivit materialul care se va prezenta în raport cu pregătirea anterioară a copilului, cu nivelul său intelectual, dacă acesta va fi stimulat să lucreze cu materialul sau îi va fi prea greu, frustrant, sau prea uşor, plictisitor.