Organizarea de ansamblu al corpului uman: celula

Generalităţi

Celula este unitatea de bază morfofuncţională şi genetică a organizării materiei vii.

Poate exista singură sau în grup, constituind diferite ţesuturi. Forma celulelor este legată de

funcţia lor. Inţial toate au formă globuloasă, dar ulterior pot deveni fusiforme, stelate, cubice,

cilindrice etc.; unele unele celule îşi păstrează forma globulară.

Dimensiunile celulelor variază în funcţie de specializarea lor, de starea fiziologică a

organismului, de condiţiile mediului extern, vârstă etc.

Structura celulei

Componentele fundamentale ale celulei sunt: membrană, citoplasmă şi nucleul.

a) Membrana celulară se afla la periferia celulei. Este alcătuită din molecule de

proteine şi lipide, legate între ele, dar care permit schimburile dintre celulă şi exteriorul

acesteia. Membrana are permeabilitate selectivă. Procesele de schimb care au loc în

membrana celulară se realizează prin două tipuri de transport:

- transportul transmembranar – asigură trecerea apei şi a substanţelor dizolvate prin

membrana celulară;

- transportul în masa – este procesul prin care celula înglobează sau elimina particule

de natură diferită, prin intermediul unor vezicule formate la nivelul membranei celulare.

b) Citoplasma este o substanţă de consistenta gelatinoasă care ocupa interiorul celulei

şi în care sunt cufundate nucleul împreună cu celelalte organite celulare (structuri foarte mici,

prezente în interiorul celulelor, care îndeplinesc anumite funcţii).

Organitele celulare sunt de două tipuri:

- comune (pe care le întâlnim la toate tipurile de celulele);

- specifice (care sunt necesare doar anumitor tipuri de celule).

Organitele comune sunt: reticulul endoplasmatic, ribozomii, lizozomii, aparatul

Golgi, mitocondriile şi centrozomul (central celular). Organitele specifice sunt: miofibrilele

(le găsim doar în fibră musculară), neurofibrilele şi corpusculii Nissl (specifice celulei

nervoase).

Reticulul endoplasmic (RE) apare ca un sistem de membrane care face legătura între

exteriorul celulei şi nucleu (este un sistem de transport). Reprezintă sediul sintezei proteinelor

(capacitatea celulei vii de a produce proteine). Implicat şi în transportul proteinelor şi

lipidelor în celulă.

Reticulul endoplasmatic este de două categorii:

- reticul endoplasmatic rugos (REG) – este un sistem de membrane şi canale care

prezintă ribozomi ataşaţi la suprafaţa lor; proteinele sintetizate de ribozomi sunt încorporate

în vezicule şi transportate spre aparatul Golgi ;

- reticul endoplasmatic neted (REN) – este un sistem de membrane şi canalicule care

facilitează transportul substanţelor în interiorul celulelor, este lipsit de ribozomi, este sediul

unor reacţii metabolice importante.

Ribozomii sunt formaţiuni sferice de dimensiuni mici, cu rol în sinteza proteinelor. Ei

se găsesc fie liberi în citoplasmă, fie ataşaţi canaliculelor reticulului endoplasmatic, formând

reticulul endoplasmic rugos. Ribozomii sunt formaţi dintr-un anumit tip de ADN (numit

ADN ribozomal) şi proteine.

Lizozomii se prezintă sub forma unor vezicule mici care conţin în interiorul lor

enzime. Au rol în digestia intracelulară şi fagocitoza. Fagocitoza este procesul prin care o

celulă incorporează microbi sau corpuri străine, pe care le distruge (prin digestie).

Aparatul Golgi (Complex Golgi) se afla în apropierea nucleului, fiind un ansamblu de

vezicule şi tubuli subţiri, având rol în transformar ea, transportarea şi eliminarea produşilor

chimici necesari pentru activitatea celulară.

Mitocondriile sunt organite din citoplasmă celulei în care are loc respiraţia, produc

energie prin ardere celulară. Membrana internă este pliata sub forma unor creşte. Conţin

ADN propriu (numit ADN mitocondrial). Sunt mai numeroase în celulele cu activitate

metabolică mai intensă.

Centrozomul (centrul celular) este o regiune specializată a celulei, situată în imediata

apropiere a nucleului, formează fusul de diviziune (prin care celula se multiplică).

Centrozomul lipseşte din celula nervoasă, care nu se divide.

c) Nucleul este un corpuscul de dimensiuni mari, aflat în citoplasmă celulei, are forma

sferică, conţine materialul genetic (ADN) responsabil de funcţionarea celulară (rol de centru

de control al activităţii celulei) şi de a transmite caractere ereditare.

La rândul său nucleul este alcătuit din:

- o membrană nucleară dubla

- citoplasma nucleară, numită şi carioplasma (un suc nuclear vâscos), care conţine o

reţea de filamente subţiri numită cromatină; cromatina conţine molecule de ADN (acid

dezoxiribonucleic), care formează cromozomii. Moleculele de ADN sunt alcătuite dintr-un

număr foarte mare de gene – care sunt materialul nostru genetic.

Nucleul conţine unul sau mai mulţi nucleoli care sunt mici corpuri sferice cu rol de a

transmite mesaje ribozomilor din citoplasmă pentru a fabrica proteine.

Celulele umane sunt de tip eucariot (celule care au un nucleu distinct, bine

individualizat – care prezintă membrana nuclera – şi care conţine materialul genetic),

deoarece sunt alcătuite dintr-un nucleu separat de citoplasmă printr-o membrană proprie, în

interiorul căruia se găsesc elementele care conţin informaţia ereditară şi îndeplinesc toate

funcţiile celulare.

Proprietăţile celulei

1. Excitabilitatea – prezintă proprietatea de a răspunde la un stimul din afară printr-o

serie de manifestări caracteristice.

2. Contractilitatea – unele celule au proprietatea de a transforma energia chimică a

unor compuşi în energie mecanică.

3. Activitatea secretorie – fiecare celulă sintetizează substanţele proteice şi lipidice

pentru repararea uzurilor, pentru creştere şi înmulţire. Unele celule s-au specializat în

producţia de substanţe pe care le „exportă” în mediul intern(secreţie endocrină) sau extern

(secreţie exocrină)