O locuinţă aristocrată în stil neoromânesc

Ruxandra Nemţeanu În 1899, Petre Antonescu devine arhitect-diplomat al Şcolii de Arte

Frumoase din Paris. În 1898 Ionel I.C Bratianu, fiul liberalului I. C. Brătianu, termină Şcoala de Poduri şi Şosele la Paris; este greu de crezut că cei doi nu s-au întâlnit în comunitatea româneasca de intelectuali de la Paris şi că perioada studiilor la Paris nu a creat premizele viitoarei lor colaborări.

Întors în ţară, Ionel I.C Brătianu1 este numit inginer în serviciul Căilor Ferate Române (1889-1895), sub direcţia inginerului Anghel Saligny. Dornic de a-şi folosi cunoştinţele dobândite în construcţii şi a moderniza locuinţa străbună, conacul boieresc de la Florica, de lângă Piteşti, în spiritul vilelor europene, începe în acelaşi an al revenirii în ţară, în 1898, prefacerea acestuia, spre disperarea unor membrii ai familiei Brătianu.

Iniţial planurile noii case au fost create chiar de inginer2. Începând cu 1905 şi până în 1912 îl va avea drept arhitect pe Petre Antonescu3, întors şi el de la Paris în jurul anului 1900, care probabil i-a aranjat multe exuberanţe constructive, executate fără cunoştinţe aprofundate de arhitect.

1 Ionel I. C..Brătianu, inginer, (20 aug. 1864 Florica, jud Argeş – 24 nov. 1927 Bucureşti) este cel de-al treilea copil al lui Ion C.Brătianu, şi primul fiu al acestuia.

- urmează şcoala de poduri şi şosele(terminată în 1889) la Paris. Întors în ţară este numit inginer în serviciul căilor ferate(1889-1895).

- în1909 este ales preşedintele Partidului Naţional Liberal, calitate pe care o deţine până la sfârşitul vieţii.

- 1918-1927 – este Preşedintele Consiliului de Miniştrii (prim-ministru). - 7iun.1923 – ales membru de onoare al Academiei Române. 2 Narcis Dorin Ion, Conacul Brătianu de la Florica, din castele, plate şi conace

din România, vol. I, Bucureşti, 2001, pg. 350-352 3 Petre Antonescu, arhitect, (29 iunie1873 Râmnicu Sărat – 22 aprilie 1965,

Bucureşti) - Diplomat al Şcolii de Arte Frumoase din Paris (1899). - Discipolul arhitectului Ion Mincu - Personalitate de frunte a arhitecturii româneşti moderne, principal promotor al

stiluluineoromânesc. - După primul război mondial rectorul Şcolii Superioare de Arhitectură din

Bucureşti - 1916-1918 – vice-preşedinte al S.A.R. - 1919-1921 – preşedinte al Societăţii Arhitecţilor Români.

405

Ruxandra Nemţeanu

Arhitectul Petre Antonescu a devenit treptat-treptat, arhitectul familiei Brătianu, începând cu anul 1903, prin proiectarea soclului statuii lui I.C. Brătianu din Piaţa Universităţii, şi probabil prin pasiunea comună pentru promovarea tradiţiei naţionale.

El este proiectantul Caselor lui Ionel I. C. Brătianu4 din actuala stradă Biserica Amzei nr. 5-7, atât cât şi a extinderii ulterioare a acestora cu Biblioteca Aşezământului Ion I. C. Brătianu, a Caselor Vintilă Brătianu din strada Aurel Vlaicu nr.19, şi a casei Dinu Brătianu. Vor mai urma o altă serie de locuinţe pentru protipendada liberală.

Realizări arhitecturale, în stilul naţional, cele mai reuşiteale lui Petre Antonescu, sunt casa din Bucureşti a lui Ionel I.C.Brătianu şi conacul de la Florica. Reşedinţele Brătienilor prefigurează legătura dintre familia lor şi destinul României, ca naţiune europeană, ce trebuia pregătită şi prin puterea exemplului. Aparent aceste legături sociale, par întâmplătoare, dar ele fac parte dintr-un ansamblu de mecanisme subtile, ce vor duce la modernizarea şi emanciparea societăţii româneşti, la început de secol XX.

Faptul că membrii familiei Brătianu au optat pentru stilul neoromânesc – în varianta preţioasă şi oficializată, protocolară a lui Petre Antonescu5 - la majoritatea construcţiilor lor, corespunde întru totul viziunii lor politice. Este un exemplu cu totul elocvent al felului în care arhitectura reflectă adeseori personalitatea comanditarilor şi este totodată oglinda epocii în care a fost elaborată.

* I.I.C. Brătianu, după o scurtă căsătorie cu Maria Moruzzi, divorţează

şi se căsătoreşte în 1907, cu Elisa Ştirbey. Cuplul va fi preocupat în a-şi construi o casă în Bucureşti şi în acest sens, după cumpărarea unui lot cu o construcţie mai veche, pe strada Biserica Amzei, vor apela la serviciile lui Petre Antonescu.

4Articolul are la bază Studiul istoric al Bibliotecii Naţionale-sediul str. Biserica

Amzei nr.3-5, întocmit de Ruxandra Nemţeanu, în nov. 1994, ca parte din proiectul de restaurare-consolidare întocmit de S.C. Pers S.R.L., proiectant ing. C. Pavelescu

5 Despre arhitectul Petre Antonescu, vezi Grigore Ionescu, Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor, Bucureşti, 1982, pg. 554-557; Octav Doicescu, Petre Antonescu şi arhitectura românească, Cuvântare la şedinţa comemorativă a Uniunii Arhitecţilor dedicată aniversării a 100 de ani (1973) de la naşterea lui Petre Antonescu, Despre arhitectură. Scrieri, cuvântări, ediţie îngrijită de Peter Derer, Bucureşti, 1983, pg.102-106.

406

O locuinţă aristocrată în stil neoromânesc

Terenul de casă s-a cumpărat de la Ştefan Fălcoianu unul din membrii familiei Fălcoianu6, prieteni ai familiei Brătianu, pe o stradă în imediata vecinătate a Căii Victoriei, în porţiunea în lungul căreia se înşirau reşedinţe princiare (cele ale familiilor Ghica şi Ştirbei) şi în imediata vecinătatea a Palatului Regal.

Pe strada Biserica Amzei, fostă Lascar Catargiu, exista deja o întreagă succesiune de clădiri în genul „hôtel particulier”, construite în jurul Bisericii Amzei începând cu a doua-a jumătate a sec.XIX, clădiri aparţinând unor familii bogate, nobile, adevărate reşedinţe aristocrate. În lungul străzii Biserica Amzei întâlnim înşiruite reşedinţele familiilor Marghiloman, Oteteleşanu, Creţulescu, Pherichide, Manu, Arion, Chrisovelonii.

În 1908, prin Actul de vânzare-cumpărare încheiat la 20 martie 19087 Căpitanul Ştefan Fălcoianu, vinde D-nei Elisa I.I.C.Brătianu, „imobilele situate în Bucureşti str. Lascăr Catargiu nr. 3-5, (azi Str. Biserica Amzei) cari sunt proprietatea mea exclusivă, în virtutea actului de partaj cu sora sa şi soţia generalului Ştefan Fălcoianu, în urma morţii acestuia 22 ian. 1905”.

În albumul său Clădiri. Construcţii, proiecte şi studii editat în 1963, arhitectul

Petre Antonescu8, confirmă existenţa unei clădiri vechi, pe parcela din str. Biserica Amzei nr.3-5, în jurul căreia a ridicat cele două corpuri noi de clădire9.

6 Narcis Dorin Ion, Conacul Brătianu de la Florica, din Castele, plate şi conace

din România, vol. I, Bucureşti, 2001, pg.359-360 7 Actul de vânzare-cumpărare încheiat la 20 martie 1908, autentificat de

Tribunalul de Ilfov Secţia de Notariat la nr.3182/1908, transcris la acelaşi Tribunal sub nr.1559/1908

8Arhitect Petre Antonescu, Clădiri. Construcţii, proiecte şi studii, Bucureşti, 1963, pg.56

9 „Pe un vast teren, plantat cu arbori seculari, se află un vechi corp de clădire cu parter şi etaj, în care se găsea locuinţa propriu-zisă, aşezată pe alinierea străzii Biserica Amzei, iar alături şi desfăcut de-a lungul laturii de răsărit a proprietăţii se găsea corpul atenanşelor”.

„Prin programul de construcţie se cerea păstrarea corpului mare din faţă şi ridicarea unui alt corp de clădire pentru locuinţe, rezervându-se toată partea de teren legată direct de grădina din fund. Se putea astfel beneficia de avantajul unei aşezări retrase şi liniştite într-un cartier apropiat de centrul oraşului”.

„Pe locul vechilor atenanse din latura de răsărit a terenului s-a ridicat o casă de raport” (vezi Petre Antonescu Clădiri. Construcţii, proiecte şi studii, Bucureşti 1963)

407

Ruxandra Nemţeanu

Nici o fotografie de exterior nu arată vechiul imobil cumpărat de Elisa Brătianu în 1908 de la Ştefan Fălcoianu.Planul cadastral al Bucureştiului din1911, confirmă în plan existenţa atât a clădirii cumpărate (atestată 1870) de la Ştefan Fălcoianu cât şi a primei clădiri de locuit a familiei Brătianu executată, după proiectul arhitectului Petre Antonescu. Ridicat între 1908-1911 corpul principal al locuinţei denumit în plan corpul B, este retras de la stradă şi are deschidere spre grădina din spate. (fig.1)

Pe locul atenanselor vechii clădiri, cumpărate odată cu clădirea generalului (atenansele figurează încă în planul cadastral din 1911) şi lipit de proprietatea din str. Lascăr Catargiu nr.7, în 1911, Eliza Brătianu cere autorizaţie de construcţie10 pentru executarea unei clădiri noi, aliniată la frontul străzii, tot după planurile arhitectului Petre Antonescu. Între 1911-1913 – se construieşte corpul A de la aliniamentul străzii Biserica Amzei nr.5, lipit de calcanul imobilului de la numărul 7 (proprietară Maria Mihăescu-Miţa Biciclista).

Ulterior sau concomitent se va construi gangul ce va acoperi intrarea vechiului corp provenit de la familia Fălcoianu, cu o căutare evidentă de a lega arhitectura acestuia de a noilor clădiri în stil românesc.

Albumul Clădiri şi studii, Case-Biserici, Monumente, Palate, Încercări de arhitectură românească şi clasică” – vol. I, editat în 1913 de Petre Antonescu, conţine fotografii de interior şi exterior ale celor două corpuri de case proiectate, unde mărturiseşte intenţia formulării unui ansamblu arhitectural neo-brâncovenesc. Locuinţa principală este o încercare de îmbinare între o aşa-zisă schemă funcţională de vila pariziană, prezentată sub forma unei aripi de mănăstire muntenească – cu incorporarea tradiţionalelor Case Domneşti- sugerând corpuri înşiruite de parcă s-ar fi ridicat o aripă de chilii, în diverse secvenţe temporale. (fig.3)

Influenţa stilului Revival-ului occidental, dus până la a construi replici ale unor clădiri executate în etape istorice, pentru a mima patina timpului, îşi pune amprenta aici pe opera maestrului.

Comanditarul, proaspăt numit ministru de interne, (12mart.1907 – 5dec.1909) şi ulterior prim-ministru (27 dec. 1908-28 dec. 1910), în guvernul liberal, cu mari speranţe de promovare, doreşte o locuinţă modernă cu aspect manifest, care să simbolizeze noua menire a sa şi implicarea sa în construcţia noii naţiuni, aşa încât acceptă bucuros ideea unei locuinţe de inspiraţie istorică. “Îl pasionau originile românismului”

10 Arhivele Naţionale-Direcţia Bucureşti – Fond P.M.B.- Serv. Teh. Dos. 416/1911

408

O locuinţă aristocrată în stil neoromânesc scria admirativ I.Gh.Duca, ministrul liberal în guvernul I.I.C. Brătianu, despre acesta11.

Schema funcţională a locuinţei-palat, dezvoltată pe un hoch parter este mai puţin obişnuită şi pentru că utilizatorii sunt intelectuali de marcă şi deţin o faimoasă bibliotecă, i se alocă un spaţiu generos. Începuturile formării bibliotecii lui I.I.C.Brătianu îl onstituie fondul tatălui său, I.C.Brătianu, adăpostită la început la conacul de la Florica din Judeţul Argeş şi apoi în strada Biserica Amzei 3-5. (fig.2)

La parter se afla, înainte de extinderile succesive ale casei, pe de o parte, un birou – bibliotecă al lui Ionel I.C. Brătianu, cu sala de aşteptare şi cu o rezervă de lucru în legătură cu un mare atelier-salonaşul Elizei Brătianu- şi o scară rotundă, aflată lângă birouri, care leagă parterul cu camerele de la subsol şi cu rezerva amenajată la etaj.

Un hol – salon, cu cerdac spre grădină, precum şi o mare sufragerie cu o lojă spre curte, completează partea de recepţie.

În legătură directă cu această parte se află camerele de dormit, cu anexele respective, la care se alipesc cămara, oficiul, bucătăria, o galerie şi scara secundară, cu ieşirea spre curtea mare din faţă şi spre o altă curte interioară de servici, împrejurul căreia se grupează cea mai mare parte a încăperilor anexe mai sus arătate precum şi a celor aflate la subsol şi la etaj.

Încăperea bibliotecii-atelierului- doamnei Elisa Brătianu, precum şi cea a biroului lui Ion I.C.Brătianu exprimă întreaga atmosferă spirituală a familiei aristocrate, pentru care au fost create. Sunt încăperile cu interioarele cele mai rafinate ale casei, o interpretare a arhitecturii interioare a Caselor Domneşti brâncoveneşti sau cantacuzine proiectate cu bolţi, cupole, arce şi nişe, sprijinite pe coloane cu capiteluri şi baze bogat decorate, ce amintesc epoca de fast mai sus menţionată şi simbolizează statutul aristocrat al proprietarului şi apartenenţa sa la elita vremii.

Bogăţia, opulenţa aristocrată a decoraţiei interioare şi a mobilierului fix, proiectat tot în spiritul epocii brâncoveneşti, formulează un model nou pentru locuinţele demnitarilor noii naţiuni române. Multe ornamentele sunt preluate ca replici de la Mogoşoaia şi Văcăreşti, lucru care demonstrează cunoştinţele profunde ale surselor documentare. Mobilierul bibliotecii şi al atelierului Elizei Brătianu este o interpretare cultivată a unor forme tradiţionale. Petre Antonescu acordă multă importanţă în proiectele vilelor sale, articulărilor şi ierarhizărilor spaţiilor şi fiecare

11 I. Mamina, I. Bulei, Guvernare şi guvernanţi, Bucureşti, 1994

409

Ruxandra Nemţeanu element decorativ, este fructul unei lungi observaţii ale formelor tradiţionale.

Atelierul Elizei Brătianu este acoperit cu bolţi înalte de cărămidă, trompe ce susţin calota sferică, care susţine la rândul ei, tamburul turlei. Un detaliu straniu se remarcă, folosirea unui tip de boltire specific ariei moldoveneşti şi nu munteneşti, turla sprijinită pe arce piezişe. La rândul lui biroul lui Ionel I. C. Brătianu este acoperit cu o calotă sferică (Fig. 6 şi 7)

Uşile la interior au o supradecoraţie a ancadramentului cu bazoreliefuri aurite şi cu elemente decorative amintind de decoraţiile de stuc orientale şi de ancadramentele cu pisanii dăltuite în piatră de la biserica mare a Mânăstirii Hurezi (Fig. 8)

Utilizarea arcelor la loggiile exterioare când în plin cintru, când trilobat poate fi tot o formulă de îmbinare a unor subansambluri structurale din epoci diferite, deja studiate în cadrul Comisiunei Monumentelor Istorice, din care arhitectul Antonescu făcea parte. Este o altă ciudăţenie a sfidării regulilor compoziţionale academice: la primul corp de casă, folosirea pe faţada posterioară a unei loggi cu trei arce în plin cintru sprijinite pe coloane cu capiteluri şi baze decorate, iar pe faţada principală folosirea unei loggi, cu trei arce trilobate, sprijinite pe aceleaşi tip de coloane cu capiteluri şi baze decorate, dar care nu se sesizează decât la o confruntare directă a celor două faţade (Fig. 6 şi 10).

Piatra folosită pentru coloanele şi balustradele cerdacelor, precum şi pentru rama portalului principal şi unele solbancuri este de cea mai bună calitate, probabil din Cariera de la Albeşti. Modelul florii de dovleac şi al vrejurilor sculptate în parapetul traforat al balustradelor, preluat din arhitectura brâncovenească, va deveni unul din canoanele de bază în reprezentarea stilului neoromânesc (Fig. 11).

Acoperişul, cu învelitoarea sa din ţiglă-solzi, smălţuită de culoare verde, cu un unghi al pantelor mai mic de 45 de grade, formează o succesiune de volume piramidale, articulate şi ierarhizate între ele, după o schemă care să evoce chilii şi case egumeneşti şi care şi ea va fi urmată intens de discipolii stilului neoromânesc.

Sub streaşina largă, cu căpriorii aparenţi şi decoraţi, este o friză puternică cu o suită de arcaturi semicirculare sub formă de ocniţe, delimitată la bază de un brâu răsucit, cu decoraţie florală, presărat la distanţă egală de butoni circulari, sub formă de ghindă. Decoraţia aminteşte de frizele de arcaturi mici, poziţionate deasupra marilor arcaturi la bisericile valahe din secolul XVIII-XIX. Ferestrele, majoritatea

410

O locuinţă aristocrată în stil neoromânesc terminate în arc în plin cintru sunt grupate într-o suită ritmică de unu, două sau trei goluri. Unele ferestre sunt mai importante ca dimensiuni şi prelucrate diferit, în funcţie de spaţiul interior pe care-l luminează, cum este spre exemplu, fereastra biroului lui I.I.C. Brătianu, care are jardinieră şi copertină sprijinite pe console de lemn sculptate. Intrarea principală în locuinţă este protejată de o copertină semicirculară din lemn, sprijinită pe console sculptate tot din lemn. Învelitoarea copertinei este din solzi de tablă. Provenienţa acestei copertine este discutabilă. Evident ea nu face parte din vocabularul arhitecturii tradiţionale româneşti, ea se poate regăsi şi la Moscova, la intrarea unuia din corpurile de gardă ale Kremlinului, construite în jurul anului 1900 de meşteri italieni, şi în Italia pe străzile medievale, pentru protecţia unor troiţe. Ea se regăseşte şi în arhitectura eclectică academică sub forma de copertină transparentă din metal şi sticlă. Este o substructură adaptată funcţional arhitecturii neoromâneşti, preluată şi introdusă în limbajul curent al acesteia, în aşa fel încât simpla prezenţă a ei pe faţadă evocă apartenţa clădirii la stilul neoromânesc. Posibil ca Petre Antonescu s-o fi introdus pentru prima dată printre celelalte elemente tradiţionale, la casele Brătianu (Fig. 5 şi 12).

La 11 iulie 1925 se creează „Fondul I.I.C.Brătianu” şi la 17 octombrie 1925, „Aşezământul Cultural I.C. Brătianu”, două instituţii cu buget diferit, care să pună la dispoziţia publicului consultarea faimoasei biblioteci, cu sediul în casele Ionel I.C. Brătianu.

Destul de brusc, în urma contractării unei răceli, I.I.C. Brătianu, moare la 24 noiembrie 1927, la Bucureşti, în casa sa din str. Biserica Amzei nr.3-5, la puţin timp după moartea Regele Ferdinand, încheind astfel un capitol însemnat din istoria modernă a României.

Rămasă văduvă, Elisa Brătianu aprobă la 8 mai 1929 planurile de extindere a bibliotecii întocmite tot de arhitectul Petre Antonescu, în urma înregistrării actului de donaţie cu condiţia12 ca : „Aşezământul” să se

12 Arhivele Naţionale, Direcţia Bucureşti–Fond C.F. Dos.1665,1666, Actul de

donaţie (transcris la Tribunalul Ilfov cu nr. 6580) unde Elisa I.I.C. Brătianu, „donează o parte din imobilul situat în Bucureşti, str. Lascăr Catargiu nr. 5, în scopul de a servi pentru instalarea unei biblioteci care să poarte numele „Biblioteca Ion I.C.Brătianu” Se revine în 31 mai 1930 pentru ratificarea actului de donaţie, pentru a nu fi lovit de nulitate din viciu de formă şi se adăugă noi clauze precum şi statutul „Aşezământului I.I.C.Brătianu, şi a planurilor de proiect de arhitectură a noului corp de clădire cu funcţiune de sală şi depozit de bibliotecă, planuri semnate de arh. P. Antonescu.

„declar că dăruiesc Fundaţiunii „aşezământul I.C. Brătianu” o fracţiune din imobilul d-sale situat în Bucureşti, str. Lascăr Catargiu nr.5 şi anume partea din fund a imobilului….”

411

Ruxandra Nemţeanu oblige să construiască în cel mai scurt timp pe cheltuiala sa, un alt corp cu două etaje, cuprinzând o mare sală de bibliotecă cu un birou pentru bibliotecă şi săli pentru depozite de cărţi şi toate piesele anexe pentru funcţionarea bibliotecii, cu instalaţiunile necesare: calorifer, lumină electrică, mobilierul pregătit pentru bibliotecă. Extinderea preia aceleaşi elementele stilistice de la prima parte a clădirii, evident pentru a unifica aspectul ansamblului.

De fapt, între 1928-1930 se construieşte o extindere a Bibliotecii I.I.C.Brătianu, corpul de nord-vest şi se refuncţionalizează partea de locuinţă, donată de Eliza Brătianu, pentru a răspunde noii funcţiuni, iar ulterior în 193613-1940 se mai adaugă un corp, cel de nord-est, cu Sala de festivităţi şi se modifică din nou funcţiunile încăperilor imobilului existent. Cu această ocazie se modifică şi o parte a faţadei principale prin crearea unei noi intrări.

Noul “Adaos de clădire”, Sala de Conferinţe, va fi în legătură cu corpul bibliotecii existent şi va avea subsol, parter, etaj şi mansardă, conform planurilor aprobate şi întocmite de astă dată de arhitectul Alexandru Iosif. Nu avem informaţii de ce a fost ales tânărul arhitect şi el fost student la Ecole des Beaux-Arts din Paris, deşi Petre Antonescu era încă activ profesional. Elementele stilistice folosite de acesta diferă de linia adoptată de Petre Antonescu acesta introducând colonetele specifice stilului Art Deco-în varianta mediteraneeană florentină, la modă în acel moment în Bucureşti.

Un element inedit, ”Conform referatului Serviciului Apărării Pasive se vor reface toate planşele din beton armat”. Se anexează planurile etajelor corpului existent cu modificările în timp ce urmau să se execute sau erau deja executate.

13 Arhiva PMB, Fond Serv. Teh., Dos. 59/1936 şi Dos. 120/1936. Dosarul nr. 59/1936, conţine autorizaţia de construcţie nr. 38A din 31iulie1936,

eliberată în urma cererii d-nei Elisa Brătianu, pentru „supraetajarea cu două etaje, executate peste parterul existent pe fundul proprietăţii conform planurilor aprobate şi întocmite de d-nul arh. C.Mineiu”, în str. Biserica Amzei nr. 5.

Dosarul nr.120/1936, conţine autorizaţia de construcţie nr.62 A(din 31iulie 1936 eliberată la aceeaşi dată cu precedenta) pentru: „Sala de conferinţe cu depozit de cărţi, diferite modificări în interiorul clădirii existente, amenajarea intrării pentru sala de conferinţe şi repararea acoperişurilor, precum şi transformarea faţadei existente cu intrarea la sala de conferinţe; autorizaţia este cerută de d-na Elisa Brătianu în numele “Bibliotecii Ion I.C.Brătianu”.

412

O locuinţă aristocrată în stil neoromânesc

Antreprenorul acestor ultime lucrări este Taverna Paolo Emilia. Nu întâmplător am amintit numele antreprenorului. Concluzia studiului legat de formula de succes ce duce la configurarea stilului neoromânesc este un paradox: stilul neoromânesc este o expresie locală a eclectismului european şi are două componente esenţiale: este rezultatul teoriei compoziţionale şi funcţionale a şcolirii arhitecţilor români la Paris, la Ecole des Beaux-Arts şi este indirect rezultatul practic datorat în special antreprenorilor şi meşterilor italieni, imigraţi masiv în România lui Carol I14, buni constructori şi meseriaşi în prelucrarea pietrei şi execuţia stucaturilor. Execuţia mobilierul fix, în stil neoromânesc se datorează în mare parte prin calificarea meşterilor ebenişti proveniţi din Şcolile de Arte şi Meserii care furnizau mână de lucru calificată şi ieftină.

Destinul locuinţei fruntaşului liberal, după moartea sa, este legat de activitatea culturală a bibliotecii şi a aşezământului. Astfel, la 24 nov.1938, la 11 ani de la moartea lui I.I.C.Brătianu se inaugurează monumentul de artă plastică dedicat lui, executat de către sculptorul sârb I. Mestrovici, şi amplasat după proiectul arhitectului Mario Stoppa 15în grădina din spatele clădirilor, ocazie cu care se amenajează pe baza unui proiect de plantare şi grădina.

Construirea sălii de studiu a bibliotecii şi a sălii de conferinţe, a dus la apariţia a încă trei scări şi trei intrări în clădire, care au afectat cumva planul etajelor şi faţada din spate. Intervenţia din anul 1937, pentru construirea Săli de conferinţe pentru „Aşezămintele I.I.C.Brătianu”, vor duce practic la anularea curţii de lumină din zona dormitoarelor, la simetrizarea corpului de N-V cu un corp nou N-E, aşezat tot perpendicular pe clădirea existentă şi la modificarea faţadei principale, prin apariţia intrării la sala de conferinţe.

Cele două extinderi au căutat să preia din faţada originală elemente stilistice neoromâneşti, deja existente, dar într-o formulă mai modestă. Spaţiile interioare, cu excepţia biroului şi a spaţiilor reprezentative rămase pentru funcţiunea de bibliotecă, au destinaţii confuze şi nu sunt legate într-un circuit funcţional coerent.

Din spaţiile interioare preţioase ale clădirii, cum ar fi sala revistelor (fosta bibliotecă a doamnei), sala bibliotecii, sala de conferinţe, cea mai

14 Gloria Gabriela Radu, Constructori italieni la Târgovişte, 2000 şi Ileana

Zbârnea, Prima lege românească pentru organizarea artelor şi meseriilor, în „Historia Urbana”, Tomul XIV, 2006/1.

15 BNR –Colecţii speciale – Fond I.I.C. Brătianu – Pachet VII Dos.10.

413

Ruxandra Nemţeanu veche păstrată este camera ce adăpostea biroul lui I.I.C.Brătianu, poate şi ca impunere a actului de donaţie

Este evident, că Petre Antonescu aprecia ca o reuşită a sa, construcţia clădirii în forma sa originară, întrucât în vol. Clădiri – Construcţii, proiecte şi studii face referire la locuinţa Brătianu şi nu la Biblioteca Brătianu, chiar dacă executarea extinderilor şi modificărilor aduse clădirii prin refuncţionalizarea ei în sediul Bibliotecii I.I.C.Brătianu, este făcută tot după proiectele sale din 192916 şi în ciuda perioadei în care publică catalogul, 1963, perioadă mai propice descrierilor unor sedii culturale decât a unor locuinţe particulare aristocrate. Totuşi, discret şi fără a atrage atenţia, pe lângă fotografii cu aspectul original al clădirii, în interior şi exterior, strecoară şi o fotografie de interior a sălii de lectură a bibliotecii construită după proiectul sau de extindere, în jurul lui 1929.

La 22 aprilie 1965 moare arhitectul Petre Antonescu şi din păcate nu reuşeşte să-şi desăvârşească operele teoretice programate pentru explicitarea operelor edificate.

16 Informaţii cu privire la refuncţionalizarea locuinţei din strada Lascăr Catargiu

(Biserica Amzei nr. 5), în bibliotecă publică, deţinem din actul de donaţie, care prevede în mod expres repartizarea strictă a noilor funcţiuni şi în acord cu planurile ataşate actului de donaţie făcut de d-na Elisa Brătianu, planuri semnate de arhitectul Petre Antonescu.

„Aşezământul se va servi ca uşă de intrare azi existenţă notată pe plan cu litera P, cum şi de a deschide ferestre cu vederea spre partea de imobil rămasă în proprietatea d-nei Elisa Brătianu”.

„Pentru construirea scării la etajele ce se vor adăuga, d-na Elisa I.I.C.Brătianu va pune la dispoziţia “Aşezământului” încăperile necesare pentru această transformare”.

„Etajele ce se vor construi, vor fi exclusiv afectate bibliotecii care va purta numele de “Biblioteca Ion I.C.Brătianu” formată la început din biblioteca ce a aparţinut defunctului său soţ, Ion, aflată la Florica, dăruită “Aşezământului” de domnii Constantin şi Vintilă I.C.Brătianu (fraţii au primit prin testament biblioteca I.I.C.Brătianu) şi care va fi sporită prin daruri şi achiziţiuni ulterioare”.

„După încetarea din viaţă a D-nei Elisa I.I.C.Brătianu uzufructul său stingându-se, “Aşezământul” va dispune ca un plin proprietar de întreg imobil, cu obligaţiunea de a lăsa intacte biroul şi sala de aşteptare atenantă ale lui I.I.C.Brătianu care vor fi păstrate astfel cum se găseşte şi cum se vor găsi, cu mobilierul din timpul vieţii lui Ion I.C.Brătianu şi cu obligaţiunea ca biblioteca să nu fie niciodată mutată din imobilul dăruit, în care a locuit Ion I.C.Brătianu”.

414

O locuinţă aristocrată în stil neoromânesc

Fig. 1. Plan situaţie, strada Biserica Amzei

Fig. 2. Plan casa Ionel Brătianu, Bisrica Amzei

415

Ruxandra Nemţeanu

Fig. 3. Faţada de la 1913

Fig. 4. Casa I.I.C. Brătianu, 1906-1910

416

O locuinţă aristocrată în stil neoromânesc

Copertina semicilindri

Fig. 6. Detaliu logie faţada principală

417

Ruxandra Nemţeanu

Fig. 7. Detaliu boltă Fig. 8. Detaliu salonaş Elisa Brătianu

Fig. 10. Detaliu logie faţada posterioara Fig. 9.Detaliu ancadrament uşă

418

O locuinţă aristocrată în stil neoromânesc

Detaliu balustradă

Detaliu intrare

419