O gara europeana

Andrei Plesu,

In anii `70 si la inceputul anilor `80 din secolul trecut, gara din Sibiu a fost, pentru mine, spatiul (providential) al trecerii spre Paltinis. De-acolo luam cursa spre statiunea montana unde domnul Noica ne facea un program de ,,ajustare" culturala.

,,Pe voi si pe toti cei din generatia voastra va uneste ceea ce va lipseste!" ne spusese odata si acum se ingrijea sa mai reduca din inventarul sumbru al precaritatilor noastre. Cu gindul la ceea ce ni se pregatea sus, ,,la 1400 de picioare deasupra umanitatii" (era una din glumele nicasiene), nu eram prea atent la cladirea garii sibiene. Dar, oricum, ea nu avea nimic special. Era o gara ca toate garile, decenta spre saracacios, fara nimic care sa-ti sara in ochi, in bine sau in rau.

Zilele trecute, aflindu-ma in Sibiu, m-am gindit sa fac o plimbare ,,comemorativa" pina la gara cu pricina. A fost o idee trista. Am dat peste un loc neingrijit, pe alocuri sordid, cu imprejurimi obosite, inghesuit intre citeva vechi constructii ,,noi" si o autogara plina de pasageri agitati, totul intr-o atmosfera generala de iarmaroc comunal. Cum iesi din cladire spre oras, vezi, in partea stinga, o casa veche, galbejita, in prag de colaps, cu tencuiala aproape cazuta. Ceea ce ar trebui sa fie un sir de taxiuri la indemina celor abia sositi cade perpendicular pe fatada garii, asa incit prima masina disponibila e la capul dinspre oras al sirului. Calatorul trebuie, prin urmare, sa-si ia bagajul in circa si sa se tirasca, epuizat, pina la taxiul cel mai indepartat. E drept, prin jur, in devalmasie, mai sint si alti taximetristi, care iti fac semne discrete ca te-ar putea lua peste rind.

Mica hala centrala a garii, oarecum ,,modernizata" (panouri electronice cu orarul plecarilor si sosirilor) e un element de peisaj destul de nesemnificativ. E inconjurata de trepte scorojite si da spre un peron murdarel, deasupra caruia rasuna, adesea, o voce feminina care anunta evenimentele iminente ale ,,stabilamentului". Evident, toate anunturile se traduc, deindata si in englezeste, ceea ce probeaza credinta candida a functionarimii locale ca gara fosgaie de straini. Dar ,,ambalajul" nu e la inaltimea fuduliei. Ca sa ajungi dincolo de linia intii, trebuie sa faci experienta nefericita a unui pasaj subteran, care pare bombardat de curind, dupa ce, mai intii, a fost folosit de intreaga urbe drept closet public. Mergi tinindu-te de nas si faci riscante exercitii de echilibristica ca sa ajungi, pe niste foste scari, la linia pe care o cauti. ,,Foste" sau ,,nu inca" scari, pentru ca micile dale care, in mod normal, acopera fiecare treapta, nu exista decit sporadic: in general, calci pe niste pietroaie colturoase prinse in beton.

Cind, in sfirsit, ajungi linga sine, dai peste un spectacol cit se poate de melancolic: senzatia e ca te afli pe o linie de cale ferata abandonata undeva in pustiu, cu multi ani in urma. Sinele sint pline de balarii, greu de asociat ideii de ,,functionalitate" feroviara. Par, pur si simplu, iesite din uz, periculoase, un conglomerat de penurie, iresponsabilitate si nesimtire. Impresia de suprarealism e accentuata de faptul, ca, in aceasta ambianta multiplu fisurata, rasuna, des, vocea crainicei de serviciu care, evident pe englezeste, semnaleaza sosirea in citeva minute a unui tren care, de fapt, e deja oprit in statie, sau, dimpotriva, sosirea iminenta a altuia care nu va aparea decit peste un sfert de ora. ,,Eliberati liniile!" - ne avertizeaza, precaut, vocea garii... ,,Reparati-le mai intii!"- iti vine sa strigi indarat, fara speranta.

Sibiul a fost, stim bine, capitala europeana. Cum poate o capitala europeana sa-si invite vizitatorii pe o poarta de intrare atit de jalnicaÅŸ Merita un oras ca Sibiul, merita sibienii, o gara atit de incercanatae O artera principala reamenajata cochet e, desigur, un ,,lucru bine facut". Dar cu o agreabila zona pietonala, in centru, nu se poate mintui un oras intreg.

 ,,Lucrul bine facut" trebuie sa intre in expansiune. Pina una alta, Europa e, mai curind, la Paltinis. Pina nu va fi stricat si el, dar printr-o metoda inversa: ,,modernizare" pripita, taieri barbare de copaci, vile smechere, locuri de joaca pentru copii naravasi, dar ,,de familie buna", adica ,,solvabila". Era un loc de liniste si reculegere. Tinde sa devina o rezervatie ,,sic". Era un loc unde ne straduiam sa fim europeni, in ciuda unei condamnari oficiale la marginalitate. Acum sintem, chipurile, europeni, dar ne condamnam singuri la marginalitate, prin lucrul prost facut, sau facut bine doar pe jumatate.