NOŢIUNI Economice de Baza
-
Upload
luci-plaiasu -
Category
Documents
-
view
219 -
download
0
description
Transcript of NOŢIUNI Economice de Baza
NOŢIUNI FUNDAMENTALE
Activitatea economică şi componentele sale
Trăsătura principală a activităţii umane o reprezintă activitatea practică ce reflectă
legătura specifică a societăţii cu realitatea obiectivă.
„Activitatea economică este o formă specifică a activităţii practice care urmăreşte
realizarea unor scopuri precise şi anume satisfacerea nevoilor de consum ale oamenilor.
Activitatea economică reflectă efortul esenţial al oamenilor de a utiliza resurse economice,
în vederea producerii, repartiţiei, schimbului ş i consumului de bunuri şi servicii
corespunzător nevoilor şi intereselor oamenilor”.
Activitatea economică se caracterizează prin faptul că are sens, are finalitate, ea fiind
orientată spre satisfacerea nevoilor şi intereselor economice ale oamenilor.
Activitatea economică reprezintă suportul existenţei şi dezvoltării societăţii.
Activitatea economică ca formă a activităţii practice este o activitate creatoare, este
amplă şi diversificată.
Activităţile economice se pot grupa după specificul lor în activităţi de: producţie;
repartiţie; schimb; consum.
Separarea activităţilor economice pe genuri mari de activităţi, precum şi în cadrul
fiecărui gen pe diferite categorii de activităţi, este consecinţă a existenţei şi adâncirii
diviziunii sociale a muncii.
Diviziunea socială a muncii este un proces obiectiv şi permanent de desprindere,
diferenţiere, separare şi combinare a diferitelor categorii de muncă din ansamblul muncii sociale şi constituirea acestora ca activităţi specializate de sine stătătoare.
1. Producţia cuprinde acele activităţi economice ce constau în combinarea factorilor de
producţie în vederea obţinerii bunurilor economice şi serviciilor necesare societăţii. În cadrul
producţiei, oamenii transformă şi adaptează la nevoile lor obiecte din natură (respectiv natura
însăşi). Deci, producţia constă în transformarea imput-urilor în output-uri, în scopul obţinerii
bunurilor necesare societăţii.
Această componentă a activităţii economice este importantă deoarece contribuie hotărâtor la creşterea avuţiei şi nivelului de trai al membrilor societăţii.
2. Repartiţia cuprinde acele activităţi economice prin care bunurile şi serviciile create
în producţie sunt orientate spre destinaţiile lor. Mai mult, ea cuprinde acele activităţi
economice prin care se distribuie veniturile (fundamentale) create în societate, către
participanţii la viaţa economică şi între membrii societăţii (ex: plata salariilor, a profiturilor, a
impozitelor etc.).
3. Schimbul (circulaţia) se referă la acele activităţi economice ce asigură trecerea
bunurilor şi serviciilor din sfera producţiei, în sfera consumului, de la o persoană la alta
(fizică şi/sau juridică). Activităţile economice cuprinse în sfera schimbului sunt numeroase,
(deplasarea în spaţiu a bunurilor, actele de vânzare – cumpărare, păstrarea şi depozitarea,
distribuţia, etc.).
4. Consumul este scopul final al producţiei şi constă în folosirea efectivă a bunurilor.
Prin consum se verifică utilitatea bunurilor şi concordanţa lor cu nevoile şi dorinţele
oamenilor.
Gama de activităţi care privesc producţia, repartiţia, schimbul şi consumul bunurilor
materiale şi serviciilor economice, privite în interdependenţa lor, formează economia societăţii.
Privite în reluarea lor continuă, aceste activităţi reflectă procesul reproducţiei
sociale.
Reproducţia este o condiţie esenţială, obiectiv necesară, a existenţei societăţii
omeneşti.