UNIVERSITATEA “BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

REZUMATUL

TEZEI DE DOCTORAT

STILUL DE VIAŢĂ ŞI SPORTUL

LA TÂNĂRA GENERAŢIE

CONDUCĂTOR DE DOCTORAT:

Prof. dr. Petru Iluţ

DOCTORAND:

Ioan Niculaie Negru

2012

2

Cuprinsul tezei

INTRODUCERE

CAP. I. STILUL DE VIAŢĂ ŞI SPORTUL: RELAŢIA CU CALITATEA VIEŢII, VALORILE ŞI

DEZVOLTAREA PERSONALĂ

1.1. Stilul de viaţă

1.1.1 Scurt istoric al conceptului

1.1.2 Definiţii şi teorii

1.1.3 Tipuri şi modele de analiză

1.2. Calitatea vieţii – domeniu de referinţă în evaluarea stilului de viaţă

1.2.1. Definiţii

1.2.2. Indicatori şi domenii ale calităţii vieţii

1.2.3. Dimensiunea subiectivă a calităţii vieţii: stare de bine, satisfacţie, fericire

1.3. Stilul de viaţă: valori, atitudini şi dezvoltare personală

1.3.1. Stilul de viaţă sportiv din perspectivă socio-psihologică

1.3.2. Importanţa valorilor sociale în stilul de viaţă

1.3.3. Dezvoltarea personală şi stilul de viaţă

1.3.4. Efectele practicării sportului ca stil de viaţă asupra calităţii vieţii

1.3.5. Stil de viaţă sportiv la tineri

1.4. Consideraţii critice privind abordările stilului de viaţă şi calităţii vieţii

CAP. II. DETERMINAREA CONCEPTULUI DE SPORT/ACTIVITĂŢI SPORTIVE

2.1. Originea şi dezvoltarea sportului

2.2. Definirea conceptului de sport/activitate sportivă

2.3. Sportul – fenomen cultural

CAP. III. SOCIOLOGIA SPORTULUI

3.1. Apariţia şi dezvoltarea sociologiei sportului

3.2. Teorii ale sociologiei aplicate în domeniul sportului

3.3. Sportul, genul şi incluziunea/integrarea socială

3.4. Participarea tinerilor la activităţile sportive

3.4.1. Conceptul de tânără generaţie

3.4.2. Angrenarea tinerilor în activităţile sportive

3

CAP. IV. CADRUL TEORETIC, STATISTIC ŞI METODOLOGIC AL CERCETĂRII

4.1. Fundal teoretic şi date statistice privind generaţia tânără şi stilul de viaţă: cadrul sociologic al

demersului empiric

4.2. Metodologia cercetării: cantitativ şi calitativ

4.2.1. Metoda anchetei sociologice

4.2.2. Interviul

4.2.3. Avantaje şi dezavantaje: interviu versus anchetă prin chestionar

4.3. Designul cercetării proprii: combinarea metodelor

4.4. Limitele cercetării

CAP. V. CERCETAREA CANTITATIVĂ: STILUL DE VIAŢĂ AL TINERILOR, MOTIV DE

SPERANŢĂ SAU FACTOR DE RISC ÎN CALITATEA VIEŢII

5.1. Obiective, variabile, eşantion

5.2. Expunerea şi interpretarea rezultatelor

5.2.1. Timpul liber. Activităţi specifice timpului liber şi satisfacţie/bucurie

5.2.2. Semnificaţia timpului liber şi relaţia cu şcoala, socializarea şi alte aspecte ale vieţii

5.2.3. Activităţile sportive şi jocurile, funcţiile subiective ale sportului şi jocurilor

5.2.4. Determinanţii sociali şi consecinţele psihosociale ale timpului liber

5.3. Concluziile cercetării: activităţile fizice/sportive în economia timpului liber

CAP. VI. CERCETAREA CALITATIVĂ: SPORTUL ŞI STILUL DE VIAŢĂ ÎN VIZIUNEA

TINERILOR ŞI EXPERŢILOR

6.1. Focus grup: ce spun studenţii

6.2. Interviuri: opinii ale persoanelor semnificative în ştiinţele sportului

6.3. Concluziile investigaţiei calitative

CONCLUZII GENERALE

Bibliografie

ANEXE:

Anexa 1 - Chestionarul aplicat tinerilor

Anexa 2 – Elemente adiţionale de analiză statistică

Anexa 3 - Ghid focus grup

Anexa 4 - Ghid de interviu

Lista de tabele

Lista de figuri

4

Structura rezumatului

1. Argument introductiv .....................................................................................................p. 5

2. Cadrul conceptual-teoretic al lucrării ..........................................................................p. 6

3. Cadrul de analiză: tendinţe privind practicarea mişcării fizice ca stil de viaţă .......p. 11

4. Demersul empiric ............................................................................................................p. 16

5. Concluziile generale ale tezei …………………………………………………………..p. 31

Bibliografia tezei .......................................................................................................... ..........p. 33

CUVINTE CHEIE: stil de viaţă; generaţie tânără; timp liber; valori, atitudini şi dezvoltare

personală; dezvoltare socială; bunăstare subiectivă, bunăstare obiectivă; calitatea vieţii; sport

de masă; cultura sportului; corporalitate şi aparenţă fizică; postmodernism şi globalizare.

5

1. Argument introductiv

Deoarece în literatura din diverse arii de interes există o largă consensualitate cu privire

la valoarea psiho-socială a sportului atât pentru individ cât şi pentru societate, subiectul

angrenării sportului în stilul de viaţă se impune ca unul de mare relevanţă în societatea

contemporană, în particular în cea românească. Prin demersul doctoral am încercat să îmbin

problemele specifice ale lumii sportului (tendinţe, fenomene, factori potenţatori) şi cele de ordin

macro- şi mezo-social legate de prezenţa mişcării fizice în stilul de viaţă al tinerilor, în

particular al tinerilor români (date statistice şi studii de specialitate), un mixaj destul de

complex, fiind vorba de două domenii aparent neînrudite. Însă bogata intersecţie disciplinară

„sociologia sportului” s-a dovedit adecvată nevoilor de cunoaştere şi de căutare de soluţii cu care

am iniţiat demersul doctoral. În acest sens, am apelat la o diversă literatură de specialitate

(sociologie, psihologie, ştiinţele sportului, fiziologie), arătând cât de strânse sunt

interdependenţele dintre sport şi societate, şi seria de efecte reciproce şi circulare care au loc în

cadrul şi între fenomenele legate de cele două arii. Pe parcursul elaborării tezei, atât în părţile

teoretice şi statistice, cât şi în interpretările capitolelor de cercetare, am pus accent pe perspectiva

sociologică.

Lucrarea de faţă s-a născut dintr-o dublă nevoie: pe de o parte a fost implicat interesul

meu particular faţă de aria sportului (ca profesionist şi cadru didactic), pe de altă parte

preocuparea tradusă prin îngrijorare firească, cu privire la rata totuşi redusă de participare a

tinerilor la activităţile sportive, începând cu perioada copilăriei mici, şi până la cea a liceului,

facultăţii şi angajării în muncă şi viaţa de familie. Se ştie că habitusurile se formează de

timpuriu, împreună cu valorile, atitudinile şi comportamentele întâlnite în mediul proxim

(familie, şcoală, grup de prieteni). Deşi, formal, şcoala acoperă această nevoie, se pare că

formalizarea, instituţionalizarea sportului prin curriculă nu trezeşte suficient entuziasm ş i

aderenţă în rândul tinerilor. Îngrijorarea menţionată nu este una normativ-idealistă (ar trebui să,

ar fi bine să ...), ci se raportează realist la spaţiul social şi la toate evidenţele şi tendinţele

medicale şi psihologice, socio-economice şi demografice (unele dintre acestea destul de

pesimiste ca prognoză pe termen mediu şi lung) ceea ce am încercat să reflect şi în teza de

doctorat.

Textul este structurat pe şase capitole, dintre care trei teoretice şi trei de cercetare.

Acestea reflectă tensiunea permanentă între spaţiul valorico-simbolic şi mentalitar legat de sport,

sportificare, corporalitate, respectiv cel societal, structural (economic, demografic, al politicilor

sociale şi educaţionale).

6

2. Cadrul conceptual-teoretic al lucrării

Primul capitol, „Stilul de viaţă şi sportul: relaţia cu calitatea vieţii, valorile şi

dezvoltarea personală”, cel mai voluminos dintre capitolele teoretice, tratează problematica

complexă a raporturilor dintre temele enunţate prin prisma ştiinţelor sportului, sociologiei,

psihologiei şi psihologiei sociale. Astfel, am arătat că abordarea stilurilor de viaţă este o arie cu

implicaţii în toate aceste domenii disciplinare. Am utilizat aici o vastă bibliografie de

specialitate, descriind şi câteva metode de analiză a stilurilor de viaţă, tendinţe statistice şi

paradigme consacrate. Capitolul atinge următoarele puncte de interes relevante:

În subcapitolul 1.1. „Stilul de viaţă” (scurt istoric al conceptului, definiţii şi teorii, tipuri

şi modele de analiză) am pornit de la conceptul de „stil de viaţă”, apărut în aceeaşi perioadă şi

având un nucleu explicativ comun, şi anume procesul de socializare – începutul secolului XX –

în ştiinţele umane moderne, ca un concept sociologic (Max Weber – stilul de viaţă este văzut ca

un indicator al statutului, având funcţia de integrare a individului) şi psihologic (Alfred Adler –

care defineşte stilul de viaţă ca efortul de adaptare a individului la mediul înconjurător, ca o

reacţie adaptativă), realizând o descriere a evoluţiei conceptului, până în prezent, înregistrându-

se o creştere a interesului pentru problematica stilului de viaţă, cuprinzând noi dimensiuni

analitice faţă de perioada clasică a domeniului, pe fondul unor factori şi tendinţe psiho-sociale:

abordările culturaliste câştigă tot mai mult teren, dimensiunea culturală fiind din ce în ce mai

prezentă în teoretizările diferitelor fenomene culturale; cultura de masă devine o sursă de

identitate şi stil de viaţă („cultura de consum”); stilul de viaţă devine un concept de intersecţie:

dintre public şi privat, între social şi personal, între cultură globală şi cultură locală, între cultură

de masă şi cultură de elită (Johansson, 1994, p. 267, apud Chiribucă, 2004). Ca acţiune

individuală, maniera de a trăi viaţa este influenţată în principal de structura societală, apoi de

structura socială şi abia apoi de individ, apărând astfel distincţia dintre trei tipuri de patternuri de

acţiune: forme de viaţă (forms of life), moduri de viaţă (ways of life) şi stiluri de viaţă (lifestyles),

care sunt relaţionate după modelul cuibului: de pildă, stilurile de viaţă pot fi abordate ca relaţii

între determinanţi individuali (valori, interese, preferinţe etc.) şi cei structurali (societali şi

sociali) (Rosengren, 1994, apud Chiribucă, 2004). Există şi alte categorizări relevante, cum ar fi

taxonomia propusă de Grunert et al. (1993, p. 9), care abordează stilul de viaţă după trei mari

componente: constrângeri exterioare (de mediu, structurale), stilul cognitiv (constructele

mentale, procesele mentale legate de percepţie, scopuri, valori, intenţii) şi stilul de răspuns

(comportamentul actual). Cele mai importante şi frecvente perspective teoretice şi aplicative

diferite în domeniu sunt: comportamentul consumatorului, psihologia cognitivă, structuralismul

7

şi post-structuralismul. Ca metode consacrate în cercetarea problematicii stilurilor de viaţă sunt

(Cathelat, 1990; Chiribucă, 2004; Comşa şi Chiribucă, 1999; Ferréol, 1998): AIO (Atitudini,

Interese, Opinii), creată de Institutul CREDOC, bazată pe o abordare mecanicistă: stilul de viaţă

ca şi condiţii de existenţă şi manieră de a fi; SOCIO-STYLES SYSTEME, creată de CCA

(Centrul de Comunicări Avansate) din Franţa, condus de B. Cathelat, bazată pe o abordare

socioeconomică şi unde fiecare rubrică se descompune în socio-stiluri (Cathelat, 1985, apud

Ferréol, 1998, p. 206); VS şi VALS (Value Survey a lui M. Rokeach, respectiv Values and Life

Styles), corespunzând abordării culturaliste, sunt puncte de referinţă în analiza comparativă (de

pildă, protocoalele European Surveys, ale căror rezultate sunt baze de referinţă în realizarea

hărţilor mentalitare). O altă tipologie sintetică, ce inventariază studiile cu privire la stilurile de

viaţă, le încadrează în funcţie de tipul raţionamentului în construirea tipologiilor (inductiv sau

deductiv) şi în raport cu modalitatea de culegere a datelor (chestionar – modalitate cognitivă,

respectiv chestionar, dar şi observaţie – modalitate manifestă) (Grunert et al., 1993). Aici, am

descris şi unele demersuri de cercetare realizate în spaţiul naţional, privind diverse aspecte ale

stilurilor de viaţă, de către sociologi români, cum ar fi: C. Zamfir (1989), D. Sandu (1999), B.

Voicu şi M. Voicu (1999, 2007), D. Chiribucă (2004), M. Comşa (2006), I. Hosu (2002) etc.

Subcapitolul 1.2. „Calitatea vieţii – domeniu de referinţă în evaluarea stilului de viaţă”

(definiţii, indicatori şi domenii ale calităţii vieţii, dimensiunea subiectivă a calităţii vieţii: stare

de bine, satisfacţie, fericire) îndosariază sintetic tipologia definiţiilor, cadrul conceptual, teoretic

şi metodologico-aplicativ (prin expunerea unor indici şi indicatori de evaluare a calităţii vieţii, pe

domenii) al ariei calităţii vieţii, una de larg interes atât pentru ştiinţele sociale, economice,

psihologice, cât şi pentru domeniul politicilor sociale şi ale celui legislativ. Sunt tratate relaţiile

dintre calitatea vieţii şi satisfacţia vieţii, starea de bine (bunăstarea) obiectivă şi subiectivă

(percepţia calităţii vieţii), tratând aici şi „fericirea”. Am descris aici şi câteva demersuri empirice

realizate în ţara noastră pentru evaluarea calităţii vieţii (cele mai relevante sub egida Institutului

de Cercetare a Calităţii Vieţii), menţionând cercetările realizate de câţiva cunoscuţi, deşi puţini,

specialişti români: C. Zamfir, I. Mărginean, S. Bălţătescu.

1.3. „Stilul de viaţă: valori, atitudini şi dezvoltare personală” (stilul de viaţă sportiv din

perspectivă socio-psihologică, importanţa valorilor sociale în stilul de viaţă, dezvoltarea

personală şi stilul de viaţă, efectele practicării sportului ca stil de viaţă asupra calităţii vieţii,

stil de viaţă sportiv la tineri) se bazează pe o dublă raportare a stilului de viaţă la sport:

psihologică şi socială. Se extind astfel subiecte privind cultura consumului şi economia timpului

liber, relaţia dintre elite şi inovaţie, caracteristicile stilului de viaţă sportiv. În continuare, am

expus o serie de elemente constitutive şi taxonomice ale valorilor, reţinând o distincţie clasică

între valorile factuale (trăite de indivizi şi reflectate în atitudini sau preferinţe) şi cele normative

8

(valorizate de grupurile sociale). Secvenţa teoretică apelează la autorii consacraţi în studiul

valorilor şi a relaţiei acestora cu stilul de viaţă, dezvoltarea personală, satisfacţia şi fericirea (G.

Hofstede, 1980, 2001; R. Inglehart, 1990, 1995; M. Rokeach, 1979; R. Ryan şi E. Deci, 2001; S.

Schwartz, 1992; Veenhoven, 1993, 1994, 2004), dar şi la autori români (P. Andrei, S. Bălţătescu,

2003, 2007; M. Comşa, 2006; P. Iluţ, 2004, 2009; Voicu, 2007). O importantă secţiune este aici

cea care abordează practicarea sportului de către tineri, realizând o conexiune între activitatea

fizică în general în societate şi cea a tinerilor, bazată pe studii şi tendinţe înregistrate privind

acest fenomen. O concluzie aici ar fi că în ultimele trei decenii sportul de masă a cunoscut o

amploare deosebită, atât datorită creşterii duratei de timp liber, precum şi informării publice cu

privire la statisticile care certifică legătura dintre mişcarea fizică regulată şi gradul de sănătate al

indivizilor. Această creştere este însă mai vizibilă în statele occidentale, în comparaţie cu cele în

curs de dezvoltare (cum ar fi Europa Centrală şi de Est), şi cu atât mai mare apare discrepanţa în

raport cu cele slab dezvoltate. Principala cauză a acestei situaţii este nivelul de trai, deci

bunăstarea materială, de unde şi o mai mică disponibilitate de loisir prin sport, iar aceasta nu

apare doar datorită unui nivel de trai scăzut propriu-zis, ci şi datorită stresului cotidian al

asigurării nevoilor concrete, de bază. Nu este însă de neglijat nici componenta mentalitară

(valori, atitudini, opinii) în apelul la mişcare fizică pentru sănătate, relaxare, de-stresare etc. Tot

în această secvenţă am inclus un preambul al analizei teoretice (vezi secţiunea 3 a prezentului

rezumat - Cadrul de analiză: tendinţe privind practicarea mişcării fizice ca stil de viaţă) de la

care va pleca şi cercetarea noastră empirică.

1.4. „Consideraţii critice privind abordările stilului de viaţă şi calităţii vieţii” trece în

revistă principalele critici, generate mai ales de vastitatea şi vaguitatea celor două concepte,

reprezentând descrieri ale unor aspecte particulare ale vieţii. Neavând un aparat teoretico-

metodologic propriu, acestea riscă să nu ofere o imagine constantă şi validă asupra unei realităţi

globale, iar înregistrările cu privire la calitatea vieţii comportă diferenţe de la o evaluare la alta,

fiind greu de operat corelaţii între evaluările subiective şi cele obiective (Ferries, 2004; Wallace

şi Abbot, 2007). O altă problemă este cea a evaluărilor subiective prelevate prin sondaje (apar

probleme cu privire la standardele concrete la care se raportează opiniile celor care răspund

întrebărilor specifice gen: „cât de satisfăcut sunteţi?” etc.) sau chestiunea dezirabilităţii sociale

(pentru mulţi respondenţi, a declara că au o stare emoţională proastă sau o stimă de sine scăzută

este dificil, chiar dacă resimt aceste stări, ceea ce distorsionează rezultatele - Iluţ, 2004). În

funcţie de coordonatele timp şi spaţiu apar de asemenea probleme de validitate a rezultatelor. O

altă critică vine pe linia combinaţiei dintre indicatori, teorii şi interpretări economice,

sociologice şi psihologice care este necesară, dar produce şi dileme (abordarea calităţii vieţii este

prin esenţa sa una de rang individual (psihologică), pe când studiile sociologice insistă pe

9

dimensiunea culturalistă, societală în interpretările aduse, de multe ori acestea fiind opuse celor

psihologice). Apoi, generalizările teoretice nu reuşesc să acopere larga plajă de condiţionări

cauzale dintre stări, evenimente, situaţii şi declaraţiile efective. Şi metodologic apar lacune,

deoarece studiile despre calitatea vieţii şi stilul de viaţă se bazează pe indicatori singulari,

impunându-se deci analize factoriale ale datelor colectate prin chestionarele validate empiric

(Walace şi Abbott, 2007; Ferries, 2004). La nivel practic-acţional, se mai pune problema

raportului dintre costurile implementării programelor de optimizare a calităţii vieţii şi

rezultatele efective. Cu toate aceste impedimente, se înregistrează o evoluţie ascendentă şi

interesului pentru teoriile şi metodele de înegistrare, în paralel cu o conectare integrată a acestor

studii în politicile guvernamentale şi mondiale.

Al doilea capitol, „Determinarea conceptului de sport/activităţi sportive” este un

capitol liant, care face legătura între cele două mari domenii angajate în lucrare, demonstrând

strânsele interdependenţe dintre acestea, şi cuprinzând subcapitole despre originea şi dezvoltarea

sportului, definirea conceptului de sport/activitate sportivă şi sportul ca fenomen cultural.

Din antichitate până în prezent, sportul a cunoscut o serie de schimbări, însă esenţa

acestei activităţi umane s-a păstrat intactă. După cum se arată în White paper on sport (2007),

sportul este un domeniu al activităţii umane ce reprezintă un interes major pentru cetăţenii UE,

având un potenţial enorm în aducerea lor împreună, indiferent de vârstă sau origine sau nivel de

pregătire. Pe lângă faptul că sportul îmbunăţăţeşte sănătatea cetăţenilor Europei, are o latură

educaţională, îndeplinind mai multe roluri la nivel social, cultural şi recreaţional. Noile valenţe

ale sportului ca fenomen social major în societăţile contemporane sunt tratate mai ales pe linie

culturală. Chintesenţa acestui fenomen sunt Jocurile Olimpice, un spectacol mondial care

ilustrează importanţa artei în relaţie cu sportul, performanţa, valorile sportive universale, deci

globalizarea acestuia.

Al treilea capitol, „Sociologia sportului”, tratează apariţia şi dezvoltarea sportului, teorii

ale sociologiei în domeniu, sportul, genul, incluziunea socială şi participarea tinerilor la

activităţile sportive. Discutând despre evoluţia sociologiei sportului, ale cărei prime dezvoltări au

avut loc în Marea Britanie, SUA, Germania şi Franţa, am arătat că sociologia sportului se

conturează ca subdisciplină distinctă începând cu anii ’60, perioadă considerată ca fiind una

dintre cele mai prolifice în furnizarea de metode, teorii şi subiecte de studiu, care s-au produs de

atunci până în prezent.

Am marcat apoi contribuţiile fondatorilor sociologiei (Emile Durkheim, Max Weber şi Karl

Marx), unde se amplasează paradigma durkheimiană, cea weberiană, teoriile marxiste, urmate

de abordările bazate pe studiile culturale, paradigma interacţionismului simbolic şi perspectiva

fenomenologică (G.H. Mead, W.I. Thomas, C.H. Cooley şi H. Blumer), teoriile constructiviste

10

(A. Schutz, P. Berger, Th. Luckmann), perspectiva foucaultiană şi curentul postmodernist (în

relaţie cu globalizarea) iniţiat de Neugarten (1982) şi dezvoltat generos de o serie de autori

contemporani (Giulianotti, 2005; Ritzer, 2007). Sintetizând ideile unor clasici ai domeniului

precum Norbert Elias şi Pierre Bourdieu, sau cele ale lui Michel Foucault, am arătat faptul că

individul îşi poate găsi acceptarea socială şi prin intermediul sportului, şi că în timp ce sportul

modern facilitează unele viziuni privind evoluţia corporală optimă, riscul accidentării şi efortul

permanent rămân legate, ca şi cadru general, de modelele clasice ale inegalităţii sociale.

Aderenţa la lumea sportului generează puternice legături emoţionale la nivel individual şi

colectiv, dar contribuie major la raţionalizarea şi valorificarea spaţială, prin ajustări reciproce

ale sensurilor acordate performanţei în termeni de importanţa alocată timpului şi distanţelor,

cuantificată în performanţe/recorduri (Giulianotti, 2005), precum şi la raportarea corporală

(Gavriluţă, 2010; Grünberg, 2010).

Subiectele tratate, în funcţie de ponderea acestora, în lucrările specifice sociologiei sportului,

sunt în prezent în primul rând cele care abordează genul, sexualitatea, etnicitatea, rasa, clasa

socială, situaţia socioeconomică, cetăţenia, interacţiunea dintre acestea, iar în al doilea rând cele

care tratează globalizarea, post-colonialismul, politica sportivă, celebritatea, marketing-ul, şi

publicitatea. O altă linie de subiecte urmăreşte fitness-ul, exerciţiul, concepţiile societale despre

corporalitate, dizabilitatea, reabilitarea şi sănătatea (Harris, 2006).

Am conturat şi relevanţa sportului pentru generaţia tânără, explorând concepte relevante

cum ar fi cel de „generaţie”, „socializare”, „dezvoltare a individului”, prin prisma diverselor

teorii psihologice şi sociologice, punctând, pentru tema lucrării, că alături de activităţile sportive

propriu-zise, există o serie de practici, cunoştinţe despre igienă, nutriţie, antrenament şi refacere

ce, împreună, alcătuiesc sintagma cultura fizică, extrem de importantă în educarea tinerei

generaţii. Aici, accesul la resurse şi programe poate fi un factor determinant în participarea

copiilor, adolescenţilor şi tinerilor la activităţile fizice.

O aprofundare a acestor direcţii de studiu, legată de practicarea sportului de către tineri ca

şi componentă a stilului de viaţă, este expusă în subcapitolul 3.4.2. „Angrenarea tinerilor în

activităţile sportive”. Astfel, am continuat preambulul analitic al părţii aplicate a tezei, demarat

în secţiunea 1.3.5. Arătând că relaţia dintre tineri, stilurile lor de viaţă şi rolul implicării în sport

diferă în funcţie de interpretarea situaţiei tinerilor, în prezent fiind evident că în procesul de

dezvoltare a adolescenţilor, dictonul “Eu vreau să-mi trăiesc viaţa” al lumii moderne este tot mai

greu de pus în aplicare. În sprijinul acestei afirmaţii vin datele statistice care arată o tot mai mare

incidenţă a problemelor psihosomatice (printre care cele mai cunoscute afecţiuni sunt depresia,

anxietatea, fobiile, anorexia şi bulimia), la fel ca şi a ratelor de delicvenţă şi devianţă în rândul

celor tineri şi foarte tineri, ceea ce probează că mulţi dintre adolescenţii lumii moderne au

11

dificultăţi în a se adapta cerinţelor psiho-sociale, conducând la tensiuni şi discordanţe în

dezvoltarea acestora. Adaptarea cu succes a tinerilor la propriile abilităţi de dezvoltare, depinde

în mare măsură de două elemente: încrederea în propriile abilităţi şi competenţe în diverse

domenii; extinderea şi calitatea resurselor personale şi sociale pentru intervenţii suportive.

Astfel, am pus problema dacă participarea activă la sport poate contribui la diminuarea

solicitărilor zilnice şi poate susţine dezvoltarea adolescenţilor şi tinerilor („Poate sportul să

asigure sprijin în acest sens ?”) Răspunsurile posibile se dovedesc dilematice, inclusiv din

perspectiva ofertelor venite din partea cluburilor sportive. Oricum, această interogaţie largă a

constituit punctul de plecare al obiectivelor propriei cercetări.

3. Cadrul de analiză: tendinţe privind practicarea mişcării fizice

ca stil de viaţă

Pe parcursul lucrării, am expus principalele tendinţe reieşite din selecţiunile statistice şi

din rezultatele studiilor realizate în domeniu. Expun mai jos o sinteză a acestora:

Studiile arată la unison că, la tinerii aceleiaşi generaţii, în stilul de viaţă apar aspecte

diferenţiatoare precum cele de gen, etnie, nivel socioeconomic. Apoi, nivelul activităţilor

fizice se diminuează, progresiv, odată cu trecerea de la liceu la facultate, iar genurile de

activitate, la nivelul studenţilor, sunt în general insuficiente pentru a îmbunătăţi sănătatea şi

tonusul fizic al tinerilor. Majoritatea cercetărilor indică faptul că aproape toţi înregistrează o

descreştere a activităţii fizice imediat după absolvire (Brettschneider, 2004; Kilpatrick et al.,

2005).

În ultima perioadă, în statele occidentale cu precădere, dar şi în cele în curs de dezvoltare,

numărul participanţilor la sportul de masă a crescut semnificativ, indivizii, pe baza studiilor

publicate în mass-media, a difuzării informaţiilor în mass-media şi a propriilor experienţe,

ajungând la concluzia că efectele stresului cotidian provocat de atmosfera locului de muncă,

calitatea relaţiilor cu ceilalţi, poate fi combătut prin mişcare/sport/activitate fizică. Pe de altă

parte, aşa cum reiese şi din răspunsurile oferite de specialişti (cercetarea calitativă prezentată

în Capitolul 6), participarea la sporturile de performanţă, mai ales la cele clasice, este în

scădere în Europa şi în România. Ele nu le mai oferă tinerilor satisfacţiile corespunzătoare

noilor valori care operează în societate. Creşterea aderenţei la sportul de masă este mai

vizibilă în statele occidentale, în comparaţie cu cele în curs de dezvoltare (cum ar fi Europa

Centrală şi de Est), şi cu atât mai mare apare discrepanţa în raport cu cele slab dezvoltate. În

lucrare, am pus accent pe acest factor defavorizant, apelând la date statistice naţionale şi

12

europene (ASR, 2009, 2010; Eurostat, 2009, 2010) care dovedesc că loisirul este mult

diminuat cu cât societatea are o situaţie economică mai precară. Dealtfel, trimiterile la date

statistice sunt frecvente în mai multe secţiuni ale lucrării, deoarece ele completează

explicaţiile teoretice şi studiile mai specifice. Principala cauză a acestei situaţii (frecvenţele

mai mici de activism în general - inclusiv fizic - în angrenajul general al stilului de viaţă) se

dovedeşte a fi nivelul de trai / bunăstarea materială, de unde şi o mai mică disponibilitate de

loisir prin sport, iar aceasta nu apare doar datorită unui nivel de trai scăzut propriu-zis, ci şi

datorită stresului de zi cu zi generat de asigurarea nevoilor concrete, de bază. Prima întrebare

firească pe care ne-am pus-o în analiză, a fost: Îşi pot permite tinerii români să cheltuiască

pentru recreere, cultură şi sănătate? Apelul la statistică este necesar şi util pentru a putea

desfăşura unele comentarii pertinente la subiectul nivelului de trai. Conform datelor Eurostat

prelevate în 2010, în majoritatea statelor europene, cheltuielile cu locuinţa ocupă cel mai

mare procent din cheltuielile unei familii. În România, ponderea banilor pentru alimente

depăşeşte capitolul locuinţă. Este adevărat că cei mai mulţi români sunt proprietarii

locuinţelor lor, cele mai multe achiziţionate după 1989, ceea ce explică rata mai mică a

cheltuielilor la noi la acest capitol (diferenţa apărând cu precădere din rata redusă a

chiriaşilor, dar nu şi din cota de plată a utilităţilor). Astfel, în ţara noastră, din totalul

cheltuielilor, 29,1% se alocă pe mâncare (faţă de media europeană de 12,9%!). Comparativ

cu un stat fost comunist vecin (Ungaria), dar şi cu state mai bogate (Germania sau

Luxembourg), precum şi cu media UE, reiese că nivelul de trai, de unde derivă şi stilul de

viaţă al românilor, este foarte scăzut, fapt care se reflectă în comportamentele de loisir

(inclusiv apelul la hoteluri şi restaurante, precum şi achiziţia de haine şi încălţăminte –

indicatori direcţi ai nivelului de trai). Cheltuielile destinate culturii şi recreerii (unde intră şi

sportul ca loisir): cărţi, spectacole, activităţi recreative sunt cele mai reduse la români, dintre

europeni. Din totalul cheltuielilor unei gospodării româneşti, doar 4,9 procente sunt destinate

acestui segment, aproape la jumătatea mediei europene, de 8,9 procente.

Nu este însă de neglijat nici componenta mentalitară (valori, atitudini, opinii) în practicarea

mişcării fizice pentru sănătate, relaxare, reducerea stresului etc. Aşa cum arată Ritzer (2007)

şi Giulianotti (2005), se poate vorbi despre o cultură a mişcării fizice, prezentă în mai mare

sau mai mică măsură la nivel societal, dar este intens propagată instituţional şi prin mass-

media. Ca stil de viaţă, 40% dintre europeni au „privitul la televizor” ca modalitate de

consum a timpului liber, pe când pentru România procentul urcă spre 50% (bărbaţii mai mult

decât femeile, care sunt mai mult implicate în socializare). „Activităţile legate de computer”

(în speţă internet) sunt preponderente mai ales la tineri. Statistic, în economia timpului liber,

„practicarea sporturilor” ocupă poziţii minore în comparaţie cu alte activităţi cotidiene în

13

timpul liber, atât în Europa, cât şi în România, după cum arată recentul sondaj HETUS

(Harmonised European Time Use Survey, 2010). Acelaşi sondaj european arată că în cazul

tinerilor de sub 25 de ani, peste 65% folosesc internetul ca modalitatea cea mai frecventă de

utilizare a timpului liber, la tinerii români procentul fiind de 62%.

Cu privire la raportul stil de viaţă – tânăra generaţie în practicarea sportului, am expus o

strategie teoretico-analitică pe care am încercat să o dezvolt în diverse subcapitole „de

legătură” şi apoi să o verific prin cercetarea proprie. Aceasta se bazează pe următoarele idei

de pornire, bazate pe tendinţe societale:

A. Se poate constata în primul rând că sportivii propriu-zişi (de performanţă sau vizând

performanţa) par să aibă o situaţie privilegiată: activitatea acestora se bazează pe o tradiţie

îndelungată în sistemul sportiv; pot fi siguri şi pot beneficia de imaginea lor publică: pentru

spectatori, mass-media şi sponsori, sportivii sunt extrem de atractivi.

B. În al doilea rând însă, statisticile ne oferă şi un alt tablou: cu precădere în societăţile

prospere, din ce în ce mai puţini tineri optează pentru o carieră propriu-zisă în sport. Apare

astfel un paradox: deşi entuziasmul pentru sport este mai mare ca niciodată, şi deşi niciodată

nu s-au înregistrat atât de mulţi tineri făcând sport, a devenit destul de problematică aderenţa

profesionistă la aceste sporturi a respectivilor practicanţi. În multe state europene, incidenţa

participării depline la sporturile de performanţă (prin profesionalizare) a scăzut considerabil,

după cum arată cifrele statistice recente (Brettschneider, 2004; Youth in Europe Report -

Eurostat, European Comission, 2009).

Încercând să aflăm din ce motiv a apărut această tendinţă, şi cum poate fi ea stopată, ne-

am concentrat nu atât pe sportul de performanţă în sine (ca sistem care oferă beneficiile

menţionate), cât pe contextul socio-cultural în care trăiesc tinerii în lumea contemporană, a

stilului lor de viaţă şi a imaginii acestora despre sport. De aici derivă, în mod logic, şi o

mare parte din interesul pentru sporturile de masă, de întreţinere/loisir. În analiză am avut

în vedere trei cadre distincte, pe care le-am urmărit şi în interpretările demersului empiric

propriu:

Am luat în considerare condiţiile în care tinerii europeni cresc şi trăiesc astăzi, iar legat de

aceasta, stilul lor de viaţă, care reflectă fenomenele şi schimbările din societăţile moderne

(4.1. „Fundal teoretic şi date statistice privind generaţia tânără şi stilul de viaţă: cadrul

sociologic al demersului empiric”). În timp ce valorile sistemului social tradiţional au

descrescut fără a fi înlocuite cu noi alternative suficient de puternice, pentru mulţi corpul a

devenit ultimul bastion în care poate fi păstrat sensul propriei identităţi. Nu doar relaţia

dintre corp şi identitate devine mai puternică, ci şi legăturile dintre fizic şi stil de viaţă.

14

Oamenii devin din ce în ce mai preocupaţi de managementul şi aparenţa corporală, ambele

fiind constituente ale sinelui şi ale simbolului social (Gavriluţă, 2010; Foucault, 1987;

Giulianotti, 2005). Dar noua viziune asupra corpului trebuie să ţină seama şi de calitatea şi

puterea resurselor disponibile. Deci stilurile de viaţă asociate acestei noi viziuni existenţiale

trebuie privite şi dintr-o perspectivă societal-structurală. Această permanentă tensiune între

aşteptările cu mare încărcătură hedonistă şi realităţile economico-sociale nefavorabile se pot

repercuta asupra echilibrului individual, restrângând numărul de opţiuni potenţiale şi dorite

de către tineri, doar la cele accesibile. Este în mare parte cazul tinerilor din România, şi poate

deveni o sursă de frustrare, nemulţumire şi chiar nepăsare faţă de propriul echilibru, inclusiv

faţă de sănătate, dar şi faţă de ordinea socială, predispunând la anarhism (individual şi/sau

colectiv). Am adus argumente statistice în favoarea îngrijorării privind efectele crizei

mondiale din ultimii ani care, împreună cu dezechilibrele demografice, vor afecta în primul

rând tinerii, care vor trebui să susţină, din plata taxelor şi asigurărilor, o societate îmbătrânită

şi marcată de crize mondiale succesive, cu risc de cronicizare (Powell, 2011).

Am încercat să realizez o permanentă analiză a culturii sportive, unele tendinţe actuale şi

strânsa legătură dintre sport şi stilurile de viaţă ale adolescenţilor / tinerilor (3.4.2.

„Angrenarea tinerilor în activităţile sportive”). Reluând rezultate ale studiilor şi teoretizărilor

expuse în secvenţe ale capitolelor teoretice, am accentuat că sportul reprezintă mai mult

decât suma sporturilor instituţionalizate şi discipline sportive. În special tinerii, dar şi adulţii,

pot să se simtă cât de “sportivi” doresc, în mod subiectiv să fie, prin apelul la diverse forme

de mişcare, printre care este notabilă cea rezervată în exclusivitate tinerilor (the youth-only-

zone): sporturi de amuzament, sporturi extreme, cele de aventură şi risc sunt sinonime cu

noţiunea generală de sport. Totuşi, nu trebuie pierdut din vedere faptul că disciplinele

sportive tradiţionale cum ar fi atletismul continuă să reprezinte imaginea sportului autentic.

Şi atâta vreme cât disciplinele sportive tradiţionale în Europa sunt legate de cluburi, trebuie

luată în considerare situaţia acestor cluburi sportive şi atractivitatea lor pentru tineri în

general: a) Cluburile sportive, a căror decădere din sfera de interes a tinerilor a fost prezisă

de mulţi, constituie încă organizaţiile de tineri numărul 1 din multe state europene (Youth in

Europe Report - Eurostat, European Comission, 2009); b) În Germania, aproximativ fiecare

al doilea adolescent care are vârsta între 12 şi 18 ani este membru al unui club sportiv

(Brettschneider, 2004); c) În Europa, nivelul de participare în cluburi şi organizaţii sportive

a stagnat în ultimii 20 de ani la un nivel înalt (Youth in Europe Report - Eurostat, European

Comission, 2009); d) În interiorul sistemului sportiv s-au realizat schimbări care par să fie

mai degrabă jocuri cu sumă negativă - câştigarea unui tip de sport înseamnă pierderea

altuia, astfel sporturi tradiţionale cum ar fi atletismul, gimnastica şi handbalul au pierdut

15

mult teren, în favoarea unor sporturi noi; e) Ceea ce aşteaptă adolescenţii de la cluburi este

evident: experienţa grupului, dar şi experienţa distracţiei individuale - tendinţa poate fi

descrisă ca a refuza solidaritatea de grup şi a căuta un club de distracţie (“Not a lot of club,

but a lot of fun”); f) Adolescenţii doresc un sport care să nu impună disciplină strictă, care să

le lase spaţiu pentru auto-organizare, spontaneitate şi creativitate (Youth Lifestyle,

European Comission Survey, 2010). Acesta este motivul pentru care se formează din ce în ce

mai multe subculturi, inclusiv în sport. D

aşa cum arată analize riguroase privind motivaţiile şi comportamentul, detaliate şi în primul

capitol al lucrării noastre, nu se confirmă preconcepţia conform căreia tinerii caută doar

distracţie. Pentru generaţia de tineri din prezent, sportul trebuie să fie legat de achiziţionarea

de deprinderi, altfel nu e distractiv; g) În acelaşi timp, activităţile care se caută sunt cele care

promit gratificaţie rapidă sub forma distracţiei şi un sens al existenţei. Nu sunt la fel de

atractive distracţia şi succesul care vin după ani de antrenamente, privaţiuni şi ascetism.

Aceasta este prima explicaţie a faptului că disciplinele sportive tradiţionale pierd din

susţinere, iar cluburile se pliază pe această schimbare de cerere, prin ofertarea unor tipuri noi

de sporturi, care să corespundă aşteptărilor; h) O altă schimbare care a apărut în ultimii ani

este că tinerii aşteaptă ca activităţile sportive să fie nu doar amuzante, dar să ofere şi emoţie

şi risc, şi să fie neplictisitoare. “Căutarea surescitării într-o lume neinteresantă” ar fi dictonul

acestor preferinţe ale tinerilor; i) Sportul reprezintă un studiu de caz pentru cultul corpului,

ca recunoaştere socială şi prestigiu în cadrul agentului de socializare cheie la această vârstă:

grupul de prieteni. În concluzie, însumând trăsăturile tinerei generaţii şi aplicându-le stilului

de viaţă, putem spune că aceştia se află la intersecţia dintre viziunea hedonistă şi cea a

dezvoltării personale.

În finalul analizei, pe baza datelor obţinute prin cercetarea proprie, am formulat unele

concluzii sintetice privind posibilităţile de recrutare şi integrare a tinerei generaţii în aria

sportului, fie el de performanţă sau de masă. Atât datele statistice şi studiile de specialitate,

cât şi rezultatele proprii, arată că un rol major în calitatea vieţii şi stilul de viaţă sănătos îl are

bunăstarea materială şi societală. Acestea se traduc nu doar în resurse individuale, ci şi în

facilităţi publice care încurajează, dezvoltă şi menţin interesul pentru un stil de viaţă activ,

inclusiv prin practicarea sportului. Am făcut numeroase referiri şi la sportul de performanţă,

el fiind nucleul dur, catalizatorul interesului pentru activitate fizică, eventual dorinţa de

performanţă, pentru copii şi tineri. Am abordat sportul într-un spectru larg, analizând ambele

lui forme (profesionist, respectiv de masă/loisir), iar itemii incluşi în cercetare se

concentrează pe practicarea exerciţiilor fizice de orice tip, în economia timpului liber la

tinerii clujeni.

16

4. Demersul empiric

Începând cu al patrulea capitol, am demarat partea de cercetare empirică a lucrării,

considerând aici că este necesar să realizez un subcapitol ca fundal teoretic şi date statistice

privind generaţia tânără şi stilul de viaţă (cadru sociologic al demersului de cercetare propriu),

urmat de subcapitole care descriu metodologia, designul şi limitele cercetării. Toate aceste

secţiuni constituie „firul” analitico-interpretativ al părţii de cercetare, expusă în Capitolul 5

„Cercetarea cantitativă: Stilul de viaţă al tinerilor, motiv de speranţă sau factor de risc în

calitatea vieţii” şi Capitolul 6 „Cercetarea calitativă: sportul şi stilul de viaţă în viziunea

tinerilor şi experţilor”.

Am suplimentat cercetarea cantitativă (anchetă pe bază de chestionar) cu un demers

calitativ (un focus grup cu studenţi, respectiv interviuri individuale cu specialişti în ştiinţele

sportului, dar şi activând în diverse ramuri sportive). Această strategie metodologică

combinatorie a avut ca scop conectarea informaţiilor obţinute prin diferite nivele de aprofundare

a subiectului în vederea găsirii unui cadru explicativ, analitico-interpretativ în identificarea unor

soluţii posibile de creştere a interesului faţă de activităţile sportive în general în rândul tinerilor,

ca viziune, strategie şi proiect necesare în vederea adoptării unui stil de viaţă sănătos, a

creşterii calităţii vieţii (bunăstare fizică şi psihică, îmbătrânire activă, creşterea speranţei de viaţă

etc.), sursă de prosperitate societală pe termen scurt, mediu şi lung.

Principalele rezultate ale cercetării proprii sunt:

I. Cercetarea cantitativă:

Chestionarul a fost realizat prin combinarea unor instrumente consacrate în analiza stilului

de viaţă şi loisirului (ISSP 2007 – Leisure Time and Sports Questionnaire şi FRESH 2006 –

Lifestyle, education, fitness). Prelucrarea şi analiza statistică a datelor s-a realizat prin

intermediul programelor SPSS şi Microsoft Excel - analiza de frecvenţe şi analiză factorială /

inferenţială.

Obiectivul general al cercetării a fost de a decripta tendinţele privind atitudinea şi

preferinţele tinerilor faţă de activităţile fizice-sportive, felul în care aceştia îşi petrec timpul liber,

(lectură, participarea la evenimente culturale, excursii/drumeţii, urmărirea de programe tv sau

desfăşurarea unor activităţi pe calculator, etc.). Obiectivele specifice au constat în determinarea

sporturilor practicate şi a celor agreate (preferate), locul unde se desfăşoară activităţile, cât de

frecvent, pe ce durată, etc. de asemenea, s-a urmărit dacă există o relaţie pozitivă între abordarea

17

unui stil de viaţă activ (prin practicarea în mod frecvent a activităţilor fizice/sportive) şi starea de

sănătate a indivizilor, dar şi între practicarea activităţilor fizice şi starea de fericire

percepută/declarată. Itemii chestionarului au fost construiţi în scopul atingerii acestor obiective.

Am urmărit dacă există diferenţe de opinii în funcţie de variabilele sociodemografice: categorie

socioeducaţională, vârstă şi gen.

Sondajul s-a realizat pe un lot de 300 de tineri clujeni, validându-se în final 280 de

chestionare. Eşantionul de tineri a acoperit structura socioeducaţională largă a categoriei (elevi,

studenţi, angajaţi), urmărind o eşantionare teoretică, a cărei reprezentativitate am considerat că

acoperă scopurile cercetării. Configuraţia eşantionului este următoarea:

Figura 1: Structura eşantionului după categorie socioeducaţională - nivel de educaţie al respondenţilor

Figura 2: Structura eşantionului după genul respondenţilor

În urma investigaţiei, punctez câteva rezultate, extrăgând unele tendinţe cu grad mai mare

de generalitate şi deschidere, raportându-le, în interpretare şi analiză, la situaţia socială mai

largă:

18

Din datele cercetării noastre a reieşit că 75% dintre respondenţii tineri au declarat că au un

stil de viaţă mai degrabă activ (64.6% dintre femei, faţă de 82.0% dintre bărbaţi - o diferenţă

semnificativă statistic, pe genuri):

Figura 3: Mediile scorurilor privind percepţia asupra propriului stil de viaţă în funcţie de categoria socioeducaţională şi de sex

Însă din altă întrebare a rezultat că aproape 20% dintre ei nu întreprind niciun gen de

activitate fizică mai specifică, circa un sfert preferă relaxarea şi odihna în timpul liber ş i

cca o treime dezvoltarea altor aptitudini. De asemenea, atât frecvenţa cât şi durata medie

a activităţilor fizice săptămânale se dovedesc reduse din punctul de vedere al necesarului

de activităţi pentru o bună stare de sănătate:

Tabelul 1: Frecvenţa activităţilor fizice săptămânale

Frecvenţa Procent Procent Valid Procent Cumulativ

Valid niciodată 15 5.4 5.4 5.4

o data 72 25.7 25.7 31.1

de 2 ori 75 26.8 26.8 57.9

de 3 ori 54 19.3 19.3 77.1

de 4 ori 26 9.3 9.3 86.4

4+ 38 13.6 13.6 100.0

Total 280 100.0 100.0

Tabelul 2: Timpul alocat activităţii fizice

Câte minute alocati fiecarei sedinte de activitate fizica?

Frecvenţa Procent Procent Valid Procent Cumulativ

Valid deloc 1 .4 .4 .4

<30 minute 107 38.2 38.2 38.6

30-60 minute 106 37.9 37.9 76.4

>60 minute 66 23.5 23.5 100.0

Total 280 100.0 100.0

19

Figura 4: Mediile scorurilor la itemul privind timpul alocat pentru activitate fizică în funcţie de categoria socioeducaţională şi de gen

Femeile par să prefere mai mult alte activităţi fizice de loisir (plimbări, excursii) decât cei de

gen masculin, care tind spre cele sportive (fotbal, baschet, ciclism etc.).

O concluzie integrativă la aceşti itemi este că, în economia timpului liber, sportul ocupă

deci un loc important pentru mai puţin de un sfert dintre tinerii din eşantion.

Hobby-urile de mai multe tipuri sunt mai degrabă o manieră masculină de petrecere a

timpului liber, ceea ce apare şi pe plan mondial. În eşantionul nostru, femeile optează mai

puţin pentru dezvoltarea unor aptitudini, socializare activă, sporturi etc., în comparaţie cu

bărbaţii. Ele practică mai puţin decât bărbaţii sporturi organizate sau activităţi de grup care

presupun mişcare, preferând sporturi individuale, aerobe sau mixte, sau odihna şi relaxarea

etc.

Tabelul 3: Distribuţia răspunsurilor cu privire la tipurile de eforturi predominante - total eşantion

Frecvenţa Procent Procent Valid Procent Cumulativ

Valid aerob 102 36.4 36.7 36.7

anaerob 36 12.9 12.9 49.6

mixt 140 50.0 50.4 100.0

Total 278 99.3 100.0

Lipsă 99 2 .7

Total 280 100.0

20

În funcţie de categoriile sociodemografice urmărite, rezultatele se grupează astfel:

Tabelul 4: Tipul predominat de efort, după variabila gen

Ce tip predominant de efort efectuati pe parcursul

activitatilor fizice?

Total aerob anaerob Mixt

Genul

subiectilor

feminin Count 78 16 51 145

% Genul subiectilor 53.8% 11.0% 35.2% 100.0%

% tipul predominant de

efort

76.5% 44.4% 36.4% 52.2%

% of Total 28.1% 5.8% 18.3% 52.2%

masculin Count 24 20 89 133

% Genul subiectilor 18.0% 15.0% 66.9% 100.0%

% tipul predominant de

efort

23.5% 55.6% 63.6% 47.8%

% of Total 8.6% 7.2% 32.0% 47.8%

Total Count 102 36 140 278

% Genul subiectilor 36.7% 12.9% 50.4% 100.0%

% tipul predominant de

efort

100.0% 100.0% 100.0% 100.0%

% of Total 36.7% 12.9% 50.4% 100.0%

Se conturează şi aici împletirea mai strânsă dintre comportamentul mai intens de socializare

prin intermediul activităţilor fizice în cazul bărbaţilor, faţă de femei, variantele mixte

desemnând o serie de sporturi de echipă, preferate mai ales de reprezentanţii sexului

masculin. Femeile, în schimb, se orientează spre sporturi individuale, care presupun mai

degrabă mişcare, de preferinţă în aer liber, în vederea păstrării tonusului sau relaxare pur ş i

simplu.

Figura 5: Mediile răspunsurilor privind preferinţa pentru un anumit tip de efort în funcţie de categoria socioeducaţională şi sex

21

Reiese că, deşi diferenţele pe genuri sunt semnalate în întreaga lume, în studiul nostru,

precum şi datele statistice naţionale apare un decalaj semnificativ mai mare între genuri

cu privire la mişcarea fizică şi practicarea sporturilor.

Datele obţinute arată că tinerii manifestă tendinţa de a face nu doar puţină mişcare, dar şi

slabă calitativ şi nesusţinută profesionist. Am intepretat situaţia adoptând explicaţiile teoriei

învăţării sociale şi cele ale reproducerii generaţionale a valorilor, atitudinilor şi

comportamentelor, care se repercutează asupra stilului de viaţă. În plus, mai apare şi

problema subculturii tineretului de tip postmodern, unde o parte din valori nu sunt

concentrate în primul rând pe sănătate, ci pe „a te simţi bine”, „a te distra”, „a-ţi trăi viaţa”,

refuzând controlul, disciplina, efortul susţinut pe care le implică sportul instituţionalizat. S-ar

putea ca aceste rezultate să reflecte şi respectivul ambient mentalitar care s-a răspândit şi la

tinerii de la noi. Mai jos apar variantele preferate de desfăşurare a mişcării fizice (rezultat

care nu este echivalent cu numărul efectiv de practicanţi curenţi):

Tabelul 5: Distribuţia răspunsurilor privind locul unde se desfăşoară şedinţele de pregătire

Frecvenţa Procent Procent Valid

Procent

Cumulativ

Valid in cadrul unui club/ unei sali 93 33.2 33.5 33.5

acasa 53 18.9 19.1 52.5

in aer liber 132 47.1 47.5 100.0

Total 278 99.3 100.0

Lipsă 99 2 .7

Total 280 100.0

Apelul la specialişti întruneşte mai puţin de un sfert din opţiunile respondenţilor:

Tabelul 6: Distribuţia răspunsurilor privind apelul la cadre specializate în desfăşurarea activităţilor

fizice/sportive

Frecvenţă Procent Procent valid Procent Cumulativ

Valid activitate sportiva

organizata

68 24.3 24.3 24.3

activitate sportiva

desfasurata dupa

programe individuale

212 75.7 75.7 100.0

Total 280 100.0 100.0

22

Propriile rezultate susţin datele statistice pe subiectul stilului de viaţă sedentar: dacă e ca

românii de vârstă medie, dar şi tinerii, să pună în balanţă relaxarea în faţa televizorului sau

internetul cu formele active şi sănătoase de relaxare, majoritatea vor opta pentru prima

formulă.

Concluzia este că la această situaţie concură o combinaţie de motive, printre care cele mai

importante sunt mentalitatea şi lipsa resurselor.

Cele mai apreciate scopuri asociate mişcării fizice/sportului (ca scor acordat), în funcţie de

categorie socioeducaţională, care este o variabilă relevantă în analiza noastră (categorii de

tineri şi implicit de etape de vârstă tânără) sunt prezentate în Figura 6. Ceea ce se poate

remarca aici mai specific este faptul că, mai ales angajaţii, pun preţ pe aspecte legate de

sănătate (tonus muscular, greutate, capacitate cardiovasculară), pe când elevii de liceu pun

cu ceva mai mult accent, pe lângă tonus şi creşterea mobilităţii, pe controlul greutăţii.

1 2 3 4 5

bucuria de a exersa

cresterea capacitatii

cardiovasculare

cresterea mobilitatii

controlul greutatii

cresterea tonusului

muscular

(1=deloc important, 5=foarte important)

elevi liceu

studenti

angajati

Figura 6: Semnificaţia activităţii fizice, pe categorii socioeducaţionale

În concluzie, între sănătate şi corporalitate (aspect fizic) există o balansare cu cât vârsta

este mai mică, înspre ultima. De semenena, „bucuria de a exersa” este cu ceva mai importantă

pentru angajaţi, descrescând în valoare, insidios, cu cât descreşte şi vârsta respondenţilor.

Datorită semnificaţiei statistice scăzute, menţionez că aceste date nu au o semnificaţie statistică

propriu-zisă, având doar o valoare orientativă în interpretare şi analiză.

Nu întâmplător, ca sporturi cel mai frecvent practicate, apar cele necostisitoare, astfel:

Tabelul 7: Tip de sport/activitate fizică cel mai frecvent

Frecvenţa Procent Procent Valid Procent Cumulativ

Valid fotbal 53 18.9 19.1 91

nu particip la nici un sport 49 17.5 17.6 17.6

23

alergare non-competiţională

(jogging) 35 12.5 12.6 38.1

baschet 23 8.2 8.3 71.9

aerobic/step aerobic/tae-bo 22 7.9 7.9 25.5

fitness 13 4.6 4.7 52.5

înot 13 4.6 4.7 58.6

ciclism 12 4.3 4.3 44.6

dansuri de societate (latine, hip-hop, jazz-dance, balet)

11 3.9 4 99.3

culturism 9 3.2 3.2 47.8

handbal 5 1.8 1.8 92.8

rugby 5 1.8 1.8 95.3

arte marţiale/karate 4 1.4 1.4 39.6

tenis de masa 4 1.4 1.4 63.7

haltere 2 0.7 0.7 54

role 2 0.7 0.7 60.1

tenis de câmp 2 0.7 0.7 62.2

pescuit 2 0.7 0.7 100

atletism 1 0.4 0.4 39.9

biliard 1 0.4 0.4 40.3

gimnastica artistica/sportiva 1 0.4 0.4 52.9

gimnastica ritmica 1 0.4 0.4 53.2

judo 1 0.4 0.4 59

paraşutism 1 0.4 0.4 59.4

schi 1 0.4 0.4 60.4

skateboarding 1 0.4 0.4 60.8

sporturi cu motor 1 0.4 0.4 61.2

badmington 1 0.4 0.4 61.5

hockey 1 0.4 0.4 93.2

polo 1 0.4 0.4 93.5

Total 278 99.3 100.0

Lipsă 99 2 .7

Total 280 100.0

În funcţie de gen, distribuţia opţiunilor este următoarea:

Tabelul 8: Sporturi practicate, în funcţie de gen (frecvenţe simple)

Gen/sport practicat

Nu participă

Aerobic etc.

Jogging Fitness Gimnastică ritmică

Înot Baschet Fotbal Dansuri Total

Femei 34 20 27 12 1 9 5 2 9 147

Bărbaţi 15 2 8 1 0 4 18 51 2 131

Total 49 22 35 13 1 13 23 53 11 278

Cuplând preferinţele pentru anumite sporturi cu semnificaţia sporturilor/mişcării fizice dar şi

cu impedimentele menţionate în practicarea acestora, am conturat două motive descurajante

esenţiale pe care le declară tinerii investigaţi: lipsa facilităţilor suficiente pentru sportul de

masă şi lipsa banilor. Ultima impune şi căutarea unei slujbe la cei foarte tineri, chiar dacă

sunt încă studenţi sau căutarea unei a doua slujbe part-time pentru angajaţi, ceea ce reduce

din timpul liber disponibil.

24

În figura de mai jos avem distribuţia impedimentelor, grupând eşantionul de tineri pe două

intervale de vârstă, corespunzătoare teoretic unor etape de viaţă diferite (şi implicând stiluri

de viaţă şi responsabilităţi diferite):

3.74.6

1.62.8

1.14.1

1.32.2

4.53.8

4.34.7

1

lipsa facilitatilor in apropiere

lipsa resurselor financiare

sanatatea personala

ingrijirea unui copil

ingrijirea unui varstnic

lipsa timpului

17-23 ani

24-30 ani

Figura 7: Scorurile medii înregistrate în menţionarea impedimentelor, pe două categorii de vârstă tânără

În susţinerea acestor rezultate vin şi cele de la întrebarea privind câţi bani sunt dispuşi să

aloce. A reieşit că tinerii chestionaţi nu sunt dispuşi să investească prea mulţi bani pentru a

practica sport la modul sistematic, supravegheat (forme organizate), care este şi cea mai

complexă şi corectă formă de menţinere a sănătăţii. Majoritatea subiecţilor (54,5%) declară

că ar da între 50 şi 80 de lei lunar pentru un abonament, iar 21,8% dintre ei, de la 80 până la

100 de lei lunar. Deşi mişcare se poate face şi fără costuri materiale, literatura de specialitate

şi studiile subliniază că există o asociere pozitivă directă între veniturile mici şi practicarea

mişcării fizice (în general stilul de viaţă sănătos). Această relaţie de condiţionare s-a verificat

şi în studiul nostru.

Itemii privind gradul de fericire şi opinia privind starea de sănătate au oferit rezultate

previzibile: legat de gradul de fericire declarat, nu apar diferenţe semnificative între

categoriile socioeducaţionale sau între bărbaţi şi femei. Peste 60% dintre subiecţi se declară

„destul de fericiţi”, iar 30% „foarte fericiţi”, ceea ce este un scor bun raportat la datele

statistice naţionale şi internaţionale (Eurostat, 2010). Nu trebuie să omitem faptul că avem

de-a face cu tineri, ale căror caracteristici de vârstă principale sunt optimismul şi lipsa grijilor

majore; autoevaluarea stării proprii de sănătate conturează tendinţa aproape egală a

respondenţilor de a opina că au o sănătate bună şi foarte bună (cumulând cca trei sferturi din

25

eşantion). Dat fiind faptul că aceştia sunt tineri, acesta este un rezultat scontat. Urmărind să

evidenţiem dacă există serii de corelaţii pozitive (prin analiză inferenţială) între rezultatele

stării de fericire şi ale celei de sănătate declarate de subiecţii cercetării, şi alte teme legate

de stilul de viaţă care cuprinde mişcarea fizică, s-a conturat că: nu s-a putut demonstra o

corelaţie pozitivă, semnificativă statistic, între “stil de viaţă activ/sportiv” şi “fericire

declarată”; se semnalează o corelaţie pozitivă, deşi relativ slabă, între starea de sănătate

declarată şi implicarea în activităţi fizice, inclusiv sportive; între importanţa acordată

activităţilor fizice şi starea de sănătate apare de asemenea o corelaţie pozitivă; există o

tendinţă semnificativă de asociere pozitivă a stilului de viaţă activ cu starea bună de

sănătate; apare o oarecare tendinţă a respondenţilor de a afirma că au niveluri mai ridicate de

fericire dacă aderă la un stil de viaţă activ, chiar dacă nu apare o corelaţie pozitivă

semnificativă statistic; apare o corelaţie pozitivă între durata alocată sportului şi starea de

sănătate; se confirmă corelaţional presupoziţia că starea de sănătate este cu atât mai bună

cu cât frecvenţa activităţilor fizice este mai mare. Există o serie de suprapuneri de variabile

şi raporturi de condiţionare, cum ar fi că orientarea spre scopuri pro-sport are legătură, direct

sau imediat, cu starea de sănătate, sau că e foarte probabil ca cei sănătoşi să aibă deja un stil

de viaţă sănătos, “deschiderea spre sport” fiind realizată anterior etc. Dar determinările

pozitive dintre vârsta tânără, fericire şi sănătate, stilul de viaţă sportiv şi sănătate, fericire

şi stil de viaţă activ etc. sunt oricum bi-direcţionale. Cercetarea noastră a reconfirmat aceste

realităţi legate de caracteristicile de vârstă şi stil de viaţă.

Concluzia finală a cercetării cantitative este că stilul de viaţă al tinerilor incluşi în

cercetare reflectă mai degrabă asocierea unor factori de risc în raport cu activitatea fizică,

deci implicit cu sănătatea şi dezvoltarea lor armonioasă, avertizând asupra unor efecte

serioase pe termen mediu şi lung în calitatea vieţii şi bunăstarea bio-psiho-socială individuală.

II. Rezultatele investigaţiilor calitative

A. Prima investigaţie calitativă (focus-grup pe baza unui ghid de interviu semistructurat),

s-a realizat prin participarea a 10 studenţi aflaţi în anii de studii 1 şi 2 de la specializările

kinetoterapie şi psihologie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, în decembrie 2011. Întrebările

au atins în linii mari aceleaşi subiecte tratate în investigaţia cantitativă: cea mai frecventă

modalitate de petrecere a timpului liber la tinerii din ziua de azi, în general; adiacent - interesul

faţă de lectură; modul de petrecere a timpului liber preferat de subiecţi (comportament efectiv);

tipul de practicant al activităţilor fizice de timp liber (regulat, ocazional, nepracticant), tipul de

26

efort preferat în prezent (aerob, anaerob, mixt); adiacent, sportul preferat/dorit, indiferent dacă îl

practică sau nu în prezent; scopul/motivele individuale ale practicării sportului; factorii care

descurajează practicarea sportului (impedimente); existenţa şi dominanţa relaţiilor pozitive

între practicarea mişcării fizice şi elemente ale well-being: starea de sănătate, relaxare/starea de

bine, dezvoltare personală, stima de sine etc.; evaluarea cantitativă şi calitativă a educaţiei fizice

din curricula şcolară şi discuţii pe marginea unor posibile optimizări sociale şi individuale

pentru ca orele de educaţie fizică şi sport din şcoală/liceu să fie mai atractive sau să le insufle

elevilor un stil de viaţă echilibrat şi sănătos; soluţii identificate pentru creşterea interesului

pentru exerciţii fizice şi sport la tineri şi adulţi.

Concluziile discuţiilor focalizate sunt:

Referitor la cea mai frecventă modalitate de petrecere a timpului liber, în general, la

tinerii de azi, a rezultat că: majoritatea participanţilor afirmă că tinerii îşi petrec, în general,

timpul liber utilizând calculatorul / reţelele de socializare; urmate de alte tipuri de distracţie şi

relaxare, altele decât sportul, unde ieşirea în cluburi/baruri/discoteci cu prietenii este dominantă;

apar pe locul al treilea sporturile de echipă practicate frecvent în timpul liber; lectura nu pare să

fie o preferinţă a tinerilor, în percepţia subiecţilor, motivele fiind „lipsa timpului” dar şi

„inutilitatea lecturii”.

Modalităţile efective de petrecere a timpului liber la subiecţii din cadrul focus-grupului

sunt: pe primul loc apare relaxarea prin mijloace mai degrabă pasive din punct de vedere fizic,

iar beneficiile menţionate la activităţile de loisir acoperă mai mult nevoi psihologice, satisfacţii

sociale (prieteni, dezvoltarea abilităţilor, distracţie) decât de ordin fizic propriu-zis; pe al doilea

loc se situează dezvoltarea unor abilităţi personale, pasiuni; se menţionează şi sportul ca loisir,

beneficiile percepute fiind sănătatea (a fi în formă), respectiv relaxarea activă. O discuţie aici a

cuprins importanţa educaţiei şcolare în sens larg (începând cu şcoala primară, gimnaziul şi liceul

şi continuâd şi cu anii de facultate), unde se menţionează expres rolul activităţilor

extracurriculare mai ales în anii de liceu, dar şi la facultate, având efecte semnificative asupra

sentimentului de apartenenţă la grup şi asupra stimei de sine. Astfel, sportivii, actorii amatori,

artiştii din cadrul liceului obţin vizibilitate extracurriculară, pe când cei care practică sportul ca

plăcere sau activează ca voluntari nu sunt atât de bine cotaţi. În schimb, ei obţin o stare de

satisfacţie şi apreciere în grupul mai restrâns de cunoscuţi, deci au beneficii similare celor

„celebri”. Mai mult, încrederea în sine a celor care participă la activităţi extracurriculare vine

şi din faptul că ei au unele privilegii şi control asupra spaţiului, precum şi pentru că astfel îşi pot

manifesta abilităţile de lideri sau diversele competenţe, asigurându-şi dezvoltarea personală,

27

corporală şi psihologică şi asigurându-şi astfel o bună stimă de sine (Dumitriu 2008; Gavriluţă,

2010; Giulianotti, 2005; Telama et al., 2005).

Legat de frecvenţa practicării activităţilor fizice, tipul de efort preferat şi motivele

opţiunii, tendinţele majore sunt: majoritatea subiecţilor sunt amplasaţi undeva între practicanţi

regulat de sport/activităţi fizice şi practicanţi ocazionali, iar ca tip de efort, cel mai frecvent

apare cel aerob, urmat de cel mixt şi apoi anaerob; apar unele diferenţe pe sexe după tipul de

sport practicat în mod regulat; este preferată forma organizată, sub îndrumarea unui specialist,

avantajele fiind controlul evoluţiei fizice şi deprinderilor, dar şi legăturile cu grupul de

coechipieri şi cu organizaţia sportivă (instituţie, club); ca sporturi preferate, altele decât cele

practicate în prezent, se evidenţiază nataţia, ca sport complex ce îmbină avantajele fizice şi

psihice cu cele sociale, urmat de tenisul de câmp şi de fotbal; motivele combină dorinţa de

relaxare cu petrecerea plăcută şi sănătoasă a timpului, provocarea cu dezvoltarea deprinderilor;

ideea generală a discuţiei a condus la concluzia că pentru a fi atractiv, un sport trebuie să ofere o

combinaţie de avantaje; motivaţiile principale insistă pe aspecte legate de socializare, dar sunt

menţionate şi aparenţa corporală, forma fizică/tonusul, sănătatea şi starea de bine psihologică.

S-a conturat în final ideea că a devenit mai puternică relaţia dintre corp şi identitate, precum şi

legătura dintre fizic şi stil de viaţă.

Prin urmare, am concluzionat că tinerii sunt din ce în ce mai preocupaţi de

managementul şi aparenţa corporală, ambele fiind constituente ale sinelui şi ale simbolului

social, dar şi surse de capital (economic, social, cultural), corpul având o cotă de valoare care

poate fi convertită în celelalte forme de capital menţionate (Brettschneider, 2004; Foucault,

1987; Gavriluţă, 2010; Giulianotti, 2005). Promovarea statusului capitalului corporal pentru

tineri pare să fie legat direct de creşterea în importanţă a sporturilor şi activităţilor fizice pe care

le practică culturile tineretului (sporturi de echipă cu precădere, dar şi nataţia - care asigură un

corp armonios). Aceasta vorbeşte de la sine despre rolul major pe care îl joacă sportul în viaţa

cotidiană a tinerilor, explicaţiile venind pe linia teoriei învăţării sociale (Bandura, 1987, apud

Iluţ, 2001).

Motivele principale pentru care studenţii participă la activităţile sportive pot fi

sintetizate astfel: menţinerea stării de sănătate şi aparenţa corporală, urmate de controlul stress-

ului (beneficii psihofiziologice), apoi socializarea (beneficiile sociale). Nu par să conteze foarte

mult întrecerea, competiţia şi aprecierea în sport. Comparând diversele argumente din cadrul

discuţiei, atunci când am atins explicit problema avantajelor generale ale sportului a reieşit că

beneficiile menţionate par să se grupeze mai degrabă spre socializare, aparenţă corporală şi

stare de bine psihologic, pe când atunci când e vorba de cazul personal, accentul cade pe

sănătate şi tonus, adiacent pe aparenţă corporală, iar socializarea apare mai jos în ierarhie.

28

Răspunsurile mai clasice la întrebarea „în general” decurg din viziunea clasică legată de raportul

pozitiv dintre sport şi sănătate, ponderând rezultatul prin efectul dezirabilităţii sociale. Reies

implicit şi avantajele activităţilor fizice pe termen lung (familie, carieră, viaţă socială ca adult),

aşa cum arată şi literatura din domeniu (Havighurst, 1972, apud Telama et al., 2005; Weiss,

2001).

Impedimentele generale în practicarea activităţilor fizice menţionate de participanţi

sunt: mentalitatea sau lipsa educaţiei cu privire la importanţa practicării activităţilor sportive;

lipsa timpului suficient; infrastructura/facilităţile sportive (insuficiente, învechite sau

neatractive). Lipsa unei culturi a mişcării fizice la nivel societal este principala concluzie la acest

subiect, care se asociază strâns cu gradul de dezvoltare socioeconomică.

Relaţia pozitivă prioritară între mişcare fizică şi avantajele fizice şi psiho-sociale sunt

ordonate în următorul fel: avantajele venite pe linia sănătăţii (oferită în mod direct de practicarea

sportului) sunt cel mai strâns legate de cele de ordin psihologic (stima de sine, relaxarea, starea

de bine). Gradul de sănătate estimat de subiecţi este influenţat de durata şi de frecvenţa cu care

se desfăşoară şedinţele de activitate fizică/sportivă; o altă combinaţie frecventă este între

beneficiile de ordin fizic în general (sănătate, aspect fizic / tonus) şi cele ale dezvoltării

personale, şi de asemenea, stima de sine ridicată şi o sănătate bună reprezintă baza stării de

bine; dezvoltarea personală apare şi ea menţionată, deşi mai rar, ca un avantaj direct al

practicării sportului. Din nou, comparând ce se consideră benefic în general prin activitatea

fizică cu ce este efectiv perceput ca benefic pentru individul în sine, vedem că accentul se mută

pe aparenţa corporală, starea de bine psihologic şi socializare. Deşi sănătatea rămâne avantajul

principal al practicării sportului menţionat, am sesizat orientarea tinerilor subiecţi înspre valorile

individualiste şi postmoderne.

Comparând rezultatele (tipurile predominante de relaţii) obţinute cu cele şase tipuri

„occidentale” de stil de viaţă la tineri (Brettschneider, 2004), la subiecţii noştri, atât cei din

cercetarea cantitativă, cât şi din cea calitativă, regăsim întrucâtva două tipuri dominante care se

apropie de genurile: „Nu sportului” şi „Tânăr, activ şi încrezător”, respectiv alte două tipuri care

apar şi ele destul de frecvent: „Arătând bine şi simţindu-te grozav” şi „Doar să mă simt bine”. În

schimb, la noi nu s-au conturat cele două tipuri centrate doar pe aspect fizic şi pe practicarea

sportului/exerciţiilor doar în vederea prezentării de sine („Musculosul” şi „Corpul ca obiect al

dorinţei”). Am apreciat astfel că studenţii se află la intersecţia dintre viziunea hedonistă şi cea a

dezvoltării personale, deşi nu renunţă nici la valorile şi atitudinile clasice faţă de sport

(Brettschneider, 2004; Erickson, 2008; Sleap et al., 2006; Telama et al., 2005). Ca în orice

societate globalizată, şi tinerii români, mai ales studenţii, manifestă trăsăturile Generaţiei Y

(Tulgan şi Martin, 2001).

29

Cu privire la raportul calitate/ cantitate a orelor de educaţie fizică şi identificarea unor

soluţii, am ajuns la următoarele concluzii: se apreciază că numărul orelor de educaţie fizică este

insuficient; calitatea profesorilor şi a cadrului instituţional este văzută în general ca

satisfăcătoare, aducându-se sugestii asupra gradului de implicare a elevilor (feed-back-ul oferit

de ei la ore), mai buna pregătire şi implicare a cadrelor didactice etc; pentru creşterea gradului

de eficienţă şi atractivitate a orelor de educaţie fizică şi sport, se insistă mai ales pe schimbările

de la nivel instituţional/organizaţional (suplimentarea orelor de educaţie fizică şi sport,

elaborarea de programe accesibile şi totodată atractive pentru copii/elevi, îmbunătăţirea

infrastructurii, remunerare decentă a cadrelor de specialitate, implicarea universităţilor şi şcolilor

în pregătirea profesorilor), unele opinii punctează importanţa implicării comunităţii în

dezvoltarea infrastructurii, promovarea competiţiei/-iilor sportive inter-şcoli, precum şi rolul

familiei în promovarea importanţei orelor de educaţie fizică şi sport; optimizarea orelor de

educaţie fizică şi sport vizează următoarele măsuri: introducerea unei palete mai largi de opţiuni

în ceea ce priveşte ramurile sportive abordate pe parcursul orelor, îmbunătăţirea comunicării

profesor-elev/student, conţinutul orelor de educaţie fizică şi sport să fie dominat de jocuri

dinamice/sportive, profesorul să fie cât mai creativ, deoarece ora de sport este de regulă

plictisitoare/neatractivă, necesitatea promovării competiţiei/emulaţiei sportive între clase etc.

Posibilităţile de creştere a interesului pentru sport şi exerciţii fizice în general oferite de

participanţii la focus grup sunt: importanţa mass-mediei în promovarea valorilor sportului la

toate nivelurile; punerea la dispoziţie a unei infrastructuri mai atractive, facilitarea accesului la

infrastructură prin scăderea preţurilor la abonamente şi echipamente, crearea de spaţii pentru

alergare, piste pentru biciclete/role cu acces gratuit, sprijinul comunităţii faţă de mişcarea

sportivă prin creşterea numărului spaţiilor adecvate mişcării fizice ca loisir, cu acces liber sau la

preţuri mici, facilitarea înfiinţării asociaţiilor sportive.

B. În mare măsură, ideile de mai sus sunt susţinute şi de intervenţiile celor trei experţi,

principalele rezultate ale celei de-a doua investigaţii calitative (colectate prin interviu

semistructurat). Interviurile s-au realizat în perioada decembrie 2011-ianuarie 2012, iar analiza

acestora s-a realizat în februarie-martie 2012. Cei trei intervievaţi pot fi considerați și

informatori-cheie, fiind cadre didactice la facultatea de Educație Fizică și Sport a Universităţii

„Babeş-Bolyai”. Am considerat că aceştia au cel puțin patru surse de informație și competență:

obținută de-a lungul anilor din activitatea cu proprii studenți; informații provenite de la cadre

didactice din învăţământul preuniversitar de la activitățile de perfecționare (concursuri de grad

didactic, titularizări, grade didactice etc.); din activitățile de antrenoriat, organizări și arbitrări și

30

jurizări de concursuri, adică în general implicare directă și intensă în sporturi de performanță și

de amatori; din demersuri de cercetare în domeniul educației fizice și a sportului.

Principalele idei care s-au conturat în urma discuţiilor pot fi sintetizate astfel:

În urma analizei opiniilor specialiştilor reiese că, deşi nu se menţionează ca scop în sine

pentru practicarea de către tineri a activităţilor fizice şi sportului, contribuţia sportului la

procesul de dezvoltare şi socializare al tinerilor este implicită. În schimb, experţii pun

accent explicit pe beneficiile legate de sănătate. Dacă sănătatea este menţionată mai rar

de către studenţii de la focus grup, ea apare ca argument la specialişti aproape de fiecare

dată, avertizând asupra riscurilor sedentarismului pe termen mediu şi lung (vezi, în acest

sens, şi Wollgam, 2008; Zaidi şi Zolyomi, 2012).

Din analiza convorbirilor, aşa cum arată şi concluziile focus-grupului, reiese asocierea

complexă, pe mai multe paliere, dintre cultura mişcării fizice la nivel societal şi gradul

de dezvoltare socioeconomică, legătură pe care s-a insistat dealtfel pe tot parcursul tezei.

În ce priveşte cultura şi mentalitatea, apare menţionată tendinţa de neglijare a mişcării

fizice de către tineri printre activităţile de loisir, unde predomină modalităţile de relaxare

în faţa calculatorului, ieşirea în cluburi etc., deci se deplânge lipsa orientării spre

mişcarea fizică. Se conturează ideea că şi aici, ca şi în alte domenii de activitate, factorii

de ordin structural sunt strâns împletiţi cu cei mentalitari, iar educaţia prin şcoală şi

familie sunt şi ele extrem de importante. Concluzia de fundal la acest subiect este că la

noi nu există o cultură solidă a practicării sportului.

Cele mai funcţionale soluţii menţionate de experţii intervievaţi în vederea diseminării

importanţei mişcării fizice şi în creşterea participării tinerilor la activităţi fizice sunt: se

pune în primul rând accent pe educaţia pro-sport de tip continuu, dar se propun şi soluţii

macro-structurale care ţin de legislaţie şi implicarea instituţiilor locale şi naţionale. O

idee care întruneşte acordul celor trei este accesul ieftin sau gratuit la spaţii destinate

sportului şi activităţilor fizice de loisir, ca o metodă de încurajare a sportului de masă.

Sunt unele idei care vizează şi procesul educativ propriu-zis (soluţii venite „din

interior”): creşterea numărului de ore la disciplinele sportive instituţionalizate prin

curricula şcolară, dar şi modernizarea, flexibilizarea şi creşterea calităţii actului

educaţional sportiv, idee care este în acord şi cu aşteptările studenţilor participanţi la

focus grup.

31

5. Concluziile generale ale tezei

În final, am sintetizat câteva idei generale, bazate pe propriile analize şi asociate cu

teoriile şi studiile consacrate subiectului:

A. Scăderea interesului adolescenţilor şi tinerilor faţă de sportul instituţionalizat,

faţă de sporturile clasice este un fenomen care apare mai ales în societăţile prospere, după cum

arată tendinţele statistice recente. Paradoxul este că, deşi niciodată nu s-au înregistrat atât de

mulţi tineri făcând sport, în multe state europene incidenţa participării depline la sporturile de

performanţă (prin profesionalizare) a scăzut considerabil (Youth in Europe Report - Eurostat,

European Comission, 2009). O explicaţie aici ar fi că în „societatea riscului”, stilul de viaţă

extrem de divers al tinerei generaţii este mult accentuat de globalizare, care propagă valorile

postmodernismului şi aduce lipsă de coerenţă şi motivare pe această linie.

B. Cu toate acestea, aşa cum arată specialiştii în domeniu, rămâne valabil rolul

determinant al activităţii fizice şi sportului în procesul de dezvoltare şi socializare al tinerilor,

completând educaţia formală şi nonformală prin: crearea şi extinderea relaţiilor sociale;

adoptarea adecvată a rolului de gen; acceptarea şi aprecierea propriului corp; dobândirea

independenţei emoţionale faţă de părinţi sau alţi adulţi; conturarea unei indentităţi şi personalităţi

distincte în grupul de sportivi sau de prieteni cu care desfăşoară activităţile fizice de timp liber;

pregătirea pentru mariaj sau viaţa de familie; socializarea anticipatorie pentru muncă, prin

responsabilizare, susţinerea efortului şi prin atingerea obiectivelor propuse; dezvoltarea unei

percepţii realiste, a unei ideologii integrate despre lume; adoptarea unui comportament social

responsabil, prin regulile implicite ale grupului; asigurarea unei dezvoltări personale, nu doar de

ordin fizic, armonioase.

C. În comparaţie cu mediile sociale tradiţionale unde predominau relaţiile şi

mentalităţile omogene, cu roluri clar distribuite astăzi, mai ales pentru cei tineri, nu doar relaţia

dintre corp şi identitate devine mai puternică, ci şi legăturile dintre fizic şi stil de viaţă. Ideea

este susţinută şi de literatura de specialitate, pe baza studiilor care arată că managementul şi

aparenţa corporală sunt constituente ale sinelui şi ale simbolului social, dar şi surse de capital

(economic, social, cultural). Astfel, corpul are o cotă de valoare care poate fi convertită în

celelalte forme de capital menţionate, după cum teoretizează specialiştii (Foucault, 1987;

Gavriluţă, 2010; Giulianotti, 2005).

32

D. Menţionarea „mentalităţii” de către tinerii studenţi dar şi de către specialiştii

intervievaţi, ca factor major implicat în lipsa de interes pentru sport a românilor în general aduce

în prim plan, ca interpretare, teoria învăţării sociale, dar şi teoriile reproducerii culturale. Se

poate vorbi despre slaba manifestare a culturii sportului şi a mişcării fizice la nivel societal în

România, deşi este propagată la nivel instituţional şi prin mass-media în toată lumea, prin

globalizare (Ritzer, 2007; Giulianotti, 2005). Faptul că la noi cultura sportului nu este suficient

împărtăşită de către indivizii obişnuiţi, întăreşte ceea ce indică şi datele statistice naţionale şi

europene: în general loisirul este cu atât mai slab reprezentat în capitolul cheltuieli/gospodărie,

cu cât societatea are o situaţie economică mai precară (ASR, 2009, 2010; Eurostat, 2009, 2010).

Deci un nivel de trai scăzut, conduce la o mai mică disponibilitate de loisir prin sport, iar aceasta

nu apare doar datorită bunăstării materiale reduse, ci şi datorită stresului de zi cu zi, luptei pentru

procurarea celor necesare traiului (nevoi de bază). Pe acest din urmă aspect au insistat şi cei trei

experţi intervievaţi. În al doilea rând, o ţară mai puţin dezvoltată nu are suficienţi bani pentru a

oferi cetăţenilor săi servicii sportive satisfăcătoare, în termeni de cantitate şi calitate, ceea ce face

pertinente şi realiste aprecierile tinerilor participanţi la focus-grup şi experţilor cu privire la

facilităţile insuficiente.

E. Soluţiile în vederea diseminării importanţei mişcării fizice şi în creşterea participării

tinerilor la activităţi fizice pe care le-am identificat pe parcursul elaborării lucrării corespund în

mare măsură celor stabilite în urma discuţiilor din cercetarea calitativă, dar se bazează şi pe

studiile din domeniu:

adoptarea unei agende în politicile sociale şi educaţionale de la noi, care să pună accent pe

educaţia pro-sport de tip continuu;

implicarea mass-media în propagarea valorilor privind beneficiile sportului asupra sănătăţii

şi creşterii calităţii vieţii, în ideea promovării culturii sportului în rândul populaţiei;

realizarea de baze sportive, spaţii verzi, infrastructură, pentru a stimula participarea

cetăţenilor la activităţi fizice de masă – conceptul central este aici „sportul pentru toţi”;

soluţii privind creşterea accesului la sportul pentru toţi, care ţin deopotrivă de eforturile

macro-structurale, dar şi de cele comunitare şi micro-instituţionale (organizaţii, asociaţii,

cluburi), şi prin aceasta facilitarea accesului ieftin sau gratuit la spaţii destinate sportului şi

activităţilor fizice de loisir, ca o metodă de încurajare a sportului de masă.

În final, apreciez ca idee relevantă a lucrării faptul că o abordare integrată, holistică, a

educaţiei pentru şi prin sport este cea mai în măsură să acopere lipsurile de informare, de

activism, de facilităţi etc. în vederea adoptării şi menţinerii unui stil de viaţă sănătos, mai ales în

cazul tinerilor. Pe această idee de fundal se bazează dealtfel şi propunerile noastre.

33

Bibliografia tezei

Amaratunga, D., Baldry, D., Sarshar, M., Newton, R. (2002). Quantitative and qualitative

research in the built environment: aplication of „mixed” research approach, Work Study,

vol. 51, nr. 1, MCB UP Limited: 17-31.

Arnaud, L. (2008). Identity as a project: art and sport in the service of urban development

policies. International Journal of Cultural Policy, vol.14, no. 4: 431-444.

Arteaga, S., Maureen M. (2004). Adolescent Females, Physical Activity, Encyclopedia of

Applied Developmental Science. SAGE Publications. Disponibil la http://www.sage-

ereference.com/applieddevscience/Article_n9.html. ultima accesate la 17 aprilie 2010

Atkinson, L.R., Atkinson, R. (1990). Introduction to Psychology. Orlando: Harcourt Brace

Jovanovich Publishers.

Baciu, A. (2008). Aspecte sociologice şi psihologice ale fenomenului sportiv. Cluj-Napoca: Ed.

Napoca Star.

Basch, C. (1987). Focus Group Interview: An Underutilized Research Technique for improving

Theory and Practice, Health Education Behavior, 14: 411.

Bălţătescu, S. (2003). Abordări psihosociale ale satisfacţiei şi fericirii, Calitatea vieţii, vol. 14,

Oradea: 1-13.

Bălţătescu, S. (2007). Stabilitate şi schimbare în nivelurile şi structura bunăstării subiective:

România 1997-1999, Calitatea vieţii, vol. 18, nr. 1-2: 125-136.

Beaulieu, E. (2004). La notion de conditions de vie en sciences sociales une exploration de la

littérature. Disponibil la www.crises.uquam.ca, ultima accesare 20 iunie 2010.

Berger, B., Motl, R. (2001). Physical Activity and Quality of Life. În R. Singer, H. Hausenblas,

C. Janell (Eds.). Handbook of Sport Psychology (pp. 636-671). U.S.A: John Wiley & Sons,

Inc.

Bosanquet, N., Rainbow, H. (2009). The Long Term Costs of Lifestyle Risks. Pathways to

Change: A Case Study in the UK, European Papers on the New Welfare, Paper No. 13/2009,

disponibil la http://eng.newwelfare.org/2009/10/10/the-long-term-costs-of-lifestyle-risks-

pathways-to-change-a-case-study-in-the-uk/#.T41QDdkye8B, ultima accesare la 13 aprilie

2012.

Brettschneider, W.-D. (2004). Study on young people’s lifestyles and sedentariness and the role

of sport in the context of education and as a means of restoring the balance. In European

Report “Young people’s lifestyles and the role of sport involvement”, European Comission,

Brussels. Disponibil la http://ec.europa.eu/sport/library/documents/c1/doc374_en.pdf.,

ultima accesare 12 ian. 2012.

Camfiled, L., Skevington, M. (2008). On Subjective Well-being and Quality of Life, Journal of

Health Psychology 13: 764-775.

Cathelat, B. (1990). Socio-Styles-Systeme. Paris: Ed. d’Organizations.

Chelcea, S. (2004). Metodologia cercetării sociologice. Bucureşti: Ed. Economică.

Chiribucă, D. (2003). Tranziţia postcomunistă şi reconstrucţia modernităţii în România. Teză de

doctorat, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca.

Chiribucă, D. (2004). Tranziţia post-comunistă şi reconstrucţia modernităţii în România. Cluj-

Napoca: Ed. Dacia-Eikon.

Coaffee, J. (2008). Sport, culture and the modern state: emerging themes in stimulating urban

regeneration in the UK, International Journal of Cultural Policy, vol. 14, no. 4: 377–397.

Comşa, M. (2006). Stiluri de viaţă în România după 1989. Cluj-Napoca: Ed. Presa Universitară

Clujeană.

Comşa, M., Chiribucă, D. (1999). Despre consum şi practica timpului liber. În M. Berevoescu,

D. Chiribucă, M. Comşa, N. Grigorescu, A. Lăzăroiu, S. Lăzăroiu, M. Pană, L. Pop şi E.

34

Stănculescu. Feţele schimbării. Românii şi provocările tranziţiei (pp. 257-269).

Bucureşti: Ed. Nemira.

Crotty, M. (2003). The Foundations of Social Research – Meaning and perspective in the

research process. London: Sage Publications Ltd.

Delhey, J., Bohnke, P., Habich, R., Zapf, W. (2002). Quality of Life in a European Perspective:

The Euromodule as a new instrument in comparative welfare research, Social Indicators

Research, Vol. 58, No. 1-3: 161–175.

Diener, E. (2006). Guidelines for national indicators of subjective well-being and ill-

being, Journal of Happiness Studies, 7(4): 397–404.

Diener, E. (1994). Assesing subjective wel-being: Progress and opportunites, Social Indicators

Research, 31: 103-157.

Dissart, C., Deller, S. (2000). Quality of Life in the Planning Literature, Journal of Planning

Literature, 15: 135-161.

Donnely, P. (2006). Interpretive Approaches to the Sociology of Sport. În J. Coakley & E.

Dunning (eds.). Handbook of Sports Studies (pp. 77-91). London: Sage Publications Ltd.

Dumazedier, J. (1962). Vers une civilisation des loisirs. Paris: Le Seuil.

Dumitriu, I.C. (2008). Personal development. Educational implications. În Education and

academic research structures of the knowledge - based society (pp. 134-147). Sibiu: Ed.

Alma Mater.

Dumitru, I.Al. (2001). Personalitate. Atitudini şi valori. Aspecte psihoindividuale şi

psihosociale, Timişoara: Editura de Vest.

Earl, B. (2007). The Practice Of Social Research, USA: Thomas Learning Inc. Belmont, CA.

Eccles, J., Gootman, J. (2002). Community programs to promote youth development. Committee

on Community- Level Programs for Youth. Board on Children, Youth, and Families,

Commission on Behavioral and Social Sciences Education. Washington, DC.

Erickson, T. (2008). Plugged in: The Generation Y guide to thriving at work. USA: School

Publishing.

Ferrante, J. (2008). Sociology A Global Perspective, USA: Thomson Learning Inc., Belmont,

CA.

Ferréol, G. (1998). Socio-stiluri (Socio-styles). În G. Ferréol, P. Cauche, J.-M. Duprez, N.

Gadrey, M. Simon (Eds.). Dicţionar de sociologie (pp. 206-207). Iaşi: Ed. Polirom.

Ferriss, A. (2004). The Quality of Life Concept in Sociology, The American Sociologist, vol. 35,

nr. 3: 37-51.

Flick, U. (2002). Qualitative Research – State of the Art, Social Science Information, 41: 5-24.

Fritz, J.- H. (2010). Socialization. În Encyclopedia of Identity. Disponibil la http://www.sage-

ereference.com/identity/Article_n258.html, ultima accesare la 17 aprilie 2011.

Galloway, S. (2005). Quality of Life and Well-being: Measuring the Benefits of Culture and

Sport: Scottish Executive Education Department, Victoria Quay, Edinburgh, EH6 6QQ.

Gavriluţă, C., Gavriluţă, N. (2010). Sociologia sportului. Teorii, metode, aplicaţii. Iaşi: Ed.

Polirom.

Gilchrist, P., Wheaton, B. (2011). Lifestyle sport, public policy and youth engagement:

examining the emergence of parkour, International Journal of Sport Policy and Politics.

Disponibil la

http://brighton.academia.edu/PaulGilchrist/Papers/806257/Lifestyle_sport_public_policy_a

nd_youth_engagement_examining_the_emergence_of_parkour, ultima accesare

29.10.2011.

Giddens, A. (2000). Sociologie. Bucureşti: Ed. ALL.

Giulianotti, R. (2005). Sport. A critical sociology. Cambridge, UK: Polity Press.

Gratton, C., Jones, J. (2004). Research methods for sport studies. London: Routledge.

Grünberg, L. (2010). Corpul ca informaţie în societatea supravegherii de azi. În L. Grünberg

(coord.). Introducere în sociologia corpului. Teme, perspective şi experienţe întrupate

(pp. 28-42). Iaşi: Ed. Polirom.

35

Grunert, G., K., Brunsko, K., Bisp, S. (1993). Food-related lifestle: Development of cross-

culturally valid instrument for market surveillance. Aarhus School Business: MAAP,

working paper NO 14.

Hamel, J. (2001). The focus group method and contemporary French sociology, Journal of

Sociology, 37: 341.

Hargreaves, J., Mc. Donald, I. (2006). Cultural Studies and the Sociology of Sport. În J. Coakley

& E. Dunning (eds.). Handbook of Sports Studies (pp. 48-60). London: Sage Publications

Ltd.

Harris, J. (2006). Sociology of Sport Expanding Horizons in the Subdiscipline. National

Association for Kinesiology and Physical Education in Higher Education, 58: 71-91.

Hatos, A. (2002). Sport şi societate. Introducere in sociologia sportului, Oradea: Editura

Universităţii din Oradea

Hartley, J. (2004). Case study research. In C. Cassell & Gillian Symon (Eds.), Essential

guide to qualitative methods in organizational research (pp. 323-333). London: Sage.

Harvey, R. (2000). Social research methods: qualitative and quantitative approaches, London:

Sage Publications, Inc.

Helsing, D. (2010). Human Development, Political and Civic Leadership. Retrieved April 17,

2011, from http://www.sage-ereference.com/civicleadership/Article_n76.html.

Hosu, I. (coord.). (2002). Youth issues and challenges in South-Eastern Europe. Cluj-Napoca:

Civitas Foundation for Civil Society

Hubbard, T. (2008). Contemporary sport sociology and ancient Greek athletics, Leisure Studies,

vol. 27, no. 4: 379-393

Hugson, J. (2004). Sport in the „city of culture”, International journal of cultural policy, 10(3):

319-330

Iluţ, P. (1997). Abordarea calitativă a socioumanului, concepte şi metode. Iaşi: Editura Polirom

Iluţ, P. (2001). Sinele şi cunoaşterea lui. Teme actuale de psihosociologie. Iaşi: Ed. Polirom

Iluţ, P. (2004). Valori, atitudini, şi comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie,

Iaşi: Ed. Polirom.

Inglehart, R., Welzel, C. (2005). Cultural Change and Democracy: The Human Development

Sequence, New York and Cambridge: Cambridge University Press.

Kahneman, D., Diener, E., Schwarz, N. (1999). Well being: The foundation of hedonic

psychology. New York: Rusell Sage Foundation.

Kail, V., Cavanaugh, J. (2008). Human Development: A Life Span View. Belmont:

Wadsworth/Cengage Learning.

Kilpatrick, M., Hebert, E., Bartholomew, J. (2005). College Students’ Motivation for Physical

Activity: Differentiating Men’s and Women’s Motives for Sport Participation and

Exercise, Journal of American College Health, vo. 54, no.2: 87-94.

Kitzinger, J., Barbour, R. (1999). Introduction: The Challenge and Promise of Focus Groups. În

R. Barbour and J. Kitzinger (Eds). Developing Focus Group Research: Politics, Theory

and Practice (pp. 1-20). London: Sage.

Kohlbacher, F. (2006). The Use of Qualitative Content Analysis, Case Study Research. vol. 7,

no. 1, art. 21: 1-30.

Krueger, R. (1998). Developing Questions for Focus Groups. Focus group kit, no. 3. Thousand

Oaks, CA: Sage.

Kyröläinen, H., Santtila, M., Nindl, B. C., & Vasankari, T. (2010). Physical Fitness Profiles of

Young Men Associations Between Physical Fitness, Obesity and Health, Sports

Medicine, 40(11): 907-920. Disponibil la EBSCOhost, ultima accesare la 28-10-2011.

Laberge, S., Kay, J. (2002). Pierre Bourdieu’s sociocultural theory and sport practice. In J.

Maguire şi K. Young (Eds.), Theory, sport and society (pp. 239-266). London: Sage.

Lavoie, M. (2006). Economics and Sport. În J. Coakley & E. Dunning (eds.). Handbook of

Sports Studies (pp. 157-170). London: Sage Publications Ltd.

36

Lee, J., Macdonald, D., Wright, J. (2009). Young Men’s Physical Activity Choices: The impact

of Capital, Masculinities, and Location, Journal of Sport and Social Issues, 33: 59-77.

Loda, M., Coleman, B., Backman, K. (2010). Walking in Memphis: Testing One DMO’s

Marketing Strategy to Millennials, Journal of Travel Research, February, vol. 49, 1: 46-

55., first published on May 19, 2009.

Lucuţ, G., Rădulescu, S.M. (2000). Calitatea vieţii şi indicatorii sociali. Teorie – metodă –

cercetare. Bucureşti: Ed. Luminalex.

Lupu, I. (2006). Calitatea vieţii în sănătate. Definiţii şi instrumente de evaluare, Calitatea vieţii,

vol. 17, nr. 1-2: 1-21.

Macphall, A., Kirk, D. (2006). Young People’s Socialisation into Sport: Experiencing the

Specialising Phase, Leisure Studies, vol. 25, no. 1: 57-54.

Maguire, J. (2006). Sport and Globalization. În J. Coakley & E. Dunning (eds.). Handbook of

Sports Studies (pp. 356-369). London: Sage Publications Ltd.

Markova, I. (2004). Langage et communication en psychologie sociale: dialoguer dans les focus

groups, Bulletin de Psychologie 57: 231–36.

Mărginean, I. (2002). Calitatea vieţii percepute în România. În I. Mărginean şi A. Bălaşa (eds.).

Calitatea vieţii în România (pp. 61-108). Bucureşti: Ed. Expert.

McAuley, E., Morris, S. (2007). State of the Art Review: Advances in Physical Activity and

Mental Health: Quality of Life, American Journal of Lifestyle Medicine 1: 389-396.

McEvoy, P., Richards, D. (2006). A critical realist rationale for using a combination of

quantitative and qualitative methods, Journal of Research in Nursing, vol. 11(1): 66–78.

Mennel, S. (2006). The contribution of Eric Dunning to the Sociology of Sport: The Foundation,

Sport in Society, vol, 9, no.4: 514-532..

Michalos, A. (2004). Social Indicators Research 65, Kluwer Academic Publishers. Printed in the

Netherlands: 27-72.

Mihu, A. (2002). Sociologie generală. Cluj-Napoca: Ed. Napoca Star.

Mitrofan, L. (2007). Dezvoltarea personală – competenţă universitară transversală. O nouă

paradigmă educaţională. Bucureşti: Ed. Universităţii din Bucureşti.

Morgan, D. (1988). Focus Groups as Qualitative Research. Newbury Park, CA: Sage.

Morgan, D., Krueger R. (1993). When to Use Focus Groups and Why, in D.L. Morgan (ed.).

Successful Focus Groups. Advancing the State of the Art (pp. 3–19). Newbury Park, CA:

Sage.

Mroczek, D., Kolarz, C. (1998). The effect of age on positive and negative affect: A

developmental perspecive on happiness, Journal of Personality and Social Psychology,

75: 1333-1349.

Murray, M. (2007). Choosing a physically active lifestyle now! Strategie 20, 4: 8. ultima

accesare la 28-X-2011, pe ProQuest Central.

Neuman, L. (2007). Basic Of Social Research Qualitative and Quantitative Research

Approaches. USA: Pearson Education, Inc.

Nevid, J. (2008). Psychology: Concepts and Applications. USA: Houghton Miffin Company.

Newman, B., Newman, P. (2008). Development through life: a psychosocial approach. Belmont:

Wadsworth/Cengage Learning.

Pedersen, S. (2004). Athletic Participation and Girls' Development. Encyclopedia of Applied

Developmental Science. SAGE Publications. 17 Apr. 2010. disponibil la

http://www.sage-ereference.com/applieddevscience/Article_n50.html, ultima accesare la

3 martie 2010.

Perkins, D., Noam, G. (2007). Characteristic of sports-based youth development programs, New

Directions For Youth Development, no 115: 75-84.

Philip, L.- J. (1998). Combining quantitative and qualitative approaches to social research in

human geography, Environment and Planning A 30: 261–276.

Powell, N. (2011). Europe’s lost generation: no jobs or hope for the young, Globe and Mail, nov

7 2011, disponibil la http://www.theglobeandmail.com/report-on-business/international-

37

news/european/europes-lost-generation-no-jobs-or-hope-for-the-young/article2228489/,

ultima accesare la 8 noiembrie 2011.

Rapley, M. (2003). Quality of Life Research: A Critical Introduction. Cowan University,

Joondalup, 6027, Western Australia: SAGE Publications Ltd.

Ratzlaff, C., Matsumoto, D., Kouznetsova, N., Raroque, J., & Ray, R. (2000). Individual

psychological culture and subjective well-being. In E. Diener şi E. M. Suh (Eds.), Culture

and subjective well-being (pp. 37-60). Boston, MA: Massachusetts Institute of

Technology.

Rice, T., Steele, B. (2004). Subjective well-being and culture across time and space. Journal of

Cross-Cultural Psychology, vol. 35, no. 6: 633-647.

Ritzer, G. (ed.) (2007). The Blackwell Encyclopedia of Sociology. Oxford: Blackwell Ltd., vol.

IX.

Robertson, R., White, K. (2003). Globalization: Critical Concepts in Sociology. London:

Routledge.

Roman, Gh., Batali, C. (2007). Antrenamentul sportiv. Teorie şi metodică. Cluj-Napoca: Ed.

Napoca Star.

Rotariu, T., Iluţ, P. (2006). Ancheta sociologică şi sondajul de opinie. Teorie şi practică (ediţia a

doua). Iaşi: Editura Polirom.

Ryan, R.M., Deci, E.L. (2001). On Happiness and Human Potentials: a Review of Research on

Hedonic and Eudaimonic Well-Being, Annual Rewiew of Psychology, vol. 52: 141-166.

Sandu, D. (1999). Spaţiul social al tranziţiei. Iaşi: Ed. Polirom.

Savage, S., Collins-Mayo, S., Mayo, B., Cray, G. (2006). Making sense of Generation Y: the

world view of 15- to 25-year-olds. London: Church House Publishing.

Schifirneţ, C. (1999). Sociologie. Bucureşti: Ed. Economică.

Seabra, A., Mendoca D., Malina R., Maia J. (2007). Sports Participation Among Portuguese

Youth 10 to 18 Years, Journal of Physical Activity and Health, 2007, 4: 370-380.

Sigelman, C., Rider E. (2008). Life-span human development. Belmont: Wadsworth/Cengage

Learning.

Sleap, M., Elliott, B., Paisi M., Reed, H. (2007). The Lifestyles of Affluent Young People Ages

9 to 15 Years: A Case Study, Journal of Physical Activity and Health, 2007, 4: 459-468.

Solomon, M., Barnossy, G., Askegaard, S. (1999). Consumer Behaviour. A European

Perspective. New York: Prentice Hall.

Stevens, P. (1996). Focus Groups: Collecting Aggregate-Level Data to Understand Community

Health Phenomena, Public Health Nursing 13(3): 170–6.

Stewart, K. J. (2002). Measuring Well-being and Exclusion in Europe's Regions (March).

Luxembourg Income Study Working Paper No. 303. Available at SSRN:

http://ssrn.com/abstract=324902.

Telama, R., Nupponen, H., Pieron M. (2005). Physical activity among young people in the

context of lifestyle, European Physical Education Review, 11: 115-137.

Thomas, J., Nelson, J., Silverman, S. (2005). Research methods in physical activity. Champaign:

USA Human Kinetics.

Tomlinson, A., Ravenscroft N., Wheaton Belinda, Gilchrist P. (2005). Lifestyles sports and

national sport policy: an agenda for research, Report to Sport England. Disponibil la

http://brighton.academia.edu/PaulGilchrist/Papers/119290/Lifestyle_Sports_and_Nationa

l_Sport_Policy_An_Agenda_for_Research. Ultima accesare 29-X-2011.

Tulgan, B., Martin, C. (2001). Managing Generation Y: Global Citizens born in the Late

Seventies and Early Eighties. Amherst, USA: HRD Press, Inc.

Ungureanu, I. (1990). Paradigme sociologice. Bucureşti: Ed. Humanitas.

Vaugrand, H. (2001). Pierre Bourdieu and Jean-Marie Brohm: Their Schemes of Inteligibility

and Issues towards a theory of Knowledge in the Sociology of Sport, International

Review for the Sociology of Sport, 36: 183-201.

Verza, E., Verza F. (2000). Psihologia vârstelor. Bucureşti: Pro Humanitate.

38

Voicu, B., Voicu, M. (2007). Valori ale românilor: 1993-2006. O perspectivă sociologică, Iaşi:

Institutul European.

Walace, C., Abbot, P. (2007). From quality of life to social quality: Relevance for work and care

in Europe, în Calitatea Vieţii, anul 17, nr. 1-2: 109-123.

Walseth, K. (2006). Sport and Belonging, International Review for the Sociology of Sport, 41:

447-464.

Weiss, O. (2001). Identity Reinforcement in Sport: Revisiting the Symbolic Interactionist

Legacy, International Review for the Sociology of Sport, 36: 393- 405.

Whannel, G. (2006). Sport and the Media. În J. Coakley & E. Dunning (eds.). Handbook of

Sports Studies (pp. 291-308). London: Sage Publications Ltd.

WHOQOL Group (1995). The World Health Organization Quality of Life Assessment

(WHOQOL): Position paper from the World Health Organization. Social Science and

Medicine, 41(10): 1403–1409.

Wibeck, V., Dahlgren, M., Öberg, G. (2007). Learning in focus groups: an analytical dimension

for enhancing focus group research, Qualitative Research, Sage, 7: 249.

Wilson, M. (2008). From Static Scanning to Volume Imaging: Generations Climbing to New

Levels Journal of Diagnostic Medical Sonography, July 2008; vol. 24, 4: 260-264, first

published on June 30, 2008.

Wollgam, G.H. (2008). Why the young generation does not care about the long life phenomenon

– ways to change this, European Papers on The New Welfare, The Turin Conference on

the New Welfare, Paper No.9 /2008, disponibil la

http://eng.newwelfare.org/2008/02/19/why-the-young-generation-does-not-care-about-

the-long-life-phenomenon-%E2%80%94-and-ways-to-change-this/2/#.T41Gh9kye8B,

ultima accesare 12 februarie 2012.

Zidanšek, A., Šlaus, I. (2009). Intertwining of Ageing and Sustainability in Eastern Europe,

European Papers on The New Welfare, Paper No. 11 / 2009, disponibil la

http://eng.newwelfare.org/2009/01/05/intertwining-of-ageing-and-sustainability-in-

eastern-europe/#.T41N5Nkye8A, ultima accesare la 4 ianuarie 2012.

Zaidi, A., Zolyomi, E. (2012). Active Ageing: What differential experiences across EU

countries? European Papers on The New Welfare, Counter-ageing policies, Paper No.17,

2011/2012, disponibil la http://eng.newwelfare.org/category/paper-no-17-

2011/#.T41MKtkye8A, ultima accesare 20 martie 2012.

Zamfir, C. (1997). Politici sociale - România în context European. Bucureşti: Ed. All.

Zamfir, C. (1984). Indicatori şi surse de variaţie a calităţii vieţii. Bucureşti: Ed. Academiei.

Zamfir, C. (1989). Stiluri de viaţă. Bucureşti: Ed. Academiei.

*** Anuarul Statistic al României (2010, 2011). Institutul Naţional de Statistică, Bucureşti

(www.insse.ro)

*** Charte Europeene du Sport (1992), http://www.coe.int/t/dg4/sport/.

*** Commission of the European Communities (2011). Active ageing and solidarity between

generations – A statistical portrait of the European Union 2012. Eurostat Statistical Books,

Luxembourg: Publications Office of the European Union.

*** Eurostat, European Comission (2009). Youth Report. Disponibil la

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Youth_in_Europe, ultima

accesare la 18 februarie 2012.

*** Eurostat, European Comission, Statistics (2010). Disponibil la

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics, ultima accesare 12 martie 2012.

*** Harmonised European Time Use Survey (2010). Final Report pdf.

*** Merriam-Webster’s Collegiate Dictionary (2002). London-New York: Webster Publishers.

*** Le sport chez les jeunes de 12 a 17 ans (2002). Bulletin statistique et d’etudes, France.

*** Lifestyle Research Survey Data Report (2005), National Health Council, USA.

*** WHITE PAPER ON SPORT, Brussels, COM (2007). 391, http://ec.europa.eu/sport/white-

paper/doc/wp_on_sport_en.pdf.

39

Surse web:

*** http://brighton.academia.edu

***http://www.eurofound.europa.eu/areas/qualityoflife/eurlife/checkform.php?idDomain=-

1&Submit1=List

*** http://ec.europa.eu/sport/library/

*** http://eng.newwelfare.org

*** www.crises.uquam.ca

*** http://www.sage-ereference.com

*** www.za.uni-koeln.de/data/en/issp/questionnaires/q2007/ZA4850_q_gb.pdf

*** http://freshfitness.ca/

*** http://www.issp.org/documents/issp2007.pdf

*** http://insse.ro

*** http://books.google.com/