CUPRINS :

I. PARAPLASMA

1. Formarea vacuolelor

2. Fenomenele osmotice din celula.

3. Compozitia chimica a sucului cellular

4. Functiile anvelopelor celulare

5. Compozitia chimica

6. Modificari primare, secundare

7. Tipurile de pori

8. Modificarile secundare ale anvelopei si importanta lor practica.

II. ȚESUTURILE FUNDAMENTALE ȘI SECRETOARE

1. Parenchimuri de depozitare

2. Tesuturi aerifer a absorbi energia solara necesara asimilatiei clorofiliene.

3. Tesutul acvifer

4. Functiile tesuturilor secretoare si clasificarea lor.

5. Trihomii glandulari si nectarinele

6. Hidatodele

7. Canale schizogene si lisigene

8. Vase laticifere

III. LASTARUL, MUGURELE, MODIFICARILE LASTARULUI

1. Definitia si partile lastarului.

2. Metamere ale lastarului.

3. Structura mugurelui si criteriile de clasificare.

4. Mugurii adventivi si dorminzi.

5. Clasificarea lăstarului după mediul de viață si aspectul exterior.

6. Modificările lăstarilor aerieni.

7. Modificările lăstarilor subteran.

8.Organe omoloage și anoloage.

VI . BIBLIOGRAFIE

1

I . Paraplasma

paraplasme, (Biol.) Structură citoplasmatică temporară care apare în anumite perioade

funcţionale ale celulei.

1. Formarea vacuolelor

Vacuola este un organit important al celulei vegetale, având un suc celular si fiind mãrginitã

de o membranã plasmaticã numitã tonoplast.

Procesul de formare a vacuolelor este interpretat diferit.

Unii autori considerã cã vacuolele se formeazã în citoplasmã datoritã unui proces de

hidratare; astfel se separã o fazã apoasã care în cele din urmã se acoperã cu o membrane

proprie numitã tonoplast.

Alti autori sustin cã vacuolele apar prin cresterea provacuolelor mici din celulele

meristematice, deoarece aceste provacuole se divid în timpul citochinezei.

În anul 1953, Marinos obtine date care dovedesc cã vacuolele provin din aparatul Golgi.

în sprijinul acestei idei vine si descoperirea din anul 1964 a unui organit nou numit

translozom care contine produsi fenolici si lipidici. Se crede cã translozomii provin din

vezicule golgiene, apoi se contopesc formând vacuole.

Buvat în 1956 aratã cã vacuolele provin din reticulul endoplasmatic. în acest sens Matille

si Moor în 1968 considerã cã din elementele reticulului endoplasmatic se formeazã

provacuole care apoi se unesc, cresc ocupând o parte din hialoplasmã si sunt acoperite de

tonoplast. Ei admit cã în aceste vacuole pot sã intre vezicule golgiene.

2. Fenomenele osmotice din celula.

Osmoza repezinta transportul de solvent printr-o membrna semipermeabila, care desparte doua

compartimente continand aceasi solutie, dar de concentratii diferite. Sensul fluxului osmotic este

de la concentratie mica a solvitului spre concentratie mare a solvitului.

Acest proces decurge spontan, deci pasiv, si daca nu este oprit duce la egalizarea concentratiei

solvitului in cele doua compartimente.

2.1 Presiunea osmotica

Fenomenul de osmoza poate fi pus in evidenta realizand un experiment in care se utilizeaza un

vas mare (1) ce contine un solvent pur (apa) si un dispozitiv numit osmometru (2), format dintr-

un tub, care in partea inferioara este prevazut cu o membrana semipermeabila (vezica de porc).

In tub se gaseste o solutie cu acelasi solvent (solutie de zaharoza).

2

Transportul solvitului fiind imposibil, apre un flux de solvent dinspre vasul mare spre

osmometru, ceea ce determina crestera volumului de solutie si implicit nivelul lichidului din tub

(Fig.6.9). Deoarece membrana este impermeabila pentru solvit, acesta nu poate patrunde in vasul

mare, ceea ce cauzeaza neegalizarea concentratiilor. Insa, se obtine o diluare a solutiei din tub

prin patrunderea solventului pur.

Fig.6.9. Fenomenul de osmoza.

Echilibrul se stabileste numai atunci cand presiunea hidrostatica exercitata de lichidul ce

a urcat in tub egaleaza presiunea exercitata de solutie, numita presiune osmotica ()

             =gh                                                                                  

unde  - densitatea solutiei si g – acceleratia gravitationala.

            In cazul in care o membrana semipermeabila separa doua solutii de concentratii diferite

si, din exterior, asupra solutiei mai concentrate se exercita o presiune foarte mare, se constata ca

solventul difuzeaza, in mod fortat, de la solutia mai concentrata spre cea mai diluata, fenomen

cunoscut sub numele de osmoza inversa.

            Acest fenomen are importante aplicatii, de exemplu, este utilizat in instalatiile pentru

desalinizarea apei.

            Se intalneste la animalele acvatice si la unele pasari, care isi asigura apa potabila din apa

de mare, care fiind foarte sarata are si o presiune osmotica mare.

            Van’t Hoff a facut o analogie intre presiunea exercitata de o solutie diluata de neelectrolit

si presiunea exercitata de un gaz, enuntand legea:

3

Presunea osmotica, p, exercitata de o solutie diluata de neelectrolit este numeric egala cu

presiunea pe care ar exercita-o solvitul,  daca la temperatura data s-ar afla in stare gazoasa si

ar ocupa singur un volum egal cu al solutiei:

relatie care exprima legea lui van’t Hoff.

unde: V – volumul solutiei; ms- masa solvitului; - masa molara a solvitului; R – constanta

universala a gazelor; T – temperatura absoluta a solutiei.

Daca se tine cont ca ms/ =  reprezinta numarul de moli de solvit, iar /V = CM concentratia

molara a solutiei, relatia (6.13) devine:

                         = CMRT                                                                 

relatie ce reprezinta o alta forma a legii lui van’t Hoff.

            Se constata ca pentru solutii diluate de neelectrolit presiunea osmotica depinde numai de

concentratia solutiei si de temperatura.

Legea lui van’t Hoff nu este valabila pentru solutii concentrate aflate la temperaturi mai

mari de 40 0C, pentru solutii de electrolit  si  macromoleculare.

2.2 Osmoza in biosisteme

            Osmoza este implicata in multe fenomene fiziologice ce au loc la diferite nivele de

organizare a materiei vii. Intervine in procesele de transport al apei si al substantelor nutritive in

organism, in mentinerea volumului si arhitecturii celulare, a metabolismului celular.

La plante, de exemplu, apa incarcata cu substantele nutritive dizolvate din sol patrunde

prin osmoza in radacinile plantelor, iar in asociere cu fenomenul de capilaritate asigura

ascensiunea sevei in plante.

In tesuturi osmoza are efecte mecanice, determinand o stare de tensiune mecanica,

numita turgor. Astfel, la plantele cu membrana celulozica, prin patrunderea apei prin osmoza in

celule, tesuturile vegetale devin mai consistente si au o rezistenta mecanica. 

3. Compozitia chimica a sucului celular

4

Celula este formată din diferite molecule cu rol diferit. În componenţa acestor molecule intră

atomi reprezentând 63 elemente chimice. În funcţie de proporţia în care iau parte la formarea

celulelor, elementele chimice se pot clasifica în:

MACROELEMENTE, (elemente prezente în proporţie de 98%):

o oxigen, (66%)

o hidrogen (10%)

o carbon, (18%)

o azot, (3,5%)

MICROELEMENTE, (elemente prezente în proporţie de 2%):

o calciu, (1,2%)

o sulf (0,9%)

o potasiu, (0,15%)

o sodiu, (0,15%)

o clor, (0,1%)

o magneziu, (0,1%)

ULTRAMICROELEMENTE, (elemente prezente în proporţie redusă - 0,01%):

o iod

o fier

o mangan

o zinc

o cobalt, etc.

Substanţe anorganice: Substanţele anorganice, sau minerale, sunt prezente în celulă atât

sub formă de molecule, cât şi sub formă de ioni.

Substanţe organice: Aceste substanţe sunt cele mai importante, ele luând parte activ la

toate procesele intracelulare.

Acizi nucleici;

Glucide;

Lipide;

Proteine.

4. Functiile anvelopelor celulare

5

Anvelopa nucleară cuprinde două membrane simple (fiecare având grosimea de 7,5 nm),

separate de un spaţiu perinuclear clar (gros de 10-100 μm). Membrana nucleară prezintă pori ce

ocupă cam 25% din suprafaţa sa. Aceştia reprezintă deschideri ce pun în contact direct

hialoplasma şi nucleoplasma (40-80pori/µm2)

Functia

In reglarea schimbului de molecule intre nucleul celular si citoplasma, permitand numai

anumitor molecule sa treaca si stopand trecerea altora.

5.Compozitia chimica

Celula este acoperita cu o membrana citoplasmatica (plasmalema), iar celula vegetala mai

dispune inca de o anvelopa celulara (de natura celulozica), numita perete.

  I.             Substante de natura polizaharidica

1.    Celuloza – este predominanta in peretele celular dar foarte rar sub forma de celuloza pura.

2.    Hemiceluloza- se gaseste in cantitate mare in peretii celulari secundari.

3.    Substante pectice : protopectine si pectine

Protopectinele, substante insolubile in apa formeaza substanta fundamentala a peretelui

primordial(care va deveni lamela mijlocie) si a peretilor primari.

Pe masura maturarii celulelor protopectinele se transforma in pectine hidrosolubile

Pectinele in prezenta apei se transforma in mucilagii

    II.             Enzime, lipide, proteine, saruri minerale etc

6.Modificari primare, secundare

8. Modificarile secundare ale anvelopei si importanta lor practica.

Peretele celular primar este alcătuit din microfibrile celulozice, hemicelulozice,proteice si

substante pectice, fiind elastic, apartine celulelor tinere, meristematice. Prinintercalarea de noi

microfibrile de celuloză printre cele existente are loc cresterea in suprafată prin intussusceptiune

a peretelui primar.

După incetarea cresterii celulei in volum, se formează peretele secundar prin depuneri de

material (microfibrile celulozice si lignine) peste peretele celular primar.Depunerea de material

se realizează in straturi succesive, de regulă trei, spre interiorul peretelui primar, avand loc

cresterea in grosime prin procesul de apozitie (crestere centripetă). Peretele format este alcătuit

din celuloză, hemiceluloză, pectine, lignină, predominand celuloza.

6

In timpul ingrosării peretelui, răman portiuni neingrosate numite pori (punctuatiuni), la nivelul

cărora trec plasmodesmele (fire subtiri de citoplasă) de la o celulă la alta, care facilitează

schimburile de substante intre celule. Punctuatiunile pot fi simple si areolate. Punctuatiunile

simple au formă eliptică, ovală sau circulară, fiind prezente mai ales in tesuturile parenchimatice.

Punctuatiunile areolate se intalnesc in tesutul conducător lemnos (trahee, traheide), fiind formate

din ingrosarea lamelei mediane si a pereŃilor celulari in dreptul porilor. In afară de substantele

specifice peretelui celular, se depun si alte substante, cum ar fi: cutină, suberină, ceară, lignină,

substante minerale, rezultand o serie de modificări secundare ale peretelui celular: cutinizarea,

suberificarea, cerificarea, lignificarea, mineralizarea, gelificarea, lichefierea.

Modificările secundare ale peretelui celular

Cutinizarea constă in depunerea unei substante lipidice, numită cutină, la exteriorul epidermei,

formand un strat continuu numit cuticulă, cu rol in reducerea permeabilitătii peretelui celular.

Suberificarea reprezintă depunerea stratificată cu suberină (o substantă grasă) pe fata internă a

peretilor celulari, acestia devenind elastici, impermeabili pentru apă, gaz, cum ar fi suberul la

cartof sau la plantele lemnoase, fiind un tesut cu rol de apărare.

Cerificarea constă in acoperirea peretilor celulelor epidermice cu ceară sub forma

unor perisori (la trestia de zahăr), plăci stratificate (la palmierul de ceară) sau a unui strat subtire,

numit pruină (la fructele de prun, măr), cu rol impermeabil.

Lignificarea este modificarea cea mai importantă pe care o suferă peretii celulari si constă in

impregnarea acestora cu lignină. Aceasta imprimă duritate, rezistentă la atacul

microorganismelor, fiind intalnită la tesutul conducător lemnos, in sclerenchim.

Mineralizarea constă in impregnarea peretilor celulari cu substante minerale (bioxid de siliciu,

carbonat de calciu). Bioxidul de siliciu este prezent in tulpinile gramineelor, iar carbonatul de

calciu la plantele din fam. Cucurbitaceae. Prin mineralizare, peretele cellular capătă o rezistentă

mecanică sporită.

Gelificarea constă in depunerea, in exces, de substante pectice in peretii celulari.

Peretii gelificati au o mare capacitate de absorbtie a apei, in prezenta apei, se umflă, se

transformă in gume sau mucilagii. De cele mai multe ori, sub influenta rănilor, la prun,cires, are

loc gelificarea peretilor celulari.

Lichefierea reprezintă procesul de biodegradare totală a peretilor celulari. Pe această cale iau

nastere vasele lemnoase (la trahee); formarea lacunelor pe cale lisigenă prin distrugerea

celulelor; căderea frunzelor, petalelor; deschiderea fructelor etc.

7

7.Tipurile de pori

Porii au in acelasi timp o structura granulara si fibrilara, prezentand:

un inel cu 8 particule sau granule sferice (cu diamentrul de 20 nm) dispuse pe fiecare fata

a porului;

o granula centrala (gradientul porului) cu diametrul de 25 nm, situata in centrul porului,

fiind de natura ribonucleoproteica;

o „diafragma” – substanta amorfa de jur imprejurul porului, inclinata spre centrul

deschiderii;

un material fibrilar de cromatina, cu diametrul de 5 nm, care reuneste granulele (externe,

interne si centrala) intre ele.

Porii joacă un rol central în schimburile care au loc între hialoplasma şi nucleoplasma.

Membrana externă pune în contact direct spaţiul perinuclear cu cavităţile RE (de fapt,

membrana nucleară este o porţiune specialitzată a RE)

Membrana internă este dublată la animale pe faţa internp de o pătură groasă (60nm) de

proteine, numită lamina fibroasă.

II. ȚESUTURILE FUNDAMENTALE ȘI SECRETOARE

Tesuturile fundamentale sunt cele mai răspandite tesuturi in plante. Ele sunt formate

8

din celule parenchimatice (izodiametrice), cu peretii subtiri, celulozici si cu spatii intercelulare.

Aceste tesuturi se mai numesc si parenchimuri.

După rolul pe care il au in plantă se diferentiază in: parenchimuri de absorbtie, parenchimuri

asimilatoare si parenchimuri de depozitare.

Parenchimuri de absorbtie : Parenchimurile de absorbtie au rolul de a absorbi apa cu sărurile

minerale din sol si de a o conduce la vasele lemnoase. Acestea sunt reprezentate de: rizoderma

cu perisorii absorbanti(fig. 1), endoderma cu celulele de pasaj (fig. 2), epiderma cotiledonului de

la Gramineae, care are rolul de a absorbi substantele hidrolizate de enzime din endospermul

semintei si de a le transmite embrionului pentru a germina.

Fig. 1. Rizoderma cu peri absorbanti

Fig. 2. Endoderma cu celule de pasaj

Un tip special de parenchim de absorbtie este intalnit in rădăcinile aeriene ale unor plante din

tinuturile tropicale (orhidee), numit velamen radicum. Rădăcinile aeriene nu au peri absorbanti,

dar au velamen. Velamenul este pluristratificat, fără spatii intercelulare. Celulele au ingrosări

spiralate sau reticulate, celulozice, care functionează ca vase capilare, care retin apa.

9

La plantele parazite si semiparazite, lipsite de rădăcini propriu-zise, există haustori (sugători),

care la plantele parazite se infig in tulpina sau rădăcina plantei gazdă pană la vasele liberiene, de

unde absorb seva elaborată, iar in cazul plantelor semiparazite, pătrund pană la vasele lemnoase,

de unde absorb seva brută.

1. Parenchimuri de depozitare

Parenchimurile de depozitare sunt acelea care acumulează in celulele sale cantităti mari de

substante organice (glucide, protide, lipide), apă sau aer. Acestea se intalnesc in organele cu rol

in depozitare (rădăcini tuberizate, tuberculi, rizomi, seminŃe, fructe). Astfel, parenchimurile in

care se acumulează amidonul se numesc parenchimuri amilifere, fiind prezente in seminte,

tulpini subterane. Tesuturile in care se acumulează apă, poartă numele de tesuturi acvifere, fiind

specifice plantelor suculente (cactusi).

In spatiile intercelulare ale unui parenchim se poate acumula cantităti mari de aer, acesta

purtand numele de aerenchim (fig.3), specific plantelor de apă sau locuri umede (rădăcina la

chiparosul de baltă – Taxodium distichum).

Fig. 3. Parenchimuri aerifere

2. Tesuturi aerifer

Tesuturile aerifere sunt spatiile in care se acumuleaza aer, ele caracterizand organele

plantelor submerse, fiind numite si aerenchimuri. Sunt formate dintr-un tesut parenchimatic

lacunos, ce alcatuieste un adevarat sistem de canale aerifere, care strabat intregul corp al

plantelor. Acest tesut micsoreaza greutatea specifica a plantelor, determina plutirea lor la

10

suprafata apei sau in mentinerea unei pozitii verticale in apa cat mai aproape de suprafata, pentru

a absorbi energia solara necesara asimilatiei clorofiliene.

3.Tesutul acvifer 

este specializat in depozitarea apei cu sarurile minerale dizolvate in ea, fiind un tesut specific

plantelor xerofile (de uscaciune: Stipa capillata - Colilie, Festuca valesiaca - Paius), plantelor

suculente (Cactaceae, Crassulaceae) si halofile (Salicornia europaea - Iarba sarata, Aster

tripolium- Stelita). Tesutul acvifer este format din celule vii, mari, lipsite de cloroplaste, cu o

vacuola mare, cu suc concentrat, au peretii subtiri, celulozici, iar spatiile aerifere dintre ele

lipsesc. Este plasat intotdeauna in apropierea tesutului palisadic pe care il aprovizioneaza. Apa

din tesutul acvifer este retinuta de mucilagiile din sucul vacuolar sau in peretii celulari. In

frunzele de Aloe succotrina (fig.4), Agave americana, in dreptul fiecarui fascicul libero  –

lemnos exista cate un parenchim acvifer cu suc aloifer.

Fig.4. Sectiune transversala prin frunza de Aloe succotrina:

1 - epiderma; 2 - stomata; 3 - tesut palisadic; 4 - rafide de oxalat de calciu; 5 - tesut palisadic; 6 -

celule oleifere; 7 - vase conducatoare

4.Functiile tesuturilor secretoare si clasificarea lor.

Tesuturile secretoare sunt formate din celule care sunt specializate in producerea sau

eliminarea unor substante rezultate ale proceselor metabolice (uleiuri eterice, balsamuri,

taninuri, răsini, nectar, mucilagii, gume, latex etc).

Clasificarea

11

1.După locul de depunere a substantelor secretate, tesuturile secretoare se impart in:

Tesuturi cu secretie externă,

Tesuturi cu secretie intercelulară

Tesuturi cu secretie intracelulară.

Tesuturile cu secretie externă elimină substantele elaborate in afara plantei, fiind

reprezentate de: papile secretoare, peri secretori, solzi secretori, glande nectarifere, glande saline,

glande digestive, hidatodele.

Papilele secretoare sunt celule ale epidermei in formă de con, intalnite pe petalele unor flori

(trandafiri, lăcrămioare, panselute),care dau aspectul de catifelat.(fig.5) .Ele secretă un ulei

volatil, mirositor.

Fig5. Papile secretoare in petalele de panselute.

Perii secretori sunt prezenti in epiderma frunzei,tulpinii, fiind formati din 1-4 celule, ultima

celuă fiind secretoare (fig.6).

Fig.6 Peri secretori.

Solzii secretori sunt formati din celule secretoare asezate in formă de rozetă, de asemenea

prezenti in epidermă (hamei, mentă - fig. 7).

12

Fig.7 Solz secretor: 1 – celula secretoare; 2 – cuticula

Glande nectarifere sunt structuri specializate caresecretă un lichid dulce, numit nectar, consumat

de insecte,participand astfel la polenizare. Ele se formează in floare,fiind numite glande

intraflorale, la baza petalelor,staminelor, ovarului sau pe organe vegetative, fiind numite

glande extraflorale, situate la baza petiolului frunzei de piersic si la baza limbului foliar la cires.

Glande saline se intalnesc pe frunzele unor plante de sărături. Ele elimină surplusul de apă prin

gutatie activă. După eliminarea apei sărurile raman pe frunză sub forma unui strat pufos.

Glande digestive se intalnesc la plantele carnivore. Sunt structuri a căror celule secretă enzime

proteolitice, cu ajutorul cărora digeră corpul insectelor, cum ar fi la Drosera rotundifolia – Roua

cerului si Nepenthes spp..

Hidatodele sunt structuri care elimină apa sub formă de picături, fenomen numit gutatie.

Tesuturi cu secretie intercelulară elimină substantele secretate in spatiile intercelulare,

fiind reprezentate de buzunare secretoare si canale secretoare.

Buzunarele secretoare reprezintă spatii intercelulare, de formă sferică, căptusite cu celule

secretoare, in care se acumulează substanŃele secretate. Acestea sunt prezente in parenchimuri,

in coaja de portocal, in frunza de sunătoare – Hypericum perforatum (fig. 8).

13

Fig.8 Buzunar secretor.

Canale secretoare sunt spatii intercelulare tubuloase, căptusite cu celule secretoare,

care secretă răsini, uleiuri eterice, cum ar fi la conifere, in fructele umbeliferelor (fig. 9).

Fig.9 Canale secretoare in frunza de pin (Pinus nigra)

Tesuturi cu secretie intracelulară elimină substantele secretate in interiorul celulelor,

fiind reprezentate de laticifere.

Laticiferele sunt celule mari, simple sau ramificate, care secretă latex (suc lăptos). Laticiferele

pot fi articulate sau nearticulate.

Laticiferele articulate sunt formate din celule puse cap la cap, cu peretii transversali resorbiti.

Acestea pot fi simple, neramificate, ca la rostopască – Chelidonium majus sau ramificate, ca la

păpădie – Taraxacum officinale.

Laticiferele nearticulate prezintă o singură celulă alungită, cu numerosi nuclei, cum ar fi la

laptele cainelui – Euphorbia cyparissias (fig. 10).

14

Fig. 10. Laticifere nearticulate la Euphorbia cyparissias

5.Trihomii glandulari si nectarinele

Cele mai multe plante au perisori pe suprafata lor aeriene, superficial similar cu părul de pe

corpul uman. Acesti perisori de plante sau mai numiti tricomi, afectează planta într-un număr

de moduri poate schimba proprietățile optice ale suprafața de frunze și ar putea ajuta la

conservarea căldură și / sau umiditate.

Există două tipuri principale de tricomi: glandulare și nonglandular.

Perii sau trichomii se află in epidermă, luand nastere prin alungirea peretilor externi.

Ei pot fi protectori, secretori, agătători, senzitivi, unicelulari sau pluricelulari, simplii sau

ramificati, stelati, vii sau morti (fig. 11).

Perii au un rol foarte important in taxonomie, la determinarea unor specii, dar totodată rol de

protectie a plantelor contra insolatiei puternice, a transpiratiei, a gerurilor si atacul animalelor.

Unii peri servesc la diseminarea fructelor si seminŃelor (exemplu la salcie, plop).

15

Fig. 11 . Tipuri de peri1 – Păr pluricelular;2 – Păr unicelular3 – Păr unicelular ramificat4 – Păr secretor

De exemplu peri unicelulari, cu rol protector contra animalelor, se intalnesc la urzică – Urtica

dioica. Peri unicelulari, dar morti, se intalnesc pe sămanta de bumbac – Gossypium hirsutum.

La traista ciobanului – Capsella bursa-pastoris, perii sunt unicelulari si stelati. Perii pluricelulari

sunt de asemenea diferiti. Ei pot fi simplii la cartof – Solanum tuberosum sau ramificati (stelati)

la salcia mirositoare – Elaeagnus angustifolia.

Nectarinele sunt glande nectarifere, formatiuni epidermice sub forma de emergente, la care se

mai adauga si tesuturile subepidermice, al caror produs este nectarul o solutie apoasa de zaharuri

simple, uleiuri eterice, gume, vitamine, hormoni etc, mult cautate de insecte (mai ales albine)

pentru hrana si polenizare. Dupa localizare, nectarinele pot fi de doua categorii: florale si

extraflorale.

Nectarinele intraflorale sunt situate in interiorul florilor (fig. 12), fiind localizate la:

- baza sepalelor: Tilia cordata - Tei, Malva sylvestris - Nalba;

- baza petalelor: Berberis vulgaris - Dracila, Papaver somniferum - Mac de gradina;

- intre petale si stamine: Aesculus hippocastanum - Castan porcesc;

- baza staminelor: Brassica nigra - Mustar, Caryophyllaceae, Cactaceae;

- intre androceu si gineceu: Vitis vinifera - Vita-de-vie, Rosaceae, Fabaceae;

- baza stilului: Cornus mas - Corn, Asteraceae;

- baza ovarului: Gentianaceae, Solanaceae, Lamiaceae;

- varful ovarului: Apiaceae, Campanulaceae;

- baza florii: Salix alba - Salcie alba, Lythrum salicaria - Rachitan;

- pe receptacul: Acer campestre - Artar;

16

Fig. 12. Tesuturi nectarifere: A - tesut nectarifer (n) la baza staminelor de la  Brassicaceae; B -

tesut nectarifer din stilopodiul de la Apiaceae; C - tesut nectarifer in florile de Cucurbita pepo.

Fig. 13 - Glande nectarifere extraflorale (sectiune transversaIa); B - sector mult marit la Vicia sepium; ct - cuticula; ep.s - epiderma superioara; t.n - tesut nectarifer. Glandele nectarifere se pot prezenta sub fonna de: inel, disc, protuberante etc.

             Nectarinele extraflorale (fig. 13) nu sunt situate pe floare, ele gasindu-se: pe stipele sub

forma unor peri secretori pluricelulari (Vicia cracca - Mazariche), la baza petiolului (Persica

vulgaris - Piersic), la baza limbului foliar (Cerasus avium - Cires).

Fig. 14 - Glanda nectarifera extraflorala la Melampyrum arvense: c.gl- celule glandulare; ep - epiderma; mzf – mezofil

17

Celulele nectarifere, in perioada de elaborare a nectarului, se deosebesc din punct de vedere

ultrastructural atat de celulele parenchimatice tipice, cat si de celulele parenchimului nectarinei.

Astfel, celulele sunt mai bogate in citoplasma si mai saturate in anumite organite celulare:

mitocondrii, reticul endoplasmatic.

Nectarinele reprezinta o adaptare biologica a plantelor la polenizarea entomofila. Uneori, ele

reprezinta si 'momeli' pentru plantele insectivore.

6. Hidatodele

Hidatodele sunt formatiuni epidermice, de fapt niste glande ce servesc la eliminarea apei

lichide cu saruri le minerale, sub forma de picaturi, fenomen numit gutatie. Ele au rolul de a

acumula surplusul de apa din interiorul plantei si de a-l elimina, in cazul in care conditiile

exteme nu permit efectuarea transpiratiei. Gutatia se desfasoara la nivelul stomatelor acvifere ale

frunzei. Exista doua categorii de hidatode: active si pasive.

Hidatodele active  sunt reprezentate de o celula sau mai multe celule de origine

epidermica, adesea in forma de peri unicelulari sau pluricelulari, curbati, care nu au legatura cu

traheidele din nervuri le frunzei (Fragaria vesca - Fragi, Phaseolus multiflorus - Fasole mare

(fig. 15); Piper nigrum - Piper negru (fig. 16).

Fig. 15. Hidatoda activa (h) in frunzele de Phaseolus multiflorus

Fig. 16. Hidatoda inchisa la Piper nigrum

18

Hidatodele pasive numite si stomate acvifere, sunt formatiuni complexe alcatuite din

elemente epidermice si subepidermice. Ele sunt localizate la varful dintilor de pe marginea

frunzei, in prelungirea ultimelor traheide ale nervurilor frunzei, de exemplu la Primula veris -

Ciubotica cucului (fig. 17 );Tropaeolum majus - Caltunasi etc.

Fig. 17. Hidatoda deschisa la Primula sinensis (sectiune longitudinala) p - parenchim asimilator;

t - traheide; e - epitem; s - stomata acvifera

O hidatoda pasiva clasica este formata din doua celule stomatice moarte, cu deschidere

permanenta, o camera substomatica acvifera si un tesut special numit epitem (format din celule

parenchimatice incolore, aflate in contact cu traheidele din nervurile frunzei). La hidatodele

pasive apa este acumulata in celulele epitemului, de unde este presata sa iasa afara de noua

cantitate de apa adusa de traheide.

7. Canale schizogene si lisigene

Buzunarele schizogene se formeaza dintr-o celula parenchi matica care se divide

succesiv, mai intai prin doi pereti perpendiculari, rezultand un meat care va creste, formand

buzunarul colector. Apoi, celulele din jur se divid din nou, radiar, rezultand un singur strat de

celule epiteliale.

Buzunarele schizogene sunt prezente la: Myrthus communis - Mirt, Eucalyptus globulus -

Eucalipt (din frunze se extrage eucaliptolul), Hedera helix – Iedera fig. (18), Hypericum

perforatum - Sunatoare, (fig. 19), Caryophyllus aroma ticus - Arborele de cuisoare (din muguri

se extrage uleiul de cuisoare folosit in stomatologie ).

19

Fig. 18. Buzunar secretor la Hedera helix; 1 - buzunar; 2 - celule

secretoare.

Fig. 19. Buzunar secretor la Hypericum perforatum.

Buzunare schizo-lisigene initial se formeaza ca si cele schizogene, dupa care celulele

epidermice se divid si periclin, astfel incat buzunarul colector este inconjurat de cateva straturi

de celule secretoare, cele interne se vor liza curand. Astfel de buzunare intalnim la fructele

de Citrus aurantiacum - Portocal (datorita uleiurilor volatile din buzunarele portocalei, aceasta se

utilizeaza ca aromatizant pentru medicamente, (fig.20) si laDictamnus albus - Frasinel (fig.21).

Fig. 20. Buzunar secretor la Citrus aurantium Fig.21. Buzunar secretor la Dictamnus albus

       8. Vase laticifere

Tesuturi cu secretie intracelulară elimină substantele secretate in interiorul celulelor, fiind

reprezentate de laticifere. Laticiferele sunt celule mari, simple sau ramificate, care secretă latex

(suc lăptos).Laticiferele pot fi articulate sau nearticulate.Laticiferele articulate sunt formate din

celule puse cap la cap, cu peretii transversali resorbiti. Acestea pot fi simple, neramificate, ca la

rostopască – Chelidonium majus sau ramificate, ca la păpădie – Taraxacum

officinale.Laticiferele nearticulate prezintă o singură celulă alungită, cu numerosi nuclei, cumar

fi la laptele cainelui – (Euphorbia cyparissias).

20

III. LASTARUL, MUGURELE, MODIFICARILE LASTARULUI

1. Definitia si partile lastarului.

Lastarul reprezinta formatiunea de crestere la plantele perene. Plantele ierboase perene prin

tulpini subterane si plantele lemnoase parcurg sezonul favorabil cresterii sub forma de lastar, iar

sezonul nefavorabil sub forma de muguri.

2. Metamere ale lastarului.

Lastarul are o structura metamerica, caracteristica tulpinii, formata din numeroase metamere. Un

metamer este un internod care la partea superioara are un nod cu frunze, in axila carora se afla

muguri. Cresterea lastarului este bienala.

3. Structura mugurelui si criteriile de clasificare.

Plantele perene isi asigura supravietuirea in sezonul nefavorabil prin formarea unor organe

specializate numite muguri. Mugurii contin un tesut meristematic care reprezinta primordiile

lastarului, invelit in solzi protectori, impermeabili pentru apa si gaze.

Mugurii vegetativi contin un tesut meristematic in care se formeaza primordii de frunze si muguri.

Dupa prezenta sau absenta solzilor, pot fi :

acoperiti, prevazuti cu solzi protectori, la majoritatea plantelor; nuzi, lipsiti de solzi protectori, de exemplu la Rhamnus frangula si Viburnum

lantana (fig.22 ).

Dupa pozitia lor pe planta pot fi (Rivals, 1966):

terminali sau apicali, ce apar in varful lastarului (fig.23 ); axilari sau laterali, ce apar la noduri, in axila frunzelor; adventivi, ce apar pe organe care de obicei nu au muguri, de exemplu radacini si frunze;   dorminzi, ce contin un 'meristem de asteptare', care devine activ numai in conditi

speciale, de exemplu taieri severe, inghet, etc.

Mugurii vegetativi contin primordiile lastarului vegetativ, cu o structura metamerica, cu un

numar definit de metamere (unitati de structura alcatuite din internod, care la partea superioara

are frunze si muguri) pentru fiecare specie. Mugurii reproducatori sau floriferi dau nastere la

flori. Din punct de vedere structural si functional pot fi muguri florali si micsti.

Mugurii florali sunt total sexualizati. Diferentierea florala cuprinde intregul meristem, iar

meristemul vegetativ lipseste. Mugurii florali pot fi:

21

tip buton,  in care se formeaza o singura floare, de exemplu la Forsythia, Rhododendron; purtator de inflorescente, de exemplu la Syringa.

Mugurii micsti sunt partial sexualizati. Diferentierea florala cuprinde numai o parte din

meristem, astfel incat mugurii contin atat primordii florale, cat si meristem vegetativ (fig.24).

Dupa pozitia primordiilor florale pot fi:

-             cu primodrii florale terminale, care formeaza un lastar cu numar definit de metamere,

la care axul prezinta o crestere internodala. In varf prezinta flori solitare, de exemplu

la Rosa sau inflorescente, de exemplu la Spiraea;

-             cu primordii florale axilare, care formeaza un lastar cu varf vegetativ terminal si o

crestere nelimitata. Primordiile florale sunt laterale, formand o floare sau o

inflorescenta, de exemplu la vita de vie.

Fig. 22 Diferite tipuri de muguri:

1-muguri acoperiti la Aesculus hippocastanum;

2-muguri nuzi la Viburnum lantana;

3-muguri floriferi la Cerasus sp.);

m.t. – mugure terminal;

b – catafile;

n – noduri;

m.a. – muguri axilari (laterali);

m.f. – muguri florali;

in – internod;

l – lenticela;

m.n. – mugure nud;

d – cicatricele frunzelo

22

Fig. 23 Schema mugurului terminal:

v.vg. –varful vegetativ;

p.f. – primordii foliare;

f. – frunze in diferite stadii de dezvoltare;

p.m.a. – promordiile mugurilor axiali

Fig. 24 – Schema unui mugure reproducator mixt cu primordii florale si meristem vegetativ la mar (dupa Abbott, 1970)

Mugurii sunt caracteristici atat pentru tulpinile plantelor perene lemnoase, arbori sau arbusti, cat

si pentru tulpinile subterane ale plantelor ierboase perene prin bulbi, tubero-bulbi, rizomi, etc.

4. Mugurii adventivi si dorminzi.

Mugurii dorminzi: sunt tot axilari, dar rămân în stare latentă mai mulţi ani;ei înlocuiesc

mugurele terminal, când acesta este distrus. Se mai numesc şimuguri de înlocuire şi sunt o

rezervă potenţială de material vegetal.

Mugurii adventive: nu se formează pe tulpină la noduri, ci pe internoduri.Pot să apară pe

rădăcini, pe frunze sau pe butaşi.

23

5. Clasificarea lăstarului după mediul de viață si aspectul exterior.

Tulpinile tinere impreuna cu mugurii, frunzele si ramurile noi alcatuiesc un lastar.

Tulpiniile sunt:

aeriene

subterane

acvatice

6. Modificările lăstarilor aerieni

Lăstarii aeriene sunt cele mai comune, pozitia lor este deraptă:

unele plante au tulpini agatatoare (vita de vie, mazarea)

tulpini volubile care se inalta prin rasucirea lor pe un support (fasolea, volbura)

tulpini taratoare (dovleac, castravete)

7. Modificările lăstarilor subteran

Lăstarii subterane se devolta in pamant - au aspect de radacina.

Se disting trei feluri de tulpini subterane:

rizomii - sunt lastari subterani care poarta radacini adventive si muguri (stanjenel,

lacramioara, ciubotica cucului)

bulbii - sunt alcatuiti dintr-un disc din care pornesc radacini advntive si un mugure

invelit in frunze, frunzele din exterior sunt albicioase groase,iar cele din exterior sunt

galbene si

subtiri plante care au bulbi ; ceapa, crinul ,laleaua.

tuberculi - sunt tulpini scurte si umflate care poarta din loc in loc niste adincituri numite

ochi in care se afla muguri ( cartoful)

24

VI. BIBLIOGRAFIA

1. http://www.horticultura bucuresti.ro/fisiere/file/ID/Manuale%20ID/Botanica%20I.pdf.(24.11.2013)

2. Botanica cu baze în Ecologie.3. Costache Iulian , Botanica Vol. 1 Morfologia şi Anatomia plantelor.4. Autor : ELENA SĂVULESCU ,Botanică – Morfologia plantelor.

Gabriela Șerbănescu-Jitariu, Constantin Toma, Morfologia si anatomia plantelor, Didactica 1980, pag.464.

5. Gh. Anghel C. Chirilă Eugenia Baciu Gh. TURCU , MORFOLOGIA ŞI ANATOMIA PLANTELOR ,pag.105.

6. Cornelia Deliu, Editura: Presa Universitara Clujeana,2003,Morfologia si anatomia plantelor (volumul 1).http://www.librarie.net/carte/128833/Morfologia-anatomia-plantelor-volumul (24.11.2013)

7. http://www.horticultura-bucuresti.ro/fisiere/file/ID/Manuale%20ID/Botanica%20I.pdf(28.11.2013)

8. http://www.e-referate.ro/referate/Tulpina2006-09-26.html( 30.11.2013).9. http://www.scientia.ro/biologie/71-concepte-fundamentale-din-biologie/

2380-tesuturile-vegetale.html (30.11.2013)10.http://www.rasfoiesc.com/educatie/biologie/biofizica/Osmoza18.php

(31.11.2013)

25