VASILE SABIN

F.E.F.S. Anul I, I.F.R.

MIOPATIA DE EFORT (FEBRA MUSCULARA)

Ultimele dou decenii au clarificat multe dintre necunoscutele febrei musculare, care s-a dovedit a nu fi doar o inofensiv jen localizat a muchilor solicitai, ci o suferin real a acestora, chiar dac rsunetul su structural se nscrie doar n gama constatrilor ultramicroscopice.

Pornind de la contextul cauzal definitoriu al acestei patologii musculare netraumatice, s-a propus termenul de miopatie de efort. Miopatia de efort reprezint ansamblul leziunilor musculare indirecte, generate de lucrul muscular intens i/sau prelungit, crora le lipsete caracterul de accident. Ele nu se instaleaz brusc sau relativ brusc, ci extrem de insidios, devenind perceptibile ca suferine abia la un interval de timp dup ncetarea efortului, (de obicei peste 24 de ore), uneori chiar neconcretizndu-se ntr-o suferin subiectiv. Miopatia de efort se distinge de alte forme patologice musculare att prin istoricul ei tipic, neaprat aflat n legtur cu efortul fizic, ct i printr-o serie de reacii serologice i celulare caracteristice.

In corpul nostru exista trei tipuri de muschi: muschiul cardiac, muschii netezi ( de la nivelul vaselor de sange ) si muschii scheletici sau striati, atasati oaselor. Febra musculara afecteaza doar muschii scheletici.

Modificrile subsumabile miopatiei de efort pot surveni n urmtoarele tipuri de situaii:- efort dominat de lucru muscular de tip excentric;- efort fizic prestat de ctre un subiect neantrenat;- efort ce depete ca intensitate i /sau durat nivelul actual de antrenament al subiectului;- efortul executat cu alte grupe musculare dect cele de obicei solicitate n antrenament.

Este clar c febra muscular rezult dintr-o solicitare deosebit a muchiului, iar aceast suprasolicitare poate fi definit att n termenii intensitii, ct i n cei ai duratei lucrului muscular. Se pare totui c supradozarea intensitii are un rol mai important dect supradozarea duratei. Dei febra muscular poate fi cauzat i de ntinderile repetate (stretching), de contraciile musculare izometrice sau de cele concentrice, ea se manifest totdeauna mai pregnant dup efortul bazat pe contracia muscular excentric. Se tie de fapt de mai mult vreme c dup efort, destul de frecvent, durerile nu apar n muchii cei mai solicitai, ci la nivelul acelora care rspund n special de aciunea de frnare a micrii.

n ce privete simptomatologia clinic, febra muscular este dominat de durere la care se asociaz umflarea muchilor i reducerea unghiului de repaus al articulaiei asupra creia acioneaz muchii respectivi.

Durerea const ntr-o senzaie de efort, o sensibilitate dureroas de intensitate mai mic sau mai mare, resimit n muchii supui solicitrii fizice. Aceast senzaie apare doar dup circa o zi de la ncetarea efortului i ea nu are nicio legtur cu durerea ce poate surveni n timpul sau n primele minute dup efort. Simptomatologia dureroas cu debut tardiv crete ca intensitate n urmtoarea zi, se menine la un nivel maximal 1-2 zile, dup care se reduce treptat, disprnd la 5-8 zile dup efort.

Durerea din miopatia de efort se datoreaz stimulrii receptorilor specializai din esutul muscular, fiind vorba n special de receptorii de la nivelul jonciunilor musculo-tendinoase i al fasciilor. Agenii lor stimulani pot fi de natur chimic, termic sau mecanic.

Exist n prezent mai multe teorii explicative ale acestei dureri, fiecare apelnd la unul sau la altul dintre agenii stimulani sau o combinaie a acestora (exemplu: acumulare de acid lactic).

Teoria populara, conform careia acidul lactic acumulat in muschi dupa un efort solicitant este responsabil de aparitia febrei musculare, este in prezent respinsa. Cercetatorii au examinat nivelul lactatului imediat dupa efort si nu au gasit o corelatie intre nivelul acestuia si febra musculara resimtita cateva zile mai tarziu. Acidul lactic format este indepartat complet de la nivel muscular in 30 60 de minute dupa terminarea efortului.

Cauza febrei musculare este ruptura microscopica de la nivelul fibrelor musculare. Gradul durerii este influentat de durata si intensitatea exercitiilor, dar si de tipul acestora. Exista mai multe teorii acceptate in prezent:1. O teorie sustine ca fibrele musculare inflamate si tumefiate stimuleaza receptorii pentru durere si determina creierul sa receptioneze durerea.2. O alta teorie sustine ca celulele inflamatorii, fagocitele, care vin sa inlature tesutul distrus produc leziuni si mai mari, care genereaza aparitia durerii.3. O a treia teorie porneste de la premisa ca radicalii liberi ( molecule foarte reactive si daunatoare in organism ), produsi de celulele inflamatorii, accentueaza leziunile deja existente, cauzand durere.

Cel mai probabil, o combinatie a tuturor acestor factori duce la aparitia durerii din cadrul febrei musculare. Se pare ca febra musculara se asociaza cu lezarea hidroxiprolinei de catre radicalii liberi superoxid, hidroxiperoxid, hidroxil si amoniac. Hidroxiprolina este o componenta a colagenului din structura tesuturilor de legatura. In concluzie, leziunile si febra musculara sunt cauzate de acumularea amoniacului, transferul fosfatului din muschi in sange, hemoliza de compresie ( distructia celulelor rosii din sange ), eliberarea necontrolata de radicali liberi. Pentru a rezolva aceste leziuni, care sunt mai evidente la nivelul muschilor mari din picioare sau spate si cresc odata cu intensitatea antrenamentului sau in activitati aerobe cu un consum mare de oxigen, sportivii ar trebui sa ia suplimentar antioxidanti inainte si dupa antrenament, precum vitamina C si E, coenzima Q10, N acetil cisteina, L glutation, extract din seminte de struguri, beta caroten, niacina, vitamina B5, zinc si seleniu.

Umflarea muscular face s creasc presiunea i n acest mod sunt stimulai att receptorii specializai pentru durere, ct i terminaiile libere ale fibrelor senzoriale. Recent, s-au fcut msurtori ale presiunii lichidiene intramusculare dup diverse tipuri de efort, constatndu-se creteri semnificative doar n cazul celui de tip excentric. Presiunea respectiv evolua aproximativ paralel cu durerea, rmnnd ridicat timp de 1-2 zile.

Tumefierea/umflarea muchilor este senzaia dureroas nsoit de umflare i de petrificare a muchilor n cauz. Umflarea muchilor este real i se evideniaz prin msurarea circumferinei segmentului respectiv de membru.

Din cauza modificrilor intime suferite de muchi, acetia iau o poziie scurtat n repaus. Acest lucru se evideniaz prin msurarea unghiului articulaiei respective n condiiile adoptrii unei poziii naturale, relaxate a membrului. Deja imediat dup efort, unghiul articular de repaus devine semnificativ mai mic.

Dei procesele fiziopatologice ce stau la baza miopatiei de efort nu sunt complet nelese, exist o serie de ncercri de prevenire i de tratare a acestei suferine. Fr a putea face o strict delimitare ntre aspectele preventive i terapeutice ale problemei, este de menionat totui c, n ambele situaii, se urmrete fie reducerea inflamaiei sau a edemului, fie ruperea cercului vicios care provoac spasmul muscular, tonic, dureros. Lista mijloacelor preventive i terapeutice ale miopatiei de efort cuprinde efortul (intensitate sczut), stretching-ul, refrigeraia (comprese reci), ultrasunetele, stimularea nervoas electric transcutanat, masajul i diveri ageni farmacologici.

Chiar dac febra muscular reprezint o suferin post efort de mult vreme cunoscut, doar cercetrile ultimelor decenii i-au clarificat ntr-o msur mai semnificativ fundamentele structurale i etiopatogenice. Aceast afeciune netraumatic a muchiului scheletic, relativ minor din perspectiv clinic, se dovedete nu chiar att de inofensiv cnd i se trec n revist manifestrile morfologice, biochimice i funcionale, ceea ce a condus la promovarea termenului de miopatie de efort.

Atat pentru prevenirea aparitiei febrei musculare, cat si pentru cazul in care ne dorim o forma fizica cat mai buna si un nivel de fitness cat mai inalt, trebuie sa intelegem un lucru esential: corpul nostru trece printr-un proces de adaptare, care este complet natural. Febra musculara nu genereaza efecte negative pe termen lung. Durerea resimtita la nivelul tesuturilor moi este un fenoment normal si absolut necesar pentru a atinge o forma fizica buna. In acest sens, trebuie respectate anumite principii:

1. Principiul incarcarii un stress sau o incarcare mai mare decat nivelul normal sunt necesare pentru ca adaptarea sa aiba loc. Corpul se va adapta stimulului. Odata corpul adaptat, un nou stimul este necesar pentru a continua transformarea. Pentru ca un muschi, inclusiv inima, sa-si creasca forta, trebuie sa fie incarcat progresiv cu o greutate mai mare dact cea cu care este obisnuit. Pentru a mari rezistenta, muschii trebuie sa lucreze o perioada de timp mai indelungata decat cea cu care sunt obisnuiti. Daca acest stress este indepartat sau redus, va aparea o reducere a performantelor. Un nivel normal de exercitii va mentine constant nivelul de fitness existent.

2. Principiul progresiei sustine existenta unui nivel optim de incarcare si a unui timp optim in care aceasta incarcare ar trebui realizata. Incarcarea nu trebuie realizata prea incet, dar nici prea repede pentru ca poate genera leziuni musculare. Exercitiile realizate dincolo de nivelul optim sunt contraproductive si chiar periculoase. D exemplu un sportiv care se antreneaza doar la sfarsitul saptamanii neglijeaza principiul progresiei, nefacand exercitii suficient de des. Principiul progresiei mai are un avantaj: duce la constientizarea importantei unei odihne corespunzatoare si a recuperarii. Stressul continuu si incarcarea constanta duc la epuizare si accidentari. Un antrenament intens efectuat timp indelungat duce la supraantrenament, cu numeroase consecinte negative la nivel fizic si psihologic.

3. Principiul adaptarii adaptarea este mecanismul prin care organismul programeaza muschii sa-si aminteasca diferite activitati, miscari sau aptitudini. Repetand aptitudinile sau activitatile respective, organismul se adapteaza la stress si exercitiile devin mult mai usor de efectuat. Adaptarea explica de ce la inceput, odata cu introducerea unei noi rutine, apare febra musculara si apoi aceasta dispare dupa efectuarea aceluiasi exercitiu saptamani sau luni intregi. Tot aceasta adaptare subliniaza necesitatea variatiei si a supraincarcarii daca se doreste o imbunatatire continua a performantelor.

4. Principiul folosirii / nefolosirii muschiul se hipertrofiaza daca este antrenat si se atrofiaza daca nu este antrenat. Este foarte importanta gasirea unui echilibru intre stress si odihna. Perioadele de antrenament cu intensitate mare trebuie sa alterneze cu perioadele de intensitate mai joasa, pentru a permite organismului sa se refaca.

5. Principiul specificitatii evolutia antrenamentului trebuie sa decurga de la general spre inalt specific. Acest principiu sustine ca pentru a deveni mai bun intr-o activitate specifica, trebuie efectuata activitatea respectiva. Adica, pentru a deveni un bun ciclist trebuie sa pedalezi. De retinut este faptul ca un alergator trebuie sa se antreneze prin alergare, iar un inotator prin inot.

6. Principiul diferentelor individuale pentru ca fiecare organism este diferit, raspunsul fiecarei persoane la exercitii va fi variat. Un antrenament corespunzator trebuie modificat in functie de diferentele individuale:- muschii mari se refac mult mai greu decat muschii mai mici- miscarile rapide sau explozive necesita o refacere mai lunga decat miscarile lente- femeile au nevoie in general de un timp de recuperare mai indelungat decat barbatii- persoanele in varsta se refac mai incet decat cele mai tinere- pe masura ce incarcarea este mai mare, si refacerea musculara va dura mai mult.

Bibliografie: Dumitru, Gheorghe, Suferinele musculare ale sportivilor, Editura Mondograf, Constana, 1994; Demeter A., Fiziologia educaiei fizice i sportului , Editura Stadion, Bucureti, 1970; Ionescu A., Mazilu M., Educaia fizic n slujba sntii, Editura Stadion, Bucureti, 1971;

Popescu, A., Febra musculara teorie si practica, 2009.2