MIJLOACE DE TORTURA IN EVUL MEDIU

MIJLOACE DE TORTURA IN EVUL MEDIU

Inchiziția; Mijloace de tortura in Evul Mediu; Tortura la români în timpul Evului

Mediu; Muzeele de tortura;

Inchiziția

Este una dintre dovezile cele mai relevante ale fanatismului religios. Sadici notorii au reușit să își impună propria viziune asupra lumii profitând de monarhi ușor manipulabili, gândirea primitivă și plină de misticism a populației, dar și de interpretarea abuzivă a scripturilor.

Nu doar convingerile creștine rău înțelese au dus la acest proces, ci și beneficiile concrete, întrucât toți cei găsiți vinovați erau deposedați de bunuri, ceea ce a dus și la creșterea bugetelor unor state.

Procesul inchizitorial

Personajul central al tribunalului era inchizitorul(anchetator și judecător, dar și om al Bisericii, care ascultă mărturisirea ereticului și încearcă să îi salveze sufletul). Acesta avea competență teritorială dată prin scrisoare papală.

Inchiziția a promovat agenșți și spioni pretutindeni, silind oamenii să se trădeze unii pe alții, astfel că de multe ori denunțul se făcea nu din conștiința de a păstra valorile adevăratei credințe, ci din ură personală.

Etapele procesului inchizitorial: 1) Vizita inchizitorului cu predica acestuia2) Timpul de grație3) Anchetarea și interogatoriul celor acuzați4) Intervenția avocatului5) Audierea martorilor6) Tortura7) Pronunțarea sentinței8) Executarea acesteia

Procesul inchizitorial În cazul în care persoana acuzată, anchetată și

condamnată nu era mulțumită de sentința primită, putea să o conteste printr-un apel făcut direct către papă.

Pedepsele variau în funcție de gravitatea faptei: amenzi, distrugerea caselor, confiscarea averilor, condamnarea pe viață, posturi îndelungate, pelerinaje, opere de binefacere, biciuirea în public, flagelarea, interzicerea de a îndeplini anumite funcții publice, excomunicarea, arderea pe rug, condamnarea morților în efigie cu dezgroparea cadavrelor și arderea lor.

Mijloace de tortură

Apa a fost folosită de multe ori în cadrul torturilor, scufundarea fiind un mijloc de tortură relativ simplu, dar eficient, aplicat în special pentru vrăjitoare.

Ele erau legate de un scaun și scufundate în apă, până când urmau să își piardă cunoștința, când erau ridicate și apoi scufundate repetat până la mărturisire.

Gâdilitorul spaniol sau Laba Pisicii

Folosită și în Franța sau Anglia, ea presupunea legarea unei persoane de un suport, având mâinile și picioarele fixate. Aceasta era ținută fără haine pe ea, în timp ce inchizitorii îi sfâșiau pielea cu un instrument de metal cu mai multe gheare ascuțite. Rănile sângerau masiv, iar mușchii și oasele puteau fi afectate.

Garota

Folosită în Spania, până în secolul XX, când s-a descoperit că a fost ucis un nevinovat.

Presupunea legarea persoanei de un scaun, în timp ce gâtul îi era prins în garotă, iar apoi zdrobit lent, până când persoana murea prin asfixiere.

Pedeapsa se aplica celor care își mărturiseau faptele, fiind mai ușoară decât arderea pe rug.

Strappado

Presupunea legarea persoanei acuzate de ofense la adresa religiei de mâini; apoi, aceasta era lăsată să atârne multă vreme, durerile devenind imense. Pentru a cauza și mai multă suferință, celor torturați li se legau greutăți de picioare, de multe ori ducând la dislocarea umerilor.

Zdrobitorul de capete

Presupunea un dispozitiv metalic plasat pe capul persoanei acuzate. Un inchizitor se ocupa de comprimarea instrumentului, care cauza dureri groaznice. Mandibula și maxilarul erau zdrobite, apoi craniul se fisura. Adesea, ochii erau dizlocați din orbite, iar persoana murea într-un mod groaznic.

Taurul sicilian (Taurul de bronz)

este o metoda de tortura folosita in Evul Mediu;

a fost inventat in Grecia antica;

forma unui taur, construit din metal (pentru a rezista la caldura degajata de foc);

victima torturii e introdusa inauntrul acestuia si prajita –ca o friptura la cuptor;

Patul de tortura

este un instrument de tortura des uzitat in Evul Mediu ( in special, de Inchizitie );

este prevazut cu scripeti si tamburi;

victima era legata cu sfori de acest “pat”;

scripetii si tamburii intindeau sforile pana cand ariculatiile victimei cedau (in cazul in care nu marturisea);

Fecioara de fier

este un instrument de tortura folosit de inchizitie;

in anul 1515 s-a inregistrat prima folosire a acestui infricosator instrument de tortura;

cusca de metal avea forma unei fecioare;

era prevazuta, in interior, cu tepi asezati strategic in diferite parti ale cutiei astfel incat sa nu omoare victima instantaneu, de data ce era inchisa usa;

de regula, se ajungea la moartea victimei intrucat ranile se infectau de cele mai multe ori;

Pantofii de pedeapsa si Furca ereticilor

doua instrumente de tortura, erau folosite simultan;

pantofii erau din metal, prevazuti in zona calcailor cu tepi;

furca era ancorata in jurul gatului victimei;

victima trebuia sa stea pe varfuri pentru ca tepii sa nu-i strapungea calcaiele si, totodata, cu capul pe spate astfel incat dispozitivul atasat in jurul gatului sa nu-i strapunga sternul’;

Concluzii:

Inchizitia a fost o institutie din cadrul sistemului judiciar al Bisericii Catolice;

Scopul acestei institutii era de a lupta impotriva practicilor considerate aberante la vremea respectiva( vrajitoriei, musulmanilor sau pur si simplu a oamenilor ce nu se conformau practic exigetelor impuse de Biserica Catolica);

Erezia nu se referea strict la religie, ci incadrarea diferea in functie de tara, de obicei incluzand toate formele de comportament deviant: de la blasfemie la homosexuaiate, de la satanism la poligamie;In ceea ce priveste vrajitoria- un exemplu edificator il

constituie cazul Ioanei D’arc (acuzata fiind de vrajitorie a fost arsa pe rug)

Principalele mijloace de tortura folosite au fost: Gadilatorul spaniol sau Laba pisicii GarotaStrappadoTortura cu fierastraulZdrobitorul de capeteTaurul sicilianPatul de torturaFecioara de fierPantofii de fier si Furca ereticilor

Scopul acestor mijloace de tortura atat de des uzitate in Evul Mediu era acela de a extrage de la cei torturati confesiuni, informatii sau in scopul pedepsirii lor.

Tortura la români în timpul Evului Mediu.

Daca metodele de anchetă din ziua de astăzi au ajuns la un nivel de tehnologie greu de imaginat, în urmă cu câteva sute de ani colectarea probelor se făcea cu mijloace la-ndemână.

Spre exemplu, în secolul al XIV-lea, vinovăţia se stabilea de către divinitate, suspecţii de comiterea unor infracţiuni erau arşi în palmă şi bandajaţi, iar dacă după un anumit interval de timp rana se vindeca, suspectul era declarat nevinovat. Dacă plaga avansa, suspectul era declarat vinovat.

Tehnici de tortură care astăzi par inumane erau, pe vremea Imperiului Habsburgic, literă de lege.

În 1768, Împărăteasa Maria Terezia introduce Codul Terezian (cod de procedură penală), prin care infractorii erau torturaţi pentru a-şi mărturisi faptele.

În perioada Mariei Terezia (1717-1780), Banatul şi Transilvania erau sub ocupaţie habsburgică.

Istoria spune că persoanele suspectate de comiterea unor infracţiuni erau supuse torturilor, iar dacă rezistau până la sfârşit fără să depună mărturie, erau eliberate.

Un caz relevant pentru funcţionarea Codului Terezian este al unui afacerist al vremii respective numit Craioveanu. Acesta, împreună cu un sârb şi cu încă un român, Cucu, făceau negoţ (vindeau porci în Valahia şi cumpărau cai, pe care îi vindeau maghiarilor).

După o astfel de tranzacţie, sârbul şi-a luat banii şi a plecat, iar Craioveanu şi Cucu au ascuns banii într-un loc sigur, în pădure. După ce a constatat că toţi banii au dispărut, Cucu a făcut plângere împotriva principalului suspect, Craioveanu.

„A fost dus la acelaşi judecător şi s-a urmat aceeaşi procedură. A stat cu cizma spaniolă două ore, i-au zdrobit picioarele. A urmat apoi o tortură foarte dureroasă. Legat de o scară cu mâinile în sus, a fost ars cu smoală sub braţ. Nici atunci nu a recunoscut şi a fost supus ultimei torturi, iar după trei ore de stat cu mâinile legate la spate şi ridicat în sus, a fost declarat nevinovat şi predat pe mâna medicilor", spune legenda.

Cele mai populare metode de tortură din Evul Mediu au fost:

Trasul în țeapă; Trasul pe roată;

Celebru inȚara Românească datorita domnitorului Vlad Țepeș (n. 1431 - d.1476), trasul în țeapă reprezenta o metodă de tortură foarte sadică și execuție de mare efect asupra populației în timpul Evului Mediu.

Condamnații la o astfel de pedeapsă erau străpunși cu țepe și apoi agățați de obicei pe zidurile cetăților pentru a crea o stare de teamă și a impune autoritatea domnului. Deși era foarte dură, metoda a dat roade în timpul lui Vlad Țepeș, atacurile turcești și tâlhăriile diminuându-se.

Scopul era de a răstigni omul în așa fel, încât moartea să nu urmeze îndată, să nu fie imediată, ci omul să sufere dureri cumplite timp de ore întregi sau chiar zile, până își dădea sufletul.

Se pregătea un țăruș mare, mai lung decât statura unui om, care se va fixa în pământ, vârful fiind ascuțit ca un cui și uns cu seu, ca să alunece. Omul putea fi înfipt în acea țeapă prin mijloc (burtă sau spinare, capul și membrele atârnând spre pământ), dar era riscul de a străpunge un organ vital, și omul murea prea repede.

In metoda cea mai răspândită la

călăii lui Țepeș, victimei culcate la pământ, cu brațele legate la spate, i se înfigea țeapa prin posterior, trăgând apoi de amândouă picioarele legate cu frânghii la glezne. Apoi, se bătea și cu un ciocan de lemn în celălalt capăt al țepei, cu băgare de seamă, pentru a nu străpunge cele două organe de care se știa că provoacă moartea imediată: ficatul și inima. Omul stătea astfel răstignit, în chinuri cumplite, dar cu organele vitale funcționând. Murea cu încetul de suferință, de sete, de foame și de atacul corbilor care veneau atrași de miros.

Ţepeş aplica această pedeapsă boierilor, hoţilor şi criminalilor, turcilor, saşilor, celor invinuiti de inalta tradare şi tuturor acelora care unelteau împotriva lui. Nu o dată s-a întâmplat să se vadă o pădure întreagă de oameni traşi în ţeapă în preajma cetăţii Târgovişte, capitala de atunci a Ţării Româneşti. 

Trasul pe roată era o metodă de execuție larg răspândită în Evul Mediu, dar care s-a aplicat uzual și în secolul al XVIII-lea, un exemplu fiind execuția publică a capilor răscoalei din 1784, Horia și Cloșca (Crișan se spânzurase în temniţă).

Această metodă de execuție presupunea întinderea condamnatului pe o roată mare de car, cu mâinile și picioarele despărțite de-a lungul spițelor. Roata era învârtită și o bară de metal, sau un ciocan masiv, lovea anumite părți ale corpului, sfărmând oasele și cauzând o durere cumplită persoanei supuse acestei cazne (sfărmarea oaselor fiind mult mai dureroasă decât amputările, şi ele des utilizate ca metodă de tortură sau execuţie).