Sorina Stefanescu – Actorie M1

Capitolul 1 – Corpul si capacitatea de psihologizare a actorului ca instrument de lucru

Corpurile noastre pot fi prietenii sau dusmanii nostrii. Este un fapt cunoscut ca modul de

gandire si corpul actorului sunt intr-o interdependenta continua. Exista actori care isi pot

intelege rolul la un nivel foarte adanc dar care nu pot exprima sau transmite publicului

ceea ce simt. Sentimentele si gandurile pe care le au sunt inchise in trupul lor si nu pot

iesi la suprafata. De aceea repetitiile si chiar jucarea rolului devin un chin din cauza

rezistentei pe care propiul corp o opune. Aceasta insa nu este o problema izolata care se

intalneste doar la un anumit tip de actori. Toti artistii indiferent de capacitatea si talentul

lor ajung sa intampine dificultati din cauza rezistentei pe care o opune corpul lor.

Exercitiile fizice pot fi de un real ajutor, dar trebuie construite pe anumite

principii. Corpul unui actor trebuie sa fie lucrat sub un anumita metoda in concordanta cu

cerintele acestei meserii. Care sunt aceste cerinte?

Prima cerinta este o sensibilitate crescuta fata de impulsul creator psihologic.

Acesta nu poate fi obtinut strict prin exercitii fizice. Corpul trebuie sa fie antrenat prin

exercitii lanivel mental astfel incat sa devina ca o membrana sensibila la orice impuls din

afara ei si care poate ingloba imagini, sentimente, emotii.

Actorul contemporan este tentat sa eludeze elementele de psihologizare in

munca sa de construire a rolului si sa acorde o foarte mare importanta actiunilor fizice.

Astfel ajunge sa foloseasca o serie de trucuri si clisee teatrale si in curand ajunge sa

acumuleze un set de rezolvari teatrale si manierisme care oricat de bune ar fi, nu pot

substitui momentele de adevar de pe scena, fiind doar o inlocuire a emotiilor adevarate.

Actorul este o fiinta care are sansa sa experimenteze situatii care omului de rand nu ii

sunt deschise. Iar rolul sau este de a transmite spectatorului, ca un fel de revelatie,

impresiile sale despre aceste situatii asa cum le vede si le intelege.

A doua cerinta este imbogatirea constanta a modului de gandire si a

metodei de psihologizare. Acest lucru se poate obtine prin marirea cercului tau de interes

- citind si incercand sa intelegi si sa iti asumi modul de gandire al personajelor din alte

epoci, care se regasesc in piese sau nuvele sau chiar carti de istorie. Incercand sa intelegi

1

actiunile lor raportat la modul de gandire si de comportament din perioada respectiva.

Trebuie respinsa ideea ca personalitatea omului nu se schimba si ramane aceeasi in orice

timp sau spatiu. De asemenea un bun exercitiu este sa incerci sa intelegi modul de

comportament si gandire al diferitelor natiuni raportandu-te la interesele lor nationale,

comportamentul specific, valori artistice. Stabileste-ti in cap care sunt principalele

diferente dintre aceste natiuni. Apoi intreaba-te de ce fac si actioneaza asa cum o fac?

Care este motorul? Ramanad obiectiv vei reusi sa iti maresti capacitatea de intelegere si

gandire foarte mult. A treia cerinta este supunerea completa a actorului fata de

impulsurile pe care le primesc corpul si mintea actorului. Un adevarat actor profsionist

scoate din vocabularul sau cuvantul „intamplare, accident” si isi concetreaza atentia spre

profesionalizarea actiunilor sale. Si acest lucru se poate obtine doar prin constientizarea si

controlarea corpului si a mintii sale care duc la incredere, libertate in gandire si

creativitate. Cel mai important exercitiu din acest capitol este al noualea

care se refera la refacerea in minte a evenimentelor petrecute peste zi incercand sa

selectezi acele momente care pot deveni evenimente importante. Imagineaza-ti ca

acestea sunt niste scene separate. Gaseste-le un inceput si un sfarsit. Filtreaza-le prin

memorie pana fiecare este o scena se sine statatoare dar care impreuna luate formeaza un

intreg. Fa aceleasi conexiuni cu vietile personalitatilor politice si destinele lor. La fel si

cu persinajele din piese! De asemenea acesta este un bun exercitiu si pentru educarea

simtului auditiv. Asculta o compozitie si incearca sa definesti frazele muzicale

independente si cele care se repeta. Un simt dezvoltat al depistarii ununi inceput si sfarsit

dezvolta capacitatea de a simti intregul unei scene.

Capitolul 2 – Imaginatia si capacitatea de a incorpora imagini

In procesul de aducere aminte apar treptat de la imagini recente (ceea ce ti s-a intamplat

pe parcursul zilei care tocmai a trecut) la imagini care incorporeaza amintiri uitate, teluri

neatinse, succese sau esecuri indepartate pe care mintea le-a ascuns. Nu sunt reconstituite

fidel ca cele care s-au intamplat recent, ci dimpotriva, odata cu timpul au fost modificate.

Acum mintea le urmareste cu si mai mult interes fiind aminitiri neglijate de-a lungul

2

timpului.

Dar in mijlocul acestor amintiri mai apar si cateva imagini care nu iti sunt

cunoscute. Ele sunt produsele Imaginatiei Creatoare. Apar, dispar, revin impreuna cu alte

informatii noi care te surprind si pe tine. Esti absorbit, atras in aceasta atmosfera, in

sentimente de ura, dragoste, bucurie si suferinta cauzate de aceste imagini noi. Mintea iti

este treaza si activa.

Max Reinhardt spunea “ Sunt intotdeauna inconjurat de imagini”. Imaginile te fac sa

razi, sa plangi si iti apar fara nici un fel de avertisment. Dar ele nu sunt independente si

nici intr-o continua schimbare, astfel incat pentru a putea fi incorporate intr-un act artistic

trebuie prelucrate si dezvoltate de catre mintea actorului, nu lasate in stare bruta. Insa nu

trebuie cautate doar justificari mentale si imaginile nu trebuie analizate doar la nivel

mental pentru ca exista posibilitate ca inspiratia sa devina din ce in ce mai saraca, iar

sentimentele sa treaca pe planul doi.

Imaginea trebuie sa fie instrumental cu care actorul sa lucreze de fiecare data cand vrea

sa ajunga la o emotie. Ea iti da impulsul necesar pentru a sonda caracterul personajului pe

care il ai de jucat.

Lucrul cu imaginile devin apreciat de actor in momentul in care realizeaza ca nu trebuie

sa “stoarca” vreun sentiment dintr-o imagine, pentru ca daca aceasta e corecta naste

sentimental de la sine. In momentul in care vezi corect imaginea simti si energia de care e

nevoie pentru a o sustine. De ce este important acest pas in crearea unui personaj?

Trasaturile pe care un autor le schiteaza personajului in opera sa este create alui nu a ta ca

actor. Munca unui actor este de a descoperi justificarile psihologice ale unui personaj. Nu

exista nici o fiinta umana care este usor de inteles sau al carei character este evident de

trasat.

Un actor adevarat nu patrunde doar la suprafata in mecanismul psihologic al personajului

impunandu-si personalitatea dezvoltand astfel un manierism, ci cauta sa “imprumute” cat

mai multe trasaturi ale personajului pe care il joaca. Unul dintre cele mai neplacute efecte

ale manierismului este ca il face pe actor s afie mai interesant in viata private decat atunci

cand acesta se afla pe scena.Utilizand aceleasi mijloace actorul devine lipsit de

imaginative – toate personajele ajung sa ii semene si sa nu se mai diferentieze prin nimic.

Imaginatia creatoare este principalul instrument prin care actorul gaseste modul de

3

exprimare al personajului asa cum il intelege el. Si cum ar putea face asta daca nu poate

patrunde adanc in “viata interioara” a personajului? Exercitiul pentru a

dezvolta imaginatia creatoare este de a lua o carte, a o deschide la intamplare si a alege

un cuvant din ea. Pornind de la acel cuvant constientizeaza imaginile care iti vin in cap.

Fixeaza-ti atentia pe ele, apoi continua exercitiul cu alte cuvinte. Dupa un timp continua

cu pasul urmator al exercitiului : dupa ce ai constientizat imaginea, uita-te la ea pana

incepe sa se miste, sa formeze o “viata” a sa. Apoi incerca sa intervii punund intrfebari

sau dandu-ti ordine - cum ar fi sa te asezi asa cum ai constientizat ca era pozitia corpului

tau in imagine etc. Apoi schimba ritmul scenei.

Urmatorul exercitiu are rostul de a dezvolta flexibilitatea imaginatiei. Gandeste-te la o

imagine si studiaz-o in detaliu. Apoi transform-o incet intr-alta imagine. De exemplu : un

tanar devine gradat un om in varsta si vice-versa. Transformarea imaginilor trebuie sa fie

facuta incet, continuu ca intr-un film. Cu timpul daca exercitiul este facut cu rabdare va

exista un moment cand imaginea va fi atat de puternica incat actorul nu va putea rezista

dorintei de a o incorpora si de a o juca. Cand simtiti aceasta dorinta, lasati-va liberi si

jucati-va!

Capitolul III – Improvizatia de ansamblu

Scopul final si cel mai inalt al fiecarui artist este dorinta de a se exprima liber si complet.

Un artist care nazuieste sa isi exprime convingerile launtrice o face improvizand cu

propriile sale instrumente, cu forma sa specifica de arta.Aceslasi lucru este valaabil si

pentru arta actorului.

Daca un actor se limiteaza numai la rostirea textului prevazut si la executarea indicatiilor

regizoruli va deveni sclavul creatiilor altora, iar profesiunea lui devine ocazionala. El face

greseala de a crede ca autorul si regizorul fac munca de creatie si improvizatie si ca nu

mai este loc pentru exprimarea individualitaii lui creatoare.

Textul dat si actiunea sunt bazele improvizatiei pentru un actor. Cum rosteste textul si

cum executa actiunea sunt cai deschise catre un vast camp de improvizatii.Sunt moduri

4

prin care actorul se poate exprima liber. Actorul trebuie sa inceapa prin a refuza sa se

joace pe sine insusisau sa recurga la clisee cunoscute. Daca inceteaza sa trateze rolurile

sale ca pe niste linii drepte si incearca o caracterizare fina pentru fiecare déjà face un

prim pas catre improvizatie.

Un actor cu cat isi dezvolta mai mult aptitudinile de aimproviza cu atat va gusta mai

repede din sentimentul de libertate si se va imbogati sufleteste.

Exercitiul 12 – pentru studiu individual

- Stability care sunt momentele de inceput si de sfarsit ale improvizatiei. Ele trebuie sa fie

fragmente de actiuni bine definite.De exexmplu – te ridici de pe scaun si afirmi ceva cu

convingere, iar la final te asezi si incepi sa citesti o carte cu atentie.

Orice posibilitate este deschisa in functie de dispozitia de moment sau in functie de

lucrurile accidentale care se pot intalni pe parcursul improvizatiei. Vocea launtrica este

cea care dicteaza schimbarile psihologice, iar actiunile decurg de aici. Subconstientul

sugereaza lucruri care nu pot fi prevazute de nimeni, nici chiar de propria persoana, ceea

ce inseamna ca persoana care face exercitiul trebuie sa se lase complet in seama spiritului

sau de improvizatie. Scopul final este cel care va conduce imaginatia ca un far calauzitor.

Actiunea, pozitia corpului starea de spirit trebuiestabilite exact pentru momentul de

inceput si final, intre cele doua limite putandu-se desfasura spontan.

Libertatea reala de improvizatie trebuie sa fie bazata intotdeauna pe necesitate. Altfel ea

va degenera in arbitrar sau nehotarare. Fara un inceput care sa impinge actiunea si un

final care sa o completeze actorul va rataci fara scop.

Simtul de libertate este incapabil sa porneasca o actiune ara orientare si fara scop. Intriga

textul, ritmul, sugestiile autorlui si ale regizorului, jocul celorlalti parteneri, toate acestea

determina neecsitatile si deiversele lungimi intre ele la care trebuie sa te acomodezi ca

actor.

5

Exercitiul se poate dezvolta stabilind limite si necesitati necesare. Pentru studiul

individual sunt necesare 5 minute pentru fiecare improvizatie. Apoi se poate adauga intre

inceput si final.

Rezultatul exercitiului este dezvoltarea psihologiei actorului care improvizeaza. Aceasta

psihologie se mentine in timp ce se indeplinesc toate cerintele necesare. Artadramatica

este o improvizatie permanenta. Acest exercitiu are ca efecte :

posibilitatea executarii cu precizie necesitătile impuse

pastrarea spiritului de actor care improvizează

Senzatie de incredere deplină in sine, impreună cu aceea de libertate si bogătie lăuntrică

Exercitiul XIII

Fiecare membru trebuie sa faca un efort pentru a-si deschide receptivitatea launtrica fata

de fiecare membru al grupului si cauta sa fie constient de prezenta individuala a fiecaruia.

Este un proces de receptare. Exercitiul este menit sa formeze mijloace psihologice pentru

stabilirea unui contact profesional ferm cu partenerii.

Capitolul IV – Atmosfera si sentimentele individuale

Exista doua con ceptii despre scena :

spatiu gol care, din cand in cand, se umple cu actori, decoruri si personal de serviciu.

Ceea ce apare pe scenă este elementul vizibil si auzibil.

lume pătrunsă de o anume atmosferă puternică, magnetică. Această atmosferă le dădea

actorilor inspiratie si fortă pentru creatiile viitoare si cu greu se despart acestia de ea.

Orice fenomen si eveniment isi are propria atmosferă specifică.

Atmosfera este cea care creează o legătura intre actori si spectatori, adanceste perceptia

spectacolului, solicită si trezeste sentimentele prin care intelegerea va fi amplificată. Ea

6

exercită o influentă foarte puternică asupra jocului nostru: detalii sau nuante apărute

spontan, plăcerea jocului. Atmosfera te indeamnă să joci in concordanta cu ea.

In viziunea lui Michael Cehov exista doua tipuri de sentimente : cele subective

(sentimente individuale)si cele obiective (atmosfera scenelor). Nu pot exista in acelasi

timp soua atmosfere dierite. Cea mai puternica o copleseste pe cea mai slaba. Atmosera

se poate crea prin mijloace pur teatrale : luminile: umbre, culori,decorurile, efectele

muzicale şi sonore, gruparea actorilor, vocile cu o mare varietate timbrală. Ara atmosfera

un spectacol este un mecanism lipsit de viata.

Exercitul XV

Incepe prin observarea vietii inconjuratoare. Cautarea diferitelor atmosfere care pot fi

surprinse. Observarea oamenilor in timp ce sunt inconjurati de o anumita atmosfera daca

se misca si vorbesc in concordanta cu ea.

Actorul trebuie sa incerce sa se supuna deliberat anumitor atmosfere. Sa vorebeasca sau

sa se miste in coincordanta cu ea sau dimpotriva sa lupte contra ei, mentinand sentimente

care ii sunt impotriva.

Stadiul urmatpor al exercitiului este de a alege o atmosfera bine definita si apoi realizarea

unui gest cu bratul si apoi cu mana. Se observa ca miscarea este in armonie cu atmosfera

care este imprejur.

Cand se lucreaza la o piesa actorul trebuie sa o citeasca atent sa caute sa ii inteleaga

atmosfera ei imaginandu-si scenele de mai multe ori. Exercitiile pentru atmosfera dau

ceel mai bune rezultate cand sunt facute in grup.

Exercitiul XV

Actorul executa o miscare simpla, naturala : ia un obiect de pe masa, deschide fereastra,

merge in jurul camerei.Apoi acesta trebuie sa o investeasca cu anumite calitati,

executand-o calm, cu tristete, cu nervozitate, amaraciune, siretenie sau duiosie.

Aceste miscari se repeta pana cand senzatia va fi in intrega sa fiinta, iar sentimentele

devin cu usurinte corespondente actiunii.

7

Capitolul V - Gestul psihologic

In capitolele precedente se vorbeste depre posibilitatea de a starni si imblanzi

sentimenetele cu ajutorulunor mijloace indirecte. Acelasi lucru este valabil si pentru

dorinte, pofte, nazuinte, elanuri si aspiratii care se afla in sfera puterii noastre de vointa.

Si se gaseste in miscare, gest.

Daca de exemplu trebuie sa joci un personaj care la prima impresie are o vointa puternica

si fara frau, este stapanit de dorinte despotice, de dominatie. Trebuie cautata o miscare

care sa cuprinda toate caracteristicile de mai sus. Daca miscarea este puternica si bine

conturata, repetata de mai multe ori, ea va tinde sa intareasca vointa actorului.

Toate miscarile si interpretarile lor se numesc gesturi psihologice, iar scopul lor este de a

influenta, modela si armoniza intreaga viata interioara cu scopurile si intentiile sale

artistice.

Aplicarea gestului psihologic

Ca actor ai in fata ta un text in care ai un rol. Este o lucrare literara fara viata pe care

trebuie sa o transformi intr-o piesa vie, scenica.Cu cat mintea stie mai multe despre

personaj, cu atat mai greu este sa il interpretezi. Chiar daca ai foarte bine reprezentate

mental sentimentele personajului nu inseamna si ca poti resimti cu sinceritate trairile sale.

Daca se aplica gestul psihologic pentru a studia personajul, actorul recurge la toate fortele

sale creatoare si nu devine un actor rutinat. Intuitia si imaginatia creatoare sunt cele care

dau actorului o idee oarecare despre personaj. Cea mai buna cale de a incepe cautarea

gestului psihologic este de a te intreba care este tendinta principala a personajului si cand

gasesti raspunsul chiar daca nu este decat o aluzie, se poate incepe construirea GP bucata

cu bucata folosind la inceput doar mana si bratul. Odata pornit pe acest drum va fi mai

usoara tranzitia catre umeri, gat, picioare si restul corpului pana cand intregul trup va fi

cuprins.

Daca personajul este introvertit sau extrovertit tendinta lui principala este de a se

deschide sau inchide la influentele venite de sus. In acest caz se porneste de la o pozitie

mai mult sau mai putin inchisa, in loc sa se porneasca de la un neutra.

8

Dupa ce s-a asimilat continutul unui GP pregatirea detaliilor in repetitiile de scena va

deveni o sracina usor de indeplinit. GP da coloana vertebrala a personajului.

Intrebarea cea mai frecventa estedaca GP este cel adecvat sau nu personajului. Raspunsul

il poate sti doar actorul care lucreaza. Este adecvat daca va multumeste ca artisti.

Cautarea Gp este importenta pentru ca miscarile obisnuite de zi cu zi sunt incapanile sa

ne activeze vointa fiind limitate, slabe si particularizate. Ele nu umplu intregul corp,

psihic si suflet, in timp ce GP le cuprinde pe toate.

Este oarte important soi tempo-ul in care se lucreaza GP dupa ce a fost gasit. Pentru ca

iecare trece in viata printr-un tempo diferit, depinzand de temperamentul si de soarta

fiecarui om.

Exercitul XVI

Luati ca ilustrare GP al adunarii calme in voi insiva. Gasiti o prpozitie care sa ii

corespunda. Repetati cuvintele impreuna cu gestul astfel incat intensitatea vointei

stapanite sa patrunda in psihic si in voce. Apoi incercati sa faceti schimbari usoare in GP.

Curand veti observa ca in timp ce actionati , in timp ce souneti textul, GP este mereu

prezent in gandurile voastre. El va conduce ca un indrumator invizibil si care va va

inspira in omentele in care este necesara inspiratia.

GP nu trebuie arat niciodata auditoriului. El este scheletul rolului si trebuie sa ramana

ascuns publicului!

9