Marguerite Yourcenar - Izbavirea Lui Wang-Fo

7
Marguerite Yourcenar Marguerite Yourcenar (19031987) , scriitoare de nationalitate francezã si americanã, prima femeie aleasã în Academia Francezã (în 1980). Izbãvirea lui WangFo (din volumul Povestiri orientale, Editura Humanitas) Bătrînul pictor WangFo şi discipolul său Ling rătăceau pe drumurile nesfîrşite ale regatului Han. Străbăteau ţara încet, pentru că WangFo se oprea noaptea să contemple stelele şi ziua să privească libelule. Povara celor doi era uşoară. Lui WangFo nu lucrurile îi erau dragi, ci imaginile lor, şi nimic nu i se părea vrednic de a fi dobîndit în afară de pensule, borcane cu lac şi cerneluri de China, suluri de mătase ori hîrtie de orez. Erau săraci, pentru că WangFo îşi dădea picturile în schimbul unei străchini de fiertură şi nici nu voia să audă de arginţi. Discipolul său Ling, ducînd în spinare un sac ticsit de schiţe, mergea respectuos încovoiat, ca şi cînd ar fi dus în spinare bolta cerului, în mintea lui, sacul era plin de munţi acoperiţi cu zăpadă, de rîuri curgînd primăvara şi de chipul lunii strălucind în nopţile de vară. Ling nu era, după obîrşia sa, dintre cei ce colindă drumurile alături deun bătrîn care pune stăpînire pe zori şişi însuşeşte amurgul. Tatăl său fusese, la vremea lui, zaraf de aur. Mama lui — singura odraslă a unui neguţător de jad care îi lăsase averea, blestemîndo însă că nu ia fost fecior. Ling crescuse întro casă în care bogăţia îl ferea de primejdii. Viaţa aceasta ocrotită cu grijă îl făcuse sperios: îi era frică de insecte, de tunet şi de chipul morţilor. Cînd a împlinit cincisprezece ani, tatăl lui ia ales o soţie, o soţie frumoasă, pentru ca gîndul că îşi face fiul fericit săi mîngîie tristeţea nopţilor, bune acuma numai pentru somn. Soţia lui Ling era gingaşă ca o trestie, neprihănită ca laptele, dulce ca apa gurii, sărată cum sînt lacrimile. După nuntă, părinţii lui Ling, în nesfîrşita lor discreţie, au murit. Fiul lor a rămas singur în casa zugrăvită întrun roşu viu, în tovărăşia soţiei lui, care veşnic zîmbea, şi a unui prun care, în fiecare primăvară, era năpădit de flori trandafirii. Ling ajunse so iubească pe femeia aceea cu inima limpede, aşa cum îţi e dragă o oglindă care nuşi pierde niciodată luciul, un talisman care te apără mereu. Se ducea prin ceainării doar din supunere fată de modă. Pentru acrobaţi si pentru dansatoare avea un gust moderat. Întro noapte de toamnă sa nimerit la aceeaşi masă de tavernă cu WangFo. Bătrînul băuse, ca să poată picta mai bine un om beat; capul îi era înclinat întro parte si nui era de tot uşor

description

literatura

Transcript of Marguerite Yourcenar - Izbavirea Lui Wang-Fo

  • MargueriteYourcenar

    MargueriteYourcenar(19031987),scriitoaredenationalitatefrancezsiamerican,primafemeiealeasnAcademiaFrancez(n1980).

    IzbvirealuiWangFo(dinvolumulPovestiriorientale,EdituraHumanitas)

    Btrnul pictor WangFo i discipolul su Ling rtceau pe drumurile nesfrite ale regatuluiHan.

    Strbteau ara ncet, pentru c WangFo se oprea noaptea s contemple stelele i ziua spriveasc libelule. Povara celor doi era uoar. Lui WangFo nu lucrurile i erau dragi, ciimaginile lor, i nimic nu i se prea vrednic de a fi dobndit n afar de pensule, borcane culac i cerneluri de China, suluri de mtase ori hrtie de orez. Erau sraci, pentru c WangFoi ddea picturile n schimbul unei strchini de fiertur i nici nu voia s aud de argini.Discipolul su Ling, ducnd n spinare un sac ticsit de schie, mergea respectuos ncovoiat,ca i cnd ar fi dus n spinare bolta cerului, n mintea lui, sacul era plin de muni acoperii cuzpad, de ruri curgnd primvara i de chipul lunii strlucind n nopile de var.

    Ling nu era, dup obria sa, dintre cei ce colind drumurile alturi deun btrn care punestpnire pe zori ii nsuete amurgul. Tatl su fusese, la vremea lui, zaraf de aur. Mamalui singura odrasl a unui negutor de jad care i lsase averea, blestemndo ns c nuia fost fecior. Ling crescuse ntro cas n care bogia l ferea de primejdii. Viaa aceastaocrotit cu grij l fcuse sperios: i era fric de insecte, de tunet i de chipul morilor. Cnd amplinit cincisprezece ani, tatl lui ia ales o soie, o soie frumoas, pentru ca gndul c iface fiul fericit si mngie tristeea nopilor, bune acuma numai pentru somn. Soia lui Lingera ginga ca o trestie, neprihnit ca laptele, dulce ca apa gurii, srat cum snt lacrimile.Dup nunt, prinii lui Ling, n nesfrita lor discreie, au murit. Fiul lor a rmas singur ncasa zugrvit ntrun rou viu, n tovria soiei lui, care venic zmbea, i a unui pruncare, n fiecare primvar, era npdit de flori trandafirii. Ling ajunse so iubeasc pe femeiaaceea cu inima limpede, aa cum i e drag o oglind care nui pierde niciodat luciul, untalisman care te apr mereu. Se ducea prin ceainrii doar din supunere fat de mod.Pentru acrobai si pentru dansatoare avea un gust moderat.

    ntro noapte de toamn sa nimerit la aceeai mas de tavern cu WangFo. Btrnul buse,ca s poat picta mai bine un om beat capul i era nclinat ntro parte si nui era de tot uor

  • s msoare distana dintre mna lui i ceac. Rachiul de orez i dezlegase limba acestuimeter altminteri taciturn i, n seara aceea, Wang vorbea ca i cnd tcerea ar fi fost unperete, iar vorbele nite culori de aternut pe albul lui. Datorit lui, Ling a izbutit s vadfrumuseea chipurilor de oameni bei, pierdute n aburul buturilor fierbini, splendoareacafenie a crnurilor nu deopotriv atinse de flcri, rozul minunat al petelor de vin risipite,ca nite vetede petale, pe feele de mas. O rbufnire de vnt sfie fereastra, o pal de ploaiestrbtu n ncpere. WangFo se aplec si arate lui Ling dra palid a fulgerului, iar Ling,uimit de frumuseea ei, a ncetat s se mai team de furtun.

    Ling plti butura btrnului pictor. i, cum WangFo nu avea nici bani, nici adpost, 1apoftit, cu smerenie, s locuiasc la el. Au plecat mpreun. Ling avea cu el un felinar, a cruilumin aprindea n bltoace neateptate focuri, n seara aceea trzie Ling a aflat cu mirare cpereii casei sale nu snt roii, cum credea el, ci c au culoarea unei portocale nc nu tocmaiputrede, n curte, WangFo remarc forma delicat a unui arbust de nimeni luat n seampn atunci i l compar cu o tnr ce i rsfira prul ca s se usuce. n coridor urmrifermecat mersul ovielnic al unei furnici dea lungul crpturilor din zid, iar groaza luiLing pentru aceste mrunte fpturi se risipi. i atunci, nelegnd c WangFo i druise unsuflet nou i o nou putere de a vedea lucrurile, Ling 1a poftit respectuos pe btrn s seculce n odaia n care muriser prinii lui.

    De ani i ani WangFo visa s fac portretul unei prinese de odinioar, cntnd din luth subo salcie. Nici o femeie nu era ndeajuns de ireal ca si slujeasc drept model, Ling ns,nefiind femeie, a putut so fac. Dup aceea WangFo a hotrt c vrea s picteze un tnrprin trgnd cu arcul la poalele unui cedru uria. Nici un brbat de pe atunci nu erandeajuns de ireal ca si slujeasc de model. Ling ns a puso s pozeze pe soia lui, subprunul din grdin. Apoi WangFo a pictato n costum de zn printre norii asfinitului i eaa plns, pentru c simea n asta o prevestire a morii. De cnd lui Ling i plcea mai puin deea dect de portretele pe care le fcea WangFo, chipul ei a nceput s se vetejeasc, cafloarea btut de un vnt cald sau de ploile verii. Intro diminea au gsito spnzurat deramurile prunului roz: capetele earfei care o sugruma pluteau n vnt amestecate cu prulei prea i mai firav ca de obicei, i pur ca femeile frumoase slvite de poeii de odinioar.WangFo a mai pictato nc o ultim oar, pentru c i plcea tenta aceea verzuie care sentinde pe chipurile morilor. Discipolul su i pregtea culorile, iar ndeletnicirea asta icerea atta srg nct uit s verse lacrimi.

    Ling ia vndut rnd pe rnd sclavii, obiectele de jad i petii din iaz pentru a putea cumpramaestrului borcane cu cerneal venite din Apus. Cnd na mai fost nimic n cas, au prsito, iar Ling a lsat n urm, nchis, poarta trecutului su. WangFo se sturase deun ora ncare chipurile nui mai puteau destinui nici un secret de urenie si nici de frumusee, astfelc maestrul i discipolul au nceput s pribegeasc mpreun pe drumurile fr capt alempriei Han.

    Faima lor ajungea mai grabnic dect ei n sate, la poarta castelelor, n pridvorul templelor,unde pelerinii temtori veneau s se adposteasc de umbrele serii. Se spunea c WangFoera n stare s dea via picturilor sale printro singur tu de culoare pe care o adugaochilor lor. ranii veneau sl roage s le picteze vreun cine de paz, iar seniorii cereau dela el imagini de soldai. Preoii l onorau pe WangFo ca pe un nelept oamenii din popor setemeau de el ca de un vrjitor. Wang se bucura de mulimea aceasta de preri diferite, care iddeau prilejul s studieze expresiile de recunotin, de team sau de veneraie care l

  • nconjurau.

    Ling cerea de mncare, i veghea maestrul cnd dormea si profita de extazele lui pentru aimasa picioarele. Cnd se lumina de ziu, n timp ce btrnul era cufundat nc n somn, pleca lavntoare de peisaje sfioase, pitite dup trestii. Seara, cnd maestrul, istovit, i azvrlea pensulelela pmnt, Ling le aduna. Cnd Wang era trist i vorbea despre povara anilor si, Lin'g i arta,zmbind, trunchiul vnjos al vreunui stejar btrn cnd Wang era vesel i spunea glume dupglume, Ling se prefcea, umil, c l ascult.

    Intro zi, la apusul soarelui, au ajuns n cartierele mrginae ale oraului imperial, iar Ling apornit s caute pentru WangFo un han unde s petreac noaptea. Btrnul sa nfurat n nitezdrene i Ling sa culcat lng el, sl nclzeasc, pentru c primvara abia dac mijise, iarpmntul bttorit pe care se culcaser era nc ngheat, n zori, sau auzit pai grei rsunnd pecoridoarele hanului, oaptele nfricoate ale hangiului i porunci rstite ntro limbbarbar.PeLing 1au cuprins fiori de spaim, amintindui c n ajun furase o turt de orezpentru maestrul su. ncredinat c veneau sl aresteze, se ntreba cine o sl ajute a doua zi peWangFo s' treac vadul peste rul urmtor.

    Soldaii au intrat, ducnd felinare. Flacra lor, strbtnd prin hrtia pestri, arunca luciri roiisau albastre pe ctile de piele. Coarda cte unui arc vibra pe umerii lor, i cei mai fioroi scoteaubrusc mugete fr noim. Au pus o mn grea pe ceafa lui WangFo, care nu sa putut mpiedicas nu observe c mnecile nu se asortau la culoare cu mantalele lor.

    Sprijinit de discipolul su, WangFo i urm pe soldai, poticninduse prin hrtoapele ulielor.Gloata trectorilor oprii si priveasc i btea joc de aceti doi criminali, dui fr ndoial s lise taie capul. La ntrebrile lui Wang soldaii rspundeau cu un rnjet slbatic. Minile btrnuluistrnse cu o funie ptimeau, iar Ling, dezndjduit, i privea maestrul zmbind. Era felul lui, maitandru, de a plnge.

    Au ajuns la intrarea n palatul imperial, ale crui ziduri violete se nlau, n puterea zilei, ca omare pnz n amurg. Soldaii 1au perindat pe WangFo prin nenumrate ncperi ptrate saurotunde, a cror form simboliza anotimpurile, punctele cardinale, principiul masculin i pe celfeminin, longevitatea, prerogativele puterii. Uile se nvrteau n jurul osiei scond un sunetmuzical, i erau astfel nchipuite nct, traversnd palatul de la rsrit la apus, parcurgeai toatgama muzical. Gndul care alctuise ntregul urmrise s deaideea unei atotputernicii i aunei subtiliti mai mult dect omeneti, i simeai c cele mai mici porunci rostite aici aveaua fi definitive i cumplite ca nelepciunea strbunilor. De la o vreme aerul a nceput s serreasc se aternu o att de adnc tcere nct nici mcar un om supus la cazne nar ficutezat s ipe. Un eunuc ridic o perdea soldaii pornir s tremure ca nite femei i micaceat intr n sala unde edea pe tron Fiul Cerului.

    Era o mare ncpere fr perei, susinut de coloane groase din piatr albastr. Dincolo detrunchiurile de marmur se ntindea o grdin, i fiecare floare de acolo era dintro specierar, adus aici de dincolo de oceane. Dar nici una dintre ele nu avea parfum, pentru ca nucumva plcutele miresme s tulbure meditaia Dragonului Celest. Din respect pentru tcerean care erau cufundate gndurile sale, nici o pasre nu era ngduit nluntrul incintei ifuseser alungate pn i albinele. Un zid uria desprea grdina de restul lumii, pentru cavntul, care trece peste hoituri de cini i peste leurile care zac pe cmpurile de btaie, s nucumva si ia ngduina s adie peste mneca mpratului.

    Stpnul Celest era aezat pe un tron de jad i, dei nu avea nici douzeci de ani, minile sale

  • erau zbrcite ca ale unui btrn. Haina lui era albastr pentru a nchipui iarna, iverdepentru a aminti de primvar. Chipul i era frumos, dar impasibil ca o oglind aezatprea sus ca s reflecte altceva dect astrele i cerul implacabil. La dreapta lui edea MinistrulPlcerilor Perfecte, la stnga Sfetnicul Chinurilor Legiuite. Deoarece curtenii, nirai lapicioarele coloanelor, i ainteau urechile ca s aud cel mai mic cuvnt rostit de buzele lui,mpratul luase deprinderea s vorbeasc aproape n oapt.

    Dragon Celest, spuse, prosternat, WangFo, snt btrn, snt srac, snt slab de puteri. Tueti ca vara, iar eu semn cu iarna. Tu ai Zece Mii de Viei iar eu am doar una, i aceea pesfrite. Cu ce team suprat? Iat, miau legat minile, dar minile mele nu iau adusvreodat umbra unei vtmri.

    M ntrebi cu ce mai suprat, btrne WangFo? zise mpratul.

    Glasul lui era att de melodios nct strnea plnsul. Ridic mna dreapt, pe care rsfrngerile pardoselii de jad o fceau s par verdealbastr ca o plant din adncul mrii, iarWangFo, uimit de lungimea degetelor sale zvelte, ncerca si aminteasc dac nu cumva ifcuse mpratului, sau unuia din tre naintaii lui, vreun portret mediocru, vred nic depedeapsa cea mai grea. Lucru greu de crezut, de vreme ce pn atunci WangFo nu preaclcase pe la curtea mprailor, preferind cocioabele ranilor sau, n orae, maha laleleprostituatelor i, dea lungul cheiurilor, crciumile unde se ncaier hamalii.

    M ntrebi cu ce mai suprat, btrne WangFo? mai ntreb o dat mpratul, aplecndui gtul firav spre moneagul carel asculta, i voi spune. Numai c veninul alto ra nu poateptrunde n noi dect prin cele nou deschizturi ale fiinei noastre si de aceea, pentru ca stii cu ce miai greit, tre buie s te preumblu pe drumurile amintirii i si povestesc viaamea ntreag. Tatl meu adunase o colecie de picturi ale tale i le aezase n sala cea maisecret a palatului, convins c personajele din tablouri, n prezen a crora profanii nu i potpleca ochii, tre buie ferite de privirile lor. Iar eu, btrne WangFo, am crescut n slile acelea,n jurul meu fusese ornduit singurtatea, ca s pot crete n adncul ei. Pentru ca sufleteleome neti s nu mproate cu tina lor candoarea mea, frmntarea nepotolit a viitorilor meisupui a fost inut departe de mine, i nimnuia nui era ngduit s treac prin faapragului meu, ca nu cumva umbra aceluia, brbat ori femeie, s ajung pn la mine. Ceiciva slujitori care mi fuseser hrzii se iveau ct mai rar cu putin orele se perindau ncerc culorile picturilor tale se nviorau cu zorii i pleau cu amurgul. Noaptea, cnd nuizbuteam sa dorm, le priveam i, vreme de zece ani, leam privit noapte de noapte. Ziua,aezat pe un covor al crui desen l tiam pe de rost, visam la bucuriile pe care avea s mi leaduc viitorul, mi reprezentam lumea, cu tara Han n mijlocul ei, ca pe cmpia monoton iconcav a minii, pe care o brzdeaz liniile de ursit ale celor Cinci Fluvii, n preaj m,departe, marea unde se nasc montri, iar, si mai departe, munii pe care se sprijin ce rul. i,ca s mi pot reprezenta toate acestea, m slujeam de picturile tale. Mai fcut s cred cmarea seamn cu ntinderea nemr ginit de ap aternut pe pnzele tale, att de albastrnct o piatr, cznd n ea, nar putea s se prefac dect ntrun safir c femeile se deschid ise nchid ca nite flori, aidoma fp turilor care plutesc, minate de vnt, pe aleile grdinilortale c tinerii rzboinici cu mijloc subire care pzesc fortreele de pe hotare snt ei niinite sgei care i pot strpunge inima. Cnd am mplinit aisprezece ani, am vzutdeschiznduse uile care m despreau de lume: am urcat pe terasa palatului ca s privescnorii, dar nu erau aa frumoi ca norii asfiniturilor tale. Am cerut s mi se aduc litierazdruncinat pe nite drumuri cu al cror noroi i cu ai cror bolovani nu eram deprins, am

  • strbtut provinciile Imperiului, dar fr s gsesc undeva grdinile tale plinede femei ceseamn cu licuricii, femeile tale, al cror trup este el nsui o grdin. Prundiul rmurilorma nstrinat de oceane sn gele osndiilor este mai puin rou dect rodiile nfiate npnzele tale pduchernia satelor m mpiedic s vd frumuseea orezriilor carneafemeilor vii mi repugn ca aceea ce atrn de crligele mcelarilor i mi se face sil auzindrsul grosolan al soldailor mei. Mai minit, WangFo, btrne impostor: lumea nu estealtceva dect o ngrmdire de pete confuze, mnjite pe vid de un pictor z natic, tersemereu de lacrimile noastre, mpria Han nu este mpria cea mai frumoas, iar eu nuisnt mpratul. Singurul imperiu n care merit s domneti este acela n care ptrunzi tu,btrne Wang, pe calea celor O Mie de Conture i a celor Zece Mii de Culori. Doar tudomneti netulburat peste muni acoperii de o zpad care nu se topete niciodat, pestecmpii de narcise fr de moarte. Iat, WangFo, de ce mam tot gndit ce supli ciu i secuvine ie, ale crui vrji mau dez gustat de tot ce am i mau fcut s tnjesc dup ceva deneavut. Aadar, ca s te nchid n singura temni din care s nu ai cum s scapi vreodat,am hotrt s i se ard ochii, pentru c ochii ti, WangFo, snt cele dou pori magice princare intri n mpria ta i, pentru c minile tale snt cele dou ci cu zece ramuri care tecluzesc n centrul ei, am hotrt s i se taie. Mai neles tu oare, btrne WangFo?

    Auzind sentina aceasta, discipolul Ling scoase din bru un cuit tirbit si se npusti asuprampratului. Doi soldai din gard lau oprit. Fiul Cerului surse i adug ntrun suspin:

    i te mai ursc, btrne WangFo, i pentru c ai tiut s te faci iubit. Iar pe cinele acestasl ucidei.

    Ling sri un pas nainte, pentru ca sngele lui s nui mproate btrnului maestru hai na.Unul dintre soldai nl sabia, i capul lui Ling se desprinse din ceaf ca o floare rete zat.Slujitorii l luar deacolo i WangFo, dezndjduit, admir frumuseea petei stacojii pe caresngele discipolului su o fcea pe luciul verde al pardoselii de piatr.

    mpratul fcu un semn i doi eunuci sterser ochii lui WangFo.

    Ascult, btrne WangFo, zise mpratul, i lasi lacrimile s se zvnte, clipa aceasta nu epentru plns. Rmiei ochii limpezi i nenceosat s fie nc scurta lumin ce lea mairmas. Nu doar din rzbunare i vreau moartea nu numai din cruzime vreau s te vdptimind. Am alte planuri, btrne WangFo. Am n colecia operelor tale o picturminunat, n care se oglindesc munii, limanurile rurilor, marea. E drept c snt nespus demicorate, au ns o putere de a fi prezente mai mare dect chiar a obiectelor, asemeneaimaginilor ce se reflect pe suprafaa unei sfere. Numai c pictura aceasta nc nai terminato, WangFo, iar capodopera ta este abia un nceput. De bun seam, n timp ce pictai, aezatundeva ntro vale singuratic, tia luat ochii vreo pasre trecnd n zbor ori vreun copil carealerga dup ea. Iar ciocul psrii, sau obrajii copilului, teau fcut s uii pleoapele albastreale undelor. Nai terminat de zugrvit dantela vemntului mrii, nici prul de alge alstncilor. WangFo, voiesc s i consacri ceasurile de lumin care iau rmas ca s terminipictura aceasta, care va cuprinde astfel ultimele secrete ale anilor ti lungi. Snt sigur cminile tale, care vor cdea curnd, nu or s tremure pe pnza de mtase i c infinitul vaptrunde n lucrarea ta prin aceste hauri ale durerii. i nu ncape ndoial c ochii tai, npragul stingerii, vor descoperi lucruri de dincolo de hotarul cel mai deprtat al simuriloromeneti. Acesta este planul meu, btrne WangFo, i pot s te silesc sl duci la capt. Dacrefuzi, nainte de a te orbi, voi pune s se ard toate operele tale, iar atunci ai s fii ca unprinte ai crui fii au fost mcelrii, rpinduise astfel ndejdea oricror urmai. Ar fi ns

  • mai bine s poi nelege c aceast ultim porunc nu este dect rodul buntii mele. Pentruc bine tiu c pnza este singura iubit pe care o vei fi mngiat vreodat. Iar ai pune landemn pensule, culori i cerneal cu care s te ndeletniceti n ultimele tale ceasuri e cumai face unui osndit la moarte pomana unei tinere trfe.

    La un semn, cu degetul mic, al mpratului, doi eunuci au adus, cu respect, picturaneterminat n care WangFo ncepuse s atearn imaginea cerului i a mrii. WangFo iterse lacrimile i surse, pentru c schia i aducea aminte de tinereea sa. Era mrturia uneiprospeimi a sufletului de care WangFo nu mai era acuma n stare i totui picturii i lipseaceva. La vremea cnd o zugrvise, WangFo nu contemplase nc destui muni, nicindeajuns de multe stnci scldndui n apele mrii feele goale i nu se lsase nc pedeplin ptruns de tristeea amurgului. WangFo alese una dintre pensulele pe care i le ineala ndemn un sclav i ncepu s atearn pe marea neterminat o nval de albastru. Uneunuc ghemuit la picioarele sale i pregtea culorile nu era prea priceput la treaba asta i,mai mult dect oricnd, lui WangFo i pru ru dup Ling, discipolul su.

    Wang a nceput prin a pune o tent roz pe aripa unui nor oprit deasupra unui munte, anchipuit, pe faa mrii, uoare, nesfrsite unduiri care deteptau sentimentul unei senintiinfinite. Pardoseala de jad devenea n chip ciudat tot mai fluid, ns WangFo, absorbit dece fcea, nui ddea seama c lucreaz aezat n ap.

    Barca pn atunci plpnd, ngroat de trsturile de pensul ale pictorului, umplea acumntregul prim plan al sulului de mtase. Deodat se auzi n deprtare zgomotul cadenat alunor vsle, iute si sprinten ca o btaie de aripi. Zgomotul se apropie, umplu ncet ntreagancpere, apoi ncet, i stropii tremurau, atrnnd nemicai, de vslele luntraului. Trecusemult de cnd fierul ncins hrzit ochilor lui Wang se stinsese pe crbunii clului. Cufundain ap pn la umeri, curtenii, silii de etichet s rmn nemicai, se nlau pe vrfulpicioarelor. Apa ajunse n sfrsit la nlimea inimii mprteti, n tcerea adnc ce se lsaseai fi putut s auzi cderea unei lacrimi.

    Vslaul era Ling. Avea pe el haina lui de toate zilele, iar mneca ei dreapt, care se agasede ceva n ajun, era puin sfiat, pentru c nu avusese nc timp s o crpeasc nainte sdea buzna ostaii. Doar c n jurul gtului avea o stranie earf roie.

    WangFo i spuse, molcom, neoprinduse din pictat:

    Credeam c ai murit.

    Ct timp mai sntei n via, spuse respectuos Ling, cum mia fi putut oare ngdui smor?

    i i ajut maestrul s urce n barc. Tavanul de jad se reflecta n ap, astfel c Ling prea snavigheze nluntrul unei peteri. Coadele curtenelor cufundate n ap unduiau pesuprafaa ei ca nite erpi, iar capul palid al mpratului plutea ca un lotus.

    Privete, Ling, spuse cu tristee WangFo. Nefericiii acetia or s moar dac nu cumva au simurit. Numi nchipuiam c marea are destul ap ca s poat neca un mprat. i acum ces facem?

    Fii fr team, Maestre, murmur nvcelul, ntro clip se vor trezi pe uscat, fr ssiaminteasc nici mcar c mnecile lor sar fi udat vreodat. Doar n inima mpratului o s

  • mai rmn ceva din amrciunea mrii. Oamenii de aici nu snt fcui s se piardnluntrul unui tablou.

    i adug:

    Marea este lin vntul prielnic, psrile mrii i fac cuibul. E vremea s plecm, Maestreal meu, spre ara de dincolo de valuri.

    Bine, s plecm, spuse btrnul pictor. WangFo puse mna pe crm i Ling se aplec pevsle. Incperea se umplu din nou de cadena vslelor, ferm i regulat ca btaia unei inimi.Nivelul apei scdea pe nesimite n jurul marilor stnci verticale care deveneau iari coloane. Nupeste mult vreme au mai rmas doar cteva ochiuri de ap strlucind n adnciturile pardoseliide jad. Vemintele curtenilor erau uscate, mpratului singur i mai rmseser, n cutele mantieisale, civa fulgi de spum.

    Sulul cu pictura acum terminat a lui WangFo se afla aezat pe o mas joas, ntregul ei primplan era ocupat de o barc. Se ndeprta ncet, lsnd n urma ei o dr ngust care se nchideape marea neclintit. Chipurile celor doi oameni aezai n barc ncepeau s fie de nedesluit.Totui se mai vedea earfa roie a lui Ling i barba, fluturnd n vnt, a lui WangFo.

    Zvonul vslelor ncepu s se sting, apoi, pierznduse n deprtare, a ncetat de tot. Impratul,aplecat nainte, cu mna pus la ochi, privea cum se ndeprteaz barca lui Wang, care nu maiera acum dect o pat nedesluit n paloarea amurgului. O boare de aur se nla din mare,rspndinduse asupra ei. n sfrit, barca ncepu s dea ocol unei stnci din pragul largului iumbra unei faleze czu asupra ei dra se terse de pe marea pustie, iar WangFo i discipolul sudisprur pentru totdeauna, pierdui n marea aceea de jad albastru pe care, cu puin vremenainte, o scosese din nefiin pictorul WangFo.

    (dinvolumul:MargueriteYourcenarPovestiriorientale,

    EdituraHumanitas,2000,trad.PetruCreia)