(1789‐1799)

Revoluţia franceză (1789-1799) a fost un eveniment major al epocii moderne, care a dus la răsturnarea Vechiului Regim şi la instaurarea unei noi ordini politice şi sociale în Franţa În timpul desfăşurării revoluţiei.

Franţa a experimentat toate sistemele de guvernare trecând succesiv de la monarhia absolută, bazată pe principiul de drept divin, la monarhia constituţională, după model britanic, în care domină principiul ,,regele domneşte, dar nu guvernează”, apoi la republică. Aceasta avea la bază, în teorie, libertatea şi egalitatea tuturor cetăţenilor.

Revoluţia franceză este evenimentul care a marcat totodată în istoria Franţei, trecerea la epoca modernă. Perioada revoluţionară începe în 1789, cu reunirea Adunării Stărilor Generale şi căderea Bastiliei, şi se termină în 1799, cu lovitura de stat din 18 Brumar a lui Napoleon Bonaparte. Ideile liberale şi naţionale propăvăduite de Revoluţia franceză s-au răspândit în toată Europa, având ca efect intensificarea luptei naţiunilor asuprite împotriva dominaţiei străine. Revoluţia franceză completează şirul marilor revoluţii ale epocii moderne, fiind precedată de Revoluţia engleză şi Revoluţia americană. Totodată, ea a rămas cel mai popular model de insurecţie până la Revoluţia Rusă din 1917.

În secolul XVIII, societatea franceză era împărţită în ordine sau stări. Clerul forma prima stare, nobilimea, starea a doua, iar starea a treia cuprindea restul populaţiei, formată din burghezie, ţărani şi muncitori urbani,fiind la conducere atunci Ludovic al XVI‐lea cu puteri absolute.

Ludovic al XVI-lea (n. 23 august 1754, Versailles - d. 21 ianuarie 1793, decapitat în Paris), rege al Franţei şi al Navarei din 1774 şi până în 1789. Din 1789 şi până în 1793 rege al francezilor. Ultimul reprezentant al Absolutismului. Victimă a Revoluţiei Franceze.

Convocarea Adunării Stărilor Generale

În faţa cererilor nobilimii şi a provinciilor, regele Ludovic XVI convoacă Adunarea Stărilor Generale pentru mai 1789, lucru ce nu se mai întâmplase din 1614. Perspectiva acestei Adunării a reaprins conflictul de interese dintre nobilime şi a treia stare (burghezia). Primele două stări nu reprezentau la un loc decât 2% din populaţie, iar burghezia deţinea o parte tot mai importantă din bogăţia ţării. După modelul din 1614, fiecare stare ar fi trebuit să fie reprezentată de un număr egal de deputaţi. A treia stare a cerut dublă reprezentare, obţinând un număr mai mare de reprezentanţi decât celelalte două.

Adunarea Stărilor Generale

La 5 mai 1789, în mijlocul a numeroase festivităţi, respectând strict eticheta de la 1614, Adunarea Stărilor Generale se deschidea în palatul regal de la Versailles. Regele a dorit să impună votul colectiv, astfel încât majoritatea avută de a treia stare să devină inutilă, votul acestei stări ar fi cântărit exact la fel ca şi cel al fiecăreia dintre celelalte două stări. În loc de discutarea impozitelor, principala preocupare a Adunarii a fost organizarea legislaturii, în discuţii separate. La 17 iunie, în urma eşecului tentativelor de reconciliere între stări, reprezentanţii celei de-a treia stări s-au declarat ca fiind Adunare Naţională, fără ordine, ci a poporului. Celalte două ordine au fost invitate să adere, dar noua adunare şi-a exprimat clar intenţia de a se ocupa de naţiune, cu sau fără ele.

Palatul de la Versailles

Ziua naţionala a Franţei, 14 iulie, comemorează căderea, in 1789, a închisorii Bastilia. Cu toate ca în închisoare nu se găseau decât 7 prizonieri, Bastilia a devenit simbolul a tot ceea ce fusese detestabil în vechiul regim.

La 4 august, Adunarea Naţională a abolit feudalismul, ştergând privilegiile nobililor şi clerului, anulând ordinele, precum si drepturile speciale ale oraşelor şi provinciilor. Din noua societate era exclus priveligiul, forma veche de libertăţi, astfel că egalitatea juridică devenea regula şi cadrul pentru noua libertate. Adunarea a înlocuit provinciile istorice cu 83 de departamente, administrate uniform şi aproximativ egale între ele, în teritoriu şi populaţie.La 26 august, Adunarea a publicat Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului, în care idealurile revoluţionare sunt rezumate în formularea "Libertate, Egalitate, Fraternitate". În ceea ce priveşte forma de organizare, partidele populare au impus un model legislativ unicameral. Regele păstra un drept de blocare prin veto.Între timp, o mulţime de parizieni, în principal femei, mărşăluind spre Versailles, la 5 octombrie, a reuşit să îl aduca pe rege înapoi în Paris, separându-l de eforturile regaliştilor de a bloca noua ordine.

Veritabila ruptură între popor şi familia regală s-a produs în timpul tentativei de a fugi în străinătate. Membrii familiei regale au fost opriţi la Varennes, în 21 iunie 1791. Deja discreditat de vizibila sa ostilitate faţă de Revoluţie, Ludovic XVI-lea este readus la Paris, în 25 iunie, şi este suspendat.

În septembrie, în faţa dezordinilor în creştere şi a ostilităţii vechilor monarhii europene, majoritatea moderată din Adunarea Constituantă decide să-l reinstaleze pe Ludovic XVI pe tron, în speranţa de a frâna radicalismul Revoluţiei şi de a împiedica o intervenţie străină. Regele a acceptat sa contrasemneze noua constituţie, care transforma Franţa într-o monarhie constituţională. El era nevoit să partajeze puterea cu Adunarea Legislativă (ce succeda Adunarea Constituantă), păstrându-şi dreptul de veto şi cel de alegere a miniştrilor. În Adunarea legislativă, s-au constituit facţiunile:monarhişti;republicani liberali (girondini);republicani radicali (iacobini).

In anul 1792 izbucneste razboiul dintre Franta,Austria si Prusia.Franta este proclamata “Patria in primejdie”Regele Ludovic  al XVI‐lea incearca sa  fuga din tara,dar este prins,judecat si condamnat la moarte prin ghiliotinare(ian. 1793)

O data cu căderea monarhiei, războiul a luat un caracter naţional şi politic, nemaifiind un conflict între regi. La 20 septembrie 1792, o armată franceză a oprit la Valmy înaintarea prusacă. Recent aleasa Convenţie Naţională, reunită în ziua victoriei de la Valmy, proclamă Republica la 21 septembrie. Adunarea Constituantă îşi schimbă denumirea în Convenţia Naţională. În toamna anului 1792, armata, în ofensivă după bătălia de Valmy, reuşeşte să pătrundă în Imperiul Romano-German, în Savoia şi în Ţările de Jos austriece.

Conventia iacobina a fost considerata cea mai dura perioada a revolutiei fiind numita si “Marea teroare”Au fost luate masuri aspre asupra tradatorilor,speculantilor,si a tuturor acelora care se opuneau revolutiei.Liderul iacobinilor a fost Maximilian Robespierre.In timpul conventiei iacobine au fost infiintate Tribunalul Revolutionar,Comitetul Sigurantei Generale,Comtetul Salvarii Publice.Conventia iacobina a luat sfarsit prin executarea prin ghiliotinare a lui Robespierre.

M. Robespierre

G. Danton

Până la sfârşitul lui 1794, Convenţia este dominată de deputaţii de centru care au răsturnat regimul de teroare, apoi anuland o serie de decrete şi suprimând tribunalele revoluţionare. Suprimarea bugetului acordat cultelor a pregătit separarea Bisericii de Stat, confirmată la 21 februarie 1795. După revenirea în Convenţie a girondinilor proscrişi, reacţiunea violentă faţă de protestele din primăvara anului 1795 determină eliminarea ultimilor iacobini radicali.

În vara aceluiaşi an, Franţa se mai afla în război doar cu Anglia, Sardinia şi Austria, pacea revenind la frontiere,după stoparea unei armate de emigranţi debarcată în Bretania.

Convenţia adoptă o nouă Constituţie, aprobată la 22 august 1795, prin care se conferă puterea executivă unui Directorat compus din cinci membri, care trebuie să numească miniştrii. Puterea legislativă va fi împărţită între două camere, Consiliul Bătrânilor, cu 250 membri şi Consiliul celor 500. Începând din mai 1797, în fiecare an, un membru al Directoratului şi o treime din adunări sunt înnoite.Directoratul a stabilizat bulversaţiile aniilor precedenţi. Unul din mijloace l-a constituit continuarea războiului, canalizând energia eliberată de Revoluţie. Succesele Revoluţiei inspiră războaie de cucerire si de export al idealurilor revoluţionare în întreg restul Europei. Câteva luni de la intrarea sa în funcţiune, Directoratul oferă lui Bonaparte comanda unei campanii militare în Italia, între martie 1796 şi octombrie 1797, care a permis tânărului general să căştige popularitate.Înfrângerile militare din vara anului 1799, dificultăţile economice şi agitaţia socială au determinat lovitura de stat a generalului Bonaparte, din 9 noiembrie (18 brumar), prin care Directoratul a fost înlăturat. Noua Constituţie instaura Consulatul, organism în care Bonaparte a avut putere dictatorială. Deviză republicană devine "Libertate, Egalitate, Proprietate", iar la 15 decembrie 1799, prim-consulul Napoleon Bonaparte, prezentând francezilor noua Constituţie, proclamă:“Cetăţeni, Revoluţia s-a aşezat la principiile pe care am început-o: ea s-a încheiat!”