Introducere

Procesele de schimbare pe care le-a traversat Serviciul de Probaţiune de-a lungul

timpului, atât privind identitatea cât şi în privinţa atribuţiilor sale, ne fac să credem că acesta a

trecut de faza când era doar ”o anexă” a judiciarului şi a devenit un partener viabil al acestuia.

Astăzi Serviciul de Probaţiune este prezent în instanţă prin referatele de evaluare incontestabil

utile la individualizarea pedepsei, în comunitate este recunoscut ca participant activ la

supravegherea executării pedepselor (funcţia de control), asistenţa şi consilierea persoanelor

condamnate aflate în stare de libertate sau a victimelor unor infracţiuni.

Multiplele relaţii cu partenerii comunitari fac din Serviciul de Probaţiune instituţia care

sprijină continuu reintegrarea persoanelor care au săvârşit infracţiuni şi contribuie totodată la

reducerea riscului de recidiva (funcţia de suport).

În perspectiva introducerii Noului Cod penal şi a Noului Cod de procedură penală,

Serviciului de Probaţiune îi vor spori considerabil atât atribuţiile cât şi volumul de muncă, din

această perspectivă acesta trebuie înţeles că va avea nevoie de mai multă independentă de acţiune

în sensul dobândirii personalităţii juridice şi a gestionarii propriului buget.

În ceea ce priveşte aparatul propriu, din considerentele anterior menţionate, Serviciul de

Probaţiune trebuie dezvoltat, astfel, consilierii de probaţiune, pe bună dreptate consideraţi

specialişti în munca lor, să fie sprijiniţi de personal auxiliar şi administrativ care vor efectua

muncile de rutină care, de altfel, consuma multe resurse umane şi materiale.

Ţinând seama de realităţile prezente (existenţa consolidată a serviciilor de probaţiune pe

lângă fiecare tribunal, aria acoperită de acestea şi Direcţia de probaţiune în perimetrul sistemului

penal) dar mai ales de perspectivele viitoare, este necesară clarificarea locului probaţiunii în

sistemul penal românesc care va contribui decisiv la modalitatea de organizarea instituţională a

serviciilor de probaţiune, în general.

În ceea ce priveşte reconfigurarea instituţională a sistemului de probaţiune aceasta

trebuie să plece atât de la realităţile actuale cât şi de la activităţile ce se prefigurează, două

componente cel puţin ieşind puternic în evidenţă, anume: subordonarea administrativă a

serviciilor şi Direcţiei de probaţiune (independenţa financiară) şi dimensionarea corespunzătoare

a schemelor de personal (o mai mare acoperire în teritoriu).

Capitolul 1

Cadru conceptual

1.1. Notiune

Liberarea condiţionată este o formă de individualizare administrativă a pedepsei, este o instituţie

complementară a regimului executării pedepsei închisorii, ce constă în punerea în libertate a

condamnatului din locul de deţinere mai înainte de executarea în întregime a pedepsei, sub

condiţia ca până la împlinirea duratei acesteia să nu mai săvârşească infracţiuni.1

Liberarea condiţionată constituie un mijloc e stimulare a condamnaţilor, la grabnica lor

îndreptare.

Liberarea condiţionată îşi găseşte reglementarea în codul penal (art.59-61), în Legea

nr.275/2006 privind executarea pedepselor şi măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul

procesului penal şi în Codul de procedură penală.

Instituţia liberării condiţionate se referă la o anumită categorie de condamnaţi şi anume la

condamnaţii care, după executarea unei părţi din pedeapsă, dau dovadă de bună conduită, fiind

discutabil dacă nu mai apare utilă executarea în continuare, în penitenciar, a pedepsei închisorii

până la expirarea duratei acesteia.2 Pentru aceşti condamnaţi s-a găsit soluţia liberării înainte de

expirarea termenului pedepsei., ne mai fiind necesară executarea integrală a pedepsei în

penitenciar. Pentru aceasta este necesar ca ei să îndeplinească condiţiile privind executarea unei

părţi din pedeapsă şi să dea dovezi de îndreptare; dacă sunt realizate aceste condiţii, condamnaţii

sunt liberaţi sub condiţia3 unei bune purtări şi după obţinerea liberării, adică cu condiţia

necomiterii de infracţiuni până la expirarea termenului de executare, urmând ca, în caz contrar,

să fie readuşi în penitenciar pentru executarea restului de pedeapsă.4

Liberarea condiţionată tinde să îndeplinească două scopuri importante ale dreptului penal.

1 În acest sens: T.S., s.p., decl. Nr.2231/1976, CD/1976, p.296-2972 I.Fodor, Liberarea condiţionată, în vol II, Bucureşti, Edit.Academică 1970, p.45.3 I.Oancea, Drept penal partea generală, bucureşti, Edit.Didactică şi Pedagogică 1999, p.505.4 I. Fodor, în Dongoroz, II, p.42 şi urm.

În primul rând, prin ea se poate face o mai bună individualizare a pedepsei cu

închisoarea. Această individualizare nu se poate realiza întotdeauna şi pe deplin, atunci când se

aplică pedeapsa. Unii condamnaţi pot suferi ulterior că nu meritau o pedeapsă aspră şi că numai

o serie de împrejurări nefericite i-a adus în situaţia de a săvârşi infracţiuni pentru care au fost

condamnaţi. Aceştia sunt apţi de o reclasare mult mai rapidă. Însă această reclasare nu ar fi

posibilă dacă condamnaţii ar şti că independent de toate sforţările şi buna lor purtare, pedeapsa ar

rămâne ceva fix şi neschimbat, ca o expirare a faptei lor.

În al doilea rând, liberarea condiţionată ajută la acea readaptarea liberatului, readaptare

succesivă, la viaţa colectivă, fără de care este expus de cele mai multe ori la recidivă. Este

cunoscut faptul că recidiva se datorează adeseori liberării fără nici o tranziţie şi aruncării lui în

mijlocul societăţii de care a fost izolat o vreme şi cu care, poate nu mai are nici o legătură. Acest

scop atât de important l-a făcut pe Sarrand să spună că liberarea condiţionată ”formează

completarea indispensabilă a regimului penitenciar şi este, încununarea lui.”

1.2. Conditii de acordare a liberarii conditionate

1. Executarea unei fracţiuni din pedeapsă.

Liberarea condiţionată se acordă de către instanţa de judecată dacă sunt îndeplinite mai

multe condiţii. O primă condiţie priveşte executarea unei părţi din pedeapsă, ca o garanţie că

scopul şi funcţiile acesteia au fost atinse, condamnatul s-a reeducat şi numai este necesară

executarea în întregime a pedepsei.

Partea din pedeapsă ce trebuie executată diferă după cuantumul pedepsei aplicate şi se

execută, după forma de vinovăţie cu care a fost săvârşită infracţiunea, după vârsta condamnatului

şi după folosirea acestuia la muncă.

După cuantumul pedepsei ce se execută, partea din pedeapsă ce trebuie executată este de

cel puţin două treimi în cazul în care pedeapsa nu depăşeşte 10 ani şi de cel puţin trei pătrimi în

cazul pedepsei mai mari de 10 ani (art.59 C.p.).

Când condamnarea a fost pronunţată pentru o infracţiune săvârşită din culpă, cuantumul

pedepsei ce trebuie executat este de cel puţin jumătate din durata pedepsei în cazul închisorii

care nu depăşeşte 10 ani, şi cel puţin două treimi, în cazul închisorii mai mari de 10 ani (art.59

alin. l C.p.).

În cazul în care pedeapsa ce se execută este rezultată din concursul între infracţiuni

săvârşite din culpă şi infracţiuni intenţionate, fracţiunile ce se cer executate se calculează potrivit

dispoziţiilor art.59 Cod penal, deci, în raport cu pedepsele aplicate pentru infracţiuni săvârşite cu

intenţie (art.59 alin.3 C.p.).

După vârsta condamnatului, care dacă a depăşit 60 de ani bărbatul şi 55 femeia, precum

şi condamnatul minor când ajunge la vârsta de 18 ani, partea din pedeapsă ce se cere a fi

executată este de o treime în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau a unei jumătăţi, în

cazul închisorii mai mari de 10 ani5, dacă pedeapsa a fost aplicată pentru infracţiuni intenţionate,

iar pentru săvârşirea unei infracţiuni din culpă, persoanele condamnate — prevăzute mai sus

(condamnatul minor când ajunge la vârsta de 18 ani, condamnaţii trecuţi de vârsta de 60 de ani

pentru bărbaţi şi 55 de ani pentru femei) pot fi liberate condiţionat dacă sunt îndeplinite şi

celelalte condiţii, după executarea unei pătrimi din pedeapsa închisorii, care nu depăşeşte 10 ani,

sau a unei treimi, în cazul închisorii mai mari de 10 ani.

2. Calcularea fracţiunilor.

În funcţie de folosirea la muncă a condamnatului şi pentru a-1 stimula pe acesta la o

muncă de calitate cu un randament ridicat, în legea penală s-a prevăzut ca în calculul fracţiunii

din pedeapsă să intre şi durata considerată ca executată potrivit legii, pe baza muncii depuse.

În Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele

judiciare în cursul procesului penal, prin dispoziţiile art.76, s-a prevăzut modul de calcul al părţii

din durata pedepsei considerate ca executate pe baza muncii prestate.

Calculul se face în funcţie de: durata muncii prestate (număr de ore), timpul de muncă (ziua sau

noaptea), prestarea unei munci remunerate sau neremunerate, participarea la cursuri de

şcolarizare sau calificare ori recalificare profesională, elaborarea de lucrări ştiinţifice publicate

sau invenţii şi inovaţii brevetate. Se poate ajunge astfel de la executarea efectivă a 4 zile în care

s-a prestat o muncă şi la considerarea a 5 zile executate, până la executarea efectivă a 2 zile şi

considerarea ca executate 3 zile, sau chiar la o zi executată şi considerarea ca executate 2 zile (în

cazul minorilor ce au prestat o muncă neremunerată (activităţi gospodăreşti necesare

penitenciarului şi cele desfăşurate în caz de calamitate).6

5 G.S. Barbu, A.Şerban – Drept execuţional penal, editura Oscar Print, Bucureşti, 2005.6 Gheorghe Diaconu – Pedeapsa în dreptul penal, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001

În cazul participării la cursuri de şcolarizare sau de calificare ori recalificare profesională

se consideră 30 zile executate pentru absolvirea unui semestru şcolar şi 15 zile executate pentru

absolvirea unui curs de calificare ori recalificare profesională.

Întrucât prin luarea în considerare a duratei pedepsei considerate ca executată pe baza

muncii prestate în cadrul fracţiunii de pedeapsă necesară liberării condiţionate, durata pedepsei

executate efectiv se scurtează, legiuitorul a prevăzut, în astfel de situaţii, ca să fie executată

efectiv o parte din pedeapsă. Astfel, este necesară executarea efectivă a jumătate din durata

pedepsei, când aceasta nu depăşeşte 10 ani şi a cel puţin două treimi când pedeapsa este mai

mare de 10 ani, dacă aceasta a fost aplicată pentru o infracţiune intenţionată (art.59 alin.2 C.p.).

Când condamnarea este pronunţată pentru vreuna dintre infracţiunile din culpă, este necesară

executarea efectivă a cel puţin o treime din durata pedepsei când aceasta nu depăşeşte 10 ani şi a

cel puţin jumătate când pedeapsa este mai mare de 10 ani.

Liberarea condiţionată poate fi acordată şi condamnaţilor care nu au fost folosiţi la muncă

ori nu mai sunt folosiţi la muncă, după executarea fracţiunilor de pedeapsă prevăzute de art.59

sau după caz, în art.59 Cod penal cu îndeplinirea, desigur, şi a celorlalte condiţii.

În cazul în care condamnatul execută pedepse care nu se contopesc, fracţiunea de

pedeapsă se calculează potrivit distincţiilor de mai sus, în raport cu totalul pedepselor ce se

execută şi de vinovăţia cu care s-au săvârşit infracţiunile ce au atras condamnările.

Fracţiunea de pedeapsă prevăzută pentru liberarea condiţionată a condamnatului se calculează în

raport cu pedeapsa ce o execută acesta, iar dacă pedeapsa a fost redusă ca urmare a unei graţieri

parţiale, ori ca urmare a incidenţei unei legi mai favorabile, în raport de această pedeapsă astfel

redusă.7

3. Stăruinţa în muncă şi disciplina condamnatului

Această condiţie presupune că în timpul executării fracţiunii de pedeapsă, condamnatul a

fost stăruitor în muncă, în sensul de a manifesta iniţiativă şi grijă în îndeplinirea unei munci de

calitate, cu respectarea deplină a disciplinei muncii şi a normelor interne de la locul de deţinere.

4. Dovezile temeinice de îndreptare.

7 D. Popescu, Comentariul Codul Penal …, op cit., p.399.

Acestea se desprind din buna comportare a condamnatului în orice împrejurare, din

îndeplinirea conştiincioasă a oricăror îndatoriri, din respectul faţă de administraţia locului de

deţinere faţă de ceilalţi condamnaţi.8

Dovezile temeinice de îndreptare se desprind din alte împrejurări decât cele legate de

desfăşurarea muncii şi privesc îndreptarea sub aspect moral a condamnatului.

Stăruinţa în muncă şi disciplină, ca şi dovezile temeinice de îndreptare, ce reflectă o bună

comportare a condamnatului în timpul executării pedepsei, trebuie să rezulte din procesul-verbal

al comisiei de propuneri de liberare condiţionată instituită în acest scop şi care funcţionează în

fiecare penitenciar.9

Comisia examinează periodic situaţia fiecărui condamnat sub aspectul îndeplinirii

condiţiilor create de lege pentru a fi propus spre liberare condiţionată.

Procesul-verbal întocmit în detaliu cu privire la comportarea condamnatului, la rezultatele

muncii, poate cuprinde propunerea către judecătoria competentă (în a cărui rază teritoriala se află

penitenciarul) de liberare condiţionată, atunci când se apreciază că au fost îndeplinite condiţiile.

Când comisia de propuneri consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a fi propusă

liberarea condiţionată, fixează un termen pentru reexaminarea situaţiei condamnatului, care

termen nu poate fi mai mare de 1 an. într-o astfel de situaţie condamnatul se poate adresa direct

instanţei de judecată cu cerere de liberare condiţionată, iar cererea lui este însoţită obligatoriu, de

procesul-verbal al comisiei de propuneri.

Acordarea liberării condiţionate este de atributul exclusiv al instanţei de judecată, care

verifică îndeplinirea condiţiilor cerute de lege pentru aceasta.

îndeplinirea condiţiilor legale de către condamnat pentru liberare condiţionată nu creează pentru

acesta un drept, ci doar o vocaţie, acordarea liberării condiţionate fiind lăsată la aprecierea

instanţei, care trebuie să-şi formeze convingerea că reeducarea condamnatului se realizează şi

fără executarea restului de pedeapsă în penitenciar.

8 I. Oancea, op. cit., p.5079 Potrivit Legii nr.23/1969 privind executarea pedepselor, în fiecare penitenciar funcţionează o comisie de propuneri pentru liberare condiţionată, formată din preşedinte, care este procurorul delegat de la parchetul de pe lângă tribunalul a cărui rază teritorială se află penitenciarul. Ca secretar al comisiei de propuneri este, de drept, şeful evidenţei condamnaţilor.

Dacă instanţa judecătorească constată că sunt îndeplinite condiţiile legale şi deci

executarea restului de pedeapsă, în penitenciar, nu mai este necesară, dispune acordarea liberării

condiţionate.10

1.3.Comisia pentru acordarea liberarii conditionate

În cadrul fiecărui penitenciar funcţionează o comisie de propuneri alcătuită din preşedinte şi

patru membri.

Preşedintele comisiei este procurorul delegat al parchetului de pe lângă tribunalului

judeţean, în a cărui rază teritorială se află penitenciarul.

Comandantul penitenciarului este membru de drept în comisie. Ceilalţi membri se

desemnează de către comandant, din rândul personalului subordonat care ocupă funcţiile

prevăzute în regulament.

Conducerea lucrărilor comisiei întrunite pentru examinarea situaţiei condamnaţilor este

exercitată de către procuror.

Procurorul, prin funcţia sa de preşedinte, nu are numai sarcina supravegherii şi

colaborării, ci participă efectiv alături de membrii comisiei la activitatea de aplicare a

dispoziţiilor legii. Acesta este obligat ca, ori de câte ori, consideră că este cazul să-şi exprime

opinia separată în procesul-verbal atunci când ceilalţi membri au un punct de vedere diferit,

opinie ce trebuie întotdeauna motivată.11

Comandantul penitenciarului îndeplineşte un rol activ în cadrul comisiei. Conducând

activitatea de cunoaştere a deţinuţilor, acesta asigură o informare corectă a comisiei şi în mod

poate îndruma procesul de reintegrare profesională a condamnatului. Datorită Acestor

considerente, comandantul este membru de drept în comisia de propuneri pentru liberarea

condiţionată având totodată calitatea de a desemna din rândul personalului subordonat pe ceilalţi

membri ai comisiei .

Locţiitorul comandantului pentru pază şi regim are o contribuţie majoră la aplicarea

corectă, justă şi eficientă a instituţiei liberării condiţionate.

În cadrul comisiei de propuneri pentru liberarea condiţionată acesta asigură şi pune la

dispoziţie datele privind cunoaşterea deţinuţilor puşi în discuţie, modul de comportare, nivelul de 10 În acest sens: T.J. Bacău, dec. pen. Nr.765/1975, R.R.D. nr.11/1973, p 172.11 Decizii rezumate din Jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie, Bucureşti, 1994.

educare şi instruire al fiecărui condamnat; coordonează activitatea secretarului cu privire la

aducerea la cunoştinţă a hotărârilor comisiei, iar a celor amânaţi li se precizează că se pot adresa

cu cerere la instanţa de judecată competentă.

În cadrul comisiei de propuneri pentru liberare condiţionată persoana cu răspundere

socială în munca de instruire şi educare a condamnaţilor este educatorul penitenciarului.

Educatorul constituie elementul de legătură între condamnat şi comisie, calitate în care

prelucrează hotărârile comisiei. Prin această mediere realizează un act cu implicaţii educative

pentru că:12

a) expune considerentele ce au stat la baza hotărârii luate.

b) arată conduita pe care trebuie să o adopte cel amânat pentru a putea

totuşi beneficia de liberarea condiţionată.

c) evidenţiază în faţa grupului de deţinuţi pe cei care, ca urmare a

dovezilor de nedreptate, au fost propuşi pentru liberarea condiţionată.

Şeful compartimentului prestări servicii prezintă comisiei rezultatele obţinute de

condamnat în procesul muncii. Acesta apreciază dacă faţă de grupa în muncă din care face parte

condamnatul şi în raport de locul unde munceşte, realizarea unor norme inferioare sau

superioare, ţin de atitudinea condamnatului ori de existenţa unor cauze obiective, expunerea

scurtă, dar mai ales motivată.13

Secretarul comisiei de propuneri pentru liberare condiţionată este şeful evidenţei

deţinuţilor, care conform prevederilor regulamentare participă la lucrările acesteia fără vot

deliberativ. El nu poate interveni în activitatea desfăşurată de comisie, dar poate fi interpelat de

oricare din membri ei cu privire la datele personale ale condamnatului, pedeapsa care o execută

şi fracţiunea de pedeapsă ce a avut-o în vedere când a adus dosarul spre examinare.

Sarcina care revine exclusiv secretarului comisiei, constă în completarea cât mai detaliată

a procesului verbal cu datele referitoare la situaţia juridică, încadrarea pedepselor la dispoziţiile

legale privind eliberarea condiţionată, timpul efectiv executat pe baza muncii prestate precum şi

antecedentele penale ale fiecărui condamnat.

Pentru cei propuşi la liberare condiţionată, secretarul ia măsuri să înainteze instanţei

procesele verbale în vederea soluţionării acestora în timpul util.

12 Revista de drept penal, anul I, nr 1 şi 2, serie nouă, 1994 – articole semnate de Doru Pavel, George Antoniu, Constantin Bulai.13 Gheorghe Diaconu – Pedeapsa din dreptul penal, editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001 pag.79-83.

Comisia de propuneri are dreptul de a promova sau de a refuza să avanseze propunerea

pentru liberarea condiţionată, dar are şi obligaţia de a examina periodic situaţia fiecărui

condamnat.14

Succesul muncii comisiei de propuneri în vederea liberării condiţionate este dependent, în

primul rând de organizarea ştiinţifică a muncii acestei comisii. În fond, membrii comisiei de

propuneri nu fac decât să măsoare, după indici fixaţi generic de lege, educaţia unui condamnat în

răstimpul de la încarcerare până la expirarea fracţiunilor de pedeapsă prevăzute de lege şi să

efectueze o prognoză asupra posibilităţilor de îndreptare ale condamnatului în viitor, fără sau

numai cu executarea efectivă a întregii pedepse.

Aşadar, periodicitatea în verificarea împlinirii fracţiunilor de pedeapsă prevăzute de lege,

organizarea ştiinţifică a muncii, acurateţea concepţiei despre liberarea condiţionată, spiritul de

echipă, de cooperare a membrilor comisiei de propuneri, sunt tot atâtea cerinţe esenţiale ale

calităţii activităţii comisiei de propuneri în vederea liberării condiţionate.

Soluţionând propunerile ori cererile de liberare condiţionată Tribunalul are la dosar numai

procesul verbal al comisiei, dacă s-a propus liberarea, iar în situaţiile în care condamnatul s-a

adresat direct instanţei, are şi cererea acestuia. Procesul verbal este însă singurul act care face

dovada asupra situaţiei condamnatului, examinată în raport cu condiţiile privind liberarea

condiţionată.15

Pentru acest motiv actul comisiei trebuie să descrie în întregime comportarea

condamnatului, motivând temeinic aprecierile pozitive ori negative pe care le face cu privire la

acesta.16 Aprecieri de ordin general, că ”este nestăruitor în muncă”, ”nu-şi îndeplineşte normele”,

”are o atitudine necorespunzătoare faţă de cadre”, nu sunt suficiente. Instanţa nu verifică

nemijlocit situaţia condamnatului, ci mijlocit prin intermediul procesului verbal. În această

situaţie, trebuie redate elemente concrete, privind comportarea în muncă, arătându-se: locul şi

caracteristicile numai pe care trebuie să o execute, calificarea pe care o are condamnatul pentru

acea muncă, arătându-se dacă este necesară calificarea, măsura în care din punct de vedere

medical este apt să îndeplinească norma stabilită, dacă a avut asigurate condiţii necesare

realizării corespunzătoare a muncii (unelte, materie primă, etc).

14 Gheorghe Diaconu – Pedeapsa din dreptul penal, editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001 pag.102-112.15 P. Goţu – Consideraţii privitoare la aplicarea instituţiei liberării condiţionate, în buletinul penitenciar nr.2/1994, p.6416 D. Clocotici – Aspecte teoretice în materia cererilor sau propunerilor având obiect liberarea condiţionată, întreruperea executării pedepsei închisorii şi contestaţia la executare, în ”Bul. Penit” nr.4/1980, pag.69.

De asemenea şi alte aspecte precum abaterile comise, trebuie descrise în întregime,

amănunţit, arătându-se cauzele care le-au determinat, în raport şi cu munca educativă desfăşurată

faţă de deţinut, pentru a se vedea ţi în ce măsură este receptiv ori nu la acţiunea de reeducare.17

Atunci când condamnatul are o conduită bună, nu este suficient a se insera în procesul

verbal concluzia comisiei. Este necesar ca instanţa să cunoască principalele considerente,

raportate la situaţia deţinutului, care determină comisia să-l aprecieze ca fiind reeducat, astfel

încât poate fi liberat condiţionat.

Se pot stabili astfel ca măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii desfăşurate în legătură cu

liberarea condiţionată:

• Rapoartele întocmite de supraveghetori să reflecte întotdeauna conduita reală a condamnatului

şi să cuprindă elemente de probaţiune necesare verificării ulterioare.

• Măsurile luate cu privire la sancţionarea ori recompensarea condamnaţilor să fie temeinic

motivate, evitându-se folosirea unor termeni cu caracter general, n favoarea referirilor la fapte

concrete şi verificabile.

• Caracterizarea făcută condamnatului transferat de la un penitenciar la altul, să fie completă, să

cuprindă toate elementele necesare luării în continuare a celor mai sigure şi eficiente măsuri, în

noul loc de deţinere, în vederea continuării procesului de reeducare.

• Procesul-verbal al comisiei de propuneri să oglindească conduita condamnatului pe întreaga

perioadă de deţinere şi să relateze faptele concrete, astfel încât opinia comisiei să nu se

întemeieze decât pe aceste fapte, renunţându-se la orice aprecieri cu caracter general; de asemeni

să descrie cât mai complet fapta săvârşită, antecedentele penale, şi să cuprindă orice alte date

care contribuie la o mai bună cunoaştere a condamnatului.

• Contestaţiile formulate împotriva proceselor verbale ale comisiei de propuneri ca şi cererile de

recurs să fie citite şi analizare în comisia de propuneri, astfel încât aceste memorii să fie înaintate

instanţei împreună cu completarea procesului verbal iniţial, completare care să răspundă obiectiv

şi cu trimitere la fapte verificabile, susţinerilor condamnatului.

• Hotărârile instanţelor să fie motivate corespunzător, ca orice altă hotărâre judecătorească, astfel

încât, prin argumentele pe care le conţin, să-şi aducă contribuţia la continuarea activităţilor de

reeducare.

17 I. Oancea – Drept penal, partea generală, Buc., Editura Didactică şi Pedagogică, 1991, p.505-509.

• Propunerile şi respectiv cererile de eliberare condiţionată să fie semnificative de deţinuţi, astfel

încât efectul reeducativ să fie cât mai pronunţat.

• La activitatea comisiei de propuneri să participe şi un delegat al organului de poliţie care să

informeze comisia cu datele ce le deţine în legătură cu conduita anterioară a condamnaţilor luaţi

în discuţie.18

Organul competent să acorde liberarea condiţionată este judecătorul pentru executarea

pedepselor. Propunerea de acordare a liberării o face însă penitenciarul, prin comisia de

specialişti. Cererea pentru liberarea condiţionată o pot face şi condamnatul, procurorul, soţul,

copiii şi părinţii condamnatului.

Comisia de specialişti examinează situaţia fiecărui condamnat pentru a vedea dacă sunt

îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, şi anume: partea din pedeapsă ce s-a executat, sârguinţa

şi disciplina în muncă şi dovezile temeinice de îndreptare.

În cazul în care comisia a apreciat că un condamnat întruneşte toate condiţiile prevăzute

de lege, pentru acordarea liberării condiţionate, se face propunerea în acest sens, iar judecătorul

pentru executarea pedepselor, hotărăşte printr-o încheiere. Împotriva încheierii se poate face

contestaţie în termen de 3 zile la judecătoria pe teritoriul căruia se află penitenciarul. Hotărârea

este definitivă.

În cazul în care se constată că un condamnat nu întruneşte condiţiile prevăzute de lege

pentru acordarea liberării condiţionate, prin hotărârea de respingere, se fixează un non termen,

după expirarea căruia propunerea sau chiar cererea va putea fi reînnoită.

Acordarea liberării condiţionate este atributul exclusiv al instanţei de judecată.

Liberarea condiţionată are ulterior două efecte: unul imediat şi unul definitiv.

EFECTUL IMEDIAT al liberării condiţionate constă în punerea în libertate a

condamnatului fără restricţiile drepturi. În timpul liberării condiţionate condamnatul este

considerat în timpul executării pedepsei până la expirarea acesteia19, deci pedepsele accesorii se

execută. În timpul liberării condiţionate instanţa îl poate obliga pe condamnat să se supună

măsurilor de supraveghere.

EFECTUL DEFINITIV constă în aceea că, dacă, până în momentul expirării pedepsei

condamnatul nu a mai săvârşit o nouă infracţiune, liberarea condiţionată devine definitivă.20

18 Gh. Mărgărit, Liberarea condiţionată, Bucureşti, 2002, p. 65 şi urm.- 69.19 Ghe. Mărgărit – Pedepsele accesorii în timpul liberării condiţionate, 1969, p.82 şi următ.20 C-tin Mitrache op.cit, p.404 – Despre pedepse.

1.4.Elemente de practică judiciară privind acordarea liberării condiţionate

Prevederile legii privind acordarea liberării condiţionate sunt clare, iar instanţele judiciare trebuie

să le aplice cu toată grija. Aplicarea acestor dispoziţii se face însă în cazuri şi unor condamnaţi

destul de diferiţi, ceea ce înseamnă adaptarea lor la o mare societate de cazuri şi condamnaţi. De

aici decurg şi unele dificultăţi, în aplicarea şi adoptarea unor soluţii în realizarea de soluţii

optime; un ajutor dat instanţelor sunt deciziile penale ale curţii supreme de Justiţie şi deciziile

tribunelor judeţene şi chiar ale unor judecătorii.

a)Soluţii ale instanţelor privind aplicarea dispoziţiilor referitoare la ansamblul condiţiilor

liberări.

În practica judiciară au fost cazuri când liberarea condiţionată s-a acordat după

îndeplinirea cu precădere a condiţiilor executării fracţiunii de pedeapsă prevăzută de lege fără a

se ţine seama în suficientă măsură şi de îndeplinirea celorlalte condiţii din lege (stăruinţa în

muncă, dovezi de îndreptare, etc.). Mai mult, liberarea condiţionată s-a pronunţat imediat după

executarea minimului fracţiunii cerut de lege. Astfel de hotărâri au fost criticate de instanţele

superioare.

• Decizia de îndrumare nr.6 din 1970 a Tribunalului Suprem care să-şi păstrează încă

actualitatea, a statuat că liberarea condiţionată nu trebuie acordată întotdeauna imediat după

executarea efectivă a fracţiunii de pedeapsă prevăzută în Codul de procedură penală, ci numai

dacă, în urma unei cercetări amănunţite a modului de comportare în timpul executării pedepsei şi

a antecedentelor penale, instanţa îşi face convingerea că îndreptarea condamnatului este posibilă

şi fără executarea efectivă a întregii pedepse.21

• Executarea fracţiunii de pedeapsă este numai una din condiţiile prevăzute pentru eliberarea

condiţionată. Ca atare, ”în cazul în care condamnatul săvârşeşte repetate abateri de la disciplină

în timpul executării pedepsei, nedând astfel dovezi temeinice de îndreptare, cererea de liberare

condiţionată este neîntemeiată, deoarece nu sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege

pentru luarea acestei măsuri.22

21 Dec. Pen. Îndr. Trib. Suprem nr.6/1970, p.62.22 Dec.Trib.Suprem nr.170/1995, p.259.

• Neîndeplinirea normelor de muncă în anumite perioade ale executării pedepsei, din cauze

obiective neimplicabile comandantului, nu poate justifica respingerea cererii de liberare

condiţionată, atâta timp când sunt îndeplinite toate celelalte condiţii.23

b) Soluţii referitoare la îndeplinirea condiţiilor până în momentul soluţionării propunerii

de acordare a liberării.

În alte situaţii, instanţele de judecată au examinat îndeplinirea condiţiilor liberării ţinând

seama numai de condiţiile existente în momentul când s-a formulat propunerea (cererea)

liberării. De multe ori însă condamnatul, după ce s-a făcut propunerea, îşi schimbă atitudinea (nu

mai munceşte, comite abateri de la disciplină, aplicândui-se sancţiuni disciplinare), ca urmare

condiţiile liberării nu mai sunt întrunite în raport cu momentul soluţionării cererii (propunerii).În

decizia penală de îndrumare a Tribunalului Suprem nr.6 din 1970 la pag 6224 se prevede:

„ cererea sau propunerea de liberare condiţionată trebuie să se facă numai la pedepse pronunţate

prin hotărâri definitive şi se soluţionează examinându-se dacă sunt îndeplinite toate condiţiile

prevăzute de lege, în momentul soluţionării ei. În cazul reînnoirii cererii sau propunerii de

liberare condiţionată se va ţine seama de datele privind comportarea condamnatului pe întreaga

durată a deţinerii până în momentul soluţionării ei.”

c)Soluţii referitoare la calcului fracţiunii de pedeapsă ce trebuie executată.

În lege sunt prevăzute fracţiunile de pedeapsă care trebuie executate după felul

fracţiunilor săvârşite. În cazul unor infracţiuni mai uşoare (calomnie, furt) aceste infracţiuni sunt

mai mici, jumătate sau două treimi. În cazul unor infracţiuni mai grave, omor, trădare, furt,

fracţiunile sunt mai mari, două treimi sau trei pătrimi. Problema care se pune este în cazul unor

pedepse ce s-au contopit ca urmare a existenţei unui concurs de infracţiuni de natură diferită. În

decizia de îndrumare dată de Tribunalul Suprem se prevede că: în cazul concursului de

infracţiuni, când între pedepsele contopite se află şi pedepse pronunţate pentru infracţiuni

prevăzute în art.60 Cod Penal, fracţiunea de pedeapsă ce trebuie efectiv executată se calculează

pentru fiecare din pedepsele contopite, iar liberarea condiţionată se poate dispune numai după

executarea fracţiunii mai mari.25

1.5. Comportarea condamnatului în timpul liberării condiţionate şi efectele juridice

23 Dec.Trib.Jud.Braşov nr.483/1999, p.7024 Ion Oancea, Drept execuţional penal, ed. Juridica All, 2007, Bucureşti25 Dec. Trib.Suprem nr.6 din 1970, p.62.

1. Respectarea condiţiilor de bună comportare. Efecte juridice.

În majoritatea cazurilor, condamnaţii care au obţinut liberarea condiţionată respectă

condiţia primordială a liberării, aceea a deţinerii de la comiterea de noi infracţiuni. Experienţa

unei urmăriri penale, a unei judecăţi şi a executării unei părţi din pedeapsă constituie o

experienţă grea, ceea ce determină în conştiinţa celui în cauză anumite transformări, acesta

desprinde învăţăminte din lecţia suferită, ceea ce pentru viitor îndeamnă la prudenţă şi stăpânire

de sine. Din punct de vedere juridic se produc două feluri de efecte, unele imediate şi provizorii,

altele mai îndepărtate şi definitive.

a)Efecte juridice imediate şi provizorii.

Aceste efecte se produc în momentul acordării liberării condiţionate. Judecătorul acordă

liberarea condiţionată după ce constată că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege. Când

hotărârea rămâne definitivă, primul efect juridic care se produce este punerea condamnatului în

libertate.

Liberarea are însă, în primul rând, un caracter provizoriu26, în sensul că ea este dată pe un

termen limitat, anume până la îndeplinirea duratei integrale a pedepsei. În al doilea rând,

liberarea este condiţionată, în sensul că nu toată această perioadă condamnatul are obligaţia de a

avea o conduită bună şi de a se abţine de la săvârşirea de noi infracţiuni. În sfârşit, condamnatul

fiind pus în libertate se mai produce un efect moral asupra acestuia, satisfacţia lui că prin efort

propriu, prin merit propriu, prin muncă şi bună comportare a ajuns să fie liber. Acest efect moral

devine un puternic stimulent asupra condamnatului, determinându-l să se transforme în liberare

definitivă.

b)Efecte juridice finale şi definitive.

Aceste efecte se produc mai târziu, şi anume în momentul în care se împlineşte termenul

de executare integrală a pedepsei aplicate. Ele sunt efecte îndepărtate (finale). Aceste efecte

juridice sunt nu numai definitive ci şi pozitive. Ele se produc la sfârşitul perioadei de liberare

condiţionată şi se produc în ipoteza în care condamnatul a avut o conduită bună, adică nu a mai

săvârşit alte infracţiuni pe perioada de liberare condiţionată. În ipoteza în care condamnatul nu

a mai săvârşit alte infracţiuni nu a mai săvârşit alte infracţiuni, efectele juridice definitive sunt

pozitive; aceste efecte juridice pozitive constau: primul, pedeapsa pe care o avea de executat se

26 D, Popescu, Liberarea condiţionată, pag.398.

consideră executată; al doilea, liberarea provizorie şi condiţionată, avută până atunci, se

transformă în liberare definitivă şi necondiţionată.

2. NERESPECTAREA CONDIŢIILOR DE BUNĂ PURTARE. EFECTE

JURIDICE. MENŢINEREA SAU REVOCAREA LIBERĂRII

În ipoteza în care condamnatul liberat condiţionat, în perioada respectivă a săvârşit din

nou o infracţiune se produc alte efecte juridice. În acest caz, instanţa de judecată, ţinând seama

de gravitatea faptei săvârşite, poate dispune fie menţinerea liberării condiţionate, fie revocarea ei.

a)Menţinerea liberării condiţionate se poate hotărî în cazurile în care noua infracţiune nu

prezintă o gravitate deosebită (nu are urmări grave, s-a săvârşit în împrejurări cu totul

accidentale, etc.) şi când pedeapsa aplicată de instanţă este închisoarea pe un termen redus sau

amenda. Aşadar noua infracţiune nu este gravă, liberarea condiţionată acordată pentru

infracţiunea săvârşită mai înainte se poate menţine, ceea ce înseamnă că cel condamnat rămâne

în continuare în libertate condiţionată executând în paralel, dacă este posibil (de ex. Amendă) sau

în continuare pedeapsa pentru infracţiunea nou comisă.

b)Revocarea liberării condiţionate este al doilea efect juridic în situaţia în care s-a

săvârşit o infracţiune ce prezintă o gravitate mai mare, exprimată într-o pedeapsă privativă de

libertate pe o durată mai mare. Revocarea este obligatorie ori de câte ori este vorba de o

infracţiune contra statului, contra avutului public, o infracţiune de omor, o infracţiune contra

păcii şi omenirii. Dată fiind gravitatea unor asemenea infracţiunii, revocarea liberării

condiţionate acordate pentru o infracţiune săvârşită anterior devine inevitabilă, adică obligatorie,

deoarece o asemenea infracţiune gravă dovedeşte că, condamnatul nu s-a îndreptat.

Revocându-se liberarea condiţionată, române a se rezolva executarea părţii din pedeapsa

care a rămas neexecutabilă; în acelaşi timp se pune problema executării pedepsei pentru noua

infracţiune.

MOTIVAREA MENŢINERII SAU REVOCĂRII LIBERĂRII

În caz de liberare condiţionată, dacă se comite o nouă infracţiune înainte de împlinirea

duratei pedepsei, instanţa are posibilitatea de a menţine sau de a revoca liberarea condiţionată,

dar aceste aspecte procedurale trebuiesc motivate. Cu privire la pedepse27, ele rămân distincte şi

autonome, fiecare cu durata şi regimul săi propriu, fără a se influenţa reciproc; pedeapsa pentru

care condamnatul beneficiase de liberarea condiţionată28 se va socoti executată la împlinirea

duratei sale, iar pedeapsa aplicată pentru infracţiunea comisă ulterior se va executa potrivit legii,

fără ca în timpul acestei executări termenul de încercare al liberării condiţionate, privitor la

prima pedeapsă, să se întrerupă ori să se suspende.

ASPECTE PROCESUALE

Sub aspect procesual, în lege există dispoziţii prin care se reglementează revocarea

liberării condiţionate. În art. se prevede că revocarea se face de către instanţa care a judecat pe

condamnat pentru noua infracţiune. Dacă această instanţă nu a revocat liberarea condiţionată,

instanţa competentă este: judecătoria în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere sau

tribunalul militar.

Termenul de recurs este de trei zile. Recursul declarat de procuror este suspensiv de

executare.

Instanţa în faţa căreia hotărârea a rămas definitivă este obligată să comunice locului de

deţinere o copie de pe diapozitivul prin care s-a dispus revocarea liberării condiţionate.

1.6. Liberarea condiţionată în cazul detenţiunii pe viaţă. Aspecte procesuale

1. Posibilitatea liberării condiţionate.

Aceleaşi raţiuni care au condus la instituirea liberării condiţionate din executarea

pedepsei închisorii se regăsesc şi în cazul liberării condiţionate din executarea detenţiunii pe

viaţă.

In adevăr, prin dispoziţiile art.55 Cod penal, a fost prevăzută posibilitatea liberării condiţionate a

celui condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, după executarea efectivă a 20 ani de

detenţiune, dacă este stăruitor în muncă şi disciplină şi dă dovezi temeinice de îndreptare

ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale.29

27 Dan Lupaşcu – Punerea în executare a pedepselor principale, Editura Rosetti, Bucureşti 2003.28 I. Fodor – Liberarea condiţionată, vol.II, Bucureşti, Editura Academică 1990.29 Ion Oancea – Drept execuţional penal, Editura Juridică All, Bucureşti 2007.

Prin dispoziţiile art.55 alin.2 Cod penal s-a prevăzut posibilitatea liberării condiţionate a

condamnaţilor la pedeapsa detenţiunii pe viaţă după executarea efectivă a 15 ani de detenţie,

pentru condamnaţii bărbaţi care au trecut de 60 ani, iar pentru condamnatele femei, care au trecut

de 55 ani, cu îndeplinirea şi a celorlalte condiţii prevăzute în alin.1 art.55 Cod penal.

Prin aceste prevederi, s-au urmărit stimularea condamnaţilor la receptivitate în respectarea

regimului de executare a pedepsei, oferirea unei raze de speranţă că, din pedeapsa detenţiunii pe

viaţă, se poate obţine liberarea condiţionată.

2. Efecte.

Efectul imediat al liberării condiţionate, în general, este punerea în libertate a

condamnatului, sub condiţia ca, până la împlinirea duratei pedepsei, să nu mai săvârşească

infracţiuni. Cum detenţiunea este pe viaţă, ar însemna că lăsarea în libertate a condamnatului este

sub condiţia ca până la sfârşitul vieţii acestuia să nu mai săvârşească infracţiuni;30 dar prin lege s-

a prevăzut că pedeapsa se consideră executată dacă în termen de 10 ani, de la liberare, cel

condamnat nu a săvârşit din nou o infracţiune (art.55 alin.2 C.p.). Dacă în acest interval de timp

cel liberat a comis din nou o infracţiune, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art.61 Cod

penal, adică liberarea condiţionată se poate revoca.

3. Revocarea obligatorie a liberării condiţionate.

Potrivit dispoziţiilor art.61 alin.2 Cod penal, în cazul când infracţiunea săvârşită este o

infracţiune contra siguranţei statului, o infracţiune contra păcii şi omenirii, o infracţiune de omor,

o infracţiune săvârşită cu intenţie care a avut ca urmare moartea unei persoane sau o infracţiune

prin care s-au produs consecinţe deosebit de grave, revocarea liberării condiţionate este

obligatorie.31

Când revocarea este obligatorie, precum şi în celelalte cazuri, în care revocarea, deşi este

facultativă, a fost dispusă de instanţă, condamnatul va executa pedeapsa detenţiunii pe viaţă.

4. Revocarea facultativă.

În cazurile de revocare facultativă, instanţa poate să nu revoce liberarea condiţionată, dar

poate aplica o pedeapsă la amendă a cărei executare nu vine în contradicţie cu menţinerea 30 Bulai C. – Manual de drept penal, Partea Generală, Editura All, Bucureşti, 1997.31 I. Fodor – Liberarea condiţionată, vol II, Bucureşti, Editura Academică, 1990.

liberării condiţionate a condamnatului. Menţinerea liberării condiţionate a condamnatului este

posibilă şi atunci când infracţiunea a fost săvârşită foarte aproape de împlinirea celor 10 ani ori

descoperirea şi judecarea acestei infracţiuni a avut loc după împlinirea celor 10 ani. Menţinerea

liberării condiţionate din executarea detenţiunii pe viaţă nu înlătură executarea pedepsei

pronunţată pentru infracţiunea săvârşită în timpul liberării condiţionate.32

Capitolul 2

Aspecte generale privind serviciul de probaţiune

În ordine istoric-cronologică "probation" este una dintre primele sancţiuni comunitare,

intermediare, reglementate ca măsură alternativă la pedeapsa privativă de libertate. Apariţia sa a

fost determinată, pe de-o parte, de necesitatea dezvoltării sistemelor judiciare adaptate

delicvenţei juvenile, iar pe de altă parte, de apariţia unor noi curente în criminologie care

pledează pentru controlul infracţionalităţii din afara sistemului justiţiei penale33.

În limba română s-ar traduce prin reabilitare şi supraveghere comunitară. Această

traducere este folosită şi în Ordonanţa nr.92/200034 care reglementează activitatea serviciilor

comunitare specializate. Termenul de "probaţiune" este cel mai frecvent utilizat deşi este

impropriu. În legislaţia română sensul termenului de "probaţiune" are cu totul alte conotaţii. El se

referă la sistemul probelor reglementate în cadrul diferitor ramuri ale drepturlui procesual civil,

penal, etc. În timp ce traducerea termenului de "probation" prin "reabilitare şi supraveghere"

reflectă parţial conţinutul şi natura instituţiei, nici acesta nu surprinde o trăsătură esenţială a

acestui tip de sancţiune comunitară - respectiv, aceea de perioadă de încercare. Ideea de perioadă

de încercare, de a doua şansă acordată celui care a comis o infracţiune, face parte din "nucleul

dur" al definirii acestei sancţiuni neprivative de libertate. De aceea, cel puţin deocamdată acest

tip de sancţiune comunitară nu şi-a găsit încă un termen satisfăcător în limba română.

32 D. Clocotici – Aspecte teoretice în materia cererilor sau propunerilor având ca obiect eliberarea condiţionată, întreruperea executării pedepsei închisorii şi contestaţia la executare, în Buletinul penitenciar, nr.4/1990.33 Tomiţă Mihaela, Consilierea în probatiune, Editura Universitatea de Vest, Timisoara, 2005, p.58.34 Ordonanţa nr.92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintegrare sociala a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 423 din data de 1 septembrie 2000.

Apariţia şi evoluţia sancţiunilor penale alternative la pedeapsa închisorii sunt legate

organic de apariţia şi evoluţia sistemului probaţiunii şi a serviciilor de probaţiune, deoarece,

oricare ar fi sancţiunile penale alternative la pedeapsa închisorii, acestea nu pot funcţiona şi nu-şi

pot atinge scopul decât sub supravegherea, asistenţa şi controlul personalului specializat din

cadrul serviciilor de probaţiune.

În ceea ce priveşte definirea probaţiunii, literatura de specialitate apreciază că nu există

un concept care să descrie şi să explice unitar această sancţiune comunitară. Una dintre definiţiile

des acceptate este aceea că: „Sistemele de probaţiune reflectă particularităţile de timp şi spaţiu,

culturale, economice, ale politicilor şi practicii penale dint-un anumit stat, păstrând însă, în

acelaşi timp, câteva trăsături fundamentale comune, precum şi identitatea şi orientarea

profesională a consilierilor de probaţiune”.

Probaţiunea este o îmbinare între sancţiunile neprivative de libertate, supraveghere a

infractorilor şi activitatea de asistare psiho-socială a acestora. Sistemul de probaţiune presupune

ca un delincvent condamnat de o instanţă de judecată să nu fie trimis în penitenciar, însa este

obligat sa se prezinte în mod regulat pentru o anumită perioadă de timp stabilită de instanţă la un

serviciu de probaţiune sau la o altă instituţie în vederea rectificării comportamentului.

Ideea de baza a probaţiunii a fost una umanitară, aceea de a da o a doua şansă celor ce

au săvârşit infracţiuni pentru prima dată sau infracţiuni minore, scopul nu a fost numai acela de a

face infractorul să se abţină în savârsirea de alte infracţiuni, ci şi de a avea un comportament

moral35.

Legea nr.129/200236 defineşte principiile activităţii, structura, organizarea şi

responsabilităţile serviciilor de reintegrare socială şi supraveghere precum şi pregatirea

personalului.

2.1.Intervenţia serviciului de probaţiune

35 Iorgulescu Georgiana, Ştefăroi Nicoleta, Moisescu Radu, Practici şi norme privind sistemul de justiţie juvenilă din România, Ed. Fondul Natiunilor Unite pentru Copii, Bucuresti, 2005, p.128.36 Legea nr.129/2002 pentru aprobarea Ordonanaţei nr.92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintegrare sociala a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 190 din data de 20 martie 2002.

În România, pe fondul schimbărilor apărute în societate după anul 1990, comunitatea s-a

confruntat cu o mare problemă – creşterea ratei criminalităţii. Astfel, urmare şi a existenţei unui

sistem sancţionator rigid, centrat pe închisoare, rata încarcerării a crescut de la 171 de deţinuţi la

100.000 de locuitori în 1992 la 200 de deţinuţi la începutul anului 1998, peste media europeană

care în acel moment era de 150 de deţinuţi. Automat, această creştere a generat o presiune

serioasă asupra cheltuielilor cu închisorile, ajungându-se ca costul lunar al unui deţinut să

depăşească salariul mediu pe economie, ceea ce pune numeroase probleme economice şi morale.

Creşterea infracţionalităţii a pus autorităţile în faţa unei dileme: fie să mărească capacitatea

închisorilor, fie să dezvolte alternative la detenţie doar pentru anumite tipuri de infracţiuni.

Aşadar, având în vedere rezultatele deosebite pe care sistemul de probaţiune le-a înregistrat în

alte ţări, sistem ce are o tradiţie îndelungată, inclusiv în ceea ce priveşte reconfigurarea diferitor

tipuri de comportament sau gândire, în final, România a ales să înfiinţeze sistemul de probaţiune

şi să pregătească un aparat sancţionator mai generos cu măsurile şi sancţiunile neprivative de

libertate.

Serviciile de Probațiune sunt organisme specializate aflate în subordinea Ministerului

Justiției care își desfașoara activitatea pe lânga fiecare tribunal. După un deceniu de funcţionare a

sistemului românesc de probaţiune, Ministerul Justiţiei a aniversat și instituit la 30 septembrie

2011 “Ziua Probaţiunii”, ce se va celebra anual, în data de 3 septembrie37.

Grupul ţintă al seviciului de probaţiune:

Invinuiţi şi inculpaţi

o Pentru orice infracţiune organele judiciare pot solicita întocmirea de referate de

evaluare pentru persoana în cauză.

o Acestea sunt facultative pentru adulţi şi obligatorii pentru minori

Minorii sanctionaţi cu măsura educativă a libertăţii supravegheate şi adulţii pentru care s-

a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere

o Daca judecătorul  ia faţă de minor măsura educativă a libertăţii supravegheate,

acesta poate să-l oblige pe minor să execute una sau mai multe obligaţii prevăzute de codul

penal. În acest caz, verificarea modului în care minorul execută aceste obligaţii cade în sarcina

consilierilor de probaţiune.

37 Iorgulescu Georgiana, Ştefăroi Nicoleta, Moisescu Radu, op.cit., p.132.

o Dacă judecătorul a pronunţat o sentinţă cu închisoarea însă consideră că scopul

pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate, poate suspenda executarea acestei pedepse sub

supravegherea serviciului de probaţiune. În acest caz consilierul de probaţiune verifică modul în

care persoana condamnată sub supraveghere respectă măsurile şi respectă obligaţiile prevazute în

codul penal, impuse acesteia prin hotarare judecatorească.

Probaţiunea dispune de strategii de intervenţie în toate etapele procesului de înfăptuire a

justiţiei penale. Astfel, există probaţiune38:

preesentinţială - evaluare psihosocială a personalităţii bănuitului, învinuitului,

inculpatului;

sentinţială: în comunitate - activitati orientate spre reintegrarea socială a persoanelor

liberate de pedeapsa privativă prin asistenţă, consiliere, controlul comportamentului şi

supravegherea respectării obligaţiilor impuse de instanţă şi penitenciară - activităţi socio-

educative desfaşurate în penitenciar şi activităţi de pregatire pentru liberare din locurile de

detenţie;

postpenitenciară - acordare de asistenţă persoanelor liberate din locurile de detenţie în

scopul reintegrării lor în societate.

2.2.Rolul serviciului de probaţiune

Probaţiunea prin esenţă este o activitate care are o legatură strânsă cu comunitatea şi

membrii acesteia. În primul rând, comunitatea are resursele pe care le poate oferi serviciului de

probaţiune în îndeplinirea sarcinilor acestuia. În al doilea rând, serviciul de probaţiune are de

realizat scopuri care sunt în interesele comunităţii.

Nu toate tipurile de infracţiuni sunt atât de grave, încât să necesite detenţii costisitoare.

Cei aflaţi sub probaţiune pot obţine sau îşi pot menţine serviciul în acest fel plătind impozite şi

taxe, pot avea grijă de propriile familii şi îşi pot îndeplini celelalte obligaţii financiare fără să

devină o povară pentru stat39.

Serviciul de probaţiune are trei mari atribuţii:

- Efectuarea referatelor de evaluare psiho-socială a inculpaţilor la cererea instanţelor de judecată;38 Sursa:www.just.ro (Ministerul Justiţei)39 Dumescu Ioan, Probaţiunea în România, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002, p.19.

- Supravegherea respectării de catre condamnat a măsurilor şi/sau obligaţiilor impuse de instanţa

de judecată;

- Oferirea de asistare şi consiliere, la cererea celor care se află în supraveghere, a unor persoane

ce urmeaza a fi liberate ori s-au liberat dintr-un penitenciar, pentru persoanele din centrele de

reeducare şi persoanele victime ale infracţiunilor.

Asistarea şi consilierea desfăşurată în cadrul serviciilor de probaţiune au drept scop

reintegrarea infractorului în societate, întărirea gradului de siguranţă socială şi prevenirea

savârşirii de noi infracţiuni.

Asistarea şi consilierea persoanelor supraveghete sau mai bine spus asistarea psiho-socială

se realizează numai la solicitare, astfel unul din cele mai importante roluri ale consilierului de

probaţiune este acela de a motiva condamnatul să participe la activitaţile de asistare psihosocială.

Asistarea psihosocială se concretizează în derularea unor programe de intervenţie ce se

axează pe nevoile infractorilor şi sprijinirea acestora în vederea satisfacerii nevoilor sociale,

medicale şi juridice.

Desfăşurarea activitatii de asistare psiho-socială este de natură să conducă la eficientizarea şi

realizarea în mai bune condiţii a celei de-a doua funcţii a pedepsei, şi anume cea de reeducare.

Cu privire suportul acordat, trebuie menţionată preocuparea permanentă a factorilor

decizionali de creştere a calităţii serviciilor oferite prin implementarea la nivel naţional a unor

programe de consiliere specializate în lucru cu persoanele care au săvârşit o infracţiune, fiecare

dintre acestea centrându-se pe anumite nevoi ale persoanelor aflate în evidenţele serviciilor de

probaţiune.

În vederea desfăşurării programelor de asistare şi consiliere, individuale sau de grup,

consilierii de probaţiune formaţi pe diferite programe40:

- STOP „Gândeşte-te şi schimbă” - program de grup – scop: sprijinirea persoanelor majore aflate

în supravegherea serviciilor de probaţiune pe drumul schimbării comportamentale;

- „Dezvoltare de abilităţi sociale la minori” - program de grup – scop: dezvoltarea deprinderilor

sociale la minori;

- „Reducerea riscului de recidivă după închisoare: un sistem românesc de pregătire pentru

liberare şi asistenţă postpenală” – program de grup, destinat persoanelor private de libertate -

40 Sursa: www.portal.just.ro. (Portalul instanţelor de judecată din România)

scop: prevenirea recidivei după închisoare, prin pregătirea persoanelor private de libertate pentru

liberare şi asistenţă post-penală în vederea reintegrării lor sociale;

- „One to One” - program individual – scop: reducerea riscului de recidivă a beneficiarilor

serviciilor de probaţiune, prin schimbarea modului de gândire şi a comportamentelor antisociale;

- Interviul Motivaţional – scop: creşterea motivaţiei intrinseci pentru schimbarea beneficiarului.

2.3.Principalele atribuţii ale unui consilier de probaţiune

Sistemul de probaţiune a fost gândit pentru a oferii suport şi control în egală măsură.

O primă activitate este aceea de întocmire a referatelor de evaluare pentru învinuiţii

minori sau pentru inculpaţii minori şi majori. Scopul principal al acestei activităţi este acela de a

oferii sprijin magistratului în luarea unei decizii cu privire la cel aflat în faţa sa. Mai departe, este

posibil ca judecătorul să pronunţe faţă de o astfel de persoană o pedeapsă cu închisoarea a cărei

executare să fie suspendată pe un anumit termen de încercare sub condiţia respectării anumitor

măsuri prevăzute de lege şi obligaţii stabilite de judecător. Astfel, condamnatul trebuie să se

prezinte la anumite termene stabilite la serviciul de probaţiune, să anunţe orice schimbare de

domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea, să

comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă precum şi informaţii de natură a-i putea fi

controlate mijloacele de existenţă41. Printre obligaţiile ce îi pot fi stabilite de judecător se pot

număra: să nu intre în contact cu anumite persoane, să nu frecventeze anumite locuri, să urmeze

un curs de învăţământ ori de calificare, să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire

în special în scopul dezintoxicării, etc.

În paralel cu verificarea modului în care sunt respectate aceste măsuri şi obligaţii,

consilierul de probaţiune poate exercita şi funcţia de suport pentru persoana în cauză, în sensul

că, urmare a unei cereri expres formulate, aceasta poate beneficia de asistare în vederea

soluţionării unor probleme cu care se confruntă: întărirea capacităţilor sale în vederea:

identificării unei locuinţe temporare, a unui loc de muncă, a unei mai bune relaţionări cu familia

şi comunitatea, reducerii agresivităţii, etc.

41 Dumescu Ioan, op.cit., p.23

În ceea ce priveşte funcţia de control, trebuie menţionat că în situaţia în care pe parcursul

termenului de încercare consilierul de probaţiune constată că persoana aflată în evidenţă încalcă

una dintre măsurile sau obligaţiile stabilite în sarcina sa, sesizează judecătorul delegat pe lângă

biroul executări penale, care, la rândul său, poate sesiza instanţa de judecată care poate să

dispună revocarea suspendării executării pedepsei şi executarea acesteia în regim de detenţie.

Rolul consilierului de probaţiune în faza de executare a pedepsei în penitenciar. În acest

caz, specialiştii intervin în special în ultima fază de executare a pedepsei privative de libertate

atât prin derularea în colaborare cu personalul abilitat din cadrul instituţiilor penitenciare a unui

program de pregătire pentru liberare ce are ca scop reducerea riscului de recidivă dar şi prin

participarea la comisia de propuneri privind liberările condiţionate.

O altă activitate deloc a consilierului de probaţiune este aceea de oferire de suport

psihologic şi alte forme de asistenţă victimelor anumitor tipuri de infracţiuni, la cererea expresă a

acestora şi numai după ce victima a depus plângere la poliţie cu privire la infracţiunea comisă

asupra sa. Se încadrează în aceste cazuri în special victimele infracţiunilor de violenţă în familie,

viol, act sexual cu un minor, perversiune sexuală, corupţie sexuală, rele tratamente aplicate

minorului, trafic de persoane, tentativă de omor, lovire sau alte violenţe şi vătămare corporală,

vătămare corporală gravă42.

Capitolul 3

Supravegherea persoanelor liberate condiţionat

3.1 Noţiuni generale de supraveghere

Supravegherea persoanelor eliberate condiţionat este o componenta de bază a ceea ce

specialiştii numesc prevenire a infracţiunii. Anume supravegherea, alături de asistenţa socială în

reintegrare, constituie doi piloni de bază a combaterii comportamentului infracţional şi a

recidivei în cazul persoanelor aflate în conflict cu legea.43

42 Dumescu Ioan, op.cit.,p.2443 Corcenco Alina, Principiul de individualizare la aplicarea pedepsei, Revista Naţională de Drept, nr. 5/2002, loc.cit.

Se depun eforturi de supraveghere a persoanelor eliberate condiţionat prin următoarele

acţiuni:

- să se prezinte o dată pe lună la oficiu, unde semnează angajament;

- să nu părăsească locul de trai fără înştiinţarea serviciului de executare a pedepselor penale;

- să nu comită infracţiuni sau contravenţii administrative; să nu încalce ordinea publică;

- să îndreptăţească încrederea acordată de instanţa de judecată.

Din păcate, în prezent nu există un mecanism reglementat juridic de supraveghere a

persoanelor eliberate condiţionat, astfel încît, prin consiliere şi asistenţă, să fie prevenită

săvârşirea repetată de către ei a unor infracţiuni grave. Unicele mecanisme de supraveghere –

anchilozate în timp, sunt cele de supraveghere penală a persoanelor eliberate din detenţie în

regimul probaţiunii. La analiza acestui mecanism ne vom referi în cele ce urmează, încercînd a

propune o analiză exhaustivă şi multisectorială a ceea ce înseamnă supravegherea persoanelor

eliberate din detenţie.44

Instituţiile de stat abilitate cu supravegherea sunt : oficiile de executare, în colaborare cu

comisariatele teritoariale de poliţie şi secţiile de evidenţă şi documentare a populaţiei.45

Specialistul secţiei penale efectuează vizite la domiciliul condamnatului pentru a

verifica comportamentul acestuia. Acumulează informaţii, caracteristica condamnatului de la

domiciliu prin intermediul administraţiei publice locale şi inspectorului de sector despre

comportamentul la locul de trai al persoanei eliberate din locurile de detenţie, care ulterior se

anexează la materialele dosarului personal al condamnatului. Dacă în termenul rămas neexecutat

condamnatul încalcă ordinea publică pentru care fapt i-a fost aplicată sancţiunea, sau se

eschivează cu precădere de la îndeplinirea obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată la

propunerea oficiului de executare, instanţa poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea

măsurii de liberare condiţionată de pedeapsă şi trimiterea acestuia pentru a executa termenul de

pedeapsă neexecutat, în locurile de detenţie.

La momentul actual activităţi de asistenţă şi consiliere a persoanelor aflate la evidenţa

oficiilor de executare nu se realizează. Având în vedere faptul că atât legislaţia actuală şi

instrucţiunile de activitate a specialiştilor secţiilor penale, cât şi numărul acestora nu permite

realizarea activităţilor de asistenţă şi consiliere.

44 Gheorghe Florian, Fenomenologie penitenciară, Bucureşti, 2003, pag. 6845 IRP, Raport: evaluarea necesităţilor în domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din detenţie ,

2007, pag. 12-13

Condamnaţii care se liberează din locurile de detenţie, trebuie să depăşească un şir de

obstacole de ordin social, economic şi psihologic. Odată cu ispăşirea pedepsei, foştii deţinuţi

întâmpină obstacole de ordin subiectiv şi obiectiv ce ţin de:

- excluderea socială din partea membrilor familiilor, rudelor, vecinilor, angajatorilor;

- lipsa unui loc de muncă;

- lipsa spaţiului locativ;

- starea materială precară;

- lipsa buletinului de identitate;

- lipsa certificatului de naştere;

- abuz de băuturi alcoolice;

- refuză să se prezinte la timp la oficiul de executare;

La soluţionarea problemelor identificate la persoanele eliberate din detenţie, oficiile de

executare nu se implică în acest sens, nu au nici parteneriate încheiate cu alte instituţii publice

prestatoare de servicii.

Având în vedere spaţiul limitat al secţiilor penale, nu poate fi asigurat principiul

confidenţialităţii discuţiilor cu beneficiarii, în activităţile de evidenţă şi supraveghere nu sunt

implicaţi voluntari.

Din arest persoana eliberată se prezintă la comisariatul teritorial de poliţie, cu o adeverinţă

referitor la faptul că el a executat pedeapsa în locurile de detenţie. La solicitarea inspectorului de

sector, persoana liberată se înregistrează în registru şi se ia la evidenţă cu fişa de evidenţă

profilactică. Dacă persoana liberată din locurile de detenţie şi-a ispăşit pedeapsa şi nu mai

creează probleme se ia în evidenţă un an de zile. Prin intermediul rudelor, prietenilor, se

intervine pentru a-l reintegra în societate.

Fiecare persoană are un dosar sau o fişă de evidenţă. Dosarul conţine:

- Actele ce conţin temei de luare la evidenţă;

- Copia sentinţei de judecată;

- Informaţie din instituţia penitenciară (ceea ce ţine de comportament);

- Informaţie despre ex-deţinut de la oficiul de executare;

- Schema de rudenie;

- Fişa dactiloscopică;

- Caracteristici de la domiciliu;

- Explicaţii din convorbiri cu rudele, prietenii;

- Diverse informaţii de la domiciliu;

- Este însemnată în dosar fiecare discuţie, vizită în familia persoanei eliberate din locurile de

detenţie.46

Biroul de evidenţă şi documentare a populaţiei prestează următoarele servicii populaţiei:

- se perfectează actele la plecarea cu traiul permanent în alte ţări şi totodată

stabilirea cu traiul permanent în România timp de 3 luni şi în regim urgent- o lună;

- înregistrarea cetăţenilor străini care se află pe teritoriul României;

- perfectarea actelor cetăţenilor străini şi apatrizi;

- perfectarea materialelor pentru repatriaţii care sunt cetăţeni ai României.

Probleme generale ale sistemului de supraveghere:

1. Numărul redus de personal al secţiilor penale implicat în activităţi de evidenţă şi

supraveghere;

2. Imposibilitatea acordării serviciilor de asistenţă şi consiliere pentru persoanele eliberate

din locurile de detenţie de către specialiştii secţiilor penale;

3. Lipsa personalului secţiei penale, specializat în activitatea de evidenţă, supraveghere şi

consiliere a minorilor aflaţi în termen de probă;

4. Lipsa cadrelor secţiei penale de specialitate în domeniul asistenţei sociale şi

psihologiei;

5. Spaţiu şi dotări inadecvate activităţilor de asistenţă, consiliere şi supraveghere

a persoanelor eliberate din locurile de detenţie;

6. Cumularea funcţiilor specialistului secţiei penale cu alte atribuţii din cadrul

oficiului de executare;47

7. Înştiinţările privind liberarea persoanelor din detenţie nu conţin informaţii privind

comportamentul persoanei în perioada detenţiei;

8. Instituţiile penitenciare nu solicită informaţii referitoare la condiţiile în care

urmează să se întoarcă persoanele eliberate din locul de detenţie;

9. În dosarul personal lipseşte fişa de identificare a nevoilor beneficiarului;

46 IRP, Raport: evaluarea necesităţilor în domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din detenţie , 2007, loc. cit.

47 Kalmthou Anton M. Van - coordonator, Reintegrarea şi supravegherea infractorilor în opt ţări europene, Craiova, 2004, pag. 92-93

10. Activităţile de supraveghere adeseori sunt limitate la simple activităţi de evi

denţă curentă a persoanelor;48

11. Activităţi de asistenţă şi consiliere nu se desfăşoară cu beneficiarii;

12. Legislaţia României nu conţine reglementări clare referitoare la

acordarea de asistenţă şi consiliere a persoanelor eliberate din locurile de detenţie;

13. Nu poate fi asigurat principiul confidenţialităţii discuţiilor cu beneficiarii;

14. În activităţile de evidenţă şi supraveghere nu sunt implicaţi voluntari;

15. Nu sunt stabilite parteneriate cu instituţiile prestatoare de servicii din comunitate;

16. Perceperea incorectă a activităţilor de lucru profilactic al inspectorului de sector, persoana

eliberată se înregistrează în registru şi se ia în evidenţă cu fişa de evidenţă profilactică;

17. Lipsa bazei metodologice de desfăşurare a activităţilor de profilaxie cu persoanele

eliberate din locurile de detenţie;

18. Neperfectarea buletinelor de identitate din lipsa vizei de domiciliu.

3.2. Evidenţa şi supravegherea persoanelor liberate condiţionat. Aspecte practice şi comparate

Supravegherea persoanelor care au fost eliberate din detenţie sau - cu atît mai mult – au

primit pedepse neprivative de libertate este o componentă a activităţii serviciilor de probaţiune.

Termenul de supraveghere nu trebuie interpretat în sens strict, supravegherea reprezentând

un complex de activităţi care se află într-o strânsă interdependenţă.

Menţinându-i în comunitate le oferim şansa de a-şi conştientiza faptele şi de a-şi asuma

responsabilitatea asupra actelor antisociale.

Acest lucru se poate realiza atât prin stabilirea unui plan de intervenţie cu beneficiarul în

funcţie de nevoile acestuia şi numai după ce i s-a tăcut o evaluare corectă şi obiectivă a riscului

de recidivă şi a riscului pentru public, cât şi prin îndeplinirea obligaţiilor impuse de instanţa de

judecată. Totodată, includerea sa într-un program de dezvoltare comportamentală specific

48 IRP, Raport: evaluarea necesităţilor în domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate din detenţie , 2007, loc. cit.

infracţiunii comise, în funcţie de gravitatea acesteia şi de riscul de recidivă îl va ajuta să-şi

îmbunătăţească comportamentul într-un mod pozitiv.49

Un alt lucru la fel de important este şi menţinerea legăturilor cu familia, cu şcoala, cu locul

de muncă, cu cluburi sportive, culturale, unde ar putea să-şi petreacă timpul liber într-un mod

constructiv etc.

Supravegherea propriu-zisă se realizează printr-o serie de activităţi pornind de la

observarea, până la contactul direct cu infractorul. De asemenea, aceasta se poate realiza atât prin

prezentarea infractorului la sediul serviciului de probaţiune sau în alte locuri stabilite, căi şi prin

efectuarea de controale inopinate la domiciliu, ia locui de munca sau chiar în locurile şi mediile

frecventate anterior de către infractor, în care prezenţa acestuia a fost interzisă prin condiţiile

stabilite de instanţă.

Când instanţa de judecată hotărăşte încredinţarea persoanei care a încălcat legea penală în

supravegherea serviciului de probaţiune, consilierul de probaţiune care a preluat cazul se ocupa

de rezolvarea lui. Etapele supravegherii sunt:

începe supravegherea;

se identifică nevoile distincte ale beneficiarului;

se întocmeşte planul de supraveghere;

se stabilesc date fixe când se va face consilierea individuală;

punctualitatea întâlnirilor trebuie precizată de la prima şedinţăde consiliere;

acţiunea efectivă pentru îndeplinirea obligaţiilor impuse de către instanţa de judecată şi

acoperirea nevoilor beneficiarului, incluzând şi neacceptarea de a încălca condiţiile pe care le are

de respectat şi care i-au fost aduse la cunoştinţă la începutul perioadei de supraveghere - proces

verbal ;50

identificarea « nevoilor ascunse » - pe parcursul luciului efectiv cu beneficiarul se mai pot găsi şi

uite nevoi, neidentificate la începutul intervenţiei:

identificare a soluţiilor pentru acoperirea acestor nevoi;

monitorizarea dalelor;

evaluarea finală.51

49 Barbu Gabriel-Silviu, Şerban Alexandru, Drept execuţional penal, Bucureşti, 2005, loc.cit.50 Ghidul consilierului de probaţiune (editat de Institutul de Reforme Penale), 2004, pag. 97

51 Ibidem, pag. 100

În activitatea de supraveghere, consilierul responsabil de caz trebuie să ţină o evidenţă

clară şi obiectivă a evoluţiei beneficiarului, modificări ale comportamentului acestuia.

Supravegherea persoanei eliberate din detenţie începe din momentul părăsirii efective de

către aceasta a locului de detenţie. La luarea hotărârii instanţei de judecată setul serviciului de

probaţiune desemnează de îndată un consilier de probaţiune responsabil cu supravegherea

executării obligaţiilor şi/sau a măsurilor stabilite prin hotărârea judecătorească, în termen de cel

mult 2 zile lucratoare de la comunicarea hotărâri instanţei de judecată consilierul de probaţiune

desemnat va organiza întâlnirea ci persoana primita în sarcină şi-i va aduce la cunoştinţă

obligaţiile şi/sau cu măsurile impuse de instanţă. Ca urmare a acestei comunicări verbale

condamnatul semnează un angajament.

Secţiile de probaţiune trebuie să se asigure că supravegherea în zona lor se face conform

acestui standard naţional, ţinându-se cont de orice ghid asociat acestuia. Consilierul

supraveghetor trebuie să întocmească un raport cuprinzând detaliile perioadei în care infractorul

s-a aflat sub supraveghere în comunitate.

De asemenea, indiferent dacă Serviciul de probaţiune a încheiat acorduri de colaborare eu

instituţiile ce trebuie implicate în consilierea şi supravegherea persoanei acesta le înştiinţează şi

eventual dacă activităţile ce le desfăşoară au tangenţă cu persoana condamnată, se solicită ca

acestea să informeze Serviciul.

Planul de supraveghere se va întocmi de către consilierul de probaţiune responsabil de caz

pentru întocmirea acestuia se poate solicita desemnarea unor specialişti în vederea.

- evaluării profesioniste a nevoilor persoanei condamnate / minorilor;

- stabilirii unor metode adecvate de intervenţie în vederea satisfacerii

nevoilor criminogene identificate şi realizarea unui plan de intervenţie în vederea reintegrării

sociale a persoanei condamnate sau minorilor:

Acesta se va întocmi în concordanţă cu obligaţiile şi/sau măsurile stabilite prin hotărârea

judecătorească şi va fi adus la cunoştinţa persoanei supravegheate (i se va înmâna o copie după

aceasta facându-se menţiune într-un proces verbal semnat de către consilier şi persoana

supravegheată).

Este necesar ca acest plan de supraveghere să fie revizuit ori de câte ori este necesar, pe

parcursul perioadei de supraveghere, dar obligatoriu o dată la 6 luni.52

52 Kalmthou Anton M. Van - coordonator, Reintegrarea şi supravegherea infractorilor în opt ţări europene, Craiova, 2004, pag. 101-102

Conţinutul planului de supraveghere:

I. Introducere

Planul de supraveghere va conţine în introducere:

a) numele, prenumele, data şi locul naşterii persoanei condamnate sau ale minorului;

b) infracţiunea săvârşită şi numărul hotărârii instanţei de judecată;

c) sancţiunea aplicată şi măsurile şi/sau obligaţiile impuse de instanţa de judecată;

d) perioada de supraveghere, menţionăndu-se data începerii şi încetării acesteia;

e) numele şi prenumele consilierului de probaţiune.

II. Nevoile sau problemele identificate ale persoanei condamnate / minorului.

O evaluare primară a acestor nevoi se realizează şi în scopul întocmirii referatului

preesentenţial de evaluare psiho-socială solicitat de către instanţă; aşadar la întocmirea planului

de supraveghere trebuie să se realizeze o reevaluare a acestor nevoi, ţinându-sc cont de evaluarea

iniţială.53

Acest tip de evaluare se referă in principal la nevoile cnminogene. În scopul realizării

acestei evaluări este necesar:

să se realizeze un ghid pentru evaluarea nevoilor care va trebui să fie cât mai complet (să conţină

aspecte legate de acele nevoi asociate în general cu starea de infracţionalitate, pentru ca pe

parcursul interviurilor să se identifice care sunt acele nevoi care se regăsesc in cazul fiecărei

persoane condamnate sau minor);

să se realizeze interviuri cu persoane semnificative pentru viaţa persoanei;

autoevaluări prin intermediul unor chestionare sau scale de autoevaluare;

poale fi folosită metoda observaţiei (se observă clientul în anumite situaţii date);

să se realizeze analiza unor documente (dosar personal, fisă psihologică, fişă psiho-pedagogică,

fişă medicală).54

III. Riscul săvârşirii din unor infracţiuni / riscul de a-i pune în pericol siguranţa publică

Evaluarea riscului se referă la:

evaluarea riscului de recidivă: predicţia probabilităţii de săvârşire a unei noi infracţiuni:

evaluarea riscului de periculozitate, predicţia probabilităţii ea o persoană să săvârşească o nouă

violenţă (verbală, fizică, sexuală) şi pentru cine prezintă;

53 Ghidul consilierului de probaţiune (editat de Institutul de Reforme Penale), Bucureşti, 2004, pag. 102

54 Gheorghe Florian, Fenomenologie penitenciară, Bucureşti, 2003, pag. 81

nevoile sau problemele identificate;

• durata supravegherii.55

În scopul asigurării îndeplinirii măsurilor stabilite de instanţa de judecată pot fi utilizate

următoarele metode:

- colaborarea cu familia, voluntarii comunitari, reprezentanţii societăţii civile, organizaţii

guvernamentale şi neguvernamentale în vederea iniţierii şi derulării unor programe de

resocializare. Aceste programe se vor derula în scopul însuşirii unor norme şi valori acceptate

social, a însuşirii unor abilităţi sociale, rezolvarea problemelor dependenţei de alcool sau droguri

ş.a.;

• de asemenea, cu sprijinul acestora se pot identifica posibilităţi de obţinere a unor spaţii de

locuit sau a unor fonduri pentru asigurarea hranei;

• legătura permanentă cu persoane şi instituţii care ar putea furniza date utile în vederea

rezolvării unor probleme şi nevoi: identificarea unor locuri de muncă disponibile, a unor cursuri

şcolare precum şi a celor de calificare şi recalificare profesională;

• vizite la domiciliu.

Planul de supraveghere va fi adus de îndată la cunoştinţă persoanei supravegheate, căreia i

se va înmâna o copie de pe acesta, facându-se o menţiune într-un proces-verbal care va fi semnat

de consilierul de probaţiune şi de persoana supravegheată.

Fiecare plan de supraveghere va include un capitol distinct privind nevoile sau problemele

identificate ale persoanei supravegheate şi riscul săvârşirii din nou a unor infracţiuni sau al

punerii în pericol a siguranţei publice. La evaluarea riscului se ţine seama şi de riscul de

sinucidere sau de autovătămare. Evaluarea riscului constituie o activitate permanentă, orice

modificări intervenite fiind consemnate în dosarul de supraveghere de către consilierul de

probaţiune responsabil de caz.

În cazul minorilor sancţionaţi cu măsura educativă a libertăţii supravegheate, cărora li s-a

impus obligaţia de a presta o activitate neremunerată într-o instituţie de interes public, planul de

supraveghere conţine descrierea activităţii, locul de executare a acesteia şi programul de lucru al

minorului.56

55 Ghidul consilierului de probaţiune (editat de Institutul de Reforme Penale), Bucureşti, 2004, pag. 104

56 Bârgău M., Criminologie. Partea generală, Academia “Ştefan cel Mare” a MAI, Bucureşti, 2005, loc.cit.

Planul de supraveghere trebuie să precizeze natura şi frecvenţa întrevederilor dintre

consilierul de probaţiune şi persoana supravegheată, pe durata supravegherii.

n planul de supraveghere se vor menţiona metodele utilizate de consilierul de probaţiune

pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată în sarcina persoanei

supravegheate. Aceste metode se pot referi la colaborarea cu familia, cu voluntarii comunitari şi

reprezentanţii societăţii civile, precum şi cu organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale.

În vederea iniţierii şi derulării unor programe de resocializare, vizite la domiciliu, legătura

permanentă eu persoanele şi instituţiile care ar putea furniza date utile în vederea identificării,

după caz, a locurilor de muncă disponibile, a cursurilor şcolare, precum şi a celor de calificare

sau recalificare profesională.

Metodele de supraveghere se determină în funcţie de gradul de risc identificat, precum şi de

numărul sau de natura măsurilor şi sau a obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată, de nevoile

sau de problemele identificate ale persoanei supravegheate şi de durata supravegherii.57

3.3. Reguli de supraveghere

Consilierul de probaţiune îi va solicita persoanei condamnate, la prima întrevedere, informaţii

referitoare la situaţia locativă, la situaţia sa financiară, locul de muncă şi durata pentru care este

angajată şi, după caz. la persoanele aflate în îngrijirea sa ori la persoanele în îngrijirea cărora

aceasta se află.58

Consilierul de probaţiune trebuie să verifice orice informaţii prin care pot fi controlate

mijloacele de existenţa ale condamnatului.

În cazul în care condamnatul este obligai să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs

de învăţământ ori de calificare, consilierul de probaţiune verifică nivelul instrucţiei şcolare sau al

pregătirii profesionale, în vederea înscrierii persoanei supravegheate la un curs corespunzător.

Consilierul de probaţiune responsabil de caz verifică periodic dacă persoana supravegheată

urmează cursurile de învăţământ sau de calificare.

57 Ghidul consilierului de probaţiune (editat de Institutul de Reforme Penale), Bucureşti, 2004, pag. 105

58 Ghidul consilierului de probaţiune (editat de Institutul de Reforme Penale), Bucureşti, 2004, pag. 106

În cazul în care persoana condamnată a fost obligată prin hotărâre judecătorească să nu îşi

schimbe domiciliul sau reşedinţa ori să nu depăşească limita teritorială stabilită, decât în

condiţiile fixate de instanţă, consilierul de probaţiune responsabil de caz îi va pune în vedere

aceasta condamnatului şi va colabora cu organele de poliţie şi cu primăria din localitatea de

domiciliu sau de reşedinţă a persoanei supravegheate, care vor sesiza orice schimbare intervenită

în situaţia acesteia.

Consilierul de probaţiune trebuie să efectueze controale inopinate la domiciliul sau la

reşedinţa persoanei supravegheate pentru a constata starea de fapt.

În cazul în care persoana condamnată este obligată să nu frecventeze anumite locuri stabilite

de instanţă consilierul de probaţiune verifică periodic şi ori de câte ori este sesizat de alte

persoane dacă persoana supravegheată respectă interdicţia.

Consilierul de probaţiune responsabil de caz păstrează o legătură permanentă cu

reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai organelor de poliţie, precum şi eu orice persoane fizice şi

juridice care ar putea oferi informaţii privind frecventarea de către persoana supravegheată a

locului supus interdicţiei.

Atunci când consilierul de probaţiune constată prezenţa persoanei supravegheate în locul sau

în locurile a căror frecventare i-a fost interzisă, îi înmânează un avertisment scris, procedând la

explicarea verbală a conţinutului acestuia. În această situaţie se va încheia un proces-verbal

semnat de consilierul de probaţiune responsabil de caz şi de persoana supravegheată.59

Obligaţia este considerată ne îndeplinită atunci când, după înmănarea :t două avertismente,

consilierul de probaţiunc constată că persoana supravegheată este sau a fosi prezentă în locul sau

în locurile a căror frecventare i-a fost interzisă.

În cazul în care persoana condamnată are obligaţia de a nu intra in legătură cu anumite

persoane stabilite de instanţa de judecată consilierul de probaţiune responsabil de caz trebuie să

ia măsurile necesare in vederea identificării şi contactării persoanelor care ar putea furniza

informaţii relevante în cazul respectiv, colaborând cu organele de poliţie şi cu alte instituţii

însărcinate eu asigurarea ordinii şi liniştii publice.60

Consilierul de probaţiune responsabil de ea, efectuează vizite inopinate la domiciliul şi la

locul de muncă ale persoanei supravegheate şi colaborează cu familia acesteia în vederea

respectării obligaţiei stabilite.59 Ursu N., Codul penal, Comentat şi adnotat, Chişinău, 2005, loc.cit.60 Ghidul consilierului de probaţiune (editat de Institutul de Reforme Penale), Bucureşti, 2004, pag. 107

În cazul în care persoana condamnată este obligata sâ nu conducă nici un vehicul sau

anumite vehicule consilierul de probaţiune verifică modul de respectare a acestei obligaţii.

Consilierul de probaţiune responsabil de caz păstrează o legătură permanentă cu

reprezentanţi ai organelor de poliţie, precum si eu orice persoane fizice şi juridice care ar putea

oferi informaţii privind îndeplinirea sau neîndeplinirea de către persoana supravegheată a acestei

obligaţii.

În cazul în care persoana condamnată este obligată să se supună unor măsuri de control,

tratament sau îngrijire, in special în scopul dezintoxicării, serviciul de probaţiune identifică pe

plan local unităţile sanitare, precum şi organizaţiile, instituţiile sau specialiştii care desfăşoară

programe de recuperare a toxicomanilor sau alcoolicilor, în vederea includerii persoanei

supravegheate în aceste programe.

Consilierul de probaţiune. cu ocazia întrevederilor cu persoana supravegheată, precum şi

prin legătura permanentă cu persoanele implicate în tratarea acesteia verifică dacă persoana

respectă programul de tratament sau de îngrijire şi în ce măsură acesta este eficient, solicitând

periodic în scris opinia specialiştilor.

Cu ocazia fiecărei întrevederi consilierul de probaţiune stabileşte în ce măsură obiectivele

planului de supraveghere sunt aduse la îndeplinire şi aduce ia cunoştinţă persoanei condamnate

data următoarei întrevederi.

Persoana condamnată este obligată să anunţe în prealabil serviciul de probaţiune în legătură

cu orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă, precum şi despre orice deplasare,

comunicând noua adresă, numărul de telefon, precum şi, după caz, data întoarcerii.

Persoana supravegheată anunţă în scris serviciului de probaţiune schimbarea domiciliului,

reşedinţei sau a locuinţei, cu excepţia cazurilor urgente, când anunţarea se va tace mai întâi

telefonic.

În cazul in care persoana supravegheată işi schimbă domiciliul, reşedinţa sau locuinţa într-o

localitate care nu se artă în competenţa serviciului de probaţiune dosarul va ti transmis în termen

de 3 zile lucrătoare serviciului de probaţiune competent, anunţându-se de îndată instanţa de

executare.61

61 Ghidul consilierului de probaţiune (editat de Institutul de Reforme Penale), Bucureşti, 2004, pag. 108

Comunicarea se face numai în scris, precizau du-se motivele schimbării locuim de munca,

nouî loc de muncă al persoanei condamnate, natura muncii pe caro n desfăşoară si descrierea

activităţii, anexându-se documente justificative în acest sens.

Consilierul de probaţiune este obligat să verifice autenticitatea acestor informaţii prin

contactarea unităţii angajatoare.

În ceea ce priveşte lucrul cu minorii, în funcţie de convenţile internaţionale, măsurile luate

trebuie să fie orientate către interesul superior al copilului.

Copiii să fie trataţi diferit faţă de adulţi, datorită faptului că ei nu pot lua decizii asemenea

unui adult şi ci trebuie trataţi cu maximă atenţie.

În cazul în care minorul este obligat să nu frecventeze anumite locuri stabilite consilierul de

probaţiune verifică periodic şi ori de câte ori esie sesizat de alte persoane dacă minorul respectă

interdicţia.

Consilierul de probaţiune responsabil de caz trebuie să păstreze o legătură permanentă cu

familia acestuia sau. după caz, cu persoana ori eu instituţia legal însărcinată cu supravegherea

minorului, cu reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai organelor de poliţie, precum şi cu orice

persoane fizice sau juridice care ar putea oferi informaţii privind frecventarea de către minora

locului supus interdicţiei.

Atunci când consilierul de probaţiune constată prezenţa minorului în locui sau în locurile a

căror frecventare i-a fost interzisă, îi înmânează un avertisment scris, procedând la explicarea

verbală a conţinutului acestuia. În această situaţie se va încheia un proces-verbal semnat de

consilierul de probaţiune responsabil de el şi de minor.

Atunci când, după înmânarea a două avertismente, consilierul de probaţiune constată că

minorul a fost prezent în locul sau în locurile a căror frecventare i-a fost interzisă, înştiinţează de

îndată şeful serviciului de probaţiune. Acesta din urmă înştiinţează de îndată persoana sau

persoanele cărora li s-a încredinţat supravegherea minorului, precum şi instanţa de judecată.

În cazul în care minoral are obligaţia de a nu intra în legătură cu anumite persoane stabilite

de instanţa de judecată consilierul de probaţiune responsabil de caz trebuie să ia măsurile

necesare în vederea identificării şi contactării persoanelor care ar putea furniza informaţii

relevante în cazul respectiv, colaborând cu familia acestuia sau, după caz, cu persoana ori cu

instituţia legal însărcinată cu supravegherea minorului, precum şi cu organele de poliţie şi cu alte

instituţii însărcinate cu asigurarea ordinii şi liniştii publice.62

Totodată consilierul de probaţiune responsabil de caz efectuează vizite inopinate la domiciliu

şi, după caz, la locul de muncă sau la şcoala la care învaţă minorul şi colaborează eu familia

acestuia în vederea respectării obligaţiei.

În cazul în care minorul nu îndeplineşte obligaţia impusă consilierul de probaţiune

responsabil de caz va înştiinţa de îndată şeful serviciului de probaţiune. Acesta din urmă

înştiinţează de îndată persoana sau persoanele cărora li s-a încredinţat supravegherea minorului,

precum şi instanţa de judecată.

În cazul în care minorul este obligat să presteze o activitate neremunerată într-o instituţie de

interes public stabilită de instanţă, serviciul de probaţiune încheie în cel mai scurt timp un acord

de colaborare cu instituţia de interes public şi cu autoritatea publică interesată.

De asemenea, persoanei supravegheate i se pune în vedere că trebuie să respecte regulile de

conduită care se referă, în principal, la a nu avea un comportament violent sau agresiv ori o

atitudine nepotrivită sau un limbaj necorespunzător, care ar putea prejudicia personalul

serviciului de probaţiune. precum şi alte persoane aflate sub supraveghere.

Consilierul de probaţiune responsabil de caz încunoştinţează persoana supravegheată despre

posibilitatea de a formula plângere la şeful serviciului în cazul în care consideră că tratamentul

aplicat de serviciul de probaţiune pe perioada supravegherii este necorespunzător.

Ori de câte ori apreciază că este necesar, serviviul de probaţiune va solicita autorităţilor

competente desemnarea unor specialişti în vederea asistării întocmirii şi derulării planului de

supraveghere. Aceşti specialişti pot fi psihologi, sociologi, cadre didactice, medici sau oricare

alţi specialişti a căror opinie este considerată necesară.

Cheia pentru atingerea scopurilor propuse în aeth itatea de supraveghere este

responsabilitatea întregului serviciu de probaţiune O bună colaborare între membrii echipei,

fiecare trebuie să vină cu cunoştinţele şi abilităţile lui. să se discute pe cazurile aflate în

supraveghere, problemele apărute, discuţii asupra întocmirii planului de supraveghere ctc.

Acest lucru îmbunătăţeşte calitatea muncii serviciului respectiv.63

Pentru un serviciu de calitate şi pentru eficienţa lucrului cu beneficiarii, trebuie să se ţină cont

de următorii factori:62 Ghidul consilierului de probaţiune (editat de Institutul de Reforme Penale), Bucureşti, 2004, pag. 11263 Ghidul consilierului de probaţiune (editat de Institutul de Reforme Penale), Bucureşti, 2004, pag. 113

• gravitatea infracţiunii / infracţiunilor comise - de acest lucru depinde durata

programului, frecvenţa şedinţelor de lucru:

• dacă a mai fost supus altor program de supraveghere ordine de restricţie;

• riscul pentru public;

• nevoile distincte ale infractorului;

• dorinţa lui de a lua parte la un program de supraveghere;

• educaţie socială şi dezvoltare personală, se poate oferi ca voluntar pentnru anumite

activităţi care să-i poată dezvolta abilităţile personale;

• informaţii despre grupul-ţintă (cu cine putem colabora pentru a-i putea acoperi nevoile,

instituţii, organizaţii, persoane fizice, costul menţinerii lui în comunitate, resurse) pentru ca

programul de supraveghere să poată fi derulat;

• relaţia lui cu familia din care provine, cu rudele, cu prietenii (probleme apărute, probleme

care îi pot afecta comportamentul sau pot duce la recidivă).

• încrederea în normele acceptate de societate, implicare în raport cu ceilalţi.

cum se relaţiouează cu cei de lângă ci, petrecerea timpului liber în mod util.64

Deciziile semnalează o perspectivă de schimbare şi de aceea trebuie sa le dăm clienţilor

oportunitatea de a-şi evalua propriile decizii luate şi să le arătăm unde este nevoie să şi le

îmbunătăţească, în cazul în care o persoană care are un comportament anti-social nu acceptă

responsabilitatea propriului comportament sau nu înţelege ca acesta este inadecvat şi îi provoacă

probleme, este puţin probabil că schimbarea se va produce.

Este important ca infractorul să ştie că supravegherea în comunitate este o alternativă a

pedepsei cu închisoarea, că are de respectat un program, că trebuie să ducă la bun sfârşit o serie

de activităţi care-l vor pregăti pentru viaţa într-un mod pozitiv - conform cit normele acceptate

de societate.

Odată finisat termenul de probă tuturor instituţiilor implicate în asistenţa, consilierea şi

supravegherea persoanei le este adus la cunoştinţă rezultatul lucrului tuturor în vederea

soluţionării problemelor psiho-sociale şi gradul de reintegrare socială a persoanei.

64 Ghidul consilierului de probaţiune (editat de Institutul de Reforme Penale), Bucureşti, 2004, pag. 114

Capitolul 4

Studiu de caz – referatul de evaluare pentru liberarea conditionata

Privită dintr-o abordare sistemică, evoluţia Probaţiunii în ţara noastră dezvăluie legături

uneori nebănuite cu numeroase alte instituţii direct sau indirect conectate. O astfel de abordare se

regăseşte şi în studiul domnului lector dr. Ioan Durnescu65 privind paradigma înfiinţării

instituţiei probaţiunii în România. Autorul scoate în evidenţă legătura dintre influenţele

provenite, pe de o parte, din schimbările economice şi de politica penală de la începutul anilor

1990, iar pe de altă parte, din transformarea normelor şi moravurilor sociale, şi crearea

premiselor favorabile înfiinţării acestei noi instituţii.

Principalul merit al unei astfel de viziuni sistemice este acela de a permite o interpretare a

dinamicii instituţionale în strânsă legătură cu relaţiile dintre diferitele părţi ale sistemului. Natura

activităţilor exercitate într-o organizaţie sau instituţie poate avea repercusiuni asupra activităţii în

cealaltă organizaţie. Studiul de faţă este o ilustrare a măsurii în care instituţiile strâns conectate

precum serviciul de Probaţiune şi instanţele de judecată/organele de urmărire penală îşi pot

îmbunătăţi reciproc activitatea printr-o colaborare mai eficientă în planul concret al

realizării/utilizării referatelor de evaluare

Referatul de evaluare este un document oficial, întocmit de către consilierul de

probaţiune la cererea organului de urmărire penală sau a instante de judecată, şi reprezintă un

instrument consultativ şi de orientare în luarea deciziilor juridice.

Referatul de evaluare cuprinde cinci capitole: introducere, sursele de informaţii utilizate

în realizarea lui, date privind persoană pentru care a fost solicitat, factorii care influenţează sau

pot influenţa conduita generală a persoanei pentru care a fost solicitat, perspectivele de

reintegrare în societate. În ciuda formei standardizate a referatului de evaluare, calitatea şi

cantitatea informaţiilor furnizate variază în funcţie de numeroase aspecte: varietatea surselor de

informaţii abordate (învinuitul/inculpatul, familia şi cercul de prieteni ai acestuia, partea 65 O istorie a probatiunii in Romania , V. Schiaucu, R. Canton (coord.) Manual de Probatiune, Editura Euro Standard, Bucuresti, 2008, p. 8-25;

vătămată, autorităţi şi membri ai comunităţii locale, documente oficiale etc.), competentele şi

experienţa consilierului de probaţiune de a intervieva, procesa şi redacta clar şi obiectiv

informaţiile obţinute, modul în care are loc întrevederea cu clientul etc.66

De aceea, un mod de a îmbunătăţi calitatea referatelor de evaluare este cunoaşterea

aşteptărilor concrete pe care le au procurorii şi judecătorii în ce priveşte conţinutul detaliat al

acestor referate. Cu cât aceste aşteptări sunt cunoscute consilierilor de probaţiune, cu atât atenţia

lor se va concentra spre surprinderea şi elaborarea anumitor tipuri de informaţii.

Referatul de evaluare este instrumentul prin care serviciile de probaţiune furnizează

organelor judiciare (instanţe de judecată şi parchete) la sesizarea acestora date privind persoana

învinuitului sau inculpatului din perspectiva (psiho) socială. Rolul referatului de evaluare este de

a introduce informaţia socială în deciziile juridice ale organelor judiciare, iar ca trăsături

generale, acesta trebuie să fie obiectiv, concis, concret, clar şi coerent. Referatul de evaluare are

caracter consultativ şi de orientare pentru organul judiciar care-l solicită.

Referatul de evaluare poate fi solicitat de organele judiciare înainte de pronunţarea

hotărârii judecătoreşti sau după aceasta astfel:

a) pentru minori

- în cazul învinuiţilor, conform art. 482 C. pr. pen., procurorul care supraveghează sau, după caz,

efectuează urmărirea penală poate să solicite, atunci când consideră necesar, efectuarea

referatului de evaluare de către serviciul de probaţiune de pe lângă tribunalul în a cărui

circumscripţie teritorială îşi are locuinţa minorul, potrivit legii;

- în cazul inculpaţilor, similar situaţiei învinuiţilor din paragraful anterior, procurorul poate

solicita întocmirea referatului de evaluare, conform art. 482 C. pr. pen. său conform Legii nr.

129/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea şi

funcţionarea serviciilor de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării

sancţiunilor neprivative de libertate. Dacă în cazul parchetului solicitarea întocmirii referatului

de evaluare este facultativa, în cazul instanţei de judecată solicitarea întocmirii acestuia este

obligatorie conform art. 482 C. pr. pen.67

Solicitarea întocmirii referatului de evaluare se poate face, conform OG nr. 92/2000

privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintegrare socială a infractorilor şi de 66 Anexa nr. I la HG nr. 1239/2000 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea si functionarea serviciilor de probatiune, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 844 din 16 decembrie 2008.67 Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 190 din 20 martie 2002;

supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate, de către instanţă de judecată, chiar

dacă dosarul penal conţine referatul de evaluare întocmit la solicitarea parchetului, dacă instanţa

apreciază că este nevoie de actualizarea informaţiilor din referat (mai ales când intervalul de timp

este considerabil între solicitarea parchetului şi cea a instanţei de judecată sau în viaţă sau

evoluţia minorului au survenit modificări importante).68

- în cazul persoanelor supravegheate, solicitarea referatului de evaluare se poate efectua numai

de către instanţa de judecată conform OG nr. 92/2000, numai atunci când este cazul.

b) pentru majori

- în cazul inculpaţilor, conform Legii nr. 129/2002 întocmirea referatului de evaluare poate fi

solicitată de parchet sau, conform OG nr. 92/2000, de instanţă. Niciunul dintre organele judiciare

nu are obligativitatea solicitării întocmirii referatului de evaluare.

- în cazul persoanelor supravegheate, ca şi în cazul minorilor, solicitarea referatului de evaluare

se poate efectua numai de către instanţă de judecată conform OG nr. 92/2000, numai atunci când

este cazul.

Acest studiu de caz s-a născut la iniţiativa Serviciului de Probaţiune de pe lângă

Tribunalul Vrancea de a căuta răspunsuri şi explicaţii posibile la următoarele întrebări:

- cât de utilă este informaţia socială transmisă prin referatul de evaluare în individualizarea

pedepsei?

- cum sunt apreciate capitolele referatului de evaluare de către judecătorii şi procurorii din

Vrancea în ce priveşte importanţa informaţiilor conţinute?

- există diferenţe importante între practicile judecătorilor şi ale procurorilor în ce priveşte aceste

aspecte subliniate anterior?

- reprezintă experienţa (vechimea în activitate) o variabilă importantă în explicarea posibilelor

diferenţe în practicile penale ale judecătorilor şi procurorilor din Vrancea?

- cât de des solicita judecătorii şi procurorii din Vrancea referate de evaluare?

Pornind de la întrebările formulate mai sus, ne propunem să verificăm următoarele ipoteze

de lucru:

- Ipoteza 1: Deşi solicită referate de evaluare, judecătorii şi procurorii utilizează în mică măsură

informaţiile furnizate de referatele de evaluare în vederea soluţionării cauzei.

68 Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 423 din 1 septembrie 2000;

- Ipoteza 2: Dacă se ia în considerare variabila ”vechimea în ocupaţie” atunci apar diferenţe

sensibile între motivele care stau la baza solicitării referatelor pentru minori şi majori.

- Ipoteza 3: Judecătorii şi procurorii ierarhizează importanţa informaţiilor din referatele de

evaluare cu privire la diferite aspecte psihosociale (cum sunt: situaţia materială a persoanei,

relaţiile intrafamiliale, comportamentul/ atitudinea persoanei înainte şi după comiterea

infracţiunii, estimarea perspectivelor de reintegrare în societate etc.).

Obiectivele acestui studiu sunt pe de o parte directe, adică derivate din necesitatea de a

evalua propria activitate şi de a ameliora pe cât posibil informaţiile furnizate în referatele de

evaluare, iar pe de altă parte, indirecte, adică inspirate de nevoia de a încuraja cercetările în acest

domeniu al raporturilor dintre serviciile de probaţiune şi sistemul judiciar.

Studiul de faţă a fost construit pe baza metodei anchetei sociologice realizate, în

principal, prin tehnicile chestionarului şi observaţiei. Aceasta din urmă a luat forma observaţiei

directe, orientate spre obiectivele cercetării, dar uneori au fost folosite şi informaţii obţinute din

observaţia spontană, neplanificată. Merită să amintim aici diferenţa între sondaj şi anchetă,

termeni consideraţi adesea ca fiind sinonimi.

Deşi ambele presupun cercetare de teren pentru strângerea unor date cantitative în vederea

prezicerii comportamentelor sociale în funcţie de anumite variabile (sex, vârstă, origine etc.),

ancheta nu trebuie totuşi confundată cu sondajul de opinie. În acest sens, profesorul Septimiu

Chelcea (1975) sublinia în special multitudinea mijloacelor de recoltare a informaţiilor în cazul

anchetei. Astfel, dincolo de chestionar sau interviu, în ancheta sociologică sunt folosite şi

numeroase alte informaţii provenite pe calea observaţiei, cu numeroasele ei forme: directă,

participanta, indirectă, sau prin studiului documentelor. Conştienţi fiind atât de avantajele

împletirii acestor multiple metode, dar recunoscând în egală măsură şi limitele de timp şi de

resurse umane şi materiale implicate în realizarea studiului, autorii au optat pentru utilizarea

combinată a observaţiei şi chestionarului. În ce priveşte observaţia ştiinţifică, este de prisos să

amintim importanţa ei în cercetare.

Prin caracterul ei planificat, orientat spre un scop anume, repetat, ea conduce în primul

rând la cunoaştere, în timp ce alte metode verifică sau teoretizează cunoştinţele furnizate de ea.

Studiul acesta, care urmăreşte să descopere relevanţa referatelor de evaluare produse de

consilierii de probaţiune în individualizarea pedepselor, a beneficiat în mare măsură de

informaţiile provenite din observaţia directă, participantă. Consilierii de probaţiune sunt implicaţi

activ în realizarea referatelor şi participa la discuţii cu judecătorii şi procurorii pe marginea

utilizării acestor referate în practică penală.

De asemenea, consilierii cunosc evoluţia numărului de cereri de referate şi încearcă să

explice fluctuaţiile intervenite de-a lungul ultimilor ani, frecvenţa cu care judecătorii şi

procurorii solicita referatele, precum şi ce anume trebuie îmbunătăţit la acestea. Toate aceste

informaţii care au contribuit la formularea ipotezelor noastre de lucru provin din observaţiile

directe şi uneori din observaţiile spontane ale consilierilor de probaţiune.

Pentru verificarea ipotezelor s-a colectat o serie de date cantitative prin distribuirea unui

chestionar structurat unei populaţii de 40 de judecători şi procurori din Vrancea. Universul

populaţiei de referinţă fiind destul de restrâns în cazul de faţă, studiul a fost proiectat pentru a fi

aplicat tuturor judecătorilor din secţia penală şi procurorilor din instanţele şi parchetele vrâncene.

Deoarece 3 judecători s-au abţinut în a-şi exprima opinia, eşantionul studiului a avut o

reprezentare de 93% din totalul judecătorilor şi procurorilor din judeţul Vrancea. Completarea

chestionarului s-a realizat individual de către fiecare subiect conform instrucţiunilor de

completare furnizate de către autori direct, fata în faţă, dar şi indirect, prin mesajul inclus în

chestionar. Colectarea chestionarului s-a făcut direct, prin deplasarea consilierilor de probaţiune

la instanţe şi parchete. Introducerea datelor în programele Excel şi SPSS, realizarea graficelor,

interpretarea rezultatelor şi redactarea studiului în Word au fost realizate de către autorii

studiului. Perioada de aplicare a chestionarului a fost de 30 de zile.

Întrebările chestionarului, în număr de 10, au fost organizate pe două tipuri: întrebări de

identificare şi întrebări de apreciere, în majoritate cu răspunsuri închise. Acestea au fost

construite în jurul următoarelor teme: sex, vechime în profesie şi în penal (pentru judecători),

frecvenţa solicitării referatelor de evaluare, importanţa acordată acestora în rezolvarea cazurilor

cu inculpaţi/învinuiţi majori/minori, ierarhizarea importanţei informaţiilor furnizate în diferitele

capitole ale referatului de evaluare, importanta altor factori care intervin în procesul soluţionării

unui caz, arii de îmbunatăţirii ale referatului de evaluare.

Realizarea studiului s-a efectuat după consultarea conducerii Direcţiei de Probaţiune.

Graficul nr. 1 prezintă structura procentuală a eşantionului considerat sub aspectul ocupaţiei.

Astfel, observăm că profesia procurorilor este reprezentată cu 17.5% mai mult decât cea a

judecătorilor din totalul celor 40 de răspunsuri valide.

Acelaşi lucru se poate vedea şi în tabelul nr. 1, unde sunt indicate atât valorile absolute

cât şi cele procentuale privind compoziţia eşantionului în funcţie de ocupaţie. În ceea ce priveşte

structura eşantionului în funcţie de variabilă sex, repartiţia este mult mai echilibrată între cele

două categorii aşa cum se remarcă din tabelul nr. 2. Se observă că diferenţa procentuală între

femei şi bărbaţi este de doar 5%.

Frequency

Procentaj Procentaj Valabil

judecător 17 42,5 40

procuror 23 57,5 57,5

Total 40 100 100

Frecvenţă Procentaj

feminin 21 52,5

masculin 19 47,5

Total 40 100

De vreme ce pentru proporţii foarte asemănătoare de bărbaţi şi femei corespund proporţii

relativ diferite de judecători şi procurori, aşa cum am văzut în graficele şi tabelele precedente,

este important să aflăm şi modul în care femeile şi bărbaţii sunt reprezentaţi în cele două

categorii profesionale.

În acest sens, graficul nr. 2 prezintă repartiţia procentuală din care se observă că femeile

sunt de trei ori mai numeroase în profesia judecătorilor anchetaţi, în timp ce în profesia

procurorilor bărbaţii constituie majoritatea, adică 65% din totalul procurorilor din eşantion.

Acest lucru se poate constata şi în tabelul 3 care prezintă valorile absolute.

Tabelul nr. 3: ocupaţie-sex [5]

judecător procuror total

feminin 12 8 20

masculin 5 15 20

Total 17 23 40

În ceea ce priveşte distribuţia persoanelor chestionate în cele trei categorii de vechime

stabilite (0-3 ani; 3-6 ani; peste 6 ani), se observă atât din tabelul nr. 4, cât şi din graficul nr. 3, că

majoritatea persoanelor din eşantion au o vechime însemnată în profesie, adică peste şase ani.

Tabelul nr. 4: vechimea în profesie

Categorii de vechime Frecvenţă Procentaj

0-3 ani 3 7,5

3-6 ani 3 7,5

peste 6 ani 34 85

Total 40 100

Utilitatea referatelor de evaluare în opinia judecătorilor şi procurorilor din Vrancea.În

această secţiune sunt prezentate principalele rezultate ale analizelor privind evoluţia din ultimii

nouă ani a numărului de supravegheri şi a solicitărilor de referate de evaluare adresate

Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vrancea. Pornind de la aceste date, autorii

valorifica sub formă de grafice şi tabele diferite relaţii între indicatorii propuşi pentru a evidenţia

utilitatea referatelor de evaluare. Astfel, sunt prezentate succint relaţiile dintre frecventa cererii

de referate în funcţie de ocupaţie sau de vechimea în profesie, importanta acordată referatelor de

evaluare şi justificarea acesteia în raport cu ocupaţia, motivaţia care stă cu precădere la baza

cererii de referate etc.

Evoluţia sinuoasă a numărului de referate pentru intervalul septembrie 2001- august

2009 (graficul nr. 5) ne-a determinat să identificăm factorii care stau la baza acestor oscilaţii.

Unii dintre aceşti factori ar putea fi: modificarea repetată a articolului 482 C. pr. pen. (în special

în anul 2007 când s-a impus obligativitatea referatului de evaluare în cazul tuturor minorilor care

au comis o faptă penală – făptuitor, învinuit, inculpat), după 2008, conform modificărilor

legislative, referatul de evaluare devenind opţional în cazul procurorilor, în practică aceştia

solicitându-l numai în funcţie de gravitatea şi pericolul social al faptei comise, personalitatea

învinuitului sau inculpatului minor, dezvoltarea intelectuală şi morală a acestuia.

Graficul nr. 5

Dintr-un total de 451 persoane supravegheate aflate în evidenţă Serviciului de

Probaţiune Tribunalul Vrancea, de la data înfiinţării acestuia (septembrie 2001) şi până la data

realizării prezentului studiu (august 2009), pentru un număr de 170 cazuri s-au întocmit referate

de evaluare, conform graficului de mai jos, nr. 6.

În ultimii 4 ani se constată că ponderea supravegherilor cu referate este semnificativ

mai importantă decât în perioadă anterioară. Acest lucru ar putea fi explicat printr-o creştere a

încrederii judecătorilor în eficienţă intervenţiei şi a modului în care serviciul de probaţiune

gestionează cazurile alocate pe durata termenului de încercare.

Graficul nr. 6

Primele analize pe baza datelor obţinute prin aplicarea chestionarului privesc frecventa

solicitării referatelor de evaluare atât pentru minori cât şi pentru majori. Fără să considerăm

ocupaţia în tabelul nr. 6 şi graficul nr. 7 reiese că referatele sunt solicitate deseori de către 55%

din totalul eşantionului. De asemenea, 10% din persoanele chestionate au răspuns că solicita

întotdeauna referate de evaluare, indiferent de situaţie (cazuri cu minori/majori) şi doar 2,5%

(respectiv un singur subiect chestionat) nu a cerut niciodată referat de evaluare.

Tabelul nr. 6: Frecvenţa solicitării referatelor de evaluare

Frecvenţă Procentaj

Niciodată 1 3

Rar 11 28

Deseori 22 54

Întotdeauna 4 10

Non răspuns 2 5

Total 40 100

Graficul nr. 7

Este de subliniat faptul că obligativitatea solicitării referatelor de evaluare pentru

judecători se impune prin Legea nr. 8/2009 pentru aprobarea OUG nr. 31/2008 privind

modificarea art 482 din Codul de procedura penală [6] în cazurile cu inculpaţi minori, în timp ce

pentru procurori este facultativa cererea de referate. De aceea ne dorim să aflăm cum diferă

frecventa solicitării referatelor de evaluare între judecători şi procurori. Acest lucru reiese din

graficul nr. 8. Diferenţele cele mai importante între procurori şi judecători apar în cele două

categorii de frecvenţă: ”deseori” şi ”rar”.

Astfel, în timp ce 68,75% dintre judecătorii chestionaţi solicita deseori referate de

evaluare, doar 52,38% dintre procurori solicita astfel de referate Serviciului de Probaţiune de pe

lângă Tribunalul Vrancea. În acelaşi timp, şi fără să ne mire, 38,1% dintre procurori afirma că

solicita rar referate, pe când doar 18,8% dintre judecători afirma acelaşi lucru. Este de menţionat

şi procentul însemnat al judecătorilor (adică 12,5%), care afirmă că solicita întotdeauna referat

de evaluare.

Graficul nr. 8

Se poate constata din graficul nr. 9 că există o legătură între frecvenţa solicitării

referatelor de evaluare şi vechimea în profesie a persoanelor chestionate, astfel din categoria

judecătorilor şi procurorilor cu o vechime în profesie mai mare de 6 ani a căror proporţie este de

84%, 56% dintre aceştia solicita referate de evaluare ”deseori” şi ”întotdeauna”.

În ceea ce priveşte ameliorarea calităţii referatelor de evaluare, din analiza datelor din

graficul nr. 18 reiese că informaţiile sociale cuprinse sunt apreciate diferit de către judecătorii şi

procurorii chestionaţi. În timp ce, în general, calitatea informaţiilor cuprinse în capitolele

referatului de evaluare satisface aşteptările, există arii care, în procent redus, din perspectiva

celor chestionaţi, ar trebui îmbunătăţite.

Astfel, în cazul perspectivelor de reintegrare în societate ale inculpatului/învinuitului

10,25% dintre respondenţi doresc în mare măsură dezvoltarea informaţiilor furnizate, în timp ce

79,5% apreciază ca fiind relevanta aceeaşi informaţie.

În ceea ce priveşte motivaţia săvârşirii infracţiunii, 7,7% dintre respondenţi doresc în

mare măsură dezvoltarea informaţiilor furnizate, în timp ce 82% apreciază ca fiind relevanta

aceeaşi informaţie.

Toate celelalte informaţii despre care am dorit să obţinem un feed-back prin intermediul

prezentului studiu au fost apreciate în mare parte pozitiv, ariile de îmbunătăţire fiind reduse.

Aşa cum a fost afirmat încă de la început, scopul acestui studiu a fost să pună în evidenţă

măsura în care referatele de evaluare sunt apreciate de către judecători şi procurori ca fiind utile

în rezolvarea cazurilor cu care aceştia se confruntă în activitatea lor profesională. Cunoaşterea

acestui aspect este esenţială pentru a adăuga un plus de valoare activităţii consilierilor de

probaţiune, dar şi pentru a creşte nivelul de colaborare între serviciile de probaţiune şi instanţele

de judecată, respectiv organele de cercetare penală. Pentru a avea o imagine a utilităţii referatelor

de evaluare am creat mai mulţi indicatori precum:

- frecvenţa solicitării acestor referate de către procurori şi judecători;

- motivele principale care stau la baza solicitărilor;

- importanţa referatelor în soluţionarea cazurilor;

- evaluarea realizată de judecători şi procurori cu privire la rolul perspectivelor de

reintegrare în societate oferite de consilierii de probaţiune în ultimul capitol al referatului de

evaluare.

Pentru a stabili în ce măsură fiecare dintre aceşti indicatori contribuie la explicarea

utilităţii referatelor ar fi nevoie de analize statistice mai avansate, precum cele de regresie,

realizate în urma aplicării chestionarului pe un eşantion mai mare. Însă, chiar şi cu ajutorul unor

statistici descriptive se pot observa totuşi anumite relaţii între aceşti indicatori.

Dacă admitem că între numărul cererilor de referate şi utilitatea lor există o corelaţie

pozitivă, în condiţiile în care numărul de infracţiuni este constant, acest lucru s-ar traduce în felul

următor: cu cât numărul de solicitări creşte, cu atât aprecierea legată de utilitatea acestora este

mai mare. În ciuda faptului că majoritatea populaţiei anchetate (64%) declară că solicită des sau

întotdeauna referate de evaluare, din analiza evoluţiei numărului de referate din ultimii 9 ani, se

remarcă o scădere a cererilor, cel puţin pentru ultimii doi ani.

Pentru anul în curs se poate observa că numărul de cereri înregistrate până în august este

de 100 şi, dacă se continuă cu aceeaşi frecvenţă a cererilor, numărul se poate dubla până la

sfârşitul anului, egalând astfel numărul solicitărilor de referate din 2008. Cu toate acestea,

numărul de cereri este mai mic de jumătate din cel al solicitărilor din anul 2007. Desigur, nu

trebuie înţeleasă drept legătură cauzală o astfel de corelaţie. Altfel spus, nu pentru că le solicită

des le consideră utile.

Alţi factori pot intermedia relaţia dintre numărul de referate şi utilitatea acestora. Astfel,

motivele care stau la baza solicitării referatelor sau vechimea în profesie pot influenţa numărul

de cereri de referate. Aşa cum s-a observat în graficele din secţiunea 5.2, cel mai adesea

perspectivele de reintegrare în comunitate constituie motivul prioritar în formularea cererii de

referate, pe când motive ca procedura legală (art. 482 C. pr. pen.) sunt mai puţin invocate. Acest

lucru ne îndreptăţeşte să credem că în timp motivaţia solicitării referatelor este mai mult

intrinsecă, legată deci de convingerile personale ale celui care solicită referatul şi mai puţin

inspirată de consideraţiile formale.

Revenind la prima ipoteză formulată care afirmă că deşi solicită referate de evaluare,

judecătorii şi procurorii utilizează în mică măsură informaţiile furnizate de referatele de evaluare

în vederea soluţionării cauzei, rezultatele par să contrazică acest fapt. Acest lucru deoarece peste

80% din persoanele chestionate consideră importante sau foarte importante referatele de evaluare

în soluţionarea cazurilor, atât la minori, cât şi la majori.

Importanţa referatului de evaluare este dovedită mai ales în ultimii 4 ani şi de numărul de

cazuri încredinţate în supraveghere pentru care instanţele au solicitat întocmirea referatelor de

evaluare anterior pronunţării sentinţei, fapt ce ar putea fi explicat printr-o creştere a încrederii

judecătorilor în eficienţă intervenţiei şi a modului în care serviciul de probaţiune gestionează

cazurile alocate pe durata termenului de încercare.

A doua ipoteză afirma că dacă se ia în considerare variabila ”vechimea în ocupaţie”

atunci apar diferenţe sensibile între motivele care stau cu precădere la baza solicitării referatelor

pentru minori şi majori. Într-adevăr, pentru categoria celor cu peste 6 ani vechime în profesie, de

exemplu, motivul care predomina în solicitarea referatelor pentru minori se referă la

perspectivele de reintegrare, în timp ce pentru majori este mai importantă personalitatea

inculpatului/învinuitului. Pentru categoria de vechime de 0-3 ani sunt la fel de importante pentru

minori atât perspectivele de reintegrare, cât şi personalitatea inculpatului şi procedura legală.

Pentru majori însă, la aceeaşi categorie de vechime, personalitatea inculpatului este mai

importantă decât procedura legală, iar perspectivele de reintegrare nu apar a fi deloc importante.

Aceste rezultate trebuie privite totuşi cu rezerve, deoarece primele două categorii de vechime

sunt foarte puţin reprezentate în acest eşantion, după cum s-a remarcat în secţiunea despre

descrierea populaţiei.

Judecătorii şi procurorii ierarhizează importanţa informaţiilor din referatele de evaluare

cu privire la diferite aspecte psihosociale (cum sunt: situaţia materială a persoanei, relaţiile

intrafamiliale, comportamentul/ atitudinea persoanei înainte şi după comiterea infracţiunii,

estimarea perspectivelor de reintegrare în societate etc.). Desigur, am fi fost surprinşi să aflăm că

toate informaţiile sunt apreciate ca fiind la fel de importante sau de neimportante. Rezultatele

confirmă ipoteza noastră.

Una dintre limitele acestui studiu provine din dimensiunea foarte redusă a eşantionului,

fapt ce nu permite stabilirea de legături cauzale între anumite variabile. Nu putem deci să facem

inferenţe cu privire la rolul ocupaţiei, sexului sau vechimii profesionale în utilizarea efectivă a

referatelor de evaluare. Din acest motiv este de dorit ca pe viitor să perfecţionăm acest chestionar

pentru a fi aplicat la o scară mult mai largă decât cea a unui judeţ.

Acest lucru ne-ar putea permite să stabilim şi diferenţe posibile în modul de utilizare a

referatelor pe regiuni sau judeţe. O altă limita provine din modul de completarea a

chestionarului, prin autoadministrare, ceea ce a condus la un număr destul de mare de non-

răspunsuri la unele întrebări, în ciuda indicaţiilor clare de completare adresate direct şi în scris.

Dincolo de aceste limite, studiul de faţă are meritul de a scoate în evidenţă mai multe

aspecte importante. În primul rând propune o serie de indicatori obiectivi şi subiectivi pentru

măsurarea utilităţii referatelor de evaluare în practică penală.

În al doilea rând, trebuie menţionată şi ambiţia metodologică de a produce rezultate

notabile prin folosirea diferitelor tipuri de informaţii provenite nu doar din aplicarea

chestionarului, dar şi din observaţiile directe şi din conversaţiile spontane purtate cu judecătorii

şi procurorii pe marginea referatelor, în general. În fine, dar nu mai puţin important, prin însăşi

publicarea rezultatelor lui, acest studiu permite sensibilizarea publicului tinta faţă de nevoia unei

colaborări mai strânse între instituţii direct vizate: servicii de probaţiune şi instante/organe de

cercetare penală.

Concluzii

În contextul aderării României la Uniunea Europeană, introducerea elementelor de

probaţiune în sistemul juridic românesc a constituit un pas important în armonizarea legislaţiei

penale române cu acquis-ul comunitar. Au trecut 12 ani de la apariţia primelor servicii de

probaţiune din România, servicii înfiinţate ca alternativă la pedeapsa cu închisoarea în cazul

persoanelor care au săvârşit infracţiuni cu pericol social redus, având drept scop reintegrarea lor

socială astfel încât acestea să nu reprezinte o povară pentru comunitate, ci, dimpotrivă, să

contribuie la dezvoltarea ei.

Deşi probaţiunea a parcurs mai multe modificări legislative, privind retrospectiv, se poate

spune că astăzi aceasta se prezintă ca o instituţie socio-juridică distinctă cu individualitate

distinctă în sistemul justiţiei penale româneşti, articulată de un cadru normativ care-i delimitează,

în bună măsură, competenţele şi-i stabileşte poziţia socio-organizaţională în sistemul instituţiilor

de control social.

Infrastructura existentă a serviciilor sociale poate satisface doar parţial cele mai

importante necesităţi ale persoanelor liberate din locurile de detenţie şi nu estecapabilă să

soluţioneze problemele cele mai mari ale acestui grup social. Lipsesc standardele definite pentru

reintegrarea socială a persoanelor liberate din locurile de detenţie. Acest fapt rezultă în

responsabilităţile neclare ale prestatorilor serviciilor de reintegrare socială a persoanelor liberate

din locurile de detenţie şi drepturile neclare ale consumatorilor.

Nu există o bază de date complexă a persoanelor liberate din locurile de deten ţie şi a

prestatorilor de servicii de reintegrare socială a persoanelor liberate din locurile de detenţie.

Nu sunt elaborate programele speciale de stat de reintegrare socială a persoanelor liberate

din locurile de detenţie, nu este creat un sistem de instruire profesională a specialiştilor implicaţi

în procesul de reintegrare socială a persoanelor eliberate din locurile de detenţie, nu există

definirea clară a responsabilităţilor ministerelor în vederea reintegrării sociale a persoanelor

liberate din locurile de detenţie, în vederea implementării programelor externe de reintegrare

socială a persoanelor liberate din locurile de detenţie.

Cercetările efectuate recent de către Institutul de Reforme Penale au demonstrat că

insuficienţa resurselor umane şi financiare au redus capacităţile APL în oferirea serviciilor

sociale pentru reintegrarea socială a persoanelor liberate din locurile de detenţie.

Una din căile de soluţionare a problemei reintegrării sociale a persoanelor eliberate din

locurile de detenţie este angajarea specialiştilor cu studii specializate,instruirea continuă a celor

deja angajaţi, alocarea raţională a resurselor financiare pentru persoanele liberate din locurile de

detenţie din resursele financiare existente.

O altă soluţie a problemei reintegrării sociale a persoanelor liberate din locurile de

detenţie o constituie fortificarea parteneriatului între APL, ONG-uri. în acest context dezvoltarea

planurilor comune de acţiune este cea mai bună posibilitate în dezvoltarea parteneriatului cu

scopul asigurării calităţii sistemului reintegrării sociale a persoanelor liberate din locurile de

detenţie.

Este important de a discuta posibilitatea de schimbare a mecanismului financiar, de a

aloca fonduri de la bugetul central la bugetul municipal - fonduri cu destinaţie specială pentru

activităţile de reintegrare socială a persoanelor liberate din locurile de detenţie.

Este necesar de asigurat durabilitatea serviciilor de reintegrare socială a persoanelor

liberate din locurile de detenţie prin implicarea societăţii civile şi donatorilor internaţionali; de a

elabora mecanisme flexibile pentru finanţarea acţiunilor de reintegrare socială a persoanelor

liberate din locurile de detenţie.

Bibliografie

1.Tomiţă Mihaela, Consilierea în probaţiune, Editura Universitatea de Vest, Timişoara,

2005;

2.Iorgulescu Georgiana, Ştefăroi Nicoleta, Moisescu Radu, Practici şi norme privind

sistemul de justiţie juvenilă din România, Ed. Fondul Natiunilor Unite pentru Copii,

Bucuresti, 2005;

3.Dumescu Ioan, Probaţiunea în România, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002;

4.Corcenco Alina, Principiul de individualizare la aplicarea pedepsei, Revista Naţională de

Drept, nr. 5/2002 ;

5.Gheorghe Florian, Fenomenologie penitenciară, Bucureşti, 2003;

6.Kalmthou Anton M. Van - coordonator, Reintegrarea şi supravegherea infractorilor în

opt ţări europene, Craiova, 2004;

7.Barbu Gabriel-Silviu, Şerban Alexandru, Drept execuţional penal, Bucureşti, 2005;

8.Bârgău M., Criminologie. Partea generală, Academia “Ştefan cel Mare” a MAI,

Bucureşti, 2005 ;

9.Ursu N., Codul penal, Comentat şi adnotat, Chişinău, 2005 ;

10.Ghidul consilierului de probaţiune (editat de Institutul de Reforme Penale), Bucureşti,

2004;

11.O istorie a probatiunii in Romania , V. Schiaucu, R. Canton (coord.) Manual de

Probatiune, Editura Euro Standard, Bucuresti, 2008;

12.Ordonanţa nr.92/2000;

13.Legea nr.129/2002;

14.IRP, Raport: evaluarea necesităţilor în domeniul reintegrării sociale a persoanelor liberate

din detenţie, 2007;

15.HG nr. 1239/2000;

16.OG nr. 92/2000;