ASEZARILE RURALE DE PE VALEA TELEAJENULUI IN AMONTE DE VALENII DE MUNTE

Motto: Fiecare loc de pamant are o poveste a lui , dar trebuie sa tragi bine cu urechea ca s-o auzi si trebuie si un dram de iubire ca s-o intelegi. N. Iorga CAPITOLUL I

INTRODUCERE Lucrarea Asezarile rurale de pe Valea Teleajanului in amonte de Valenii de Muntea fost intocmita pe baza cercetarilor de teren, efectuate in anii 2003 2004 si a bibliografiei de specialitate. Am folosit lucrari cu caracter metodologic, cursuri universitare, atlase, harti si lucrari care trateaza diferite aspecte legate de unitatea in studiu. Scopul lucrarii este de a prezenta o imagine de ansamblu asupra teritoriului din punct de vedere geografic, de a arata modul in care s-au imbinat factorii fizico si economico-geografici, de a reliefa causal evolutia peisajului geografic ca o rezultanta a interactiunii factorilor genetici, de a pune in evidenta actiunea pozitiva si negativa a omului asupra cadrului natural si de a propune masuri in vederea sistematizarii teritoriului. Cele trei commune: Teisani, Izvoarele si Maneciu sunt asezate in nordul judetului Prahova, in zona de contact carpati-subcarpati interni ai Teleajenului a caror morfologie a fost determinata de prezenta pintenilor paleogeni Homoraciu si Valeni, implantati in neogenul zonei pericarpatice. Relieful este dominat in partea nordica de masivul Ciucas-Zaganul iar in partea sudica de terasele Teleajenului a caror larga extensiune a determinat popularea timpurie, o anume fizionomie a asezarilor omenesti, un anumit mod de utilizare a terenurilor. Valea Teleajenului, desi dispune de bogate si atractive resurse naturale inca de la izvoare, cu toate ca strabate o zona cu incarcatura istorica deosebita, in ciuda faptului ca reprezinta o alta cale de access pre centrul tarii si este o zona usor accesibila, a fost putin amenajata in scopuri turistice, poate si datorita paralelismului sau cu Valea Prahovei, care beneficiaza de amenajari complexe ce atrag un numar mare de turisti. Un capitol aparte este cel ce vizeaza resursele turistice, in cadrul caruia s-a incercat surprinderea stadiului actual de dezvoltare a turismul in aceasta

zona si de asemenea atragerea atentiei asupra masurilor ce pot fi luate pentru dezvoltarea turismului in continuare. In rezolvarea problemelor ridicate de studiul comunelor, am primit un sprijin important din partea organelor locale si a prefecturii municipiului Ploiesti care mi-au pus la dispozitie marerialul statistic si informatiile necesare. Pentru rezolvarea problemelor solicitate, doresc sa aduc multumiri coordonatorului stiintific al lucrarii, doamnei profesor Lucretia Manescu pentru sprijinul, indrumarile si explicatiile pe care mi le-a dat in timpul in timpul elaborarii ei .

CAPITOLUL II CADRUL FIZICO - GEOGRAFIC 2.1. POZITIA SI LOCALIZAREA GEOGRAFICA Zona studiata este incadrata in arealul judetului Prahova pe directie nord-sud,fiind situata pe meridianul de 26 , care reprezinta mijlocul Europei si aproape de paralela de 45 care imparte in doua jumatati emisfera boreala. Aceasta asezare are consecinte multiple asupra actiunii factorilor fizicogeografici: cu un element specific zonelor temperate, prielnic pentru vegetatia spontana si pentru agricultura, soluri fertile si o retea hidrografica bine organizata. Suprafata sa se afla raspandita in unitatea de orogen a Carpatilor de Curbura, respectiv a flisului cretacic si unitatea Subcarpatilor interni ai Teleajenului, adica zona de molasa.In aceste formatiuni se remarca prezenta pintenului paleogen de Homoraciu care patrunde adanc in aria neogena a Subcarpatilor fapt evidentiat de ritmul intens al eroziunii.o dovada o constituie extensiunea teraselor cu poduri largi si netede ce pot fi reconstituite in toata zona subcarpatica. Comunele sunt situate pe valea Teleajanului, o vale larga, evoluata, cu un system bine organizat de terase, ceea ce a permis dezvoltarea asezarilor, o utilizare a terenurilor si o retea de drumuri.Astfel, drumul commercial ce traversa valea, legand Brasovul de targurile de la Dunare a conditionat popularea timpurie a vaii acesteia. Altitudinea medie de 900m, adapostul oferit de munti si dealuri, sunt elemente care favorizeaza dezvoltarea activitatii umane. Majoritatea satelor comunei Maneciu sunt localizate pe podurile teraselor inferioareale Teleajenului, care au favorizat o extindere mare a vetrelor de sat.Este vorba de satele Maneciu Ungureni, Maneciu Pamanteni, Gheaba, Facaieni si Plaetu.Ele cuprind in vatra satului unele terenuri cultivate si livezi. Satele Chiciureni si Costeni sunt asezate pe versantul stang al vaii Teleajenului, iar satul Cheia in depresiunea tectonica eroziva cu aceeasi denumire si pe doua terase locale ale Teleajenului. In comuna Izvoarele satele sunt localizate. Unitatea este traversata in prezent de soseaua nationala Ploiesti Valenii de Munte Cheia Brasov prin pasul Batocea si calea ferata Ploiesti Maneciu.

Este situata la 38 km nord de municipiul Ploiesti resedinta judetului Prahoa si la 10 km de Valenii de Munte, cel mai apropiat oras. De orasul Brasov este situata la o distanta de aproximativ 70 km. Limitele administrative ale comunelor au respectat, in parte, limitele naturale ale unitatii fizico-geografice in care se afla. Limita nordica desparte judetul Prahova de judetul Brasov, are directia generala vest-est si urmareste linia celor mai mari inaltimi, cu unele mici exceptii. Intr-un anumit punct limita urmareste fidel cumpana apelor, trece prin varfurile Zanoaga si Bobu Mare (1757 m ) din muntii Grohotisu, prin pasul Bratocea (1272 m ), urmeaza creasta masivului Ciucas, atingand varful culminant (1954 m ), coboara in pasul Boncuta (1078 m ) si urca in muntii Tataru. Limita de est desparte zona studiata de comunele Cerasu si Drajna, situate pe partea stanga a Teleajenului. In sud limita este reprezentata de Valenii de Munte, principalul oras din zona, centru polarizator al comunelor studiate. Limita vestica desparte comunele Maneciu si Izvoarele de comuna Valea Doftanei. In sud-vest aceasta zona se invecineaza cu comuna Stefesti si cu orasul Slanic. Intre aceste limite cele trei comune: Teisani, Izvoarele, Maneciu, componentele zonei studiate insumeaza o suprafata de 340,72 kmp, reprezentand 7,25% din suprafata judetului Prahova. Comunele studiate detin 19 sate distribuite astfel: -comuna Teisani are 5 sate componente: Teisani, Olteni, Stubeiu, Valea Stalpului, Bughea de Sus. -comuna Izvoarele are 6 sate componente: Izvoarele, Homoraciu, Malu Vanat, Schiulesti, Cernesti, Chiritesti. -comuna Maneciu este compusa din 8 sate: Maneciu Ungureni, Gheaba, Facaeni, Maneciu Pamanteni, Costeni, Chiciureni, Cheia, Manastirea Suzana. 2.2. ISTORICUL CERCETARILOR Carpatii flisului cretacic cu masivul Ciucas Zaganu si imprejurimile lor, precum si si Subcarpatii Teleajenului, prin gradul ridicat de populare, cat si prin importanta economica, au constituit de timpuriu obiectul cercetarilor. Prezenta pintenilor paleogeni si a depresiunilor sinclinale, raspandirea pietrisurilor cuaternare ca si seria de terase bine dezvoltate, au atras atentia geologilor si geografilor romani si straini, inca de la inceputul secolului XX.

In 1907, Mrazec si Teisseyre determina pentru Subcarpatii Munteniei doua zone: zona flisului carpatic si zona subcarpatica. In 1925,D.M.Preda si in 1934 M.G.Filipescu, au studiat geologic si tectonica acestei zone, punand in evidenta pintenii paleogeni de Homoraciu si Valeni care se detaseaza din flisul carpatic la rasarit de Valea Buzaului, taie diagonal Valea Teleajenului si se afunda la apus de aceasta sub depozitele mio-pliocene. Emm de Martonne face observatii geomorfologice asupra zonei subcarpatice a Teleajenului, mentionand doua terase in care distinge mai multe trepte.Tot el remarca deformarea teraselor pe care le leaga de miscarile epirogenetice. D.M.Preda arata ca formatiunile geologice alcatuiesc cute cu directia NE-SV sau E-V.Formatiile cele mai vechi sunt reprezentate in partea de nord a regiunii si sunt tot mai noi spre sud catre campie. Remarca pentru aceasta unitate trei zone stratigrafice care reprezinta si trei zone tectonice: Partea nordica corespunzatoare muntilor cuprinde depozite cretacice; Partea mijlocie la sudul muntilor cuprinde depozite paleogene si miocene; Partea sudica cuprinde depozite miocen pliocene. Analizand zona flisului intern carpatic, I.Marinescu si M.Filipescu identifica intre Valea Teleajenului si Valea Secaria flis de gresii masive care spre nord sunt inlocuite cu conglomerate, gros de aproximativ 3000 m si numit de ei seria de Bobu. Deasemenea, cercetarile lui M.Filipescu si I.Bancila au dus la individualizarea a doua unitati majore: Unitatea de Ceahlau si Unitatea de Teleajen, avand caracter de panze de sariaj. N.Popp (1939) analizand Subcarpatii Teleajenului arata ca ei constituie o regiune unitara din punct de vedere geologic si geografic, deosebindu-se fundamental atat de spatiul muntos cat si de Campia Romana, cele doua mari regiuni naturale care il flacheaza.Totodata, mentioneaza pentru terase pe care le paralelizeaza cu terasele Prahovei, subliniind totodata rolul miscarilor scoartei din aceasta regiune.Este de remarcat ca arata despre terasele Teleajenului ca sunt cea mai expresiva serie de terase fluviatile subcarpatice. C.Martiniuc si P Cotet (1953) ale caror observatii se fac la contactul carpatic subcarpatic, arata ca la Maneciu se observa foarte clar contactul dintre Carpatii Orientali si Subcarpati cu denivelari de relief intre cele doua unitati geomorfologice de 100-150m, largirea brusca in aval a vaii Teleajenului, aparitia teraselor larg desfasuratein evantai o data cu dezvoltarea depresiunii subcarpatice formata atat prin tectonica cat si prin eroziune diferentiala de contact.

Reteaua hidrigrafica a Teleajenului, cand scapa de ultimele praguri dese ale flisului intern carpatic, la Maneciu Ungureni, care se despleteste in mai multe brate, panta de laveg este mai domoala si procesele de sedimentare a albiilor devin mai active.La intrarea Teleajenului in depresiunea de la Maneciu isi dezvolta pe partea dreapta o terasa in evantai cu altitudinea relativa de aproximativ 50m. Precizari privind extensiunea teraselor in subcarpatii din Varbilau si Teleajen face Dida Popescu, stabilind principalele etape in evolutia reliefului si anume aparitia a trei trepte morfologice principale: nivelul piemontan, complexul nivelelor de terase si luncile actuale.La aceasta se adauga morfologia minora rezultata din actiunea proceselor de panta. Gh.Niculescu (1963, 1965, 1973) reia in amanunt cercetarile asupra evolutiei bazinului Teleajenului descriind detaliat nivelele de terasa si influenta miscarilor neotectonice semnalate si de predecesori.Pe baza analizei caracterelor morfogenetice si morfografice, distinge un numar de sapte terase pe care le grupeaza in terase inferioare, terase mijlocii si terasa superioara (nivelul aluvionar Fantana rece.El se opreste in mod deosebit si asupra pietrisurilor cuaternare in regiunea Subcarpatilor Teleajenului, reconstituind existenta unui piemontcuaternar in acesti subcarpati pe baza pietrisurilor aluvionare gasite in petece izolate pe inaltimi in jur de 600m (nivelul aluvionar Fantana rece). Detalii istorice, turistice si geografice asupra zonei subcarpatice sunt oferite, de asemenea, in lucrarile generale care privesc intreg teritoriul tarii (cursuri universitare), in Jud.Prahovaunde ansamblul problemelor evidentiaza si particularitati specifice Vaii Teleajenului. Aspecte ale evolutiei paleogeografice si contextului socio si economicogeografic in Subcarpatii Teleajenului si Carpatii de Curbura sunt prezentate intr-o serie de lucrari carora proba timpului le-a acordat statutul de puncte de referinta: Relieful Romaniei Gr. Posea, N. Popescu, M. Ielenicz ( 1974 ), Geografia Carpatilor si Subcarpatilor Romaniei Valeria Velcea, Al. Savu ( 1982 ), Geografia Romaniei, vol. IV Regiunile pericarpatice. Pentru alcatuirea acestei lucrari am foosit o serie de harti topografice, harti climatologice, anuare hidrografice si climatice precum si o serie de anuare statistice.

2.3. ELEMENTE DE ORDIN GEOLOGIC

Pe teritoriul comunelor studiate apar o complexitate de formatiuni geologice, de la cele mai vechi, de varsta cretacica in nord si pana la cele mai noi, de varsta paleogen-miocena si chiar cuaternara in sud. Partea nordica este ocupata de formatiunile flisului carpatic pe cand partea sudica se include in subcarpatii interni si Teleajenului.Formatiunile geologice formeaza cute cu directia NE-SV sau E-V. Litologia, tectonica si structura geologica se reflecta in fragmentarea reliefului, in adaptarea la roca si structura, in configuratia bazinelor hidrografice, etc. 2.3.1. Litologia Depozitele cele mai vechi corespund muntilor, sunt de varsta cretacic inferior pana in cel superior, respectiv pe intervalul Berriasian Senonian, formand flisul intern. Depozitele Barremian Aptiene sunt raspandite in zona muntilor inalti de la izvoarele Teleajenului si corespund cu ceea ce s-a separat sub numele de gresia de Siriu socotita de varsta cretacic superioara.Zona in care se gasesc aceste depozite se caracterizeaza prin inaltimile mari ce se intalnesc aici. Rocile tari, gresiile compacte, conditioneaza varfurile inalte din aceasta zona, ce trec de 1200 m altitudine. Aceasta zona are o latime de 12m 15 km, iar in partea ei nordica se ridica un masiv puternic, cu peisaje alpine, masivul Ciucas Zaganu, alcatuit din conglomerate de tipul si varsta celor din ucegi si Ceahlau, masiv in care varful Ciucas ajunge la 1954 m inaltime. Tot din unitatea de Ceahlau face parte si masivul muntos Bobu.Intre valea Teleajenului si valea Secaria apare flis dominant de gresii masive care spre nord sunt intocmite cu conglomerate.acest flis gros de aproximativ 3000 m, a fost numit de Gr.Popescu Seria de Bobu. In cateva puncte, la partea inferioara a gresiilor si conglomeratelor de Ciucas Zaganu, apar roci calcaroase a caror pozitie si origine ridica probleme deosebite.In muntii Ciucas Zaganu, calcarele se situeaza in primul pachet de 50 m grosime din baza conglomeratelor (Tesla, Babarurca, Muntele Rosu s.a.).Aceste calcare sunt situate peste depozitele barremiene si aptiene. Deci depozitele greso conglomeratice de Ciucas Zaganu nu depasesc Albianul pentru ca este acoperit de transgresiv de Vraconian. Acesta include depozite formate din marne si marne nisipoase slab stratificate cenusii, cu unele intercalatii de gresii micacee moi in strate subtiri.

Unitatea Teleajen reprezinta partea estica a flisului intern afundata tectonic, peste care este sariata unitatea de Ceahlau.Spre sud vine in contact cu flisul extern prin falia Teleajenului (interna) dupa care, la randul ei este sariata peste flisul extern. Intre izvoarele Teleajenului si Varbilaului unitatii de Ceahlau ii revine si cretacicul superior din sinclinalul Nebunu Sterp- Pridvare. Astfel in regiunea Cheia, apare o semifereastra tectonica. D.M.Preda separa pentru zona muntilor mai multe orizonturi in depozitele de varsta Barremian-Aptian si anume : orizontul marnos : in partea inferioara a seriei cretacice, cu grosime mare de marne vinete intercalate cu marne grezoase; marnele alterneaza cu gresiile de culoare vanatagalbuie, calcaroase si micacee; orizontul gresos: deasupra orizontului marnos, cu gresii si conglomerate marunte, cu gresii calcaroase si micacee. Prin alterare, conglomeratele se descompun si dau nastere la pietrisuri in mari cantitati. Gresia are grosime mare si prin rezistenta ei la distrugere ramane in relief formand varfuri inalte cum sunt: Nebunu Mare, Clabucet, Varful lui Crai etc. Orizontul calcarelor recifale: peste orizontul gresos, in culmea Zaganului, e un nivel de recife calcare la baza conglomeratelor de Zaganu. Calcarele sunt compacte albe sau roz de varsta aptiana. Un relief de calcare este si pe paraul Stanei, afluent al Teleajenului la 1030m inaltime, peste el fiind conglomerate. O alta masa de calcare este pe Valea Paraului Alb, dar nici aici nu se vede din cauza terenului impadurit. Clipe de calcar mai se gasesc pe plaiul Buzoianului la 1300m inaltime. Exista si doua zone sinclinale ocupate de conglomerate: una este Babes-Balaban taiata transversal de cheile Teleajenului (Cheita) si alta Ciucas-Tigaile-Bratocea. In amandoua, la limita dintre orizontul gresos si cel de conglomerate sunt clipe de calcar ca cea de la pasul Bratocea Orizontul conglomeratelor de Zaganu: peste calcarele recifale urmeaza o puternica serie de conglomerate cu mare dezvoltare Ciucas-Zaganu, in culmea Balabanului si Babesului. Conglomeratele cuprind intre ele si bancuri de gresii. Rocile din conglomerate sunt de origine eruptiva (gnais, porfir) apoi micasisturi, cuartite, sisturi verzi, iar altele sedimentare- calcare Depozitele paleogene sunt bine reprezentate in zona paleogen miocena de la marginea flisului cretacic si pana la marginea sudica a pintenului de Valeni. Paleogenul se prezinta sub forma de anticlinale

cunoscute sub denumirea de pintenul de Homoraciu si pintenul de Valeni. Eocenul se prezinta sub mai multe faciesuri intre care si faciesul de Sotrile din Varful cu tei de pe raza satului Maneciu Ungureni alcatuit din gresii in alternanta cu marne vinete, rosii visinii etc. Oligocenul este reprezentat prin depozite cu trei orizonturi stratigrafice: gresia de Fuzaru, sisturi menilitice, gresia oligocena superioara (de Kliwa). Pe malul drept al Teleajenului , gresia de Fuzaru se depune peste eocenul de Sotrile. Gresia oligocena de Kliwa se gaseste izolat si in dreptul satului Chiciureni. Miocenul este reprezentat prin Tortonian cu depozite de marne la Rapa Rosie iar Burdigalianul si Helvetianul sunt reprezentate prin depozite cu orizontul gipsurilor inferioare, apoi deasupra orizontului de conglomerate si orizontul de gipsuri superioare, ultimul fiind deasupra orizontului de conglomerate, apoi o serie groasa de depozite marnoase cu intercalatii de gresii. Ele au raspandire in toata zona de la marginea de sud a muntilor inalti. Depozitele cuaternare sunt reprezentate prin depozite de aluviuni care urmaresc cursul apelor sub forma de terase. Aceste depozite sunt formate din pietrisuri rulate si aplatizate, nisipuri si argile. Alternanta de roci friabile cu roci dure este o caracteristica ce se impune in relief prin interfluvii rotunjite, presarate cu martori si nivele de eroziune, prin vai , de diferite largimi, cu dese rupturi de panta. Alternanta de gresii cu argile si marne genereaza frecvente alunecari de teren pe versanti sau pe frunti de terasa. In regiunea muntilor inalti sunt martori de eroziune cu forme interesante: Tigaile, Sfinxul din Bratocea etc. In litologia complexa a zonei, apar si resurse minerale, in primul rand gips, in apropierea satului Chiciureni. In cantitati insemnate este piatra de constructie. 2.3.2. Tectonica In zona respectiva au avut loc miscari tectonice aproape continui din cretacicul inferior pana la inceputul cuaternarului, miscari care au schimbat raporturile dintre formatiunile geologice. Ariile geosinclinale in care s-a desfasurat sedimentarea formatiunilor de flis au suferit sub impulsul fortelor distrofice modificari permanente incat distributia actuala nu reflecta decat efectul insumat intr-un sistem muntos sub zona de panze suprapuse. Edificarea structurii in panze de sariaj a flisului s-a facut in etape succesive incepand din faza ausrtica si de la nord la sud (V. Hutihac si colaboratorii- 1974).

Zona flisului carpatic poate fi separata din punct de vedere structural tectonic in doua subzone: Subzona flisului intern Subzona flisului extern. Prima s-a individualizat in miscarile distrofice din cretacicul superior; a doua s-a individualizat fata de aria de sedimentare a molasei pericarpatice, in miscarile stirice. Subzona interna este separata in urmatoarele unitati tectonice: Unitatea de Ceahlau si Unitatea de Tarcau si Unitatea Vrancea. Cercetarile efectuate de M.G.Filipescu si I.Bancila au individualizat cele doua unitati (Unitatea de Ceahlau si Unitatea de Teleajen) avand caracterul de panze de sariaj ce se pot urmari si in zona studiata. Unitatea de Ceahlau apare ca un compartiment inaltat tectonic, sariat spre sud peste Unitatea de Teleajen. Ca masive muntoase inscrise pe unitatea de Ceahlau sunt muntii Ciucas- Zaganu si Bobu. Unitatea de Teleajen reprezinta partea sudica a flisului intern, afundata tectonic, peste care este sariata Unitatea de Ceahlau. Spre sud ea vine in contact cu flisul extern prin falia Teleajenului, la randul ei fiind sariata peste flisul extern. Intre izvoarele Teleajenului si Varbilaului, Unitatii de Teleajen ii revine si cretacicului superior din sinclinalul Nebunu- Sterp- Pridvoare. Astfel in regiunea Cheia apare o semifereastra tectonica si peninsula tectonica Camasa.Flisul extern este cuprins intre flisul intern si zona de molasa. Paleogenul imprima nota caracteristica a flisului extern. Tectonic, el apare ca un compartiment coborat fata de flisul intern si inaltat fata de molasa pericarpatica de care sete separat prin falia externa. Flisul extern are structura tectonica in panze de sariaj suprapuse realizate in miscarile din Paleogen si Miocen. Sunt individualizate cele trei mari unitati cu caracter de panze de sariaj: Unitatea Audea, Unitatea de Tarcau si Unitatea Vrancea. In ceea ce privesc depozitele aptiene, sunt intens cutate in sinclinale si anticlinale cu directia aproape NE-SV, in anticlinale predominand orizontul marnos iar in sinclinale apare orizontul gresos care din cauza rezistentei la actiunea agentilor externi formeaza varfuri inalte de peste 1000 m: Nebunu, Clabucet, Varful lui Crai etc Paleogenul se prezinta sub forma de zone anticlinale ce se detaseaza din zona flisului muntilor inalti, patrunzand in depozitele miocene ale Subcarpatilor: pintenul de Homoraciu si de Valeni. Eocenul este dezvoltat transgresiv cu Senonianul peste Cretacicul inferior de o parte si de alta a vaii Teleajenului si apoi pe linia de dislocatie dintre Carpati si Subcarpati.

Oligocenul, reprezentat prin gresia de Fuzaru se depune peste Eocenul de Sotrile iar gresia de Kliwa este si in dreptul satului Chiciureni. In zona Paleogen- Miocena din Subcarpati se deosebesc o serie de anticlinale de paleogen si sinclinale de miocen; este vorba de cei doi pinteni: de Homoraciu si Valeni si cuvetele Slanic si Drajna. 2.3.3. Structura Oglindeste fidel evolutia tectonica a zonei. Dominanta este data de ansamblul de cute pe directia NE- SV, de anticlinalele si sinclinalele amintite. Aceasta se reflecta in relief prin depresiuni de sinclinal si dealuri de anticlinal. Relieful intens cutat pana la sariaj, prezinta mici suprafete structurale si cueste degradate datorita formatiunilor geologice mai putin rezistente. Evolutia post tectonica a reliefului a dus la definitivarea formelor actuale. Un rol important l-a avut cuvertura aluvionara de tip piemontan in care s-au sculptat ulterior terasele Teleajenului si vaile actuale precum si miscarile neotectonice ce continua si azi determinand inaltari ce au ca urmare deformarea teraselor si evolutia vailor. 2.4. RELIEFUL Comunele sunt situate in zona carpato- subcarpatica, observanduse clar contactul dintre Carpatii Orientali si Subcarpati, cu denivelari de relief intre cele doua unitati geomorfologice, de 100-150 m. Morfostructura Subcarpatilor interni ai Teleajenului este determinata de prelungirea spre vest a zonei de interferenta carpatosubcarpatica ( Mihailescu Vintila 1963 Carpatii sud-estici, Editura Stiintifica, Bucuresti ) prin cei doi pinteni paleogeni Valeni si Homoraciu. Morfologia regiunii poarta amprenta agentului fluviatil, reprezentat prin raul Teleajen. Se observa de la un sector de vale propriu unei zone centrale de orogen, cu tectonica activa in sens pozitiv, dominata de reliefuri sculpturale ( tectono-erozive ), inspre o unitate de orogen marginal, cu zone de tasare tectonica in care apar si reliefuri acumulative destul de largi ( Martiniuc C., Cotet P.- 1957 Cxateva observatii geomorfologice asupra unitatilor Ciucas-Zaganu si imprejurimi, Probleme de geografie, vol. IV, Editura academiei ).

Terasele dezvoltate mai ales pe dreapta teleajenului constituie dominanta reliefului,devenind apoi campul de desfasurare a altor procese. Relieful joaca un rol deosebit de important in evolutia diverselor procese si fenomene geografice. Arealul analizat se incadreaza partial in masivul Ciucas-prin care se intelege coama de munti care incepe din pasul Bratocea (1267 m) si sfarseste cu trecatoarea de la Tabla Butii (1379 m), varful cel mai inalt fiind Ciucasul (1954 m). Masivul face parte din muntii Teleajenului care se intind din valea Prahovei pana in masivul Penteleu. Limita nordica a acestui complex montan atinge localitatea Vama Buzaului, iar spre sud, localitatea Cheia. Muntii care alcatuiesc masivul Ciucas sunt dispusi foarte neordonat in toate directiile, incat este dificil sa-i grupezi intr-un singur sistem geografic. In cadrul comunei Maneciu se pot deosebi trei grupe de munti - parti componente ale masivului Ciucas, respectiv: Ciucas Zaganu in partea nordica, Tataru - cu care doar se invecineaza in partea estica, Varful lui Crai (1472 m) reprezentand limita cu comuna Cerasu; si grupa muntilor Grohotisu in vest, la contactul cu comuna Valea Doftanei. Geneza si evolutia acestor munti sunt foarte variate fiind influentate de structura lor petrografica complexa si de conditiile factorilor externi, modelatori (ape curgatoare, inghetul, dezghetul si torentialitatea). Rocile caracteristice ale acestor munti sunt conglomeratele, gresiile, marnele si calcarele. Aceste roci au fost afectate de puternice miscari tectonice care au dus la cutari, falieri si sariaje din cretacic pana in cuaternar. 2.4.1. Analiza cantitativa a reliefului Inaltimea reliefului scade din nord spre sud, astfel ca daca altitudinea maxima este de 1954 m si se inregistreaza in partea de nord, in muntii CiucasZaganu, altitudinea minima se inregistreaza in partea de sud catre contactul cu orasul Valenii de Munte, unde ajunge la 490 m. Rezulta o altitudine medie de 900- 1000 m care determina anumite caracteristici ale actiunii complexe a factorilor fizico- geografici. Din analiza hartii hipsometrice rezulta ca predomina suprafata cuprinsa intre 700- 1000 m reprezentand interfluviile Teleajenului si afluentilor sai din care mai important este Telejenelul. Urmeaza suprafata peste 1000 m situata in zona muntilor ce se gasesc pe raza comunei Maneciu. Suprafata cea mai mica este ocupata de cea cu altitudini cuprinse intre 16002000 m, apoi de cea cu altitudinea de sub 700 m reprezentata in cea mai mare parte de terasele medii si inferioare ale Teleajenului.

2.4.2. Prezentarea formelor de relief caracteristice Aspectele de ordin cantitativ prezentate anterior, reflecta si evolutia reliefului carpatic si subcarpatic in cadrul ariei studiate. Caracterizarea, de amanunt, a principalelor elemente morfologice actuale, va intregii analiza reliefului atat de variat.Este vorba de culoarele de vale, interfluvii, terase si procese geomorfologice actuale. Caracterizarea zonei montane In amonte de Maneciu Ungureni, in zona carpatica a flisului intern, valea Teleajenului se ingusteaza, ia aspect de tinerete, cu portiuni de defilee lipsite de terase si cu bazinete de eroziune diferentiata. In interiorul acestora apar si trepte de relief acumulativ de natura conurilor de dejectie. Defileele corespund cu intercalatiile de gresii dure ale cretacicului in timp ce bazinetele sunt amplasate in zonele complexelor de roci moi, marne si gresii moi ale aceleeasi formatiuni a flisului intern. Acest relief petrografic - tipic de eroziune diferentiata pe baza de variatii ale rocilor flisului se inscrie si in profilul nivelelor de creste de o parte si de alta a vaii Teleajenului intre Maneciu si Cheia. Depresiunea Cheia, depresiune tectono- eroziva este cea mai intinsa in suprafata, aparand si ca o depresiune de contact intre relieful semet al conglomeratelor de Ciucas- Zaganu si faciesul marnelor si gresiilor moi, foarte mobile din punct de vedere al eroziunii dinpanza interna a flisului cretacic.Chiar cheile Teleajenului cunoscute local sub numele de Cheita sunt formate in zona de strapungere a unei bare dure de conglomerate calcaroase din masivul Ciucasului, imediat in amonte de localitatea Cheia. Formele de relief ce se inscriu pe aceste conglomerate se inrudesc cu relieful carstic. Astfel in muntii Ciucas cat si muntii Zaganu apar creste sub forma de capatani de zahar, adevarate turnuri de cetate, cu urme de sculptura eoliana (Tigaile) si de dezagregare, ce amintesc de Babele din Bucegi (Sfinxul Bratocei). Marginea masivului apare foarte abrupta, adevarate ziduri de cetate cu pereti verticali. Partile nordice si nord- vestice ale varfului Gropsoare din Zaganu, fiind alcatuite din conglomerate cuartitice- gnaisice au relief cu linii mai domoale, forme rotunjite. Prezenta vailor seci este o caracteristica a intregii zone alcatuite din conglomerate. La baza conglomeratelor la altitudinea de 1000- 1200 m , ca de exemplu in dreptul cabanei Muntele Rosu, apare o bogata panza de apa, unele ape intre care si Teleajenul avandu-si izvoarele in masivul Ciucasului. Masivul Ciucas- Zaganu constituie o unitate de relief bine individualizata, datorita caracterului sau litologic, cu relief conglomeratic.

Intreaga gama a formelor de relief este rezultatul eroziunii diferentiate Nivelele interfluviale din zona, inscrise pe fundament de flis marnogrezos apar mult mai domoale, cu inseori folosite de pasuri de inaltime (Bratocea 1267 m si Tabla Butii 1075 m ). Spre vest de valea Teleajenului cu o culme cu directia nord- sud aflata in prelungirea culmii Bratocei din masivul Ciucas apar muntii Grohotis. Varfurile Babes, Bobu Mare (1757 m), Grohotis (1766 m), reprezinta inaltimile cele mai mari. Intre valea Teleajenului si Crasna apare culmea Nebunu. Muntii Grohotis se caracterizeaza prin culmi rotunjite, prelungi cu denivelari neinsemnate. Crestetul muntilor adesea este plat sau usor bombat si contrasteaza cu adancimea si aspectul de tinerete al vailor. Astfel varfu Bobu Mare este de fapt un platou foarte neted de 1750 m inaltime, cu suprafata de aproximativ 2 kmp. ce aminteste de platformele intinse din Carpatii Meridionali (Gh. Niculescu si I. Velcea 1973, Judetul Prahova ). In acesti munti procesele de eroziune cele mai intinse se localizeaza in cadrul vailor. Vaile torentiale si ogasele sunt mai putine dar formele de alunecare se pun in evidenta prin vechi nise de desprindere si valuri neregulate inierbate. Pasunile au favorizat viata pastorala mai ales sub Bobu si Grohotis. Masivele forestiere sunt zone de exploatare sistematica, fapt evidentiat si prin construirea de sosele forestiere pe valea Teleajenului si sfluentilor sai. Intre valea Teleajenului si a Telejenelului, la sud de curmatura joasa a Pridvariei se inalta un munte relativ izolat, este muntele Clabucet (1456 m). Stand stavila intre Teleajen si Telejenel, coastele lui povarnite sunt fragmentate de vai adanci (Valea lui Dumitru ), in timp ce culmea rotunjita se inscrie in planul general al platformei Setu atat de extinsa in muntii Teleajenului. Si aici relieful a fost modelat de alunecari vechi gresiile flisului curbicortical alunecand pe substratul orizonturilor de marne si argile. Gresiile masive din crestetul Clabucetului, sub influenta agentilor de modelare se desfac pe alocuri in blocuri si lespezi de piatra, alcatuind campuri de grohotis. Muntii Tataru aflati la extremitatea nord- estica a comunei Maneciu au o culme orientata nord- sud, din care pornesc spre sud si est culmi secundare, coborand pana in valea Siriului si a Bascei Chiojdului. Priviti dinspre Ciucas sau Clabucet, au aspect monoton din cauza inaltimilor cu valori apropiate, mameloane tesite sau prelungi, fiind despartite de sei nu prea adanci : Tataru Mare ( 1477 m ), Manaila (1453 m ) si Varful lui Crai (1473 m ). Toate aceste varfuri se racordeaza altimetric si fac parte din aceeasi platforma de denudare intalnita in muntii Grohotis si anume platforma Setu. In acesti munti procesele de modelare a reliefului au fost si sunt si azi active. Alaturi de vai torentiale adancite in sol sau roca vie, se disting frecvent forme de alunecare.

Uneori nisa de desprindere e subliniata si de grohotisuri colturoase rezultate din degradarea orizonturilor grezoase. In cursul superior al Teleajenului apare o alta mica depresiune intramontana Valea Stanii, adapostita de abrupturile estice ale masivului Ciucas- Zaganu si a muntilor Tataru. Caracterizarea zonei subcarpatice Subcarpatii Teleajenului ocupa un areal de aproximativ 1400 kmp, au un caracter unitar iar prin configuratia inaltimilor si a depresiunilor intramontane ii divide in 2 mari grupe: subcarpatii Interni si Subcarpatii Externi. Zona studiata se incadreaza Subcarpatilor Interni ai Teleajenului acestia prezentand, in general, culmi inalte (600-1000 m) cladite pe depozite pliocene si miocene orientate NV-SE. Sunt fragmentati de o retea hidrografica deasa tributara in totalitate Teleajenului. de altfel, Teleajenul desparte Subcarpatii Interni in doua compartimente: unul cuprins intre Teleajen si Prahova si altul la est de Valea Teleajenului. Compartimentul prahovean cuprinde dealuri a caror inaltime variaza intre 527 m si 1050 m. Compartimentul estic are un aspect de muncei, cu varfuri ce scad in inaltime. Dintre dealurile care predomina relieful acestui compartiment se remarca asa numitii "Pintenii de Homoraciu" (varful Cetatuia 709 m ) si "Pintenii de Valeni" (672 m ), formati din depozite paleogene. Deci, fata de munti, dealurile reprezinta o treapta mai joasa, usor inclinata spre sud, de la 800 la 850 m cat au in imprejurimile Maneciului pana la 670 m la Valenii de Munte. In ansamblu relieful este neomogen. El se prezinta sub forme variate: culmi prelungi sau mamelonate, maguri inalte, poduri suspendate taiate de vai torentiale, curmaturi, iar de-a lungul raurilor mari, terase etajate cu poduri largi si lungi bine prunduite. Se mai observa rape galbui, vai torentiale ce se adancesc brusc in coastele dealurilor si terenuri haotic valurite, consecinta alunecarilor de teren. Varfurile principale sunt: Cetatuia (710 m), Bogdanesti (584 m), Lazuri (770 m), Serbu (522 m) pe stanga Teleajenului, toate alcatuite din gresii sau calcare. Conformatia reliefului respecta in mare masura structura geologica (falii, anticlinale, sinclinale) care in acest compartiment al Subcarpatilor reflecta o tectonica foarte agitata. Dealul Cetatuia corespunde Pintenului de Homoraciu. Pe dreapta Teleajenului Dealurile Bughei, au aspectul unui podis, cu inaltimi mai mici, fragmentate de vai si afectate de alunecari. Ele sunt formate in buna parte din terasele Teleajenului, cele mai multe fiind consemnate in toponimie atat de sugestiv "poduri"; chiar si pe cele mai inalte varfuri (Fantana Rece 593 m, Varful Tampa 536 m) se intalnesc prundisuri groase de 15-45 m care dovedesc

ca la inceputul cuaternarului, Teleajenul cu afluentii sai isi raspandeau aici pietrisurile aduse din munte pe mari suprafete. (Gh. Niculescu, 1974) In cuprinsul dealurilor, Valea Teleajenului se contureaza ca un culoar transversal foarte bine precizat, cu latimi de 3-4 km. In lungul vaii Subcarpatice, Teleajenul are lunca relativ ingusta desi pe alocuri depaseste 100-150 m. Ea este dpminata de maluri abrupte, mai inalte spre Maneciu 65m si mai mici spre Valeni. Intre Maneciu si Homoraciu terasa este fragmentata de vai adanci (Sacuianca, Valea Mare, Crasna) si desfacuta in poduri inguste si prelungi. La vest, terasa Valeni este dominata de terasa Olteni, situata cu 50-70 m mai sus care se prezinta, de asemenea, sub forma unor poduri netede si prelungi, marginite de pantele abrupte ale vailor torentiale care o fragmenteaza. Cel mai mare dintre acestea este cel de la Homoraciu, unde chiar poarta denumirea de "poduri". In majoritatea cazurilor, mai ales spre nord, aceste poduri constituie locuri de pasunat, in timp ce spre sud sunt utilizate, acolo unde nu sunt impadurite, ca locuri de livada. La randul ei, terasa Olteni e dominata de un relief nivelat de terasa superioara a Teleajenului, constituind o treapta evidenta dar bine sudata de cele mai mari inaltimi ale Dealurilor Bughei. Culoarele de vale ale principalelor ape- Teleajenul si Telejenelul au in general aceeasi orientare nord- sud. Teleajenul reprezinta un culoar ingust care se largeste dupa ce scapa de ultimele praguri dure ale flisului intercarpatic la Maneciu Ungureni. Apar o serie de rupturi de panta in zona muntilor iar in subcarpati are profil transversal in trepte impus de terasele dezvoltate pe dreapta. Lunca Teleajenului Latimea luncii variaza in jurul valorii de 100- 250 m in portiunea cuprinsa intre confluenta Teleajenului cu Valea Mare si Sacuianca. Spre munte aceasta lunca se ingusteaza la cateva zeci de metri. Incepand de la Maneciu Ungureni, Teleajenului isi despleteste apele in numeroase brate a caror pozitie se schimba aproape la fiecare viitura penduland spre stanga sau dreapta. Lunca este acoperita in cea mai mare parte cu piertisuri aplatisate si bolovanisuri provenite din lespezile de gresie ale flisului carpatic. La confluenta cu Teleajenul , Sacuianca, Seaca sau Valea Mare formeaza conuri de dejectie vechi acoperite cu vegetatie iar la debusarea in lunca a unor organisme torentiale, apar pe dreapta conuri active, de mici dimensiuni care paraziteaza lunca. Prin despletirea apelor se formeaza grinduri acoperite cu soluri scheletice pe care creste vegetatie formata din rachitisuri. La viituri mari

grindurile au aceeasi soarta ca si terasele formate pe marginea luncii. Principala bogatie a luncii o constituie pietrisurile si nisipul- materiale de constructie exploatate de cetateni dar si de intreprinderi de constructii. Terasele Dincolo de pantele abrupte ale muntilor in dreptul carora vaile se largesc dintr-odata si raurile incep sa se despleteasca, se intinde tinutul dealurilor, regiune in care peisajul geografic se schimba. Pantele repezi fac loc celor domoale, inaltimile semete sunt inlocuite cu culmi rotunjite sau tesite, de o parte si de alta a vailor largi apar terase netede si etajate denumite sugestiv poduri. Peticele de padure alterneaza cu livezi si terenuri agricole, integrandu-se in peisajul geografic al subcarpatilor. La Maneciu se observa foarte clar contactul dintre munti si subcarpati, cu denivelare de relief intre cele doua unitati geomorfologice de 150- 200 m. Vaile care in zona de munte aveau adancime mare, separand masivele inalte, in subcarpati sunt mai largi, cu asezari omenesti. Alaturi de dealuri si depresiuni in relieful subcarpatic se individualizeaza si Valea Teleajenului ca adevarat cutoar. Versantul stang al Vaii Teleajenului la Maneciu este lipsit de terase, dar versantul drept are terase larg desfasurate valea largindu-se brusc cu panta de talveg mai domoala si procese de sedimentare a albiilor destul de largi. Terasele netede, etajate, prundisurile ce ascund panze de apa, posibilitatile lesnicioase de circulatie, au facut ca Valea Teleajenului sa se inscrie in peisajul geografic ca unitate aparte, cu importante consecinte economice. Terasele Teleajenului constituie cea mai expresiva serie de terase fluviatile subcarpatice ( N.Popp ). Valea Teleajenului, prin terasele ei bine dezvoltate, constituie o regiune cheie pentru stabilirea evolutiei reliefului subcarpatic aferent ( Gh.Niculescu 1963 ). Acestea sunt doar doua argumente pentru care terasele Teleajenului au fost intens cercetate si au facut obiectul unor lucrari de specialitate. Valea Teleajenului, prin terasele ei bine dezvoltate, constituie o regiune cheie pentru stabilirea evolutiei cuaternare a reliefului subcarpatic si pentru descifrarea miscarilor neotectonice, care ar afecta deopotriva campia de subsidenta si zona subcarpatica din Muntenia. O problema viu disputata este aceea a numarului de terase care difera de la un autor la altul in functie de amanuntimea studiilor efectuate: de la doua terase (S.Valsan, 1939 ), doua terase cu mai multe trepte (Emm. de Martonne, 1907 ), patru terase ( N.Popp, 1966 ), cinci terase si un nivel piemontan (Dida Popescu, 1966 ), la sapte terase din care doua locale (Gh.Niculescu, 1963 ). Gh. Niculescu face studii ample asupra teraselor Teleajenului grupand

cele sapte terase in trei complexe: terasele inferioare, terasele mijlocii sau medii si terasa superioara sau nivelul aluvionar Fantana rece(1963). ` Pe teritoriul comunelor studiate apar toate aceste terase cu exceptia terasei a III-a Magurele si terasei superioare sau nivelul aluvionar Fantana rece. Din complexul teraselor inferioare, terasa intaia considerata ca si terasa a II-a, terase locale, se dezvolta fragmentar mai ales pe dreapta Teleajenului de la gura paraului Valea Mare unde are altitudinea relativa de 7 m pana la Maneciu- Facaieni unde atinge altitudinea relativa de 25 m. Terasa a II-a se desface din lunca Teleajenului la Drajna si se mentine pana la Maneciu Pamanteni, ajungand la o altitudine relativa de 35- 37 m. Aceste doua terase au strat de pietris subtire fiind in primul rand terase de eroziune si in al doilea rand terase de acumulare. Podul acestei terase este parazitat de conuri de dejectie ai afluentilor Teleajenului. Terasa a IV-a Valeni este foarte bine dezvoltata si se urmareste in lungul sectorului subcarpatic al vaii cat si in zona muntoasa. Soseaua Ploiesti- Pasul Bratocea- Brasov si calea ferata PloiestiMineciu sunt construite pe aceasta terasa. Terasa IV-a Valeni se pastreaza aproape exclusiv pe dreapta Teleajenului. Latimea podului terasei a IV-a Valeni are aproximativ 2 km la Maneciu Pamanteni.Podul terasei a IV-a Valeni este in general neted si fragmentat de vai torentiale adanci, cu pereti abrupti, pe fundul carora se gasesc pietrisuri. Fragmentarea terasei este mai accentuata intre Homoraciu si Maneciu Ungureni, unde Valea Seaca, Sacuianca si Valea Mare o desfac in poduri, relativ inguste si prelungi. Fruntea terasei este bine marcata de pante abrupte, atacate uneori de procese de eroziune si alunecari. Podul terasei a IV-a Valeni inclina de la nord la sud. La Maneciu terasa are 65 m altitudine relativa pe cand la Valeni are doar 24 m. Structura terasei a fost urmarita in unele deschideri care apar in versantii vailor torentiale sau chiar in fruntea terasei. Sub 0,5 1,5 sol si lut deluvial se observa pietrisuri aplatizate cu dimensiuni mai mari ca nuca pana la marimea unui pumn, constituite din gresii provenite din flisul cretacic si paleogen; se intalnesc si elemente remaniate din conglomeratele de Ciucas- Zaganu. Grosimea depozitelor de pietrisuri variaza intre 5 side 19 m legate si de miscarile neotectonice pleistocene. Se observa ca in procesul de formare a acestei terase eroziunea a depasit acumularea, deci este terasa de eroziune si acumulare. In complexul teraselor medii este mentionata terasa V-a Olteni care este bine dezvoltata pe dreapta Teleajenului de la Maneciu Ungureni spre sud pana la confluenta cu Varbilaul. Aceasta terasa se prezinta sub forma unor poduri prelungi, folosite ca

izlazuri sau pentru culturi de porumb si livezi de pomi fructiferi. Terasa a V-a Olteni este adanc fragmentata, de Valea Sacuianca si Valea Mare. Altitudinea ei este la Maneciu Ungureni de 240 m. In ceea ce priveste structura ei se observa in deschiderea din fruntea terasei sub solul vegetal, se dezvolta un orizont luto-argilos deluvial de culoare rosie cu grosimea de 3-6 m; el este asternut peste un orizont de pietrisuri gros de 30 m la Maneciu Pamanteni. Terasele Teleajenului au varsta cuaternara. Pietrisurile se depun discordant peste toate formatiunile geologice cutate care constituie relieful muntos si subcarpatic din zona Teleajenului. Din modul de extindere al teraselor de-a lungul Teleajenului se separa in lungul lui in trei sectoare: Sectorul de munte unde se pastreaza numai terasele inferioare; Sectorul subcarpatic intern intre Maneciu Ungureni si Coada Malului Sectorul subcarparic extern unde se mentin terasele V, IV, III. In sectorul de munte alaturi de terasele locale se observa umeri ce par sa reprezinte terasa a IV-a. Se presupune ca terasa de 5-6 m de la Cheia corespunde acestor umeri. In pleistocenul superior si chiar in holocen, miscarile pozitive sau continuat dand nastere teraselor II, I ce ating maxima inaltare la contactul dealurilor cu muntii. Divergenta teraselor spre amonte este foarte accentuata. Dida Popescu (1966 ) sugereaza urmatoarele etape in evolutia reliefului: Etapa formarii zonei piemontane, cand in conditiile unui climat excesiv de ploios, raurile ce veneau din munti depuneau sub forma de panza materialele carate; Etapa actuala de predominare a proceselor de panta care contribuie la transformarea si distrugerea partiala a vechilor forme de relief. Relieful muntos si al subcarpatilor Teleajenului are o varsta mai veche sau mai noua asa dupa cum s-a aratat mai inainte. Atat muntii dar mai ales subcarpatii au caracter de fragmentare avansata si energie de relief mare. Evolutia rapida se datoreaza miscarilor de ridicare neotectonice, variatiei litologice si structurii complicate. Acestea sunt conditiile de desfasurare a unei game largi de procese actuale. Diversitatea lor este data de conditiile strict locale si sunt foarte variate. Ele au rol important in aspectul morfologic al regiunii. Spalarea in suprafata, desi mai putin pregnanta in relief este prezenta mai ales pe versantii abrupti si pe fruntile de terasa in special pe terenurile arate. Ploile torentiale frecvente amplifica procesul determinand spalari puternice, pe alocuri pana la roca. Factorul antropic si mai ales

pasunatul nerational creaza conditii favorabile pentru amplificarea spalarii in suprafata prin framantarea solului umed de picioarele vitelor sau prin crearea potecilor de vite, ducand la aparitia unor pete erodate numite de localnici chelituri. Indepartarea vegetatiei favorizeaza siroirea care in conditii de panta accentuata si roci friabile creaza santuri, rigole si ravene asa cum apar in cursul superior al Teleajenului, Telejenelului si a numerosilor afluenti ai lor (Carpenul, Valea lui Dumitru, Coroiasca, Monteoru etc. )

2.5. CLIMA 2.5.1. Cadrul general al evolutiei elementelor climatice Situarea comunelor in zona formatiunilor subcarpatice, celor carpatice, a imprimat un anumit specific local climatic si microclimatic. Climatul comunelor, parte integranta a climatului tarii noastre, este specific temperat continental de tranzitie. Modul de asociere a valorilor elementelor climatice in aceasta zona este determinat in primul rand de asezarea Romaniei in sud-estul Europei Centrale, sub influenta raportului de forte, schimburilor, dintre ariile de mare presiune atmosferica (anticiclonale ) ale Azorelor si Siberiene si cele de mica presiune ( ciclonale ) din Islanda si Marea Mediterana. Acest raport de forte determina sensul circulatiei aerului pe continent. Cand de-a lungul Europei, din vest pana in est domina arii de maxima presiune, flancate la nord de zona de mica presiune Islanda- Scandinavica iar anticiclonul Azorelor scade din intensitate, se produce o circulatie vest-est, care determina pentru tara noastra zile calde de iarna cu ninsori, iar vara timp instabil cu cerul acoperit si cu ploi, cand, dimpotriva anticiclonului Azorelor, extins deasupra Europei Apusene, i se opune o arie depresionara in estul continentului, ca o prelungire de la nord la sud a zonei de minima presiune, se produce atunci cele doua arii de circulatie nord-sud, care aduc la noi un aer geros, iar vara scaderi importante de temperatura si vreme instabila. La acestea se mai adauga iarna o circulatie de nord-est ce produce o invazie de aer polar siberian, iar vara o circulatie dinspre sud ce aduce zile toride, cu cer senin si intervale de seceta. Un rol foarte important il au factorii locali care prin actiunea lor permanenta produc insemnate modificari in repartitia si variatiile elementelor meteorologice. Dintre acesti factori se detaseaza orientarea si altitudinea redusa a Carpatilor de Curbura, exceptie facand muntii Ciucas-Zaganu, care pot fi depasiti de masele de aer din bazinul Transilvaniei, ce se canalizeaza

apoi pe canalul Teleajenului, cu orientarea meridiana, generand efecte dese de foehn, care determina o serie de inversiuni de temperatura in aria subcarpatica.

2.6. HIDROGRAFIA Reteaua hidrografica din cadrul comunelor se caracterizeaza prin prezenta vailor permanente si temporare.Ea este densa datorita multitudinii pantelor cu diferite inclinari si predominarea rocilor putin permeabile. Densitatea retelei hidrografice are valori cuprinse intre 52 km/km in partea nordica, in zona muntoasa si intre 0,5km/km in partea sudica, in zona subcarpatica. In cadrul comunelor au fost interpretate panze freatice cu adancimi diferite, puse in evidenta de nivelul apei din fantani in cadrul satelor comunelor , cat si a forajelor efectuate in zona care au depasit nivelul freatic atat la adancimi mici cat si la adancimi mari. 2.6.1. Apele subterane Reteaua hidrografica subterana din perimetrul comunei este cantonata in depozitele de la baza conglomeratelor in zona muntoasa si in depozitele de pietrisuri si nisipuri din baza teraselor sau a ocnurilor de dejectie ca si la baza ce apartin cuverurii aluvionare, pentru zona subcarpatica. Din observatiile facute asupra niveluluiapei in fantani si a alatitudinii la care apar izvoarele, se constata inclinarea panzei freatice pe directia nordsud.Astfel, nivelul apei in fantani este la adancimi intre 2-3 m in satele Plaetu si cheia din partea nordica a comunei si 15-17 m in satul Maneciu Pamanteni din partea sudica a comunei. Solurile cu mare capacitate de infiltratie precum si depozitele groase de pietrisuri, permit infiltrarea unor cantitai mari de apa ducand la cretserea nivelului pazei freatice in perioadele umede puternice iar in perioadele secetoase, nivelul sa scada mult.Nivelul apei in fantani ca si debitul izvoarelor scade vizibil in perioadele secetoase.acest fapt influenteaza debitul apelor curgatoare ce se alimenteaza din izvoare. In ceea ce priveste zona muntoasa, in special muntii Ciucas Zaganu, au izvoare foarte bogate, adevarate rauri subterane la baza conglomeratelor ( la 1000 1200 m ), fiind lipsiti de apa la peste 1100 pana la 1954 m.Prezenta unor vai seci este caracteristica zonei alcatuita din conglomerate, panza bogata de apa aparand asa cum am amintit, la altitudinea de 1000-1200 m ca de exemplu in dreptul cabanei Muntele Rosu.

In zona studiata se intalnesc doua mari unitati de relief in care se afla raspandite apele subterane. Zona montana, se caracterizeaza printr-o constitutie geologica variata si prin importante procese de eroziune care favorizeaza o circulatie intensa a apei mai ales prin fisuri. Zona deluroasa este alcatuita din retele acvifere localizate in strate calcaroase, gresii, marne, argile si conglomerate. Din datele furnizate de Centrul de Balneologie Bucuresti, reiese ca atat Izvoru Babei cat si Izvoru Chilia Popii contin ape sulfuroase oligominerale. Izvorul de pe paraul Babei activeaza schimburile hidroelectrolitice, fiind indicat in afectiuni ale cailor urinare. Izvorul Chilia Popii este indicat in afectiuni ale aparatului urinar (nefrite, pielite, cistite cronice). Apa freatica s-a intalnit in jurul adancimii de 10-20 m cu descarcari ale acesteia sub forma de izvoare la baza terasei superioare (exemplul constituie Izvorul de la intrarea Maneciu Pamanteni). In stratul argilos din suprafata pietrisului se intalnesc ape sub forma de infiltratii cu debit redus si circula preferential prin zonele mai permeabile. Pe versantul stang al Crasnei la cota contactului dintre aluviuni si roca de baza apar izvoare abundente din care numai partial sunt captate. Aceasta sursa poate fi avuta in vedere in perspectiva la imbunatatirea alimentarii comunale cu apa. 2.6.2. Apele de suprafata Toata reteaua hidrografica din perimetrul comunelor este tributara Teleajenului si afluentului sau cel mai important, Telejenelul. Dupa Prahova, Teleajenul este a doua mare artera hidrogarfica din judetul Prahova, cu un bazin hidrografic de 1677 km si lungimea de 113 km. Teleajenul izvoraste din inseuarea larga care desparte cele doua culmi principale ale Ciucasului ( Zaganu si Bratocea). Pe primii 2,5 km valea este seaca. Izvorul Teleajenului se gaseste mai jos, la 1350 m altitudine, unde apa izvoraste din aluviuni si unde a fost construit un soclu de piatra cu 3 jgheaburi. In zona de munte isi schimba numele de cateva ori. Pe primii 6,8 km, de la obarsie pana la confluenta cu paraul Bratocea poarta numele de Paraul Berii. De aici in jos este cunoscut sub numele de Cheita, in locul unde, strecurandu-se printre muntii Balaban si Babes iese in mica depresiune a Cheii. Aici primeste primul sau afluent important-Tampa, pe malul caruia se ridica manastirea Cheia; dupa confluenta cu acesta are un debit de 0,68 m3/sec. Intrand in depresiunea Cheia , paraul este din ce in ce mai viguros, aioi primand numele de Teleajen. Pe o distanta de 17 km traverseaza zona muntoasa adunand apele de pe clina estica a muntilor Bobu Mare si Grohotisu si micile paraie de sub varful Clabucet (1456 m). Doua vai mai mari

fragmenteaza pantele de vest si sud-vest ale Clabucetului: Plesu si Monteoru. Teleajenul curge de la nord la sud cu afluentii lui pe partea stanga iar pe partea dreapta paraul Plaiului, valea Seaca, valea Secuianca, valea Cracancea si valea Mare. Afluentii Teleajenului sunt: Valea Neagra, Stancea, Bobu, Carpenul, Valea Popii, Valea Brusturei, Orati. Cu exceptia Teleajenului in cea mai mare parte a anului, paraurile seaca sau isi reduc pana aproape de secare debitul. Astfel denumirea lor de Valea Seaca si Valea Secuianca exprima lipsa de apa in perioadele de seceta. Putin inainte de Maneciu Ungureni, la localitatea Plaietu, teleajenul primeste ca afluent pe stanga Telejenelul, sporindu-si substantial debitul (3,73 m3/sec). Asemanatoare ca lungime (Teleajenul -24 km si Telejenelul-26 km) si panta medie, cele doua rauri insumeaza un bazin cu o suprafata de 253 kmp (in anul 1966), ceea ce reprezinta o mica parte din intregul bazin al Teleajenului. In zona carpatica a flisului intern, valea Teleajenului se ingusteaza, ia aspect de tinerete cu portiuni de defilee lipsite de terase si bazinete de eroziune diferentiata. In interiorul acestora apar si trepte de relief acumulativ, de natura conurilor de dejectie. Defileele corespund cu intercalatiile de gresii dure ale cretacicului in timp ce bazinetele sunt amplasate in zonele complexelor de roci moi, marne si gresii ale aceleiasi formatiuni a flisului intern. Peisajul regiunii strabatute de Teleajen este deosebit de pitoresc, exemplul cheilor Teleajenului cunoscute local sub numele de Cheita, formate in zona de strapungere a unei bare dure de conglomerate calcaroase si calcare din masivul Ciucas, imediat in amonte de localitatea Cheia. Aceleasi peisaje deosebit de pitoresti se intalnesc si pe valea Teleajenului, in regiunea de izvor a acestuia, cat si in aval, in apropiere de Schinda cu praguri si mici cascade, urmare tot a eroziunii diferentiate. Vaile din bazinul Teleajenului sunt mai salbatice, cu energie de relief mare, intensitatea proceselor de eroziune fiind accentuata in aceasta zona. In regiunea subcarpatica, evolutia morfologica recenta prin care valea Teleajenului s-a deplasat treptat spre est a determinat a mai larga dezvoltare a teraselor pe partea dreapta. Densitatea retelei hidrografice este mare datorita numarului crescut de pante cu diferite inclinari si orientari.In partea sudica a comunei Maneciu predomina podurile de terasa, intinse si netede ceea ce face ca densitatea sa fie mai mica. In regimul hidrologic al apelor de pe raza comunelor, conditiile fizicogeografice joaca un rol hotarator. Relieful prin inaltimea lui si fragmentare asigura o anumita scurgere a apelor, conditiile climatice si alcatuirea litologica

asigura alimentarea retelei hidrografice in mod diferit, in aceasta zona, din cantitati mari de precipitatii. In cursul fiecarui an debitul raului sufera fluctuatii, inregistrandu-se un maximum in lunile mai si iunie, datorat ploilor abundente din aceasta perioada, la care se adauga apele provenite din topirea zapezilor in regiunile de munte. Astfel, in anii normali de ploiosi debitul mediu al lunii mai, la varsarea Teleajenului poate atinge 20-25 m3/sec, adica de 2 ori mai mult decat debitul mediu multianual. Debitul minim se inregistreaza in lunile decembrie si ianuarie. In timpul ploilor torentiale, aportul de apa al paraielor din perimetrul comunelor este substantial, apele venind incarcate cu o mare cantitate de aluviuni. Regimul scurgerii pentru Teleajen cat si pentru afluentii sai, inregistreaza maxime in aprilie- mai- iunie si minime in septembrieoctombrie. In ceea ce priveste temperatura apei, valorile cele mai scazute se inregistreaza in luna ianuarie.In timpul iernii apare fenomenul de inghet sub forma de gheata la mal, sloiuri si pod de gheata, durata lui fiind de 70-74 de zile. De la izvor la varsare, Teleajenul are o lungime de 113 km, din care 27 km in regiunea de munte, 43 km in tinutul dealurilor si 43 km in campie. Apele Teleajenului coboara de 1350 m cat are la izvor , pana la 80 m cat are la varsarea sa in Prahova. Desi din aceste altitudini rezulta o panta medie de 11,25 m/km, ea difera de la regiune la regiune, fiind accentuata in zona muntoasa (34,15 m/km), mijlocie in zona de dealuri (8,37 m/km) si slaba in campie (1,81 m/km). Intre Maneciu si Teisani, Teleajenul strabate transversal dealurile subcarpatice. Lunca larga si foarte bine aluvionata cu prundisuri aplatisate, provenind mai ales din lespezile de gresii ale flisului este incadrata de maluri abrupte, fie ca ele reprezinta coastele dealurilor, fie ca sunt frunti de terasa. Aluviunile nu apartin numai Teleajenului pentru ca, aproape fara exceptie la gura afluentilor se afla conuri de dejectie care inalta local lunca. Apele se despletesc prinzand intre ele ostroave mai inalte, si penduleaza abatandu-se cand spre stanga cand spre dreapta. In zona subcarpatica, Teleajenul primeste cei mai multi afluenti insa ei sunt neuniformi repartizati, cei mai importanti fiind Drajna pe stanga, Crasna si Valea Mare pe dreapta ale caror obarsii situate departe, in plina regiune muntoasa, asigura un volum insemnat de ape. In afara de acestia mai sunt de semnalat tot pe dreapta: paraul Teisani - alimentat din izvoare de coasta cu un debit mai mare in perioada de viituri; strabate comuna Teisani pe directie NV-SE; si paraul Stalpului - cu caracter permanent, debit variabil, in functie de precipitatii, strabate satul Olteni, pe directia NV-SE' colectand apele

din partea de NV a teritoriului. Restul afluentilor ( exemplu Bughea, Mesteacanului, Petcului) o perioada lunga din an au putina apa sau chiar seaca pe timp de secsta. Bazinul Teleajenului prezinta o asimetrie pronuntata din cauza afluentilor de pe dreapta, mai insemnati, mai numerosi si mai inramurati decat cei de pe stanga. Acest fapt ilustreaza un fenomen - si anume dezvoltarea retelei hidrografice de la est spre vest prin eroziune regresiva si captari, ca urmare a afundarii regiunii din cursul inferior al Siretului de Jos. Cercetarile geologice si geografice au dovedit ca altadata Teleajenul avea afluenti tot atat de insemnati si pe partea stanga, cand un rau drena drepesiunea Drajna-Chiojd si se varsa in Teleajen in apropiere de Valenii de munte, dar care a fost decapitat si inglobat prin captari bazinului Buzaului (Emm. de Martonne, 1907; G. Valsan, 1915; N.Popp, 1934). Apele sunt folosite in primul rand pentru alimentarea cu apa potabila si pentru alte nevoi ale gospodariilor populatiei. Sunt si amenajari piscicole, in acest sens putand aminti unele helestee intre care si cele pentru cresterea pastravilor de la Valea Stanii si Izvoarele. La confluenta Teleajenul cu Telejenelul s-a construit un mare obiectiv hidrotehnic care a creat un lac de acumulare cu suprafata de 247 km2 , ce poate acumula un volum de 60 milioane mc apa. Barajul Maneciu este amplasat pe raul Teleajen la circa 500 metri aval de confluenta acestuia cu raul Telejenel, pe teritoriul comunei Maneciu. Latitudine = 45330 gr. N Longitudine= 26000 gr. E Perioada executiei: 1977-1994. Anul intrarii in exploatare: trimestrul IV 1987 Receptia partiala: decembrie 1994, receptia finala: decembrie 1996 Barajul Maneciu constituie obiectivul principal al Sistemului Hidrotehnic Valenii de Munte si asigura regularizarea debitelor raului Teleajen si utilizarea acestora pentru alimentarea cu apa a centrelor populate, alimentarea cu apa a industriilor, producerea de energie electrica, irigatii. Principala functiune este asigurarea apei pentru statiile de tratare Maneciu si Valenii de Munte. Acestei functiuni i se adauga cele de agrement si turism. Dimensiunile lacului de acumulare - lungimea maxima a lacului este de 3 km. pe Teleajen si 4 km. pe Telejenel.

Caracteristicile tehnice ale barajului a) Tipul materialului de constructie Acumularea este realizata printr-un baraj din umpluturi de pamant cu nucleu argilos cu inaltimea maxima de 78 m. Barajul este realizat din umpluturi, cu sectiune transversala neomogena, formata dintr-un nucleu central din argila si prisme laterale din balast. Nucleul este protejat cu filtre din nisip si pietris, in amonte si aval. b) Gelogia amplasamentului, stratificatie, caracteristici geotehice ale rocilor Zona este constituita din depozite apartinand panzei flisului curbicortical. Depozitele sunt reprezentate prin gresii curbicorticale fin stratificate, micacee in alternanta cu argile marnoase, nisipoase, cenusii - verzui. Complexul de roci este puternic cutanat si tectonizat. la alcatuirea acestor serii iau parte: argile slab marnoase,mediu consolidate,dispuse in strate de grosimi centimetrice-decimetrice,srtans impachetate, separate prin fete de strat netede, luciate i n consecin slab coezive. gresii slab calcaroase, de culoare deschis n strate centimetrice cu textura specific n alternan deas cu argilele marnoase. ntre rocile mai sus menionate apar frecvent intercalaii de marno-calcare identice de 4-8 metri grosime, adeseori sub form de concreiuni. Sunt prezente pe traseul galeriei de injecii i a nucleului de argil i n versantul stang amonte. gresii cuatitice micacee - n strate decimetrice - metrice, separte prin pachete cu grosimi de 30-40 m. Sunt prezente n versantul stng aval de nucleu i mici poriuni din versantul drept, amonte de nucleu, i pe flancul drept al canalului descrctor. brecii - pe direcia diverselor falii sau benzi intens solicitate tectonic. Sunt prezente n special pe traseul galeriei de injecii. n amplasament roca de baz este constituit dintr-o alternan de isturi argilo-marnoase cu gresii calcaroase, fine, micacee. Peste roca de baz se suprapun trei categorii de depozite de formaie cuaternar: depozite de teras, deluvii de pant, i aluviuni n albia major. Complexele de roci sunt puternic tectonizate. Amplasamentul barajului este strbtut de o falie principalcu direcia N-50 - 55 est i nclinare de circa 80 , care intersecteaz galeria de injecii din aval dreapta spre amonte stnga. Ea a dus la brecifierea accentuat a rocilor, fcnd necesare msuri speciale pentru execuia galeriei. Mai multe falii secundare nsoesc aceast falie pe latura amonte, meninnd aspectul brecios pe o lime variind ntre 15 m(pe versantul drept) i 5-6 m (pe versantul stng)

Caracteristici constructive inaltimea maxima 78m. latimea la coronamedintelor de alunecare semnalate inca din perioada executiei,s-a realizat o consolidare a versantului stang pe 60 metrii,cu ajutorul unor placi de beton armat de 10 metrii lungime,6 m latime,2 m grosime,fundate pe roca de baza si intarite prin ancoraje in roca de baza stabila,cu lungime de 25 m si cu inclinare de 45 grade catre versant. Coronamentul are o latime de 12,5 m este carosabil,acoperit cu beton.Protectia laterala este asigurata prin parapeti de caramida alternati cu parapeti din bare metalice cu inaltimea de 1 m.Iluminatul este asigurat prin 13 stalpi din beton pe coronament.Pentru asigurarea pazei este construita o ghereta. Bazinul hidrografic al raului Teleajen (pana in sectiunea barajului Maneciu) are o suprafata de 247kmp si e dotat cu urmatoarele posturi hidrometice si pluviometrice: S.H.Cheia anplasat in localitatea Cheia(41kmp) post pluviometric Muntele Rosu echipat cu pluviometru Debitul de apa mediu lunar multianual in sectiunea Cheia este de0,791mc/s.Debitul de apa minim lunar mediu multianual in sectiunea Cheia este de 0,484mc/s.Aportul mediu multianual de debit solid 0,124kg/s.Debitul minim este asigurat in aval=1,168mc/s(2002) Observatiile si masuratorile privind evolutia parametrilor operativi se vor face din 3 in 3 ore sau mai des la solicitarea dispecerataului. Avand in vedere timpul scurt de crestere a viiturilor de circa 7 ore pana la valoarea debitului maxim este util ca tendintele de crestere si scadere a nivelului din lac,care stau la baza deciziilor de manevrare a uvrajelor,sa fie corelate cu informatii de la statiile pluviometrice si hidrometrice,din bazinul hidrografic.In cazurile in care se primesc avertizari meteo privind precipitatiile abundente in bazinul amonte de baraj,dispecerul S.G.A.Prahova va informa imediat conducerea unitatii care va dispune masurile de pregolire a lacului de acumulare. Durata totala medie a undei de viituri este de 44 ore. Punctul de colectare pentru urmarirea calitatii apei de suprafata este pe raul Teleajen la Cheia,determinarile fizico-chimice se fac o data pe luna,iar cele biologice o data pe trimestru. Surse de poluare Amonte de lacul Maneciu nu exista surse punctiforme de poluare,avand in vedere ca localitatea Cheia dispune de o statie de epurare. O sursa de poluare o reprezinta insa in sezonul cald,turistii care isi aleg

ca loc de agrement malurile raului Teleajen amonte de lacul de acumulare. De asemenea existenta gaterelor neautorizate de la care rezulta rumegus care este depozitat pe malurile cursurilor de apa amonte de lac constituie surse potentiale de poluare Masuri pentru mentinerea si imbunatatirea calitatii apei Pentru prevenirea si combaterea eutrofizarii apei lacului de acumulare este in derulare un studiu de piscicultura prin care se vor da solutii privind structura faunei acvatice astfel incat sa se actioneze prin metode naturale pentru imbunatatirea calitatii apei lacului. Pentru mentinerea calitatii apei se vor lua urmatoarele masuri: colectarea plutitorilor de pe suprafata lacului montarea de panouri cu delimitarea zonelor de protectie montarea de panouri avertizoare privind activitatile poluatoare interzise pe malurile lacului interzicerea constructiilor de orice fel pe malurile lacului interzicerea pescuitului in regim furajat interzicerea intrarii cu ambarcatiuni de agrement cu motor pe luciul apei tot in vederea evitarii poluarii lacului Maneciu,la reglementarea locuintelor din amonte,care sunt in vecinatatea raului Teleajen,s-au impus masuri pentru mentinerea salubritatii malurilor si interzicerea latrinelor uscate,solicitand executarea de bazine vidanjabile. luciul de apa poate fi folosit pentru pescuitul sportiv,cu respectarea prevederilor legale in domeniu,practicat de pe maluri sau din ambarcatiuni fara motor. Organigrama Personalul incadrat pentru exploatarea si supravegherea barajului si lacului de acumulare Maneciu este organizat intr-o formatie de 22 muncitori,un sef formatie si un inginer responsabil U.C.C. Personalul are urmatoarea structura: 5 barajisti si 5 AMC-isti echipajul pentru salupa format din conducatorul de salupa si un marinar personal pentru intretinerea anexei energetice format din 3 electricieni personal pentru repartitii si intretinere baraj si lucrari anexe (6 persoane - diverse calificari) 1 cantonier

Lista localitatilor si obiectivelor social economice din aval de baraj,ce vor fi afectate in caz de avarii

Localitate/obiective Statia Maneciu,Canton Maneciu, APASCO Comuna Maneciu Comuna Izvoarele Comuna Izvoarele, sat Homoraciu Comuna Drajna, sat Piatra Statia Valenii de Munte, oras Valenii de Munte Comuna Gura Vitioarei Comuna Magurele Comuna Lipanesti Oras Boldesti - Scaieni Comuna Blejoi Comuna Bucov

Timp de propagare (min)

2

7

8

10

13

20

30

35

40

45

50

55

Comuna Blejoi sat Ploiestiori Comuna Berceni

55

60

2.7. CARACTERIZARE BIOGEOGRAFICA 2.7.1. Vegetatia Reflex fidel al climei, reliefului si invelisurilor de soluri, invelisul vegetal ocupa areale extinse in cadrul comunelor studiate. Vegetatia respecta, in mare, principalele trepte hipsometrice pe care se dispune arealul studiat. Temperatura medie multianuala de 6- 8C si precipitatiile medii de 800- 1000 mm anual, favorizeaza dezvoltarea vegetatiei. Aspectul actual al invelisului vegetal este si aici schimbat fata de cel initial, ca urmare a interventiei omului. Aceasta interventie a afectat mai ales padurile masive existente ce acopereau comunelor, pe care omul le-a defrisat uneori nerational, in favoarea pasunilor si uneori a livezilor sau unor culturi agricole. Vegetatia din zona studiata apartine provinciei dacice reprezentata printr-o flora central- europeana, cu paduri mixte, paduri de fag subatlantic, paduri de rasinoase de tip boreal, tufarisuri si pajisti bogate in elemente alpine si arctice, in componenta carora intra si unele specii endemice (dacice ). Dispunerea formatiunilor vegetale se face in etaje de la inaltimile cele mai mari ale muntilor Ciucas- Zaganu, pana la cele mai mici din partea de sud , din Subcarpatii Teleajenului. Temperaturile scazute, perioada mai indelungata de zapada abundenta si vanturile puternice din regiunea cea mai inalta a muntilor Ciucas- Zaganu, Grohotisu si Tataru, fac ca vegetatia sa fie reprezentata prin ierburi si tufisuri. Distributia zonala a reliefului pe verticala impune si o distributie etajata a vegetatiei. 2.7.1.1.Etajul subalpin fiind situat in conditiile ecologice ale Carpatilor de Curbura,prezinta o mare diversitate geobotanica de interes stiintific si practic. Vegetatia etajului subalpin se caracterizeaza prin prezenta asociatiilor

de tufisuri si a vegetatiei ierboase.Astfel la peste 1600-1700m inaltime se desfasoara acest etaj,in care predomina gramineele:iarba vantului(Agrostis rupestris),parusca(Festuca suspina),taposica(Nardus stricta),rogozul(Carex sempervirens) si altele. In pajisti se mai intalnesc:ghintura ( Gentiano verna ), stanjenit de munte(Iris ruthenica),clopotei(Campanula alpina, Campanula napuligera), albastrele(Centaurea pinnatifida), garofite de munte (Dianthus tenuifolius, Dianthus gelidus), rusulita (Hieracium aurantiacum), argintica (Dryas octopetala), anghelica (Primula halleri), bulbuci (Trollius europaeus), planta ocrotita si alte flori viu colorate. Pe locurilr pietroase, pe stanci sau pe grohotisuri exista clopotei de stanca( Campanula cochlearifolia ), ochiul sarpelui(Eritrichum nanum),galbenele de munte(Doronicum carpaticum) si floarea de colt ( Leontopodium alpinum ), planta ocrotita prin lege. Dintre subarbusti amintim: afinul ( Vaccinium myrtillius ), merisorul ( Vaccinium vitis-idaea ), iar pe inaltimile Gropsoarelor si Zaganului, smirdanul ( Rhododendron kotschyi ) In cadrul etajului subalpin se observa o dispunere pe verticala a formatiunilor vegetale, fiecare avandu-si un optim la o anumita altitudine. Astfel, la partea superioara a etajului ienuperului si tufisurile sunt mai scunde si se prezinta ca insule in arealul gramineelor. Mai jos ienuperii devin mai compacti iar la limita padurilor sa alterneze cu exemplare de molizi sau alte conifere. Ienuperul(Juniperus sibirica)dispus si el sub forma de tufarisuri,face trecerea spre etajul forestier. In muntii de la obarsia Teleajenului,datorita faptului ca padurea a fost taiata in scopul extinderii pasunilor, limita ei supertioara se gaseste la 14001500m inaltime Sub etajul pajistilor subalpine se intinde etajul padurilor incepand de la aproximativ 1500 m pe pantele unitatilor si dealurilor subcarpatice. Variatia pe altitudine a conditiilor fizico-geografice si in primul rand a climei, a dus la dispunerea etajata a speciilor de arbori care si-au ales spatiu corespunzator existentei lor. In partea superilor a domeniului forestier, acolo unde clima chiar daca e mai blanda decat in etajul pajistilor subalpine, se caracterizeaza prin temperaturi destul de scazute, se distinge etajul padurilor de molid numit si etajul boreal care in zonele latitudinale ale globului corespund taigai. 2.7.1.2. Etajul padurilor de conifere ocupa suprafete foarte reduse (8001000ha),fiind dispus intre 1200-1400m. Padurile in care molidul(Picea excelsa)are caracter net predominant sunt putine. Ele ocupa cateva suprafete restranse pe versantul sudic al Ciucasului.In aceste paduri mai apare bradul,

uneori zada (Larix decidua ) si Taxus bucata. Spre limita inferioara a acestui etaj, cu frecventa redusa apare si ( Acer pseudoplatanus ), ( Betula verrucosa ), ( Alnus incana ), ( Ribes alpinum ). Parterul padurilor de conifere,cu toate ca are un grad mare de umiditate,dar fiind insa lipsit de o lumina intensa nu favorizeaza dezvoltarea unui strat ierbaceu. 2.7.1.3. Etajul nemoral include cea mai intinsa suprafata ocupata de paduri.Se desfasoara din regiunea muntoasa si pana in zona externa a dealurilor subcarpatice,adica intre 300 si 1300m.In componenta acestui etaj intra subetajul padurilor de amestec,padurilor de fag si padurilor de gorun. 2.7.1.3.1.Subetajul padurilor de amestec este alcatuit din specii de rasinoase si fag si are o mare raspandire,mai cu seama intre 850-1400m, fiind extinse in regiunea Cheia si in muntii Tataru. Acest subetaj este format dintrun mozaic de bradete si fagete.Alaturi mai cresc:Acer platanoides,Ulmus montana,Tillia cordata,Fraximus excelsior etc. 2.7.1.3.2.Subetajul padurilor de fag se caracterizeaza printr-o mare extensiune.Fagul poate fi intalnit in dealurile subcarpatice cu inaltimea de 300-400m si pana spre marile culmi muntoase de 1400m.La altitudini mari domina specia Fagus silvatica,iar la altitudini mai joase intra in amestec cu alte specii arboricole si arbustive(Fraxinus excelsor,Sorbus aucuparia,Fraxinus ornus,Carpinus betulus si Betula verrcuosa). 2.7.1.3.3.Subetajul padurilor de gorun este alcatuit din paduri fragmentate,ca urmare a interventiei factorului antropic care a redus din arealul acestor paduri pentru a reda terenuri livezilor pomicole.Aici predomina Quercus petraea in amestec cu alte specii lemnoase care formeaza paduri de sleauri.Impreuna cu gorunul creste si Quercus robur,Quercus cerris,Quercus frainetto,Carpinus orientalis,Acer campestris,Fagus silvatica,Ulmus campestris,Corylus avelana etc. Pasunile si fanetele ocupa si ele o importanta suprafata. Pe masura taierii padurilor, locul lor a fost luat de palcuri de arbusti reprezentate prin aluni, gherghina, sanger, soc, corn etc. Pe parterul padurilor de foioase,unde razele soarelui patrund cu usurinta,cresc numeroase plante,printre care amintim:ghiocelul(Galanthus nivalis),ciubotica cucului(Primula officinalis),floarea pastelui alba si galbena(Anemone nemorosa,Anemone ranunculoides),toporasul(Viola silvestris),macrisul iepurelui(Oxalis acetosella)si altele,la care se adauga feriga,fereguta precum si numeroase specii de muschi si ciuperci. Vegetatia luncii Teleajenului este formata din rachitisuri, anini mai

ales aninul negru si alte plante higrofile. Covorul vegetal este elementul afectat de interventia antropica. Taierea nerationala a padurilor in trecut a dus la aparitia unor procese erozionale, pe versantii muntilor cum sunt: ravenari, torentialitate si alunecari. Acest fenomen a fost amplificat si prin curatirea pasunilor, defrisandu-se palcurile de arboret si tufisurile. La aceasta se adauga si exploatarea nerationala a pasunilor si fanetelor, prin pasunat intens in orice conditii de umiditate si stadiu de dezvoltare al covorului ierbos, precum si insuficiente masuri de combatere a eroziunii. Prin disparitia covorului vegetal s-a favorizat siroirea. In ultimul timp s-a trecut totusi la aplicarea masurilor prevazute in programul national pentru prevenirea si combaterea eroziunii solului. 2.7.2. Fauna Covorul vegetal si mai ales padurea, au constituit domeniul de viata a numeroase vietuitoare asigurandu-le hrana si adapost. Ca si in cazul vegetatiei actiunea omului de defrisari, constituirea de cai de comunicatie, adica modificarea de catre acesta a conditiilor mediului natural, ce se reflecta in restrangerea ariilor unor specii, reducerea numarului de exemplare si chiar disparitia unora. Pe de alta parte se constata si protejarea unor specii si colonizarea altora in scopuri cinegetice si repopularea unor vechi teritorii cu animale rare. Fauna este bogata si variata, iar distributia ei este influentata de zonalitatea verticala a reliefului, precum si de conditiile sale ecologice. 2.7.2.1. Fauna etajului subalpin este ceva mai saraca ca specii si numar de indivizi in raport cu etajele care ocupa o altitudine mai redusa. In timpul verii aici traiesc: capra neagra (Rupicapra rupicapra), repopulata, lupul (Canis lupus), ursul (Ursus carpathinus), iepurele (Lepus europaeus). Reptilele sunt reprezentate prin vipera (Vipera berus), soparla (Lacerta vivipara) si Triturus alpestris (tritonul ). In jurul culmilor inalte se vad rotindu-se adesea vulturul (Aegypsus monachus), acvila de munte (Aquila chrysaetos) si uliul (Accipiter nisus). In ceea ce priveste vulturul Zagan, el este astazi disparut; a ramas numai numele celui mai abrupt munte din masiv, semn ca odinioara neamul vulturilor Zagan si-a avut aici o patrie. Acestora li se adauga: fasa de munte (Anthus spinolleta) si brumarita de stanca (Prunella collaris), gainusa de munte (Tetrastes bonasia), alaturi de fluturi, de soarecele de zapada (Microtus nivalis) si de melci, intre care amintim o specie rara-Alopia.

2.7.2.2. Fauna padurilor montane cuprinde o serie de mamifere ca cerbul ( Cervus elaphus ), ursul ( Ursus arctos ) vanat irational in trecut, acum este pus sub ocrotirea legii, rasul ( Felis linx ), Martes martes, veverita ( Sciurus vulgaris ), mistretul ( Sus scrofa ), vulpea (Vulpes vulpes), lupul (Canis lupus ), capriorul ( Capreolus capreolus ), jderul, pisica salbatica. Fauna include si urmatoarele pasari: cocosul de munte ( Tetrao uragalus ), Dryocopus martis martis, Buteo buteo, Loxia curvirostra. Dintre reptile reprezentative sunt: vipera (Vipera berus), soparla (Lacerta vivipara), salamandra (Salamandra salamandra). In apele repezi de munte, cel mai valoros element piscicol este pastravul (Salmo truita fario). Pentru repopularea apelor de munte si pentru consum, la Valea Stanei, aproape de izvorul Teleajenului, exista o crescatorie de pastravi. 2.7.2.3. Fauna padurilor subcarpatice este legata de prezenta padurilor de foioase care joaca un rol important in cresterea si distributia multor animale, caracteristice fiind mamiferele rozatoare, reprezentate prin specii de soareci, prin veverita si pars ( Glis glis ). Cu exceptia rasilor si ursilor, fauna este aproximativ asemanatoare cu cea din zona padurilor montane. Printre ierburi traiesc soparle, gusteri, diferite specii de melci si foarte multe insecte. Tot in aceste paduri se gasesc si foarte multe pasari: mierla, gaita, ciocarlie, pitigoi, sticlete, vraie, struz, cuc etc. Datorita prezentei unor endemisme, a unor plante si animale rare, precum si a unui relief specific, ca urmare a alcatuirii geologice, care constituie un biotop favorabil acestora, in Ciucas s-a propus instituirea unor rezervatii: in Culmea Zaganu, pentru protejarea smirdarului si a gasteropodului Alopia, in Culmea Bratocea, pentru protejarea jneapanului, in Culmea Suvitele, pentru ocrotirea florii de colt si in muntele Tigaile Mari, pentru relieful specific. Fauna piscicola a Teleajenului si afluentilor sai, este formata din pastrav ( Salmo truita fario ) si zglavoaca, in zona de izvor cu ape repezi, limpezi si oxigenate pana la 500-600. In aval se mai gasesc lipan, mreana, clean, moioaga. Apele de pe intreg teritoriul comunelor nu sunt poluate, ele sunt limpezi cu fauna acvatica relativ numeroasa. Pentru valorificarea faunei piscicole s-au facut amenajari, asa cum este pastravaria de la Valea Stanii sub versantul dinspre Teleajen al Zaganului sau cea de la Izvoarele.

2.8. SOLURILE Solurile sunt rezultatul interactiunii complexe intre partea superioara a litosferei, cu biosfera, atmosfera si hidrosfera. Un rol important in procesul de solificare il au factorii pedogenetici: roca parentala, relief, clima, apa freatica, ce au permis delimitarea si clasificarea acestora in scopul stabilirii reale a potentialului de productie Dispunerea reliefului in trepte si diferentierea pe verticala a conditiilor climatice atrag dupa sine o etajare a vegetatiei si o diferentiere a solurilor. Caracteristica esentiala a invelisului de sol, din regiunea studiata, consta in marea lui diversitate, determinata de varietatea litologica, structurala si morfologica. 2.8.1. Solurile din zona montana se dezvolta pe culmile inalte ale muntilor Ciucas-Zaganu si Grohotis.Aici se afla un sol brun acid subalpin in asociatie pe anumite suprafete cu rendzine si soluri podzolice feriiluviale. Pe spatiile inalte ale Ciucasului se gasesc soluri cu rendzine. In schimb pe pantele muntilor care sunt acoperite de un covor forestier compact (cu inaltimea mai mica de 1600-1700m) predomina solurile brune acide si solurile brune acide podzolice precum si solurile brune podzolice, solurile argiloiluviale,soluri brune podzolite si regosoluri. 2.8.2. Solurile din zona subcarpatica In zona subcarpatica a Teleajenului se intalnesc de asemenea soluri brune acide, solurile brune acide podzolice si soluri brune podzolice feriiluviale, unde domina padurile de foioase.Tot aici se gasesc soluri brune podzolice oligobazice pe spatiile carora se dezvolta padurile de amestec, apoi solurile brune roscate, solurile brune, brune podzolite inclusiv pseudogleizate, argiloase de faneata umeda, argiloiluviale podzolice si soluri pseudorendzine. Caracteristici ale principalelor tipuri de sol Sub aspectul reliefului, solurile de tip erodisol-ce ocupa cea mai mare parte din suprafata teritorului, s-au format mai ales pe versantii supusi eroziunii accelerate, care determina idepartarea orizonturilor superioare ale solului, uneori pana la materialul parental.Asemenea soluri se intalnesc pe suprafete intens erodate, insa o parte din erodisoluri rezulta si datorita proceselor de alunecare. Alaturi de erodisoluri pe suprafete mici si discontinue,pe versanti sau la baza versantilor se intalnesc coluvisolurile,unde materialul coluvial nehumifer acumulat masoara peste 50cm grosime. Dintre conditiile pedogenetice,caracteristice sunt cele de relief reprezentat prin versanti supusi eroziunii si avand in partea superioara la zi material nehumifer(deci roci ca atare sau soluri cu orizont bioacumulativ deja

erodat). Pe o suprafata destul de mare se intalnesc soluri brune argiloiluviale, ce se dezvolta in conditii de relief predominant de deal si piemont, cu climat temperat continental, principalele elemente ale climei variind in limite foarte largi: media anuala a precipitatiilor intre 800-900mm. iar a temperaturii intre 7-8 grade.Vegetatia naturala sub care s-au format aceste soluri este reprezentata prin paduri de gorun (Quercus petraea) si fag (Fagus silvatica) sau amestec intre acestea, cu o vegetatie ierboasa neacidifila.Materialele parentale ale acestor soluri sunt reprezentate prin argile. Climatul fiind umed, o parte a coloizilor minerali (argila si hidroxizi de fier) au migrat pe profil, ducand la formarea unui orizont Bt. Desi s-au format in conditii de clima umeda, levigarea, debazificarea, acidifierea si migrarea coloizilor, nu s-au manifestat prea intens, datorita reliefului uneori cu drenaj extern bun (coame inguste, versanti), pe care o parte din apa de precipitatii scurgandu-se, nu se infiltreaza si deci solidificarea decurge ca si cand ar avea loc in conditii de clima mai putin umeda, adica levigarea, debazificarea si migrarea coloizilor nu sunt prea intense.La aceasta a contribuit si vegetatia lipsita practic de elemente acidofile si care, nu stimuleaza debazificarea si migrarea accentuata a coloizilor.In conditiile prezentate mai sus, s-au format solurile brune argiloiluviale, cu o acumulare moderata a humusului de tip mull forestier (alcatuit atat din acizi humici, cat si din acizi fulvici) si o alterare intensa, cu formare de argila si hidroxizi de fier coloidal. In acelasi areal cu solurile brune argiloiluviale, se intalnesc solurile brune eumezobazice ce s-au format in conditii de relief de deal, unde ocupa, de obicei, versantii bine drenati extern. Ca principale roci de formare a acestor soluri se pot mentiona gresiile, argilele, luturile si pietrisurile, in general rocile pe care au evoluat aceste soluri fiind bogate in calciu sau alte elemente bazice.Aceste soluri s-au format sub paduri de gorun, fag sau fag-rasinoase, paduri cu o bogata vegetatie ierboasa neacidofila, in conditii de clima temperat-umeda, cu precipitatii intre 800-900mm. si temperaturi intre 7-8gr. Conditiile de pedogeneza mentionate favarizeaza transformarea resturilor organice in humus cu grad de saturatie in baze ridicat, alcatuit dominant din acizi humici bruni.Desi solificarea se desfasoara in conditii de clima umeda, procesele de debazificare si levigare sunt moderate, rolul moderator cel mai important avandu-l prezenta in rocile de formare a elementelor bazice, care au actiune coagulatoare asupra complexelor argiloferihumice.Prin aceasta procesele de levigare sunt mult limitate,astfel ca nu se formeaza un orizont Bt.(argiloiluvial),ci un orizont Bv.(cambic) Pe un arel destul de intins,in zona de relief orizontal sau slab inclinat,cu drenaj extern slab,se intalnesc soluri brune luvice(podzolite) mediul pedogenetic mentionat facand ca intreaga sau aproape intreaga cantitate de apa din precipitatii sa participe la formarea solului,deci levigarea si debazificarea

sa fie mai intense. Materialul parental al acestor soluri fiind mai sarac in minerale calcice si feromagneziene,usureaza avansarea levigarii, debazificarii, acidifierii si migrarii coloizilor.Pe o suprafata restransa in conditii de relief de panta si materiale fine,cum sunt argilele marnoase in deosebi in partea inferioara a versantilor, se creaza un exces de apa de origine pluviala,care se scurge din partea superioara a versantilor in cea inferioara-aceste caracteristici contribuind la formarea solurilor negre clinohidromorfe(soluri negre de faneata). Culoare neagra si prezenta caracterelor atat de pseudogleizare cat si de cleizare(prin urmare de hidromorfie, in general)datorate excesului de apa pe terenuri inclinate, constituie elementele care au determinat denumirea de sol negru clinohidromorf.In ceea ce priveste vegetatia, solurile negre clinohidromorfe se intalnesc in arealul padurilor de stejar,dar sub o vegetatie de faneata. In arealele cu relief accidentat, supus eroziunii geologice(versanti,culmi,pante cu alunecari)se intalnesc suprafete importante cu regosoluri ce se formeaza pe roci reprezentate prin nisipuri,pietrisuri si gresii. Regosolurile intalnite se caracterizeaza printr-o solificare incipienta, profil slab dezvoltat si lipsit de orizonturi de diagnostic bine precizat,aceasta datorandu-se faptului ca pe versantii cu eroziune geologica,materialul aflat in diferite grade de solificare,este permanent transportat pe panta de apa ce se scurge la suprafata. Pe o suprafata foarte restransa,in lunca raului Teleajen si a celorlalte parauri se intalnesc protosoluri aluviale ce se formeaza pe terenuri inundate frecvent, sub influenta apelor curgatoare prin actiunea de eroziune,transport si sedimentare. Apar si soluri legate de conditiile specifice de material parental reprezentat prin marne,pe baze de argile 33% si carbonat de calciu 12% -cazul pseudorendzinelor ce se intalnesc pe platoul colinar,in arealul padurilor de fag in conditii de clima umeda. Pe o suprafata limitata,in unele perimetre cu relief accidentat si roci consolidate,se intalnesc litosolurile,formarea acestora fiind conditionata de existenta la suprafata a rocilor consolidate,reprezentate prin gresii. Resurse de subsol In cadrul teritoriului analizat se intalnesc urmatoarele resurse de sol,grupate pe criterii morfologice: pseudorendzine soluri brune argiloiluviale soluri brune luvice soluri brune eumezobazice

soluri negre clinohidromorfe litosoluri regosoluri protosoluri aluviale erodisoluri coluvisoluri Din totalul suprafetei existente,erodisolurile ocupa suprafata cea mai mare,urmata de solurile brune argiloiluviale,regosoluri si solurile brune eumezobazice. Natura si intensitatea factorilor limitativi ai resurselor de sol Diminuarea efectelor negative a factorilor limitativi productiei agricole este posibila numai prin cunoasterea naturii si intensitatii acestora. A. Factori naturali 1.Limitari datorate unor caracteristici chimice ale solului aciditatea - ce se manifesta in special la solurile brune luvice unde Ph-ul pe profil intre 5,20-5,65 precum si la solurile brune argiloiluviale cu Ph cuprins intre 5,60-6,00 pe adancimea de 0-50cm. rezerva de humus - mica si foarte mica din arealele ocupate cu erodisoluri,regosoluri,protosoluri aluviale,litosoluri si soluri brune luvice precum si din unele areale ocupate cu soluri brune argiloiluviale. 2.Limitari datorita unor caracteristici fizice ale solului textura fina - intalnita in unele areale,dar in special in perimetrele ocupate cu pseudorendzine si soluri negre clinohidromorfe, precum si in unele perimetre cu soluri brun