7/31/2019 luceafar

1/6

"Luceafarul",

de M.Eminescu

Izvoarele de inspiratie:

1. Principala sursa de inspiratie a lui Eminescu a fost folclorul.

a. In perioada studiilor berlineze poetul a cunoscut memorialul de calatorie prin Muntenia a germanului

Richard Kunisch, care cuprindea si basmul muntenesc "Fata in gradina de aur".

Basmul povesteste despre o prea frumoasa fata de imparat pe care -

pentru a o feri de privirile muritorilor de rand si de ispitele lumii - tatal sau o tine ascunsa intr-un palat construit numai

din marmura, aur, argint si pietre scumpe, intr-o "vale stearpa", unde stanci de paza inconjoara mareata adancime.

Palatul si gradina lui de aur este pazit de un balaur fioros.

Dar vestea despre frumusetea fara seaman a fetei se respandeste repede. Despre ea aude si Florin, fiul unui imparat,

care porneste in cautarea fetei, cu gandul s-o cucereasca. Dupa un sir de peripetii, acesta reuseste sa ucida balaurul care

pazea castelul.

Fata - care privea pe fereastra palatului- este zarita intamplator de un zmeu ce trecea prin apropiere.

Indragostindu-se de ea, zmeul se lasa sa cada din inaltul cerului in palat, unde se metamorfozeaza de doua ori, luand

chipul unui tanar de o rara frumusete. El ii marturiseste fetei iubirea sa si o roaga sa-l urmeze in tinuturile nemuririi, in

ocean sau pe cer.

Fata refuza si-i cere sa devina muritor, daca vrea sa-l indrageasca.

Intre timp ea se indragosteste de Florin si se lasa rapita de el.

Zmeul pleaca sa obtina conditia de muritor, dar ii vede pe cei doi indragostiti si - ca sa se razbune - pravaleste o stanca

peste fata, omorand-o. In urma acestei amare experiente, zmeul ramane mai departe nemuritor in lumea lui din cer.

Basmul ridica deci problema incompatibilitatii dintre lumi, care va apare si in "Floare albastra" si mai apoi in

"Luceafarul".

Intre 1870-1872 Eminescu a tradus si a versificat acest basm popular intr-o creatie originala ce poarta acelasi

titlu: "Fata in gradina de aur".

Plecand de la acest basm popular versificat, intre 1880 si 1883 Eminescu creeaza cele cinci variante ale

"Luceafarului", din care, prin prelucrari succesive, a rezultat varianta definitiva, incredintata tiparului in 1883.

b. Tot de provenienta folclorica este si motivul zburatorului evidentiat in visul fetei de imparat din

partea I. Ca si zburatorul, Luceafarul se arata fetei de imparat, o determina sa se indragosteasca de el si apoi dispare.

2. Dar izvoarele folclorice ale "Luceafarului" se impletesc cu altele de natura filozofica.

Intr-un manuscris pastrat in Biblioteca Academiei Romane poetul insusi marturiseste:

7/31/2019 luceafar

2/6

" .....germanul Kunisch povesteste legenda luceafarului...

Mi s-a parut ca soarta luceafarului din poveste seamana mult cu soarta geniului pe pamant si i-am dat acest inteles

alegoric: daca geniul nu cunoaste nici moarte si numele lui scapa de noaptea uitarii, pe de alta parte aici, pe pamant, nici

e capabil a ferici pe cineva, nici capabil de-a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc."

In dorinta sa de a realiza o alegorie pe tema locului omului de geniu in lume, vazut ca o fiinta solitara si

nefericita, opus - prin structura si destin - omului comun, Eminescu a preluat din filozofia lui Schopenhauer o serie de

antinomii in legatura cu geniul si omul - ca fiinta muritoare, ( aflati in sfere diferite, dar si intr-o permanenta atractie

reciproca ), transformandu-le in simboluri lirice.

Astfel el pune fata in fata inteligenta, ratiunea pura a geniului, obiectivitatea si capacitatea sa de a-si depasi sfera,

aspiratia lui spre cunoastere, puterea de sacrificiu si singuratatea sa - pe de o parte - cu instinctualitatea, subiectivitatea,

incapacitatea de a-si depasi conditia, dorinta de a fi fericit si sociabilitatea omului comun.

Eminescu a vazut in Hyperion un personaj complex, un titan care si-a insusit trasaturile proprii geniului in

conceptia lui Schopenhauer.

De asemenea izolarea lui Hyperion in inaltimile cerului tine de conceptia schopenhauriana despre geniu

3. Izvoarele cultural -mitologice nu trebuiesc uitate, caci Eminescu a preluat o serie de motive din

mitologia greaca, indiana si crestina. Aceste mituri sunt transfigurate artistic de Eminescu, interferate in constructia

imaginii Luceafarului, a fetei de imparat sau a Demiurgului. Astfel Luceafarul ca astru este apropiat de mitul luceafarului

de noapte, Luceafarul ca fulger se apropie de mitul Zburatorului, asa cum apare si la I.H.Radulescu.

Mitul Fecioarei, al lunii, al stelelor-logostele au fost transfigurate artistic in imaginea fetei de imparat.

Mitul genezei i-a servit lui Eminescu pentru a sugera drumul lui Hyperion spre Demiurg.

Hyperion este desprins din mitologia elina, unde era un titan rasculat impotriva cerului.

Pastrand din izvorul folcloric doar cadrul, schema epica, ideea dragostei dintre o pamanteana si o fiinta

nemuritoare, ruga zmeului adresata lui Dumnezeu pentru a-l dezlega de nemurire si refuzul Demiurgului, care-i arata

idila dintre cei doi indragostiti pamanteni, Eminescu a realizat un poem profund original, lirico-filozofic, in care pulseaza -

intr-o expresie desavarsita - lirismul erotic si filozofic tulburator al poetului.

Prin profunzimea ideilor, particularitatile stilului si viziunea romantica, legatura poemului cu izvorul sau folcloric se

pierde definitiv.

Poemul "Luceafarul" -imbinare de elemente ale genului epic, liric si dramatic.

Astfel existenta unui povestitor care nareaza la persoana a III-a povestea Luceafarului si a iubirii sale, prezenta

personajelor si constructia gradata a subiectului, precum si stilul narativ, rezultat din numarul mare de verbe, sunt

elemente ale genului epic.

Pe de alta parte, dialogul este caracteristic genului dramatic.

Dar, cu toata aceasta forma narativ-dramatica, "Luceafarul" este o creatie lirica, datorita faptului ca personajele si

intamplarile sunt simboluri lirice ale sensibilitatii poetului, sintetizand ideile lui filozofice, schema epica fiind doar cadrul

in care aceste idei si atitudini sunt expuse.

Compozitia poemului:

7/31/2019 luceafar

3/6

Poem romantic, construit pe tema dramei omului de geniu in lumea comuna si etern indiferenta fata de

aspiratiile sale spre absolut, "Luceafarul" are o constructie antitetica, alternand pe de o parte planul cosmic cu cel

terestru, iar pe de alta - umanul cu fantasticul.

Cele 98 de catrene sunt organizate intr-o succesiune de 4 tablouri, construite pe principiul antitezei si

alegoriei:

-Povestea fantastica de iubire dintre doua fiinte din lumi diferite ( lumea celesta si cea terestra );

- Inceputul idilei dintre Catalina si Catalin;

- Calatoria cosmica a Luceafarului si dialogul sau cu Demiurgul;

- Aspecte ale fericirii omului de rand ca efect al iubirii si revelatia Luceafarului asupra diferentelor dintre cele

doua lumi.

Subiectul:

Hyperion - simbol al superioritatii geniului - se indragosteste de o pamanteanca si este gata sa renunte la

nemurire pentru a-si potoli setea de cunoastere si de iubire.Dar in lumea pamanteasca, meschina si marginita, tentativa

lui devine zadarnica. Luata cu asalt de Catalin, un pamantean usuratic, fata se indragosteste si fuge cu el in lume,

lasandu-l pentru totdeauna nefericit si neanteles pe Hyperion, care va sfida insa, cu detasare si mandrie, nimicnicia

umana

Al doilea tablou infatiseaza intr-o atmosfera intima idila dintre fata de imparat si Catalin, un "viclean copil de casa

Ce umple cupele cu vin

Mesenilor la masa,

Un paj ce poarta pas cu pas

A-mparatesii rochii,

Biat din flori si de pripas,

Dar indraznet cu ochii" .

Este o iubire intre exponenti individuali ai aceleiasi lumi, simbolul perechii in plan uman. Eminescu ii da nume

fetei. Ea nu mai este "o prea frumoasa fata", ci se numeste Catalina.

Comparata cu lumea celesta, aceasta este o lume inferioara. Ideea este subliniata de Catalina insasi, care-i

spune pajului:

".......inca de mic

Te cunosteam pe tine.

Si guraliv si de nimic,

Te-ai potrivi cu mine".

7/31/2019 luceafar

4/6

In timp ce Luceafarul strabate cosmosul pentru a obtine nemurirea, Catalin isi incearca norocul, cautand s-o

initieze pe fata in tainele iubirii pamantene. Tabloul are forma unui joc propus de pajul Catalin. "Lectia" lui de iubire, un

fel de magie erotica, este manifestarea galanta a principiului masculin.

Gesturile sunt rapide, stereotipe, tandre, menite sa provoace o dragoste lumeasca, iar comunicarea este directa.

Intr-un amestec de naivitate si patima, timbrul liric al poetului se recunoaste chiar si in imbierile lui Catalin

adresate Catalinei, facute in acelasi mod intim si popular ca in "Lasa-ti lumea"... sau in "O, ramai...".

"Daca nu stii, ti-as arata

Din bob in bob amorul".

............................................

"Cand ti-oi intinde bratul stang,

Sa ma cuprinzi cu bratul."

................................................

"Cand te ridic de subtiori,

Te-nalta din calcaie.

Si ca sa-ti fie mai deplin

Iubirea cunoscuta,

Cand sarutandu-te ma-nclin,

Tu iarasi ma saruta"

In acest joc fata intra treptat. La inceput "ea-l asculta pe copilas / Uimita si distrasa" pentru ca in suflet mai

pastreaza - sub forma unei aspiratii - ceva din iubirea ei pentru Luceafar :

"O, de luceafarul din cer

M-a prins un dor de moarte".

Refuzul initial al Catalinei este simbolul reactiei de orientare, o manifestare a principiului feminin. Marginirea ei

de pamanteana n-o impiedica sa inteleaga firea lui extraordinara, proportiile gigantice ale acestui titan.

Catalina il stie pe luceafar "rasarit din linistea uitarii" si dand "orizont nemarginit / Singuratatii marii", vede cum "ale ape

valuri trec / Calatorind spre dansul".

In vremelnicia si marginitul ei, Catalina se simte coplesita de eternitatea si infinitul astrului. De aceea ea ii marturiseste

lui Catalin:

"Patrunde trist, cu raze reci

Din lumea ce-l desparte....

In veci il voi iubi si-n veci

7/31/2019 luceafar

5/6

Va ramanea departe".

Nostalgia Catalinei fata de Luceafar este simbolul rupturii dintre real si ireal.

Daca la inceput Catalina "mai nu vrea, mai se lasa" , ea raspunde pana la urma chemarii sagalnicului Catalin de a

"fugi in lume", pentru a "......pierde dorul de parinti / Si visul de luceferi".

Acceptarea lui Catalin simbolizeaza ideea ca ca fata are revelatia faptului ca fiintele ce apartin aceleiasi lumi se

aseamana ca structura si ideal.

Realizarea artistica:

Numeroasele variante anterioare formei definitive a "Luceafarului" pun in lumina indelungatul proces de slefuire a

poemului in laboratorul de creatie eminescian. Din anii de cautare a cuvantului "ce exprima adevarul", a acelei forme

perfecte care sa dea glas profunzimii ideilor, s-a intrupat aceasta creatie absoluta a lui Eminescu, care se dezvaluie in

orbitoare sclipiri de imagini, inscriindu-se la loc de frunte intre valorile cele dintai si din totdeauna ale poeziei romanesti

si universale.

1. Stilul:

a. O prima caracteristica a stilului eminescian este limpezimea clasica, rezultata din renuntarea la

podoabele inexpresive, de prisos, la epitetul ornant si metafore, pentru a ajunge la o expresia de precizie uimitoare.

- Din studiul variantelor rezulta ca pentru caracterizarea fetei de imparat din primul tablou, Eminescu a

incercat o multitudin

e de metafore provenite din regnul vegetal, animal sau mineral ("un ghiocel de fata" , "un vlastarel de fata" , "o dalie de

fata", "un gangure de fata" , "un canaras de fata" , "un giuvaer de fata".

In virtutea acelui instinct poetic selectiv care-l caracteriza, poetul a optat in final pentru forma cea mai simpla de

superlativ popular ( "o prea frumoasa fata"), care i s-a parut ca exprima concis frumusetea absoluta a eroinei.

- Epitetele provenite din adjective sunt putine.

Majoritatea au etimon latin si multe sunt formate cu prefixul "ne-":

"nemarginit" , "negrait " , " nemiscator" , "necunoscut" , "nespus", "nemuritor", "ne-ntrerupt" etc.

b. O alta caracteristica a stilului o constituie exprimarea gnomica, pentru exprimarea ideilor poetul

folosind maxime, precepte morale, sentinte. Majoritatea unitatilor sintactice au capatat - prin condensare - caracter de

maxime.

Aceasta exprimare aforistica se observa mai ales in dialogul Demiurgului cu Hyperion:

"Cand valuri afla un mormant,

Rasar in urma valuri".

c. O alta caracteristica a stilului o constituie puritatea limbajului.

- Aceasta rezulta din folosirea preponderenta a termenilor de origine latina, proveniti din fondul

romanesc de cuvinte. Maiestria poetului consta insa in ridicarea acestor termeni simpli, de circulatie curenta in vorbirea

poporului, la nebanuite valori de expresie.

7/31/2019 luceafar

6/6

- De asemenea la aceasta caracteristica mai contribuie si folosirea expresiilor si constructiilor populare

de tipul "o prea frumoasa fata", "ii cade draga fata", "arz'o focul!" , "Da' ce vrei, mari, Catalin? / Ia las', cata-ti de

treaba!" sau "Daca nu stii, ti-as arata / Din bobi in bobi amorul" etc.

- Eminescu a folosit foarte putine neologisme, ( "demon" , "distrasa" , "haos" , "himeric" , "ideal" ,

"sfera", "palid" , "repaos"), exprimandu-si ideile filozofice intr-o limba curat romaneasca, naturala, inteligibila pentru

oricine.

d. O particularitate stilistica remarcabila a acestui poem este muzicalitatea exceptionala a versurilor.

Pentru a o obtine Eminescu a folosit doua procedee:

- Astfel, manuind cu deosebita arta aliteratia, poetul a folosit maiestrit efectele eufonice ale cuvinelor in

cadrul fiecarei unitati sintactice.

- Faptul ca Eminescu a folosit o schema prozodica invariabila a contribuit la crearea impresiei de

muzicalitate a versurilor.

Astfel versurile lapidare, dar grele de sensuri ca niste aforisme, sunt grupate in catrene, cu perioade iambice de 8-7

silabe, ce realizeaza acea "complexitate simpla" de care vorbea G. Calinescu.

Masura este de 8-7 silabe, iar ritmul este iambic. Rimele masculine ( cu accent pe ultima silaba) alterneaza permanent cu

cele feminine, creand impresia de inaltare si cadere, in perfecta consonanta cu ideea poemului.

.