Beatrice Neacşu

Legătura dintre plăcere și fericire

Asocierea dintre plăcere și fericire există cu siguranță.Aceste două

concepte se distanțează și se apropie, uneori ajungând să se confunde.“Oamenii cred

că viața fericită este o viață placută”1, ne spune Aristotel în “Etica

Nicomahică”.Înainte de a căuta să înțelegem legătura dintre cele două, vom încerca să

le definim.Ce putem spune că este plăcerea?Unii filozofi afirmă că este binele suprem,

alții spun că-i răul absolut, fie că ei cred cu adevărat asta, sau vor doar ca ceilalți să

creadă pentru a încerca să-și înfrâneze această pornire către plăcere, și astfel să-și

păstreze cumpătarea.Ținând cont de părerile gânditorilor vremii, Aristotel ajunge la

concluzia că plăcerea nu se identifică cu binele, și nu orice plăcere este demnă de

dorit.Aceasta este activitatea unei dispoziții habituale conforme cu natura și

nestânjenită.Totuși, când vine vorba de fericire, părerile nu sunt la fel de

incompatibile, aceasta fiind scopul a tot ce întreprinde omul.Fericirea este activitatea

demnă de dorit în sine deoarece prin ea nu se urmărește nimic altceva în afară de

activitatea însăși.

Un prim pas în descoperirea legăturii dintre plecere și fericire îl constituie

înțelegerea în profunzime a acestor două concepte.Plăcerea este atribuită foarte des

simțurilor.Ca ceea ce privim să fie plăcut a devenit de o importanță de necontestat, iar

pe lângă această pretenție stau cele ale simțului tactil, auditiv, gustativ și

olfactiv.Aceste plăceri fizice sunt intens promovate și sunt folosite ca un remediu

pentru neplăceri mai profunde și mai greu de rezolvat ca cele fizice.Aici am putea oferi

drept exemplu persoanele ce consumă cantități exagerate de mâncare sau dulciuri

pentru a-și remedia neplăcerile emoționale.Aceste plăceri sunt necesare, însă până la

un anumit punct, și în nici un caz nu sunt cele la care ar trebui să rezumăm înțelesul

conceptului în discuție, ci suntem obligați să includem și plăcerile nobile, cum ar fi

plăcerea provocată de studiu sau alte activități virtuoase.Neînțelegeri apar și în cazul

sensului cuvintelor ”fericit/fericire”. “Folosim zilnic aceste cuvinte referindu-ne la: ‘se

simți bine’, ‘a se distra’,’a experimenta un sentiment de bucurie’. […]Spunem ‘Un an

nou fericit!’ sau ‘Aniversare fericită!’. Toate acestea se referă la sentimente plăcute -

bucuriile sau satisfacțiile pe care le putem avea într-un moment și nu în altul”2.Însă nu

aceasta este semnificația ce i-o conferă Aristotel cuvântului “fericire”.

Fericirea este scopul ultim, binele suprem, în timp ce plăcerea poate fi un bine

sau un rău, în funcție de felul activității pe care o însoțește.Și chiar de-ar fi un bine,

aceasta din urmă alături de altele cum ar fi virtutea, sănătatea, prietenia, aduc

fericirea.Ele conlucrează în vederea realizării scopului suprem, fiecare aducându-și

aportul și reprezentând o parte din fericire.Prin urmare, plăcerea este partea, iar

fericirea, întregul.O altă diferență este susținută de argumentul lui Aristotel cum că

tinerii și copiii nu sunt fericiți, deoarece fericirea este calitatea trăirii unei vieți

întregi.Mortimer Adler ne oferă aici următorul exemplu: “Te duci la un meci de fotbal.

La sfârșitul primei reprize , te întâlnești în tribună cu un prieten. Acesta îți spune: ‘A

fost un meci bun, nu-i așa?’.Dacă a fost cât de cât bine jucat, răspunsul tău natural se

vrea a fi ‘Da’.Dar dacă te oprești și te gândești puțin, vei realiza că nu ești capabil să

spui la sfârșitul primei reprize decât faptul că devine un joc bun.Doar dacă este bine

jucat pe tot parcursul celei de-a doua reprize, vei putea spune, atunci când s-a

terminat, că a fost un joc bun”3. Dacă înlocuim jocul de fotbal cu viața omului,

înțelegem de ce numai după ce aceasta a fost trăită putem să o declarăm fericită sau

nu.Și în timp ce privim asupra fericirii ca fiind o calitate a unei vieți întregi, plăcerea

poate fi experimentată și evaluată în anumite momente ale timpului.

Am discutat că plăcerea ia parte la obținerea fericirii, însă sub ce formă?Cum

poate contribui ea la atingerea binelui suprem în ciuda faptului că au existat atâtea

contradicții asupra felului său bun sau rău?Tot Aristotel ne spune că “fericirea trebuie

să fie contopită cu placerea”4. Aceeași idee de inseparabilitate între cele două ne este

dată de termenul <<makarios>>, cuvânt de origine greacă ce semnifică “om fericit”,

derivat de la <<khairein>>,”a resimți placerea”.Însă tot Aristotel ne spune că viața

fericită este cea conformă cu virtutea.Astfel, vom considera plăcerile morale ce se nasc

din activități virtuoase ca plăceri demne de o viață fericită.În schimb, plăcerile vicioase

nu vor fi considerate plăceri decât pentru oamenii vicioși.

Ne angajăm în obținerea plăcerii și a fericirii, însă sunt ele aceleași pentru toți?

În ceea ce privește plăcerea, nu putem afirma acest lucru.Așa cum ne dă de înțeles și

definiția sa, ea depinde de dispoziția habituală a unei persoane.Unui om virtuoas îi vor

provocă plăcere activitățile conforme cu virtutea, iar cel vicios va prefera plăcerile

imorale.Un om avar va găsi plăcere în strângerea averii sale, fără a se bucura măcar

de ceea ce acumulează.Însă este la fel și în cazul fericirii?“[…]după cum subliniază

Aristotel, cei mai mulți oameni cred că fericirea este, pentru fiecare om, orice el însuși

crede că este, și că există atatea noțiuni diferite despre fericire câți oameni diferiți,

fiecare dintre ele la fel de corectă ca oricare alta. Dar Aristotel susține că există o

singură concepție adevărată despre fericire și că, atunci când fericirea este atinsă, ea

este aceeași pentru toți oamenii, indiferent dacă ei cred asta sau nu”5.

Ne întoarcem la plăcerile senzoriale pentru a identifica legătura lor cu

fericirea.Ele sunt necesare, deci sunt bune până la un punct.Lipsa lor produce

neplăcere, iar excesul lor, viciu. Cu toate că ele constituie “domeniul necumpatarii”6,

par a fi mai de dorit decât altele. “Aristotel ne spune că cel mai important factor în

efortul obținerii fericirii este un bun caracter moral - ceea ce el numește ‘virtutea

completa’.Dar un om nu trebuie să fie numai virtuos, ci trebuie și să acționeze în

concordanță cu virtutea.Și nu este suficient să aibă una sau câteva virtuți.El trebuie să

fie un virtuos absolut și să trăiască în concordanță cu virtutea completă.Ce înseamnă

asta?Amintiți-vă, în primul rând, că fericirea constă în acumularea, de-a lungul întregii

vieți, a tot ce e bun: sănătate, bunăstare, cunoaștere, prieteni etc., care sunt esențiale

naturii umane și îmbogățirii vieții.Acest lucru ne cere să facem alegeri în fiecare zi a

vieții, și să ne îngrijim de alegerile noastre după ce le-am făcut.Trebuie să alegem între

un lucru și altul pe care îl dorim.Facem o alegere corectă oricând preferăm binele cel

mai mare sau răul cel mai mic.Dar uneori binele cel mai mic este mai ispititor și

promite plăcere imediată, în timp ce binele cel mai mare implică efort și durere din

partea noastra”7.Aici apare excesul în ceea ce privește plăcerile senzoriale, ele fiind de

cele mai multe ori binele cel mai mic, acel remediu imediat al neplăcerii.Însă un bun

caracter moral ar trebui să nu permită instalarea viciului, menținând totodată legătura

dintre plăcere și fericire.

În final, putem afirma că există o legătură între plăcere și fericire, însă sunt ele

inseparabile?Poate exista una fără cealaltă?Poate exista plăcerea fără fericire?Având în

vedere că există plăceri bune și plăceri rele, iar fericirea este rezultatul acțiunilor

virtuoase, putem afirma faptul că putem avea plăceri vicioase fără fericire.Putem să

fim avari, lipsiți de fericire, dar să găsim plăcere în asta. Însă cum stau lucrurile în

cazul fericirii fără plăcere?Am putea asemăna fericirea cu un coș în care adunăm de-a

lungul vieții toate fructele bune.Pentru a spune că am avut o viață fericită, trebuie să

umplem acel coș cu de toate, inclusiv plăcere.Fără ea coșul n-ar putea fi plin, iar

fericirea n-ar fi completă, așa cum ea este de fapt.Plăcerile vicioase sunt fructele

stricate ce sunt înlăturate din coș, pierzându-și privilegiul de a sta alături de cele

sănătoase.Acest exemplu nu este valabil doar în cazul plăcerii, ci și al sănătății, al

bunăstării s.a.m.d.,doar că acestea devin boală, sărăcie s.a.m.d., atunci când se

apropie prea mult de minus, în timp ce plăcerea rămâne plăcere, fie că-i bună sau rea.

În concluzie, plăcerea nu se rezumă la acele plăceri senzoriale despre care am

discutat, iar fericirea nu este aceea al cărei înțeles i-l dăm noi zilnic în complimente și

urări.Plăcerea conclucreaza alături de celelalte activități bune pentru obținerea

fericirii, aceasta fiind parte, iar cea din urmă, întregul, scopul și binele suprem.Atâta

timp cât plăcerea se află sub tutela virtuții, ea contribuie la atingerea fericirii. Cele

două sunt astfel inseparabile, dar diferite, fericirea fiind aceeași pentru toți, iar

plăcerea nu. Totodată, plăcerea poate fi experimentată și evaluată într-un anumit

moment, însă fericirea se măsoară la final, ținând cont de toate cele bune și rele trăite

de-a lungul vieții.

Bibliografie:

1. Aristotel, Etica Nicomahica, Editura Iri, Bucuresti (1998)

2. Mortimer J. Adler, Aristotle's Ethics: The Theory of Happiness – I,II (nd), Gasit la adresa: http://www.utpa.edu/dept/curr_ins/faculty_folders/tevis_m/docs/TheoryOfHappiness.pdf