Hemotransfuzia .Sistema grupelor sanguine ABO și

Rh

Grupa de sânge –se moştenesc prin eriditate conform legilor clasice ale geneticii, rămânând stabile pe tot parcursul vieţii.

În 1900 bacteriologul din Viena Landşteiner şi colaboratorii au întrodus conceptul de grup sangvin şi au identificat primele 3 grupe.

Ceva mai târziu – în anul 1902 Stwili, 1907 Janski şi în 1910 Moss independent unul de altul au identificat grupa a patra.

Dunghern şi Ghirşfeld au descoperit în eritrocitele omului 2 aglutinogeni, marcându-i pri A şi B. În plazmă se află respectiv 2 aglutinini α şi β.

• Aglutinogenii sunt situați în stroma eritrocitelor, dar mai pot fi găsite în leucocite, spermă, salivă, suc gastric. Aglutinogenul poate avea câteva varietăţi – A1; A2

• În prezent au fost identificaţi circa 7500 de antigeni eritrocitari împărţiţi în 9 sisteme, însă importanţă practică o au numai A şi B.

• Aglutininile α şi β se găsesc în plasmă. Ele se împart în Naturale (cu care omul se naşte) şi Imune (care apar pe parcursul ontogenezei, spre exemplu- aglutinine anti-rezus).

• Eritrocitele umane pot conţine ambii aglutinogeni, unul singur sau nici unul, tot aşa şi în plasmă pot fi întâlnite ambele aglutinine, una singură sau nici una. În dependenţă de aceasta în prezent printre locuitorii globului conform sistemului ABO, pot fi întâlnite 4 grupe sangvine: O (I) α, β; A (II) β; B (III) α; AB (IV) O.

• Igr.- 0(I) Eritrocitele nu conţin aglutinogen,

iar serul conţine aglutininile α şi β.

• II gr.- A (II ) Eritrocitele conţin

aglutinogenul A, serul aglutininile β

• III gr.- B (III) Eritrocitele conţin

aglutinogenul B, serul aglutininile α.

• IV gr - AB (IV) Eritrocitele conţin ambii

aglutinogeni AB, serul nu conţine

aglutinine.

Frecvenţa după grup:

• I – 33,5%;

• II – 37,8%;

• III – 20,6%;

• IV – 8,1%

Aglutinogenii sunt antigeni, iar aglutininele – anticorpi.

Reacţia de aglutinare are loc atunci, când aglutinogenii eritrocitelor donatorului întâlnesc în plasma primitorului aglutininele respective (A se întâlneşte cu α, B – cu β, regula lui Ottenberg).

Se aglutinează numai eritrocitele donatorului.

Eritrocitele grupei O (I) – nu conţin nici un aglutinogen şi nu are loc aglutinarea nici cu un ser de alte grupe. Deci, sângele de grupa O (I) poate fi transfuzat şi la persoanele cu orice grup sangvin.

În serul sangvin de grupa AB (IV) nu sunt aglutinine, deaceea eritrocitele altor grupe de sânge nu vor fi aglutinate şi respectiv persoanelor de gr.AB (IV) poate fi transfuzat sânge de orice grupă.

Poate fi utilizată doar numai la transfuzia a 0,5 litri de sânge donator.

În cazul pierderilor masive de sânge, când este necesară transfuzia unei cantităţi mai mare de sânge, din această cauză este necesar de a transfuza numai sânge de aceiaşi grupă.

În prezent sunt 3 metode de determinare a grupei de sânge conform sistemului ABO:

• cu seruri standarte;• cu eritrocite standarte (metoda

îcrucişată);• cu ţolicloni Anti-A şi Anti-B

(anticorpi monoclonali)

Determinarea grupei sangvine cu seruri standarte

• Serurile izohemoaglutinante standard se pregătesc din sînge uman, înainte de utilizare se verifică valabilitatea după următoarele criterii:

1.Serul trebuie să fie străveziu, fără semne de descompunere;

2.Pe fiecare flacon trebuie să fie indicate: grupa, termenul de valabilitate, titrul, locul şi timpul de preparare.

Pregătirea materialelor:1. Seruri-hemotest etalonate (două serii de test de gr. 0(I), A(II), B(III),),

pentru gr. AB(IV) de singură serie.

O(I) – fără culoare

A(II) – culoare albastră

B(III) - culoare roşie

AB(IV) – culoare galbenă

Se verifică eticheta pe care este scrisă grupa, seria, titrul, termenul de

valabilitate, transparenţa, locul şi timpul de preparare.

2. Placa emailată pe care sînt scrise grupele sangvine şi 2 serii;

3. 7 pipete, 7 baghete de sticlă;

4.Sol. Alcool 70%, vată;

5.Seringa monouzuală, garou, pernuţă suport pentru articulaţia cotului;

6.Mănuşi.

• În prezent pentru determinarea grupelor sangvine sîngele se colectează din venă cu seringa monouzuală pentru profilaxia infecţiilor serologice.

Tehnica efectuării.Se va determina în sala de tratamente la t°

18-22°. Se recoltează sînge din venă în 2 eprubete (una pentru determinarea grupelor sangvine şi a Rhezus factorului, alta pentru determinarea probelor de compatibilitate – se pune în frigider). Se depune sîngele cercetat în godeul al VII.

1.Se degresează placa emailată cu alcool.2.Pe placa emailată se scrie numele persoanei investigate.3.Sub fiecare simbol (grupă şi seriă) se depune câte 0,1 ml (o

picatură mare) de ser izohemaglutinant standard de grupa corespunzatoare cu instalarea imediată a pipetei în flaconul respectiv.

Cele două serii de seruri standard sunt aranjate în două rînduri una sub alta.

4.Picăturile de sînge cercetate (0,01 ml) se depun cu o baghetă de sticlă/plastic alaturi de picatura de ser izohemaglutinant standard. Coraportul dintre picatura de sînge ăi volumul serului izohemaglutinant standard trebuie să fie 1:10.

5.Picatura de sînge se amestecă cu cea de ser cu bagheta, folosind de fiecare dată altă baghetă pentru omogenizare. Ulterior placa este agitată prin înclinarea repetată, cu pauze de 1-2 minute între agitari. Reacţia este monitorizată timp de 5 minute.

6.Pentru a preveni aglutinarea aparentă, dupa 3 minute se adaugă câte 0,05 ml solutie fiziologică, se omogenizează, apoi se urmăreşte reacţia pînă la 5 minute.

Peste 5 min se citeşte rezultatul.

Controlul şi interpretarea rezultatelor reacţiei.

Reacţia de hemaglutinare poate fi pozitivă sau negativă. În cazul reacţiei pozitive apar aglutinate mici de culoare roşie. În cazul reacţiei negative amestecul ramîne omogen colorat în roşu. La cercetarea cu utilizarea serurilor izohemaglutinante standard putem obţine 4 variante a reacţiei:

1. Daca serurile celor trei grupe au rămas omogen colorate în roşu fără

semne de aglutinare, atunci sîngele cercetat aparţine grupei 0 (I).

2. În cazul apariţiei aglutinării cu serurile grupelor 0 (I) şi B (III) şi

absenta cu serul grupei A (II), sângele aparţine grupei A (II).

3.Dacă reacţia e pozitivă cu serurile grupelor 0 (I) şi A (II), şi negativă cu serul grupei B (III) sângele aparţine grupei B (III).

4.Rezultatele pozitive cu serurile celor trei grupe indică că sângele

cercetat aparţine grupei AB (IV). În cazul dat, e necesar un control suplimentar cu serul standard al grupei AB (IV). Pentru aceasta pe placă în godeul al VII se depune 0,1 ml ser grupa AB (IV) şi se adaugă 0,01 ml sânge cercetat.

Aceste doua picături se amestecă şi reacţia se monitorirzează 5 min,

periodic agitînd placa. Absenţa aglutinării în această picătură denotă că sângele cercetat este de grupa AB (IV). Această

variantă de testare a grupei sanguine se foloseşte pentru investigare izoserologică în instituţiile medicale ca metodă prealabilă.

Determinarea grupei sangvine cu ajutorul eritrocitelor standarte (metoda încrucişată)

Eritrocitele standarte sunt pregătite din sângele donatorilor cu grupa de sânge cunoscută. Termenul de valabilitate este de 2-3 zile.

• Sângele pentru cercetare este colectat din venă într-o eprubetă uscată, este centrifugat şi este lăsat în repaos pe un timp de 20-30 minute pentru delimitare – în ser şi eritrocite .

• Pe o farfurie (placă) marcată în 6 godeuri se aplică câte 1 picătură mare de ser al sângelui cercetat (0,1 ml) iar alături de ele – câte 1 picătură mică (0,01 ml) de eritrocite standarte de grupele O (I), A (II), B (III) (câte 2 serii). Picăturile respective sunt amestecate cu beţişoare de sticlă şi sunt supravegheate timp de 5 min, iar în picăturile unde a avut loc aglutinarea se adaogă câte o picătură de soluţie fiziologică apoi se determină rezultatul.

•Rezultatele sunt apreciate numai după analiză complexă a 2 metode de determinare a grupei sangvine: cu seruri standarte şi cu eritrocite standarte.

•Aprecierea rezultatelor reacţiei cu eritrocite standarte are următoarea particularitate: eritrocitele gr. O (I) sunt de controlul (în ele nu sunt antigeni, ce face imposibilă reacţia specifică de aglutinare cu orice ser).

Determinarea grupei sangvine cu ajutorul anticorpilor monoclonali

(ţoliclon Anti-A şi Anti-B).

Anticorpi monoclonali anti-A, anti -B şi anti – AB. (Ţoliclon) sunt obţinuţi din conţinutul ascitic ai şoarecilor imunizaţi, care conţin anticorpi specifici.

Pregătirea materialelor:

• 1 flacon cu anticorpi monoclonal anti - A.• 1 flacon cu anti anticorpi monoclonal anti - B.• 1 flacon cu anti anticorpi monoclonal anti – AB.• placa emailată cu godeuri. • 3 pipete, 3 baghete de sticlă.• sol. Alcool, vată.• Seringa monouzuală, garou, pernuţă suport pentru

articulaţia cotului;• Mănuşi.

Tehnica efectuării.1.Placa emailată se degresează, se înscrie numele persoanei

investigate.2.Se folosesc numai 3 godeuri de pe placa emailată.3.În primul godeu se picură o picatura mare (0,1 ml) de reagent cu

anticorpi monoclonali anti-A.4.În al doilea godeu se picură o picatura mare (0,1 ml) de reagent

cu anticorpi monoclonali anti- B.5.În al treilea godeu se picură o picatura mare (0,1 ml) de reagent

cu anticorpi monoclonali anti-A şi anti- B.6.Alături se amplasează o picatura mica de sânge cercetat (0,03 ml)7.Se amestecă picaturile cu baghete, se omogenizează conţinutul

picăturilor prin înclinarea plăcii.8.Evaluarea rezultatul se face peste 3 min.

Controlul şi interpretarea rezultatelor reacţiei.1.În cazurile absenţei aglutinării cu anticorpii monoclonali anti-

A, anti-B şi anti- AB se constată apartenenţa sângelui cercetat la grupa 0 (I);

2.Dacă hemaglutinarea este constatată cu anticorpii monoclonali anti-A şi anti- AB, se apreciază apartenenţa sângelui cercetat la grupa A (II);

3. Aglutinarea eritrocitelor cu anticorpii monoclonali anti-B şi anti-AB

denotă apartenenţa sângelui la grupa B (III);4.În cazurile aglutinării eritrocitelor cu anticorpii monoclonali

anti-A, anti-B şi anti-AB se constată apartenenţa sângelui la grupa AB (IV).Pentru a exclude aglutinarea spontană nespecifică a eritrocitelor se amestecă o picatura mare de soluţie fiziologică (0,1 ml) cu o picatură mică (0,01 ml) de sânge al pacientului. Absenţa aglutinării în această proba martor, confirmă corectitudinea reacţiei.

5. Se arată medicului, se scrie pe formular, se semnează de medic.

6. Formularul şi eprubeta cu sînge colectat se trimite în laboratorul clinic.

În anul 1940 Landşteiner şi Viner au mai descoperit în eritrocite un aglutinogen în afara sistemului ABO, care a fost numit rezus (Rh), deoarece pentru prima dată a fost identificat în eritrocitele maimuţei – macaus – rezus.Descoperirea acestui aglutinogen e ilucidat multe fenomene posttransfuzionale negative, precum şi cauza avorturilor spontane şi a icterului hemolitic la nounăscuţi de către femei cu (Rh-) rezus negativ.

S-a constatat că în dependenţă de aglutinogenul Rh toţi oamenii se împart în 2 grupe: rezus pozitiv (Rh+) – 85% şi rezus negativ (Rh-) – 15%.

Anticorpii Anti-Rh (aglutininele imune) se formează în câteva săptămâni, deaceea prima transfuzie de sânge Rh-pozitiv primitorului v-a trece fără complicaţii, precum şi prima sarcină la o femeie rezus-negativă cu un fat rezus-pozitiv se va termina cu bine.

• Dacă se transfuzează sînge Rh pozitiv bolnavilor cu sînge Rh negativ, în sîngele lor se formează Rh-anticorpi (adică organismul se sensibilizează). Transfuziile repetate de sînge Rh pozitiv celor cu Rh negativ duce la o reacţie gravă posttransfuzională, care poate duce la moarte (Rhezus-conflict).

• Deaceia persoanele cu Rh pozitiv pot transfuza sînge numai persoanelor cu Rh (+) . Cei cu Rh(-) pot transfuza atît celor cu sînge Rh (+ ), cît şi cu sînge Rh (-).

• O însemnătate deosebită o au gravidele cu Rh negativ. Fătul poate prelua Rh-pozitiv şi atunci în organismul gravidei se formează Rh-anticorpi manifestat prin icterul hemolitic al nou-născutului sau eritroblastoza. La sarcinile repetate (a doua, a treia) titrul Rh-anticorpilor se măreşte şi poate provoca naştere prematură sau moarte intrauterină a fătului.

Determinarea RH-factoruluiExistă multe metode de determinare a Rh-factorului.

În practica clinică cel mai frecvent se utilizează 2 metode:

1. reacţia cu Anti-D – anticorpi monoclonali;

2. metoda – expres de determinare a RH-factorului pe o suprafaţă fără încălzire.

Vom atrage atenţia la reacţia cu Anti-D – anticorpi monoclonali (ţoliclon Anti-D).

•Pe o placă se aplică o picătură mare de ţoliclon Anti-D (0,1 ml) şi 1 picătură mică (0,01 ml) de sânge cercetat, apoi se amestecă cu un beţişor de sticlă. După reacţie e necesar de urmărit timp de 2,5 – 5 minute.

•Dacă este aglutinare – sângele cercetat este Rh(+), iar dacă lipseşte aglutinarea, atunci va fi Rh (-).