KINESIOLOGIA• ”Ştiinţa mişcării organismelor vii şi a structurilor care participă la aceste mişcări” (T. Sbenghe)

SUBDISCIPLINE

• BIOMECANICA• FIZIOLOGIA EXERCIŢIILOR• COMPORTAMENTUL PSIHOMOTOR

BIOMECANICA• Kinetologia mecanică – aplicarea legilor mecanicii la studiul mişcării

Raporturile între structură şi funcţie între forma unei articulaţii şi tipul ei de mişcare geometria muşchiului şi forţa lui structrua coloanei şi gradul ei de mişcare etc Aplicarea legilor fizicii la activitatea motrică a omului frecare, inerţie, rezistenţe, acceleraţie, pârghii, etc

ERGOFIZIOLOGIA• aplicarea legilor fiziologiei la studiul mişcării umane

Adaptările imediate și tardive ale sistemelor și aparatelor la activiatea fizică cardiovascular, respirator, metabolic, endocrin, termoreglare, etc Raportul între aportul și consumul energenic Limitele performanței motrice și obosela Rectivitatea organismului la stres motric

PSIHOMOTRICITATEA• Rolul și mecanismele SNC în procesele de comandă și execuție ale mișcărilor voluntare

Modul de elaborare a comenzii unei mișcări Transmiterea acestei comenzi spre aparatul efector Continua ajustare a parametrilor unei activități fizice (feedback-urile) Modul de formare a abilităților, a echilibrului, a stabilițății

KINESIOLOGIA =

ACTIVITATE FIZICĂ

• există 3 tipuri de activiate fizică de bază care au evoluat filogenetic în milioane de ani

POSTURA

• activitatea fizică prin care se menține poziția unui corp• raportul corpului cu mediul• raportul între segmentele unui corp

LOCOMOȚIA

• activitatea fizică care schimbă permanent raportul între corp și mediul înconjurător mers, alergare, rostogolire, târâre, alunecare, înot, etc.

MANIPULAREA

• activitatea fizică care permite mobilizarea și utilizarea obiectelor din mediu, conștient sau nu, ceea ce într-o anumită măsură modifică însăși configurația mediului

ACTUL MOTRIC• Fapt simplu de comportare realizat prin mușchii scheletici în vederea obținerii unui efect elementar de adaptare sau de construire a unei acțiuni motrice. Actul motric, care de regulă se consideră ca fiind act voluntar, se folosește în practică în interrelații care definesc o anumită acțiune sau activitate motrică. El este, totodată, un element component folosit în analiza acțiunii sau activității motrice apreciate ca efecte globale. Termenul de act motric poate să indice și actele reflexe, instinctuale și automatizate.

ACȚIUNEA MOTRICĂ• Ansamblu de acte motrice astfel structurate încât realizează un tot unitar în scopul rezolvării unor sarcini imediate care pot fi izolate sau înglobate în cadrul uneiactivități motrice. Exercitiul acrobatic, de echilibru, cățărare, aruncarea, săritura, alergarea, mersul, etc. sunt actiuni motrice care au efecte imediate în urma aplicări lorAcestea pot fi înglobate într-o suită de efecte care se obțin în urma unei activități motrice, în cazul nostru, procesul kinetoterapeutic.

ACTIVITATE MOTRICĂ• Ansamblu de acțiuni motrice încadrate într-un sistem de idei, reguli și forme de organizare în vederea obținerii unui efect complex de adaptare a organismului și de perfectionare a dinamicii acestuia.

Activitatea motrică se incadrează în general într-un concept privind organizarea, conținutul și finalitatea educației fizice și sportului. Ea este folosită și ca o expresie care concretizează numai acele exercitii fizice care se găsesc într-o anumită interrelație sau structură și care se aplică după anumite reguli și cu un anumit scop.

GESTUL MOTRIC

• Expresie care diferențiază din multitudinea actelor motrice pe cele specifice datorită intenționalității și finalității lor.

Gestul motric nu este sinonim cu actul motric care are o sfera mai mare de cuprindere. Gestul sportiv apare ca un gest motric specializat diferentiat de regulamente pentru fiecare proba si ramura sportiva in parte.

CAPACITATE MOTRICĂ• Sistem de posibilități psihomotrice înnăscute și dobândite, prin care individul rezolvă, la un anumit grad, diferite sarcini motrice.

La baza motricității stau o serie de factori neuro-endocrino-musculari și metabolici care condiționează deplasarea în spațiu a corpului omului sau a segmentelor sale.

TEORIA MIȘCĂRII• Generalizarea și ordonarea sistemului de cunoștințe științifice privitoare la originea, esența, legitățile biomecanice ale efectuării mișcărilor corpului omenesc.

Teoria mișcării se găsește într-o interrelație strânsă cu teoria educației fizice și cea a sportului, însă numai din punct de vedere al legităților biomecanice dupa care se conduc și se efectuează mișcările.

ANALIZA MIȘCĂRII• Proces de descompunere a actului motric pentru stabilirea și examinarea elementelor sale din diferite puncte de vedere (tehnic, pedagogic și psihologic).

Analiza poate să urmărească aspectele cantitative și calitative ale punctelor de vedere amintite.

ÎNVĂȚARE MOTRICĂ• Procesul însușirii de către individ, prin exersare, a gestului motric sub îndrumarea pedagogului sau independent.

Actele motrice se insușesc în ontogeneza timpurie pe baza motricității spontane, prin imitație și îndrumarea adulților. În activitățile specifice ale kinetoterapiei, învățarea se realizează pe baza modelelor oferite de kinetoterapeut

SARCINA MIȘCĂRII• Obiectivul de ordin somatic, funcțional psihic sau de sinteză, cum este cel de performanță stabilit actului motric prin structura și particularitățile sale de executie.

Aceste obiective urmărite separat sau global determină profilul și conținutul planificării unui proces de instruire pe o anumită perioadă de timp.

MECANISMUL MIȘCĂRII• Ansamblu de procese fiziologice, biochimice, biomecanice și psihologice, aflate în relații de cauzabilitate și interdependență care determină execuția unei mișcări.

Orice mișcare rezultă din interacțiunea factorilor arătați unde participarea fiecăruia ca pondere imprimă specificul mișcării.

MIȘCAREA CICLICĂ• Act motric ale cărui structuri se repetă periodic

Fiecare ciclu formează o unitate ale cărei faze se succed în aceeași ordine, ele fiind inseparabile întrucât sfârșitul uneia condiționează începutul celeilalte.mersul, alergarea, pedalarea, vâslitul, înotul.

MIȘCAREA ACICLICĂ • Act motric ale cărui structuri nu sunt caracterizate prin repetare periodică.

Săriturile, aruncările, procedee tehnice din jocurile sportive, etc

STRUCTURA MIȘCĂRII

• Grupare caracteristică a elementelor actului motric care prin coordonarea și condiționarea lor reciprocă îi conferă unitate.

MOMENTUL MIȘCĂRII

• Componenta structurală cea mai simplă care marchează aspectele statice ale execuției actului motric.

Momentul mișcării se evidențiază prin veriga pe care analiza o alege din lanțul ei cinematic (secvența care interesează din filmul unei mișcări, pentru care proiecția ei stopează).

FAZELE MIȘCĂRII• Componenta structurală distinctă a actului motric, alcatuită din mai multe momente

Mișcare ciclică: faza principală; faza intermediară. Mișcări aciclice: faza pregătitoare; faza principală; faza finală. Mișcări combinate: faza elanului; faza bătăii; faza zborului; faza aterizării.

STATICĂ ȘI LOCOMOȚIE• reptiliană apare la târâtoare prin deplasare vermiculară.

• cvadrupedia este un tip de postură şi locomoţie caracteristic animalelor patrupede la care centrul de greutate este situat anterior, deasupra membrelor anterioare la nivelul toracelui.

STATICĂ ȘI LOCOMOȚIE

• brahiţia este tipul de postură şi de locomoţie descris la primate care folosesc membrele anterioare pentru a se atârna şi a se deplasa prin copaci. - centrul general de greutate este deplasat spre mijlocul trunchiului.

• bipedia, caracteristică numai omului, presupune folosirea membrelor inferioare pentru mers şi statică. - centrul general de greutate este situat în regiunea lombo-sacrată.

BIPEDIA•eliberarea membrelor anterioare, care pot fi folosite atât ca analizatori senzitivi, cât şi ca aparate de prehensiune;

•verticalizarea coloanei vertebrale, care atrage modificarea numărului de vertebre mobile (la om sunt 24: 7 cervicale, 12 toracale sau dorsale, 5 lombare), precum şi apariţia unor elemente de susţinere solide (osul sacrum rezultat prin sudarea celor 5 vertebre sacrate).

BIPEDIA• orizontalizarea găurii occipitale rezultă din verticalizarea coloanei realizând, pe de o parte, orientarea senzorială a feţei, cu o mai bună percepţie a stimulilor iar pe de altă parte, determină dezvoltarea emisferelor cerebrale posterioare cu antrenarea modificărilor în procesul de analiză şi sinteză a percepţiilor, deci şi a gândirii;

Planuri-Frontal occipital-Transvers caudal-Frontal lombar anterior-Sagital pelvin-Frontal distal al tarsului-Sagital temporal-Transvers submandibular

Axe-Sagital pulmonar drept-Sagital sternal inferior-Longitudinal femural-Transversal cubital diafizar proximal-Sagital carpal postero-anterior- sagital rostral-Transversal clavicular superior-vertical clavicular distal-Longitudinal patelar

-Rotatie interna plantara-circumductie externa coxo-femurala-rotatie externa palmara-flexie cubitala-cot flexat, rotatie interna humerala