juridice.rohttp://www.juridice.ro /306259/regula-mitio r- lex-in-lumina-noului-cod-penal.html?fb_action_ids=10203092005726413&fb_action_types=og.recommends&fb_source=other_multiline&action_object_map=[659980724040435]&action_type_map=["og.recommends"]&action_ref_map=[]

Mihai Adrian HOTCA

Regula mitior lex în lumina noului Cod penal

Introducere

Dintre normele noului Cod penal (abreviat în continuare NCP)[1], primele care vor da examenul transpuneriiîn practică vor f i normele care reglementează aplicarea legii penale mai f avorabile.

Textele legale din NCP, care prezintă interes pentru materia aplicării legii penale mai f avorabile, suntcuprinse în art. 4 (retroactivitatea legii penale de dezincriminare), art. 5 (aplicarea legii penale mai f avorabilepână la judecarea def init ivă a cauzei) și art. 6 (aplicarea legii penale mai f avorabile după judecarea def init ivăa cauzei).

La cele trei dispoziții menționate mai sus, cuprinse în NCP, trebuie adăugate și anumite dispoziții prevăzuteîn Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și normedin noul Cod de procedură penală, Legea nr. 255/2013 s.a.

Principiul activității legii penale, prevăzut în art. 3 din NCP, are un corolar, respectiv neretroactivitatea legiipenale. De la aceste reguli pot exista și excepții f ie sub f orma retroactivității legii penale, f ie sub f ormaultraactivității legii penale[2].

Temeiul derogărilor de la principiul neretroactivității legii penale îl reprezintă dispozițiile art. 15 alin. (2) dinConstituţie, potrivit cărora legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionalemai f avorabile. Din aceste prevederi se desprind următoarele idei: în principiu legea nu poate retroactiva;singurele legi care pot retroactiva sunt legea penală și legea contravențională, dacă sunt mai f avorabile;legiuitorul poate adopta legi ultraactive; retroactivitatea legii penale sau contravenționale mai f avorabileeste o excepție care poate f i limitată de legiuitor.

Într-adevăr, legiuitorul poate restrânge retroactivitatea legii penale sau contravenționale mai f avorabile. Depildă, în materia normelor procesuale penale se aplică regula aplicării imediate a acestora. De asemenea, înceea ce privește persoanele condamnate def init iv, legea retroactivează numai în anumite condiții. În raportde prevederile constituționale (art. 15 alin. 2), putem spune că legea penală mai favorabilă este, deregulă, retroactivă, cu excepția cazurilor în care legiuitorul a restrâns în mod expres incidențaacesteia[3].

Legea penală poate retroactiva numai dacă este o lege care dezincriminează, o lege penală nouă maif avorabilă (inclusiv legea interpretativă) sau este o lege de procedură (care se aplică imediat, indif erent dedata comiterii f aptei).

II. Retroactivitatea legii de dezincriminare

A. Aspecte introductive

Potrivit art. 4 din NCP: „Legea penală nu se aplică f aptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai suntprevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor desiguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreştiprivitoare la aceste f apte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi”.

Incidenţa retroactivităţii legii penale de dezincriminare este limitată în f uncţie de etapa la care a ajunsraportul penal de conf lict în momentul intrării în vigoare a legii penale care nu mai prevede f apta cainf racțiune, respectiv până la intervenirea reabilitării condamnatului. Însă, dacă legea de dezincriminarea intrat în vigoare înainte de intervenirea reabilitării, o eventuală cerere de reabilitare rămâne f ără obiect.

De lege lata,legea care dezincriminează este o specie de lege penală mai f avorabilă.

Prin dezincriminare vom înţelege înlăturarea unei fapte, care anterior era considerată infracțiune,din sfera faptelor ce constituie infracţiuni (abolitio criminis).

Dezincirminarea poate avea loc și prin modificarea normei de incriminare, în sensul incriminăriiaceleiaşi fapte, dar în alte condiţ ii decât cele prevăzute de legea activă la data comiteriiinfracţiunii, dacă anumite modalităţi sau variante de săvârşire a f aptei, care anterior modif icării intrau subincidenţa legii penale, nu mai sunt prevăzute ca inf racțiuni de legea penală nouă.

Modif icarea condiţiilor de incriminare ori înscrierea f aptei, incriminată dif erit, în conţinutul altei normeconstituie dezincriminare, dacă aplicând dispozițiile legii penale noi, f apta concretă nu mai poate f i calif icatăca inf racţiune sau anumite modalităţi f aptice ale inf racţiunii scapă de sub incidenţa legii penale noi.

Prin urmare, discutăm despre abolitio criminis, în toate cazurile când, potrivit legii noi, f apta nu mai poate f iconsiderată inf racţiune. Spre exemplu, tulburarea f olosinței locuinței este o f aptă care, deși constituieinf racțiune potrivit Codului penal din 1969, nu este incriminată de NCP.

Nu este o lege de dezincriminare legea care abrogă anumite norme penale, dacă acțiunea sau iancțiuneasăvârșită de o persoană poate f i încadrată într-o normă de incriminare în vigoare, care îşi extinde incidenţaşi la f apta respectivă. De pildă, complotul sau asocierea pentru săvârșirea de inf racțiuni sunt încadrabile îndispozițiile care incriminează grupul inf racțional organizat (art. 367 din NCP).

Ne raliem opiniei potrivit căreia aprecierea existenţei sau inexistenței unei legi de dezincriminare se f ace inconcreto, respectiv analizând dacă potrivit legii noi o anumită f aptă mai atrage sau nu răspunderea penală,deşi în baza legii vechi aceasta putea angaja o asemenea f ormă de răspundere[4]. În sprijinul punctuluinostru de vedere invocăm art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, conf orm căruia dispoziţ iile art. 4 din NCPprivitoare la legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o f aptă determinată, comisăsub imperiul legii vechi, nu mai constituie inf racţiune potrivit legii noi datorită modif icării elementelorconstitutive ale inf racţiunii, inclusiv a f ormei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa inf racţiunii.

Pe de altă parte, dacă se acceptă opinia la care am aderat şi având în vedere f aptul că legea penală caredezincriminează este şi ea o specie de lege penală mai f avorabilă, care se aplică retroactiv, discuţia nu aredecât relevanţă teoretică, deoarece în ambele concepţii – aprecieri in abstracto sau in concreto – cei carecomit f apte care nu mai pot angaja răspunderea penală se bucură de aceleaşi drepturi, dacă se af lă înacelaşi stadiu de soluționare a raportului penal de conf lict (de pildă, în f aza judecăţii).

B. Ce este situația tranzitorie?

Rezolvarea situaţiilor tranzitorii nu este unitară. Opinia care s-a impus în ştiinţa dreptului penal şi care af ost consacrată în legile penale contemporane este cea conf orm căreia legea penală retroactivează sauultraactivează (ultraactivitate improprie, în accepţiunea de aplicaţie particulară a principiului activităţii legiipenale[5]) în f uncţie de împrejurarea dacă este sau nu mai favorabilă infractorului (mitior lex).

În toate cazurile în care se aplică altă lege penală decât cea care era în vigoare în momentul comiteriiinf racțiunii suntem în prezența unei situații de extraactivitate a legii penale.

Opinia noastră este că noţiunea de extraactivitate şi cea de aplicare a legii penale mai f avorabile au aceeaşisf eră de incidenţă, adică au aceeaşi extensiune, din perspectiva legislaţiei penale în vigoare. De lege lata,atât extraactivitatea legii penale, cât şi aplicarea legii penale mai blânde privesc numai situaţiiletranzitorii.

Situaţia tranzitorie în succesiunea legilor penale există dacă, de la data săvârşirii inf racţiunii (mai larg, af aptei prevăzute de legea penală), când ia naştere raportul juridic penal de conf lict, şi până la stingereaacestui raport prin executarea sau considerarea ca executată a sancţiunii dispuse, iar uneori până laînlăturarea consecinţelor condamnării prin reabilitare, au intervenit una sau mai multe legi penale. Legeaaplicabilă este în toate cazurile legea cea mai blândă.

În cazul liberării condiţionate, suspendării executării pedepsei sub supraveghere etc., situaţia tranzitorie secreează, de asemenea, la data săvârşirii inf racţiunii şi durează până la executarea sau considerarea caexecutată a sancţiunii. Intervenţia legiuitorului, în intervalul suspendării executării pedepsei sau al liberăriicondiţionate etc., prin adoptarea unei legi penale care modif ică instituţia în cauză, f ace ca determinarea legiiaplicabile să se ef ectueze potrivit regulilor înscrise în art. 15 alin. (2) din Constituţie şi ale Codului penal,independent de data la care hotărârea de condamnare a rămas def init ivă.

Situaţiile tranzitorii sunt acele cazuri când, de la săvârşirea inf racţiunii şi până la încetarea ef ectelorhotărârii de condamnare, se succed mai multe legi penale care reglementează acelaşi raport penalde conflict . Extraactivitatea sau mitior lex nu se aplică în cazul incidenţei principiului activităţii legii penale,deoarece acest principiu exclude aplicarea legii unor raporturi anterioare sau posterioare intrării legii învigoare.

Faţă de aceste precizări se poate spune că sferele de incidenţă ale extraactivităţii legii penale şiregulii mitior lex sunt identice , cel puţin de lege lata. Aceste instituţii juridice sunt aplicabile în toatecazurile când există abateri, prevăzute de lege, de la principiul activităţii legii, în situaţii tranzitoriideterminate de succesiunea legilor penale.

C. Analiza cazurilor de incidență a retroactivității legii penale de dezincriminare

Incidenţa retroactivităţii legii penale care dezincriminează trebuie analizată din punctul de vedere al evoluţieiraportului penal de conf lict, mai exact dacă: procesul penal se af lă în desf ăşurare sau nu a f ost încădemarat; procesul penal s-a f inalizat, dar executarea pedepsei nu s-a stins încă; condamnatul a executatsancţiunea, dar acesta nu a f ost încă reabilitat.

Aplicarea legii penale de dezincriminare când procesul penal se află în curs sau nu a fost încă inițiat

Dacă în cursul procesului penal intră în vigoare o lege care dezincriminează f apta dedusă spre soluționare,organul judiciar este obligat să dispună stingerea procesului penal. Soluţiile sunt clasarea, dacă procesul seaf lă în f aza de urmărire penală, şi achitarea, dacă procesul se af lă în f aza de judecată. În cazul în careprocesul penal nu era demarat, dar exista o sesizare a organului de urmărire penală, acesta va dispuneclasarea.

Regula retroactivităţii legii penale care dezincriminează acţionează indif erent cât a durat „starea dedezincriminare”, deoarece legea nu condiţionează incidenţa regulii de durata lipsei incriminării (o zi, o lunăetc.).

Aplicarea retroactivităţii legii penale de dezincriminare nu produce niciun ef ect asupra răspunderii civile.

Aplicarea legii penale de dezincriminare după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, darînainte de stingerea executării sancțiunilor de drept penal

Prin intrarea în vigoare a legii penale care dezincriminează se stinge executarea pedepselor, precum şi amăsurilor de siguranţă sau a măsurilor educative. Dacă f ăptuitorul se af lă în executarea unei pedepseprivative de libertate, va f i pus de îndată în libertate. În cazul în care s-a dispus conf iscarea specială,bunurile nepreluate de la cel condamnat nu mai pot f i preluate, după intrarea în vigoare a legii penale dedezincriminare[6].

Retroactivitatea legii penale de dezincriminare nu are, însă, niciun f el de consecinţe asupra obligaţiilor civilestabilite prin hotărârea penală în f avoarea părții civile.

Aplicarea legii penale care dezincriminează în cazul în care condamnatul a executat sancţiunea sauaceasta s-a stins în alt mod, dar cel condamnat nu a fost încă reabilitat

Prin intrarea în vigoare a legii penale dezincriminatoare încetează ope legis orice ef ect de natură penală carear putea decurge din existenţa unei sancțiuni executate sau considerată ca executată, aceasta f iind radiatădin cazierul judiciar al condamnatului.

Ef ectele legii noi, care dezincriminează, se aplică atât pedepselor, cât şi măsurilor educative sau măsurilorde siguranţă. Mai mult, se poate spune că aplicarea oricăror instituţii de drept penal rămâne f ără obiectdacă f apta a f ost dezincriminată. De exemplu, dacă f apta a f ost amnistiată înainte de intrarea în vigoare alegii dezincriminatoare, prioritate în aplicare va avea legea care dezincriminează, iar nu cea de amnistie. Laf el se procedează dacă ar f i incidentă prescripţia răspunderii penale sau a executării pedepsei.

Pe de altă parte, legea nouă care nu mai prevede f apta ca inf racţiune se aplică, chiar dacă a intervenitreabilitarea, dacă cel condamnat se af lă în executarea unei măsuri de siguranţă.

Dacă legiuitorul nu stabileşte nicio restrângere a ef ectelor legii de dezincriminare, aceasta va produceef ecte juridice totale, adică cel condamnat are o situaţie juridică similară cu cea a unei persoane care nu acomis o inf racţiune.

Aplicarea legii penale de dezincriminare care prevede măsuri de siguranţă

Potrivit NCP, în cazul incidenţei retroactivităţii legii dezincriminatoare, executarea măsurilor educative şi amăsurilor de siguranţă, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la acestef apte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.

Reiese, implicit, că nu poate f i acceptată teza restituirii bunurilor deja confiscate , pentru că arechivala cu întoarcerea executării sancţiunii, adică repunerea în situaţia anterioară săvârşirii f aptei (restitutioin integrum). Dacă bunurile au trecut din patrimoniul condamnatului în cel al statului, „consecinţele juridice”sunt deja produse şi, prin urmare, nu se mai poate pune problema „încetării consecinţelor juridice”.

În schimb, nu vor mai putea f i preluate bunurile în privinţa cărora se dispusese conf iscarea, dacă măsura desiguranţă nu a f ost pusă în executare până la data intrării în vigoare a legii noi de dezincriminare.

D. Retroactivitatea legii penale interpretative posterioare mai favorabile

Și legea penală interpretativă posterioară poate avea caracter dezincriminator, dacă prin conținutul săurestrânge sf era f aptelor considerate ca inf racțiuni în practica anterioară a organelor judiciare sau dacă dacădetermină o încadrare juridică mai f avorabilă. De pildă, prin raportare la dispozițiile Codului penal din 1969,art.183 din NCP constituie o normă penală interpretativă posterioară mai f avorabilă[7].

Legea penală interpretativă posterioară este legea prin care legiuitorul def ineşte, ulterior intrării în vigoare alegii (normei) interpretate, anumiţi termeni sau unele expresii utilizate în cuprinsul legii penale.

În ipoteza în care interpretarea este contextuală, nu există niciun f el de probleme ref eritoare la aplicarealegii penale în t imp, dar dacă interpretarea este posterioară, apare ca legit imă întrebarea: Cum se vorproduce ef ectele normelor interpretative f aţă de raporturile penale de conf lict născute?

Întrucât normele interpretative posterioare explică conţinutul unor norme intrate deja în vigoare, ele ar trebuisă aibă întotdeauna ef ect retroactiv. Un asemenea ef ect era cvasiunanim acceptat anterior anului 1991, darîn prezent acest ef ect (ex tunc) îl pot avea, în temeiul art. 15 din Constituţie, numai legile interpretative maif avorabile.

E. Aplicarea în timp a dispozițiilor art . 4 din NCP

Având același conținut în cele două coduri succesive, art. 4 din NCP nu ridică probleme în ceea ce priveșteaplicarea legii în t imp.

Precizăm, însă, că noul Cod de procedură penală nu mai prevede, printre cazurile care împiedică punerea înmişcare şi exercitarea acţiunii penale, și ipoteza în care f aptei îi lipsește unul dintre elementele constitutive.

Așadar, în toate situațiile în care fapta săvârșită de o persoană nu mai poate f i consideratăinfracțiune în conformitate cu legea nouă, se poate spune că fapta nu mai este prevăzută de legeapenală sau nu a fost comisă cu forma de vinovăție cerută de lege [8], adică este dezincriminată[9].

III. Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definit ivă a cauzei

A. Aspecte introductive

În conf ormitate cu dispozițiile art. 5 din NCP: „(1) În cazul în care de la săvârşirea inf racţiunii până lajudecarea def init ivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai f avorabilă.

(2) Dispoziţ iile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarateneconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modif icări sau completăriori respinse, dacă în t impul când acestea s-au af lat în vigoare au cuprins dispoziţ ii penale mai f avorabile”.

Pentru o mai bună înțelegere a dispozițiilor art. 5 din NCP, se impune luarea în considerare a prevederilor art.4, art. 12, art. 16 și art. 17 din Legea nr. 187/2012[10].

Sensul expresiei lege penală mai favorabilă, în contextul art. 5 din NCP, acoperă numai ipotezele care nuintră sub incidența art. 4 din acest cod, respectiv sunt excluse situațiile când se aplică legeapenală de dezincriminare mai favorabilă[11].

Dif erenţa dintre situaţiile avute în vedere de art. 5 din NCP şi cele vizate de normele care reglementeazăretroactivitatea legii penale de dezincriminare este că în prima categorie de situaţii f apta este prevăzută cainf racțiune în toate legile penale succesive, în t imp ce în cea de-a doua paletă de cazuri f apta nu esteprevăzută ca inf racțiune de cel puțin una dintre aceste legi (care dezincriminează).

B. Regula mitior lex este obligatorie sau facultativă din perspectivă constituțională?

Aplicarea retroactivă a legii penale sau contravenționale mai f avorabile este o excepție facultativă sauobligatorie pentru legiuitor?

Prin considerentele unor decizii, Curtea Constituțională a statuat că aplicarea legii penale mai f avorabileeste un adevărat principi[12], ceea ce înseamnă că, în ipoteza unei situații tranzitorii, legea penală maifavorabilă se aplică în toate cazurile .

În ceea ce ne privește, în consens cu cele statuate de Curtea Constituțională, considerăm că excepțiaretroactivității legii penale mai favorabile este obligatorie, ceea ce înseamnă că ori de câte oriorganele judiciare sunt în prezența unei legi noi mai f avorabile trebuie să o aplice, chiar dacă nu existădispoziții privind modul de incidență al acestei legi. Cu alte cuvinte, în lipsa unor norme de aplicare, organuljudiciar va aplica legea nouă mai f avorabilă în temeiul art. 15 alin. (2) din Constituție.

Ref eritor la modul de soluționare a conf lictelor de legi în t imp în materie penală, regula generală este căse vor aplica întotdeauna normele penale mai blânde , iar jurisprudența Curții Europene a DrepturilorOmului, dacă este mai f avorabilă decât reglementarea internă se va aplica, însă, dacă este mai restrictivă,nu se va aplica, în conf ormitate cu prevederile art. 20 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora dacă existăneconcordanțe între pactele și tratatele internaționale privitoare la drepturile omului la care România esteparte și legile interne, vor avea prioritate acestea din urmă ori de câte ori conțin dispoziții mai f avorabile[13].

Regula aplicării legii penale mai f avorabile vizează numai normele dreptului penal substantial, iar nu șinormele procesual penale.

În ceea ce privește criteriile pe baza cărora are loc delimitarea normelor procesual penale f ață de cele dedrept material, instanța constituțională a statuat că trebuie să se țină seama de aplicarea concretă a uneinorme la o speță dedusă judecății[14].

C. Condițiile de aplicare a legii penale mai favorabile intrată în vigoare până la soluționareadefinit ivă a cauzei

Pentru incidenţa regulii mitior lex trebuie întrunite condițiile examinate în continuare[15].

Existența unei situații tranzitorii (succesiunea a două sau mai multe legi, între momentul săvârşiriiinf racţiunii şi judecarea def init ivă a cauzei)

Pentru a discuta despre incidența regulii mitior lex este necesar ca între comiterea inf racțiunii și judecareadef init ivă a cauzei să intre în vigoare o lege nouă. Expresia lege nouă, în acest context, are accepţiunea delege intrată în vigoare după săvârşirea inf racţiunii, dar şi înţelesul de altă lege decât cea iniţ ială, aplicabilăunei f apte identice cu cea săvârşită de cel în cauză după momentul comiterii f aptei[16].

Fapta să fie prevăzută ca infracțiune în toate legile penale succesive

În al doilea rând, pentru a vorbi despre incidența art. 5 din NCP este necesară condiția privindcaracterizarea faptei ca infracţiune atât potrivit legii contemporane datei săvârşirii acesteia, cât șilegilor succesive noi.

Această condiție trebuie analizată din perspectiva trăsăturilor esențiale ale inf racțiunii, mai exact va f iconsiderată îndeplinită dacă f apta este prevăzută de legea penală și a f ost comisă cu vinovăție. Dacă f apteiîi lipsește una dintre celelalte două trăsături esențiale ale inf racțiunii – antiijuridicitatea (este incidentă ocauză justif icativă) sau imputabilitatea (este incidentă o cauză de neimputabilitate) soluționarea situațieitranzitorii se va f ace în temeiul art. 5 din NCP, care este norma generală în această materie, deoarece art. 4din același cod este o normă specială, care vizează exclusiv dezincriminarea unei f apte.

Dacă o parte din activitatea ce se integrează în elementul material al unei inf racţiuni a f ost realizată dupăintrarea în vigoare a legii noi, nu este vorba despre o succesiune de legi penale, deoarece urmează să seaplice legea penală nouă.

În toate cazurile incriminarea trebuie să aibă continuitate, adică f apta examinată să f ie prevăzută cainf racţiune de către toate legile succesive. Pentru a discuta de aplicarea art. 5 alin. (1) din NCP este necesarca f apta să f ie prevăzută de f iecare dintre legile penale succesive. Dacă una dintre legile penale ulterioaredatei săvârșirii inf racțiunii nu incriminează f apta comisă de f ăptuitor, se va aplica art. 4 din NCP, iar nu art. 5din același cod.

Majoritatea inf racţiunilor se consumă cu prilejul realizării integrale a acţiunii sau inacţiunii cereprezintă elementul material al inf racţiunii, întrucât, de regulă, la această dată se produce şi rezultatulinf racţiunii. Dacă suntem în prezența unor inf racţiuni al căror rezultat survine ulterior (după cel puţin o zi)datei ef ectuării elementului material, momentul în raport cu care se apreciază aplicarea legii penale întimp este cel al realizării integrale a elementului material.

În cazurile în care consumarea inf racțiunii are loc în t impul cât este în vigoare o lege penală, iar epuizareainf racțiunii se produce când este în vigoare o altă lege penală, apare problema stabilirii modului în care se vaaplica legea penală. Facem precizarea că, în toate situațiile în care o inf racțiune are o durată de săvârșire cese întinde sub imperiul a două sau mai multe legi penale succesive, se va aplica regula unicității ilicituluiinfracțional, infracțiunea considerându-se comisă în integralitate sub legea nouă.

În toate ipotezele în care infracțiunea are o durată de comitere ce depășește o zi, ca regulă,infracțiunea se consideră săvârșită în ziua încetării elementului material al infracțiunii. Se preteazăla asemenea particularități anumite f orme ale unității inf racționale (inf racțiunea continuă, inf racțiuneacontinuată, inf racțiunea de obicei etc[17].).

Așadar, în cazul infracţiunilor cu derulare temporală superioară unei zile (continue, continuate,progresive, de obicei etc.), data săvârşirii infracţiunii coincide cu momentul efectuării integrale aelementului material sau, mai exact, cu ult imul act ce intră în componenţa acestuia ori cu încetareaacţiunii sau inacţiunii.

Cauza dedusă judecății să nu fi fost soluționată definitiv

A treia cerință pentru aplicarea art. 5 din NCP vizează inexistenţa hotărârii definit ive. Hotărârilejudecătoreşti penale dobândesc caracter def init iv în condițiile Codului de procedură penală.

Ce se înțelege prin „cauză” în contextul art . 5 din NCP? Un prim răspuns posibil este că legiuitorul aavut în vedere procesul penal prin care a f ost soluționat f ondul cauzei, mai exact procesul care a avut caobiect stabilirea existenței sau inexistenței unui raport penal de conf lict.

Un al doilea răspuns, ce se impune ca urmare a unei interpretări literale a prevederilor art. 5 din NCP, esteacela că poate f i vorba despre orice cauză penală derivată din comiterea unei inf racțiuni. De exemplu, unproces având ca obiect chiar raportul penal de conf lict, o cerere de liberare condiționată, o contestație laexecutare, o cerere de reabilitare etc.

În ceea ce ne privește, apreciem că cel de-al doilea răspuns este cel judicios, deoarece legea nu distinge.Or, ubi lex non distinguit, nec nos dinstinguere debemus. Pe de altă parte, îmbrățișarea opiniei care restrângesemnif icația termenului conduce la excluderea din sf era de aplicare regulii mitior lex a unor ipotezeacceptate în doctrină sau practică ori impuse de dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție[18]. Dacălegiuitorul dorește restrângerea sf erei de incidență a principiului aplicării legii penale mai f avorabile trebuiesă reglementeze modalitatea de limitare a a acestuia. O primă limitare a principiului aplicării legii penale maif avorabile, pe care legiuitorul a operat-o, este conținută în art. 6 din NCP, cazurile în care s-au pronunțathotărâri def init ive de condamnare. De asemenea, limitări ale incidenței regulii mitior lex, sunt cuprinse șiLegea nr. 187/2012. De exemplu, prin prevederile art. 4, 6, 9 etc. din Legea nr. 187/2012.

Într-o altă ordine de idei, independent de conținutul art. 5 din NCP, examinând în ansamblu dispozițiile privindaplicarea legii penale mai f avorabile, constatăm că, în anumite norme penale, legiuitorul atașează termenuluihotărâre, cuvântul condamnare. Astf el, potrivit art. 12 din Legea nr. 187/2012: „În cazul succesiunii de legipenale intervenite până la rămânerea def init ivă a hotărârii de condamnare (s.n.), pedepsele accesorii şicomplementare se aplică potrivit legii care a f ost identif icată ca lege mai f avorabilă în raport cu inf racţiunea,comisă”.

Af lându-ne într-o materie în care primează interpretarea literală și restrictivă, cel puțin in malam partem,incidența dispozițiilor art. 5 din NCP nu poate f i restrânsă exclusiv la cazurile în care cauza penală dedusăspre soluționare are ca obiect tragerea la răspundere penală a unei persoane.

În concluzie, luând în considerare cele prezentate mai sus, apreciem că f ie în temeiul art. 5 din NCP, f ie înbaza dispozițiilor constituționale (art. 15) în toate situațiile în care nu există limitări legale în ceea ceprivește incidența regulii mitior lex, legea penală nouă mai favorabilă trebuie să se aplice, dacăaceasta intră în vigoare între momentul săvârșirii infracțiunii și st ingerea consecințelor juridicedeterminate de hotărârea de condamnare. De exemplu, dacă după rămânerea def init ivă a hotărârii decondamnare, intră în vigoare o lege penală mai f avorabilă, sub aspectul condițiilor de acordare a liberăriicondiționate, regimului de executare a sancțiunii, intervenirii reabilitării etc., legea penală nouă mai blândătrebuie să se aplice, cu excepția situației în care legiuitorul îi limitează ipotezele de incidență.

Dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă (mitior lex)

În f ine, o ult imă condiție pentru incidența art. 5 din NCP presupune ca, dintre legile penale succesive, unasă f ie mai favorabilă.

D. Care sunt criteriile de stabilire a legii penale mai blânde

În cazul în care de la săvârşirea inf racţiunii până la judecarea def init ivă a cauzei au intervenit una sau maimulte legi penale, dacă dispozițiile acestora dif eră în cazul dedus spre soluționare, se aplică legea maif avorabilă.

Opiniile exprimate în literatură ref eritoare la criteriile utilizate pentru identif icarea legii penale mai blândesunt dif erite, deoarece legea nu le menționează.

Unii autori apreciază că stabilirea legii penale mai f avorabile trebuie să se f acă ţinând seama de condiţiile deincriminare, condiţiile de atragere a răspunderii penale şi condițiile de sancţionare[19]. Alţ i autori propunnumai criteriul dif erenţelor între pedepsele prevăzute de legile succesive[20].

Credem că cea de-a doua opinie nu poate f i primită, întrucât criteriul mitior poena nu acoperă toateipotezele de legi penale mai f avorabile[21].

În ceea ce ne privește, considerăm că la criteriile de mai sus trebuie adăugat încă unul – criteriul privindef ectele sau consecințele condamnării.

Față de cele arătate în cele ce preced, apreciem că identif icarea legii penale mai f avorabile se f ace dinperspectiva a 4 criterii: condițiile de incriminare; cerințele privind tragerea la răspundere penală; condițiile desancționare; consecințele condamnării.

Criteriul condiţiilor de incriminare

Un prim criteriu este cel al condiţiilor de incriminare. Spre exemplu, va f i mai f avorabilă legea penală carepermite încadrarea f aptei într-o modalitate sau variantă mai puţin periculoasă. De asemenea, în cadrulacestui criteriu vor f i analizate și situațiile în care se pune problema incidenței unei cauze justif icative sau aunei cauze de neimputabilitate prevăzute de legea penală nouă.

Criteriul condițiilor privind tragerea la răspundere penală presupune compararea legilor succesive prinverif icarea modului de incidenţă a răspunderii penale (existența sau inexistenţa unor cauze careexclud răspunderea penală)

Criteriul sancțiunilor de drept penal

Legea penală mai f avorabilă este cea care prevede posibilitatea aplicării unei sancţiuni mai blânde, avându-se în vedere natura sancţiunilor şi limitele acestora.

Astf el, sunt mai blânde măsurile educative sau de siguranţă comparativ cu pedepsele. Sunt mai f avorabilepedepsele principale neprivative de libertate f aţă de cele privative de libertate. Detenţiunea pe viaţă este maiaspră decât pedeapsa cu închisoarea sau pedeapsa cu amenda.

Este mai f avorabilă legea care nu prevede posibilitatea aplicării, alături de pedepsele principale (dacăacestea sunt identice), a altor sancţiuni de drept penal (de pildă, pedepse complementare sau măsuri desiguranţă).

Cât priveşte pedepsele accesorii, acestea urmează soarta pedepselor principale (accesorium sequiturprincipalem). Faptul că unele pedepse sau sancţiuni au denumiri dif erite în legile penale succesive (de pildă,amendă şi zile-amendă) nu are nici o inf luenţă asupra caracterului legii penale, deoarece în asemenea cazuripracticianul se va orienta după limitele sancţiunilor, iar nu după denumirea acestora.

Dacă sancţiunile au acelaşi minim special, dar maximul special este dif erit, este mai f avorabilă legea careprevede un maxim special mai redus. Dacă maximul este identic, însă minimul este dif erit, va f i mai blândălegea care are limita minimă a sancţiunii mai redusă. Când legile succesive prevăd limite asimetrice alesancţiunilor (de exemplu, închisoarea de la 3 la 5 ani şi de la 2 la 7 ani), va f i mai f avorabilă legea careprevede un maxim mai mic, dacă judecătorul orientează sancţiunea spre maxim, iar dacă judecătorulurmează să dozeze sancţiunea spre minimul acesteia, va f i mai f avorabilă legea care prevede minimulspecial mai redus. În cazul prevederii unor sancţiuni alternative , judecătorul trebuie mai întâi să se f ixezeasupra naturii sancţiunii, după care, aplicând criteriile de mai sus, va stabili legea penală mai blândă[22].

Pentru stabilirea corectă a legii penale mai f avorabile vor f i luate în considerare şi cauzele de atenuaresau de agravare a pedepsei, precum şi modalităţile de individualizare a executării pedepsei.

În ipoteza în care pedepsele principale sunt de aceeaşi natură şi au aceleaşi limite speciale , va f i maiblândă legea care prevede pedepsele complementare sau accesorii mai blânde sau care nu prevedeasemenea sancţiuni.

Criteriul consecințelor condamnării

Am inclus criteriul privitor la consecințele condamnării printre criteriile utilizate la identif icarea legii penale maif avorabile având în vedere că intrarea în vigoare a legii penale mai f avorabile poate avea loc dupărămânerea def init ivă a hotărârii de condamnare, respectiv în t impul executării sancțiunii sau dupăexecutarea acesteia, dar înainte de intervenirea reabilitării.

E. Accepțiunea expresiei lex tertia

În doctrină, ref eritor la aplicarea legii penale mai f avorabile, sunt susținute două puncte de vedereprincipale[23]:- aplicarea globală a legii penale mai f avorabile[24];- aplicarea legii penale mai f avorabile în raport de instituții penale autonome[25].

În teoria de specialitate, de regulă, este f ăcută precizarea potrivit căreia atunci când stabilește aplicarealegii penale mai f avorabile, organul judiciar trebuie să aleagă numai una dintre legile penale succesive, înintegralitate[26].

Literatura juridică penală nu def inește, însă, în mod unitar expresia lex tertia[27]. În concepția restrictivă, seapreciază că, după determinarea legii penale mai f avorabile în privința încadrării juridice, această legeurmează să se aplice și ref eritor la alte instituții de drept penal, chiar dacă sunt instituții juridiceautonome[28].

Potrivit altei concepții, se consideră că interdicția creării unei a treia legi privește numai combinarea normelorcare nu se pot aplica independent[29]. Conf orm acestui punct de vedere, aplicarea legii penale maifavorabile presupune raportarea la f iecare instituție juridică penală incidentă, care se poate aplica înmod autonom (încadrarea juridică, recidiva, concursul de inf racțiunii, pluralitatea de inf ractori etc.)[30].

Pe de altă parte, în considerentele Deciziei nr. 8/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,Secțiile Unite, se precizează: „în cazul în care de la săvârșirea inf racțiunii până la judecarea def init ivă acauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai f avorabilă, adică în ansamblul ei,iar nu doar anumite dispoziții mai f avorabile rezultate din combinarea prevederilor mai multor legi succesive”.

Înainte de a exprima propriul punct de vedere, menționăm f aptul că, potrivit def iniției legale, legea penalăeste o „dispoziție cu caracter penal cuprinsă în legi organice sau ordonanțe de urgență…” (art. 172C. pen.).

Pe de altă parte, considerăm că se impune excluderea de plano a oricărei posibilități de combinare(asamblare) a elementelor normelor penale (dispoziție, ipoteză și sancțiune). Inadmisibilitatea asamblăriielementelor nomelor juridice mai favorabile , cuprinse în legile penale succesive, opreşte organul judiciarsă creeze norme noi, care nu se găsesc în nici una din legile penale succesive. Altf el spus, practicianul nupoate crea o lege nouă, deoarece el ar exercita un atribut care nu- i aparţine.

În contextul instituţiei aplicării legii penale mai f avorabile, termenul lege penală trebuie avut în vedere însensul de normă de drept penal. Această accepţiune este dedusă din prevederile art. 5 și art. 172 din NCP,precum și din întreaga economie a normelor penale ref eritoare la aplicarea legii penale mai f avorabile,inclusiv din dispozițiile Legii nr. 187/2012[31].

Organul judiciar va putea aplica norme penale din cuprinsul mai multor legi penale succesive, dacă estevorba despre dispoziții care reglementează instituţii penale ce se pot aplica în mod independent(autonom). De pildă, regulile f ormelor pluralităţii de inf racţiuni au autonomie comparativ cu cele privindlimitele sancțiunilor, astf el că judecătorul poate încadra f apta în baza unei legi, care are limite de pedeapsămai blânde, iar regulile pluralităţii de inf racţiuni să le aplice din altă lege. În practica judiciară, regulileconcursului de inf racţiuni au f ost aplicate independent f aţă de cele ref eritoare la incriminarea f aptei,ajungându-se la situaţia de a se aplica norme penale din două legi, f ără a f i af ectată regula inadmisibilităţiicreării unei a treia legi (lex tertia)[32].

Dintre cele două concepții privitoare la aplicarea legii penale mai blânde, pref erința noastră se îndreaptăspre sistemul aplicării legii penale mai favorabile, în funcție de instituții penale autonome , deoarecesoluția aplicării globale este una excesivă și nelegală, care poate determina situații inacceptabile[33]. Dealtf el, așa cum s-a arătat în doctrină, NCP a f ost construit „pornindu-se de la principiul aplicării legii penalemai f avorabile pe instituții autonome și o opțiune ulterioară a legiuitorului pentru aplicarea globală a legiipenale mai f avorabile ar putea strica echilibrul acestui Cod”[34]. Această concepție a legiuitorului rezultă diansamblul dispozițiilor privind aplicarea legii penale în t imp. Astf el, conf orm art. 10 din Legea nr. 187/2012:„Tratamentul sancţionator al pluralităţii de inf racţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin unadintre inf racţiunile din structura pluralităţii a f ost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalteinfracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai f avorabilă”.

Din aceste prevederi, precum și din altele[35], rezultă că legiuitorul, în materia regulii mitior lex, a adoptatconcepția aplicării autonome a instituțiilor de drept penal.

În concluzie, analizând dispozițiile legale incidente, apreciem că, în caz de situații tranzitorii, legeapenală mai favorabilă urmează a f i stabilită în raport de f iecare instituție cu aplicabilitateautonomă, începând cu încadrarea juridică a faptei.

După alegerea legii penale, în f uncție de dispozițiile căreia urmează a f i stabilite limitele sancțiunilor, se voraplica instituțiile unității și pluralității de inf racțiuni, a cauzelor care înlătură răspunderea penală etc., dupăcum vom preciza mai jos.

Examinând legislaţia penală, observăm că alegerea legii penale mai f avorabile este uneori mai dif icilă,deoarece legile penale succesive cuprind adesea atât norme penale mai blânde, cât şi norme penaledef avorabile inf ractorului.

În principiu, legea mai f avorabilă va trebui să f ie stabilită prin f olosirea tuturor criteriilor analizate maisus şi în raport de f iecare speţă dedusă spre soluţionare, luându-se în considerare dispoziţ iile ref eritoarela f ormele inf racţiunii, săvârşirea inf racţiunii de către mai multe persoane, pluralitatea de inf racțiuni, cauzelecare înlătură răspunderea penală, cauzele care imprimă f aptei un grad de pericol social dif erit de cel mediuabstract sau f ăptuitorului o periculozitate socială specială etc[36].

F. Aplicarea regulii mitior lex în funcție de instituții juridice

Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul concursului de infracțiuni, recidivei, pluralității intermediareși infracțiunii continuate

Dacă o persoană este judecată pentru săvârșirea a două sau mai multor inf racțiuni concurente, judecătorulva stabili în primul rând care este legea penală mai f avorabilă în raport de f iecare inf racţiune ce alcătuieştepluralitatea, iar ulterior va aplica regulile specif ice concursului de inf racţiuni prevăzute de legea maif avorabilă. Soluţia este similară şi în ceea ce privește celelalte f orme de pluralitate de inf racţiuni (recidivă șipluralitate intermediară)[37].

Pentru exemplif icare, să presupunem că, înainte de intrarea în vigoare a NCP, o persoană a comis oinf racțiune de f urt simplu și o inf racțiune de omor calif icat (cu premeditare). În prima etapă a operațiunii destabilire a legii penale mai f avorabile are loc determinarea aplicării legii penale mai blânde în ceea ce priveșteinf racțiunea de f urt, iar în etapa a doua are loc determinarea legii penale mai f avorabile sub aspectulinf racțiunii de omor. Comparând legile succesive, observăm că legea mai f avorabilă, în cazul f urtului simplueste NCP, iar în ipoteza omorului cu premeditare este Codul penal din 1969. După stabilirea pedepseloraf erente f iecăreia dintre cele două inf racțiuni (să presupunem că instanța a stabiliit 18 ani închisoare pentruomor și 1 an închisoare pentru f urt), se va trece la etapa a doua: alegerea legii penale mai f avorabile pentruaplicarea tratamentului penal specif ic pluralității inf racționale sub f orma concursului de inf racțiuni. Legeapenală aplicabilă se va determina, de la caz la caz, în f uncție de împrejurarea dacă judecătorul intenționeazăsau nu să aplice un spor. Dacă nu dorește să aplice un spor sau dacă sporul pe care intenționează să- laplice este inf erior sporului de o treime, legea mai f avorabilă este legea veche. În caz contrar, legea maif avorabilă este legea nouă, care limitează sporul la o treime din pedeapsa ce nu se execută (4 luni,comparativ cu urcarea până la maximul special, cu posibilitatea unui spor de până la 5 ani peste maxim).

Dacă cel puțin una dintre inf racțiuni a f ost comisă sub legea nouă, în conf ormitate cu prevederile art. 10 dinLegea nr. 187/2012, tratamentul sancţionator al pluralităţii de inf racţiuni se aplică potrivit legii noi atuncicând cel puţin una dintre inf racţiunile din structura pluralităţii a f ost comisă sub legea nouă, chiar dacăpentru celelalte inf racţiuni pedeapsa a f ost stabilită potrivit legii vechi, mai f avorabilă.

Dincolo de argumentele de text, menționate mai sus, considerăm că teza aprecierii globale a legii penale maif avorabile este, dacă nu imposibil, cel puțin extrem de greu de aplicat. Un simplu exercițiu de imaginație esteedif icator în acest sens. Mai mult, așa cum am văzut, art. 10 din Legea nr. 187/2012 consacră implicit tezaaplicării legii penale mai f avorabile în f uncție de instituții autonome. Într-adevăr, interpretând per a contrariodispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012, se desprinde concluzia potrivit căreia tratamentul sancţionator alpluralităţii de inf racţiuni se poate aplica potrivit Codului penal din 1969 sau NCP, atunci când toateinf racţiunile din structura pluralităţii au f ost comise sub imperiul Codului penal din 1969.

Menționăm că pluralitatea intermediară urmează regulile concursului de inf racțiuni, deoarece tratamentulpenal aplicabil acestei f orme a pluralității de inf racțiuni este împrumutat de la instituția concursului deinf racțiuni.

Dacă pluralitatea de inf racțiuni îmbracă haina recidivei postcondamnatorii, după ce se va stabili căsuntem în prezența unei atare pluralități inf racționale, se va compara sistemul sancționator al recidivei,existent în Codul penal din 1969, cu cel reglementat de NCP.

Așadar, în f uncție de orientarea judecătorului, în ceea ce privește sporul, acesta va stabili legea penală maif avorabilă, de la caz la caz. Este posibilă și situația în care, judecătorul va opta între tratamentul aplicabilrecidivei, conf orm reglementării vechi (spor f acultativ) și cel aplicabil pluralității intermediare (dacă existărecidivă numai potrivit Codului din 1969, în t imp ce în raport de prevederile NCP sunt realizate condițiilepluralității intermediare).

Dacă sunt îndeplinite condițiile ref eritoare la recidiva postexecutorie, prevăzute de ambele coduri,judecătorul va stabili in concreto legea penală mai f avorabilă, în f uncție de datele și împrejurările cauzei. Într-adevăr, dacă instanța intenționează să aplice o pedeapsă spre maxim, legea mai f avorabilă este f ie legeanouă (dacă maximul este de cel mult 20 ani), deoarece limitele speciale se majorează cu jumătate, f ie Codulpenal din 1969 (dacă maximul este sub 20 de ani), întrucât la maximul special se poate adăuga un spor depână la 10 ani.

În ceea ce privește infracțiunea continuată, legea penală mai f avorabilă se determină în două etape. Primaetapă vizează alegerea legii în f uncție de limitele de pedeapsă (încadrarea juridică), iar a două etapă seref eră la condițiile de existență și tratamentul penal aplicabil, care sunt analizate împreună[38].

Examinând comparativ dispozițiile din cele două coduri, constatăm că NCP este, de regulă, legea penală maiaspră, cu excepția situației în care există o singură persoană vătămată, când prevederile NCP sunt maiblânde. NCP este, în principiu, legea penală mai severă, deoarece, în toate situațiile în care există mai multepersoane vătămate, se aplică regimul sancționator al concursului de inf racțiuni, care este mult mai asprudecât cel aplicabil inf racțiunii continuate.

Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul faptei care nu prezintă gradul de pericol social al uneiinfracțiuni

Deși nu au un corespondent similar în NCP, prevederile art. 181 C. pen. vor putea f i aplicate și după ieșireadin vigoare a Codului penal din 1969 f aptelor comise anterior datei de 1 f ebruarie 2014, în baza art. 19 dinLegea nr. 255/2013[39].

Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul circumstanțelor, cauzelor speciale de modificare apedepsei sau stărilor de atenuare a răspunderii penale

Așa cum s-a arătat în doctrină, stabilirea limitelor pedepsei și efectelor circumstanțelor atenuantesau agravante se face global, dar în concret, prin luarea în considerare împreună a limitelor de pedeapsăși a ef ectelor circumstanțelor atenuante sau agravante, după caz[40]. Spre exemplu, dacă NCP prevedelimite de pedeapsă mai reduse, dar prin raportare la ef ectele circumstanțelor pedeapsa are limite mai maridecât Codul penal din 1969, urmează să se aplice acest cod penal.

Cauzele speciale de modificare (reducere sau sporire) a pedepselor țin de încadrarea juridică a f aptei,astf el că vor f i analizate în contextul încadrării juridice a f aptei. Spre exemplu, abuzul în serviciu, deși învarianta simplă prevăzută de Codul penal din 1969 este sancționat mai blând, dacă a produs consecințedeosebit de grave este sancționat mai mai puțin sever de NCP.

La f el se procedează și în privința cauzelor speciale de reducere a pedepsei. De pildă, în cazul inf racțiunii dedelapidare când este ef ectuată operațiunea de alegere a legii penale mai f avorabile vor f i avute în vedere șidispozițiile art. 308 din NCP.

În ceea ce privește tentativa, soluția pe care o avansăm este aceea că, f iind o instituție autonomă f ață deîncadrarea juridică, va f i analizată în mod independent față de legea în baza căreia s-a făcutîncadrarea juridică[41].

Aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește modalitățile de individualizare a pedepsei

În ceea ce privește suspendarea condiționată a executării pedepsei, modalitate de individualizare f ărăcorespondent în noul Cod penal, indif erent cu care dintre instituțiile menite să o înlocuiască ar f i comparată(renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei etc.), se poate trage concluzia că dispozițiiledin NCP sunt mai severe decât cele cuprinse în Codul penal din 1969[42].

Dacă discutăm despre suspendarea executării pedepsei sub supraveghere , analizând comparativdispozițiile corespondente din legile penale succesive, putem conchide că, de asemenea, Codul penal din1969 este legea mai blândă, deoarece nu prevede obligația prestării unei munci în f olosul comunității[43].

Dacă sunt comparate dispozițiile care reglementează executarea pedepsei la locul de muncă, cuexcepția situației în care potrivit NCP pedeapsa urmează a f i executată într-un loc de detenție, Codul penaldin 1969 este legea penală mai blândă.

Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul măsurilor educative și măsurilor de siguranță

În ceea ce privește regimul sancționator aplicabil minorilor este de observat că NCP nu reglementeazăpedepse, ca alternative la măsurile educative, aspect care pare a susține teza că dispozițiile noi suntîntotdeuana mai f avorabile. Cu toate acestea, însă, considerăm că instanța trebuie să stabilească inconcreto, în f iecare caz în parte, care este legea penală mai f avorabilă.

În aplicarea dispoziţ iilor ref eritoare la legea penală mai f avorabilă, intervenită în cursul procesului, opedeapsă cu suspendarea executării, aplicabilă potrivit Codului penal din 1969, este considerată maif avorabilă decât o măsură educativă privativă de libertate prevăzută de Codul penal. De asemenea, trebuieobservate și dispozițiile art. 18-22 din Legea nr. 187/2012.

Astf el, potrivit art. 18 din Legea nr. 187/2012, măsura educativă a libertăţii supravegheate pronunţată înbaza Codului penal din 1969 se execută potrivit dispoziţ iilor acestuia. Dacă măsura prevăzută mai sus serevocă după intrarea în vigoare a NCP din altă cauză decât comiterea unei inf racţiuni, libertateasupravegheată se înlocuieşte cu internarea într-un centru educativ pe o perioadă de un an. În cazul revocăriilibertăţii supravegheate datorită săvârşirii unei noi inf racţiuni, instanţa va dispune, ţ inând seama degravitatea inf racţiunii comise, o măsură educativă privativă de libertate prevăzută de NCP.

Conf orm art. 19 din Legea nr. 187/2012, măsura educativă a internării într-un centru de reeducare dispusă înbaza Codului penal din 1969 se înlocuieşte cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe odurată egală cu timpul rămas din momentul rămânerii def init ivă a hotărârii prin care s-a luat măsura internăriiîn centrul de reeducare şi până la majoratul celui în cauză, dar nu mai mult de 3 ani. Perioada executată dinmăsura educativă a internării în centrul de reeducare, precum şi durata reţinerii şi arestării preventive seconsideră ca parte executată din durata măsurii educative a internării în centrul educativ. În cazul în care,potrivit Codului penal din 1969, s-a dispus prelungirea duratei măsurii educative a internării într-un centru dereeducare, măsura se va executa într-un centru educativ.

În conf ormitate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 187/2012, pedeapsa amenzii executabilă, aplicată pentruinf racţiuni comise în t impul minorităţii în baza Codului penal din 1969 şi neexecutată în tot sau în parte pânăla intrarea în vigoare a NCP, se înlocuieşte cu măsura educativă a consemnării la sf ârşit de săptămână,ţinând seama şi de partea care a f ost executată din amendă.

În temeiul art. 21 din Legea nr. 187/2012, pedeapsa închisorii executabilă, aplicată în baza Codului penal din1969 pentru inf racţiuni comise în t impul minorităţii, se înlocuieşte cu măsura educativă a internării într-uncentru de detenţie pe o perioadă egală cu durata pedepsei închisorii. Pedeapsa închisorii care depăşeşte 20de ani, aplicată pentru inf racţiuni comise în t impul minorităţii, se va înlocui cu internarea într-un centru dedetenţie pe o perioadă de 15 ani. În cazul pluralităţii de inf racţiuni, înlocuirea prevăzută mai sus se f ace cuprivire la pedeapsa rezultantă. Partea executată din pedeapsa închisorii, precum şi durata reţinerii şiarestării preventive se consideră ca parte executată din durata măsurii educative a internării în centrul dedetenţie.

Măsura suspendării executării pedepselor aplicate în baza Codului penal din 1969 pentru inf racţiuni comiseîn timpul minorităţii se menţine şi după intrarea în vigoare a NCP[44].

Sub aspectul determinării măsurilor de siguranță mai blânde , în privința unora dintre acestea Codul penaldin 1969 este legea mai f avorabilă (de pildă, cu privire la obligarea la tratament medical și internareamedicală), în t imp ce ref eritor la alte măsuri NCP este legea mai blândă (de pildă, în materia expulzării).

Aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește cauzele care înlătură răspunderea penală.

Pornind de la concepția specif ică dreptului penal român, conf orm căreia normele care reglementeazăprescripția răspunderii penale sunt norme de drept substanțial (material), susținem f ără rezerve punctulde vedere potrivit căruia aceste norme se vor supune regulii mitior lex[45].

Așadar, durata teremenelor de prescripție a răspunderii penale va f i determinată potrivit dispozițiilor legiipenale mai f avorabile, urmând să se aplice normele care reglementează termenele de prescripție maiscurte.

Dacă, potrivit uneia dintre legile penale succesive, termenul de prescripție a răspunderii penale este împlinit,rămâne f ără relevanță împrejurarea că sub aspectul sancțiunilor legea mai f avorabilă este alta.

Sunt norme de drept substanțial și urmează să se supună regulii mitior lex toate dispozițiile carereglementează instituția prescripției răspunderii penale, indif erent că privesc durata teremenelor,suspendarea cursului acesteia sau întreruperea, deoarece în caz de incidență aceste norme penale suntsusceptibile să excludă posibilitatea angajării răspunderii penale[46].

De altf el, așa cum s-a arătat în doctrină, orice condiție care privește răspunderea penală trebuie să f ieprevizibilă la momentul comiterii inf racțiunii[47]. Bineînțeles că, actele de întrerupere sau cazurile ef ective desuspendare vor f i guvernate de regula aplicării imediate a legii procesuale penale, deoarece nu au natură dedrept material.

Ref eritor la prescripția specială, considerăm că și aceasta este guvernată de regula mitior lex, astf el că,începând cu momentul săvârșirii inf racțiunii, se aplică oricare dintre legile penale succesive, dacă este maif avorabilă. Spre exemplu, dacă o inf racțiune a f ost comisă sub imperiul reglementării care stabilea că duratatermenelor de prescripție specială se împlinește, dacă acestea au curs o dată plus jumătate din termenulaplicabil, termenul în ipoteza acestei inf racțiuni se va socoti în conf ormitate cu legea din momentul săvârșiriiinf racțiunii.

Așadar, orice modif icare a dispozițiilor privind prescripția răspunderii penale, care reglementează în moddef avorabil materia acestei cauze de înlăturare a răspunderii penale (de pildă, majorarea durateiteremenelor), nu poate f i incidentă în ceea ce privește inf racțiunile comise anterior modif icărilor respective.Acceptarea tezei contrare ar conduce la înf rângerea principiului neretroactivității legii, stabilit de art. 15 dinlegea f undamentală. Într-adevăr, singurele legi care pot retroactiva sunt legile penale și celecontravenționale mai f avorabile.

În acest sens este și Curtea Constituțională (Decizia nr. 1092/2012), care a statuat că: „termenul deprescriptie specială prevăzut de legea nouă (termen mai mare decât termenul def init de legea veche – s.n.)este constituțonal în măsura în care se aplică numai f aptelor săvârșite sub imperiul noii soluții legislative”.

În literatura de specialitate, în mod judicios, s-a arătat că: „Prin prelungirea termenului de prescripție (…) areloc amplif icare temporală a dreptului statului de a pedepsi. Or, una dintre rațiunile principiuluineretroactivității este tocmai punerea la adăpost a cetățeanului f ață de o extindere a acestui dreptulterioară ”[48].

Cea mai dif icilă întrebare este, însă, următoarea: În condițiile NCP are autonomie instituția prescripțieirăspunderii penale f ață de limitele sancțiunilor penale? În prima opinie, exprimată în doctrină cu privire laaceastă problemă de drept, este susținută, cu argumente convingătoare, teza autonomiei celor douăinstituții de drept penal (inf racțiunea și prescripția răspunderii penale)[49]. Subscriem la această opinie șiapreciem că, la f el ca în cazul celorlalte instituții juridice autonome, operațiunea de aplicare a legii penale maif avorabile se ef ectuează în doi t impi. Întâi, dintre legile penale succesive va f i determinată legea maif avorabilă sub aspectul sancțiunilor, iar apoi se va repeta activitatea stabilire a legii penale mai f avorabile înceea ce privește prescripția răspunderii penale. Procedând în maniera indicată în cele ce preced, judecătorulva putea aplica sub toate aspectele legea penală din momentul săvârșirii inf racțiunii (dacă este maif avorabilă atât în ceea ce privește sancțiunile, cât și ref eritor la prescripție), va stabili incidența legii penalenoi sub ambele aspecte sau poate aplica legi dif erite, după caz.

Pentru a argumenta soluția aplicării legii penale mai f avorabile, în două etape, în f uncție de instituțiiautonome, în doctrină este dată ca exemplu comiterea unei inf racțiuni de lipsire de libertate în mod ilegalînainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal[50]. În concret, într-o asemenea ipoteză, mai întâi va f istabilită legea penală în ceea ce privește sancțiunile aplicabile, adică NCP[51], iar ulterior legea penală maiblândă sub aspectul instituției prescripției răspunderii penale, respectiv Codul penal din 1969[52]. La f el staulucrurile, de pildă, și în ceea ce privește traf icul sau cumpărarea de inf luență[53].

Comparând legile penale succesive, constatăm că NCP aduce mai multe modif icări în materia plângeriipenale prealabile , astf el că se pune problema aplicării legii penale mai f avorabile. La f el ca normele penalecare reglementează prescripția răspunderii penale, dipozițiile privind instituția plângerii prealabile f ac partedin dreptul penal substanțial, ceea ce înseamnă că vor trece prin f iltrul regulii mitior lex.

Noul Cod penal reglementează relativ dif erit împăcarea – cauză care înlătură răspunderea penală – comparativ cu modul de reglementare existent în Codul penal din 1969. Fiind o instituție juridică de dreptmaterial, în caz de succesiune de legi penale, dispozițiile privind împăcarea se vor aplica în conf ormitate curegula mitior lex.

Deși, amnistia este o instituție juridică relativ rar întâlnită în practică, dacă legiuitorul înțelege să oreglementeze, având natură substanțială, va f i cârmuită de regula mitior lex.

Aplicarea legii penale mai favorabile în ipoteza cauzelor care înlătură (prescripția executării pedepseisau grațiere) sau modifică executarea pedepsei ori consecințele condamnării

Legea mai f avorabilă, în materia cauzelor care înlătură sau modif ică executarea pedepsei ori ef ectelecondamnării, se stabileşte ţinând seama de toate legile care s-au succedat începând cu data săvârşiriiinf racţiunii și până în momentul aplicării legii.

IV. Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definit ivă a cauzei

A. Aspecte introductive

Potrivit art. 6 din noul Cod penal: „(1) Când după rămânerea def init ivă a hotărârii de condamnare şi până laexecutarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă maiuşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru inf racţiuneasăvârşită, se reduce la acest maxim.(2) Dacă după rămânerea def init ivă a hotărârii de condamnare la detenţiune pe viaţă şi până la executareaei a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi f aptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detenţiunii peviaţă se înlocuieşte cu maximul închisorii prevăzut pentru acea inf racţiune.(3) Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cuamenda, f ără a se putea depăşi maximul special prevăzut în legea nouă. Ţ inându-se seama de parteaexecutată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.(4) Măsurile educative neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care aucorespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta, dacă este maif avorabilă.(5) Când legea nouă este mai f avorabilă în condiţiile alin. (1)-(4), pedepsele complementare şi măsurile desiguranţă neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent înlegea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta.(6) Dacă legea nouă este mai f avorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor desiguranţă, acestea se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de legea nouă.(7) Când o dispoziţ ie din legea nouă se ref eră la pedepse def init iv aplicate, se ţine seama, în cazulpedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivitdispoziţ iilor alin. (1)-(6)”.

De la început se impune precizarea potrivit căreia NCP prevede aplicarea legii penale mai f avorabile, înprivinţa condamnărilor def init ive, numai în modalitatea obligatorie şi numai în ipoteza în care legeanouă prevede o pedeapsă principală mai blândă ca natură ori cuantum.

B. Condiții de incidență

Condiţiile aplicării legii penale mai f avorabile după judecarea def init ivă a cauzei sunt: existenţa unei hotărâridef init ive de condamnare; după rămânerea def init ivă a hotărârii de condamnare şi până la executareacompletă a sancţiunii a intervenit o lege penală nouă; sancţiunile prevăzute de legea nouă sunt mai blândedecât cele aplicate sau luate în baza legii vechi.

C. Cazuri

Legea nouă prevede limite speciale mai reduse decât cele ale pedepselor aplicate

Când după rămânerea def init ivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepseiînchisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacădepăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru inf racţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.

Aplicarea legii penale mai f avorabile, în această ipoteză, este obligatorie şi se ref eră exclusiv la pedeapsaînchisorii şi pedeapsa amenzii. În ceea ce priveşte pedeapsa închisorii, dacă este îndeplinită cerinţa privindlimita maximului pedepsei, noua lege poate prevedea alternativ sau cumulat cu pedeapsa închisorii şipedeapsa amenzii. Dacă, însă, pedeapsa închisorii din noua lege este prevăzută alternativ cu pedeapsadetenţiunii pe viaţă, ipoteza legală nu poate f i reţinută, deoarece expresia „lege care prevede o pedeapsămai uşoară” are în vedere pedeapsa cea mai grea pe care o riscă f ăptuitorul.

Legea nouă prevede pedeapsa închisorii, iar pedeapsa aplicată în temeiul legii vechi este detenţiuneape viaţă

Când după rămânerea def init ivă a hotărârii de condamnare la detenţiune pe viaţă şi până la executarea ei aintervenit o lege care prevede pentru aceeaşi f aptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detenţiunii peviaţă se înlocuieşte cu maximul închisorii prevăzut pentru acea inf racţiune.

Faţă de cele de mai sus, la prima vedere s-ar putea spune că, dacă legea nouă prevede pedeapsa închisoriialternativ cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cu pedeapsa amenzii, condiţia legală nu este îndeplinită.Evident că, în ceea ce priveşte prima ipoteză, nu punem în discuţie soluţia care se desprinde dininterpretarea literală, dar în ceea ce priveşte cea de-a două ipoteză, când legea nouă prevede pedeapsaînchisorii alternativ cu amenda, apreciem că cerinţa legală trebuie socotită îndeplinită a fortiori şi într-unasemenea caz. Aceeaşi rezolvare trebuie să primească şi ipoteza în care legea nouă ar prevedea exclusivpedeapsa amenzii.

Legea nouă prevede pedeapsa închisorii, iar pedeapsa aplicată în temeiul legii vechi este numaiamenda

Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cuamenda, f ără a se putea depăşi maximul special prevăzut în legea nouă. Ţ inându-se seama de parteaexecutată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.

Luarea măsurilor educative

Măsurile educative neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care aucorespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta, dacă este maif avorabilă, cu observarea condiţiilor stabilite în Legea de punere în aplicare a Codului penal.

Luarea măsurilor educative şi aplicarea pedepselor complementare

Când legea nouă este mai f avorabilă, în condiţiile stabilite la lit . a)-d), pedepsele complementare şi măsurilede siguranţă neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent înlegea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta.

Lege mai favorabilă exclusiv sub aspectul pedepselor complementare sau al măsurilor de siguranţă

Dacă legea nouă este mai f avorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor desiguranţă, acestea se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de legea nouă.

Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor executate

Când o dispoziţ ie din legea nouă se ref eră la pedepse def init iv aplicate, se ţine seama, în în ceea cepriveşte pedepsele executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuităpotrivit celor stabilite mai sus.

D. Analiza unor situații în care se pune problema aplicării legii penale mai favorabile, în temeiul art .6 din NCP

Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul concursului de infracțiuni

Având în vedere conținutul art. 6 alin. (1)-(3) din NCP, apare ca legit imă întrebarea: Care este modalitateaîn care se va aplica legea penală mai favorabilă în ceea ce privește concursul de infracțiuni?

Într-o opinie, se arată că mecanismul de stabilire a legii penale mai f avorabile presupune două etape: etapaverif icării pedepselor stabilite pentru inf racțiunile concurente; etapa verif icării dacă, în raport de dispozițiileart. 39 din noul Cod penal, pedeapsa rezultantă depășește limita maximă la care se poate ajunge conf ormacestor prevederi[54]. În situația în care, constatând că limitele de pedeapsă prevăzute de legea nouă suntinf erioare pedepsei aplicate, după ce instanța a aplicat tratamentul sancționator în conf ormitate cudispozițiile din NCP, reducând pedepsele la maximul reglementat de acest cod penal, va verif ica dacărezultanta se încadrează sau nu în maximul la care se poate ajunge potrivit legii noi. Dacă pedeapsarezultantă nu depășește limita superioară prevăzută de legea nouă (pedeapsa cea mai grea, plus o treimedin f iecare pedeapsă ce nu se execută), nu va avea loc nicio reducere a pedepsei rezultante aplicate înconf ormitate cu legea veche, deoarece se apreciază că rațiunea reglementării cuprinse în art. 6 din NCP nueste aceea de a- l pune pe condamnatul def init iv în aceeași situație cu persoanele în privința cărora nu af ost pronunțată o hotărâre def init ivă de condamnare[55].

Să luăm un exemplu, o persoană a f ost condamnată pentru comiterea a două inf racțiuni, la o pedeapsărezultantă de 8 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea a două inf racțiuni concurente, f urt calif icat șiînșelăciune. Pentru inf racțiunea de f urt calif icat, încadrabil în prevederile art. 229 alin. (2) din NCP, instanțastabilise pedeapsa de 8 ani închisoare, iar pentru inf racțiunea de înșelăciune, încadrabilă în dispozițiile art.244 alin. (2) din același cod penal, instanța stabilise 6 ani închisoare, după care la pedeapsa cea mai grea(de 8 ani închisoare) a aplicat un spor de 3 luni închisoare. În aplicarea art. 6 din NCP, în prima etapă instanțava reduce pedepsele la maximul prevăzut de legea nouă, respectiv va reduce pedeapsa de 8 ani la 7, ani deînchisoare, iar pedeapsa de 6 ani la pedeapsa de 5 ani închisoare. Într-un asemenea caz, se apreciază căpedeapsa rezultantă nu va putea f i scăzută, deoarece se încadrează în prevederile NCP (pedeapsa cea maigrea, plus o treime din pedeapsa neexecuată). Dacă, în același exemplu, presupunem că pedeapsarezultantă este de 10 ani închisoare, aceasta se va reduce până la 7 ani închisoare, plus o treime dinpedeapsa de 5 ani (pedeapsă care nu se execută).

În ceea ce ne privește, apreciem că aplicarea legii penale mai favorabile trebuie să se facă la fel ca însituația în care succesiunea de legi penale are loc înainte de rămânerea definit ivă a hotărârii decondamnare , deoarece art. 6 din NCP nu cuprinde nicio o mențiune pe baza căreia să se poată trageconcluzia că legea penală mai f avorabilă de determină în mod dif erit, comparativ cu ipoteza aplicării legiipenale înainte de rămânerea def init ivă a hotărârii de condamnare.

Dimpotrivă, art. 6 din NCP are un conținut care susține teza noastră. Astf el, potrivit art. 6 alin. (1) din acestcod: „Când după rămânerea def init ivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepseiînchisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacădepăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce laacest maxim (s.n. – M.A.H.)”.

Din aceste dispoziții reiese că art. 6 alin. (1), citat mai sus, are în vedere maximul special prevăzut delegea nouă în ceea ce privește infracțiunea săvârșită sau cu privire la una dintre infracțiunilesăvârșite (dacă există pluralitate de inf racțiuni), iar nu pedeapsa rezultantă[56].

În prima etapă, legea obligă organul judiciar să analizeze f iecare dintre pedepsele stabilite pentruinf racțiunile concurente. Dacă, după această analiză, organul judiciar constată că sunt pedepse al cărorcuantum depășește maximul prevăzut de legea nouă, acesta va reduce pedepsele respective la maximul dinlegea nouă. Ulterior, f ață de împrejurarea că tratamentul penal aplicabil concursului de inf racțiuni areautonomie în raport de încadrarea juridică a f aptelor, organul chemat să aplice legea penală mai f avorabilăva trebui să procedeze la f el ca în situația în care aplicarea legii penale mai f avorabile ar avea loc înainte derămânerea def init ivă a hotărârii de condamnare. De exemplu, în căile de atac.

Așadar, în ipoteza incidenței dispozițiilor art. 6 din NCP, după ce instanța a redus pedepsele pentruinf racțiunile concurente, considerăm că va trebui să aplice o pedeapsă rezultantă în conf ormitate cudispozițiile legii mai f avorabile în ceea ce privește tratamentul penal al concursului de inf racțiuni.

Să luăm un exemplu. O persoană a f ost condamnată def init iv pentru comiterea unei inf racțiuni deînșelăciune, a unei inf racțiuni de f urt calif icat și a unei inf racțiuni de delapidare. În cazul inf racțiunii deînșelăciune, pedeapsa stabilită a f ost închisoarea de 3 ani, în cazul inf racțiunii de f urt calif icat, pedepsastabilită a f ost închisoarea de 7 ani, iar în ceea ce privește inf racțiunea de delapidare, pedeapsa stabilită af ost închisoarea de 9 ani. După contopirea acestor pedepse, sub imperiul Codului penal din 1969, instanța aaplicat ca pedeapsă rezultantă închisoarea de 9 ani, f ără să aplice un spor. În ipoteza în care, la momentulintrării în vigoare a NCP aceste pedepse nu au f ost executate, se va proceda în f elul următor. Întâi,pedepsele stabilite pentru inf racțiunea de f urt calif icat și delapidare se vor reduce la maximul prevăzut deNCP, respectiv la 5 ani și 7 ani. În ceea ce privește pedeapsa stabilită pentru inf racțiunea de înșelăciune,întrucât aceasta se încadrează în limitele stabilite de noul Cod penal, va rămâne neschimbată. În etapa adouă, considerăm că instanța va alege pentru stabilirea tratamentului penal aplicabil concursului deinf racțiuni oricare dintre legile penale succesive mai f avorabile sub acest aspect. Comparând dispozițiilesuccesive aplicabile în materia concursului de inf racțiuni, prin raportare la exemplul nostru, constatăm căpedeapsa rezultantă se încadrează în limita prevăzută de NCP (7 ani închisoare, plus 1/3 din pedepsele carenu se execută). În schimb, observăm că dispozițiile privind tratamentul penal aplicabil concursului deinf racțiuni reglementat de Codul penal din 1969 este mai f avorabil.

În prezența unei asemenea situații, apreciem că se vor aplica dispozițiile Codului penal din 1969, în sensul căinstanța va coborî pedeapsa închisorii până la pedeapsa cea mai mare dintre pedepsele stabilite în temeiullegii penale noi (7 ani).

Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul recidivei postcondamnatorii

În aplicarea dispozițiilor art. 6 din NCP, în ipoteza în care o persoană a f ost condamnată def init iv, cureținerea recidivei postcondamnatorii, considerăm că instanța trebuie să procedeze, mutatis mutandis, la f elca în materia concursului de inf racțiuni[57]. Astf el, în prima etapă, în ipoteza în care pedepsele inițial stabilitesunt mai ridicate decât maximul prevăzut de NCP, instanța va reduce pedepsele pentru cei doi termeni airecidivei. Spre exemplu, dacă una dintre cele două inf racțiuni comise de cel condamnat este înșelăciune, iarpedeapsa stabilită pentru această inf racțiune este de 8 ani închisoare, iar pedeapsa stabilită pentru cealaltăinf racțiune (viol) este de 7 ani, pedeapsa de 8 ani se va reduce la 3 ani, iar pedeapsa stabilită în ceea ceprivește inf racțiunea de viol va f i menținută.

Presupunând că prin hotărârea de condamnare se adăugase un spor de 2 ani, rezultanta analizată f iindînchisoarea de 10 ani, apreciem că se impune reducerea acesteia cu cel puțin un an, deoarece pedeapsa maigrea a suf erit o diminuare, iar cealaltă pedeapsă este de 7 ani. În concret, instanța trebuie să reexaminezeactivitatea inf racțională, cu luarea în considerare a f aptului că una dintre pedepsele contopite a f ost redusă.Dacă pedeapsa mai grea este cea care trebuie redusă, deoarece depășește maximul prevăzut de legeanouă, instanța trebuie să diminueze rezultanta, cel puțin într-o măsură egală cu durata în care a f ost redusăpedeapsa mai grea, dacă pedeapsa pentru cealaltă inf racțiune este este sub cuantumul pedepsei reduse. Înexemplul de mai sus, instanța este obligată să reducă pedeapsa cu cel puțin un an, deoarece diminuarea sesituează sub pedeapsa existentă în cazul celeilalte inf racțiuni.

În esență, susținem că regulile privind aplicarea legii penale mai f avorabile, în temeiul art. 6 din NCP trebuiesă f ie similare cu cele existente în cazul în care noua lege penală intră în vigoare în t impul unui proces penalîn curs.

Punctul de vedere, conf orm căruia rezultanta veche se reduce numai dacă totalul noilor pedepse stabiliteeste depășit , îl considerăm contrar principiului egalității și nu are suport în conținutul art. 6 din NCP.

Potrivit principiului egalității, persoanele aflate în situații identice trebuie să beneficieze de acelașitratament legal. Din punct de vedere obiectiv, două persoane care au comis, în stare de recidivă, inf racțiunide același f el, în aceeași zi, trebuie să benef icieze de același sistem de sancționare. Durata mai scurtă aprocesului penal nu este un aspect care să- i f ie imputabil persoanei condamnate ca urmare a derulăriiprocesului într-un termen mai scurt.

Curtea Constituţională a statuat în mod constant, în jurisprudenţa sa, că situaţiile în care se af lă anumitecategorii de persoane trebuie să dif ere în esenţă pentru a se justif ica deosebirea de tratament juridic, iaraceastă deosebire trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional[58].

Prin Decizia nr. 86/2003, instanța de contencios constitutional a statuat că: „toţi inf ractorii care au comisinf racţiuni de aceeaşi categorie, anterior datei intrării în vigoare a legii, se af lă într-o situaţie identică, datacondamnării lor def init ive neavând nici o semnif icaţie în ceea ce priveşte stabilirea unui tratament juridicdif erenţiat, întrucât aceasta depinde de f actori străini conduitei procesuale a inf ractorilor”[59].

În ceea ce ne privește, apreciem că art. 6 alin. (1) din NCP nu sprijină opinia analizării dif erențiate a situațieiunor persoane care au comis același f el de inf racțiuni, în f uncție de criteriul datei rămânerii def init ive ahotărârii de condamnare.

Examinând conținutul art. 6 alin. (1) din NCP, observăm că acesta nu cuprinde nicio ref erire la instituțiapluralității de inf racțiuni, astf el că regulile aplicabile determinării mitior lex în cursul procesului penal trebuiesă f ie aceleași și să se aplice și după rămânerea def init ivă a hotărârii de condamnare. Cu alte cuvinte,pedepsele vor f i individualizate în două etape. În prima dintre acestea, va f i aleasă legea mai f avorabilă cuprivire la f iecare dintre termenii recidivei, iar în etapa a două se va proceda la o nouă comparație, dinperspectiva regimului sancționator în f uncție de care urmează să f ie stabilită pedeapsa rezultantă.

Privitor la aplicarea legii penale mai f avorabile în materia recidivei postcondamnatorii, se impune și analizaaspectului legat de stabilirea legii mai blânde în ceea ce privește ef ectele diminuării pedepsei asupra rețineriistării de recidivă. Considerăm că, în ipoteza în care, potrivit legii noi nu sunt îndeplinite condițiile recidivei, ciale pluralității intermediare, tratamentul penal va f i cel corespunzător acestei forme de pluralitateastf el cum este reglementat de NCP[60].

Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul recidivei postexecutorii

Dacă sunt îndeplinite condițiile de existență ref eritoare la recidiva postexecutorie prevăzute de ambelecoduri, judecătorul va reduce pedeapsa aplicată numai dacă aceasta depășeșete maximul prevăzut de legeanouă, sporit cu ½ din acesta. De pildă, dacă o persoană a f ost condamnată def init iv în baza Codului penaldin 1969, la o pedeapsă cu închisoarea de 9 ani pentru comiterea inf racțiunii de înșelăciune, pedeapsa va f iredusă la 4 ani și 6 luni închisoare (3 ani plus ½ din maxim).

Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul infracțiunii continuate

În ceea ce privește inf racțiunea continuată, legea penală mai f avorabilă se determină într-o singură etapă,prin compararea pedepsei def init ive cu pedeapsa prevăzută de NCP.

De exemplu, dacă o persoană a f ost condamnată def init iv la o pedeapsă de 10 ani închisoare, reținându-secă a comis, în baza aceleași rezoluții inf racționale, 3 f apte de inducere în eroare, care f iecare în parterealizează conținutul inf racțiunii de înșelăciune, pedeapsa se va reduce la 3 ani (maximul prevăzut de legeanouă).

E. Aplicarea legii în t imp

Art. 6 din NCP ridică anumite probleme de aplicare a legii penale în t imp. Faţă de împrejurarea că NCP nu apreluat dispoziţ iile ref eritoare la aplicarea f acultativă a legii penale mai f avorabile, în practica judiciară sepot ivi cazuri în care să se discute chestiunea aplicării legii penale în t imp. Este vorba de acele situaţii în caref apta a f ost comisă sub imperiul Codului penal din 1969, hotărârea de condamnare rămânând def init ivă, iardupă acest moment intră în vigoare NCP sau altă lege, devenind incident art. 15 din Codul penal din 1969.

Soluția acestei probleme de drept este stabilită de art. 4 din Legea nr. 187/2012, care dispune că pedeapsaaplicată pentru o inf racţiune printr-o hotărâre ce a rămas def init ivă sub imperiul Codului penal din 1969,care nu depăşeşte maximul special prevăzut de NCP, nu poate f i redusă în urma intrării în vigoare a acesteilegi[61].

[1] Adoptat prin Legea nr. 286/2009, publicată în M. Of. nr. 510 din 24 iulie 2009.[2] De lege lata, propriu-zis vorbind, ultraactivitatea legii penale nu are incidență practică, deoarece strict tehnic ar însemna cao lege veche anterioară comiterii unei infracțiuni să se aplice unor fapte săvârș ite după ieș irea sa din vigoare. De altfel, atuncicând este analizată ultraactivitatea legii penale, în doctrină se vorbeș te despre ultraactivitate improprie (a se vedea C. Mitrache,Explicaţii preliminare ale noului Cod penal, vo l. I, Ed. Universul Juridic, Bucureș ti, p. 57)[3] A se vedea, de pildă, Decizia Curții Constituționale nr. 1470/2011.[4] Pentru această so luţie, a se vedea şi C. Barbu, Aplicarea legii penale în spaţiu şi timp, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972, p.232.[5] Avem în vedere legea penală temporară.[6] A se vedea F. Streteanu, Drept penal. Partea generală, vo l. I, Ed. Rosetti, Bucureș ti, 2003, p. 236.[7] De asemenea, art. 146 din Codul penal din 1969 a fost modificat de mai multe ori ș i de fiecare dată acesta a operat orestrângere a sferei faptelor ce produceau „consecințe deosebit de grave”.[8] Spre exemplu, nedenunțarea este, în concepția NCP, o infracțiune intenționată, ceea ce înseamnă că fapta săvârș ită dinculpă nu constituie infracțiune.[9] A se vedea, art. 16 alin. (1) lit. b) din noul Cod de procedură penală.[10] Potrivit art. 4 din Legea nr. 187/2012: „Pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă subimperiul Codului penal din 1969, care nu depăşeşte maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urmaintrării în vigoare a acestei legi”.În conformitate cu prevederile art. 12 din Legea nr. 187/2012: „(1) În cazul succesiunii de legi penale intervenite până larămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fostidentificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.(2) Pedeapsa complementară prevăzută la art. 55 lit. c) din Codul penal nu se aplică în cazul infracţiunilo r comise anterio rintrării în vigoare a acestuia”.Conform art. 16 din Legea nr. 187/2012: „(1) Măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată în bazaCodului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal, până la împlinirea termenului de încercarestabilit prin hotărârea de condamnare.(2) Pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conformart. 5 din Codul penal, instanţa va avea în vedere sfera obligaţiilo r impuse condamnatului şi efectele suspendării po trivit legilo rsuccesive, cu prio ritate faţă de durata termenului de încercare sau supraveghere”.Potrivit art. 17 din Legea nr. 187/2012: „În aplicarea dispoziţiilo r referitoare la legea penală mai favorabilă intervenită în cursulprocesului, o pedeapsă cu suspendarea executării, aplicabilă potrivit Codului penal din 1969, este considerată mai favorabilădecât o măsură educativă privativă de libertate prevăzută de Codul penal”.[11] În jurisprudenţa CEDO este acceptată, de asemenea, retroactivitatea legii penale mai blânde (cauza G. c. Franţa, 1995).[12] A se vedea, de pildă, Decizia nr. 1470/2011, în considerentele căreia se vorbeș te despre: „principiului constituţional alretroactivităţii legii penale mai favorabile”.[13] A se vedea ș i Decizia Curții Constituționale nr. 1470/2011.[14] A se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 1483/2011.[15] În ceea ce priveș te criteriile privind determinarea legii penale mai favorabile, a se vedea F. Streteanu, Drept penal. Parteagenerală, vo l. I, Ed. Rosetti, Bucureș ti, 2003, p. 247.[16] I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5541 din 20 no iembrie 2007, a se vedea www.scj.ro .[17] Pentru o abordare monografică a formelor unității infracționale, a se vedea V. Papadopol, D. Pavel, Formele unităţiiinfracţionale în dreptul penal român, Ed. Şansa, Bucureşti, 1992.[18] Prin decizia nr. 214 din 16 iunie 1997, Curtea Constituțională a decis că: “situaţia tranzito rie se creează la data săvârşiriiinfracţiunii şi durează până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii” .[19] A se vedea: V. Dobrino iu, în Drept penal. Partea generală, Ed. Lumina Lex, Bucureș ti, 2003, p. 103-105; B. Bulai, B.N. Bulai,op. cit., p. 137. De asemenea, practica judiciară este în acest sens.[20] A se vedea C. Barbu, op. cit., p. 201.[21] A se vedea F. Ivan, Aplicarea legii penale în timp, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p.151.[22] În practica judiciară, s-a reținut că, în situaţia în care textele din două legi prevăd pentru o infracţiune pedepse alternative –închisoare sau amendă –, instanţa trebuie să se fixeze mai întâi asupra genului de pedeapsă pe care urmează să-l aplice şiapo i să aleagă dintre legile succesive pe cea care prevede un cuantum mai redus al acestei pedepse. (Jud. Plo ieşti, sent. pen.nr. 299/1969, în R.R.D. nr. 5/1969, p. 170, cu note de D. Patrichi şi M. Nico lescu-Păunescu).[23] Pentru prezentarea acestor orientări, a se vedea C. Rotaru, Aplicarea legii penale mai favorabile, www.juridice.ro .[24] Conform instanţei supreme: „În interpretarea art. 13 C. pen. (Codul penal din 1969 – s.n. – M.A.H.), prin lege mai favorabilăse înţelege acel text din legile penale succesive care este mai favorabil infractorului, atât în ceea ce priveşte co ndiţ iile deincriminare, cât şi ref erit o r la sancţ iune, inclusiv cele privind recidiva (s.n. – M.A.H.).În aceste condiţii, instanţa de recurs, în aplicarea principiului legii mai favorabile, nu putea să aplice un text sancţionator învigoare la data comiterii faptei (şi modificat până la data judecării), iar pentru stabilirea stării de recidivă să considere că suntaplicabile dispoziţiile modificate ale art. 37 lit. b) C. pen. în vigoare la data judecării cauzei, deoarece în acest fel se creează oa treia lege, procedeu contrar prevederilo r art. 13 C. pen.Or, făcându-se o corectă aplicare a textelor, se constată că starea de recidivă se verifică atât în raport de dispoziţiile în vigoarela data comiterii faptei, cât şi de cele existente la data judecării cauzei” (T. Suprem, s. pen., dec. nr. 198/1974, în C.D. 1974, p.302). În sprijinul acestei teze este adusă opinia pro f. V. Dongoroz, care arăta: „Alegerea legii mai blânde înseamnă reținereauneia dintre legi, cu excluderea abso lută a celeilalte legi, ca ș i cum nici nu ar exista. Deci nu este îngăduit, pentru a ușura

situațiunea învinuitului, să se ia unele dispozițiuni din legea veche ș i altele din legea nouă ș i prin combinarea lo r să se creezeo lex tertia ș i mai favorabilă inculpatului” (V. Dongoroz, Drept penal, Bucureș ti, 1939, p. 131).[25] Pentru această teză, a se vedea: F. Streteanu, Aspecte privind aplicarea în timp a legii penale în condițiile intrării în vigoarea noului Cod penal, Caiete de Drept Penal nr. 3/2013, p. 11; F. Streteanu, Tratat de drept penal. Partea generală, vo l. I, 2008, p.283.[26] C. Mitrache, Explicații preliminare ale noului Cod penal, vo l. I, p. 70.[27] Pentru mai multe detalii, a se vedea: C. Bulai, Manual de drept penal. Partea generală, Ed. All, Bucureș ti, 1997, p. 138; V.Pașca, în Codul penal comentat. Partea generală, vo l. I, Ed. Hamangiu, Bucureș ti, 2007, p. 55; F. Streteanu, Tratat de dreptpenal. Partea generală, vo l. I, 2008, p. 283.[28] A se vedea V. Pașca, în Codul penal comentat, op. cit., 55.[29] A se vedea: G. Antoniu, în G. Antoniu, C. Bulai (coord.), Practică judiciară penală, vo l. I, Ed. Academiei, Bucureș ti, 1988, p.37; V. Pașca, în Codul penal comentat, op. cit., 55.[30] Această concepție a fost consacrată ș i de practica judiciară referitoare la aplicarea regulii mitio r lex, în conformitate cu art.13 din Codul penal din 1969. A se vedea, de pildă, T. Suprem, Secția penală, decizia nr. 121/1971, în RRD nr. 6/1971, p. 158.[31] Avem în vedere, în principal, dispozițiile art. 9 ș i 10 din Legea nr. 187/2012.[32] Această so luţie este mai veche. Astfel, într-o speţă rezo lvată în perioada interbelică, instanţa a stabilit că „Termenul «lege»fo losit de legiuito r în art. 3 nu trebuie interpretat în sensul strict tehnic, ci în acela mai larg, de normă de drept; deci, nimic nu seopune ca să se combine normele mai blânde, din două sau mai multe legi succesive, păstrându-se – bineînţeles – unitateade aplicaţiune în ceeace priveşte calificarea faptului şi gradarea pedepsei.Prin urmare, deşi instanţa de apel a aplicat împotriva inculpatului, în ceeace priveşte calificarea faptului şi gradarea pedepsei,textele din vechiul cod penal, ca unele ce conduceau la o pedeapsă mai blândă, ea a fost îndreptăţită să facă, în favoareaacestuia, şi aplicaţiunea art. 65 din noul cod penal, deoarece conţine un principiu menit să ducă la uşurarea situaţiuniiinculpatului şi constituie – aşa dară – o lege mai blândă, în sensul art. 3 din codul penal” (Cas. II, rec. nr. 4021/1938). Artico lul65 C. pen. Caro l al II- lea se referea la instituţia suspendării executării pedepselor.[33] Astfel, pro f. univ. dr. F. Streteanu arată, în mod convingător, că s-ar ajunge la situații mai grele pentru inculpat. De pildă, încazul prescripției răspunderii penale. A se vedea studiul elaborat de pro f. univ. dr. F. Streteanu, accesibil la adresa www.just.ro[34] A se vedea C. Rotaru, op. cit., www.juridice.ro .[35] De pildă, art. 11 din Legea nr. 187/2012.[36] În acelaşi sens, F. Ivan, op. cit., p. 157. Regula mitior lex şi neretroactivitatea se aplică de multă vreme în dreptul românesc.Astfel, într-o speţă din perioada interbelică s-a decis că „Neretroactivitatea legilo r în materie penală este principiul dominant,neaplicându-se legea nou venită decât în viito r, faptelor petrecute de la punerea ei în vigoare, cu excepţia stabilită de art. 3 dinCodul penal, în sensul că legea nou venită este retroactivă în toate dispoziţiunile ce sunt favorabile infractorului, adică seaplică şi în trecut, faptelor petrecute până la punerea ei în vigoare şi care n-au fost judecate sau so luţionate în mod definitiv.Aşa fiind, potrivit excepţiei stabilite prin art. 3 Cod penal, urmează a se raporta fapta săvârşită de fiecare acuzat în parte, atât latextele legii penale foste în vigoare şi aplicate după săvârşire şi înainte de judecare sau so luţionare definitivă şi a se aplicalegea ale cărei dispoziţiuni sunt mai favorabile acuzaţilo r” (A se vedea, Curtea cu juri Maramureş, dec. nr. 5/1937, în P.R.,Partea a III-a, 1938, p. 212-213).[37] A se vedea ș i art. 10 din Legea nr. 187/2013.[38] A se vedea ș i F. Streteanu, www.just.ro .[39] Potrivit art. 19 din Legea nr. 255/2013: „Atunci când, în cursul procesului, se constată că în privinţa unei fapte comiseanterio r intrării în vigoare a Codului penal sunt aplicabile dispoziţiile art. 181 din Codul penal din 1968, ca lege penală maifavorabilă, procurorul dispune clasarea, iar instanţa dispune achitarea, în condiţiile Codului de procedură penală”.[40] F. Streteanu, www.just.ro .[41] A se vedea ș i Trib. Suprem, Secția penală, decizia nr. 5351/1970, în Explicaţii preliminare ale noului Cod penal, vo l. I, Ed.Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p. 87.[42] De altfel, po trivit art. 15 din Legea nr. 187/2012: „(1) Măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată în bazaCodului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal.(2) Regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulăriiacesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969”.[43] Conform art. 16 din Legea nr. 187/2012: „(1) Măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată în bazaCodului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal, până la împlinirea termenului de încercarestabilit prin hotărârea de condamnare.(2) Pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conformart. 5 din Codul penal, instanţa va avea în vedere sfera obligaţiilo r impuse condamnatului şi efectele suspendării po trivit legilo rsuccesive, cu prio ritate faţă de durata termenului de încercare sau supraveghere”.[44] Potrivit art. 22 din Legea nr. 187/2012: „(1) Măsura suspendării executării pedepselor aplicate în baza Codului penal din1969 pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal.(2) În cazul în care suspendarea executării unei pedepse cu închisoarea prevăzute la alin. (1) se revocă din alte cauze decâtcomiterea unei no i infracţiuni, pedeapsa închisorii se înlocuieşte cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe operioadă egală cu durata pedepsei suspendate, dar nu mai mult de 3 ani.(3) În situaţia prevăzută la alin. (2), pedeapsa amenzii a cărei executare a fost suspendată se înlocuieşte cu măsura educativăa consemnării la sfârşit de săptămână pe o durată de 6 săptămâni.(4) Dacă în termenul de încercare al suspendării executării unei pedepse pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii

condamnatul a săvârşit din nou o infracţiune, instanţa revocă suspendarea şi înlocuieşte pedeapsa potrivit alin. (2) sau (3),după care:a) dacă noua infracţiune a fost comisă în timpul minorităţii, se stabileşte şi pentru aceasta o măsură educativă, iar apo i seaplică măsura educativă cea mai grea;b) dacă noua infracţiune a fost comisă după majorat, se aplică o sancţiune rezultantă stabilită potrivit art. 129 alin. (2) dinCodul penal”.[45] A se vedea C. Mitrache, Explicații preliminare ale noului Cod penal, op. cit., p. 71. A se vedea ș i Decizia CurțiiConstituționale nr. 1092 din 18 decembrie 2012.[46] A se vedea ș i F. Streteanu, www.just.ro .[47] Idem, www.just.ro .[48] F. Streteanu, www.just.ro . De altfel, so luția aplicării legii penale mai favorabile în ceea ce priveș te prescripția răspunderiipenale a fost reglementată ș i în Codul penal din 1937.[49] F. Streteanu, Caiete de Drept penal nr. 3/2013, op. cit., p. 11 ș i urm. A se vedea ș i C. Rotaru, op. cit., www.juridice.ro .[50] F. Streteanu, www.just.ro .[51] Pentru infracțiunea comisă în varianta simplă, Codul penal din 1969 prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani, în timpce noul Cod penalprevede pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani.[52] Termenul prescripției speciale în cazul infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal este de 16 ani, în timp ce potrivitCodului penal din 1969 (înainte de anul 2012) termenul prescripției speciale este de 12 ani.[53] În cazul acestor infracțiuni, legea veche prevede pedepasa închisorii de la 2 la 10 ani, iar noul Cod penal prevedepedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani.[54] A se vedea F. Streteanu, www.scj.ro .[55] Idem, www.scj.ro .[56] Dacă ar ar avea în vedere pedeapsa rezultantă, aceasta ar trebui redusă la maximul pedepsei mai grele.[57] În doctrină, s-a arătat că aplicarea legii penale mai favorabile în cazul recidivei postcondamnatorii presupune două etape.În prima etapă se verifică dacă pedepsele pentru cei do i termeni depășesc sau nu maximul pedepsei prevăzut de noul Codpenal, după care rezultanta se menține sau se va reduce. Ajustarea rezultantei având loc numai dacă aceasta depășeș teto talul pedepselor stabilite în prima etapă. A se vedea F. Streteanu, www.scj.ro .[58] Această so luţie este în concordanţă şi cu jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilo r Omului, conform căreiaorice diferenţă de tratament, făcută de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, trebuie să-şi găsească o justificare obiectivăşi rezonabilă (a se vedea Cauza Marckx contra Belgiei, 1979). A se vedea decizia Curții Constituționale nr. 86/2003. Publicatăîn M. Of. nr. 207 din 31 martie 2003.[59] În considerentele acestei decizii, se arată că: „Spre exemplu, în cazul a do i coautori este posibil ca unul să fie condamnatprintr-o hotărâre judecătorească până la data publicării Legii nr. 543/2002 în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi săbeneficieze astfel de graţiere; celălalt coautor, nefiind condamnat, din varii motive, printr-o hotărâre judecătorească definitivă,nu va putea beneficia de actul de clemenţă, ceea ce conduce la o inegalitate de tratament juridic”.[60] A se vedea F. Streteanu, www.just.ro .[61] Pentru detalii, a se vedea F. Streteanu, www.just.ro .

Prof . univ. dr. Mihai Adrian HOTCAAvocat, Baroul Bucureșt i