Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

787

Section: Literature

LANDSCAPES AND MINIATURE IN THE WORK OF CALISTRAT HOGAȘ

Dorin Sergiu Ursuţ PhD Student, ”Lucian Blaga” University of Sibiu

Abstract: The objective of the present communication entitled ŗLandscapes and miniature

in the work of Calistrat Hogașŗ, is to analyse the way in which Calistrat Hogaș sketches

the nature and the landscapes from the pictorial point of view. The purpose of this work

is to realize a connection between the language of two arts: literature and paintings.

Painting and literature are the arts that complete each other so well that I consider it

necessary an exact approach of the ways by which the images in paintings are taken in

writings.

Key words: landscape, art, literature, picture, colours, beauty, diary

1. Introducere

A vorbi despre artă, în general, presupune să pui în valoare ceea ce aceasta a lăsat

în urmă: frumosul și urâtul. Arta a reprezentat de-a lungul timpului un subiect dezbătut pe

larg de către istoriile literare, încercându-se o anumită paralelă între ramurile acesteia.

Literatura și pictura sunt două ramuri ce tind să se intersecteze, fiecare dintre acestea

dorind să reflecte frumosul și urâtul în esența lor. Imaginile transpuse în pictură cu

ajutorul culorilor alese cu mare atenție de către un estet priceput pot fi regăsite și în

literatură prin filtrul cuvintelor creionate de un scriitor cu simț estetic.

Artistul nou înțelege cu totul realitatea căreia îi aparține și, din acest motiv,

plăcerea sa estetică „emană din acel triumf asupra omenesculuiŗ1. Condiția artistului

actual este rezultatul exploatării la maxim a lumii materiale. Astfel, depășirea

constrângerilor de ordin obiectiv este explicabilă. „Poetul începe acolo unde sfârșește

omul.ŗ2. Viziunea sa ajunge să fie, cu alte cuvinte, cu atât mai ingenioasă cu cât reușește

să se depărteze mai mult de orice șablon. Realitatea, în ultimă instanță nu este negată, ci

doar reconstruită. Nu realitatea este dușmanul principal al artistului, ci tradiția. Arta nouă

nu trebuie, totuși, să fie acceptată doar ca singurul refugiu din calea plictisului impus de

tradiție, ci ca pe unul din mecanismele care instaurează progresul societății. Logica pe

care ea o ascunde tocmai în această irealitate reconstruiește noi universe inteligibile și

complet detașate de obiectivitate.Plăcerea pe care o simțim la contactul cu astfel de lumi

este pur intelectuală și, prin urmare, la fel de rațională ca orice alt aspect al realității de zi

cu zi. Din această cauză, poate părea cât se poate de paradoxală (și totuși, cât se poate de

1 José Ortega y Gasset, Dezumanizarea artei în vol. Dezumanizarea artei și alte eseuri de estetică. Traducere de

Sorin Mărculescu, București, Editura Humanitas, 2000, p.42. 2 Ibidem, p. 48.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

788

Section: Literature

adevărată) afirmația pe care Ortega y Gasset o aduce: amatorul de modă veche „nu

cunoaște altă atitudine în fața obiectelor decât pe cea practică, pe cea care ne împinge să

ne pasionăm și să intervenim sentimental într-însele. O operă care nu-l invită la această

intervenție îl lasă fără niciun rol.ŗ3. În ultimă instanță, plictisul devine un barometru

pentru starea de sațietate a formelor estetice actuale și singurul impuls care împinge

viziunea artistică să se reinventeze.

Lucrarea pe care o propun, intitulată Peisagism și miniatură în opera lui Calistrat

Hogaș, vizează o analiză asupra modului în care scriitorul Calistrat Hogaș își creează

peisagismul în jurnalul de călătorie intitulat Pe drumuri de munte. De asemenea se

urmărește și punctul de plecare al scriitorului moldovean în realizarea tablourilor sale,

precum și relația interdisciplinară dintre pictură și literatură.

2. Hogaș – un continuator al modelului inaugurat de Vasile Alecsandri

Cel care a pus bazele prozei de călătorie în limba română a fost Vasile Alecsandri.

Geniul cufundat în culori pastelate este puternic pasionat de călătoriile lungi de peste

hotare, dar și de farmecul munților Neamțului și ai Ceahlăului. Această pasiune a fost

materializată de scriitor în narațiuni memorialistice cu o tentă autobiografică. Tudor

Vianu îl numește pe Alecsandri „un întemeietor al peisajului literarŗ4, calitate evidențiată

din imaginile care iau amploare în opera sa. Peisajele realizate de către scriitorul

moldovean prezintă un adevărat mister, un culoar ce pare desprins din basme, iar

călătoriile lungi de care au parte personajele denotă un anumit farmec aparte.

Vasile Alecsandri este un strainic ce nu-și planifică de la început traseul, fiind în

permanență convins că planul de acasă nu se potrivește cu cel din târg. Întreaga sa proză

se caracterizează prin entuziasmul pur din rândul călătorilor, al peisajelor enigmatice care

impresionează pe parcursul drumului, dar și a descrierilor abundente ce se revarsă asupra

priveliștilor ce-i înconjoară pe călători. În descrierea Moldovei, Vasile Alecsandri a fost

influențat de un alt scriitor moldovean, Dimitrie Cantemir, cel care a reușit să construiască

o imagine de ansamblu asupra Moldovei în opera sa, Descriptio Moldavie (1714).

Dimitrie Cantemir a fost deschizătorul de drumuri în această specie. Dacă Vasile

Alecsandri este cel care a pus prima piatră pentru a construi castelul, Dimitrie Cantemir

este cel care curăță excesul, nefolositorul și lasă pajiștea netedă și numai bună de

construit. Prin descrierea realizată de primul cuceritor al teritoriului prozei de călătorie se

reflectă o imagine panoramică a plaiurilor moldovene, o viziune care este menită pentru

valorificarea folclorului și a etnografiei. Aceste tipare au fost preluate și de Vasile

Alecsandri care duce mai departe ceea ce Dimitrie Cantemir a creat:

„Alecsandri găsește oriunde s-ar afla, ca mai târziu la Sevastopol și Avignon,

acele puncte de observație Ŕ creasta malului stîncos al insulei Prinkipo, vîrful muntelui

Bulurlu Ŕ oferind, mai mult decît simple panorame, vederi superbe, magnifice, ale

Orientului în succesiunea de insule, munți, coline, mare Ŕ pretutindeni mare, imensă și

scînteietoare, iar departe, în zare, bănuiala de drum ducînd spre Mecaŗ5.

3Ibidem, p. 32.

4 Tudor Vianu, Arta prozatorilor români, București, Editura Orizonturi, 2010, p. 81. 5 Doina Curticăpeanu, Vasile Alecsandri Ŕ prozator, București, Editura Minerva, 1977, p. 27.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

789

Section: Literature

Acea desfățare a călătorului de a reda farmecul naturii și al priveliștilor ce se

abundă în jurul său se remarcă din monologul scriitorului ce se dovedește a fi o

confesiune, având rolul de a-și exterioriza eul:

„Călătoriile lui urmează spiritul acelora ale lui Al. Dumas, foarte gustate atunci,

imitate de Ed. About. Călătorul are o predispoziție statornică, de categoria spiritului critic,

de a nota grotescul și pestrițul, fără a strica impresia de studiu a tabloului, o pretenție de

<<humour>> flegmaticŗ6.

Acest tip de confesiune, sau mai bine zis de jurnal de călătorie, a fost preluat mai

târziu de către un alt scriitor moldovean, Calistrat Hogaș, cel care prin talentul și harul său

a reușit să redea bogățiile și frumusețile Moldovei, nedescoperite până atunci. Specia care

a avut cel mai mare efect asupra felului în care a fost creată opera hogașiană este

povestirea O primbare la munți (1844). Cel care pornește spre aventură este omul-călător,

care se avântă pe plaiurile mioritice, cu dorința de a descoperi natura în forma ei

primitivă. Pe acest om-călător îl regăsim și în opera hogașiană, acolo unde naratorul-

personaj se identifică cu însuși scriitorul.

În narațiunea lui Vasile Alecsandri, entuziasmul este cuvântul definitoriu. Întreaga

operă este însoțită de acea plăcere maladivă, atât a lui cât și a însoțitorilor săi, de a

descoperi lucruri noi sau vechi. Aventura este una ce se dovește a fi lungă, prin prisma

tergiversării acesteia, coroborată cu misterele peisajelor ce aveau să se avânte asupra

călătorilor. Precum în povestirea în ramă Hanu Ancuței (1928) de Mihail Sadoveanu,

tovarășii de călătorie ai scriitorului devin pe rând povestitorii unor întâmplări ce tind să

întrețină suspansul călătoriei. Drumul interminabil ce trebuia să dureze doar câteva ore se

regăsește cu prisosință și la Hogaș, cel care a fost numit de către critici în nenumărate

rânduri un poet nestrămutat al naturii, acesta fiind un „nesătulŗ admirator al naturii.

Relația celor doi scriitori cu natura este una specială, iar timpul nefiind o problemă

semnificativă pentru niciunul dintre ei:

ŗPlăcerea de a nara se aliază la V. Alecsandri cu o intuire a mișcării în spațiu și cu

o reală deprindere în desenarea portretelor, însă un argument pentru a-l cita pe Hogaș.

Spațiul mănăstirii și o ambianță generoasă inaugurează orele povestirilor: a călugărului și

apoi a doi dintre cei trei prieteni ce îl însoțesc în excursia la mănăstire: <<Astfel se

istorisiră între noi următoarele anecdote>>. Ele nu sunt dealtfel anecdote decît într-o

accepțiune care numește nucleul epic cu termenul utilizat de Vasile Alecsandriŗ7.

Două motive sunt împrumutate de Calistrat Hogaș din povestirea O primbare la

munți. Primul este motivul moșneagului din Vrancea care povestește legendele locului, iar

cel de-al doilea este întreruperea acestuia de către natura primitoare, cea care a reușit să-i

estompeze din mreaja istorisire. În scrierea lui Calistrat Hogaș, aceste motive se

6 G. Călinescu, Istoria Literaturii Române de la origini până în prezent, București, Editura Minerva, 1982, p.

317. 7 Ion Vlad, Povestirea. Destinul unei structuri epice, București, Editura Minerva, 1976, p.61.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

790

Section: Literature

materializează prin cei doi tovarăși ai săi, Sgribincea și Huțan. Lumina ocupă un loc

special în operele celor doi autori, o lumină protectoare pentru drumeți. Aceasta reușește

să le faciliteze misiunea și să inoveze priveliștile ce urmau să prindă contur, izvorâte

parcă dintr-un basm:

„Razele soarelui începea a răzbate printre copacii de pe creștetul munților și da

negurei ce-i cuprindea o văpsală roșietică; iar în fundul văilor, unde pîcla era încă deasă,

abie se zărea, ca printr-un vis, apa Bistriții, ce părea ca o dungă albă. Acea dungă se făcea

din minut în minut mai lată și mai limpede; și deodată, când soarele s-au ivit pe cer,

umplînd toată întinderea de lumină, deodată frumoasa vale a Bistriții au steclit ca o

panoramă, cu rîul său răpide pe care se cobora vreo cîteva plute, cu munții nalți și tufoși

ce o împrejură, cu satele sale sămănate pe costișe ca niște giucării și, într-un cuvînt, cu tot

farmecul care împodobește natura sa mîndră și sălbaticăŗ8.

Un aspect ce trebuie evidențiat în proza de călătorie a lui Vasile Alecsandri și

împrumutat mai apoi de către Calistrat Hogaș este acea persiflare continuă în realizarea

portretelor dar și a sentimentalismului ce duce în finalul povestirilor spre parodie. Deși

Hogaș era un „orășean deghizatŗ, atașamentul față de lumea ghiorlanilor și a mediului

rural era unul neobișnuit. Pentru prozatorul novice, muntele este considerat un loc de

repaus dar și de liniște interioară, unde aerul tare și natura virgină reprezintă o cale de

ieșire din lumea de toate zilele.

Constantin Ciopraga vede în Calistrat Hogaș un romantic, un autodeclarat „amant

nestrămutat al naturiiŗ9, din paginile sale răzbătând o anumită originalitate în legătură cu

perspectiva naturii, cele mai semnificative scene și episoade desfășurându-se într-un cadru

subiectiv. Relatarea evenimentelor este concepută cu foarte mult calm și cu foarte multă

grijă în privința redactării, criticul fiind convins că scriitorul nu dorea să piardă nici măcar

cel mai crud amănunt plastic sau auditiv. Descrierea sa este plină de sonoritate și culoare,

iar senzațiile umane sunt arondate văzului. Pădurea, văzută de Calistrat Hogaș, este

reliefată în două feluri: estetic ca expresie plastică a forței și etic drept reper care face

trimitere la libertatea pură a bunului sălbatic:

„Mergeam tăcuți, și cu noi tăcea întreaga fire. Nici un murmur de pîrău, nici un

ciripit de pasăre, nici o șoaptă de vînt, nici un clătinat de Frunze nu tulbura liniștea adîncă

a pădurilor ce străbăteam. Fagii înalți cu trunchiuri albe și cu crestele lor stufoase,

neclintiți și rari, treceau pe lîngă noi.ŗ10

Liniștea de care au parte călătorii denotă o stare de relaxare, o pace interioară,

venită la momentul potrivit. Pădurea reprezintă locul în care omul își regăsește pacea

sufletească, iar copacii înalți au funcții apotropaice, în special de alungare a „gândurilor

necurateŗ. Natura ia amploare în opera scriitorului, reflectând puteri supranaturale,

profesorul de latină oscilând necontenit:

8 Vasile Alecsandri, Călătorii, București, Editura Minerva, 1975, pp. 33-34. 9 Calistrat Hogaș, Pe drumuri de munte, prefață de Constantin Ciopraga, București, Editura Tineretului, 1965, p.

13. 10

Ibidem, p. 49.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

791

Section: Literature

„între real și fabulos, << îndoita alcătuire>> a structurii sale sufletești ducînd la

felurite contraste. Fermecat de natura prietenă, fantezia cheamă totuși, din cînd în cînd,

tristețea. Cauza? Splendoarea naturii mereu tinere contrastează cu efemeritatea omului.ŗ11

Sufletul omului predominat de trecerea timpului se oglindește în natura

schimbătoare, deoarece acesta, chiar dacă suferă anumite etape de maturizare, rămâne

unul tânăr. Singurul aspect care se schimbă este cel de ordin fizic, care devine cu timpul

unul degradat și uzat. Dacă proza de călătorie a lui Vasile Alecsandri a putut fi asemănată

de către G. Călinescu cu rațiunea intelectuală a scriitorului francez Alexandre Dumas,

pasiunea lui Calistrat Hogaș pentru călătorie poate fi comparată și identificată, până la un

punct, cu aceea a scriitorului Jules Verne din considerentul că ambii scriitori au introdus

în operele lor latura geografică a descrierilor. Prin entuziasm, prin iubirea continuă a

priveliștilor, dar și prin primitivitatea naturii în concordanță cu omul-călător, cei doi

scriitori români urcă pe una dintre treptele cele mai înalte din literatura noastră, fiind

considerați pe bună dreptate niște adevărați pictori ai munților și ai portretelor literare.

3. Peisajul hogașian

Descrierea ocupă un loc important în opera lui Calistrat Hogaș, iar acest aspect nu

poate fi ocolit, chiar dacă mulți cititori îl consideră ca fiind unul „obositorŗ, iar pe alocuri

plictisitor. Prin topografie, Calistrat Hogaș ne evocă numeroase detalii prin înlănțuirea

unor însușiri și caracteristici, reușind să reflecte realismul acestora. Interacțiunea acestuia

cu natura primitoare se dovedește a fi una benefică pentru scriitorul moldovean. Acesta

reușește să creeze tablouri desprinse parcă dintr-o lume ireală, pictând pe pânză cu

ajutorului lexemelor senzațiile trăite și simțite. Tzvetan Todorov afirmă că în nucleul

unei opere literare apare o înlănțuire de aspecte ce se regăsesc în câmpul semantic și

nivelul frazeologic:

„un eveniment va fi considerat element sintactic în măsura în care el face parte

dintr-o configurație mai largă, în măsura în care el întreține relații de contiguitate cu alte

elemente mai mult sau mai puțin apropiate lui. În schimb, același eveniment se va

constitui element semantic din clipa în care el va fi comparat cu alte elemente,

asemănătoare sau opuse lui, fără ca între acestea și el să se stabilească însă o relație

imediată. Semantica ia naștere din paradigmatic așa cum sintaxa are la bază

sintagmaticulŗ12

.

Un astfel de demers se realizează și în jurnalul de călătorie al lui Calistrat Hogaș,

acolo unde semantismul și sintagmaticul ocupă un loc important în evidențierea

descrierilor. „D.Hogaș e un descriptiv și natura ocupă primul plan al operei sale. D-sa o

simte prin toți porii și e stăpînit de farmecul ei.ŗ13

Prin prezența numeroaselor figuri de

stil, dar și prin acuratețea acestora izvorâte în frazele lungi, Calistrat Hogaș se asemănă,

11

Ibidem, p. 14. 12 Tzvetan Todorov, Introducere în literatura fantastică, București, Editura Univers, 1973, pp. 113-114. 13 Jana Balacciu, Calistrat Hogaș, București, Editura Eminescu, p. 35.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

792

Section: Literature

așa cum George Topîrceanu remarcă, cu un scriitor ce are „un mic strănepot, după o

eclipsă de veacuri, dar în linie dreaptă, al lui Homer.ŗ14

Remarcabile sunt la Hogaș

claritatea redării descrierii și reflectarea comuniunii omului cu natura, procedee care nu-l

pot situa pe Calistrat Hogaș decât pe treptele fruntașe ale literaturii române. Pasionat de

călătoriile lungi din zonele muntoase, Calistrat Hogaș este unul dintre scriitorii care

preferă să călătorească pe jos, fără a folosi alte mijloace de transport, cu scopul de a

identifica peisajele ce „răsarŗ din natură. Una dintre tehnicile sale de bază în realizarea

descrierilor peisagiste este marcată de hiperbolizare. În evocarea unui răsărit, Calistrat

Hogaș se folosește de aproape orice mijloc de descriere în încercarea de a relata un peisaj

cât mai plăcut pentru cititor:

„Ne aflam acum pe înălțimile cele din urmă ale Hălăucei. În depărtare răsăritul

imens ardea în valurile de foc ale zorilor, iar soarele, ca o colosală sprinceană de aur

curat, se rîdica de după linia neagră și ondulată a munților vaporoși. Umbrele se

grămădeau în apusul încă în amurg și grăbite se aruncau în haosul altor lumi. Din văi,

negurile adormite începeau să se înalțe, trezite de întăile raze ale dimineții; ici-colea, din

adâncuri, coloane sure de fum se îndreptau spre ceruri topindu-și creștetele lor în

văzduhul luminos și limpede.ŗ15

.

În descrierea despre care am vorbit mai devreme, Calistrat Hogaș se raportează la

fiecare părticică întâlnită în natură. El încearcă să le umanizeze și să le redea viață, în

încercarea de a facilita comuniunea omului cu natura. Epitetul este figura de stil des

întâlnită în descrierea hogașiană, remarcat prin prezentarea „răsăritului imensŗ și a

„negurilor adormiteŗ, acolo unde „alegoria i se asociazăŗ16

. Însă în momentul în care

epitetul dispare, avem de-a face cu o hiperbolizare, căreia Calistrat Hogaș îi atribuie un

sens mai larg, lucru observat și de criticul Tudor Vianu. Prin hiperbola „colosala

sprinceană de aurŗ se evidențiază din nou gigantizarea. Prin această figură de stil,

scriitorul zugrăvește atent creațiile lui Dumnezeu în încercarea de a le idealiza. Peisajul ce

răsare din descrierea lui Calistrat Hogaș merge spre o latură a fabulosului, parcă desprins

dintr-un basm cu prinți și cu prințese.

Un alt aspect demn de urmărit în descrierile hogașiene este acela referitor la

muzicalitatea pe care călătorul nostru o impune în creionarea unui peisaj:

„Brazii suri și neclintiți, cu trunchiuri netede și goale, se ridicau încremeniți și

drepți pînă la înălțimi amețitoare, iar din bolta ciuruită de umbra neagră-verde, alcătuită

de crengile îmbrățișate sus de tot, ca prin o sită deasă, se cerneau în liniștea largă a

pădurilor picături de cer albastru și fulgi nestatornici de lumină aurie cădeau peste mine

pretutindeni. De jur-împrejur, privirea ți se oprea pe fundul pădurii, ca pe un zid de umbră

depărtat; ai fi zis că te afli sub o imensă boltă de templu, sprijinită de mii de coloane, din

înălțimea căreia, cu greu mai străbătea înlăuntru lumina ogivală a cerului. Cheptănușii

mici și negri cu gulere roșii și verzi lunecau în spiralele tăcute și iuți pe trunchiurile

arborilor în sus; veverițe negre și roșii, cu cozi stufoase și lungi, din încheietura înaltă a

unei crengi își cumpăneau zborul spre copacul dimpotrivă; ciocănitori și ghionoaie cu

14 Tzvetan Todorov, op. cit., p. 31. 15 Calistrat Hogaș, op. cit. p. 63. 16

Ibidem, p. 75.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

793

Section: Literature

pliscuri de oțel tocau în arbori și pădurea răsuna larg a sec... Peste creștetul înalt al

brazilor luneca vîntul ca un rîu nevăzut și, tăindu-se în frunza lor ascuțită, trimitea pînă în

depărtare tînguioase și prelungi glasuri de orgă. Din toate părțile tăcerea solemnă, de

pretutindeni liniște sfîntă...ŗ17

.

Acestă muzicalitate pe care scriitorul nostru o impune în scrierile sale trimite spre

o latură mai romantică a scrierii sale. Simbolul ciocănitorii, dar și cel al perseverenței sunt

procedeele care se regăsesc în acest fragment, practici utilizate de narator în încercarea de

a realiza comuniunea dintre brazi și viețuitoarele zburătoare. Ciocănitoarea reprezintă un

aspect pozitiv al naturii. Prin ea, copacii sunt protejați de insecte, iar pentru a-i întoarce

favoarea aceștia îi oferă un culcuș. Coloristica peisajelor sale se face simțită. Prin culoarea

albastră, scriitorul își arată latura liniștitoare, a unui calm predominant. Prin natură,

Calistrat Hogaș își găsește alinarea și refugiul lăuntric de care are mare nevoie. Această

alinare era una necesară pentru scriitorul moldovean din considerentul de a uita de viața

zbuciumată pricinuită de mediul urban în care a trăit. O altă culoare ce predomină în

descrierea de mai sus este roșul. După cum știm, aceasta simbolizează sensibilitatea celui

care examinează, în cazul de față, al scriitorului-personaj. Iubirea pe care Calistrat Hogaș

o transmite naturii nu mai reprezintă un secret. El mereu a fost fascinat de bogățiile și

secretele acesteia chiar dacă nu e un mare cunoscător. Prin implementarea acestei culori,

scriitorul încearcă să atragă atenția asupra „chieptănușilor mici și negri cu gulere roșiiŗ în

încercarea de a reflecta hărnicia acestora și traiul lor de supraviețuire. Prezența arborelui

face referire la viața lungă, o viață la care viețuitoarele tind să o atingă. Prezența non-

culorii alb are rolul de a reflecta o stare și o proiecție pură. Albul transmite și o stare de

pace între natură și om, în încercarea de a se realiza un echilibru. Această pace poate să

rezume acceptarea omului de către natură și adaptarea lui într-un univers sălbatic. Non-

culoarea negru este și ea bine conturată de către scriitor, paletă pe care o observăm la

descrierea veverițelor. Chiar dacă sunt o companie plăcută, ele ascund în interiorul lor a

anumită amărăciune marcată probabil de traiul lor scurt. Reflectarea luminii presupune

șansa la viață, dar și deslușirea unor spații terestre enigmatice. Prin ea se proiectează calea

spre eliberare a sufletului, dar și speranța de a descoperi „noulŗ. Toată această stare de

melancolie reflectată de către Calistrat Hogaș poate fi însă distrusă de către furia unui

vânt ce încearcă să-și arate supremația prin producerea unei panici. Tudor Vianu afirmă în

studiul său, Arta prozatorilor români, că scriitorul moldovean se folosește de câteva

accepțiuni ce țin de clasicism. Prin această observație, criticul îl aseamănă pe Calistrat

Hogaș cu Costache Negruzzi și Vasile Alecsandri „numai că la acesta epitetul general și

alegoria alternează Ŕ după cum am văzut Ŕ cu imagini individualizatoare, cu profonzimea

colorii picturale [...]ŗ18

.

Calistrat Hogaș este unic prin felul în care își descrie drumul de la începutul

călătoriei și până la final. Hogaș este un adevărat maestru în realizarea personajelor sale,

un pictor al literaturii române care dorește mereu să impresioneze prin exactitatea

reflectării. Este un peisagist convins, care mereu își laudă propria țară pentru care ar lăsa

totul în urmă doar de dragul de a o admira și de a o redescoperi. Hogaș este un iubitor de

diversitate! În opera lui întâlnim foarte multe procedee stilistice, morfologice sau

sintactice, estetice sau mai puțin estetice, toate restrăgându-se în fraze creatoare de

17

Ibidem, p. 133. 18 Tudor Vianu, op. cit., p. 75.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

794

Section: Literature

descriere. Hogaș se folosește de caricatura, de duplicare sau de recurență, depășind

modelul inițial, creându-și un sistem propriu.

BIBLIOGRAPHY

Ortega y Gasset, José, Dezumanizarea artei și alte eseuri de estetică, București,

Editura Humanitas, București, 2000.

Vianu, Tudor, Arta prozatorilor români, București, Editura Orizonturi, 2010.

Curticăpeanu, Doina, Vasile Alecsandri Ŕ prozator, București, Editura Minerva,

1977.

Călinescu, G., Istoria Literaturii Române de la origini până în prezent, București,

Editura Minerva, 1982.

Vlad, Ion, Povestirea. Destinul unei structure epice, București, Editura Minerva,

1976.

Alecsandri, Vasile, Călătorii, București, Editura Minerva, 1975.

Hogaș, Calistrat, Pe drumuri de munte, București, Editura Tineretului, 1965.

Todorov, Tzvetan, Introducere în literature fantastică, București, Editura Univers,

1973.

Balacciu, Jana, Calistrat Hogaș, București, Editura Eminescu, 1976.

Ciucă, Valentin, Pe urmele lui Calistrat Hogaș, București, Editura Sport Ŕ Turism,

1981.

Hogaș, Calistrat, Pe drumuri de munte, prefață de Ilie Dan, București, Editura

Albatros, 1986.