www.lumeacredintei.com Lumea credinŢei / octombrie 2011 35

Magazin ilustrat / Lumea credinŢei

interviuridezbateri„eu Muntele athos l-am văzut ca pe o navă cerească…”

Interviu cu arhitect Costin Petrescu (Petry) fost baterist al legendarei formații Pheonix

Costin Petrescu s-a născut în 1949 la București, iar acum este arhitect la Paris. Românii îl cunosc însă ca percuționist și compozitor. A cântat în Olimpic ’64 și, mai târziu, între 1970- 1975, în celebra trupă Phoenix. Am fost surprins și încân-tat să îl întâlnesc pe vapor, intrând ca pelerin în Sfântul Munte Athos, și mi-a pro-mis că, la întoarcere, îmi va împărtăși impresiile lui sub forma unui interviu. Ceea ce iată că s-a şi întâmplat.

36 octombrie 2011 / Lumea credinŢei www.lumeacredintei.com

Aţi debutat în muzică pe vremea când eraţi student...

Pasiunea pentru muzică e foarte veche, iar acasă cratiţe-le au fost primele instrumen-te prin care îmi valorificam talentul… asta se întâmpla pe când aveam 5 ani. atunci am fost supus unui test de un baterist foarte bun al epocii şi, rezultatul fiind încurajator, se prevedea o desfăşurare inte-resantă a lucrurilor. aveam o bonă pe vremea aceea, şi îmi aduc aminte că atunci când am băteam în toate castroa-nele, mă asculta cu mare plă-cere.

mai târziu, când am intrat la şcoală, am avut o surpriză. Profesoara pe care o aveam la Liceul nr. 16 mi-a cumpărat un set de tobe. Îţi dai seama că am avut toate premisele ca să încep muzica de foarte devreme. Prima trupă în care am cântat a fost Olimpic ’64, după aceea Phoenix, în ’70. au urmat apoi destui ani de

jazz şi jazz- rock, cu perso-nalităţi de la noi din jazz. atât cu răposatul Johnny, care a plecat acum, dar şi cu marius Pop, cu cătălin târcolea, cu mircea tiberian, cu dragoş nedelcu, cu mulţi... Jazz-rock-ul m-a dus, încet-încet, la muzica contemporană. În ’77, chiar după cutremur, îmi aduc aminte că am început să cochetez cu muzica contem-porană, care m-a atras enorm, pentru că are foarte multe sunete. muzica contempora-nă m-a pasionat şi astfel am reuşit să fac discuri şi să cânt cu personaje interesante din atmosfera românească.

Apropo de atmosfera românească: când aţi plecat din ţară?

În ’84. am avut un con-cert de muzica contemporană la Lisabona şi aveam prieteni la Paris, arhitecţi şi ei, colegi de-ai mei.

Terminaseţi arhitectura...Încă din ’74 terminasem

arhitectura şi colegii aceştia

ai mei mi-au atras atenţia: „Ori rămâi acum, ori ai să suporţi ceea ce se întâmplă în românia”. atunci şi eu, ca mulţi alţi prieteni de-ai mei, arhitecţi sau de alte orizonturi, am hotărât să rămân acolo, În Franţa.

Curiozitatea mea şi, în mod sigur, şi a cititorilor revistei este să aflăm când s-a făcut o punte cu Biserica, cu Ortodo-xia. A existat dintotdeauna sau, poate, a fost o descoperire mai târzie... Şi în ce măsură ea coabitează cu muzica rock, de exemplu...

nu am crescut de mic copil într-un spirit foarte bi-sericesc, dar ai mei erau cre-dincioşi. mai ales mama. noi stăm pe bulevardul carol şi mergeam la biserica de care ţineam, Sfântul Silvestru. nu foarte des, dar în toate săr-bătorile mari. dar „trezirea” mea, descoperirea lui dum-nezeu am avut-o mai târziu, în timpul facultăţii. eram odată la Întorsura buzăului, de cră-ciun. acolo mergeam cu un

IntervIu cu arhItectul şI baterIstul costIn Petrescu

www.lumeacredintei.com Lumea credinŢei / octombrie 2011 37

interviuri dezbateri

grup de prieteni, între care şi dorin Liviu zaharia, care a fost la Olimpic. Într-o seară am avut această revelaţie ex-traordinară... era zăpadă mul-tă şi am căzut în zăpada aceea şi atunci parcă s-a deschis ce-rul. am avut o senzaţie de ilu-minare deplină şi mi-am dat seama de acest har, de această superbă revelaţie. acela a fost momentul care m-a marcat, momentul în care eu am intrat în rândul celor care cred defi-nitiv.

am părerea că există trei variante de cunoaştere a lui dumnezeu.

cea dintâi este la o vâr-stă extrem de fragedă. iată un mozart, iată un Van eyck, care la 13 ani picta dumne-zeieşte fără să fi făcut nici o şcoală! Până la o vârstă fra-gedă, de 12-15, ani erau nişte personalităţi fabuloase. asta denotă că Îl cunoscuseră pe dumnezeu şi harul Lui se ma-nifesta în ei în diferite feluri. În artă sau în altceva.

O a doua variantă a des-coperirii lui dumnezeu ar fi între această vârstă fragedă şi o vârstă târzie, chiar spre sfâr-şitul vieţii. adică fie la 20 de ani, fie la 70 de ani. tatăl unui prieten de-al meu, căruia îi murise soţia, intrase într-o in-trovertire fantastică şi a înce-put să picteze icoane pe sticlă. Şi le picta extrordinar. Şi nu 3 icoane. 30 de icoane, 40 de icoane…

a treia fază e cea mai in-teresantă. Şi anume că dum-nezeu,, de fapt, nu te lasă să treci dincolo decât făcându-Se prezent. deci eu cred că ateii

au şansa că dumnezeu le li Se revelează în ultima clipă.

Învăţătura Bisericii este că momentul morţii este ho-tărât de Dumnezeu ca mo-mentul cel mai propice mân-tuirii acelei persoane.

desigur. de moarte, de trecerea dincolo nu trebuie să ne speriem. este a doua for-mă, cea adevărată, a existen-ţei noastre. ceea ce gândim, ce facem este o convenţie. O convenţie carnală, o convenţie a faptului că existăm pe pă-mânt împreună cu natura, cu celelalte. În momentul când trecem dincolo, totul devine altceva, un altceva pe care noi nu îl cunoaştem exact. Întoc-mai precum furnica care îţi trece prin faţă şi nu va putea niciodată să ia contact cu tine, să te cunoască. Pentru ea este foarte greu. este un obstacol.

Şi între viaţă şi moarte este acest obstacol.

când a murit tatăl meu, destul de devreme, eu am fă-cut un priveghi. din când în când îl atingeam şi vedeam cum trupul lui se transfor-ma într-o marmoră-ceară, ca să folosesc o figură de stil. mi-am dat seama că din el plecase ceva. Până atunci, cu numai câteva ore înainte, su-fletul lui îl făcea să mai vadă, să mai spună ceva. atunci am conştientizat că sufletul e motorul nostru. nici la alte decese din familie nu am avut nici un fel de teamă. consider că moartea face parte din noi şi în faţa ei noi trebuie să fim ca şi în faţa celorlalte eveni-mente.

Totuşi nu mi-aţi răspuns cum coa-bitează sentimentul religios cu muzica rock.

IntervIu cu arhItectul şI baterIstul costIn Petrescu

38 octombrie 2011 / Lumea credinŢei www.lumeacredintei.com

dan bădulescu, pe care cred că îl cunoaştem cu toţii, a fost şi el rocker [este vorba de Pr. dan bădulescu, fost chitarist la „roşu şi negru” – n. red.]… O să îţi spun ceva. am vrut să dau la teologie. chiar când eram cu Phoenix-ul, în anii ’70, dar iată că nu am reuşit.

Sigur că în muzica rock nu e foarte pregnantă această legătură. dar găsesc că rock-ul poate să aibă oarecari cono-taţii... adică şi între oamenii care lucrează în rock, şi între cei care compun rock sau in-terpretează rock, şi între ei cred că există oameni care au în ei revelaţia asta de care vor-beam mai devreme. La mine şansa a fost că am îmbrăţişat o zonă mai largă din muzică şi atunci partea religioasă a pu-tut să coexiste cu ea. Şi există în continuare, din ce în ce mai pregnant. chiar mă gândesc să scriu nişte piese de percu-ţie, pentru că mă ocup de per-cuţie electronică, după cum ştii, fac muzică de avangardă.

Folosim şi noi percuţia... Toaca, de exemplu.

toaca e ca un clopot de lemn care cheamă călugării sau enoriaşii la slujbă, dar eu o văd şi ca pe un element de rugăciune. eu nu pot să bat la toacă un ritm simplu, de o anumită factură, repetitiv, şi care, eu ştiu, are una-două inflexiuni. Sigur, nu putem să cerem călugărilor să „inter-preteze” la toacă, dar eu, spre exemplu, la invitaţia lui cos-min Petrovici, prietenul nos-tru de la Schitul darvari, am bătut toaca acolo şi, în timp

ce mă rugam, am „interpretat” această rugăciune. deci eu cred că toaca trebuie să repre-zinte totuşi şi o rugăciune pe care tu o spui în gând, cu toate că toaca a fost folosită chiar în muzica contemporană. eu am o piesă, pe care o să ţi-o dau, care este cu toacă.

Aş vrea să revenim la locul unde v-am cunoscut: la Athos. Cred că sunteţi printre puţinii „rokeri” care vizitează Athos-ul. A fost primul drum?

a fost primul drum. coor-

donatorul şi iniţiatorul a fost cosmin Petrovici. el a propus asta. un tip formidabil, de-osebit! eu vroiam demult să merg la muntele athos. Ştiam că e destul de dificil, pentru că îţi trebuia un permis special, dar iată că dumnezeu mi-a ajutat...

Rugămintea implicită este de a ne împărtăşi câteva din amintirile cele mai pregnante, acum după ce, poate, s-au mai sedimentat un pic.

am să spun câteva lucruri

IntervIu cu arhItectul şI baterIstul costIn Petrescu

www.lumeacredintei.com Lumea credinŢei / octombrie 2011 39

interviuri dezbateri

pe puncte, eu, ca arhitect, fiind destul de sistematic. muntele athos eu l-am văzut abia după ce am coborât de pe el. atunci când am pus înapoi piciorul pe „pământ” a fost o senzaţie ciudată. O coborâre nu foarte confortabilă. O coborâre din-tr-un loc extraordinar într-o lume pe care o ştim şi care are probleme. eu muntele l-am văzut ca pe o navă cerească. i-aş spune o navă a purificării, pentru că, practic, tu te îm-barci şi te ridici. adică zbori spre cer. aşa am văzut-o eu… ca într-un film fantastic...

un alt punct a fost liniş-tea. Liniştea de acolo a fost extraordinară, pentru că m-a trimis către interiorizare şi că-tre o căutare de sine. Liniştea din timpul pelerinajului este o linişte în care tu parcă aştepţi ceva. Să se întâmple ceva. Şi întâmplarea este tocmai ajun-gerea la mânăstire.

am mers pe munte în condiţii destul de delicate, eu nemaifiind atât de tânăr. Şi aici vine alt punct. rezis-tenţa. Suportarea efortului. În acelaşi timp drumul îţi ac-centuează şi te face să înţelegi răbdarea. Pentru că, sigur, tre-buie să ai răbdare. ai impresia că după colţ apare mânăstrea la care te duci, dar de fapt mai ai de mers foarte mult… este foarte interesant: tot timpul crezi că limita este aproape. chiar spuneam la un moment dat câteva rugăciuni, pe care le repetam continuu, şi am ob-servat că drumul era mai uşor aşa.

mie îmi place de fiecare dată să descopăr altceva, iar

athos-ul este un element de surpriză. Peisajele sunt colo-sale, pentru că ori te găseşti pe nişte pietroaie teribile, ori treci pe nişte cărări umbrite, unde găseşti la un moment dat un izvor... Sihăstriile pe care le-am văzut, cocoţate pe stânci, nici nu ştiu, ca arhitect, constructor, cum le-au făcut acolo...

un alt element a fost par-ticiparea la praznicul adormi-rii maicii domnului, prilej cu care m-am spovedit şi m-am împărtăşit. am reuşit lucrul acesta ca pe un lucru firesc şi a fost ceva unic, ceva extra-ordinar, pentru că m-am spo-vedit în franceză la un monah francez de origine, părintele irineu, unul dintre duhovnicii mânăstirii Vatoped. iar primi-rea Sfintei Împărtăşanii a fost din nou o experienţă unică. În momentul când am pri-mit Împărtăşania, m-a trecut un fior… bine, s-a întâmplat şi aici, la bisericile noastre, cum ar fi la biserica albă de pe calea Victoriei, unde merg regulat, cu toate că parohia de care am ţinut noi era, cum am mai zis, Sfântul Silvestru. Pă-rintele Galeriu m-a şi cununat, mi-a botezat şi fata… Spu-neam că m-a trecut un fior, un „cald”, o strălucire interioară. am avut senzaţia că tocmai

capăt o putere spirituală…un alt punct important a

fost Prodromu. eu o iubesc pe maica domnului ca pe o mamă. Şi am acasă, de la o mătuşă de-a mea, o icoană a maicii domnului cu Pruncul, o replică a Prodromiţei din 1867. În plus, Prodromu este schit românesc. Prodromu nu are măreţia de cetate a celor-lalte, dar a fost simplu şi foar-te frumos. de-abia aşteptam să ajung acolo şi m-am bucu-rat foarte mult.

nu pot să nu menţionez şi arhitectura. arhitectura denotă istoria locului. când priveşti cetăţile acelea de departe, ai senzaţia unui vis. arhitectura, muzica şi credinţa, acestea trei au fost pentru mine ca un dar de la dumnezeu.

Înţeleg că o să mai mer-geţi în Athos.

Sigur. trebuie să mai luăm şi alţi veterani, mai aproape de vârsta mea. m-am întâlnit cu Harry tavitian şi mi-a zis că vrea să meargă şi el. cu baniciu ar fi puţin mai greu... Sunt câţiva prieteni de-ai mai care trebuie să vadă aceste locuri minunate. trebu-ie să îi luăm şi pe ei, să ne in-troducem efectiv în atmosfera de acolo. Să o trăim.

A consemnatsilviu-andrei vlĂDĂreanu

IntervIu cu arhItectul şI baterIstul costIn Petrescu