ŞCOALA POSTLICEALĂ FUNDAŢIA ECOLOGICĂ “GREEN” BRAŞOV

PROIECT DE PRACTICĂROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA

PACIENŢILOR CU APENDICITĂ ACUTĂ

Elev: ARNĂUT MIHAELAAn: I C

BRAŞOV2011

CUPRINS

CUPRINS.......................................................................................................2

CAPITOLUL I................................................................................................3

NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE............................................3

1.1 Anatomia şi fiziologia apendicelui.....................................................3

1.2 Clasificarea apendicitei acute.............................................................4

CAPITOLUL II...............................................................................................5

APENDICITA ACUTĂ...............................................................................5

2.1 Definiţie şi noţiuni generale...............................................................5

2.2 Etiopatologie......................................................................................5

2.3 Simptomatologie................................................................................6

2.4 Investigaţii..........................................................................................8

2.5 Tratament.........................................................................................11

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA

BOLNAVULUI CU APENDICITĂ ACUTĂ...........................................14

3.1 Rolul delegat....................................................................................15

3.2. Rolul propriu...................................................................................16

3.3. Descrierea a doua tehnici................................................................19

CAPITOLUL IV...........................................................................................23

STUDIU DE CAZ.....................................................................................23

CULEGEREA DATELOR....................................................................23

GRILA DE STABILIRE A GRADULUI DE DEPENDENŢĂ............24

PLAN DE INGRIJIRE...........................................................................25

EVALUARE FINALĂ...........................................................................28

BIBLIOGRAFIE...........................................................................................29

2

CAPITOLUL INOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE

1.1 Anatomia şi fiziologia apendicelui

Apendicele este un tub cilindric, cu o lungime de 6-9 cm ce se formează din cec.

Baza sa se află la locul de confluenţă a celor trei temii musculare de pe cec şi la 2 cm

de valvula ileo-cecală. Apendicele are o formă sinuoasă, fiind alcătuit dintr-o porţiune

scurtă şi una lungă, flotantă, care este mobilă. Este situat în fosa iliacă dreaptă putând

avea însă diferite poziţii date de anomaliile de dezvoltare embrilogică ale cecului.

Structura apendicelui se caracterizează prin existenţa a patru tunici:

- tunica musculară – alcătuită din perineul cecoapendicular;

- tunica musculară – alcătuită din fibre longitudinale;

- stratul submucos

- tunica mucoasă ce reprezintă un număr mare de foliculi limfatici.

Apendicele devine vizibil în cursul dezvoltării embrionare în săptămâna a opta de

viaţă ca o proeminenţă a porţiunii terminale a cecului. În timpul dezvoltării prenatale şi

postnatale, rata de creştere a cecului o depăşeşte pe cea a apendicelui, deplasând

apendicele într-o poziţie mediană faţă de valvula ileocecală. Relaţia de bază cec

apendice rămâne constantă deşi există tipuri de apendice cu situare retrocecală, pelvică,

subcecală, preileală sau poziţie dreaptă pericolică (poziţie înaltă cecală). Aceste

consideraţii anatomice au o importanţă clinică semnificativă în contextul apendicitelor

acute. A treia tenie colică converge spre joncţiunea cecoapendiculară şi poate fi folosită

ca punct de identificare a apendicelui. Apendicele poate varia ca lungime de la 1 la 30

cm, majoritatea apendicilor având între 6 şi 9 cm.

Mulţi ani apendicele a fost eronat considerat ca un organ rudimentar cu funcţie

necunoscută. Este bine cunoscut în prezent faptul că apendicele este un organ

imunologic, care participă în mod activ la secreţia imunoglobulinelor, în special IgA.

Deşi apendicele este un component integral al sistemului limfatic intestinal, funcţia sa

nu este esenţială şi apendicectomia nu a fost asociată cu vreo predispoziţie a pacienţilor

3

spre septicemie sau altă manifestare a unei imunităţi compromise. Ţesutul limfoid apare

pentru prima dată la nivel apendicular în a doua săptămână după naştere. Cantitatea de

ţesut limfoid creşte pe parcursul pubertăţii, rămâne constantă în următoarea decadă de

viaţă, pentru a începe ulterior să scadă cu vârsta. După 60 de ani nu mai întâlnim ţesut

limfoid în apendice şi apare de obicei o obliterare completă a lumenului apendicular.

1.2 Clasificarea apendicitei acute

Aspectul anatomico-patologic al apendicitei acute este variat si depinde pe de o parte de

circulaţia microbilor, iar pe de altă parte de reactivitatea organismului, astfel putem avea:

a) Apendicita acută catarală în care apendicele este congestionat, hiperemiat cu desen

vascular accentuat, mezoul evidenţiat şi mucoasa îngroştă cu pete echimotice.

b) Apendicita acută flegmonoas ă în care apendicele este mărit de volum, cu aspect de

„ limbă de clopot”, cu luciul seroasei dispărut, cu false membrane, mezoapendicele este

infiltrat, friabil, cu adenopatie, iar în lumenul apendicelui găsim puroi şi microabcese

perietale; în cavitatea peritomală găsim un lichid seros, tulbure, cu false membrane.

c) Apendicita acută gangrenoas ă în care apendicele are culoarea neagră-verzuie, cu

aspect de „ frunză veştedă”, peretele flasc poate prezenta una sau mai multe perforaţii;

mezoapendicele este edemaţiat, friabil, vasele apendiculare trombozate; în cavitatea

abdominală lichid tulbure, fetid şi infecţios.

d) Plastromul apendicular se caracterizează prin marele epiplon în jurul apendicelui, care

are aspect flegmonos pentru a bloca aspectul inflamator, Este o peritonită plastică.

Plastromul se poate resorbi sau abceda, deschizându-se în peritoneu, într-un organ cavitar

sau la perete.

e) Perforaţia apendiculară reprezintă o formă evolutivă a apendicitei flegmonoase, dar

mai ales a celei gangrenoase. Perforaţia poate fi punctiformă sau din contră, atât de mare

încât amputează segmentul distal al apendicelui . În jur se găseşte o inflamaţie de tip

4

inflamator, reacţie fibrinoasă şi o cantitate variabilă de puroi în fosa iliacă dreaptă şi în

fundul de sac Douglas.

CAPITOLUL IIAPENDICITA ACUTĂ

2.1 Definiţie şi noţiuni generale

Apendicita acută este o afecţiune chirurgicală caracterizată prin inflamarea

apendicelui ilio-cecal. Ea reprezintă una din cele mai frecvente cauze de suferinţă

abdominală, putând avea o evoluţie acută sau cronică.

Apendicele este un tub îngust, închis, ataşat de cec (prima parte a colonului), care

arată ca un vierme (numele anatomic al apendicelui este apendice vermiform). Peretele

apendicelui conţine un ţesut limfatic care face parte din sistemul imunitar (producător

de anticorpi). Asemenea colonului, peretele apendicelui conţine şi el un strat de muşchi.

Aceasta structura mică nu are nici un scop cunoscut, dar asta nu înseamnă că nu poate

produce probleme.

Apendicita este o boala în care apendicele devine inflamat şi plin de puroi (o

prelungire mică, ca un săculeţ, în formă de deget, care este ataşat de intestinul gros). La

marea majoritate a persoanelor, apendicele nu cauzează nici un fel de probleme. Totuşi,

în mod ocazional, la nivelul acestuia se pot acumula bacterii, devenind tumefiat şi

infectat. În cazul în care apendicele infectat nu este îndepărtat chirurgical, infecţia poate

duce la fisurarea sau ruperea apendicelui. Acest fapt duce la răspandirea infecţiei în

cavitatea abdominală, determinând peritonita. Peritonita este o afectiune serioasă care

necesită un tratament de urgenţă.

Aproximativ 8 din 100 de personae fac apendicită. Apare cel mai frecvent între

vârsta de 10 şi 30 ani, dar poate surveni în orice moment al vieţii.

2.2 Etiopatologie

5

Apendicita acută poate surveni la orice vârstă, însă fresvenţa cea mai mare este

între 10-30 ani, motiv pentru care a fost denumiă şi „boala tinereţii”. În apariţia

apendicitei acute elementul patogenic determinat este cel infecţios care găseşte condiţii

favorizante prin:

- situaţia anatomică a apendicelui care constituie un fund de sac cu conţinut

bacterain, ce se poate exacurba prin transformarea într-o cavitate închisă prin obstrucţie

(copoliţi, corpuri străine în special, sâmburi mici de fructe );

- constipaţie cronică;

- parazitare ( oxiuri, ascarizi, tenie );

- infecţii generale ( gripa, angine pneumococice);

Agentul infecţios nu este un germen specific, cel mai frecvent se găseşte

colibacilul singur sau în asociere cu alţi germeni-streptococ, pneumococ sau anaerobi

(cacilul funduliformis ). Pătrunderea microbilor se poate face local prin efracţia

micoasei apendiculare sau pe cale hematogenă în cazul unor boli infecţioase.

Conditiile favorizate sunt numeroase: dispozitia anatomica a segmentului ceco-colic ce

favorizeaza staza stecorală, cudurile apendicului, poziţia retrocecală care favorizează

„autoinfecţia” prin exaltarea virulenţei florei microbiene. Corpii străini intra-apendiculari (ace,

calculi stercorali, sâmburi, oxuri) pot astupa incomplet lumenul apendicelui şi pot ulcera

mucoasa, exagerând virulenţa microbilor aflaţi într-o cavitate închisă. Apendicita acută

traumatică, prin lovituri repetate în fosa iliacă dreaptă (la tâmplari), este determinată de excitaţia

receptorilor atât de numeroşi ai regiunii ileo-ceco- apendiculare, deja inflamaţi.

Regimul alimentar excesiv carnat sau exclusiv vegetal modifică pH-ul digestiv,

determinând tulburări de digestie şi alterări neurotrofice ceco- apendiculare. Infecţiile acute: gripa,

anginele, febrele eruptive (scarlatina, pojarul, rubeola), febra tifoidă pot determina apendicita

acută. Apariţia apendicitei acute „epidemice” în cursul anginelor este atribuită asemănării

structurii anatomice ce există între amigdale şi apendice („amigdala abdomenului”),

datorită bogăţiei sale în foliculi limfoizi.

2.3 Simptomatologie

a) Semne subiective

Durerea începe insidios, surd, în fosa iliacă dreaptă şi se intensifică din ce în

ce mai mult. În stadiu avansat al apendicitei acute, durerea poate fi foarte puternică şi

permanentă. De obicei durerea în apendicita acută este semnalizată de bolnav ca venind

6

din partea medie a fosei iliace drepte, dar atunci când apendicele este situat retroceal,

durerea poate veni din profunzimea fosei, simţindu-se mai violentă în spate decât în

faţă. În acest din urmă caz, ea se accentuează când bolnavul mişcă membrul inferior

drept şi contractă muşchiul proas-iliac. Dacă apendicele are o altă poziţie

intrabdominală ( nu este situat în fosa iliacă-deaptă ), fără îndoială că duerea este

semnalizată de bolnav ea venind din acea zonă, dar acestea sunt cazuri excepţionale.

Ele fac foarte dificil diagnosticul diferenţial cu alte boli. De foarte multe ori, durerea

iradiază din fosa iliacă dreaptă în epigastru, deoarece există o conexiune nervoasă între

aceste zone (această conexiune se evidenţiază adeseori şi în timpul apendicectomiei,

mai ales în cea făcută cu anestezie locală ).

Durerea din apendicita acută poate fi confundată cu durerea de colica renală, dar

aceasta din urmă este de obicei intermitentă (colicativă ) şi este situată posterior ( în

regiunea lombară); sau cu durerea din colica hepatică, aceasta fiind însă mai intensă în

hipocondrul drept. Apendicita acută poate fi confundată adeseori, datorită localizării în

vecinătate, cu o sarcină extrauterină ruptă sau cu un chist ovarian drept torsionat.

Greţurile şi vărsăturile apar frecvent, mai ales la tineri şi la copii. Constipaţia

însoţeşte de multe ori apendicita acută dar sunt şi cazuri de apendicită acută în care

întâlnim scaune diareice multiple, ca în enterocolită, determinate de un proces

inflamator concomitent şi a altor segmente intestinale.

Frisonul nu este întotdeauna prezent, dar dacă bolnavul îl semnalează, este un

semn de evoluţie gravă, spre gangrenare sau abcedare, fapt care trebuie să grăbească

intervenţia operatorie.

b) Simptome obiective

Durerea este confirmată de palparea regiunii iliace drepte, ea este de obicei

concordanţa cu stadiul evolutiv al apendicitei acute, fiind extrem de vie în apendicita

gangrenoasă şi mai puţin vie în apendicita acută catarală incipientă. De multe ori se

pune în evidenţă o hiperestezie cutanată.(durere la cea mai mică atingere a pielii din

regiunea iliacă dreaptă), după cum se poate pune în evidenţă un semn deosebit de

important - semnul Blumberg pozitiv care se întâlneşte şi în peritonită acută.

Apărarea musculară - la palpare muşchii reacţionează, apără, încercând să

oprească pătrunderea apăsării mai în profunzime. Este mai evidenţiată în stadiile mai

avansate ale apendicitei acute. 7

Contractarea musculară netă nu apare decât în stadiile avansate de apendicită

acută, când procesul inflamator interesează seroasa apendiculară şi se extinde şi la

seroasa peritonală. El arată evoluţia gravă a procesului inflamator şi obligă să se

grăbească intervenţia chirurgicală. Febra este prezentă. Nu concordă însă întotdeauna

cu gravitatea procesului anatomopatologic. Adeseori chiar în cazuri grave - gangrene

care evoluează către peritonită, febra nu depăşeşte 38 0C; de obicei bătrânii nu fac

temperatură ridicată, în schimb copiii fac chiar în cazurile mai simple de apendicită

acută catarală.

Pulsul – numărul de bătăi cardiace pe minut este crescut, fiind concordant cu

temperatura.Dacă depăşeşte120/minut şi are amplitudine redusă este semn se evoluţie

defavorabilă şi trebuie grăbită evolţia operatorie.

Tensiunea arterială este de obicei normală. Scade numai în stări toxice grave

cu apendicită acută gangrenoasă sau chiar peritonită, arătând în acest caz un pronostic

rău.

2.4 Investigaţii

Apendicita poate fi diagnosticată pe baza unui istoric medical, a unei examinări

fizice, a examenelor de laborator şi uneori a testelor imagistice. Apendicita poate fi greu

de diagnosticat în special la copii, la femei însărcinate şi la vârstnici. Doctorul va pune

întrebări în legatură cu simptomele prezente, inclusiv despre ordinea în care acestea au

apărut şi ce s-a întamplat înainte de a începe durerea.

Poate fi nevoie ca doctorul să facă un tuşeu rectal, procedeu care ajută la

identificarea cauzei durerii. De asemenea va palpa abdomenul pentru a identifica

durerea, în special cadranul inferior drept. Femeilor li se poate face o examinare pelvina

pentru a se putea exclude alte cauze.

În timpul examenului fizic, doctorul va exercita o apăsare la nivelul cadranului

inferior stâng al abdomenului pentru a vedea dacă presiunea provoacă durere la nivelul

cadranului inferior drept.

De asemenea pacientul se aşează în poziţie culcată pe partea stângă şi întinde

piciorul drept pentru a se vedea daca această poziţie este dureroasă. Doctorul va roti

şoldul drept înspre partea centrală a corpului pentru a vedea dacă apare durere în

regiunea apendicelui.

8

Poate fi necesară măsurarea temperaturii. O creştere a temperaturii poate fi un

semn că apendicele s-a rupt. În unele cazuri, după efectuarea istoricului medical şi a

examinării fizice, doctorul va lua decizia de a se interveni chirurgical.

Examene de laborator

Explorările hematologice

Leucocitoza moderată, de aproximativ 12000/mm3 în 25% din cazuri, este

prezentă la pacienţii cu apendicită necomplicată; creşterea peste 18000-20000/mm3

caracterizeazândapendicita perforată; în 20-30% cazuri leucocitele pot fi normale.

Raportul neutrofile/limfocite > 3,5 este sugestiv pentru apendicita acută.

Analiza urinei este folosită pentru diferenţierea de patologia tractului urinar, dar în

apendicita pelvină şi retrocecală sedimentul urinar poate conţine hematii şi leucocite.

Scintigrafia cu leucocite marcate cu Tc99m nu este o metodă uzuală.

Radiografia abdominală simplă are importanţă semnificativă pentru diagnosticul

diferenţial: ocazional, în caz de apendicită tardivă şi flegmon retroperitoneal conturul

muşchiului iliopsoas drept lipseşte sau este umbrit; pneumoperitoneul impune

diferenţierea de ulcerul perforat, dar acesta apare rar în caz de apendicită acută

perforată (0-7%); imaginile hidro-aerice determinate de ileusul paralitic apar în caz de

peritonită.

Radiografia toracică este indicată pentru diferenţierea de un proces pneumonic

localizat la nivelul lobului pulmonar inferior.

Ecografia cu presiune gradată evidenţiază: apendicele sănătos sau inflamat (structură

tubulară nedeformabilă, multistratificată, Ø >6 mm), masă tumorală sau exsudat

pericecal. Pe de altă parte, această explorare permite diferenţierea de litiaza biliară şi

renală şi/sau evidenţierea patologiei ginecologice.

Computer tomografic relevă apendicita flegmonoasă şi abcesul apendicular.

Clisma baritată evidenţiază plastronul apendicular şi permite diferenţierea de o tumoră

cecală.

Laparoscopia este folosită ca metodă de diagnostic şi eventual de tratament în caz de

suspiciune de apendicită acută şi pentru diferenţierea apendicitei de patologia acută

ginecologică.

ECG (electrocardiograma) pentru aprecierea funcţiei cardiace pre - şi postoperator.

Examinările paraclinice vor fi folosite în ordine secvenţială: dacă diagnosticul clinic 9

este pozitiv (durere, asociată cu orice grad de contractură musculară) sunt necesare

pentru confirmare doar analizele de sânge şi urină, iar în unele cazuri – radiografia

abdominală; dacă în procesul diferenţierii diagnosticul rămâne neclar sau incert (există

doar durerea somatică, dar localizarea ei şi alte simptome ale apendicitei nu pot fi

evidenţiate prin palpare) se practică celelalte metode paraclinice după necesitate, chiar

şi laparoscopia diagnostică.

Este bine să se ştie că, mai ales în apendicita acută, examenele de laborator nu

stabilesc diagnosticul ci ajută numai la stabilirea lui. S-au vazut multe cazuri de

apendicită acută gangrenoasă cu leucocitoza normală sau uşor crescută; de asemenea

pot să apară leucocite şi hematii în urină în cazul în care odată cu apendicita acută

există şi o afecţiune renlă sau vezicală.

Unele persoane nu au simptome evidente. Persoanele în vârstă, copiii mai mici de 2

ani şi femeile însărcinate pot să nu prezinte durere în cadranul inferior drept. Alte

persoane pot simţi durere în alte locuri deoarece apendicele lor este într-o altă poziţie.

Există de asemenea numeroase afecţiuni care dau simptome similare apendicitei.

Totuşi, deoarece apendicita se poate agrava într-o perioadă scurtă de timp, se

recomandă consultarea imediată a unui medic dacă sunt prezente simptomele de mai

sus. Tratamentul este mult mai uşor dacă apendicele nu s-a rupt. La majoritatea

persoanelor, apendicele nu se rupe decât dupa cel puţin 24 ore de prezenţă a

simptomelor.

Teste imagistice

- radiografia abdominală poate fi primul test folosit pentru a se exclude alte cauze de

durere abdominală

- ecografia abdominală poate fi utilizată pentru a se face fotografii ale apendicelui.

Ecografia este folosită în special la femei deoarece poate ajuta la identificarea

afecţiunilor organelor reproducătoare. De asemenea, ea mai poate fi folosită la copii

atunci când simptomele nu sunt evidente. Pentru a se exclude apendicita, la ecografie

trebuie să se vadă un apendice normal, cu un diametru de 6 mm sau mai mic. Totuşi,

apendicele nu se poate vedea întotdeauna la ecografie.

- tomografia computerizată poate fi utilizată în cazul în care diagnosticul de apendicită

nu este sigur. CT-ul are o precizie mai mare decât ecografia în diagnosticarea

apendicitei.

10

În general ecografia şi tomografia computerizată sunt indicate în cazul în care

diagnosticul de apendicită nu este cert. Specialiştii au opinii diferite în ceea ce priveşte

eficacitatea ecografiei şi a CT-ului în diagnosticul apendicitei. Unele studii susţin că

aceste teste imagistice ar trebui efectuate în toate cazurile, în timp ce altele afirmă că

acestea nu sunt întotdeauna necesare.

Laparascopia

Rareori poate fi necesara o laparoscopie. O cameră video mică este plasată în

interiorul abdomenului cu scopul vizualizării organelor abdominale. Laparoscopia

poate ajuta la diagnostic în cazul femeilor aflate la vârsta fertilă care nu au simptome

evidente.

2.5 Tratament

Singurul tratament in cazul apendicitei este intervenţia chirurgicală, pentru a se

îndepărta apendicele (procedura denumită apendicectomie). Scopul este îndepărtarea

apendicelui înainte ca acesta să se rupă şi infecţia să se răspândească în interiorul

abdomenului, provocând peritonita.

În cazul în care doctorul nu este sigur că este vorba de o apendicită, poate fi

nevoie de câteva ore de aşteptare, la domiciliu sau în spital, înainte de a se lua decizia

unei intervenţii chirurgicale.

Tratament chirurgical

Intervenţia chirurgicală efectuată cu scopul îndepărtării apendicelui poate fi

efectuată într-unul din cele două metode existente la ora actuală: prin laparoscopie sau

prin metoda tradiţională. Experţii nu au ajuns la o concluzie în ceea ce priveşte care din

cele două metode este cea mai bună; acest lucru depinde de la persoană la persoană.

Intervenţia laparoscopică constă în 3 sau 4 tăieturi mici sau incizii, pe când

apendicectomia tradiţională constă într-o singură incizie, mai mare.

Majoritatea persoanelor se simt mai bine imediat după operaţie; unii pot chiar să

meargă acasă în aceeaşi zi. În situaţia în care apendicele s-a rupt şi infecţia s-a răspândit

11

în interiorul abdomenului, poate fi nevoie de o perioadă mai lungă de internare în spital.

Tratamentul va consta în administrarea pe cale intravenoasă de lichide şi de antibiotice.

De asemenea, poate fi necesară prelungirea internării în cazul în care persoana

respectivă are probleme de sănătate care se înrăutăţesc după intervenţia chirurgicală.

Uneori doctorul poate recomanda efectuarea unei operaţii chirurgicale chiar dacă nu

este sigur că este vorba de o apendicită. Intervenţia chirurgicală poate elimina însă

probabilitatea existenţei unui apendice rupt. În cazul în care se face operaţia

chirurgicală şi apendicele este normal, acesta va fi totuşi îndepărtat pentru a elimina

posibilitatea apariţiei de probleme în viitor.

Tratament ambulator (la domiciliu)

În cazul în care există suspiciunea unei apendicite, nu trebuie să se încerce

tratarea acesteia la domiciliu. În cazul în care nu este sigur că durerea abdominală este

provocată de o apendicită, se indică să se verifice dacă:

- durerea nu dispare: durerea provocată de apendicită începe adesea în centrul

abdomenului şi se deplasează spre cadranul inferior drept.

- există senzaţia că vărsăturile sunt inevitabile; vărsăturile pot fi repetate şi pot fi

însoţite de pierderea poftei de mâncare.

- există febră de până la 38,9 oC.

În cazul în care se consideră că apendicita este cauza durerii abdominale:

- se recomandă un consult medical de urgenţă: în cazul apendicitei este foarte important

să fie tratată cât mai rapid.

- trebuie evitate laxativele

- trebuie evitate alimentele solide: se recomandă consumul de cantităţi mici de lichide

limpezi, continuu, pentru a se preveni deshidratarea.

Tratament postoperator

Majoritatea persoanelor părăsesc spitalul la 1 până la 3 zile după intervenţia

chirurgicală pentru îndepărtarea apendicelui. Totuşi, în cazul în care apendicele s-a rupt

şi infecţia s-a răspândit în abdomen sau au apărut alte complicaţii, este nevoie de o

perioadă mai lungă până la însănătoşire, persoanele la care s-a făcut laparoscopie de

obicei reîncep activităţile obişnuite în 2 săptămâni. Cei care au suportat o

apendicectomie tradiţională se pot reîntoarce la viaţa normală, de obicei, în aproximativ

12

3 săptămâni. În timp ce persoana respectivă stă acasă, în perioada de recuperare de

după apendicectomie, este indicată autoverificarea inciziilor pentru a observa

eventualele infecţii. Se recomandă consultarea doctorului dacă apare febră sau dacă se

observă alte semne de infecţie, cum ar fi înroşirea, tumefierea, apariţia de puroi sau

durerea la nivelul regiunii inferioare a abdomenului. De asemenea trebuie consultat

doctorul dacă persoana respectivă nu se poate alimenta normal după 5 zile de la

operaţie.

13

CAPITOLUL IIIROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA

BOLNAVULUI CU APENDICITĂ ACUTĂ

Asistenta medicală este persoana care poate acorda îngrijiri calificate, cu

devotament, posedând cunoştinţe tehnice necesare şi având un simţ al responsabilităţii

foarte dezvoltat.

Rolul esenţial al asistentei medicale constă în a ajuta individul să-şi

menţină/recâştige sănătatea, să-l asiste în ultimele sale clipe prin îndeplinirea sarcinilor

pe care le-ar fi efectuat singuri dacă ar fi avut forţa, voinţa sau cunoştinţele necesare.

Rolurile asistentei medicale constau în:

rol de îngrijire;

promovarea igienei spitaliceşti;

organizarea şi gestionarea îngrijirilor;

pregătirea şi perfecţionare elevelor asistente medicale, asistentelor medicale

debutante şi cadrele auxiliare;

educarea sanitară a pacienţilor şi persoanelor sănătoase, având ca scop promovarea

sănătăţii, prevenirea îmbolnăvirilor, ajutorul vindecării şi recuperare.

Rolul propriu al asistentei medicale vizează compensarea parţială / totală a lipsei sau

diminuării autonomiei;

- protejarea, menţinerea, restaurarea şi promovarea sănătăţii sau autonomiei

individului;

- stabilirea procesului de îngrijire;

- favorizarea integrării şi reintegrării în familie şi în societate;

- uşurarea suferinţei şi asistarea în ultimele momente de viaţă

Îndeplinirea rolului necesită deprinderi şi capacităţi profesionale.

Rolul delegat al asistentei medicale vizează abilitatea de a îndeplini sarcini şi de a

aplica îngrijiri medicale sub prescripţie medicală.

- supravegherea clinică a bolnavului şi a efectelor terapeutice;

- participarea şi colaborarea la aplicarea diverselor tehnici invazive de îngrijire;

- aplicarea prescripţiilor medicale;

14

În absenţa medicului poate aplica intervenţii şi îngrijiri care au ca scop menţinerea

vieţii până la sosirea medicului.

3.1 Rolul delegat

3.1.1 Examinările paraclinice:Produsele biologice sunt examinate la laborator, iar rezultatele obţinute au o mare

importanţă în confirmarea diagnosticului clinic şi aprecierea: gravităţii evoluţiei, apariţiei

complicaţiilor, eficacităţii tratamentului şi confirmarea vindecării. De aceea asistenta

medicală care lucrează la patul bolnavului trebuie să aibă cunoştinţe teoretice precise şi

manualitatea corespunzătoare.

La recoltarea produselor asistenta medicală va respecta strict toate măsurile de

asepsie, folosind un instrumentar steril: seringi şi ace de unică folosinţă, sonde sterilizate,

eprubete curate cu dop sau capac steril. Orice produs va fi recoltat în cantitate suficientă.

La fiecare eprubetă asistenta medicală va face un bon care va conţine: numele bolnavului,

numărul salonului şi patului, diagnosticul clinic, natura produsului, analiza cerută şi data

recoltării. Toate produsele le va transporta cat mai rapid şi cu mare grijă la laborator.

Într-o societate în care prevenţia a început să fie din ce în ce mai mult un mod de viaţă, analizele

medicale reprezintă unul dintre puţinele exemple care pot asigura concret prevenirea unor afecţiuni

serioase, precum şi depistarea în stadiul incipient a acestora, permitându-ne astfel să luăm din timp cele

mai potrivite măsuri.

Asistenta medicala trebuie sa recolteze probe de urină care ulterior vor fi trimise la

laborator, pentru investigaţii, in vederea stabilirii numărului de leucocite care la

apendicită este cu mult peste medie (8000-10000globule albe-mm3).

Asistenta medicală trebuie sa măsoare pulsul – numărul de bătăi cardiace fiind

crescut pe minut precum si temeperatura pacientului care este concordantă cu pulsul.

15

Îngrijirea bolnavilor înainte de intervenţia chirurgicală, în scopul pregătirii lor, variază în

raport cu motivul pentru care se face intervenţia, cu starea generală a bonavului, precum şi de

timpul avut la dispoziţie până în momentul în care se face operaţia. În problema explorării capacităţii de aparare şi a gradului de rezistenţă a organismului,

asistenta are sarcina de a executa recoltările pentru examenul complet de urină, pentru

hemograma completa, reacţia V.D.R.L., de a determina timpul de sângerare, coagulare şi grupa

sanguină. La bolnavii trecuţi de 50 de ani, va recolta sânge şi pentru determinarea glicemiei şi a

ureei sanguine şi se va îngriji de examinarea electrocardiografică a bolnavului. La cererea

medicului va pregăti bolnavii pentru probele funcţionale ale aparatului circulator şi respirator.

Rezultatele examinărilor vor fi trecute pe foaia de observaţie ca să poată fi urmărite de medicul

operator.

3.1.2. Administrarea medicamentelor:

Se va face doar la prescripţia medicului. Asistenta medicală va respecta întocmai

toate medicamentele prescrise de doctor. Ea va cunoaşte medicamentele pe care le

16

administrează după inscripţie, culoare, formă; fiolele rămase goale de la injecţii le va

păstra până la desfăşurarea efectelor lor.

Înainte de administrare, asistenta medicală va verifica calitatea fiecărui

medicament, aspectul, termenul de valabilitate şi integritatea ambalajului.

Asistenta va respecta cu stricteţe calea de administrare, dozajul prescris şi va evita

incompatibilitatea între medicamente. Ea va administra bolnavului doze mici din orice

medicament,pe care acesta le va lua în prezenţa ei. Îl va informa pe bolnav asupra

efectului şi reacţiilor adverse ale medicamentelor pe care le are de luat.

La administrarea parenterală asistenta va lucra în condiţii de strictă asepsie,

folosind materiale şi instrumente de unică folosinţă sau sterilizate. Asistenta va tăia şi va

aspira în seringă toate fiolele în faţa bolnavului. Ea va semnala orice intoleranţă şi reacţii

adverse medicului.

3.2. Rolul propriu

3.2.1. Asigurarea condiţiilor de spitalizare

Asistenta trebuie să se asigure de confortul fizic şi psihic al pacientului. Salonul

trebuie să fie luminos, curat,primitor, să aibă o temperatură optimă şi să fie mereu bine

aerisit.

3.2.2. Rolul asistentei în examenul clinic

Asistenta medicală participă la examenul clinic al bolnavului cu colecistită acută.

Ea va realiza de la început un climat de înţelegere între medic şi bolnavi. Va pregăti

psihic bolnavul, liniştindu-l, explicându-i cu solicitudine şi fermitate în ce constă

examenul şi importanţa lui. Îl ajută să se dezbrace, cu mult tact şi fineţe, pentru a nu

provoca mişcări inutile şi dureroase. Înaintea palpării va sfătui bolnavul să urineze.

Asistenta medicală îl va aduce în poziţia adecvată examinării: decubit dorsal cu

braţele întinse şi relaxate de-a lungul corpului, membrele inferioare îndoite din genunchi,

cu musculatura abdominală relaxată. La cererea doctorului îl va răsuci. Ea va sta în faţa

doctorului, de cealaltă parte a patului şi îl va servi cu tot ce are nevoie. La terminarea

examenului va ajuta bolnavul să se îmbrace şi să se aşeze în poziţia preferată (antalgică).

3.2.3. Supravegherea pacientului

Este cea mai importantă sarcina a asistentei. Asistenta trebuie să urmărească

mereu comportamentul (poziţia pacientului în pat, expresia feţei, starea psihică, pofta de

mâncare şi calitatea şi cantitatea somnului) şi funcţiile vitale şi vegetative

17

(temperatura,puls, T.A., respiraţie) ale pacientului şi să raporteze medicului tot ce

observă în cursul zilei la starea generală să şi la evoluţia bolii acestuia.

3.2.4. Educaţia pacientului pentru sănătate

Trebuie să cuprindă educarea pacientului în conştientizarea importanţei igienei

corporale, educarea în privinţa importanţei unui nou stil de viaţă şi unui regim alimentar.

3.2.5. Pregătirea fizică şi psihică a pacientului

Înaintea oricărei acţiuni la care va fi supus prin prezentarea intervenţiei şi ajutarea

acestuia să-şi ducă la bun sfârşit activitatea.

3.2.6. Pregătirea preoperatorie a pacientului :

- bilanţ paraclinic

- pregătirea echipamentului pentru reanimare

- cu 24 ore înaintea intervenţiei:pregătirea psihică a pacientului cât şi a familiei şi

pregătirea fizică a acestuia

- cu 12 ore înaintea intervenţiei: interzicerea alimentaţiei

- în ziua operaţiei: igiena pacientului, îndepărtarea protezelor dentare,

ochelarilor/lentilelor de contact, verificarea identităţii pacientului, golirea vezicii urinare

prin sondaj (la indicaţia medicului), administrarea premedicaţiei (la indicaţia medicului),

supravegherea pacientului.

3.6.7 Îngrijirea pacientului după apendicectomie

Bolnavul necesită în această perioadă o supraveghere şi o îngrijire foarte atentă,

de aceasta depinzând şi rezultatul operaţiei.

În perioada postoperatorie asistenta va supraveghea activitatea tututror organelor si aparatelor, de

multe ori bolnavul nefiind in stare sa semnaleze singur modificarile survenite in starea lui.

Asistenta va urmari aspectul general al bolnavului: culoarea fetei, a tegumentelor si a mucoaselor

indica de multe ori complicatii postoperatorii.

Temperatura se masoara de cel putin două ori pe zi, iar la indicaţia medicului şi de mai multe

ori. În primele zile după intervenţie se întalnesc des stări subfebrile. Persistenţa ei sau ridicarea ei

treptată indică de cele mai multe ori o complicaţie în evoluţia postoperatorie (infecţie). Creşterea

în aceste cazuri este însoţită şi de alte fenomene, care permit interpretarea justă a cauzei ce o

produce (dureri, fenomene inflamatorii, tuse, junghi etc.)

Aparatul respirator se supraveghează stabilind timpul, frecvenţa şi amplitudinea respiraţiei.

Respiraţia poate fi îngreunată de un pansament abdominal sau toracic prea strâns. În caz de

dispnee sau respiraţie superficială se anunţă medicul şi la indicaţia lui se administrează oxigen sau

medicamente adecvate.

18

Asistenta va supraveghea si îngriji bolnavul în timpul vărsăturilor. Va urmări dacă are

sughiţuri, semne de iritaţie peritoneală. Asistenta trebuie să supravegheze aspectul limbii,

mucoaselor bucale şi abdomenul bolnavului. Ea va urmări cu atenţie restabilirea funcţiei tubului

digestiv. Întâarzierea eliminării gazelor provoacă balonări şi dureri abdominale; în aceste cazuri se

introduce în rect tubul de gaze sterilizat prin fierbere şi uns cu o substanta lubrefiantă. În general,

funcţiile digestive se restabilesc în a doua zi după intervenţie şi se manifestă prin eliminarea

spontană de gaze. Primul scaun spontan are loc în general în a treia zi. Frecvenţa şi caracterul

scaunului se notează în foaia de temperatură a bolnavului.

O atenţie deosebită trebuie acordată supravegherii şi menajării sistemului nervos al

bolnavului, care are rolul primordial în coordonarea activităţii tuturor organelor. Datorită

traumatismului operator, bolnavul suferă dureri postoperatorii. Intesitatea este în raport cu locul,

felul intervenţiei, precum şi cu tipul de activitate nervoasă superioară a bolnavului. Durerile cele

mai intense apar în primele 24 de ore după intervenţie, ajungând la intensitate maximă noaptea

după care se diminuează treptat şi dispar în curs de 36-48 de ore.

Pentru combaterea durerii se va folosi un complex de măsuri ţinând seama de factorii

etiologici care au provocat-o, astfel se va recurge la:

- liniştirea bolnavului.

- aşezarea lui în poziţii de menajare a punctelor dureroase.

- utilizarea agenţilor fizici şi mecanici.

Mobilizarea bolnavului trebuie facută cât mai curând. În urma mişcărilor, circulaţia

sanguină devine mai activă, peristaltismul intestinal şi functia excretoare se îmbunătăţesc,

schimbările nutritive sunt mai active, ventilaţia pulmonară se intensifică şi se pune în miscare

întreaga musculatură. Pe lângă aceasta, bolnavii devin mai încrezători în forţele proprii şi în

vindecarea lor.

3.3. Descrierea a doua tehnici

3.3.1. Sondajul vezical la femei

Prin sondaj vezical se înţelege introducerea unui instrument tubular (sondă sau

cateter) prin uretră în vezica urinară, realizând astfel o comunicare instrumentală între

mediul exterior şi interiorul vezicii urinare.

19

În îngrijirea curentă a pacientului, asistenta trebuie să cunoască tehnica sondajului

evacuator la femei şi la bărbaţi precum şi drenarea vezicii urinare.

Sondajul poate avea scop explorator (recoltarea unei cantităţi de urină pentru

examenul de laborator sau depistarea unor modificări patologice ale uretrei şi vezicii

urinare) şi/sau terapeutic în evacuarea conţinutului şi executarea unor procedee

terapeutice prin sondă.

Materiale necesare:

- De protecţie: muşama, traversa, mănuşi sterile de cauciuc

Sterile:

- două sonde lungi de aproximativ 15 cm cu vârful uşor îndoit sau complet rotunjit, având

două orificii laterale aproape de vârf.

- 1-2 eprubete pentru urocultură

- ser fiziologic

- casoletă cu tampoane de vată

- 2 pense hemostatice

Nesterile:

- Materiale pentru toaleta organelor genitale

- Tăviţă renala, bazinet

- Paravan (când se execută în salon)

- Recipient pentru colectare

Medicamente:

- Ulei parafină, steril

- Oxicianura de mercur 1/5000

Pregătirea pacientei

Psihic: - se explică necesitatea tehnicii

Fizic: - Se izolează patul cu paravan

- Se protejează cu muşama şi aleză

- Se aşează pacienta în poziţie ginecologică

- Se îndepărtează perna şi pătura

- Se acoperă pacienta lăsând liberă doar regiunea genitală

- Se aşează bazinetul şi se efectuează toaleta organelor genitale externe

- Se îndepărtează bazinetul şi se aşează tăviţa renală între coapsele pacientei

Execuţie:

20

- Sondajul se efectuează în condiţii de perfectă asepsie atât a pacientei şi a

instrumentelor, cât şi a mâinilor celui care o execută

- asistenta îmbracă mănuşi sterile

- evidenţiază meatul urinar

- dezinfectează cu oxicianură de mercur orificiul uretral de sus în jos în direcţia anusului

- scoate sonda cu pensa şi o prinde între degetul mediu şi inelar ale mâinii drepte

- lubrifiază sonda cu ulei steril

- orientată cu vârful în sus, sonda se introduce în uretra 4 ± 5 cm

- paralel cu înaintarea sondei, extremitatea acesteia va fi coborâtă printr-o mişcare în

formă de arc pentru a uşura trecerea în vezică

- primele picături se lasă să se scurgă în tăviţa renală, apoi în recipientele pregătite în

funcţie de scop sau într-un recipient de colectare

- extragerea sondei se face după pensarea orificiului extern prin aceleaşi mişcări, în sens

invers.

Îngrijiri ulterioare, notarea în foaia de observaţie

- Se efectuează toaleta regiunii vulvare

- Se îmbracă şi se aşează comod în pat sub supraveghere continuă

- Se notează în foaia de observaţie tehnica şi numele persoanei care a efectuat-o

- Se notează cantitatea de urină recoltată ± volumul şi densitatea

- Se notează aspectul macroscopic al urinei.

Complicaţii:

Imediate:

- lezarea traumatică a mucoasei uretrale

- crearea unei căi false prin forţarea sondei

- astuparea sondei în cursul evacuării vezicii

Tardive

- infecţioase,prin introducerea germenilor patogeni prin manevre şi instrumente nesterile.

3.3.2. Clisma evacuatoare

Clisma evacuatoare simplă:

Clisma este o formă specială a tubajului, prin care se introduc diferite lichide în intestinul

21

gros. Are ca scop evacuarea conţinutului intestinului gros sau introducerea de

medicamente sau alimentare.

Pregătirea materialelor:

- materiale de protecţie: paravan, muşama, aleză, învelitoare

- materiale sterile: canulă rectală, caserolă cu comprese, mănuşi de cauciuc

- materiale nesterile: stativ pentru irigator, irigator şi tubul de cauciuc, tăviţă renală,

bazinet, 500-1000 ml apă caldă (35-38oC),

- medicamente: soluţii medicamentoase în cantitatea şi concentraţia cerută de medic,

vaselină

Pregătirea pacientului:

- Psihic: i se explică tehnica şi rolul acesteia

- Fizic: se izolează patul cu paravan, se aşează pacientul în decubit lateral stâng cu

membrul inferior stâng şi dreptul flectat, se aşează bazinetul sub regiunea sacrală.

Execuţie:

- Se fixează canula la tubul irigatorului şi se închide robinetul

- Se verifică temperatura apei sau a soluţiei medicamentoase,

- Se umple irigatorul

- Se evacuează aerul şi prima coloană de apă

- Se lubrifiază canula cu vaselină

- Se fixează irigatorul pe stativ

- Asistenta se spală pe mâini şi îmbracă mănuşi sterile

- Îndepărtează fesele pacientului cu mâna stângă

- Introduce canula prin anus în rect cu mâna stângă, perpendicular cu vârful îndreptat

înainte în direcţia vezicii urinare

- După ce vârful canulei a trecut prin sfincter, se ridică extremitate externă şi se

îndreaptă vârful în axa ampulei rectale

- Se introduce canula 10-15 cm

- Se deschide robinetul şi se reglează viteza de scurgere a apei prin ridicarea irigatorului

la aproximativ 50 cm deasupra pacientului

- Pacientul este rugat să respire adânc, să-şi relaxeze musculatura abdominală, să reţină

soluţia 10-15 min

- Se închide robinetul înainte ca nivelul apei să se apropie de nivelul tubului de scurgere

- Se îndepărtează canula şi se aşează în tăviţa renală

22

- Pacientul este aşezat în poziţia de decubit lateral drept, apoi decubit dorsal pentru a

uşura pătrunderea apei la o adâncime mai mare.

- Se captează scaunul la pat sau la toaletă

CAPITOLUL IV

23

STUDIU DE CAZ

CULEGEREA DATELOR

DATE RELATIV STABILE

NUME: SDRAILĂPRENUME: MARIAVÂRSTĂ: 43 aniSEX: F.RELIGIE: ortodoxăLIMBA VORBITĂ: românăDOMICILIU: jud. Braşov,OCUPAŢIE: secretarăGRUP SANGUIN: A II +AHC – APP – DEFICIENŢE SENZORIALE: nu prezintăALERGII: nu se stieOBICEIURI: consumă cafea 2-3 ceşti/zi, nu consumă alcool, nu tine regim ÎNĂLŢIME: 1,72 m.

DATE VARIABILE

T.A. : 140/50 mm Hg.PULS: 62 b/min.TEMPERATURA: 38,80 C.RESPIRAŢIE: 23 r/min.GREUTATE: 68kg.

Manifestări de dependenţă: dureri severe în fosa iliacă dreaptă, durerile lasându-se pe membrul inferior; greţuri şi varsături; frisoane; constipaţie de 4 zile; insomnii;

GRILA DE STABILIRE A GRADULUI DE DEPENDENŢĂ

24

NEVOIA FUNDAMENTALĂ

MANIFESTĂRIDE DEPENDENŢĂ

SURSE DE DIFICULTATE

PROBLEMA DE DEPENDENŢĂ

GRAD DE DEPENDENŢĂ

1. A RESPIRA ŞI A AVEA O BUNA CIRCULATIE

- Independent

2. A MANCA ŞI A BEA

GreaţăVărsături

Procesinfecţios

Alterarea stării de nutriţie

Dependent

3. A ELIMINA Constipaţie balonare

Proces infecţios

Eliminare inadecvată

Dependent

4. A SE MIŞCA ŞI A AVEA O BUNA POSTURA

Alterarea mobilitaţii Durere în fosa iliacă dreapta cu iradiere in membrul inferior

Mobilitate inadecvată

Dependent

5. A DORMI ŞI A SE ODIHNI

Insomnii Durere Anxietate

Dificultate în a se odihni

Dependent

6. A SE ÎMBRACĂ ŞI DEZBRACĂ

Independent

7. A MENŢINE TEMPERATURA CORPULUI ÎN LIMITE NORMALE

FebrăFisoane

Proces infecţios

Alterarea temperaturii

Dependent

8. AFI CURAT, ÎNGRIJIT ŞI A PROTEJA TEGU-MENTELE ŞI MUCOASELE

Independent

9. A EVITA PERICOLELE

Durere în fosa iliaca dreapta

Proces infecţios

DurereAnxietateRisc de complicaţii

Dependent

10. A COMUNICA Independent

11. A ACŢIONA CONFORM PROPRIILOR CONVINGERI

Independent

12. A FI PREOCUPAT ÎN VEDEREA REALIZĂRII

Independent

25

13.A SE RECREEA Independent

14. A INVATA CUM SĂ-ŞI PĂSTREZE SĂNĂTATEA

Cunoştinţe insuficiente despre boala lui

Lipsă de informaţii

Deficit de cunoştinţe

Dependent

PLAN DE INGRIJIRE

Diagnostic de îngrijire

ObiectiveIntervenţii

EvaluareRol propriu Rol delegat

1. Alterarea stării de nutriţie din cauza procesului infecţios manifestata prin greaţă şi vărsături

Pacienta sanu prezintegreturi sivarsaturi, safie echilibratahidroelectroMcsi nutritionalîn 24 ore.

- îi recomand repaus la pat;- ajut pacienta în timpul varsaturilor,- asez pacienta în decubit lateral cu capul la margineapatului;- fac bilantul lichidelor ingerate si eliminate;- reduc sau opresc raportul de lichide, o servesccu putin ceai rece de musetel (neîndulcit);- administreaza substante acidulate cu lamâie (reci), fara a fi dulci la 2-3 ore în portii mici (lOOml);- fac bilanţul lichidelor ingerate şi a celor eliminate;

- administrez medicaţia prescrisă de medic, pentru a elimina balonările, greaţa, si varsăturile:. perfuzii cu glucoza 5%, 500 ml/zi-ser fiziologic 1000ml/zi. algocalmin 3fiole/zi i.m . vitamine şi săruri minerale. metoclopramid 1 fiola i.m 2x/zi

01.02.2012Pacienta prezintă varsături şi senzaţie de rău.01.02.2012Pacienta are o stare bună.02.02.2012 Pacientul este operat.02.02 – 07.02.2012Pacientul respecta regimul şi tratamentul, şi nu mai prezintăgreţă şi varsaturi.

2. Eliminare inadecvată din cauza procesului infecţios manifestata prin balonare si constipaţie –

Pacientul trebuie sa aibă un tranzit intestinal in limite fiziologice in 24 ore.

- determin pacienta sa bea o cantitate suficienta de lichide;- pacienta trebuie să bea ceai ne îndulcit, călduţ, supa de legume, astfel încât sa aibă o alimentaţie lichidă in 24 – 48 ore;- pacienta va fi instruit privind eliminarea şi va fi sfătuit sa efectueze

- efectuez, la nevoie, clisma evacuatorie;- administrez supozitoare cu glicerina 1,2/zi;- Laxativ, un drajeu, seara.

01.02.2012- la ora 18 pacienta a primit un laxativ;- pacienta a avut scaun;02.02.2012- pacienta nu a avut scaun;- pacientei s-a făcut clisma evacuatorie simpla;02.02.2012 - pacienta a fost operată;- pacientul a fost sondat;

26

Diagnostic de îngrijire

ObiectiveIntervenţii

EvaluareRol propriu Rol delegat

exerciţii fizice regulate;- observ şi notez in foaia de observaţie frecvenţa si consistenta scaunelor.

03-06.02.2012- pacienta a avut scaun normal;- diureza normala 1300 ml/zi.

3. Alterarea somnului din cauza durerilor manifestata prin insomnii

Pacientul trebuie sa beneficieze de odihna prin somn corespunzător, calitativ si cantitativ.

- pacientei i se explica cum trebuie sa aplice tehnici de relaxare;- identific cauza insomniei şi încerc să liniştesc pacienta;- observ şi notez in foaia de observaţie calitatea şi orarul somnului şi efectele acestuia asupra organismului.

- administrez tratamentul medicamentos: diazepam 1-2 comprimate la nevoie.

01.02.2012- pacienta nu poate dormi si i se administrează 1 comprimat de diazepam02.02.2012- pacienta nu se poate odihni din cauza durerii postoperatorii – i se administrează un calmant – mialgin i.v. si un diazepam; 02-06.02.2012- pacienta doarme intre 7-8 ore pe noapte.

4. Alterarea stării generale din cauza procesului infecţios manifestata prin durere in fosa iliacă dreaptă.

Calmarea durerii.Eliminarea riscului de infecţii.

- asigur condiţii de mediu adecvate;- urmăresc şi apreciez potenţialul infecţios al pacientului;- aplic masuri de izolare a surselor de infecţii.

- administrez calmante si antibiotice : . algocalmin 1 fiola i.v. la nevoie;. peniciliă 4x2ml/zi

01.02.2012- pacienta prezintă dureri – administrez 1 fiola algocalmin;- administrez penicilină/6ore pentru a preveni infectiile;01.02.2012- pacienta prezintă dureri – administrez 1 fiola algocalmin.;02-04.02.2012- administrez penicilină /6 ore pentru a preveni infecţiile;- piafen 3x1 fl/zi05.02.2012- administrez penicilină 2ml/6 ore pentru a preveni infecţiile.- piafen 3x1fl/zi

5.Deficit de cunoştinţe din cauza lipsei de informaţii, manifestată prin cunoştinţe insuficiente despre boala sa.

Pacientul să fie bine informat.

- pacienta este educat in vederea continuării tratamentului conform indicaţiilor medicului;- pacientului i se

- colaborare cu familia în vederea unui regim de viata sănătos.

- pacienta a interes şi a asimilat informaţiile primite.

27

Diagnostic de îngrijire

ObiectiveIntervenţii

EvaluareRol propriu Rol delegat

recomanda să revină la control periodic şi la pansat.

Pacienta va trebui să urmeze şi un regim după cum urmează :

ZIUA ALIMENTE PERMISE IN APENDICITA ACUTA

1 Ceai neindulcit, apă,

2 Ceai, apă, supă strecurată,

3 Ceai, apă, supă, piure de cartofi, iaurt degresat,

4 Ceai, apă, supă de legume, iaurt degresat, un ou fiert, brânză

de vaci

5 La fel ca în primele 4 zile + carne de vită sau pui fiartă, 1-2

felii de pâine.

Interzis 

!

Varză, mazăre, fasole, fructe crude, băuturi acidulate, grăsimi

EVALUARE FINALĂ

28

Pacienta în vârstă de 45 ani se internează pe secţia de chirurgie în data de

01.01.2012 cu următoarele manifestări de dependenţă: graţă şi varsături; constipaţie de 2

zile; insomnii; durere în fosa iliacă dreaptă cu iradiere in membrul inferior.

În urma examenului clinic şi paraclinic s-a stabilit diagnosticul de Apendicită acută.

Datele culese au fost analizate şi interpretate definindu-se problemele de

dependenţă, diagnosticele de îngrijire şi obiectivele. În urma intervenţiilor proprii şi

delegate, a tratamentului şi a intervenţiei chirurgicale, obiectivele au fost îndeplinite iar

problemele de dependenţă rezolvate.

Pe durata spitalizării pacientul nu a avut nici o complicaţie iar în data de

06.02.2012 pacienta este externată, prezentând o stare generală bună.

Pacienta s-a externat cu următoarele recomandări:

- să-şi reia treptat activitatea fizică

- să respecte regimul alimentar bogat în vitamine şi proteine

- să se prezinte la control în data de 20.02.2012

Verific dacă pacienta înţeles corect mesajul transmis şi dacă şi-a însuşit noile cunoştinţe.

BIBLIOGRAFIE

29

1. Baltă G., Stănescu, Titircă L. şi colab . - Tehnici speciale de îngri jire

a bolnavilor, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983

2. Borundel Corneliu - "Manual medicină internă pentru cadre medii" Editura Bic

AH Bucureşti 2000

3. Mozes C. - "Tehnici de îngrijire a bolnavilor" Editura Medicala Bucureşti 1999

4. Rogozea . L., Oglindă T. - Tehnica îngrijirii omului sănătos şi

bolnav , Ed. Romprint, Braşov 2002

5. Titircă Lucreţia - "Manual de îngrijiri speciale acordate pacienţilor de asistenta

medicală" - Editura Viaţa Românească.2002

6. Titircă Lucreţia - “Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii medicali”, Editura Viaţa

Medicală Românească, 2003

7. http://www.scribd.com

8. http://www.jurnaluldechirurgie.ro/jurnal/docs/jurnal306/apendice_dgn1.pdf

9. http://ro.wikipedia.org/wiki/Apendicit%C4%83

10. http://www.docstoc.com/docs/79654878/Apendicita

11. http://sanatate.acasa.ro/boli/atentie-la-simptomele-apendicitei-314.html

30

31