Ingrijirea bolnavului cu Guta

68
OBIECTIVUL I ANATOMIA SI FIZIOLOGIA APARATULUI LOCOMOTOR I.1. ANATOMIA APARATULUI LOCOMOTOR Aparatul locomotor, aparat specializat care îndeplineşte funcţia locomotorie a organismului, este alcătuit dintr-un complex de organe cu structuri şi funcţii diferite. La cele 206 segmente osoase, peste 430 muşchi striaţi şi peste 310 articulaţii trebuie adăugate reţeaua nervoasă (cu căile aferente şi eferente) şi reţeaua vasculară care irigă toate aceste organe. Oasele reprezintă partea statică (pasivă), fiind acţionate de muşchii care se inseră pe ele şi care reprezintă partea dinamică sau activă a aparatului locomotor. Sistemul osos Este alcătuit din totalitatea oaselor legate între ele prin articulaţii ce formează scheletul. Scheletul 7

description

Anatomia aparatului locomotor, Guta, Rolul asistentului medical in examinarea clinica si paraclinica, Acordarea ingrijirilor specifice, Elaborarea planului de ingrijire.

Transcript of Ingrijirea bolnavului cu Guta

Page 1: Ingrijirea bolnavului cu Guta

OBIECTIVUL I

ANATOMIA SI FIZIOLOGIA APARATULUI LOCOMOTOR

I.1. ANATOMIA APARATULUI LOCOMOTOR

Aparatul locomotor, aparat specializat care îndeplineşte funcţia locomotorie a

organismului, este alcătuit dintr-un complex de organe cu structuri şi funcţii

diferite. La cele 206 segmente osoase, peste 430 muşchi striaţi şi peste 310

articulaţii trebuie adăugate reţeaua nervoasă (cu căile aferente şi eferente) şi reţeaua

vasculară care irigă toate aceste organe. Oasele reprezintă partea statică (pasivă),

fiind acţionate de muşchii care se inseră pe ele şi care reprezintă partea dinamică

sau activă a aparatului locomotor.

Sistemul osos

Este alcătuit din totalitatea oaselor legate între ele prin articulaţii ce formează

scheletul. Scheletul corpului cuprinde: scheletul capului, scheletul trunchiului şi al

membrelor.

Oasele sunt organe dure, rezistente dar şi elastice, formate din ţesut osos

având nervi şi vase de sânge proprii. După formă şi structură pot fi:

Oase lungi

Oase scurte

Oase late

Oasele lungi sunt sunt formate dintr-un tub de substanţă osoasă compactă,

având în centru un canal medular şi la cele două extremităţi, mai mari ca volum, 7

Page 2: Ingrijirea bolnavului cu Guta

câte un bloc de substanţă spongioasă, înconjurată de un strat de substanţă compactă.

Ele acţionează ca pârghii şi prin intermediul lor se vor realiza mişcări rapide şi de

mare amplitudine, motiv pentru care alcătuiesc scheletul membrelor.

Oasele scurte sunt blocuri de substanţă spongioasă acoperite de un strat de

substanţă compactă. Rolul lor este de a suporta elastic greutatea corpului (oasele

tarsiene), de a contribui la menţinerea echilibrului intrinsec al coloanei vertebrale

(vertebrele), sau de a permite executarea mişcărilor complexe şi delicate ale mâinii

(oasele carpiene).

Oasele late sunt subţiri şi participă la alcătuirea unor cavităţi care protejază

organele importante (cutia craniană) sau la realizarea unor suporturi stabile (oasele

bazinului), sau oferă muşchilor suprafeţe întinse şi mobile de inserţie (omoplatul).

Către extremităţile lor segmentele osoase sunt legate între ele prin părţi

moi, participând astfel la formarea articulaţiilor.

Articulaţiile reprezintă ansamblul elementelor care unesc între ele două sau

mai multe extremităţi osoase. După gradul de mobilitate pot fi:

Sinartroze – sunt articulaţii fixe sau mobile. Pot fi clasificate după tipul de

ţesut care se interpune între oasele articulaţiei în:

a) Sindesmoze - ex.: suturile craniene;

b) Sincondroze – ex.: simfiza pubiană;

c) Sinostoze se formează prin osificarea sindesmozelor şi sincondrozelor

(la adult).

Diartroze – sunt articulaţii cu grad variabil de mobilitate. Se clasifică în:

a) Amfiartroze (articulaţii semimobile) – ex.: articulaţiile vertebrale;

b) Artrodii (articulaţii mobile) sunt alcătuite din următoarele elemente:

cartilaj articular, capsulă articulară, suprafeţe articulare, cavitate

articulară, lichid sinovial.

8

Page 3: Ingrijirea bolnavului cu Guta

Sistemul muscular

Corpul omenesc dispune de un număr de peste 430 muşchi striaţi care

reprezintă în totalitatea lor 40-45% din greutatea întregului corp.

Clasificare:

a) Muşchi striaţi (scheletici) localizaţi pe oase, asigură mişcarea corpului şi

contribuie la poziţia verticală;

b) Muşchi netezi (viscerali) localizaţi la nivelul organelor interne;

c) Muşchi striat de tip cardiac – miocard, muşchiul inimii.

I.2. FIZIOLOGIA APARATULUI LOCOMOTOR

Formarea oaselor

Osteogeneza este procesul de formare a ţesutului osos din ţesut conjunctiv

sau cartilaginos. Începe în săptămânile 3-4 de dezvoltare embrionară.

Osteogeneza endoconjunctivă (de membrană, desmală) este procesul de

formare a ţesutului osos din ţesut conjunctiv. Se desfăşoară în trei etape:

a) Etapa proteică – osteoblastele produc oseină;

b) Etapa minerală – impregnarea oseinei cu săruri de calciu şi fosfor;

osteoblastele se transform în osteocite. La sfârşitul acestor faze se formează

osul primar.

c) Etapa de remaniere – remodelarea osului de către osteoclaste; se formează

osul funcţional.

Osteogeneza endocondrală (de cartilaj) – procesul de formare a ţesutului osos

din ţesut cartilaginos. Se desfăşoară în trei etape:

a) Etapa de distrugere a cartilajului;

b) Etapa de osificare;

9

Page 4: Ingrijirea bolnavului cu Guta

c) Etapa de remaniere.

OBIECTIVUL II

GUTA

10

Page 5: Ingrijirea bolnavului cu Guta

II.1. DEFINITIE

Guta este o boală cu substrat metabolic complex, cu puternic caracter

familial, observată cu precădere la bărbaţii tineri, caracterizată clinic prin episoade

caracteristice de artrită acută şi mai târziu prin afectări cronice ale articulaţiilor şi

altor ţesuturi ale organismului; toate acestea evoluând pe fondul unei hiperuricemii

persistente.

II.2. EPIDEMIOLOGIE

Guta afectează aproximativ 1–2% din populația occidentală la un moment dat

în decursul vieții, înregistrând o frecvență din ce în ce mai crescută. Ratele de

incidență ale bolii s-au dublat între 1990 și 2010. Se presupune că această creștere

se datorează creșterii speranței de viață, modificărilor alimentare și creșterii

frecvenței bolilor asociate cu guta, cum sunt sindromul metabolic și hipertensiunea

arterială. S-a demonstrat că rata de incidență a gutei este influențată de o serie de

factori, cum sunt vârsta, rasa și anotimpurile anuale. În cazul bărbaților cu vârsta

peste 30 de ani și al femeilor peste 50 de ani, frecvența bolii este de 2%.

În Statele Unite, frecvența gutei în rândul bărbaților de origine afro-

americană este identică cu cea a bărbaților de rasă caucaziană. Ratele de incidență

sunt ridicate în rândul populațiilor din Insulele din Pacific și Māori din Noua

Zeelandă, dar scăzute în rândul aborigenilor australieni, în ciuda prezenței unei

concentrații medii mai ridicate de acid uric seric în cazul celui de-al doilea

grup.Afecțiunea a devenit comună în China, Polinezia și mediile urbane din Africa

Subsahariană. Unele studii au arătat că atacurile de gută sunt mai frecvente

11

Page 6: Ingrijirea bolnavului cu Guta

primăvara. Acest fapt se atribuie modificărilor sezoniere ale alimentației,

consumului de alcool, activității fizice și temperaturii.

II.3. CLASIFICARE

În cursul evoluţiei sale, la majoritatea pacienţilor, guta urmează patru etape

clinice:

A. Hiperuricemia asimptomatică

B. Artrita acută gutoasă

C. Guta intercritică

D. Guta cronică tofacee

A. Hiperuricemia asimptomatică se caracterizează prin niveluri serice

crescute ale acidului uric fără a se însoţi de simptome de artrită acută, tofi sau

litiază renală uratică.

Această stare de hiperuricemie asimptomatică încetează odată cu apariţia

primului atac de gută sau a litiazei uratice. În mod obişnuit, totuşi, primul atac de

gută survine după o stare de hiperuricemie ce a durat 20 – 30 ani.

B. Artrita acută gutoasă

Principala trăsătură clinică a gutei este reprezentată de atacul de artrită acută

ce debutează aproape întotdeauna prin afectarea unei singure articulaţii (este deci

cel mai frecvent monoarticular) la nivelul căreia apare mai întâi o senzaţie de

disconfort evoluând pe o perioadă variabilă (ore până la zile) însoţită rapid de

durere ce poate fi extrem de severă; este una dintre cele mai chinuitoare dureri.

Cel mai frecvent aceste atacuri de gută debutează noaptea, trezind pacientul

din somn sau, în unele cazuri, simptomele apar imediat după trezire, la primii paşi

ai bolnavului.12

Page 7: Ingrijirea bolnavului cu Guta

În câteva ore articulaţia afectată devine roşie (eritematoasă), lucioasă, uşor

edemaţiată, prezentând deci toate caracteristicile unei articulaţii supuse unui proces

inflamator: rugor, calor, dolor (edem, eritem, durere). Trebuie menţionat, de

asemenea, că datorită unei sensibilităţi extreme, bolnavul nu mai poate tolera nici

măcar îmbrăcămintea sau palparea uşoară a zonei afectate. Eritemul este o trăsătură

de bază, mai ales în ceea ce priveşte articulaţiile mici; De asemenea, în cursul unui

atac de gută apare la nivelul articulaţiei afectate o descuamare cu caracter iritativ a

pielii ce poate fi observată pe măsură ce atacul cedează, iar la nivelul sistemic

semnele de inflamaţie sunt prezente, ele incluzând leucocitoză, febră, o creştere

ridicată a VSH-ului. Examenul radiologic nu evidenţiază în stadiile incipiente decât

un edem al ţesuturilor moi periarticulare, dar poate fi folositoare pentru a diferenţia

un atac de gută de alte artrite.

Din punct de vedere al articulaţiei afectate 90% dintre atacuri survin la

nivelul articulaţiilor MTF, halucelui iar următoarele articulaţii, în ordinea

descrescătoare a frecvenţei sunt: glezna şi alte articulaţii ale piciorului, genunchi,

degete, cot, încheietura mâinii, regula în general observată fiind că sunt afectate în

primul rând articulaţiile situate distal apoi cele situate proximal, în timp ce

articulaţiile aparţinând scheletului axial sunt afectate doar în mod excepţional; guta

poliarticulară fiind de asemenea rară la fel ca şi afectarea articulaţiei şoldului,

umărului, articulaţia sacro-iliacă, sterno-claviculară sau temporo-mandibulară

putând însă apărea bursite la nivel prepatelar sau la nivelul olecranului, sau

afectarea tendonului lui Achile.

Deşi atacul de gută survine de obicei brusc, în plină stare de sănătate, el poate

fi totuşi, în unele cazuri,precedat de un oarecare prodrom manifestat prin modificări

ale apetitului, greaţă sau balonări, crampe, insomnie, oboseală, iar anamnestic

pacientul poate relata existenţa în antecedente a unor dureri la nivelul călcâiului,

13

Page 8: Ingrijirea bolnavului cu Guta

luxaţii sau junghiuri la nivelul halucelui. Se poate de altfel întâmpla ca un

traumatism la nivelul unei articulaţii să fie urmat în decurs de câteva ore de apariţia

unui atac de gută la nivelul articulaţiei afectate; de altfel se pare că halucele este cel

mai frecvent implicat, deoarece el este supus unor stresuri repetate în timpul

mersului.

În plus guta are tendinţa să evolueze în cursul altor boli sistemice, cum ar fi

pneumonia, endocarditele sau în urma unui stres emoţional important.

Alţi factori predispozanţi sunt cei alimentari, cei legaţi de intervenţiile

chirurgicale, traumatisme, ingestia de alcool, hemoragiile, infecţiile, radioterapia.

C. Guta intercritică

Perioadele între două atacuri succesive de artrită gutoasă sunt denumite

perioade intercritice. Uneori aceste perioade sunt nelimitate întrucât unii pacienţi nu

mai fac un al doilea episod acut de gută, iar în alte cazuri această perioadă poate

dura 5 – 10 ani. La majoritatea pacienţilor totuşi durata medie a perioadei

intercritice este cuprinsă între 6 luni şi 2 ani.

D. Guta cronică tofacee (Artropatia gutoasă)

Artrita conică gutoasă se datorează depozitelor de cristale de urat sub formă

de tofi gutoşi la nivelul diferitelor structuri articulare, ceea ce duce la o artropatie

distructivă cu afectare degenerativă secundară. Este o manifestare a bolii gutoase ce

apare preponderent în urma mai multor episoade acute dar poate avea o evoluţie

insidioasă afectând o articulaţie indemnă anterior.

II.4. ETIOPATOGENIEHiperuricemia este principala cauză a gutei. Ea poate apărea din mai multe

motive, printre care alimentația, predispoziția genetică sau excreția redusă a

uraților, sărurile acidului uric. Excreția redusă a acidului uric este cauza primară a

14

Page 9: Ingrijirea bolnavului cu Guta

hiperuricemiei, apărând în 90% din cazuri, în timp ce supraproducția de acid uric

constituie o cauză în mai puțin de 10% din cazuri. Aproape 10% din oamenii cu

hiperuricemie pot suferi de gută la un moment dat. Riscul, totuși, variază în funcție

de gradul de hiperuricemie. Când valorile sunt cuprinse între 415 și 530 μmol/l (7 și

8,9 mg/dl), riscul este de 0,5% pe an, în timp ce la persoanele cu valori mai mari de

535 μmol/l (9 mg/dL), riscul este de 4,5% pe an.

Stil de viață

Cauzele alimentare produc circa 12% din cazurile de gută și includ o corelare

puternică a consumului de alcool, băuturi dulci îndulcite cu fructoză, carne și fructe

de mare. Alte cauze pot fi traumele fizice și intervențiile chirurgicale. Din studii

recente s-a constatat că factorii suspectați anterior de producerea gutei nu au de fapt

acest efect, inclusiv consumul de legume bogate în purine (de ex. fasole, mazăre,

linte și spanac) și consumul total de proteine. Consumul de cafea, vitamina C și

lactate, precum și condiția fizică bună, par a scădea riscul de apariție a gutei. Se

crede că au acest efect deoarece reduc rezistența la insulină.

Cauze genetice

Apariția gutei este în parte determinată de cauze genetice, care produc circa

60% din variabilitatea nivelurilor de acid uric. S-a constatat că trei gene, numite

SLC2A9, SLC22A12 și ABCG2, apar frecvent în asociere cu guta, iar variațiile

acestora pot amplifica riscul de circa două ori. Pierderea funcției prin mutații ale

SLC2A9 și SLC22A12 produce hipouricemie ereditară prin reducerea absorbției de

urați și secreția necontrolată de urați. Unele tulburări genetice rare, printer care

nefropatia juvenilă familială hiperuricemică, boala medulară cistică a rinichilor,

hiperactivitatea fosforibosilpirofosfat sintetazei și deficitul de

fosforibosiltransferază hipoxantin-guaninei cum ar fi cel din sindromul Lesch-

Nyhan sunt complicate de către gută.

15

Page 10: Ingrijirea bolnavului cu Guta

Stări patologice

Guta apare frecvent împreună cu alte probleme medicale. Sindromul

metabolic, o combinație de obezitate abdominală, hipertensiune, rezistență la

insulină și dislipidemie, se întâlnește în aproximativ 75% din cazuri. Alte tulburări

complicate în mod obișnuit de gută includ policitemia, intoxicarea cu plumb,

insuficiența renală, anemia hemolitică, psoriazisul și transplantul de organe solide.

Un indice al masei corporale mai mare sau egal cu 35 sporește de trei ori riscul unui

bărbat de a face gută. Expunerea cronică la plumb și la alcool contaminat cu plumb

sunt factori de risc pentru gută din cauza efectului nefast al plumbului asupra

funcției renale. Sindromul Lesch-Nyhan este adesea asociat cu artrită gutoasă.

Medicamente

Diureticele au fost asociate atacurilor de gută. Totuși, doze mici de

hidroclorotiazidă nu par a mări riscul de a face gută. Alte medicamente care au fost

asociate gutei includ niacina și aspirina (acid acetilsalicilic). Medicamentele

imunosupresoare ciclosporină și tacrolimus sunt, de asemenea, asociate cu apariția

gutei, primul în special când este utilizat împreună cu hidroclorotiazida.

II.5. SIMPTOMATOLOGIE

Boala propriu-zisă apare după ani de zile în care cristalele de acid uric se

depun la nivelul articulaţiilor şi ţesuturilor învecinate. Guta prezintă următoarele

simptome:

- creşterea temperaturii locale, durere, edem şi sensibilitate crescută la nivelul

articulaţiei (de obicei articulaţia degetului mare de la picior, denumit şi haluce).

- durere nocturnă intensă, uneori pacientul nu suportă nici atingerea articulaţiei cu

cearceaful

- disconfort care se intensifică pe parcursul nopţii, ca apoi să cedeze în intensitate

16

Page 11: Ingrijirea bolnavului cu Guta

pe parcursul următoarelor 2-7 zile

- prurit tegumentar (mâncărime a pielii) şi exfolierea pielii apărută după remitarea

atacului de gută

Alte simptome, pot să includă:

- culoare roşie-vineţie a tegumentului în regiunea articulaţiei afectate, asemănătoare

unei infecţii tegumentare locale

- febră

- limitarea mişcărilor normale a articulaţiei (redoare)

Simptomele gutei pot varia, astfel încât:

- simptomele pot recidiva (reapărea) după o boală intercurentă sau după o

intervenţie chirurgicală

- unele persoane nu prezintă atacuri recurente de gută, dar pot dezvolta o formă

cronică a bolii. Guta cronică este o formă mai puţin dureroasă care apare la adulţi şi

este deseori confundată cu alte forme de artrită

- primele simptome ale gutei pot fi nodulii (tofii gutoşi), cu localizare la nivelul

mâinilor, coatelor sau urechilor. Aceşti noduli nu sunt însă caracteristici atacului de

gută.

În momentul în care apar simptomele gutei, acidul uric găsit în exces în

circulaţia sangvină, s-a depozitat sub forma cristalelor de acid uric la nivelul

articulaţiilor. Halucele (degetul mare de la picior), este cel mai adesea afectat, însa

pot fi atinse şi alte articulaţii precum articulaţiile piciorului, articulaţia mâinii, a

genunchiului, degetelor sau a coatelor. Poate de asemenea să apară inflamaţia

lichidului articular (bursita), cel mai adesea la nivelul cotului (bursita olecraniană)

sau a genunchiului (bursita prepatelară).

Trebuie să se reţină că există multe alte afecţiuni care au simptome asemănătoare cu

guta. Simptome ale gutei precum căldura locală, durerea, edemul şi sensibilitatea

17

Page 12: Ingrijirea bolnavului cu Guta

crecută la nivelul articulaţiei, se pot regăsi şi în alte afecţiuni. Dintre afecţiunile cu

simptome asemănătoare gutei, amintim:

- artrita reumatoidă, care însă afectează preponderent articulaţiile mici ale degetelor,

umerilor şi bazinului, spre deosebire de guta care debutează de cele mai multe ori la

nivelul degetului mare de la picior (haluce)

- osteoartrita, a cărei simptome includ durere, redoare (înţepenirea, imposibilitaea

efectuării mişcărilor normale), sensibilitate crescută, apărute la nivelul mâinilor,

bazinului, genunchilor sau picioarelor

- osteomielita, este o infecţie mult mai rară decât guta şi constă în infecţia

microbiană a osului şi ţesuturilor periarticulare. Tratamentul osteomielitei necesită

tratament antibiotic parenteral şi spitalizare. Osteomielita apare secundar

următoarelor afecţiuni predispozante:

- tratament imunosupresor

- infecţia HIV

- diabet zaharat

- pneumonie bacteriană recentă

- infecţie cutanată sau renală

- proteza osoasă sau a unei articulaţii

- febră

- pseudoguta este o afecţiune în care se pot identifica depozite articulare de calciu.

Pseudoguta poate prezenta simptome precum, edem, durere a unor articulaţii mari

precum articulaţiile genunchiului sau a coatelor. Această afecţiune apare în special

în rândul adulţilor şi vârstnicilor.

- artrita septică acută, este o afecţiune infecţioasă gravă, cauzată de infecţia

bacteriană a unei articulaţii.

18

Page 13: Ingrijirea bolnavului cu Guta

II.6. COMPLICAŢII

Complicaţii:

- leziuni cardio-vasculare sunt cele mai importante şi frecvente complicaţii în cazul

în care tratamentul nu se face corespunzător.

Urmează apoi leziunile renale mai ales datorită microlitiazei sau calculozei

renale cu uraţi, dar şi depunerilor de uratâţi în peretele tubilor colectori din

piramidele renale.

Diabetul zaharat ca şi hiperglicemia pot să contribuie la agravare.

Leziunile în gută- depunerea de uraţi în articulaţii reprezintă cauza frecventă

a invalidităţii date de gută. Locul cel mai comun este cartilajul articular unde se

depun uraţii mai ales în zonele centrale avasculate. Întinderea depozitului pe

suprafaţa articulaţiei variază mult de la o articulaţie la alta. La unele se limitează la

câteva mici pete sau fâşii de culoare albă, la altele o parte întinsă din cartilajul

articular este acoperită de un placard de culoare albă.

Nici o articulaţie nu este exceptată, dar cele de la membrele inferioare sunt

mai frecvente.

II.7. DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL

Un istoric de sinovită recurentă cu perioade de completă remisiune, frecvent

survenite la adulţi de sex bărbătesc (sau femei postmenopauză), frecvent asociat cu

un istoric familial de gută şi asociat cu hiperuricemie, pot duce în mod obişnuit la

un diagnostic corect fără mari dificultăţi.

19

Page 14: Ingrijirea bolnavului cu Guta

Aspectul articulaţiilor în forma cronică /acută de boală în formele lor tipice

sunt foarte caracteristice dar sunt totuşi şi alte afecţiuni cu care trebuie făcut un

diagnostic diferenţial.

Aspectul accesului acut de gută poate fi simulat de o celulită la nivelul

piciorului şi fisurile interdigitale la nivelul piciorului trebuie întotdeauna

diferenţiate de o epidermofiţie; o posibilă poartă de intrare pentru streptococ. Guta

survenită la haluce trebuie de asemenea diferenţiată de o inflamaţie a bursei

articulare (bursită) şi de sinovitele traumatice survenite la nivelul unei articulaţii

MTF cu procese de osteoartroză. Ultimul diagnostic diferenţial este greu de exclus

căci traumatismul poate să precipite apariţia unui atac de gută.

Hemartroza, fie posttraumatică, fie secundară unor tulburări hematologice

poate de asemenea simula guta.

Guta acută şi artrita septică pot semăna şi în cazurile dubioase se face biopsie

de lichid sinovial.

Guta, mai ales cu afectare poliarticulară trebuie diferenţiată de numeroase

alte forme de sinovită ca de exemplu: boala reumatoidă (PAR), febra reumatică,

sindromul Reiter, artrita psoriazică. Ultimele două cazuri, mai ales dacă se prezintă

cu o afectare relativ acută, interesând un singur deget la mână sau picior sunt foarte

asemănătoare cu artrita gutoasă. În final, atacurile cauzate de depozitele de urat sunt

clinic identice cu cele produse în artropatia cu pirofosfat de Ca+ apărută în asociere

cu condrocalcinoza numită în trecut pseudogută. În ambele boli există episoade de

sinovită, uneori cu o incidenţă crescută familială şi modificări cronice degenerative

pot surveni la nivelul articulaţiei. Guta prin depozitare de acid uric este totuşi mai

frecventă la nivelul halucelui, în timp ce condrocalcinoza survine în mod egal la

ambele fese. Artrita cronică gutoasă este de obicei greu de confundat dar nodulii

Heberden (umflături la nivelul oaselor datorită unei osteoartroze) la nivelul

20

Page 15: Ingrijirea bolnavului cu Guta

articulaţiei interfalangiene distale trebuie diferenţiaţi de articulaţiile gutoase ca şi

osteoartrozele articulaţiei MTF ale halucelui de gută. Totuşi cele două afecţiuni nu

se exclud una pe cealaltă. Prezenţa cristalelor de uraţi poate fi evidenţiată la nivelul

nodulilor Heberden, aceştia fiind o combinaţie specifică gutei indusă prin tratament

diuretic mai ales la femeile în vârstă. Din nou, poliartrita cronică inflamatorie

(PAR), în mod special dacă afectează degetele în mod asimetric cum se întâmplă şi

în artrita psoriazică trebuie luată în seamă.

Tofii sunt uşor de recunoscut în mod deosebit atunci când se ulcerează şi îşi

elimină conţinutul (cretos) dar există şi alte formaţiuni cu care pot semăna şi care

includ micile excrescenţe cartilaginoase la nivelul pavilionului urechii; la bursa

olecranului, chisturile sebacee, nodulii subcutanaţi din PAR/febra reumatică,

tumorile ca lipomul, neurofibromul/carcinoame secundare, xantomatoza şi

calcinoza aşa cum apare în sclerodermie şi dermatomiozită.

Diagnosticul se pune uzual pe evaluarea clinică şi ocazional este necesară

biopsia articulară.

În final, este necesar să amintim că mulţi oameni au un nivel seric crescut de

acid uric fără a dezvolta simptome de gută şi pot avea afecţiuni articulare fără

legătură cu această condiţie.

II.8. INVESTIGAŢII

Singura metodă prin care se obţine diagnosticul de certitudine în gută, este

aspiraţia de lichid articular (artrocenteza), test care poate identifica cristalele de acid

uric de la acest nivel. Cu toate acestea în cazul pacienţilor care au articulaţii

21

Page 16: Ingrijirea bolnavului cu Guta

edematiate, cu tegumente calde şi roşiatice (în special articulaţia degetului mare de

la picior), nu este întotdeauna posibilă artrocenteza diagnostică, astfel că în acest

caz este suficientă demonstrarea nivelulilor mari de acid uric în sânge, pentru

formularea diagnosticului.

Următoarele investigaţii sunt utile pentru stabilirea diagnosticului de gută:

- istoricul medical şi examenul clinic general

- teste care pot măsura nivelul acidului uric seric

- teste care pot măsura nivelul acidului uric în urină

Diagnosticul gutei în stadiile tardive, se poate realiza prin radiografierea

extremităţilor (mâini şi picioare). Această metodă nu este utilă în stadiile incipiente

ale gutei, când nu există modificări radiologice articulare. În stadiile tardive ale

gutei se pot identifica tofii gutoşi (noduli duri, nisipoşi), în zonele articulare şi

periarticulare. Durerea intensă caracteristică atacurilor recurente de gută, îndeamnă

pacientul la consult medical de specialitate, cu mult înaintea apariţiei modificărilor

articulare caracteristice stadiului tardiv al bolii. Radiografia extremităţilor este utilă

în diagnosticul diferenţial al gutei cu alte artrite.

Este necesar un consult medical de specialitate atunci când apar următoarele

simptome:

- durere severă, rapid instalată, la nivelul unei articulaţii

- articulaţie edematiată, cu tegument cald şi roşiatic.

Următorii specialişti pot diagnostica şi trata guta:

- medicul de familie

- medicul generalist (medicul de medicină internă)

- medicul reumatolog

- ortopedul.

II.9. TRATAMENT

22

Page 17: Ingrijirea bolnavului cu Guta

Scopul tratamentului în gută este reducerea rapidă a disconfortului şi durerii,

precum şi profilaxia recidivelor atacurilor de gută şi a complicaţiilor care pot apărea

la nivel articular sau renal. Tratamentul include mai multe etape care pot preveni

atacurile recurente de gută şi complicatiile acesteia.

Tratament iniţial

Tratamentul gutei foloseşte medicamente care atenuează simptomele şi care

elimină cauzele bolii. Tratamentul specific pentru gută depinde de stadiul bolii,

pentru că tratamentul atacului de gută este diferit de profilaxia recidivelor.

Pentru diminuarea durerii, edemului, roşeţii şi căldurii locale (inflamaţie),

caracteristice atacului de gută, se recomandă administrarea de:

- antiinflamatorii nonsteroidiene (AINS), precum ibuprofenul, naproxenul sau

indometacinul. Este recomandată evitarea aspirinei pentru că aceasta poate schimba

brusc nivelurile acidului uric şi poate agrava simptomele.

- colchicina

- corticosteroizi

- ACTH

Pentru prevenirea atacurilor recurente de gută se pot administra anumite

medicamente care scad concentraţia acidului uric în sânge:

- agenţi care grăbesc eliminarea renală a acidului uric

- allopurinol, care scade producţia acidului uric endogen (la nivelul organismului)

- colchicina este deseori prescrisă de medicul specialist pentru a preveni recurenţele

în prima lună de tratament.

Pentru prevenirea atacurilor recurente, sunt recomandate următoarele:

- scăderea în greutate (în cazul pacienţilor cu gută, supraponderali) şi menţinerea

unei greutăţi normale. Este utilă în acest scop adoptarea unei diete hipolipemiante

(cu puţine grăsimi). Cu toate acestea, o dietă cu un conţinut caloric mic, poate creşte

23

Page 18: Ingrijirea bolnavului cu Guta

concentraţia acidului uric în sânge şi poate declanşa un eventual atac de gută.

- evitarea consumului de alcool, pentru că acesta inhibă eliminarea renală a acidului

uric, facilitând astfel acumularea acestuia la nivelul organismului. Berea, care are

un conţinut ridicat în purine, poate fi considerată mai nocivă decât alte tipuri de

alcool.

- evitarea dietelor bogate în carne şi a dietelor cu produse marine (alimente bogate

în purine), care pot creşte concentraţia acidului uric în sânge

- administrarea anumitor medicamente poate scădea eliminarea renală a acidului

uric cu facilitatea acumulării acestuia la nivelul organismului. Acestea includ

medicaţia diuretică (care elimină excesul de apă şi sare de la nivelul organismului),

adimistrarea de niacin sau aspirină. Este important ca orice pacient cu gută să

consulte un specialist înaintea utilizării unor tratamente medicamentoase

complementare

- exerciţiul fizic regulat şi evitarea sedentarismului.

Majoritatea pacienţilor cu gută necesită administrarea medicaţiei care scade

nivelul acidului uric în sânge. Unele persoane pot să-şi controleze nivelurile de acid

uric prin menţinerea unei greutăţi normale, adoptarea unei diete corespunzătoare şi

evitarea consumului de alcool şi a medicamentelor care cresc concentraţia acidului

uric în sânge sau scad eliminarea renală a acestuia.

În cazul pacienţilor cu gută care nu au simptome, dar au niveluri crescute de

acid uric în sânge, nu necesită tratament specific. Trebuie reţinut însă că pacienţii cu

acid uric extrem de crescut în sânge trebuie investigaţi pentru a identifica

eventualele leziuni renale sau articulare. Nivelul acidului uric trebuie monitorizat de

medicul de familie până la revenirea la normal a concentraţiei acestuia.

Tratament de întreţinere

24

Page 19: Ingrijirea bolnavului cu Guta

Orice persoană cu gută care a avut un atac şi care nu urmează nici un

tratament, are un risc mare să dezvolte atacuri recurente de gută şi în viitor. Ţelul

tratamentului de întreţinere este acela de a scădea acidul uric din sânge şi de a

preveni atacurile recurente. Este importantă de asemenea identificarea cauzei care a

determinat un nivel crescut de acid uric (hiperuricemia).

Medicul specialist va evalua starea generală de sănătate a pacientului şi va

stabili tratamentul corespunzător fiecărui caz în parte. Evitarea unor factori precum

consumul de alcool, dieta necorespunzătoare, sedentarismul şi obezitatea, pot

scădea riscul apariţiei gutei şi a recidivelor atacurilor acesteia.

Pentru diminuarea durerii, edemului, roşeţii şi căldurii locale (inflamaţie),

caracteristice atacului de gută, se recomandă administrarea de:

- antiinflamatorii nonsteroidiene (AINS), precum ibuprofenul, naproxenul sau

indometacinul. Este recomandată evitarea aspirinei pentru că aceasta poate schimba

brusc nivelurile acidului uric şi poate agrava simptomele.

- colchicina

- corticosteroizi

- ACTH

Pentru prevenirea atacurilor recurente de gută se pot administra anumite

medicamente care scad concentraţia acidului uric în sânge:

- agenţi care grăbesc eliminarea renală a acidului uric

- allopurinol, care scade producţia acidului uric endogen (la nivelul organismului)

- colchicina, este deseori prescrisă de medicul specialist pentru a preveni

recurenţele în prima lună de tratament.

Tratament în cazul agravării bolii

Guta este de obicei tratată cu succes prin administrarea medicaţiei care

diminuează simptomele şi care scade nivelul acidului uric în sânge. Dacă guta nu

25

Page 20: Ingrijirea bolnavului cu Guta

este tratată timp de 10 ani, putem spune că aceasta devine o boală cronică

(simptome cronice, recidivante), care poate afecta ireversibil articulaţiile sau

rinichiul. Cristalele de acid uric se acumulează intraarticular şi periarticular sub

forma unor noduli duri, denumiţi tofi gutoşi. Tratamentul stadiului tardiv al gutei

include administrarea obligatorie a medicaţiei specifice.

Pentru diminuarea durerii, edemului, roşeţii şi căldurii locale (inflamaţie),

caracteristice atacului de gută, se recomandă administrarea de:

- antiinflamatorii nonsteroidiene (AINS), precum ibuprofenul, naproxenul sau

indometacinul. Este recomandată evitarea aspirinei pentru că aceasta poate schimba

brusc nivelurile acidului uric şi poate agrava simptomele.

- colchicina

- corticosteroizi

- ACTH

Pentru prevenirea atacurilor recurente de gută se pot administra anumite

medicamente care scad concentraţia acidului uric în sânge:

- agenţi care grăbesc eliminarea renală a acidului uric

- allopurinol, care scade producţia acidului uric endogen (la nivelul organismului)

- colchicina, este deseori prescrisă de medicul specialist pentru a preveni

recurenţele în prima lună de tratament.

Tratamentul pentru eliminarea tofilor gutoşi include administrarea

allopurinolului, care poate scădea dimensiunea tofilor, până la dispariţia acestora.

În cazuri rare este necesară realizarea unei intervenţii chirurgicale în cazul

tofilor care poate cauza diformităţi.

Tratament ambulator (la domiciliu)

26

Page 21: Ingrijirea bolnavului cu Guta

Guta este o boală inflamatorie a articulaţiilor, care apare după ani de zile în

care pacientul are o concentraţie sanguină crescută de acid uric. Acidul uric se

depozitează la nivelul articulaţiilor şi este responsabil de simptomele specifice bolii.

Pacienţii diagnosticaţi cu gută, necesită următoarele:

- diminuarea disconfortului şi dureri cauzate de atacul de gută

- repaus al articulaţiei până la terminarea atacului (peste 24 de ore după dispariţia

durerii)

- ridicarea segmentului afectat

- aplicarea locală a unei comprese calde. Dacă acest lucru nu ajută se poate încerca

aplicarea locală a unei pungi cu gheaţă.

- administrarea de antiinflamatorii nonsteroidiene (AINS), cu evitarea aspirinei care

poate înrăutăţi simptomatologia.

Opţiuni de medicamente

Tratamentul medicamentos al gutei este împărţit în două categorii. Din prima

categorie fac parte medicamentele care atenuază simptomele secundare atacului de

gută: durere, edem, roşeaţă şi căldură locală (inflamaţie). Odată cu atenuarea

simptomelor (după 2-4 săptămâni) este administrată medicamentaţia specifică

capabilă să scadă concentraţia acidului uric sanguin şi să prevină atacurile recurente

de gută.

Medicaţia care are ca şi scop scăderea acidului uric seric nu se administrează

decât odată cu dispariţia atacului de gută. Administarea acestuia în timpul atacului

poate agrava simptomatologia prin mobilizarea rezervelor de acid uric din alte

regiuni ale organismului.

Durata tratamentului medicamentos depinde în primul rând de severitatea şi

frecvenţa atacurilor recurente, precum şi de valorile acidului uric în sânge. Cu cât

27

Page 22: Ingrijirea bolnavului cu Guta

sunt atacurile mai frecvente şi valorile acidului uric în sânge mai ridicate, este

necesară administrarea unui medicament de durată.

Tratamentul atacului de gută

Este posibil ca atacul de gută să survină pe parcursul administrării medicaţiei

specifice hipouricemiante, în acest caz nu este indicată oprirea tratamentului pe

durata atacului. În cazul pacienţilor cu gută cărora li s-a prescris un tratament

specific (probenecid sau allopurinol), dar care nu au urmat tratamentul, au un risc

mare de recidivă a simptomelor. În acest caz nu este recomandată administrarea

medicamentaţiei decât după remiterea atacului.

Simptomele atacului de gută cedează de obicei în aproximativ 24 de ore de la

iniţierea tratamentului.

- pentru combaterea atacului de gută, medicul va prescrie doza maximă admisă de

medicament, pentru obţinerea unui rezultat rapid, urmând ca apoi, să scadă dozele

odată cu dispariţia simptomelor.

- AINS (antiinflamatoriile nonsteroidiene), în afara aspirinei, sunt folosite frecvent

în tratamentul atacului de gută

- deoarece majoritatea medicamentelor folosite în scăderea concentraţiei acidului

uric sanguin sunt asociate cu diferite reacţii adverse, folosirea acestora necesită

confirmarea diagnosticului de gută şi monitorizare pe tot parcursul folosirii lor

- aspirina nu trebuie folosită niciodată ca şi tratament antialgic (împotriva durerii),

deoarece aceasta scade eliminarea renală a acidului uric şi menţine crescut nivelul

seric al acidului uric

- atacul de gută apărut la un pacient vârstnic poate dura mai mult şi poate fi de

asemenea mai grav.

Unele persoane diagnosticate cu gută au o evoluţie nefavorabilă pentru că nu

urmează tratamentul adecvat. Cu toate că tratamentul medicamentos hipouricemiant

28

Page 23: Ingrijirea bolnavului cu Guta

poate dura toată viaţa, unii pacienţi sunt asimptomatici şi au tendinţa să întrerupă

tratamentul, favorizând astfel recidivele bolii. Deseori după întreruperea

tratamentului, pacientul este asimptomatic o bună perioadă de timp, ca apoi să apară

un nou atac de gută. Fără tratament, atacurile de gută au tendinţa să fie mai grave

(mai dureroase şi cu tendinţă la complicaţii), dar şi de durată mai lungă decât

atacurile precedente. Există mai multe studii medicale care au ca şi scop

descoperirea unor noi tratamente pentru gută.

Noile medicamente tind să fie mai eficiente şi cu mai puţine efecte

secundare:

- losartanul, este un medicament folosit în tratamentul hipertensiunii arteriale, face

parte din clasa medicamentelor care inhibă enzima de conversie a angiotensinei şi

are de asemenea şi efect hipouricemiant (scade nivelul acidului uric în sânge)

- fenofibratul, este un medicament care este folosit în tratamentul hipolipemiant

(scade grăsimile din sânge, trigliceridele şi lipidele cu densitate mică).

Fenofibratul are de asemenea ca şi efect şi eliminarea renală accentuată a

acidului uric, scăzând astfel nivelul seric al acestuia.

- oxidaza urică pegilată, este un produs farmaceutic aflat deocamdată în studiu, care

are capacitatea de a scădea nivelurile serice de acid uric, prin transformarea acestuia

în molecule uşor absorbabile.

Tratament chirurgical

Guta este de obicei tratată cu succes prin eliminarea cauzelor predispozante

precum şi prin administrarea tratamentului medicamentos corespunzător. Dacă

evoluţia bolii a depăşit 10 ani şi nu s-a efectuat nici un tratament, este posibil ca

acidul uric să se fi acumulat la nivelul articulaţiilor sub forma cristalelor de acid

uric (tofi gutoşi). Dacă aceşti noduli devin dureroşi, produc deformarea articulară şi

29

Page 24: Ingrijirea bolnavului cu Guta

tratametul medicamentos nu reuşeşte micşorarea lor este recomandat tratamentul

chirurgical de corectare (excizia chirurgicală a tofilor).

Alte tratamente

Cu toate că nu s-a dovedit ştiinţific, metodele de terapie complementară pot fi

folosite în tratamentul simptomelor asociate cu guta, astfel încât:

- cireşele şi unele plante ("ghiara diavolului"), pot fi folosite ca remedii naturiste

antiinflamatorii

- acidul eicosapentaenoic (EPA), folosit în cantităţi mari, poate reduce inflamaţia

cronică asociată gutei. Nu s-au efectuat deocamdată studii medicale care să

demonstreze efectul antiinflamator al acestuia pe parcursul atacului de gută

- acidul folic, este util în tratamentul gutei deoarece acesta inhibă enzima necesară

metabolismului acidului uric (nedemostrat clinic, doar teoretic).

OBIECTIVUL IIIROLUL ASISTENTULUI MEDICAL IN EXAMINAREA CLINICA SI

PARACLINICA

III.1. ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN EXAMINAREA CLINICĂAsistenta medicală are îndatorirea de a observa starea generală a pacientului

încă de la internarea sa. Ea trebuie să ştie să evalueze starea de sănătate a

pacientului pentru a putea transmite medicului date importante pentru stabilirea

30

Page 25: Ingrijirea bolnavului cu Guta

diagnosticului şi pentru stabilirea îngrijirilor de care are nevoie pacientul. De aceea,

se recurge la examinarea clinic şi paraclinică, în care asistenta medical joacă un rol

important.

Este importantă culegerea datelor din diverse surse, sarcină revenită tot

asistentei medicale: din foaia de observaţie, foaia de temperatură, de la familia

pacientului, de la ceilalţi membrii ai echipei de îngrijire, însă principal sursă rămâne

pacientul.

Sarcinile asistentei în pregătirea şi asistarea unui examen clinic medical sunt

următoarele:

• pregătirea psihică a pacientului;

•adunarea, verificarea şi pregătirea instrumentarului necesar;

•dezbrăcarea şi îmbrăcarea pacientului;

•aducerea pacientului în poziţiile adecvate examinărilor;

•asigurarea iluminaţiei necesare la examinările cavităţilor naturale;

•deservirea medicului cu instrumente;

•ferirea pacientului de traumatisme şi răceală;

•aşezarea pacientului în pat după examinare şi facerea patului.

III.2. ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN EXAMINAREA PARACLINICĂ

Asistenta medicală va recolta toate produsele de laborator indicate demedicşi

se va îngriji să i se facă pacientului toate investigaţiile necesare şisă introducăîn

foaia de observaţie a acestuia buletinele obţinute prin examenele efectuate. Este

indicat ca aceasta să cunoască rezultatele primite de la laborator şi să ştie să le

interpreteze mai mult sau mai puţin complet.

Rezultatele examenelor paraclinice depend de profesionalismul şi

corectitudinea cu care asistentele medicale au făcut recoltarea produselor biologice

şi patologice sau au pregătit pacientul pentru examinare.31

Page 26: Ingrijirea bolnavului cu Guta

Asistenta va trebui să recolteze de la pacientul cu gută sânge pentru

determinarea:

Teste inflamatorii – VSH, protein C reactivă, leucocitoză

Radiografie articulară = tofi

Ecografie de căi urinare = litiază renală

Examenul lichidului sinovial → cristale

III.2.1. PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU RECOLTAREA SÂNGELUI

Puncţia venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin intermediul unui ac de puncţie.

Pregătirea pacientului:

pregătirea psihică – se comunică pacientului ce i se va face, i se va explica

procedura pentru a-i reduce anxietatea si a ne asigura de cooperarea sa

pregătirea fizică – pentru puncţia la venele braţului, antebraţului:

- se aşează într-o poziţie confortabilă atât pentru pacient, cât şi pentru persoana

care execută puncţia (decubit dorsal);

- se examinează calitatea şi starea venelor;

- se aşează braţul pe perniţă şi muşama în abducţie şi extensie,decliv

- se aplică garoul la o distanţă de 7-8 cm deasupra locului puncţiei,

- se dezinfecteaza tegumentele;

- se recomandă pacientului să strângă pumnul, venele devenind astfel

turgescente.

III.2.2. PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU EXAMENULL RADIOLOGIC

Radiografia este fixarea imaginii radiologice pe filmul radiologic la un

moment dat. Imaginea fiind fotografiată, ea se pretează la controale ulterioare mai 32

Page 27: Ingrijirea bolnavului cu Guta

amănunţite, putând fi interpretată de mai mulţi specialişti. Radiografia este însă o

metodă statică de examinare.

Examenul radiologic al sistemului osteo-articular se efectuează de către

medic prin radiografii. Citirea (interpretarea) radiografiilor se face la negatoscop.

Scop: studierea morfologiei osului şi funcţionalităţii unor articulaţii osoase

din sistemul osteo-articular pentru stabilirea diagnosticului de luxaţie, fractură sau

alte afecţiuni care modifică structura osului.

Pregătirea psihică a pacientului:

- se anunţă pacientul şi i se explică necesitatea tehnicii, precum şi condiţiile în

care se efectuează (examinarea în obscuritate şi cu ajutorul unor aparate speciale).

- se obţine consimţământul pacientului.

Pregătirea fizică a pacientului:

- se dezbracă regiunea ce urmează a fi examinată înainte de examinare se va

face: sedarea durerilor bolnavului, transport adecvat, picioarele sau alte segmente

osoase fracturate vor fi menținute fixate în atele de lemn;

- la femei, părul lung se leagă pe creştetul capului;

- se îndepărtează mărgelele şi lănţişoarele de la gât cât şi obiectele radioopace

din buzunar;

- se ridică pansamentul (dacă există) de pe regiunea ce urmează a fi explorată;

- unguentele sau alte forme medicamentoase se îndepărtează prin spălare cu

alcool;

- dacă membrul examinat nu poate fi menţinut fără atele în poziţia necesară, se

vor folosi atele transparente pentru raze X se administrează pacientului un

medicament analgezic, în cazul în care mişcările îi provoacă dureri (luxaţii în cazul

nostru);

33

Page 28: Ingrijirea bolnavului cu Guta

- se ajută pacientul să se aşeze şi să păstreze poziţia indicată de medic în

funcţie de regiunea ce se examinează (incidenţa antero- posterioară si laterală a

articulaţiei luxate).

Execuţie:

-Bolnavul aşezat pe un scaun sau masa în funcţie de gravitatea luxaţiei, lângă

masa de radiografiat cu zona luxată sprijinită pe casetă pe întreaga lungime prin faţa

posterioară.

III.2.3. PREGATIREA BOLNAVULUI PENTRU PUNCŢIA ARTICULARĂPuncţia articulară realizează comunicarea directă, cu ajutorul unui ac de

puncţie, între cavitatea articulară şi mediul exterior.Participarea la puncţie (două asistente: A şi B):

Asistenta A: susţine şi supraveghează starea generală a bolnavului.Asistenta B: serveşte medicul cu instrumente şi materiale.

- Spălare pe mâini cu apă şi săpun chirurgical- Se aseptizează mâinile cu alcool, mănuşi- Se aşează materialul de protecţie sub artiulaţia ce va fi puncţionată- Se susţine bolnavul în poziţia indicată de medic- Se aseptizează locul interesat cu alcool iodat sau betadină- Se servesc medicului mănuşile sterile- Se izolează locul puncţiei u câmpuri sterile- Se oferă seringa sterilă pentru efectuarea anesteziei- Se pregăteşte soluţia anestezică( lidocaină 1%) şi se oferă medicului- Se serveşte medicului seringa de 20ml şi acul pentru puncţie- Medicul execută puncţia în locul ales şi aspiră conţinutul.- Se badijonează locul puncţiei cu alcool iodat- Se efectuează un pansament steril şi se bandajează cu o faşă. Pansamentul

compresiv se menţine 24-48 ore.- Spălarea pe mâini cu apă curentă şi săpun.

34

Page 29: Ingrijirea bolnavului cu Guta

OBIECTIVUL IV

ACORDAREA INGRIJIRILOR SPECIFICE

IV.1. ASIGURAREA CONDITIILOR DE IGIENA SI CONFORT

În cazul unui atac acut de gută trebuie instituit repausul imediat al articulaţiei

afectate şi trebuie de asemenea începută prompt terapia care se efectuează cel mai

35

Page 30: Ingrijirea bolnavului cu Guta

frecvent cu Colchicină, Indometacin sau alte antiinflamatoare nesteroidiene (AINS),

mai rar cu Fenilbutazonă.

În primul rând trebuie atrasă atenţia asupra faptului că medicamentele care

modifică concentraţia serică de urat, nu trebuie întrerupte sau începută brusc în

timpul unui atac acut şi nu trebuie de asemenea schimbate deoarece modificările

bruşte ale nivelului seric de urat pot precipita apariţia unui atac acut sau creşte

amplitudinea reacţiei inflamatorii; de asemenea , terapia antihiperuricemică trebuie

instituită numai după terminarea unui atac acut.

De asemenea, dacă un atac acut nu s-a rezolvat în 24-48 de ore de la

instituirea unui tratament, atunci trebuie avute în vedere alte posibile diagnostice,

spre exemplu un proces infecţios sau trebuie schimbată terapia dacă se exclude un

alt diagnostic în afara gutei, spre exemplu colchicina poate fi înlocuită cu

fenilbutazonă în caz de eşec şi dacă nici după schimbarea schemei terapeutice,

atacul nu se rezolvă iar inflamaţia persistă, se poate proceda la administrarea de

glucocorticoizi intraarticular.

Profilaxia în acest sens se efectuează de obicei prin administrarea de doze

scăzute de colchicină zilnic (o tabletă) sub supravegherea formulei leucocitare odată

la 6 ore iar pentru pacienţii care nu suportă acest medicament se recomandă

utilizarea indometacinului în doze de 25 mg pe zi.

Acest tip de tratament poate fi întrerupt dacă pe o perioadă de 1 an uricemia

s-a menţinut în limite normale şi nu au fost atacuri acute în această perioadă.

IV.2. ALIMENTAŢIA BOLNAVULUI

Regimul alimentar al persoanei gutoase trebuie să fie sărac în purine,

grăsimi, protide; obligatoriu hipocaloric (dacă persoana este obeză) şi fără băuturi

alcoolice, o dietă restrictivă ducând la o scădere a excreţiei urinare de purine de 36

Page 31: Ingrijirea bolnavului cu Guta

200-400 mg/zi şi la o scădere a valorilor serice cu 1-2 mg/dl.

Conţinutul zilnic în proteine trebuie să fie de maxim 70-80 mg/zi iar aportul

hidric de peste 2 l/zi.

Alimente foarte bogate în purine (150-1000 mg/100g):

- inimă, carne de oaie 174;

- sardele 172;

- icre de sardină 484;

- extracte de carne 236 – 356;

- drojdie de bere 570 – 990;

- cacao 1900;

- momiţe 990;

- scrumbii, heringi 790;

- ciocolată 620;

- creier 195.

Alimente bogate în purine (75 – 150 mg/100g):

- carne de viţel, de pasăre (curcan, gâscă);

- şuncă;

- vânat;

- moluşte;

- ficat;

- rinichi;

Prin fierbere carnea pierde 50% din conţinutul său de purine, care trece în

apă.

1) Alimente cu conţinut mediu de purine (sub 75 mg/100g):

- limbă;

- carne de porc;

37

Page 32: Ingrijirea bolnavului cu Guta

- creier;

- peşte;

- ciuperci;

- mazăre;

- spanac.

2) Alimente fără purine:

- produse din făină;

- ouă;

- grăsimi;

- lactate;

- dulciuri;

- fructe şi sucuri de fructe.

De asemenea, trebuie evitate alimentele bogate în oxalaţi: fructele

oleginoase (nuci, alune, migdale, alcoolul, cafeaua, cacao, fasolea, mazărea,

spanacul, ciupercile, varza, conopida.

IV3. MĂSURAREA ŞI NOTAREA FUNCŢIILOR VITALE

Măsurarea şi notarea temperaturii

Definiţie: temperatura este rezultatul proceselor oxidative din organism,

generatoare de caldură prin dezintegrarea alimentelor energetic.

Scop: descoperirea unor modificări paologice ale valorii temperaturii corpului.

Locul de măsurat:

38

Page 33: Ingrijirea bolnavului cu Guta

Cavităţi semiînchise:

- Axial;

- Plica inghinală;

- Cavitatea bucală.

Cavităţi închise:

- Rect;

- Vagin.

Materiale necesare:

- Termometru maximal;

- Casoletă cu tampoane de vată şi comprese sterile;

- Recipient cu soluţie dezinfectantă (cloramină 1-5 %);

- Tăviţa renală;

- Flacon cu alcool medicinal;

- Ceas;

- Foaie de observaţie;

- Pix de culoare albastră;

- Carneţel individual;

Intervenţiile asistentei:

- pregătirea materialelor lângă bolnav.

- pregătirea psihică a bolnavului.

- spălarea pe mâini.

- se scoate termometrul din soluţia dezinfectantă, se clăteşte şi se şterge cu o

compresă prin tamponare, se scutură.

- se verifică dacă este în rezervor mercur.

A) Pentru măsurarea în Axilă:

- se aşează pacientul în poziţie de decubit dorsal sau în poziţie şezândă.

39

Page 34: Ingrijirea bolnavului cu Guta

- se ridică braţul bolnavului.

- se şterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului.

- se aşează termometrul cu rezervorul de mercur în centrul axilei, paralel cu

toracele.

- se apropie braţul de trunchi, cu antebraţul flectat pe suprafaţa anterioară a

toracelui.

- la pacienţii slăbiţi, agitaţi, precum şi la copii, braţul va fi menţinut în această

poziţie de către asistentă.

- termometrul se menţine timp de 10 min.

B) Pentru măsurarea în Cavitatea bucală:

- se introduce termometrul în cavitatea bucală, sub limbă sau pe latura externă a

arcadei dentare.

- pacientul este rugat să închidă gura şi să respire pe nas.

- se menţine termometrul timp de 5 min.

C) Pentru măsurarea Rectală:

- se lubrifiază termometrul.

- se aşează pacientul în decubit lateral, cu membrele inferioare în semi flexie,

asigurându-i intimitatea.

- se introduce tubul termometrului în rect, prin mişcări de rotaţie şi înainte.

- termometrul va fi ţinut cu mâna tot timpul măsurării.

- se menţine termometrul timp de trei minute.

- după terminarea timpului de menţinere, se scoate şi se şterge cu o compresă.

- se spală termometrul, se scutură.

- se introduce în recipientul cu soluţia dezinfectantă.

- se notează valoarea obţinută pe foaia de temperatură.

- notarea unui punct pe verticală, corespunzătoare datei şi timpului zilei, scoţând

40

Page 35: Ingrijirea bolnavului cu Guta

pentru fiecare linie orizontală, două diviziuni de grad.

- se uneşte valoarea prezentă cu cea anterioară, pentru obţinerea curbei termice.

- în alte documente medicale se notează cifric.

Interpretarea rezultatelor:

Temperatura normală (fiziologică) = 36-37° C => Afebril

Valori patologice:

Hipotermie < 36° C

Hipertermie 37-38° C

Subfebrilitate 37-38° C

Febră Moderată 38-39° C

Febră Ridicată 39-40° C

Hiperpirexie >40° C

Recomandări:

- măsurarea temperaturii Dimineaţa între orele 7-8 şi Seara între orele 18-19.

- susţinerea termometrului la copii, bătrâni, inconştienţi, agitaţi şi măsurarea în

cavităţile semiînchise.

- în situaţia unor valori prea ridicate sau scăzute, neprevăzute, repetaţi măsurarea

temperaturii sub supraveghere.

- termometrul se menţine în timpul indicat în cavitate, altfel înregistrarea nu este

reală.

Îngrijiri după tehică:

-Se verifică dacă apar unele iritații sau sângerări cauzate de termometru sau de,

antisepticele folosite în curățarea sa.

41

Page 36: Ingrijirea bolnavului cu Guta

OBIECTIVUL V

ELABORAREA PLANULUI DE INGRIJIRE

CAZ”A”

INTERVIU (culegerea datelor)

42

Page 37: Ingrijirea bolnavului cu Guta

Informaţii generale:

◦ Numele şi prenumele: R. I.

◦ Vârsta: 45 ani

◦ Sex: feminin

◦ Adresa: laşi.

◦ Ocupaţia: casnică

◦ Diagnostic –Insuficiență renală cronică,HTA stadiul II,artrită acută

gutoasă

◦ Data internării: 7.01.2015.

◦ Greutatea: 60 kg.

◦ Înălţimea: 167 cm.

Obişnuinţe de viaţă:

- Consumatoare de:

◦ Alcool - consum ocazional.

◦ Cafea - nu consumă.

◦ Tutun - nu fumează.

◦ Drog - neagă consumul.

◦ Dietă / regim alimentar - dietă hiposodată, hiperproteică.

◦ Alergii cunoscute - nu se cunosc.

Probleme de sănătate:

Antecedente medicale personale:

◦ Fără semnificaţie.

◦ Nu are proteze.

Antecedente heredocolaterale: fără importanţă.

Motivele internării actuale:43

Page 38: Ingrijirea bolnavului cu Guta

◦ dureri poliarticulare la nivelul călcâiului stâng;

◦ impotență funcâională

◦ tumefacție

◦ febră;

◦ durere;

◦ stare generală alterată;

◦ oboseală, greață

Istoricul stării actuale:

Boala actuală debutează prin dureri la nivelul călcâiului de aproximativ o

saptamana, apoi dureri la nivelul articulatiei piciorului, febra, greturi, oboseala,

stare generala alterata, motiv pentru care bolnavul se prezinta la medical de

familie de unde este trimis la Secția de Reumatologie pentru investigații și

tratament de specialitate.

Examenul clinic general:

- Tegumente şi mucoase – normal reprezentate,

- Greutate - 75 kg.

- Înălţime - 170 cm.

- Ţesut celular subcutanat –normal reprezentat

- Sistem ganglionar şi limfatic - nepalpabil.

- Aparat locomotor – paralizie partea stângă, impotenţă funcțională.

- Sistem osteoarticular- impotenţă funţională redusă la nivelul membrului

inferior stâng.

- Aparat respirator – torace norml conformat, murmur vezicular

fiziologic,polipnee datorată durerii44

Page 39: Ingrijirea bolnavului cu Guta

- Aparat cardio-vascular –Tahicardie,HTA

- Aparat digestiv - abdomen suplu, mobil cu mişcările respiratorii, ficat şi

splină nepalpabile, tranzit intestinal fiziologic.

- Aparat uro-genital - loje renale libere, micţiuni fiziologice.

- Sistem nervos şi organe de simţ - orientare temporo-spaţial normală.

Tratament și exporări:

Tratament:

Cortizon:20 mg/zi iv,

Allopurinol:100mg/zi

Colchicină :3mg/zi

Probenecid :500mz/zi

Analize :

-Acid uric seric=10,6mg/dl

-Acid uric urinar :550 mg/24h

Aspirarea lichidului sinovial : evidențializează prezența de cristale de urat

monosodic ;

Recomandări :

-Regim hipoproteic și hiposodat

- Evitarea eforturilor fizice mari, a frigului, umezelii;

- Efectuarae corectă a toaletei pe regiuni și schimbarea lenjeriei de pat ;

45

Page 40: Ingrijirea bolnavului cu Guta

NEVOILE FUNDAMENTALE DUPA VIRGINIA HENDERSON

Nr. crt.

Nevoile fundamentale Manifestări de dependenta Sursa de dificultate

1.Nevoia de a respira şi de a avea

o bună circulaţie

-Polipnee

-Tahicardie

-Hipertensiune

-Boală

2. Nevoia de a bea si a manca -Greață -Boală

46

Page 41: Ingrijirea bolnavului cu Guta

3. Nevoia de a elimina

4. Nevoia de a se mişca

-Durere

-Impotenţă funcţională

-Tumefacție

-Boală

5.Nevoia de a dormi şi de a se

odihni-Anxietate

-Somn afectat de durere-Durere

6.Nevoia de a se îmbrăca şi

dezbrăca

7.Nevoia de a-şi menţine

temperatura corpului în limite normale

-Febră -Boală

8.Nevoia de a-şi proteja

tegumentele

-Risc de complicații

-Risc de infecție

-Boală

9. Nevoia de a comunica

10. Nevoia de a evita pericolele

11.Nevoia de a acţiona după credinţele şi valorile sale

-Incapacitatea de a exercita practici religioase

-Spitalizarea și imposi-bilitate funcțională

12. Nevoia de a se realiza -Incapacitate de a se realiza-Boală

13. Nevoia de a se recrea -Incapacitate de a se recrea -Spitalizare

14. Nevoia de a învăţa -Imposibilitate de a învăța -Spitalizare

47

Page 42: Ingrijirea bolnavului cu Guta

PLAN DE INGRIJIRE-CAZ “A”

Diagnostic de nursing/Probleme de

dependenţă

Obiective Intervenţii autonome şi delegate

Evaluare

Hipertermie Să se normalizeze temperature corpului

-asigurarea unui microclimat adecvat;

-aplică comprese reci;

-încălzeşte pacientul în caz de

Pacientul prezintă temperature

corpului în limite normale

48

Page 43: Ingrijirea bolnavului cu Guta

frisoane;

-calculează bilanţul hidric pe 24h;

-la indicaţia medicului administrează tratamentul medicamentos: antitermice, antibiotic.

Pacientul să nu mai prezinte vărsături, să fie echilibrat hidroelectrolitic

-îl liniştesc din punct de vedere psihic;

-aşez pacientul cu capul într-o parte cât mai aproape de marginea patului;

-îl ajut în timpul vărsăturii;

-îi ofer un pahar cu apă să-şi clătească gura;

-la indicaţia medicului administrez tratamentul pentru hidratare parenterală: perfuzii cu glucoză, vitamine, electroliţi.

Pacientul nu mai prezintă vărsături

Mobilitate perturbată Pacientul să nu mai prezinte dureri

-pregătirea pacientului pentru ex. Radiologic;

-susţinere în mobilizare şi transport;

-masez regiunile predispose la escare;

-administrez medicaţia prescrisă de medic (antiinflamatoare, antialgice) şi urmăresc efectele medicaţiei.

Durerea se ameliorează

Deteriorarea somnului Pacientul să -menţin condiţiile necesare Pacientul prezintă

49

Page 44: Ingrijirea bolnavului cu Guta

aibă un somn odihnitor

somnului;

-la indicaţia medicului, administrez sedative şi miorelaxante şi le urmăresc efectul.

un somn odihnotor şi o stare de bine

Deficit de autoîngrijire Pacientul să se îngrijească singur

-asigurarea lenjeriei curate de pat şi corp;

-îl ajut să se îmbrace şi să se dezbrace singur;

-ajutor în efectuarea toaletei parţiale

Pacientul reuşeşte să-şi facă toaleta

singur, să se îmbrace şi să se dezbrace singur

OBIECTIVUL VIEDUCATIA PENTRU SANATATE

Măsuri de profilaxie primară:

educarea întregii populaţii pentru a evita supraalimentaţia şi sedentarismul;

50

Page 45: Ingrijirea bolnavului cu Guta

dispensarizarea persoanelor cu risc constituţional;

asigurarea unei alimentaţii echilibrate, fără excese calorice şi proteice.

Măsuri de profilaxie secundară:

evitarea excesului de proteine (carne);

pacienţiicu obezitate vor fi educaţi să respecte regimul hipocaloric, să efectueze exerciţii fizice, plimbări, mersul pe jos;

repaus all articulaţiilor afectate (în cazul atacului acut de gută);

evitarea efortului fizic intens şi a ortostatismului prelungit

Măsuri de profilaxie terţiară:

se adresează pacienţilor cu gută cu complicaţii renale pentru a preveni instalarea insuficienţei renale cornice sau agravarea acesteia.

51