Cuprins

Introducere…………………………………………………………………..……..2

I. Ingineria Genetică…………………………………………………….4

II. Bioetica şi perspectiva creştină……………………………….……..7

III. Perspectiva creştină asupra eticii biomedicale……………….……13

IV. Linii călăuzitoare pentru abordarea problemelor bioetice………15

Concluzii…………………………………………………………………………17

Bibliografie………………………………………………………………………..18

1

Introducere

Dumnezeu a creat lumea, tot ceea ce există, din nimic, cu puterea Cuvântului Său „Şi a

privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte” . La sfârşit a creat pe om, pe care l-a

pus stăpân peste toate câte le crease, căci pentru El le crease pe toate.

Dar omul nu vrea nici azi să îşi înţeleagă adevăratul rol pe care i l-a încredinţat Dumnezeu, acela

de a-L cunoaşte, iubi şi slăvi pe El şi de a primi viaţa veşnică (Cf. Deut. 6,5; Mt. 5, 37-39; Mc.

12, 30-31; Ioan 17,3 ş.a.) în dar pentru împlinirea scopului său. Omul, ... omul incearcă, mai cu

semă în zilele noastre, să se joace de-a Dumnezeu, sa-L înfrunte pe Dumnezeu şi chiar să nege

existenţa lui Dumnezeu, pierzând veşnicia.

S-a arătat că „expresia cea mai autentică a revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane

sunt descoperirile genetice, descoperiri ce au pus bioetica în situaţia paroxistă a semnificaţiilor

umane”…căci cercetările genetice pot fi surse de angoasă publică atât pentru viaţa privată,

pentru individ, dar şi pentru comunitate .

Ingineria genetică, bine cunoscută deja, se ocupă cu cercetarea, în vederea modificării

codului genetic în care este înscrisă toată informaţia ereditară prin care se transmit

caracteristicile celulelor vii. Ingineria genetică mai este numită, uneori, şi “modificare genetică”,

“transformare genetică” sau “transgeneză”, iar produsele obţinute poarta numele de

“organisme modificate genetic” sau “organisme transgenice”. Ca tehnică obişnuită, în ingineria

genetică, se urmăreşte înlocuirea, modificarea, sau adăugarea de informaţii genetice la nivel

celular, urmărindu-se schimbarea caracteristicilor naturale ale celulelor şi organismelor prin

acţionare asupra genelor (segmente de ADN) care sunt aşezate, asemenea unor mărgele, de-a

lungul cromozomului.

Cromozomii sunt structurile din interiorul celulelor, care transmit informaţia genetică sub

forma ADN (acid dezoxiribonucleic), ce deţine informaţia genetică dintr-o celulă. O moleculă de

ADN este formată din două fâşii alcătuite din subunităţi de nucleotide care conţin fiecare unul

dintre cei patru compuşi de bază: adenina, guanina, citosina şi timina. Aceşti compuşi de bază ai

ADN-ului se cobină în secvenţe ce oferă codul genetic unic, specific fiecărui individ.

Organismul uman are 46 de cromozomi în fiecare celulă, cu excepţia ovulului şi a

spermatozoidului, care conţin fiecare numai 23 de cromozomi. Totalitatea genelor stocate într-un

organism, este cunoscută sub numele de genom.

2

Prin combinarea lanţurilor ADN la plante şi animale s-au putut obţine exemplare ce au

dezvoltat calităţi deosebite cum ar fi rezistenţa sporită la boli şi o mai bună conservare în timp. În

industria farmaceutică s-au obţinut produse pentru tratarea sau doar ameliorarea unor boli

ereditare, cum e insulina şi interferonul, care este de 200 de orimai ieftin decît cel extras din

sângele uman.

Uneori denumita si “filosofie morala”, etica se preocupa cu ceea ce este corect si gresit

din punct de vedere moral.Termenul se aplica, de asemenea, oricarui sistem sau teorie cu valoare

morala. Unii autori considera ca etica se ocupa de ceea ce este bine (adica de valorile si virtutile

pe care omul ar trebui sa le cultive) si ceea ce este corect (adica care sunt indatoririle morale ale

omului).1 Se poate vorbi despre etica o data cu introducerea primelor coduri morale.

Aproape fiecare societate umana are un mit care explica originea moralitatii. La muzeul

Louvre din Paris exista o coloana babiloniana cu un relief reprezentandu-l pe zeul soare

Shamash, inmanand codul de legi lui Hammurapi. In “Protagora”lui Platon, este o relatare mitica

despre felul cum Zeus, fiindu-i mila de oamenii care traiau in conditii vitrege in grupuri mici, a

dat acestora un sens moral si capacitatea de a da legi si a face dreptate, astfel incat acestia sa

poata trai in comunitati mai mari si sa coopereze intre ei. In Vechiul Testament, este relatat

modul in care Dumnezeu i-a dat lui Moise cele zece porunci pe Muntele Sinai.

Punctul comun intre acestea este dat de atribuirea unei origini divine acestor coduri

morale, pentru a se asigura cea mai profunda motivatie a respectarii lor. Legatura dintre

moralitate si religie a fost atat de stransa, incat s-a considerat ca nu poate exista moralitate fara

religie. In conformitate cu aceasta abordare, etica nu este un domeniu independent de studiu,

devenind, de fapt, teologie morala.2 Emil Brunner defineste etica crestina astfel: “stiinta

conduitei umane, asa cum este ea determinata de conduita divina”, iar Georgia Harkness

considera etica “un studiu sistematic al modului de viata exemplificat si invatat de Isus, aplicat la

problemele si deciziile cotidiene ale existentei umane”.3

1 Arthur F. Holmes, Ethics – Approaching Moral Decisions, InterVarsity Press, 1984, p.10.2 Encyclopaedia Britannica 2001, s.v. “Origins of ethics”.3 Henlee H. Barnette, Introducing Christian Ethics, Broadman Press, Nashville, Tennessee, 1961, p.3.

3

I. Ingineria Genetică

Comparativ cu metodele clasice de ameliorare, transformarea prin ingineria genetică

prezintă, cel putin, doua avantaje: oferirea posibilităţii introducerii unui singur caracter la o

varietate, deja evaluată ca performantă; iar cea de a doua, gena transferată poate proveni din

orice sursă, ceea ce extinde, practic, în mod nelimitat, posibilitatile de ameliorare.

Există, însă, şi unele dezavantaje ce pot fi observate în domeniul agronomic şi mai cu seamă la

fructele şi legumele modificate genetic, inevitabil, prin dezvoltarea unor calităţi (în mod

artificial) se pierd altele cum ar fi: gustul şi valoarea nutriţională, dau naştere la diverse reacţii în

organismul celor ce le consumă… Să privim spre statele dezvoltate… Oare de ce se pune preţ

din ce în ce mai mare pe produse naturale, biologice, nemodificate genetic?

Totuşi manipularea nechibzuită a materialului genetic sau tehnologia numită îmbinarea genelor,

a plantelor, animalelor sau fiinţelor umane poate avea consecinţe dezastruase pentru întreaga

populaţie.

Clonarea (de la gr. κλον – germen, vlăstar), în laborator termenul s-a aplicat iniţial

tulpinilor sau coloniilor de bacterii ce provin dintr-o singură celulă, apoi el s-a folosit pentru a

desemna transferul nucleului celular dintr-o celulă în alta denucleată. Un alt termen similar

clonării este şi “eugenia” care desemnează ştiinţa ce are ca scop îmbunătăţirea materialului

genetic uman prin “ajustarea factorilor de mediu şi a condiţiei umane în general”

Interesul pentru inginerie genetică şi clonare se datorează experienţelor efectuate în 1954 de

către R. Briggs şi T.J.King prin “eliminarea unui ovul şi înlocuirea cu nucleul unei celule

somatice” . Experienţa a reuşit în 1979 când au apărut primele animale identice genetic. Astfel

că în 1983 a fost clonat un şoarece, apoi peşti şi în 1997 s-a reuşit clonarea oiţei Dolly.

Prin clonare se ajunge la producerea de organisme identice din punct de vedere genetic. Pentru a

se ajunge aici e necesară prelevarea unei mostre de ADN dintr-o celulă adultă şi plasarea ei într-

un ovul nefertilizat al cărui ADN a fost înlăturat. Celulele sunt apoi supuse unui şoc electric, prin

care le face să fuzioneze, apoi începe diviziunea celulară.

În mod normal, natural, în urma fecundării, genele se combină după reguli ale

matematicii combinatoriale, iar în cazul genomului uman se poate ajunge la un număr de 10500

000 de noi combinaţii posibile, ceea ce dă naştere la un unicat genetic, fiziologic, fizionomic şi

4

psihologic. Prin clonare, însă, se dă naştere unei fiinţe genetic identice reducâmdu-se practic la

unitate întreaga biodiversitate.

Celulele în stadiu primar sunt celulele aflate în primele lor stadii de viaţă, acestea putând

deveni orice tip de celulă; acestea solicită un interes deosebit întrucât ele pot deveni organe

pentru transplant sau ar putea fi utilizate pentru vindecarea unor organe afectate de diferite boli.

Aceste celule în stadii primare provin fie din celule embrionare în stadiu primar, fie din ţesuturi

adulte în stadiu primar (acestea fiind cele menite să înlocuiască celulele care mor). Aici bioetica

se confruntă cu o problemă foarte gravă: întrucât celulele embrionare în stadiu primar sunt mai

uşor de manipulat, ele sunt cele mai folosite. Dar acestea se recoltează prin dezmembrarea unui

embrion din cei neutilizaţi pentru fertilizarea artificială, embrion ce ar fi putut fi o nouă viaţă.

Oare nu seamănă acest lucru cu avortul?

Mai mult încă, într-o experienţă de clonare se lucrează cu foarte mulţi embrioni din care

nu supravieţuiesc decât 1-7% deci iată la câte omucideri contribuie toţi aceia care doresc

dezvoltarea cu orice preţ a clonărilor umane, împotrivindu-ne Bunului Dumnezeu prin

împotrivirea ordinii lăsate de El, de amestec natural de gene, procrearea.

S-a observat că „dacă modificarea genetică a celulelor somatice afectează doar anumite

individualităţi, orice modificare a celulelor reproductive va fi moştenită de generaţiile

următoare. Consecinţele spirituale şi fizice ale unei asemenea manipulări sunt uluitoare.”

În urma amplorii pe care a luat-o cercetarea în acest domeniu în ultimii ani, ne vom trezi, în

curând cu cupluri ce vor putea decide, înainte de a avea un copil, ce genă ar dori să adauge şi ce

să îndepărteze, apare coşmarul “copiilor proiectaţi”. Aceasta poartă denumirea de “terapie

genetică” şi implică examinarea părinţilor în devenire pentru a se vedea dacă există riscul de a

moşteni anumite defecte genetice. Există temerea că acest aspect ar putea dezbina rasa umană,

prin crearea genetică a unei rase superioare, cu toate genele bune, care să nu sufere de nici un fel

de maladie – dar reversul ar fi şi crearea unei subrase genetice, lăsate în voia sorţii.

Este foarte probabil că, în viitorul apropiat, părinţii vor putea decide înlăturarea din embrion a

unor gene nedorite, generatoare de boli – creând astfel copii mai sănătoşi. Dar ce ne vom face cu

faptul că un astfel de „tratament genetic” e foarte scump, deci doar cei cu bani vor putea avea în

mână viaţa şi moartea; standardele şi limitele ingineriei genetice vor fi stabilite tot pe criteriul

profitului; examinarea genetică ar putea deveni o obligativitate legală ceea ce va duce la

obligativitatea (la fel de „legală”) a avortului, aşadar crima, în cazurile ce nu vor putea fi

5

rezolvate genetic; s-ar putea ajunge ca prin examinarea genetică a unui viitor cuplu să se ajungă

la constatarea că dând naştere urmaşilor lor s-ar produce o slăbire a fondului genetic uman, caz

în care s-ar putea interzice, prin lege, căsătoria celor doi; în cazul în care părinţii sunt purtători de

gene anormale s-ar putea ajunge la sterilizare obligatorie...

Nu vi se pare că prea ne jucăm de-a Dumnezeu? Şi să nu uităm că Dumnezeu le-a făcut

pe toate „bune foarte”, iar noi nu-L vom putea substitui, căci aflându-ne în eroare, vom greşi cu

siguranţă. Omul se consideră stăpânul creaţiei, capabil sa-i răstoarne legile, spre a-i „stoarce

beneficiile”. Dar această încredere prea mare în forţele sale proprii se va întoarce împotriva sa şi

chiar a planetei. „Biologia vrea să regândească viaţa, să o controleze. Medicina vrea să

controleze viaţa din momentul fecundaţiei până în cel al morţii. Genetica îşi propune să …

controleze destinul uman, dirijându-i evoluţia. Nu ne va mira că programul numit „Biologie fără

frontiere” ar putea să transforme omul într-un animal sau în supraom, cu tinereţe mult

prelungită.” Spectaculoase sunt şi dorinţele americanilor de a-l clona pe Elvis, iar organizaţia

„Creştinii pentru clonarea lui Iisus” doresc să cloneze câte un Iisus pentru fiecare persoană

care vrea unul. Astfel că „dacă ai o întrebare pentru Dumnezeu poţi să suni, pur şi simplu acasă,

şi să i-o adresezi”. Atunci ar fi paradisul pe pământ în concepţia lor.

Constatând imperfecţiunile noastre, cu siguranţă se vor face greşeli, iar în acest caz, cine

îşi va asuma responsabilitatea pentru ”bombele genetice” (dezastre ecologice, epidemii şi mutaţii

genetice) rezultate din aceste greşeli?!? Astfel s-ar ajunge la producerea unei sub-specii

humanoide spre a servi drept o clasă de sclavi.

S-a pus marea întrebare dacă avem sau nu dreptul de a clona oameni şi la aceasta s-au

răspuns următoarele: Convenţia Europeană a Drepturilor Omului s-a opus vehement; Biserica se

opune şi ea punând următoarea problemă: „de unde îşi ia clona sufletul?, întrebare care rămâne

fără răspuns. Altă problemă este faptul că clonele sunt oameni creaţi de oameni, dar oamenii nu

pot crea nici o singură celulă, căci doar Dumnezeu e Dătătorul vieţii. Altă întrebare care se pune

este în legătură cu identitatea celui clonat: „Ce simte un om care află despre sine că nu e fiul

unui tată şi al unei mame, ci clona cuiva?”

Prin clonare s-ar crea un dezechilibru între oameni în sensul că „unii ar fi mai genii, iar

alţii mai sclavi, unii ar fi stăpâni, iar alţii robii lor… Astfel că nu se mai poate vorbi de omul care

poartă în sine chipul şi asemănarea cu Dumnezeu. În fond ar trebui să ne împotrivim categoric,

cel puţin clonării umane, ca o bună urmare a moralei creştine.

6

II. Bioetica şi perspectiva creştină

Etica este în general divizata în trei subdiscipline majore : metaetica, etica normativa si

etica aplicata.

Metaetica se axeaza pe problemele legate de natura conceptelor si judecatilor morale.

Etica normativa se preocupa in principal cu stabilirea standardelor sau normelor de conduita si

este de obicei asociata cu teoriile generale cu privire la cum ar trebui sa traiasca cineva. Una din

problemele centrale ale eticii normative moderne este legata de intrebarea daca actiunile umane

trebuie judecate ca fiind corecte sau nu doar dupa consecintele lor. In mod traditional, teoriile

care judeca actiunile doar luand in considerare consecintele lor sunt cunoscute ca fiind

teleologice, iar cele care judeca corectitudinea unor actiuni dupa conformitatea lor cu un

principiu sau regula formala, se numesc deontologice.

Cel mai mare interes insa, este suscitat incepand cu a doua jumatate a secolului al XX-

lea, de catre etica aplicata. Aceasta reprezinta aplicarea teoriilor normative la problemele morale

practice. Etica aplicata nu este un domeniu de cercetare total nou. Inca incepand de la Platon,

filosofii morali au fost preocupati de probleme practice precum suicidul, abandonul copiilor,

tratamentul femeilor si comportamentul potrivit pentru oficialii publici.

Filosofii crestini, in special Augustin si d’Aquino au fost preocupati cu intrebari despre

justetea razboiului, daca exista sau nu justificare pentru minciuna, daca era corect ca o femeie

crestina sa comita suicid pentru a evita un viol. Hobbes a avut un scop practic in scrierea

“Leviathanului”, iar Hume a scris despre etica suicidului. Preocuparile practice au continuat cu

utilitaristii britanici: Bentham a acoperit o paleta incredibil de mare de subiecte, iar Mill a fost

laudat pentru eseurile sale asupra libertatii si asupra supunerii femeii.

In a doua jumatate a secolului al XX-lea insa, au devenit proeminente chestiunile legate

de egalitatea rasiala si sexuala, drepturile omului si justitie, precum si cele legate de valoarea

vietii umane, care au dat nastere unor controverse cu privire la avort si eutanasie. In stransa

legatura cu acestea sunt si implicatiile etice ridicate de dezvoltarea tehnicilor de reproducere,

cum ar fi fecundarea in vitro, bancile de sperma , manipularea genetica si clonare. De aceste

probleme se ocupa bioetica.

Desi se considera de obicei ca bioetica a aparut ca urmare a dezvoltarii sistemelor de

sustinere a vietii, a dezvoltarii tehnologiilor reproductive si a miscarilor pentru drepturile

7

pacientului, conceptul de bioetica se poate recunoaste inca din vremuri stravechi in toate tarile.4

Fiecare tara a avut reglementari cu privire la avort, infanticid, uciderea batranilor etc. De pilda,

in Sparta, la Roma, practica uciderii celor slabi si a copiilor nascuti cu malformatii era legalizata.

Tot asa, unele popoare primitive considerau drept o datorie uciderea unui nou-nascut, in anumite

situatii: erau omorati slutii, bolnavii, copiii care, dupa unele indicii, erau socotiti aducatori de

nenorocire (gemenii nascuti cu dinti).5 De asemenea, in Japonia, prin Mabiki, copiii handicapati

erau lasati sa moara ori erau ucisi, lucru care se intampla in majoritatea culturilor stravechi.6

Cuvantul “bioetica” a fost pentru prima oara folosit in Anglia, in anul 1970, de catre

Potter si Hellegers, cu referire la etica mediului, respectiv la etica medicala7 si provine din limba

greaca (“bios”- viata si “ethos”- morala). Trebuie remarcat insa faptul ca inainte de introducerea

acestui termen de catre cei doi , inca din anul 1969, aparuse faimosul Hastings Center sub

influenta filosofului Daniel Callahan si psihiatrului Willard Gaylin, care se ocupau cu studierea

si elaborarea de norme, mai ales in domeniul cercetarii si experimentarii biomedicale, fara insa a

folosi termenul de bioetica.8

Conform Dictionarului Oxford, bioetica este “disciplina care studiaza problemele etice

rezultate din progresele medicinei si biologiei”. Pentru Marie Luce Delfosse, filosof din Namur ,

bioetica este “spatiul in care sunt examinate din punctul de vedere al mizelor etice si al

articulatiilor lor sociale , practicile efective si virtuale, legate de stiintele vietii”.9 Coen considera

bioetica “o problema a limitelor, a inceputului vietii si a sfarsitului vietii , a acelor momente

imponderabile cand totul este posibil: si continuarea vietii si disparitia ei”.10 In editia din 1995 a

“Encyclopedia of Bioethics”, W.T.Reich dadea urmatoarea definitie bioeticii: “Bioetica este

studiul sistematic al dimensiunilor morale – inclusiv viziunea morala, deciziile, conduita, liniile

directoare etc – ale stiintelor vietii si tratamentelor sanitare, cu folosirea unei varietati de

metodologii etice intr-o abordare interdisciplinara”.11 Claudiu Dumea considera ca cea mai 4 Darryl Macer, Bioethics for the People by the People, Eubios Ethics Institute, Christchurch, 1994, p. 20.5 Nikolai Losski, Condiţiile binelui absolut – Bazele eticii, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997, p. 102-103.6 Darryl Macer, Eubios Journal of Asian and International Bioethics, nr.5/1995, p. 144-146.7 Ibidem, p.146.8 Elio Sgreccia şi Victor Tambone, Manual de bioetică, Arhiepiscopia Romano-Catolicaă de Bucureşti, 2001, p.4.9 Constantin Maximilian., Fascinaţia imposibilului - Bioetica, Ed. Editis, Bucureşti, 1994, p.6.10 Ibidem, pg.7.11 Elio Sgreccia şi Victor Tambone, op. cit., p. 14.

8

potrivita definitie data bioeticii este urmatoarea: “Bioetica este studiul sistematic sau stiinta

comportamentului uman in cadrul stiintelor vietii si al ingrijirii sanatatii, cand acest

comportament este examinat la lumina valorilor si a principiilor morale”.12

Pentru cei mai multi, campul de actiune al bioeticii ar trebui sa se limiteze la:

• Inginerie genetica

• Procreatie asistata medical

• Avortul terapeutic

• Diagnostic prenatal, diagnostic postnatal, sfat genetic

• Experientele pe fiintele umane

• Eugenia, inclusiv sterilizarea handicapatilor genetic

• Terapia indarjita

• Eutanasia - dreptul de a muri demn

• Dreptul la adevar - cat trebuie comunicat bolnavului

Dar bioetica mai poate cuprinde transplantul de organe si tesuturi si intersexualitatile,

indeosebi transsexualitatea.

In conditiile in care omul a devenit stapan al procreatiei, ereditatii si creierului, la

rigoarea rece a stiintei trebuie adaugate si caldura vietii si profunzimea reflectiei inspirate de

dragostea pentru om. Arta de a dirija cercetarea stiintifica prin bioetica devine un gardian al

aplicarii acestor cuceriri la om.13

Bioetica nu se preocupa doar de prescrierea regulilor deontologice dupa care trebuie

judecate problemele ridicate mai sus, ci bazandu-se pe principiile puse la dispozitie de alte

discipline, de traditia culturala si de contextul socio-cultural, ea a devenit o disciplina normativa,

in sensul ca se pronunta asupra calitatii obiectivelor ei, a eficientei si perspectivelor lor pentru

viata si promovarea acesteia. Din nefericire, ea nu apeleaza in mod direct la concursul pe care

morala crestina i l-ar putea da, in fundamentarea normelor prescrise omului de stiinta si a

principiilor de care trebuie sa tina cont performantele acestuia in materie de viata. Or, omul de

stiinta nu scapa preocuparilor lui Dumnezeu, deci nici moralei crestine care, la randul ei, se

12 Claudiu Dumea, Omul între a fi sau a nu fi – Probleme fundamentale de bioetică, Editura Arhiepiscopiei

Romano-Catolice, Bucureşti, 1998 , p. 5.13 Gh. Scripcaru, Bioetica, ştiinţele vieţii şi drepturile omului, Ed. Polirom, Iaşi, 1998, p. 19.

9

intereseaza de toate temele care constituie obiectul bioeticii, pronuntandu-se asupra lor, pe baza

ratiunii luminate de Duhul Sfant, si a revelatiei divine.

Finalitatea bioeticii este reprezentata, in acceptiunea seculara, de “analiza rationala a

problemelor morale legate de biomedicina si de conexiunea lor cu dreptul si cu stiintele umane.

Aceasta implica elaborarea de linii etice bazate pe valori ale persoanei si pe drepturile omului,

respectand toate confesiunile religioase, printr-o fundamentare rationala si metodologica

adecvata stiintific”.14 Dintr-o perspectiva crestina, finalitatea bioeticii este reprezentata de

aplicarea principiilor Scripturii la problemele biomedicale. Liniile etice care trebuie elaborate

sunt bazate pe voia lui Dumnezeu, sunt absolute, prescriptive si deontologice.

Cateva teme principale strabat domeniul acoperit de bioetica. Una dintre acestea, legata

de avort si eutanasie, este daca calitatea vietii umane poate fi invocata in deciziile de intrerupere

a vietii sau de incetare a eforturilor de prelungire a ei. Deoarece stiinta medicala permite astazi

pastrarea in viata a unor copii handicapati, care acum cativa ani ar fi murit la scurt timp dupa

nastere, medicii sunt deseori pusi in situatia de a decide, in fiecare caz, daca sunt sau nu intrunite

conditiile unui standard de calitate a vietii. Un asemenea caz a fost facut public in 1981 in Marea

Britanie, cand un renumit medic a fost acuzat de crima impotriva unui nou-nascut, suferind de

sindromul Down. Dovezile din cadrul procesului au indicat faptul ca parintii nu doreau ca acel

copil sa traiasca si de aceea, medicul i-a administrat un narcotic letal. Drept urmare, medicul a

fost achitat.

Un caz similar a starnit controverse in SUA. In ciuda controverselor si eforturilor

oficialitatilor de a asigura un tratament ce sa permita supravietuirea copiilor handicapati , nici in

Marea Britanie, nici in SUA si nici in alte tari, nu exista un consens cu privire la decizia ce

trebuie luata in cazul nasterii unor copii cu un handicap foarte grav. La fel stau lucrurile si in

cazul deciziei de a pune capat vietii unui pacient ce sufera de o boala dureroasa incurabila. Se

pune intrebarea daca calitatea vietii constituie un motiv pentru care eutanasia ar trebui practicata

si cine ar trebui sa ia decizia.

Dezvoltarea tehnologica a ridicat si mai multe probleme etice in biologie si medicina. In

1978, nasterea primului copil conceput in afara corpului uman, a initiat o dezbatere cu privire la

etica fertilizarii in vitro. Aceasta a condus in curand la intrebari legate de congelarea embrionilor

14 Elio Sgreccia şi Victor Tambone, op.cit., p. 15.

10

umani si ce ar trebui facut cu ei daca , asa cum s-a intamplat in Australia, in 1984, parintii ar

muri.

O alta controversa in acest domeniu, este legata de mamele surogat, care sunt inseminate

cu sperma sotului unui alt cuplu si ulterior cedeaza copilul cuplului respectiv. Din punct de

vedere etic, se pune intrebarea daca este corecta acceptarea faptului ca o femeie sa-si imprumute

uterul in scopuri materiale si ce se intampla daca aceasta se razgandeste si nu mai vrea sa cedeze

copilul.

Punctul culminant al tehnologiei reproductive este dat de ingineria genetica. Probabil

aceasta va fi tema dominanta in etica secolului XXI. Incercarile tot mai dese de clonare a

oamenilor, dupa ce in prealabil s-a reusit clonarea mai multor animale, reprezinta o noua

provocare pentru bioetica.

Bioetica este o disciplina care nu se limiteaza doar la teoretizarea pe marginea

fundamentelor vietii, ci urmareste si impune oamenilor de stiinta norme precise privind

comportamentul lor fata de ceea ce numim viata. Bioetica preia o serie de elemente si de

principii din biologie si medicina, din deontologia medicala, dar si din alte discipline si domenii

de activitate (cum ar fi: filosofia, sociologia, psihologia, dreptul) si pe baza lor, clarifica deciziile

si alegerile posibile din punct de vedere tehnic, in biologie, genetica si medicina.

La ora actuala, cateva paradigme de bioetica comparata privesc :

Respectul persoanei supuse cercetarii, indiferent de statutul acesteia;

• Acordul opiniei publice privind cercetarea;

• Efectuarea sa in institute specializate;

• Confidentialitatea rezultatelor;

• Minimalizarea riscurilor si maximalizarea beneficiilor;

• Contentia asupra rezultatelor-succese;

• Valorificarea euristica a eventualelor erori, ca si profesiunea de credinta fata de ele,

cu asumarea riscurilor, dupa posologia lor prealabila.15

Transcendenta persoanei, valoarea fundamentala a vietii, omul vazut ca un tot unitar,

format din trup, suflet si duh – rezultat din sinteza valorilor fizice, psihologice si spirituale –

raportul de prioritate si complementaritate dintre persoana si societate, o conceptie personalista si

15 Gh. Scripcaru, op.cit., p. 60.

11

de comuniune a iubirii conjugale, constituie puncte de referinta solide pentru bioetica.16 Aceste

valori trebuie sa constituie liniile calauzitoare pentru cei care incearca sa rezolve problemele

generate de dezvoltarea stiintei biomedicale, care astazi pare animata de un entuziasm optimist al

progresului, uitand de marile provocari ale bolilor iesite de sub control, de prevenirea relelor

tipice societatii tehnologice, generate de exploatarea ecologica.17

16 Elio Sgreccia şi Victor Tambone, Manual de bioetică, Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, 2001, p. 17.17 Ibidem, p. 18.

12

III. Perspectiva creştină asupra eticii biomedicale

Daca umanistii abordeaza etica biomedicala in termenii jocului de-a Dumnezeu, conform

abordarii crestine, progresul in medicina trebuie folosit pentru a-l servi pe Dumnezeu.

Tehnologia trebuie folosita pentru a ameliora suferinta umana, nu pentru a crea viata. Crestinii

cred ca Dumnezeu este suveran asupra vietii. De aceea, trebuie sa-l slujim pe Dumnezeu, nu sa

ne jucam de-a Dumnezeu. Tratamentul ar trebui sa fie voluntar, nu obligatoriu. Scopul medical

este de a ameliora suferinta umana, nu de a crea viata. Dumnezeu ne-a dat rolul de a administra

viata, nu de a o manipula. Pe scurt, rolul crestinului in domeniul biomedical este terapeutic, nu

eugenic.

Principiile de baza in abordarea crestina a acestei problematici sunt urmatoarele:

- Suveranitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu a creat orice fiinta vie (Gen. 1:21) si omul e

creat dupa chipul si asemanarea Sa (Gen. 1:27). Acest lucru inseamna ca omul are atributele unei

persoane, asa cum le are si Dumnezeu. Cu alte cuvinte, omul este o fiinta personala, ceea ce

inseamna in primul rand o fiinta relationala, apoi este o fiinta rationala, care gandeste, este de

asemenea o fiinta volitionala, care alege si o fiinta emotionala, care simte.18 Dumnezeu

controleaza atat viata, cat si moartea. El da viata si tot el o ia (Iov 1:21). Omul este din tarana si

in tarana se intoarce (Gen.3:19). Fiind creat de Dumnezeu, omul ii apartine lui si de aceea nu are

dreptul de a cauta sa obtina controlul asupra vietii umane. 19

- Demnitatea omului. Omul e creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, este

coroana creatiei Lui. De aceea, a ucide un om este un pacat extrem de grav, intrucat e un afront

adus direct lui Dumnezeu. Aceasta demnitate a vietii umane, ce rezulta din asemanarea omului

cu Creatorul Sau, include corpul sau, care trebuie ingrijit (Efeseni 5:29) si chiar ingropat cu

respect, anticipandu-se invierea sa ulterioara (1Cor.15).20

- Sacralitatea vietii. Oamenii au fost creati dupa chipul lui Dumnezeu. Din moment ce

Dumnezeu e sfant (Lev.11:44), iar noi am fost facuti dupa chipul sau, inseamna ca intr-un anume

fel, noi impartasim asemanarea lui morala. Aceasta sacralitate a vietii, care reflecta in mod unic

caracterul lui Dumnezeu, este baza unei atitudini pro-viata, incepand de la conceptie si pana la

18 Larry Crabb, “Înţelegând oamenii”, Ed. Shalom, Oradea, 1998, p. 98-106.19 Norman L. Geisler, op.cit., p.18020 Ibidem, p. 182.

13

moarte. Nu conteaza cat de desfigurat ar fi un om, acesta poarta inca chipul lui Dumnezeu si

merita sa fie tratat ca un lucru sacru, asa cum este. Toate marile religii sustin ca viata este

inviolabila – toate interzic uciderea semenilor nostri. Imperativul este regasit si in juraamantul

hipocratic si in deontologiile formulate de-a lungul secolelor. Nu numai atat. Viata trebuie

aparata chiar si atunci cand devine nesigura. Pornind de aici, eticianul E. W. Keyserlingk

considera caracterul sacru al vietii, fiind singurul principiu important din univers, care “nu

cunoaste nici o restrictie si nici o exceptie”.21 Nu exista viata lipsita de calitate, cum afirma etica

utilitariana. “Viata umana este sacra fiinca de la inceputul ei comporta actiunea creatoare a lui

Dumnezeu si ramane pentru totdeauna intr-o legatura speciala cu Creatorul sau care este unicul

sau scop”.22

- Dragostea agape. Dragostea este esenta eticii crestine, intrucat Isus a spus ca aceasta

este cea mai mare porunca (Mt. 22:37-39). De aceea, e necesara aplicarea acesteia fata de fiintele

umane in fiecare aspect al vietii, si mai cu seama in problemele biomedicale.

21 Constantin Maximilian et al., Noile frontiere – Introducere în bioetică, p. 69. 22 Claudiu Dumea, op.cit., p.20.

14

IV. Linii călăuzitoare pentru abordarea problemelor bioetice

– Interventiile medicale trebuie sa fie totdeauna voluntare. Din principiul demnitatii si

libertatii deriva principiul autonomiei, care impune consimtamantul in deplina cunostinta de

cauza. Pacientul trebuie informat cu privire la natura si posibilele consecinte ale tratamentului

sau operatiei si trebuie sa-si dea liber consimtamantul. Daca acesta se afla in imposibilitatea de a-

si da consimtamantul, nu ar trebui sa i se aplice nici o procedura medicala, cu exceptia celor

necesare pentru prezervarea vietii. Un tratament fortat, indiferent cat de benefic ar fi pentru

societate, este imoral.

- Este corecta permiterea mortii naturale, atunci cand ea apare. Este o mare diferenta intre

a lua viata unei fiinte si a-i permite acesteia sa moara. Prima este totdeauna gresita. Ultima poate

fi justificata in anumite conditii. A lua viata cuiva este crima, insa a-i ingadui acestuia sa moara

din cauze naturale, poate fi un act de mila.

- Nu exista datoria de prelungire a mortii. Biblia declara ca atat pacatul prin comitere cat

si cel prin omitere sunt gresite (Iacov 4:17). Astfel, a nu preveni moartea cuiva, este echivalent

cu a o produce. In acest sens, omul are datoria de a prelungi viata umana, iar daca sunt

disponibile mijloace tehnice si medicale, acestea trebuie folosite corect. Nu trebuie confundata,

insa, datoria de a prezerva viata cu obligatia de a prelungi moartea.

- Folosirea mijloacelor artificiale si naturale. Trebuie facuta orice incercare de a prezerva

viata umana, prin toate mijloacele disponibile. Evident, nimeni nu ar trebui sa fie privat de hrana,

apa si aer, intrucat privarea de aceste mijloace naturale ar fi echivalenta cu cauzarea mortii, adica

cu comiterea unei crime. Daca exista mijloace tehnologice disponibile, acestea ar trebui folosite

pentru prezervarea vietii. Acestea nu trebuie insa folosite pentru a prelungi moartea.

- Incurajarea mijloacelor contraceptive. Mijloacele contraceptive reprezinta doar o

metoda de limitare a nasterii, nu una de ucidere a copiilor nenascuti, cum este in cazul avortului.

Bineinteles, exista si metode contraceptive care sunt prin natura lor abortive, intrucat duc in mod

direct la moartea ovulului fecundat (care este fiinta umana): pastila contraceptiva “de a doua zi”,

dispozitivul intrauterin.

– Corectarea vietii este justificata, insa nu si crearea ei. Traim intr-o lume imperfecta,

devenita astfel din pricina pacatului omului. De aceea, nu este gresit sa cautam sa corectam

anumite imperfectiuni. Totusi, este o mare diferenta intre a corecta imperfectiunile umane si a

15

crea dupa bunul nostru plac fiinte perfecte. Usurarea suferintei umane, rezultate in urma caderii

in pacat, este o datorie morala, dar fabricarea de fiinte umane nu este.23

Acestea sunt principiile crestine pe baza carora consideram ca trebuie formulate

raspunsurile la problemele presante determinate de avansul tehnologic.

23 Norman L. Geisler, op.cit., p. 180-184.

16

Concluzii

Conflictul de opinii bazat pe problemele biomedicale se cristalizeaza la doi poli. La unul

dintre acestia se gaseste perspectiva crestina, iar la celalalt perspectiva umanista seculara. Ultima

neaga faptul ca exista un Creator, ca lumea a fost creata si ca exista niste legi date de Dumnezeu.

Aceasta conceptie priveste omul ca fiind in principal un animal superior, dotat cu inteligenta

superioara, iar aceasta inteligenta poate fi folosita pentru a imbunatati specia umana. De aceea,

umanistii seculari favorizeaza avortul, eutanasia si ingineria genetica ca si mijloace de

indeplinire a acestui scop.

In contrast cu etica biomedicala umanista, crestinii cred ca Dumnezeu a creat oamenii

dupa chipul sau si le-a dat niste imperative morale pentru a prezerva demnitatea si sanctitatea

vietii umane. De aceea, din punct de vedere crestin, obligatia omului este de a-L sluji pe

Dumnezeu, nu de a se juca de-a dumnezeu. Omul este doar custodele vietii, nu creatorul ei. De

aceea, interventiile medicale trebuie sa fie corective nu creative. Noi trebuie sa reparam viata, nu

s-o reconstruim. Tehnologia trebuie sa fie subordonata principiilor morale si nu invers.

Chiar in lumea decazuta din cauza pacatului, Dumnezeu a dat anumite principii care sa

ghideze prioritatile morale: 24

Trebuie sa intelegem datele stiintifice in contextul ordinii create, in care faptele sunt

incarcate cu valoare de insasi mana lui Dumnezeu.

Fiecare viata are valoare: atat a animalului cat mai ales a omului.

Exista o diferenta intre specia umana si celelalte animale cu privire la gradul de protectie

ce li se cuvine.

Este absolut interzisa uciderea unui om, acesta avand dreptul inviolabil de a nu fi ucis.

Motivul ce sta la baza acestor principii este faptul ca Dumnezeu a facut pe om “dupa

chipul si asemanarea Sa”. Despre aceasta Westermann spunea: “faptul ca omul e creat dupa

chipul lui Dumnezeu nu pune problema unei calitati a omului, ci inseamna ca Dumnezeu a creat

omul ca si o contraparte a Lui si ca fiintele umane pot avea o istorie cu Dumnezeu. Chipul lui

Dumnezeu se manifesta doar in relatia individului cu Dumnezeu”.25

24 David Atkinson, Pastoral Ethics – A Guide to the Key Issues of Daily Living, Lynx Communications, Sandy Lane

West Oxford, England, 1994, p.204-205.25 Ibidem, p.205.

17

Bibliografie

1. Biblia sau Sfanta Scriptura, Societatea Biblica Interconfesionala din Republica Moldova,

2001.

2. Arthur F. Holmes, Ethics – Approaching Moral Decisions, InterVarsity Press, 1984.

3. Claudiu Dumea, Omul între a fi sau a nu fi – Probleme fundamentale de bioetică, Editura

Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Bucureşti.

4. Constantin Maximilian, Ştefan Milcu, Sylvain Poenaru, “Noile frontiere – Introducere în

bioetică”, Ed. Pan-Publishing House, Bucureşti, 1995

5. Constantin Maximilian., Fascinaţia imposibilului - Bioetica, Ed. Editis, Bucureşti, 1994.

6. Darryl Macer, Bioethics for the People by the People, Eubios Ethics Institute,

Christchurch, 1994.

7. Darryl Macer, Eubios Journal of Asian and International Bioethics, nr.5/1995.

8. David Atkinson, Pastoral Ethics – A Guide to the Key Issues of Daily Living, Lynx

Communications, Sandy Lane West Oxford, England, 1994.

9. Elio Sgreccia şi Victor Tambone, Manual de bioetică, Arhiepiscopia Romano-Catolică de

Bucureşti, 2001

10. Encyclopaedia Britannica 2001, s.v. “Origins of ethics”.

11. Gh. Scripcaru, Bioetica, ştiinţele vieţii şi drepturile omului, Ed. Polirom, Iaşi, 1998.

12. Henlee H. Barnette, Introducing Christian Ethics, Broadman Press, Nashville, Tennessee,

1961.

13. Larry Crabb, “Înţelegând oamenii”, Ed. Shalom, Oradea, 1998.

14. Nikolai Losski, Condiţiile binelui absolut – Bazele eticii, Ed. Humanitas, Bucureşti,

1997.

18