INFLUENTA RESTRICTIILOR GUVERNAMENTALE ASUPRA POLITICILOR MONETARE … Roman (T).pdf ·...

Profesor Univ. Dr. Mihai Daniel ROMAN

Departamentul de Informatică şi Cibernetică Economică

Academia de Studii Economice din Bucureşti

INFLUENTA RESTRICTIILOR GUVERNAMENTALE ASUPRA

POLITICILOR MONETARE ALE BĂNCII NATIONALE A

ROMÂNIEI

GOVERNMENT CONSTRAINTS ON ROMANIA NATIONAL BANK

MONETARY POLICIES

Abstract. Inflation targeting and Central Bank credibility are key problems in

contemporary world economies. In our paper we verify, using a game theory

econometric model, if the National Bank of Romania achieves his target of inflation

last 11 years and if his behavior was political independent or conservator depending

on government policies.

Our results show that first analyzed years the inflation target was not

achieved, but last years the National Bank of Romania was very close to his target.

Regarding the National Bank behavior, it was especially an independent one,

following especially his target on inflation more than government growth policies.

Keywords: Central Bank, credibility, independence, monetary policy, fiscal

policy.

Clasificarea JEL: C13, E31, E58

1. INTRODUCERE

Ţintirea inflaţiei reprezintă o strategie de politică monetară utilizată de băncile

centrale pentru menţinerea preţurilor la un anumit nivel sau într-un interval specific.

Componentele ce definesc procesul de ţintire a inflaţiei conţin un nivel

explicit care este anunţat publicului iar autorităţile monetare urmăresc atingerea

acestui obiectiv, însă de asemenea există o marjă de manevră pentru erori inevitabile

şi şocuri.

În România, politica monetară a înregistrat schimbări semnificative după anul

1990. Odată cu liberalizarea preţurilor, în economia românească a avut loc o serie de

schimbări majore, inflaţia reuşind să atingă în această perioadă o cotă maximă de

295,5% în anul 1993 ajungând undeva la 54,8% la sfârşitul anului 1999. La începutul

anului 2000 se punea deja problema trecerii la abordarea unei noi politici monetare,

opţiunile majore ale băncii centrale fiind incluse în cadrul Strategiei naţionale de

dezvoltare economică a României pe termen mediu elaborate de autorităţile române.

Banca Naţională a promovat, în acest context, o politică cu caracter extrem de restrictiv,

însoţită de adoptarea oficială a politicii de ţintire a inflaţiei. Aderarea României la

Mihai Daniel Roman

Uniunea Europeană a impus un set de reguli astfel încât a avut loc o creştere a

prosperităţii financiare şi a serviciilor bancare la standarde europene.

Totuşi, nu întotdeauna ţinta de inflaţie a fost şi atinsă în orizontul prognozat. În

acest context se pune problema credibilităţii politicilor adoptate de către Banca Centrală.

Literatura de specialitate contemporană cu privire la credibilitatea şi proiectarea

de politică monetară a identificat un posibil rol principal – agent pentru restricţiile

guvernamentale şi/sau ţintele de inflaţie în reducerea inflaţiei la un cost cât mai mic din

punct de vedere al politicii de stabilizare. Interesul generat de această literatură se

datorează, în parte, acţiunilor recente într-un număr de ţări din O.C.D.E., pentru o

independenţă a băncii centrale cât mai mare. În ţările în care a existat deja o tradiţie

”slabă” sau nu a existat deloc tradiţie pentru independenţa băncii centrale s-a dezbătut

pe larg această problemă. Problema cheie se pune dacă aceste restricţii şi ţinte de

inflaţie sunt dispozitive utile pentru disciplinarea băncilor centrale astfel încât acestea să

poată proteja economia de inflaţia generată de guvernele alese fără a desfăşura politici

care să fie în conflict cu cele ale populaţiei. Abordarea restricţiilor guvernamentale este dezvoltată de Persson şi Tabellini

(1990), şi Walsh (1995). Ei arată că o restricţie de inflaţie liniară poate fi proiectată,

eliminând astfel problema credibilităţii şi permiţând în acelaşi timp o flexibilitate a

băncii centrale privind stabilizarea politică. Aceste restricţii pot fi văzute în esenţă ca

nişte societăţi (principal) de instruire a unei „restricţii de performanţă” pe banca centrală

(agent), în cazul în care aceasta din urmă este penalizată pentru incapacitatea de a

îndeplini un obiectiv al inflaţiei.

Abordarea ţintelor de inflaţie este dezvoltată independent în Svensson(1997),

Herrendorf (1996), Lockwood (1997), sau Roman şi Tâlvan (2011), şi se bazează pe

rezultatele obţinute de către Persson şi Tabellini (1990). În aceste sisteme, guvernul

alege o ţintă de inflaţie adecvată pentru banca centrală, iar abaterile de la acest obiectiv

sunt penalizate în aceeaşi proporţie cu abaterile de la obiectivul ţintit al inflaţiei. Ca şi

în cazul restricţiilor,un compromis între credibilitate şi flexibilitate este eliminat printr-

o politică de acest tip.

În articolul de faţă ne propunem să analizăm pe baza unui model

econometric modul în care s-a comportat în ultimii 12 ani Banca Naţională a

României în raport cu guvernele politice ce s-au succedat la putere, respectiv

dacă prin politica de ţintire a inflaţiei adoptată a acţionat independent de

solicitările pe termen scurt ale guvernului sau s-a conformat acestora.

2. MODELUL

Vom considera o funcţie standard de pierdere pentru societate, care

depinde de inflaţie şi nivelul outputului (abaterea de la ţintă):

, >0, > >0 (1)

Influenţa restricţiilor guvernamentale asupra politicilor monetare ale Băncii

Naţionale a României

Parametrul indică importanţa acordată inflaţiei în cadrul funcţiei de

pierdere.

Outputul este descris prin intermediul unei funcţii de tip Lucas (relaţia 2)

ce depinde de nivelul reala al inflaţiei şi ce cel anticipat (presupunem că variabila

de abatere sau cea care indică şocurile aleatoare, ε, are o distribuţie normală de

medie zero şi varianţă ).

= (2)

Şocul aleator poate fi observat de către autorităţi ( guvernul sau banca centrală

independentă ) înainte de a alege nivelul de inflaţie, dar nu este disponibil ex-ante

şi guvernului/patronatelor, care au stabilit creşteri de salarii egale cu inflaţia

aşteptată (relaţia 3).

w= . (3)

Din problema de minimizare a pierderilor (min z) rezultă nivelul de

echilibru al inflaţiei dat de relaţia (4). Cei doi termeni ai relaţiei indică pe de o

parte aşteptările gospodăriilor cu privire la inflaţie ( ) şi influenţa şocului

(corectată cu ponderea acordată inflaţiei în funcţia obiectiv)

= , (4)

În cazul în care inflaţia reală va fi egală cu cea aşteptată = , atunci nivelul de

echilibru al inflaţiei va fi dat de relaţia (5) şi depinde doar de nivelul şocului şi al

coeficientului de importanţă .

(5)

Persson, Tabellini şi Walsh (1995) demonstrează că adoptarea restricţiilor

de "recompense financiare" de către banca centrală poate depăşi necesitatea

alegerii între credibilitate şi flexibilitate remarcată de Rogoff.

Pentru a evidenţia acest aspect, în funcţia obiectiv introducem un transfer

T=T( ) ce depinde de nivelul inflaţiei. Acest transfer poate fi unul pozitiv sau

negativ. Apariţia penalizării dată de termenul T semnifică o atitudine

conservatoare a Băncii Centrale, iar faptul că acest temen nu apare în funcţia de

penalizare semnifică o atitudine independentă a Băncii Centrale.

Mihai Daniel Roman

, . (6)

Restricţia optimă va implica implica un transfer T, liniar în raport cu inflaţia,

adică de forma:

, (7)

Mai mult, dacă vom introduce în funcţia obiectiv şi ponderi relative

acordate outputului şi inflaţiei prin intermediul unui parametru η, (care este în

intervalul -ω şi 1, de medie 0 şi dispersie ) şi care nu este corelat cu şocurile

aleatoare ε, atunci funcţiile de pierdere pentru cele două situaţii (ce semnifică

Bănci Centrele conservatoare sau independente) sunt date de relaţiile (8) şi (9).

, (8)

(9)

Alegerea lui α şi π este făcută de guvern fără a fi cunoscut η. După ce α şi

sunt stabilite, sunt formate aşteptările inflaţioniste. Apoi, poate apărea şocul ε

asupra economiei iar banca centrală alege π astfel încât să minimizeze funcţiile de

pierdere socială (8) şi (9).

Soluţiile optimale ce determină inflaţia aşteptată sunt date de relaţiile (10

şi (11).

, (10)

, (11)

Output-urile, în cele două cazuri sunt date de relaţiile (12) şi (13) ( utilizând

relaţia (2)):

(12)

(13)



3. STUDIU DE CAZ. BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI: INDEPENDENTĂ

SAU CONSERVATOARE?

În studiul de caz efectuat este analizat comportamentul Băncii Naţionale a

României în perioade 2000-2011 pentru a vedea în ce măsură politicile adoptate au fot

unele conservatoare sau unele independente de puterea politică. Datele utilizate sunt

trimestriale şi au fost preluate din Anuarele Statistice ale INS şi din Rapoartele BNR.

Vom căuta să analizăm influenţa restricţiilor impuse de Guvern şi rolul

Băncii Naţionale în ceea ce priveşte măsurile luate pentru atingerea ţintelor de inflaţie

dar şi modul în care acestea influenţează output-ul. În acest context o bancă centrală

de tip conservator ar putea avea o puterea mai mare asupra menţinerii preţurilor stabile

faţă de o bancă independentă.

Ţintirea inflaţiei, noua politica monetară adoptată de banca centrală, a reuşit

să-şi atingă pentru prima oară ţinta de inflaţie în anul 2011. În Figura 1este prezentată

evoluţia inflaţiei anuale din România în ultimii 12 ani precum şi ţinta de inflaţie

urmărită de Banca Naţională.

Figura 1

Sursa: Anuarul Statistic al României

Ţintele de inflaţie sunt exprimate în termenii variaţiei trimestriale a indicelui

preţurilor de consum şi sunt stabilite ca punct central încadrat de un interval de

variaţie de +/-1 puncte procentuale. Similar experienţei altor bănci centrale din

regiune care implementează politica monetară în contextul strategiei de ţintire directă

a inflaţiei, evoluţia naturii şi valorile ţintelor de inflaţie stabilite de BNR până în

prezent se caracterizează prin două etape distincte:

etapa ţintelor de inflaţie coborâtoare, stabilite pe un orizont temporal de doi

ani ca valori anuale aferente lunii decembrie (2005-2012), parcurgerea ei

Mihai Daniel Roman

având ca argument major necesitatea consolidării dezinflaţiei şi a atingerii

unei rate anuale a inflaţiei sustenabile pe termen mediu;

etapa unei ţinte staţionare multianuale de inflaţie, compatibilă cu definiţia de

stabilitate a preţurilor pe termen mediu în economia românească (începând cu

anul 2013); este o perioadă intermediară menită să asigure trecerea la etapa

ţintei continue de inflaţie pe termen lung – compatibilă cu definiţia de

stabilitate a preţurilor adoptată de BCE.

În contextul în care cel de-al doilea element fundamental al modelului îl

reprezintă evoluţia outputului, în Figura 2 se prezintă ritmul de creştere a PIB-ului real

împreună cu ritmul de creştere a PIB-ului potenţial. Măsurarea PIB-ului potenţial este

o problemă dificilă, nefiind observabil direct în datele statistice atunci se realizează

numai prin metode indirecte. Metoda utilizată pentru estimarea PIB-ului potenţial a

fost utilizarea filtrului Hodrick-Prescott pe seria de ritmuri de evoluţie a PIB-ului real

în perioada 2000-2011.

Figura 2

Sursa:Anuarul Statistic al României

Ritmul de creştere al PIB potenţial pe termen lung este determinat de

caracteristici instituţionale şi structurale (factori demografici, procesul investiţional,

productivitatea totală a factorilor de producţie etc). Pe termen mediu acesta nu este fix,

se poate abate de la valoarea sa de echilibru pe termen lung, spre care tinde să revină

după epuizarea efectelor unor factori cu acţiune temporară.

Pentru început au fost estimaţi parametrii A şi B din relaţia (2) (vezi anexa 1).

Ecuaţia (2) se transformă în (2’) şi este:

= (2’)



Cei doi parametri sunt semnificativi din punct de vedere statistic. Există o

legătură pozitivă între variabila dependentă, PIB-ul, şi inflaţia reală şi o legătură

inversă cu inflaţia aşteptată.aşa cum prvizioneayă şi modelul teoretic. Deasemenea

valoarea PIB-ului este explicată de aceşti doi parametrii în proporţie de 50,3% .

Conform modelului, pentru o pondere ω=1,02 acordata inflaţiei în funcţia de

pierdere, ţinta optimă de inflaţie este prezentată în Figura 3.

Figura 3

Sursă: Prelucrări proprii

Se poate observa că variaţiile inflaţioniste aşteptate de populaţie sunt

prezentate împreună cu măsurile luate de guvern în ceea ce priveşte controlarea

acestor variaţii. În cazul în care guvernul a avut un pre-angajament de respectare a

atingerii ţintei de inflaţie, atunci restricţia = va fi respectată şi de aici va apărea

restricţia politică descrisă în Figura 4.

Figura 4


Mihai Daniel Roman

Pentru valori din ce în ce mai mari ale parametrului ω atât politica feedback

generată de guvern cât şi politica băncii centrale tind la valori comune.

Funcţia de pierdere asociată băncii este reprezentată în figura 5:

Figura 5

Sursă:Prelucrări proprii

Pe baza datelor obţinute se constată că funcţia de cost a băncii centrale este

strâns legată de atingerea ţintelor de inflaţie. Funcţia de cost a bancii centrale este cu

atât mai mică cu cât ţinta de inflaţie a băncii este atinsă.

Pentru cele două regimuri studiate se poate observa ca ţinta de inflaţie diferă

în mod semnificativ. Având următoarele valori pentru parametrii modelului: ω = 1,02;

α = 1.030; η = 0,5 (parametri calibraţi conform modelului teoretic dezvoltat de Person

şi Tabelini), în Figura 6 sunt descrise regulile optime de inflaţie corespunzătoare celor

două regimuri.

Figura 6




Se poate observa că o bancă centrală de tip conservator acordă inflaţiei o

importanţă relativ scazută faţă de importanţa pe care o acordă o bancă centrală

independentă.

Figura 7


Pentru o valori din ce în ce mai mari ale parametrului ω, restul parametrilor fiind

constanţi se poate observa că banca centrală de tip independent acordă aceeaşi

importanţă inflaţiei pe care o acordă şi Banca Naţională a României.

Figura 8


Mihai Daniel Roman

Politicile monetare adoptate în cadrul celor două regimuri au condus pentru

parametrii consideraţi la acelaşi nivel al output-urilor. Pentru valori tot mai mari ale

parametrului ω outputurile în cadrul celor două regimuri devin identice.

Costurile aşteptate ale politicilor optime în ambele sisteme de delegare în cazul în

care inflaţia este dată de expresiile (4) şi (5) sunt:

Figura 9


Pe baza valorilor obţinute în cadrul modelului, pentru funcţiile de cost ale

băncii, se poate concluziona că în cazul României datorită existenţei unei variaţii mari

a ratei de inflaţie pentru perioada 2000-2005 există discrepanţe mari în ceea ce

priveşte funcţiile de cost ale băncii centrale. Banca centrală de tip conservator este

sancţionată la o rată mult mai mare faţă de banca centrală de tip independent.

Soluţia optimă, în contrast cu incertitudinea în ceea ce priveşte natura băncii centrale,

este descrisă în Figura 10:

Figura 10


Dacă modelul teoretic prognozează rezultate mai bune în cayul unei bănci

conservatoare, în cazul Băncii centrale a României comportamentul s-a apropiat mai



mult de unul independent, cu rezultate mai bune decât în cazul comportamentyului

conservator.

4. CONCLUZII

În timp ce multe ţări au acordat o independenţă din ce în ce mai mare băncilor

lor centrale, ideea ca băncile centrale să fie complet independente a fost îndelung

criticată. Această critică se concentrează asupra pericolului ca o bancă centrală

independentă, să nu fie suficient de responsabilă din perspectivă socială. Deşi

menţinerea unei inflaţii scăzute şi stabile este un obiectiv important al societăţii,

acesta nu este singurul scop macroeconomic, o politica monetară poate să nu aibă nici

un efect pe termen lung asupra variabilelor economice reale, dar poate afecta

economia reală, în termen scurt.

După cum a subliniat şi Mishkin (2001), un angajament instituţional faţă de

stabilitatea preţurilor nu e suficient pentru a aduce mult dorita credibilitate unei bănci

centrale; acest obiectiv general ar trebui tradus într-un simplu scop cantitativ.

Svensson (2003) subliniază că, în condiţiile în care banca centrală este un organism

competent, previziunea inflaţiei va fi foarte aproape de inflaţia viitoare reală (care este

o necunoscută în momentul previziunii). În momentul de faţă, BNR se bucură de o

credibilitate destul de mare, ca urmare a faptului că a reuşit scăderea inflaţiei.

Relaţia istorică şi juridică între guvernul unei ţări şi banca centrală este una

foarte complexă, care implică multe aspecte diferite. Acestea includ, pe lângă altele,

rolul guvernului în numirea (si demiterea) de membri ai consiliului băncii centrale de

conducere, puterea de vot (dacă este cazul) a guvernului aflat la conducere, gradul în

care banca centrală este supusă controlului bugetar de către guvern, măsura în care

banca centrală trebuie să împrumute de la guvern, şi dacă nu sunt definite în mod clar

obiectivele de politică stabilite în Carta băncii centrale.

În ceea ce priveşte factorii instituţionali, băncile centrale sunt găsite mai

credibile pentru a stabili obiective mai scăzute de inflaţie. Acest lucru este probabil

deoarece acestea sunt mult mai încrezătoare cu privire la menţinerea unui mediu cu

inflaţie scăzută.

În Romania, politica monetară de ţintire a inflaţiei s-a bucurat de un adevărat

succes. Conform datelor publicate de Banca Naţională rata anuală a inflaţiei şi-a

continuat trendul descendent atingând un minim istoric de 1,79 la sută în luna mai

2012, comparativ cu 2,4 la sută în luna martie şi 3,14 la sută în luna decembrie 2011.

Acest nivel, ca şi cel de 3,2 la sută estimat pentru finalul anului 2012, se încadrează în

coordonatele generale ale inflaţiei din zona euro.

Este foarte important acum ca BNR să se asigure că instrumentele sale sunt

eficiente în controlul inflaţiei. Menţinerea credibilităţii este una dintre cele mai

importante provocări pentru Banca Naţională a României, pentru funcţionalitatea şi

eficienţa măsurilor ei.

Mihai Daniel Roman

În concluzie, atât nivelul şi intervalul ţintei de inflaţie corespunde

fundamentelor macroeconomice interne şi externe şi, de asemenea, credibilitatea

băncii centrale este vitală pentru furnizarea de inflaţie scăzută.

Dintre toate strategiile de politică monetară urmărite până în prezent de către

banca centrală, ţintirea inflaţiei s-a dovedit a fi cea mai bună soluţie, comparativ cu

ţintirea unui agregat monetar (creşterea monetară ) şi cu cea a cursului de schimb.

BIBLIOGRAFIE

[1]. Andrei, A., Oprescu, G., Roman, M., Paun, R. (2008), Consideraţii

privind estimarea PIB potenţial în România ; ASE , Bucuresti;

[2]. Backus, D., Driffil, J. (1985), Rational Expectations and Policy

Credibility following a Change in Regime . Review of Economic Studies,

Nr. 52, pp.211-222

[3]. Bleaney, M. (2001), Exchange Rate Regimes and Inflation Persistence;

Staff Papers, International Monetary Fund, Vol. 47, Nr. 3, pp..387-402;

[4]. Burdekin, R., Siklos, P. L. (1999), Exchange Rate Regimes and Shifts in

Inflation Persistence: Does Nothing Else Matter?. Journal of Money,

Credit and Banking, Vol. 31, pp. 235–247;

[5]. Canzonieri, M. B. (1985), Monetary Policy and the Role of Private

Information. American Economic Review, Nr. 75, pp. 1056-1070;

[6]. Dornbusch, R. (1982), PPP Exchange Rate Rules and Macroeconomic

Stability; Journal of Political Economy; Vol. 90, pp. 158–165;

[7]. Edison H.J. (2003), Do indicators of financial crises work? An

evaluation of an early warning system. International Journal of Finance

and Economics 8(1): 11–53;

[8]. Herrendorf, B. (1996), Inflation targeting as a substitute for

precommitment. Mimeo, Univer-sity of Warwick;

[9]. Lockwood, B. (1997), Rogoff's conservative central banker restored.

Journal of Money, Credit and Banking, 29, 476-95;

[10]. Kaminsky GL, Reinhart CM. (1999), The twin crises: the causes of

banking and balance-of-payments problems. American Economic Review,

American Economic Association 89(3): 473–500;

[11]. Krugman P. (1979), A model of balance-of-payments crisis. Journal of

Money, Credit and Banking XI(3): 311–325;

[12]. Kydland, F., Prescott, S. (1977), Rules rather than Discretion: The

Inconsistency of Optimal Plans; Journal of Political Economy, Nr. 85,

pp.473-492;

[13]. Mishkin, F. S., Schmidt-Hebbel, K. (2001), One decade of inflation

targeting in the world: what do we know and what do we need to know?, NBER Working Paper 8397;



[14]. Obstfeld, M. (1995), International Currency Experience: New Lessons

and Lessons Relearned ; Brookings Papers on Economic Activity, pp.119–

220;

[15]. Persson, T., Tabellini, G. (1993), Designing Institutions for Monetary

Stability. Carnegie-Rochester Conference Series on Public Policy, Nr. 39,

pp. 53-84

[16]. Persson, T., Tabellini. G. (1990), Macroeconomic Policy, Credibility and

Politics. New York: Harwood Academic;

[17]. Rogoff, K. (1985), The Optimal Degree of Commitment to an Intermediate

Monetary Target. Quarterly Journal of Economics, Nr. 100, pp.1169-1190;

[18]. Roman M.D., Talvan, M., (2011), Tintirea inflatiei şi cresterea economică-

politici convergente ?- Studii si cercetari de calcul economică şi cibernetică

economică, Editura ASE, nr. 3-4, pp. 35-49 ;

[19]. Svensson, L. E. 0. (1997), Optimal inflation targets, 'conservative' central

banks, and linear inflation contracts. American Economic Review, 87, 98-114;

[20]. Walsh, C. E. (1995), Optimal Contracts for Central Bankers. American

Economic Review, Nr. 85, pp. 150-167.

Anexa 1. Estimarea parametrilor funcţiei Lucas

INFLUENTA RESTRICTIILOR GUVERNAMENTALE ASUPRA POLITICILOR MONETARE … Roman (T).pdf ·...

Documents

Transcript of INFLUENTA RESTRICTIILOR GUVERNAMENTALE ASUPRA POLITICILOR MONETARE … Roman (T).pdf ·...