IMAGINARUL DEMONIC SUMERIAN

Materialul de faţă este alcătuit din excerptări dintr-un studiu denumit „Consideraţii despre panteonul sumero-akkadian şi mitologia sa”, care este el însuşi parte a unei lucrări mai ample despre religiozitatea Orientului Apropiat Antic (O.A.A.) înainte de darea Legii prin Moise, Moşeh Rabbeinu. Aici mă voi mulţumi să prezint câţiva zei din panteonul sumero-akkadian care prezintă trăsături similare cu cele pe care le are Satan, arhi-demonul din Sfintele Scripturi, să punctez câteva lucruri despre demonii care formau pandemoniul sumerienilor, precum şi despre modul în care vechii mesopotamieni îşi reprezentau Infernul.

În alcătuirea şi postarea acestui material am avut patru scopuri:1. În grădina amplasată în Eden, proto-părinţii Adam şi Eva au fost ispitiţi de către

şarpele/Şarpe şi au căzut în păcat. În scurgerea vremurilor, în actul de predare/învăţare a acestor realităţi tragice, adevărurile enunţate mai sus se diluaseră, se amestecaseră cu născociri mitice şi Şarpele (cel unul) devenise şerpii (cei mulţi). Cartea Genesa, care prezintă şi căderea în păcat a fost scrisă de Moise prin inspiraţie divină (poate dublată de o activitate rodnică de cercetare, selecţie şi elaborare a materialului) doar pe la 1.500 î.e.n. Acest material înfăţişează convingerile corupte ale mesopotamienilor înainte de a se readuce în lume adevărul şi lumina prin scrierea lui Moise. Materialul de faţă, aşadar, schiţează conturul câtorva dintre „zeităţile” în care se „divizase” Şarpele şi rămăsese în memoria sumero-akkadiană.

2. Prin postarea sa, materialul prezent îndeamnă cititorii la analiza personajelor demonice din Sumer şi la comparaţii cu Şarpele cel vechi, Balaurul cel mare din cărţile Genesa şi Apocalipsa. Dacă cititorii acestui material vor identifica asemănări între, pe de-o parte, zeităţile demonice sumero-akkadiene, pe de altă parte, şarpele/Şarpe din grădina din Eden, Curva–Fecioară din cartea Apocalipsa şi entităţi spiritual-cultural-administrativ-politic-religioase, autorul va fi mulţumit că, în câteva rânduri scrise, a putut face trimiteri spre un adevăr incomod în aceste vremuri în care Zeul la care se închină tot mai mulţi este political correctness, corectitudinea politică. Este în curs de editare şi o lucrare mai vastă care demască aceste entităţi malefice spiritual-cultural-administrativ-politic-religioase.

3. În catehetica Bisericii primare, învăţătura despre Satan şi demoni (demonologia) ocupa un loc al său. Astăzi mai există foarte puţine biserici care catehizează candidaţii la botez, lăsându-i fără cunoaşterea învăţăturilor fundamentale ale Sfintelor Scripturi şi ale confesiunii lor, iar bisericile care, totuşi, mai fac cateheză, nu tratează demonologia, din varii motive, pe care nu le explicăm mai pe larg. Cu toate acestea, dacă învăţătura despre demoni nu se mai predă, demonii nu mai există?... Au dispărut cu toţii, lăsând locul bolilor psiho-somatice?... Al treilea scop, aşadar, al acestui scurt material este acela de a fonda o bază pentru predarea demonologiei în cadrul învăţăturilor catehetice.

1

4. Al patrulea scop pe care l-am avut în scrierea (în fugă) a acestui material şi în postarea sa a fost cel de a-L onora pe Dumnezeu. În pofida pâclei şi a negurii care s-a lăsat peste lume, în ciuda confuziei şi a frământărilor care împresoară Planeta, Creatorul este atotputernic, atotştiutor şi liniştit. El veghează asupra creaţiei Sale şi-i scapă pe ai Săi. Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile şi nimic nu-L clinteşte de pe tronul Său de Suveran şi nu-i zădărniceşte planurile. Acestui Stăpân şi Mântuitor vrem să-I aducem toată slava, lauda, cinstea şi mulţumirile, de-acum şi până în veci. Amen!

NINIGI(ŞZ)IDA,ZEUL-ŞARPE VINDECĂTOR

Pentru a recepta cât mai corect importanţa acestui zeu sumerian, trebuie să facem un scurt excurs privitor la şerpi şi la închinarea la şerpi în Orientul Apropiat Antic.

Mesopotamienii şi semiţii antici credeau că şerpii sunt nemuritori, pentru că aceştia îşi puteau schimba pielea la nesfârşit, apărând totdeauna tineri şi înveşmântaţi diferit de fiecare dată. Acest aspect este bine surprins de Epopeea lui Ghilgameş, de exemplu, care-l zugrăveşte pe protagonist plonjând în fundul mării, culegând planta care redă tinereţea şi revenind la suprafaţă. Pe drum, eroul găseşte un izvor, se pregăteşte să se scalde şi, în acest timp, atras de mireasma plantei, un şarpe iese din apă, o mănâncă şi îşi schimbă pielea. Într-o notă de subsol, Mircea Eliade scria: „E vorba de o temă folclorică bine cunoscută: despuindu-se de pielea sa cea veche, şarpele îşi înnoieşte viaţa.”1

În dorinţa de a avea şi de a păstra viaţa, convingerea că şerpii sunt nemuritori i-a călăuzit pe orientali spre ofiolatrie, adică spre închinarea la şerpi, convingere care a rodit spornic în lumea greco-latină şi în gnosticismul ofit.

1 Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. I: „De la epoca de piatră la misterele din Eleusis”, edit. Universitas, Chişinău, Moldova, 1992, trad. C. Baltag, nota de subsol 49 de la pagina 83.

2

Imaginea de mai sus este preluată din Joseph Campbell,The Masks of God – Occidental Mythology, Penguin Books, New York, USA, 1991, p. 11.

Ea reproduce imaginea de pe un cilindru-sigiliu akkadian din anii 2.200 î.e.n., care îl reprezintă pe Stăpânul-şarpe întronat. Închinătorul este adus înaintea Stăpânitorului-şarpe de

altă zeitate încoronată şi este urmat de un slujitor zeiesc de pe capul căruia atârnă un şarpeşi care poartă o vadră. Stăpânitorul-şarpe întinde închinătorului o cupă

deasupra căreia figurează luna, sursa apelor vieţii.Închinătorul va bea din cupa nemuririi şi se va împărtăşi din imortalitate.

Astfel, în ţinutul Canaan ofiolatria era bine-întemeiată încă din Epoca bronzului, adică anterior intrării israeliţilor în regiune; arheologii au descoperit în straturi pre-israelite aparţinând acestei epoci obiecte cultuale reprezentând şerpi: două asemenea obiecte în Meggido, unul în Gezer, unul în sanctum sanctorum-ul tempului din zona H din Haţor şi două în Siħem.

În regiunea înconjurătoare, cultul şerpilor era figurat şi în alte culturi. Un sanctuar hittit din perioada târzie a Epocii bronzului conţinea statuia de bronz a unui zeu care, într-o mână ţinea un şarpe, iar în cealaltă un toiag. În Babilonul secolului al VI-lea î.e.n. o pereche de şerpi de bronz flancau fiecare din cele patru uşi ale templului din Esagila. La Anul Nou babilonian, preotul trebuia să încredinţeze unui sculptor în lemn, unui lucrător în metal şi unui orfevrier sarcina de a lucra două chipuri, dintre care unul să ţină în mâna stângă un şarpe de cedru, în timp ce îşi ridică mâna dreaptă spre zeul Nabu, iar din tell-ul de la Tepe Gawra au fost dezgropaţi cel puţin 17 şerpi de bronz asirieni, din perioada timpurie a Epocii bronzului.2

Revenim acum la zeul sumerian Ninigi(şz)zida: el era patron al aşezării Gişbanda, lângă oraşul-cetate Ur. Nu se ştie precis care sunt divinităţile care-i erau părinţi: ca tată este posibil să-l fi avut pe Ereşkigal, iar ca mamă pe Ningir(id)da, iar soţia sa era (Nin)Azimua, nume care se traduce prin „Ramură crescută desăvârşit”.3

Numele „Ninigi(şz)zida” se traduce drept „Stăpânul pomului roditor”. Însă, atunci când vorbim despre pom, trebuie neapărat să includem în imagine şi rădăcinile sale, lungi, contorsionate, înfipte în adâncimile pământului. Probabil datorită acestui sistem rădăcinos a fost stabilit un sistem de conexiuni cu caracterul subpământean, infernal, al zeului Ninigi(şz)zida... Potrivit mitului Ghilgameş, Enkidu şi Infernul, Ninigi(şz)zida este încolăcit printre rădăcinile Arborelui Lumii, care este pomul din centrul Universului, axis mundi. Or, în această ipostază de şarpe mare, balaur sau dragon, încolăcit printre rădăcinile Arborelui Lumii, el este un zeu al vitalităţii: are puterea de a extrage viaţă din pământ, face să rodească natura, poate vindeca oameni. De fapt, chiar există un personaj faimos care afirma că ar fi fost vindecat de zeul Ninigi(şz)zida este Gudea, guvernator al Lagaş-ului în secolul al XXI-lea î.e.n.

2 http://en.wikipedia.org/wiki/Snake_worship3 După http://www.britannica.com/EBchecked/topic/415722/Ningishzida

3

Mai sus înfăţişăm o reprezentare a zeului Ninigi(şz)zida din umerii căruia cresc două capetede şerpi. Aici, zeul îl duce pe guvernatorul Gudea în faţa zeului Enki/Éa.

În spatele lui Gudea este zeul Dumuzi. Imagine preluată de pe http://images.search.yahoo.com/search/images?_adv_prop=image&fr=mkg030&va=ningishzida

4

Imaginea de mai sus reproduce vasul pe care Gudea, guvernatorul cetăţii Lagaş,l-a dăruit zeului Ninigi(şz)zida. Zeul este prezentat aici ca axis mundi,

fiind chiar toiagul sau trunchiul de copacîn jurul căruia se încolăcesc cei doi şerpi,

aflaţi în compania a doi dragoni sau grifoni afrontaţi.Imagine preluată de pe http://en.wikipedia.org/wiki/Serpent_(symbolism)

Fiind vindecat, guvernatorul Gudea îi dedică zeului un vas pentru libaţii. Acest vas, de steatit verde, a fost depus de guvernator în templul dedicat lui Ninigi(şz)zida, şarpele-vindecător, în cetatea Lagaş.

Uneori, Ninigi(şz)zida, zeul-şarpe4 „Stăpân al pomului roditor”, balaurul sau dragonul, mai era figurat şi ca taur, simbol al forţei şi fertilităţii.

Balaurul copulează cu Zertur, al cărei nume se traduce prin „Tânăra fecioară”. Fecioara va naşte un fiu, un copil de parte bărbătească: numele său va fi Dumu-zid-abzu, „Fiul Credincios al Oceanului Subpământean (de apă proaspătă)”, căruia i se va mai spune şi Dumuzi. Ninigi(şz)zida şi Dumuzi vor fi consideraţi zei ai vegetaţiei care rodeşte din pământ şi, de-asemenea, vor alcătui o pereche de paznici ai porţilor cereşti.5 Astfel, în ipostaza sa de portar, zeul îl prefigurează pe zeul Janus bifrons, Ianus cel cu două feţe, zeul bifacial care, aflat în Cer, deschidea şi închidea porţile rugăciunilor pe care oamenii le adresau zeilor, dar care era aflat şi în Infern şi permitea sau refuza intrarea acolo.

În liturghii sumeriene târzii, lui Dumuzi i se va spune şi Nin-azu, adică „Domnul vindecării” şi Sataran – „Zeiţa Şarpe”.

Din punctul nostru de vedere, foarte interesant este un alt titlu liturgic dat lui Dumuzi: Ama-uşumgal-anna: ama înseamnă „mamă”; uşumgal înseamnă „şarpe mare, balaur, dragon”, iar anna are ca rădăcină an, cerul. Ama-uşumgal-anna care se traduce ca „Mama-Balaur a Cerului”.6

Emitem ipoteza că Ninigi(şz)zida şi Dumuzi ar fi, de fapt, un singur zeu: în acest caz, când se vorbeşte de Ninigi(şz)zida, zeul-şarpe, „Stăpân al pomului roditor”, se accentuează caracterul reptilian, găsit în Genesa, capitolul 3 şi amintit de apostolul Ioan în Apocalipsa, 12, ca „balaurul cel mare, şarpele cel vechi”, iar când se vorbeşte de Dumuzi/Tammuz se subliniază ipostaza sa de reprezentant masculin al fertilităţii, de vindecător.

Mai târziu, acest personaj Dumuzi, păstor divin, dar muritor, va trece şi în alte culturi, integral sau în anumite ipostaze, fiind denumit Tammuz7 în Mesopotamia, Osiris în Egipt, Adonis în Siria şi în lumea elenistă de mai târziu, Attis în Asia Mică, Bachus şi Ianus în lumea romană. 8 „Această tendinţă de a înmănunchia personaje selectate se datorează clar calităţii dramatice a

4 A se vedea şi constelaţia Hydra.5 A se vedea „Gizzida”, în Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie generală, Edit. ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 205.6 Wm. Albright, From the Stone Age to Christianity – Monotheism and the Historical Process, second edition, The Johns Hopkins Press, Baltimore, Md., USA, third printing, 1967, p. 193. Am văzut mai sus faptul că zeităţile sumeriene puteau fi hermafrodite.7 Ezechiel, 8:14. În acest verset se desfăşoară ritualul anual denumit taklimtu.8 Să nu uităm să menţionăm şi ipostaza sa de Teitan/Satan.

5

ciclurilor (agricole, n.ns.) din chestiune, care aveau tendinţa de a se răspândi şi de a înlătura sau absorbi pe toţi rivalii.”9

Ninigi(şz)zida, zeul-şarpe, „Stăpân al pomului roditor”, precum şi toiagul sau trunchiul de copac, axis mundi, a fost ulterior preluat şi de alte culturi, fiind valorizat drept Asklepios, Şarpele vindecător epidaurian, şi apărând în ipostaza de „Toiag al lui Asklepios10”.

Toiagul lui Asklepios, imagine preluată de pehttp://en.wikipedia.org/wiki/Rod_of_Asclepius

Toiagul lui Asklepios, suprapus pe Steaua vieţii.Imagine preluată de pe http://en.wikipedia.org/wiki/Serpent_(symbolism)

9 Wm. Albright, op. cit., p. 195.10 Într-o notă de subsol din cartea sa, The Two Babylons, publicată în Londra în 1858, înainte de marile descoperiri arheologice şi istorice ale civilizaţiei sumeriene, reverendul Alexander Hislop scrie: „Aish-shkul-ape provine din aish, « bărbat »; shkul, « a instrui »; şi afe sau ape, « şarpe ». Forma grecească a numelui, Asklepios, semnifică pur şi simplu « şarpele care instruieşte » şi provine din a, articol hotărât, skl, « a da învăţătură » şi hefi, « un şarpe », termenii caldeeni fiind astfel modificaţi în Egipt.”

6

Şarpele Glykon, imagine preluată de pehttp://ro.wikipedia.org/wiki/Glykon

Probabil că la acest şarpe Glykon se închinau adepţii gnosticismului ofit11 din spaţiul pontic, în dorinţa de a obţine stări de conştienţă modificată şi extinsă, „iluminarea” gnostică, cunoaşterea

totală, chiar şi cea ocultă, şi cu orice preţ.

1. Zeiţa Inanna/ Iştar12.Eminentul sumerolog Samuel Noah Kramer a denumit-o pe zeiţa Inanna/Iştar drept o

„divinitate capricioasă cu patimi nestăpânite”. Această zeiţă cruda şi nepăsătoarea este fiica lui Nanna (-Sün), zeul Lunii, şi este cea mai importantă divinitate feminină a panteonului sumerian. I se mai spunea şi „Regina cerului”.

Inițial, ea fusese zeiţa fertilităţii şi a sexualităţii sălbatice, fiind, simultan, Marea Curvă şi Fecioara:13

Ea14 este înveşmântată cu plăcere şi dragoste.Ea este încărcată de vioiciune, şarm şi voluptate.Iştar este înveşmântată cu plăcere şi dragoste.Ea este încărcată de vioiciune, şarm şi voluptate.Pe buze are dulceaţă şi viaţa este în gura ei.Ea este glorioasă; văluri sunt puse pe capul ei.

11 A se vedea http://ro.wikipedia.org/wiki/Gnosticism12 Omologarea zeiţei sumeriene Inanna cu akkadiana Iştar pare să fi fost o mişcare politică, prin care Sargon I dorea să consolideze şi chiar să sporească puterile fiicei sale, Enheduanna, prinţesă, mare-preoteasă şi înzestrată poetesă. A se vedea Tammi J. Schneider, An Introduction to Ancient Mesopotamian Religion, William B. Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids, Michigan, USA, 2011, p. 60.13 Jean Deshayes, Civilizaţiile vechiului Orient, edit. Meridiane, Bucureşti, 1976, trad. C. Tănăsescu, vol. al II-lea, p. 45.14 Zeiţa Inanna, n. ns.

7

Chipul ei este frumos şi ochii ei – scânteietori.15

Inanna. http://www.crystalinks.com/sumerart.html

Anual, în noaptea de Anul Nou16, miturile spuneau că zeiţa Inanna, omologată cu akkadiana Iştar, se acuplează într-un hieros gamos, o unire sacră, cu paredrul ei, adică partenerul intim. Acesta era nimeni altul decât Dumuzi/ Tammuz, în ipostaza de reprezentant masculin al fertilităţii.

Şi pentru că tot ce se desfăşura în Ceruri avea corespondent pe Pământ, cu ocazia acestei sărbători, regele fiecărei aşezări sumeriene trebuiau să devină şi el paredru, unindu-se în hieros gamos cu marea-preoteasă a zeiţei Inanna/ Iştar. Această hierogamie era dramatizarea miturilor sacre resurecţionare, care avea menirea de a asigura fertilitatea ogoarelor, a animalelor, a oamenilor.

Un imn interesant, provenind din epoca Isin, vorbeşte despre această acuplare, care, probabil, avea loc chiar în templul zeiţei:

15 „Hymn to Ishtar”, trad. Ferris J. Stephens, în The Ancient Near East – An Anthology of Texts and Pictures, James B. Pritchard (ed.), Princeton University Press, Princeton, New Jersey, USA, 2011, p. 341. A se vedea şi Sabatino Moscati, Vechile civilizaţii semite, edit. Meridiane, Bucureşti, 1975, trad. E. Costescu, p. 44.16 Iniţial, în timpul anului sumerienii celebrau două sărbători legate de orz: Sărbătoarea Akiti-şununum, în toamnă, când se însămânţa orzul, şi Akiti-şekinku, celebrată primăvara, când se secera orzul. Babilonienii au transfomat aceste sărbători în Sărbătoarea Anului Nou, Akitu(m), care dura din 1 până în 11 Nissanu. A se vedea http://en.wikipedia.org/wiki/Akitu

8

Regele către sînul pur, cu fruntea sus se îndreaptă.Către sînul Inannei, cu fruntea sus, el se îndreaptă.Ama-uşumgal-anna cu ea se-mpreună.17

Inanna şi Dumuzi, paredrul ei, pe punctul de a săvârşi hierogamia.http://www.bloganavazquez.com

Altfel spus, Marele-Balaur ceresc se acuplează cu Marea Curvă-Fecioară, setoasă de sânge şi război...

Mai precizăm că zeiţa Inanna avea multe preotese, precum şi hierodule, „prostituate sacre”, care întreţineau relaţii intime cu bărbaţi pentru sume de bani care intrau în vistieria templului

În ceea ce priveşte rolul său de zeiţă a fertilităţii, înfăţişăm mai jos o vază pe care se află reprezentată zeiţa Inanna/Iştar şi care are un mesaj deosebit de elocvent: ea primeşte ofrande. Aceasta este cea mai veche vază ritualică sculptată în piatră descoperită în Sumerul antic, în templul din Uruk/Warka. Este datată din mileniul IV-III î.e.n, și are o înălţime de aproape 1 m. Actualmente, vaza se află la Muzeul din Baghdad, Iraq.

În registrul superior apare zeiţa Inanna, care este îmbrăcată şi poartă o mitră cu colţuri, care parcă ar semăna cu gura deschisă a unui peşte18. „Regina Cerului” stă în faţa a două „aşere”, stâlpi ale căror capete superioare erau îndoite, reprezentând nişte măciulii, fiind simboluri falice

17 Jean Deshayes, op. cit., vol. al II-lea, p. 75. A se vedea şi ETCSL „A Hymn to Inana [Inana C]”, pe

http://www-etcsl.orient.ox.ac.uk/section4/tr4073.htm18 Asemenea mitre vor mai apărea în istoria religiilor în vestimentaţiile sacre, la fel ca şi zeiţele Mari-Curve Fecioare.

9

sacre reprezentând-o pe zeiţă. Aceste două mănunchiuri de trestii puse unul lângă celălalt simbolizau intrarea într-un templu.

În spatele zeiţei, deci în templu, apar două figuri umane mici, postate pe piedestale. Prima figură, din stânga, este masculină şi ţine în braţe un vraf de vase, iar lângă ele apare un obiect cu formă de cutie. Împreună, ele formează semnul cuneiform pentru EN, care în sumeriană însemna „Domnul, Stăpân(itor)ul”, adică regele-preot sacrificant. În spatele lui apare o figură feminină care o reprezenta pe Inanna, cu stâlpul falic. În spatele acestor figuri apar trei animale, precum şi vase de depozitare pentru ofrandele solide şi lichide.

http://www.crystalinks.com/sumerart.html

În faţa Inannei se află un preot nud care se apropie de ea. În spatele său ar fi trebuit să apară un conducător care avea o trenă lungă, purtată pe braţe de un paj; imaginea cu pricina a fost ştearsă de pe această vază, dar poate fi reconstruită de pe reprezentări contemporane existente pe alte obiecte.

În registrul median un grup de preoţi nuzi19 îi aduc coşuri de daruri, ca un omagiu. Practic, vorbim despre oameni intrând în prezenţa zeilor lor, aici în mod concret a zeiţei Inanna.

În registrul inferior, care aici nu apare, sunt reprezentate ofrande cerealiere şi animaliere.Această zeiţă Inanna/ Iştar este caracterizată de paradoxuri şi de coincidentia

oppositorum: ea nu este numai Marea Curvă-Fecioară, ci, uneori, apare şi ca bisexuată, Iştar

19 Aflaţi în registrul median, n.ns.

10

barbata. Este o zeiţă a adrenalinei, îi plac descătuşările de energie, conflictele, este atât zeiţa dragostei –– cât şi a războiului. Pe lângă sexualitatea sălbatică, fertilitatea, ei i se asociază şi agresivitatea, violenţa, furtuna. Ea întruchipează ordinea, dar şi haosul, stăpâneşte viaţa şi moartea, „Personalitatea sa era perfect conturată încă din epoca sumeriană…”20

Mai târziu, pentru a sublinia atribuţiile sale războinice şi răzbunătoare, va fi figurată având paloşe care-i ieşeau din umeri.21

Zeiţa Inanna, cu piciorul pus pe leu, animalul său favorit.http://www.crystalinks.com/sumergods.html

În fiecare oraş sumerian exista câte un templu dedicat zeiţei Inanna, însă sanctuarul ei principal era în Uruk/ Erech.

Caracteristici: se considera că, pe plan astral, reprezentarea ei era planeta Venus; numeric, zeiţa era semnificată prin numărul 15 şi apărea uneori figurată ca o stea cu 8 sau 16 colţuri.

Această formă de „închinare”, cu tot cu existenţa hierodulelor, se va perpetua şi în alte culturi şi civilizaţii importante: akkadienii o cunosc ca Iştar; babiloniană, asiriană, neo-

20 Mircea Eliade, ICIR, p. 66. Am văzut mai sus faptul că zeităţile sumeriene puteau fi hermafrodite.21 În epoca asiriană va fi figurată şi ca fiind înconjurată de raze.

11

babiloniană, mezo-persană, siriană (Astarteea), egipteană (Isis), elenistă (Afrodita), romană (Venus). În treacăt, semnalăm în Creta minoică, probabil mai ales la Knossos, prin anii 1.500 î.e.n., existenţa unui cult al Zeiţei cu şerpi, unde celebrarea conţinea obligatoriu alegări de tauri – simboluri ale sexualităţii masculine – sau exerciţii acrobatice pe spinarea lor.22

Această răspândire transculturală a sexualităţii şi fertilităţii îl va determina pe Mircea Eliade să scrie că ea „se va bucura de o «actualitate» cultuală şi mitologică niciodată atinsă de vreo altă zeiţă a Orientului Mijlociu.”23

...Ajunşi aici, facem o pauză, pentru a ne trage sufletul: cu certitudine, citind despre personaje zeieşti de genul lui Ninigi(şz)zida, Ama-uşumgal-anna şi Inanna/Iştar, parcă lecturăm din cărţile Genesa şi Apocalipsa: parcă vedem cum „balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana”, se încolăceşte cu „Femeia îmbrăcată cu purpură şi stacojiu; împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare, care ţinea în mână un potir de aur, plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei”, pe fruntea căreia era scris numele tainic „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor Pământului”, Marea Curvă care se pretinde Fecioară, un personaj setos de sânge de profeţi, de sfinţi, de martiri ai lui Iisus/ Yeşua şi de oameni de rând.

22 „Zeiţa cu şerpi”, în Victor Kernbach, Dicţionar..., p. 652-653.23 Mircea Eliade, ICIR, p. 66.

12

Leul, animalul sacru al Inannei/ Iştar.În registrul inferior, flori cu 16 petale, simbolizând-o tot pe zeiţă.

Detaliu de pe poarta zeiţei Iştar din Babilon.http://en.wikipedia.org/wiki/Babylon

13

PANDEMONIUM SUMERO-AKKADIAN

În această parte finală a studiului de faţă vom discuta despre pandemonium-ul sumero-akkadian, despre demonii în existenţa şi acţiunile cărora credeau locuitorii bazinului mesopotamian.

După cum zeii aveau o anumită ierarhie, la fel aveau şi demonii, dar mult mai imprecisă. Esenţialmente, demonii erau inferiori zeilor. Totuşi, într-un fel imperfect şi nedesluşit,

aceste fiinţe se împărtăşeau din divinitate şi, deşi „calitativ” erau inferiori zeilor, erau, totuşi, superiori oamenilor.

În imensa lor majoritate, demonii erau fiinţe rele, care acţionează cumplit. De exemplu, în „Moartea păstorului Dumuzi” întâlnim demoni veniţi din Galla:

Nu ştiu ce este hrana, nici apa de băut;Făina presărată la jertfă nu-i atrage;Nu sorb din apa de libaţii;Ni vor nici daruri de-mbunare;La sînul femeiesc nu stau să se desfete,Nici nu sărută pruncii îndrăgiţi.24

În această lucrare nu dorim să prezentăm viziunea sumero-akkadienilor despre Infern sau Tărâmul Subpământean, ci ajunge să spunem că acestui tărâm, denumit Galla, mai târziu i se va spune Kigallu25 sau Irkalla şi se va fabula că în el domneşte zeiţa Ereşkigal – secondată, ulterior, de zeul Nergal26 – iar în Irkalla existau zeii demonici Anunnaki: aceştia erau „progenituri princiare”, „divinităţi secundare artizane (…), consacrate construcţiei şi distrugerii, lucrând din ordin şi fără drept de iniţiativă”.27 Ei sunt zei inferiori care trudesc din greu pentru zeii superiori, dar care au fost eliberaţi din servitute după crearea omului şi punerea acestuia la muncă. Totuşi, ei au nişte funcţii: guvernează prima din cele trei încăperi de judecată din Tărâmul Subpământean, verificând listele, astfel încât acolo pătrundeau numai cei care erau morţi şi înmormântaţi, precum şi învăţaţi despre regulile Tărâmului.28

24 Constantin Daniel şi Ion Acsan, Tăbliţele din argilă – Scrieri din Orientul antic, edit. Minerva, Bucureşti, 1981, p. 15.25 A se vedea „Kigallu”, în Victor Kernbach, Dicţionar..., p. 282.26 Despre zeiţa Ereşkigal şi zeul Nergal se poate lectura lucrarea principală, „Consideraţii despre panteonul sumero-akkadian şi mitologia sa”.27 „Anunnaki”, în Victor Kernbach, Dicţionar ..., p. 35.28 John H. Walton, Ancient Near Eastern Thought and the Old Testament: Introducing the Conceptual World of the Hebrew Bible, Baker Academic, Grand Rapids, Michigan, USA, 2006, pp. 318, 328.

14

Într-o perioadă mai târzie, mitologia sumero-akkadiană va vorbi despre Kur, un alt demon interesant datorită modului în care era figurat: el era un dragon sau un balaur demonic înaripat, locuind în Infern.29 Nu putem să nu remarcăm asemănarea dintre reprezentarea sa sumeriană şi modul în care este văzut Dracul apocaliptic în varianta populară a religiei creştine.

Probabil cam aşa arăta arhi-demonul Kur în viziunea sumero-akkadienilor.

Imagine preluată de pe http://images.search.yahoo.com/search/images?_adv_prop=image&fr=mkg030&va=red+dragon

29 A se vedea „Kur”, în Victor Kernbach, Dicţionar..., p. 288.

15

El va fi numit mai des Asag, devenind locatar al Infernului şi patron al tuturor molimelor şi bolilor lumii. Acest arhi-demon atacă uneori Panteonul, iar zeul războinic Ninurta30 îl izgoneşte cu trăsnetele31 şi fulgerele sale.32

Pe lângă aceşti demoni „divini”, existau şi demoni „ocazionali”, duhurile rele, îndeosebi ale morţilor care nu au morminte sau nu li s-a săvârşit slujba de înmormântare, sau suflete de oameni răi. Ele fie erau mai sedentare, preferând ungherele întunecoase şi pustii, ruinele, mormintele, cimitirele, orice loc care inspiră groază sau cel puţin frică, fie „cutreierau pământul”33, „umblând prin locuri fără apă, căutând odihnă, fără a o găsi”34, rătăcind neliniştite, în tenebre, deşerturi35 şi îşi răzbunau soarta atacând oamenii, îngrozindu-i şi provocându-le nenorociri36.

Cum se manifestă şi cum arată demonii? Ei se manifestă prin şuieratul vîntului şi prin tunete, prin voci de animale care înspăimântă, iar de arătat, arată... îngrozitor şi variat. Sumero-akkadienii şi-i închipuiau ca având trup de om şi cap de animal, sau o combinaţie de mădulare aparţinând mai multor animale.

„Iată, de exemplu, demonul care aduce durerea de cap, deosebit de temută:

Durerea de cap vine din Infern...Are capul unui demon,Forma unui vîrtej,Aspectul cerului întunecat,Chipul ca umbra adîncă a pădurilor,Mîna ei este o cursă, piciorul ei e o capcană...Ea pîrjoleşte membrele,Le tulbură, pustieşte trupul,Este un rău care fărîmă membrele ca pe un vas de lut...Îl doboară pe cel puternic ca pe o trestie,Îl nimiceşte pe cel tare ca pe un bou.”37

Într-un Univers în care toate lucrurile erau predestinate conform „Tăbliţei destinelor”, care era scrisă de zeul suprem Enlil la fiecare Akitu, sau An Nou, în care lucrurile îşi aveau rostul lor şi lumea avea un mers stabilit (o întreţesere de liniaritate cu circularitate, după cum vom vedea altă dată, studiind Praznicele Orientului Apropiat Antic), oare puteau demonii să atace şi să vatăme pe oricine, oricum şi oricând voiau ei?...

30 Despre zeul Ninurta se poate lectura lucrarea principală, „Consideraţii despre panteonul sumero-akkadian şi mitologia sa”.31 O altă paralelă: imprecaţia „Trăzni-te-ar Dumnezeu!” pe care o rostesc unii care se auto-intitulează creştini trădează, de fapt, concepţia păgână care spune că Zeul suprem, fie el Zeus, Iupiter sau Odin, luptă împotriva Demonului suprem, Gigantul, balaurul, Dracul, cu fulgere şi trăznete.32 Un soi de titanomahie.33 Iov, 1:7.34 Evanghelia după Matei, 12:43.35 Sabatino Moscati, Vechi imperii ale Orientului, edit. Meridiane, Bucureşti, 1982, trad. A. Lăzărescu, p. 55.36 Sabatino Moscati, Vechile civilizaţii semite, p. 46.37 Ibidem, p. 47.

16

Nu, ci într-un Univers bazat pe conceptul de omologie, de corespondenţe, de „legea cauzei şi a efectului” – ne vine să rostim o legitate articulată în vremurile de mai târziu – demonii aveau voie să necăjească doar pe cei care comiseseră păcate! Atât în „Moartea păstorului Dumuzi”, cât şi în versiunea sumeriană a „Pogorârii zeiţei Inanna în Infern”, demonii sunt fiinţe supraomeneşti care acţionează la comanda zeilor, pentru a face bine sau rău, în calitate de agenţi divini.

Dar... toţi oamenii aveau păcate! Înainte de a săvârşi păcate, omul însuşi era păcătos: „Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea!” Acesta nu este Psalmul 51:5, ci este chiar concepţia sumeriană: potrivit cuvintelor lui Jean Deshayes, în Sumer se credea că „Niciodată vreun copil fără păcat n-a ieşit din pîntecele mamei sale.”38

Or, pe lângă faptul că omul se năştea păcătos, el mai şi păcătuia39.

Calea care deschide mai direct uşile demonilor este, fireşte, păcatul. El poate fi de cele mai felurite naturi: nerespectarea unui ritual religios este pusă alături de furt şi asasinat. Ceea ce reflectă acea unitate în credinţa pe care am văzut-o ca fiind proprie gîndirii mesopotamiene: vina rituală şi vina morală alcătuiesc, în concepţia lor, un singur lucru.40

Chiar mai mult: în gândirea sumero-akkadiană se credea că nu numai nerespectarea unui ritual religios atrăgea atacarea unui om de către un demon, ci şi alte culpe „minore”: intrarea în contact cu o fiinţă impură care-l contaminează pe om, îl spurcă, sau orice altă greşeală, cât de mică. În acest caz, omul se îmbolnăveşte sau sărăceşte, sau are parte de suferinţe.

Cum se putea obţine izbăvirea de atacurile demonice?...Ajunşi aici, observăm că discuţia glisează deja spre o temă pe care nu ne-am propus s-o

abordăm aici, şi anume magia sumero-akkadiană. Ea va fi analizată într-o lucrare viitoare, dacă ne va îngădui Cel Preaînalt.

BIBLIOGRAFIE:38 Jean Deshayes, op. cit., vol. al II-lea, p. 57. Sublinierea aparţine savantului francez, care recunoaşte că, desigur, „concepţia biblică a păcatului originar n-a fost exprimată desigur nicăieri cu atâta claritate ca în Geneză.”39 Desigur, nu era păcătos pentru că păcătuia, ci pentru că era păcătos păcătuia...40 Sabatino Moscati, op. cit., p. 47.

17

Traduceri ale Bibliei:Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, versiunea Dumitru Cornilescu, 1923, disponibilă pe http://www.ebible.ro/biblia/romana-diacritice/cornilescu

Articole:„Anunnaki”; „Gizzida”; „Kigallu”; „Kur”; „Zeiţa cu şerpi”, de Victor Kernbach, în Dicţionar de mitologie generală, Edit. ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1989.„Şarpe”, în Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicţionar de simboluri, vol. al III-lea, edit. Artemis, Bucureşti, trad. L. Zoicaş et al. Fără an.„Hymnal Prayer of Enheduanna: The Adoration of Inanna of Ur”; traducere de S.N. Kramer; „The Epic of Gilgamesh”, traduceri de E.A. Speiser, în The Ancient Near East – An Anthology of Texts and Pictures, James B. Pritchard (ed.), Princeton University Press, Princeton, New Jersey, USA, 2011.

Cărţi:Albright, William Foxwell, From the Stone Age to Christianity – Monotheism and the Historical Process, second edition, The Johns Hopkins Press, Baltimore, Md., USA, third printing, 1967.Campbell, Joseph, The Masks of God – Occidental Mythology, Penguin Books, New York, USA, 1991.Daniel, Constantin şi Acsan, Ion, Tăbliţele din argilă – Scrieri din Orientul antic, edit. Minerva, Bucureşti, 1981.Deshayes, Jean, Civilizaţiile vechiului Orient, edit. Meridiane, Bucureşti, 1976, trad. C. Tănăsescu, vol. I – III.Eliade, Mircea, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. I: „De la epoca de piatră la misterele din Eleusis”, edit. Universitas, Chişinău, Moldova, 1992, trad. C. Baltag.Hislop, Alexander, The Two Babylons, Londra, Marea Britanie, 1858, disponibilă pe http://www.giveshare.org/libraryMoscati, Sabatino, Vechi imperii ale Orientului, edit. Meridiane, Bucureşti, 1982, trad. A. Lăzărescu.Moscati, Sabatino, Vechile civilizaţii semite, edit. Meridiane, Bucureşti, 1975, trad. E. Costescu.Schneider, Tammi J., An Introduction to Ancient Mesopotamian Religion, William B. Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids, Michigan, USA, 2011.Walton, John H., Ancient Near Eastern Thought and the Old Testament: Introducing the Conceptual World of the Hebrew Bible, Baker Academic, Grand Rapids, Michigan, USA, 2006.*** The Ancient Near East – An Anthology of Texts and Pictures, James B. Pritchard (ed.), Princeton University Press, Princeton, New Jersey, USA, 2011.

Dicţionare:

18

Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain, Dicţionar de simboluri, vol. al III-lea, edit. Artemis, Bucureşti, trad. L. Zoicaş et al. Fără an.Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie generală, Edit. ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1989.

SITOGRAFIE:

http://en.wikipedia.org/wiki/Akituhttp://en.wikipedia.org/wiki/Babylonhttp://en.wikipedia.org/wiki/Rod_of_Asclepiushttp://en.wikipedia.org/wiki/Serpent_(symbolism)http://en.wikipedia.org/wiki/Snake_worshiphttp://images.search.yahoo.comhttp://ro.wikipedia.org/wiki/Glykonhttp://ro.wikipedia.org/wiki/Gnosticismhttp://www.bloganavazquez.comhttp://www.britannica.com/EBchecked/topic/415722/Ningishzidahttp://www.crystalinks.com/sumergods.htmlhttp://www.ebible.rohttp://www-etcsl.orient.ox.ac.uk/section4/tr4073.htm

19