Malureanu Ilona-IoneliaAMG 2 C

Hipertensiunea arterială secundară

Silenţioasă, răspândită, fatală... Hipertensiunea arterială rămâne una dintre cele mai

periculoase maladii ale secolului, prin amploarea, evoluţia şi complicaţiile sale, în ciuda

progreselor terapeutice şi, mai ales, a simplităţii extreme a modalităţii de depistare, printr-o

banală măsurare.

 Complicaţiile sale, în special cele cardiovasculare, au dus practic la redefinirea termenului în

ultimul deceniu: dacă în trecut o valoare tensională de 140 mm Hg era apreciată ca normală,

în prezent, tensiunea arterială normală este de 120/80 mm Hg, valorile ideale fiind

considerate chiar mai mici, la 115/75 mm Hg. Valorile 120-139 /80-89 mm Hg sunt înscrise la

stadiul de prehipertensiune, iar de la 140/90 mm Hg începe hipertensiunea arterială, cu

diferitele sale stadii. 

S-a constatat că o treime dintre adulţii între 35 şi 64 de ani şi jumătate dintre cei peste 65 de

ani, care au prehipertensiune, vor dezvolta hipertensiune arterială în următorii patru-cinci ani.

Este adevărat că în acest fel numărul celor consideraţi hipertensivi a crescut, dar, cu toate

acestea, clasificarea nu este doar formală. Persoanele cu prehipertensiune au un risc de

două ori mai mare să dezvolte boli cardiovasculare (în special, teribilul infarct miocardic sau

accidentul vascular cerebral) decât cele cu tensiunea arterială normală. 

O dată ce tensiunea arterială depăşeşte 140/90 mm Hg, pericolul devine de patru ori mai

mare. În imensa majoritate a îmbolnăvirilor este vorba despre o hipertensiune arterială

esenţială, maladie în care, în ciuda cercetărilor, nu s-a putut demonstra o cauză evidentă,

fiind incriminaţi factori genetici sau legaţi de modul de viaţă (dietă, activitate fizică, stres,

obezitate etc.). Totuşi, în 5%-10% dintre cazurile de hipertensiune arterială (şi aproape 50%

dintre cazurile descoperite sub vârsta de 40 de ani), etiologia este evidentă şi cel mai

frecvent de sorginte renală, endocrină sau cardiovasculară. Este aşa-zisa hipertensiune

arterială secundară. 

BOLILE RINICHIULUI

Maladiile renale aduc cea mai mare cazuistică de hipertensiune arterială secundară.

Creşterea tensiunii se produce, în esenţă, prin două mecanisme (uneori acestea fiind

asociate): distrugerea nefronilor (unităţile funcţionale de filtrare ale rinichilor), cu diminuarea

capacităţii funcţionale a acestora, urmată de retenţie de apă şi sodiu şi scăderea presiunii în

arteriole, cu reducerea irigării rinichiului. În această situaţie, rinichiul reacţionează prin

Malureanu Ilona-IoneliaAMG 2 C

producerea unei substanţe numite renină, ce consecutiv determină eliberarea unor compuşi

cu efect vasopresor, cel mai activ fiind angiotensina II.

Numeroase maladii renale se pot manifesta cu hipertensiune: nefropatiile glomerulare

(produse prin inflamaţia glomerulului, formaţiune care realizează filtrarea renală, afecţiuni

traduse, în principal, prin edeme şi hematurie), pielonefrita cronică (infecţie renală cronică,

ducând la febră, greţuri, vărsături, dureri lombare), nefropatia diabetică, rinichi polichistic sau

rinichi mic congenital, tuberculoză renală, tumori sau calculi renali etc. 

Cele mai frecvente îmbolnăviri sunt însă cele generate de stenoza renală (o îngustare a

arterei care irigă rinichiul) şi care poate reprezenta 1%-2% din totalul cazurilor de

hipertensiune arterială. De obicei, e vorba despre un proces de ateroscleroză. Dar stenoza

mai poate rezulta şi printr-o îngroşare a peretelui, cauzată de proliferarea ţesutului

fibromuscular, situaţie întâlnită mai des la femeile sub 50 de ani. De obicei, este o stenoză

unilaterală, dar în 25% dintre cazuri poate fi şi bilaterală. În aceste circumstanţe, există

leziuni de ateroscleroză şi pe aortă sau arterele membrelor inferioare (leziuni mai uşor de

evidenţiat prin investigaţii paraclinice şi cu o simptomatologie mai clară). S-a constatat că

15%-25% dintre cei care au arteriopatie cronică obstructivă periferică prezintă concomitent şi

stenoza arterei renale.

BOLILE ENDOCRINE

Maladiile endocrine se pot însoţi şi ele de hipertensiune arterială. Este vorba în primul rând

despre afectarea glandei suprarenale, situate deasupra rinichiului. Aldosteronul este un

hormon produs de aceasta, care stimulează absorbţia de sodiu şi apă şi eliminarea urinară

de potasiu. În cazurile de hiperaldosteronism, produse fie prin îngroşarea difuză a ţesutului

glandular, fie prin existenţa unor formaţiuni tumorale, se produce hipertensiune arterială, cu

creşterea sodiului şi scăderea potasiului în sânge. Sindromul Cushing este cauzat de o

creştere a producţiei de cortizol (un alt hormon suprarenal) fie printr-o afectare la nivel

glandular, fie printr-o tumoare hipofizară, ce stimulează producţia suprarenală, sau printr-o

corticoterapie inadecvată. 

În fine, feocromocitomul este o tumoare care secretă catecolamine (adrenalină şi

noradrenalină), hormoni care au rol vasopresor, generând crize hipertensive pe un fond

tensional normal sau crescut permanent. Afecţiunile tiroidiene, atât hipertiroidismul, cât şi

hipotiroidismul, se însoţesc de hipertensiune. În hipertiroidism, este vorba despre stimularea

activităţii cardiace, iar în hipotiroidism, probabil, de o scădere a eliberării de substanţe

vasodilatatoare, pe fondul încetinirii globale a metabolismului. În hiperparatiroidism se

Malureanu Ilona-IoneliaAMG 2 C

produce o creştere a sintezei de parathormon, hormon cu rol în metabolismul fosfo-calcic, şi

creşterea nivelului calcemiei. 

ÎNGUSTAREA ARTEREI AORTE

Coarctaţia de aortă este o afecţiune determinată de îngustarea (de cele mai multe ori

congenitală) a arterei aorte în partea sa superioară, tradusă prin creşterea tensiunii arteriale

cu precădere în jumătatea superioară a corpului (braţe). În fine, unele medicamente -

antiinflamatoare nesteroidiene, antidepresive, imunosupresoare sau decongestive - pot avea

ca efect advers creşterea tensiunii arteriale. 

Acest fenomen se întâlneşte şi la 5% dintre femeile care recurg pentru o perioadă mai lungă

la contraceptive orale (în special cele cu vârsta peste 35 de ani, care folosesc aceste

medicamente de peste cinci ani, care sunt obeze). Reacţia este mai rar întâlnită la femeile

care iau contraceptive cu doze mici de estrogeni. Tensiunea arterială revine la normal după

încetarea folosirii contraceptivelor, dar nu imediat, ci după mai multe săptămâni, uneori chiar

câteva luni.

Apneea în timpul somnului (pauze respiratorii de 10-30 de secunde, produse de mai multe

ori în timpul somnului), care apare la obezi sau persoane cu diferite obstrucţii la nivelul căilor

aeriene, se poate însoţi de hipertensiune, probabil pentru că lipsa oxigenului alterează

structura peretelui arterial sau produce modificări hormonale şi nervoase. 

SIMPTOME

Simptomele hipertensiunii arteriale sunt extrem de vagi şi apar, de obicei, în fazele avansate

de boală: cefalee, ameţeală, epistaxis (hemoragii nazale). În cazurile în care au fost

depistate creşterile presionale, se suspicionează o hipertensiune arterială secundară dacă

este vorba despre ascensiuni tensionale apărute brusc, cu valori tensionale mari, de obicei,

atât sistolice, cât şi diastolice (ambele valori care descriu tensiunea arterială sunt mărite),

frecvent peste 180/110 mm Hg. 

Boala apare fie la o persoană tânără, cu vârsta până la 20 de ani, fie la o persoană de peste

50 de ani, care de multe ori nu au antecedente familiale de hipertensiune. Alteori, este vorba

despre o hipertensiune care nu cedează la tratamente. Simptomele care însoţesc afecţiunea

respectivă sunt, de asemenea, sugestive. Astfel, în sindromul Cushing apar: creştere în

greutate, cu dezvoltarea ţesutului adipos mai ales la nivelul feţei, gâtului, toraco-abdominal,

în timp ce membrele rămân subţiri, apariţia de striuri (vergeturi) roşii-violacee pe şolduri,

Malureanu Ilona-IoneliaAMG 2 C

fese, coapse, sâni, braţe, accentuarea pilozităţii şi tulburări menstruale. În

hiperaldosteronism, apar astenie musculară, paralizii tranzitorii, crampe musculare,

furnicături ale membrelor, uneori poliurie şi polidipsie (sete exagerată). 

În feocromocitom se produc brusc crize de hipertensiune arterială, cu tahicardie, palpitaţii,

transpiraţii, cefalee, anxietate, între crize, tensiunea putând fi normală sau permanent

crescută. Hiperparatiroidismul se manifestă cu: depresie, iritabilitate, greţuri, vărsături, dureri

osoase, calculi urinari etc. În coarctaţia de aortă apar cefalee, dispnee, slăbiciune musculară,

diminuarea pulsului la nivelul membrelor inferioare, care devin reci şi palide precum şi

crampe musculare, uneori braţul stâng fiind mai puţin dezvoltat decât dreptul.

DIAGNOSTIC. Pentru precizarea diagnosticului de hipertensiune arterială secundară sunt

necesare complexe analize sangvine şi urinare, pentru aprecierea funcţiei renale, dozări de

electroliţi, hormoni, investigaţii imagistice (ecografie abdominală, pielografie, rezonanţă

magnetică sau tomografie computerizată, angiografie, arteriografie renală, radiografie

toracică etc.).

TERAPII. Tratamentul medical sau chirurgical este specific cauzei generatoare. La acesta se

adaugă şi tratamentul antihipertensiv cu diuretice, betablocante, inhibitori ai enzimei de

conversie a angiotensinei, blocanţi ai canalelor de calciu sau blocante ai receptorilor de

angiotensină, precum şi o dietă şi un stil de viaţă adecvat.

RISCURI.Termenul de hipertensiune arterială ,,secundară" nu o face mai puţin periculoasă

sau mai simplu de tratat, ci se referă strict la circumstanţele patologice generatoare.

Hipertensiunea arterială secundară prezintă aceleaşi riscuri şi complicaţii ca şi

hipertensiunea arterială esenţială.