Hibernarea

Cuvântul “hibernare” provine din latină şi înseamnă “somnul de iarnă”. Hibernarea este o stare de inactivitate și de scădere a metabolismului la animale, caracterizată printr-o temperatură joasă a corpului, respirație lentă și o rată metabolică de bază mai mică. Animalele intră în starea de hibernare mai ales în timpul iernii, când temperatura corpului nu poate fi menținută pe cale normală, iar hrana este puțină. Încetinirea metabolismului duce la o reducere a temperaturii corpului și nu invers.

Animalele sălbatice care hibernează sunt capabile să acumuleze în organismul lor suficientă hrană, cât pentru a le ajunge până atunci când mai multă hrană va fi disponibilă din nou. În timp ce hibernează, animalele nu cresc, iar toate activitățile corpului sunt reduse la minimum: bătăile inimii sunt rare, în număr de una sau două pe minut.  

Animalele cu sânge rece (insecte, reptile, amfibieni și pești) trebuie să hiberneze dacă trăiesc în medii în care temperatura - și, deci, și temperatura corpului - scade până la punctul de îngheț. Unele insecte își petrec stadiul de larvă într-o stare de hibernare, iar în aceste cazuri hibernarea este asociată cu ciclul reproductiv. Totuși, majoritatea animalelor cu sânge cald, sălbatice, dar și domestice, păsări și mamifere, pot supraviețui temperaturilor situate sub limita înghețului, prin capacitatea de control metabolic care reglează temperatura corpului.

Multe dintre animalele care hibernează caută izolarea de frigul excesiv: urșii și liliecii se retrag în peșteri, iar broaștele și peștii se îngroapă în sol. Râmele se târăsc în pământ sub linia de îngheţ, şerpii se târăsc în crăpăturile rocilor sau fac găuri în pământ. Chiar şi unele insecte hibernează, ascunzându-se sub pietre sau buşteni.

Cel mai cunoscut animal care hibernează este ursul. Urșii din ținuturile temperate și reci hibernează, afară de ursul polar, care este activ tot timpul anului. Toamna ei se îngrașă, iar iarna se retrag într-un adăpost care-i ferește de ploi, viscol și îngheț și nu-și mai caută hrană. În culcuș dorm toată iarna, fără ca somnul lor să fie o hibernare propriu-zisă: temperatura corpului lor nu scade, iar funcțiile de bază, ca respirația și circulația, continuă fără modificări. Hibernația lor nu constă într-un somn continuu, ci este mai mult o amețeală pe jumătate conștientă, din care se deșteaptă imediat ce sunt deranjați. Dacă ei sunt surprinși în bârlog sau dacă vremea se încălzește, se trezesc ușor din acest somn și pot fugi ori își reiau activitatea, o situație neîntâlnită la alte mamifere hibernante.

Melcii sunt o specie aparte de creaturi care hibernează. Ei nu numai că intră în stare latentă pe timpul iernii, pentru a se ascunde de frig, dar au și capacitatea de a intra și în "somnul de vară", proces numit estivație, pentru a se ascunde de temperaturile prea mari ale sezonului cald. Melcii au capacitatea de a hiberna chiar și ani în șir, în cazul în care viețuiesc în climate foarte uscate, neprielnice lor.

La venirea primăverii, animalele sunt trezite de schimbarea de temperatură, umiditate şi de foame, metabolismul le revine la parametrii normali, motiv pentru care ies din adăposturi și își reiau viețuirea obișnuită.

Cătălina Miruna Niță,

Clasa a VIII-a B,

Liceul de Arte Bălașa Doamna Târgoviște