Garantarea Dr La Aparare in Procesul Civil

27
Garantarea dreptului la apărare în procesul civil Dreptul la apărare constituie un drept constituţional fundamental de tradiţie, pentru garantarea căruia statul trebuie să se abţină de la orice ar putea limita posibilităţile unei persoane de a se apăra 1 . Formularea sa constituţională nu a cunoscut variaţii mari de-a lungul timpului, în sistemul românesc reglementarea sa fiind în permanent acord cu prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi ale Pactului Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, precum şi cu dispoziţiile art. 6 parag. 3 al Convenţiei al Convenţiei europene a drepturilor omului. Principiul garantării dreptului de apărare consacrat încă în dreptul roman, în care era înscrisă regula ca nimeni nu poate fi judecat, ni ci măcar sclavul, fără a fi apărat este considerat ca o cerinţă şi garanţie, necesare pentru realizarea unui echilibru intre interesele persoanei şi cele ale societăţii 2 . Recunoaşterea dreptului la apărare este un numitor comun în toate sistemele procedurale ale statelor democratice, acest lucru derivând şi din faptul că statele sunt semnatare ale documentelor internaţionale ce consacră în mod expres acest drept 3 . Astfel, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prevede în art. 11, pct. 1: „Orice persoană acuzată de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul sa fie presupusă nevinovata până când vinovăţia sa va fi 1 MURARU IOAN, TĂNĂSESCU ELENA SIMINA coordonatori , Constituţia României. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p.228. 2 ION NEAGU, Tratat de procedură penală. Partea generală, Ediţia a II-a, vol. I, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010, p. 3 MOGLAN CULEA RALUCA, GRIGORAŞ NINA ECATERINA, Dreptul la un proces echitabil şi accesul liber la justiţie, www.inm-lex.ro

Transcript of Garantarea Dr La Aparare in Procesul Civil

Page 1: Garantarea Dr La Aparare in Procesul Civil

Garantarea dreptului la apărare

în procesul civil

Dreptul la apărare constituie un drept constituţional fundamental de

tradiţie, pentru garantarea căruia statul trebuie să se abţină de la orice ar

putea limita posibilităţile unei persoane de a se apăra1. Formularea sa

constituţională nu a cunoscut variaţii mari de-a lungul timpului, în

sistemul românesc reglementarea sa fiind în permanent acord cu

prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi ale Pactului

Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, precum şi cu

dispoziţiile art. 6 parag. 3 al Convenţiei al Convenţiei europene a

drepturilor omului.

Principiul garantării dreptului de apărare consacrat încă în dreptul

roman, în care era înscrisă regula ca nimeni nu poate fi judecat, nici

măcar sclavul, fără a fi apărat este considerat ca o cerinţă şi garanţie,

necesare pentru realizarea unui echilibru intre interesele persoanei şi cele

ale societăţii2.

Recunoaşterea dreptului la apărare este un numitor comun în toate

sistemele procedurale ale statelor democratice, acest lucru derivând şi din

faptul că statele sunt semnatare ale documentelor internaţionale ce

consacră în mod expres acest drept3.

Astfel, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prevede în

art. 11, pct. 1: „Orice persoană acuzată de comiterea unui act cu caracter

penal are dreptul sa fie presupusă nevinovata până când vinovăţia sa va fi

1 MURARU IOAN, TĂNĂSESCU ELENA SIMINA coordonatori, Constituţia României.

Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p.228. 2 ION NEAGU, Tratat de procedură penală. Partea generală, Ediţia a II-a, vol. I, Editura

Universul Juridic, Bucureşti, 2010, p. 3 MOGLAN CULEA RALUCA, GRIGORAŞ NINA ECATERINA, Dreptul la un proces

echitabil şi accesul liber la justiţie, www.inm-lex.ro

Page 2: Garantarea Dr La Aparare in Procesul Civil

2

stabilită în mod legal în cursul unui proces public în care i-au fost

asigurate toate garanţiile necesare apărării”.

Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene intrată în

vigoare la 1decembrie 2009, odată cu Tratatul de la Lisabona, în art. 47,

parag. 2, stipulează: „Orice persoană are dreptul la un proces echitabil,

public şi într-un termen rezonabil, în faţa unei instanţe judecătoreşti

independente şi imparţiale, constituită în prealabil prin lege. Orice

persoană are posibilitatea de a fi consiliată, apărată şi reprezentată”. Iar în

parag. 3 „Asistenţa juridical gratuită se acordă celor care nu dispun de

resurse suficiente, în măsura în care aceasta este necesară pentru a-I

asigura accesul efectiv la justiţie”. Totodată, dispoziţiile Cartei consacră,

în mod expres, în art. 48, alin. 2 dreptul la apărare prevăzând că „oricărei

persoane acuzate îi este garantată respectarea dreptului la apărare”.

Ca o garanţie a respectării drepturilor omului, Convenţia

Europeană a Drepturilor Omului prevede, în art.6 pct.1, dreptul

oricărei persoane la un proces echitabil :”Orice persoană are dreptul de a-

i fi examinată cauza în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil,

de către un tribunal independent şi imparţial, stabilit prin lege, care va

hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil, fie

asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva

sa”.

Rezultă că, în accepţiunea Convenţiei, dreptul la un proces

echitabil are mai multe componente şi anume: accesul liber la justiţie;

examinarea cauzei în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil;

examinarea cauzei de către un tribunal independent, imparţial, stabilit

prin lege; publicitatea pronunţării hotărârilor judecătoreşti.

Cerinţa din art.6 pct.1 al Convenţiei, aceea ca o cauză să fie

examinată în mod echitabil, trebuie înţeleasă în sensul de a se asigura

respectarea principiilor fundamentale ale oricărui proces şi anume

Page 3: Garantarea Dr La Aparare in Procesul Civil

3

principiul contradictorialităţii şi principiul dreptului la apărare, ambele

asigurând egalitatea deplină a părţilor în proces.

Dreptul la apărare nu este identic cu principiul contradictorialităţii

în procesul civil. Contradictorialitate este una din modalităţile de

manifestare a dreptului la apărare4.

În continuare, Convenţia arată în art. 6, pct.3: „Orice acuzat are, în

special, dreptul:

a. să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o

înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei

aduse împotriva sa;

b. să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării

sale;

c. se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă

nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să

poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când

interesele justiţiei o cer ;

d. să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină

citarea şi audierea martorilor apărării în acelea şi condiţii ca şi

martorii acuzării;

e. să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu

vorbeşte limba folosită la audiere”.

Dreptul la un proces echitabil înseamnă şi posibilitatea rezonabilă a

oricărei părţi de a expune cauza sa instanţei de judecată, în condiţii care

să nu o dezavantajeze faţă de partea adversă, ceea ce se realizează prin

asigurarea dreptului său la apărare.

Dreptul la apărare are în dreptul românesc valoare constituţională,

ţinând seama că prin art. 24 alin.(1) din Constituţie se stabileşte că

4 FLOREA GHEORGHE, Apărarea în procesul civil. Garanţii procesuale, Editura

Universul Juridic, Bucureşti, 2006, p.38.

Page 4: Garantarea Dr La Aparare in Procesul Civil

4

dreptul la apărare este garantat, iar prin alineatul 2 al aceluiaş articol se

prevede că în tot cursul procesului pătţile au dreptul să fie asistate de un

avocet, ales sau numit din oficiu.

Acelaşi conţinut are şi art.15 din Legea nr.304/2004 privind

organizarea judiciară.

Sub denumirea marginală „Dreptul la apărare” art.13 din Codul de

procedură civilă prevede că:

1. Dreptul la apărare este garantat.

2. Părţile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau,

după caz, asistate in conditiile legii. În recurs, cererile şi concluziile

părţilor nu pot fi formulate şi susţinute decât prin avocat sau, după caz,

consilier juridic, cu excepţia situaţiei în care partea sau mandatarul

acesteia, soţ ori rudă până la gradul al doilea inclusiv, este licenţiată în

drept.

3. Părţilor li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de

desfăşurare a procesului. Ele pot să ia cunoştinţă de cuprinsul dosarului,

să propună probe, să îşi facă apărări, să îşi prezinte susţinerile în scris şi

oral şi să exercite căile legale de atac, cu respectarea condiţiilor prevăzute

de lege.

4. Instanţa poate dispune înfăţişarea în persoană a părţilor, chiar atunci

când acestea sunt reprezentate.

Dreptul la apărare cunoaşte două accepţiuni5: în sens larg, dreptul

la apărare se referă la totalitatea drepturilor şi regulilor procedurale ce

permit părţilor implicate în proces să se apere împotriva acuzaţiilor ce li

se aduc, dovedind lipsa de vinovăţie şi justeţea propriilor afirmaţii,

precum şi contestând învinuirile ce li se aduc, iar în sens restrâns, dreptul

5 LEŞ IOAN, Noul cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck,

Bucureşti, 2013, p.

Page 5: Garantarea Dr La Aparare in Procesul Civil

5

la apărare desemnează posibilitatea oricărei persoane de a avea acces la

serviciile unui avocat.

În toate etapele procesuale, inclusiv în faza executării silite, părţile

au dreptul să fie asistate de un avocat, regula fiind aceea ca părţile sunt

libere să se prevaleze sau nu de acest drept6.

Prin excepţie, dreptul părţii la apărare se converteşte în obligaţia

acesteia de a apela la serviciile unui avocat sau, după caz, consilier

juridic, în ipoteza formulării cererilor şi a susţinerii concluziilor în etapa

procesuală a recursului, dispoziţie cu caracter de noutate.

Textul legal nu face vreo precizare în privinţa cererilor formulate,

de unde decurge concluzia că orice cereri formulate în cadrul căii de atac

a recursului trebuie redactate de către avocat sau consilier juridic.

Totodată, întrucât textul nu introduce vreo distincţie, nu numai

concluziliile asupra fondului recursului trebuie susţinute prin avocat sau

consilier juridic, ci şi concluziile asupra oricărui aspect pus în discuţia

contradictorie a părţilor în cursul judecării recursului.

Se impune corelarea textului în discuţie cu restul dispoziţiilor

relevante sub acest aspect din cuprinsul codului. Astfel, potrivit art.83

alin.(3) NCPC, la redactarea cererii şi motivelor de recurs, precum şi în

exercitarea şi susţinerea recursului, persoanele fizice vor fi asistate sau,

după caz, reprezentate sun sancţiunea nulităţii, numai de către un avocat,

în condiţiile legii.

De la această excepţie, legea admite o derogare în situaţia în care

partea sau mandatarul acesteia, soţ sau rudă până la gradul al doilea

inclusiv, este licentiată în drept.

În ipoteza în care cererile în etapa procesuală a recursului nu sunt

formulate de către avocat sau consilier, aceste sunt lovite de nulitate. De

6 BOROI GABRIEL coordonator, Noul cod de procedură civilă. Comentariu pe articole,

Editura Hamangiu, Bucureşti, 2013, p.44.

Page 6: Garantarea Dr La Aparare in Procesul Civil

6

asemenea, instanţa de recurs nu va permite părţii să-şi susţină personal

concluziile în faţa acesteia.

O garanţie a dreptului la apărare este reprezentată de ajutorul

public judiciar acordat persoanelor fizice şi juridice. Astfel, art.90 alin.(1)

prevede că cel care nu este în stare să se să facă faţă cheltuielilor pe care

le presupune declanşarea şi susţinerea unui process civil, fără a primejdui

propria sa întreţinere sau a familie sale, poate beneficia de asistenţă

judiciară, în condiţiile legii speciale privind ajutorul public judiciar7.

Asistenţa judiciară cuprinde:

- acordarea de scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata

taxelor judiciare prevăzute de lege;

- apărarea şi asistenţa gratuită printr-un avocat desemnat de barou;

- alte modalităţi prevăzute de lege.

Garantarea dreptului la apărare în dreptul intern

-reglementare-

Dreptul la apărare reprezintă un principiu constituţional, consacrat

în art. 24 din Constituţia României. Astfel, potrivit acestei dispoziţii,

dreptul la apărare este garantat, iar în tot cursul procesului părţile au

dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.8

Aceste prevederi regăsindu-se şi în art.15 din Legea nr. 304/2004.

Noul Cod de procedură civilă reia dispoziţiile constituţionale în art.

13 alin. (1) şi (2) teza I, oricare parte din proces, independent de poziţia

sa procesuală, având garantat dreptul la apărare :

7 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie

penală. 8 http://legeaz.net/noul-cod-de-procedura-civila/art-13

Page 7: Garantarea Dr La Aparare in Procesul Civil

7

(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Părţile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate

sau, după caz, asistate în condiţiile legii. În recurs, cererile şi concluziile

părţilor nu pot fi formulate şi susţinute decât prin avocat sau, după caz,

consilier juridic, cu excepţia situaţiei în care partea sau mandatarul

acesteia, soţ ori rudă până la gradul al doilea inclusiv, este licenţiată în

drept.

(3) Părţilor li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele

de desfăşurare a procesului. Ele pot să ia cunoştinţă de cuprinsul

dosarului, să propună probe, să îşi facă apărări, să îşi prezinte

susţinerile în scris şi oral şi să exercite căile legale de atac, cu

respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

(4) Instanţa poate dispune înfăţişarea în persoană a părţilor, chiar

atunci când acestea sunt reprezentate.9

În toate etapele procesuale, inclusiv în faza de executare silita,

părţile au dreptul să fie asistate sau reprezentate de un avocat, regula fiind

aceea că părţile sunt libere să se prevaleze sau nu de acest drept, apreciind

în concret dacă este necesar să apeleze la cunoştinţele unui specialist în

domeniul juridic sau dacă pot înţelege, fără un atare sprijin, procedurile

judiciare.

Reprezentarea în etapa recursului. Prin excepţie, dreptul părţii la

apărare se converteşte în obligaţia acesteia de a apela la serviciile unui

avocat sau, după caz, consilier juridic, în ipoteza formulării cererilor şi a

susţinerii concluziilor în etapa procesuală a recursului, dispoziţie cu

caracter de noutate legislativă.

Este de menţionat că textul legal nu face vreo precizare în privinţa

cererilor formulate, de unde decurge concluzia că orice cereri formulate

în cadrul caii de atac a recursului trebuie redactate de către avocat sau

9 Art.13 din Noul Cod de Procedura civilă

Page 8: Garantarea Dr La Aparare in Procesul Civil

8

consilier juridic, iar nu numai cererea de declarare a recursului sau

motivele de recurs (spre exemplu, cererile de preschimbare a termenului,

cererile de probatorii etc.). Totodată, întrucât textul nu introduce vreo

distincţie, nu numai concluziile asupra fondului recursului trebuie

susţinute prin avocat sau consilier juridic, ci şi concluziile asupra oricărui

aspect pus în discuţia contradictorie a părţilor în cursul judecării

recursului.

Se impune corelarea textului în discuţie cu restul dispoziţiilor

relevante sub acest aspect din cuprinsul codului. Astfel, potrivit art. 83

alin. (3) NCPC, la redactarea cererii şi a motivelor de recurs, precum şi în

exercitarea şi susţinerea recursului, persoanele fizice vor fi asistate şi,

după caz, reprezentate, sub sancţiunea nulităţii, numai de către un avocat,

în condiţiile legii, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 13 alin. (2). în

conformitate cu art. 484 alin. (6) NCPC, la judecata cererii de suspendare

a executării hotărârii atacate cu recurs părţile trebuie să fie reprezentate

de avocat sau, când este cazul, de consilierul juridic. Totodată, cererea de

recurs va cuprinde semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul

prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului

juridic, iar la această cerere se vor ataşa împuternicirea avocaţială sau,

după caz, delegaţia consilierului juridic [art. 486 alin. (1) lit. e) şi alin. (2)

NCPC]. În continuare, art. 490 alin. (2) teza a ll-a NCPC prescrie

obligaţia redactării şi semnării întâmpinării la cererea de recurs de

avocatul sau consilierul juridic al intimatului, iar a răspunsului la

întâmpinare de avocatul sau consilierul juridic al recurentului. De la

această excepţie analizată, legea admite o derogare în situaţia în care

partea sau mandatarul acesteia, soţ ori rudă până la gradul al doilea

inclusiv (părinţi, copii, fraţi, surori), este licenţiata în drept, întrucât o

atare persoană are pregătirea de specialitate necesară înţelegerii

procedurii judiciare.

Page 9: Garantarea Dr La Aparare in Procesul Civil

9

În ipoteza în care cererile în etapa procesuală a recursului nu sunt

formulate de către avocat sau consilier juridic, acestea sunt lovite de

nulitate. De asemenea, instanţa de recurs nu va permite părţii să-şi susţină

personal concluziile în faţa acesteia.

Conţinutul dreptului la apărare. Alineatul (3) al articolului

analizat dezvoltă conţinutul dreptului părţii la apărare în cadrul procesului

civil, aceasta având posibilitatea să ia cunoştinţă de cuprinsul dosarului,

consultându-l în cadrul arhivei sau în sala de şedinţă, să propună probe, sâ

îşi facă apărări, să îşi prezinte susţinerile în scris şi oral şi să exercite căile

legale de atac, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

O garanţie a acestui principiu este reprezentată de ajutorul public

judiciar acordat persoanelor fizice sub forma onorariului pentru

asigurarea reprezentării, asistenţei juridice şi, după caz, a apărării, printr-

un avocat numit sau ales, pentru realizarea sau ocrotirea unui drept ori

interes legitim în justiţie sau pentru prevenirea unui litigiu, prevăzut de

art. 6 lit. a) din O.U.G. nr. 51/2008.

Deşi partea are dreptul să nu se prezinte personal în sala de

judecată, ci prin reprezentant, instanţa poate dispune înfăţişarea în

persoană a părţilor, chiar şi atunci când acestea sunt reprezentate (spre

exemplu, în încercarea de împăcare a părţilor).10

SPEȚE

1. Decizia civilă nr. 193 din 24 ianuarie 2012, Secţia a II-a civilă

Prin sentinţa comercială nr. 665/JS din 3 noiembrie 2011

pronunţată în dosarul nr. 3450/115/2011 judecătorul-sindic din cadrul

Tribunalului Caraş-Severin a admis cererea formulată de practicianul în

insolvenţă I.P. C I.P.U.R.L. Reşiţa, în calitate de lichidator judiciar al

debitoarei S.C. C. S.R.L. Caransebeş, şi a dispus deschiderea procedurii

10

Noul cod de procedură civilă Comentariu pe articole vol 1, Ed.CH.BECK,București,2012

Page 10: Garantarea Dr La Aparare in Procesul Civil

10

simplificate a insolvenţei împotriva societăţii debitoare, cu toate

consecinţele care rezultă din adoptarea unei asemenea măsuri.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs debitoarea S.C. C.

S.R.L. Caransebeş, solicitând desfiinţarea ei motivat de faptul că

tribunalul nu a ţinut seama de niciun aspect arătat de ea în întâmpinare,

nici de acela că înaintea singurei citaţii, pentru termenul de 3 noiembrie

2011, nu a primit vreun alt document de la reclamant, nici de acela că

societatea nu este datoare faţă de cineva şi nici de acela că administratorul

statutar nu se poate deplasa la instanţă ca să studieze dosarul şi

documentele care-l compun (soţul său fiind grav bolnav şi imobilizat la

pat, având nevoie de îngrijire permanentă). Prin aceasta, consideră că i-au

fost încălcate regulile procedurale, întrucât judecătorul-sindic nu a obligat

partea adversă să îi comunice un exemplar din acţiune, nefiind normal să

fie calificată drept debitor fără datorii şi să se acorde (nu se ştie pe ce

criterii) un onorariu de 4.000 lei lichidatorului judiciar, apreciind că ar fi

trebuit să i se aducă la cunoştinţă pretenţia acestuia pentru a fi în măsură

să formuleze un punct de vedere.

Prin decizia civilă nr. 193 din 24 ianuarie 2012 pronunţată în

dosarul nr. 3450/115/2011/a1 Curtea de Apel Timişoara a admis recursul

debitoarei şi a casat în tot hotărârea atacată, trimiţând cauza spre

rejudecare aceleiaşi instanţe.

În considerente s-a reţinut că prin sentinţa comercială nr. 665/JS

din 3 noiembrie 2011 pronunţată în dosarul nr. 3450/115/2011

judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Caraş-Severin a admis cererea

formulată de practicianul în insolvenţă I.P. C I.P.U.R.L. Reşiţa, în calitate

de lichidator judiciar al debitoarei S.C. C S.R.L. Caransebeş, dispunând

declanşarea procedurii de executare colectivă împotriva societăţii

debitoare. În alte cuvinte, judecătorul fondului a pronunţat o hotărâre

nefavorabilă debitoarei recurente.

Page 11: Garantarea Dr La Aparare in Procesul Civil

11

Cu toate acestea, prima instanţă a încălcat forme de procedură

prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. 2 din Codul de

procedură civilă, în sensul că, deşi pentru primul termen de judecată fixat

în cauză, la data de 3 noiembrie 2011, singurul, de altfel, debitoarea a

depus, în 1 noiembrie 2011, o întâmpinare prin care a solicitat

respingerea acţiunii introductive, motivat de faptul că societatea nu are

debite, sau obligarea părţii reclamante să-i comunice un exemplar al

cererii de chemare în judecată şi al eventualelor înscrisuri doveditoare, în

copie, întrucât reprezentantul legal al persoanei juridice nu este în măsură

să se deplaseze la sediul instanţei, judecătorul-sindic nu s-a pronunţat

asupra acestei a doua solicitări. Este evident că, dacă acţiunea ar fi fost

respinsă, recurenta nu ar fi avut niciun motiv să se plângă de încălcarea

drepturilor sale procesuale, dar în condiţiile în care soluţia tribunalului îi

este nefavorabilă, în speţă devin incidente dispoziţiile art. 105 alin. 2,

hotărârea de deschidere a procedurii insolvenţei fiind dată cu

nerespectarea principiului contradictorialităţii şi cel al garantării dreptului

la apărare.

În speţă, vătămarea adusă societăţii recurente este evidentă în

condiţiile în care, fără a i se comunica un exemplar al cererii introductive,

deşi reprezentantul său a solicitat în scris, în mod expres, acest lucru, s-a

deschis faţă de ea procedura de executare colectivă, vătămarea constând

în imposibilitatea de a se apăra şi în pronunţarea unei hotărâri

nefavorabile, iar anularea unui act de procedură atrage şi nulitatea actelor

următoare în măsura în care acestea nu pot avea o existenţă de sine

stătătoare, cum este cazul, în speţă, cu hotărârea atacată. Ca atare, sunt

incidente dispoziţiile art. 105 alin 2 şi cele ale art. 106 alin. (1) din Codul

de procedură civilă, îndreptarea neregularităţii săvârşite cu privire la

actele de procedură, în sensul prevederilor art. 106 alin. 2 din acelaşi cod,

putând fi realizată numai prin refacerea lor de către judecătorul-sindic.

Page 12: Garantarea Dr La Aparare in Procesul Civil

12

Se poate constata cu uşurinţă că sentinţa comercială nr. 665/JS din

3 noiembrie 2011 a Tribunalului Caraş-Severin a fost pronunţată cu

încălcarea principiului contradictorialităţii (art. 128 şi art. 129 din Codul

de procedură civilă) şi cel al garantării dreptului la apărare (art. 24 alin. 1

din Constituţia României), întrucât la termenul de judecată din 3

noiembrie 2011, după ce a luat act de împrejurarea că debitoarea a

formulat o întâmpinare (deşi, potrivit alin. 2 al art. 33 din Legea nr.

85/2006, modificată, debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască

existenţa stării de insolvenţă, acest aspect este irelevant în condiţiile în

care judecătorul nu este ţinut de denumirea dată de parte cererii

formulate, fiind obligat să o califice corect, din punct de vedere legal),

instanţa a păşit la soluţionarea cauzei, fără să observe că partea a solicitat,

alternativ, respingerea cererii lichidatorului judiciar sau comunicarea unui

exemplar al acesteia, comunicare care, contrar alin. 1 al art. 33 din

aceeaşi lege, nu a avut loc (pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare

de la fila 8 dosar de fond apărând doar menţiunea „se va depune

contestaţie cu 10 zile înainte de termen, sub sancţiunea decăderii din

dreptul de a propune probe şi a formula excepţii”), text care statuează că,

în termen de 48 de ore de la înregistrarea cererii creditorului îndreptăţit să

solicite deschiderea procedurii insolvenţei, judecătorul-sindic va

comunica cererea, în copie, debitorului, el aplicându-se, pentru aceleaşi

raţiuni, şi cererilor lichidatorilor promovate în condiţiile art. 2701 din

Legea societăţilor comerciale. Aşa fiind, sentinţa pronunţată în condiţiile

arătate este sancţionată cu nulitatea, recursul fiind întemeiat, impunându-

se casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă, în

vederea rejudecării cu respectarea tuturor prevederilor legale şi a

principiilor care guvernează procesul civil, pentru a se asigura drepturile

procesuale ale părţilor. De asemenea, judecătorul-sindic va analiza şi

apărările recurentei privitoare la inexistenţa vreunei datorii, pentru a

Page 13: Garantarea Dr La Aparare in Procesul Civil

13

vedea dacă sunt sau nu întrunite condiţiile cerute de lege pentru

declanşarea procedurii concursuale.

2. Secţia pentru cauzele cu minori şi de familie - Decizia civilă

nr.179 februarie 2009

Prin sentinţa civilă nr.180/2008 pronunţată de Judecătoria Alba

Iulia în dosar nr. 2537/176/2007, s-a admis acţiunea reclamantei B. E. ca

reprezentantă legală a minorului B. A.R. împotriva pârâtului C. A. şi în

consecinţă l-a declarat pe pârât tată al minorului, a încuviinţat ca acesta să

poarte numele pârâtului şi l-a obligat pe acesta din urmă la plata unei

pensii de întreţinere în favoarea minorului în cuantum de 25\% din

veniturile sale lunare nete, începând cu data introducerii acţiunii şi până

la majoratul acestuia.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că

pârâtul a cunoscut-o pe reclamantă în anul 2005 şi a părăsit-o cu 5 luni

înainte ca aceasta să nască, negând faptul că ar fi întreţinut relaţii intime

cu aceasta.

Din declaraţiile martorilor instanţa şi-a format convingerea că

părţile s-au cunoscut în anul 2004 şi au început să aibă relaţii intime pe la

jumătatea anului 2005.

S-a dispus în cauză efectuarea unei expertize ADN însă, deşi

reclamanta a fost dispusă să plătească integral costul acesteia, pârâtul -

care deţinea o adeverinţă medicală - nu a anunţat reclamanta ca aceasta să

nu se mai deplaseze cu minorul pentru recoltarea probelor necesare,

instanţa formându-şi astfel convingerea că pârâtul este de rea credinţă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul, solicitând în

principal admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii ca nelegală şi

netemeinică şi trimiterea ei spre rejudecare şi în subsidiar, admiterea

Page 14: Garantarea Dr La Aparare in Procesul Civil

14

apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii

acesteia ca nedovedită.

În motivare s-a arătat că hotărârea instanţei este greşită, că aceasta

nu a apreciat în mod obiectiv probele administrate ci a prezumat reaua

credinţă a pârâtului, neprobată prin vreun mijloc de probă.

Se mai arată că prin modul în care a fost instrumentat dosarul prima

instanţă a încălcat dreptul al apărare a pârâtului

Prin decizia civilă nr. 216/A din 31.10.2008 pronunţată de

Tribunalul Alba - Secţia civilă în dosar nr. 2537/176/2007 s-a respins ca

nefondat apelul formulat de pârât, reţinându-se, în esenţă, că instanţa de

fond a respectat dreptul la apărare al pârâtului iar pe fondul cauzei,

instanţa de apel a reţinut că judecătorul de fond a luat în considerare

întreg probatoriu administrat, atât interogatoriul pârâtului, cât şi

declaraţiile martorilor, ţinând cont şi de faptul că pârâtul nu s-a prezentat

la IML Timişoara în vederea efectuării expertizei ADN, iar actul medical

depus la dosar în scopul justificării lipsei nu are nicio relevanţă fiind

dovedită reaua - credinţă a pârâtului în derularea întregii procedurii atât în

faţa instanţei de fond, cât şi a instanţei de apel.

Împotriva acestei decizii civile a formulat recurs în termen, legal

timbrat şi motivat pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie,

solicitând, în principal, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre

rejudecarea aceleiaşi instanţe de apel, iar în subsidiar, desfiinţarea

hotărârilor pronunţate anterior şi respingerea acţiunii introductive de

instanţă, ca nedovedită.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată, în esenţă, de către

recurent că instanţele de judecată anterioare au încălcat dreptul la apărare

al pârâtului şi, pe fondul cauzei, este inadmisibil a se admite acţiunea

supusă prezentei judecăţi în lipsa expertizei ştiinţifice de stabilire a ADN-

ului şi pe baza unei prezumţii de rea-credinţă a pârâtului.

Page 15: Garantarea Dr La Aparare in Procesul Civil

15

În drept, se invocă dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art.312 pct. 3 Cod

procedură civilă.

Prin decizia civilă nr. 17 din 9 februaire 2009, Curtea de Apel Alba

Iulia a a admis recursul formulat de pârâtul C.A., a casat hotărârea civilă

atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţa de apel,

respectiv Tribunalul Alba - Secţia civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele:

În raport de prevederile art. 306 alin. 3 C. pr. civ., sistematizând

expunerea de motive a recurentului, Curtea constă că criticile recurentului

vizează în principal ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 5 Cod proc. civilă,

iar, în subsidiar, ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă,

cum corect a indicat-o şi recurentul pârât.

Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma cazului

prevăzută de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, instanţa de recurs

observă că prin hotărârea pronunţată, instanţa de apel a încălcat formele

de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. 2 Cod

procedură civilă.

Sub acest aspect, Curtea precizează că unul din cele mai importante

principii ce guvernează desfăşurarea procesului civil este principiul

dreptului la apărare, consacrat cu valoare constituţională.

În sens formal prin drept la apărare se desemnează posibilitatea

recunoscută de lege părţilor din litigiu de a-şi angaja un apărător care să

le asigure o apărare calificată.

Sub aspect material dreptul la apărare include în conţinutul său

posibilitatea părţilor de a lua cunoştinţă de toate actele dosarului, de a

formula cereri, de a solicita probe, de a invoca excepţii de procedură, de a

exercita căile legale de atac, precum şi alte prerogative recunoscute de

lege părţilor în scopul susţinerii intereselor lor.

Page 16: Garantarea Dr La Aparare in Procesul Civil

16

Mergând pe acelaşi raţionament, Curtea precizează că în procesul

civil, părţile au posibilitatea legală de a participa în mod activ la

desfăşurarea judecăţii, atât prin susţinerea şi dovedirea drepturilor proprii,

cât şi prin dreptul de a combate susţinerile părţii potrivnice şi de a-şi

exprima poziţia faţă de măsurile pe care instanţa le poate dispune.

Mai mult decât atât, Curtea de apel precizează că una din cerinţe

privitoare la desfăşurarea unui proces pentru ca el să fie echitabil, aşa

cum impune art. 6 parag. 1 din Convenţia (europeană) a drepturilor

omului ( denumită în continuare Convenţie) este obligaţia instanţelor de

judecată de a respecta dreptul la apărare al părţilor.

Cu alte cuvinte, noţiunea de proces echitabil presupune respectarea

şi aplicarea principiului contradictorialităţii, cât şi a dreptului la apărare,

iar potrivit art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă, judecătorul are

îndatorirea să facă respectate şi să respecte el însuşi principiul dreptului la

apărare şi celelalte principii ale procesului civil.

În speţă, Curtea de Apel constată că dreptul la apărare al pârâtului

recurent a fost încălcat de către instanţa de apel, fapt ce atrage incidenţa

motivului de casare prev. de art. 304 pct. 5 Cod pr. civilă.

În concret, la termenul de judecată din 12 septembrie 2008, primul

termen de judecată în apel, tribunalul a încuviinţat, la cererea pârâtului

apelant, efectuarea expertizei privind testul ADN, acordându-se termen

de judecată în cauză la data de 17 octombrie 2008.

La data de 17 octombrie 2008 apărătorul ales al apelantului pârât a

depus la dosar o adresă prin care a solicitat instanţei de apel să ia act de

renunţarea la mandatul acordat de către pârâtul apelant.

La termenul de judecată din 17 octombrie 2008 apelantul pârât a

solicitat acordarea unui nou termen de judecată pentru a-şi angaja un alt

avocat şi a învederat instanţei că nu s-a prezentat la data fixată la

institutul de medicină legală, întrucât nu a fost înştiinţat, însă s-a

Page 17: Garantarea Dr La Aparare in Procesul Civil

17

prezentat la data de 16 octombrie 2008, dar nu i s-au recoltat probe

biologice, depunând la dosar o adresă emisă de către dl. avocatul D. C.

M. către IML Timişoara şi răspunsul acestui institut prin care se arată că

precizările cerute prin adresă pot fi date numai la solicitarea instanţei.

Tribunalul, ca instanţă de apel l-a decăzut pe pârât din proba

privind expertiza ADN, după cum a respins şi cererea acestuia de

acordarea a unui nou termen de judecată, apreciind cauza în stare de

judecată, astfel cum rezultă din practicaua deciziei civile supuse

actualului control de legalitate.

Procedând în modul arătat, tribunalul a nesocotit grav dreptul la

apărare al pârâtului, care se consideră prejudiciat, iar hotărârea pronunţată

se vădeşte pentru acest motiv, esenţial nelegală.

Curtea de Apel reţine că pârâtul apelant era îndreptăţit să solicite

amânarea judecăţii apelului la termenul de judecată din 17 octombrie

2008 în contextul în care avocatul ales al pârâtului a solicitat a se lua act

de renunţarea la mandatul acordat de către pârât.

Pronunţarea hotărârii în aceste condiţii atrage nulitatea ei conf. art.

105 alin. 2 Cod procedură civilă.

Aşa fiind, recursul formulat în cauză este fondat, iar în baza

dispoziţiilor art.312 alin.1 şi 5 Cod procedură civilă, decizia atacată se va

casa cu trimiterea cauzei spre rejudecare în apel la acelaşi tribunal.

Curtea de apel ca o veritabilă instanţă de control judiciar remarcă

faptul că soluţia casării cu trimitere se impune în condiţiile în care

încălcând dreptul la apărare al pârâtului instanţa de apel a revenit asupra

probei cu expertiza încuviinţată legal în cauză.

Curtea precizează că faţă de gradul ei de probabilitate administrarea

probei cu expertiza ADN apare ca foarte utilă judecării unei acţiuni în

stabilirea paternităţii, în cazul în care pârâtul nu recunoaşte paternitatea

Page 18: Garantarea Dr La Aparare in Procesul Civil

18

copilului, astfel că instanţele de judecată sunt datoare a stăruii prin toate

mijloacele legale pentru administrarea ei.

Prin urmare, absenţa pârâtului la primul termen de recoltare stabilit

de instanţa de apel nu trebuie interpretată împotriva lui ca o tergiversare

în soluţionarea cauzei. Tot astfel, aceasta nu trebuie să atragă aplicarea de

îndată a sancţiunii decăderii din probă, deoarece sancţiune decăderii din

probă nu răspunde exigenţelor aflării adevărului.

Aşa fiind, este de concis că atâta vreme cât pârâtul a lipsit la un

prim termen de recoltare a probelor biologice, iar, pe de altă parte a făcut

dovada imposibilităţii de a depune la dosar un răspuns din partea

institutului de medicină legală, instanţa de apel trebuia să stăruie pentru

administrarea probei ştiinţifice încuviinţate.

Pe linia celor statuate mai sus, văzându-se şi caracterul devolutiv al

apelului, tribunalul era dator să stăruie pentru efectuarea expertizei, căci

în circumstanţele cauzei revenirea asupra acestei probe încalcă dreptul la

apărare al pârâtului şi este contrară intereselor copilului, al cărui statut

civil se cere a fi stabilit.

În sprijinul acestei concluzii vin şi dispoziţiile art.5 din Convenţia

Europeană asupra statutului juridic al copiilor născuţi în afara căsătoriei

(încheiată la Strasbourg la 15 octombrie 1975, convenţia la care România

a aderat prin Legea nr.101/1992, publicată în M.Of. nr.243 din 30

septembrie 1992) care prevede că în acţiunile referitoare la filiaţia faţă de

tată, probele ştiinţifice apte să stabilească sau să înlăture paternitatea,

urmează a fii încuviinţate.

Aşa fiind, casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare în

apel la acelaşi tribunal apare ca fiind necesară apreciindu-se că nu s-a

realizat o temeinică cercetare a fondului de către instanţa de apel în

contextul în care dreptul la apărare al pârâtului a fost încălcat.În

rejudecare, tribunalul va trebui să facă respectate şi să respecte el însuşi

Page 19: Garantarea Dr La Aparare in Procesul Civil

19

principiul dreptului la apărare şi celelalte principii ale procesului civil şi

va avea în vedere şi dispoziţiile art.315 Cod procedură civilă.

Garantarea dreptului la apărare în lumina

CEDO

Ca o garanţie a respectării drepturilor omului, Convenţia Europeană

a Drepturilor Omului prevede în art.6, pct.1 dreptul oricărei persoane la

un proces echitabil: ”Orice persoană are dreptul de a-i fi examinată

cauza în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către un

tribunal independent şi imparţial, stabilit prin lege, care va hotărî fie

asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil, fie asupra

temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa.

Hotărârea trebuie să fie pronunţată în public, dar accesul în sala de

şedinţă poate fi interzis presei şi publicului, pe întreaga durată a

procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii

publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci

când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces

o impun, sau în măsura considerată strict necesară de către tribunal,

atunci când, datorită unor împrejurări speciale, publicitatea ar fi de

natură să aducă atingere intereselor justiţiei.

2. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată

nevinovată atât timp cât vinovăţia sa n-a fost în mod legal stabilită.”

Accesul liber la justiţie este consacrat, ca drept cetăţenesc

fundamental, atât prin art.6 pct.1 din Convenţie, cât şi prin art.21

din Constituţia României, prin art.10 din Declaraţia universală a

Page 20: Garantarea Dr La Aparare in Procesul Civil

20

drepturilor omului, precum şi prin art.14 pct.1 din Pactul internaţional cu

privire la drepturile civile şi politice.

Articolul 6 garantează, aşadar, dreptul fiecărei persoane de a avea

acces la o instanţă. Acest drept de acces este însă limitat la câmpul de

aplicare al dreptului la un proces echitabil, adică la contestaţiile ce poartă

asupra drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil şi la acuzaţiile în materie

penală, astfel cum au fost definite aceste noţiuni în jurisprudenţa Curţii

Europene. Aceste noţiuni au un conţinut specific Convenţiei Europene

care nu corespunde în mod necesar cu cel consacrat în dreptul intern al

statelor părţi.

Deşi Curtea a refuzat să dea o definiţie generală noţiunii de

“drepturi şi obligaţii cu caracter civil”, din jurisprudenţa relativă la

această problemă, rezultă că vor avea caracter civil acele drepturi care

sunt drepturi subiective în sistemul juridic al statelor contractante şi care

aparţin domeniului libertăţilor individuale, în desfăşurarea activităţilor

profesionale sau în orice altă activitate autorizată de lege. De asemenea,

putem defini drepturile civile ca fiind toate acele drepturi care nu intră în

domeniul drepturilor politice sau publice. Două principii generale

guvernează aplicarea primului paragraf al articolului 6 la domeniul civil:

– contestaţiile care au un obiect patrimonial vor avea caracter civil şi

articolul 6 nu va fi aplicabil în măsura în care autorităţile publice intervin

în exercitarea unor puteri discreţionare. Vor avea astfel caracter civil în

sensul articolului 6 din Convenţie disputele între persoane private fie că

ţin de dreptul contractelor, dreptul comercial, dreptul familiei, dreptul

muncii sau răspunderea civilă delictuală, contestaţiile privind dreptul de

proprietate, procedurile de expropriere, confiscare sau sistematizare. În

ceea ce priveşte litigiile de natură fiscală, în principiu, acestea nu intră în

aria de cuprindere a articolului 6. Această jurisprudenţă stabilită de

Comisie a fost confirmată de Curte în cauzele Schouten şi Meldrum c.

Page 21: Garantarea Dr La Aparare in Procesul Civil

21

Olanda şi Ferrazzini c. Italiei în care s-a arătat că sunt excluse din

câmpul de aplicare al articolului 6 obligaţiile ce rezultă din legislaţia

fiscală sau fac parte din obligaţiile civice normale într-o societate

democratică, cu excepţia situaţiei în care procedurile fiscale îmbracă un

caracter penal. Însă litigiile de natură fiscală, chiar atunci când nu sunt

considerate a avea caracter civil, pot intra în domeniul penal al articolului

6 din Convenţie. Astfel, ori de câte ori obligaţia de plată a unei sume de

bani, derivând din legislaţia fiscală, îmbracă un caracter general,

preventiv şi sancţionator şi nu urmăreşte repararea prejudiciului datorat

prin neplata impozitului datorat, garanţiile articolului 6 devin aplicabile.

Conţinutul dreptului de acces la o instanţă nu este acelaşi în

domeniul civil şi în cel penal. Astfel, dacă în materie civilă conţinutul

dreptului de a avea acces la o instanţă nu ridică multe probleme, în

materie penală, Curtea a arătat că, prin intermediul dispoziţiei din primul

alineat al articolului 6, nu se conferă nici un drept victimei unei

infracţiuni de a declanşa proceduri penale împotriva autorului acesteia şi

nici de a cere reprezentanţilor Ministerului Public începerea urmăririi

penale sau trimiterea în judecată. Totodată, această dispoziţie nu poate fi

interpretată ca îndreptăţind persoana acuzată de săvârşirea unei infracţiuni

să ceară continuarea procedurilor până la pronunţarea unei hotărâri de

către o instanţă conformă cerinţelor articolului 6. Singurul lucru pe care îl

cere această normă, în materie penală, este ca, ori de câte ori se face o

constatare cu privire la existenţa vinovăţiei unei persoane, această

constatare să fie făcută de o instanţă care să asigure garanţiile procesului

echitabil.

În orice caz, pentru ca dreptul de acces la o instanţă să fie respectat,

trebuie ca instanţa în faţa căreia este adusă cauza să se bucure

de jurisdicţie deplină; ea trebuie să fie competentă să analizeze atât

aspectele de fapt, cât şi cele de drept ale cauzei. O instanţă care este ţinută

Page 22: Garantarea Dr La Aparare in Procesul Civil

22

de interpretarea dată de către un organ administrativ unei chestiuni de

fapt sau de drept deduse judecăţii nu va fi considerată ca având jurisdicţie

deplină. Nepronunţarea asupra unui capăt de cerere duce la constatarea

încălcării acestui principiu, astfel cum a arătat Curtea chiar într-o cauză

împotriva României.

Statele nu sunt obligate să creeze căi de atac. Totuşi, dacă o fac, ele

au obligaţia, în temeiul articolului 6 din Convenţie, de a asigura

respectarea exigenţelor unui proces echitabil în căile de atac astfel create.

Dreptul de acces la o instanţă acoperă, aşadar, şi dreptul de a introduce

apel sau recurs, în măsura în care astfel de căi de atac sunt reglementate.

Din jurisprudenţa organelor de la Strasbourg, rezultă că dreptul de

acces la o instanţă are două trăsături fundamentale: el trebuie să fie un

drept efectiv, fără a fi însă un drept absolut.

Dreptul de acces la o instanţă – drept efectiv. În anumite

circumstanţe, dreptul de acces la o instanţă poate presupune instituirea de

către stat a unui sistem de asistenţă juridică gratuită, atât în civil, cât şi în

penal ”atunci când aceasta se dovedeşte indispensabilă pentru

asigurarea unui acces efectiv la o instanţă, fie datorită complexităţii

procedurii sau a cauzei, fie întrucât există obligativitatea reprezentării de

către un avocat în faţa instanţelor superioare.”

În cauza Airey contra Irlandei11

, Curtea a arătat că dreptul fiecărei

persoane de a avea acces la justiţie se completează cu obligaţia statului

de a facilita accesul, astfel încât pentru respectarea acestei exigenţe nu

este suficientă obligaţia negativă de a nu împiedica în nici un fel

accesul la o instanţă, ci, uneori, statele sunt obligate să asigure

adevărate drepturi sociale şi economice. În cauza mai sus amintită,

reclamanta urmărea să obţină separaţia de corp de soţul ei – divorţul în

Irlanda fiind interzis prin Constituţie. Singura instanţă competentă în

11

www.jurisprudentacedo.com

Page 23: Garantarea Dr La Aparare in Procesul Civil

23

această materie era High Court, însă reclamanta, întrucât nu dispunea

de mijloacele financiare necesare, nu a găsit nici un avocat dispus să o

reprezinte. Pe de altă parte, conform datelor de care dispunea Curtea,

în ultimii 5 ani, datorită complexităţii procedurii şi a naturii probelor

ce trebuie administrate, în toate cauzele de separaţie de corp părţile au

fost reprezentate de un avocat. Toate aceste circumstanţe au condus

Curtea să decidă că prezentarea în faţa High Court fără asistenţa unui

avocat nu asigura şanse reale de succes şi deci, nici acces la justiţie:

“un obstacol de fapt poate să ducă la încălcarea Convenţiei în egală

măsură cu unul de drept”. Întrucât Convenţia tinde să protejeze

drepturi reale şi efective, statul avea o obligaţie de rezultat de a

asigura un acces efectiv la instanţă. În îndeplinirea acestei obligaţii,

statul este liber să aleagă mijloacele – de exemplu, simplificarea

procedurii sau instituirea unui sistem de asistenţă judiciară gratuită –

atâta timp cât rezultatul final, accesul efectiv la o instanţă, este

asigurat. Întrucât legea în Irlanda nu prevedea acordarea asistenţei

judiciare în cazul persoanelor lipsite de mijloace financiare, în

procedurile în faţa High Court în materie de separaţie de corp, Curtea

a considerat că articolul 6 paragraf 1 din Convenţie a fost încălcat.

Dreptul de a beneficia de un acces efectiv la o instanţă poate

implica – mai ales în cazul persoanelor lipsite de libertate – dreptul de a

lua legătura şi de a comunica în mod confidenţial cu un avocat, în

vederea pregătirii unei acţiuni în justiţie. În măsura în care accesul la

avocat este interzis sau restrâns în mod nejustificat, acest lucru poate avea

semnificaţia unui obstacol de fapt în calea accesului la o instanţă. De

altfel, Curtea acceptă limitări aduse contactului dintre o persoană deţinută

şi avocatul ei doar în cazuri excepţionale.

Accesul efectiv la o instanţă presupune dreptul de a avea acces la

toate probele aflate la dosarul cauzei. Ducând mai departe acest

Page 24: Garantarea Dr La Aparare in Procesul Civil

24

raţionament, Curtea a stabilit că, în anumite circumstanţe,

inadmisibilitatea unei probe decisive sau imposibilitatea contestării unei

probe importante administrate de partea adversă lasă fără conţinut dreptul

de acces la o instanţă. Aceste probleme sunt în mod tradiţional analizate

prin prisma articolului 6 paragraf 1 – egalitatea armelor sau a articolului 6

paragraf 3 d) – citarea şi interogarea martorilor, însă, aşa cum s-a arătat în

cauzele citate, ele pot intra în discuţie şi prin prisma principiului

fundamental al accesului la justiţie.

Calitatea serviciilor avocatului din oficiu poate, la rândul său, să

ridice unele semne de întrebare cu privire la accesul la justiţie. Este

adevărat că statul nu poate fi făcut responsabil pentru toate lipsurile unei

apărări făcute de avocatul din oficiu, dar, în virtutea articolului 6 paragraf

3 c) din Convenţie, statul trebuie să acorde “asistenţă” prin intermediul

unui apărător din oficiu persoanelor care nu dispun de mijloacele

necesare angajării unuia. Aşadar simpla numire a unui apărător nu duce la

îndeplinirea obligaţiei asumate de către stat. Acesta trebuie să şi vegheze

la modul în care avocatul numit îşi duce la îndeplinire sarcinile şi, în

măsura în care este sesizat sau carenţele serviciilor prestate de apărător

sunt evidente, statul trebuie să intervină şi, fie să numească un altul, fie

să-l oblige pe cel deja numit să-şi îndeplinească obligaţiile.

În cuprinsul articolului 6 din Convenție, există câteva „principii de

echitate” subordonate acestui articol, dar care nu sunt enunţate expres.

Cel mai important dintre acestea este socotit cel al „egalităţii

armelor”, care consacră ideea potrivit căreia fiecare parte din proces

trebuie să aibă şanse egale de a-şi prezenta cauza şi că nimeni nu trebuie

să beneficieze de un avantaj substanţial asupra adversarului său. Potrivit

aceluiaşi principiu, părţile trebuie să aibă acelaşi acces la consemnări şi la

celelalte documente ale cauzei, cel puţin atâta vreme cât acestea joacă un

Page 25: Garantarea Dr La Aparare in Procesul Civil

25

rol în formarea opiniei instanţei; fiecărei părţi trebuie să i se dea

posibilitatea să combată argumentele invocate de cealaltă parte.

Potrivit art. 20 din Constituţia României, “dispozițiile

constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi

interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a

Drepturilor Omului, cu pactele și tratatele la care România este parte.

Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile

fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne au

prioritate reglementările internaționale.”

De aceea, interpretând dispoziţiile procedurale din legea română

din perspectiva art. 6 par. 1 din C.E.D.O., se impune comunicarea din

oficiu a întâmpinării, iar în caz contrar, amânarea judecăţii, la cererea

reclamantului, pentru a cunoaşte conţinutul acesteia.

Întrucât dispoziţiile C.E.D.O. au prioritate faţă de legea naţională,

chiar dacă în codul de procedură civilă s-ar prevedea în mod expres că

întâmpinarea nu se comunică reclamantului, această dispoziţie ar trebui

declarată neconvenţională şi ignorată de către instanţe, prin aplicarea

directă a art. 6 par.1 din Convenție.

Dreptul la un proces echitabil înseamnă şi posibilitatea rezonabilă a

oricărei părţi de a expune cauza sa instanţei de judecată, în condiţii care

să nu o dezavantajeze faţă de partea adversă, ceea ce se realizează prin

asigurarea dreptului său la apărare.

Dreptul la apărare are în dreptul românesc şi valoare de principiu

constituţional, ţinând seama că prin art.24 alin.1 din Constituţie se

stabileşte că dreptul la apărare este garantat, iar prin alineatul 2 al

aceluiaşi articol se prevede că în tot cursul procesului părţile au dreptul să

fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

Page 26: Garantarea Dr La Aparare in Procesul Civil

26

În sens material, acest drept include toate drepturile şi garanţiile

procesuale, care asigură părţilor posibilitatea de a-şi apăra interesele, iar

în sens formal el include dreptul părţilor de a-şi angaja un avocat.

Realizarea dreptului la apărare este asigurată şi prin modul de

organizare şi funcţionare a instanţelor judecătoreşti, la baza căruia stau

principiile legalităţii, egalităţii părţilor, gratuităţii, colegialităţii,

publicităţii, controlului judiciar, imutabilităţii şi rolului activ al instanţei.

O altă speță a Curții Europene a Drepturilor Omului prezintă situația

în care garantarea dreptului la apărare de către stat, în concret lipsa

asistenței judiciare, poate transforma dreptul de acces la justiție într-

unul formal și iluzoriu. În fapt, în cauza Bertuzzi contra Franței12

din

2003, reclamantul a dorit să introducă o acțiune în răspundere

contractuală îndreptată împotriva unui avocat, apreciind că acesta îl

reprezentase incorect în cadrul unei proceduri anterioare. Întrucât

reclamantul avea o situație materială proastă, a solicitat în baza unei

legi în acest sens, acordarea de ajutor judiciar, constând în numirea

unui avocat din oficiu. Baroul a acceptat cererea sa, numind pe rând

trei avocați, însă fiecare dintre ei a refuzat să preia cazul pe motiv că

are legături personale cu viitorul pârât din proces. Reclamantul a mai

cerut obținerea unui avocat din oficiu, însă al patrulea avocat nu a mai

fost numit. Din acest considerent, reclamantul nu a mai introdus

acțiunea civilă pe care dorea să o introducă.

În fața Curții, reclamantul a invocat faptul că prin imposibilitatea

obținerii de ajutor judiciar i s-a refuzat accesul la justiție potrivit art. 6

paragraful 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Curtea a precizat faptul că art. 6 paragraful 1 nu consacră

obligativitatea statelor de a asigura asistenţa judiciară în materie civilă,

însă în anumite cazuri lipsa de asistenţă judiciară poate transforma dreptul

12

www.jurisprudentacedo.com

Page 27: Garantarea Dr La Aparare in Procesul Civil

27

de acces la justiţie într-unul formal şi iluzoriu. Cum Convenţia Europeană

a Drepturilor Omului garantează drepturi reale şi concrete, aceasta obligă

statele la instituirea unui sistem de ajutor judiciar şi în materie civilă,

pentru cazuri speciale, în care, în lipsa unui astfel de ajutor, persoana

interesată ar fi văduvită de posibilitatea reală de a accede la o instanţă. În

speţă, autorităţile franceze au admis cererea reclamantului de acordare a

ajutorului judiciar, ceea ce presupune că statul francez a admis implicit

necesitatea acordării lui. Imposibilitatea numirii, în concret, a unui avocat

din oficiu pentru reclamant echivalează deci cu o încălcare a dreptului

acestuia de a accede la un tribunal, existând o violare a art. 6 paragraful 1.

Prin hotărârea Santambrogio contra Italiei13

din 21 septembrie

2004, Curtea reține că statul a respectat dreptul la apărare al

reclamantului, însă din motive legale și obiective nu a putut să-i acorde

asistență juridică, cererea acestuia fiind respinsă. Prin această speță,

Curtea își exprimă din nou opinia că statele nu sunt obligate să acorde

asistență juridică în materie civilă cu excepția anumitor cazuri speciale.

În speță, reclamantul a dorit să introducă o procedură de divorţ. Deşi

potrivit legii într-o astfel de procedură nu este obligatorie asistarea de

către un avocat, reclamantul a cerut sprijin judiciar, pe motiv că nu îşi

permite un avocat. Cererea sa a fost respinsă, întrucât veniturile sale

erau peste limita legală până la care statul poate acorda asistenţă

juridică gratuită persoanelor implicate în proceduri civile. Curtea

aminteşte că art. 6 nu impune obligativitatea statului de a asigura

asistenţa juridică în materie civilă, cu excepţia cazurilor excepţionale

în care lipsa sprijinului judiciar al statului ar face ca dreptul de acces

la justiţie să devină iluzoriu şi formal.

13

www.jurisprudentacedo.com