Galina Chiveri Thesis
-
Upload
mirel-radoi -
Category
Documents
-
view
115 -
download
1
Transcript of Galina Chiveri Thesis
MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
Cu titlu de manuscris
C.Z.U: 342.5 (043.3)
CHIVERI GALINA
PRINCIPIUL TRANSPARENŢEI ÎN ACTIVITATEA
AUTORITĂŢILOR PUBLICE – GARANŢIE A UNEI
ADMINISTRĂRI DEMOCRATICE ÎN STATUL DE DREPT
Specialitatea: 12.00.02 – drept public (drept constituţional); organizarea și funcționarea instituțiilor de drept
Teză de doctor în drept
Conducător ştiinţific: Cârnaţ Teodor,
doctor habilitat în drept, conferenţiar universitar
Autor:
CHIŞINĂU, 2013
2
© Galina Chiveri, 2013
3
CUPRINS ADNOTARE (în limba română, limba rusă, limba engleză)..........................................................4
LISTA ACRONIMELOR ȘI ABREVIERILOR............................................................................7
INTRODUCERE.............................................................................................................................8
1. ANALIZA SITUAȚIEI ÎN CERCETAREA DIN DOMENIUL PRINCIPIULUI
TRANSPARENŢEI ÎN ACTIVITATEA AUTORITĂŢILOR PUBLICE
1.1. Interesul doctrinar din Republica Moldova față de principiul transparenței în activitatea
autorităților publice......................................................................................................................13
1.2. Abordări științifice internaționale ale principiului transparenței în activitatea autorităților
publice...........................................................................................................................................19
1.3. Concluzii la capitolul 1...........................................................................................................29
2. ASPECTE CONCEPTUALE CU REFERIRE LA PRINCIPIULUI TRANSPARENŢEI
2.1. Apariţia şi dezvoltarea istorică a principiului transparenţei...................................................32
2.2. Prezentarea teoretică a principiului transparenţei...................................................................44
2.3. Concluzii la capitolul 2...........................................................................................................56
3. CADRUL NORMATIV INTERNAȚIONAL UNIVERSAL ȘI INTERNAȚIONAL
REGIONAL CU PRIVIRE LA PRINCIPIULUI TRANSPARENŢEI
3.1. Fundamente normative internaționale universale privind principiul transparenţei................59
3.2. Reglementări juridice internaționale regionale ale principiului transparenţei..................... ..66
3.3. Concluzii la capitolul 3...........................................................................................................81
4. ASIGURAREA PRINCIPIULUI TRANSPARENŢEI DE CĂTRE AUTORITĂȚILE
PUBLICE DIN REPUBLICA MOLDOVA
4.1. Instrumente juridice cu referire la principiul transparenţei în activitatea autorităţilor publice
naționale..................................................................................................................................... 82
4.2. Implementarea principiului transparenței de către autoritățile publice................................113
4.3. Concluzii la capitolul 4.........................................................................................................135
CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI............................................................... .137
BIBLIOGRAFIE........................................................................................................................143
DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII....................................................167
CURRICULUM VITAE AL AUTORULUI............................................................................168
4
ADNOTARE la teza de doctor în drept, specialitatea: 12.00.02 (Drept constituţional), la tema „Principiul
transparenţei în activitatea autorităţilor publice – garanţie a unei administrări democratice în statul de drept”, autor Galina Chiveri, Chişinău 2013
Structura lucrării: teza este compusă din cuprins, introducere, patru capitole, structurate în douăsprezece subcapitole, concluzii generale, recomandări, bibliografie din peste 350 surse, 143 pagini de text de bază. Rezultatele obținute au fost publicate în 8 lucrări științifice.
Cuvinte-cheie: transparenţă, principiul transparenței, deschidere, autorităţi publice, informare, responsabilitate, acces la informaţie, libertatea de exprimare, secretizare, publicitate, legalitate, accesibilitate, stat de drept, democrație.
Domeniul de studiu în principal ține de dreptul constituţional. Scopul lucrării: este cercetarea complexă a principiului transparenţei în activitatea
autorităților publice, a eficacităţii normelor şi mecanismelor în asigurarea realizării principiului dat în cadrul activităţii autorităţilor publice, precum şi principalele tendinţe de dezvoltare a acestuia în perioada actuală.
Obiectivele lucrării sunt: cercetarea dimensiunii teoretice şi conceptuale a principiului transparenţei; investigarea procesului de apariţie, dezvoltare şi realizare a principiului transparenţei; identificarea valorilor, mecanismului, structurii și tipurilor de transparenţă ca un instrument al democraţiei; analiza cadrului normativ internațional universal și internațional regional cu privire la principiul transparenței; investigarea legislaţiei naţionale în materia principiului transparenţei; stabilirea problemelor de implementare a principiului transparenței; formularea unor recomandări pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniu și implementarea acestuia în Republica Moldova.
Noutatea şi originalitatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute: rezidă în faptul că, prezenta lucrare este una din primele, în știința Dreptului Constituțional autohton, consacrată studierii cuprinzătoare a conținutului principiului transparenţei, a lacunelor existente în norma constituţională și alte legi ce țin de acest principiu, astfel, oferindu-se îmbunătăţiri şi propuneri de lege-ferenda în acest sens. De asemenea, autorul elucidează trăsăturile principale ale principiului transparenței, oferind o definiție acestuia. Iar originalitatea științifică a studiului realizat rezultă din scopul și obiectivele prestabilite, orientate în ansamblu spre dezvoltarea teoriei constituționale din Republica Moldova cu privire la implementarea și asigurarea principiului transparenței.
Problema ştiinţifică importantă soluţionată constă în identificarea și argumentarea locului și rolului principiului transparenței în activitatea autorităților publice şi impactul acestuia asupra unei administrări democratice în statul de drept.
Valoarea aplicativă şi semnificaţia teoretică a lucrării: În cadrul tezei s-a reuşit dezvoltarea unei abordări constituționale a principiului transparenței, analizând relația dintre transparență și deschidere, publicitate, democrație și stat de drept. Semnificaţia teoretică a cercetării este identificarea mecanismelor și factorilor socio-juridici în asigurarea transparenţei puterii publice, formularea recomandărilor practice pentru autorităţile publice în vederea îmbunătăţirii transparenţei şi optimizării interacţiunii cu publicul. Concluziile și recomandările oferite de autori lărgesc cunoștințele despre autoritățile publice din Republica Moldova, dar și despre cadrul juridic internațional în domeniu, care e chemat să contribuie la dezvoltarea științei „Dreptul constituțional.”
Implementarea rezultatelor ştiinţifice: se materializează prin recomandările formulate ce servesc ca reper în elaborarea cursului de studiu de drept constituțional și drept administrativ, și în elaborarea ghidurilor și regulamentelor pentru diverse autorități publice. Astfel, suportul informativ din lucrare este chemat să fie util atât pentru autorităţile publice, societatea civilă, cât şi cetăţenii de rând.
5
АННОТАЦИЯ к докторской диссертации в области права, специальность: 12.00.02
(Конституционное право), на тему «Принцип прозрачности в деятельности органов государственной власти – гарантия демократического управления в правовом
государстве», автор Киверь Галина, Кишинэу 2013
Структура работы: Поставленные цели и задачи исследования предопределили логику его изложения и структуру. Работа состоит из введения, четырех глав, объединяющих 12 параграфов, выводы и рекомендации, списка использованной литературы из более 350 источников и 143 страниц основного текста. Результаты отражены в 8 научных публикациях на тему диссертации.
Ключевые слова: прозрачность/транспарентность, принцип транспарентности, открытость, органы государственной власти, информирование, доступ к информации, свобода выражения мнений, отчетность, демократия, секретность, доступность, правовое государство.
Область исследования в основном касается конституционного права. Цель работы является комплексное исследование вопросов транспарентности в
деятельности органов государственной власти, эффективности правил и механизмов для обеспечения реализации этого принципа в работе органов государственной власти и основные тенденции его развития на сегодняшний день.
Задачи работы: исследование теоретических и концептуальных измерении принципа транспарентности; расследование процесса разработки и реализации принципа транспарентности; определения ценностей, механизмов, структуры и типов транспарентности, как инструмент демократии; анализ международной и региональной правовой базы о принципе транспарентности; расследование национального законодательства принципа транспарентности; установление вопросов реализации транспарентности; формулирование рекомендаций по совершенствованию законодательной базы и ее реализации в Республике Молдова.
Научная новизна достигнутых результатов: состоит в том что, данная работа является одна из первых, в науке конституционного права, котороя исследовала всеобъемлющее содержание принципа транспарентности, изучение пробелов в конституционной норме и не только, предлагая предложения по улучшению закона в этом отношении. Автор также подчеркивает основные особенности принципа транспарентности, определяя его понятие. Оригинальность исследования исходит из цели и задач данной работы, ориентированные на развитие конституционной теории в Республике Молдова по осуществлению и обеспечению транспарентности.
Решение важной научной проблемы является выявление и аргументирование места и роль прозрачности в работе органов государственной власти и ее влияние на демократическое управление в правовом государстве.
Научно-практическая значимость исследования: В данной работе нам удалось разработать конституционный подход транспарентности, анализируя отношения между транспарентности и открытости, гласности, демократии и верховенство закона. Значимость исследования заключается в выявлении механизмов и социально-правовых факторов в обеспечение прозрачности государственной власти, а также в выработке практических рекомендаций для органов государственной власти по повышению прозрачности и оптимизации взаимодействия с гражданами. Выводы и рекомендации, предлагаемые авторами, расширят знания о государственной власти в Республики Молдова и о международно-правовой базе в этой области, которая призвана способствовать развитию науки „Конституционного права”.
Реализация научных результатов: находит свое отражение в рекомендациях, которые служат в качестве ориентира в развитии изучения конституционного и административного права, и в разработке руководящих принципов и правил для различных органов государственной власти. Информативная поддержка этой работы будет полезной для органов государственной власти, гражданского общества, а также для граждан, которые заинтересованы в этой теме.
6
ABSTRACT on PhD thesis of juridical sciences, speciality: 12.00.02 – Constitutional Law, title:
„The principle of transparency in the activity of public authorities – the guarantee of a democratic administration under the law”, author Galina Chiveri, Chisinau 2013
The structure of the study. The thesis contains: introduction, four chapters, twelve
paragraphs, Conclusions, Recommendations, Bibliography of more than 350 titles, 143 pages of basic text. The results are reflected in 8 scientific publications of the thesis.
Keywords: transparency, openness, public authorities, informing, access to information, freedom of expression, secrecy, publicity, accessibility, democratic governance, rule of law.
The field of the study mainly concerns the Public law: Constitutional law. The purpose of the study is to complexly research the principle of transparency in the
activity of central and local public authorities, the effectiveness of the rules and mechanisms to ensure the implementation of this principle in the work of public authorities, same as the ways of improvement and the main trends of its development nowadays.
The thesis objectives are: to research theoretical and conceptual dimension of transparency; to investigate the process of development and implementation of transparency; to identify values, mechanisms, structure and patterns of transparency as an instrument of democracy; to analyze the international and regional legal framework of the principle of transparency; to establish the national legislation of the principle of transparency; to make recommendations for improving the legal framework concerning the principle of transparency and its implementation in the Republic of Moldova.
Novelty and scientific originality of results lies in the fact that this is one of the first attempts, in the science of constitutional law, to address the principle of transparency in a comprehensive research within the activity of public authorities, by studying the gaps in the constitutional norms and other laws and by offering improvements and legislative suggestions in ensuring the principle of transparency. At the same time, in this paper, the author defines the concept of „ principle of transparency”, identifying its characteristics. The scientific originality of the study results from predetermined purpose and objectives, which are oriented towards the overall development of the Moldovan constitutional theory regarding the implementation and enforcement of the principle of transparency.
Important scientific problem addressed is the identification and argumentation of the place and role of the principle of transparency in the activity of public authorities and its impact on a democratic administration in the rule of law.
The practical value and theoretical significance of the thesis. In this thesis we managed to develop a constitutional approach of the principle of transparency, analyzing the relationship between transparency and openness, publicity, democracy and rule of law. The theoretical significance of the research is to identify the mechanisms and socio-legal factors in ensuring transparency of the public power, formulating practical recommendations for public authorities in order to improve transparency and optimizing the interaction with the public. The conclusions and recommendations offered by the author broads knowledge about the public authorities of the Republic of Moldova and about the international legal framework in the discussed field, which is called to contribute to the development of the science „Constitutional Law”.
Implementation of scientific results is reflected by the recommendations which serve as a benchmark in the development of the course of study of constitutional and administrative law, same as in the development of guidelines and regulations for the various public authorities. Informative support of this paper will be useful for the public authorities, civil society, same as for citizens who are interested in this subject.
7
Lista acronimelor și abrevierilor utilizate în teză
- alin. – aliniat şi derivatele - art. – articol şi derivatele - CEDO – Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale - CtEDO – Curtea Europeană pentru Drepturile Omului - CSJ – Curtea Supremă de Justiţie - CSM - Consiliul Superior al Magistraturii - CC - Curtea Constituțională - etc. – etcetera - nr. – număr şi derivatele - ONU – Organizaţia Naţiunilor Unite - p. – pagină şi derivatele - pct. – punct - RM – Republica Moldova - vol. - volum - urm. - următoarele - sec. - secol - lit. - literă - ed. - ediție - CPC al RM - Condul de procedură civilă al Republicii Moldova - CPP RM – Codul de procedură penală al Republicii Moldova - MO - Monitorul Oficial - UE - Uniunea Europeană - SUA - Statele Unite ale Americii - URSS - Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste - PG - Procuratura Generală - CNA - Centrul Național Anticorupție - CNI - Comisia Națională pentru Integritate - SIS - Serviciul de Informație și Securitate - UTAG - Unitatea teritorială autonomă Găgăuzia - TI - Transparency International - OSI - Open Society Institute - CJUE - Curtea de Justiție a Uniunii Europene - CEPI - Curtea Europeană de Justiție de Primă Instanță - DUDO - Declarația Universală a Drepturilor Omului - APL - Autoritățile publice locale - ONG - Organizație neguvernamentală
8
INTRODUCERE
Actualitatea şi importanţa problemei abordate. La momentul actual, ideea unei
societăţi deschise şi democratice s-a maturizat, iar unul din instrumentele eficiente şi recunoscute
pentru realizarea acestui ideal este considerat, astfel, anume principiul transparenţei. Prin urmare,
noul început de secol promite o creștere fructuoasă a nivelului respectării drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului, precum şi avansarea calităţii democraţiei.
Modificările ce se înfăptuiesc astăzi în Republica Moldova, fiind de ordin social, economic și politic, influențează nu doar sistemul de drept, ci și întreaga viață socială. Aceste modificări
sunt operate, în principiu, întru atingerea unui scop suprem – edificarea statului de drept,
deziderat ce constituie la moment, pentru Republica Moldova, o finalitate inerentă pentru
instaurarea unei autentice și reale democrații. Principiul transparenței reprezintă unul dintre
fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, una din condițiile primordiale ale
progresului său și ale dezvoltării sociale, deoarece ființa umană a dorit din toate timpurile ca
procesele publice și cele decizionale, care o vizează, să se petreacă cu maximă transparență și responsabilitate, ceea ce prezintă un act de echitate și de exteriorizare a proceselor decizionale.
Așadar, vorbind despre transparenţă, ca unul dintre atributele esenţiale ale guvernării
pentru orice stat democratic, trebuie să observăm dezvoltarea acestui fenomen și în Republica
Moldova. Tendinţele de dezvoltare ale Republicii Moldova determină indispensabilitatea
transparenţei în dialogul eficient „societate-autoritate publică”. Actualizarea acestei problematici
se explică şi prin faptul că, punerea în practică a principiului transparenţei în domeniul
gestionării politice şi economice, determină consolidarea formelor pozitive de administrare în
viaţa societăţii. Deschiderea și transparența activităților autorităților publice sunt cei mai
importanți indicatori ai eficienței funcționării acestora în punerea în aplicare a atribuțiilor
stabilite, precum și un element esențial de comunicare constantă și de calitate între cetățeni și Executiv. Transparența puterii publice permite cetățenilor să primească o reprezentare adecvată și formarea unor judecăți critice cu privire la starea societății și a autorităților publice, dar și întărește eficacitatea și eficiența controlului public asupra activității autorităților publice.
Interpretarea formală a principiului transparenţei, impune respectarea acestuia în contextul a mai
multe cerinţe juridice, cea mai importantă fiind obligativitatea de a aduce la cunoștință deciziile
luate în cursul procesului de administrare. Cu toate acestea, principiul transparenţei permite
restricţionarea accesului la anumite informaţii confidenţiale, fapt care nu împiedică divulgarea de
informaţii generale şi motivele pentru acordarea sau prezentarea elementelor de probă.
9
Un pas important pentru societatea contemporană în dezvoltarea multor concepte,
inclusiv şi a conceptului discutat, a fost adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului,
iar sfârşitul secolului al XX-lea – începutul secolului al XXI-lea este caracterizat de creşterea
considerabilă a importanţei principiului transparenţei în politica statului, influenţând apariţia
unui şir de acte normative, adoptate de către state privind accesul publicului la informaţie şi
implementarea principiului transparenţei.
În acelaşi timp, ultimii ani sunt caracterizaţi de conştientizarea societăţii civile a dreptului
de a cunoaşte şi a avea acces la informaţiile de interes public, precum şi de atenţia sporită a
acesteia asupra activităţii puterii de stat, care, la rândul său, este nevoită să întreprindă măsurile
necesare pentru asigurarea acestor drepturi. Pe de altă parte, jurisprudenţa Curţii Europene a
Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului în materia principiului transparenţei şi a
accesului la informaţie, fiind tot mai dinamică, devine mai importantă şi realizează un control
asupra respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului de către state.
Întruchiparea principiului transparenței în activitatea autorităților publice este direct
legată de zona administrativă a reformelor anticorupție. De aceea, introducerea unor mecanisme
de deschidere și transparență în sistemul autorităților publice și transpunerea lor reală poate fi
privită ca o formă de luptă contra corupției. Astfel, apelând la informații cu privire la activitățile
autorităților publice, cetățenii își exercită dreptul constituțional, iar organele puterii centrale și locale au responsabilitatea și obligația de a furniza aceste informații. Deci, statul stabilește
garanții juridice pentru punerea în aplicare a acestei norme juridice.
Actualitatea cercetării este dictată de problemele legate de punerea în aplicare a ideii de
transparență în sistemul autorităților publice, care trebuie să ofere cetățenilor încrederea în
existența unui stat unde domină legea, echitatea, egalitatea, responsabilitatea și, în general,
existența unui stat democratic contemporan. De aceea, studiul problemei transparenței în
activitatea autorităților publice, în lumina construirii unui stat democratic și de drept în
Republica Moldova, este extrem de importantă, atât pentru științele juridice, în general, cât și pentru știința dreptului constituțional și realizarea practică, în special pentru protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și cetățeanului.
Scopul şi obiectivele tezei. Scopul prezentului studiu îl constituie cercetarea complexă a
problematicii principiului transparenţei în activitatea autorităților publice, a eficacităţii normelor
şi mijloacelor pentru implementarea principiului dat, precum şi principalele tendinţe de
dezvoltare a acestuia în perioada actuală.
10
Având în vedere actualitatea temei şi caracterul multilateral al investigaţiei în cauză,
realizarea scopului preconizat a impus următoarele obiective:
- cercetarea complexităţii fenomenului transparenţei, ca un fenomen socio-juridic, dar și definirea conceptului principiului transparenței;
- cercetarea entităţilor, valorilor, modalităților, structurii și tipurilor de transparenţă ca
un instrument pentru promovarea democraţiei;
- investigarea procesului de apariţie, dezvoltare şi realizare a principiului transparenţei
în cadrul evolutiv al istoriei;
- analiza legislaţiei naţionale în materia principiului transparenţei;
- investigarea actelor universale și regionale ce țin de principiul dat;
- studierea nivelului de transparenţă a autorităţilor publice şi elucidarea dificultăţilor în
aplicarea legislaţiei ce vizează acest principiu;
- oferirea unor recomandări pentru îmbunătăţirea aplicării principiului transparenţei în
activitatea autorităților publice din Republica Moldova.
Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute. Deşi în Republica Moldova au fost
efectuate unele cercetări cu privire la principiul studiat în teză, lucrarea în cauză vine să continue
efortul depus prin aprofundarea şi elucidarea principiului transparenței în activitatea autorităților
publice. Inovaţia ştiinţifică a lucrării este determinată de faptul că această investigaţie este una
din primele încercări de abordare complexă a conceptului transparenţei.
Problema ştiinţifică importantă soluţionată constă în identificarea și argumentarea
locului și rolului principiului transparenței în activitatea autorităților publice şi impactul acestuia
asupra unei administrări democratice în statul de drept.
Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. Studiul are un caracter
ştiinţifico-teoretic, relatând, într-o formă explicită, rezultatele obţinute în cadrul cercetării, sub
aspect teoretic şi practic, raportate la aspectul naţional şi internaţional al problematicii. În funcţie
de finalitatea urmărită, rezultatele cercetării pot fi utilizate în soluţionarea problemelor legate, în
special, de sporirea gradului de transparenţă a activităţii autorităţilor publice, perfecţionarea şi
dezvoltarea mecanismelor pentru implementarea principiului transparenţei şi, în acelaşi timp, în
crearea unor politici de intensificare a implicării cetăţenilor în solicitarea, analizarea informaţiei,
în formularea unor propuneri şi recomandări de către aceştia autorităţilor publice şi în
participarea lor decizională.
Semnificaţia practică a cercetării este de a identifica esenţa mijloacelor şi factorii socio-
politici în asigurarea transparenţei activității organelor puterii publice, cauzalitatea eşecului său
la etapa actuală de dezvoltare a societăţii moldoveneşti, în formularea de recomandări practice
11
pentru autorităţile publice în vederea îmbunătăţirii transparenţei şi optimizării interacţiunii cu
publicul. Funcţionalitatea studiului constă şi în sugerarea aplicării unor instrumente şi practici
internaţionale care s-au soldat cu succes şi au determinat sporirea încrederii în relaţia societate-
autorităţi, precum şi evidențierea unor modalităţi de adaptare a acestor practici la specificul
Republicii Moldova.
Lucrarea prezintă curiozitate și suport informativ atât pentru funcționarii din autoritățile
publice centrale și locale, pentru studenții, masteranzii și doctoranzii, dar și pentru publicul larg
interesat de cercetarea temei investigate, precum și de toate subiectele tangențiale acesteia.
Această lucrare poate servi ca prim-suport teoretic, precum și ca un punct de reper, pentru
persoanele inițiate în domeniu. Cu alte cuvinte, aceste politici, pe de o parte, ar contribui la
îmbunătăţirea continuă a normelor şi mecanismelor utilizate de autorităţi, iar pe de altă parte,
prin conştientizarea importanţei participării şi exercitării drepturilor cetăţenilor şi a obligativităţii
autorităţilor de a le apăra exclusiv interesele.
Aprobarea rezultatelor științifice. Principalele poziţii ştiinţifice, rezultate şi concluzii
ale tezei sunt reflectate în mai multe publicaţii şi au fost prezentate la conferinţe ştiinţifice la
diferite niveluri. Procedurile de cercetare au fost introduse în activităţile de studiu ale
Universităţii de Stat din Moldova. Concluziile obţinute pe bază de cercetare au fost puse în
practica activităţilor catedrelor din cadrul aceleași universităţi. În viziunea noastră, problemele
juridice de asigurare a accesului publicului la informaţii guvernamentale și condiţiile pentru a
creşte transparenţa în ceea ce privesc constrângerile sale politice şi juridice, prezentate în teză,
reprezintă o prezentare suficientă în calitate de inspirații și idei pentru alte lucrări,
argumentându-se și propuneri pentru o mai mare transparenţă a activităţii organelor puterii
publice în Republica Moldova. Făcând parte din valorile democratice, transparența și natura
juridică a ei necesită a fi studiată în continuu, odată cu evoluția societăților.
Teza a fost discutată şi recomandată pentru susținere de Catedra „Drept Constituțional și Drept Administrativ” a Universității de Stat din Moldova și de Seminarului Științific de Profil
din cadrul Universității de Stat din Moldova. În procesul desfășurării investigației privind
soluționarea problemei științifice a acestei cercetări, au fost perfectate și publicate 8 articole științifice. Aceste publicații, deja, sunt folosite în procesul de studiu al disciplinelor „Drept
constituțional” și „Drept administrativ.”
Sumarul compartimentelor tezei. Capitolul I, intitulat „Analiza situației în cercetarea
din domeniul principiului transparenței în activitatea autorităților publice”, format din trei
paragrafe, și este dedicat analizei materialelor științifice privind principiul transparenţei, prin
12
prisma materialelor ştiinţifice naţionale şi internaţionale în domeniu. Capitolul II poartă
denumirea „Aspecte conceptuale cu referire la principiul transparenței” și este format din trei
paragrafe, fiind dedicat unor relatări și analize istorice a transparenței, dar și studiază
terminologia acestui concept, având în vedere ponderea și orientările opiniilor exprimate de
autori individuali și organizaționali cu referință la domeniul implicat. Astfel, a fost cercetat
coraportul dintre mai mulți termeni, precum „transparența”, „publicitatea”, „deschiderea” etc.
Capitolul III, numit „Cadrul normativ internațional universal și internațional regional cu privire
la principiul transparenței,” reflectă principiul transparenţei din perspectiva experienţei
internaţionale, în special a celei europene. Trebuie menţionat faptul că, având în vedere
tendinţele de adaptare şi transpunere a politicilor din Republica Moldova în concordanţă cu cele
europene, analiza cadrului dat în raport cu situaţia internă a statului este una vitală şi de o mare
importanţă utilitară. Astfel, s-a reliefat multitudinea de surse care valorifică fenomenul în cauză
prin prisma Organizației Națiunilor Unite, Consiliului Europei, Uniunii Europene, Organizației
Statelor Americane ș.a. Totodată, se analizează principiul dat în textele legislative ale unor state
străine, dar și abordările unor organizații neguvernamentale internaționale. Se demonstrează că
principiul transparenței reprezintă o umbrelă a mai multor drepturi și libertăți ale omului și care
se reflectă în tendințele moderne de dezvoltare a statelor democratice. Capitolul IV, „Asigurarea
principiului transparenţei de către autoritățile publice din Republica Moldova,” evidenţiază
status quo-ul naţional al problematicii transparenţei şi sursele care tratează transparenţa sub
aspecte juridico-constituţionale. Se purcede la prezentarea și analiza, în mod generos, a cadrului
legislativ ce se referă strict sau adiţional la principiul transparenţei, oferind propuneri de lege-
ferenda, dar și anumite recomandări. Mai mult decât atât, studierea fiecărei autorități publice în
parte prin firul respectării principiului transparenţei de acestea, dă naștere la mai multe abordări
inovatoare ce trebuie concordate cu standardele internaționale. În acest capitol, s-a dedicat o
atenţie specială respectării rudimentare de astăzi a principiului transparenţei în Republica
Moldova şi, în acelaşi timp, căilor de asigurare a intensificării respectării principiului
transparenţei.
Considerăm că, Concluziile generale și recomandările vor completa doctrina juridică
națională în domeniul cercetat, vor contribui la dezvoltarea continuă a dreptului constituțional,
ca ramură de drept, și vor servi ca suport științific pentru activitatea creativ-legislativă și cea
executivă relevant.
13
Lista bibliografică conține mai mult de 350 de surse, oglindind izvoarele de informație
studiate și care conțin rezultatele investigațiilor de bază ai reprezentanților doctrinelor juridice
naționale și a statelor străine.
I. ANALIZA SITUAȚIEI ÎN CERCETAREA DIN DOMENIUL PRINCIPIULUI
TRANSPARENŢEI ÎN ACTIVITATEA AUTORITĂŢILOR PUBLICE
1.1. Interesul doctrinar din Republica Moldova față de principiul transparenței în
activitatea autorităților publice
Transparenţa este o condiţie a existenței democraţiei, întrucât influenţează hotărâtor
participarea grupurilor sociale la guvernare. Principiul transparenţei reiese din câteva norme
constituţionale. În primul rând, deoarece puterea (suveranitatea) aparţine poporului care o
exercită prin reprezentanţi. Aşadar, este absolut firesc faptul că, poporul are dreptul să
urmărească măsura în care necesităţile şi doleanţele îi sunt analizate de autorităţi, care sunt
strategiile concrete în vederea soluţionării problemelor şi, mai ales, modalităţile în care acestea
sunt realizate. Ulterior, societatea, prin acceptarea sau neacceptarea măsurilor întreprinse,
evaluează activitatea autorităţilor. Această evaluare determină acţiunile ulterioare ale
autorităţilor, în sensul în care, fie îşi continuă activităţile în direcţia pe care au ales-o sau
generează alternative care vor fi iarăşi supuse unui control de către societate. Lipsa transparenţei
ar determina distrugerea acestui mecanism şi ar submina din start procesul de creare a unei
societăţi cu adevărat democratice.
Considerăm că, transparenţa este un principiu indispensabil unei societăţi şi unui stat de
drept, însă pentru ca acesta să nu fie utilizat în defavoarea poporului, este obligat statul să creeze
condiţii atât legale, cât şi sociale adecvate. Realizarea unui grad înalt şi eficient de transparenţă
implică o atitudine serioasă și responsabilă a statului. Pentru a spori încrederea poporului, statul
va întreprinde toate măsurile legale pentru ca informaţia veridică şi completă să fie accesibilă
tuturor în mod egal. În acelaşi timp statul, va întreprinde toate măsurile necesare legale pentru
protejarea anonimatului, intimității și confidenţialității informației, acordându-le acest statut în
baza obiectivităţii, și va respecta şi va crea condiţii pentru respectarea legii ce vizează principiul
transparenţei. La rândul său, poporul şi fiecare individ în parte va încerca să abordeze informaţia
furnizată într-un mod profesional şi independent (mass-media), va respecta cu stricteţe legislaţia
şi nu va pretinde la informaţia care este considerată prin lege intimă, confidenţială sau anonimă;
14
totodată, poporul îşi va valorifica dreptul de a participa la procesul decizional, atât prin
exercitarea opţiunilor electorale, cât şi prin participare activă.
În dreptul național, principiul transparenței nu este, de multe ori, prezent în mod explicit.
Unele elemente ale acestuia sunt, uneori, derivate din alte principii generale ale dreptului sau din
principiile generale ale dreptului constituțional și administrativ.
După părerea noastră, transparența este un principiu ce stă la fundamentul statului de
drept și democratic, prin care se realizează buna guvernare statului. Princiupiu transparenței este
un concept juridic, care exprimă o valoare a societății contemporane.
Din start, dorim să facem o scurtă prezentare a semnificației și abordarea principiului
transparenței din punct de vedere juridic. Astfel, legitimându-se în articolul 2 din Constituţia
Republicii Moldova,[60] transparența corespunde şi, într-un anumit sens, este asigurat la general
de către toate drepturile fundamentale ale cetăţenilor, iar în particular de către:
- dreptul la informaţie, definit de art. 34 alin. l din Constituţie, ca fiind accesul neîngrădit
al persoanei la orice informaţie de interes public;
- libertatea de exprimare, prevăzută de art. 30 din Constituţie şi, îndeosebi, libertatea
presei;
- obligaţia de informare corectă a opiniei publice de către autorităţile publice şi mijloacele
de informare în masă, prevăzută de art. 31 alin. 2 şi 4 din Constituţie;
- obligația statului să garanteze fiecărui om dreptul la accesul liber şi la răspândirea
informaţiilor veridice privitoare la starea mediului natural, la condiţiile de viaţă şi de
muncă, la calitatea produselor alimentare şi a obiectelor de uz casnic, prevăzut de art. 37
alin. 2 din Constituție.
Prin urmare, drept garanţie că guvernanţii nu vor încerca să ascundă de popor activitatea
lor, anume art.34 din Constituţia RM fixează dreptul fiecărei persoane de a avea acces la orice
informaţie de interes public, iar autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt
obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice. Și în acest fel,
transparenţa are un caracter integrator, cuprinzând mai multe elemente, fiind consecinţa unor
drepturi fundamentale ale cetăţenilor.
În același context, evidențiem că Republica Moldova este una din puţinele ţări din lume
care dispune de un act normativ special în domeniul informării, consultării şi participării
cetăţeneşti. Este vorba de Legea privind transparenţa în procesul decizional adoptată în
2008[151], care stabileşte normele aplicabile pentru asigurarea transparenţei în procesul
decizional din cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, altor autorităţi publice,
15
şi reglementează raporturile lor cu cetăţenii, cu asociaţiile constituite în corespundere cu legea, și cu alte părţi interesate în vederea participării la procesul decizional. La fel, statul dispune și de o
Lege organică privind accesul la informație,[140] care reglementează raporturile dintre
furnizorul de informaţii şi persoana fizică și/sau juridică în procesul de asigurare şi realizare a
dreptului constituţional al accesului la informaţie, principiile, condiţiile, căile şi modul de
realizare a accesului la informaţiile oficiale, aflate în posesia furnizorilor de informaţii, aspectele
accesibilităţii informaţiei cu caracter personal şi protecţiei acesteia în cadrul soluţionării
problemei accesului, drepturile solicitanţilor informaţiei, inclusiv a informaţiei cu caracter
personal, drepturile solicitanţilor informaţiei, cât și obligaţiile furnizorilor de informaţii în
procesul asigurării accesului la informaţiile oficiale și modalitatea apărării dreptului de acces la
informaţie.
În contextul reformei administraţiei publice din Republica Moldova apare negreșit rolul
integrării europene şi necesitatea armonizării legislaţiei naţionale la acquis-ul comunitar, ca fiind
un pas important. Pornind şi de la aspiraţiile europene ale actualei guvernări a Republicii
Moldova, trebuie de ţinut cont, în mod concret, de stipulările actelor Uniunii. În acest sens,
articolul 15 al „Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene”[288] prevede că în scopul
unei bune guvernări şi asigurării participării societăţii civile, instituţiile, organele, oficiile şi
agenţiile Uniunii Europene acţionează cu cel mai înalt grad de respectare a principiului
transparenţei.
Totuși, transparența nu este aceeași ca și libertatea de informație, deși e cel mai strâns
legată cu aceasta. Cea din urmă, este folosită în legislații sub un sens dublu. De obicei, aceasta
este folosită ca un sinonim pentru accesul la informație sau accesul la documente. Libertatea
dată, în sensul unei obligații de a oferi accesul la informație, este adânc înrădăcinată în sistemul
juridic. În cazul accesului pasiv la informații sau documente, această libertate este un drept, iar
în unele cazuri acesta a primit un loc în Constituție, precum este cazul și Republicii Moldova, în
calitate de drept fundamental. Astfel, legislația cu privire la libertatea de informație conține o
obligație juridică, în timp ce transparența este doar un principiu, un fapt.
Dezvoltarea transparenţei în activitatea unei autorităţi publice ajută la confruntarea
problemelor de responsabilitate şi eficientizează management-ul acesteia. Ca un instrument al
democraţiei, transparenţa este o modalitate de a asigura egalitatea drepturilor, precum cel la
informaţie, participarea la viaţa politică a poporului, controlul cetăţenilor asupra guvernării şi
dezvoltarea societăţii civile. Implicarea poporului în procesul decizional va avea ca rezultat
îmbunătățirea calității deciziilor adoptate şi legitimității acestora. Antrenarea în procesul de
16
elaborare a actelor normative a poporului, a diferitor grupuri, din toate sectoarele, va contribui la
echilibrarea documentelor strategice, elaborate în corespundere cu interesele comunităţii. În
afară de aceasta, participarea publicului la luarea deciziilor are o importanţă esenţială şi în ceea
ce priveşte educaţia civică, responsabilizarea, atât a reprezentanţilor administraţiei publice, cât şi
a cetăţenilor, prin stabilirea unui dialog eficient.[261]
Condiţiile, regulile şi principiile de transparenţă, ca un instrument al democraţiei, trebuie
să fie clar reglementate prin legislaţie. De asemenea, prevederile legislației nu trebuie să rămână
„literă moartă”, ci trebuie să prevadă mecanisme clare și eficiente de implementare a normelor
juridice, precum și stabilirea unui control riguros în scopul respectării acestora. Asigurarea
transparenţei în activitatea autorităților publice este un proces al cărui dezvoltare are un context
politic. Experienţa Republicii Moldova a relevat, de-a lungul timpului, mai mult tendinţa de
justificare a restricţiilor de transparenţă, decât cea de deschidere şi transparenţă a activităţii
autorităţilor. Creşterea gradului de transparenţă este împiedicat de caracteristicile culturii
politico-juridice ale populaţiei din Republica Moldova, care implică şi dezinteresul autorităţilor
publice în schimbul de informaţii cu publicul, deficienţele de susţinere legislativă a procesului,
interesele şi orientările antagoniste din cadrul societăţii, lipsa unei culturi participative a
cetăţenilor şi prezenţa conflictelor politice (din stânga Nistrului; problema Unității Teritoriale
Autonome Găgăuzia). Din cauza lipsei de informare, cetățenii nu cunosc cum pot să-și valorifice
drepturile și nu cunosc metodele prin care ar putea contribui la dezvoltarea acestui principiu.
Din prezentarea de mai sus deducem mai mult sau mai puțin conținutul principiului
transparenței. În consecință, analizând materialele ştiinţifice din Republica Moldova care au
abordat tema investigației prezente, precizăm că, acestea reflectă doar fragmentar sau tangențial
principiul transparenţei, prezentându-l ca unul dintre elementele de bază ale funcţionării
administraţiei publice şi în calitate de principiu ce garantează instituirea statului de drept.
Menţionăm, în acest sens, autori precum: Veaceslav Scripnic (Problemele realizării dreptului
persoanei la administrare într-un stat de drept, Chișinău, 2012), Lilia Bordei (Principiile
democraţiei pluraliste în organizarea şi funcţionarea Parlamentului Republicii Moldova,
Chișinău, 2010), Vitalie Pârlog (Compatibilitatea Convenției Europene a Drepturilor Omului cu
Constituția Republicii Moldova în materia libertății de exprimare, Chișinău, 2013, dedică o
atenție tangențială principiului transparenței prin prisma dreptului la informație sau chiar mai
mult, prin prisma libertății de exprimare), Maria Orlov (Drept Administrativ, Chişinău 2006),
Boris Negru (Teoria generală a dreptului şi statului, Chişinău, 2006), Victor Zaharia (Accesul la
justiţie: concept, exigenţe, realizări şi perspective, Cartier Juridic, 2008), Teodor Cârnaț
17
(Protecția Juridică a Drepturilor Omului, Chișinău, 2006), precum şi studiile efectuate de
asociaţii obşteşti ca: Centrul de Promovare a Libertăţii de Exprimare şi a Accesului la Informaţie
“Acces-info”, Transparency International – Moldova, Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative
Sociale, ADEPT – Asociația pentru Democrație Participativă, Centrul de Analiză și Prevenire a
Corupției, studii care, însă, ating mai puțin aspectul transparenţei din punct de vedere științifico-
juridic.
Vorbind nemijlocit despre principiul transparenței în activitatea autorităților publice,
doctorul în drept Veaceslav Scripnic, în cercetarea sa denumită „Problemele realizării dreptului
persoanei la administrare într-un stat de drept”[195] concluzionează că participarea cetăţenilor
este necesară pentru a construi democraţia. Trebuie să fie controlat politicul, pentru o transmisie
îmbunătăţită a preferinţelor cetăţenilor, pentru a aplana conflicte, a facilita consensul şi a reduce
costurile în procesul de luare a deciziilor politice. În plus, participarea promovează un tip de
cetăţean care are un mai mare interes în a fi informat în legătură cu afacerile politice, în
cooperarea cu alţii – şi care arată un nivel sporit de respect pentru diversitate, întărind astfel
legăturile sociale între oameni şi favorizând înţelegerea interculturală.
Dr. Lilia Bordei stabilește, în lucrarea sa, influenţa şi modalităţile aplicării principiilor
pluralismului politic şi transparenţei în activitatea autorităţii reprezentative şi legislative a
Republicii Moldova, dar și identifică o scurtă geneză a principiului transparenţei şi influenţa
acestuia asupra dezvoltării democraţiei pluraliste. Autoarea definește „democraţia pluralistă” ca
un ansamblu de principii în baza cărora se dezvoltă diversitatea opţiunilor şi programelor politice
de guvernare a unei ţări, activitatea transparentă a guvernanţilor şi a tuturor autorităţilor publice,
găsindu-şi concretizare în multitudinea de partide si organizaţii politice, sindicale, religioase etc.,
exprimând diversitatea concepţiilor şi organizaţiilor care se interpun intre individ şi stat.
Profesorul universitar Victor Popa, în lucrarea sa „Regândirea procesului de reformă al
administraţiei publice locale în Moldova prin politici publici şi acţiuni participative”[183, p.20],
argumentează importanța transparenţei actului de guvernare și participării cetăţenilor în procesul
decizional. Astfel, transparenţa activităţii administraţiei publice ar trebui să cuprindă următoarele
principii: informarea prealabilă, din oficiu, a persoanelor asupra problemelor de interes public
care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi
asupra proiectelor de acte normative, publicarea deciziilor adoptate cu caracter public;
consultarea cetăţenilor şi asociaţiilor legal constituite, la iniţiativa autorităţilor publice, în
procesul de elaborare a proiectelor de acte normative; participarea activă la luarea deciziilor
administrative şi în procesul de elaborare a actelor normative, cu respectarea următoarelor reguli:
şedinţele instituţiilor din administraţia publică să fie deschise accesului public, iar dezbaterile să
18
fie consemnate şi făcute publice; oferirea unor posibilităţi de maximă audienţă a cetăţenilor;
crearea unui sistem informaţional care să facă accesibil pentru cetăţean cunoaşterea tuturor
reglementărilor existente în domeniul administraţiei publice.
În alt context, în viziunea dr.hab. Cârnaţ Teodor, prin lucrarea sa „Protecţia juridică a
drepturilor omului”,[40, p. 90] problema dreptului de petiţionare și dreptul la informaţie sunt
într-o strânsă legătură. Susținem întru totul opinia acestuia, conform căreia dreptul la informaţie
s-a configurat doar recent, ca drept fundamental al cetăţeanului, fapt ce implică lipsa
nominalizării sale în unele constituţii ale lumii. La fel și cu importanța incontestabilă a dreptului
cetăţenilor Republicii Moldova de a adresa petiții organelor de stat, întreprinderilor, instituţiilor
şi organizaţiilor, în scopul asigurării protecţiei drepturilor şi intereselor lor legitime.
În privința aspectelor ce ţin de dreptul accesului la informaţie, la fel, au fost efectuate un șir de studii valoroase, printre care menționăm pe E. Lupan, autorul lucrării „Accesul la
informaţie şi la justiţie în problemele de mediu”,[155] unde se argumentează importanța
principiului informării și participării publicului la elaborarea și aplicarea deciziilor legate de
mediul ambiant, ca fiind o modalitate de realizare a dreptului fundamental la un mediu sănătos.
În viziunea lui Veaceslav Scripnic, principiul transparenţei derivă din asimilarea corectă a
mai multor norme constituţionale, fiind o condiţie pentru funcţionarea democraţiei
constituţionale. Transparentizarea autorităţilor publice este un proces dinamic. Pe măsură ce
legea este mai aplicată, autorităţile administraţiei publice vor fi din ce în ce mai transparente,
pentru că vor avea exerciţiul aplicării legii.[6] Totuşi, problema restricţionării accesului la
informaţie este una delicată şi mereu urmează a fi tratată cu atenţie.
Iar avocații Andrei Briceac și Boris Malachi în cercetarea analitică denumită „Legislația
privind publicarea hotărârilor judecătorești pe paginile web – gradul de respectare de către
instanțele judecătorești”[289] se referă la un aspect specific al accesului la justiţie, și anume
evaluarea nivelului de respectare de către instanţele judecătoreşti, a legislaţiei ce reglementează
modul de publicare a hotărârilor judecătoreşti pe paginile web ale instanţelor. Potrivit studiului,
transparența actului de justiție, ca element constitutiv al dreptului de acces la justiție, se reflectă
în principiul publicității ședinței de judecată, conform căruia “în toate cazurile, hotărârile
instanței de judecată se pronunță public”.[55, art. 18, 23]
Deşi, în Republica Moldova, au fost efectuate unele investigații tangențiale cu privire la
transparență, lucrarea dată continuă efortul depus prin aprofundarea şi elucidarea multi-
aspectuală a principiului transparenței, făcând-o, astfel, una din primele încercări de abordare
complexă a conceptului discutat. Majoritatea savanților preocupați de analiza fenomenului
19
transparenței constată că pentru a fi recunoscut ca principiu de bază, acesta trebuie să
îndeplinească un șir de condiții, acestea rezultând direct sau indirect din prevederile actelor
normative naționale, dar și din tratatele internaționale. În baza acestor condiții, în literatura de
specialitate există multiple definiții și interpretări ale principiului transparenței, domeniu care
este divizat. Astfel, această situație demonstrează necesitatea studiului problemei tratate, iar
definirea acestui principiu și evidențierea caracteristicilor acesteia vor permite ca acesta să fie
transpus în viață, și, fără a exagera, nu doar să meargă paralel cu societatea, precum este la
momentul actual în Republica Moldova.
1.2. Abordări științifice internaționale ale principiului transparenței în activitatea
autorităților publice
Analizând abordările ştiinţifice internaționale ale principiului transparenței în activitatea
autorităților publice din doctrina juridică străină, evidențiem că aceasta este mult mai vastă și mai serioasă decât cea autohtonă, care nu și-a dedicat o atenție deosebită față de acest domeniu
de cercetare.
Conform părerilor savanţilor şi legislatorilor o transparenţă adevărată contribuie, în
primul rând, la dezvoltarea eficienţei administraţiei de toate nivelurile. Deoarece, practica
secretului administrativ excesiv poate duce la nişte fenomene contrare unei bune funcţionări a
administraţiei publice.[221, p. 47] Or, secretul administrativ permite, de multe ori, acoperirea și ascunderea greşelilor comise de funcţionari, dar și incompetenţa lor. Astfel, prin transparenţă se
câştigă corectitudine în acţiuni şi se protejează administraţia de ea însăşi.[162, p. 25]
Cercetătoarea din Federația Rusă, Galina Pâzina, relatează în lucrarea sa[225, p. 24]
intitulată „Transparența puterii publice: esența și mecanismele de realizare în Rusia
contemporană” că, mecanismul de exercitare al puterii publice este influențat prin sistemul de
instituții guvernamentale și alte procese publice (precum principii, funcții), în conformitate cu
obiectivele statului. În mod ideal, acest mecanism trebuie să funcționeze fără probleme și să fie
eficient. Dar, aceasta necesită un nivel ridicat de transparență în domeniul public general, dar și de promovare a participării cetățenilor la guvernare.
Participarea publicului în procesul de luare a deciziilor vizează neapărat accesul la
informație. În acest sens, Norman Marsh, în lucrarea sa „Public access to government-held
information: a comparative symposium” (Accesul publicului la informația deținută de guvern:
simpozion comparativ) argumentează că accesul la informaţia ce vizează procesul de guvernare
20
reprezintă instrumentul de compensare al dezechilibrului de putere dintre individ şi stat. O
democraţie sănătoasă trebuie să fie bazată pe o relaţie de încredere dintre cetăţean şi
guvernare[170, p.5], iar transparenţa realizată prin accesul la informaţia de interes public,
reprezintă un instrument real şi eficient de realizare a relaţiei de încredere sus menţionate. Prin
„informaţia de interes public” se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din
activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de
modul de exprimare a informaţiei[230]. În același context, remarcăm că în statele în care relația
de încredere dintre cetățean și stat este slabă sau aproape invizibilă, gradul de transparență al
activității autorităților publice este la fel de redus și ineficient, care duce, în mod firesc, la
imposibilitatea realizării actului de guvernare.
Astfel, și David Heald în lucrarea sa „Transparency: The Key to Better Governance”
(Transparenţa: cheia spre o mai bună guvernare) face trimitere la clădirea Parlamentului flamand
(partea de nord a Belgiei), care are un acoperiş convex din sticlă menit să simbolizeze
transparenţa Parlamentului faţă de popor. Iar arhitectura lui Richard Rogers pentru clădirea
Adunării Naţionale de la Wales a fost proiectată a fi la limita posibilităţilor transparenţei pentru a
invoca şi încuraja conceptul unei guvernări deschise.[106, p. 25] Conchidem că, transparenţa în
aspectul său fizic are o putere simbolică inedită, indicând, într-un mod metaforic, conduita care
urmează a fi abordată de guvernare. Totodată, autorul studiului dat menţionează că, serviciile
publice trebuie să-şi desfăşoare activitatea în conformitate cu cele „şapte principii ale vieţii
publice”, pe care le susținem și noi: altruism, integritate, obiectivitate, responsabilitate,
deschidere, onestitate şi conducere. În acest context de idei, apare întrebarea dacă termenul de
transparenţă este distinct celui de deschidere. În termeni de utilizare generală a autorului
răspunsul pare a fi negativ. David Heald declară că, funcţionarii publici trebuie să aibă o
atitudine cât mai deschisă în privinţa tuturor deciziilor şi acţiunilor întreprinse de aceştia. Ei
trebuie să-şi motiveze deciziile, iar restricţiile trebuie să fie admise doar în cazul în care acestea
ar leza interesele publice. Din cele expuse rezultă că, termenul „deschidere” are aceeaşi
semnificaţie cu cel al „transparenţei”, iar ultima poate fi înlocuită cu prima, în cadrul celor şapte
principii.
De aceeași părere este și savantul rus Pavel Mancenco,[229] care în lucrarea sa de
cercetare „Конституционно-правовой принцип транспарентности деятельности органов
государственной власти и органов местного самоуправления в Российской Федерации и
зарубежных государствах” evidențiază, de foarte multe ori că, dechiderea și transparența sunt
sinonime în ceea ce privește caracteristicile puterii publice democratice. Iar dr. Igor
Sanzharevskiy în teza sa de doctor intitulată „Транспарентное взаимодействие государства и
21
гражданского общества как институциональное свойство политического процесса” susține
că transparența reprezintă un proces politic care se determină prin deschiderea sferelor legale
pentru societate, dar și accesibilitatea cetățenilor la informațiile obiectivelor, realizărilor și rezultatelor statului, cât și deținerea a unor strânse legături între societate și puterea
guvernamentală.[226]
Cu toate acestea, există autori care fac distincţie între termenii „transparență” și „deschidere”. Profesorul Patrick Birkinshaw în studiul său „Freedom of information. The law,
the practice and the ideal” (Libertatea informaţiei. Dreptul, practica și idealul) menţionează
faptul că, termenul de dechidere şi cel de transparenţă au o semnificaţie foarte apropiată, însă nu
similară, şi că, ambele au o extindere mai largă, decât cea a accesului la informaţia
guvernamentală. Birkinshaw consideră că, deschiderea semnifică doar procesul prin care pot fi
văzute operaţiunile şi activităţile guvernării care, însă, nu creează drepturi şi nici obligaţii
juridice. Iar transparenţa se extinde dincolo de deschidere, astfel incluzând şi legiferarea
procesului şi realizarea unui mecanism cât mai accesibil, creând atât drepturi, cât şi obligaţii.
[22, p. 189-191] Opinie susținută și de noi în linii generale, deoarece, transparența este mai largă
ca deschiderea, prima incluzând și participarea cetățenilor la procesul de luare a deciziilor.
Un alt autor Torbjörn Larsson, în studiul „How Open Can a Government be? The
Swedish experience” (Cât de deschis poate fi un Guvern? Experienţa suedeză) face o distincţie
similară celei lui Birkinshaw, considerând că transparenţa este o extindere a deschiderii, creând
condiţii pentru simplitate şi înţelegere.[209, p. 40]
Părerea noastră este că, totuși oricât nu s-ar căuta indicii care ar deosebi acești termeni,
totuși, în esență, reprezintă unul și același lucru, și anume, fiecare funcționar public, sau
persoană investită cu demnitate publică, trebuie să fie deschisă, onestă și transparentă în legătură
cu actul guvernării, în toate deciziile luate și acțiunile realizate.
Reieșind din contextul deschiderii guvernului, Daniel Naurin în lucrarea sa „Taking
transparency seriously” (Abordarea serioasă a transparenței)[256] cercetează complexitatea
conceptului transparenței, indicând că publicitatea face referinţă la situaţiile în care acţiunile
guvernării sau acţiunile politice sunt monitorizate de publicul larg. Cantitatea şi varietatea
audienţei reprezintă un criteriu calitativ de realizare al principiului transparenţei. Un public larg
reprezintă în sine o multitudine de idei, opinii, perspective. Astfel, cu cât este mai largă şi variată
audienţa sau publicul, cu atât nivelul publicităţii este mai mare. Actorii politici, care sunt expuşi
unui grad înalt de publicitate, sunt urmăriţi de o audienţă care poate evalua acţiunile lor din
perspective diferite.
22
În aceeași ordine de idei, Jon Elster[90, p. 97] susține că, un discurs ţinut în faţa a o mie
de persoane omogene este un public mai puţin larg, decât un discurs ţinut în faţa unei audienţe de
cincizeci de persoane, care să includă nu doar susţinători, dar şi oponenţi, posibili aliaţi, experţi
independenţi ş.a.
Publicitatea este un fenomen care nu implică şi legalitate, similar fenomenului
deschiderii, însă are puterea de a influenţa acţiunile sau comportamentul actorilor politici. Iar
transparenţa este o caracteristică a procesului politic care influenţează creşterea sau descreşterea
nivelului de publicitate. Cu cât gradul de transparenţă este mai înalt, cu atât este mai mare şansa
de a fi urmărit de un public mai larg. Transparenţa promovează publicitatea, dar corelaţia dintre
acestea nu este perfectă. Publicitatea acţiunilor politice nu poate exista dacă societatea nu este
interesată, indiferent cât de transparent ar fi procesul de elaborare a politicilor. [245]
Astfel, precum am mai menționat, însăși deschiderea sau transparența presupun
publicitatea activităţii, inclusiv şi deschiderea informaţiilor despre sfera de activitate, prestarea
serviciilor, sursele de finanţare, executarea lucrărilor şi altele, pentru toate părţile cointeresate.
De aici reies mai multe valori, precum: încrederea, legalitatea, parteneriatul, accesibilitatea,
siguranța, profesionalismul. Încrederea, în mod voluntar, primeşte decizia despre oferirea
raportării adăugătoare (neprevăzute de legislaţie). Legalitatea reprezintă respectarea normelor
juridice în activitatea autorităţilor publice. Parteneriatul reprezintă cooperarea cu toate sectoarele
de activitate ale societăţii, fiind respectate relaţiile tolerante și urmărindu-se consolidarea
societăţii. Accesibilitatea presupune faptul că autorităţile publice oferă informaţia care trebuie să
poarte un caracter regular, pe înţelesul adresatului, având tendinţa spre optimizarea posibilităţii
folosirii acesteia în modul efectiv al activităţii autorităţii. Siguranţa reprezintă faptul, că
deschiderea informaţiilor nu admite aplicarea daunelor anumitor persoane, clienţilor sau
colaboratorilor instituţiei, cât şi instituţiei în întregime. Profesionalismul în activitatea autorităţii
publice se referă la o creştere permanentă a calificării cadrelor instituţiei, creşterea calităţii
serviciilor oferite, crearea şi aplicarea standardelor efectivităţii serviciilor oferite.
În același context, profesorul David Heald declară că, principii precum eficienţa,
încrederea, responsabilitatea, autonomia şi controlul, confidenţialitatea, intimitatea,
anonimitatea, echitatea şi legalitatea analizate prin prisma transparenţei ar contribui la
distingerea tuturor subtilităţilor acestui concept[106, p. 59-68] și în așa fel le analizează.
Principiul transparenţei în cadrul activităţii autorităţilor publice include mai multe
domenii tangenţiale, care clarifică acest principiu.
O tangență cu dreptul, pe plan economic, autorul Richard Oliver în „Ce este
transparența?”[172, p. 35] definește conceptul de deschidere în orice sferă a afacerilor, explicând
23
rolul acestuia în economia globală și revelând cum transparența poate fi extinsă pentru a oferi
companiilor un avantaj competitiv. În același domeniu, Fung, Graham, și Weil în „Dezvăluirea
completă: Pericolele și Promisiunile Transparenței”[98] interacționează factorii politici,
economici și puterile cognitive a diferitor părți interesate pentru a analiza dezvoltarea și menținerea politicilor de transparență interne și globale existente și viitoare.
Ţinând cont de reperele de mai sus, clarificăm în primă instanţă, că transparenţa ar trebui
contrapusă cu eficienţa, așa cum susține olandezul Luc Rouban[194, p. 18] În general, această
relaţie poartă un caracter pozitiv, cum ar fi: limitarea corupţiei şi a abuzurilor, limitarea
funcţionării neadecvate a relaţiilor financiare ş.a., dar care ar trebui să fie supusă unor limite,
deoarece o transparenţă greşită şi excesivă ar împiedica o organizare funcţională. Există o
noţiune a transparenţei care face o legătură pozitivă dintre aceasta şi performanţa, în primul rând
pentru că expunerea spre public este prezumată să acţioneze ca un stimulator. Însă, transparenţa,
în ceea ce priveşte unele aspecte de exploatare, poate influenţa comportamentul într-un mod
neprevăzut, susțin Hood și Heald. Astfel, deciziile politice de importanţă publică sunt abundent
monitorizate şi comentate de mass-media. Formularea politicilor publice şi aprecierea acestora a
devenit mai dificilă din cauza incapacităţii (reducerea numărului corespondenţilor de
specialitate) şi refuzului (poziţionarea ideologică sau competitivă) reprezentanţilor mass-media
în analizarea serioasă a aspectelor legate de politică. Aceasta îngreunează procesul de elaborare a
politicilor, care devine vulnerabil în faţa unor grupuri interesate în simplificarea exagerată a
acestor probleme complexe.[106, p. 61]
În cea de-a doua instanţă, transparenţa ar trebui contrapusă cu încrederea.[106, p. 62]
Literatura de specialitate consideră, că transparenţa contribuie la construirea credibilităţii. În
acelaşi timp, Onora O’Neill în studiul „O Întrebare de Încredere”[173, p. 72-73] menţionează
faptul că, transparenţa ar putea dăuna încrederii sau credibilităţii, în special când aceasta
subminează analiza profesională a evenimentelor. În general, O’Neill are o atitudine negativă
faţă de transparenţă şi consideră, că pentru a dobândi încredere, este necesar de a propune drept
obiectiv reducerea decepţiilor şi minciunilor, în locul tendinţei de a spori nivelul de transparenţă.
O’Neill menţionează că, creşterea nivelului de transparenţă ar produce o avalanşă de informaţii
nesortate şi neînţelese, precum şi ar produce dezinformarea, instalând o confuzie, cu excepţia
cazului când informaţiile pot fi sortate şi evaluate. La fel, este posibil să se creeze o incertitudine,
care cu siguranţă va afecta încrederea. Transparenţa ar putea încuraja oamenii să fie mai puţin
oneşti, să sporească decepţiile şi astfel să reducă motivele încrederii.
O atitudine similară este redată şi în studiul „Logica uimitoare a transparenţei”.[94, p.
315-339] Autorii studiului, Finel şi Lord, consideră că, o informaţie mai amplă sau mai bună nu
24
garantează faptul că aceasta va conduce la o satisfacţie mai mare sau la un nivel ridicat de
încredere, iar în unele cazuri ar putea crea o situaţie de îndoială ascunsă sub enigmele sau erorile
profesionale.
Suntem de părerea că, deși au dreptate autorii sus-menționați, totuși, această dreptate nu
este integră. Astfel, transparența, într-adevăr nu presupune, în mod automat, creșterea încrederii
populației și vice-versa, însă aceasta în cea mai mare cantitate și calitate satisface nevoile
poporului în cunoașterea adevărului, chiar dacă acest adevăr nu corespunde părerilor și viziunilor unui grup anumit de persoane. În cele din urmă, această încredere este focusată nu pe
funcționari, ci pe norma juridică, care trebuie să aibă tendința să fie statornică și rigidă.
În al treilea rând, contrapunem transparenţa cu responsabilitatea. Același doctrinar L.
Rouban specifică că, această relaţie este extrem de importantă, deoarece se consideră că,
transparenţa ar contribui la o responsabilitate politică de o înaltă calitate.[194, p. 20] De regulă,
„codul responsabilităţii” este divergent, fapt ce determină să apară întrebarea: cine ar fi
responsabil de ceea ce este contestat în public? Transparenţa ridică, inevitabil, întrebări cu
privire la distribuţia puterii şi a resurselor. În acelaşi timp, generează productivitate şi eficienţă,
iar furnizorii de servicii publice sunt aşteptaţi să-şi demonstreze responsabilitatea şi valoarea
acesteia prin atitudine corespunzătoare, echitate, participare şi chibzuinţă.[106, p. 63]
La fel și Francis Adams demonstrează în lucrarea sa[4, p. 3] că, cetăţenii trebuie să
dispună de dreptul de a avea acces la informaţiile cu privire la deciziile, politica şi acţiunile
guvernării, iar funcţionarii publici poartă obligaţia de a fi responsabili pentru acţiunile şi
performanţele lor. Atât transparenţa, cât şi responsabilitatea sunt factori importanţi care
determină limitarea corupţiei din sectorul public şi promovarea încrederii în puterea de stat.
În al patrulea rând, contrapunem transparenţa cu autonomia şi controlul. N. Finkelstein
[95, p. 1-9] susține că transparenţa poate fi un instrument de control ierarhic, care, paradoxal, ar
putea funcţiona într-un mod netransparent (spre exemplu, o intervenţie directă a organului
ierarhic superior ar putea lua forma unei devieri de vinovăţie). În acelaşi timp, ar putea fi admis
controlul din afara instituţiei, care ar deveni o problemă în cazul când hotarele acestei instituţii
sunt bazate pe minciună. În acest caz, ar fi necesar un studiu profund al instituţiei pentru a
înţelege limita dintre minciună şi adevăr. Înțelegem, în acest fel că, sistemele de control
generează probleme complexe, care urmează a fi elucidate în fiecare caz aparte.
Transparenţa, în al cincilea rând, urmează a fi contrapusă cu confidenţialitatea sau
intimitatea sau anonimitatea. Dr. Gunin Dmitrii în „Transparența și taina informației: aspect
teoretico-juridic”[223] susține că, exprimarea accentului restrictiv al regimului tainei informației
25
reprezintă și un tip permisiv de reglementare juridică, manifestată în prevalența îndatoriilor și interdicțiilor, ce limitează accesul la informații, asupra permisului de acces la informații. Taina
sau secretul informațiilor se caracterizează prin stabilirea obligațiilor privind neproliferarea
informațiilor referitoare la subiecții care le posedă, instituirea interdicțiilor pentru terță persoană
de a avea acces la aceste informații, accesului limitat la informații permisive pentru un grup
strict limitat de persoane.
Paralel cu ideea de mai sus, Pâzina Galina[225] sugerează că ar trebui să fie o interdicție
pe anonimat în luarea deciziilor în ramura executivă, inclusiv instrucțiuni, ordine, decrete și alte
acte normative. Toate deciziile trebuie să aibă autor, pentru că publicul ar trebui să știe cine a
pregătit decizia, pentru ca cetățenii să facă o anchetă.
Așadar, confidenţialitatea rezultă din obligaţia conducerii de a nu divulga informaţia care
ar putea acţiona în detrimentul societăţii. Intimitatea rezultă din obligaţia de a nu divulga
informaţia ce ţine de valorile intime a fiecărei persoane în parte. Confidenţialitatea şi intimitatea,
deseori, generează confuzii între ceea ce-şi doreşte societatea să cunoască şi ce are dreptul să
cunoască. Astfel, din cele expuse anterior, este important de menţionat că, e necesară stabilirea
unui echilibru între stat, societatea civilă şi individ, în așa fel încât să existe o legătură și coordonare în cadrul adoptării deciziilor de către aceste autorități.
Următoarea contrapunere este cea a transparenţei cu echitatea sau corectitudinea. Pentru
a putea determina influenţa echităţii asupra principiului transparenţei este necesară
conceptualizarea acesteia. Echitatea poate fi conceptualizată atât, din punct de vedere al
drepturilor, cât şi al necesităţilor, însă, în dezbaterile politice este adesea utilizată pentru a
determina inegalitatea. În opinia lui C. Hood și D. Heald, transparenţa reduce inegalitatea, deși aceasta poate avea şi o latură negativă, prin faptul că generează alte aspecte de împotrivire.[106,
p. 67] Prin însăși transparența decizională se urmărește echitatea, care se manifastă în
corectitudinea deciziilor luate de către autorități și faptul dacă aceste decizii corespund
necesităților statului și societății. Totodată, transparenţa urmează a fi contrapusă cu legitimitatea. Legitimitatea este
răspunsul la întrebarea: „Ce le dă dreptul să acţioneze?”[106, p. 69] Aceasta presupune
recunoaşterea transparenţei drept principiu consfinţit prin lege şi impunerea obligativităţii
respectării acestuia.
O altă lucrare valoroasă elaborată de Deirdre Curtin și Albert Meijer[73] intitulată „Cinci
mituri ale transparenței din cadrul Uniunii Europene: deliberarea prin sticlă?” vine să descrie
relația dintre transparență și legitimitate în cadrul Uniunii Europene. Astfel, autorii ajung la
26
concluzia că, proclamarea transparenței și accesului public la informații a fost interpretat ca o
încercare de a legitimiza Uniunea Europeană, căreia, după părerea lor, îi lipsește legitimizarea
democratică adevărată. Este pus la îndoială faptul că, legitimitatea democratică va crește
semnificariv. Legitimitatea democratică, în viziunea autorilor oglindește percepțiile indivizilor
drept o justețe a autorității, iar Uniunea Europeană, la această etapă a dezvoltării sale, fără
îndoială, are nevoie de o abordare mult mai sofisticată a relației dintre transparență și legitimitate. În perspectiva critică a autorilor cu referire la mituri, concluzia lor generală este că
miturile au prezentat o simplificare a relației dintre transparență și legitimitate și a relației dintre
cetățeni și Uniunea Europeană. Ipoteza generală pare a fi că, dacă cetățenii știu ce face Uniunea
Europeană și dacă aceștia pot influența elaborarea politicilor, atunci legitimitatea poate fi
îmbunătățită. Din cele expuse anterior, putem spune că, există două viziuni distincte în ceea ce priveşte
importanţa principiului transparenţei cercetate în materialele științifice. Astfel, unii autori
consideră că transparenţa este un „bun” absolut necesar societăţii şi statului democratic, ci nu
totalitar, iar alţii consideră, că aceasta vine în detrimentul atât a statului, cât şi a societăţii și este
mult prea idolatrizat. Însă, din perspectiva noastră, transparența este un lucru binevenit acolo
unde indivizii au o cultură juridică avansată și pot analiza adecvat și corespunzător evenimentele
din societate și din activitatea autorităților publice.
Astfel, doctrinarul Alexandru Grigorescu,[100] susține că transparența este atât de
importantă și chiar o valoare înrădăcinată pentru democrație, că este automat înnăscută în
conștiința societăților contemporane. Transparenţa sugerează faptul, că cetăţenii au dreptul de a
accesa informaţia corectă şi uşor de înţeles, în ceea ce priveşte acţiunile politice şi procesul de
luare a deciziilor. De obicei, definiţiile transparenţei includ atât înţelegerea, precum şi dreptul de
a accesa informaţia. Înţelegerea constă în faptul că, un sistem politic transparent este uşor înţeles
de toată lumea care este interesată. Dreptul de a accesa informaţia include libertatea informării,
accesul uşor al factorilor de conducere la mass-media, o procedură uşoară de luare a deciziilor,
limba utilizată va purta un caracter uşor înţeles de toţi şi accesul la informaţie a tuturor celor
interesaţi de a-şi forma o opinie şi a utiliza informaţia obţinută.[107, p. 179]
Autorul unei cercetări științifice interesante,[223] Gunin Dmitrii, acordă atenție
problemei de stabilire a impactului tendințelor dreptului asupra relațiilor publice în domeniul
accesului liber și limitat la informații. Gunin susține că pentru aceasta este necesar de a avea o
idee clară a rezultatului final al reglementării – a statului de drept în domeniul accesului la
informație.
27
Iar Ivonin Mihail[224] studiază modelul de dezvoltare și validare a transparenței
administrației publice ca un fenomen social și dă o apreciere transparenței. Astfel, transparența,
potrivit acestuia, reprezintă un atribut obligatoriu unui stat, pentru că fără dovezi de interacțiune
între participanți nu pot fi realizate nici una din componentele de comunicare administrativă - fie
relație directă sau inversă între subiect și obiect. Acesta mai distinge și tipurile transparenței, și anume: transparența obiectului guvernat, transparența subiectului de guvernare, auto-
transparența internă (disponibilitatea informațiilor referitoare la subiectul administrării publice
pentru însiși guvernanții) și externă (disponibilitatea informațiilor referitoare la subiectul
administrării publice pentru cetățeni). Or, aceste tipuri ale transparenței sunt realizabile, în mod
adecvat, doar într-o societate democratică.
Cercetătorul Dragoș Șerban susține că transparenţa în activitatea administraţiei publice
este un concept multidimensional, care a suscitat discuţii controversate în cercul savanţilor,
analiştilor şi politicienilor din diverse societăţi contemporane. Aceasta nu este echivalentă doar
cu dreptul cetăţenilor de avea acces la informaţie, chiar dacă anume acesta reprezintă latura cea
mai importantă şi mai larg deschisă diverselor interpretări. În afara dreptului de a fi informat, o
administrare pe deplin transparentă presupune recunoaşterea şi respectarea drepturilor
cetăţeanului de a înţelege procesul administrativ, dreptul de a face cunoscută propria opinie şi
dreptul de a expune opinia altora unei critici obiective şi argumentate. Din interferenţa acestor
drepturi rezultă trei domenii distincte ale unei administrări publice transparente şi anume
informarea, controlul şi participarea cetăţenilor la procesul decizional.[205]
O lucrare importantă este, cea realizată de cercetătorii Снытников А.А. și Туманова Л.В, „Обеспечение и защита права на информацию”.[228] Autorii au elaborat un studiu
cuprinzător privind dreptul la informare și de protecție a informațiilor, precum și analizează
reglementarea constituțională a dreptului la informare, și garanțiile sale de punere în aplicare.
Problema securității informaționale este studiată în cadrul securității naționale din Federația
Rusă, indicând căile și mijloacele de asigurare a acesteia. O monografie importantă reprezintă
„Dreptul la libertatea de informație”[156] elaborată de avocații englezi John Macdonald
QC, Ross Crail, și Clive Jones, unde se analizează cuprinzător și analitic legislația engleză în
domeniul libertății informației, se evidențiază istoricul termenilor legați de subiect, dar și se
efectuează un studiu comparativ din diferite țări al dreptului de a cunoaște.
Autorii Burkart și Leslie Holzner dedică o atenție deosebită transparenței în lucrarea lor
„Transparența în schimbările globale”[105]. Aceștia examinează schimbul de informații într-o
societate din ce în ce mai internațional deschisă. Progresele tehnologice în domeniul
28
comunicațiilor, conduse de Statele Unite ale Americii, și accesul publicului la informații ce
alimentează fenomenul transparenței. Această creștere a transparenței paralel diminuează
secretul, deși, așa precum autorii Holzner subliniază, secretul continuă să existe pe mai multe
niveluri. Mai mult, Holzner iluminează produsele transparenței, bunăoară dezbaterile,
înțelegerile și impulsurile pentru schimbare, odată ce anume transparența expune stricăciunile
morale ale dictaturii, imperiului și inechității. Alți autori, Monika Bauhr și Naghmeh Nasiritousi,[290] în lucrarea „Cum transparența
organizațiilor internaționale influențează rezistența națională a reformelor guvernamentale”,
sugerează că, o condiție importantă și trecută cu vederea determină capacitatea organizațiilor
internaționale de a răspunde acestor așteptări: calitatea de luare a deciziilor a Organizațiilor
internaționale este definită ca eficientă, previzibilită și imparțială. Lucrarea dezvoltă aceste idei
din punct de vedere teoretic și prezintă un studiu cu privire la modul în care aceste reforme
influențează percepțiile de merite și dezavantajele transparenței în rândul oficialilor
guvernamentali de rang înalt.
Tratatul științific „Puterea și conflictul în era transparenței”[94] de Bernard I. Finel şi
Kristin M. Lord este un volum ce oferă o culegere cuprinzătoare de articole a mai mulți doctrinari notorii și analiști politici care examinează efectele transparenței în politica globală.
Această lucrare este din domeniul științelor politice și foarte puțin atinge laturile juridice ale
transparenței, astfel bazându-se pe tratarea transparenței în relațiile internaționale, lucru nu mai
puțin important.
Totodată, un șir de lucrări științifice sunt dedicate interacţiunii dintre autorităţi şi
cetăţeni, și rolului mass-media în politică, printre care: J. Keane, „Mass-media şi democraţia”,
Karl Popper „Societatea deschisă şi duşmanii ei”, Patrick Birkinshaw „Guvern şi Informaţie:
Legea în privinţa accesului, deschiderii şi modului de reglare a acestora”; J. Habermas
„Democraţie. Minte. Moralitate” şi “Conştiinţa morală şi acţiune comunicativă” ș.a. Astfel, toate
aceste lucrări, în mare măsură, sunt din domeniul politologie și se referă la comunicarea
guvernării și prin mass-media, domenii ale căror actualitate nu mai necesită demonstrare.
Interesul acestor lucrări se axează pe relațiile dintre democrație și presă, fie scrisă ori
audiovizuală.
Juristul Dragoş Şerban, în articolul său intitulat „Transparența în activitatea
administrației publice”[205] descrie transparenţa ca fiind un principiu democratic care s-a
manifestat pentru prima dată în societăţile civile dezvoltate şi constituie una dintre cele mai
remarcabile consecinţe ale amplificării presiunii şi controlului social asupra organelor
29
administraţiei publice. Autorul continuă cu prezentarea unor idei cu care suntem întru totul de
acord: în epoca noastră informaţională, revendicările transparenţei sunt explicabile şi de
schimbările importante ce se produc în mentalitatea socială: mulţi oamenii nu mai doresc să fie
conduşi fără ca să înţeleagă finalităţile şi motivaţiile administraţiei. Iar în cadrul societăţilor în
tranziţie, transparenţa a fost salutată ca simbolul imanent al libertăţii. Ea este în egală măsură un
element primordial, acceptarea căruia trebuie să faciliteze trecerea de la un sistem al hotărârilor
centralizate şi „opace“ la cel al deciziilor adoptate democratic, într-un cadru transparent.
Generalizând cele expuse în paragraful dat, trebuie să constatăm că publicaţiile analizate
reprezintă un izvor principial de idei şi teorii ştiinţifice, în vederea provocării unui interes spre
compararea situației în domeniul cercetării principiului transparenței în activitatea autorităților
publice, cu cea din Republica Moldova.
1.2. Concluzii la capitolul 1
Dacă status quo-ul naţional, în ceea ce priveşte transparenţa, este reflectat superficial într-
un număr redus de lucrări ale doctrinarilor şi studii efectuate de asociaţii obşteşti, atunci în plan
internaţional dezvoltarea ideii de transparenţă s-a manifestat bogat.
Transparența, libertatea de informație, accesul la informație, accesul la documente,
deschiderea – sunt sintagme, deseori, folosite ca sinonime, dar, alteori, acestea sunt folosite în
diferite situații cu conținut diferit și specific. Totuși, în literatura de specialitate, nu este clară
definiția acestora și diferența exactă dintre ele. Aceasta nu înseamnă că termenii dați nu joacă un
rol, deoarece, tot mai des, funcționalitatea și dimensiunile acestora sunt percepute de oamenii de știință, guvernanți și societatea civilă.
Așadar, în prezentul capitol s-a analizat situația din domeniul cercetării principiului
transparenței într-un stat de drept, permițând formularea mai multor concluzii, iar investigaţiile
autorilor privind problemele ce apar în procesul de realizare a principiului transparenței au fost
punctul fundamental de referinţă la prevederile constituționale, precum şi în legislaţia adoptată
pe baza acesteia.
După cum se poate observa, problematica respectării și valorificării principiului
transparenței în activitatea autorităților publice centrale și locale s-a bucurat în ultimele două
30
decenii de o atenţie sporită din partea mai multor cercetători fie străini sau din Republica
Moldova. Fiecare a contribuit într-o oarecare măsură la clarificarea diferitelor aspecte ale acestui
principiu, la aplicarea acestuia în legislaţie şi la elucidarea eventualelor lacune în urma
confruntării acestora cu rezultatele obţinute în practică.
Gama de posibile contexte ale transparenței este foarte diversă, dar o investigație specială
de esență, o structurare a factorilor și rolul transparenței în activitatea autorităților publice, per
ansamblu, în condițiile moderne ale RM, nu s-a efectuat. Anume acestor repere este dedicată
prezenta lucrare.
Analiza literaturii de specialitate din Republica Moldova în domeniul libertății informației și a principiului transparenței ne-a permis să constatăm că, acestea sunt studiate,
printre altele şi în mod general, în contextul unor studii generale ale statului de drept, cu privire
la administrație publică, ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi cetăţeanului,
mai mult fiind tema unor rapoarte și studii din partea organizațiilor neguvernamentale naționale,
care fac și unele sondaje în acest domeniu.
Deşi, în Republica Moldova, au fost efectuate unele investigații tangențiale cu privire la
transparență, lucrarea dată continuă efortul depus prin aprofundarea şi elucidarea multi-
aspectuală a principiului transparenței, făcând-o, astfel, una din primele încercări de abordare
complexă a conceptului discutat. Apariţia şi dezvoltarea istorică a fenomenului transparenţei,
varietatea de noţiuni ale transparenţei și a termenilor legați de aceasta nu au fost deloc abordate
în cercetările științifice autohtone. Or, acest principiu fiind pus în balanță cu statul de drept și democrația, este imperios necesar și util a fi studiat din rădăcină pentru a crea un suport științific
de valoare.
Majoritatea savanților preocupați de analiza fenomenului transparenței constată că pentru
a fi recunoscut ca principiu de bază, acesta trebuie să îndeplinească un șir de condiții, acestea
rezultând direct sau indirect din prevederile actelor normative naționale, dar și din tratatele
internaționale. În baza acestor condiții, în literatura de specialitate există multiple definiții și interpretări ale principiului transparenței, domeniu care este divizat. Astfel, această situație
demonstrează necesitatea studiului problemei tratate, iar definirea acestui principiu și evidențierea caracteristicilor acesteia vor permite ca acesta să fie transpus în viață, și, fără a
exagera, nu doar să meargă paralel cu societatea, precum este la momentul actual în Republica
Moldova.
Dezvoltarea transparenţei în activitatea unei autorităţi publice ajută la confruntarea
problemelor de răspundere şi eficientizează administrarea, asigurând egalitatea drepturilor pentru
31
indivizi, dreptului la informaţie, participarea la viaţa politică a societăţii, controlul cetăţenilor
asupra guvernării şi dezvoltarea societăţii civile. Implicarea publicului în procesul decizional
este foarte importantă, deoarece duce la îmbunătățirea calității deciziilor adoptate şi legitimității acestora.
Așadar, concluzionăm că problema ştiinţifică aplicativă, de importanță majoră
reprezintă argumentarea teoretică și practică a esenței principiului transparenței în activitatea
autorităților publice.
Prin urmare, scopul prezentului studiu rezidă în cercetarea complexă a problematicii
principiului transparenţei în activitatea autorităților publice, a eficacităţii normelor şi
mecanismelor pentru implementarea principiului dat, precum şi principalele tendinţe de
dezvoltare a acestuia în perioada actuală.
Pentru atingerea scopului sus-menționat, ne propunem următoarele obiective:
- cercetarea complexităţii fenomenului transparenţei, ca un fenomen socio-juridic, dar și definirea conceptului principiului transparenței;
- identificarea entităţilor, valorilor, mecanismelor, structurii și tipurilor de transparenţă
ca un instrument pentru promovarea democraţiei;
- investigarea procesului de apariţie, dezvoltare şi realizare a principiului transparenţei
în cadrul evolutiv al istoriei;
- analiza legislaţiei naţionale în materia principiului transparenţei;
- investigarea actelor internaționale universale și internaționale regionale ce țin de
principiul dat;
- stabilirea problemelor de implementare a principiului transparenței;
- formularea unor recomandări pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniu și implementarea acestuia în Republica Moldova.
32
II. ASPECTE CONCEPTUALE CU REFERIRE
LA PRINCIPIULUI TRANSPARENŢEI
2.1. Apariţia şi dezvoltarea istorică a principiului transparenţei
Transparența a devenit un cuvânt destul de popular, folosit, astăzi, în contexte foarte
diferite. Acesta nu este folosit doar în relațiile dintre cetățeni și guvern, cetățeni și legislatori,
dar și în alte contexte, precum politica monetară, politica economică, întreprinderi și asociații.[78, p. 45] Transparența are o istorie lungă în calitate de principiu al administrării
publice, și de responsabilitate democratică în general.[291, p. 192] Deseori, se susține faptul că,
conceptele transparenței au fost introduse la începutul anilor 1980, dar termenul explicit al
acesteia nu a fost folosit decât zece ani mai târziu. Iar potrivit altor oameni de știință, conceptul a
fost introdus în mijlocul anilor 1970.[84, p.23] În schimb, cercetătorul F. Lafay susține că acest
concept este chiar mai vechi și că a fost introdus în anii 1960 în scopul de a evolua modelul
tradițional administrativ, în care secretizarea și închiderea erau privite drept esențiale pentru o
guvernare.[127, p. 37] În schimb, C. Hood susține că termenul în sine a devenit un principiu
general doar la sfârșitul secolului al XX-lea.[106, p. 79]
33
La prima vedere, transparenţa reprezintă un fenomen simplu, însemnând „un flux deschis
de informaţie”.[105, p. 12] Totuşi, acesta cuprinde un domeniu mult mai complex, astfel,
transpunerea în viaţă a acestui principiu depinde direct proporţional de un set de factori. La
rândul său, evoluţia istorică a acestor factori a dus la apariţia, dezvoltarea şi instaurarea
principiului transparenţei drept unul indispensabil unei societaţi democratice. Considerăm că,
extinderea democraţiei (formă de organizare bazată pe participarea egală a fiecărui membru în
conducerea şi primirea deciziilor în baza votului majorităţii[251]) ca fenomen în a doua jumătate
a secolului al XX-lea şi atenţia sporită pentru realizarea drepturilor şi libertăţilor omului au fost
cele mai importante evenimente ce au dus la valorificarea transparenţei ca principiu şi concept.
În lucrarea sa publicată în 2006, Burkart şi Leslie Holzner relatează că, deşi transparenţa
şi democraţia sunt legate, ele nu reprezintă acelaşi lucru. Libertatea informaţiei şi încrederea în
valoarea transparenţei reprezintă un rezultat obţinut ca urmare a valului de aspiraţii democratice
ale secolului al XVIII-lea; dar ar fi o eroare să identificăm transparenţa cu democraţia.
Transparenţa poate fi utilizată şi în mod supravegheat, spre exemplu, fără a avea intenţii
democratice, unele forme ale transparenţei sunt implementate în domeniul economic care sunt
compatibile cu un anumit grad al regimului autoritar. Asemenea forme ale transparenţei au avut
o creştere justificabilă în secolul al XIX-lea, în timp ce concepţia unei guvernări deschise se
depreciază.”[105, p. 14]
Aceeași autori disting patru perioade istorice de dezvoltare şi instituire a principiului
transparenţei, şi anume: Europa medievală timpurie; Europa medievală târzie; sfârşitul secolului
al XVIII-lea – mijlocul secolului al XIX-lea; secolul al XX-lea până în prezent. Deci, deși aceşti
autori stabilesc punctul de lansare a principiului transparenţei în perioada Europei medievale
timpurii, suntem de părerea că ideea libertăţii, definită de dreptul cetăţeanului şi participarea
cetăţenilor la viaţa politică, de guvernare şi în procesul decizional ca una din formele de
manifestare a transparenţei, îşi are originea anume în Grecia Antică (unde, însă, şi-a pierdut
valoarea în timp[23, p. 210]), şi în dreptul formal al cetaţenilor Romei. În Atena, în mod special,
instituţiile politice şi judiciare acordau tuturor cetăţenilor săi dreptul de a vorbi şi a vota în cadrul
adunărilor politice.[92, p. 17]
Perioada Europei medievale timpurii este caracterizată de revalorificarea ideii libertăţii,
pierdută în epoca antică, datorită schimbărilor de ordin cultural şi conceptual care au avut drept
urmare crearea „spaţiilor deschise”[105, p. 15] („spaţiile deschise” reprezintă o modalitate de
manifestare a libertăţii îngrădite şi controlate, acordarea unor drepturi şi libertăţi limitate şi
supuse cenzurii). Dezvoltarea diversităţii culturale şi noua cultură a informaţiei este rezultatul
înlocuirii treptate a regimului feudal cu o nouă formă de organizare administrativă şi teritorială
34
care poartă numele de „oraş” (oraş-stat). Pe parcursul secolelor XV-XVI, Europa a asistat la un
intens proces de urbanizare. Oraşele au fost populate de negustori, meşteşugari, reprezentanţi ai
clerului, ţărani dezrădăcinaţi ş.a., care au dat naştere societăţii urbane.[67, p. 128] Ca urmare a
mişcării comune, ei au reuşit să-şi câştige drepturile şi libertăţile (într-o formă limitată), cea mai
importantă fiind libertatea personală. Pe lângă drepturile şi libertăţile obţinute de cetăţeni,
oraşele capătă o autonomie relativă şi o politică de auto-guvernare considerabilă. Faptul dat este
pe deplin relatat de Max Weber în lucrarea sa „The city. Non-legitimate domination”[215]
(Oraşul. Dominare neligitimă), care reprezintă un studiu istoric al sociologiei urbane.[204, p. 35]
Acesta consideră că apariţia drepturilor speciale ale cetăţenilor oraşului se datorează diferenţierii
treptate a ierarhiei locuitorilor acestuia şi dezvoltării rapide a autonomiei relative a autorităţilor.
Astfel, sunt create condiţii favorabile pentru dezvoltarea politică şi economică, având ca rezultat
dezvoltarea oraşelor şi exercitarea considerabilă a puterii politice de auto-guvernare şi a puterii
de elaborare a propriilor legi.[168, p. 57]
Un alt moment crucial în dezvoltarea cultului informaţiei a fost înfiinţarea, în unele
centre urbane, a universităţilor, tot în perioada medievală. Aceste noi instituţii au schimbat
radical viziunea asupra informaţiei şi comunicării. Bineînţeles, aici aveau acces doar păturile
ierarhic superioare, iar dreptul la libera exprimare şi accesul la informaţie rămânea îngrădit şi
controlat riguros pentru restul societăţii, permis doar în cazuri rare şi în condiţii stricte. Domenii
precum politica şi religia nu erau accesibile. Autorii Holzner numesc factorii următori ce au adus
la dezvoltarea cultului informaţiei în Europa medievală timpurie: libertatea garantată
universităţilor, garantarea unei auto-guvernări limitate a oraşelor, garantarea dreptului la
asociere, libertatea producerii inovaţiilor, însă, desigur, cu limitări considerabile.[105, p. 17]
Europa medievală târzie aduce evenimente importante, precum expedițiile militare ale
feudalilor, numite și „Cruciade”, dar şi evenimentele din perioada Renaşterii.[17, p. 162]
Importanţa Cruciadelor este determinată de interacţiunea fluxului de culturi; astfel, Europa
începe explorarea noilor tehnici, ştiinţe şi abilitaţi ale popoarelor chineze, hinduse şi musulmane.
Sunt create noi căi de comerţ care devin adevărate centre de comunicare şi de schimb cultural
prin intermediul cărora sunt aduse noi inovaţii în cultura europeană şi care determină răspândirea
unei varietăţi de drepturi şi libertăţi. Astfel, absorbţia culturilor străine de către societatea
europeană şi crearea căilor de comerţ şi comunicare determină dezvoltarea rapidă, atât a
domeniului ştiinţific, comercial, administrativ şi cultural,[17, p. 163-164] cât şi stabilirea unor
noi libertăţi pentru indivizi.
Dezvoltarea intensă a centrelor de învăţământ adaugă o nouă dimensiune schimbării.
Monopolul Bisericii asupra manifestărilor culturale începe să scadă şi se concentrează în
35
universităţi. Benjamin Nelson numeşte această perioadă „raţionalizarea inteligenţei” şi creşterea
„moralităţii gândirii”, iar Pierre Abelard dezvoltă teoria cunoaşterii, susţinând faptul că este
nevoie de a cunoaşte şi a înţelege pentru a crede,[17, p. 166] şi, prin urmare, de a avea acces la
instrumentele cunoaşterii, cum este informaţia şi adevărul. Este important de menţionat faptul că,
acestei perioade îi este caracteristică manifestarea unei noi libertăţi, cea de a „filosofa subiecte
care nu au fost stabilite ca fiind dogmatice”.[168, p. 183]
Importanţa epocii moderne în dezvoltarea cultului cunoaşterii o constituie inventarea
tiparului şi revoluţia industrială. Cea mai importantă invenţie în tehnologia informaţiei şi
răspândirea cunoştinţelor a fost industria tipografică, care, la rândul său, a creat piaţa de
desfacere pentru cărţi şi ziare. Tiparul a făcut posibil accesul unui public mai larg la materialul
informaţional, dar şi posibilitatea de a aduce informaţia la cunoştinţa publicului.[26, p. 40]
Prima mişcare împotriva corupţiei şi a fărădelegii numită „Proto-transparenţă” a fost
înfiinţată de Biserica Protestantă ca urmare a actelor de corupţie şi a politicii opresive din partea
Bisericii catolice.[105, p. 18] Martin Luther şi Jean Calvin (personalităţile dominante ale acestei
mişcări de trezire religioasă şi schimbare a politicii bisericeşti) cereau reforme radicale, atât a
Bisericii, cât şi a principiilor teologice, în general. Ambii credeau în importanța Bibliei și negau
autoritatea Papei. Luther se baza pe ideea salvării prin credinţă, a comunicării directe dintre
credincios şi Dumnezeu, a perceperii simţului păcatului şi vinovăţiei şi a sanctităţii conştiinţei
fiecărui individ în parte, iar Calvin pe ideea predestinării divine a fiecărui om, adică omul nu are
voință liberă, pentru că asta ar submina autoritatea lui Dumnezeu și că Biserica nu trebuie
condusă de stat.
Astfel, în urma războaielor religioase, noile doctrine au fost recunoscute oficial, iar
mişcarea înfiiţată de către aceștia a avut un impact foarte mare în domeniul politic. Şi anume, a
avut loc naşterea unui nou val de reforme în cultură şi conturarea principiului suveranităţii
statului, al autonomiei şi neamestecul în politica internă a statului, iar Europa a fost împărţită în
regiuni protestante şi catolice.[179, p. 131] Regiunile protestante au dezvoltat noi structuri
normative, cum ar fi: înregistrarea datelor personale, documentarea tranzacţiilor, şi nu în ultimul
rând, accesul la informaţia guvernamentală. Regiunile catolice au urmat o altă cale, deoarece
transparenţa nu era apreciată de aceste autorităţi, optând pentru o politică secretă şi plină de
misticism.[105, p. 21] Max Weber concluzionează că interdependenţa dintre protestantism şi
susţinerea timpurie a transparenţei este limpede.
În modul acesta, secolul al XVIII-lea aduce, în sine, debutarea democraţiei moderne.
Naşterea democraţiei este urmată de schimbări cruciale ale cultului informaţiei.[153, p. 32]
Conceptul libertăţii, construite în baza vechilor tradiţii culturale (Magna Carta Libertatum,
36
adoptată în anul 1215), devin elemente proeminente ale legislaţiei engleze. Marea Revoluţie din
1688 a culminat cu adoptarea în 1689 a documentului numit „Bill of Rights” (Bilul drepturilor),
care, la rândul său, a avut un rol important în Revoluţia americană şi adoptarea a actului „Bill of
Rights” în anul 1789, devenind simbol vital pentru libertăți și pentru cultura națională a
SUA.[40, p.64]
Ideea unei guvernări transparente este atribuită perioadei Iluminismului. Anume în acea
perioadă mulţi filosofi au atacat doctrinele statale absolutiste care se bazau pe secretizare. Sub
influenţa Iluminismului, revoluţia americană din 1776 şi cea din Franţa în 1789 au adus în prim-
plan libertatea presei şi a transparenţei, promovând, în acelaşi timp, aceste principii în corelaţie
cu constituţionalismul. În secolul al XIX-lea, încercările oficialilor lui Klemens von Metternich
(Austria) de a stopa astfel de acţiuni, au cunoscut o aprigă opoziţie din partea unor politicieni şi
scriitori cu viziuni liberale, precum filozofii englezi John Stuart Mill, Jeremy Bentham şi Acton.
Ultimul a făcut un citat remarcabil: orice lucru secret degenerează, chiar și administrarea justiției și nimic nu este sigur dacă nu poate fi discutat sau făcut public.[1, p. 24]
Revoluţia americană şi cea franceză, în pofida deosebirilor dintre acestea, au avut la bază
răspândirea concepţiilor democratice şi instaurarea lor în regimul de guvernare,[202, p. 301]
fiind inspirate de aceleaşi valori. Ambele revoluții au lăsat în urma lor o varietate de drepturi
bazate pe dreptul la informaţie, care şi-au lăsat amprenta şi au avut efecte de lungă durată în
cultura informaţiei a Statelor Unite ale Americii şi a Europei de astăzi. Angajamentul lansat de
revoluţia franceză în apărarea libertăţii de egalitate şi fraternitate a condus la eliminarea integrală
a feudalismului în Franţa şi eventual în toată Europa.[105, p. 27] Astfel, la data de 26 august
1789 adoptarea „Déclaration des Droits de l'Homme et du Citoyen” (Declaraţia drepturilor
omului şi a cetăţeanului), în Franța, iar mai apoi în lume, a devenit un simbol al inaugurării unei
noi ere a libertăţii. Declaraţia prevedea, în special, dreptul cetăţenilor de a participa în sfera
afacerilor publice, pentru că dincolo de calitatea umană, individului îi este recunoscută şi
calitatea de cetăţean.[40, p. 21]
Un pas important în evoluția transparenţei îl constituie una din mişcările lansate de
Revoluţia Franceză şi anume: solicitarea de a face accesibile publicului arhivele statului. Ideea
de a face accesibile publicului rezultatele recensământului sau arhivele statului au fost o inovaţie
radicală, acestea din urmă fiind tratate până la acel moment drept secret de stat. Așadar, în ceea
ce priveşte cultul secretului de stat, este necesar de menţionat că, în pofida lansării noilor
principii, Europa acorda preferinţă vechiului cult. Vechiul regim îşi continua existenţa, chiar şi
după sfârşitul secolului al XVIII-lea, în Europa de est, precum şi în statele-naţiuni precum Italia
37
şi Germania. Astfel, lupta susţinătorilor transparenţei şi a accesului liber la informaţii, cât şi
mişcările sociale în acest sens, au fost neglijate o perioadă.[48]
Valul de revoluţii din 1848 a eşuat în toată Europa, cea mai spectaculoasă suprimare fiind
cea din Germania. Libertăţile democratice la care aspirau aceste revoluţii au fost reduse în
conformitate cu tendinţele represive ale guvernării şi a noilor culturi bazate pe naţionalism,
precum şi ideologiile socialiste, comuniste şi liberaliste.[159, p. 56] De menţionat este faptul că,
pe fonul Europei dominate de naţionalism şi imperialism, precum şi a războaielor din sec. al
XIX-lea, e destul de complicat de încadrat instituţia transparenţei şi a libertăţii de exprimare.
Structurile de stat, precum şi organizarea militară, erau angajate în conservarea secretului şi a
loialităţii. Sindromul secretizării ierarhice a fost unul din instrumentele de constituire a statului-
naţiune modern bazat pe suveranitate absolută şi forţă militară.
În pofida piedicilor, ideea democratizării Europei continuă, totuși, să se dezvolte.
Apariţia şi fixarea acesteia se datorează luptelor politice şi valului revoluţionar al secolului al
XVIII-lea, însă chiar şi aşa, multe aspecte legate de constituirea democraţiei au rămas neclare.
Cu siguranţă, acest lucru a fost valabil şi pentru ideile democratice cu privire la dreptul la vot,
precum şi a drepturilor civile.[159, p. 9] Treptat, conceptul de stat democratic începe să se
cristalizeze chiar dacă în multe state aceasta nu reprezintă reflectarea realităţii.
Suedia a adoptat „Freedom of the Press Act” (Actul Libertății Presei) încă în anul 1766,
oferind cetățenilor garantarea accesului la informație publică. În acea perioadă, concepţia de
libertate a accesului la informaţie din Suedia era considerată o noţiune bizară de celelalte state.
De-a lungul timpului, anume cultura Suediei s-a diferenţiat semnificativ de celelalte state
europene, aceasta angajându-se ferm în promovarea egalităţii şi a acordat legii un rol
primordial.[96, p. 7] A fost primul stat în lume care a garantat libertatea presei prin actul sus
menționat, iar odată cu adoptarea Constituţiei, în anul 1809, a proclamat și instituţia
Ombudsmanului.[105, p. 32] Totodată, în ceea ce priveşte participarea cetăţenilor la viaţa
politică a statului, Suedia a fost printre pionerii care au implementat instituţia
referendumului.[21, p. 117]
Conţinutul Actului Libertății Presei îşi are originea în lupta aprigă pentru putere care a
durat pe tot parcursul secolului al XVIII-lea între partidele „Pălăriilor” şi „Bonetelor”. Opoziţia
dintre aceste partide nu era o opoziţie între conservatori şi progresişti; conflictul s-a cristalizat în
special în jurul a două puncte principale: economia naţională şi politica externă. „Pălăriile”
militau pentru o economie de piaţă (mercantilistă) şi pentru o alianţă militară cu Franţa, însă
„Bonetele” preferau să-i aibă drept aliaţi pe Rusia şi Germania, iar în plan economic aceştia
puneau accent pe dezvoltarea agriculturii, explorarea minereurilor şi nu pe o dezvoltare
38
industrială. După ce au dominat mai bine de 13 ani, în anul 1765 „Pălăriile” au fost răsturnate şi
la putere vin „Bonetele”, în ciuda cenzurii asupra presei - obiectivul vechiului regim –
„Bonetele” s-au grăbit să instituie o reglementare constituţională ce dădea opoziţiei dreptul şi
mijloacele de a participa activ la lupta politică din ţară. Legea excludea cenzura şi garanta
dreptul de a tipări şi difuza fapte şi opinii. Era o verigă minusculă în întreagul sistem legislativ,
dar acest act garanta fiecăruia dreptul de a consulta dosarele deţinute de autorităţi (art. 10 din
lege suedeză).[169, p. 67]
Transparenţa suedeză n-a fost deci un rezultat al idealurilor progresiste ca acelea ce se
conţineau în declaraţiile americane şi franceze privind drepturile omului, ci a unor consideraţii
oportuniste a unei mişcări politice îngrijorate de a-şi asigura retragerea în cazul pierderii puterii.
Dar ideile privind transparenţa, expuse în această lege n-au dispărut ci, din contra, au devenit cu
timpul o instituţie fundamentală a democraţiei suedeze, astfel încît astăzi nimeni nu pune acest
fapt la îndoială.
Şi în prezent cele 15 articole, care formează capitolul II, privind dreptul de acces la
documentele administrative fac parte integrantă din legea fundamentală a libertăţii presei. În
legea privind libertatea presei figurau mai bine de 150 restricţii privind publicitatea - cele ce ţin
de securitatea naţională şi de sfera intimă a persoanei - de asemenea, începînd cu anul 1937,
acestea au fost expuse într-un act special care reprezintă o enumerare veridică, detaliată şi exactă
a excepţiilor necesare - legea cu privire la secretul de stat.
În același context, la 16 iunie 1870 Alexandru al II-lea al Imperiului Rus a permis
publicarea în Noutăţile Guberniale a hotărârilor dumelor orăşeneşti (în acelaşi rând ale celei
chişinăuene), dar numai în baza deciziei guvernatorului. Publicarea acestora avea ca scop de a
face transparentă activitatea organelor de administrare.[218]
Totuși, după adoptarea actului suedez privind libertatea presei, și după declararea
independenței în 1917, Finlanda a adoptat „Actul cu privire la deschiderea documentelor
publice” în anul 1951,[128] care a fost proiectat de primul Președinte al țării, K.J. Stahlberg,
fiind în vigoare până în anul 1999, atunci când a fost înlocuit cu Actul cu privire la deschiderea
activităților guvernamentale.[231] Acesta din urmă, stabilește că documentele trebuie să fie în
domeniul public, cu excepția cazurilor în care există un motiv specific de reținere a acestora.
Fiecare persoană are dreptul să acceseze orice document oficial din domeniul public, deținut de
autoritățile statului și de organele private care exercită autoritate publică, inclusiv înregistrări
electronice.
Începutul secolului al XX-lea este caracterizat, pe de o parte, de valorificarea concepţiilor
naţionaliste şi fasciste şi instaurarea lor în politica statelor Europei centrale, iar pe de altă parte,
39
de instaurarea în Imperiul Rus a regimului totalitar bolşevic. Dictatura totalitară cerea cetăţenilor
săi pasivitate politică şi toleranţă (supunere) faţă de politica puterii.[117, p. 277] Regimurile
dictatoriale instaurate nu aveau nevoie de transparenţă şi democraţie. Democraţia era considerată
de nazişti drept „slăbiciune”, optând pentru o politică dură de guvernare bazată pe un
autoritarism violent.[105, p. 34] Concepţiile de bază ale regimurilor dictatoriale erau: încrederea
în puterea statului, loialitatea față de conducător, supunerea şi secretizarea. Secretizarea era una
din politicile primordiale ale regimurilor date, aceasta servind drept instrument al corupţiei şi
opresiunilor politice. Sindromul secretizării era supravegheat cu stricteţe de ambele culturi
dictatoriale sub ameninţarea cu moartea.[94, p. 33]
Toate regimurile totalitare ale secolului al XX-lea au fost inamici înverşunaţi ai
democraţiei şi transparenţei, însă, în cele din urmă, acestea au fost dezintegrate. Odată cu
prăbuşirea regimurilor totalitare, au fost descoperite fapte cu privire la uciderea în masă a
oamenilor, holocaustul, opresiunile şi formele de sclavagism ce serveau drept instrumente de
promovare a politicii acestora.[46]
Birocratizarea puterii şi abuzul de putere au determinat necesitatea renaşterii principiului
dreptului la exprimare. Concepţia dreptului persoanei de a avea acces liber la informaţie s-a
format datorită doctrinelor juridice naţionale ale ţărilor vestice. Din punct de vedere juridic,
rezultatele acestor procese s-au materializat în garantarea principiului liberei exprimări prin
dispoziţii juridice. Astfel, principiul transparenţei este considerat un indicator al democraţiei şi
este indisolubil legat de adoptarea unei legislaţii care stabileşte libertatea accesului la informaţie.
În 1946, Adunarea Generală a ONU a adoptat, în prima sa şedinţă, Rezoluţia 59(I),[280, p.
1] în care e stipulat că libertatea informaţiei reprezintă un drept fundamental al omului. În
Rezoluţie acest fapt a fost notat ca o regulă de bază pentru alte drepturi. Astfel, se stipulează că
dezvoltarea democraţiei poate avea loc doar în societăţile unde ideile îşi găsesc o liberă
dezvoltare, iar accesul la informaţie este liber.
Statele Unite ale Americii au adoptat „Actul Libertăţii Informaţiei” (Freedom of
Information Act, cunoscut la fel sub acronimul FOIA) în anul 1966. Preşedintele SUA, Lyndon
Johnson, a explicat clar care este însemnătatea acestei legi pentru o guvernare democratică: „O
lege adevărată se bazează pe unul dintre cele mai esenţiale principii – democraţia, și funcţionează cel mai bine în condiţiile în care oamenii dispun de informaţii în limitele asigurării
securităţii statului. Nimeni nu trebuie să dispună de posibilitatea de a crea o atmosferă secretă în
jurul unei decizii, care poate fi adusă la cunoştinţa cetăţenilor fără a cauza prejudicii intereselor
de stat”.[252] Actul cu privire la transparenţa informaţiei a instituit regula conform căreia toate
persoanele care doresc să primească informaţii de la instituţiile de stat federale (şi din arhivele
40
acestora) au dreptul de a o solicita în mod oficial. Acestui drept îi corespunde obligaţia
persoanelor competente de a oferi cetăţeanului informaţii de care acesta este interesat, dacă
aceste informaţii nu constituie informaţii personale, informaţii referitoare la boala unui pacient,
alte dosare personale (ce nu au legătură cu persoana interesată), date, informaţii ce constituie
secret comercial sau de stat sau informaţii cu privire la hotărârile care încă nu sunt adoptate ș.a.[244] Unul dintre aspectele esenţiale ale Actului american constă în faptul că persoana, căreia
i-a reuşit obţinerea unui anumit document, nu este obligată să explice motivele solicitării
acestuia. În cazul primirii cererii de către instituţia de stat căreia îi este adresată, aceasta este
obligată de a oferi documentul solicitat dacă nu poate demonstra că asemenea document cade
sub incidenţa prevederilor de interdicție ale legii.
Iar în anul 1976, Congresul SUA a adoptat Actul cu privire la publicitatea activităţii
organelor de stat, care a permis accesul la informaţie la toate şedinţele ţinute de organele
federale.[25]
În perioada imediată, în lume au început să fie adoptate legi, ce reglementau accesul la
informație.[222, p. 36] Astfel, Norvegia şi Danemarca au adoptat o lege similară în anul 1970,
Franţa şi Olanda în 1978, Australia și Noua Zeelandă în 1982, Canada – un an mai târziu,
Austria în 1987, Ungaria în 1992, Belgia în 1994, Irlanda şi Tailanda în 1997, Coreea de Sud în
1998, Marea Britanie în 2000, România – un an mai târziu, Japonia şi Mexic în 2002, iar India şi
Germania în 2005 şi altele. Republica Moldova, ca fostă membră a URSS, odată cu obţinerea
independenţei societăţii, a recunoscut prin lege „dreptul la informaţie”.
Precum s-a menționat mai sus, reiterăm că instaurarea primelor democraţii europene a
condus la consolidarea principiului responsabilităţii autorităţilor publice faţă de popor în
procesul de guvernare. Situaţia tot mai complicată în anii revoluţiei industriale din sec. al XlX-
lea, războaiele mondiale şi confruntările internaţionale ideologice din sec. al XX-lea au condus la
intensificarea presiunii asupra aparatului de conducere. Aceasta a avut, ca urmare, creşterea
numărului de documente în sistemul de administrare publică, tergiversarea circulaţiei acestora și birocratizarea puterii. Ideea de transparenţă a puterii în faţa societăţii se recunoaşte, însă
realizarea acesteia obţine, din ce în ce mai mult, un caracter formal. În cadrul unui sistem, în care
domină haosul şi în care la documentele de ordin public populaţia nu are acces liber, nu mai
prezintă importanţă faptul divulgării anumitor date confidenţiale, ci faptul oferirii cetăţenilor
informaţii de importanţă socială esenţială.[25]
În consecința dezastrului creat de cele două războaie mondiale şi a crimelor săvârșite de
regimurile totalitare, și cu scopul de a exclude repetarea unor evenimente asemănătoare, este
construit un nou sistem de state ce poartă denumirea, astăzi, de „Uniune Europeană”. Evoluţia
41
principiului transparenţei în Uniunea Europeană este pe deplin redată de studiul „Prin sticla
străvezie: Mituri ale transparenței din Uniunea Europeană”.[72, p. 3] Deirde Curtain, autoarea
studiului, distinge două perioade în dezvoltarea principiului transparenţei în Uniunea Europeană:
prima perioadă a fost dominată de lege, avocaţi şi birocraţi, iar cea de-a doua - de politică,
birocraţi şi politicieni.
Așadar, prima perioadă de transparenţă din istoria Uniunii Europene a fost dominată de
perceperea juridică a principiului transparenţei. Astfel, accentul a fost pus pe construirea treptată
a dreptului publicului de a accesa anumite categorii de documente aflate în posesia celor trei
instituţii abilitate în adoptarea deciziilor şi anume Consiliul de Miniştri, Comisia şi Parlamentul
European.[20, p. 146] În această perioadă, un rol deosebit în dezvoltarea principiului
transparenţei şi a bazei legale a acestuia îl constituie Instanţele Judiciare (Community Courts).
Ele au creat, într-o perioadă scurtă de timp, o bază eficientă pentru transparenţa jurisprudenţei,
care a constrâns structurile instituţionale să abordeze o conduită corectă şi să elaboreze sisteme
adecvate de control. În acelaşi timp, apare tendinţa de a interpreta prevederile legislative în
modul cel mai corect şi exhaustiv. În acest fel, chiar în primul proces judiciar împotriva
Consiliului European, jurnalistul publicaţiei „The Guardian”, John Carvel, a atacat cu succes
refuzul Consiliului de a-i garanta accesul la ordinea de zi şi stenogramele unor întruniri ale
Consiliului.[292] Ulterior, și Uniunea Jurnaliştilor din Suedia a contestat refuzul Consiliului de
a dezvălui documentele referitoare la crearea Europol-ului, bazându-se pe legea suedeză cu
privire la libertatea de informare și evidenţiind, astfel, inutilul grad de confidenţialitate care
prevala la nivel european.[293]
Primul act adoptat în vederea extinderii scopurilor democratice a fost Codul de Conduită.
Mai târziu, drepturilor sus-menţionate le-a fost acordată o bază constituţională explicită, la
început în Tratatul de la Amsterdam, apoi în Carta Drepturilor Fundamentale şi cel mai recent în
Tratatul de la Lisabona.
Este necesar să menţionăm și importanţa instituţiei Ombudsmanului în înrădăcinarea
principiului transparenţei în Uniunea Europeană, care are drept prioritate și tendință să
promoveze transparența şi o include în activitatea sa. Accentul a fost pus pe mai multe aspecte
structurale cu privire la modul în care structurile instituţionale, în special Consiliul şi Comisia
Europeană, au făcut sau nu disponibilă informaţia. Astfel, Ombudsmanul s-a concentrat pe
înglobarea consistenţei pe ceea ce a numit „un comportament bun de administrare”, într-o
manieră complementară la forma judiciară de interpretare a instanţelor judecătoreşti.[294] Se
poate spune că, Ombudsmanul a avut rolul de trecere la o înţelegere a fenomenului transparenţei
42
în Uniunea Europeană, la o atitudine mai deschisă şi mai activă a administraţiei Uniunii
Europene, în vederea asigurării accesibilității informaţiilor și acțiunilor politice.
Faza juridică în UE a culminat cu adoptarea unui nou instrument – Regulamentul
049/2001, care a intrat în vigoare la 3 decembrie 2001. Acest document a avut drept scop
introducerea unui nivel avansat de transparenţă în activitatea instituţiilor europene. Extinderea
accesului terţei persoane la documentele instituţionale a ridicat considerabil nivelul de
transparenţă, deşi au fost introduse restricţii semnificative, şi a fost stabilit un standard mai mic
decât în legile precedente. Aşadar, multe prevederi ale Regulamentului au fost considerate
dezamăgitoare.[89, p. 385] În acelaşi timp, instituţiile Uniunii Europene au cheltuit o mare parte
din capitalul său politic în vederea apărării practicilor existente, ratând ocazia să examineze dacă
aceste practici ar trebui să fie reconsiderate. Astfel, în continuare, Consiliul poate să păstreze un
număr mare de documente secrete în timpul procedurii legislative. De la adoptarea
Regulamentului menționat, cei care au dorit un acces mai larg la informaţii, nu prea le-a reuşit
să-și realizeze scopul. Însă, instanţele de judecată au dat câştig de cauză în favoarea aplicanţilor
cu privire la accesul public în 7 cazuri din primele 10, iar structurilor instituţionale în zece din
următoarele treisprezece cazuri.
Printre altele, cei dintâi instigatori, care au încercat să plaseze Uniunea Europeană într-un
mediu transparent, au forţat instituţiile date să-şi justifice comportamentul şi să instaureze un nou
trend structural. Mai mult decât atât, aplicarea obligaţiei de a menţine un registru al
documentelor și de a-l face public, a făcut posibilă pătrunderea luminii în cele mai ascunse nişe
ale instituţiilor Uniunii Europene, permiţând publicului sau reprezentanţilor acestuia să
descopere documente pe care doresc să le acceseze. [72, p. 5-7]
Cea de-a doua perioadă, după cum menţionează Deirde Curtain, a fost dominată de
politică, birocraţi şi politicieni. Datorită contribuţiei juridice, unele instituţii au început să fie mai
conştiente de modul în care pot disponibiliza activ propriile informaţii care devin accesibile unui
public mai larg prin utilizarea mediului informaţional şi a tehnologiei comunicaţiilor. Cea de-a
doua etapă de dezbatere a transparenţei a implicat structurile instituţionale, care au fost
influenţate de cererile care doreau extinderea hotarelor principiului dat. Astfel, pe parcursul
anilor 1990, organizaţia britanică neguvernamentală a libertăţilor civile „Statewatch”[279] a
înaintat o strategie de control asupra Consiliului European, atribuită în mare măsură
Ombudsmanului, cu privire la modul în care informaţiile au fost puse la dispoziţia publicului.
Rezultatul acestei iniţiative constă în faptul că, în prezent, Consiliul European menţine un
Registrul de documente accesibil în totalitate pe Internet.
43
În Cartea Albă cu privire la Guvernare (The White Paper on Guvernance) din 2001
Comisia Europeană prezintă transparenţa drept o modalitate de a ajunge la un nivel mai înalt al
democraţiei.[20, p. 149] Cartea Albă, de asemenea, sugerează că, creșterea nivelului de
transparenţă va duce la o implicare mai activă a cetăţenilor în procesul de elaborare a politicilor
Uniunii Europene, fapt ce valorifică cetăţenia europeană. Comisia Europeană menţionează faptul
că, democraţia depinde de persoanele care au posibilitate de a lua parte la dezbateri publice[243].
Pentru a face acest lucru, e necesar ca acestea să aibă acces la informaţii sigure cu privire la
problemele europene şi să fie capabile să controleze procesul politic la diferite etape. Furnizarea
unui debit mai mare de informaţii prin comunicare eficientă va fi o condiţie prealabilă pentru
generarea unui sentiment de apartenenţă la Europa.[20, p. 142] Comisia Europeană
fundamentează acest argument pe faptul că transparenţa va spori acceptarea structurii
instituţionale europene de către societate.[72, p. 3] Așadar, transparenţa, în sensul divulgării
informaţiei de către părţile implicate din sectorul public, este, în general, în strânsă legătură cu
legitimitatea. Teoria politică relatează faptul că, în cazul în care cetăţenii au posibilitatea de a
monitoriza procesul de elaborare a politicilor şi de a cerceta rezultatele acestuia, legitimitatea
structurilor instituţionale sporeşte în mod considerabil.
În 2002, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a adoptat o Recomandare privind
accesul la documentele oficiale[295] în care se declară că statele participante trebuie să garanteze
fiecărui om accesul la orice informaţie de interes public cuprinsă în documentele oficiale aflate
la dispoziţia acestor organe. Accesul la informaţie nu poate fi îngrădit pe motiv de origine etnică,
apartenenţă politică, opinie, limbă etc.
În ceea ce privește dezvoltarea istorică a relației dintre informațiile secrete și transparența
în Republica Moldova, aceasta este influențată, pe de o parte, de tendințele globale amintite, iar
pe de altă parte, are, totuși, specificul său. Perioada care a lăsat un semn special asupra acestei
legături este exercitarea puterii sovietice în țară. Pentru o lungă perioadă de timp în viața politică și publică a Moldovei, un rol major a jucat cenzura și tot felul de informații secrete. Condițiile
socio-politice moderne au forțat ca informațiile secrete să fie prezentate cu limitări în ceea ce
privește libertatea de informare.
Din cele expuse în acest paragraf rezultă că, geneza principiului transparenţei are la bază
evoluţia şi progresul cultului informaţiei şi a drepturilor politice ale cetăţenilor. Simultan, acestea
reprezintă rezultatul conştientizării şi realizării treptate a libertăţii personale, libertăţii gândirii şi
exprimării, dreptului de a cunoaşte şi obligaţiei de a divulga informaţia de interes public, precum
şi a dreptului fiecărui individ de a participa la luarea deciziilor de importanţă maximă pentru stat
44
şi societate. Odată cu dezvoltarea acestei culturi participative a cetăţenilor, pe de o parte, şi a
atitudinii deschise a autorităţilor, pe de altă parte, transparenţa a cunoscut o evoluţie rapidă, fiind
astăzi concepută, ce-i drept, în ţări cu o înaltă cultură politică şi juridică, ca un principiu firesc,
adânc pătruns în practicile guvernării. Traseul lung, de la ideea primitivă a necesităţii oferirii
informaţiei până la participarea activă a cetăţenilor în procesul de guvernare propriu-zis, reflectă
complexitatea transparenţei ca indicator al democraţiei şi dependenţa sa directă de gradul de
implicare a guvernaţilor în procesul guvernării.
2.2. Prezentarea teoretică a principiului transparenţei
Termenul „principiu” provine din limba latină – principium, ceea ce înseamnă început.
Dicționarul explicativ[83] definește principiul ca un element fundamental, idee, lege de bază pe
care se întemeiază o teorie științifică, un sistem politic, juridic, o normă de conduită etc. În
literatura juridică, principiile fundamentale ale dreptului sunt acele orientări generale cărora le
sunt subordonate structura și dezvoltarea sistemului dreptului. Astfel, principiile fundamentale
sintetizează și promovează valorile esențiale ale societății, conținând idei asupra fenomenelor
juridice.[40, p.69]
Principiile fenomenelor sociale depind de epocă, de oameni și de necesitățile lor, de
modul de producție. Oamenii care stabilesc relații sociale, conform dezvoltării economice și valorilor morale existente, creează principiile ideale și categoriile corespunzătoare acestor relații sociale. Toate principiile fenomenelor sociale au un caracter vremelnic, fiind, de regulă, niște
idei avansate pentru perioada respectivă. Din aceste considerente, de multe ori principiile sunt
45
niște standarde superioare la care societatea se alianiază pentru a le implementa și realiza. Dacă
sunt finalizate, apar altele și astfel societatea evoluează.[79, p. 11]
Principiul transparenţei este, în primul rând, reflectat prin conceptul de libertate. În acest
sens, menţionăm cele trei etape ale progresului de libertate oferite de Hegel:[129]
- Orientalii au fost primii care au ajuns iniţial la ideea libertăţii, dar ei au ştiut că doar un
singur om este liber, rezultatul final fiind apariţia despotismului;
- Poporul grec şi roman au ştiut că, doar anumite persoane sunt susceptibile libertăţii şi de
aceea societatea a fost scindată în stăpâni, sclavi liberi şi neliberi;
- Concluzie la care ar fi ajuns naţiunile germanice este că toate persoanele sunt libere.
Momentul istoric în care se realizează această sinteză este Revoluția franceză.
În modul acesta, ideea de libertate este un produs al evoluţiei, al capacităţii de percepere
şi consumare a realităţii, este un fapt real care se materializează prin garantarea vădită a acestuia,
iar unul din mecanismele de asigurare a funcţionării lui este transparenţa. Dat fiind faptul că,
astăzi, acesta este un principiu recunoscut la nivel atât internaţional, cât şi naţional,
funcționalitatea autorităţilor publice trebuie să corespundă acestuia. În acest sens, ne raliem
definiției „libertății” oferită de cercetătorii Cârnaț:[40, p. 38] prohibiția statului de a acționa într-
o anumită sferă a vieții sociale.
Nu putem să nu analizăm libertatea și să nu abordăm conceptul statului de drept. În
ştiinţa juridică din Republica Moldova, problema statului de drept, a constituționalismului
contemporan și a drepturilor omului au fost studiate și polemizate de constituţionalişti notorii,
precum: Victor Popa, Ion Guceac, Gheorghe Costachi, Teodor Cârnaţ, Veaceslav Zaporojan,
Sergiu Țurcan, Sergiu Cobăneanu şi alţii. Un studiu deslușit în domeniul dreptului constituţional
a fost reflectat de profesorul Ion Guceac în „Curs elementar de drept constituţional”, unde
elucidează drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului prin prisma evoluţiei
istorice a protecţiei drepturilor omului în Republica Moldova.[101] O altă cercetare a
problemelor ce ţin de statul de drept și drepturile omului este realizată de dr. hab. Teodor Cârnaţ, și anume în tratatul său ştiinţific în materie constituţională „Drept constituţional.”[39] Ținem să menționăm faptul că, statul de drept este definit și de juristul francez Jacques
Chevallier ca un tip de regim politic în care puterea statului se află încadrată şi limitată de
drept.[43, p. 240] Astfel, tragem concluzia că, puterea de stat depinde de legislația în vigoare, iar
guvernanții sunt obligați să se supună doar legii, ci nu intereselor de grup, politice, economice
sau de altă natură. Totuși, evoluția evenimentelor politice recente din Republica Moldova
alarmează, nu doar cetățenii acestei țări, dar și marii actori internaționali și europeni, în urma
46
cărora guvernanții au elaborat și votat anumite proiecte de legi și modificări (precum Legea cu
privire la Centrul Național Anticorupție, Codul Electoral ș.a.) fiind promulgate de Președintele țării, iar, câteva zile mai târziu (3 mai 2013), acestea să fie ori modificate ori abrogate ori chiar
subjugate unor actori politici, care, prin astfel de scenarii, s-au răzbunat pentru anumite acțiuni
sau inacțiuni ai liderilor de partide aflate la putere. Derularea unor asemenea lucruri ne impune
să accentuăm asupra faptului că principiul transparenței, necesar în edificarea statului de drept,
fiind o valoare europeană și un standard care pare a fi nerespectat.
De aceea, ne raliem părerii savanților Gh. Costachi[66] și T. Cârnaț[40] conform căreia
statul de drept presupune „domnia legii”, fiind o necesitate vitală pentru o democrație cu
principii și valori contemporane.
În aceeași ordine de idei, apare negreșit necesitatea explicării conceptului de
administrație care, potrivit conf.univ. Maria Orlov, își are originea din cele mai străvechi
timpuri. Conducerea socială sau administraţia s-a manifestat sub diverse aspecte pe parcursul
dezvoltării istoriei omenirii. În statul contemporan administraţia este înfăptuită de către un grup
mare de funcţionari din mecanismul statal care dirijează cu toate domeniile vieţii sociale fără a
aduce atingere drepturilor şi libertăţilor legitime ale particularului.[176] Iar prof. V. Popa, care la
momentul actual este și judecător la Curtea Constituțională a Republicii Moldova, determină
administraţia publică ca o varietate de activităţi a unui ansamblu de organe investite prin
constituţie şi lege în regim de putere publică, să aducă la îndeplinire legile sau, în limitele legii să
realizeze valorile politice, sociale şi economice care exprimă interesul general al societăţii.[181,
p. 360]
După părerea noastră, administrația publică, fiind un domeniu și o noțiune complexă și adânc studiată de diverși cercetărori științifici, exprimă atât persoane fizice care guvernează
statul, cât și un set de activități și atribuții ale acestora ce sunt prevăzute de legislația în vigoare
într-un stat.
Ne raliem și noi la unele caracteristici a principiului transparenței prezentate de prof. S.
Cobăneanu, E. Bobeica și V. Rusu, care, conform acestora, principiul dat exprimă faptul că
autoritățile publice trebuie să respecte drepturile de acces la documente oficiale în conformitate
cu normele referitoare la protecția datelor cu caracter personal. Totodată, autorii menționează că
principiul transparenței nu aduce atingere secretelor protejate de lege și se recunoaște mai mult
prin intermediul dreptului constituțional la informație.[79, p. 19]
Așa precum sunt multe cuvinte-cheie folosite în domeniul unei bune guvernări, la fel și transparența este mai mult invocată, decât definită. Totuși, în contextul dreptului public există
47
două tipuri de definiții: pe de o parte, există definiții descriptive, pe de altă parte, există definiții normative. De asemenea, sunt întâlnite definiții mai largi care diferă de definițiile mai înguste.
Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte termenul „transparenţă” (din franceză
transparence, latină transparere) – capacitate a unor corpuri sau a unor medii de a fi străbătute
de radiaţii electromagnetice (în special lumină) fără ca acestea să fie absorbite sau difuzate sau
prin care se poate vedea limpede, conturul şi detaliile obiectelor aflate în partea opusă. În acelaşi
timp, aici găsim definirea fenomenului transparenţei în aspect juridic, respectiv transparenţa este
mediul care permite accesul total al publicului privind activitatea şi practicile administraţiei, sau
fenomen despre care există informaţii complete accesibile publicului.[83]
Fenomenul transparenţei mai este conturat ca atitudinea unei instituţii sau a unei
organizaţii care presupune prezentarea obiectivă a informaţiilor de interes general.[174] În
completarea acestei noţiuni vine „Micul dicţionar academic” care defineşte transparenţa drept,
atitudinea unui organism (stat), a unui partid sau a unei persoane care presupune prezentarea
obiectivă a informaţiilor de interes general indiferent de implicaţiile acestora.[121]
Conform Dicţionarului politic, transparenţa decizională reprezintă un atribut al vieţii
politice democratice, opus politicii secrete. În viziunea democraţiei moderne, se preconizează ca
populaţia să beneficieze de difuzarea informaţiilor necesare pentru a-şi forma o părere limpede
despre problemele societăţii în care trăieşte şi despre ceea ce s-ar putea face pentru rezolvarea
lor. Desigur, deschiderea deplină a procesului decizional devine posibilă doar în condiţiile
democraţiei directe. Dar şi în contextul democraţiei reprezentative, publicitatea dezbaterilor în
Parlament sau Guvern contribuie la realizarea unei anumite transparenţe decizionale. Fără
îndoială, transparenţa decizională nu este posibilă în legătură cu anumite probleme care ţin de
securitatea naţională sau protecţia interesului naţional.[206]
Transparenţa, după înţelesul cel mai obişnuit, este un termen de analogie: un regulament,
o lege sau o procedură juridică este transparentă dacă poate să fie desluşită uşor, exact ca şi cum
cineva s-ar uita printr-o fereastră curată.[296] Procesul şi efectele instrumentului juridic în cauză
trebuie să fie clar înţelese, şi scopul drepturilor şi obligaţiilor sale derivate trebuie să fie uşor
primite şi adresate; dacă aceste criterii nu se întâlnesc, atunci legea în cauză este considerată
„opacă”.[296, p. 295]
Definiții generale ale transparenței o explică ca fiind un vual de ridicare a secretului[297]
sau abilitatea să privești clar prin ferestrele unei instituții[298] sau a face invizibilul să fie
vizibil.[201, p. 3] Potrivit opiniei lui A. Meijer referitor la transparență, aceasta este ceva ce se
întâmplă în spatele draperiilor și odată ce aceste draperii sunt scoase, totul este deschis și poate fi
controlat.[163, p. 75] Aceeași părere, doar cu altă exprimare, o are Patrick Birkinshaw:
48
transparența este conduita activităților publice în veleag, fiind supusă controlului public.[22, p.
189] Transparența nu este ușoară, aceasta trebuie să fie creată și direcționată.
După părerea lui C. Hood, la cel mai general nivel al cuvântului, transparența subînțelege
guvernarea potrivit normelor fixate și publicate, în baza informației și procedurilor ce sunt
accesibile publicului, și, uneori, în cadrul unor domenii de activitate demarcate.[106] Iar potrivit
lui J. Chevaliier, chiar dacă nimeni nu știe înțelesul exact al termenului, totuși toată lumea este
pentru acesta și cunoaște că are o importanță impunătoare.[43, p. 4] Acesta argumentează că,
deși noțiunea este una polisemantică, referindu-se la o varietate de idei, în spatele acesteia stau
așteptări esențiale, odată ce, este general acceptat faptul că, cu cât mai multă transparență, cu
atât mai mare este democrația.
Cercetătorul științific R. Audria confirmă semnificația multiplă a conceptului, astfel
noțiunea de transparență este utilizată peste tot, dar cu sensuri foarte diferite, în funcție de cei
care o utilizează și de obiectivele dispersate pe care le au.[10, p. 9]
În opinia noastră, ca termen utilizat pentru a caracteriza activitatea autorităţilor publice,
transparenţa, este o noţiune metaforizată, având originile din proprietatea corpurilor de a lăsa să
treacă prin ele lumina, permiţând să se distingă contururile sau detaliile obiectelor, iar antonimul
acestuia fiind cuvântul opac. Prin analogie, transparenţa în activitatea autorităţilor publice ar
însemna capacitatea acestor autorităţi de a asigura distingerea structurilor, deciziilor, strategiilor
şi modalităţilor de implementare a acestora prin vizorul societăţii.
Noţiunea de transparenţă este relevată de trei semnificaţii diferite: 1. proprietate a unor
corpuri sau a unor medii de a fi transparente; 2. (fig.) însuşirea de a fi uşor înţeles; claritate,
limpezime; 3. mod de lucru, principiu al unor conducători sau organe conducătoare de a face
cunoscută public, în permanenţă, întreaga lor activitate.[83] Cea de a treia definiţie reflectă
următoarele aspecte inerente ale principiului transparenţei:
• Este o idee generală și fundamentală. Acest lucru înseamnă că principiul transparenţei
are forţa şi semnificaţia unei norme superioare generale, ce poate fi formulată în textele
actelor normative sau, dacă nu este formulată expres, este dedusă în lumina valorilor
sociale promovate;[70, p. 208]
• Coordonează o activitate. Valoarea practică a principiului transparenţei este una
semnificativă. Or, aceasta reflectă nemijlocit funcţionarea sistemului de autorităţi publice
şi determină acţiunile corespunzătoare ale societăţii;
49
• Este specific unor conducători sau organe de conducere. Principiul transparenţei nu
caracterizează relaţiile particulare dintre indivizi, ci este orientat anume spre
supravegherea guvernanţilor de către cei care sunt guvernaţi;
• Are drept finalitate societatea. Acest aspect reflectă faptul că, principiul transparenţei
este utilizat în folosul societăţii, care este o manifestare a suveranităţii şi puterii. Cel mai
mare beneficiar al acestui principiu este societatea, pentru că anume acesteia i se oferă
dreptul de a controla pe cei pe care i-a ales ca reprezentanţii săi;
• Are un caracter permanent. Principiul transparenţei are o aplicare continuă. Încetarea
temporară sau stoparea respectării lui ar duce la un dezechilibru de forţe în stat,
contribuind la instaurarea unui regim autoritar sau totalitar;
• Se referă la întreaga activitate a conducătorilor sau organelor. În afară de excepţiile
prevăzute de lege, toată activitatea organelor trebuie să fie supusă unui control prin
prisma transparenţei.
Din definiţiile expuse mai sus, pentru ca fenomenul de transparenţă să aibă loc, distingem
următoarele elemente: în primul rând, trebuie să existe lumină, un mediu prin care să străbată
această lumină, şi în final în spatele acestui mediu trebuie să existe corpuri care vor putea fi
distinse clar. În contextul unui sistem democratic, putem spune că lumina reprezintă dreptul
cetăţenilor de a accesa informaţia publică şi atitudinea, atât a cetăţenilor, cât şi a autorităţilor faţă
de aplicarea acestuia. Mediul prin care străbate lumina este informaţia accesibilă obiectivă,
veridică şi completă care prezintă interes pentru cetăţeni, iar corpurile sunt acţiunile autorităţilor
publice în ceea ce priveşte politica internă şi cea externă.[49]
În izvoarele de specialitate, principiul transparenţei este tratat ca „o informare corectă a
societăţii.”[167, p. 189] Alţi doctrinari consideră că, principiul publicităţii şi transparenţei
presupune asigurarea unei informări corespunzătoare a cetăţenilor despre activitatea organelor
administraţiei publice şi întreţinerea unor legături strânse între cetăţeni şi aceste organe.”[175]
Alţi specialişti sunt de părerea că „realizarea principiului publicităţii în organizarea şi
funcţionarea administrării presupune asigurarea unui caracter deschis în activitatea lor şi în
informarea sistematică a populaţiei referitor la această activitate.”[126, p. 105]
Conform opiniei profesorului J.M. Balkin de la Universitatea Yale[12] metafora
transparenţei cuprinde, în sine, trei valori politice separate, care, deseori, funcţionează împreună,
dar sunt distincte, din punct de vedere analitic. Prima este transparenţa informaţională –
cunoştinţele despre actorii guvernamentali şi deciziile lor, precum şi accesul la informaţia
guvernamentală. Al doilea tip este transparenţa participativă – abilitatea de a participa la
50
deciziile politice prin reprezentare sau participare directă. Al treilea tip este transparenţa de
responsabilitate – abilitatea de a menţine oficialii guvernamentali responsabili, în faţa sistemului
juridic sau în faţa opiniei publice, atunci când încalcă legile sau când acţionează în moduri care
generează efecte adverse pentru interesele publice.
Datorită multor beneficii ale transparenței, Brito și Perraut[27, p. 161] o descrie ca un
bun nealiat și un semn distinctiv a unei guvernări democratice. Autorii susțin că, dacă
transparența facilitează accesul la informații pentru toată lumea, atunci de acesta trebuie să
beneficieze toată lumea. Și, în consecință, devine un ingredient cheie care lubrifiază roțile de
creștere. Cu alte cuvinte, transparența este o bază pe ce se bazează libertatea economică și de
creștere. Apoi, transparența devine un instrument de promovare a echității, dar mai important, de
protejare și asigurare a binelui public.[299] Nu este surprinzător, așadar, că Toader și al.[208, p.
606-610] susțin că transparența este chiar fundamentul bunei guvernări.
Fiind un principiu fundamental, fără de care nu poate exista un stat de drept
contemporan, principiul transparenţei este, în acelaşi timp, unul special.[203, p. 123] Pe de o
parte, acesta garantează cetăţenilor că toate acţiunile autorităţilor publice sunt deschise şi că
există un acces liber la informaţiile despre ele. Iar pe de altă parte, acest principiu devine o mare
responsabilitate pentru oficiali şi le poate limita dreptul la intimitate. Din acest motiv, nu se oferă
informaţii, sub pretextul că, dreptul la intimitate este prioritar faţă de dreptul cetăţenilor de a
cunoaşte realitatea. O astfel de argumentare, în opinia noastră, este nefondată şi inadmisibilă. În
cazul unor încălcări ale legii de către autorităţi sau, în cazul în care acestea nu urmăresc
necesităţile şi interesele generale ale cetăţenilor, aceştia din urmă sunt în drept sa cunoască tot ce
ţine de activitatea autorităţilor (în conformitate cu legislaţia). Iar în cazul unor reprezentanţi ai
autorităţilor publice care îşi îndeplinesc în modul necesar activitatea, accesul la informaţie şi
transparenţa ar asigura o apropiere dintre cele două categorii şi ar creşte încrederea cetăţenilor în
autorităţi.
În statele democratice, transparenţa este considerată o cerinţă ce trebuie satisfăcută de
orice autoritate sau instituţie publică. Conform Oxford Dictionary of Economics,[177]
transparenţa în politicile publice presupune „a se cunoaşte cu claritate cine ia decizii, ce decizii
sunt luate, cine are de câştigat de pe urma lor şi cine plăteşte costurile implicate”. Transparenţa
este văzută drept o cerinţă elementară a democraţiei, un instrument prin care alegătorii intervin în
procesul de guvernare şi supraveghează acţiunile autorităţii, o modalitate de prevenire a corupţiei
sau abuzurilor.[258]
Studiul „Puterea şi conflictul în epoca transparenţei” evaluează transparenţa ca o condiţie
în care informaţiile guvernamentale cu referire la preferinţele, intenţiile şi capabilităţile
51
structurilor instituţionale este pusă la dispoziţia publicului. Această condiţie de deschidere
conduce la dezvăluirea informaţiilor publice, fiind sporită de mecanisme, cum ar fi presa liberă,
audierile deschise ale guvernării, precum şi alte cerinţe raportate la prevederile
internaţionale.[94, p. 3] În acelaşi timp, un alt studiu relatează faptul că, transparenţa este
abilitatea de a pune la dispoziţia publicului informaţii relevante şi la timp cu privire la activităţile
desfăşurate de guvernare.[19, p. 7]
După părerea savantului Sanzharevsky,[226] în favoarea guvernului deschis este și faptul
când se ține cont de părerea minorității din societate, responsabilizarea și participarea acestora în
luarea deciziilor. Deschiderea în conducerea publică presupune că, cetățeanul are nu doar
posibilitatea de a cunoaște sigur mecanismul de luare a deciziilor la orice etapă și la orice nivel,
dar, de asemenea, poate să se implice în acest proces. Pe de altă parte, o astfel de implicare nu ar
trebui să fie o interferență în competența organului de stat. Cu alte cuvinte, deschiderea
reprezintă – comunicare, dialog, dreptul de a fi ascultat și auzit, datoria autorităților de a alinia
poziția sa cu starea de spirit a publicului. Cetățenii trebuie să aibă acces nu doar la documentele
oficiale (ex. legi, regulamente, ordine etc.), dar și la materialele privind activitățile organelor de
stat (ex. stenograme, transcrieri, procese-verbale ale întâlnirilor etc.), cu condiția că acestea nu
conțin informații cu referire la secretul de stat, și, prin urmare, fac obiectul secretului.
Richard Oliver susţine că, transparenţa reprezintă punctul de intersecţie al dreptului
publicului de a cunoaşte şi al dreptului individului la viaţa privată.[172] Un alt studiu: „Dreptul
de a cunoaşte: transparenţa pentru o lume deschisă”, menţionează că, transparenţa este instituţia
care permite cetăţenilor să adune informaţia cu privire la politica şi comportamentul (acţiunile)
guvernării lor. Autoarea acestui studiu, Ann Florini, indică că, transparenţa este procesul prin
care informaţia despre condiţiile, deciziile şi acţiunile existente este accesibilă, vizibilă şi uşor de
înţeles.[96, p. 5]
Benedek și de Bruycker[77, p. 132] dau conceptului o formă largă, ce include un număr
mare și foarte diferit de drepturi și instituții, precum dreptul la apărare, rapoartele de activitate
ale entităților publice, mijloacele Parlamentului a controla Executivul, comunicarea autorităților
publice, existența unui Ombudsman, modalitățile procedurilor administrative, participarea
cetățenilor la activitățile administrative, obligația formală de a motiva. În acest sens, observăm
că „transparența” este o colecție de anumite garanții fundamentale în dreptul public.
Dr. Pâzina oferă o definiție pentru transparență – aceasta este caracteristica de bază a
puterii publice, care prin deschidere asigură dezvoltarea democrației, a societății civile, a
procedurilor de luare a deciziilor politice și a controlului public asupra activității organelor de
52
conducere.[225, p. 30] Așadar, transparența, ca un principiu de guvernare, nu poate fi scopul
final, dar acesta este un instrument pentru a realiza democrația. Democrația nu este doar ca un
sistem politic în care puterea vine de la oameni, dar e o societate în care toată lumea poate
maximaliza propria dezvoltare în libertate cu și prin ceilalți. Cu alte cuvinte, o democrație nu
este doar rezervată pentru sistemul politic, dar poate fi extinsă la întreaga societate. Așadar,
principiul transparenței poate fi folosit în diferite contexte, nu numai în cadrul autorităților
publice. Dar transparența, întotdeauna, va lăsa deschise câteva întrebări: ce trebuie să fie sau
trebuie să se facă transparent, pentru cine trebuie să fie transparent, cine trebuie să facă ceva
transparent, când trebuie făcut ceva transparent? etc. De fapt, ritmul de lucru al unei administraţii
publice poate fi „mai alert” ori „mai lent”, „mai transparent” ori „mai opac”, în funcţie de
cerinţele ritmului societăţii respective.[99, p. 145-173]
În literatura de specialitate existentă, care leagă democrația și transparența, totuși, este
adesea neclar de ce această conexiune apare. Spre exemplu, multe analize statistice au susținut
că democrația duce la transparență, arătând corelație pozitivă între cele două.[100, p. 643-667]
Cu toate acestea, corelațiile statistice nu ne spun exact cum, și ce aspect al democrației, creează
calea spre un guvern mai transparent. Alții susțin că recentul val al democratizării este una din
cauzele tendinței globale spre reformele de transparență, dar fără a oferi motive de ce și care este
modul prin care aceste două sunt legate.[300, p. 213-233]
Cercetătoarea Galina Mardare susține că [158] transparenţa este conceput, pe de o parte,
drept o necesitate, dictată de cerinţele societăţii democratice, iar, pe de altă parte, drept o
necesitate, dictată de cerinţele unei guvernări eficiente. Astfel, conceptul de transparenţă devine
un aspect prioritar în agenda unui model mai democratic şi mai eficient de activitate a
administraţiei publice. În prezent, conceptul de transparenţă corespunde principiilor
contemporane ale dreptului, sporind motivaţia în procesul decizional şi accesibilitatea cetăţenilor
la documentele publice. Transparenţa este elementul-cheie în exercitarea dreptului de acces la
informaţie, elementul-cheie pentru a controla, verifica acţiunile administraţiei publice, pentru a
face posibilă responsabilitatea instituţională prin consultare şi participare, care au drept impact
pozitiv creşterea încrederii cetăţenilor faţă de autorităţi. Totodată, dreptul de acces la informaţii
şi participarea la luarea deciziilor sunt două drepturi fundamentale a căror exercitare este
benefică nu doar pentru titularii săi, cetăţenii, dar, mai ales, pentru administraţia publică ce
trebuie să devină dintr-o administraţie dirijată şi închisă o administraţie publică deschisă,
transparentă şi responsabilă.
53
Reieșind din aceste considerente, accesul la informaţie este important într-o societate
democratică, deoarece:[211]
- informaţia este un prim element pe care îl presupune cunoaşterea;
- informaţia este o condiţie esenţială a formării atitudinilor care susţin sau afectează
schimbarea într-o societate. Cu alte cuvinte, fără informaţie nu putem vorbi de noţiuni
precum: schimbare, reformă, progres;
- informaţia este necesară grupurilor active pentru a le permite să se angajeze în dezbateri
deschise cu autorităţile publice pe teme care afectează interesele lor sau ale unor categorii
mai largi;
- accesul la informaţie reduce dezechilibrul de putere dintre cei care guvernează şi cei care
sunt guvernaţi;
- accesul la informaţie impune constrângeri asupra comportamentului birocratic,
descurajând într-o anumită măsură ineficienţa, abuzurile şi corupţia din instituţiile
publice.
În opinia lui Dumitru Popa,[301] informațiile pot fi considerate convențional entități care
subsumează cunoștințe, convingeri, idei, opinii, sentimente, sugestii care încorporează mesaje, în
domenii diverse, cum ar fi cel politic, comercial, cultural, educațional, de divertisment etc.
Deși accesul publicului la informație și accesul gratuit la documentele administrative
duce, în mod logic, la participarea acestuia, totuși, participarea este distinctă. Participarea
înseamnă că o autoritate publică oferă posibilitatea cetățenilor de a-și exprima opiniile și dorințele lor pe o anumită decizie care trebuie să fie luată.[125]
Legislația privind libertatea informației conține normele juridice ale accesului public la
informații sau documente. Acesta este cazul, de exemplu, în cadrul primului pilon al Convenției
de la Aarhus, în Regulamentul 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai
2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și a
Comisiei.[276] Astfel, deși se face o deosebire de unii doctrinari între accesul public la
documente și accesul public la informații, în viziunea noastră, această diferență este
nesemnificativă, deoarece informația, în cea mai mare parte, este expusă în documente.
Convenția Consiliului Europei privind accesul la documentele oficiale, acordă dreptul de
acces la documente oficiale, care stabilește doar standarde minime în domeniu, fără a afecta
legile naționale care pot include prevederi mai largi, în favoarea publicului.[302, art.4.1] Or,
legislația cu privire la libertatea de informație nu este întotdeauna, și nu este necesar să fie,
transparentă. A fost făcută o încercare de a introduce în Convenție dreptul la explicare, alături de
54
dreptul la consultare și dreptul la o copie a unui document oficial, de către Grupul de experți care
au elaborat Convenția. Lipsa acestui drept nu a fost criticată de țările membre. În același timp,
prezenţa unei legislații cu privire la libertatea de informație nu înseamnă, în mod automat, că
informațiile și documentele vor deveni transparente, dar nici procedura care trebuie utilizată
pentru a obține accesul la informații nu este automat transparentă.[104, p. 12-13] Astfel,
transparența și principiul transparenței poate contribui la accesul informației și a
documentelor.[67]
Doctorul în drept, Bordei Lilia, face o incluziune a conceptului transparenței prin
instituția Parlamentului. Astfel, potrivit acesteia, elementele definitorii ale transparenței, care
constituie, în acelaşi timp, direcţii procedurale ale accesului la informaţiile elaborate şi
examinate de Parlament, sunt: accesul la informaţia documentată (fie elaborată în cadrul
legislativului, fie prezentată ca iniţiative legislative, răspunsuri la interpelări, note informative,
rapoarte etc.); accesul la şedinţele plenare şi la şedinţele organelor de lucru ale Parlamentului, și accesul la actele normative adoptate de Parlament.[24]
Într-o altă ordine de idei, jurista româncă B. Selejan-Guţan evidențiază că, noile tehnici
de informare, mai ales internetul, creează noi dificultăţi în materia libertăţii de informare, în
special privind găsirea unui echilibru între dezvoltarea şi promovarea societăţii de informaţie în
scopul transparenţei şi întăririi democraţiei şi luarea de măsuri împotriva eventualelor abuzuri de
drept.[193, p. 177] Confirmăm și noi părerea dată, în special, prin prisma dreptului la protecția
vieții private.
De-a lungul timpului, conceptul de transparenţă a fost supus unei evoluţii iminente şi,
astăzi, sunt prezentate alte nivele ierarhice ale transparenţei. Menţionăm, în acest sens, modelul
prezentat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, care oferă următoarele trei
etape:[200] Informarea – există un mecanism prin intermediul căruia cetăţenii pot urmări
politicile promovate de autorităţi, dacă acestea reflectă necesităţile lor şi care permite ca cetăţenii
să analizeze măsura în care aceste politici îi vor afecta direct sau indirect; Consultare – aspect
dimensional în evoluţia transparenţei, mult mai complex, deoarece implică un dublu schimb de
informaţie. Autorităţile iniţiază recepţionarea recomandărilor sau soluţiilor alternative din partea
cetăţenilor sau cetăţenii, din propria iniţiativă, oferă un set de propuneri. Important e că, aceste
sugestii sunt luate în considerare de către autorităţi la adoptarea unei politici sau la luarea unei
decizii; Participare decizională activă – cea mai evoluată dintre etape, pentru că presupune un
dialog permanent şi eficient între autorităţi şi cetățeni. Aceste două părţi fac un schimb de
informaţii într-un mod apropiat de cel de poziţii de egalitate. Până la urmă, există restricţii
55
motivate în care egalitatea poziţiilor este limitată, mai ales în ceea ce privește informaţia ce cade
sub incidenţa „secretului de stat”.
Așadar, din punct de vedere structural, conceptul principiului transparenţei poate fi
împărţit în două elemente importante şi anume: accesul la informaţia de interes public şi
participarea cetăţenilor la procesul decizional. Este important să se facă distincția între
transparenţă, ca factor de decizie, și transparenţă, ca sursă de informație. Participarea cetăţenilor
la procesul decizional reprezintă o legătură dublă între cetăţeni şi autorităţile publice, ce are loc
prin exercitarea opţiunii electorale, atunci când cetăţenii încredinţează autorităţilor publice un
mandat, iar acestea se angajează, prin îndeplinirea sarcinilor ce le revin, să dea socoteală
cetăţenilor pentru politicile care le desfăşoară şi măsurile pe care le iau.[58, p. 7]
Totuși, cu siguranţă, participarea cetăţenilor la procesul decizional nu se limitează doar la
exercitarea opţiunilor electorale. De aceea, principiul transparenţei, din punct de vedere al
participării cetăţenilor la procesul decizional, se manifestă prin următoarele două forme: activă şi
pasivă.[122, p. 108] Participare pasivă include exercitarea dreptului la vot sau, cu alte cuvinte,
exercitarea opţiunilor electorale şi exprimarea opiniei în legătură cu unele aspecte de importanţă
publică. Iar participarea activă, la rândul său, include o activitate dinamică a individului şi
anume: informarea permanentă şi implicarea directă în disputele şi activităţile politice, asocierea
în partide politice şi în organizaţii social-politice, activitate sporită în cadrul acestor partide şi
organizaţii, participarea directă în cadrul alegerilor, înaintarea propunerilor sau proiectelor de
interes public.
Aurel Sâmboteanu susține că una din funcțiile administraţiei publice este cea de purtător
al cererilor, dorinţelor şi necesităţilor membrilor societăţii şi de întreprindere a măsurilor de
satisfacere a lor.[198, p. 108] Importanţa acestei funcţii susţine în mod evident conceptul de
transparenţă, deoarece se explică prin complexitatea vieţii sociale şi prin cerinţele din ce în ce
mai înalte ale indivizilor, iar autoritățile publice au obligația de a soluţiona operativ problemele
cu care se confruntă populaţia.
Astfel, diversele înțelesuri care sprijinesc noțiunea de transparență oferite de mulți autori
ne aduce în punctul unde e nevoie să formulăm o definiție atât descriptivă, cât și normativă a
principiului transparenței. Prin urmare, principiul transparenţei este setul de instrumente prin
care structurile instituţionale centrale şi locale argumentează cetăţenilor acţiunile sale cu
privire la activitatea desfăşurată, garantându-le dreptul la informare, consultare, precum şi
participare la deciziile luate de către autorităţile publice, în toate etapele şi procedurile.
56
Transparenţa decizională este un mecanism esenţial pentru orice societate democratică care
asigură participarea efectivă a cetăţenilor şi organizaţiilor legal recunoscute la viaţa publică şi
completează procesul formal de alegere sau desemnare a reprezentanţilor în instituţiile şi
autorităţile publice.
Cât privește Republica Moldova, în conformitate cu Constituţia acesteia, dreptul de a
avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi limitat nici unei persoane, instituţiile
de stat fiind obligate să acorde cetăţenilor informaţii veridice cu privire la chestiuni publice şi cu
caracter personal. În anul 2000, Curtea Constituţională a Republicii Moldova[303] a declarat că
dreptul la informaţie constituie un drept fundamental al omului, deoarece dezvoltarea
personalităţii în societate, realizarea libertăţilor fundamentale prevăzute de Constituţie, inclusiv a
libertăţii gândirii, opiniei şi exprimării, libertăţii creaţiei, libertăţii exprimării în public prin
cuvânt, imagine sau prin alt mijloc posibil sunt de neconceput fără accesul liber la informaţie
despre viaţa socială, politică, economică, ştiinţifică, culturală etc.
Din cele expuse mai sus, deducem că, un principiu juridic subînțelege că acesta are
rezultate juridice. Acesta trebuie să conțină un număr de criterii obiective și de calitate pentru
organizarea și controlul acțiunilor publice în sistemul juridic. Iar termenul de acțiuni publice nu
ar trebui să se limiteze la sectorul public, dar ar trebui să se extindă asupra tuturor acțiunilor ce
au importanță pentru societate, astfel deciziile sectorului privat ar trebui, din acest motiv, la fel
să fie transparente, dacă acestea ating interesele societății.
2.3. Concluzii la capitolul 2
În capitolul dat s-a evidențiat că generalizarea dezvoltării istorice a relației dintre
transparență și informații secrete sugerează că aceasta a evoluat anume prin tranziția de la regula
„secretulului” la prioritatea de „transparență a informațiilor”. Sumând realitățile identificate,
putem susține faptul că legătura dintre transparență și confidențialitatea informațiilor este privită
în dependență de schimbările istorice. Este de remarcat faptul că, din punct de vedere istoric,
prima necesitate care a apărut era – nu de a primi sau oferi informații, dar de a păstra informația
în secret. Mai târziu, dezvoltarea statului a provocat și catalizat apariția unor acțiuni ordonate și durabile în a obține informații.
Principiul transparenţei, din punct de vedere istoric şi conceptual, se bazează pe
evenimentele istorice care au dus la creşterea nivelului de difuzare a informaţiei de interes
public, dar şi disponibilitatea instituţiilor publice de a implementa acest principiu. Libertatea de
informare şi înrădăcinarea principiului transparenţei au fost rezultatul unor lupte prin care s-a
57
dobândit, la început, libertatea gândirii şi exprimării, iar apoi apare şi conceptul dreptului de a
cunoaşte, şi o obligație de a divulga informaţia ce vizează puterea publică şi dreptul de a face
parte din factorii de decizie ai statului. Or, societatea umană, care până nu demult era dominată
de fenomenul secretizării şi opacităţii, capătă o nouă dimensiune şi o tendinţă de a ridica nivelul
de realizare a drepturilor şi libertăţilor omului şi a democraţiei prin transparenţă.
Remarcăm că, guvernele au urmărit o politică de a ascunde informații referitoare la
activitățile sale în domeniul militar, financiar, politic sau de altă natură. Consecința a fost că
formarea instituției „confidențialității informațiilor” în drept a început cu instituția „secretului
de stat”. Timp de secole, de la începutul civilizației umane, transparența ca fenomen s-a
manifestat doar în activitățile administrației de stat, deci înăuntru acestora, iar pentru membrii
societății era caracteristic secretul de stat a informației. Nevoile membrilor societății de a obține
informații de altă natură au fost cultivate, în mod activ, cu inventarea tiparului și extinderea
treptată a cercului de oameni educați care cunoșteau cum să citească (apariția unui sistem de
educație în masă), și mai târziu, lupta pentru drepturile naturale și accesul la putere, care a dus
inițial la tranziția, în mai multe state, de la monarhie la republică, și, apoi, de la autoritarism la
democrație; a cerut instrumente de acces a publicului la informații, ce a devenit mass-media (în
prezentarea lor originală, în formă de ziare).
Ca un rezultat al luptei pentru așa-numitele „drepturi la informații” au fost elaborate
standarde, care au supraviețuit aproape neschimbat până în dreptul modern. Pe de o parte, au
primit recunoaștere largă dreptul la libertatea de exprimare și folosirea liberă a informațiilor. Pe
de altă parte, era recunoscută posibilitatea de retragere a unor astfel de drepturi.
În capitolul dat s-a făcut și o amplă analiză a principiului transparenţei în bază teoretică,
iar observaţiile practice efectuate au permis evidențierea unei legături imanente între individ-
transparenţă-stat, legătură ce explică originea conceptului de transparenţă (amintim aici
identificarea acestui concept cu cel al libertăţii şi al simplei informări), tendinţele şi factorii ce au
determinat aceste tendinţe de-a lungul istoriei şi situaţia actuală. Trebuie menţionat că,
reflectarea aspectului istoric al transparenţei este cu atât mai important, cu cât poate oferi un set
de legităţi ce permit pronosticarea evoluţiei transparenţei în perioada ce urmează. Acest lucru
oferă posibilitatea de a întreprinde măsurile necesare adaptării la o schimbare sau alta şi, în
acelaşi timp, conferă stabilitate şi siguranţă.
Examinarea teoretică a transparenţei s-a bazat pe studierea definiţiilor oferite de
doctrinari autohtoni şi străini, şi pe analizarea analogiilor întâlnite în alte ştiinţe şi domenii. Un
moment destul de inovator este faptul că, în capitolul dat s-a reflectat ideea conform căreia
58
transparenţa este o noţiune tridimensională: transparenţa informaţională, participativă şi de
responsabilitate. Considerăm importantă formularea unor caracteristici de bază ale transparenţei,
precum: generalitatea, permanenţa sau continuitatea, latura practică, ideea conform căreia
transparenţa are drept obiect activitatea autorităţilor publice, iar drept finalitate societatea şi
interesele acesteia şi arealul vast şi complex asupra căruia trebuie să se aplice acest principiu.
Considerăm oportună comparaţia dintre „transparenţă” şi alţi termeni din acelaşi câmp
semantic şi efectuarea unei distincţii clare între aceştia. Deschiderea, publicitatea, încrederea,
parteneriatul, accesibilitatea, siguranţa şi profesionalismul – sunt termeni-cheie ce au legătură cu
principiul transparenţei şi care se deosebesc de cel din urmă după criterii, precum generarea de
drepturi şi obligaţii sau legalitatea. Un alt aspect abordat este cel al comparării transparenţei cu
eficienţa, încrederea, responsabilitatea, autonomia şi controlul, confidenţialitatea, echitatea şi
legitimitatea.
Pe lângă această analiză comparativă, capitolul dat se remarcă prin analiza antagonistă a
concepţiilor autorilor occidentali privind transparenţa. În Republica Moldova, transparenţa este
un factor în devenire, de aceea, nu s-a făcut până acum vreo analiză critică a principiului dat. De
aceea, considerăm esenţial ca transparenţa să fie respectată şi aplicată în condiţii legale şi sociale
strict determinate. Limitele raţionalului şi legalului formează hotarele în interiorul cărora
implementarea principiului transparenţei ar avea eficacitate maximă.
Ca orice fenomen, proces sau principiu, transparenţa e caracterizată de complexitate, ceea
ce ne determină să evităm formarea unei opinii unilaterale faţă de aceasta. Nu se poate spune că
principiul dat garantează din start dezvoltarea democratismului. Cu toate acestea, o astfel de
dezvoltare poate fi garantată prin asigurarea respectării tuturor celorlalte principii simultan,
luându-se în considerare atât normele existente, cât şi situaţia socială la moment.
În final, s-a reuşit să se formuleze o definiţie a principiului transparenţei, conform căreia
principiul transparenţei este setul de instrumente prin care structurile instituţionale centrale şi
locale argumentează cetăţenilor acţiunile sale cu privire la activitatea desfăşurată, garantându-le
dreptul la informare, consultare, precum şi participare la deciziile luate de către autorităţile
publice, în toate etapele şi procedurile.
III. CADRUL NORMATIV INTERNAȚIONAL UNIVERSAL ȘI INTERNAȚIONAL
REGIONAL CU PRIVIRE LA PRINCIPIULUI TRANSPARENŢEI
59
3.1. Fundamente normative internaţionale universale privind principiul
transparenţei
Importanța principiului transparenței ca un principiu fundamental este departe de a fi
contestat. În ianuarie 2009, Președintele Barack Obama al SUA declara:[281] „Guvernul trebuie
să fie transparent. Transparența promovează responsabilitate și oferă informații cu privire la
activitatea Guvernului cetățenilor. (…) Departamentele executive și agențiile ar trebui să
exploateze noile tehnologii pentru a pune online informațiile despre operațiunile și deciziile lor,
fiind disponibile pentru public.” Memorandum-ul asupra Actului Libertății Informației privind
Transparența și Guvernul Deschis 2009, astfel chema la un guvern transparent, participativ și colaborativ.
Fără a ține seamă de declarațiile de mai sus, menționăm că, la nivel internaţional,
principiul transparenţei este reglementat de Declarația Universală a Drepturilor Omului, Pactul
Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, Pactul internaţional cu
privire la drepturile civile şi politice, Convenţia Internaţională cu privire la Drepturile Copilului,
Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, Convenția
de la Aarhus cu privire la Accesul la Informație, Participarea Publicului în justiţie şi la adoptarea
deciziilor în domeniul mediului, Convenţia Organizaţiilor Unite împotriva corupţiei ș.a.
Pe măsură ce lumea se lupta împotriva comunismului pentru democrație, Organizația
Națiunilor Unite (în continuare ONU) a devenit cu succes principalul forum în acest scop.
Prima referinţă cu privire la dreptul la informaţie în dreptul internaţional a avut loc în timpul
primei ședinţe ale Adunării Generale a ONU, din New York în anul 1946. La această ședință, Adunarea Generală a adoptat Rezoluția nr. nr. 59(I), declarând că libertatea informaţiei este un
drept fundamental al omului şi reprezintă piatra de temelie a tuturor libertăţilor, cărora le este
consacrată ONU. Deşi standardele universale stabilesc doar un drept general al libertăţii la
informaţie, în special, informaţia deţinută de organele publice, este uşor deductibil din expresia:
„a căuta şi primi informaţia” ce se conţine în art. 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor
Omului.[80]
Menţionăm că, Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice,[178] în
articolul 19, la fel stabileşte că „orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept
cuprinde libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei de orice fel, indiferent
de frontiere, sub formă orală, scrisă, tipărită ori artistică, sau prin orice alt mijloc la alegerea sa.”
Acest tratat relatează că, exercitarea libertăţilor de exprimare comportă obligaţii şi răspunderi
60
speciale. În consecinţă, aceasta poate fi supusă anumitor limitări, care trebuie, însă, stabilite în
mod expres prin lege şi care sunt necesare în vederea respectării drepturilor sau reputaţiei altora
sau apărării securităţii naţionale, ordinii publice, sănătăţii sau moralităţii publice.
Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale,[304] în
articolul 15 declară că statele recunosc fiecăruia dreptul de a participa la viaţa culturală, de a
beneficia de progresul ştiinţific şi de aplicaţiile sale, de a beneficia de protecţia intereselor
morale și materiale decurgând din orice producţie ştiinţifică, literară sau artistică al cărei autor
este.
Un alt tratat internațional este Convenţia Internaţională cu privire la Drepturile
Copilului,[62] care statuează că, copilul are dreptul la libertatea de exprimare, ce se manifestă
prin libertatea de a căuta, a primi şi a difuza informaţii şi idei de orice natură, fără să ţină seama
de frontiere, sub formă orală, scrisă, tipărită sau artistică, sau prin oricare alte mijloace, la
alegerea copilului. Totuși, notăm că exercitarea acestui drept poate fi supusă restricţiilor, dar
numai acelora care sunt prevăzute de lege şi care sunt necesare pentru respectarea drepturilor sau
a reputaţiei altora, sau pentru protecţia securităţii naţionale, ordinii publice, sănătăţii şi moralei
publice. În același tratat, articolul 15 prevede că statele vor recunoaşte drepturile copilului la
libertatea de asociere şi la libertatea de reuniune paşnică.
Următorul document internațional relevant este Convenţia internaţională privind
eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială,[63] care stipulează că statele se angajează
să interzică şi să elimine discriminarea rasială sub toate formele şi să garanteze dreptul fiecăruia
la egalitate în faţa legii fără deosebire de rasă, culoare, origine naţională sau etnică, în folosinţa
drepturilor, în special: dreptul la libertatea de opinie şi de exprimare și dreptul la libertatea de
întrunire şi asociere paşnică.
Adăugător la referinţele pentru libertatea de informare în general, câteva documente
juridice internaţionale o recunosc expres în contexte specifice. Astfel, de exemplu, Convenţia
Organizaţiilor Unite împotriva corupţiei [30] prin articolul 10 intitulat „Informarea publicului”
recunoaște că măsurile necesare pentru a spori transparenţa administraţiei sale publice, inclusiv
în ceea ce priveşte organizarea, funcţionarea şi procesele decizionale, includ, în special:
adoptarea de proceduri sau de reglementări care să permită publicului obţinerea, dacă este cazul,
a informaţiilor asupra organizării, funcţionării şi proceselor decizionale de administraţie publică,
precum şi, ţinând seama de protecţia vieţii private şi a datelor personale, asupra deciziilor şi
actelor juridice care îi privesc; simplificarea, dacă este cazul, a procedurilor administrative, cu
scopul de a facilita accesul publicului la autorităţile de decizie competente; şi publicarea
61
informaţiilor, inclusiv a eventualelor rapoarte periodice, despre riscurile de corupţie în cadrul
administraţiei publice.
Un set din 22 de principii au fost adoptate de o conferință formată din experți în
drepturile omului și drept internațional, la Johannesburg, Africa de Sud, la data de 1 octombrie
1995, cu privire la „Securitatea Națională, Libertatea de Exprimare și Accesul la Informație”,
denumite și Principiile de la Johannesburg.[306] Principiile se bazează pe legislația și pe
standardele internaționale și regionale privind protecția drepturilor omului, practicile dezvoltate
la nivel de state și principiile generale de drept recunoscute de comunitatea Națiunilor Unite.
Totodată, Principiile au intenția de a amplifica art. 19 al Pactului Internațional cu privire la
drepturile civile și politice. Principiul 11 declară că oricine are dreptul să obțină informații de la
autoritățile publice, inclusiv informații în legătură cu siguranța națională. Nu pot fi impuse
restrângeri ale acestui drept pe motive de siguranță națională, decât dacă guvernul poate
demonstra că restrângerea a fost prevăzută prin lege și necesară într-o societate democratică
pentru apărarea unui interes legitim legat de siguranța națională. Astfel, potrivit Principiilor de la
Johannesburg, în situaţii de urgenţă publică, care ameninţă viaţa ţării şi a căror existenţă este
instituită oficial şi legal, în conformitate cu legea naţională şi internaţională, un stat poate
impune restrângeri libertăţii de exprimare sau informare, numai în măsura în care exigenţele
situaţiei o impun şi numai atunci, când şi atât timp cât acestea nu sunt contrare celorlalte obligaţii
ale Guvernului, prevăzute de dreptul internaţional.
Un alt tratat internațional în materie și care este important de menționat este Convenția
Comisiei Economice a ONU pentru Europa cu privire la Accesul la Informație, Participarea
Publicului în justiţie şi la adoptarea deciziilor în domeniul mediului, sau așa-numita Convenția
de la Aarhus, fiind semnată în Danemarca la data de 25 iunie 1998. Convenția se concentrează
pe interacțiunile dintre autoritățile publice și societate și se bazează pe recunoaşterea dreptului
oricărei persoane din generaţia actuală şi viitoare de a se bucura de un mediu adecvat spre
bunăstarea şi sănătatea acesteia. Tratatul stipulează că orice cetățean ar trebui să aibă dreptul de
a obține un acces larg și facil la informații despre mediu. Autoritățile publice trebuie să
furnizeze toate informațiile necesare și în timp util și transparent. Ei pot refuza să facă acest
lucru numai în situații speciale (cum ar fi apărarea națională). În aceeași ordine a ideilor,
Convenția explică că publicul trebuie să fie informat asupra tuturor proiectelor relevante și trebuie să aibă șansa de a participa în procesul de luare a deciziilor. Factorii de decizie pot
profita de cunoștințele și expertizele cetățenilor, această contribuție este o oportunitate puternică
62
de a îmbunătăți calitatea deciziilor cu privire la mediu și de a garanta legitimitatea
procedurală.[44]
Republica Moldova a fost prima ţară care a ratificat Convenția[64] şi pornind de la
recomandările Comitetului de Conformitate al Convenţiei de la Aarhus, Guvernul a hotărât să
aprobe Planul naţional de acţiuni pentru implementarea în Republica Moldova a Convenţiei de la
Aarhus pentru anii 2011-2015.
Cadrul instituțional internațional vine să valorifice principiile protejate de tratatele
internaționale. Prin urmare, Raportorul Special al ONU pentru promovarea și protecția
dreptului la libertatea de opinie și exprimare [278] a fost creat în anul 1993 de către Comisia
ONU pentru Drepturile Omului, în vederea promovării și protejării dreptului la libertatea de
opinie și exprimare, inclusiv dreptul de a căuta, primi și răspândi informații, prin investigarea
pretinselor încălcări a dreptului. În exercitarea mandatului său, Raportorul Special acordă o
atenție deosebită și obstacolelor ce vin în calea accesului la informație la nivel local, regional și național cu privire la proiectele și inițiativele propuse de Guvern pentru a promova dreptul la
dezvoltare, cât și obstacolelor ce stau în calea participării la procesul de luare a deciziilor, dar și cele legate de studiile în domeniul mediului și de sănătate, bugetele naționale, cheltuielile
sociale, proiecte de dezvoltare industrială și politicile comerciale.
Organizația Mondială a Comerțului [265] este o organizație internațională care
supervizează un număr mare de acorduri care definesc „regulile comerciale” dintre statele
membre, creată la 1 ianuarie 1995. Această instituție afirmă că asigurând transparența în tratatele
comerciale internaționale implică, în general, trei cerințe de bază: a face disponibile publicului
informațiile cu privire la legi, acte și alte politici, a informa părțile interesate despre legile și reglementările relevante, dar și modificările la acestea, și a se asigura ca legile și reglementările
să fie administrate într-un mod uniform, imparțial și rezonabil.
La momentul actual, Departamentul ONU pentru Afaceri Economice și Sociale, prin
intermediul Diviziunii pentru Administrație Publică și Dezvoltarea Management-ului, precum și Organizația Internațională a Instituțiilor Supreme de Audit (în continuare ISA) au organizat
numeroase seminare pentru a arăta impactul auditului în consolidarea guvernării publice,
administrației publice, și dezvoltării management-ului. ISA este, de asemenea, implicată în lupta
împotriva corupției guvernamentale. Intențiile ISA sunt de a spori accesul publicului printr-o
cooperare eficientă între cetățeni și ISA, precum și încurajarea participării cetățenilor în
administrația publică. ISA face rapoartele sale disponibile publicului, acțiunile guvernamentale
63
devin transparente, ceea ce ajută la sporirea încrederii publicului în munca pe care o
efectuează.[287]
Departamentul Afacerilor Economice şi Sociale al Naţiunilor Unite a lansat Raportul
anual „UN Global E-Goverment Survey 2010” privind gradul de dezvoltare a e-Guvernării
electronice în 192 de state ale lumii. Menţionăm că, Departamentul Afacerilor Economice şi
Sociale al Naţiunilor Unite monitorizează pe plan internaţional Indicele de dezvoltare a e-
Guvernării. Raportul ONU privind dezvoltarea e-Guvernării pentru anul 2012 a descoperit că
numeroase țări din întreaga lume au pus în aplicare inițiativele de e-guvernare, printre care
Coreea de Sud, Olanda, Anglia, Danemarca, SUA, Suedia, Franța ș.a.[286] Utilizarea
tehnologiilor informaționale și de comunicare au furnizat sectorului public sisteme de guvernare
mai eficiente. Aceste sisteme noi vor sprijini guvernul în dezvoltarea durabilă, dar, de asemenea,
va ajuta la revitalizarea sectoarelor economice și sociale instabile. E-guvernarea este, în prezent,
în curs de dezvoltare ca o nouă abordare a guvernării proceselor și instituțiilor coezive,
coordonate și integrate, unde dezvoltarea durabilă joacă un rol major. Remarcăm în acest context
că, Republica Moldova a urcat 11 poziţii în clasamentul mondial privind dezvoltarea guvernării
electronice, plasându-se pe locul 69, potrivit Raportului ONU menționat mai sus. Moldova
cedează mediei europene, precum şi ţărilor vecine, România (locul 62) şi Ucraina (locul
68).[213] În acest sens, e bine să menționăm că, indicele din raport reflectă starea infrastructurii
tehnologice şi nivelul de pregătire educativă în ţară în domeniul Tehnologiilor Informaționale și Comunicării (TIC), dar arată şi în ce măsură Guvernul utilizează capacitatea TIC pentru
dezvoltarea economică şi socială a ţării şi a cetăţenilor. Componenţa cantitativă a Indicelui este
bazată pe evaluarea paginilor „web”, infrastructurii în telecomunicaţii şi aportului resurselor
umane. Raportul ONU relevă capacitatea administrațiilor naţionale de a utiliza tehnologia
informației pentru a furniza servicii publice și prezintă situația în 190 de state-membre ale ONU.
Paralel, dar tot în cadrul internațional, menționăm Transparency International, care e o
organizație neguvernamentală internațională, înființată în 1993 de către Peter Egen, președinte
fondator, și un grup de persoane, având intenția de a lupta împotriva corupției la nivel mondial.
La momentul când a fost creată Transparency International (în continuare TI), mita ca formă a
corupției era răspândită pe plan mondial, fiind considerată legală de majoritatea țărilor. Așadar,
Transparency International este o organizație non-politică, non-partizană, a cărei funcție
principală este de a spori gradul de conștientizare a comunității globale referitor la corupție.
Intervenția directă ar fi contrară scopului principal al TI, care este de a acorda ajutor în creșterea
bunei-guvernări în întreaga lume, în acest fel, aceasta ajută anchetatorii în lupta împotriva
64
corupției. TI este, de asemenea, implicată în promovarea dialogului constructiv între corporații și guverne. În cazul în care, sectorul public nu reușește să reformeze practicile corupte, TI critică în
mod public sectorul public sau agențiile guvernamentale pentru că nu reformează astfel de
practici corupte. Deși organizația nu este implicată în investigații, ea, totuși, susține public
jurnaliștii și membrii societății civile, care expun și denunță corupția, iar pentru acest scop,
organizează anual „Premiile de Integritate al TI”. Cu toate acestea, Transparency International
este susținută, în principal, de fundații și bugete ale agențiilor guvernamentale de dezvoltare, dar și organizațiile internaționale o sprijină financiar, precum și veniturile din fondurile din sectorul
privat și publicații.[282]
Transparency International este total transparentă cu privire la investigațiile sale, iar lista
donatorilor de Transparency International sunt frecvent publicate pe site-ul TI. Totodată,
Transparency International are reprezentanțe într-o sută de țări din întreaga lume, țări în care
corupția este o problemă majoră, dar unde societatea civilă acționează independent de guvern.
Specificăm că, în Republica Moldova funcționează, ca filială naţională a organizaţiei
mondiale anti-corupţie TI, Transparency International – Moldova, înregistrată la 14 iunie 2000.
Una din principalele priorităţi ale acesteia este promovarea unei mişcări anti-corupţie,
convocarea celor mai proactive personalităţi cunoscute în ţară drept promotori ai principiilor
transparenţei, democraţiei şi evidenţei, având drept activități precum: expertizarea legislației
naționale anti-corupție, realizarea sondajelor de opinii și a studiilor în vederea evaluării nivelului
de corupție, perceperii acestuia de către public, determinarea celor mai corupte sectoare etc.[283]
O altă instituție internațională este Open Society Institute (OSI), care este o fundaţie
privată cu sediul în New York, fiind centrul Reţelei de fundaţii Soros - un grup de fundaţii şi
organizaţii autonome care îşi desfăşoară activitatea în mai mult de 50 de ţări. Aceasta a fost
creată cu scopul de a ajuta țările să facă trecerea democratică de la comunism. OSI şi reţeaua
implementează o gamă largă de iniţiative care au drept scop promovarea principiilor societăţii
deschise, contribuind la dezvoltarea politicilor guvernamentale şi la sprijinirea drepturilor omului
şi ale femeilor, ca şi a reformelor sociale, juridice şi economice.[262] La fel, OSI construiește
alianțe la nivel transfrontalier și continental pe probleme cum ar fi corupția și libertatea de
informare, crezând într-o societate în care toți oamenii sunt liberi să participe deplin la
problemele civice, economice și culturale, și încurajând dezbaterile critice și respectarea
opiniilor diverse.
În cadrul OSI funcționează mai multe programe, unul dintre acestea este Programul de
Informații, care se concentrează pe noi oportunități și amenințări care rezultă din evoluțiile
65
tehnologiilor informaționale, promovând bunurile publice, instituțiile și experimentele care sunt
esențiale pentru o societate deschisă în trei domenii, precum: creșterea accesului publicului la
cunoștințe; facilitarea comunicării societății civile; protejarea libertăților civile și a libertății de
comunicare în mediul digital. Programul acordă o atenție deosebită nevoilor de informare ale
grupurilor dezavantajate și a celor din zonele mai puțin dezvoltate ale lumii. În același timp,
lucrul în domenii cum ar fi, drepturile omului și justiția, transparența și responsabilitatea,
educația și tineret, sau de sănătate publică, este derulat în parteneriat cu alte programe din cadrul
Open Society, precum Programul Mass-Media.
3.2. Reglementări juridice internaționale regionale ale principiul transparenței
În tabloul regional, cadrul juridic cu privire la principiul trnasparenței include: Codul
European privind Bunul Comportament Administrativ (the European Code of Good
Administrative Behaviour) elaborat de Comisia Europeană,[239] Carta Uniunii Europene a
Drepturilor Fundamentale adoptată în anul 2000 la Nisa (art.41), care cuprinde principiul
transparenţei administrative, Recomandările Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei către
statele membre, printre care: nr.R(94)13 cu privire la măsurile de promovare a transparenţei
mijloacelor de comunicare în masă, nr.R(95)13 cu privire la problemele de procedură penală
legate de tehnologiile informaţionale, nr.R(96)4 cu privire la protecţia jurnaliştilor în situaţii de
conflict şi de tensiune; nr.R(97)21 cu privire la mijloacele de comunicare în masă şi promovarea
unei culturi a toleranţei, nr.R(2002)2 privind accesul la documentele publice, Directiva Uniunii
Europene 68/151/CEE privind acordarea de garanţii etc.
La nivelul Consiliului Europei, este limpede că totul începe de la Convenția pentru
Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.[61] La 13 iulie 1995, Republica
Moldova a devenit membru cu drepturi depline al Consiliului Europei şi prin Hotărârea
Parlamentului Republicii Moldova din 24 iulie 1997[116] au fost ratificate Convenţia Europeană
pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale (în continuare CEDO), încheiată
la Roma la 4 noiembrie 1950, şi protocoalele adiţionale nr.1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 11 şi 14 care au
intrat în vigoare pentru Republica Moldova în diferiţi ani. Astfel, aderând la CEDO, Republica
Moldova şi-a asumat obligaţia de a garanta protejarea drepturilor şi a libertăţilor proclamate de
CEDO tuturor persoanelor aflate sub jurisdicţia sa. Din prevederile Constituţiei Republicii
66
Moldova (art.4 alin.2), precum şi din hotărârea Curţii Constituţionale nr.55 din 14 octombrie
1999 „privind interpretarea unor prevederi ale art.4 din Constituţia Republicii Moldova”[109]
rezultă că CEDO constituie o parte integrantă a sistemului juridic intern şi, respectiv, urmează a
fi aplicată direct ca oricare altă lege a RM, cu deosebirea că CEDO are prioritate faţă de restul
legilor interne care îi contravin.
Articolul 10 al acesteia enunță că fiecare individ are dreptul la libertatea de exprimare, ce
include libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără
amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. În continuarea articolului,
alineatul 2 statuează că, exercitarea acestor libertăţi, ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi,
poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care
constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea
teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii
sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de
informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti. Ținem să menționăm că, în literatura de specialitate, articolul dat al CEDO, care
garantează dreptul la libertatea de exprimare, trezește diferite interpretări. Astfel, unii susțin că
această reglementare poate conține obligația de a permite accesul publicului la documentele
oficiale, argumentând că libertatea de exprimare permite oamenilor să discute chestiuni de
interes general, și, astfel, le permite să își formeze o opinie cu privire la astfel de probleme, și cu
privire la modul în care autoritățile statului le fac față.[307] Astfel, pentru a da efect deplin
articolului 10, în sensul atins, nu avem de ales, decât să citim în acesta obligația de a asigura
accesul publicului la informațiile deținute de autorități. Amintim că, atunci când Convenția a fost elaborată, o astfel de interpretare nu intra în
limitele articolului 10, deoarece doar Suedia, la momentul respectiv, recunoștea dreptul
publicului la informare, pe când secretizarea era încă o normă juridică multor alte state. Totuși, recunoaștem că, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (în continuare CtEDO), întotdeauna
a fost receptivă și sensibilă la schimbările de opinie cu privire la obligațiile ce decurg din
drepturile fundamentale prevăzute în Convenție, și a încercat constant să le interpreteze într-un
mod care se potrivește cu ideile dezvoltate în acest domeniu.
Însă, să analizăm interpretarea tradițională a articolului în cauză, și anume că, dreptul la
libertatea de exprimare nu cuprindea și dreptul la libertatea de informare. În jurisprudența sa,
CtEDO a constatat recunoașterea dreptului publicului de a avea acces la informații și acesta
trebuie să fie protejat.[35] Și, bazându-ne pe precedentele Curții observăm că, aceasta recunoaște
67
dreptul general al publicului de a fi informat, având acces la sursele generale de informare,
nefiind limitat de autorități, dar aceasta nu înseamnă că se oferă dreptul persoanei de a avea
acces la informația privată sau oficială.[308]
În hotărârea Comisiei Europene pentru drepturile omului (anterioară Curții) din 3
octombrie 1979, s-a constatat că, deși s-ar presupune că dreptul de a primi informații, în anumite
circumstanțe, poate include și dreptul accesului la documentele care, deși nu sunt general
accesibile, au o importanță deosebită pentru persoană, totuși, în acest caz, nu este vorba despre
interzicerea accesului reclamantului la informația specifică.[309] Iar în decizia din 7 decembrie
1981, Comisia a reținut că, deși dreptul de a primi informații în conformitate cu articolul 10,
este, în primul rând, orientat spre garantarea accesului la sursele generale de informare, nu se
poate exclude faptul că, în anumite circumstanțe, el include și dreptul de acces la documentele
care nu sunt general accesibile.
Legătura articolulului 10 cu accesul la informația oficială este exprimată în diferite
Rezoluții și Recomandări ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Spre exemplu, în
Rezoluția din 23 ianuarie 1973, Adunarea Consultativă a considerat ca libertatea de exprimare și informare cuprinde libertatea de a căuta, primi, furniza, publica și distribui informații și idei,
astfel a propus extinderea articolului 10 al CEDO prin includerea libertății de a căuta informații cu obligarea corespunzătoare a autorităților publice de a pune la dispoziția publicului informația
referitoare la subiectele de interes public, supuse restricțiilor adecvate.[310]
În aprilie 2009, CtEDO, în cazul Társaság c. Ungariei,[31] a considerat, pentru prima
oară, deci schimbând jurisprudența Curții (reviriment de jurisprudență), că un refuz de a permite
accesul la informația publică constituie o încălcare a art.10, ceea ce anterior, se aprecia nu
impune obligația de a comunica informații atunci când statul nu dorește acest lucru. Curtea a
apreciat că nedezvăluirea de către stat a unor informații ce ar fi impus o dezbatere publică în
domenii de importanță generală poate duce la încălcarea libertății de exprimare. CtEDO a
subliniat că ar fi foarte grav pentru libertatea de exprimare în domeniul politicului dacă persoane
publice pot cenzura presa și dezbaterile publice invocând drepturile lor personale, faptul că
opiniile lor cu privire la aspectele publice privesc propria lor persoană și, prin urmare, constituie
date cu caracter personal ce nu pot fi dezvăluite fără consimțământ. Așa cum arată chiar Curtea
în para. 36 al hotărârii, „obligațiile statelor, din punctul de vedere al libertății presei, includ
eliminarea obstacolelor din calea exercitării activității presei atunci când, în probleme de interes
general, asemenea obstacole există, numai din pricina unei monopolizări a informației de către
autorități. (….) Informația cerută de reclamantă era deja disponibilă și nu impunea colectarea
68
vreunei informații de către Guvern. De aceea, Curtea consideră că statul avea obligația de a nu
împiedica comunicarea informației solicitate de reclamantă.” Totodată, Curtea a considerat că,
obstacolele create pentru a împiedica accesul la informaţii de interes public i-ar putea descuraja
pe cei care lucrează în mass-media sau domenii asemănătoare şi care urmăresc astfel de
probleme. Ca urmare, aceştia nu mai pot fi să joace rolul lor vital ca "câini de pază publici" şi
capacitatea lor de a oferi informaţii corecte şi de încredere poate fi afectată în mod negativ.
Într-un alt caz recent, Gillberg c. Suediei[305], cu privire la condamnarea penală a unui
profesor universitar pentru refuzul de a se conforma unei hotărâri judecătorești prin care s-a
dispus accesul la anumite informații din cadrul unui proiect de cercetare, Curtea, de asemenea, a
recunoscut dreptul publicului de acces la informație. Totuși, acest drept se referea la informații la care reclamanții aveau dreptul să acceseze, bazându-se pe legislația națională, fapt confirmat și de instanțele judecătorești naționale. Curtea a găsit o încălcare a articolului 10, deoarece
oficialii au încălcat acest drept.[305] Prin urmare, vorbind la modul general, Curtea a recunoscut
două categorii de informații la care indivizii pot apela, și anume: prima se referă la informația
despre însăși persoana, și de obicei, acesta este invocat bazându-se pe art. 8 din CEDO; a doua
categorie de informație se referă la mediul în care persoana trăiește și că aceasta poate să ceară
să beneficieze de drepturile sale, la fel, se poate invoca în baza art. 8, dar și în baza art. 2,3 și 6
din Convenție.
Menționăm aici și art. 6 din CEDO, care garantează accesul liber la justiție și prevede că
fiecare are dreptul la un proces echitabil, ceea ce include și accesul la judecată,[310, p.563] și că pârâtul este informat referitor la hotărârea judecătorească. Cu respect față de transparență, aceasta presupune că părțile trebuie să aibă același acces la datele și alte documente ce se referă
la caz.[311] Dreptul la un proces echitabil presupune, printre altele, şi o procedură contradictorie,
cu alte cuvinte dreptul unei părţi în proces de a lua cunoştinţă de observaţiile produse de cealaltă,
precum şi de a le discuta.[171]
În cazul Leander c. Suediei, Curtea a detaliat caracteristicile garanţiilor procedurale
necesare pentru protejarea drepturilor deţinuţilor de către un individ, în sensul articolului 8.
Reclamantul se plângea de faptul că nu a ocupat un post permanent şi că a fost eliberat de la un
post provizoriu din cauza informaţiilor secrete care l-ar fi prezentat ca fiind periculos din punct
de vedere al securităţii. El a pretins că memorizarea şi comunicarea informaţiilor în cauză,
însoţită de refuzul de a-i acorda posibilitatea de a le combate, aduceau atingere dreptului său la
respectarea vieţii private, garantat de articolul 8(1). Admiţând că sistemul de control al
personalului constituia o ingerinţă în viaţa privată a reclamantului, judecătorii de la Strasbourg
69
au estimat – în cadrul analizei garanţiilor puse în acţiune pentru a proteja persoanele în cauză
contra abuzului – că un astfel de sistem era necesar într-o societate democratică.
În conformitate cu cele douăsprezece garanţii citate de către guvernul suedez[191] ca
având scopul asigurării protecţiei adecvate contra abuzului, Curtea a relevat mai multe dispoziţii,
destinate să reducă la minimum efectele procedurii de control al personalului. Astfel, în pofida
competenţei discreţionate acordate Consiliului naţional al poliţiei cu privire la tipul de informaţie
care poate să fie notată în registru, această funcţie era reglementată de lege şi precizată prin
dispoziţii. Notarea informaţiilor într-un registru secret al poliţiei nu era posibilă decât, dacă
acestea erau necesare serviciului special al poliţiei şi destinate să prevină şi să depisteze
„infracţiunile contra securităţii naţionale”. Textul legislativ pertinent (o ordonanţă) conţinea, de
asemenea, dispoziţii explicite şi detaliate asupra naturii informaţiilor care pot fi comunicate,
autorităţile destinatare, circumstanţele unei asemenea comunicaţii şi procedura pe care Consiliul
naţional al poliţiei trebuie s-o urmeze înainte de a se decide. În final, utilizarea informaţiilor
înscrise într-un registru secret al poliţiei în alte domenii decât controlul personalului se limita, în
practică, la anumite cazuri de urmărire penală şi la cazuri de naturalizare. În cazul dat, Curtea a
acordat o mare importanţă faptului că, controlul bunei funcţionări a sistemului îi revenea
Parlamentului şi instituţiilor independente, precum Cancelariei Justiţiei, mediatorului
parlamentar şi Comisiei parlamentare pentru Justiţie. Mai mult ca atât, cu referire la funcţionarea
Consiliului naţional al poliţiei, Curtea a recunoscut că deputaţii care fac parte din acest organism
participă la luarea oricărei decizii cu privire la faptul dacă trebuie sau nu furnizate informaţii
autorităţii reclamante. Astfel, numai Guvernul poate ordona aceasta, însă doar dacă a fost sesizat
de către Directorul Poliţiei Naţionale sau la cererea unui deputat. Acest control direct şi regulat
asupra celui mai important aspect al registrului – comunicarea informaţiilor – oferă o garanţie
apreciabilă contra abuzului. Aplicarea combinată a garanţiilor atribuite sistemului suedez de
control al personalului este, deci suficientă, în această împrejurare, pentru a satisface exigenţele
articolului 8 (2).
Se întâmplă frecvent ca, cererea să se refere mai mult la imposibilitatea pentru persoana
în cauză de a avea acces la informaţiile care o privesc, precum cele deţinute de către stat, decât
asupra principiului acestei deţineri. În cazul Gaskin c. Regatului Unit,[312] reclamantul, care s-a
aflat în custodie de la o vârstă fragedă şi până la majorat, a dorit să acceseze dosarul cu referire
la perioada în care s-a aflat în responsabilitatea serviciilor sociale. În mod contrar reclamantului
din cazul Leander, Gaskin nu denunţa cert faptul că informaţiile cu privire la el au fost culese şi
memorizate: el, din contră, protesta împotriva refuzului de a i se acorda accesul la informaţiile în
cauză, fapt pe care îl echivala cu o încălcăre a dreptului său la respectarea vieţii private în sensul
70
articolului 8. Curtea a recunoscut că informaţiile conţinute în dosar se refereau la viaţa privată şi
de familie a reclamantului şi că imposibilitatea de a avea acces la acestea provoca probleme în
sensul articolului 8. Judecătorii de la Strasbourg au relevat că persoanele care se află în situaţia
reclamantului au un „interes primordial” de a obţine informaţii de care au nevoie pentru a
cunoaște şi a înţelege copilăria şi anii săi de dezvoltare. În ceea ce priveşte interesul general,
totuşi, ei au statuat că caracterul confidenţial al dosarelor oficiale capătă importanţă, dacă se
doreşte culegerea informaţiilor obiective şi demne de încredere. Din acest punct de vedere, ei
estimează că un sistem ce subordonează accesul la dosare cu acceptarea informatorilor, poate fi
compatibilă cu articolul 8, luând în consideraţie marja de apreciere a statului. Există, totuşi,
riscul apariţiei unor probleme cu privire la protecţia intereselor individului care doreşte să
consulte dosarul despre viaţa lui privată şi de familie, când un informator nu este disponibil sau
refuză în mod abuziv acordul său. Prin urmare, un astfel de sistem nu se încadrează în principiul
de proporţionalitate decât, dacă aceasta îi revine unui organ independent, în cazul în care
informatorul nu răspunde sau nu îşi dă consimţământul, de a lua decizia finală privind accesul. În
lipsa unei asemenea proceduri, are loc încălcarea articolului 8. Divulgarea datelor cu caracter
personal unei terţe părţi sau publicului poate să constituie o ingerinţă mai puţin dificil de
justificat, decât simpla lor memorizare. În general, interesul public, asociat cu divulgarea, trebuie
să prevaleze asupra dreptului individului la respectarea vieţii sale private, ţinându-se cont de
scopul urmărit şi de garanţiile ce însoţesc modalităţile de divulgare.
În cazul Guerra şi alţii c. Italiei,[313] reclamantele trăiau în apropierea unei uzine
chimice unde, în trecut, avuse loc o puternică explozie: un incident atribuit nerespectării mai
multor norme. Ele pretindeau că nu au primit informaţii cu privire la riscurile cu care se
confruntă populaţia şi măsurile care trebuie întreprinse în caz de un accident major. Judecătorii
de la Strasbourg au estimat că în lipsa furnizării către reclamante a informaţiilor esenţiale care le-
ar fi permis să evalueze riscurile cărora erau expuse în urma unei grave poluări a mediului
înconjurător, statul pârât nu şi-a respectat obligaţia sa de a garanta dreptul reclamantelor la
respectarea vieţii lor private şi de familie.
Același articol 8 din Convenție, uneori, este invocat că, cuprinde dreptul la autonomie,
care a fost recunoscut în cazul Pretty c. Regatul Unit, când Curtea a reținut că art.8 protejează
dreptul la dezvoltare personală.[314] Curtea consideră că noțiunea de autonomie personală
reprezintă un principiu ce subliniază garantarea acesteia, deși, anterior, nu există vreun precedent
pe acest subiect. În cazul Van Dijk & Van Hoof, CtEDO, de asemenea, concluzionează că art. 8,
de fapt, conține un drept la autonomie.[310, p. 689] Așadar, dacă e să luăm anumite decizii,
71
acest lucru e posibil doar dacă suntem informați suficient, pentru a cunoaște despre ce anume
luăm decizia și care sunt consecințele acesteia.
Articolul 2 din CEDO protejează dreptul la viață și impune, în mod explicit, obligații pozitive statelor, adică pentru legislator, ca acesta să fie protejat de lege. Totuși, potrivit Van
Dijk și Van Hoof, odată ce legea trebuie să fie și implementată, art. 2 nu se referă doar la
legislator, dar reprezintă și o obligație generală pentru autorități ca să ia măsuri corespunzătoare
pentru a proteja viața indivizilor.[310, p. 353] La fel, autoritățile au obligația să protejeze viețile
cetățenilor, dar numai dacă aceasta nu pune în pericol obligațiile lor față de alți cetățeni. Din
nou, este nevoie de o balansare sau cântărire a intereselor ce le implică. Dacă oferirea unei
informații ar salva vieți, atunci autoritățile trebuie să furnizeze această informație. Aceasta este
confirmat în cazul Öneryildiz, unde Curtea a extins scopul dreptului la informație, pe care îl
recunoscuse anterior în legătură cu art. 8.[310, p. 363] Deci, se ridică obligația de a informa
persoanele cu privire la situațiile ce pun în pericol viața, deși aceasta ar putea să nu fie suficient
pentru a respecta în totalitate dreptul lor conform articolului 2.
O importanţă majoră pentru legislaţia naţională o are jurisprudenţa CEDO în care unul
din subiecţii litigiilor este Republica Moldova. Curtea a examinat cazul Sîrbu şi alţii c.
Moldovei. Reclamanţii, printre altele, au pretins că, clasificarea Hotărârii Guvernului nr.534-10
din 20 iulie 1994 ca fiind secretă, care se referea la Ministerul Apărării, Serviciul Informaţii şi
Securitate şi Ministerul Afacerilor Interne, încălca art.10 al dreptului la informare. La
examinarea cauzei Curtea a observat faptul că, în cazurile privind restricţiile referitoare la
libertatea presei, ea a recunoscut, cu unele ocazii, că publicul are dreptul să primească informaţii,
fapt ce constituie un corolar al funcţiei specifice a jurnaliştilor, care este de a atribui informaţii şi
idei privind probleme de interes public (Observer şi Guardian c. Marea Britanie şi Thorgeir
Thorgeirson c. Islanda). Curtea a considerat că faptele prezentului caz pot fi clar distinse de cele
din cazurile menţionate, din moment ce reclamanţii s-au plâns de o omisiune a statului de a face
publică o hotărâre de Guvern cu privire la militari, la colaboratorii SIS şi ai MAI. Curtea a
reiterat faptul că, libertatea de a primi informaţii la care se referă articolul 10 alin.(2) al
Convenţiei interzice unui guvern de a restrânge posibilitatea unei persoane de a primi informaţii
pe care alţii ar dori sau ar putea să dorească să o împartășească cu aceasta. Această libertate nu
poate fi concepută ca impunerea statului, în circumstanţe asemenea celor din cazul dat, a
obligaţiei pozitive de a face publice orice documente secrete sau informaţii ce privesc militarii,
serviciul de securitate sau poliţia. Prin urmare, această parte a cererii a fost declarată
inadmisibilă.[110]
72
Tot în cadrul Consiliului Europei, menționăm că, Convenția privind accesul la
documentele oficiale, așa-numita Convenția de la Tromsø (Norvegia),[302, art. 1.2, b] din 18
iunie 2009, recunoaște importanţa transparenţei autorităţilor publice într-o societate pluralistică și democratică, acordă dreptul de acces la documente oficiale. Potrivit tratatului, un document
oficial reprezintă „toate informațiile înregistrate în orice formă, întocmite sau primite și deținute
de autoritățile publice”. Totodată, o caracteristică specială a accesului la informație este faptul că
solicitantul informației publice nu este obligat să motiveze cererea sa, regulă prevăzută și de
Convenția sus-amintită.[302, art. 4.1]
Republica Moldova a decis pe 21 decembrie 2010 să semneze Convenția de la Tromsø.
Ratificarea acesteia de către RM va întregi setul de acte internaționale în domeniul accesului la
informație, și, bineînțeles, va contura și mai clar scopul dezvoltării transparenței instituționale și a informării active a publicului.
Recomandarea nr. 1402 (1999) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind
controlul serviciilor secrete [315] stipulează că: „Persoanele trebuie să aibă un drept general de
acces la informațiile adunate și păstrate de serviciile interne secrete, fiind posibile excepții de la
acest drept, în interesul siguranței naționale clar definite prin lege. Este de dorit ca, toate
disputele privind puterea unui serviciu intern secret de a interzice dezvăluirea unei informații să fie subiect al revizuirii judiciare.” Recomandarea oferă o definiție siguranței naționale: „pericole
clare și prezente împotriva ordinii democratice a statului și societății”.[154] Obiectivele
economice sau lupta împotriva crimei organizate nu trebuie să intre sub jurisdicția serviciilor
secrete interne. Ele pot să se ocupe de obiective economice sau crima organizată numai dacă,
acestea din urmă, constituie un pericol clar și prezent împotriva siguranței naționale.” La fel,
“Executivul nu trebuie lăsat să atribuie obiective serviciilor secrete interne. Aceste obiective
trebuie prevăzute de lege şi interpretate de justiţie în situaţia unor interpretări conflictuale (şi nu
de guvernări succesive).” Cu alte cuvinte, Recomandarea dată vine să declare că, în timp ce
serviciile secrete trebuie să își îndeplinească obiectivul legitim al protejării siguranței naționale și a ordinii statului democratic împotriva pericolelor clare și prezente, acestea nu trebuie să aibă
mână liberă de a încălca drepturile și libertățile omului.
Recomandarea Nr. 19 (2001) privind Participarea cetăţenilor în viaţa publică locală,
adoptată de Comitetul de Miniştri a Consiliului Europei, este unul din principiile de bază a
politicii prin care se încurajează cetăţenii să participe în procesul politic decizional. Astăzi, acest
drept este unul din standardele democraţiei, şi unul din cerinţele Consiliului Europei pentru a fi
îndeplinit de membrii acestuia. Informarea cetăţenilor este primul pilon al participării directe ai
73
acestora în procesul creării şi adoptării deciziilor în anturajul local. Informarea, privită din
unghiul organelor de guvernare locală, este un proces ce se referă la informare pasivă (ce rezultă
din iniţiativa cetăţenilor) şi informare activă (ce constă în măsurile întreprinse de autorităţile
locale de a informa cetăţenii).
Transparența este un cuvânt magic care, deseori, este folosit și invocat în contextul
european, dar care, totuși, este unul vag, deoarece are un conținut diferit în dependență de
domeniul discutat. În contextul Uniunii Europene, transparența are un înțeles specific: este
plasat împotriva așa-numitei lipse a democrației a Uniunii Europene, considerată o realitate și complexitate a construcției europene.[22, p. 189] Totuși, în pofida caracterului neclar al noțiunii,
nu poate nimeni nega că transparența are un loc real în limba comunitară.
Cu toate acestea, principiile deschiderii şi transparenţei sunt temeiurile democraţiei şi
acele instrumente care permit ca Uniunea Europeană să funcţioneze în mod corespunzător. Spre
exemplu, pe de o parte, toate statele membre ale Uniunii Europene recunosc că principiul
transparenţei trebuie să prevaleze împotriva secretării guvernării, iar pe de altă parte, deşi acest
principiu este recunoscut în mod sporit şi e necesar pentru orice sistem democratic, apar multe
dezbateri referitor la măsurile de implementare care, în mod special, ar fi acceptabile pentru
ordinea juridică a Uniunii Europene (în continuare UE). În acest sens, profesorul Patrick
Birkinshaw declară că, principiul accesului la informaţie, în orice formă, este de a păstra o
măsură de protecţie, care este tot mai necesară pentru a consolida democraţia.[22, p. 234]
Dreptul accesului la informaţie a fost recunoscut ca o măsură necesară de a asigura principiul
transparenţei în practică. Orice cetăţean al UE trebuie să fie informat despre posibilităţile şi
drepturile în legătură cu primirea informaţiei necesare pentru a-şi proteja drepturile sale.
Transparenţa serveşte ca un instrument ce oferă posibilitatea cetăţenilor să fie mai implicaţi în
procesul decizional şi asigură legalitatea şi eficienţa administrării în sistemul democratic, precum
şi defineşte nivelul înalt de responsabilitate al UE faţă de cetăţeni.
Pentru a asigura accesul la informaţie este necesar, cel puţin, de a informa societatea
despre informaţia pe care o deţin instituţiile UE şi modul în care e posibil de a o accesa şi de a
stabili o practică comună în cadrul acestora referitoare la promovarea informaţiei și pentru a
simplifica prelucrarea acesteia. Iar pentru a ridica sau spori nivelul transparenţei în UE se propun
recomandările clasice şi anume: creşterea nivelului de cunoaştere despre UE prin asigurarea
transparenţei pasive, adică publicarea documentelor, broşurelor etc., şi asigurarea transparenţei
active, prin formularea unei divizări clare a competenţelor dintre instituţiile comunitare şi
guvernele statelor membre.[317]
74
Pe scurt, conceptul de transparență și dreptul la accesul publicului la informații apare în
Uniunea Europeană, prin Tratatul de la Maastricht în 1992 (sau Tratatul privind Uniunea
Europeană), ce-i drept destul de confuz, în actul său final privind dreptul la informare, care a
solicitat Comisiei să prezinte un raport cu privire la măsurile menite să îmbunătățească accesul
publicului la informațiile disponibile instituțiilor.”[285] Astfel, principiul deschiderii a fost
stabilit pentru prima dată în articolul 1 din Tratatul privind Uniunea Europeană, care prevede că
deciziile în UE trebuie să fie luate cât mai deschis posibil.
Tratatul de la Amsterdam din 1997 a încorporat dreptul accesului la documentele
Parlamentului European, Consiliului și Comisiei, tuturor persoanelor fizice și juridice cu
reședința sau sediul social într-unul din statele membre.[318, art. 255] Menționăm că, la
pregătirea Tratatului s-au luat în considerare un grup larg de teme ale noțiunii de transparență, și anume: deschiderea funcționării Instituțiilor, simplificarea tratelor, simplificarea procedurilor
legislative, ameliorarea calității de elaborare și prezentare a legislației Uniunii, deschiderea
procedurii de modificare a tratatelor, întărirea rolului parlamentelor naționale în procesele de
luare a deciziilor, ameliorarea consultărilor cu publicul interesat în faza de pregătire a proceselor,
eliminarea jargoanelor în declarațiile Instituțiilor.[74, p. 101]
Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, în mod real, a determinat că
rezidenţii Uniunii au dreptul accesului la documentele deţinute de instituţiile Uniunii.[28] Totuşi,
acest document nu obligă, în mod specific, fiecare stat membru să ofere informaţiile necesare.
Baza pentru acest drept se conţine în articolul cu privire la libertatea de exprimare ce este
stipulată în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale (aplicându-
se tuturor ţărilor membre Consiliului Europei, pe când Carta UE, aplicându-se doar membrilor
Uniunii).
La 29 octombrie 2004, 25 de reprezentanți ai statelor care formau Uniunea Europeană au
semnat Tratatul de instituire a Constituției Europene. Ideea a fost de a elabora un tratat
internațional, cu obiectivul de a crea o constituție consolidată pentru Uniunea Europeană,
înlocuind tratatele UE cu doar un singur text. Cu toate acestea, după ce a fost ratificat de 18 state
membre, acesta a fost respins de către poporul francez și olandez, ceea ce a adus la faptul că
procesul de ratificare să se sfârșească (pentru că era nevoie ca toate statele UE să ratifice acest
tratat ca să poată intra în vigoare). După o perioadă de reflecție, s-a decis să se renunțe la
proiectul unei Constituții pentru întreaga Europă, astfel Tratatul de la Lisabona a fost elaborat
pentru a înlocui Tratatul Constituțional,[319, art. 8A-8C] având drept scop să transforme UE
într-o entitate mai democratică, mai eficientă şi mai aptă să abordeze, la unison, probleme
75
globale. Tratatul de la Lisabona conține multe schimbări ale Tratatului Constituțional, fiind
formulate în formă de amendamente la tratatele existente, fiind semnat pe data de 13 decembrie
2007 și intrând în vigoare la 1 decembrie 2009. Aceste evoluții sunt, în sine, urmare a schimbării
în obiectivele urmărite de principiul transparenței, de exemplu, o schimbare spre transparență ca
un mijloc de a consolida legitimitatea democratică a UE.[38] Aceasta este o evoluție importantă,
deoarece, dacă luăm în vizor hotătârea Curții Europene de Justiție, din 1996, accesul public la
documente a fost doar o chestiune de „funcționare internă (între instituții), în conformitate cu
interesul bunei administrări”.[32]
Principiul se aplică tuturor activităților instituțiilor și organismelor UE, și înseamnă că
deciziile sunt luate în așa fel încât accesul la discuții și documentele relevante, cel puțin într-o
anumită măsură, poate fi asigurat. Cel mai important aspect se referă la contextul normelor
interne de procedură ale organelor instituționale europene în ceea ce privește asigurarea
accesului la luarea deciziilor,[18, p. 204] mai ales atunci când acestea acționează în exercitarea
puterii legislative. Accentul pus pe un grad sporit de transparență în procesul legislativ se
bazează pe presupunerea că cetățenii trebuie să fie informați pe deplin, pentru ca să-și exercite
drepturile lor democratice.[37]
În acest context, ar trebui, de asemenea, menționat faptul că principiul transparenței este
bine aplicat de către Parlamentul European, deoarece regulile de procedură stipulează că atât în
plen, cât și ședințele comisiilor sunt publice.[320, art. 103] Acest lucru a fost realizat doar recent
în ceea ce privește Consiliul, după ce a fost introdus de la intrarea în vigoare a Tratatului de la
Lisabona o dispoziție care afirmă că, Consiliul se întrunește în ședințe publice atunci când
deliberează și votează un proiect de act legislativ (articolul 16 alin. 8 din Tratatul revizuit al
Uniunii Europene).[190] Trebuie subliniat că, deși procesul legislativ e deschis, o parte
semnificativă a acestuia, are încă loc în spatele ușilor închise. Acest lucru este valabil nu doar
pentru Comitetul de conciliere, care decide în ședințe secrete,[34] ci mai ales pentru că o mare
parte a legislației adoptate în cadrul procedurii de co-decizie este convenită în așa-numitele
triloguri informale, unde reprezentanți ai Consiliului, Comisiei și Parlamentului se întâlnesc în
secret și încearcă să ajungă la un acord între cei doi co-legislatori.[91] (Comitetul de conciliere
este constituit în baza Art. 251(4) al Tratatului privind UE, în cazul aplicării procedurii de co-
decizie, care implică Consiliul de Miniștri și Parlamentul European. Comitetul de Conciliere este
alcătuit din membrii UE ai Consiliului sau reprezentanți ai acestora și o delegație a
Parlamentului European alcatuită din reprezentanți ai acestuia, în număr egal cu cei ai
Consiliului.)
76
În prevederea articolului 9 din Regulamentul de procedură internă a Comisiei Europene
se stipulează că ședințele Comisiei nu trebuie să fie publice și discuțiile vor fi
confidențiale.[189] Totuși, Comisia merge pe calea întăririi „vizibilității” și anume prin
publicarea obiectivelor generale ale politicii, orientărilor strategice, precum și a acțiunilor
proiectate în mai multe domenii, și termenele pentru implementarea acestora.[73]
Tot aici, am dori să identificăm rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene (în continuare
CJUE) în recunoașterea formală a transparenței, deoarece cele mai multe progrese în acest
domeniu au fost realizate anume de aceasta. Astfel, CJUE și Curtea Europeană de Justiție de
Primă Instanță (în continuare, CEPI, care era denumirea acestei Curți de la crearea ei, adică
1.01.1989 până pe 30.11.2009. Actualmente, aceasta este cunoscută sub denumirea de Curtea
Generală) au dezvoltat un rol important în formarea și recunoașterea dreptului accesului la
informații publice în cadrul UE. De la bun început, CJUE avea competența să supravegheze
acțiunile Consiliului și a Comisiei cu privire la accesul la informații publice.[32] Ținând cont de definiția conceptuală a transparenței și a accesului la informație,
observăm că aceste principii nu se regăsesc univoc și clar în dreptul comunitar ca un drept
fundamental sau unul constituțional de tradiție. Totuși, spunând că este un drept fundamental, nu
eșuază rezultatele semnificative ale acestuia, deoarece în diferite rezoluții jurisprudențiale,
accesul la informație a fost clasificat ca un principiu, fără a fi atribuite alte detalii acestuia.[292]
Cu alte ocazii, CJUE s-a referit la „afirmarea progresivă a dreptului de acces”, dar având în
vedere că existența acestuia se datorează, exclusiv, reglementărilor interne ale Consiliului și ale
Comisiei, și nefiind considerat ca un principiu general și un drept fundamental.[32] Această
poziție a fost reafirmată de Curte în multe alte cazuri.[321] Cu toate acestea, împotriva acestui
punct de vedere vine hotărârea CEPI care l-a declarat un „principiu al dreptului la informație”,
oferind un tratament de principiu general pentru dreptul comunitar, deși în cazul Regatului
Olandei C-58/94 avocații au insistat să fie introdusă în discuție natura acestui drept, încercând să
convingă Curtea să decidă recunoașterea acestuia ca unul fundamental.[32]
Rolul CJUE a fost unul de valoare în domeniul discutat, deoarece aceasta a asigurat că
limitările accesului la informație trebuie să fie interpretate în mod restrictiv, reiterând că orice
limitare este o excepție, iar regula este transparența. În acest fel, CJUE și CEPI au contribuit
semnificativ la recunoașterea accesului la informații publice ca un drept fundamental, totuși, nu
s-a recunoscut niciodată aceasta în mod formal. Or, acest lucru nu a împiedicat să se interpreteze
accesul legal la informații ca un drept intrinsec legat de idealul democrației, și în cele din urmă,
77
să ia decizii concrete care au venit pentru a proteja garanțiile accesului la informațiile de interes
public.
Observăm că, odată ce principiul transparenței nu a fost încă recunoscut ca un principiu
general al dreptului Uniunii Europene, deoarece nu are o definiție unanim recunoscută, precum
statul de drept, aceasta, totuși, are o semnificație normativă specifică pentru sistemul juridic
european. Astfel, funcționarea transparenței ca un principiu general în UE se referă la
procedurile de achiziții publice.[57, p. 122] Principiul transparenței este, în acest moment, mai
mult legat de problemele economice specifice și funcționarea unei piețe interne libere. Uniunea
Europeană a devenit mai mult decât o uniune pur economică. În consecință, principiul
transparenței în procesele de elaborarea și luare a deciziilor din UE are consecințe juridice
nesemnificative. Spre exemplu, Directiva Uniunii Europene 68/151/CEE prevede acordarea de
garanţii de publicitate la constituirea şi în activitatea societăţilor comerciale, adică măsurile ce
urmează a fi întreprinse pentru a nu admite secretizarea sau voalarea unor informaţii cu caracter
comercial. Astfel, în articolul 2 al Directivei sunt enumerate categoriile de informaţii ce urmează
a fi făcute accesibile publicului larg, și anume: contractul de societate şi statutul; orice
modificare adusă instrumentelor menţionate, inclusiv cele privind extinderea duratei societăţii;
desemnarea, durata împuternicirii şi data privind persoanele care, fie în calitate de persoană
juridică legal constituită, fie ca membri ai acesteia, sunt împuternicite să reprezinte societatea în
relaţii cu terţii în procedurile judiciare; etc. [50]
Transparența este negreșit strâns legată de conceptele democrației și statul de drept. CJUE
exprimă legătura acesteuia cu democrația declarând că: “transparența oferă posibilitatea
cetățenilor de a participa mai aproape în procesul de luare a deciziilor și pentru administrație să
îmbrace o legitimitate mai mare, să fie mai efectivă și responsabilă față de cetățeni într-un
sistem democratic. Odată ce cetățenii pot exercita drepturile lor democratice, ei trebuie să fie
într-o poziție în care să poată urmări în detaliu activitatea Instituțiilor, luând parte în procedurile
legislative și având acces la toate informațiile relevante.”[37] După părerea noastră, forma
democrației concretizate în statul de drept, în cele mai multe cazuri, este o democrație
reprezentativă, cu unele deosebiri. La fel, considerăm că transparența este, în primul rând, un
concept al unei bune guvernări.
Notăm că, influența regulativă a principiului transparenței nu este limită la cadrul juridic
din UE, dar se extinde și sistemelor juridice naționale. În mod particular, în conformitate cu așa-
zisa jurisprudența standard, prevederile Directivelor trebuie să fie implementate în dreptul
78
național cu precizie, claritate și transparență pentru a se conforma în întregime cu cerința
principiului securității juridice.[322]
Rolul Ombudsmanului European în evoluția transparenței este, de asemenea, demn de
remarcat, deoarece funcția acestuia de a controla funcționarea și administrarea defectuoasă a
Uniunii Europene este una importantă.[259] Ombudsmanul European a concretizat cerințele
„deschiderii”, în procesele de luare a deciziilor. La fel, acesta fiind un organism independent și imparțial, de fapt poate trage la răspundere administrația UE. Ombudsmanul investighează
plângerile privind cazuri de administrare defectuoasă în activitatea instituțiilor, organelor,
oficiilor și agențiilor UE. Numai CJUE, în exercitarea funcțiilor sale jurisdicționale, nu se
încadrează în competența Ombudsmanului. Ombudsmanul poate constata un caz de administrare
defectuoasă dacă o instituție nu respectă drepturile fundamentale, normele sau principiile de
drept sau principiile bunei administrări.
Administrarea defectuoasă include, de exemplu, nereguli administrative, incorectitudine,
discriminare, abuz de putere, lipsă de răspuns, refuzul furnizării de informații și întârziere
nejustificată. Orice cetățean sau rezident al UE sau întreprindere, asociație sau alt organism cu
sediul social în UE poate înainta o plângere. Nu este necesar ca petiționarul să fie personal
afectat de cazul de administrare defectuoasă pentru a înainta plângerea.
Notăm că, Republica Moldova a ratificat Acordul de Parteneriat şi Cooperare cu
Comunităţile Europene şi Statele membre[323] în 1994, care a intrat în vigoare în 1998. De
atunci, Republica Moldova a parcurs un drum destul de anevoios, dar care, în ultimul timp, s-a
axat tot mai mult pe integrarea europeană, astfel reușind să îndeplinească consecvent și reușit mai multe cerințe ale UE. Prin urmare, programul de activitate al Guvernului RM cu privire la
Integrarea Europeană: Libertate, Democrație, Bunăstare pentru anii 2011-2014,[270] urmăreşte
crearea unui nivel înalt de bunăstare a cetăţenilor Republicii Moldova, precum şi realizarea altor
transformări importante în societate, care, în totalitatea lor, ar accelera integrarea Republicii
Moldova în Uniunea Europeană. La fel, programul folosește principiul transparenței ca un fir
roșu prin toate domeniile și obiectivele propuse și asumate.
La 15 septembrie 2011, Parlamentul European a adoptat Rezoluţia privind negocierile
Acordului de Asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Textul Rezoluţiei PE
conţine o serie de referinţe importante pentru viitorul relaţiilor dintre RM şi UE. În mod special,
remarcăm că deputaţii europeni fac referinţă la Articolul 49 al Tratatului UE în contextul
angajamentului UE faţă de RM. De asemenea, Rezoluţia se referă într-o manieră pozitivă la
liberalizarea regimului de vize, negocierea zonei de liber schimb, cooperarea sectorială etc.
79
Astfel, RM şi-a asumat obligaţia de a întreprinde măsuri necesare pentru a asigura creşterea
graduală a compatibilităţii legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitară.
La nivelul regional putem atribui și cel american, în speță Convenţia americană privind
drepturile omului, din 22 noiembrie 1969, adoptată de Organizația Statelor Americane, care,
după părerea multor jurisconsuli, este asimilată Convenţiei Europene pentru drepturile omului.
Această Convenție stabilește, printre altele, și libertatea gândirii şi exprimării, după cum
urmează:[250] orice om are dreptul la libertatea gândirii şi exprimării; acest drept include
libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi
independent de frontierele de stat, sub formă orală, scrisă, tipărită sau artistică ori prin orice alte
mijloace, la alegerea individului. Exercitarea acestui drept poate face numai subiectul restricţiilor
expres prevăzute de lege şi absolut necesare, precum respectarea drepturilor sau a reputaţiei
altora și protejarea securităţii naţionale a ordinii publice, a sănătăţii publice şi a bunelor
moravuri. Accesul la informație este un drept fundamental al omului, așa cum a recunoscut
Curtea Inter-Americană a Drepturilor Omului prin cauza Claude Reyes c. Chile.[263] Curtea a
considerat că articolul 13 din Convenția americană privind drepturile omului garantează dreptul
la libertatea de gândire și de exprimare, în care se include, de asemenea, dreptul și libertatea de a
căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei de orice natură.
Rolul Curții Inter-Americane a Drepturilor Omului a fost unul deosebit în domeniul
abordat, odată ce aceasta a declarat că acțiunile statului ar trebui să fie guvernate de principiile
de divulgare și de transparență în administrația publică, care să permită tuturor persoanelor
aflate sub jurisdicția sa, exercitarea controlului democratic al acestor acțiuni, și astfel încât să se
poată întreba, investiga și să ia în considerare dacă funcțiile publice sunt efectuate în mod
corespunzător.[264]
Un document important pentru tema investigației în cauză reprezintă Declaraţia
americană cu privire la drepturile şi îndatoririle omului, un document care a precedat DUDO cu
mai puțin de un an (aprilie 1948). Deși, strict vorbind, o declarație nu este un tratat cu o
obligație juridică, totuși, jurisprudența Curții Inter-Americane a Drepturilor Omului și a
Comisiei Inter-Americane a Drepturilor Omului o recunoaște ca un izvor internațional
obligatoriu pentru statele membre ale Organizației Statelor Americane. Aceasta prevede: „fiecare
persoană are dreptul la libertatea de investigaţie, de opinie şi la exprimarea şi răspândirea ideilor
prin orice mijloc admis”. Și spațiul regional african conține instrumente ce conțin ideea principiului transparenței,
iar cea mai importantă este Carta Africană privind drepturile omului și a popoarelor, din 27
80
iunie 1981, adoptată de Organizația Unității Africane (din 2002 Uniunea Africană). Art. 9 din
Carta africană garantează dreptul accesului la informație ca un drept inalienabil fundamental al
omului și ca o componentă indispensabilă a democrației și dezvoltării, inclusiv dezvoltarea
socio-economică. Așadar, accesul la informație creștere intens și în spațiul african. Statele
africane întreprind măsuri în reforma legislativă, încercând a pune accesul în aplicare în mod
corespunzător promovând buna guvernare prin îmbunătățirea administrării de informații, precum și prin sporirea transparenței, responsabilității și încurajând o mai mare participare a populației
în afacerile publice.
Înţelegerea instrumentelor privind aplicarea drepturilor omului în statele arabe şi
islamice a fost lentă şi dificilă, astfel, de pildă Carta Arabă privind Drepturile Omului a fost
adoptată de abia pe 22 mai 2004, de Consiliul Ligii Statelor Arabe, intrând în vigoare și mai
târziu, adică în anul 2008. Carta, prin art. 32, garantează dreptul la informare și la libertatea de
opinie și de exprimare, precum și dreptul de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei
prin orice mediu, indiferent de frontierele geografice. Astfel de drepturi și libertăți se exercită în
conformitate cu valorile fundamentale ale societății și se supun numai la așa limitări care sunt
necesare pentru a asigura respectarea drepturilor sau a reputației altora sau protecția securității naționale, ordinii publice și de sănătate publică sau bunele moravuri.
3.3. Concluzii la capitolul 3
În capitolul dat, s-a realizat o analiză a diferitor aspecte ale transparenței în cadrul juridic
internațional și regional, aşa precum: dreptul la informaţie, excepţiile de la regulile transparenţei,
procedurile care sunt antrenate în luarea deciziilor, ceea ce ne oferă o perspectivă a modului în
care diferite elemente inerente principiului transparenţei trebuie tratate şi deprinse de mediul
juridic naţional.
Odată cu ratificarea vreunui tratat internaţional care garantează dreptul la informaţie,
libertatea de exprimare şi altele, este nevoie şi de adoptarea unei legi speciale în acest sens.
Aceasta este nevoie pentru că, în cazul în care un stat a ratificat un tratat internaţional, el nu îl
face în mod automat parte din dreptul naţional. În teorie înseamnă că, un cetăţean ar avea dreptul
81
de a se adresa la un organ internaţional ca să-şi pună în aplicare drepturile lui, dar el nu are
opţiunea mult mai simplă de a beneficia de drepturile sale sub procedurile juridice naţionale. A
face o obligaţie internaţională să facă parte din dreptul naţional este cea mai eficientă cale de
asigurare a respectării drepturilor în practică. Mai mult decât atât, tratatele cu privire la drepturile
omului oferă principii generale, dar acestea nu pot reprezenta un ghid detaliat de asigurare a
beneficierii drepturilor cetăţenilor în practică şi anume acesta este motivul cel mai important în
elaborarea unor legi speciale naţionale.
După ce am făcut cunoscut tabloul juridic din cadrul Consiliului Europei, dar și o analiză
a jurisprudenței Curții Europene pentru Drepturile Omului în speța accesului la informație, prin
prisma articolelor disponibile ce acoperă acest domeniu, am purces la analiza cadrului juridic din
UE. Aici, întregul proces de recunoaștere formală a transparenței ca un principiu și drept al
cetățenilor a fost stabilit de Tratatul de la Lisabona, dar și de Curtea Europeană de Primă
Instanță și la Curtea Europeană de Justiție, care au contribuit semnificativ, chiar dacă acestea nu
au recunoscut niciodată, în mod oficial și explicit, în jurisprudența sa că principiul transparenței
este un principiu fundamental.
Instrumentele și practicile internaționale de succes în domeniul aplicării principiului
transparenței, pe care le relevă studiul dat, sugerează necesitatea adaptării și aplicării acestora în
specificul național, ceea ce va eficientiza normele şi mecanismele de implementare a acestuia,
precum şi va evidenția principalele tendinţe de dezvoltare a lui în perioada actuală.
În sfârșit, noi credem că transparența este necesară pentru societățile democratice, pentru
ca guvernele să poată oferi cetățeniilor lor sentimentul că aceștia fac parte din sistem. Este
important să se încurajeze transparența, astfel revitalizându-se democrația, dându-i o nouă
calitate și rezultând noi forme de participare a cetățenilor.
82
IV. ASIGURAREA PRINCIPIULUI TRANSPARENŢEI DE CĂTRE AUTORITĂȚILE
PUBLICE DIN REPUBLICA MOLDOVA
4.1. Instrumente juridice privind principiul transparenţei în activitatea autorităţilor
publice naționale
Informaţia este oxigenul democraţiei, iar democraţia ar fi de neconceput fără accesul liber
al publicului la informaţii. Lipsa transparenţei în viaţa politică şi în actul de guvernare reprezintă
unul dintre obstacolele cele mai greu de depăşit spre o societate democratică, în care cetăţenii să
aibă încredere în oamenii politici şi în guvernanţi. Dar informaţia nu reprezintă doar o necesitate
pentru cetăţeni, ea este şi un element esenţial al unei bune conduceri. Istoria arată că o guvernare
proastă deține secrete pentru ca să poată rezista, dar şi realitatea că secretomania şi
autoritarismul guvernărilor duce, în mod inevitabil, la proliferarea abuzului, corupţiei şi
ineficienţei şi, în final, la falimentul regimurilor de acest tip. Dezvoltarea şi corelarea
dispoziţiilor constituţionale cu celelalte prevederi legislative ne duce la concluziile că dreptul
cetăţenilor de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit. Autorităţile
administraţiei publice, în limita competenţelor care le revin, sunt obligate să asigure informarea
corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice, prevedere ce se referă şi la mijloacele mass-
media.[205]
Pentru a exista, un regim democratic are nevoie de unele valori de bază, și anume:
libertatea, dreptatea, egalitatea în faţa legii, transparenţa, toleranţa, competiţia dreaptă, egalitatea
şanselor (principii scrise pe frontspeach-ul revoluţiei franceze din 1789).[59] Foarte multe acte
legislative şi normative ale Republicii Moldova din toate sferile, precum activitatea autorităților
publice, relaţii externe, economie, cultură, ştiinţă, învăţământ, sistemul de sănătate, ecologie,
protecția socială și a muncii etc., dispun de prevederi cu referire la transparență și accesul la
informaţie. După părerea noastră, prevederile sunt în concordanţă cu Legea privind accesul la
informaţie, deși unele au nevoie de a fi revizuite, modificate sau completate, dar la aceste aspecte
ne vom referi mai jos.
Sub aspect general, printre actele adoptate în Republica Moldova referitoare la principiul
transparenţei, în mod mai mult sau mai puțin special, amintim în primul rând Constituţia RM,
Legea cu privire la libertatea de exprimare[324], Legea privind accesul la informaţie[140], Legea
pentru adoptarea Regulamentului Parlamentului[139], Legea cu privire la transparența în
procesul decizional[151], Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Planului de măsuri privind
83
asigurarea respectării dreptului la petiţionare, informaţie şi acces la justiţie nr.1013 din
12.09.2007 [325] ș.a.
Totodată, menţionăm şi actele ce protejează caracterul limitativ al oferirii informaţiei:
Legea cu privire la secretul de stat[137], Legea cu privire la secretul comercial[327], Legea cu
privire la protecţia datelor cu caracter personal[328], Codul de procedură civilă,[54] Codul
contravenţional[326], Codul de procedură penală[55] ș.a.
Principiul transparenței este unul vital şi în procesul de combatere a corupţiei, fiind astfel
reglementat de Legea cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei,[329] Legea cu privire la
Centrul Național Anticorupție (fostul Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi
Corupţiei),[330] Hotărârea Guvernului privind unele măsuri de prevenire a corupţiei şi
protecţionismului în cadrul instituţiilor publice[331], Hotărârea Guvernului privind paginile
oficiale ale autorităţilor administraţiei publice în reţeaua Internet[332], Hotărârea Guvernului
privind expertiza coruptibilităţii proiectelor de acte legislative[333], Hotărârea Guvernului
pentru aprobarea Regulamentului privind mecanismul de semnalare şi monitorizare a nivelului
corupţiei în autorităţile publice[334] etc.
Dreptul la informaţie, astăzi, este protejat de constituţiile la mai bine a 60 de ţări. Cel
puţin 46 dintre ele garantează un drept la informaţie sau documente oficiale, sau impun o
obligaţie statului să facă informaţia disponibilă publicului. Spre exemplu, art.32 al Constituției
Belgiei a fost amendat în anul 1993, pentru a include un drept al accesului la documentele
deținute de autoritățile publice. În Constituția Olandei, prin art. 110 se prevede că în exercitarea
obligațiilor sale, organele guvernamentale trebuie să respecte principiul transparenței potrivit
normelor prescrise de Actul Parlamentului. Deosebim, în mod prioritar, Constituţia Republicii
Moldova[60], legea supremă în stat, care garantează dreptul la informaţie în art.34, un drept ce
nu poate fi îngrădit, iar autorităţile publice sunt obligate să asigure informarea corectă a
cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal, în timp ce
mijloacele de informare publică, de stat sau private și nefiind supuse cenzurii, sunt obligate să
asigure informarea corectă a opiniei publice. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie al
RM cu privire la examinarea cauzelor privind accesul la informaţiile oficiale[114] indică că,
accesul la informaţiile oficiale constituie un drept fundamental al persoanei de a fi informat, o
modalitate de control asupra activităţii autorităţilor publice, gestionării banilor publici, de
stimulare a formării opiniilor şi participării active a populaţiei la procesul de luare a deciziilor în
spirit democratic.
84
Republica Moldova, în conformitate cu art.37 din Constituție, garantează fiecărui om
dreptul la accesul liber şi la răspândirea informaţiilor veridice cu privire la starea mediului
natural, la condiţiile de viaţă şi de muncă, la calitatea produselor alimentare şi a obiectelor de uz
casnic, iar tăinuirea sau falsificarea informaţiilor despre factorii ce sunt în detrimentul sănătăţii
oamenilor este interzisă.
Potrivit art.38, voinţa poporului constituie baza puterii de stat, care se exprimă prin
alegeri libere, și care au loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber
exprimat. În acelaşi timp, Constituţia Republicii Moldova garantează cetăţenilor ei cu drept de
vot și dreptul de a fi aleşi.[60] Cetăţenii au dreptul de a participa la administrarea treburilor
publice nemijlocit, precum şi prin reprezentanţii lor, și la rândul său oricărui cetăţean i se asigură
accesul la o funcţie publică. Astfel, libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații, care este parte integrantă a libertății de exprimare, oferă baza transparenței în alegeri, iar
drepturile de vot și de a fi ales nu pot fi exercitate fără această libertate.
Totodată, în conformitate cu articolul. 65 alin. (1) al Constituţiei Republicii Moldova, se
stipulează expres caracterul public al şedinţelor Parlamentului, însă, la alineatul 2 se prevede o
excepţie cu un conţinut neclar, încât este imposibil de a determina criteriile ce stabilesc
declararea şedinţelor închise ale Parlamentului. Deducem că, participarea unui anumit cetăţean la
şedinţele plenare sau la şedinţele comisiilor din Parlament, din punct de vedere normativ, este
realizabilă, dar, în realitate și practică, acest lucru este imposibil, deoarece, în primul rând, acesta
nu dispune de spațiu suficient pentru vizitatori ordinari, și nici un funcționar nu se ocupă de
astfel de cereri.
O altă stipulare în art.117 al Legii Supreme statuează că, dezbaterile judiciare au un
caracter public, astfel, în toate instanţele judecătoreşti şedinţele de judecată sunt publice.
Judecarea proceselor în şedinţă închisă se admite numai în cazurile stabilite prin lege, cu
respectarea tuturor regulilor de procedură.
Deci, urmărind firul dreptului la informaţie în prevederile Constituţiei RM observăm că,
acesta are originea în instrumentele juridice internaţionale în domeniu.
În luna februarie 2010, cel puţin 80 de ţări au avut legi speciale care stabilesc dreptul şi
procedurile pentru indivizi să ceară sau să primească informaţii publice. Printre unele,
consemnăm că, în Bulgaria funcționează Actul cu privire la Accesul Informațiilor Publice din
2000, ca urmare a recomandării Curții Constituționale din 1996 pentru a implementa o astfel de
lege. Iar în Germania, a fost adoptată Legea privind libertatea informației în 2005, care
85
garantează fiecărei persoane un drept necondiționat al accesului la informațiile oficiale federale,
nefiind necesare justificări juridice, comerciale sau de altă natură.
În Republica Moldova, Legea privind accesul la informaţie este unul din pilonii
drepturilor social-politice ale cetăţenilor. Aceasta reglementează raporturile dintre furnizorul de
informaţii şi persoana fizică şi/sau juridică în procesul de asigurare şi realizare a dreptului
constituţional de acces la informaţie, aspectele accesibilităţii informaţiei cu caracter personal şi
protecţiei acesteia în cadrul soluţionării problemei accesului, dar și modalitatea apărării dreptului
discutat.[140]
Paralel cu aceasta, legea dată oferă un cadru normativ general al accesului la informaţiile
oficiale, astfel oricine, în condiţiile legii în cauză, are dreptul de a căuta, de a primi şi de a face
cunoscute informaţiile oficiale. Acestea sunt considerate a fi toate informaţiile aflate în posesia şi
la dispoziţia furnizorilor de informaţii, care au fost elaborate, selectate, prelucrate, sistematizate
şi/sau adoptate de organe ori persoane oficiale sau puse la dispoziţia lor în condiţiile legii de
către alţi subiecţi de drept.
Potrivit art.12 din lege, informaţiile oficiale vor fi puse la dispoziţia solicitanţilor în baza
unei cereri scrise sau verbale. În cazul unei cereri scrise, aceasta va conţine: detalii suficiente şi
concludente pentru identificarea informaţiei solicitate (a unei părţi sau unor părţi ale acesteia);
modalitatea acceptabilă de primire a informaţiei solicitate; date de identificare ale solicitantului.
Articolul dat conținea un alineat care stipula că, cu excepţia cazurilor solicitării informaţiilor cu
caracter personal, solicitantul poate să nu indice în cerere datele sale de identificare, însă,
alineatul a fost abrogat.[335] În opinia noastră, această abrogare constituie o îngrădire a libertății de acces la informație, contravine normei constituționale (art.34) care declară că dreptul
persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit. Lectura
articolului, care este în vigoare astăzi, provoacă ambiguități în ceea ce privește „datele de
identificare a persoanei”. De aceea, susținem ideea că alineatul articolului să fie restabilit, iar
sintagma „datele de identificare” să fie completată pentru a specifica care anume date sunt
necesare.
De asemenea, legea are drept scop eficientizarea procesului de informare a populaţiei şi a
controlului efectuat de către cetăţeni asupra activităţii autorităţilor publice şi instituţiilor publice.
Prin urmare, legea dată oferă largi posibilităţi de implicare a cetăţenilor Republicii Moldova în
procesul de guvernare, prin intermediul dreptului de acces liber la informaţie. Observăm, deci, o
corelaţie a acestui scop cu articolul 2, al. 1 din Constituţia Republicii Moldova, care prevede că
suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi
prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie. Este o legătură logică, pe
86
care o întâlnim şi în articolul 3 din Legea privind accesul la informaţie: „legislaţia privind
accesul la informaţie are la bază Constituţia Republicii Moldova, tratatele şi acordurile
internaţionale la care Republica Moldova este parte, prezenta lege şi prevederile altor acte
normative care reglementează raporturile ce ţin de accesul la informaţie.”
În materie de probare a restricţiei libertăţii de informare, Legea privind accesul la
informaţie instituie regula incumbit probatio qui dicit, non qui negat (Demonstrează cel care
afirmă, nu cel care neagă.) Astfel, potrivit art. 7, alin. 4 din lege, nu se vor impune restricţii ale
libertăţii de informare, decât dacă furnizorul de informaţii poate demonstra că restricţia este
reglementată prin lege organică şi necesară într-o societate democratică pentru apărarea
drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei sau protecţiei securităţii naţionale şi că
prejudiciul adus acestor drepturi şi interese ar fi mai mare decât interesul public în cunoaşterea
informaţiei. Or, această normă reprezintă unul din principiile statului democratic: accesul la
informaţie este regula, iar îngrădirea – excepţia. Refuzul de a furniza o informaţie, un document
oficial este făcut în scris, unde se indică data întocmirii refuzului, numele persoanei responsabile,
motivul refuzului, făcându-se în mod obligatoriu trimitere la actul normativ (titlul, numărul, data
adoptării, sursa publicaţiei oficiale), pe care se bazează refuzul, precum şi procedura de recurs a
refuzului, inclusiv termenul de prescripţie.
Notabilă este prevederea conform căreia, pentru furnizarea informaţiilor oficiale pot fi
percepute, în afara excepţiilor prevăzute de lege, plăţi în mărimile şi conform procedurii stabilite
de organele reprezentative, acestea fiind vărsate în bugetul de stat. Mărimile plăţilor nu vor
depăşi mărimile cheltuielilor suportate de către furnizor pentru facerea copiilor, expedierea lor
solicitantului şi/sau pentru traducerea, la cererea solicitantului, a informaţiei sau a documentului.
Per ansamblu, putem afirma că Legea privind accesul la informaţie reprezintă un
instrument eficient care asigură un cadru legal pentru exercitarea dreptului de acces la informaţie
a cetăţenilor, fără a face discriminare. Prin urmare, protejează interesele cetăţenilor, dar şi
anumite drepturi ale furnizorilor de informaţii publice. Totodată, pe lângă drepturi sunt stipulate
şi obligaţii ale acestuia din urmă în vederea asigurării unui raport echilibrat dintre cetăţeni şi
furnizorii de informaţii.
Legea privind transparenţa în procesul decizional a fost elaborată de grupul de lucru
pentru perfecţionarea mecanismului de asigurare al accesului la informaţie, creat pe lângă
Guvern, cu participarea ministerelor, instituţiilor interesate şi a societăţii civile. Elaborarea legii
a fost determinată de necesitatea stabilirii unor principii şi modalităţi de asigurare a transparenţei
în procesul decizional din cadrul autorităţilor publice, dar și a creării unui mecanism viabil de
angajare a cetăţenilor şi organizaţiilor acestora la elaborarea și adoptarea deciziilor.[41, p. 40]
87
Reglementându-se insuficient procesul decizional, va persista necunoaşterea şi neîncrederea
cetăţenilor în importanţa actelor normative, dar și pasivitatea la aplicarea şi executarea acestora.
Implementarea consecventă a principiului transparenţei, astfel, va genera o mai mare încredere a
populaţiei în legile şi reglementările normative, fiind elaborate şi adoptate la consultarea
cetățenilor. Or, încrederea în cadrul decizional are drept consecinţă un grad înalt de executare a
deciziilor – consecinţe pozitive pentru dezvoltarea statului şi menţinerea unor relaţii de
cooperare eficiente între autorităţile publice de toate nivelurile şi societatea civilă.[42]
Dialogul stabilit dintre autorităţile publice şi cetăţeni, în baza Legii în cauză, se stabileşte
prin intermediul a trei mecanisme importante:
1. Informarea publicului despre activitatea autorităţilor publice;
2. Participarea publicului la procesul de elaborare a deciziilor;
3. Participarea publicului la procesul de adoptare a deciziilor.
Suntem de părerea că, nota informativă a legii discutate este destul de argumentată, clară și suficientă. Dar, comparând legea dată cu Legea privind accesul la informaţie, care permite
accesul persoanelor la informaţiile oficiale elaborate şi/sau deţinute de autorităţile publice, legea
privind transparenţa în procesul decizional oferă cetăţenilor şi organizaţiilor acestora dreptul de a
lua parte la procesul de elaborare a deciziilor prin sugestii, propuneri, recomandări adresate
autorităţilor publice. Astfel, ultima nu oferă cetăţenilor dreptul de a lua decizia finală cu privire
la reglementările ce urmează a fi adoptate.[210] Acest rol revine exclusiv autorităţilor publice,
care vor hotărî asupra includerii sugestiilor făcute de cetăţeni şi de organizaţiile acestora. Prin
urmare, sub incidenţa actului cad autorităţile publice centrale, și anume: Parlamentul şi
autorităţile create de acesta, Preşedintele Republicii Moldova, Guvernul, ministerele, serviciile
publice desconcentrate ale acestora, alte autorităţi administrative centrale şi autorităţi de
reglementare; și autorităţile administraţiei publice locale, și anume: consiliile locale, primarii
satelor (comunelor), oraşelor (municipiilor), preşedinţii raioanelor, serviciile publice
descentralizate şi instituţiile de interes local; și persoanele juridice de drept public şi privat care
gestionează şi utilizează mijloacele financiare publice.
Autorităţile publice sunt obligate, potrivit legii, să întreprindă măsurile necesare pentru
asigurarea posibilităţilor de participare a cetăţenilor, a asociaţiilor constituite în corespundere cu
legea, a altor părţi interesate la procesul decizional, inclusiv prin: diseminarea informaţiei
referitoare la programele (planurile) anuale de activitate prin plasarea acestora pe pagina web
oficială a autorităţii publice, prin afişarea lor la sediul acesteia într-un spaţiu accesibil publicului
şi/sau prin difuzarea lor în mass-media centrală sau locală, după caz; informarea, în modul
stabilit, asupra organizării procesului decizional; instituţionalizarea mecanismelor de cooperare
88
şi de parteneriat cu societatea; recepţionarea şi examinarea recomandărilor cetăţenilor,
asociaţiilor constituite în corespundere cu legea, ale altor părţi interesate în scopul utilizării lor la
elaborarea proiectelor de decizii; și consultarea opiniei tuturor părţilor interesate de examinarea
proiectelor de decizii.
Reglementări similare există și în România – Legea transparenţei decizionale în
administraţia publică; Letonia, Estonia – acte normative guvernamentale privind transparenţa şi
cooperarea cu societatea civilă; statele Virginia – Legea privind transparenţa la adoptarea actelor
normative; Alaska, Louisiana, Carolina de Nord din S.U.A. – Legea cu privire la şedinţele
publice etc.[384]
Legea pentru adoptarea Regulamentului Parlamentului[139], care conține Regulamentul
Parlamentului Republicii Moldova, stipulează că şedinţele Parlamentului sunt publice, în afara
cazurilor în care, la cererea Preşedintelui Parlamentului sau inițiativa unei fracțiuni parlamentare
sau a unui grup din cel puţin 5 deputaţi, se hotărăşte, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, ca
acestea să fie închise. Şedinţele în plen ale Parlamentului, cu excepţia celor închise, pot fi
transmise în direct la posturile publice naţionale de radio şi televiziune, în conformitate cu
prevederile Codului audiovizualului al Republicii Moldova, precum şi la iniţiativa
Parlamentului. Stenogramele şedinţelor publice sunt plasate pe pagina web oficială a
Parlamentului, iar comunicatele oficiale despre şedinţele Parlamentului se fac publice numai prin
intermediul serviciului de presă al Parlamentului.
Conform legii, la şedinţele publice ale Parlamentului pot asista reprezentanţii misiunilor
diplomatice, avocaţii parlamentari, reprezentanţi ai mijloacelor de informare în masă şi, după
caz, funcţionari ai Aparatului Parlamentului, reprezentanţi ai părţilor interesate, precum şi alte
persoane, în baza autorizaţiei sau invitaţiei, în condiţiile stabilite de Biroul permanent.
În conformitate cu art. 24 al legii sus-menţionate, şedinţele comisiilor permanente ale
Parlamentului sunt publice. La şedinţele publice ale comisiei pot fi prezenţi reprezentanţi ai
mijloacelor de informare în masă acreditaţi la Parlament. Informaţiile oficiale despre lucrările
comisiei se dau publicităţii şi se plasează pe pagina web a Parlamentului. Comisia poate hotărî,
la propunerea unuia din membrii săi, ca şedinţa ei să se desfăşoare în mod închis în cazul în care
dezbaterea publică a chestiunilor poate să prejudicieze măsurile de protecţie a cetăţenilor sau
siguranţa naţională. Propunem să fie completat acest articol cu fraza „în conformitate cu Legea
privind accesul la informație, cu condiția că secretizarea nu va prejudicia interesul public în
cunoașterea informației”, deoarece în redacția actuală, această prevedere este prea generală, fiind
preluată din norma constituțională cu privire la declararea ședințelor închise ale Parlamentului
(art.65). Astfel, înțelegem că această dispoziţie exprimă o împuternicire exclusivă a Comisiei de
89
a hotărî să cheme ori nu presa, prin urmare aceasta din urmă nu are libera alegere de a participa
la ședințe, fie că sunt sau nu publice.
Prin art. 26 se declară că, Comisia poate invita la şedinţele sale persoane interesate şi
specialişti din partea unor autorităţi ale administraţiei publice, organizaţii specializate,
reprezentanţi ai părţilor interesate, precum şi specialişti din Direcţia juridică a Secretariatului
Parlamentului şi din secretariatele comisiilor permanente, care pot lua cuvântul la şedinţa
comisiei şi pot răspunde la întrebări. Așadar, dacă Comisia nu face invitaţie, atunci accesul la ședințele acesteia sunt, dacă nu interzise, atunci limitate. Dorim să propunem ca articolul dat să
fie completat cu sintagma „reprezentanţi ai societăţii civile”, odată ce am expus în Capitolul III
existența Concepţiei privind cooperarea dintre Parlament şi societatea civilă.
Despre lucrările celorlalte organe ale Parlamentului reprezentanţii mijloacelor de
informare în masă şi cetăţenii de rând pot afla doar prin intermediul comunicatelor serviciului de
presă sau parcurgând procedura de acces la documentele examinate şi procesele-verbale ale
şedinţelor, dar și acestea numai cu acordul preşedintelui Comisiei, cu excepţia proceselor-
verbale ale şedinţelor publice.
Capitolul II al acestei legi, care reglementează procedura legislativă, conţine, la rândul
lui, reflectarea principiului transparenţei şi al publicităţii în contextul art.48 al.(2). Respectiv, în
cel mult 5 zile lucrătoare de la data includerii în procedura legislativă, proiectele de acte
legislative, propunerile legislative, precum şi documentele se plasează pe pagina web a
Parlamentului.
Or, în conformitate cu Legea despre statutul deputatului în Parlament,[138] pentru a
soluţiona problemele legate de interesele alegătorilor, deputatul beneficiază de dreptul de a fi
primit în audienţă fără întârziere de conducători şi de alte persoane oficiale. Deputatul are dreptul
de a vizita și să se adreseze oricărui organ de stat şi obştesc, oricărei persoane oficiale, oricărei
unități, în probleme ce ţin de activitatea de deputat şi să participe la examinarea lor. Orice
persoană oficială este obligată, la legitimarea deputatului să-i pună la dispoziţie informaţia
necesară fără concordanţe şi permisiuni suplimentare. În cazul în care informaţia reprezintă
secret de stat, informarea deputatului se va face în condiţiile Regulamentului Parlamentului.
Așadar, având în vedere că sunt reprezentanţi ai poporului, desemnaţi în acest sens prin alegere,
deputaţii trebuie să interpreteze opinia publică şi să comunice punctele de vedere ale alegătorilor.
Mandatul de parlamentar exprimă relaţia parlamentarului cu întregul popor, în serviciul căruia
este, nu numai cu alegătorii care l-au votat, deşi aceştia beneficiază de prezenţa parlamentarului
în virtutea obligaţiei sale de a ţine legătura cu alegătorii. Astfel, sintagma “a fi în serviciul
90
poporului” din articolul 68 alin. (1) din Constituţie înseamnă că, din momentul alegerii şi până la
încetarea mandatului, fiecare deputat devine reprezentantul poporului în integralitatea sa şi are
drept misiune să servească interesului comun, cel al poporului, şi nu doar partidului din care
provine. În exercitarea mandatului, parlamentarul se supune numai Constituţiei, legilor şi trebuie
să adopte atitudini care, potrivit conştiinţei sale, servesc binelui public.[336]
Biroul permanent şi aparatul Parlamentului, alte organe de stat, precum şi persoane
oficiale, sunt obligate să-l asigure pe deputat, la cerere, cu consultaţii prin intermediul
specialiştilor în probleme legate de activitatea de deputat şi să-i furnizeze fără întârziere
informaţia necesară. Totuși, persoanele care nu-și îndeplinesc obligațiile față de deputat, îi
zădărnicesc activitatea sau îi furnizează intenționat informații false, încalcă, în acest fel,
garanțiile exercitării mandatului de deputat și sunt trase la răspundere în conformitate cu
legislația în vigoare.
Propunem ca legea în cauză să prevadă pentru deputaţi obligaţia de a informa periodic
alegătorii cu privire la activitatea Parlamentului în general, dar şi a lor personală, printr-un
raport, deoarece la momentul actual legea conţine doar drepturi ale alesului poporului.
Principiul transparenţei este aplicat de Legea cu privire la actele legislative,[141] prin
art.4: principiile de bază ale legiferării sunt transparenţa, publicitatea şi accesibilitatea. Deşi
principiul transparenţei este prevăzut, acesta nu este unul strict impus Parlamentului or, în cadrul
art. 17 alin. 3 al acestei legi se menţionează că, în cazul unui proiect de amploare şi importanţă,
grupul de lucru poate redacta o serie de teze pentru ca opinia publică şi autoritatea care a instituit
grupul de lucru să se pronunţe asupra lor. Aşadar, nu există vreun mecanism practic care să
funcţioneze în ceea ce priveşte accesul la informaţie. Transparenţa este asigurată în mod teoretic,
dar aplicarea sa în practică este una foarte vagă şi tergiversată.
Iar Legea privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale[145]
stipulează: „Legile, promulgate de Preşedintele Republicii Moldova, hotărârile Parlamentului,
decretele Preşedintelui Republicii Moldova, hotărârile şi dispoziţiile Guvernului, actele Curţii
Constituţionale şi ale Curţii de Conturi, actele normative ale organelor centrale de specialitate ale
administraţiei publice, ale Băncii Naţionale a Moldovei şi ale Comisiei Naţionale a Pieţei
Financiare, se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, editat de Agenţia
Informaţională de Stat “Moldpres”, în limba de stat, cu traducere în limba rusă şi în alte limbi,
conform legislaţiei. În caz de necesitate, în Monitorul Oficial se publică şi alte acte oficiale.
Actele oficiale pot fi publicate în alte ediţii periodice numai cu trimitere la Monitorul Oficial.”
În ceea ce privește legile promulgate de Preşedintele Republicii Moldova şi decretele
pentru promulgarea acestora, se remit de către Preşedinte, în termen de 3 zile de la data semnării,
91
Agenţiei Naţionale de Presă „Moldpres” pentru publicarea lor în Monitorul Oficial şi Centrului
de Informaţii Juridice pentru publicarea lor în Registrul de stat al actelor juridice. Celelalte acte
oficiale specificate mai sus se remit pentru publicare de către autorităţile care le-au adoptat sau
le-au emis, în termen de 3 zile de la data semnării. Actele oficiale se publică în Monitorul Oficial
în termen de cel mult 10 zile de la data primirii lor de către aceeași agenție, iar în Registrul de
stat al actelor juridice al Republicii Moldova - în termen de 3 zile de la data publicării lor în
Monitorul Oficial. Textele tratatelor internaţionale ale Republicii Moldova care au intrat în
vigoare, textele integrale ale anexelor şi documentelor aferente, rezervele sau declaraţiile
Republicii Moldova, efectuate la momentul semnării, ratificării, aderării, acceptării sau aprobării,
precum şi actele referitoare la suspendarea, denunţarea sau stingerea tratatelor internaţionale se
publică, în termen de o lună după intrarea lor în vigoare, în ediţii oficiale speciale ale
Monitorului Oficial. Actele normative care atestă intrarea în vigoare a tratatelor internaţionale se
publică în Monitorul Oficial conform legislaţiei. În mod evident, nepublicarea acestora este o
incălcare a principiului transparenței, dar prezumă și inexistența acestora.
Legea cu privire la Guvern stipulează[136] că şedinţele Guvernului sunt publice (art.25).
La ele pot participa şi alte persoane, în conformitate cu legislaţia în vigoare. La decizia Prim-
ministrului, şedinţele pot fi închise. Așadar, observăm că ședințele Guvernului, similar celor
parlamentare, pot fi arbitrar declarate închise. De aceea, propunem și aici modificarea, sau mai
bine zis, completarea articolului 25 din legea dată, prin fraza: „în conformitate cu Legea privind
accesul la informație, cu condiția că secretizarea nu va prejudicia interesul public în cunoașterea
informației.”
În alt context, Guvernul asigură transparenţa activităţii sale. În acest scop, Guvernul din
oficiu sau la solicitare, hotărăşte publicarea în mijloacele de informare în masă (inclusiv
electronice) a anumitor proiecte de acte legislative şi proiecte de acte ale Guvernului, stenograme
ale şedinţelor sale publice şi a altor acte vizând activitatea executivului, în funcţie de importanţa
lor pentru societate. După caz, prin aceeaşi hotărâre, Guvernul stabileşte modul de dezbatere
publică a proiectelor de acte legislative şi a proiectelor de acte ale Guvernului, de acumulare,
examinare şi discutare a propunerilor prezentate în legătură cu acestea.
Publicarea hotărârilor şi dispoziţiilor Guvernului, cu excepţia celor ce conţin secret de
stat, se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în termen de 10 zile de la data
adoptării. Conform legii, Guvernul, din oficiu sau la iniţiativa cetăţenilor, a asociaţiilor
constituite în corespundere cu legea, a altor părţi interesate, dispune, în conformitate cu legea,
consultarea publică a proiectelor de acte ale Guvernului care pot avea impact economic, de
92
mediu şi social (asupra modului de viaţă şi drepturilor omului, asupra culturii, sănătăţii şi
protecţiei sociale, asupra colectivităţilor locale, serviciilor publice).
Modul şi condiţiile de intrare în vigoare a actelor Guvernului, stabilite prin Legea nr. 83-
XIV pentru modificarea Legii cu privire la Guvern din 08.07.1998, dezvăluie subîmpărţirea lor
expresă în: hotărâri şi dispoziţii care intră în vigoare la data adoptării sau emiterii, hotărâri,
termenul de intrare în vigoare al cărora este stabilit în text, hotărâri care intră în vigoare la data
publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în cazul în care aduc atingere drepturilor şi
libertăţilor omului. La ultimele două categorii se referă şi hotărârile al căror termen de intrare în
vigoare stabilit în text precede data adoptării lor. Astfel, prin această clasificare a actelor
Guvernului, a fost schimbat nejustificat modul juridic general de publicare şi intrare în vigoare a
actelor, bazat pe principiul normativităţii actului.
Codul jurisdicţiei constituţionale[56] stabilește că, Curtea Constituţională a RM
activează în baza principiilor independenţei de orice autoritate publică, colegialităţii, legalităţii,
publicităţii (art.3). Principiul publicităţii în exercitarea jurisdicţiei constituţionale este reflectat de
art.13 al Codului jurisdicţiei constituţionale astfel, dezbaterile în şedinţele Curţii Constituţionale
sunt publice, cu excepţia cazurilor în care publicitatea poate dăuna securităţii statului şi ordinii
publice. Pe lângă participanţi, la examinarea cauzei în şedinţă secretă pot asista şi alte persoane,
invitate conform hotărârii Curţii Constituţionale. Actele Curţii Constituţionale se pronunţă
public, la fel şi data, ora şi ordinea de zi a şedinţelor acesteia. Cu autorizarea Curţii
Constituţionale, reprezentanţii radio-televiziunii şi ai altor mijloace de informare în masă pot
transmite în direct, parţial sau integral, lucrările şedinţelor şi pot face reportaje.
Garant al respectării principiului transparenţei şi publicităţii îl constituie publicarea în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova în decurs de 10 zile de la data adoptării hotărârilor şi
avizelor Curţii Constituţionale.[134]
Concomitent, Legea privind Curtea de Conturi,[131] declară că activitatea Curţii de
Conturi se bazează pe principiile legalității, obiectivității, independenţei şi transparenţei. În
conţinutul art.4, prevede că obiectivele generale ale activităţii Curţii sunt: promovarea
standardelor, recunoscute internaţional, privind transparenţa şi responsabilitatea în domeniul
managementului finanţelor publice; asigurarea transparenţei prin informarea autorităţilor publice
responsabile şi publicului despre planurile sale strategice şi anuale, despre constatările şi
recomandările sale.
Legea privind organizarea judecătorească [147] stipulează că şedinţele de judecată sunt
publice. Judecarea cauzelor în şedinţă închisă se admite numai în cazurile stabilite prin lege, cu
respectarea procedurii. Hotărârile instanţelor judecătoreşti se pronunţă tot public. În acelaşi timp,
93
hotărârile judecătoriilor, ale curţilor de apel şi ale Curţii Supreme de Justiţie se publică pe pagina
web ale acestora. Înregistrarea audio şi video, fotografierea, precum şi utilizarea altor mijloace
tehnice, de către participanţii la proces şi de către alte persoane, se admit numai cu acordul
preşedintelui şedinţei de judecată, în condiţiile legii procesuale. Cea din urmă, adică Codul de
procedură civilă [54] prevede la art. 18 că înregistrarea audio-video, fotografierea, utilizarea
altor mijloace tehnice pot fi admise numai la deschiderea şedinţei şi la pronunţarea hotărîrii
judecătorești. La fel, Codul prevede că, în şedinţele de judecată nu se admit minorii de până la
vârsta de 16 ani, dacă nu sunt citaţi în calitate de participant la proces sau de martor. La acest
capitol, venim cu propunerea ca să fie modificat articolul 18, în sensul ca să fie permis
înregistrarea întregilor ședințe de judecată, cu excepțiile exprese prevăzute de lege, deoarece
redacția actuală a articolului dat limitează accesul publicului la informație și justiție. Mai ales, în
cazurile de rezonanță legate de evenimentele din 7 aprilie 2009, când publicul este ținut în
necunoaștere și în felul acesta scade încrederea populației în actul justiției.
Deși ședințele sunt publice, totuși, pot avea loc și şedinţe închise, acestea numai în
scopul protejării informaţiei ce constituie secret de stat, taină comercială ori a unei alte informaţii
a cărei divulgare este interzisă prin lege. Instanţa de judecată poate dispune judecarea pricinii în
şedinţă secretă pentru a preveni divulgarea unor informaţii care se referă la aspectele intime ale
vieţii, care lezează onoarea, demnitatea sau reputaţia profesională ori la alte circumstanţe care ar
putea prejudicia interesele participanţilor la proces, ordinea publică sau moralitatea.
Şedinţa poate fi declarată secretă pentru întregul proces sau numai pentru efectuarea unor
anumite acte procedurale. Privitor la examinarea pricinii în şedinţă secretă, instanţa
judecătorească emite o încheiere motivată. Şedinţa secretă se desfăşoară în prezenţa
participanţilor la proces, iar în caz de necesitate la ea asistă de asemenea martorul, expertul,
specialistul şi interpretul. Instanţa judecătorească ia măsurile de rigoare în vederea păstrării
secretului de stat, tainei comerciale, informaţiei despre viaţa intimă a persoanei (art.23).
Hotărârile şedinţei secrete se pronunţă public. În cazul dezbaterii pricinii în şedinţă secretă, pot fi
eliberate unor alte persoane decât părţile copii de pe încheieri, rapoarte de expertiză sau
declaraţii ale martorilor doar cu permisiunea dată de preşedintele şedinţei.
Menționăm tot aici că, la 29 noiembrie 2007 a fost creat un mecanism efectiv de
asigurare a transparenței actului de justiție, modificându-se Legea privind organizarea
judecătorească. Astfel, articolul 10 a fost completat cu alin. 4 și 5: (4) Hotărârile judecătoriilor,
ale curţilor de apel şi ale Curţii Supreme de Justiţie se publică pe pagina web din internet. (5)
Modul de publicare a hotărârilor judecătoreşti este stabilit prin Regulamentul privind modul de
94
publicare a hotărârilor judecătoreşti, aprobat de către Consiliul Superior al Magistraturii. Iar la
data de 18 decembrie 2008 a fost aprobat Regulamentul CSM privind publicarea hotărârilor
judecătoreşti pe paginile web.[337] Este remarcabil efortul depus de Ministerul Justiției și CSM.
Aceste autorități au dat dovadă de organizare și disciplină, acționând prompt și efectiv atât la
elaborarea proiectelor de legi, cât și la dezvoltarea mecanismelor de punere în aplicare a
acestora.[289]
La fel, menționăm că la 25 noiembrie 2011 Parlamentul RM a adoptat Legea nr. 231
privind aprobarea Strategiei de reformă a sectorului justiției pentru anii 2011-2016. Drept
obiectiv general al Strategiei a fost fixat – edificarea unui sector al justiției accesibil, eficient,
independent, transparent, profesionist şi responsabil faţă de societate, care să corespundă
standardelor europene, să asigure supremaţia legii şi respectarea drepturilor omului şi să
contribuie la asigurarea încrederii societăţii în actul de justiţie.[338]
În conformitate cu Codul de procedură penală,[55] în toate instanţele judecătoreşti,
şedinţele sunt publice. Accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei sau publicului, prin
încheiere motivată, pe parcursul întregului proces sau al unei părţi din proces, în interesul
respectării moralităţii, ordinii publice sau securităţii naţionale, când interesele minorilor sau
protecţia vieţii private a părţilor în proces o cer, sau în măsura considerată strict necesară de către
instanţă când, datorită unor împrejurări speciale, publicitatea ar putea să prejudicieze interesele
justiţiei.
Potrivit art.18 din CPP, în procesul în care un minor este victimă sau martor, instanţa de
judecată va asculta declaraţiile acestuia într-o şedinţă închisă. Judecarea cauzei în şedinţa închisă
a instanţei trebuie argumentată şi efectuată cu respectarea tuturor regulilor procedurii judiciare.
În toate cazurile, hotărârile instanţei de judecată se pronunţă în şedinţă publică.
Preşedintele şedinţei poate permite reprezentanţilor mass-media, în cazurile în care cauza
prezintă interes public, să efectueze înregistrări audio, video şi să fotografieze unele secvenţe de
la deschiderea şedinţei în măsura în care acestea nu perturbează desfăşurarea normală a şedinţei
şi nu aduc atingere intereselor participanţilor la proces. La fel, acesta poate limita accesul
publicului la şedinţă, ţinând seama de condiţiile în care se judecă cauza (art.316).
Normele procesului penal, de asemenea, prevăd termene în care participanţilor la proces
(de regulă inculpatul arestat) li se înmânează copia de pe sentinţă sau de pe dispozitivul ei.[54,
art. 259] Însă, nemijlocit în procesul de judecată public se pronunţă de regulă doar partea
introductivă şi dispozitivul hotărârii (art.242(1) CPC) sau doar dispozitivul hotărîrii (art.343(1)
CPP), după care instanţa mai are un termen de pînă la 15 zile în procesul civil şi de până la 10
zile în procesul penal[55, art. 343] pentru a redacta hotărârea şi, implicit, a o completa cu
95
celelalte părţi obligatorii ale cuprinsului hotărârii: introductivă, descriptivă şi de motivare. Iar aşa
cum legislaţia în vigoare nu prevede modalităţi alternative pentru public de a lua cunoştinţă cu
textul integral al hotărîrii, reiese că acesta este privat de orice posibilitate de a vedea o hotărîre
judecătorească completă.
Legea cu privire la Curtea Constituțională [134] prevede la art. 3 că Curtea
Constituţională activează în baza principiilor: independenţei, colegialităţii, legalităţii și publicităţii. După părerea noastră, principiul publicității nu este formulat corect, ci ar trebui să
includă principiul transparenței, odată ce în Capitolul II al prezentei teze am expus diferențele și asemănările dintre aceste două principii, cel din urmă fiind mai general și atotcuprinzător.
Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie [135] stipulează că, Curtea îşi desfăşoară
activitatea în baza principiilor legalităţii şi publicităţii. La fel, acest principiu al publicității este
mai restrâns și ar trebui să includă anume principiul transparenței în loc. Menționăm că, prin
hotărârea nr. 351/14 din 15.11.2007, Consiliul Superior al Magistraturii a interzis accesul părţilor
şi al reprezentanţilor acestora în birourile judecătorilor. Consiliul a mai constatat că accesul
părţilor şi al reprezentanţilor lor în birourile judecătorului se consideră o încălcare a normelor de
etică profesională a judecătorului, constituind o abatere disciplinară, cu excepţia accesului în
sălile de judecată şi de audienţă. În baza acestei hotărâri, CSJ a emis o dispoziție, prin care se
enumeră condițiile de intrare în Curtea Supremă de Justiție.[339] Suntem de părerea că, această
hotărâre este autentică și necesară.
Transparenţa activităţii Consiliului Superior al Magistraturii este reglementată de Legea
cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii.[133] În conformitate cu art.81 regulamentele
aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii se publică în Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, iar hotărârile şi celelalte acte emise de CSM întru exercitarea activităţii sale sunt
plasate pe pagina sa web. Şedinţele Consiliului Superior al Magistraturii sunt publice şi se
înregistrează prin utilizarea mijloacelor video sau audio ori se consemnează în stenogramă, care
se plasează pe pagina web a Consiliului. La decizia acestuia, unele probleme pot fi examinate în
şedinţe închise. Totodată, CSM poate permite participarea la şedinţă a reprezentanţilor mass-
media, precum şi a unor persoane a căror prezenţă este considerată utilă.
Legea privind administraţia publică locală [142] reglementează transparenţa şedinţelor
consiliului local, declarându-le publice. Astfel, cetăţenii au dreptul de a participa, în condiţiile
legii, la orice etapă a procesului decizional, de a avea acces la informaţiile privind bugetul
localităţii şi modul de utilizare a resurselor bugetare, la proiectele de decizii şi la ordinea de zi a
şedinţelor consiliului local şi ale primăriei, de a propune iniţierea elaborării şi adoptării unor
96
decizii, și de a prezenta autorităţilor publice locale recomandări, în nume propriu sau în numele
unor grupuri de locuitori ai colectivităţilor respective, privind diverse proiecte de decizie supuse
dezbaterilor.
Prin urmare, prin art. 17 al Legii se obligă ca autorităţile publice locale şi funcţionarii
publici ai unităţilor administrativ-teritoriale respective să întreprindă măsurile necesare pentru
asigurarea posibilităţilor efective de participare a cetăţenilor şi organizaţiilor acestora la procesul
decizional. Împiedicarea accesului liber la şedinţele consiliului local sau compromiterea
procesului decizional prin acţiuni deliberate de ascundere a informaţiei de interes public se
sancţionează conform legislației în vigoare.
Informaţia este instrumentul de bază pentru orice participare a cetăţenilor în procesul
decizional. Obligaţia autorităţilor locale de a asigura transparenţa activităţii lor, şi de a oferi
informaţii despre lucrul lor, sunt doar etape iniţiale şi de bază în realizarea drepturilor cetăţenilor
în participarea directă la procesul local de guvernare. Pentru ca populaţia să aibă posibilitatea să
ia parte la procesul democratic de efectuare a treburilor publice, şi ca să fie, într-adevăr, subiecţi
activi în controlul autorităţilor publice, ei trebuie să aibă acces la informaţia disponibilă la aceste
organe.
Aceeași lege prevede că, în problemele de importanţă deosebită pentru unitatea
administrativ-teritorială, populaţia poate fi consultată prin referendum local, organizat în
condiţiile Codului electoral. În problemele de interes local care preocupă o parte din populaţia
unităţii administrativ-teritoriale pot fi organizate, cu această parte, diverse forme de consultări,
audieri publice şi convorbiri, în condiţiile legii.
Art. 32 din aceeaşi lege stipulează că, „proiectele de dispoziţii ale primarului în
problemele de interes local care pot avea impact economic, de mediu, social (asupra modului de
viaţă şi drepturilor omului, asupra culturii, sănătăţii şi protecţiei sociale, asupra colectivităţilor
locale, serviciilor publice) se consultă public, în conformitate cu legea, cu respectarea
procedurilor stabilite de către fiecare autoritate reprezentativă şi deliberativă a populaţiei unităţii
administrativteritoriale de nivelul întâi sau al doilea, după caz.”
Considerăm că, dat fiind faptul că Legea privind transparenţa în procesul decizional, în art.
3 pct b) prevede că sub incidenţa acestei legi cad şi autorităţile administraţiei publice locale, ar fi
necesar completarea Legii privind administraţia publică locală cu un nou capitol ce ar avea
denumirea de “Iniţiativa cetăţenească“, unde s-ar prevedea că cetăţenii au dreptul de a propune
proiecte de hotărîri, dacă acestea sunt susţinute de cel puţin 5% din populaţia cu drept de vot a
unităţii administrativ-teritoriale date.
97
Pornind de la domeniile de activitate ale autorităţilor administraţiei publice locale de
nivelul al doilea stabilite de Legea privind descentralizarea administrativă [340], consiliul
raional realizează în teritoriul administrat un şir de competenţe de bază, inclusiv, dispune
consultarea publică, în conformitate cu legea, a proiectelor de decizii în problemele de interes
local care pot avea impact economic, de mediu şi social (asupra modului de viaţă şi drepturilor
omului, asupra culturii, sănătăţii şi protecţiei sociale, asupra colectivităţilor locale, serviciilor
publice), precum şi în alte probleme care preocupă populaţia sau o parte din populaţia unităţii
administrativ-teritoriale.
Apreciem adoptarea unei legi organice speciale cu privire la declararea veniturilor și proprietății persoanelor care sunt în serviciul poporului, odată ce în RM flagelul corupției este
infiltrat în organele publice. În corespundere cu Legea privind declararea şi controlul veniturilor
şi al proprietăţii demnitarilor de stat, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi a
unor persoane cu funcţie de conducere [143] declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate
prezentate de subiecții care cad sub incidența legii se publică anual în mijloacele de informare în
masă republicane sau locale, precum şi pe paginile oficiale web ale acestora. Comisia Naţională
de Integritate publică declaraţiile primite pe pagina sa web în termen de 30 de zile de la primire,
asigurând accesul permanent la acestea, cu excepţia datelor ce se referă la numărul de
identificare atribuit declarantului, numele, prenumele, anul naşterii, adresa şi numărul de
identificare al membrilor de familie, adresa şi numărul cadastral al bunurilor imobile, numărul de
înmatriculare a bunurilor mobile, precum şi informaţia cu privire la creditorii sau debitorii
declarantului. Iar declaraţiile ofiţerilor de informaţie şi securitate nu sunt publice.
O altă lege importantă și ce merită de amintit este Legea cu privire la conflictul de
interese,[341] care prin art. 6, intitulat „Asigurarea transparenţei şi controlului public al
activităţii”, se stabilește că activitatea autorităţilor publice, instituţiilor publice, întreprinderilor
de stat şi municipale, societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat ș.a. va fi transparentă şi
accesibilă controlului public. Totodată, acestea vor asigura consecvenţă şi un înalt grad de
transparenţă în tratarea şi soluţionarea conflictului de interese, precum și vor promova
verificarea modului de tratare a conflictului de interese în limitele legislaţiei respective.
Salutăm modificarea recentă din anul 2012 a Legii date cu un capitol adăugător nr. V
prim, care prescrie răspunderea pentru încălcarea prevederilor legii, fapt ce e absolut necesar
pentru a o astfel de lege să fie eficientă.
Legea cu privire la Comisia Națională de Integritate,[342] care a intrat în vigoare la 1
martie 2012, a fost adoptată pentru a constitui o autoritate publică autonomă şi independentă,
având misiunea de miez să promoveze şi implementeze politicile strategice ale statului în
98
vederea reprimării fenomenului corupției, fiind utilizate mecanisme concrete de diminuare a
acestui flagel.
Mai departe, apreciem Codurile etice utilizate în administraţiile publice ale RM ce
stabilesc reguli ce trebuie respectate necondiţionat. Rolul lor este să asigure un anumit nivel de
profesionalism şi de corectitudine în cadrul profesiei. Printre acestea menționăm Codul de etică
şi deontologie al poliţistului, Codul de etică şi deontologie a grănicerului ș.a.
Raportând accesul la informație la dreptul de petiţionare, menționăm art.52 din
Constituție, potrivit căruia cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii
formulate numai în numele semnatarilor.[60] Nu putem afirma că acest drept a apărut odată sau
în scurt timp după apariţia statului, deoarece, încă pe timpurile Moldovei feudale, cei care doreau
să li se facă dreptate, mergeau cu jalbă la boier, vornic, domnitor etc.[8, p. 69] De asemenea,
acesta exista şi în perioada sovietică, bucurându-se de o anumită atenţie. Astfel, în 1968 a fost
adoptat decretul Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S. despre modul de examinare a
propunerilor, cererilor şi plângerilor cetăţenilor, ale cărui prevederi sunt aplicate şi astăzi pe
teritoriul Federaţiei Ruse.[71, p. 146] Prigonirea pentru critică era strict interzisă şi pedepsită
aspru prin lege. Totuşi, vorbind despre un regim totalitar, realizarea dreptului la petiţionare nu se
admitea în totalmente. Astfel, erau excluse pretenţiile legate de exercitarea drepturilor politice, a
libertăţii de informare şi de exprimare, a libertăţii conştiinţei, de respectul vieţii private şi de
familie, al secretului corespondenţei ș.a.
Dreptul la petiţionare constituie o garanţie juridică pentru celelalte drepturi şi libertăţi
fundamentale ale omului, aceasta datorându-se faptului, în mare parte, că se încadrează în
categoria drepturilor-garanţii. Textul Legii Supreme vizează o pluralitate de subiecţi ai dreptului
la petiţionare, pentru că conţine noţiunea de cetăţeni (adică petiţiile pot fi formulate atât de un
singur individ, cât şi colectiv). Petiţiile se adresează doar persoanelor şi organelor care se înscriu
în categoria de autorităţi publice. Facem trimitere şi la Legea cu privire la petiţionare,[343] care
explică care este sensul cuvântului petiție: orice cerere, reclamaţie, propunere, sesizare,
adresată organelor de resort, inclusiv cererea prealabilă prin care se contestă un act administrativ
sau nesoluţionarea în termenul stabilit de lege a unei cereri. Legea stabileşte că petiţiile, ce ţin de
problemele securităţii naţionale, de drepturile şi interesele legitime ale unor grupuri largi de
cetăţeni, ori care conţin propuneri privind modificarea legislaţiei, deciziilor organelor de stat, se
adresează Preşedintelui Republicii Moldova, Parlamentului şi Guvernului (art.6), iar petiţiile în
care sunt abordate oricare alte probleme decât cele menţionate mai sus, se adresează organelor
sau persoanelor oficiale, de a căror competenţă nemijlocită ţine soluţionarea lor (art.7). Astfel,
99
petiţiile pot fi adresate organelor emitente sau organelor ierarhic superioare celor ale căror act
este atacat sau instanţei judecătoreşti (în dependenţă de caz).[343]
Așa precum Constituţia subliniază că toate petiţiile trebuie să aibă o anumită formă şi să
nu fie anonime, și legea în cauză stabileşte, în art.10, că petiţiile trebuie să fie semnate de autor,
indicându-se numele, prenumele şi domiciliul. Dacă aceste condiţii nu vor fi respectate, petiţia se
consideră anonimă şi nu se examinează. Totuşi, există o excepţie logică ce are drept scop
protejarea securităţii personale, prin care adresările cetăţenilor care conţin informaţii referitoare
la violarea ordinii de drept (acte de teroare, trafic ilegal, diversiuni, încălcare a ordinii publice
etc.) pot să nu fie semnate. În astfel de circumstanţe, organele de ocrotire a normelor de drept vor
examina petițiile, iar informaţia va fi verificată în mod operativ pentru a se restabili şi asigura
ordinea publică.
Legea cu privire la petiţionare reglementează termenul de examinare a petițiilor, astfel,
articolul 8 stipulează că acestea se examinează de către organele corespunzătoare în termen de
30 de zile, iar cele care nu necesită o studiere şi examinare suplimentară – fără întârziere sau în
termen de 15 zile de la data înregistrării. Totodată, articolul 16 din lege specifică: „Petiţionarii,
care consideră că drepturile lor sunt lezate şi nu sunt de acord cu deciziile organului sau
persoanei oficiale care au examinat petiţia, au dreptul de a se adresa în instanţa de contencios
administrativ în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei, dacă, conform legii, se
adresează direct în instanţă, sau de la data primirii răspunsului la cererea prealabilă, sau, în caz
dacă în intervalul menţionat nu au primit răspuns - din ziua când trebuiau să-l primească.”
Apreciem că formularea acestui articol este atât de complicată și incorectă, încât poate duce în
eroare cititorul, dar ar putea și încuraja autoritatea relevantă cu rea-credință, să interpreteze
articolul după bunul plac și caz. În schimb, Constituţia introduce norma potrivit căreia persoana
vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin
nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului
pretins, anularea actului şi repararea pagubei.
Totuși, legea cu privire la petiţionare joacă un rol deosebit în protejarea intereselor
cetăţenilor, oferindu-le siguranţă în cazul în care li se încalcă unele drepturi, printr-un act
administrativ. Totodată, importanţa acesteia reiese din faptul că reglementează anumite situaţii în
concret şi, prin aceasta, completează reglementările generale ale celorlalte acte juridice,
permiţând astfel o funcţionare mai eficientă a mecanismului de apărare a drepturilor social-
politice.
Menţionăm Codul Contravenţional al Republicii Moldova, care prevede, în art. 71, că
încălcarea de către persoana cu funcţie de răspundere a dispoziţiilor legale privind accesul la
100
informaţie şi cu privire la petiţionare se sancţionează cu amendă de la 40 la 50 de unităţi
convenţionale. De asemenea, prezentarea, la solicitare, a unui răspuns cu date vădit eronate se
sancţionează cu amendă de la 45 la 55 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de
răspundere. În Cod se menţionează faptul că, împiedicarea ilegală de către o persoană cu funcţie
de răspundere a accesului la documentele din Fondul arhivistic se sancţionează cu amendă de la
10 la 20 de unităţi convenţionale.[326, art. 71, 72]
Accesul la informaţia privind mediul înconjurător este reflectată de Legea privind
protecţia mediului înconjurător, Legea privind expertiza ecologică şi evaluarea impactului asupra
mediului înconjurător, Legea privind securitatea biologică şi Legea cu privire la apa potabilă.
Astfel, Legea privind protecţia mediului înconjurător [149] prevede că autorităţile
administraţiei publice ale raionului, municipiului în comun cu autorizaţiile locale pentru mediu şi
pentru sănătate asigură informarea sistematică şi operativă a populaţiei, întreprinderilor,
instituţiilor, organizaţiilor privind starea mediului în raion, municipiu.
Conform art.16 al capitolului III cu privire la Departamentul protecţiei mediului
înconjurător, una din sarcinile de bază ale acestei instituţii este informarea opiniei publice despre
starea mediului, precum şi propagarea cunoştinţelor ecologice. Iar în scopul realizării sarcinilor
sale, Departamentul cere de la organele de stat, întreprinderi, instituţii, organizaţii din republică
să prezinte informaţia obligatorie privind starea mediului, folosirea şi reproducerea resurselor
naturale și îndeplinirea măsurilor pentru protecţia mediului, iar organele de stat, întreprinderile,
instituţiile şi organizaţiile prezintă Departamentului întreaga informaţie de care dispun în
domeniul vizat în mod gratuit şi necondiţionat.
Statul recunoaşte tuturor persoanelor fizice dreptul la un mediu sănătos, în care scop
asigură, în conformitate cu legislaţia în vigoare accesul deplin, operativ şi liber la informaţiile
privind starea mediului şi starea sănătăţii populaţiei. Departamentul protecţiei mediului
înconjurător prezintă Guvernului rapoarte detaliate asupra stării mediului pe scara naţională,
rapoarte asupra activităţii sale, precum şi programe de ameliorare a calităţii mediului.
Conform Legii privind expertiza ecologică şi evaluarea impactului asupra mediului
înconjurător[144] unul din principiile de bază al expertizei ecologice este transparenţa,
participarea asociaţiilor obşteşti şi luarea în considerare a opiniei publice. Cetăţenii şi asociaţiile
obşteşti au dreptul: să înainteze organelor sistemului expertizei ecologice de stat propuneri şi
obiecţii privind proiectele obiectelor economice concrete, noile activităţi şi tehnologii; să solicite
organelor sistemului expertizei ecologice de stat informaţii privind rezultatele expertizării noilor
obiecte economice preconizate.
101
Regulamentul cu privire la impactul asupra mediului înconjurător prevede că, organele
administraţiei publice locale, în decurs de 5 zile de la primirea declaraţiei cu privire la impactul
asupra mediului înconjurător, urmează să difuzeze, prin intermediul mass-media, informaţia
privind locul şi timpul când: se poate lua cunoştinţă cu declarația şi obţine copia acesteia;
se poate efectua expertiza ecologică obştească; vor avea loc dezbaterile publice.
Legea privind securitatea biologică[150] prevede următoarele reglementări în cazul
producerii unui accident: Comisia naţională este obligată să informeze îndată publicul, evaluând
şi arătând efectele accidentului asupra sănătăţii umane şi mediului, în acelaşi timp, trebuie să
informeze, de îndată, organismele internaţionale competente, despre orice accident, furnizând
detalii asupra circumstanţelor accidentului, identitatea şi cantităţile de
microorganisme/organisme modificate genetic, măsurile de răspuns luate şi eficienţa acestora,
precum şi o analiză a accidentului, care va cuprinde recomandări pentru limitarea efectelor
acestuia şi evitarea în viitor a unor accidente similare.
Capitolul VII al acestei legi reglementează informarea şi consultarea publicului, prin
urmare, procedura de autorizare a activităţilor de introducere deliberată în mediu şi pe piaţă a
organismelor modificate genetic şi a produselor rezultate din astfel de organisme este publică.
Transparenţa activităţilor de utilizare în condiţii izolate a microorganismelor/organismelor
modificate genetic, pentru care se solicită autorizaţie, se asigură de Comisia naţională.
În opinia noastră, organismele modificate genetic, în general, ar trebui interzise de a fi
importate pe piața autohtonă, odată ce, cercetările pe plan mondial, informează că efectele
acestora pun mediul în pericol, aduc riscuri asupra sănătății omului și îngrijorează piața
economică.
Legea cu privire la apa potabilă[132] stipulează că funcția organelor centrale de
specialitate şi ale autorităţilor administraţiei publice locale în domeniul alimentării cu apă
potabilă este informarea operativă şi veridică a consumatorului privitor la calitatea apei potabile.
Astfel, consumatorii de apă potabilă au dreptul la informaţii autentice asupra calității ei,
publicate în mass-media. Despre întreruperile cu apă potabilă se face gratuit prin mass-media de
către întreprinderile care exploatează sisteme de exploatare cu apă. Iar art.14 cu privire la
încălcări şi răspunderi prevede că neîndeplinirea obligaţiei de a face publice informaţiile despre
calitatea apei potabile reprezintă încălcare a legislației.
În alt context, în conformitate cu Legea presei[148] în Republica Moldova libertatea
presei constituie un drept fundamental, consfinţit de Constituţie. Statul garantează tuturor
persoanelor dreptul la exprimarea liberă a opiniilor şi ideilor, la informare veridică asupra
evenimentelor din viaţa locală/națională şi cea internaţională, prin intermediul publicaţiilor
102
periodice şi al agenţiilor de presă, care îşi desfăşoară activitatea în condiţiile pluralismului
politic, precum şi respectarea legislaţiei cu privire la drepturile de autor. Cenzura, de orice fel,
asupra publicaţiilor periodice şi agenţiilor de presă, imixtiunea în activitatea lor de pregătire şi de
difuzare a informaţiei sunt interzise.
Persoanele oficiale ale autorităţilor publice prezintă operativ materialul şi informaţia
solicitată de publicaţiile periodice şi de agenţiile de presă, cu excepţie materialele şi informaţiile
enumerate de lege şi cele calificate drept secret de stat. Publicaţiile periodice şi agenţiile de presă
publică, potrivit aprecierilor proprii, orice fel de materiale şi informaţii, ţinând cont de faptul că,
exerciţiul acestor libertăţi ce comportă datorii şi responsabilităţi este supus unor formalităţi,
condiţii, restrângeri şi unor sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o
societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică,
apărarea ordinii şi prevenirea crimei, ocrotirea sănătăţii, protecţia moralei, protecţia reputaţiei
sau apărarea drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea unor informaţii confidenţiale sau
pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judiciare.
În scopul exercitării atribuţiilor profesionale, jurnalistul are dreptul: să obţină şi să
difuzeze informaţii; să fie primit în audienţă de persoane oficiale; să facă imprimări
audiovizuale, să filmeze şi să fotografieze; să asiste la şedinţele publice ale instanţelor
de judecată de orice nivel; să aibă acces în zonele calamităţilor naturale, să asiste la mitinguri,
demonstraţii şi la alte manifestaţii publice; să se adreseze oricărei instituţii pentru a verifica
faptele şi circumstanţele vizate în anumite materiale; să renunţe la pregătirea şi semnarea unui
material, dacă acesta vine în contradicţie cu convingerile sale; să-şi retragă semnătura de sub un
material al cărui conţinut, după părerea sa, a fost denaturat în procesul redactării; să ceară
păstrarea secretului paternităţii (de autor). Confiscarea notiţelor jurnalistului este interzisă, iar
mijloacele lui tehnice pot fi ridicate numai în cazul în care servesc drept probă într-o cauză
penală.
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la aplicarea legislaţiei despre
apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale a persoanelor fizice şi juridice[111]
stabileşte că în conformitate cu art.34 al Constituţiei Republicii Moldova şi a Legii presei din
26.10.1994, libertatea presei este o componentă esenţială a libertăţii de exprimare şi de
informare. Presa are un rol preeminent în informarea publicului asupra problemelor de interes
public şi trebuie să aibă o anume libertate de decizie atunci când comentează unele chestiuni de
interes politic sau public.
Legea audiovizualului[130] declară că în Republica Moldova dreptul la libera exprimare
a ideilor şi a opiniilor, la libera comunicare a informaţiilor prin intermediul mijloacelor de
103
televiziune şi radiodifuziune, precum şi dreptul la informaţie completă, veridică şi
operativă sunt garantate prin lege, în spiritul drepturilor şi libertăţilor constituţionale. Pluralismul
de opinii şi dreptul de autor sunt garantate de stat, iar instituţiile audiovizualului nu sunt supuse
cenzurii. Instituţiile publice ale audiovizualului difuzează, operativ şi în mod gratuit,
comunicările de interes public primite de la Parlament, de la Preşedinţia Republicii Moldova şi
de la Guvern. Modul de difuzare a altor informaţii oficiale se stabileşte de comun acord cu
Consiliul Coordonator al Audiovizualului. Instituţiile audiovizualului, publice sau private, sunt
obligate să difuzeze în termenele stabilite informaţia ce vizează starea de urgenţă şi calamităţile
naturale.
Lucrătorul de creaţie al instituţiei audiovizualului, care îndeplineşte însărcinarea ei, are
dreptul să selecteze şi să obţină fără obstacole informaţia necesară pentru pregătirea emisiunilor;
să efectueze înregistrări audio, video etc. şi imagini fotografice; să aibă acces în localurile
autorităţilor publice, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi să fie primit în audienţă de
persoane oficiale; la prezentarea legitimaţiei, să se afle în zonele calamităţilor şi catastrofelor, în
locurile avariilor, la mitinguri adunări, demonstraţii şi alte manifestaţii publice, pe teritorii
în care s-a declarat starea de urgenţă; să aibă acces la documente şi materiale; să nu
îndeplinească însărcinarea instituţiei audiovizualului, dacă ea contravine legislaţiei; să ceară
păstrarea secretului paternităţii (de autor); să aibă recurs la instanţele de judecată de orice nivel.
Conform Legii cu privire la secretul de stat,[137] secretul de stat îl constituie informaţii
protejate de stat în domeniul apărării naţionale, economiei, ştiinţei şi tehnicii, relaţiilor externe,
securităţii statului, asigurării ordinii de drept şi activităţii autorităţilor publice, a căror divulgare
neautorizată sau pierdere este de natură să aducă atingere intereselor şi/sau securităţii Republicii
Moldova.
Atribuirea informaţiilor la secret de stat şi secretizarea acestora se efectuează în baza
principiilor legalităţii, argumentării şi oportunităţii. Argumentarea atribuirii informaţiilor la
„secret de stat” şi a secretizării acestora constă în stabilirea caracterului raţional al secretizării
unor informaţii concrete, a eventualelor consecinţe economice şi de altă natură ale acestei
acţiuni, ţinând cont de echilibrul dintre interesele primordiale ale statului, ale societăţii şi ale
cetăţeanului.
Totodată, legea oferă o listă destul de cuprinzătoare cu privire la ce nu se atribuie
„secretului de stat” şi nu poate fi secretizat, și anume: faptele de încălcare a drepturilor şi
libertăţilor omului şi ale cetăţeanului; starea mediului înconjurător, calitatea produselor
alimentare şi a obiectelor de uz casnic; accidentele, catastrofele, fenomenele naturale periculoase
şi alte evenimente extraordinare care periclitează securitatea cetăţenilor; starea sănătăţii
104
populaţiei, nivelul ei de trai, inclusiv alimentaţia, îmbrăcămintea, deservirea medicală şi
asigurarea socială, indicatorii sociodemografici; starea sănătăţii persoanelor care ocupă funcţii de
demnitate publică; faptele de încălcare a legii de către autorităţile publice şi persoanele cu funcţii
de răspundere din cadrul acestora; starea reală de lucruri în domeniul învăţământului, culturii,
comerţului, agriculturii şi al ordinii de drept. Nu se atribuie la secret de stat şi nu pot fi
secretizate şi alte informaţii conform legislaţiei naţionale şi tratatelor internaţionale la care
Republica Moldova este parte. Se interzice secretizarea informaţiilor în cazul în care aceasta ar
putea limita accesul la informaţiile de interes public, s-ar putea răsfrânge negativ asupra
realizării programelor de stat şi de ramură ale dezvoltării social-economice şi culturale sau ar
putea reţine concurenţa dintre agenţii economici.
O altă remarcă: potrivit art. 9 din lege, în scopul promovării unei politici de stat unice în
domeniul atribuirii informaţiilor la secret de stat şi al secretizării lor, Guvernul aprobă
Nomenclatorul informaţiilor atribuite la secret de stat în care sunt incluse şi autorităţile publice
cu împuterniciri de dispoziţie asupra acestor informaţii. În Nomenclator se indică organele
administraţiei de stat, ai căror conducători sunt investiţi cu împuterniciri de a dispune de
informaţiile în cauză. De asemenea, acestea întocmesc nomenclatoare departamentale detaliate
de informaţii ce urmează a fi secretizate, care includ informaţiile la care organele sus-numite au
dreptul de dispoziţie şi stabilesc gradul lor de secretizare.
Astfel, nomeclatoarele realizează o proprietate fundamentală în vederea asigurării
legalităţii, întrucât în lipsa Nomenclatorului, accesul la informaţie nu putea fi valorificat. Iar în
Constituţia Republicii Moldova, în art. 102 alin. (4), se declară că „hotărârile şi ordonanţele
adoptate de Guvern se semnează de Prim-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au
obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Nepublicarea atrage inexistenta hotărârii sau ordonanţei.” Rezultă că, nepublicarea atrage
inexistenţa hotărârii Guvernului. Propunem soluția de a introduce în Constituție un alineat care
ar enumera exhaustiv excepţiile de la regula publicităţii hotărârilor. Iar în legea cu privire la
secretul de stat să fie introdusă norma juridică conform căreia informația secretizată poate fi doar
cea care poate prejudicia grav securitatea naţională, indicând posibilitatea divulgării informaţiei
în cazurile în care interesul public în divulgarea acesteia prevalează asupra prejudiciului
potenţial ce poate fi cauzat ca urmare a divulgării.
Un caz relevant în acest sens este cel al Asociaţiei Presei independente (în continuare API),
care, în anul 2004, a obţinut câştig de cauză în două procese intentate Centrului pentru
Combaterea Crimei Economice şi Corupţiei (în continuare CCCEC) şi Procuraturii Generale (în
continuare PG) pentru îngrădire a accesului la informaţie contrar normelor legale. Ambele cazuri
105
au fost o premieră pentru justiţia din Moldova.[88, p. 5] Astfel, API a acţionat CCCEC şi PG în
judecată după ce aceste instituţii nu au furnizat informaţiile solicitate de Departamentul de
Investigaţii al acestei organizaţii. Departamentul de Investigaţii al API a realizat investigaţii
jurnalistice privind corupţia şi crima organizată, dar aceste investigaţii nu puteau fi duse la
sfârșit, deoarece nu era posibil de verificat anumite date şi situaţii în organele de stat, acestea din
urmă refuzând să ofere informaţia solicitată. Două instituţii importante în stat, menite să verifice
respectarea legislaţiei şi să condamne încălcarea acesteia, în speță – CCCEC (în prezent CNA) şi
PG nu au răspuns la cererile verbale și în scris ale API. Completul de judecată a satisfăcut doar
parţial cererile API, obligând CCCEC şi PG să furnizeze informaţiile solicitate, dar refuzând
dreptul la recompensarea prejudiciului moral, estimat de autorii cererii la 15 mii de lei.
O altă lege care are legătură cu cea discutată anterior este Legea securităţii statului,[152]
care stipulează că cetăţenii sunt informaţi asupra activităţii organelor securităţii statului prin
mijloacele de informare în masă şi prin alte forme în modul stabilit de legislaţie. Organele
securităţii statului, potrivit competenţelor lor, sunt obligate să asigure informarea cetăţenilor la
cererea acestora asupra problemelor ce ţin de interesele lor personale (art.8). Suntem de părerea
că, această precizare este în contradicție cu prevederile articolului 10 alin. (3) al Legii privind
accesul la informaţie, deoarece impune solicitantului de informaţie obligația de a-și justifica
interesul personal faţă de informaţia solicitată. În consecință, alineatul dat mărginește dreptul la
informaţie al cetăţenilor, fără vreo motivare, şi contravine prevederilor Legii privind accesul la
informaţie.
Totodată, legea indică în art.8 (al.2) că, nu se admite divulgarea informaţiilor
ce constituie secret de stat sau a altor informaţii oficiale cu accesibilitate limitată a căror
divulgare ar putea prejudicia respectarea drepturilor şi reputaţia altei persoane, protecţia
securităţii naţionale, ordinii publice, ocrotirii sănătăţii sau protecţia moralei societăţii, cu
excepţia cazurilor când dezvăluirea informaţiilor nu atinge şi nu poate să atingă un interes
legitim legat de securitatea naţională sau când interesul public de a cunoaşte informaţia depăşeşte
atingerea pe care ar putea să o aducă dezvăluirea informaţiei. Totuși, ce include legiuitorul în
categoria „alte informații oficiale” nu este limpede. Propunem să fie păstrată redacția anterioară
a acestui articol, și anume: „...ce constituie secret de stat, militar, de serviciu ori comercial,
precum şi a informaţiilor cu caracter confidenţial a căror divulgare ar putea prejudicia securitatea
statului, onoarea şi demnitatea persoanei sau ar putea leza drepturile şi libertăţile ei.”
Potrivit Legii privind organele securităţii statului,[146] organele securităţii statului îşi
desfăşoară activitatea conform principiilor legalităţii, egalităţii tuturor în faţa legii, respectării
106
drepturilor şi libertăţilor omului, nepărtinităţii, corelării metodelor de lucru deschise şi
acoperite, conspiraţiei profesionale şi transparenţei.
Organele securităţii statului îşi desfăşoară activitatea, respectând cu stricteţe drepturile şi
libertăţile constituţionale ale omului, dar pot limita, potrivit art.5, exercitarea drepturilor şi
libertăţilor omului numai în cazuri şi în modul expres prevăzute de legislaţie şi numai în interesul
asigurării securităţii statului. Cu toate acestea, la cererea cetăţenilor persoanele cu funcţii de
răspundere din organele securităţii sunt obligate, să dea, în termen de o lună explicaţii
în scris asupra motivului limitării drepturilor şi libertăţilor lor.
Cetăţenii sunt informaţi asupra activităţii organelor securităţii statului prin mijloace de
informare în masă şi prin alte forme, în modul stabilit de legislaţie. Informaţia privitoare la
drepturile şi obligaţiile, la direcţiile principale de activitate ale organelor securităţii statului este
prezentată integral. Deși există legi speciale cu privire la domeniile date, este binevenit să se
facă, cel puțin, referință la acestea pentru a determina corect ce se subînțelege prin aceste
categorii juridice.
Legea cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar,[344] în art.15 prevede că,
începând cu 1 decembrie 2005, pentru păstrarea secretului de stat în legătură cu faptele,
informaţiile sau documentele de care iau cunoştinţă în exerciţiul funcţiunii, persoanele care deţin
funcţii de demnitate publică și funcţionarii publici primesc lunar un spor de până la 20% din
salariul de bază. Categoriile de funcţionari publici care beneficiază de acest spor şi mărimea
concretă în procente a acestuia se stabilesc de Guvern. Însă, aici nu putem să nu observăm că,
motivarea sau explicația pentru un astfel de spor la salariu nu este prevăzută. Din contra, suntem
de părerea că astfel de legi și hotărâri de Guvern ar trebui abrogate și stimulați funcționarii care
oferă în termen și detaliat liberul acces la informații oficiale.
Legea cu privire la secretul comercial,[327] oferă definiția noţiunii de secret comercial:
informaţii ce nu constituie secret de stat, care ţin de producţie, tehnologie, administrare, de
activitatea financiară şi de altă activitate a agentului economic, a căror divulgare (transmitere,
scurgere) poate să aducă atingere intereselor lui. Opinăm că, definiția este din start eronată,
deoarece se aplică metoda comparativă pentru a explica termenul dat, mai ales că ambele
termene conțin cuvântul „secret”. De aceea, considerăm necesară modificarea articolului în
cauză, prin introducerea unei definiții concludente și valoroase, din care ar rezulta obiectivele
acestei legi. De aceea, propunem pentru a fi luată în considerare completarea definiției actuale
din lege, astfel: secretul comercial este o formulă, practică, proces, model, instrument, mostră,
sau compilare a informației ce ţine de producţie, tehnologie, administrare, activitatea financiară
107
şi de altă activitate a agentului economic, și a căror divulgare (transmitere, scurgere) poate să
aducă atingere intereselor lui.
Din același domeniu face parte și Legea privind Serviciul de Informaţii şi Securitate al
Republicii Moldova,[345] care menţionează că cetăţenii sunt informaţi despre activitatea
Serviciului prin intermediul mass-media şi prin alte forme, în modul stabilit de legislaţie.
Serviciul are dreptul: să efectueze măsuri operative de investigaţii, să utilizeze, în caz de
extremă necesitate, în interes de serviciu, mijloacele de telecomunicaţii ale întreprinderilor,
instituţiilor şi organizaţiilor, indiferent de tipul de proprietate, precum şi ale asociaţiilor obşteşti
şi cetăţenilor, cu consimţământul acestora, dar și să obţină, gratuit, de la autorităţile publice,
întreprinderi, instituţii şi organizaţii, indiferent de tipul de proprietate, informaţii necesare pentru
exercitarea atribuţiilor ce revin Serviciului ș.a.
Legea cu privire la protecţia concurenţei[346] dispune de o anexă, unde este afișat
Regulamentul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei, care indică că, Consiliul
administrativ asigură transparenţa activităţii sale, astfel li se comunică tuturor părţilor interesate
din timp ordinea de zi a şedinţei consiliului administrativ. Deciziile Agenţiei care prezintă interes
general sunt publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Datele ce constituie secret
comercial, obţinute de Agenţie în procesul exercitării funcţiilor sale, pot fi folosite numai în
exerciţiul funcţiunii şi nu pot fi divulgate. În cazul în care colaboratorul Agenţiei divulgă date ce
constituie secret comercial, daunele cauzate astfel sunt reparate în modul stabilit de legislaţie.
Legea cu privire la protecţia datelor cu caracter personal,[328] are drept scop asigurarea
protecţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei fizice în ceea ce priveşte
prelucrarea datelor cu caracter personal, în special a dreptului la inviolabilitatea vieţii intime,
familiale şi private. Aceasta conţine reglementări exprese cu privire la prelucrarea categoriilor
speciale de date cu caracter personal, din această categorie facînd parte datele cu caracter
personal referitoare la originea rasială sau etnică, la convingerile politice, religioase sau
filozofice, apartenenţa socială, datele cu caracter personal privind starea de sănătate sau viaţa
sexuală, precum şi cele privind condamnările penale, măsurile procesuale de constrîngere sau
sancţiunile contravenţionale. La fel, legea stipulează că, prelucrarea categoriilor speciale de date
cu caracter personal este interzisă, dar permisă numai dacă subiectul datelor cu caracter personal
şi-a dat consimţământul în formă scrisă. În cazul incapacităţii de exerciţiu sau capacităţii de
exerciţiu restrânse sau limitate a persoanei, prelucrarea categoriei speciale de date cu caracter
personal se efectuează numai în cazul obţinerii consimţământului în formă scrisă al
reprezentantului ei legal; fără consimţămîntul subiectului, se permite prelucrarea categoriei
speciale de date cu caracter personal doar în anumite cazuri expres stipulate în lege. Legea mai
108
face referire şi la: drepturile subiectului datelor cu caracter personal, confidenţialitatea datelor cu
caracter personal, securitatea prelucrării datelor cu caracter personal, depersonalizarea datelor.
Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public[347] instituie
obligaţia funcţionarului public de a păstra, în conformitate cu legea, secretul de stat, precum şi
confidenţialitatea în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele de care ia cunoştinţă în
exerciţiul funcţiei publice, cu excepţia informaţiilor considerate de interes public. Considerăm
că, este necesară elaborarea şi implementarea unui Ghid privind recrutarea şi promovarea
funcţionarilor publici, care ar oferi îndrumări cu caracter general privind procesul de recrutare,
selecţie şi promovare din administraţia publică şi aplicarea prevederilor actelor normative ce
reglementează acest proces.
Iar Legea instituţiilor financiare[348] obligă administratorii, funcţionarii şi agenţii băncii,
actualii sau precedenţi să păstreze secretul comercial, să nu folosească în interes personal sau al
unor terţi informaţiile obţinute în exerciţiul funcţiei şi să nu permită accesul altor persoane la
aceste informaţii. Iar Legea ocrotirii sănătăţii[349] obligă personalul medical să păstreze
secretul informaţiilor referitoare la boală, la viaţa intimă şi familială a pacientului, de care a luat
cunoştinţă în exerciţiul profesiunii, cu anumite excepţii expres stabilite. La fel ca și Legea
telecomunicaţiilor[350] ce interzice salariaţilor din domeniul telecomunicaţiilor să divulge
conţinutul comunicărilor efectuate prin mijloace de telecomunicaţii, precum şi să divulge
informaţii privind serviciile prestate altor persoane decât expeditorul, destinatarul ori persoana
autorizată. Amintim și Legea cu privire la notariat,[351] care obligă notarii să păstreze taina
acţiunilor notariale atât în timpul activităţii de notar, cât şi după încetarea acestei activităţi.
Într-o altă ordine de idei, pentru a stabili o cooperare permanentă, deschisă şi eficientă
între Parlament şi societatea civilă a fost adoptată Hotărârea Parlamentului pentru aprobarea
Concepţiei privind cooperarea dintre Parlament şi societatea civilă,[352] unde sunt stipulate un șir de obiective și etape ale cooperării. Menționăm, în același sens, „Monitorul transparenţei
decizionale” întocmit de Asociaţia ADEPT[233] și care reprezintă o sinteză periodică a
proiectelor de decizii (legi, hotărâri, regulamente, ordine etc.) elaborate de autorităţile
administraţiei publice centrale şi lansate consultării publice. Drept rezultat, această publicație
reprezintă unul din rezultatele exercițiului de monitorizare a respectării Legii cu privire la
transparenţa în procesul decizional şi a altor reglementări privind procedurile de asigurare a
transparenţei în procesul de elaborare şi adoptare a deciziilor.
Un interes deosebit îl prezintă, însă, Hotărârea Guvernului[353] privind transparenţa în
procesul decizional. În linii generale, Regulamentul anexat la această hotărâre “stabileşte
procedurile de asigurare a transparenţei în procesul de elaborare şi adoptare a deciziilor în cadrul
109
Cancelariei de Stat, ministerelor, altor autorităţi administrative centrale, serviciilor publice
desconcentrate ale acestora, autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi persoanelor
juridice de drept public şi privat care gestionează şi utilizează mijloace financiare publice”. Prin
hotărârea nr. 96, Guvernul a aprobat Regulamentul cu privire la procedurile de asigurare a
transparenţei în procesul de elaborare şi adoptare a deciziilor şi a obligat Cancelaria de Stat,
ministerele, alte autorităţi administrative centrale şi serviciile publice desconcentrate ale acestora
să elaboreze şi să aprobe regulile interne de informare, consultare şi participare în procesul de
elaborare şi adoptare a deciziilor; să desemneze coordonatorii procesului de consultare publică în
procesul decizional şi să mediatizeze informaţia respectivă, în modul stabilit; să opereze
modificări şi completări în regulamentele de organizare şi funcţionare, conform prevederilor
Legii privind transparenţa în procesul decizional.
Prima etapă a asigurării transparenţei decizionale este informarea. Hotărârea prevede că
informarea are loc pe calea informării generale, pentru un public larg nedefinit, şi pe calea
informării direcţionate, pentru părţi interesate definite, incluse în lista prevăzută în pct.8 din
Regulament, sau alte părţi interesate care au solicitat în scris informarea. Informarea generală
este obligatorie în cazul anunţării despre iniţierea elaborării proiectului de decizie şi organizarea
tuturor consultărilor publice, iar cea direcţionată poate fi aplicată complementar informării
generale, la decizia autorităţii publice. Informarea generală se efectuează prin plasarea
informaţiei pe pagina web oficială a autorităţii publice, afişarea la sediul său într-un spaţiu
accesibil publicului, difuzarea, după caz, a unui comunicat de presă în mijloacele de informare
centrale sau locale. Informarea direcţionată se efectuează prin transmiterea informaţiei privind
procesul decizional prin intermediul poştei electronice sau expedierea scrisorilor la adresa
părţilor interesate sau cea indicată de solicitant. Amintim, de asemenea, că pagina oficială a
Guvernului conţine un compartiment special pentru asigurarea informării cetăţenilor.
Conform aceleeaşi hotărâri, pentru desfăşurarea procesului de consultare, pot fi aplicate
următoarele modalităţi de consultare, sau alte modalităţi considerate eficiente de către autoritatea
publică, care vor fi utilizate separat sau cumulativ, după caz:
1) Solicitarea opiniei cetăţenilor se desfăşoară prin informarea generală a publicului larg
nedefinit despre iniţierea consultărilor şi supunerea proiectului de decizie spre consultare.
Recomandările sunt recepţionate în scris prin intermediul scrisorilor expediate pe adresa
autorităţii publice, a poştei electronice, opţiunilor tehnice de transmitere a comentariilor de pe
paginile web, altor opţiuni tehnice.
2) Solicitarea opiniilor experţilor se realizează prin informarea direcţionată a părţilor
interesate (experţilor identificaţi ca fiind relevanţi) de domeniul de activitate a autorităţilor
110
publice, conform pct.15 alin. doi din prezentul Regulament, cu solicitarea de a se expune pe
marginea proiectului de decizie. Recomandările sunt recepţionate în scris prin intermediul poştei
electronice, opţiunilor de transmitere a comentariilor de pe paginile web oficiale, scrisori.
3) Grupuri de lucru permanente, cu participarea reprezentanţilor părţilor interesate, sunt
create la iniţiativa autorităţii publice responsabile de elaborarea proiectelor de decizii sau a unei
alte autorităţi publice, conform competenţei, în scopul iniţierii şi menţinerii unui dialog constant
pe parcursul procesului decizional.
4) Grupuri de lucru ad-hoc cu participarea reprezentanţilor părţilor interesate sunt create
la iniţiativa autorităţii publice autor al proiectului de decizie, unei alte autorităţi publice, conform
competenţei, sau a unei părţi interesate în scopul discutării proiectului de decizie supus
consultării, obţinerii de consens în aspecte contradictorii.
5) Dezbaterile publice constituie un procedeu de consultare publică care implică
întrunirea reprezentanţilor autorităţii publice şi părţilor interesate pentru exprimarea într-un
cadru organizat a viziunilor privind proiectul deciziei.
6) Audierile publice reprezintă o modalitate de întrunire bine sistematizată a autorităţii
publice autor al proiectului de decizie şi a părţilor interesate. Acestea presupun desfăşurarea
organizată a discuţiilor pe marginea proiectului de decizie elaborat, prin înscrierea prealabilă a
vorbitorilor şi, după caz, prezentarea succintă în formă scrisă a recomandărilor, unde autoritatea
publică, care iniţiază audierile publice, prezintă tema discuţiei, adresează, după caz, întrebări şi
ia act de recomandările şi opiniile participanţilor la audieri, fără a-şi exprima poziţia faţă de
recomandările şi opiniile expuse.
7) Sondajul de opinie este o procedură sociologică de consultare a opiniei cetăţenilor,
menită să identifice atitudinea acestora faţă de intenţiile sau acţiunile planificate ale autorităţilor
publice, stabilite prin proiectele de decizii elaborate. Pentru desfăşurarea sondajului sociologic
autoritatea publică propune un şir de întrebări tematice privind subiectul supus consultării,
incluse într-un chestionar.
8) Referendumul reprezintă un instrument de consultare a opiniei cetăţenilor privind cele
mai importante probleme ale statului şi societăţii şi se desfăşoară conform procedurilor stabilite
de legislaţia în vigoare.
Fiecare dintre aceste metode reprezintă o importanţă majoră pentru funcţionarea cu
adevărat eficientă a autorităţilor executive. Este mai puţin, însă, clar dacă solicitarea opiniei
cetăţenilor şi audierile publice sunt într-adevăr urmărite şi luate în consideraţie de către
autorităţi. Reamintim, în acelaşi timp, că referendumul este o practică foarte rar implementată în
111
Republica Moldova, anume în cadrul referendumului îşi exprimă voinţa nu doar anumiţi indivizi
care trimit sugestii, informaţii şi recomandări autorităţilor, ci un grup foarte vast şi reprezentativ.
Raportul anual privind transparenţa în procesul decizional este elaborat de coordonatorul
procesului de consultare publică din cadrul autorităţii publice respective, cu contribuţia tuturor
subdiviziunilor acesteia implicate în elaborarea proiectelor de decizii şi organizarea şedinţelor
publice de adoptare a proiectelor de decizii.
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind paginile oficiale ale autorităţilor
administraţiei publice în reţeaua Internet,[322] a aprobat Regulamentul corespunzător, care
obligă autorităţile administraţiei publice să dispună de o pagină-web oficială proprie în reţeaua
Internet, în care să informeze publicul despre activitatea autorităţii administraţiei publice
respective, să publice informaţii actuale, să ofere posibilitate pentru recepţionarea interpelărilor
şi transmiterea sau publicarea informaţiei solicitate în Internet, să asigure transparenţa procesului
de elaborare şi adoptare a deciziilor, să garanteze veridicitate, plenitudine şi actualizare a
informaţiei plasate pe pagina-web oficială proprie etc.
Pe plan național, Legea cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei[329] declară că
atribuţiile autorităţilor publice şi ale funcţionarilor acestora se bazează pe principiile
transparenţei şi obiectivităţii, iar garanţiile prevenirii corupţiei sunt politicile şi practicile din
domeniul respectiv care reprezintă un complex de măsuri legislative, instituţionale, economice,
sociale şi morale, realizate prin reglementare, inclusiv, și a participării societăţii civile şi
accesului la informaţie în procesul decizional, a accesului la informaţia despre măsurile de
prevenire a corupţiei şi rezultatele aplicării lor. Legea prevede că modul de formare şi de
administrare a finanţelor publice se asigură prin transparenţa şi publicitatea informaţiilor privind
procedurile de achiziţii publice.
În scopul de a facilita participarea părţilor interesate în procesul de elaborare,
implementare, monitorizare, evaluare şi actualizare a documentelor de planificare strategică,
Executivul a decis prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la crearea
Consiliului Naţional pentru Participare,[354] care este un organ consultativ, fără statut de
persoană juridică, ca expresie a voinţei de recunoaştere a valorii competenţelor şi de asigurare a
participării societăţii civile şi sectorului privat la procesul de elaborare, implementare,
monitorizare, evaluare şi revizuire a politicilor.
Conform Regulamentului privind constituirea şi funcţionarea consiliului municipal
Chişinău şi anume a titlului I al acestuia: Consiliul municipal Chisinau este o autoritate
reprezentativă şi deliberativă a populaţiei municipiului Chisinău, aleasă în vederea soluţionării
problemelor de interes local, care coordonează activitatea consiliilor locale din componenţa
112
municipiului în vederea realizarii serviciilor publice de interes municipal.[355] Conform
capitolului II din cadrul aceluiaşi regulament, dupa constituire, Consiliul municipal formeaza
comisii consultative de specialitate pentru principalele domenii de activitate. Pentru examinarea
unor chestiuni aparte sau pregătirea unor materiale pentru şedintele Consiliului, în baza unei
decizii a Consiliului, pot fi instituite comisii provizorii (ad-hoc). Domeniile de activitate pentru
care se formeaza comisii de specialitate, denumirea acestora şi numarul de membri, care, de
regulă, trebuie să fie impar, se stabilesc de către Consiliu, în funcţie de specificul şi necesităţile
municipiului. Conform deciziei Consiliului, comisia poate fi formată pentru mai multe domenii
de activitate. Numarul locurilor care revin fiecarui grup de consilieri sau consilierilor
independenţi în fiecare comisie de specialitate se stabileşte de catre Consiliu, în funcţie de
ponderea acestora în cadrul Consiliului. Nominalizarea membrilor fiecarei comisii se face de
fiecare fracţiune, iar a consilierilor independenţi - de catre Consiliu , avându-se in vedere, de
regulă, pregatirea lor profesionala şi domeniul de activitate a comisiei. Comisiile de specialitate
se formeaza pe întreaga durată de activitate a Consiliului. Membri ai acestora pot fi numai
consilierii. In exercitarea atribuţiilor, comisia de specialitate adoptă decizii cu votul deschis al
majorităţii membrilor săi. În cazul parităţii voturilor, decizia nu se adopta, dezbaterile fiind
reluate in şedinţa urmatoare. Deciziile comisiei au un caracter de recomandare pentru Consiliu.
O guvernare inadecvată la nivel local afectează pe cetăţeni în multe feluri, deseori,
consolidând excluderea. Lipsa participării înseamnă că populaţia, de cele mai dese ori, nu au o
alegere în determinarea dezvoltării necesităţilor şi priorităţilor lor. Practicele birocratice,
complexe şi netransparente ale administrării locale conduc la venituri mai mici, care, la rândul
său, rezultă în cheltuieli mai puţine pe programele sociale în beneficiul populaţiei.[212]
Procesul de integrare europeană presupune şi garantarea unei transparenţe de cea mai mare
dimensiune în activitatea instituţiilor publice, de aceea venim cu propunerea ca principiul
transparenței să fie nu doar unul declarativ insuficient și neclar, dar și să fie inclus în
regulamentele instituțiilor publice și definit, astfel valorificat.
Deși nu am expus o listă exhaustivă a actelor legislative și normative ce prevăd libertatea
cetățeanului de a avea acces la informațiile autorităților publice, luând în considerare că acestea
sunt peste 500, totuși, în mare parte și concludent am reușit să le elucidăm și analizăm. Deslușim
că, legislaţia naţională creează condiţii favorabile pentru exercitarea dreptului la informaţie, o
părere împărtășită de autoritățile naționale, dar și oficialii internaţionali și comunitari. Totuşi,
anumite prevederi din actele normative par să contravină standardelor internaţionale și chiar
normelor constituţionale şi Legii privind accesul la informaţie, iar aceste recomandări au fost
remarcate în acest paragraf.
113
4.2. Implementarea principiului transparenței de către autoritățile publice
O instituţie care se doreşte pe deplin transparentă trebuie să prezinte cel puţin
următoarele caracteristici: să fie deschisă, pentru a putea comunica cu exteriorul, emiterea,
respectiv receptarea de informaţii, constituindu-se într-un proces interactiv; să fie evolutivă,
adică să nu încurajeze rutina, ci inovaţia; să fie suplă pentru a permite un dozaj oportun al
comunicării formale şi informale; să fie orientată explicit spre finalitate, pentru a crea cadrul cel
mai potrivit pentru desfăşurarea activităţii; să-şi responsabilizeze angajaţii, pentru a evita
acumulările artificiale de putere prin stocarea de informaţii.[356] În dreptul constituțional,
consecințele derivate de la o abatere cu privire la secretul de stat, invocat în alte scopuri decât
apărarea securității naționale motive, ar trebui să fie, de asemenea, luate în considerare, ca fiind
nu doar un set de consecințe negative pentru protecția drepturilor individuale, dar și consecințe
negative între diferitele puteri constituționale.[192]
Accentuăm din nou că, asigurarea transparenţei în procesul decizional este o obligaţie
legală a autorităţilor publice de a asigura accesul la informaţiile cu privire la procesul decizional,
corelativă dreptului cetăţenilor de a avea acces la această informaţie.[261] Iar implementarea
principiului transparenței de către autoritățile publice este de o importantă majoră, odată ce
acesta oferă o siguranță a cetățenilor în legislația Republicii Moldova și în ziua de mâine, în
mod special.
Parlamentul Republicii Moldova reprezintă organul reprezentativ al poporului și singura autoritate legislativă, fiind exponentul voinței cetățenilor și purtătorul de cuvânt al
națiunii, iar deputaţii aleşi prin vot direct, universal și liber exprimat de către cetăţeni poartă o
responsabilitate comună în faţa acestora, responsabilitate ce începe de la asigurarea respectării
principiului transparenţei în activitatea parlamentară. Precum am menționat anterior, Parlamentul
este instituţia centrală a democraţiei, ce întruchipează voinţa poporului şi reprezintă societatea în
114
toată diversitatea sa, de aceea această instituţie trebuie să fie un model al transparenţei, deschisă
spre comunicare, spre dialog şi receptivitate cu societatea civilă.[87] Totuși, conform sondajelor
de opinie, încrederea în autoritatea dată este la un nivel destul de jos, formând aproximativ 12 %
în aprilie 2013 în comparație cu 30% în noiembrie 2010, conform datelor Barometrului Opiniei
Publice.[235]
Votul, în această instituție, este instrumental indispensabil activităţii parlamentare, prin
intermediul căruia, voinţa majorităţii parlamentare este transformată în voinţă obligatorie
încorporată în textul unui act adoptat de Parlament. Înafara de aceasta, votul este şi instrumentul
prin intermediul căruia are loc nu numai materializarea opiniilor exprimate de deputaţi în cadrul
dezbaterilor parlamentare, ci şi modalitatea de exercitare a suveranităţii naţionale care aparţine
poporului şi din aceste considerente votul trebuie să fie obligatoriu şi nu facultativ.[24]
În pofida faptului că au trecut mai bine de două decenii de la căderea sistemului totalitar,
adică, suntem în prezența a două decenii de democrație care ar fi trebuit să aibă ca prioritate
promovarea și implementarea principiilor statului de drept, asigurarea respectării principiului
transparenței pare a fi departe de a-și atinge punctul de sus. De aceea, importanţa respectării
principiului transparenţei în cadrul activităţii Parlamentului reiese din dubla sa postură: 1. ca
organ reprezentativ suprem al poporului; 2. ca unică autoritate legislativă a statului.
În primul caz, menţionăm faptul că, Parlamentul exprimă într-un mod exhaustiv
necesităţile, aspiraţiile şi tendinţele pe care le promovează cetăţenii. Fiind expresia directă a
voinţei acestora, activitatea Parlamentului este de neînțeles în condiţiile unei secretizări şi
eschivări de la acordarea informaţiei cetăţenilor.[180] Vorbim despre drept pentru că, anume
parlamentarii au fost investiţi cu drepturi reprezentative de către cetăţeni. Prin urmare, acest
privilegiu şi responsabilitatea acordată de către cetăţeni le oferă posibilitatea şi îi împuternicește,
pe cei din urmă, să se supună unui control riguros, cu caracter permanent. Responsabilitatea
cetăţenilor de a supraveghea activitatea Parlamentului constă în răspunderea pe care ei o poartă
faţă de ei însişi şi faţă de generaţiile care îi urmează. E de responsabilitatea poporului de a
manifesta un interes şi de a se asigura ca modul de funcţionare a autorităţilor să corespundă
dorințelor și doleanţelor lor şi ceea ce va duce, într-adevăr, la un progres al întregii societăţi.
În ceea ce priveşte cea de-a doua ipostază a Parlamentului, cea de autoritate legislativă
unică a statului, trebuie să menţionăm că, anume Parlamentul este cel care, prin adoptarea unor
norme, reglementează şi asigură buna funcţionare a relaţiilor în societate. Stipularea drepturilor,
obligaţiilor, a răspunderii cetăţenilor, precum şi interpretarea legilor, asigurarea unităţii
reglementărilor legislative pe întreg teritoriul ţării, împreună cu aprobarea direcţiilor principale
115
ale politicii interne şi externe a statului, determină interdependenţa dintre cetăţeni-Parlament. În
cadrul unei astfel de interdependenţe, influenţa Parlamentului asupra comportamentului şi
modului de viaţă a individului, îi permite celui din urmă să ofere un răspuns la necesitatea şi
eficienţa cadrului legislativ adoptat. Exact în acest moment intervine factorul decizional al
poporului. Fără respectarea principiului transparenţei, nu se poate vorbi despre vreo modalitate
în care cetăţeanul de rând să poată răspunde şi să influenţeze cumva activitatea Parlamentului.
Or, transparenţa este cea care permite păstrarea echilibrului necesar între cetăţeni şi Parlament.
Asigurarea principiului transparenţei se exprimă prin accesul liber la şedinţele
Parlamentului. Menţionăm aici art.65 din Constituţia R. Moldova,[60] dar care în al.2 provoacă
ambiguități, deoarece nu prevede când ședințele Legislativului sunt declarate închise. De aceea,
venim cu propunerea de lege-ferenda, ca acest articol să fie completat cu cauzele declarării ședințelor Parlamentului închise, pentru a evita eventualele neclarități. Un rol aparte în procesul de asigurare a liberului acces la informaţie revine Direcției
comunicare și relații publice a Parlamentului, care este divizată în Secția relații cu mass-media și Serviciul de informare a Parlamentului. Buna funcţionare a acestora rezidă în delimitarea
exactă a atribuţiilor care le sunt delegate. Prin urmare, statul trebuie să stabilească proceduri
ieftine şi eficiente de acces al publicului la informaţia oficială, să asigure dezvăluirea maximă a
informaţiei prin regimul de acces şi să nu intervină în circuitul informaţiei între mass-media şi
public.
Deseori, funcţionarii Parlamentului refuză cererea de solicitare a informaţiei, deoarece
aceasta nu conţine datele personale ale solicitantului (precum am amintit mai sus), totuși, asemenea cerinţe sunt necesare doar în cazul petiţiilor. În acest context, dacă în 2001 se mai
publica uneori pe site-ul Parlamentului numărul de petiţii şi tematica acestora, începând cu 2005
aceste rapoarte au dispărut de pe site fiind nevoie de a solicita informaţii în baza Legii privind
accesul la informaţii.
Continuăm analiza paginii oficiale web a Parlamentului RM, care, după părerea noastră,
are progrese, îmbunătăţind suportul informaţional al acesteia. La fel, a fost elaborată și adoptată
Strategia de comunicare a Parlamentului pentru anii 2011-2014, dar și Planul de dezvoltare
strategică a Secretariatului Parlamentului. Deși, în 2005 a fost sistată transmisiunea directă a ședințelor plenare ale Parlamentului, iar în schimbul acestora erau prezentate niște emisiuni de
sinteză, totuși, observăm că în 2013 presa s-a implicat mai mult în dialogul cu deputații, iar
transmisiunea video a şedinţelor este, la moment, asigurată prin internet de www.privesc.eu[357]
116
(companie privată). Dar ar fi fost vrednic de luat în seamă ca, acest lucru să fie realizat de
compania națională de televiziune.
La fel, salutăm faptul că, pe pagina oficială web a Parlamentului fiecare deputat își are
afișat Curriculum Vitae, toate declarațiile pe venit începând cu anul 2009, însă doar unii au poze
disponibile. Sunt accesabile și actele legislative aflate pe agenda Parlamentului, inclusiv
informaţii despre autorii acestora, etapa la care se află, modificările survenite în procedura
legislativă parcursă. Totuși, persoanele din Secretariatul Parlamentului, consilierii și asistenții deputaților sunt aproape inexistenți pe pagină, deoarece nu au afișate nici poze, nici currriculum
vitae și nici declarațiile pe venit. Pagina este doar în limba de stat, adică limba română, neavând
o altă versiune în altă limbă străină, nu sunt plasate regulile şi procedurile de organizare şi
desfăşurare a consultărilor publice, lipsesc anunţurile de organizare a consultărilor publice
asupra proiectelor de acte legislative, nu este publicată informaţia despre coordonatorii
procesului de consultare publică în cadrul comisiilor parlamentare, deși este o secțiune denumită
„Controlul parlamentar” menită să reflecte transparența decizională din cadrul instituției, totuși, această secțiune nu este accesabilă. Informaţia despre voturile exprimate de deputaţi,
intervenţiile legislative şi de control ale acestora nu este sistematizată şi oferită public, iar
rapoartele sunt sumare. Faptul că lipsesc informaţii de interes public, reduce, în mod
considerabil, cultura juridică a cetăţenilor, dar, în schimb, sporeşte gradul de neîncredere în
instituție, neacceptarea normelor juridice din diferite sfere ale vieţii sociale etc.
O altă instituție importantă a Republicii Moldova este Guvernul, reprezintând acea
formă fundamentală de activitate ce realizează puterea de stat şi care constă în executarea legilor
şi a altor acte subordonate acestora.[85, p.251] Transparenţa în cadrul autorităţilor şi instituţiilor
care au funcţii executive rezidă în faptul că, ele asigură implementarea cadrului legislativ creat
de Parlament. Este evident că, lipsa transparenţei a unei astfel de activităţi nu subminează doar
legile adoptate (pentru că prin implementarea neadecvată, legile îşi pierd importanţa şi valoarea),
dar şi întreaga activitate socială este pusă în pericol.
În scopul de a facilita participarea părţilor interesate în procesul de elaborare,
implementare, monitorizare, evaluare şi actualizare a documentelor de planificare strategică,
Executivul din RM a decis să creeze Consiliul Naţional pentru Participare[354] pe lângă
Guvernul Republicii Moldova, în calitate de organ consultativ, fără statut de persoană juridică,
ca expresie a voinţei de recunoaştere a valorii competenţelor şi de asigurare a participării
societăţii civile şi sectorului privat. Consiliul are ca scop consolidarea democraţiei în Republica
117
Moldova, prin facilitarea comunicării şi participării părţilor interesate la identificarea şi
realizarea priorităţilor strategice de dezvoltare a ţării la toate etapele.
Pentru organizarea executării actelor legislative, Guvernul adoptă programe anuale
(trimestriale) de elaborare a proiectelor de acte normative, iar la întocmirea acestora se iau în
considerare prevederile ce ţin de organizarea executării actelor legislative, propunerile în acest
sens ale subiectelor cu drept de iniţiere a acestora, ale instituţiilor ştiinţifice, precum şi
propunerile cetăţenilor şi ale asociaţiilor lor.[358]
O consecinţă a nerespectării transparenţei în activitatea puterii executive, ar fi abuzul de
putere din partea funcţionarilor publici. La etapa actuală de dezvoltare, puterea executivă are
drept obiect o societate de tranziţie, cu trăsăturile de dezvoltare caracteristice − o economie
joasă, tensiune socială şi un nivel conflictual în creştere, sporirea neîncrederii în instituţiile
sociale, dar şi ale democraţiei în general, abateri de la normele sociale de comportament.[359]
Societatea informaţională este un obiectiv al dezvoltării şi nu un ţel în sine; ea reprezintă o
componentă esenţială a programului guvernamental politic şi economic pentru dezvoltare şi o
condiţie majoră pentru integrarea Republicii Moldova în structurile comunitare. Suportul
tehnologic al societăţii informaţionale este asigurat prin convergenţa a trei sectoare: tehnologia
informaţiei, tehnologia comunicaţiilor şi producţia de conţinut electronic. Implementarea şi
dezvoltarea unor legături electronice între administraţie şi cetăţeni şi mediul de afaceri trebuie să
reprezinte una dintre principalele direcţii ale strategiei de implementare a societăţii
informaţionale în Republica Moldova.[360]
Așadar, Guvernul Republicii Moldova în august 2010 a înființat o instituție publică,
numită „Centrul de Guvernare Electronică”[238], în scopul ca cetățenii R. Moldova să
beneficieze de informații și servicii publice în regim non-stop, iar autoritățile să asigure
transparența actului de guvernare, prin utilizarea și promovarea tehnologiilor informaționale în
sectorul public. Centrul de Guvernare Electronică este responsabil de elaborarea și aplicarea
agendei de e-transformare, care include, printre altele, dezvoltarea platformei naționale de
guvernare electronică și a sistemului electronic național, crearea serviciilor digitale și creșterea
accesului populației la servicii publice digitale. Un moment ce merită o atenție deosebită este
Centrul de Guvernare Electronică. Cu alte cuvinte, e-Guvernarea reprezintă interacţiunea
digitală dintre Guvern și Parlament cu cetăţenii, prin care se tinde a întări democraţia, facilitând
accesul la resursele publice de informaţie, îmbunătăţind calitatea serviciilor publice, aducând
statul mai aproape de cetațean și implicându-l pe acesta în procesul de guvernare.[361]
118
În aceeași ordine de idei, de jure, Guvernul Republicii Moldova respectă principiul
consfinţit în legea supremă a statului şi anume, dreptul la informaţie[60], prin intermediul paginii
oficiale web a acestuia.[247] Se poate remarca faptul că, doar procesul legislativ şi în general,
procesul de adoptare al actelor normative este destul de bine monitorizat. Iar procesul executării
acestor acte este destul de umbrit şi inaccesibil cetăţenilor Republicii Moldova, în special
persoanelor neiniţiate în domeniu. Există hotarîri de uz intern, cu caracter restricţionat, limitat
care nu sunt publicate de către Guvern. Acestea ţin de un domeniu de activitate mai restrâns, mai
puţin cunoscut de cetăţenii simpli. Subliniem că, pagina oficială a Ministerului Dezvoltării
Informaţionale publică lista serviciilor contra plată, şi specifică pe cele gratuite, totuși lipsesc
informații despre persoanele responsabile pentru menţinerea dialogului interactiv.
Implementarea dispozițiilor cu privire la transparența decizională în activitatea Guvernului
deși este, în mare parte, realizată nu este una satisfacatoare. Însă, remarcabil este faptul că pagina
oficială web a Guvernului, în rubrica numită „Transparența decizională”, se poate accesa
informații privind planurile de activitate, Consiliul Național pentru Participare, consultările
publice. Mai mult, se pot accesa stenogramele şedinţelor publice ale Executivului şi alte acte
vizând activitatea sa. Tot aici, este marcant faptul că, există posibilitatea de a adresa online Prim-
ministrului propuneri, reclamații sau sesizări. Totuși, declarațiile pe venit ale Cabinetului de
Miniștri sunt afișate pe site din anul 2011, însă curent este anul 2013 (deși aceiași miniștri au
plasate declarațiile lor la zi pe site-ul Ministerului pe care îl conduc).
Paralel dorim să menționăm că, prioritatea de stat în strategiile anti-corupție din Republica
Coreea de Sud[277] este introducerea unei „culturi de transparență”, care, în practică, este
implementată prin programul „OPEN” – sistem de monitorizare online asupra cererilor
cetățenilor de către oficialii administrației locale. Acesta permite accesul liber la informații despre starea cererilor și petițiilor, în așa fel, elimină necesitatea contactului personal cu oficialii. Și, în general, guvernul corean a implementat un program de e-guvernare foarte sofisticat și stabilirea „one-stop-shops” ce sunt create pentru a reduce posibilitățile de mituire (acestea sunt
promovate pe ideea că oferă un singur punct de contact, prin care discută și asigură serciviile cu
reprezentanții autorităților publice, la fel pot oferi informații despre locuri de muncă, ajutor
pentru locuință, și alte servicii). Este considerat un etalon Legea Republicii Coreea privind
combaterea corupției, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2002 și a primit recunoaștere
internațională.
De aceea, dorim să recomandăm Republicii Moldova să creeze „One Stop Shops” (ghișee
unice), care este un loc unde cetățenii pot obține mai multe tipuri de servicii urbane într-un
119
singur loc. Aici vor fi furnizate chiar servicii, și nu doar direcții. Acestea sunt adesea situate în
locuri convenabile din cartierele orașului, pentru a facilita accesul tuturor cetățenilor la ele. One
Stop Shop joacă un rol important în simplificarea procedurilor și a accesului la serviciile publice,
astfel fiind ușor de utilizat și receptiv. One Stop Shop reduce oportunitățile de întârziere și a
corupției, crește responsabilitatea angajaților, sporind astfel transparența. One Stop Shop ar
trebui să ofere în mod ideal, o gamă largă de servicii, cum ar fi cererea de utilități, depunerea de
impozitele pe proprietate și de a face diverse plăți. În unele cazuri, aici se acordă asistență de
specialitate în legătură cu o anumită utilitate (de exemplu, electricitatea sau apa), sau un anumit
serviciu (cum ar fi depunerea declarațiilor fiscale). În astfel de cazuri, One Stop Shop oferă toate
informațiile, formularele de cerere, linii directoare etc.
Paralel cu această recomandare, valorificăm necesitatea creării unor organisme de tipul
„think tank” în Republica Moldova.[122] Un organism de acest gen poate fi definit ca „o grupare
independentă de persoane implicată în cercetarea multi-disciplinară menită să influenţeze
politica publică”. Astfel de grupări manifestă interes într-o gamă largă de probleme
administrative şi elaborează numeroase puncte de vedere care să le permită să dezvolte o
perspectivă mai cuprinzătoare. Cercetarea lor tinde sa fie direcţionată de către propunerea de
soluţii practice la probleme publice. Aceste organisme „think tank” au funcţia de monitorizare
obiectivă a mai multor aspecte din activitatea autorităţilor publice, dar mai ales asupra
principiului transparenţei. Finalitatea acestei monitorizări, nu ar fi doar prezentarea unui studiu
public, dar şi propunerea unor căi de a îmbunătăţi situaţia existentă împreună cu toate
mecanismele de implementare a acestor îmbunătăţiri adoptate la specificul şi necesităţile fiecărei
instituţii publice în parte. Prin analize şi critici susţinute aceste organisme pot avea un impact
considerabil asupra politicii publice.
În altă ordine de idei, menționăm că, actualmente cererile de acces la informații se
înregistrează la aceeași categorie ca și petițiile, fapt care nu permite analiza acestora. Conform
practicii internaționale, este necesar de a înregistra cererile de acces la informație în mod
separat. Venim cu recomandarea, ca să fie plasate pe paginile web ale autorităților publice
informaţii despre starea petițiilor și a cererilor, cine le examinează, cât și rezultatele examinării
şi soluţionării petiţiilor, oferind posibilitatea expedierii petiţiilor electronice.
Astfel, se recunoaște, pe bună dreptate, că transparența autorităților publice reprezintă una
din cele mai importante condiții pentru un răspuns eficient la corupție. Asigurarea transparenței
la nivel de stat poate fi bazat pe abordări instituționale, procedurale, tehnologice și strategice.
120
Preşedintele Republicii Moldova este şeful statului, reprezentându-l şi fiind garantul
suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării[60]. În acest
context, determinantul „şef al statului” desemnează persoana, care este chemată să reprezinte, la
cel mai înalt nivel, statul, personificând întreaga naţiune şi teritoriul ţării[362].
Deci, scopul principiului transparenței în domeniul activităţii Preşedintelui, cât şi a altor
autorităţi publice centrale este să asigure informarea multilaterală asupra procesului decizional
din cadrul autorităţilor publice (a Şefului Statului), să asigure participarea directă a cetăţenilor, a
asociaţiilor constituite în corespundere cu legea, a altor părţi interesate la procesul decizional, să
eficientizeze procesul decizional în cadrul autorităţilor publice, să sporească gradul de
răspundere al autorităţilor publice faţă de cetăţeni şi societate, să stimuleze participarea activă a
cetăţenilor, a asociaţiilor constituite în corespundere cu legea, a altor părţi interesate la procesul
decizional, să asigure transparenţa activităţii autorităţilor publice[151]. Desigur că sub incidenţa
acestui principiu nu cad actele normative privind apărarea naţională, siguranţa naţională şi
ordinea publică; privind interesele strategice, economice şi politice ale ţării; conţinand valori,
termene de realizare şi date tehnico-economice ale unor activităţi comerciale sau financiare, dacă
publicitatea acestora aduce atingere principiului concurenţei loiale; privind datele
personale[192].
După natura funcţiilor sale, Preşedintele nu se încadrează direct în „triada” separării
puterilor. Cu toate acestea, în activitatea sa, el intră în contact cu puterea legislativă, executivă şi
judecătorească. [227, p. 109] Conform art. 94 din Constituţia RM observăm că, în
exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele Republicii Moldova emite decrete, obligatorii pentru
executare pe întreg teritoriul statului, și care se publică în Monitorul Oficial. Acest rol îl are
Serviciul de Presă a Preşedintelui care publică ultimele evenimente ce ţin de activitatea sa, fiind
prezentate sub formă de communicate de presă; discursuri, mesaje şi interviuri. Instituţia publică
autonomă care are drept scop asigurarea asistenţei organizatorice şi informaţionale a activităţii
Şefului Statului, este Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova. Respectiv, instituţia are rolul
de a informa cetăţenii cu privire la actele emise de către Şeful de Stat.[362] Persoana desemnată
pentru relaţia cu societatea civilă este Şeful serviciului de presă, care totodată este şi purtătorul
de cuvânt al Preşedintelui. Aparatul Preşedintelui este divizat în cabinete şi direcţii, cum ar fi:
Cabinetul Preşedintelui Republicii Moldova din care fac parte consilierul în domeniul juridic şi a
relaţiilor instituţionale, reprezentantul Preşedintelui în relaţiile cu Parlamentul şi Guvernul,
consilierul în domeniul politicii externe şi integrării europene etc. Direcţia Generală Drept ce
include: Secţia petiţii şi audienţă, Serviciul cetăţenie şi graţieri, Serviciul distincţii de stat
ş.a.[362]
121
Monitorizarea asigurării principiului transparenţei în activităţile aparatului Preşedintelui
RM este, probabil, una dintre cele mai mari provocări actuale pentru societatea din această ţară
care tinde să se orienteze spre principiile şi valorile europene. Ca reprezentant al statului,
garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării,
Preşedintele Republicii Moldova ar trebui să exercite rolul arbitrului care să monitorizeze,
printre altele, şi nivelul de transparenţă al autorităţilor publice. Paradoxal, însă, Presedinţia
pentru cetățeni reprezintă una dintre cel mai închise instituţii din punct de vedere informaţional.
Totuși, considerăm că, publicând în Monitorul Oficial decretele, nu este suficient pentru a
asigura transparenţa. O eficienţă sporită ar reprezenta afişarea acestora pe site-ul oficial al
Preşedintelui - www.president.md.[363] Dat fiind faptul că ne aflăm în secolul tehnologiilor
informaţionale avansate, ar fi binevenită această schimbare. Analizând site-ul sus menţionat se
observă că informaţia plasată nu este completă şi nu oferă o reprezentare clară şi complexă a
evenimentelor, a deciziilor şi a acţiunilor Preşedintelui. Pe acest site există o secţiune aparte –
Serviciul de presă, unde foarte succint sunt relatate ştirile despre actele şi activităţile
Preşedintelui, fără menționarea detaliilor. Un alt exemplu elocvent, ce ar susţine afirmaţiile
făcute anterior, e lipsa unei metode prin care cetăţeanul de rând ar putea să comunice cu
Preşedintele R. Moldova. Pe site-ul oficial al acestei instituţii există o singură rubrică prin
intermediul căreia o persoană poate transmite un mesaj Preşedintelui. Cu toate acestea ramâne
neclar în ce mod va fi analizat mesajul dat de către şeful statului, cu atât mai mult cu cât, nu este
prevăzut vreun program stabilit de ore de primire a cetăţenilor, chiar şi în condiţiile existenţei
unui departament care se ocupă de relaţiile cu publicul. Constatăm că, în cazul Preşedinţiei există
o comunicare unilaterală doar: de la Preşedinte la cetăţeni, nu şi invers.
Soluţionarea acestui conflict între necesitate şi realitatea la care asistăm, ar trebui să se
bazeze, în primul rând, pe crearea unui întreg mecanism al Preşedinţiei prin care s-ar asigura
comunicarea eficientă cu cetăţenii. Acest mecanism trebuie să funcţioneze înafara arbitrarului şi
subiectivului, conform unei proceduri simplificate şi accesibile cetăţeanului de rând. Pentru a
evalua gradul respectării transparenţei în eliberarea informaţiei, a fost trimis un mesaj electonic
Preşedintelui RM, în care s-a solicitat informaţia referitoare la cazurile de graţiere a persoanelor
condamnate. A fost primită o notificare prin e-mail, că mesajul a fost recepţionat şi este în curs
de prelucrare. Termenul prevăzut de legislaţia în vigoare a expirat, iar informaţia solicitată nu a
fost furnizată.[140]
Preşedintele RM mai exercită şi alte funcţii, de exemplu conferă decoraţii şi titluri de
onoare (lit.a) art.88 din Constituţia RM. Opinăm că, la acest capitol transparenţa lipseşte,
deoarece, în ultimul timp, s-a oferit înaltă distincţie unor persoane, meritele cărora sunt, cel
122
puţin, neînsemnate, iar motivarea decoraţiilor este ambiguă. La exercitarea acestor atribuţii
Preşedintele, în opinia noastră, urmează să consulte opinia publică şi să o ia în consideraţie,
deoarece aşa decoraţii ca: „Ordinul Ştefan cel Mare” sau „Meritul Civic”, „Ordinul Republicii”
urmează a fi conferite pentru merite excepţionale și deosebite, acelor persoane care au
demonstrat devotament faţă de patrie pe parcursul întregii vieţi şi care sunt modele demne de
urmat. În caz contrar, aceste valori sunt profanate.
Principiul separaţiei şi colaborării puterilor, ca principiu general, enunţat în art. 6,
Constituţia RM, prevede că „în Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi
judecătorească sunt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit
prevederilor Constituţiei”.[60] Prin justiţie se desemnează ideea de dreptate, echitate, legalitate
şi transparenţă în soluţionarea litigiilor. Puterea judecătorească îşi are organele sale proprii şi
specifice, care exercită atribuţii distincte şi se caracterizează printr-un şir de particularităţi care o
deosebesc de celelalte genuri de activitate statală.
Transparenţa în activitatea puterii judecătoreşti reprezintă un principiu care trebuie
respectat şi valorificat atât de către reprezentanţii acesteia, cât şi de societate în ansamblu.
Principiul transparenţei este un element fundamental al procesului de înfăptuire a justiţiei,
deoarece alături de celelalte principii ale justiţiei, acesta stă la baza organizării şi funcţionării
sistemului de instituţii care compun puterea judecătorească, reglementează raporturile dintre
acestea, precum și relaţiile pe care le stabilesc cu alte autorităţi ale statului, organizaţii private și cetăţeni. Acest principiu defineşte însăşi justiţia, fiind o cerinţă obiectivă şi democratică din
partea societăţii de a cunoaşte modul de activitate a instanţelor de judecată.
Principiul transparenţei este, poate, cel mai important în cadrul sistemului judiciar, pentru
că doar în cazul respectării lui se poate spune, cu adevărat, că litigiile au fost soluţionate în baza
echităţii sociale. Principiul transparenţei este un garant al faptului că justiţia are loc, într-adevăr,
în conformitate cu legea, că se stabileşte adevărul şi că sancţiunea s-a determinat şi se aplică în
mod just. Transparenţa este cea care determină gradul de încredere pe care o manifestă cetăţenii
faţă de puterea judecătorească. Nerespectarea principiului dat generează imediat secretismul.
Caracterul închis al sistemului judiciar provoacă dubii în rândul cetăţenilor. Astfel, chiar dacă
presupunem că activitatea judecătorească are loc în toate condiţiile necesare, respectându-se
întocmai legislaţia şi etica profesională, lipsa transparenţei generează o imagine negativă.
Obţinem că, atunci când justiţia nu este echitabilă, principiul transparenţei este cel care poate
duce la modificările necesare în acest sens, iar când aceasta funcţionează perfect (în mod ipotetic
desigur), transparenţa este cea care reflectă realitatea şi intensifică respectul cetăţenilor pentru
123
cei care înfăptuiesc justiţia. Iată de ce e nevoie ca acest principiu să fie cât mai promovat în acest
domeniu.
Principiul transparenţei în cadrul puterii judecătoreşti se referă, întâi de toate, la aspectul
informaţional, la nivelul cunoaşterii şi familiarizării cetăţenilor cu modul în care au loc şedinţele
de judecată, actele şi motivele hotărârilor judecătoreşti şi, mai puţin, la transparenţa participativă,
adică efectuarea unui control a puterii judecătoresti de către cetăţeni. Menţionăm aici necesitatea
unei distincţii între accesul informaţional şi accesul la procesele decizionale. Ultimul nu este
relevant pentru R. Moldova, deoarce se referă, în special, la ţări în care se practică sistemul
juraţilor. Acest sistem presupune implicarea directă a cetăţenilor, cunoaşterea şi participarea la
înfăptuirea justiţiei.[97, p. 335]
La nivelul organizării instanţelor judecătoreşti, principiul transparenţei se realizează prin
faptul că organele puterii judecătoreşti sunt selectate şi numite în funcţie de către o altă putere
statală, cea legislativă, astfel diminuează la maxim promovării arbitrare a unor persoane în
funcţia de judecător, cum ar fi numirea unui judecător în funcţie de către preşedintele instanţei
judecătoreşti în care urmează să activeze. Există pârghii care asigură transparenţa, și anume:
CSM selectează în baza unui examen de calificare candidaţii potriviţi[363], iar Preşedintele şi
Parlamentul la rândul său, desemnează persoanele demne de a înfăptui justiţia doar în numele
legii, aplicând şi interpretând legal normele juridice existente. Însă, în mod evident, și aici există
un factor subiectiv.
Alocarea mijloacelor necesare bunei funcţionări a instanţelor judecătoreşti sunt aprobate
de Parlament, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, pentru CSJ – la propunerea
Plenului Curţii şi sunt incluse la bugetul de stat. Responsabil pentru asigurarea organizatorică,
tehnico-materială şi financiară a judecătoriilor şi a curţilor de apel este Ministerul Justiţiei.
Guvernul asigură instanţele judecătoreşti, prin intermediul organelor administraţiei publice
locale, cu localuri, mijloace de transport şi alte dotări[363]. Există, deci, o monitorizare oficială,
publică, de alocare a resurselor în domeniul justiţiei.
Faptul că salarizarea angajaţilor aparatului judecătoresc se efectuează în conformitate cu
Legea serviciului public (judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt salarizaţi în condiţiile şi în
modul stabilite de Legea nr.355-XVI din 23 decembrie 2005 cu privire la sistemul de salarizare
în sectorul bugetar) în condiţii legale, accesibile publicului, este iarăşi un plus în a considera că
în procesul de alocare a acestor resurse se respectă transparenţa, şi că organizarea instanţelor
judecătoreşti se efectuează de organe competente.
Transparenţa în timpul şedinţelor de judecată se realizează, în primul rând, prin
perceperea tuturor cetăţenilor RM egali în faţa legii şi prin acordarea asistenţei juridice părţilor,
124
cu scopul de a fi creată o apărare reală pârâtului/inculpatului. Asigurarea transparenţei are loc
inclusiv în desfăşurarea activităţii de judecare a cauzelor cu respectarea principiului distribuirii
aleatorii a dosarelor, cu excepţia cazurilor când judecătorul nu poate participa la judecată din
motive obiective. Procedura de constituire a completelor de judecată prin aplicarea unui modul
special al programului electronic de gestionare a dosarelor este aplicabilă şi la desemnarea
preşedintelui completelor de judecată[364]. În trecut, completele de judecată se
constituiau/desemnau de către preşedintele instanţelor judecătoreşti, care dispunea de o discreţie,
uneori excesivă, în acest proces şi care era aplicată în mod abuziv. În scopul excluderii factorului
uman din procesul constituirii completelor de judecată şi evitării potenţialelor abuzuri în acest
proces, a avut loc automatizarea procedurilor respective[365].
Instanţele judecătoreşti, fiind repartizate pe grade de jurisdicţie, au în competenţă
soluţionarea anumitor cauze, expres prevăzute de legislaţie. Deci, există independenţă şi
transparenţă între instanţele judecătoreşti de nivele diferite. Deciziile judecătorilor nu sunt
susceptibile de a fi revizuite în afara procedurilor de atac prevăzute de lege. Cu excepţia
hotărârilor privind amnistia, graţierea, Guvernul sau administraţia nu sunt abilitaţi să ia decizii
care să anuleze retroactiv sentinţele judecătoreşti [366].
Publicitatea procesului reprezintă o garanţie oferită de lege, care protejează justiţiabilii
împotriva unei judecăţi secrete, care iese de sub controlul public: ea constituie, de asemenea,
unul din mijloacele de păstrare a încrederii în instanţele judecătoreşti. Publicitatea procesului de
judecată conferă transparenţă activităţii judecătoreşti. Publicitatea este considerată ca o garanţie
a corectitudinii şi imparţialităţii judecătorilor, dar și a independenţei acestora. Pe de altă parte,
judecarea în şedinţă publică ar trebui să stimuleze pe judecători în a acorda o atenţie sporită
modului în care judecă şi motivează hotărârile, ştiind că sunt urmăriţi de cei care asistă la
judecată, iar hotărârile lor vor fi examinate în presă şi în revistele de specialitate[367].
În luna februarie a anului 2009, a fost modificată legislația, astfel înregistrarea audio a
şedinţelor de judecată a devenit legală şi obligatorie. Regulamentul aprobat de Consiliul Superior
al Magistraturii declară că înregistrarea audio digitală a şedinţelor de judecată se utilizează
pentru verificarea corectitudinii şi plenitudinii proceselor-verbale scrise a şedinţelor de judecată,
pentru reproducerea înregistrărilor şi eliberarea copiilor de pe acestea participanţilor la proces,
contra unei plăţi stabilite de Guvern[274].
Inovaţiile aduse sistemului judiciar în ceea ce priveşte relaţiile cu publicul şi asigurarea
respectării transparenţei reprezintă o condiţie esențială pentru crearea şi menţinerea încrederii
cetăţenilor în instanţele de judecată şi în persoana judecătorului. Acest lucru este cu atât mai
important, cu cât în circumstanţele apărute în ultimii ani, relaţia cetăţean-sistem judiciar nu era
125
nici pe de parte bazată pe încredere. Ne referim aici, în special, la numărul de cazuri pierdute de
R. Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, fapt cauzat în cea mai mare parte de
lipsa transparenţei în adoptarea hotărârilor de către instanţele de judecată din ţară. Aşadar,
intensificarea dialogului dintre autorităţile judecătoreşti şi cetăţeni este un prim pas spre
redobândirea acestei încrederi şi asigurarea unei justiţii echitabile, care să apere cu adevărat
cetăţenii.
Pentru a asigura transparenţa justiţiei, pe lângă acte normative, s-au implementat strategii
noi, atât în rândul angajaţilor autorităţilor judiciare, cât şi în modalităţile şi tehnologiile utilizate
pentru menţinerea unei relaţii transparente cu cetăţenii, și anume: numirea unor judecători
responsabili pentru a asigura relaţia cu mass-media, introducerea în instanţe a specialistului
coordonator pentru relaţiile cu publicul, aprobarea Regulamentului cu privire la serviciul de
informare publică şi relaţii cu mass-media, aprobarea Regulamentului cu privire la modul de
publicare a hotărârilor judecătoreşti pe pagina web, publicarea hotărârilor pe paginile web, create
pagini web şi adrese electronice ale instanţelor judecătoreşti[337]. Astfel, publicarea hotărârilor
judecătorești pe internet reprezintă o măsură necesară pentru creșterea transparenţei procedurilor
judecătorești și o prezervare a încrederii publice în sistemul judiciar, precum și ca o masură
generală de reducere a corupției în cadrul unui program guvernamental național de reducere a
corupției intitulat „Planul preliminar de țară”. Totodată, se prevede că sunt excluse de la
publicare doar hotărârile judecătoreşti emise în cauzele în care sunt implicaţi minorii, în care se
conţin informaţii ce constituie secret de stat informaţii a cărei divulgare este interzisă prin lege,
hotărârile privind adopţia, precum şi sentinţele privind infracţiunile sexuale. Nu este prevăzută
obligația explicită pentru instanțe de a proteja datele cu caracter personal din cuprinsul
hotărârilor judecătorești, această operațiune fiind optională[368].
Suntem de părerea că, hotărârile judecătorești urmează a fi prelucrate înainte să fie
publicate, întru eliminarea infromației care ar duce la identificarea participanților la proces.
Totuși, scopul primar al publicării hotărârilor judecătorești este a crea o bază electronică de
jurisprudență și a fi transparenței în înfăptuirea justiției, astfel, s-ar putea permite folosirea
datelor personale neautorizat sau abuziv, nefiind reglementată clare, ci este lăsată la libera
apreciere a operatorilor. Directiva 95/46/EC, care reglementează cadrul juridc general al
protecției datelor personale la nivelul Uniunii Europene, stipulează limite stricte în privința
colectării și utilizării datelor cu caracter personal, dar și solicită ca fiecare stat membru să creeze
un organism național independent responsabil cu protecția unor astfel de date[271].
126
Curtea Constituţională prezintă anual, în luna ianuarie, Parlamentului Republicii
Moldova, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului Republicii Moldova şi Consiliului
Superior al Magistraturii un raport cu privire la exercitarea jurisdicţiei constituţionale în anul
respectiv. Astfel, din Raportul cu privire la exercitarea jurisdicţiei constituţionale în anul
2012[370] rezultă că în anul de referinţă, din totalul de 46 de sesizări aflate pe rol, au fost
examinate 34 de sesizări, și anume: 19 sesizări cu adoptarea a 18 hotărâri (2 dosare fiind
conexate); 6 sesizări prin adoptarea a 4 decizii de sistare (3 dosare fiind conexate); 4 sesizări au
fost respinse prin decizii și 5 sesizări au fost restituite autorilor prin scrisori. Astfel, pentru anul
2013 au fost transferate 12 sesizări. Au fost editate Culegerea de hotărâri şi decizii ale Curţii
Constituţionale pronunţate în anul 2007 şi materialele Conferinţei internaţionale sub genericul
“Rolul Curţii Constituţionale în sistemul protecţiei drepturilor omului şi respectarea CEDO şi a
jurisprudenţei Curţii Europene pentru Drepturile Omului în jurisprudenţa şi legislaţia naţională”,
desfăşurată la Chişinău pe 13-14 decembrie 2007, sub egida Curţii Constituţionale şi a Fundaţiei
Germane pentru Cooperare Juridică Internaţională.
Curtea Constituţională a fondat, şi are grijă să apară cu regularitate, Revista ştiinţifică şi
informativă de drept “Justiţia constituţională”, în care publică actele adoptate de Curte în digest-
ul “Justiţia constituţională în ţările CSI şi cele baltice”, precum şi în buletinele de jurisprudenţă
constituţională ale Comisiei de la Veneţia a Consiliului Europei.[369] Distingem aici faptul că,
pagina oficială web a Curții, la momentul actual, este destul de reușită, ușor accesibilă,
conținând informații detaliate cu privire la activitatea acesteia. Sesizările către Curte și hotărârile
acesteia sunt toate arhivate electronic. Hotărârile Curții apar în decurs de câteva ore de la
pronunțare pe site.
Pagina web a Curţii Supreme de Justiţie conţine rubrici accesibile tuturor cetăţenilor.
Secţiunile „Cadrul normativ” şi „Prezentare Generală” ne informează asupra regulamentelor
Curţii Supreme de Justiţie, atribuţiilor şi principiilor de activitate etc. Rubrica care ţine de
“Arhiva Deciziilor”, include Hotărârile explicative şi organizatorice ale Plenului, precum şi
arhiva hotărârilor Plenului şi deciziilor colegiilor CSJ.
În ceea ce priveşte Curtea Supremă de Justiție, pagina web a acesteia este în continuă
îmbunătățire, totuși declaraţiile pe venituri a judecătorilor nu sunt plasate, ci doar Curriculum
Vitae al fiecărui judecător.
Un alt exemplu, de încercare a respectării principiului transparenţei în activitatea Curţii
Supreme de Justiţie, e faptul că accesul la şedinţele de judecată e permis, doar dacă acestea nu
sunt declarate închise sau secrete. De asemenea, Curtea Supremă de Justiţie este printre puţinele
127
instanţe în spaţiul CSI şi chiar european, care îşi publică integral toate deciziile sale pe site, astfel
că acuzaţiile de lipsă de transparenţă sunt absolut neîntemeiate şi pur declarative.[241]
La 25 noiembrie 2011, Ministerul Justiţiei a demarat oficial procesul de implementare a
Strategiei de reformare a sectorului justiţiei în R. Moldova pentru anii 2011-2015, printr-o lege
votată în Parlament şi intrată în vigoare în ianuarie 2012. Obiectivul general al Strategiei este
edificarea unui sector al justiţiei accesibil, eficient, independent, transparent, profesionist şi
responsabil faţă de societate, care să corespundă standardelor europene, să asigure supremaţia
legii şi respectarea drepturilor omului. Printre obiectivele specifice ale Strategiei se numără şi
consolidarea independenţei, responsabilităţii, imparţialităţii, eficienţei şi transparenţei sistemului
judecătoresc. Punctul de pornire al elaborării Strategiei l-a constituit identificarea factorilor care
determină necesitatea de reforme şi a problemelor care urmează a fi soluţionate, pentru a crea un
sector al justiţiei accesibil, eficient, independent, transparent, profesionist şi responsabil faţă de
societate, care să corespundă standardelor europene, să asigure supremaţia legii şi respectarea
drepturilor omului.[249]
Un alt moment important reprezintă Programul Comun al Comisiei Europene şi
Consiliului Europei privind sporirea independenţei, transparenţei şi eficienţei justiţiei în RM,
care este adresat necesităţii RM de a continua reforma justiţiei, domeniile de activitate ale
Programului Comun incluzând obiectivele de reformare a justiţiei din planul de Acţiuni
Republica Moldova- Uniunea Europeană, precum şi cele din Planul de Cooperare cu Republica
Moldova al Consiliului Europei. Scopul proiectului este de a consolida sistemul judiciar şi de a
asigura realizarea unui număr de activităţi complexe, având ca ţintă priorităţile strategice, ce
rezultă din documentele vizate de stabilire a politicilor.[253]
Din cele menționate mai sus, evidențiem că, din punct de vedere al cadrului legislativ,
principiul publicităţii procesului este garantat şi aceste reglementări corespund standardelor
europene, legiuitorul Republicii Moldova asigurând un nivel satisfăcător al transparenţei
înfăptuirii justiţiei.
Pe acest fond, remarcăm o novaţie a legislaţiei RM şi anume, reglementarea instituţiei
Ombudsman-ului sau a Avocatului Parlamentar. Scopul activităţii sale constă în asigurarea
respectării drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale omului de către autorităţile publice
centrale şi locale, instituţii, organizaţii şi întreprinderi, de către asociaţiile obşteşti şi persoanele
cu funcţii de răspundere de toate nivelurile. Importanţa acestei instituţii constă în faptul că oferă
o modalitate în plus de conciliere a părţilor şi de repunere a cetăţenilor în drepturile lezate.
Funcţionarea acestei instituţii, duce la înlăturarea unor practici şi mentalităţi de natură totalitară
prin cultivarea unor relaţii de colaborare, sprijin şi încredere reciprocă între autorităţile publice,
128
în special, între administraţie şi cetăţeni. Instituţia avocatului parlamentar apără spiritul legii şi
constituie un simbol al statului democratic a cărui esenţă exprimă dezvoltarea bunăstării
cetăţeanului, apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi supravegherea organelor
administrative.[13, p. 438]
Apreciabil este reinnoirea website-ului oficial al Centrului pentru Drepturile Omului
(CpDOM) (www.ombudsman.md).[371] Conţinutul acestuia este bogat, iar informația este la zi.
Pentru a depune o plângere la CpDOM este posibil de trimis e-mail sau la sediul instituției,
totuși nu este o posibilitate de a depune plângerile direct prin intermediul site-ului, ceea ce ar
permite urmărirea acestei petiții, ce consecințe au avut deja petiţiile procesate şi ce acţiuni s-au
aplicat acelor persoane care activează în cadrul organelor administraţiei publice şi care au
încălcat unul sau mai multe drepturi ale cetăţenilor. În mod ideal, un birou al Avocatului
parlamentar nu trebuie să fie captiv de instituțiile pe care le monitorizează, ci, mai degrabă, să fie
independent de acestea. Suntem de părerea că, populația cunoaște foarte puține despre acest
organ, din cauza că nu este suficient mediatizată activitatea acestuia și valorificat potențialul
avocaților parlamentari.
Autorităţile publice locale reprezintă totalitatea autorităţilor publice locale constituite
pentru promovarea intereselor generale ale locuitorilor unei unităţi administrativ-teritoriale.
Organizarea administrativă a teritoriului ţării nu constă numai în stabilirea unui cadru geografic
menit să înlesnească înfăptuirea pe teren, prin autorităţile publice locale, ea interesează întregul
sistem de autorităţi şi servicii publice. Modul în care este înfăptuită organizarea administrativ-
teritorială influenţează conţinutul activităţii publice centrale. Fie că este vorba de administraţie
centrală sau locală, aceasta nu face decât să fie analizată ca o activitate de executare a legii şi ca
un organ ce îndeplineşte activitatea de executare, realizată în interes general și nefiind
remunerată direct de beneficiari. Analizând întreaga activitate a autorităţilor publice locale în
raport cu cele centrale, am putea observa că această structură funcţionează după principii
reglementate de Constituţia RM şi de ale legi.
Conform unui raport al Naţiunilor Unite, cele mai utilizate practici ale transparenţei în
cadrul APL includ:[214, p. 10] ședinţe deshise; accesul la informaţie/documente/date; permisul
persoanelor de a vedea bugetul local şi declaraţiile financiare; participarea publicului; publicarea
veniturilor Primarului, vice-primarului, membrilor Consiliilor raionale; promovarea legislaţiei
locale etc.
Preambulul la Carta Europeană a exerciţiului autonom al puterii locale[29] stipulează că
statele semnatare au adoptat acest document, fiind convinse de faptul că, dreptul cetăţenilor de a
129
participa la gestiunea treburilor obşteşti face parte din principiile democratice comune tuturor
membrilor Consiliului Europei. Exercitarea acestui drept poate fi garantată doar de existenţa unui
cadru informaţional transparent care să asigure societăţii civile înţelegerea proceselor
decizionale, a politicilor autorităţilor publice locale şi a motivaţiilor.
Pentru a evalua gradul de transparenţă în administraţia publică locală, am urmărit şi
indentificat un anumit tip de informaţii ce ar putea fi obţinute şi prin consultarea paginii de
internet a organelor administraţiei publice locale. Astfel, ţinem să menţionăm că, este o pagină
oficială www.primaria.md care conţine o scurtă informaţie despre Republica Moldova, despre
unităţile administrativ-teritoriale, poate fi accesat „Ghidul primarului” ş.a. Din 32 de raioane și 5
municipii, foarte puține autorități dispun de o pagină web. Considerăm că, aceste instituţii
trebuie să depăsească blocajul existent, din punct de vedere tehnic prin dotarea cu personal de
specialitate care să asigure existenţa şi intreţinerea continuă a paginilor de internet. În caz
contrar, dialogul acestor instituţii cu cetăţenii de rând se va desfăsura în condiţii extrem de
anevoioase. Mai mult, aceste primării trebuie să facă eforturi mult mai intense pentru a se asigura
ca celelalte mijloace de informare pentru cetăţeni (fax, e-mail, sau poştă) sunt utilizate corect şi
în cel mai adecvat mod. Astfel, un sat cu cât este mai departe de centrul administrativ-teritorial,
cu atât pare mai izolat de ochiul vigilent ale presei sau al societăţii civile, şi aministraţia publică
locală este mai opacă şi mai departe de stardardele juridice ale transparenţei instituţionale.
După mai mulți ani de dezbinare, pe parcursul cărora nu a fost posibilă constituirea unei
asociaţii a autorităţilor publice locale care să reprezinte în mod efectiv interesele tuturor
autorităţilor locale din Republica Moldova indiferent de viziunile şi opţiunile sale ideologice, la
21 Martie 2010, la Chişinău, a avut loc Adunarea Generală de constituire a Congresului
Autorităţilor Locale din Moldova (CALM).[240] Misiunea CALM este de a promova o
administraţie publică locală democratică, descentralizată, transparentă şi eficientă, capabilă să
contribuie efectiv la dezvoltarea comunităţilor locale şi asigurarea membrilor săi cu servicii
publice de calitate.
La nivel de Chișinău, cele mai dese probleme cu care se confruntă autoritățile locale, la
capitolul respectării principiului trasparenței sunt legate de cheltuelile activității întreprinderilor
municipale. După părerea noastră, nu sunt clare și transparente criteriile de repartizare a
bugetului la întreprinderi municipale. Dacă ele sunt întreprinderi, atunci în economia de piață ele
trebuie să se afle la autofinanțare, adică să supravețuiască în baza taxelor acumulate pentru
serviciul prestat, iar dacă nu sunt rentabile atunci trebuie scoase la privatizare, dar unde se va
respecta principiul transparenței în procesul privatizării. Totodată, nu se respectă principiul
130
transparenței de către APL în procesul stabilirii și ulterior a incasării taxelor locale pentru
serviciile prestate. De multe ori, aceste taxe sunt stabilite fără a fi consultate cu populația și fără efectuarea unui studiu a pieței. Mai mult decât atât, după ce sunt adoptate, acestea nu sunt aduse
la cunoștință publicului și nu sunt plasate pe site-urile autorităților publice locale. Suntem de
părerea că, în activitatea APL trebuie de implementat aceleași rigori ale asigurării principiului
trasparenței ca și autorităților publice centrale.
Este de remarcat că, întreprinderea municipală SA „Apă-Canal Chişinău”[232] a hotărât
ca clorul, care se folosea până recent (aprilie 2013) pentru dezinfectarea apei potabile, să fie
înlocuit cu un alt dezinfectat, numit hipoclorit de sodiu. Potrivit directorului întreprinderii,
utilizarea acestui compus chimic nou în tratarea apei nu reprezintă pericol pentru sănătatea
publică şi va îmbunătăţi calitatea apei livrate. Totuși, suntem de părerea, că orice element sau
produs chimic utilizat într-o sursă de existență atât de importantă, cum este apa, aduce riscuri
pentru sănătatea populației care folosește această apă. Astfel, era nevoie, ca înainte de a
introduce/substitui un dezinfectant cu altul, ca autoritățile responsabile să fi mediatizat și informat cetățenii Republicii Moldova cu privire la hipocloritul de sodiu, să fi dezbătut acest
subiect cu diferiți factori de decizie interesați în domeniu, cât și societatea civilă, în vederea
identificării caracteristicilor acestui element chimic și efectelor ce le-ar putea avea asupra
sănătății umane.
Avantajul în promovarea bunei guvernări locale față de cea urbană și în lupta împotriva
corupției se află în faptul că primul se poate apropia mai ușor față de oameni, astfel putând
înțelege dorințele localnicilor și să acționeze în vederea satisfacerii acestora. La fel, există mai
multe posibilități de acțiune împotriva corupției decât are guvernul național, deoarece este mult
mai probabil ca să fie în măsură să mobilizeze un număr finit de părți interesate în spatele unei
strategii comune pentru îmbunătățirea transparenței și combaterea corupției. Succesele la nivel
local pot constitui, astfel, baza pentru punerea în aplicare a reformelor naționale mai largi.
În anul 2005, Transparency International-Moldova, a elaborat un raport sub denumirea
„Participarea societăţii civile la procesul decizional de nivel local” în anul 2005.[268] Prin acest
studiu, s-a încercat generalizarea rezultatelor sondajelor de opinie publică şi a grupurilor țintă
efectuate în comuna Cărpineni, raionul Hânceşti şi oraşul Ialoveni, în baza cărora s-au evaluat
starea de lucruri privind accesul la informaţiile de interes public, participarea cetăţenilor la
procesul decizional şi perceperea corupţiei în autorităţile publice din aceste localităţi.
Rezultatele sondajului şi discuţiile în grupurile țintă demonstrează că, cetăţenii vor să
dispună de informaţii veridice, complete şi oportune, indiferent de faptul cum vor fi utilizate
131
ulterior. Cu părere de rău, practica neprezentării informaţilor sau a prezentării parţiale,
inoportune a acestora diminuează calitatea serviciilor prestate de instituţiile publice, ceea ce duce
la formularea adresărilor repetate ale populaţiei. Această stare a lucrurilor poate fi o consecinţă a
insuficienţei mijloacelor financiare în autorităţile publice, încărcării excesive a agendei de lucru
a funcţionarilor publici, familiarizării slabe a acestora cu cadrul legal privind accesul la
informaţii şi sancţiunile pentru nerespectarea lui, precum şi a dorinţei unor funcţionari de a-şi
muşamaliza ineficienţa activităţii. Totodată, aceasta este determinată, în mare măsură, de lipsa
unei comunicări reversibile între administraţie şi comunitate, precum şi de neutilizarea unui
astfel de instrument cum este testarea opiniei publice în vederea sporirii eficienţei procesului de
informare a populaţiei.[268]
Un alt ONG - Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”, susține că, între
autorităţile publice centrale și locale lipseşte un mecanism eficient de consultare, dialog și schimb de informaţii, ceea ce duce la adoptarea unor acte normative contradictorii, care nu pot fi
aplicate sau care încalcă prevederile autonomiei locale. Iar pentru a stabili o colaborare dintre
autorităţile publice de diferit nivel, autorii studiului aduc în prim-plan experienţele pozitive ale
unor state precum Bulgaria, Slovenia, Macedonia, care potrivit lor, au reuşit să aplice mecanisme
de dialog şi consultare a colectivităţilor locale, propunându-se, astfel, să se adopte o concepţie
privind cooperarea dintre Guvern și APL, crearea unui grup de lucru pentru descentralizarea
fiscală, precum şi instituirea unui mecanism de control al respectării procedurii de consultare
dintre autorităţi.
Angajarea civică este înţeleasă ca o participare activă a cetăţenilor în viaţa publică şi
contribuţia lor la binele comun. Nivelul încrederii în guvernarea locală este un factor cheie care
determină extinderea şi calitatea angajamentului civic. Pierderea încrederii poate conduce la
lipsa dorinței de a participa a comunităţilor locale, precum şi a sectorului privat, cum ar fi,
furnizarea de servicii publice, sau chiar în procesele democratice locale, cum ar fi alegerile
locale. Aşadar, încrederea este direct proporţionată sau dependentă de transparenţă. O instituţie
publică locală se poate numi una deschisă doar atunci, când, în mod activ, se angajează să
urmărească obiectivul unei administrări publice democratice cu un proces decizional eficient.
Suntem de părerea că, autorităţile locale ar trebui să-şi asume un rol de conducere în
sensul promovării participării cetăţeneşti, iar reuşita oricărei politici de participare democratică
locală depinde de angajamentul acestor autorităţi. La fel, ar trebui să se adopte o abordare
exhaustivă în ceea ce priveşte chestiunea participării cetăţeneşti, având în vedere mecanismele
democraţiei reprezentative şi formele participării directe la procesul de luare a deciziilor şi la
gestionarea problemelor locale.
132
În altă ordine de idei, dr. Marcel Cuşmir [75, p. 23-25] califică descentralizarea
administrativă drept un principiu constituţional nou pentru statul nostru, care a înlocuit principiul
centralismului din constituţiile sovietice. Ea poate fi privită drept un „mijloc de creare a unei
guvernări locale deschise şi eficiente, un fel de stare, de fapt, având la bază principiile libertăţii,
respectului şi participării. Dar, înainte de toate, ea se prezintă ca recunoaşterea capacităţii
cetăţenilor în gestionarea afacerilor de interes local. Autorul formulează trei factori de raţiune
pentru susţinerea descentralizării, dintre care menţionăm pe cel care „plasează actul de guvernare
mai aproape de public, alimentează o mai mare receptivitate a politicienilor faţă de voinţa
cetăţenilor şi conduce la o congruenţă între preferinţele publice şi politica publică. Astfel,
descentralizarea se impune nu doar ca un mecanism de satisfacere a intereselor comunităţilor de
diferite niveluri, ci ca factor de importanţă primordială întru asigurarea principiului separaţiei
puterilor în democraţiile contemporane, autorităţile publice locale fiind capabile să limiteze
tentaţiile autoritare ale puterii centrale”.
Nu avem nicio reţinere în a declara caracterul perfectibil al cadrului legislativ şi
instituţional în care îşi desfăşoară activitatea consiliile locale şi primariile. În realitate, mai sunt
destule aspecte pentru a fi ameliorate din punctul de vedere al dreptului liber şi neîngrădit al
persoanelor de a cunoaşte mecanismele, instrumentele şi desfăşurarea propriu-zisă a procesului
decizional de la nivelul colectivităţilor locale.
În acest sens, venim cu următoarele recomandări:
- instruirea funcţionarilor publici în subiectul asigurării transparenţei activităţii APL;
- crearea de subdiviziuni responsabile de relaţiile cu publicul, prin consultare permanentă a
cetăţenilor;
- elaborarea regulamentelor cu privire la informarea publicului, dar şi evaluarea continuă a
calităţii serviciilor de informare;
- realizarea unei colaborări mai eficiente între APL şi populaţie, inclusiv prin mărirea atenţiei
autorităţilor publice faţă de iniţiativele cetăţenilor;
- crearea în localităţi a grupurilor de iniţiativă, formate din lideri de opinie, persoane notorii în
vederea organizării şi atragerii populaţiei în activităţi comunitare.
Mass-media, cel puțin în teorie, poate face ca sistemul politic mai transparent: poate
ajuta oamenii să înțeleagă operațiunile guvernului, să participe la luarea deciziilor politice, și să-i responsabilizeze pe oficialii guvernamentali. În practică, cu toate acestea, efectele presei sunt
adesea destul de diferite. Astfel, guvernele democratice și politicienii găsesc foarte util a simula
virtuțile politice ale transparenței prin retorică și manipulare a mass-mediei. Această
transparență simulată nu servește valorilor politice care motivează metafora transparenței. În
133
schimb, acesta este transparența care întunecă, frustrează responsabilitatea și ascunde informații importante într-o masă de realități politice fabricate. Este o formă de transparență, care nu este
transparentă deloc.[12] Astfel, presa poate ajuta transparența, dar poate și împiedica. În contextul
discutat, mass-media are agenda proprie (presa vrea să aducă știri, dar nu orice informație devine știre), are propriile scopuri economice, odată ce ea vrea să obțină informațiile ce sunt bune
pentru vânzare. Totuși, presa joacă un loc important într-o societate democratică, însă să o
numim „a patra putere” în stat, e prea mult spus, odată ce aceste mijloace de informare în masă
sunt, deseori, în proprietatea unui sau altui factor de decizie, deci nefiind independent.
Ideea că, un contact direct al autorităţilor cu toţi cetăţenii interesaţi, este relativ greu de
realizat, mai ales în comunităţile numeroase, medierea presei fiind indispensabilă asigurării unui
flux informaţional constant. Totuşi, transparenţa în administraţia publică nu se reduce numai la
relaţia cu presa, locală sau centrală, oricât de importantă ar fi aceasta. A fi deschis dialogului cu
cetăţeanul înseamnă a revoluţiona stilul managerial şi a asigura integrarea cetăţeanului în
„societatea informaţională”. Astfel, o instituţie care se doreşte pe deplin transparentă trebuie să
prezinte cel puţin următoarele caracteristici: să fie deschisă, pentru a putea comunica cu
exteriorul; să fie evolutivă; să ofere cantitatea necesară de comunicăre formală şi informală; să
fie orientată explicit spre finalitate, pentru a crea cadrul cel mai potrivit pentru desfăşurarea
activităţii; să-şi responsabilizeze angajaţii, pentru a evita acumulările artificiale de putere prin
stocarea de informaţii.
Opinăm că, mass-media are un rol important în combaterea corupției și promovarea unei
bune guvernări, atât timp cât nu se limitează la identificarea și expunerea corupției, dar se
extinde la recunoașterea și valorificarea rolului lor în a fi o sursă de adevăr. Cu toate acestea,
credibilitatea presei poate fi subminată de comportamentul neprofesional al jurnaliștilor, astfel,
codurile de conduită etică și instruirea în domeniul jurnalismului de investigație sunt instrumente
importante pentru a asigura ca mass-media să joace rolul său în mod responsabil.
Legislația cu privire la libertatea informației este, la fel, și pentru organizațiile
neguvernamentale. Acestea nu au drepturi mai largi privind accesul la informație. Nu este, de
obicei, clar pe cine reprezintă ONG-urile și care scop anume doresc acestea să îl atingă. Deși, ONG-urile sunt importante pentru funcționarea veridică a democrației și pentru a stimula
transparența în autoritățile publice de toate nivelurile.
În vederea stabilirii gradului de transparenţă al autorităţilor publice ale Republicii
Moldova, unele organizaţii neguvernamentale realizează un şir de monitorizări, iar dintre cele
mai ample şi mai importante sunt: „Monitorizarea accesului la informaţie în Republica
134
Moldova” a Transparency International–Moldova, „Aplicarea legii privind accesul la
informaţie”, raport de monitorizare a organizaţiei Acces-Info ș.a.
În acest fel, Transparency International–Moldova, în ultimul său raport cu privire la
monitorizarea politicilor anticorupție în autoritățile publice locale a evidențiat mai multe
nereguli, printre care, nedeclararea corespunzătoare a veniturilor de către unii funcționari
publici, neafișarea acestora pe site-urile web, cât și neafișarea și afișarea incompletă a unor
informații ce sunt stabilite prin HG nr. 188/2012, modificarea cadrului legal în domeniul
petiţionării, în partea ce ţine de: excluderea obligativităţii de a indica „domiciliul” la expedierea
petiţiilor în formă electronică; stabilirea obligativităţii instruirii şi perfecţionării continue a
specialiştilor responsabili de lucrul cu petenţii etc.[255]
Unele organizaţii, precum ADEPT (Asociaţia pentru democraţie participativă din
Moldova), au înaintat următoarele cauze majore ale implementării defectuoase a legislaţiei
privind transparenţa decizională:[234]
• Carenţele cadrului legislativ şi inadvertenţele conţinute în Lege şi Regulamentul privind
transparenţa decizională;
• Lipsa unor cerinţe standardizate privind procedurile, regulile interne de asigurare a
transparenţei în procesul decizional impuse tuturor organelor autorităţilor publice
centrale;
• Formalism şi conştientizare redusă de către funcţionarii autorităţilor publice a
importanţei asigurării transparenţei în procesul decizional.
Legitimitatea acestor organizații se bazează pe capacitatea acestora de a promova
interesele cetățenilor, în special a grupurilor subreprezentate, cum ar fi femeile, social-
vulnerabili, copiii. Un alt aspect al legitimității ONG-urilor este orientarea explicită de „non-
profit”. Transparență, cu toate acestea, este la fel de vitală pentru aceste organizații, ca și pentru
Guvern și sectorul privat. Rolul lor de advocacy poate fi subminat de structurile interne
nedemocratice, care pot ridica suspiciuni cu privire la motivele sau statutul lor non-profit sau
apolitic.
Suntem de părerea că, dezvăluirea veniturilor și bunurilor acestora și activiștilor din
aceste ONG-uri este un pas important în construirea responsabilității funcționarilor publici.
Dezvăluirea aceasta ar reprezenta, probabil, cheia pentru a stabili credibilitatea și integritatea
față de comunitate, precum și de Guvern. Furnizarea a asemenea informații, prin urmare, poate
fi vitală pentru creșterea transparenței și creșterea încrederii între organismele guvernamentale și neguvernamentale și cetățeni.
135
Absenţa consultărilor cu societatea civilă face ca normele sa fie frecvent modificate sau
înlocuite, ceea ce duce la o instabilitate și nesiguranță a cadrului legislativ din Republica
Moldova. Astfel, aplicarea reală a principiului transparenţei ar duce la o mai mare încredere în
legi şi reglementări, din moment ce ele au fost adoptate cu consultarea celor interesaţi, iar
aceasta, la rândul său, ar duce la un nivel mai mare de respectare a legii, cu consecinţe pozitive
asupra dezvoltării economice şi a menţinerii unor relaţii de cooperare între autoritățile publice şi
public.
Așadar, ONG-urile sunt entități destul de importante în acest domeniu, odată ce sunt
active și alarmează societatea cu privire la încălcările legislației din partea autorităților publice
centrale și locale, odată ce sunt bazate pe o misiune, promovează standarde înalte de
profesionalism și etică, exercită administrarea responsabilă a resurselor financiare, dar mai sunt și responsabile în fața publicului cărui servesc.
4.3. Concluzii la capitolul 4
Se mai zice că transparenţa apare ca o anticameră a statului. Afişarea sau publicarea
informațiilor reprezintă un mijloc prin care o autoritate publică poate face, de rutină, o cantitate
semnificativă de informaţie disponibilă, fără a aştepta ca cineva, în mod special, să îi ceară acest
lucru. Această activitate legislativă vizând transparenţa nu este un fenomen la modă, ci un
răspuns la exigenţele sporite şi urmăreşte scopuri multiple, atât din punct de vedere al
administraţiei, cât şi al celor administraţi.
Explorând conceptul transparenței și utilizarea acestuia în cadrul normativ național, am
ajuns la concluzia că, acesta dă naștere la mai multe drepturi, printre care dreptul de acces la
informație, libertatea informației, libertatea de opinie și exprimare, dreptul la petiționare, dreptul
la confidențialitate, dreptul de a alege și a fi ales etc.
Studierea transparenţei la nivel naţional a dezvăluit limitele asigurării respectării
principiului dat în activitatea autorităţilor publice şi cauzele ce au determinat situaţia actuală în
acest sens. Acest capitol enumeră componentele din cadrul juridic naţional normativ în care se
prezintă într-o măsură sau alta principiul transparenţei. Legea Supremă a Republicii Moldova a
statuat un nou cadru constituţional în domeniul drepturilor omului în general şi în domeniul
libertăţilor mass-media şi accesului la informaţie în special. Constituanta legislativă a corelat
normele constituţionale în acest domeniu atât cu schimbările democratice survenite în societate,
cât şi cu exigenţele tratatelor internaţionale la care Republica Moldova devenise parte. Astfel,
136
art.32,33, 34 din Constituţie, referitoare la libertatea opiniei şi a exprimării, libertatea creaţiei şi
dreptul la informaţie, au fost corelate cu art.19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului,
precum şi cu art.19 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, care erau în
vigoare pentru Republica Moldova la momentul adoptării Constituţiei.
În plus, Republica Moldova dispune de o lege specială importantă în acest sens, şi anume
Legea privind transparenţa în procesul decizional, care stabileşte unele principii şi modalităţi de
asigurare a transparenţei în procesul decizional în activitatea organelor publice, dar și crearea
unui mecanism viabil de implicare a cetăţenilor la elaborarea şi adoptarea deciziilor. În acelaşi
context, legea în cauză nu conferă cetăţenilor şi organizaţiilor acestora dreptul de a lua decizia
finală privind reglementările ce vor fi adoptate, dar anume autorităţile publice decid să includă
sau nu în proiectele de legi recomandările cetăţenilor. În ceea ce priveşte Legea RM privind
accesul la informaţie, care, la fel, este de seamă în domeniul studiului dat, aceasta permite
accesul persoanelor la informaţiile oficiale elaborate şi deţinute de autorităţile publice. Se
resimte lipsa unui mecanism, clar şi eficient, de informare permanentă și obiectivă a publicului,
implicare activă a societăţii civile în procesul de elaborare a deciziilor, prin aplicarea unor forme,
procedee şi modalităţi rezultative, practicate în alte ţări şi, deja, în unele localităţi din RM.
Parlamentul este acea autoritate publică ce trebuie să emane cel mai înalt nivel al
transparenţei, odată ce este format din aleşii poporului, purtând responsabilitate în faţa acestuia,
care, totodată ar trebui să aibă și posibilitatea de a le controla activitatea. Instituția
Parlamentului, în ansamblul ei, trebuie să asigure informarea publicului şi a transparenţei în
activitatea sa, ridicând încrederea cetățenilor față de aceasta.
Analizând situația de facto din Republica Moldova, am ajuns la concluzia că principiul
transparenței este perceput de către autoritățile publice ca un lucru imperios de respectat doar
datorită reglementărilor juridice și ale asumărilor luate în fața UE, dar și datorită faptului că
acest principiu este în primul rând o responsabilitate a activității autorităților publice într-un stat
de drept.
În fine, anume principiul transparenţei reprezintă fundamentul raporturilor dintre
autoritățile publice și cetăţeni, atunci când are loc un acces liber la informaţiile de interes public,
iar activitatea acestora este deschisă și clară publicului. Importanţa principiului transparenţei
pentru dezvoltarea unui stat de drept şi a unei societăţi democrate este evident irefutabil, dar
există o necesitate acută de a concentra mai multe eforturi şi energie întru răspândirea acestui
principiu, atât în rândul cetăţenilor, cât şi în rândul reprezentanţilor instituţiilor şi autorităţilor
publice.
137
CONCLUZII GENERALE
Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului constituie o componentă esenţială a
sistemului de valori general-umane, prin a căror respectare se atinge un nivel înalt de civilizaţie
în sfera juridico-politică, constituind şi un criteriu de apreciere a dezvoltării societăţii la etapa
contemporană a evoluţiei umane. Constituţia Republicii Moldova a plasat Declaraţia Universală
a Drepturilor Omului pe cel mai înalt piedestal, proclamînd-o act superior nu numai în raport cu
normele legale, dar şi în raport cu normele constituţionale. Astfel, prin acest act, Republica
Moldova a proclamat democraţia şi libertatea ca idealuri comune spre care trebuie să tindă
societatea, iar democrația se bazează pe un principiu fundamental, și anume cel al transparenței.
Respectiv, principalele rezultate ştiinţifice obţinute, care reflectă analiza principiului
transparenșei, ce reprezintă aportul autorului la dezvoltarea dreptului constituțional, pot fi
sintetizate în următoarele concluzii de bază:
1. S-a oferit definiția proprie pentru principiul transparenţei, astfel acesta este setul de
instrumente prin care structurile instituţionale centrale şi locale argumentează cetăţenilor
acţiunile sale cu privire la activitatea desfăşurată, garantându-le dreptul la informare,
consultare, precum şi participare la deciziile luate de către autorităţile publice, în toate
etapele şi procedurile.
2. S-a constatat că, principiul transparenţei nu subînţelege că toate informaţiile şi
documentele oficiale trebuie să fie publice, în schimb, implică faptul că, sarcina probei
revine autorităţii publice care refuză o cerere de acces public, inversând, astfel, prezumţia
tradiţională de confidenţialitate, care a existat în multe ţări, inclusiv, referindu-ne la
cultura comunistă a secretizării. În acest sens, autorităţile publice trebuie să fie
responsabile de oferirea unor răspunsuri şi explicaţii motivate şi să susţină justificarea
unei acţiuni sau decizii administrative.
3. Dreptul cetăţenilor de a primi informaţie cu privire la activitatea autorităţilor publice se
consideră a fi una dintre condiţiile esenţiale ale democraţiei, iar organele de conducere în
stat trebuie să fie deschise pentru ca societatea să aibă reprezentare despre prevederile
actelor normative de care trebuie să se conducă guvernarea în activitatea sa.
4. S-a identificat că, legiuitorul Republicii Moldova a pus la dispoziţia cetăţenilor
mijloacele juridice prin care se pot obţine informaţiile necesare pentru verificarea calităţii
guvernării, dar, în pofida cristalizării unui cadru formal, care poate asigura transparenţa
decizională şi accesul la informaţiile de interes public, există în continuare în RM o stare
inerţială în planul implicării cetăţenilor în luarea deciziilor care privesc interesul general.
138
5. S-a generat ideea: pentru ca transparenţa să contribuie la soluţionarea corectă a sarcinilor
atribuite autorităţilor publice, mijloacele de informare publică, de stat sau private, trebuie
să asigure informarea corectă a opiniei publice, iar problemele transparenţei
administrative se cer a fi rezolvate astfel, încât să asigure un grad înalt de imparţialitate şi
obiectivitate.
6. S-a conchis că, realizarea principiului publicităţii şi al transparenţei presupune un înalt
nivel de cultură al cetăţenilor, al colectivităţilor umane, autorităţilor publice, precum şi al
reprezentanţilor mijloacelor de informare în masă.
7. S-a arătat că responsabilitatea şi transparenţa sunt două elemente importante ale unei
bune guvernări. Transparenţa este o forţă care, în caz de aplicare consistentă, poate ajuta
la lupta cu corupţia, la îmbunătăţirea guvernării şi promovarea responsabilităţii. S-a
observat că transparenţa pe larg promovează aceleaşi valori ca şi principiul legalităţii,
care este o cerinţă a unei baze juridice pentru guvernare.
8. S-a stabilit că mass-media realizează conexiunea între stat şi cetăţeni şi execută o funcţie
dublă. Mai întâi, ea transmite din partea autorităţilor informaţia pentru populaţie (şi aici
vorbim despre transparenţa informaţională), iar în al doilea rând, transmite reacţia
cetăţenilor autorităţilor (aici realizându-se transparenţa participativă).
9. S-au identificat și analizat trei condiţii principale pentru a asigura transparența: 1)
autorităţile trebuie să fie deschise spre oferirea informaţiei şi a datelor necesare; 2)
cetăţenii trebuie să fie receptivi și activi în analizarea consecinţelor proiectelor propuse
de autorităţi (ne referim la cultura şi dinamismul societăţii în general); 3) informaţia din
ambele direcţii trebuie să fie obiectivă, clară şi să corespundă realităţii.
139
RECOMANDĂRI
1. Propunem crearea de „One Stop Shops” (Totul într-un singur loc), în cele cinci municipii
ale Republicii Moldova, astfel ca să fie redusă birocrația și corupția, și în schimb, să
crească responsabilitatea angajaților, sporind transparența. One Stop Shop ar trebui să
ofere o gamă largă de servicii, precum: primirea cererilor la diferite utilități, depunerea
informației cu privire la impozitele pe proprietate, posibilitatea de a face diverse plăți, asistență de specialitate în diferite domenii etc.
2. Completarea prevederilor legislative cu referire la asigurarea informaţiei şi accesului la
activitatea Parlamentului, astfel asigurându-se un mecanism prin care cetăţenii de rând ar
putea urmări activitatea Parlamentului asistând la şedinţele acestuia. (portalul
www.privesc.eu este unul privat)
3. Informarea publicului ar trebui să fie prezentă la toate etapele procesului decizional,
inclusiv şi după adoptarea deciziilor, astfel încât să se poată determina în ce măsură au
fost luate în calcul propunerile şi recomandările cetăţenilor, organizaţiilor
neguvernamentale, dar și ale altor factori interesaţi.
4. Este nevoie ca să aibă loc publicarea continuă şi promtă a informaţiilor, rapoartelor de
activitate ale sistemului judecătoresc, dar și a dosarelor cu rezonanță publică. Acest fapt
ar duce nu doar la informarea formală a cetăţenilor, la asigurarea înţelegerii sistemului
judiciar din R. Moldova şi, prin urmare, la accesul mai liber la justiţie, ci şi ar mări
nivelul de încredere al populaţiei în acest sistem. Amplasarea hotărârilor pe paginile web
sunt, totuşi, insuficiente pentru a asigura în măsura necesară respectarea principiului
transparenţei.
5. Stimularea implicării reprezentanţilor mass-media în procesul de transmitere a
informaţiilor de la autoritatea judecătorească la cetăţeanul de rând, este, la fel, o idee ce
merită atenție. Având o poziţie intermediară între cele două parţi, mass-media trebuie să
manifeste un interes mai activ în procesul de asigurare a populaţiei cu informaţie corectă,
imparţială şi obiectivă. Trebuie specificat aici orientarea presei şi spre mediul rural, care
este practic izolat de orice posibilitate de a cunoaşte şi urmări sistemul judiciar din ţară.
6. Articolul 12 din Legea privind accesul la informaţie stipulează că cererea scrisă în
vederea solicitării informației oficiale trebuie să conțină „datele de identificare a
solicitantului.” Susținem ca sintagma „datele de identificare” să fie completată pentru a
specifica care anume date sunt necesare. Totodată, alineatul 3 al art. 12 din lege a fost
140
abrogat, acesta se lectura: „(3) Cu excepţia cazurilor solicitării informaţiilor cu caracter
personal, solicitantul poate să nu indice în cerere datele sale de identificare.” Susținem
ideea ca alineatul articolului să fie restabilit, deoarece, la momentul actual stipularea
constituie o îngrădire a libertății de acces la informație și contravine normei
constituționale (art.34) care declară că, dreptul persoanei de a avea acces la orice
informație de interes public nu poate fi îngrădit.
7. Propunem să fie completat articolul 99 alin.(1) din Legea pentru adoptarea
Regulamentului Parlamentului cu fraza „în conformitate cu Legea privind accesul la
informație, cu condiția că secretizarea nu va prejudicia interesul public în cunoașterea
informației”, deoarece în redacția actuală, această prevedere este prea generală, fiind
preluată din norma constituțională cu privire la declararea ședințelor închise ale
Parlamentului (art.65). La fel, prin art. 26 se declară că, Comisia poate invita la şedinţele
sale persoane interesate şi specialişti din partea unor autorităţi ale administraţiei publice,
organizaţii specializate, reprezentanţi ai părţilor interesate, precum şi specialişti din
Direcţia juridică a Secretariatului Parlamentului şi din secretariatele comisiilor
permanente, care pot lua cuvântul la şedinţa comisiei şi pot răspunde la întrebări. Așadar,
dacă Comisia nu face invitaţie, atunci accesul la ședințele acesteia sunt, dacă nu interzise,
atunci limitate. Dorim să propunem ca articolul dat să fie completat cu sintagma
„reprezentanţi ai societăţii civile”, odată ce aceștia lipsesc.
8. Propunem ca Legea despre statutul deputatului în Parlament să fie completată cu o
prevedere obligând deputații de a informa periodic cetățenii asupra activităţii
Parlamentului şi a lor personală, deoarece la momentul actual Legea conține doar
drepturi ale alesului poporului.
9. În Legea cu privire la Guvern observăm că, ședințele Guvernului, similar celor
parlamentare, pot fi arbitrar declarate închise. De aceea, propunem și aici modificarea,
sau mai bine zis, completarea articolului 25 din legea dată, prin fraza: „în conformitate cu
Legea privind accesul la informație, cu condiția că secretizarea nu va prejudicia interesul
public în cunoașterea informației.”
10. Codul de procedură civilă prevede la art. 18 că înregistrarea audio-video, fotografierea,
utilizarea altor mijloace tehnice pot fi admise numai la deschiderea şedinţei şi la
pronunţarea hotărîrii judecătorești. La acest capitol, venim cu propunerea ca să fie
modificat articolul 18, în sensul ca să fie permis înregistrarea întregilor ședințe de
judecată, cu excepțiile exprese prevăzute de lege, deoarece redacția actuală a articolului
141
dat limitează accesul publicului la informație și justiție. Mai ales, în cazurile de
rezonanță legate de evenimentele din 7 aprilie 2009, când publicul este ținut în
necunoaștere și în felul acesta scade încrederea populației în actul justiției.
11. Considerăm că, odată ce Legea privind transparenţa în procesul decizional, în art. 3
pct.b) prevede că sub incidenţa acestei legi cad şi autorităţile administraţiei publice
locale, ar fi necesar completarea Legii privind administraţia publică locală cu un nou
capitol ce ar avea denumirea de „Iniţiativa cetăţenească“, unde s-ar prevedea că cetăţenii
au dreptul de a propune proiecte de hotărâri, dacă acestea sunt susţinute de cel puţin 5%
din populaţia cu drept de vot a unităţii administrativ-teritoriale respective.
12. Legea securităţii statului stipulează că cetăţenii sunt informaţi asupra activităţii organelor
securităţii statului prin mijloacele de informare în masă şi prin alte forme în modul
stabilit de legislaţie. Organele securităţii statului, potrivit competenţelor lor, sunt obligate
să asigure informarea cetăţenilor la cererea acestora asupra problemelor ce ţin de
interesele lor personale (art.8). Suntem de părerea că, această precizare este în
contradicție cu prevederile art. 10 alin.(3) din Legea privind accesul la informaţie,
deoarece impune solicitantului de informaţie obligația de a-și justifica interesul personal
faţă de informaţia solicitată. În consecință, alineatul dat mărginește dreptul la informaţie
al cetăţenilor, şi contravine prevederilor Legii privind accesul la informaţie.
13. Articolul 8 (al.2) din Legea securităţii statului prevede că, nu se admite divulgarea
informaţiilor ce constituie secret de stat sau a altor informaţii oficiale cu accesibilitate
limitată a căror divulgare ar putea prejudicia respectarea drepturilor şi reputaţia altei
persoane, protecţia securităţii naţionale, ordinii publice, ocrotirii sănătăţii sau protecţia
moralei societăţii, cu excepţia cazurilor când dezvăluirea informaţiilor nu atinge şi nu
poate să atingă un interes legitim legat de securitatea naţională sau când interesul public
de a cunoaşte informaţia depăşeşte atingerea pe care ar putea să o aducă dezvăluirea
informaţiei. Totuși, ce include legiuitorul în categoria „alte informații oficiale” nu este
limpede. De aceea, propunem să fie păstrată redacția anterioară a acestui articol, care
specifica acestea, și anume: „...ce constituie secret de stat, militar, de serviciu ori
comercial, precum şi a informaţiilor cu caracter confidenţial a căror divulgare ar putea
prejudicia securitatea statului, onoarea şi demnitatea persoanei sau ar putea leza
drepturile şi libertăţile ei.”
14. Legea cu privire la secretul comercial oferă definiția noţiunii de „secret comercial”:
informaţii ce nu constituie secret de stat, care ţin de producţie, tehnologie, administrare,
142
de activitatea financiară şi de altă activitate a agentului economic, a căror divulgare
(transmitere, scurgere) poate să aducă atingere intereselor lui. Opinăm că, definiția este
din start eronată, deoarece se aplică metoda comparativă pentru a explica termenul dat,
mai ales că ambele termene conțin cuvântul „secret”. De aceea, considerăm necesară
modificarea articolului în cauză, prin introducerea unei definiții concludente și valoroase,
din care ar rezulta obiectivele acestei legi. De aceea, propunem pentru a fi luată în
considerare completarea definiției actuale din lege, astfel: secretul comercial este o
formulă, practică, proces, model, instrument, mostră, sau compilare a informației ce ţine
de producţie, tehnologie, administrare, activitatea financiară şi de altă activitate a
agentului economic, și a căror divulgare (transmitere, scurgere) poate să aducă atingere
intereselor lui.
Rezultatele principial noi pentru ştiinţă și practică obținute în cadrul cercetării
complexe a principiului transparenței în activitatea autorităților publice sunt următoarele: s-a
identificat esența conceptului principiului transparenței; s-a determinat definiția contemporană a
principiului transparenței; s-a argumentat locul și rolul principiului transparenței în activitatea
autorităților publice centrale și locale; a fost optimizată activitatea autorităților publice din
Republica Moldova în contextul respectării principiului transparenței; s-a dezvăluit cadrul juridic
național și internațional cu referire la reglementarea principiului transparenței în activitatea
autorităților publice.
Problema ştiinţifică importantă soluţionată constă în identificarea și argumentarea
locului și rolului principiului transparenței în activitatea autorităților publice şi impactul acestuia
asupra unei administrări democratice în statul de drept.
143
BIBLIOGRAFIE
1. Abbot F. A. Letters of Lord Acton and his Circle. Londra, 1906. 372 p.
2. Acces-info. Mass-media şi legislaţia. Chişinău, 2002. 161 p.
3. Acces-info. Raport de monitorizare “Aplicarea Legii privind accesul la informaţie”.
Chişinău: Tipografia Centrală, 2007. 200 p.
4. Adams F. Deepening democracy: global governance and political reform in Latin America.
New York: Greenwood Publishing Group, 2003. 170 p.
5. Agenţia Naţională pentru Dezvoltare Locală şi Regională din Republica Moldova. Statul de
drept şi administraţia publică. Chişinău: Editura Cartier, 1999. 191 p.
6. Alistar V. Transparenţa decizională în administraţia publică. Bucureşti: Institutul Naţional de
Administraţie, 2005. 63 p.
7. Aramă E. Consideraţii privind contenciosul administrativ. În: Legea şi viaţa nr. 7/10, 1997.
8. Aramă E. Istoria dreptului românesc. Chişinău: Editura Reclama, 2003. 200 p.
9. Arseni A. Drept constituţional şi instituţii politice. Chişinău: Tratat elementar, vol.I, 2005.
502 p.
10. Audria R. New public management et transparence: essai de déconstruction d’un mythe
actuel. Teză de dr. în științe economice și sociale. Geneva, 2004. 346 p.
11. Balan E. Domeniul administrativ. Bucureşti: Editura Lumina Lex, 1998. 278 p.
12. Balkin J.M. How Mass Media Simulate Political Transparency. New Haven: Yale University
Press, 1998. 413 p.
13. Bantuş A. şi al. Elemente de drept public. Chişinău: Elena-VI, 2008. 438 p.
14. Barendt E. Media law: cases and materials. Pearson, 2000. 561 p.
15. Bădescu I., Neagu M. Administraţie publică. Bucureşti: Editura Lumina Lex, 2002. 160 p.
16. Bădescu M. Drept constituţional şi instituţii politice. Bucureşti: Ed. Lumina Lex, 2001. 320
p.
17. Berciu-Drăghicescu A. Istoria universală. Epoca antică şi cea medievală. Chişinău: Prut
Internat, 2006. 216 p.
18. Bernitz U. General Principles of EC Law in a Process of Development. Londra, 2008. 204 p.
19. Bertók J. Public sector transparency and accountability: making it happen. Danvers: OECD
Publishing, 2002. 210 p.
20. Besson S. Deliberative democracy and its discontents. NY: Ashgate Publishing, 2006. 261 p.
21. Birch A. The concepts and theories of modern democracy. Routledge, 2001. 278 p.
144
22. Birkinshaw P. Freedom of information. The law, the practice and the ideal. Cambridge, 2001.
525 p.
23. Boardman J. Cambridge ancient history. Cambridge, 1924. 817 p.
24. Bordei L. Principiile Democraţiei Pluraliste în Organizarea și Funcţionarea Parlamentului
Republicii Moldova. Teză de dr. în drept. Chișinău, 2010. 155 p.
25. Borşevski A. Probleme actuale privind accesul la informaţia publică: istorie şi
contemporaneitate. În: Revista Naţională de Drept nr.4/64, 2006.
26. Brin D. The transparent society: Will technology force us to choose between privacy and
freedom? New York, 1999. 378 p.
27. Brito J., Perraut D. Transparency and Performance in Government. North Carolina Journal of
Law & Technology, 2010. 161 p.
28. Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene semnată la 7.12.2000, Nisa. În: Official
Journal of the European Communities, C 364.
29. Carta Europeană a Autonomiei Locale din 15.10.85. În: Tratate internaţionale nr. 14/14,
1999.
30. Convenţia Organizaţiilor Unite împotriva corupţiei din 31.10.2003. În: United Nations Office
on Drugs and Crime, Vienna. 2004.
31. Cauza Társaság a Szabadságjogokért c. Ungaria, Cererea nr. 37374/05, Curtea Europeană a
Drepturilor Omului, hotărârea din 14.04.2009, par. 36. În: Written Comments on the Case of
Társaság a Szabadságjogokért v. Hungary, 2008.
32. Cazul C-58/94 Olanda c. Consiliu European, n. 19, para. 37. În: The European Union Legal
Order After Lisbon. Patrick Birkinshaw, Mike Varney, 2010.
33. Cârnaț T. Instituţia avocatului parlamentar din Republica Moldova : (Cercetată în aspect
comparat). Teză de dr. în drept. Chișinpu, 2001. 142 p.
34. Cazul IATA, Curtea Europeană a Justiției C-344/04, 2006, I-0403, paras. 60-61.
35. Cazul Sunday Times c. Marii Britanii. Hotariri ale Curtii Europene a Drepturilor Omului
(vol. I), 2000. 640 p.
36. Cazul T-194/94, Curtea de Justiției a Primă Instanță a UE, John Carvel și Guardian
Newspapers Ltd c. Consiliul UE. [1995] ECR II- 2765.
37. Cazul T-233/09, Access Info Europe c. Consiliul UE, 22 martie 2011. InfoCuria - Case-Law
of the Court of Justice.
38. Cazul-64/05 P Suedia c. Comisia Europeană, nr. 21, pct. 41. InfoCuria - Case-Law of the
Court of Justice.
39. Cârnaţ T. Drept constituţional. Chişinău: Reclama, 2004. 248 p.
145
40. Cârnaţ T., Cârnaț M. Protecţia juridică a drepturilor omului. Chişinău: Reclama, 2006. 380 p.
41. Centrul „Acces-Info”. Acte normative: concordanţa cu Legea privind accesul la informaţie.
Chişinău, 2007. 289 p.
42. Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei. Raportul de expertiză a coruptibilităţii
proiectului Legii privind transparenţa decizională. Chișinău: CAPC, 2012. 28 p.
43. Chevallier J. Etat de droit. Dictionnaire encyclopedique et de sociologie du droit, Deuxieme
edition. Paris: L.G.D.J., 1993. 487 p.
44. Chiveri G. Cârnaț M. Fundamente juridice internaționale privind principiul transparenței. În:
Revista Națională de Drept, 2013, nr. 8, p. 53-56.
45. Chiveri G. Prezentarea teoretică a principiului transparenței. În: Закон и жизнь, nr. 11
noiembrie 2011, p. 49-52.
46. Chiveri G. Principiul transparenței – baza unei guvernări democratice. Conferinţa: „Evoluţia
Constituţionalismului în Republica Moldova”, Chişinău, 7-8 mai 2012. (www.constitutia.md)
47. Hotărîrea Curţii Constituţionale RM nr.42 din 14.12.2000 privind controlul
constituţionalităţii art.231 alin.(2) al legii cu privire la televiziune şi radio nr.603-XIII din
03.10.1995 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.163.
48. Chiveri G., Cârnaț T. Apariția și dezvoltarea istorică a principiului transparenței. În: Legea și Viața nr. 11 2011, p.4-11.
49. Chiveri G., Cârnaț T. Aspecte conceptuale privind principiul transparenței. În: Revista
Națională Drept, nr 10-12, Chișinău 2009, p. 109-111.
50. Chiveri G., Cârnaț T. Reglementări juridice comunitare privind principiul transparenței. În:
Revista Națională de Drept, 2013, nr. 8, p. 24-27.
51. Chiveri G., Cârnaț T. Transparența și drepturile omului. În: „Creșterea impactului cercetării și dezvoltării capacităților de inovare”, Conferință științifică cu participare internațională, 21-22
septembrie 2011, p.130-133.
52. Cioaric V. Relaţiile cu publicul în procesul de dirijare. Chişinău, 1998. 169 p.
53. Ciobanu V. Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol.I. București: Național, 1996.
509 p.
54. Codul de procedură civilă al Republicii Moldova. Nr. 225-XV din 30 mai 2003. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.111-115, 12.06.2003.
55. Codul de procedură penală al Republicii Moldova. Nr. 122-XV din 14 martie 2003. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.104-110, 07.06.2003.
146
56. Codul jurisdicţiei constituţionale al Republicii Moldova. Nr. 502-XIII din 16 iunie 1995. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.53-54, 28.09.1995.
57. Communier J. M. Le principe de transparence: Réflexions sur la qualification et sa portée. În:
Le droit de l’Union européenne en principes. Liber amicorum en l’honneur de Jean Raux,
Rennes, Editions Apogée, 2006.
58. Consiliul Europei. Guide to participatory democracy in Bulgaria and Romania. Belgium,
2006. 273 p.
59. Constantin C. Democrația: valori și principii. Revista Studii Juridice Universitare nr. 3-4, 2009.
60. Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1994. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, nr.1, 12.08.1994.
61. Convenţia Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului din 4.11.1950,
Roma. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 21.08.1997, nr. 54-55/502.
62. Convenţia Internaţională cu privire la Drepturile Copilului din 20.11.89. În: Tratate
Internaționale nr. 1/51, 1998.
63. Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, din
21.12.1965 la New York. În: Tratate internaţionale, 1998, volumul 1, pag.77.
64. Convenţia privind accesul la informaţie, justiţie şi participarea publicului la adoptarea
deciziilor în domeniul mediului, din 25.06.98. Aarhus. În: Manual on Compliance with and
Enforcement of Multilateral Environmental Agreements, UNEP, 2006. p 153.
65. Costache Gh., Bantuş A. Principiile activităţii serviciului public. Argumente şi concluzii. În:
Legea şi viaţa, nr.4, 1999.
66. Costachi Gh. Statul de drept: între teorie şi realitate. Chişinău, 2000. 244 p.
67. Cotino L. Transparencia y derecho de acceso a los documentos en la Constitución europea y
en la realidad de su ejercicio. În: La Constitución Europea: Actas Del Iii Congreso Nacional De
Constitucionalistas De España, p. 285-308, 2006.
68. Cozonac C. Monitorizarea accesului la informație în Republica Moldova. Chişinău, 2004,
141 p.
69. Craig E. Routledge Encyclopedia of Philosophy. London, 1998. 868 p.
70. Craiovan I. Tratat de teoria generala a dreptului. București: ALL,1996. 208 p.
71. Creangă I. Curs de drept administrativ. Chişinău: Ed. Epigraf, 2005. 352 p.
72. Curtain D. Through the looking glass: The myths of transparency in the European Union.
Durham, 2004. 210 p.
73. Curtin D. Five Myths of European Union Transparency: Deliberation through the Looking
Glass? Cambridge, 2005. 120 p.
147
74. Curtin D. The EU constitution: the best way forward? Cambridge, 2006. 555 p.
75. Cuşmir M. Descentralizarea administrativă din perspectiva redimensionării principiului
separaţiei puterilor în democraţiile contemporane. În: Materiale ale conferinţei internaţionale
ştiinţifico-practice din 21 mai 2009, Secţia activitate editorială a AAP, p. 23-25.
76. Darii L. Natura juridică şi esenţa procedurii contenciosului administrativ. În: Analele
ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova 8/351, 2005.
77. De Bruycker Ph. La transparence de l’administration. Quelques observations à propos de
l’accès aux documents administratifs en droit belge. În: Présence du droit public et des droits de
l’homme. Mélanges offerts à Jacques Velu, dl. 2. Brussels: Bruylant, 1992. 783 p.
78. Debbasch Ch. La transparence administrative en Europe. Centre national de la recherche
scientifique Paris, 1990. 331 p.
79. Cobăneanu S., E.Bobeico, V.Rusu. Drept administrativ, note de curs. Chișinău: CEP USM,
2012. 322 p.
80. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată la 10.10.1948. În: Ediția oficială
Tratate internaționale, 1998, vol. I, Chișinău.
81. Deleanu I. Drept Constituţional şi instituţii politice. Tratat, Vol. I. Bucureşti: Europa Nova,
1996. 334 p.
82. Deleanu I. Drept constituţional şi instituţii politice. Vol.II. Bucureşti: Europa Nova, 1996.
480 p.
83. Dicţionarul explicativ al limbii române. Academia Română, Institutul de Lingvistică "Iorgu
Iordan". Bucureşti: Univers Enciclopedic, 1998. 1194 p.
84. Divier P.F. L’administration transparente: l’accès des citoyens américains aux documents
officiels. Revue de droit public, 1975, 59 p.
85. Drăganu T. Drept constituţional şi instituţii politice. București: All, 1998. 340 p.
86. Dreptul comunicării – ramura a dreptului public și principiile acestuia. În: Revista Națională
de Drept, nr. 9, 2012.
87. Dudina A., Sprindzuks M. Analiza Funcţională a Administraţiei Parlamentului Republicii
Moldova, Chişinău. 2006. 45 p.
88. Dumitru C. Accesul la informaţie – un drept încălcat de CCCEC şi PG. În: Ziarul "Dreptul",
2004, nr.1, p.5.
89. Eeckhout P. The Yearbook of European Law 2002: Volume 21. Oxford: Oxford University
Press, 2003. 1202 p.
90. Elster J. Deliberative democracy. Cambridge: Cambridge University Press, 1998. 282 p.
148
91. Farrell H., Héritier A. The Invisible Transformation of Codecision: Problems of Democratic
Legitimacy. Swedish Institute for European Policy Studies. Sieps Report No. 7, 2003. 205 p.
92. Faulks K. Citizenship. London: Routledge, 2000. 190 p.
93. Fendrich J. Ideal Citizens: The Legacy of the Civil Rights Movement. New York: SUNY
Press, 1993. 202 p.
94. Finel B. Power and conflict in the age of transparency. 2002, 384 p.
95. Finkelstein N. Transparency in Public Policy: Great Britain and the United States. London,
2000. 184 p.
96. Florini A. The right to know: transparency for an open world. Columbia University Press,
2007. 368 p.
97. Friedman G. Access to Justice. Notes and comments. În: The South African Law Journal,
1996, pag. 335.
98. Fung A. Full Disclosure: The Perils and Promise of Transparency. Cambridge, 2008, 304 p.
99. Goyard C. Administraţia şi societatea globală. În: “Traite de science administrative”, p. 145-
173.
100. Grigorescu Al. Transparency of Intergovernmental Organizations: The Roles of Member
States. International Bureaucracies and Nongovernmental Organizations, 2007.
101. Guceac I. Curs elementar de drept constituţional. Vol. II, Chişinău: Tipografia Centrală,
2004. 496 p.
102. Guide to participatory democracy in Bulgaria and Romania. Belgium: Council of Europe.
92 p.
103. Hanski R. An introduction to the international protection of human rights. Elvetia, 1997.
389 p.
104. Heremans T. Public Access to Documents: Jurisprudence between Principle and Practice.
În: Gent, Academia Press, 2011, p. 12–13.
105. Holzner B. Transparency in global change: the vanguard of the open society. Pittsburgh,
2006. 397 p.
106. Hood C. Transparency: The Key to Better Governance. Oxford, 2006. 246 p.
107. Hoskyns C. Democratizing the European Union. Issues for the twenty-first century.
Manchester, 2007, 212 p.
108. Hotărârea Curţii Constituţionale privind interpretarea art. 76 din Constituţia Republicii
Moldova, nr.32 din 29 octombrie 1998. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.100-102,
12.11.1998).
149
109. Hotărârea Curţii Constituţionale privind interpretarea unor prevederi ale art. 4 din
Constituţia Republicii Moldova nr. 55 din 14 octombrie 1999. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, nr.118-119/64, 28.10.1999.
110. Hotărârea Curţii Europene pentru Drepturile Omului din 15 iunie 2004 în cazul Sîrbu şi
alţii contra Moldovei În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială, 31 ianuarie
2005, pag.54.
111. Hotărârea Curţii Supreme de Justiţie pentru modificarea si completarea Hotărârii Plenului
Curţii Supreme de Justiţie „Cu privire la aplicarea legislaţiei despre apărarea onoarei, demnităţii
şi reputaţiei profesionale a persoanelor fizice şi juridice” nr. 8 din 9 octombrie 2006.
112. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la aplicarea legislaţiei despre
apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale a persoanelor fizice şi juridice nr.8 din 9
octombrie 2006. În: Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.3, 2007, p. 16.
113. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la examinarea cauzelor privind
accesul la informaţiile oficiale nr.1 din 2 aprilie 2007. In: Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a
Republicii Moldova, nr.5, 2007, pag.4.
114. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la examinarea cauzelor privind
accesul la informaţiile oficiale nr.1 din 2 aprilie 2007. In: Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a
Republicii Moldova, 2007, nr.5, pag.4.
115. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie privind aplicarea în practica judiciară de
către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului nr.17 din 19 iunie 2000. In: Buletinul Curţii Supreme de
Justiţie a RM, 2000, nr.9-10, pag.6.
116. Hotărârea privind ratificarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, precum şi a unor protocoale adiţionale la această Convenţie nr. 1298-XIII din 24
iulie 1997. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.54-55/502, 21.08.1997.
117. Hough J. How the Soviet Union is governed. Harvard University Press, 1979, 679 p.
118. Iancu Gh. Drept constituţional şi instituţii politice. Bucureşti: Editura Lumina Lex, 2002.
648 p.
119. Institutul de Politici Publice. Guvernare transparentă şi participativă. Bucureşti, 2004. 160
p.
120. Ionescu C. Drept Constituţional şi instituţii politice, Vol. II. Bucureşti: Editura Lumina
Lex, 1997. 434 p.
121. Iorgu I. Micul dicţionar academic. Bucureşti: Univers enciclopedic, 2003. 1407 p.
150
122. James S. The Idea Brokers: The Impact of Think Tanks on British Government. London,
1993. 506 p.
123. Janis M. European human rights law: text and materials. Oxford, 2008. 957 p.
124. Kingdon J. Agendas, Alternatives and Public Policies. Boston, 1984. 280 p.
125. Koning H. Inspraak volgens nieuwe wetten. Olanda: Juristenblad, 1990, 1064 p.
126. Kutafin O.E., Fadeev V. I. Dreptul municipal al Federatiei Ruse, Moscova: Jurist, 1997,
p.105.
127. Lafay F. L’accès aux documents du Conseil de l’Union. RTD eur. 1997. 124 p.
128. Lamble S. Freedom of Information, A Finnish clergyman’s gift to democracy. Freedom of
Information Review, No. 97, 2002. 67 p.
129. Hegel G.W.F. Fenomenologia spiritului, Sistemul științelor. Humanitas, 1807. 564 p.
130. Legea Republicii Moldova a audiovizualului. Nr. 603-XIII din 3.10.1995. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 14.12.1995, nr.70.
131. Legea Republicii Moldova a Curţii de Conturi. Nr. 261 din 5.12.2008. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 31.12.2008, nr.237-240.
132. Legea Republicii Moldova cu privire la apa potabilă. Nr. 272-XIV din 10.02.1999. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 22.04.1999, nr.39-41.
133. Legea Republicii Moldova cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii. Nr. 947-XIII
din 19 iulie 1996. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.186-188 din 22.08.2003.
134. Legea Republicii Moldova cu privire la Curtea Constituţională. Nr. 317-XIII din 13
decembrie 1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.8 din 07.02.1995.
135. Legea Republicii Moldova cu privire la Curtea Suprema de Justiţie. Nr. 789-XIII din 26
martie 1996. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.196-199 din 12.09.2003.
136. Legea Republicii Moldova cu privire la Guvern. Nr. 64-XII din 31 mai 1990. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, nr.131-133 din 26.09.2002.
137. Legea Republicii Moldova cu privire la secretul de stat. Nr. 245 din 27 noiembrie 2008. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.45-46 din 27.02.2009.
138. Legea Republicii Moldova cu privire la statutul deputatului în Parlament. Nr. 39-XIII din 7
aprilie 1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.59-61 din 15.04.2005.
139. Legea Republicii Moldova pentru adoptarea Regulamentului Parlamentului. Nr. 797-XIII
din 2 aprilie 1996. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.050 din 07.04.2007.
140. Legea Republicii Moldova privind accesul la informaţie. Nr. 982-XIV din 11 mai 2000. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.88 din 28.07.2000.
151
141. Legea Republicii Moldova privind actele legislative. Nr.780-XV din 27 decembrie 2001.
În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.36-38 din 14.03.2002.
142. Legea Republicii Moldova privind administraţia publica locala. Nr. 186-XIV din 6
noiembrie 1998. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.33-35 din 07.03.2002.
143. Legea Republicii Moldova privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii
demnitarilor de stat, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu
funcţie de conducere. Nr. 1264-XV din 19 iulie 2002. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, nr.124-125 din 05.09.2002.
144. Legea Republicii Moldova privind expertiza ecologica si evaluarea impactului asupra
mediului înconjurător. Nr. 851 din 29 mai 1996. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
nr.52-53 din 08.08.1996.
145. Legea Republicii Moldova privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor
oficiale. Nr. 173-XIII din 6 iulie 1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.1 din
12.08.1994.
146. Legea Republicii Moldova privind organele securităţii statului. Nr. 619-XIII din 31
octombrie 1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.10-11 din 13.02.1997.
147. Legea Republicii Moldova privind organizarea judecătorească. Nr. 514-XIII din 6 iulie
1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.58 din 19.10.1995.
148. Legea Republicii Moldova privind presa. Nr. 243-XIII din 26.10.1994. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 12.01.1995, nr.2.
149. Legea Republicii Moldova privind protecţia mediului înconjurător. Nr. 1515-XII din 16
iunie 1993. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.10 din 30.10.1993.
150. Legea Republicii Moldova privind securitatea biologica. Nr. 755-XV din 21 decembrie
2001. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.75 din 13.06.2002.
151. Legea Republicii Moldova privind transparenţa în procesul decizional. Nr. 239 din 13
noiembrie 2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 215-217 din 05.12.2008.
152. Legea securităţii statului a Republicii Moldova. Nr. 618-XIII din 31 octombrie 1995. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.10-11 din 13.02.1997.
153. Levy W. Origins of the Bill of Rights. New Haven: Yale Press, 2001. 320 p.
154. Limitele accesului la informație în legislația română. Necesitatea unor corelări legislative.
București: APADOR-CH, 2005. 432 p.
155. Lupan E. Accesul la informatie si la justitie in problemele de mediu. În: Dreptul nr. 9,
2003, p. 115-120.
152
156. MacDonald J. The Law of Freedom of Information. Oxford: Oxford University Press,
2003, 1094 p.
157. Manda C., Banciu D. Administraţia publică şi cetăţeanul. Bucureşti: Editura Tehnică, 1997.
119 p.
158. Mardare G. Elemente integrante ale conceptului de transparenţă administrativă în viziunea
autorilor doctrinari. În: Revistă metodico-ştiinţifică trimestrială, aprilie - iunie 2012 nr. 2, p. 74.
159. Markoff J. The great wave of democracy in historical perspective. New York, 1994. 87 p.
160. Markoff J. Waves of democracy: social movements and political change. Pine Forge, 1996.
174 p.
161. Marsh N. Public access to government-held information: a comparative symposium. Taylor
& Francis, 1987. 342 p.
162. Materialele Seminarului internaţional „Transparenţă şi participare. Pentru o guvernare mai
aproape de cetăţean”, Best Western Parc Hotel Bucureşti, 2005. 256 p.
163. Meijer A. Understanding modern transparency. În: International Review of Administrative
Sciences 2009. 258 p.
164. Mowbray A. Cases and materials on the European Convention on Human Rights. Oxford
University Press, 2007. 1058 p.
165. Muraru I. Drept constituţional şi instituţii politice. Bucureşti: Editura Lumina Lex, 2001.
703 p.
166. Muraru I., Tănăsescu S. Drept Constituţional şi instituţii politice, Ediţia a X-a, revăzută şi
completată. Bucureşti: Editura Lumina Lex, 2002. 480 p.
167. Negru B. Teoria generală a dreptului și statului. Chișinău: Bons Offices, 2006. 520 p.
168. Nelson B. On the roads to modernity: Consience, science, and civilization. New York,
1981. 316 p.
169. Nisbet B. Scandinavia: A Political History of Denmark, Norway and Sweden from 1513 to
1960. 448 p.
170. Norman S. British Institute of International and Comparative Law. Public access to
government-held information: a comparative symposium. Taylor & Francis, 1987. 342 p.
171. Nuala M., Harby C. Dreptul la un proces echitabil: Ghid pentru punerea în aplicare a
articolului 6 al CEDO, 2003. 68 p.
172. Oliver R. What is transparency? New York, 2004. 84 p.
173. O'Neill O. A Question of Trust. Cambridge, Cambridge University Press, 2002, 100 p.
174. Oprea I. Noul dicţionar universal al limbii române. Bucureşti: Litera Internaţional, 2006,
1676 p.
153
175. Orlov M. Drept administrativ. Chişinău: Editura „Elena – V.I.”, 2006. 379 p.
176. Orlov M. Drept administrativ. Chişinău: Epigraf, 2001. 216 p.
177. Oxford Dictionary of Economics, Oxford, 2010. 512 p.
178. Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice din 16.12.1966. În: Ediția
oficială Tratate internaționale, 1998, vol. I, Chișinău.
179. Palmer R. A history of the modern world. New York, 1956. 945 p.
180. Parliament and democracy in the twenty-first century: A guide to good practice, Inter-
Parliamentary Union. Inter-Parliamentary Union: Switzerland, 2006. 215 p.
181. Popa V. Dreptul public. Chişinău: Editura AAP, 1998. 460 p.
182. Popa V., Chiriac L. ș.a. Ghidul primarului. Chişinău: Editura Arc, 2001. 320 p.
183. Popa V. Regândirea procesului de reformă al administraţiei publice locale în Moldova prin
politici publici şi acţiuni participative. Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale. Chişinău:
TISH, 2003. 27 p.
184. Popovici T. Reforma judiciara si de drept in Republica Moldova, Edificarea statului de
drept. În: Materialele conferinţei internaţionale stiintifico-practice. Chişinău, 2003. 334 p.
185. Potînga A., Costachi Gh. Asigurarea drepturilor omului în lume. Chişinău: Ed. Epigraf,
2003. 606 p.
186. Purdă N. Protecţia drepturilor omului. Mecanisme interne şi internaţionale. Bucureşti: Ed.
Lumina Lex, 2001. 296 p.
187. Puşcaş V. Idealurile democraţiei implică un nou rol al mass-media. În: Justiţia
Constituţională, 2004, nr.3, pag.13.
188. Rabin J. Encyclopedia of public administration and public policy. Marcel Dekker, 2003.
1318 p.
189. Regulamentul Comisiei Europene, (C (2000) 3614), OJ L 308, 8.12.2000, p. 26.
190. Regulamentul Consiliului European din 15 septembrie 2006, 2006/683/EC, OJ 2006., l.
285/47, p. 32.
191. Reidy A. Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie: Ghid privind punerea în aplicare
a articolului 8 al Convenţiei europene a Drepturilor Omului, 2003. 48 p.
192. Revista de Ştiinţe Juridice. Consideraţii privind aplicarea principiului transparenţei în
administraţia publică. Universitatea din Craiova. 189 p.
193. Selejan-Guţan B. Protecţia europeană a drepturilor omului. Bucureşti: All Beck, 2004. 304
p.
194. Rouban L. Citizens and the new governance: beyond new public management. Amsterdam,
1999. 239 p.
154
195. Scripnic V. Problemele Realizării Dreptului Persoanei La Administrare într-un Stat de
Drept (studiu juridico-comparativ). Teză de dr. în drept, Chișinău, 2010. 136 p.
196. Sîmboteanu A. Reforma administraţiei publice în Republica Moldova. Chişinău: Editura
Museum, 2001. 174 p.
197. Sîmboteanu A. Teoria administraţiei publice. Chişinău: CEP USM, 2008. 221 p.
198. Spinei V. Dreptul la informaţie: pe hîrtie şi în realitate. Raport de monitorizare. Chişinău,
2008. 219 p.
199. Stamatin Ş., Grati V., Dimin V. Serviciul public în Republica Moldova. Principii de
activitate. În: Legea şi viaţa nr.1/4, 2005.
200. Stoleru M. Mecanismele internaţionale anticorupţie, între eficienţă şi formalism. Rezumat
la teză de doctorat. București. 58 p.
201. Strathern M. The Tyranny of Transparency. British Educational Research Journal 2000,
(26) 3, 390 p.
202. Strauss L. Natural right and history. Chicago: University of Chicago Press, 1953. 327 p.
203. Suwaj P. Transparency as value and principle of the public affair management in a state
under the rule of law versus public officials’ duty to present financial declarations. University of
Białystok, Varșovia, 2009. 124 p.
204. Swedberg R. The Max Weber dictionary: key words and central concepts. Stanford, 2005.
344 p.
205. Şerban D. Transparenţa în activitatea administraţiei publice. Revista de Studii Juridice nr.
3-4, 2009.
206. Tămaş S. Dicţionar Politic. Instituţiile democraţiei şi cultură civică. Bucureşti: Casa de
cultură şi presă "Şansa" SRL, 1996. 413 p.
207. The penguin English dictionary. Bucureşti, 2003. 1654 p.
208. Toader V. Credibility and Transparency: Sources for the Improvement of Macroeconomic
Performance. Annals of Faculty of Economics. 2009. 610 p.
209. Torbjörn L. How Open Can a Government be? The Swedish experience. Maastricht: Verle
Deckmer and Ian Thomson, 1998. 169 p.
210. Transparency International Romania. Transparența decizională în administrația publică.
Asociaţia Română pentru Transparenţă şi Asociaţia Pro Democraţia. București, 2006. 44 p.
211. Transparency International. Accesul la informaţia de interes public în România. Analiză
comparativă 2003-2007. București, 2007. 115 p.
212. Transparency International. Tools to support transparency in local governance. Germania
2004, 187 p.
155
213. United Nations E-Government Survey. Executive Summary, New York, 2012. 160 p.
214. United Nations Project Office on Governance. A Management Capacity Framework for
Local Governments to Strengthen Transparency in Local Governance in Asia. Local Governance
Research Project, 2008, 135 p.
215. Weber M. The city. Non-legitimate domination. Free Press, 1986. 325 p.
216. Weiss C. Research for Policy’s Sake: The Enlightenment Function of Social Research.
London, 1997. 531 p.
217. Williams L. Origins of the Bill of Rights. Yale: Yale University Press, 2001, 129 p.
218. Zaharia S., Borşevschii A. Accesul la informaţie: optimizarea legislaţiei naţionale.
Experienţa SUA şi a statelor Uniunii Europene. În: Legea şi viaţa nr. 6/30, 2006.
219. Zaharia V. Accesul la justiţie: concept, exigențe, realizări și perspective. Chișinău, 2008.
187 p.
220. Zlătescu I.M. Protecţia juridică a Drepturilor Omului. Institutul Român pentru Drepturile
Omului, Universitatea Spiru Haret, Bucureşti, 1996. 314 p.
221. Банисар Д. Свобода информации и доступ к правительственным документам. Обзор
законодательства по доступу к информации в мире. Мoscova, 2004. 158 p.
222. Боршевский А.П. Основные права и свободы граждан в ведущих демократических
странах мира и в Молдове. Кишинев, 2004. 262 p.
223. Гунин Д. Транспарентность и тайна информации: теоретико-правовой аспект. Teză
de dr. în drept. Moscova, 2008. 174 p.
224. Ивонин М. Транспарентность государственного управления как объект
социологического исследования. Teză de dr. în sociologie. Moscova, 2007. 167 p.
225. Пызина Г. Транспарентность исполнительной власти: сущность и механизмы
реализации в современной России. Teză de dr. în științe politice, Moscova, 2006. 200 p.
226. Санжаревский И. Транспарентное взаимодействие государства и гражданского
общества как институциональное свойство политического процесса. Teză de dr. în științe
politice. Moscova, 2012. 178 p.
227. Тихомиров Ю.А. Административное право и процесс: полный курс. Москва, 2001.
698 p.
228. Туманова Л.В., Снытников А.А. Обеспечение и защита права на информацию.
Moscova: Городец, 2001. 344 p.
229. Манченко П. Конституционно-правовой принцип транспарентности деятельности
органов государственной власти и органов местного самоуправления в россий-ской
федерации и зарубежных государствах. Teză de dr. în drept. Moscova, 2012. 183 p.
156
Webografie: 230. Accesul la informaţii de interes public.
http://www.birouldeconsiliere.ro/detaliu.aspx?eID=326&t=Articole. (accesat pe 16.10.2011)
231. Act on the Openness of Government Activities, No. 621/99,
http://www.finlex.fi/en/laki/kaannokset/1999/en19990621.pdf (accesat pe 10.10.2011)
232. Apă-canal Chișinău http://www.acc.md/ (accesat pe 10.06.2013)
233. Asociaţia pentru Democraţie Participativă http://www.e-democracy.md/files/td/monitor-td-
adept-24-ro.pdf (accesat pe 26.12.2012)
234. Asociaţia pentru Democraţie Participativă www.e-democracy.md/activities/transparenta-
decizionala-1/ (accesat pe 26.12.2012)
235. Barometrul De Opinie Publică Republica Moldova, Aprilie, 2013
http://www.ipp.md/public/files/Barometru/BOP_aprilie_2013_Final.pdf, (accesat pe 5.06.2013)
236. Business Information Center Europe http://www.bice.md/?cid=22&link=43&sublink=136
(vizitat 03.04.2011).
237. CEDO a constatat violarea libertăţii de exprimare în Moldova, obligând Guvernul să achite
încă peste 5 mii euro.http://www.interlic.md/2007-07-03/1575-1575.html. (vizitat 24.03.2011).
238. Centrul de Guvernare Electronică http://www.egov.md/index.php/ro/ (accesat pe
12.11.2011)
239. Code of Good Administrative Behaviour Relations with the public
http://ec.europa.eu/transparency/civil_society/code/_docs/code_en.pdf (accesat pe 19.10.2012)
240. Congresului Autorităţilor Locale din Moldova http://calm.md/tabview.php?l=ro&idc=24
(accesat pe 5.04.2013)
241. Curtea Supremă de Justiţie despre accesul jurnaliştilor în instanţele de judecată
http://echitate.wordpress.com/2010/06/30/curtea-suprema-de-justitie-despre-accesul-
jurnalistilor-in-instantele-de-judecata/ (accesat pe 20.12.2012)
242. Decree on the Openness of Government Activities and on Good Practice in Information
Management (1030/1999). http://www.finlex.fi/pdf/saadkaan/E9991030.PDF (accesat pe
10.10.2011)
243. European Governance. A White Paper.
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/site/en/com/2001/com2001_0428en01.pdf. (accesat pe
03.06.2013)
157
244. Freedom of Information Act http://www.foia.gov/ (accesat pe 22.05.2013)
245. Gronbech-Jensen C. Journal of European Public Policy. The Scandinavian tradition of open
government and the European Union: problems of compatibility?, Vol. 5, No1, 1998.
http://centers.law.nyu.edu/jmtoc/journal.cfm?id=44 (accesat pe 18.11.2012)
246. Gronbech-Jensen C. Journal of European Public Policy. Vol. 5, No. 1, 1998.
http://centers.law.nyu.edu/jmtoc/journal.cfm?id=44 (vizitat 12.11.2010).
247. Guvernul Republicii Moldova și paginile tuturor Ministerelor acestuia www.gov.md
(ultima accesare la 15.06.2013)
248. Hotărârea CEDO din 03.07.2007 – Flux (nr.2) versus Moldova.
http://www.dejure.md/index.php?go=news&n=1724 (vizitat 24.03.2011).
249. Strategia de Reformă a Sectorului Justiţiei pentru Anii 2011–2016, Sumar executiv
www.justice.gov.md/public/files/file/proiectul_strategiei/SRSJ_final_version_adoptat_Parlament
.pdf (accesat pe 23.01.2013)
250. http://www.oas.org/dil/treaties_B-32_American_Convention_on_Human_Rights.htm
American Convention on Human Rights "Pact of San Jose, Costa Rica" (accesat pe 10.10.2010)
251. Istoria democraţiei. http://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_democratiei. (accesat pe
27.07.2012)
252. Johnson Lyndon B.: "Statement by the President Upon Signing the "Freedom of
Information Act."," July 4, 1966. Online by Gerhard Peters and John T. Woolley, The American
Presidency Project. www.presidency.ucsb.edu/ws/?pid=27700, (accesat pe 12.12.2012)
253. Joint Programmes between the Council of Europe and The European Union,
www.jp.coe.int (accesat pe 14.09.2010)
254. Ministerul Justiției al Republicii Moldova www.justice.gov.md (accesat pe 11.06.2013)
255. Monitorizarea accesului la informatie în Republica Moldova
www.transparency.md/Docs/TI_monitorizarea_informatie_ro.pdf (accesat pe 16.03.2010)
256. Naurin D. Taking transparency seriously. http://www.sussex.ac.uk/sei/documents/wp59.pdf
(accesat pe 14.09.2011)
257. Naurin D.Taking transparency seriously. http://www.sussex.ac.uk/sei/documents/wp59.pdf
(vizitat 18.02.2011).
258. Oancea D., Diaconu B. Transparenţa şi avatarurile ei. www.csr-romania.ro, (accesat pe
10.10.2011)
259. Ombudsmanul European
http://www.ombudsman.europa.eu/ro/home.faces;jsessionid=2D3CF0F8BCF1985D2C073EC3D
D5D740E (accesat 06.06.2013)
158
260. ONG Acces-info http://www.acces-info.org.md (accesat pe 10.01.2013)
261. Accesul la informaţie şi transparenţa în procesul decizional: atitudini, percepţii, tendinţe.
Raport intermediar de monitorizare. Asociaţia Obştească Centrul de Promovare a Libertăţii de
Exprimare şi a Accesului la Informaţie “Acces-info”, p.1 http://www.acces-info.org.md (accesat
pe 10.01.2013)
262. Open Society Foundations http://www.opensocietyfoundations.org/ (accesat 07.06.2013)
263. Order of the Inter-American Court of Human Rights Case of Claude-Reyes et al. v. Chile
Judgment of September 19, 2006 (Merits, Reparations and Costs)
http://www.corteidh.or.cr/docs/casos/articulos/seriec_151_ing.pdf (accesat pe 17.02.2012)
264. Organization of American States http://www.oas.org/en/sla/dil/access_to_information.asp
(accesat pe 27.02.2013)
265. Organizația Mondială a Comerțului http://www.wto.org/ (accesat 07.06.2013)
266. Parlamentul Republicii Moldova www.parlament.md (accesat pe 12.06.2013)
267. Parlamentul României http://www.parlament.ro (accesat pe 10.05.2013)
268. Participarea societăţii civile la procesul decizional de nivel local, Bulat Veaceslav
http://www.transparency.md/Docs/2005/Participarea_ro.pdf (accesat pe 10.10.2011)
269. Președenția Republicii Moldova http://www.president.md (accesat pe 12.06.2013)
270. Programul de Activitate al Guvernului Republicii Moldova, Integrarea Europeană:
Libertate, Democraţie, Bunăstare, 2011-2014
http://www.mfa.gov.md/data/7203/file_487178_0.pdf (accesat pe 15.05.2013)
271. Protecţia datelor cu caracter personal
http://europa.eu/legislation_summaries/information_society/data_protection/l14012_ro.htm
(accesat pe 17.10.2011)
272. Raport privind evaluarea accesului la informaţiile oficiale în Republica Moldova.
http://www.alianta.md/uploads/docs/1234790685 (vizitat 01.02.2011).
273. Registrul de stat al actelor juridice al Republicii Moldova www.justice.md (accesat pe
15.06.2013)
274. Regulament privind înregistrarea audio digitală a sedintelor de judecata
http://jsv.justice.md/?menu=88&lang=ro (accesat pe 10.09.2013)
275. Regulamentul Privind Constituirea Şi Funcţionarea Consiliului Municipal Chişinău
http://www.chisinau.md/pageview.php?l=ro&idc=413 (accesat pe 1.05.2011)
276. Regulation (Ec) No.1049/2001 of The European Parliament and of the Council,
30.05.2001, regarding public access to European Parliament, Council and Commission
documents http://www.europarl.europa.eu/RegData/PDF/r1049_en.pdf (accesat pe 10.05.2013)
159
277. Snapshot of the Republic of Korea Country Profile http://www.business-anti-
corruption.com/country-profiles/east-asia-the-pacific/republic-of-korea/snapshot/ (accesat pe
10.05.2013)
278. Special Rapporteur on the promotion and protection of the right to freedom of opinion and
expression http://www.ohchr.org/EN/Issues/FreedomOpinion/Pages/OpinionIndex.aspx, (accesat
pe 10.08.2012)
279. Statewatch, Monitoring the State and civil liberties in Europe www.statewatch.org (accesat
pe 06.06.2013)
280. Tody Mendel, Freedom of information
http://www.article19.org/data/files/pdfs/publications/foi-as-an-international-right.pdf. (accesat pe
21.05.2013)
281. Transparency and Open Government
http://www.whitehouse.gov/the_press_office/TransparencyandOpenGovernment (accesat pe
25.05.2013)
282. Transparency International http://www.transparency.org (accesat pe 23.07.2012)
283. Transparency International Moldova
http://www.transparency.md/content/view/25/1/lang,ro/ (accesat pe 18.07.2012)
284. Transparenţa http://ro.wikipedia.org. (vizitat 23.10.2010).
285. Tratatul Final de la Maastricht http://www.eurotreaties.com/maastrichtfinalact.pdf (accesat
pe 15.04.2012)
286. United Nations E-Government Survey 2012: E-Government for the People
http://www.un.org/en/development/desa/publications/connecting-governments-to-citizens.html
(accesat pe 13.08.2012)
287. United Nations Public Administration Network http://www.upan.org/2011UN-INTOSAI-
Symposium (accesat pe 3.09.2011)
288. Versiune consolidată a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, Jurnalul Oficial
al Uniunii Europene. http://eur-
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2010:083:0047:0200:ro:PDF (vizitat la
30.03.2010)
289. Briceac A., Malachi B. Legislația privind publicarea hotărârilor judecătorești pe paginile
web – gradul de respectare de către instanțele judecătorești. http://justcivil.files.wordpress.com/2013/04/raport-de-evaluare-ijc-27-mai-2013.pdf (accesat
26.08.2013)
160
290. Transparency and Its Discontents How IO Transparency Influences Domestic Resistance
to Government Reforms Monika Bauhr, Naghmeh Nasiritousi, 2010, Suedia.
http://www.pol.gu.se/digitalAssets/1350/1350167_2010_14_bauhr_nasiritousi.pdf (accesat
21.12.2012)
291. What happens when transparency meets blame-avoidance. Public Management Review
2007.
http://www.governo.it/Presidenza/CPCD/attivita/allegati/Transparency%20and%20responsive%
20accountability.pdf (accesat 07.03.2013)
292. Case T-194/94 John Carvel and Guardian Newspapers Ltd v Council of the European
Union [1995] ECR II-2765.
http://www.eipa.eu/UserFiles/File/Free%20Publications/RightToInformation/Amaryllis.pdf.
(accesat 12.04.2013)
293. Decision of the European Ombudsman on complaint
1057/25.11.96/STATEWATCH/UK/IJH against the Council
http://www.ombudsman.europa.eu/decision/en/961057.htm (accesat 12.04.2013)
294. Can Historical Institutionalism Resolve the Limits of the “Many Hands” Dilemma?:
Institutional Accountability through the EU’s and the IMF’s Codes of Conduct.
http://www.du.edu/korbel/hrhw/working/2007/46-bania-dobyns-2007.pdf. (accesat 07.03.2013)
295. Recommendation Rec(2002)2, adopted by the Committee of Ministers on 21 February
2002 at the 784th meeting of the Ministers' Deputies.
http://www.coe.int/t/dghl/standardsetting/media/doc/H-Inf(2003)003_en.pdf (accesat
07.03.2013)
296. William B.T. Mock, An Interdisciplinary Introduction to Legal Transparency: A Tool for
Rational Development, 18 Dick. J. Int’l L. 293, 295 (2000).
http://repository.jmls.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=1168&context=facpubs (accesat
09.01.2013)
297. http://www.nobribes.org/Documents/ Istanbul99/Seattleprespack99proc.doc., supra note
10, at 295. (accesat 07.03.2013)
298. Deckmyn V. Openness and Transparency in the European Union, Maastricht: European
Institute of Public Administration, 1998.
www.eipa.nl/Publications/Summaries/02/2002_C_02.doc (accesat 07.03.2013)
299. Den Boer M. Steamy Windows: Transparency and Openness in Justice and Home Affairs.
http://ras.sagepub.com/content/75/2/255.refs (accesat 09.01.2013)
161
300. Ravi, R. Economic Development and Transparency. http://sundaytimes.lk (accesat
02.03.2012)
301. Bennett. Understanding Ripple Effects: The Cross–National Adoption of Policy
Instruments for Bureaucratic Accountability. http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/0952-
1895.401997040/abstract (accesat 09.01.2013)
302. Dumitru Popa, Dreptul comunicarii – ramura a dreptului public si principiile acestuia,
RND, nr 9 2012. http://revistadrept.com/ (accesat 05.02.2013)
303. The Tromsø Convention http://conventions.coe.int/Treaty/en/Treaties/Html/205.htm
(accesat 09.01.2013)
304. Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale.
http://www.irdo.ro/file.php?fisiere_id=79&inline= (accesat 23.04.2012)
305. Cauza Gillberg c. Suediei (41723/06) Curtea Europeană a Drepturilor Omului, din 3 aprilie
2012. http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-110144#{"itemid":["001-
110144"]} (accesat 23.04.2012)
306. Principiile de la Johannesburg U.N. Doc. E/CN.4/1996/39
http://www1.umn.edu/humanrts/instree/johannesburg.html (accesat 23.04.2012)
307. Hins W., Voorhoof D. 2007. Freedom of Expression and Information in a Democratic
Society: The Added but Fragile Value of the European Convention on Human Rights.
http://gaz.sagepub.com/content/72/4-5/407.refs?patientinform-links=yes&legid=spgaz;72/4-
5/407 (accesat 13.09.2013)
308. Global Survey on internet privacy and freedom of expression. Egan & McGinley, Roche,
Gaskin, Guerra. http://unesdoc.unesco.org/images/0021/002182/218273e.pdf (accesat
13.09.2013)
309. Hotărârea Comisiei Europene pentru drepturile omului din 3 octombrie 1979 X., 1979a.
http://www.acces-info.org.md/index.php?cid=132&lid=131 (accesat 13.09.2013)
310. Pieter van Dijk, Godefridus J. H. Hoof, G. J. H. Van Hoof. Theory and Practice of the
European Convention on Human Rights. http://www.worldcat.org/title/theory-and-practice-of-
the-european-convention-on-human-
rights/oclc/451515286/editions?start_edition=21&sd=desc&referer=null&se=yr&editionsView=
true&fq= (accesat 23.04.2012)
311. Ernst and Others v. Belgium, paragraphs 60-61.
http://merlin.obs.coe.int/iris/2003/9/article4.en.html (accesat 23.04.2012)
312. Case of Gaskin v. The United Kingdom, Application no. 10454/83, Strasbourg,
07.07.1989.
162
http://www.iidh.ed.cr/comunidades/libertadexpresion/docs/le_europeo/gaskin%20v.%20united%
20kingdom.htm (accesat 23.04.2012)
313. Guerra and Others v. Italy (116/1996/735/932) 19 February 1998.
http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-58135#{"itemid":["001-58135"]}
(accesat 23.04.2012)
314. Case of Pretty v. The United Kingdom, Application no. 2346/02. Strasbourg, din
29.04.2002 http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-60448 (accesat
23.04.2012)
315. Recomandarea nr. 1402 (1999) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind
controlul serviciilor secrete. CM/Del/Dec(1999)674/3.1
http://assembly.coe.int/Main.asp?link=/Documents/AdoptedText/ta99/EREC1402.htm (accesat
15.09.2013)
316. M. O’neill, „The rights of access to community-held documentation as a general principle
of EC law”, European Public Law 1998. http://www.transparencyconference.nl/wp-
content/uploads/2012/05/Schram.pdf (accesat 10.06.2013)
317. Transparency and freedom of information: a complex relation 8 and 9 June 2012,
Frankie Schram. http://www.transparencyconference.nl/wp-content/uploads/2012/05/Schram.pdf
(accesat 11.06.2013)
318. Tratatul de la Amsterdam din 1997
http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_1.1.3.html
(accesat 10.06.2013)
319. Tratatul privind Uniunea Europeană (prevederi privind principiile democratice) și Articol
1, 2 Tratatul de la Lisbona http://www.ecb.europa.eu/ecb/legal/1341/1342/html/index.ro.html
(accesat 10.06.2013)
320. Regulamentul Parlamentului European
http://www.europarl.europa.eu/sides/getLastRules.do?language=RO&reference=ANN-10
(accesat 10.06.2013)
321. Olanda și Gerard van der Wal c. Comisia Comunităților Europene, cazurile C-174/98 P
and C-189/98 P. http://curia.europa.eu/juris/liste.jsf?language=en&num=c-174/98 (accesat
20.05.2013)
322. CJUE, C-417/99, Cazul Comisiei c. Spaniei, 2001. http://eur-
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:62001CJ0278:EN:HTML (accesat
20.05.2013)
163
323. Acordul de Parteneriat şi Cooperare cu Comunităţile Europene şi Statele membre în 1994,
http://infoeuropa.md/ue-privind-rm/acord-de-parteneriat-si-cooperare-dintre-comunitatile-
europene-si-statele-lor-membre-pe-de-o-parte-si-republica-moldova-pe-de-alta-parte/ (accesat
15.07.2013)
324. Legea cu privire la libertatea de exprimare nr.64 din 23.04.2010.
http://www.ijc.md/Publicatii/mlu/legislatie/FOE_lege_ro.pdf (accesat 10.06.2013)
325. Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Planului de măsuri privind asigurarea respectării
dreptului la petiţionare, informaţie şi acces la justiţie nr.1013 din 12.09.2007
http://www.agravista.md/cgi/jump.cgi?DB=Fisier&view=File&ID=17801 (accesat 10.06.2013)
326. Codul contravenţional nr.218 din 24.10.2008, http://lex.justice.md/md/330333/ (accesat
10.06.2013)
327. Legea cu privire la secretul comercial nr. 171-XIII din 06.07.94
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=312792 (accesat
10.06.2013)
328. Legea cu privire la protecţia datelor cu caracter personal nr. 17-XVI din 15.02.2007,
http://lex.justice.md/md/340495/ (accesat 11.06.2013)
329. Legea cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei nr.90 din 25.04.2008.
http://lex.justice.md/md/328131/ (accesat 10.06.2013)
330. Legea cu privire la Centrul Național Anticorupție nr.1104 din 06.06.2002.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=344902 (accesat
12.06.2013)
331. Hotărârea Guvernului privind unele măsuri de prevenire a corupţiei şi protecţionismului în
cadrul instituţiilor publice nr.615 din 28.06.2005.
http://alianta.md/uploads/docs/1285557307_HG_nr.615-
2005_privind_masuri_de_prevenire_a_coruptiei_si_protectionismului_in_institutiile_publice.do
c(accesat 15.06.2013)
332. Hotărârea Guvernului privind paginile oficiale ale autorităţilor administraţiei publice în
reţeaua Internet nr.668 din 19.06.2006.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=316361 (accesat
18.06.2013)
333. Hotărârea Guvernului privind expertiza coruptibilităţii proiectelor de acte legislative nr.977
din 23.08.2006. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=317065
(accesat 10.06.2013)
164
334. Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Regulamentului privind mecanismul de semnalare
şi monitorizare a nivelului corupţiei în autorităţile publice
http://www.transparency.md/index.php?option=com_content&task=category§ionid=9&id=2
3&Itemid=68 (accesat 12.06.2013)
335. Legea nr. 208 din 21.10.11. http://lex.justice.md/md/341360/ (accesat 12.06.2013)
336. Hotărârea Curții Constituționale nr.8 din 19.06.2012, § 34
http://www.constcourt.md/pageview.php?l=ro&idc=36 (accesat 12.06.2013)
337. Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 472/21 din 18.12.2008.
http://jhn.justice.md/?menu=88&lang=ro (accesat 10.06.2013)
338. Strategia de reformă a sectorului justiției pe anii 2011-2016
http://justice.gov.md/public/files/file/reforma_sectorul_justitiei/srsj_pa_srsj/SRSJro.pdf. (accesat
15.06.2013)
339. Dispozitie Curtea Supremă de Justiție Nr. 68 din
11.07.2011 http://www.justice.gov.md/tabview.php?l=ro&idc=50 (accesat 31.05.2013)
340. Legea privind descentralizarea administrativă Nr. 435 din 28.12.2006,
http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=321387&lang=1 (accesat
15.06.2013)
341. Legea cu privire la conflictul de interese Nr. 16 din 15.02.
http://lex.justice.md/md/%20327989/ (accesat 25.06.2013)
342. Legea cu privire la Comisia Națională de Integritate nr.180 din 19.12.2011
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=341741 (accesat
25.06.2013)
343. Legea cu privire la petiţionare Nr. 190 din 19.07.1994
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=313313 (accesat 25.06.2013)
344. Legea cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar nr. 355-XVI
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=315367 (accesat
25.06.2013)
345. Legea privind Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova nr.753-XIV din
23.12.1999, http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311721
(accesat 13.04.2012) (accesat 26.06.2013)
346. Legea cu privire la protecţia concurenţei nr.1103-XIV din 30.06.2000,
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=312910 (accesat
12.04.2012)
165
347. Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public,
http://lex.justice.md/md/330050/ (accesat 13.04.2012)
348. Legea instituţiilor financiare
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=338489 (accesat
12.04.2012)
349. Legea ocrotirii sănătăţii
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=312823 (accesat 12.04.2012)
350. Legea telecomunicaţiilor
http://www.mtic.gov.md/img/d2011/download/2013/01/16/(16).Legea_comunicatiilor_electronic
e.pdf (accesat 13.04.2012)
351. Legea cu privire la notariat http://lex.justice.md/md/311593/(accesat 14.04.2012)
352. Hotărârea Parlamentului pentru aprobarea Concepţiei privind cooperarea dintre Parlament
şi societatea civilă, http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=314906
(accesat 15.04.2012)
353. Hotărârea Guvernului Nr. 96 din 16.02.2010 cu privire la acţiunile de implementare a Legii
nr. 239-XVI din 13 noiembrie 2008, http://lex.justice.md/md/333789/ (accesat 19.10.2012)
354. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la crearea Consiliului Naţional pentru
Participare nr. 11 din 19.01.2010
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=333477 (accesat
16.10.2012)
355. Primăria Municipiului Chişinău http://www.chisinau.md/pageview.php?l=ro&idc=413
(accesat 25.08.2013)
356. Comunicarea organizațională http://antreprenoriat.upm.ro/assets/cursuri/4/CM/avram-
tripon/comunicare%20in%20organizatii.pdf (accesat 12.09.2013)
357. Televiziune online www.privesc.eu (accesat 23.05.2013)
358. Legea privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei
publice centrale şi locale nr. 317-XV din 18.07.2003
http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=312810&lang=1 (accesat
10.03.2013)
359. Contracararea utilizării abuzive a puterii publice
http://www.moldovenii.md/md/section/599 (accesat 30.01.2013)
360. Ambasada României la Chișinpău http://chisinau.mae.ro/en (accesat 12.04.2013)
361. Portalul http://e-moldova.md/ (accesat 10.06.2013)
362. Pagina oficială a Președintelui RM http://www.presedinte.md/ (accesat 11.09.2013)
166
363. Legea cu privire la statutul judecătorului
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=312845 (18.02.2012)
364. Hotărîrea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 111/5 din 5 februarie 2013 cu privire la
aprobarea Regulamentului privind modul de constituire a completelor de judecată şi schimbarea
membrilor acestora
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=347623 (accesat
30.08.2013)
365. Notă informativă la proiectul Legii privind modificarea şi completarea unor acte legislative
(din domeniul organizării şi funcţionării sistemului judecătoresc. www.justice.gov.md (accesat
17.07.2013)
366. Recomandarea nr. R(94)12 si expunerea de motive a Comitetului de miniştri ai statelor
membre cu privire la independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor, din 13 octombrie 1994, la a
516-a reuniune a delegaţilor de miniştri.
https://wcd.coe.int/com.instranet.InstraServlet?command=com.instranet.CmdBlobGet&Instranet
Image=534553&SecMode=1&DocId=514386&Usage=2 (accesat 01.12.2012)
367. Dialectica justiţiei moldoveneşti: ce a dispărut mai întîi, etica sau transparenţa? Raport
analitic al Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei
http://crjm.org/files/reports/capc.justitia.2005.doc (accesat 24.09.2013)
368. Publicarea hotararilor judecatoresti in Republica Moldova
http://www.juridice.ro/109946/publicarea-hotararilor-judecatoresti-in-republica-moldova.html
(accesat 02.05.2013)
369. Raportul cu privire la exercitarea jurisdicţiei constituţionale în anul 2007.
http://www.constcourt.md/public/files/file/Actele%20Curtii/acte_2007/h_1.pdf (accesat
15.11.2012)
370. Hotărîrea pentru aprobarea raportului cu privire la exercitarea jurisdictiei constitutionale in
anul 2012, din 31 ianuarie 2013
http://www.constcourt.md/public/files/file/Actele%20Curtii/acte_2013/raport_2012.pdf (accesat
19.04.2012)
371. Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova www.ombudsman.md (accesat 23.06.2013)
372. Portarul primariilor din Republica Moldova www.primaria.md (accesat 12.04.2013)
167
Declaraţia privind asumarea răspunderii
Subsemnata, Galina Chiveri, declar pe răspundere personală că materialele prezentate în teza de
doctorat sunt rezultatul propriilor cercetări şi realizări ştiinţifice. Conştientizez că, în caz contrar,
urmează să suport consecinţele în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Chiveri Galina
CURRICULUM VITAE
Numele: CHIVERI
Prenumele: GALINA
Data naşterii: 07.01.1963
Adresa: mun. Chişinău, str. Alba Iulia, 168, ap. 16
Locul de muncă: Şef adjunct, Administraţia Î.S. «Calea Ferată din Moldova», Serviciul relaţii externe. Activități: 1994 – 2001 – șef tren de pasageri, Direcţia de deservire a călătorilor, Î.S. «Calea Ferată din Moldova» 2006 – 2009 – inginer, Direcţia Î.S. «Calea Ferată din Moldova», Secţia protecţia muncii şi tehnica securităţii. 2009 – 2010 – inginer categoria I, Direcţia Î.S. «Calea Ferată din Moldova», Serviciul de protecţie şi prevenire. 2010 – Jurisconsult coordonator, Direcţia Î.S. «Calea Ferată din Moldova», Serviciul juridic.
168
2012 – 2013 - Şef adjunct, Direcţia Î.S. «Calea Ferată din Moldova», Secţia personal.
2013 - Şef adjunct, Administraţia Î.S. «Calea Ferată din Moldova», Serviciul relaţii externe. Studii: 1993 – 1995 – Universitatea tehnică de stat, or.Tula, Rusia
Facultatea de Tehnologie, Specialitatea: Maşini şi tehnologia prelucrării metalelor, Calificarea: inginer-mecanic.
1997 – 2001 – Universitatea de stat din Moldova, Facultatea de Drept, Specialitatea: Drept Constitutional și Administrativ, Calificarea: jurist.
2002 – 2005 – Universitatea din Viena, Austria, studii avansate de limbă germană. 2002 – 2006 – Universitatea tehnologică, or. Moscova, Rusia,
Studii postuniversitare. Aspirantură. Catedra: Securitatea activităţii vitale, Specialitatea: protecţia muncii. Aspirantă.
Din 2007 – Universitatea de Stat din Moldova, Studii postuniversitare de doctorat, Specialitatea: drept constituţional.
Doctorandă.
Limbi cunoscute: română, rusă, germană, engleză. Opțiuni: Microsoft Windows, Microsoft Word, Microsoft Excel Date personale: căsătorită, doi copii.
Lucrări științifice:
Articole ştiinţifice în reviste de profil recunoscute:
1. Chiveri G., Cârnaț T. Aspecte conceptuale privind principiul transparenței. În:
Revista Națională Drept, 2009, nr. 10-12, p. 109-111. (0,22 c.a.)
2. Chiveri G. Unele aspecte de realizare a dreptului angajaților la informare cu privire
la condițiile de muncă potrivit legislației Republicii Moldova. În: Legea și viața, 2010, nr., p.
15-17.(0,16 c.a.).
3. Chiveri G., Cârnaț T. Apariția și dezvoltarea istorică a principiului transparenței.
În: Legea și Viața, 2011, nr. 11, p. 4-10, (0,38 c.a.).
4. Chiveri G. Prezentarea teoretică a principiului transparenței. În: Закон и жизнь,
2011, nr. 11, p. 49-52, (0,22 c.a.).
5. Chiveri G., Cârnaț T. Reglementări juridice comunitare privind principiul
transparenței. În: Revista Națională de Drept, 2013, nr. 8, p. 24-27, (0,22 c.a.).
6. Chiveri G., Cârnaț M. Fundamente juridice internaționale privind principiul
transparenței. În: Revista Națională de Drept, 2013, nr. 8, p. 53-56, (0,22 c.a.).
Comunicări la foruri ştiinţifice naţionale/internaţionale:
169
7. Chiveri G., Cârnaț T. Transparența și drepturile omului. În: Creșterea impactului
cercetării și dezvoltării capacităților de inovare, Conferință științifică cu participare
internațională, 21-22 septembrie 2011, Chișinău, Centrul Editorial-Poligrafic al USM, p. 130-
133. (0,22 c.a.).
8. Chiveri G. Principiul transparenței – baza unei guvernări democratice. În: Evoluţia
Constituţionalismului în Republica Moldova, Conferință științifică cu participare internațională,
Chişinău, 7-8 mai 2012. (www.constitutia.md) (0,22 c.a.).
Date de contact:
Domiciliu: mun. Chişinău, str. Alba Iulia, 168, ap. 16
Telefon: 069748447
e-mail: [email protected]