Galantus Nivalis

11
Ghiocelul (Galanthus L.) este un gen de plante bulboase din familia Amaryllidaceae,  plante care înfloresc pr intre primele la în ceputul primăveri i. Cel mai reprezentativ membru al genului Galanthus este Ghiocelul comun (Galanthus nivalis). Ghioceii nu trebuie confundați cu două plante asemănătoare,  lușca (  Leucojum vernum) și ghiocelul bogat  (  Leucojum aestivium); acestea sunt mult mai mari și au toate cele șase  petale de aceeași mărime, deși unele specii de Galanthus au segmentele interioare de aceeași mărime cu cele exterioare. Legendele balcanice povestesc despre ghiocei că au apărut după ce mai mulți copii au fost alungați de acasă de către părinți și lăsați în viscol.Neavând nici un loc unde să se adăpostească,ei au murit,dar Dumnezeu a hotărât ca trupurile lor să se transforme în ghiocei.O altă legendă spune că ace știa au apărut în momentul în care Adam și Eva au fost alungați din Rai.Ajunși pe Pământ și nemaivăzând asemenea viscol și răcoare,au încercat să caute calea de întoarcere în Rai,dar nu au mai găsit-o. Atunci,în gerul trimis să îi însoțească a luat în mână un bulgăre peste care a suflat și s-a transformat în ghiocel.Odată cu apari ția ghioceilor,n ămeții au început să se topească și pământul a cunoscut pentru prima dată primăvara.Pe data de 2 ianuarie italienii împodobesc statuia Sfintei Fecioare cu ghiocei și ghirlande,asociind astfel aceste flori cu puritatea.De-a lungul istoriei ghioceii au fost aprecia ți datorită gingă șiei lor.Ei sunt un leac împotriva epilepsiei,a problemelor neurologice și neuromuscular e,dar și împotriva maladiei Alzheimer. Soiuri recomandate Legendele balcanice povestesc despre ghiocei că au apărut după ce mai mulți copii au fost alungați de acasă de către părinți și lăsați în viscol.Neavând nici un loc unde să se adăpostească,ei au murit,dar Dumnezeu a hotărât ca trupurile lor să se transforme în ghiocei.O altă legendă spune că ace știa au apărut în momentul în care Adam și Eva au fost alungați din Rai.Ajunși pe Pământ și nemaivăzând asemenea viscol și răcoare,au încercat să caute calea de întoarcere în Rai,dar nu au mai găsit-o. Atunci,în gerul trimis să îi însoțească a luat în mână un bulgăre peste care a suflat și s-a transformat în ghiocel.Odată cu apari ția ghioceilor,n ămeții au început să se topească și pământul a cunoscut pentru prima dată primăvara.Pe data de 2 ianuarie italienii împodobesc statuia Sfintei Fecioare cu ghiocei și ghirlande,asociind astfel aceste flori cu puritatea.De-a lungul istoriei ghioceii au fost aprecia ți datorită gingă șiei lor.Ei sunt un leac împotriva epilepsiei,a problemelor neurologice și neuromuscular e,dar și împotriva maladiei Alzheimer. Soiuri recomandate

Transcript of Galantus Nivalis

Page 1: Galantus Nivalis

7/30/2019 Galantus Nivalis

http://slidepdf.com/reader/full/galantus-nivalis 1/11

Ghiocelul (Galanthus L.) este un gen de plante bulboase din familia Amaryllidaceae, plante care înfloresc printre primele la începutul primăverii.

Cel mai reprezentativ membru al genului Galanthus este Ghiocelul comun (Galanthusnivalis).

Ghioceii nu trebuie confundați cu două plante asemănătoare, lușca ( Leucojum vernum) șighiocelul bogat ( Leucojum aestivium); acestea sunt mult mai mari și au toate cele șase petale de aceeași mărime, deși unele specii de Galanthus au segmentele interioare deaceeași mărime cu cele exterioare.

Legendele balcanice povestesc despre ghiocei că au apărut după ce mai mulți copii aufost alungați de acasă de către părinți și lăsați în viscol.Neavând nici un loc unde să seadăpostească,ei au murit,dar Dumnezeu a hotărât ca trupurile lor să se transforme înghiocei.O altă legendă spune că aceștia au apărut în momentul în care Adam și Eva aufost alungați din Rai.Ajunși pe Pământ și nemaivăzând asemenea viscol și răcoare,au

încercat să caute calea de întoarcere în Rai,dar nu au mai găsit-o. Atunci,îngerul trimis săîi însoțească a luat în mână un bulgăre peste care a suflat și s-a transformat înghiocel.Odată cu apariția ghioceilor,nămeții au început să se topească și pământul acunoscut pentru prima dată primăvara.Pe data de 2 ianuarie italienii împodobesc statuiaSfintei Fecioare cu ghiocei și ghirlande,asociind astfel aceste flori cu puritatea.De-alungul istoriei ghioceii au fost apreciați datorită gingășiei lor.Ei sunt un leac împotrivaepilepsiei,a problemelor neurologice și neuromusculare,dar și împotriva maladieiAlzheimer.

Soiuri recomandate

Legendele balcanice povestesc despre ghiocei că au apărut după ce mai mulți copii aufost alungați de acasă de către părinți și lăsați în viscol.Neavând nici un loc unde să seadăpostească,ei au murit,dar Dumnezeu a hotărât ca trupurile lor să se transforme înghiocei.O altă legendă spune că aceștia au apărut în momentul în care Adam și Eva aufost alungați din Rai.Ajunși pe Pământ și nemaivăzând asemenea viscol și răcoare,auîncercat să caute calea de întoarcere în Rai,dar nu au mai găsit-o. Atunci,îngerul trimis săîi însoțească a luat în mână un bulgăre peste care a suflat și s-a transformat înghiocel.Odată cu apariția ghioceilor,nămeții au început să se topească și pământul acunoscut pentru prima dată primăvara.Pe data de 2 ianuarie italienii împodobesc statuiaSfintei Fecioare cu ghiocei și ghirlande,asociind astfel aceste flori cu puritatea.De-alungul istoriei ghioceii au fost apreciați datorită gingășiei lor.Ei sunt un leac împotrivaepilepsiei,a problemelor neurologice și neuromusculare,dar și împotriva maladieiAlzheimer.

Soiuri recomandate

Page 2: Galantus Nivalis

7/30/2019 Galantus Nivalis

http://slidepdf.com/reader/full/galantus-nivalis 2/11

Varietăți care înfloresc din ianuarie până în februarie

Galanthus nivalis- este ghiocelul obișnuit,care înflorește din ianuarie și care,în condițiifavorabile,continuă să înflorească până în martie. Galanthus nivalis 'Flore Peno'- este ovarietate cu flori duble care se înmulțește foarte ușor.

Varietăți care înfloresc din februarie până în martie

G.'Magnet'- este o varietate viguroasă care face flori foarte mari și formează destul derepede grupuri mari de plante. G.nivalis Scharlockii - frunzele sunt gri-verzui,iar florileatârnă greu și nu se deschid de tot. G.nivalis 'Pagoda'- petalele se răsucesc ușor în afară.G.plicatus - originar din Rusia,această specie are frunze crețe. G.nivalis 'Virescens'-deosebite la această varietate sunt marcajele verzi de pe petale,care apar atât la cele dininterior,cât și pe cele din exterior. G.caucasicus - frunzele sunt late,gri,iar florilemari;este printre ultimii ghiocei care înfloresc.

Varietăți neobișnuite

G.'S. Arnott' - florile au un parfum subtil și sunt aproape de două ori mai mari decâtflorile ghioceilor obișnuiți,tulpinile ajungând până la 25 cm înălțime. G.elwessi - florilesunt foarte mari pe tulpini de 25 de cm și au un parfum dulceag;specia e originară dinTurcia. G.ikariae - florile sunt mari,în formă de lanternă,iar frunzele late,de culoare verdedeschis;și această varietate provine din Turcia și de aceea este mai potrivită pentruzonele ușor uscate. G.nivalis 'Sandersii' - se caracterizează prin margini galbene în loc deverde,ca la majoritatea ghioceilor;este mai greu de cultivat decât varietățile cu marginiverzi și de aceea sunt destul de rare. G.reginae-olgae - originar din zona mediteraneană șiînflorește toamna;florile se deschid foarte mult,are puține frunze și trebuie plantat într-

un loc uscat,par țial umbrit.

Descriere

Toate speciile genului Galanthus au bulbi, frunze liniare și tulpini erecte, lipsite defrunze, cu o singură floare în vârf, sub formă de clopot. Galanthus nivalis are în jur de15 cm înălțime și înflorește în ianuarie și februarie în zonele temperate nordice. Bulbuleste globulos, acoperit cu tunici brune. La baza tulpinii se află două frunze verzi-albăstrui, liniare, plane, slab carenate. Floarea albă este actinomorfă, bisexuată, are șase petale, cele trei exterioare fiind mai mari și mai convexe decât cele interioare. De

asemenea, cele interioare au câte o maculă verde verzuie sau gălbuie, în funcție despecie, situată apical. Pe cele șase antere se deschid pori sau șanțuri. Ovarul este formatdin trei celule, iar din el rezultă o capsulă tricelulară.

Page 3: Galantus Nivalis

7/30/2019 Galantus Nivalis

http://slidepdf.com/reader/full/galantus-nivalis 3/11

Ghiocel comun

Înmulțirea se face vegetativ (asexuat) prin bulbi, prin diviziunea atentă a lor când plantaeste matură, prin mutare când planta este în hibernare, imediat după ce frunzele seofilesc; sexuat se înmulțește prin semințe.

Există numeroase varietăți de ghiocei, cu flori simple sau duble (Galanthus nivalis f. pleniflorus 'Flore Pleno'), care diferă în principiu prin mărime și floare și prin perioadade înflorire cu flori duble. anunta sosirea primaverii

Substanțe active

În 1983, Duvoisin a sugerat că planta misterioasă care apare în Odiseea lui Homer este defapt un ghiocel. O substanță activă din ghiocel este numită galantamină, care, precumanticolinesteraza, putea acționa ca antidot contra otrăvurilor lui Circe. Galantamina poatefi utilă în tratamentul bolii Alzheimer , deși nu este un leac; substanța apare și în alte

 plante, precum narcisa.

Galerie

Ilustraţie a ghiocelului comun din Thomé

Page 4: Galantus Nivalis

7/30/2019 Galantus Nivalis

http://slidepdf.com/reader/full/galantus-nivalis 4/11

Galanthus elwesii

Clasificare științifică

Regn: Plantae

Încrengătură: Magnoliophyta

Clasă: Liliopsida

Ordin: Asparagales

Familie: Amaryllidaceae

Gen: GalanthusL.

Specii

G. alpinus

G. angustifolius

G. cilicicus

Page 5: Galantus Nivalis

7/30/2019 Galantus Nivalis

http://slidepdf.com/reader/full/galantus-nivalis 5/11

G. fosteri

G. elwesii

G. gracilisG. ikariae

G. koenenianusG. krasnovii

G. lagodechianusG. nivalis

G. peshmenii

G. platyphyllusG. plicatus

G. reginae-olgae

G. rizehensisG. transcaucasicus

G. trojanus

G. woronowii v • d • m

Galantamine (Nivalin, Razadyne, Razadyne ER , Reminyl, Lycoremine) is used for the treatment of mild to moderate Alzheimer’s disease and various other memory impairments, in particular those of  vascular origin. It is an alkaloid that is obtainedsynthetically or from the bulbs and flowers of Galanthus Caucasicus (Caucasiansnowdrop, Voronov’s snowdrop), Galanthus woronowii (Amaryllidaceae) and relatedgenera like Narcissus (daffodil)),[1]  Leucojum (snowflake), and Lycoris including Lycorisradiata (Red Spider Lily).

Studies of usage in modern medicine began in the Soviet Union in the 1950s. The active

ingredient was extracted, identified, and studied, in particular in relation to itsacetylcholinesterase (AChE)-inhibiting properties. The bulk of the work was carried out by Soviet pharmacologists Mashkovsky and Kruglikova-Lvova, beginning in 1951.[2] Thework of Mashkovsky and Kruglikova-Lvova was the first published work thatdemonstrated the AChE-inhibiting properties of galantamine.[3]

The first industrial process was developed in Bulgaria by prof. Paskov in 1959 ( Nivalin,Sopharma) from a species traditionally used as a popular medicine in Eastern Europe,and, thus, the idea for developing a medicine from these species seems to be based on thelocal use (i.e., an ethnobotany-driven drug discovery).[4][5]

Galantamine has been used for decades in Eastern Europe and the USSR for variousindications such as treatment of myasthenia, myopathy, and sensory and motor dysfunction associated with disorders of the central nervous system. In the US, it is FDAapproved for the treatment of Alzheimer's disease.

It is available in both a prescription form and as an over the counter supplement.

Page 6: Galantus Nivalis

7/30/2019 Galantus Nivalis

http://slidepdf.com/reader/full/galantus-nivalis 6/11

Pharmacology

Galantamine in its pure form is a white powder. Galantamine is a competitive andreversible cholinesterase inhibitor . It reduces the action of AChE and therefore tends toincrease the concentration of acetylcholine in the brain. It is hypothesized that this action

might relieve some of the symptoms of Alzheimer's. It is also an allosteric ligand atnicotinic acetylcholine receptors.

The atomic resolution 3D structure of the complex of galantamine and its target,acetylcholinesterase, was determined by X-ray crystallography in 1999 (PDB code:1DX6; see complex).[6] There is no evidence that galantamine alters the course of theunderlying dementing process.[7] Galantamine has also shown activity in modulating thenicotinic cholinergic receptors on cholinergic neurons to increase acetylcholine release.[8]

Pharmacokinetics

Absorption of galantamine is rapid and complete and shows linear pharmacokinetics. It iswell absorbed with absolute oral bioavailability  between 80 and 100%. It has a half-life of seven hours. Peak effect of inhibiting acetylcholinesterase was achieved about onehour after a single oral dose of 8 mg in some healthy volunteers.

Plasma protein binding of galantamine is about 18%, which is relatively low.

Metabolism

Approximately 75% of a dose of galantamine is metabolised in the liver. In vitro studies

have shown that Hepatic CYP2D6 and CYP3A4 are involved in galantamine metabolism.

For Razadyne ER (the once-a-day formulation), CYP2D6 poor metabolizers had drugexposures that were approximately 50% higher than for extensive metabolizers. About7% of the population has this genetic mutation; however, because the drug is individuallytitrated to tolerability, no specific dosage adjustment is necessary for this population.

Clinical use

Indications

Galantamine is indicated for the treatment of mild to moderate vascular dementia andAlzheimer's.[9][10]

Available forms

The product is supplied in both a prescription form as well as an over the counter supplement. in twice-a-day tablets, in once-a-day extended-release capsules, and in oral

Page 7: Galantus Nivalis

7/30/2019 Galantus Nivalis

http://slidepdf.com/reader/full/galantus-nivalis 7/11

solution. The tablets come in 4 mg, 8 mg, and 12 mg forms. The capsules come in 8 mg,16 mg, and 24 mg forms.

Adverse events

In clinical trials, galantamine's side effect profile was very similar to that of other cholinesterase inhibitors, with gastrointestinal symptoms being the most notable and mostcommonly observed. In practice, some other cholinesterase inhibitors might be better tolerated; however, a careful and gradual titration over more than three months may leadto equivalent long-term tolerability.[11]

Other uses

Supplement for lucid dream and out-of-body experience

Some people who practice lucid dream (LD) or out-of-body experience (OBE) usegalantamine to increase their odds to achieve LD or OBE.[12][13][14] By taking small amountof galantamine (around 4 to 8 mg) after five to six hours of deep sleep and practice aninduction technique such as meditation, MILD or WILD [1] many people report moresuccess with galantamine.[15]

There are also reports claiming that taking galantamine without proper inductiontechnique will not lead to LD or OBE but will result in only a vivid dream instead. Itshould also be noted that, due to a long half-life, galantamine will stay in the body for a period of up to and over 48 hours. As such, it is advisable to space out the use of galantamine over a period of three days so that the body does not build a resistance to thedrug, ruining its effectiveness.[12]

Galantamine used with choline bitartrate or Alpha-GPC can dramatically increase one'sodds of becoming lucid and increase memory consolidation during dreaming.[citation needed ] Some people report mixing galantamine with other  nootropic can enhance the degree of lucidity, but this is still controversial, since some mixtures may work for some people, but lead to failure for others.

Sleep aid

Galantamine has been used as a sleep aid, Galantamine has been anecdotally described both to help people fall asleep and increasing the quality of sleep once someone fallsasleep. Extensive research and sleep studies have not been conducted, but initialmicrobiological research suggests that Galantamine does have properties that can aid patients suffering from insomnia.

Page 8: Galantus Nivalis

7/30/2019 Galantus Nivalis

http://slidepdf.com/reader/full/galantus-nivalis 8/11

Nootropic

Along with other cholinergics or acetylcholinesterase inhibitors such as Huperzine A,galantamine also has been used as nootropic or "brain enhancer" to enhance memory in brain-damaged adults.[16]

Caution

The U.S. Food and Drug Administration (FDA) and international health authorities have published an alert based on data from two studies during the treatment by galantamine of mild cognitive impairment (MCI); higher mortality rates were seen in drug-treated patients.[17][18] On April 27, 2006, FDA approved labeling changes concerning all form of galantamine preparations (liquid, regular tablets, and extended release tablets) warning of the risk of  bradycardia (slow resting heart rate), and sometimes atrioventricular block,especially in predisposed persons. At the same time, the risk of  syncope (fainting) seemsto be increased relative to placebo. "In randomized controlled trials, bradycardia was

reported more frequently in galantamine-treated patients than in placebo-treated patients, but was rarely severe and rarely led to treatment discontinuation" [19] These side effectshave not been reported in Alzheimer's Disease related studies.[20]

Total synthesis

Main article: Galanthamine total synthesis

Galantamine is produced from natural resources and a

patented total synthesis process. Many othersynthetic methods exist but have not beenimplemented on an industrial scale. Eli Lilly / U. of Southampton Galanthamine synthesis

A total synthesis reported by Eli Lilly and the University of Southampton in 2007 alsostarts from isovanillin.[6] The aldehyde group in its derivative 1 is converted to its amine  by reductive amination with methylamine which is then protected as a BOC group in 2.The remainder of the carbon framework is added with chiral  propargyl alcohol 3 (introducing the 4a stereocenter and obtained by chiral synthesis of the ketone with R-

Alpine borane) in a Mitsunobu reaction to aryl ether  4. The trimethylsilyl protectivegroup is removed by potassium carbonate in methanol and the subsequent enynemetathesis reaction with Grubbs' catalyst gives diene 5. A Hydroboration-oxidationreaction converts 5 to alcohol 6 and an intramolecular  heck reaction affords tricycle 7with alkene isomerization and establishment of the 8a stereocenter  with correctstereochemistry based on chiral induction. The allyl alcohol group in 8 is introduced byselenoxide oxidation with an excess of the desired diastereomer . In the final step togalanthamine 9 the hydroxyl group is activated as the triflate and the amine group as the

Page 9: Galantus Nivalis

7/30/2019 Galantus Nivalis

http://slidepdf.com/reader/full/galantus-nivalis 9/11

mesylate for intramolecular  azepine ring closure via nucleophilic substitution (with 6%epimer  formation).

Galanthamine synthesis 2007 A Galanthamine synthesis 2007 part

Fişa speciei

DenumireDenumire ştiinţifică: GALANTHUS NIVALIS L. Denumire populară: Ghiocel Sinonime ştiinţifice:

Alte denumiri populare:

Încadrare taxonomicăRegnul: Plantae 

Încrengătura: Spermatophyta 

Subîncrengătura: Magnoliophytina 

Clasa: Magnoliopsida 

Subclasa: Liliidae 

Ordinul: Liliales 

Familia: Amaryllidaceae Subfamilia:

Caractere morfologice 

Este o plantă anuală, erbacee, cu rădăcina pivotantă, tulpina de 20-30 cm, ramificată, glaucă,subţire, frunze peţiolate, bipenate. Florile sunt zigomorfe, mici, roze cu vârful purpuriu, pintenate. Fructul este monosperm, indehiscent, uşor emarginat la vârf, iar bracteea are

Page 10: Galantus Nivalis

7/30/2019 Galantus Nivalis

http://slidepdf.com/reader/full/galantus-nivalis 10/11

 jumătate din lungimea pedicelului fructifer.

Ecologie şi răspândire 

Organe utilizate Se utilizează organele subterane ale acestei plante, Nivalis bulbus, pentru alcaloizii pe care îiconţin.

Compoziţia chimică 

Bulbii acestei specii conţin: 0,2 – 1,6% alcaloizi (galantamină, hipeastrină, licorină, tazetină,narciclasină, narwedină, pretazetină – în bulbi, hemantamină, nivalidină – în flori) şi lectine.Spectrul alcaloidic este dependent de condiţiile pedoclimatice şi de chemovarietate.

Acţiune terapeutică 

Anticolinesterazică (parasimpatomimetică indirectă), analgezică (datorită galantaminei),

antivirală, citostatică, analeptică (pe centrul respirator), proprietăţi inotrop pozitive şicronotrop negative (imprimate de licorină).

Importanţa 

Melifera

Utilizare 

Materie primă pentru extracţia galantaminei (produsul vegetal proaspăt).Galantamina bromhidrică se întrebuinţează în: miastenia gravis, miopatii, polineuropatii(nevrite, mielite, hemiplagii, maladia Alzheimer), tromboze sau embolii trombotice,

intoxicaţii cu substanţe inhibitoare ale colinesterazei (derivaţi organofosforici, alcaloizitropanici), atonii post-intervenţii chirurgicale (gastrice, intestinale, biliare) prin administrarede curarizante.

Toxicitate 

Galantamina inhibă competitiv colinesteraza. Ingestia orală conduce la simptomeasemănătoare intoxicaţiei cu fizostigmină (sialoree, diaree, colici, vomă). N-au fost semnalatecazuri letale.

Contraindicaţii 

 Nesemnalate la doze terapeutice.

Precauţii şi reacţii adverse 

Dozare 

Page 11: Galantus Nivalis

7/30/2019 Galantus Nivalis

http://slidepdf.com/reader/full/galantus-nivalis 11/11

 

Supradozare 

Forme farmaceutice 

Soluţie injectabilă.Interacţiuni medicamentoase: posibile cu alte parasimpatomimetice.

Conservare 

Cultivare 

Planta peferă un sol umed, creşte bine în teren înierbat sau printre arbuşti. Preferă poziţiileumbrite. Bulbii în stare dormindă sunt rezistenţi şi suportă temperaturi de cel puţin -5oC.Plantarea bulbilor se face la o adâncime de 5-7 cm, cât de devreme oosibil primăvara. Este plăcută de albine, asigurând sursa primară de polen şi nectar.Se seamănă imediat ce seminţele s-au maturat, în răsadniţă caldă. Germinarea are loc deobicei în primăvară. Plantele se cresc în acelaşi vas în răsadniţă rece pentru primii doi ani,asigurându-se un îngrăşământ lichid, pentru a se evita deficienţele de nutriţie. Bulbii mici, înnumăr de 3 bulbi pe vas se plantează în vase la începutul verii, când plantele au încă frunze şise află în anul al doilea de creştere. Se cresc în răsadniţă rece un alt an, înainte de plantare în poziţia permanentă la sfârşitul primăverii, când sunt încă ân creştere. În cazul înmulţirii prinseminţe trec circa 4 ani până la înflorire.

Divizarea se recomandă a se efectua imediat ce plantele şi-au încheiat înflorirea (şi au încăfrunze verzi), deşi se poate face şi la sfârşitul verii, sau toamna timpuriu, când plantele sunt înstare domindă.

Recoltare 

Valorificare