_______________________ ___________________________

DISCIPLINA: DREPT PENAL

TEMA

FURTUL CALIFICAT

PLANUL LUCRĂRII

CAPITOLUL I.

Consideraţii generale privind infracţiunea de furt calificat -

infracţiune contra patrimoniului

Secţiunea 1: Patrimoniul - valoare socială fundamentală ocrotită

prin

reglementări constituţionale, cât şi prin mijloace de drept

penal

Secţiunea 2: Referinţe istorice privind infracţiunea de furt calificat

1

_______________________ ___________________________

Secţiunea 3 : Elemente de drept comparat

CAPITOLUL II

Analiza circumstanţelor

Secţiunea 1: Furtul calificat. Concept şi caracterizare.

Secţiunea 2: Analiza circumstanţelor

Secţiunea 3: Forme. Modalităţi. Sancţiuni

CAPITOLUL III.

Alte aspecte referitoare la infracţiunea de furt calificat privită ca

infracţiune contra patrimoniului

Secţiunea 1: Aspecte de criminologie privind infracţiunea de furt

calificat

Secţiunea 2: Aspecte procesuale privind cercetarea infracţiunii de furt

calificat

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND INFRACŢIUNEA DE

FURT CALIFICAT - INFRACŢIUNE CONTRA PATRIMONIULUI

Secţiunea 1

2

_______________________ ___________________________

Patrimoniul - valoare sociala fundamentală ocrotită prin reglementări

constituţionale, cât şi prin mijloace de drept penal

Necesitatea unui concept capabil să caracterizeze persoana sub aspectul

stării sale economice, adică a totalităţii drepturilor şi obligaţiilor sale cu valoare

economică a fost înţeleasă încă din dreptul antic.

Termenul de „patrimoniu” a fost cunoscut în vocabularul juridic roman

fără însă a avea întrebuinţarea generală ce i se dă în zilele noastre şi a fost folosit

alături de alte expresii cu înţeles apropiat: ”familia”, ”pecunia”, ”hereditas”.

Dreptul modern a consacrat folosirea termenului de patrimoniu pentru a

desemna totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică ce aparţin

unei persoane. Redactorii Codului civil francez de la 1804 şi ai codurilor ce s-au

inspirat din acesta nu au acordat o atenţie specială acestui concept noţional, ei nu

l-au definit, dar au utilizat în mod explicit sau implicit termenul de patrimoniu

într-o serie de articole.

Conceptul contemporan de patrimoniu este fondat pe teoria personalis -

dar împrumută şi elemente ale teoriei patrimoniului de afectaţiune, în special cu

privire la divizibilitatea acestuia. Potrivit opiniei majoritare actuale, patrimoniul

este în esenţă o universalitate de drept, ce exprimă global valoric totalitatea

drepturilor şi obligaţiilor persoanei, universalitate caracterizată de regulile

personalităţii, realităţii şi unicităţii patrimoniului.1

Normele juridice civile în vigoare, ca şi Codul civil nu dau o definiţie

patrimoniului, dar cuprind o serie de precizări utile în elaborarea construcţiei

conceptuale a acestuia.

Într-o formulare devenită clasică, patrimoniul a fost definit ca totalitatea

drepturilor şi obligaţiilor unei persoane, apreciabile în bani.2

1 Toma Mircea, Drept civil,Drepturi reale,ediţia a II a revăzută,Editura Argument,Bucuresti,19992 Toma Mircea ,op.cit.,pag.18

3

_______________________ ___________________________

Patrimoniul poate fi definit ca fiind universalitatea de drept, constituită

din ansamblul drepturilor subiective şi a obligaţiilor cu valoare economică ale

persoanei, destinată să susţină interesele şi să garanteze îndatoririle acesteia.

Patrimoniul se caracterizează prin următoarele trăsături importante: este o

universalitate de drept, este o componentă organică şi funcţională a

personalităţii, este o realitate juridică, este unică.

Dacă în materia dreptului civil patrimoniul presupune totalitatea

drepturilor şi obligaţiilor pe care le are o persoană şi care au o valoare

economică, în sensul că pot fi evaluate în bani sau cu alte cuvinte, totalitatea

drepturilor şi datoriilor actuale şi viitoare ale unei persoane3, în domeniul

dreptului penal, noţiunea de patrimoniu are un înţeles mai restrâns şi se referă la

bunurile privite nu ca o universalitate, ci în individualitatea lor susceptibilă de a

fi apropriate de făptuitor prin mijloace frauduloase ori de a fi distruse,

deteriorate, tăinuite,gestionate fraudulos etc.4

În accepţiunea legii penale, patrimoniul şi drepturile legate de acesta sunt

apărate doar în măsura în care acestea sunt păstrate în starea în care se aflau

până în momentul activităţii ilicite a făptuitorului. Ulterior executării actului

infracţional, valorificarea drepturilor patrimoniale privitoare la acel bun nu mai

este posibilă, decât doar în măsura soluţionării penale a acelei cauze, inclusiv

prin exercitarea acţiunii civile în cadrul procesului penal.

Constituţia României prevede în conţinutul său şi o serie de norme cu

caracter de principii constituţionale referitoare la proprietate. Astfel sunt stabilite

formele fundamentale de proprietate şi anume: proprietate publică şi proprietate

privată. De asemenea, sunt indicaţi cei cărora le aparţin bunurile făcând parte

din fiecare formă de proprietate5.

3 T.R.Popescu –Brăila,”Drept civil”,vol.I,Romcart S.A.,Bucuresti,1993, pag.384 Al.Boroi,Gh.Nistoreanu,”Drept penal.Partea specială”,Editura All Beck,Bucuresti 2002,pag.1695 Constituţia României din 1991 în art.135 alin.2 prevede :"Proprietatea este publică sau privată ", iar în alin.3 arată :"Proprietatea publică aparţine statului sau unităţilor administrativ teritoriale".

4

_______________________ ___________________________

Pornind de la aceste prevederi şi de la necesitatea punerii de acord a legii

penale atât cu principiile constituţionale cât şi cu relaţiile de astăzi ale societăţii

româneşti, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 140/1996 de modificare şi

completare a Codului penal. Această lege, pe lângă alte modificări substanţiale,

prevede o reglementare nouă în materia infracţiunilor contra patrimoniului.

Astfel, s-a modificat denumirea Titlului III din Infracţiuni contra avutului

personal sau particular în Infracţiuni contra patrimoniului, iar Titlul IV,

Infracţiuni contra avutului obştesc, în forma pe care a avut-o la adoptarea

Codului penal de la 1969, s-a abrogat în întregime6.

Infracţiunea de delapidare, reglementată în Codul penal din 1969 în cadrul

Titlului IV, este reformulată şi trecută printre incriminările care fac parte din

Titlul III al actualului Cod penal.

De asemenea, prin Legea nr. 140/1996 s-a modificat conţinutul legal al art.

209 Cod penal, Furtul calificat, prin introducerea literelor c) şi d) în cadrul alin.

1, introducerea literelor a) şi b) în cadrul alin. 2 şi introducerea alin. 37.

Prin modificările aduse de Ordonanţa de urgenţă nr. 207 din 15 noiembrie

2000 alineatul 2 al articolului 209 are următorul cuprins: “Cu aceeaşi pedeapsă

se sancţionează şi furtul privind: a) un bun care face parte din patrimoniul

cultural; b) un act care serveşte pentru dovedirea stării civile, pentru legitimare

sau identificare.”

La articolul 209 după alineatul 2 se introduce un nou alineat prin aceeaşi

O.U.G. nr.207/2000 care devine alineatul 3, cu următorul cuprins:

“Furtul privind următoarele categorii de bunuri:

6 Legea nr.140/1996 privind modificarea şi completarea Codului penal publicată în M.O.nr.289 din 14 XI 19967 Modificările art. 209, Furtul calificat, aduse prin Legea nr. 140/1996: art. 209, alin.1, lit.c "de către o persoană mascată, deghizată sau travestită", lit.d: "asupra unei persoane aflată în imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa", alin.2, lit. a: "produsele petroliere sau gazele naturale din conducte, depozite ori cisterne", lit.b: "un bun care face parte din patrimoniul cultural", alin.3: "furtul care a produs consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10-20 ani, interzicere de drepturi".

5

_______________________ ___________________________

a) ţitei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse

petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane

cisternă;

b) componente ale sistemului de irigaţie;

c) componente ale reţelelor electrice;

d) un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de

incendiu sau alte situaţii de urgenţă publică în caz de incendii;

e) un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenţie la incendiu, la

accidente de cale ferată, rutiere, navale sau aeriene ori in caz de dezastru;

f) instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval şi aerian şi

componente ale acestora, precum şi componente ale mijloacelor de transport;

g) bunuri prin însuşirea cărora se pune in pericol siguranţa traficului şi a

persoanelor pe drumurile publice;

h) cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radio-comunicaţii,

precum şi componente de comunicaţii se pedepseşte cu închisoare de la 4 la

18 ani.”8

La articolul 209 alineatul 3 devine alineatul 4: “Furtul care a produs

consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi

interzicerea unor drepturi.”

Prin modificările aduse de Ordonanţa de urgenţă nr. 207 din 15 noiembrie

2000, articolul 146 din Codul penal are următorul cuprins: “Prin consecinţe

deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 2.000.000.000 de

lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii, cauzată unei autorităţi publice

sau oricăreia dintre unităţile la care se referă art.145 ori altei persoane juridice

sau fizice."

Alineatul 5 al art.209 a fost introdus prin O.U.G. nr.10/2001 aprobată prin

Legea nr.20/2002 şi are următorul cuprins : ”În cazul prevăzut la alineatul 3, lit.a

8 Introdus prin O.U.G. nr. 207/2000 şi modificat prin O.U.G. nr. 10/2001,Legea nr.456/2001 şi apoi prin Legea nr.20/2002

6

_______________________ ___________________________

sunt considerate tentativă şi efectuarea de săpături pe terenul aflat în zona de

protecţie a conductei de transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului, etanului

lichid, benzinei, motorinei, altor produse petroliere sau gazelor naturale, precum

şi deţinerea, în acele locuri sau în apropierea depozitelor, cisternelor sau

vagoanelor cisternă a ştuţurilor, instalaţiilor sau oricăror altor dispozitive de

prindere ori perforare.”

Secţiunea 2

Referinţe istorice privind infractiunea de furt calificat

Din cele mai vechi timpuri legislaţiile penale au incriminat şi sancţionat

sever faptele săvârşite împotriva patrimoniului. Încă din perioada sclavagistă

erau pedepsite cu asprime furtul, tâlhăria şi jaful; mai puţin cunoscute erau alte

forme de lezare a proprietăţii cum ar fi înşelăciunea şi abuzul de încredere care

erau considerate ca delicte civile.

Epicur îndemna pe oameni să se deprindă cu un trai simplu, modest, care

este mai prielnic sănătăţii şi să nu râvnească la bunuri de prisos, cu atât mai

puţin când sunt ale altora. Solon afirma deseori: ”Doresc să am bani, dar nu

vreau să-i câştig pe nedrept”.9

În perioada feudală se extinde treptat represiunea penală cuprinzând în

sfera sa toate faptele prin care se puteau aduce atingeri patrimoniului.

De regulă, furturile mărunte se pedepseau cu biciuirea, însă, la al treilea

furt se aplica pedeapsa cu moartea (tres furtilius)10.

9 G.Antoniu,Şt.Daneş,M.Popa,”Codul penal pe înţelesul tuturor”,Editura Societăţii Tempus,Bucureşti,1995,pag.18210 Al. Boroi, Drept Penal, Partea specială, Editura C.H. Beck , Bucureşti, 2006, pag.185.

7

_______________________ ___________________________

În situaţia în care furturile erau grave se putea aplica pedeapsa cu moartea

de la primul furt.

Această asprime a pedepselor arată frecvenţa infracţiunilor şi gravitatea lor;

împotriva unor fapte ca acestea stapânirea era silită să recurgă la cele mai

inumane pedepse.

Sistemele de drept moderne, deşi au eliminat unele din exagerările

anterioare, au menţinut un regim destul de sever pentru anumite forme de

activitate infracţională îndreptată împotriva patrimoniului; totodată, au extins

cadrul incriminărilor şi la alte fapte specifice relaţiilor economice din societatea

modernă.

În vechiul drept românesc existau, de asemenea, reglementări foarte

detaliate referitoare la aceste infracţiuni. Astfel, pravilele lui Vasile Lupu şi

Matei Basarab, Codicele penale ale lui Alexandru Sturza în Moldova şi a lui

Barbu Ştirbei în Muntenia, conţineau dispoziţii cu privire la infracţiunile contra

patrimoniului.11 În pravila lui Vasile Lupu se făcea deosebirea între „furtuşag

mare”şi „furtuşag mic”. În prima categorie intra furtul comis asupra unui”lucru

de mare preţ sau când iaste omul învăţat într-acest meşteşug al furtuşagului.12

Codul penal român din 1864, deşi copiat în mare parte după Codul penal

francez, cuprindea în capitolul referitor la Crime şi delicte contra proprietăţii

numeroase incriminări inspirate, de această dată, din Codul penal prusac (art.

306-380) privitoare la apărarea patrimoniului menite să asigure cu mijloace mai

severe ocrotirea acestuia.

Codul penal român din 1936 cuprindea această materie în Cartea II, Titlul

XIV intitulat Infracţiuni contra patrimoniului, sistematizat în cinci capitole:

Cap. I - Furtul; Cap. II - Tâlhăria şi pirateria; Cap. III - Delicte contra

11 V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C-tin Bulai, R. Stănoiu, V. Roşca, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, partea specială, vol. III, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1971, pag. 454.12 G.Antoniu,Şt.Daneş,M.Popa,op.cit.,pag.181

8

_______________________ ___________________________

patrimoniului prin nesocotirea încrederii; Cap. IV - Strămutarea de proprietăţi;

Cap. V - Jocul de noroc, loteria şi specula contra economiei publice.

După cum se poate observa, Codul penal din 1936 a restrâns în limitele sale

fireşti, toate infracţiunile contra patrimoniului grupându-le pe despărţăminte în

funcţie de obiectul juridic.

Paralel cu prevederile Codului penal de la 1864 precum şi celui de la 1936

au existat şi anumite infracţiuni contra patrimoniului prevăzute în legi speciale,

ca de pildă în Codul Justiţiei Militare, în Codul Comercial, în Codul Silvic, în

Codul Marinei Comerciale şi altele.13

În perioada anilor 1944-1989 s-au produs unele schimbări legislative

importante în toate domeniile dreptului, dar mai cu seamă în cel al Dreptului

penal, în conformitate cu ideologia vremii şi cu modul de a concepe existenţa

proprietăţii. În acest context a fost adoptat Decretul nr. 192 din 1950 în

conţinutul căruia s-a definit noţiunea de obştesc şi implicit şi aceea de avut

obştesc. Prin acest act normativ a fost introdus în Titlul XIV al Codului penal

din 1936 un nou capitol cu denumirea Unele infracţiuni contra avutului obştesc

căruia ulterior i s-au adus modificări mai ales în privinţa agravării pedepselor.

Actul normativ sus citat a marcat momentul în care apare pentru prima oară

o ocrotire discriminatorie a patrimoniului, după cum acesta era considerat

particular sau obştesc.

De aceea în Titlul III al acestui Cod penal, au fost prevăzute infracţiuni

contra avutului particular iar în Titlul IV infracţiunile contra avutului obştesc.

Comparând aceste reglementări cu cele ale Codului penal anterior,

observăm că în cuprinsul Codului penal în vigoare numărul incriminărilor în

această materie este mai redus ca urmare a unei concentrări a acestora în texte

incriminatoare mai concise, aşa încât unele fapte care în Codul penal anterior se

1313 Gh.Nistoreanu, op. cit., pag.190.

9

_______________________ ___________________________

încadrau în texte multiple şi diferenţiate, în actualul cod sunt prevăzute în

acelaşi text.14

Autorii Codului penal de la 1968 n-au făcut şi nici nu aveau

cum să facă altfel decât să consacre mai departe această

concepţie de ocrotire diferenţiată a patrimoniului.

Secţiunea 3

Elemente de drept comparat

Toate legiuirile moderne cuprind reglementări ample ale infracţiunilor care

aduc atingere proprietăţii, consecinţă firească a importanţei pe care o capătă

relaţiile de proprietate pentru dezvoltarea societăţii şi pentru stimularea

interesului individual la progresul societăţii.

Cea mai recentă reglementare este aceea a noului cod francez, intrat în

vigoare la 1 septembrie 1994. Cartea a III-a a acestui cod este consacrată

Crimelor şi delictelor contra bunurilor. Titlul I din această carte cuprinde

incriminările referitoare la furt (în formă simplă se pedepseşte cu pedeapsă

privativă de libertate până la 3 ani iar în forma furtului în modalităţi agravate,

inclusiv furtul cu violenţă sau de către o persoană înarmată ori de către o bandă

organizată, ajunge până la pedeapsa privativă de libertate de 10, 15, 20 de ani şi

chiar închisoare pe viaţă, în raport cu consecinţele produse prin infracţiune.

La formele agravate ale furtului, amenda, care este cumulată, ajunge până

la 1 milion de franci).

Potrivit Codului penal francez, furtul înseamnă sustragerea frauduloasă a

lucrului altuia, iar sustragerea în sens propriu este definită în doctrina penală ca

actul material prin care are loc trecerea posesiei unui obiect din mâna

deţinătorului legitim în aceea a autorului infracţiunii.15 Este asimilat furtului şi 14 ? Gh. Nistoreanu, op. cit., pag.19015 P.Gattegno,”Droit penal special”,Dalloz,Paris,1995,pag.189

10

_______________________ ___________________________

sustragerea frauduloasă a energiei în prejudiciul altei persoane. Sustragerea

poate avea loc prin deplasarea materială a bunului împotriva voinţei

proprietarului sau posesorului legitim.

Codul penal spaniol, în vigoare din 1973, cu modificările aduse până în

1992, reglementează în Titlul XIII delicte contra proprietăţii. Printre

incriminările cuprinse în acest titlu figurează furtul sub forma sustragerii prin

violenţă şi ameninţare (art. 500-506), furtul fără violenţă şi ameninţare (art.

514), fiecare din aceste incriminări având o formă simplă şi o formă agravată .

Legea penală germană nu cuprinde un capitol anume cu incriminări

privitoare la faptele contra patrimoniului. Doctrina penală clasifică însă

infracţiunile contra patrimoniului în infracţiuni contra proprietăţii16 (furtul,

sustragerea, tâlhăria, distrugerea), infracţiuni contra altor drepturi

patrimoniale(braconajul,sustragerea de bunuri sechestrate,zădărnicirea executării

silite),infracţiuni contra patrimoniului ca totalitate(şantajul, înşelăciunea prin

calculator, în activitatea de asigurări, înşelăciunea în subvenţii şi credite, camăta,

tainuirea , spălarea banilor).

Furtul este definit în legea penală germană ca fiind fapta aceluia care

sustrage un lucru mobil al altuia cu scopul de a şi-l însuşi ilegal pentru sine sau

pentru altul.

Doctrina dominantă s-a raliat însă unei teorii mixte, motivându-se că prin

concept, furtul constituie o infracţiune contra proprietăţii şi nu o infracţiune care

sancţionează faptele de îmbogăţire a persoanei. În viziunea doctrinei germane

actul însuşirii are doua componente: de-posedarea şi imposedarea, prima

constituind o componentă negativă, iar a doua o componentă pozitivă. În teoria

dominantă, care admite existenţa celor două componente se susţine că prin

componenta deposedării infracţiune de furt se deosebeşte de aceea a

16 V.Krey,Strafrecht,Besonderer Teil,Band 2(Vermogensdelikte)10.Aufrage.Stuttgart,Berlin,Koln,1985,pag.1

11

_______________________ ___________________________

însuşirii(însuşire fără deposedare), pe de o parte, şi de furtul folosinţei, pe de altă

parte.

Codul penal german, în vigoare de la 15.05.1871, cu modificările aduse

până la 01.10.1989, reglementează în capitole diferite atacurile contra

proprietăţii. Astfel, capitolul al XIX-lea cuprinde incriminarea furtului simplu

(sancţionat cu pedeapsa privativă de libertate până la 5 ani), furtul săvârşit în

formă agravată (cu pedeapsa privativă de libertate până la 10 ani), furtul săvârşit

cu arme ori în bandă, furtul atenuat când este comis de o rudă ori de cel care

locuieşte cu victima, folosirea ilicită a unui autovehicul, sustragerea de energie

electrică. În capitolul XXX este incriminat furtul cu violenţă, şantajul şi şantajul

cu violenţă.

Codul penal italian, intrat în vigoare în anul 1930, reglementează în Titlul

XIII infracţiunile contra patrimoniului. Sunt incriminate faptele contra

patrimoniului comise cu violenţă asupra bunurilor şi persoanei (furtul simplu şi

agravat, răpirea) şi faptele contra patrimoniului comise prin fraudă (înşelăciune,

camătă, tăinuire).Această clasificare devenită tradiţională a fost preluată de la

juristi evului mediu care făcea deosebirea între faptele contra patrimoniului

comise prin violenţă şi cele comise prin fraudă(aut vii, aut frauda delinquitur).

Comentatorii codului penal italian au remarcat însă că această împărţire a

infracţiunilor contra patrimoniului nu cuprinde toate infracţiunile, existând

multiple infracţiuni care nu putea fi situate în nici una dintre aceste categorii.

Cei mai mulţi autori italieni clasifică infracţiunile contra patrimoniului în:

1. Infracţiuni de agresiune unilaterală, în cadrul cărora se situează

infracţiunile de sustragere(furtul, tâlhăria), infracţiuni de abuz asupra

bunurilor patrimoniale(abuzul de încredere), infracţiuni de

distrugere, infracţiuni de tulburare de posesie şi de abuz asupra

imobilului altuia.

12

_______________________ ___________________________

2. Infracţiuni săvârşite în cooperare cu victima, în cadrul cărora se

situează infracţiunea de şantaj şi sechestrarea de persoane în scop de

şantaj, înşelăciunea, camăta şi abuzul de starea de slăbiciune a unor

persoane.

3. Infracţiuni de producere şi consolidare a daunei patrimoniului în

cadrul cărora se situează tăinuirea şi reciclarea banilor proveniţi din

infracţiune.17

Codul penal portughez, intrat în vigoare la 23.09.1982 cu modificările până

la 03.07.1992, reglementează infracţiunile contra patrimoniului în Titlul IV sub

numirea de Crime contra proprietăţii. Sunt incriminate faptele de furt simplu,

furtul calificat, furt între membrii familiei, furt din necesitate, înşelăciune etc.

Codul penal model american (în ediţia 1985), elaborat de Institutul

American de Drept în vederea orientării legislaţiei penale a statelor

americane,enumeră sub titlul „Infracţiuni contra proprietăţii” toate incriminările

care au ca obiect juridic relaţiile sociale privitoare la proprietate.18

Primul grup de infracţiuni din această materie îl formează infracţiunile de

distrugere a bunurilor aparţinând altei persoane. O altă categorie de atacuri

contra proprietăţii o constituie faptele de spargere şi de pătrundere ilicită.

Furtul şi infracţiunile corelative acestuia sunt incriminate în art.223.Codul

penal american incriminează faptele de furt simplu, primirea de lucruri furate,

furtul de servicii, furtul prin amăgire, furtul prin violenţă, folosirea neautorizată

a unui vehicul, pătrunderea abuzivă într-o locuinţă în scopuri criminale (fapta se

pedepseşte mai grav când este comisă de o persoană înarmată sau având asupra

sa materiale explozive).

17 Al. Boroi, Drept Penal, Partea specială, Editura C.H. Beck , Bucureşti, 2006, pag.188

18 Model Penal Law,American Law Institute,Philadelphia,1985,pag.138,162

13

_______________________ ___________________________

14

_______________________ ___________________________

CAPITOLUL II

ANALIZA CIRCUMSTANŢELOR

Secţiunea 1: Furtul calificat. Concept şi caracterizare.

Furtul calificat este o variantă a infracţiunii de furt, variantă pe care legea o

consideră ca prezentând un grad generic de pericol social mai ridicat. Legea

prevede totodată şi împrejurările care particularizează această variantă.

Evaluarea acestor împrejurări care particularizează faptele concrete este lăsată,

în genere, la aprecierea instanţelor de judecată, cu excepţia cazurilor în care

împrejurările sunt evaluate de însăşi legea penală. Existenţa unor astfel de

împrejurări legal evaluate constituie specificul infracţiunii de furt calificat.

Dacă facem abstracţie de aceste împrejurări care pot însoţi furtul şi care

sunt evaluate legal, nu există sub raportul conceptului şi caracterizării de bază,

adică a faptei în sine, nici o altă deosebire între infracţiunea de furt simplu şi

infracţiunea de furt calificat.

Pentru cercetarea completă a infracţiunii de furt calificat este necesar să fie

examinat elementul circumstanţial în diferitele sale modalităţi prevăzute în

art.209 Cod penal. Acest element are această denumire pentru că nu reprezintă

un element esenţial al furtului, ci provine din convertirea de către legiuitor a

unor circumstanţe care pot însoţi săvârşirea furtului, în element constitutiv al

infracţiunii de furt calificat. Prin urmare, anumite elementece ar fi putut

constitui doar nişte agravante la furtul simplu au devenit, după voinţa

legiuitorului, element în conţinutul infracţiunii, element care păstrează prin

natura sa caracterul de circumstanţă.

Potrivit art. 209 alin. 1 Cod penal, furtul este calificat când a fost săvârşit în

următoarele împrejurări:

a) de două sau mai multe persoane împreună;

b) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică;

15

_______________________ ___________________________

c) de către o persoană mascată, deghizată sau travestită;

d) asupra unei persoane aflate în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau de a

se apăra;

e) într-un loc public;

f) într-un mijloc de transport în comun;

g) în timpul nopţii;

h) în timpul unei calamităţi;

i) prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori

a unei chei mincinoase,

şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani.

Potrivit alin.2 al art. 209 Cod penal, cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează

şi furtul privind:

a) un bun care face parte din patrimoniul cultural;

b) un act care serveşte pentru dovedirea stării civile, pentru legitimare sau

identificare .

Potrivit alin.3 al art.209 Cod penal, furtul privind următoarele categorii de

bunuri:

a)ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse

petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-

cisternă;

b)componente ale sistemelor de irigaţii;

c)componente ale reţelelor electrice;

d)un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de

incendiu sau alte situaţii de urgenţă publică;

e)un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenţie la incendiu, la

accidente de cale ferată, rutiere, navale sau aeriene, ori în caz de dezastru;

16

_______________________ ___________________________

f)instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian şi

componente ale acestora, precum şi componente ale mijloacelor de transport

aferente;

g)bunuri prin însuşirea cărora se pune în pericol siguranţa traficului şi a

persoanelor pe drumurile publice;

h)cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radio-comunicaţii,

precum şi componente de comunicaţii se pedepseşte cu închisoare de la 4 la 18

ani.

Potrivit alin.4al art.209 Cod penal furtul care a produs consecinţe deosebit

de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor

drepturi.

Potrivit alin.5 al art.209 Cod penal, în cazul prevăzut la alin.3 lit.a) sunt

considerate tentativă şi efectuarea de săpături pe terenul aflat în zona de

protecţie a conductei de transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului, etanului

lichid, benzinei, motorinei, altor produse petroliere sau gaze naturale, precum şi

deţinerea, în acele locuri sau în apropierea depozitelor, cisternelor sau

vagoanelor cisternă, a ştuţurilor, instalaţiilor sau a oricăror alte dispozitive de

prindere ori de perforare.

După cum se observă din textul de lege, furtul devine calificat când poartă

asupra anumitor bunuri cum ar fi: produse petroliere, gaze naturale din

conducte, depozite, cisterne, asupra unui bun din patrimoniul cultural, asupra

unui act care serveşte pentru dovedirea stării civile, legitimare sau identificare.

Alteori, de o mare însemnătate în stabilirea diferenţei dintre furtul simplu şi

furtul calificat sunt condiţiile de timp (de exemplu, în timpul nopţii, în timpul

unei calamităţi) sau de loc (de exemplu, dintr-un loc public, dintr-un mijloc de

transport în comun).

17

_______________________ ___________________________

Secţiunea 2: Analiza circumstanţelor

Potrivit art. 209 alin. 1 Cod penal, furtul este calificat când a fost săvârşit în

următoarele împrejurări:

a) Săvârşirea furtului de două sau mai multe persoane împreună este

considerată ca o circumstanţă agravantă deoarece imprimă faptei o periculozitate

socială sporită.

Prin furt săvârşit „de două sau mai multe persoane împreună” se poate

înţelege,în sens larg,furtul săvârşit de către doi sau mai mulţi participanţi(autori,

instigatori, complici, dintre care cel puţin unul este autor).

Periculozitatea socială sporită rezultă din faptul că participarea activă a

mai multor persoane la săvârşirea furtului are ca urmare întărirea hotărârii

acestora de a comite infracţiunea, măreşte capacitatea de acţiune a făptuitorilor,

le dă acestora mai multă îndrăzneală în executarea actului infracţional, creează

condiţii favorabile pentru ascunderea cu mai multă uşurinţă a bunurilor sustrase

şi pentru ştergerea urmelor de la locul faptei, micşorează sau îngreunează

activitatea de cercetare şi descoperire a făptuitorilor, precum şi posibilităţile de

apărare ale posesorului sau detentorului împotiva acestei activităţi infracţionale

îndreptate în contra bunurilor sale19.

Textul prevede că pentru existenţa elementului circumstanţial la care ne

referim este necesar ca persoanele să fi săvârşit fapta împreună. Aceasta

presupune ca făptuitorii să fi acţionat efectiv şi concomitent în momentul

săvârşirii infracţiunii pentru că numai într-o asemenea situaţie pericolul social al

faptei este mai grav. Astfel există furt săvârşit de două sau mai multe persoane

împreună dacă acestea au acţionat simultan în momentul sustragerii, chiar dacă

ulterior comiterii faptei, fiecare a transportat singură o parte din lucrurile furate

19 T. Vasiliu, G. Antoniu şi colectiv,op. cit. ,pag.26820 Trib.Suprem,secţ. pen.,dec. nr.1670/1971,”R.R.D.”C.D.,1969,pag.341;”R.R.D.” nr.3/1970,pag.150

18

_______________________ ___________________________

ori dacă una dintre ele a avut calitatea de autor, iar alta de complice care a ajutat

concret pe autor în timpul realizării acţiunii de luare a bunului.20

De asemenea,agravanta de la art.209 lit.a Cod penal presupune numai o

activitate concomitentă a participanţilor şi existenţa unui obiect comun asupra

căruia se exercită această activitate. Nu este însă necesar ca fiecare cantitate de

bunuri sustrase să fie rezultatul activităţii delictuoase a tuturor participanţilor şi

nici ca bunurile sustrase să fie adunate împreună şi apoi împărţite între

făptuitori.21 Tot aşa, infracţiunea de furt se consideră că a fost săvârşită în

condiţiile art.209 lit.a Cod penal, numai în situaţia în care acţiunea infracţională

a coinculpaţilor este simultană, indiferent dacă unul are calitatea de autor, iar

celălalt de complice.22

Din contră, nu se poate face aplicarea art.209 lit.a Cod penal, când, după o

înţelegere prealabilă, numai unul din inculpaţi s-a intodus în încăperea

întreprinderii, iar ceilalţi doi plecaseră în altă parte, nefiind prezenţi la locul

comiterii faptei şi neparticipând deci prin acţiuni comune şi simultane la

săvârşirea acesteia. Fapta ultimilor doi de a primi ulterior din bunurile sustrase

urmează a fi considerată complicitate la infracţiunea de furt simplu, în cazul

dovedirii neîndoielnice a existenţei unei înţelegeri anterioare sau concurente

furtului, iar în cazul contrar întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de

tăinuire.23

Nu există această agravantă dacă unul din cei doi participanţi aflat la faţa

locului (instigatorul) nu a efectuat nici un act de conlucrare ori dacă doi dintre

cei trei participanţi nu au fost prezenţi la locul faptei chiar dacă au primit ulterior

o parte din bunurile sustrase. Dimpotrivă, această agravantă subzistă şi în cazul

21 Trib.Suprem,secţ. pen.,dec.nr.2860/1969,C.D.,1969,pag.341;”R.R.D.” nr.3/1970,pag.15022 Trib.Suprem,secţ. pen.,dec. nr.2425/1969,C.D.,1969,pag.34223 Trib.Suprem,secţ. pen.,dec. nr.567/1969,”R.R.D.” nr.8/1970,pag.170

2

19

_______________________ ___________________________

în care cel ce a cooperat cu inculpatul la comiterea furtului nu este susceptibil de

a fi tras la răspundere penală deoarece inculpatul i-a spus că bunul furat îi

aparţine. Aplicarea agravantei se justifică într-un asemenea caz deoarece, textul

art. 209 alin. 1, lit. a) Cod penal nu condiţionează existenţa ei de împrejurarea

dacă toate persoanele participante la comiterea infracţiunii sunt susceptibile a fi

trase la răspundere penală. Prin sentinţa penală nr. 485/4 octombrie 1997

Judecătoria Târgu Bujor, rămasă definitivă, a fost condamnat inculpatul C.P.

pentru săvârşirea infracţiunii de furt prevăzută de art. 208 alin. 1 Cod penal; s-a

reţinut că în ziua de 19 mai 1997 inculpatul a sustras nouă spalieri dintr-o vie,

transportându-i cu o căruţă a numitului M.M., căruia i-a spus că i-a luat din via

sa.

Declarându-se recurs în anulare, s-a susţinut că fapta trebuia încadrată în

infracţiunea de furt calificat (art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit. a) Cod

penal), recurs ce a fost fondat. Din dispoziţiile legii rezultă că ori de câte ori la

comiterea unui furt cooperează cel puţin două persoane este aplicabilă agravanta

menţionată, independent de împrejurarea dacă una dintre ele nu este susceptibilă

a fi trasă la răspundere.

Ca urmare, rezultând că inculpatul a fost ajutat nemijlocit la comiterea

faptei prin transportarea spalierilor sustraşi cu căruţa celeilalte persoane, care a

fost convinsă că spalierii respectivi sunt din via lui, nu se justifică menţinerea

faţă de el a agravantei prevăzute în art. 209 alin. 1 lit. a) Cod penal; în

consecinţă, admiţându-se recursul în anulare, s-a dispus încadrarea juridică a

faptei în sensul menţionat24.

În doctrina penală şi în practica judiciară s-a decis în mod constant că

agravanta subzistă chiar dacă unii dintre făptuitori nu răspund penal, existând în

raport cu ei o cauză care înlătură caracterul penal al faptei (eroarea de fapt,

24 C.S.J.,secţ. pen.,dec.nr. 1238/1999,R.D.P. nr.2/2001,pag.173

20

_______________________ ___________________________

minoritatea, iresponsabilitatea), deoarece împrejurarea agravantă are un caracter

obiectiv.

Fapta inculpatei de a atrage la sustragerea bunurilor o altă persoană care a

ajutat-o la luarea şi transportarea bunurilor fără a cunoaşte că acestea sunt

furate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, în

condiţiile art.209 lit.a Cod penal. Nu interesează că persoana menţionată a

acţionat fără vinovăţie, fiind în eroare cu privire la apartenenţa bunurilor, fiind

suficient ca în momentul sustragerii să fi acţionat două sau mai multe persoane.25

Aşa de exemplu, furtul săvârşit de un major împreună cu un

minor26constituie un furt calificat săvârşit de două persoane împreună, chiar dacă

minorul nu a fost trimis în judecată fiind lipsit de discernământ. La fel, furtul se

consideră săvârşit în condiţiile agravantei de la art.209 lit.a Cod penal ,chiar

dacă la comiterea lui au cooperat, alături de un infractor major, doi minori care

nu răspund din punct de vedere penal, în asemenea situaţie, faţă de infractorul

major, operează şi dispoziţiile cu caracter agravant ale art.75 lit.c Cod penal

săvârşirea infracţiunii de către un infractor major împreună cu un minor.27

Aplicarea prevederiloracestei agravante exclude posibilitatea reţinerii

concomitente şi a circumstanţei agravante legale prevăzute de art. 75 lit. a) Cod

penal săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună. O asemenea

soluţie se impune deoarece altfel s-ar ajunge la o dublă agravare, dându-se de

două ori relevanţă aceleiaşi împrejurări, ceea ce ar conduce la o sporire

artificială a sancţiunii penale.

În cazul în care persoanele care au comis împreună furtul se asociază

pentru săvârşirea acestei infracţiuni, lor li se vor aplica şi dispoziţiile art. 323

Cod penal.

25 Curtea de Apel Iaşi,secţ. pen.,dec. nr. 301/1997,în RDP nr. 2/199926 Trib.Suprem,secţ. pen.,dec. nr.4993/1970,”R.R.D.”,nr.4/1971,pag.14027 Trib. Suprem,secţ. pen.,dec. nr.1628/1971,C.D.1971,pag.35;”R.R.D.”nr. 8/1972,pag. 163

21

_______________________ ___________________________

b) Săvârşirea furtului de către o persoană având asupra sa o armă sau

o substanţă narcotică

Împrejurarea la care se referă acest text este de natură să sporească

pericolul social al faptei, deoarece făptuitorul care este înarmat sau are asupra sa

o substanţă narcotică se simte mai în siguranţă, îşi desfăşoară activitatea

infracţională cu mai multă îndrăzneală, ştiind că prin folosirea mijloacelor pe

care le are la îndemână poate imobiliza sau intimida victima sau orice altă

persoană care ar interveni, mărindu-şi şansele de finalizare a activităţii sale şi

diminuând riscul de a fi descoperit şi prins.

După cum se observă, textul art. 209 alin. 1 lit. b) Cod penal cere doar ca

făptuitorul să aibă asupra sa o armă sau o substanţă narcotică în momentul

sustragerii, neavând relevanţă scopul în care el a deţinut arma28.

În practica judiciară s-a considerat realizat elementul circumstanţial chiar şi

atunci când gardianul public, aflat în serviciu şi având obligaţia de a purta un

spray paralizant la el, săvârşeşte infracţiunea de furt.29

În situaţia în care făptuitorul mai şi foloseşte în timpul sustragerii arma sau

substanţa narcotică, fapta va căpăta o altă încadrare juridică, constituind

infracţiunea de tâlhărie,prevăzută de art.211 Cod penal.

Prin armă se înţelege (conform art. 151 alin. 1 Cod penal) “instrumentele,

piesele sau dispozitivele astfel declarate prin dispoziţii legale”. În sfera noţiunii

de armă folosită în textul art. 209 alin. 1 lit. b) Cod penal nu intră şi obiectele pe

care dispoziţiile art. 151 alin. 2 Cod penal le asimilează cu armele, deoarece,

potivit acestui text, aceste obiecte sunt considerate ca arme doar în măsura în

care au folosit la comiterea unei infracţiuni, ori dacă instrumentul a fost folosit

28 Trib. Supr., secţ. mil., dec. nr. 38/1987, în R.R.D. nr. 10/1988, pag. 75; în speţă inculpatul avea arma asupra sa pentru că era de serviciu şi exista obligaţia de a purta arma. Instanţa a considerat că, atâta timp cât el a săvârşit furtul având asupra sa arma, sunt incidente dispoziţiile art. 209 alin. 1 lit. b) Cod penal, cu toate că nu a avut scopul de a înlătura eventualele obstacole în calea furtului29 Trib. Suprem,secţ. pen.,dec. nr. 346/1994,Revista”Dreptul” nr.6/19962

22

_______________________ ___________________________

pentru a sustrage un bun fapta nu mai constituie furt, ci devine infracţiune de

tâlhărie.

Dacă deţinerea armei a fost făcută fără drept, furtul calificat va intra în

concurs real cu infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor

prevăzută de art. 279 Cod penal.

Prin substanţă narcotică se înţelege orice substanţă care are însuşirea de a

produce persoanei căreia îi este administrată o stare de somnolenţă, de pierdere

a cunoştinţei, de diminuare a sensibilităţii şi a reflexelor. Fac parte din această

categorie de substanţe: cloroformul, morfina, eterul precum şi alte substanţe

susceptibile să anihileze rezistenţa persoanei, cum este cazul gazelor

lacrimogene. Ca şi în cazul armelor, dacă făptuitorul foloseşte aceste substanţe,

ne vom afla sub incidenţa prevederilor de la art.211 Cod penal.

Tot din interpretarea prevederilor de la lit.b a art.209 Cod penal reiese

faptul că nu prezintă nici o importanţă locul unde se află arma sau substanţa

narcotică, relevanţă prezentând cazul când acestea se află asupra făptuitorului.

Nu contează însă ca arma sau substanţa narcotică să se găsească la vedere pentru

a intimida persoana vătămată. Aceste obiecte se poate să fie ascunse, dar trebuie

să se găsească asupra făptuitorului.

Această modalitate agravantă a furtului este foarte greu de dovedit, fiind

posibilă doar în cazul când făptuitorul a fost prins în flagrant, fiindcă altfel,

folosirea efectivă a armei sau substanţei narcotice duce, aşa cum am mai arătat,

la comiterea infracţiunii de tâlhărie,prevăzută de art.211 Cod penal.

c) Furtul săvârşit de către o persoană mascată, deghizată sau

travestită.

Împrejurarea care conferă furtului un caracter mai grav este pericolul pe

care îl reprezintă făptuitorul: acesta acţionează într-un mod de natură să

contribuie la intimidarea şi înfricoşarea victimei; de asemenea se amplifică şi

23

_______________________ ___________________________

curajul cu care acţionează autorul, ştiind că va fi mai greu de recunoscut şi

identificat.

Persoana mascată este acea persoană care poartă total sau parţial o mască,

în acest fel reuşind să se ascundă privirilor şi să nu fie recunoscută de cei în

prezenţa cărora se află. În această situaţie se află inculpatul care, după ce şi-a

tras pe cap o cagulă dintr-un fes, a pătruns în apartamentul vecinilor, uitat

deschis de aceştia, de unde a sustras bijuterii sau bani30sau fapta celui care, după

ce şi-a ascuns faţa cu ajutorul unei batiste şi al unei perechi de ochelari de soare,

a pătruns în curtea unor consăteni, de unde a sustras o cantitate însemnată de

produse.31

Persoana deghizată este acea persoană care se îmbracă sau îşi aranjează

înfăţişarea în aşa fel încât să nu poată fi recunoscută. De pildă: îşi pune mustaţă,

barbă artificială, perucă, îşi vopseşte faţa, părul sau se îmbracă de aşa natură

încât să-şi ascundă identitatea.

Practica judiciară a decis că agravanta există şi în cazul când făptuitorul,

deghizat în muncitor al “CONEL”, profită de buna credinţă a cetăţeanului care îi

dă drumul în casă, iar acesta, sub pretextul verificării unor prize, fură mai multe

obiecte de valoare şi bani.32S-a reţinut agravanta şi în cazul inculpatului

care ,deghizat în ospătar, participă la un dineu de unde fură mai multe obiecte de

aur şi argint(inclusiv tacâmuri).33

Persoana travestită este aceea care îşi aranjează vestimentaţia, înfăţişarea,

pentru a crea impresia că este de sex opus decât cel real. Astfel poate fi catalogat

făptuitorul care, pentru a induce în eroare eventualii martori ai furtului său de

produse agricole aflate pe câmp, îşi pune pe cap o basma, se machiază, îmbracă

o fustă, lăsând impresia că hoţul ar fi de sex feminin.34

30 Trib. jud.Argeş,dec. pen.nr.428/199831 Trib. jud. Suceava,dec. pen.nr.214/199732 Trib. Suprem,secţ. pen.,dec.pen. nr.1238/199833 Trib. Suprem,secţ. pen.,dec. pen.nr.3216/199934 Trib. jud.Olt,dec.pen. nr.319/1997

24

_______________________ ___________________________

d) Furtul comis asupra unei persoane incapabile de a-şi exprima voinţa

sau de a se apăra.

Această împrejurare agravantă conferă furtului un caracter mai periculos,

datorită situaţiei subiectului pasiv care este posesorul sau deţinătorul bunurilor

asupra cărora acţionează făptuitorul. Starea respectivă, cunoscută şi exploatată

de către făptuitor, îl face să acţioneze cu mai mult curaj, cu mai multă hotărâre,

ştiind că apărarea victimei va fi neînsemnată şi că ar putea să se îndepărteze de

la locul faptei fără prea mari riscuri, identificarea şi descoperirea sa devenind

mai dificile sau foarte greu de realizat.

Persoana vătămată se află în incapacitate de a-şi exprima voinţa atunci când

este într-o stare psiho-fizică ce o pune în imposibilitatea de a realiza ceea ce se

petrece în jurul său şi de a-şi manifesta voinţa. De obicei, această stare este

dublată şi de o incapacitate fizică de a opune rezistenţă făptuitorului, ca de

exemplu, starea de beţie, cazul somnului hipnotic, al unei stări de leşin, al unui

somn adânc după o mare oboseală etc.

Incapacitatea persoanei de a se apăra presupune o nepuntinţă fizică de a

opune rezistenţă făptuitorului care sustrage bunul mobil.195 Această agravantă a

fost reţinută în cazul în care făptuitorul a sustras o sumă de bani din buzunarul

persoanei care se află în stare de beţie completă, precum şi atunci când

făptuitorul şi-a însuşit din tren geamantanul unui călător care dormea pe timpul

deplasării.36

Prin urmare,agravanta are în vedere “bunurile aflate asupra persoanei

vătămate”. Trebuie asimilate acestora şi bunurile aflate în supravegherea sau sub

controlul imediat al persoanei aflate în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa sau

195 Al. Boroi, Drept Penal, Partea specială, Editura C.H. Beck , Bucureşti, 2006, pag.183.

36 Trib.jud.Suceava, dec. pen. Nr.285/1998, Revista”Dreptul” nr.2/1999, pag.117

25

_______________________ ___________________________

de a se apăra. De pildă, făptuitorul, fiind invitat într-o cameră de hotel, a sustras

banii pe care persoana vătămată i-a scos din buzunarul său şi i-a pus pe noptieră,

înainte de a adormi. Incapacitatea persoanei de a se apăra se poate datora uneori

şi unei stări de oboseală extremă, unei stări de boală, vârstei înaintate sau prea

fragede.

În cazul în care incapacitatea victimei de a-şi exprima voinţa ori de a se

apăra este provocată de făptuitor ori de un complice al acestuia, fapta va fi

calificată ca tâlhărie.

e) Săvârşirea furtului într-un loc public este o altă agravantă care se

justifică prin aceea că, de regulă, într-un loc public fiind de faţă mai multe

persoane, făptuitorul îşi poate desfăşura activitatea infracţională cu şanse sporite

de finalizare, întrucât aglomerarea de persoane face ca atenţia victimei să nu se

poată concentra la supravegherea bunurilor ce le deţine şi făptuitorul îşi poate

pierde mult mai uşor urma în aglomeraţie.

În cazul furtului de bunuri aflate în locuri destinate întotdeauna publicului

şi pe baza încrederii publice, ceea ce înlesneşte furtul, este lipsa de supraveghere

a bunurilor37.

Comiterea furtului în loc public aruncă întotdeauna o lumină negativă

asupra mentalităţii făptuitorului, care ştie că înfrânge încrederea publicului sau

chiar mizează pe ea, incluzând-o în planul infracţional ca pe o împrejurare care

facilitează sustragerea38.

În înţelesul legii penale şi deci în interpretarea prevederii din art.209 lit.e

Cod penal, se consideră” loc public”, avînd în vedere explicaţiile cuprinse în art.

152 Cod penal, orice loc care prin natura sau destinaţia lui este în permanenţă

accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană (de exemplu

străzi, pieţe, parcuri), precum şi orice alt loc în care publicul are acces numai

37 C. Loghin, A. Filipaş, op. cit., pag. 10738 G. Antoniu, C. Bulai, Practică judiciară penală, op. cit., pag. 276-280

26

_______________________ ___________________________

temporar sau ocazional (de exemplu magazine, săli de spectacole, muzee,

expoziţii, restaurante, săli de sport). Agravanta va opera atunci când fapta a fost

comisă în intervalul de timp cât publicul avea acces în acel loc .

De aceea în practica judiciară s-a reţinut furt săvârşit într-un loc public

dacă acesta a fost comis într-un magazin de confecţii în orele de funcţionare,

într-un magazin când acolo se aflau mai multe persoane sau într-un restaurant

ori bufet aglomerat, când a fost săvârşit într-o piaţă, pe o stradă, şosea sau într-

un autoturism parcat pe stradă39.

Jurisprudenţa a reţinut furt într-un loc public, fapta săvârşită de inculpat de

a sustrage borduri de ciment aflate pe o şosea în curs de asfaltare40 sau

sustragerea unor obiecte din holul unui hotel care aveau ca scop deservirea

publicului41 ori fapta inculpatului care, în timp ce se afla împreună cu partea

vătămată într-un bufet, consumând băuturi alcoolice a sustras din buzunarul

hainei acesteia o sumă de bani.42

În practica judiciară s-a reţinut circumstanţa agravantă prevăzută de art.

209 alin. 1 lit. e) Cod penal şi atunci când obiectul material al infracţiunii (în

speţă o bicicletă) se afla rezemată de un gard pe o stradă. Prin sentinţa penală nr.

538/10 iunie 1997 rămasă definitivă prin neatacare cu apel, inculpatul M.V. a

fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de furt prevăzut de art. 208 alin. 1

şi 4 Cod penal.

S-a reţinut că în ziua de 24 noiembrie 1996 inculpatul a sustras o bicicletă

aparţinând părţii vătămate I.T. care l-a observat şi, urmărindu-l, a reuşit să-l

oprească după parcurgerea unei distanţe de aproximativ 20 metri. Declarându-se

recurs în anulare, s-a învederat că faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică

deoarece, potrivit art. 209 alin. 1 lit. e) Cod penal (astfel cum a fost modificat

prin Legea nr. 140/1996), sustragerea unui bun aflat într-un loc public constituie

39 Trib. jud. Galaţi, dec. pen. nr. 252/199240 Trib. Suprem.secţ. pen.,dec. nr.4353/1971,”R.R.D.”nr.7/1972,pag.15841 Trib. Suprem,secţ.pen.,dec. nr.1175/1971,”R.R.D.”nr.10/1972,pag.17442 Trib. Jud. Dolj,dec. pen.nr.557/1970,”R.R.D.”nr.9/1970,pag.167

27

_______________________ ___________________________

infracţiune de furt calificat. În speţă, bicicleta însuşită de către inculpat se afla

pe o stradă rezemată de gardul unei locuinţe, astfel încât trebuia să se considere

că furtul a fost săvârşit într-un loc public, recursul fiind admis43.

Într-o altă speţă în care este vorba de sustragerea unui cal în data de 31 mai

1997 orele 17 aflat pe pajiştea din apropierea comunei. Prin apel s-a schimbat

încadrarea juridică în furt simplu – soluţie nelegală – instanţa de control judiciar

nu a observat noua numerotare a dispoziţiilor Codului penal partea specială (art.

209 lit. e) indică în noua numerotare furtul săvârşit într-un loc public şi nu pe

timpul nopţii, cum indică rechizitoriul instanţei de apel)44.

Şi în cazul în care inculpatul şi-a însuşit fără drept două tricouri puse la

uscat de către partea vătămată pe o sârmă lângă un bloc de locuinţe atrage

reţinerea circumstanţei agravante prevăzute de art. 209 alin. 1 lit. e) Cod penal.

Este de principiu că spaţiul dintre blocuri constituie loc public în sensul art. 152

Cod penal, întrucât atâta timp cât nu este împrejmuit cu gard protector, prin

natura sa este accesibil oricărei persoane; recurentul, în momentul în care a

sustras rufele de pe o sârmă situată în acest spaţiu, legal s-a concluzionat că în

compunerea laturii obiective a infracţiunii săvârşite intră elementul

circumstanţial arătat în art. 209 lit. e) Cod penal45.

Nu constituie furt săvârşit într-un loc public, furtul săvârşit în biroul unei

întreprinderi,care nu este accesibil decât angajaţilor acesteia, nu şi publicului în

general46 sau furtul, comis după orele de program din curtea unui oficiu P.T.T.,

deoarece la ora săvârşirii faptei, publicul nu avea acces în curtea oficiului47 ori

furtul săvârşit asupra lucrurilor unei persoane, lăsate într-o cameră de hotel

încuiată, deoarece camera de hotel nu este accesibilă publicului, ci numai

43 C.S.J., secţ. pen., dec. nr. 1407/25 mai 199844 Curtea de Apel Ploieşti, dec. pen. nr. 238/12 martie 199845 Curtea de Apel Ploieşti, dec. pen. nr. 623/25 iunie 1998

4

4

46 Trib. Jud. Timiş,dec. pen.nr.524/1972,”R.R.D.”nr.1/1973,pag.16647 Trib.Suprem,secţ.pen.dec. nr.255/1971,C.D.,1971,pag.333,”R.R.D.”nr.7/1971,pag.158

28

_______________________ ___________________________

persoanei ce este cazată în ea48 sustragerea comisă dintr-un magazin, birou,

oficiu poştal, bufet, şcoală, vagon C.F.R. aflat în triaj dacă în momentul

comiterii faptei accesul publicului era interzis49.

f) Furtul săvârşit într-un mijloc de transport în comun prezintă un

caracter mai grav datorită condiţiilor în care, de regulă, se călătoreşte în

mijloacele de transport în comun; aglomeraţia existentă în cele mai multe

situaţii, fluxul în permanentă schimbare al celor care călătoresc, starea de

oboseală a unor călători, imposibilitatea călătorilor de a avea bagajele

întotdeauna în imediata apropiere şi de a putea să le supravegheze în mod

constant constituie împrejurări de care infractorii pot profita pentru a sustrage

diferite bunuri.

Prin mijloc de transport în comun se înţelege orice vehicul anume destinat

sau care are posibilitatea reală de a transporta deodată mai multe persoane

împreună, cum ar fi: autobuzele, autocarele, troleibuzele, tramvaiele, avioanele,

trenurile, vapoarele, metroul, maxi-taxi etc.

Sunt întrunite cerinţele pentru existenţa acestei agravante în cazul în care

făptuitorul sustrage un lucru aparţinând unei persoane aflate în autobuz, chiar

dacă de faţă nu erau decât şoferul şi persoana vătămată şi indiferent dacă

autobuzul era în mers sau staţiona50. Nu are nici o semnificaţie dacă făptuitorul

este un călător sau o persoană care a urcat şi a coborât în timpul staţionării sau

dacă face parte din personalul de deservire al mijlocului de transport în comun.

Această agravantă nu operează dacă furtul este săvârşit într-un mijloc de

transport în comun care în momentul săvârşirii faptei nu era folosit în acest scop,

48 Trib.jud.Braşov,dec. pen.nr.153/1970,”R.R.D.”49 Trib. jud. Timiş, dec. pen. nr. 1295/1983; Trib. jud. Botoşani, dec. pen. nr. 329/199050 Trib. mun. Bucureşti, secţ. a II-a pen., dec. nr. 942/1981 în Repertoriul de practică judiciară în materie penală pe anii 1981-1985, pag. 123

29

_______________________ ___________________________

aflându-se, spre exemplu, în garajul sau depoul regiei de transporturi pentru

reparaţii sau întreţinere.

Agravanta prevăzută de art. 209 alin. 1 lit. f) Cod penal nu se reţine în

cazul furturilor săvârşite din taxiuri, deoarece acestea nu sunt considerate

mijloace de transport în comun, fiind destinate în principal transportului unui

număr redus de persoane, între care, de regulă, există relaţii de încredere

reciprocă şi întotdeauna sunt condiţii sporite de asigurare a bunurilor mobile

aflate asupra pasagerilor.

g) Săvârşirea furtului în timpul nopţii

Noaptea este intervalul de timp în care se săvârşesc cele mai multe

infracţiuni, printre care furtul ocupă un loc de frunte.

Împrejurarea prevăzută la art.209 lit.g Cod penal este considerată

agravantă, deoarece furtul săvârşit în timpul nopţii prezintă un pericol social

mult mai mare decât furtul săvârşit în timpul zilei.

Întra-adevăr, sub protecţia întunericului făptuitorul se poate apropia mai

uşor de bunurile mobile vizate a fi însuşite, deoarece, de regulă, posibilităţile de

supraveghere sunt mult diminuate în timpul nopţii. Tot adăpostul întunericului

dă posibilitatea infractorului de a transporta nestingherit bunurile furate, de a le

ascunde şi de a se sustrage urmăririi. Toţi aceşti factori sunt de natură să

întărească rezoluţia infracţională a făptuitorului şi să inspire mai multă

îndrăzneală în desfăşurarea activităţii antisociale.

La determinarea” timpului nopţii” în sensul art. 209 alin. 1 lit. g) Cod penal

nu trebuie avut în vedere în mod exclusiv criteriul astronomic (când apune sau

răsare soarele). Deci nici apusul, nici răsăritul soarelui nu transformă ziua în

noapte şi nici noaptea în zi, ci între apusul sau răsăritul soarelui şi noaptea reală

există o perioadă de tranziţie în care cele două fenomene coexistă şi se

întrepătrund. Referindu-se la timpul nopţii, textul menţionat are în vedere

30

_______________________ ___________________________

noaptea reală, adică intervalul de timp de când întunericul s-a substituit luminii

până când lumina va lua locul întunericului51.

Stabilirea”timpului nopţii” a dus la apariţia în doctrină a mai multor păreri.

Astfel, într-oprimă opinie s-a spus, fără a se ţine seamă că nici apusul, nici

răsăritul nu transformă instantaneu noaptea în zi sau ziua în noapte, că noaptea

începe la apusul soarelui şi durează până la răsăritul acestuia.

Altă părere exprimă punctul de vedere potrivit căruia noaptea începe în

momentul în care oamenii obişnuiesc să se retragă în casă pentru a se odihni şi

deci durata nopţii poate varia de la o localitate la alta în raport cu acest obicei.

Această opinie trebuie combătută deoarece contrazice caracterul de fenomen

obiectiv.

Într-o altă situaţie s-a susţinut că stabilirea acestui moment trebuie lăsată la

latitudinea instanţei de judecată care va statua ţinând seama de anotimpul în care

a fost săvârşită fapta. De fapt toate discuţiile şi controversele se referă la acea

perioadă care este intermediară între zi şi noapte(amurg şi zori), şi anume dacă,

şi în ce măsură această durată poate fi considerată ca făcând parte din noapte. În

determinarea acestor momente ce delimitează noaptea de zi trebuie să se ţină

seama de situaţia concretă existentă în fiecare caz în parte şi anume de data

calendaristică, ora când a fost comisă fapta, poziţia topografică a localităţii

în care a fost săvârşită fapta (munte, deal, câmpie), de condiţiile atmosferice

locale(nori, ceaţă) existente la acea dată. Toate aceste elemente sunt de natură să

contribuie la stabilirea în mod just a împrejurării dacă fapta a fost sau nu

săvârşită în timpul nopţii52.

În literatura juridică penală s-a precizat că amurgul nu face parte din

noapte, întrucât întunericul nu s-a instalat, atenţia oamenilor nefiind influenţată

de noapte; zorile pot fi incluse în noapte, deoarece întunericul mai persistă şi

51 Al. Boroi, N. Neagu, R. Sultanescu, Culegere de spete pentru uzul studentilor, Partea speciala, Ed. All Beck, Bucuresti, 2002, pag. 5852 V. Dongoroz, op. cit., pag. 478; C. Bulai, Drept penal, partea specială, vol. I, pag. 213

31

_______________________ ___________________________

mai ales pentru că trecerea de la starea de somn la cea de activitate cotidiană

influenţează capacitatea de atenţie a oamenilor53.

Tot pentru lămurirea acestui aspect, fostul Tribunal Suprem a dat Decizia

de îndrumare nr.3/1970. În aceasta se arată că:instanţele “trebuie să se preocupe

de stabilirea timpului când s-a comis furtul, în sensul dacă acesta a fost săvârşit

de la lăsarea întunericului şi până la dispariţia acestuia, ţinând seama de

împrejurările concrete de loc, anotimp etc. şi odată constatat că infractorul a

furat în timpul nopţii calificarea infracţiunii potrivit art.209 lit.g Cod penal este

obligatorie.” Împotriva acestei decizii, unele instaţe au decis că agravanta nu se

aplică dacă făptuitorul avea acces, datorită calităţii personale la locul unde se

afla bunul ori nu a profitat de întunericul nopţii ori dacă inculpatul, când a comis

furtul lucra în tură de noapte, soluţii care sunt discutabile.54

O altă controversă în doctrină este cea legată de răspunsul la întrebarea

dacă este noaptea un element suficient pentru încadrarea faptei ca furt calificat

sau este necesar ca infractorul să se fi folosit efectiv, în comiterea faptei, de

condiţiile pe care i le-a oferit noaptea. Tribunalul Suprem,prin aceeaşi decizie de

îndrumare nr.3/1970 a stabilit că “infracţiunea de furt este calificată conform

art.209 lit.g Cod penal ori de câte ori se stabileşte că fapta a fost comisă în

timpul nopţii”, iar acest caracter calificat”derivă, prin voinţa legii, exclusiv din

împrejurarea de fapt că infractorul a furat noaptea”. Prin urmare, instanţele nu

pot modifica aceste dispoziţii exprese ale legii, însă aplicarea lor este

condiţionată şi de dovedirea altor împrejurări.

În concluzie, aşa cum am mai arătat prin “timpul nopţii” trebuie, în general,

să se înţeleagă perioada de întuneric efectiv cu unele precizări legate de amurg-

nu e încă întuneric, deci nu face parte din noapte, şi de zori nu e încă ziuă, deci

fac parte din noapte.

53 V. Dongoroz, op. cit., pag. 47854 Gh.Nistoreanu,Al. Boroi şi colectiv,op. cit.,pag.2165

32

_______________________ ___________________________

Agravanta operează obiectiv indiferent dacă făptuitorul a profitat ori nu de

timpul nopţii (de pildă locul de unde a furat era luminat, la fel şi căile de acces).

De asemenea, nu prezintă importanţă dacă infractorul a săvârşit doar o parte din

activitatea infracţională în timpul nopţii.

Nu este aplicabilă agravanta prevăzută la art. 209 alin. 1 lit. g) Cod penal în

cazul comiterii faptei la ora 21 din data de 30 iulie 1998 cu numai 17 minute

după apusul astronomic al soarelui. La acea oră nu se instalase încă pe deplin

întunericul, după cum a rezultat şi din probele anterioare aduse în faţa

instanţei55.

Nu operează agravanta în cazul furtului comis între rude apropiate, de

exemplu de minor faţă de tutore ori de cel care locuieşte cu persoana vătămată

ori este găzduită de aceasta, starea de fapt fiind aceeaşi atât noaptea cât şi ziua.

h) Furtul săvârşit în timpul unei calamităţi

Condiţiile pentru aplicarea acestei agravante prevăzute la art.209 lit.h Cod

penal sunt întrunite atunci când furtul este săvârşit în timpul cât durează situaţia

creată de un cutremur puternic, de o inundaţie cu urmări foarte grave, de

alunecarea unei suprafeţe întinse de teren pe care sunt locuinţe sau din preajma

acestora, de o epidemie gravă, un accident aerian, naval, feroviar sau rutier

având consecinţe deosebite, precum şi în alte asemenea situaţii, pe care legea

penală le cuprinde sub denumirea de calamităţi.

Aceste situaţii prezintă un grad de pericol social sporit deoarece în timpul

unor asemenea împrejurări grija este îndreptată cu precădere spre salvarea unor

valori, iar măsurile de pază a bunurilor lipsesc ori sunt mult reduse. Faptele de

55 C.S.J., secţ. pen., dec. nr. 355/5 februarie 1999

33

_______________________ ___________________________

sustragere de bunuri în asemenea condiţii evidenţiază o conştiinţă scăzută a

infractorului, ceea ce justifică sancţionarea mai aspră a furtului comis în

asemenea împrejurări.

Explicând semnificaţia etimologică a expresiei”în timpul unei calamităţi”

trebuie precizat, în primul rând, că aceasta nu este o cerinţă de timp, chiar dacă

se utilizează expresia “în timpul”, ci este o cerinţă de împrejurare în care este

săvârşită infracţiunea de furt.

Prin calamitate se înţelege o situaţie de fapt determinată de un eveniment

neaşteptat, susceptibil de urmări grave pentru o anumită colectivitate (cutremur,

alunecări de teren, inundaţii etc.) sau pentru un grup de persoane (în special în

cazul unor erori umane cum sunt:ciocnirea unor trenuri, prăbuşirea unei clădiri,

a unui avion, accidente navale, rutiere etc.).

Practica judiciară a reţinut agravanta în cazul în care făptuitorul, observând

ce pagube a produs alunecarea de teren, a pătruns în casele oamenilor, profitând

de spaima produsă printre aceştia şi a sustras mai multe sume de bani.56 Tot

astfel, a fost acuzat de furt calificat, în baza art.209 lit.h, Cod penal inculpatul

care, având în vedere panica ce s-a creat după începerea inundaţiei, a aşteptat

trecerea viiturii după care a pătruns în mai multe curţi şi a furat bunuri din mai

multe locuinţe lăsate descuiate.57

Prin timp de calamitate se înţelege perioada de timp în care autoritatea

competentă a declarat oficial începerea calamităţii. De regulă, o asemenea

declaraţie se face la un moment mai mult sau mai puţin apropiat de data când s-a

produs efectiv starea de calamitate. Dacă fapta s-a comis înainte de o asemenea

declaraţie, dar după declanşarea stării de calamitate şi profitând de existenţa

acesteia, agravanta va fi reţinută58.

56 Trib.jud. Maramureş,dec.pen. nr.116/200057 Trib.jud. Cluj,dec.pen.nr.210/19985

58 Al. Boroi, N. Neagu, R. Sultanescu, Culegere de spete pentru uzul studentilor, Partea speciala, Ed. All Beck, Bucuresti, 2002, pag. 67

34

_______________________ ___________________________

De asemenea, este de precizat faptul că, în cazul în care, în timpul

calamităţilor, anumite bunuri salvate se găsesc în depozit necesar la diferite

persoane, iar dintre acestea, unele îşi însuşesc bunurile aflate în depozitul lor, ele

nu comit infracţiunea de furt calificat, ci pe aceea de abuz de încredere.

i) Furtul comis prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a

unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase

Agravanta prevăzută la art.209 lit.i Cod penal se referă la anumite metode,

moduri sau mijloace care, fiind folosite de făptuitor pentru săvârşirea furtului,

imprimă faptei o periculozitate socială sporită, care justifică în totul

caracterizarea de agravantă pe care legea o dă acestei circumstanţe.

Pentru a se reţine această agravantă este necesar ca făptuitorul să se fi

folosit efectiv în comiterea furtului ori în încercarea săvârşirii acestuia de unul

din modurile sau mijloacele prevăzute în art. 209 alin. 1 lit. i) Cod penal.

Aşadar, nu este suficient să se fi găsit asupra făptuitorului, de exemplu, o funie

care ar fi putut fi folosită pentru escaladare sau o cheie potrivită pe care

infractorul ar fi putut să o folosească, dar nu a făcut-o pentru că locatarul a uitat

uşa apartamentului descuiată.

În cazul tentativei la furt, pentru a opera agravanta, este necesar de dovedit

faptul că funia sau cheia potrivită menţionată în exemplul anterior, au fost

efectiv folosite până în momentul întreruperii executării.

Prin efracţie se înţelege înlăturarea violentă a oricărui obiect sau dispozitiv

de siguranţă ce se interpune între făptuitor şi bunul ce se urmăreşte a fi sustras

(de exemplu ruperea, spargerea, demontarea dispozitivelor de închidere ce sunt

de natură să asigure securitatea obiectelor vizate de către autor).

Înlăturarea prin violenţă a dispozitivului de siguranţă care protejează bunul

respectiv este o condiţie sine qua non a existenţei efracţiei.

35

_______________________ ___________________________

Există efracţie atunci când, de exemplu, făptuitorul taie cu o pilă lacătul,

strică sau demontează orice alte dispozitive de închidere a uşii de la o locuinţă

ori atunci când făptuitorul sparge geamul unei uşi şi apoi trage zăvorul aflat pe

partea interioară a uşii, ca şi atunci când sparge peretele făcând o gaură prin care

pătrunde înăuntru.59

Există furt prin efracţie atunci când s-a comis spargerea vitrinei, a unui zid,

a plafonului, prin distrugerea sau degradarea mecanismelor de închidere ori dacă

făptuitorul a înlăturat plasa care acoperea fereastra de la balcon pentru a ajunge

la locul faptei60 sau în acelaşi scop a tras zăvorul cu care era asigurată poarta.

Exemplele anterioare au făcut referire doar la sistemele exterioare de

închidere. Agravanta este aplicabilă însă şi în cazul în care metodele efracţiei

sunt folosite asupra unor dulapuri, sertare, case de bani, camere încuiate aflate

într-o locuinţă etc.

Nu se reţine circumstanţa agravantă prevăzută de art. 209 alin. 1 lit. i) Cod

penal în cazul zăvorului unei porţi care poate fi tras întinzând mâna peste gard

sau a desfacerii unei sârme care prinde două belciuge deoarece deschiderea

acestor închizători nu necesită nici un fel de violenţă sau efort61.

Nu se poate reţine existenţa efracţiei dacă inculpatul a sustras un casetofon

dintr-un autoturism descuiat prin desfacerea firelor de contact62, în cazul faptei

aceluia care, introducând mâna prin geamul deschis al unei maşini ce staţiona pe

stradă a deschis astfel portiera şi a intrat în acel autoturism de unde a luat mai

multe obiecte 63sau dacă a pătruns în garajul de unde şi-a însuşit bunul prin

înlăturarea parului care sprijinea uşa sau fapta inculpatului care, pentru a se

introduce în locuinţa din care a furat, a scos unul din cele două belciuge de care

este agăţat un lacăt pus la uşă, belciug care însă nu era prins în uşorul uşii, ci

59 G.Antoniu,D.Lucinescu şi colectiv,op. cit.,pag.27460 Repertoriul de practică judiciară în materie penală pe anii 1981-1985, op. cit., pag. 12361 Curtea de Apel Constanţa, dec. pen. nr. 36/199762 Repertoriul de practică judiciară în materie penală pe anii 1981-1985, op. cit., pag. 12563 Trib.jud. Braşov,dec. pen.nr.95/1970,”R.R.D.” nr. 8/1970,pag.170

36

_______________________ ___________________________

introdus de formă într-un spaţiu gol de unde locatarul îl scotea cu totul când

intra în locuinţă şi îl introducea la loc atunci când pleca.64 Nu există agravantă

dacă inculpatul a comis furtul după ce mai înainte un alt inculpat spărsese

lacătul şi îşi însuşise unele bunuri.

Într-o altă speţă, prin recursul declarat coinculpaţii vizau schimbarea

încadrării juridice din furt calificat şi complicitate la furt calificat în distrugere

(art. 217 alin. 1 Cod penal) pe considerentul că prin efracţia încuietorilor

autoturismului şi luarea de bunuri nu s-a urmărit deposedarea ci distrugerea

acestora ca răzbunare pentru relaţiile intime întreţinute cu soţia unuia dintre

aceştia de către persoana vătămată. Motivul de recurs este neîntemeiat,

deosebirea dintre infracţiunea de furt şi cea de distrugere constând în faptul că în

cazul furtului infractorul procedează la deposedarea persoanei vătămate de un

bun mobil fără consimţământul acesteia şi în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept,

pe când în cazul distrugerii actele materiale se limitează la acţiuni de schimbare

a stării fizice a bunurilor respective fără a se proceda la deposedarea victimei şi

împosedarea făptuitorului cu acestea.

În speţă, la data de 4 iulie 1997, după lăsarea întunericului, aflându-se într-

o starea avansată de beţie, la propunerea coinculpatului, unul dintre recurenţi,

folosindu-se de o şurubelniţă, a descuiat portiera autoturismului parcat în faţa

blocului unde locuia persoana vătămată şi din interior şi-a însuşit optsprezece

casete audio. Activitatea infracţională a fost observată de către un martor care a

procedat la alertarea colocatarilor, situaţie în care coinculpaţii au fost nevoiţi să

abandoneze bunurile sustrase, aruncându-le într-o grădină din apropiere.

Cum în condiţiile descrise mai sus aceştia nu s-au limitat numai la

săvârşirea unor acte de deteriorare fizică a portierei autoturismului ci au comis şi

acte de deposedare şi respectiv împosedare cu bunurile găsite în interior, legal s-

a reţinut că este realizat conţinutul infracţiunii de furt calificat prevăzut de art.

64 Trib.Reg.Suceava,dec. pen. nr.1331/1965,S.N. nr.4/1966,pag.172

37

_______________________ ___________________________

208-209 alin. 1 lit. e), g) şi i) Cod penal şi respectiv complicitate la aceasta,

nefiind cazul schimbării încadrării juridice în distrugere după cum temeinic au

reţinut şi instanţele anterioare65.

Ruperea unui sigiliu nu este efracţie (când este vorba de vagoanele CFR),

aceasta putând constitui o infracţiune distinctă prevăzută de art. 243 Cod penal

(ruperea de sigilii) în concurs cu furtul, dar este efracţie când este vorba de

sigiliul aplicat pe contoarele electrice pentru a împiedica sustragerea de curent

electric66.

Prin escaladare se înţelege trecerea peste un obstacol întâlnit de făptuitor şi

care îl separă pe acesta de bunul mobil a cărui sustragere o urmăreşte. Aşadar

escaladarea presupune trecerea peste un gard sau zid, căţărarea pe zidul unei

clădiri pentru a se pătrunde în apartament prin balcon sau fereastră. După ce s-a

realizat luarea bunului mobil eventuala escaladare sau efracţie ulterioară folosită

de infractor pentru a-şi asigura scăparea sau păstrarea bunului sustras nu mai

prezintă relevanţă pentru calificarea furtului, ci eventual doar pentru reţinerea

altor infracţiuni.

Cheia adevărată este cheia pe care cel îndreptăţit o foloseşte în mod

obişnuit.Folosirea frauduloasă a unei chei adevărate înseamnă că infractorul a

întrebuinţat fără drept chiar cheia pe care o folosea în mod obişnuit la deschidere

cel îndreptăţit la aceasta. Cheia poate să ajungă în mâna infractorului printr-o

împrejurare care nu-i conferă dreptul de a o folosi (a furat-o, a găsit-o sau i-a

fost încredinţată numai pentru păstrare sau ştiind locul unde este ţinută, o ia, o

foloseşte, punând-o apoi în acelaşi loc), fiind însă utilizată de acesta pentru

săvârşirea furtului.

Cheia mincinoasă este o cheie falsă, contrafăcută sau orice alt instrument

cu ajutorul căruia se poate acţiona asupra mecanismului de deschidere fără a fi

65 Curtea de Apel Bacău, dec. pen. nr. 495/26 mai 199866 G. Antoniu, C. Bulai, Practică judiciară penală, op. cit., pag. 128

6

38

_______________________ ___________________________

distrus sau degradat. Pentru a opera această agravantă trebuie ca atât cheia

adevărată cât şi cea mincinoasă să fi fost folosită efectiv la săvârşirea furtului şi

nu după consumarea acestuia.

În practica judiciară greşit s-a reţinut agravanta prevăzută de art. 209 alin. 1

lit. i) Cod penal atunci când inculpatul s-a folosit de o cheie pentru a desprinde

butelia de la maşina de gătit. În speţă, inculpatul a pătruns fără drept într-o

locuinţă (a găsit poarta de la curte şi cea de la casă descuiate) şi, cu ajutorul unei

chei, a demontat butelia de la maşina de gătit şi a vândut-o. A fost condamnat

pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu (art. 192 alin. 1 Cod

penal) şi furt calificat (art. 209 alin. 1 lit. i) Cod penal). Împotriva hotărârii

instanţei s-a declarat recurs în anulare susţinându-se că furtul nu este calificat

deoarece porţile erau descuiate şi nu s-a folosit nici o cheie adevărată sau

mincinoasă. Rezultă inexistenţa circumstanţei agravante de efracţie. În ceea ce

priveşte unealta de care inculpatul s-a folosit pentru demontarea buteliei, ea a

fost considerată greşit cheie în sensul prevederilor art. 209 alin. 1 lit. i) Cod

penal care presupune deschiderea cu o cheie adevărată sau mincinoasă a unui

dispozitiv de asigurare fie împotriva pătrunderii într-un imobil fie pentru a

împiedica luarea bunurilor păstrate într-un dulap, sertar, casă de bani etc.,

recursul fiind fondat67.

Prin modificările aduse de O.U.G. nr.207 din 15 noiembrie 2000 alineatul 2

al articolului 209 are următorul cuprins :

“Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi furtul privind:

a)un bun care face parte din patrimoniul cultural;

b)un act care serveşte pentru dovedirea stării civile, pentru legitimare sau

identificare.”

67 C.S.J., secţ. pen., dec. nr. 1254/12 mai 1998

39

_______________________ ___________________________

a) Furtul comis asupra unui bun care face parte din patrimoniul

cultural este o circumstanţă de agravare care vizează tocmai natura bunului care

formează obiectul material al furtului, în sensul că acesta face parte din

patrimoniul cultural al ţării noastre. Sunt incluse în această categorie bunurile cu

o deosebită valoare istorică, artistică sau documentară reprezentând mărturii

importante ale dezvoltării istorice a poporului român şi a omenirii în general sau

a evoluţiei mediului natural, inclusiv bunuri a căror valoare deosebită rezultă din

alcătuirea lor din metale preţioase68 şi pietre preţioase. Prin includerea acestei

recente circumstanţe de agravare a furtului se urmăreşte o mai bună şi eficientă

ocrotire a bunurilor din patrimoniul cultural naţional.

Patrimoniul cultural naţional cuprinde bunuri arheologice şi istoric

documentare de valoare deosebită sau excepţională, bunuri cu semnificaţie

artistică de valoare deosebită sau excepţională, bunuri de importanţă ştiinţifică

de valoare deosebită sau excepţională,precum şi bunuri de importanţă tehnică de

valoare deosebită sau excepţională, aşa cum sunt enumerate şi clasificate aceste

categorii de bunuri în art.3 din legea nr.182/2000.

Necesitatea acestei agravante este reliefată şi de cazul unui cetăţean

român care, după ce a sustras dintr-o biserică mai multe icoane din sec.XIV, a

încercat să părăsească ţara pentru a le valorifica în străinătate.69 Totodată, se

impune aplicarea agravantei şi în cazul făptuitorului care sustrage din casa unui

colecţionar de tablouri, mai multe pânze cu valoare culturală deosebită.70

Chiar dacă în Codul penal român este incriminată într-o formă agravată

distrugerea unor bunuri care au o deosebită valoare artistică, ştiinţifică, istorică

sau o altă valoare socială, se impune o incriminare a furtului pe măsură şi în

cazul unor asemenea bunuri.

68 G. Antoniu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, pag. 7369 Trib. Jud. Suceava,dec.pen. nr.412/199970 Trib. mun. Bucureşti,secţ.a II-a penală,dec. pen. nr. 1002/1998

40

_______________________ ___________________________

b) Furtul unui act care serveşte pentru dovedirea stării civile, pentru

legitimare sau identificare

Introducerea acestei agravante este justificată prin aceea că, odată sustrase

de infractori, aceste acte le dau posibilitatea acestora ca, prin falsuri bine

realizate, să-si atribuie o stare civilă care nu le aparţine şi să se pună în siguranţă

contra unui risc de identificare, la adăpostul unor acte de legitimare sau

identificare ale altor persoane.

De asemenea, gradul de pericol social este mai mare şi datorită faptului că

scopul pentru care sunt eliberate şi încredinţate celor în drept aceste acte, este

acela de a servi la identificarea persoanelor, iar sustragerea unor astfel de acte şi

folosirea lor frauduloasă duce la derutarea organelor de stat şi chiar a cetăţenilor.

Actul de stare civilă este actul care stabileşte poziţia juridică a persoanei

fizice în raporturile sale de familie. Actul de stare civilă consemnează fapte sau

acte juridice cum sunt: naşterea, decesul, filiaţia71.Conform legii actele de stare

civilă sunt: actul de naştere, cel de căsătorie şi cel de deces. Intră în acestă

categorie atât actele originale cât şi copiile legalizate după acestea.

Din categoria actelor pentru legitimare sau identificare fac parte: buletinul

de identitate sau paşaportul, precum şi actul prin care se stabileşte apartenenţa

unei persoane la o instituţie, regie autonomă, societate comercială, asociaţie sau

altă organizaţie. Nu intră în categoria actelor la care se referă art. 209 alin.2 lit.c)

Cod penal, diploma de absolvire a unor cursuri de învăţământ, fişa medicală

pentru încadrare, un certificat de înmatriculare a unui autovehicul sau diferite

chitanţe72.

Referitor la această agravantă, s-a pus problema dacă ea operează în cazul

în care făptuitorul sustrage un portofel cu scopul de a fura banii, dar pe lângă

bani în acesta se mai găseşte şi unul din actele prevăzute la art.209, alin.2, lit.b

71 D. Lupulescu, Acte de stare civilă, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980, pag. 8 72 Trib. Supr.,secţ. pen.,dec.nr.449/1989, Dreptul nr.1-2/1990, pag.140

41

_______________________ ___________________________

Cod penal. Într-o asemenea situaţie, se consideră întemeiat că făptuitorul a

comis infracţiunea de furt calificat, deoarece portofelul este un loc unde se pot

ţine şi acte de stare civilă, de legitimare sau identificare, lucru ce trebuia

prevăzut de infractor. Aceeaşi soluţie s-a dat şi în cazul în care infractorul, după

ce a sustras banii din portofel, a aruncat actele şi portofelul, deoarece

infracţiunea se consideră consumată în momentul în care victima a fost

deposedată şi acel portofel a trecut în puterea de stăpânire a făptuitorului, care a

dispus cum a voit de conţinut.

Din contră, practica judiciară a decis că nu operează agravanta dacă

făptuitorul sustrage un obiect sau obiecte în care, în mod normal nu se ţin astfel

de acte, cum ar fi cazul unui furt dintr-un dulap al unor haine în care întâmplător

se afla şi un buletin de identitate, furtul unui geamantan sau al unei sacoşe, care

serveşte pentru transportul cumpărăturilor în care victima ar fi pus şi astfel de

acte, furtul unei batiste în care erau înfăşuraţi nişte bani alături de care se afla şi

un act de stare civilă.

În astfel de situaţii nu este de presupus că făptuitorul ar fi prevăzut că

obiectele pe care a intenţionat să le sustragă ar conţine şi asemenea acte.

Această prezumţie este, însă, relativă. Dacă se face dovada că făptuitorul a

prevăzut sau putea să prevadă această situaţie (de pildă, fiind prieten cu victima,

ştia că aceasta îşi ţine actele într-o sacoşă sau geamantan) va opera agravanta.

Furtul săvârşit în condiţiile art.209, alin.3 Cod penal.

În acest caz modalităţile de comitere pot fi din cele întâlnite până acum,

diferenţa fiind că obiectul material este diferit: ţiţei, gazolină, instalaţii de

telecomunicaţii, componente ale sistemelor de irigaţii, ale reţelelor electrice etc.

Este o circumstanţă de agravare a furtului recent introdusă în Codul penal

şi are în vedere împrejurarea că transportul produselor petroliere şi al gazelor

naturale către combinatele de prelucrare ori către consumatorii industriali sau

populaţie se face de regulă, prin conducte care se întind pe zeci sau chiar sute de

42

_______________________ ___________________________

kilometri, fiind deosebit de dificilă supravegherea acestora împotriva unor

sustrageri de produse petroliere sau gaze naturale.

În al doilea rând asigurarea se justifică prin aceea că sustragerea de produse

petroliere sau de gaze naturale este susceptibilă să producă şi alte consecinţe

păgubitoare uneori deosebit de grave prin declanşarea unor explozii, incendii,

poluări ale mediului în diferite forme etc.

Astfel s-a reţinut această agravantă în cazul făptuitorilor care au spart

conducta pricipală şi cu ajutorul unor echipamente artizanale, au sustras mai

multe butoaie cu motorină.73 De asemenea, constituie infracţiunea de furt

calificat fapta şoferului care după ce a încărcat cisterna la rafinărie, a sustras din

aceasta mai multe canistre cu benzină, în completare punând apoi apă.74

Într-o speţă s-a reţinut că inculpaţii, în vederea sustragerii de produse

petroliere s-au deplasat la schela de petrol având asupra lor mai multe bidoane

pe care intenţionau să le umple cu motorină furată. În timp ce umpleau

bidoanele, inculpaţii au fost surprinşi de organele de pază. Faptul că nu au reuşit

să umple toate bidoanele nu are relevanţă din punct de vedere al laturii obiective

a infracţiunii, deoarece în momentul în care au fost surprinşi cantitatea de 80 de

litri de motorină aflată în bidoane trecuse din posesia părţii vătămate în cea a

inculpaţilor şi ca urmare, infracţiunea era consumată.75

Într-un alt caz, judecătoria Bistriţa a condamnat pe inculpatul M.V. pentru

comiterea infracţiunii de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art.208 raportat

la art.209 alin.1, lit.a, e, g reţinând în sarcina sa că lucrând in calitate de mecanic

pe o locomotivă”Diesel”, ce deservea un tren de persoane, a sustras din

rezervorul locomotivei 360 litri motorină, pe care a vândut-o inculpatului

R.I.,condamnat la rândul său pentru complicitate la furt calificat. Tribunalul

Bistriţa-Năsăud prin decizia penală nr.13/A/1998 a admis apelurile inculpaţilor

73 Trib.jud.Prahova,dec.pen.nr.389/199974 C.S.J.,secţ.pen.,dec.pen.nr.3954/199975 C.S.J.,secţ.pen.,dec.nr.2442/1999,R.D.P. nr.1/2002,pag.1257

43

_______________________ ___________________________

şi desfiinţând sentinţa, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor în

infracţiunea de gestiune frauduloasă, prevăzută de art.214, alin.2 şi respectiv

complicitate la aceeaşi infracţiune, prevăzută de art.26 raportat la art.214, alin.2

Cod penal, texte în temeiul cărora a pronunţat condamnarea celor doi inculpaţi.

Soluţia instanţei de apel se motivează pe aceea că inculpatul M.V., ca mecanic

de locomotivă, avea obligaţia să administreze şi să conserve carburanţii luaţi în

primire o dată cu locomotiva, îndatorire pe care şi-a încălcat-o cu bună ştiinţă,

cauzând astfel o pagubă SNCFR, cu scopul dobândirii unui folos material.

Această faptă întruneşte toate elementele constitutive ale infracţiunii de gestiune

frauduloasă în forma prevăzută de art.214, alin.2 Cod penal, sens în care se

schimbă încadrările juridice în cauză. Împotriva acestei decizii a declarat recurs

procurorul, recurs întemeiat de altfel. Inculpatul M.V. nu a primit carburanţii

pentru a-i păstra sau conserva, aşa cum a reţinut greşit tribunalul, ci în vederea

utilizării lor în legătură cu atribuţiile sale de salariat al SNCFR, adică în scopul

alimentării motorului locomotivei. Deoarece el nu putea îndeplini în legătură cu

carburanţii acte de gestiune(păstrare, distribuire, eliberare) şi nici nu i-a primit

în virtutea unui raport juridic patrimonial, fapta de însuşire a lor nu este

susceptibilă de a fi calificată nici ca infracţiune de delapidare şi nici ca aceea de

abuz de încredere. În consecinţă, încadrările juridice adoptate de prima

instanţă(furt calificat şi complicitate la furt calificat)sunt corecte şi urmează a fi

menţinute.76

Art.209, alin.4-Furtul care a produs consecinţe deosebit de grave

Această împrejurare care conferă un caracter mai grav furtului este în

legătură cu consecinţele produse ca urmare a săvârşirii faptei.

76 Al. Boroi, N.Neagu, R.Sultănescu, Culegere de speţe pentru uzul studenţilor, Partea specială, Editura All Beck, Bucureşti, 2002, pag.60,6177 Art.146 Cod penal a fost modificat succesiv prin O.U.G. nr.207/15.11.2000(M.Of. nr.594/22.11.2000),iar apoi prin Legea nr.456/2001 de aprobare a O.U.G. nr.207/2000(M.Of. nr.410/25.07.2001)

44

_______________________ ___________________________

Conform art. 146 Cod penal, prin consecinţe deosebit de grave se înţelege

o pagubă materială mai mare de 2.000.000.000 lei sau o perturbare deosebit de

gravă a activităţii cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la

care se referă art. 145 Cod penal ori altei persoane juridice sau fizice.77

În ipoteza în care caracterul de furt calificat este dat de paguba materială

produsă, instanţa de judecată trebuie să ţină seama de valoarea economică a

bunului sau a bunurilor sustrase existentă la data săvârăşirii faptei şi nu de

valoarea bunului la data la care are loc condamnarea inculpatului. Eventuala

diferenţă a valorii bunurilor, ca urmare a inflaţiei, între cea existentă la

momentul săvârşirii faptei şi cea a condamnării va putea face obiectul

recuperării pe calea acţiunii civile.

Prin perturbarea deosebit de gravă a activităţii cauzată unui organ de stat,

unei instituţii, regii autonome, societăţi comerciale, altei persoane juridice sau

persoane fizice ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni de furt, se înţelege

periclitarea activităţii unei persoane fizice ori a unei persoane juridice (publice

sau private) care le ameninţă însăşi existenţa (în cazul persoanelor juridice) sau

poate duce la încetarea oricărei activităţi a acestora.

De exemplu, inculpatul a săvârşit mai multe furturi, timp de trei ani, după o

atentă supraveghere a locurilor şi folosind acelaşi mod de operare, apoi

transporta bunurile furate într-o comună şi le valorifica printr-o societate

comercială pe care a înfiinţat-o în acest scop.

Faptele sale nu pot constitui mai multe infracţiuni concurente deoarece

sustragerile au fost comise după o supraveghere atentă a apartamentelor, prin

folosirea aceloraşi mijloace şi instrumente de efracţie, iar bunurile au fost

valorificate printr-o societate comercială pe care a înfiinţat-o în acest scop.

7

45

_______________________ ___________________________

În consecinţă, toate faptele de sustragere comise de inculpat intră în

conţinutul unei singure infracţiuni de furt calificat care, în raport cu valoarea

bunurilor sustrase(246 mil. lei), a produs consecinţe deosebit de grave.78

Stabilirea unor asemenea consecinţe în cazul comiterii infracţiunii de furt

este un atribut exclusiv al instanţei de judecată în baza probelor administrate în

cauză.

Furtul săvârşit în condiţiile art.209,alin.5 Cod penal

„În cazul prevăzut la alin.3 lit.a sunt considerate tentativă şi efectuarea de săpături

pe terenul aflat în zona de protecţie a conductei de transport al ţiţeiului, gazolinei,

condensatului, etanului lichid, benzinei, motorinei, altor produse petroliere sau gaze

naturale, precum şi deţinerea, în acele locuri sau în apropierea depozitelor, cisternelor

sau vagoanelor-cisternă, a ştuţurilor, instalaţiilor sau a oricăror alte dispozitive de

prindere ori de perforare.”79

Potrivit dispoziţiilor art. 20 Cod Penal „tentativa constă în

punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, executare

care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul. Există tentativă

şi în cazul în care cosumarea infracţiunii nu a fost posibilă datorită

insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite ori datorită

împrejurării că în timpul în care s-au săvârşit actele de executare,

obiectul lipsea de la locul unde făptuitorul credea că se află. Nu

există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a

78 C.S.J.,secţ.pen.,dec.nr.2305/2001,Revista Dreptul nr.2/2001.pag.255

79 Alin.5 al art.209 Cod penal a fost introdus prin O.U.G. nr.10/2001,aprobată prin Legea nr.20/2002

46

_______________________ ___________________________

infracţiunii este datorată modului cum a fost concepută

execuatarea”.

Transportul produselor petroliere şi al gazelor naturale către combinatele de

prelucrare ori către consumatorii industriali sau populaţie se face de regulă, prin

conducte care se întind pe zeci sau chiar sute de kilometri, fiind deosebit de

dificilă supravegherea acestora împotriva unor sustrageri.

Prin noţiunea de săpătură se înţelege o lucrare de excavare a pământului

sau groapa ori adâncitura făcută în pământ cu sapa sau cu alte unelte, maşini de

săpat.

Prin zonă de protecţie este definită porţiunea dintr-o întindere, dintr-un

ansamblu delimitată pe baza unor caracteristici distincte, a unor împrejurări

speciale, a unor destinaţii determinate.

Conducta de transport este ţeava, ansamblul de ţevi din metal, beton etc.

sau instalaţia destinate transportului fluidelor sau materialelor pulverulente, pe

un anumit traseu.

Cuvântul cisternă desemnează un rezervor cilindric, de metal pus pe

cadrul cu roţi al unui vehicul şi servind la transportarea unor lichide sau

vehiculul prevăzut cu un astfel de rezervor, autocisterna.

Prin vagon-cisternă se înţelege recipientul de formă cilindrică montat pe

şasiu, folosit pentru transportul lichidelor pe calea ferată.

Prin noţiunea de ştuţ este definită o bucată de ţeavă care face legătura între

un recipient şi o conductă..

În speţă, s-a reţiunut că în data de 8.05.1994, numiţii M.F. şi T.D.s-au

deplasat în localitatea Potcoava, localitate prin care trecea o conductă ce

transporta benzină. După ce au efectuat săpăturile necesare pentru a ajunge la

conductă, au fost surprinşi în momentul în care încercau să o perforeze de către

organele de poliţie, care au descoperit cu această ocazie şi doua canistre goale a

câte 40 L fiecare. Cu toate ca făptuitorii nu şi-au atins scopul urmărit, acela de a

47

_______________________ ___________________________

sustrage benzină, fapta acestora o fost considerată tentativă la infracţiunea de

furt calificat, prevăzută de alin.5 al art.209 Cod penal şi pedepsită în consecinţă.

Soluţia pronunţată de instanţă este corectă, deoarece dacă M.F. şi T.D. ar fi

reuşit să perforeze coducta şi să încarce benzina în canistre, s-ar fi realizat

transferul din sfera de posesie a părţii vătămate în cea a inculpaţilor, iar

infracţiunea era consumată.

48

_______________________ ___________________________

Secţiunea a 3-a: Forme. Modalităţi. Sancţiuni.

A.Forme

a) Tentativa

Infractiunea de furt realizandu-se prin comisiune este susceptibila de a fi

realizata in toate formele imperfecte ale infractiunii. Legea pedepseste insa

numai tentativa la aceasta infractiune,intr-un text distinct de la finele titlului

“Infractiuni contra patrimoniului “, si anume art.222 Cod penal. Datorita

particularitatii activitatii de luare aceasta fapta nu este susceptibila de a fi comisa

în forma tentativei perfecte, ci numai a tentativei intrerupte. Este posibila si

tentativa relativ improprie prin lipsa obiectului de la locul unde faptuitorul stia

ca se află.

Faza actelor de executare începută, dar întreruptă sau rămasă fără rezultate,

din cause independente de voinţa făptuitorului, constituie forma de infracţiune a

tentativei de furt care este incriminată şi pedepsită prin dispoziţia din art.222

Cod penal. Aşadar, este vorba despre cazul în care latura obiectivă a infracţiunii

de furt nu este realizată integral, întrucât executarea începută a fost întreruptă pe

parcursul desfăşurării ei sau deşi dusă până la capăt nu şi-a produs efectul

(constând în trecerea bunului în sfera de stăpânire a făptuitorului).

Activitatea anterioară primului act de executare se plasează în faza actelor

de pregătire a infracţiunii de furt, neincriminate însă de legea penală, iar din

momentul producerii rezultatului, fapta constituie infracţiunea de furt consumat.

Apare necesară o delimitare cât mai exactă a actelor de executare atât faţă de

actele pregătitoare (sau de pregătire), acte ce nu sunt incriminate de legea penală

română, cât şi de infracţiunea consumată, care se pedepseşte mult mai aspru

decât tentativa.

Drept urmare, in sfera actelor de executare intră cele care se integrează în

acţiunea constitutivă a acestei infracţiuni(exemplu, infractorul este prins în

49

_______________________ ___________________________

momentul când pusese mâna pe obiectul pe care voia să şi-l însuşească). Tot în

sfera actelor de executare intră şi actele care deşi nu se integrează în acţiunea

constitutivă a acestei infracţiuni fac însă parte în mod nemijlocit din lanţul

actelor care tind direct la săvârşirea ei(de exemplu, fapta celui care, se introduce

în locuinţa unei personae, a cărei uşă era deschisă, fiind surprins în momentul în

care se pregătea să deschidă un dulap din care voia să sustragă nişte lucruri).

Pe de altă parte, nu pot fi considerate acte de executare a infracţiunii de furt

confecţionarea unei chei pe care făptuitorul voia să o folosească pentru a

deschide uşa unei case în care urma să pătrundă pentru a-şi însuşi nişte lucruri,

ori luarea mulajului dispozitivului de închidere pentru a-şi confecţiona o cheie în

acelaşi scop.

În ce priveşte limita superioară a actelor de executare ce caracterizează

tentativa, aceasta este determinată de monentul în care operează trecerea bunului

în sfera de stăpânire a făptuitorului.

b)Consumarea

Fapta de furt este consumată în momentul când acţiunea de luare a bunului

din posesia sau detenţiunea persoanei la care se află a fost dusă până la

capăt,astfel încât bunul afost scos din sfera de posesie sau detenţie a subiectului

pasiv şi a trecut efectiv în sfera de stăpânire a făptuitorului, indiferent de durata

acestei stăpâniri.

Aşadar, latura obiectivă este realizată integral, şi deci infracţiunea de furt

este consumată prin această trecere (în sfera de stăpânire a făptuitorului a

bunului care face obiectul furtului). Simpla deposedare a subiectului pasiv duce

automat la realizarea infracţiunii de furt, şi deci la consumarea ei.

Această dorintă este realizată oricât de puţin timp făptuitorul a fost în

stăpânirea de fapt a bunului. Astfel, cerinţa la care ne-am referit este realizată şi

atunci când făptuitorul este surprins în curtea sau locuinţa din care fura şi este

50

_______________________ ___________________________

deposedat de lucrurile pe care le luase. Tot astfel s-a soluţionat şi cazul în care

făptuitorul a ascuns bunul pe care urma să-l sustragă chiar în casa părţii

vătămate. Deşi bunul respectiv nu a părăsit locuiţa victimei se consideră că, prin

ascunderea lui într-un loc ştiut doar de infractor, bunul a fost scos din sfera de

stăpânire a posesorului sau detentorului, trecând în cea a făptuitorului care poate

dispune de acel bun.

În literatura juridică penală au fost emise mai multe teorii cu privire la

momentul consumativ al infracţiunii de furt şi anume: teoria aprehensiunii,

potivit căreia este suficient pentru consumarea furtului ca făptuitorul să fi

apucat a pune mâna pe bunul altuia; teoria amoţiunii, dupa care bunul trebuie să

fi fost deplasat de la locul unde se afla indiferent dacă a fost dus în altă parte;

teoria illaţiunii, care cere ca lucrul sa fi fost dus în altă parte sau ascuns; teoria

apropriaţiunii potrivit căreia bunul trebuie să fi trecut în posesia (stăpânirea de

fapt) a infractorului, indiferent cât durează această posesie.80

Sub aspectul momentului consumativ al infracţiunii de furt, Codul penal

român a adoptat această ultimă teorie, instanţele de judecată, fiind, aşa cum am

arătat şi în exemplele anterioare, constante în a promova în hotărârile lor teoria

apropriaţiunii.

Tot în spiritul acestei teorii este şi exemplul în care

inculpatul pătrunde intr-o seră, rupe o cantitate de flori pe care

le pune în sacoşe pentru a le fura, dar este surprins pe când încerca

să părăseasca locul faptei. Aceasta este o infracţiune consumată de furt şi nu o

tentativă deoarece în momentul surprinderii sale cu bunurile sustrase, inculpatul

intrase deja în stăpânirea lor .81

80 V.Dongoroz,op.cit.pag.46781 Al. Boroi, N.Neagu, R.Sultănescu, Culegere de speţe pentru uzul studenţilor, Partea specială,Editura All Beck, Bucureşti, 2002, pag.76

51

_______________________ ___________________________

c)Epuizarea

Activitatea de luare a bunului poate îmbrăca uneori forma unei activităţi

continue (de exemplu, în cazul sustragerii de energie electrică) sau a unei

activităţi continuate (exemplu luarea în mai multe faze, în executarea aceleiaşi

rezoluţii, a unor lucruri dintr-o locuinţă, a unor bunuri din diferite autoturisme

sau apartamente).

În aceste cazuri, elementul material al furtului şi anume acţiunea de luare,

se prelungeşte după momentul consumării, amplificându-şi urmările imediate.

Momentul epuizării furtului este considerat a fi atins în clipa în care au

încetat actele de prelungire ale activităţii ilicite de luare.

În ipoteza în care infracţiunea de furt se prezintă sub formă continuă,

momentul epuizării acesteia are loc odată cu încetarea actelor de prelungire a

activităţii infracţionale.

Epuizarea, reprezentând o formă a infracţiunii, circumstanţele ivite în faza

de prelungire vor fi luate în seamă la încadrarea furtului (simplu sau calificat) şi

la individualizarea pedepsei.

B.Modalităţi

a.Modalităţi normative

Principalele modalităţi sub care s-ar putea înfăptui furtul îşi gasesc

corespondenţa în norma incriminatoare.

Potrivit art.208 Cod penal si art.210 Cod penal, furtul simplu cunoaşte

următoarele modalităţi normative :

-furtul de bunuri materiale mobile;

-furtul de energii sau înscrisuri ;

-furtul unui bun care aparţine în întregime sau în parte făptuitorului ;

52

_______________________ ___________________________

-furtul unui vehicul cu scopul de a-l folosi;

-furtul săvârsit între soţi ;

-furtul săvârşit de către cel care locuieşte împreună cu persoana

vătămată

sau este găzduit de aceasta ;

-furtul săvârşit de minor în paguba tutorelui său.

În cazul furtului calificat prevăzut de art.209 Cod penal la aceste modalităţi

normative prevăzute mai sus se adaugă condiţia existenţei cel puţin a uneia

dintre circumstanţele prevăzute în cadrul acestui articol.

b.Modalităţi faptice

Furtul este infractiunea care prezintă cele mai numeroase şi variate

posibilităţi de realizare, cu particularităţi care duc, în mod firesc, la existenţa

unui bogat cadru de modalitaţi ale infracţiunii.

Modalităţile faptice se deosebesc prin anumite particularităţi care sunt

legate de elementele structurale ale infracţiunii de furt sau aspectele exterioare

ale acesteia.

Referitor la elementele structurale, deosebim o varietate de modalităţi

faptice referitoare la obiectul material, existând furturi de obiecte uzuale, furturi

de animale, furturi de vehicule, furturi de bagaje, furturi de poşete etc. În raport

cu subiecţii activi, priviţi tot ca elemente struturale, există: furturi cu făptuitor

unic, furturi savârşite în bande, furturi între rude sau coproprietari, furturi

savârşite de personalul de serviciu etc.

Trecând la aspectele exterioare ale infractiunii de furt, din puntul de

vedere al locului si timpului se cunosc: furturi săvârşite din locuinţe, furturi

săvârşite în locuri aglomerate, furturi de pe camp sau din pădure, furturi de la

53

_______________________ ___________________________

garderobă, furturi săvârşite în timpul transportului, furturi săvârşite

noaptea ,furturi săvârşite în timpul unor calamităţi etc.

După felul executării şi mijloacele de executare a acţiunii de luare sunt

posibile numeroase modalităţi : furt prin efracţie, furt cu chei potrivite, furt din

buzunare, furt cu simulare de calităţi, furt prin substituire de obiecte, furt prin

folosire de narcotice etc.

Împrejurarea care particularizează fiecare modalitate de furt, dând un

colorit propriu faptei săvârşite, serveşte la cunoaşterea mai exactă a gradului

concret de pericol social pe care îl prezintă acea faptă şi a periculozităţii

făptuitorului. Aşa cum reiese şi din exemplele anterioare, unele din aceste

împrejurări au fost considerate mai grave, fiind analizate ca elemente

circumstanţiale care schimbă calificarea furtului din simplu în furt calificat

(art.209Cod penal).

Exceptând aceste situaţii, celelalte modalitaţi faptice trebuie luate în serios

la individualizarea pedepsei pentru a se putea stabili dacă ansamblul

circumstanţelor concrete în care s-a săvârşit furtul constituie, după caz, o

circumstanţă agravantă sau una atenuantă. Analiza trebuie făcută atent deoarece

o anumită împrejurare poate fi într-o situaţie, circumstanţă atenuantă, iar în alta

poate fi agravantă.

De asemenea, după adoptarea Legii nr.140/1996, modificată ulterior prin

Ordonanţa Guvernului nr.207/2000, aprobată prin Legea nr.456/2001, s-a

acordat o mai mare importanţă pagubelor materiale în sensul că dacă se creează

un prejudiciu mai mare de 2.000.000.000 de lei fapta se încadrează în

infracţiunea de furt calificat (art.209 alin.4 Cod penal). Art.146 Cod penal a fost

modificat succesiv prin O.U.G. nr.207/15.11.2000(M.OF. nr.594/22.11.2000),

iar apoi prin Legea nr.456/2001 de aprobare a O.U.G. nr.207/2000(M.OF.

nr.410/25.07.2001).

54

_______________________ ___________________________

C.Sanctiuni

a.Pedeapsa principala

În cazul furtului simplu, forma consumată se sancţionează cu închisoare de

la 1 an la 12 ani, fie că este comis asupra patrimoniului privat, fie contra celui

public.

Când furtul este comis de un infractor minor, limitele pedepsei cu

închisoarea se reduc la jumătate ori se va aplica o măsură educativă. În cazul

tentativei la infracţiunea de furt limitele speciale ale pedepsei se vor reduce la

jumătate .

Furtul calificat prevăzut la art.209, alin.1, lit.a-i Cod penal se pedepseşte cu

închisoare de la 3 la 15 ani.

În continuare, vechea prevedere a fost modificată prin O.U.G. nr.207 din

15 noiembrie 2000 privind modificarea şi completarea Codului penal şi a

Codului de procedură penală apărută în M.OF.nr.594 din 22 noiembrie 2000.

Conform noilor prevederi alin.2 al art.209 prevede faptul că tot cu pedeapsă

de la 3 la 15 ani se pedepseşte furtul privind un bun care face parte din

patrimoniul cultural sau furtul privind un act care serveşte pentru dovedirea

stării civile, pentru legitimare sau identificare.

Tot prinO.U.G. nr.207/2000, după alin.2 se introduce un nou

alineat ,alineatul 3, lit.a fiind modificată prin O.U.G. nr.10/2001, cu următorul

cuprins: ”Furtul privind următoarele categorii de bunuri :

a)ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte

produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne sau

vagoane cistenă;

b)componente ale sistemelor de irigaţii;

c)componente ale reţelelor electrice;

55

_______________________ ___________________________

d)un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare

în caz de incendiu sau alte situaţii de urgenţă publică;

e)un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenţie la

incendiu, la accidente de cale ferată, rutiere, navale sau aeriene, ori in caz de

dezastru;

f)instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier,

naval, aerian şi componente ale acestora, precum şi componente ale mijloacelor

de transport aferente;

g)bunuri prin însuşire cărora se pune în pericol siguranţa

traficului si a persoanelor pe drumurile publice ;

h)cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii,

radiocomunicaţii, precum şi componente de comunicaţii, se pedepseşte cu

închisoare de la 4 la 18 ani.”

La alineatul 4 al art.209 se prevede faptul că în cazul în care furtul a produs

consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi

interzicerea unor drepturi.

Alin.5 al art.209 a fost introdus prin O.U.G.10 /2001, aprobată prin Legea

nr.20/2002, cu următorul cuprins: ”În cazul prevăzut la alin.3, lit.a sunt

considerate tentativă şi efectuarea de săpături pe terenul aflat în zona de

protecţie a conductei de transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului, etanului

lichid, benzinei, motorinei, altor produse petroliere sau gaze naturale, precum şi

deţinerea, în acele locuri sau în apropierea depozitelor, cisternelor sau

vagoanelor-cisternă, a ştuţurilor, instalaţiilor sau a oricăror alte dispozitive de

prindere şi de perforare.

56

_______________________ ___________________________

b.Pedeapsa complementara

Pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată dacă

pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani şi instanţa

constată că faţa de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi

persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.

Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este facultativă.

Executarea pedepsei interzicerii unor drepturi începe după executarea

pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după

prescripţia executării pedepsei.

Pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea

unuia sau unora din următoarele drepturi:

a)dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii

elective publice;

b)dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat ;

c)dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura

aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii ;

d)drepturile părinteşti ;

e)dreptul de a fi tutore sau curator.

Interzicerea drepturilor prevăzute la lit.b nu se poate pronunţa decât pe

lângă interzicerea drepturilor prevăzute la lit.a, afară de cazul când legea

dispune altfel.

Pedeapsa complimentară a degradării militare constă în pierderea gradului

şi a dreptului de a purta uniformă .

Degradarea militară se aplică obligatoriu condamnaţilor militari şi

rezerviştilor, dacă pedeapsa pricipală stabilită este închisoarea mai mare de 10

ani sau detenţiunea pe viaţă .

57

_______________________ ___________________________

Degradarea militară poate fi aplicată condamnaţilor militari şi rezerviştilor

pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie (furtul), dacă pedeapsa principală stabilită

este de cel puţin 5 ani şi de de cel mult 10 ani .

c.Confiscarea speciala

Confiscarea specială este singura măsură de siguranţă cu caracter

patrimonial .

Conform art.118 Cod penal, sunt supuse confiscării speciale :

a)lucrurile produse prin fapta prevăzută de legea penală;

b)lucrurile care au servit sau care au fost destinate să servească la

săvârşirea unei infracţiuni, dacă sunt ale infractorului (pontoarcă folosită pentru

a deschide uşa, şperaclul, cheia mincinoasă sau cheia adevărată etc.);

c)lucrurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei

infracţiuni sau pentru a răsplăti pe infractori (bani, alte foloase cum ar fi:

bijuterii, aparate electronice, obiecte de valoare etc.);

d)lucrurile dobândite în mod vădit din săvârşirea infracţiunii, dacă nu

sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea

acesteia;

e)lucrurile deţinute în contra dispoziţiilor legale(de exemplu : arme şi

muniţii deţinute ilegal).

58

_______________________ ___________________________

CAPITOLUL III

ALTE ASPECTE REFERITOARE LA INFRACŢIUNEA DE FURT

CALIFICAT PRIVITĂ CA INFRACŢIUNE CONTRA PATRIMONIULUI

Secţiunea 1: Aspecte de criminologie privind infracţiunea

de furt calificat

Infracţiunile contra patrimoniului constituie sectorul cel mai grăitor despre

mersul şi cauzele criminalităţii într-un anumit stat. Aceste infracţiuni, prin

cifrele record care marchează situaţia lor în statisticile criminale, evidenţiază

faptul că principala cauză a fenomenului infracţional o constituie factorii

obiectivi(exogeni): mizerie, boli, şomaj, incultură, neajutorare şi asuprire.

Facilităţile oferite de procesul schimbării politice, sociale şi economice din

România, corroborate cu insuficienţa şi, uneori, ineficienţa controlului legitim,

au favorizat mai ales criminalitatea orientată spre profit, care are tendinţa de a

dobândi caracter global, exploziv şi organizat, agresionând patrimoniul public în

ansamblul său, structurându-se si multiplicându-se neîncetat, concretizându-se

în fapte penale de o mare diversitate şi complexitate sub aspectul numărului de

participanţi, metode folosite, prejudiciilor cauzate şi importanţei agenţilor

economici şi instituţiilor vizate.82

După 1989, criminalitatea economică în complexitatea sa, a cuprins practic

toate sferele economico-financiare, pornind de la aprovizionarea tehnico-

materială din economie şi terminând cu procesul de privatizare şi decontare a

operaţiunilor financiar-bancare.

Pe fondul unei accentuate stări de indisciplină si dezordine, a unei atitudini

de sfidare a legislaţiei economice privind administrarea si protecţia

82 Gh. Nistoreanu,C.Păun,”Criminologie”,Editura EUROPA NOVA,Bucureşti,1966,pag.284

59

_______________________ ___________________________

patrimoniului public, au avut loc acte de sustragere, abuzuri si neglijenţe,

benefice pentru infractori, multe din bunuri fiind valorificate în afara graniţelor

României prin contrabandă.

Prin formarea de legături în lumea interlopă internaţională şi trecerea

frontierei folosindu-se de documente false sau prin alte locuri decât cele impuse

controlului vamal, s-a valorificat o gamă largă de produse de la cele de strictă

necessitate pentru populaţie, până la obiecte din patrimoniul cultural naţional şi

substanţe radioactive.

Aspectul relativ limitat (în cifre absolute si ca imagine grafică) a

infracţiunilor contra avutului public, respectiv a infracţiunii de furt, este

contrazis de imaginea prejudiciului produs economiei naţionale prin aceste fapte

penale. În realitate, în cazul infracţiunilor contra avutului public, acestea ori nu

au fost sesizate de organele din sistemul justiţiei penale, ori li s-a schimbat

încadrarea juridică prin eliminarea dimensiunii publice a acestora si trecerea lor

în categoria ilicitului privat, mai ales ca urmare a modificărilor din

reglementarea juridică post-revoluţionară.

Schimbarea intervenită în societatea post-decembristă s-a reflectat şi

asupra fenomenului infracţional.

Aşadar, pe lângă aspectele clasice, începând cu anul 1990, criminalitatea,

în general, în ţara noastră are cauze şi motivaţii strân legate de perioada de criză

pe care o traversăm. Escaladarea fenomenului infracţional în material furturilor

reprezintă, de fapt, consecinţa recesiunii, a crizei pe care o traversează societatea

românească, a situaţiei economice instabile, şomajului şi mai ales inflaţiei care

determină o sărăcie accentuată, inegalităţi economice frapante, sentimente de

nesiguranţă si frustrare.

Această stare de lucruri, există în societatea românească, îşi are originea în

mai multe cauze. O prima cauză este reprezentată de starea de anormalitate

socială determinată de crize sociale de amploare, crize ce determină o

60

_______________________ ___________________________

devalorizare a sistemului de norme şi valori care par să intre în dizgraţia şi

indiferenţa infractorilor. S-a redus astfel considerabil respectul faţă de lege şi

faţă de instituţiile însărcinate cu impunerea acesteia.

O altă cauză care a dus la creşterea continuă a infracţionalităţii, a furturilor

în special, este starea de timorare a reprezentanţilor legii, a celor în măsură să

pedepsească fărădelegile semenilor lor. Lipsa lor de reacţie a permis crearea

unei false imagini asupra drepturilor şi obligaţiilor indivizilor certaţi cu normele

legale şi morale, care şi-au imaginat că democraţia permite orice şi că pot scăpa

nepedepsiţi pentru faptele lor antisociale.83

Tot la nivelul ansamblului social post-revoluţionar se remarcă apariţia unei

cauzalităţi economice din ce în ce mai pronunţata, determinată-pe de o parte de

dorinţa ”nebună” a unora de a se îmbogăţi cât mai rapid şi, dacă este posibil,

prin cât mai puţină muncă, iar pe de altă parte, de lipsa efectivă a mijloacelor de

trai în multe alte cazuri .Este posibil ca această situaţie să se agraveze şi mai

mult în cazul continuării deteriorării nivelului de trai. O modalitate “la modă” de

îmbogăţire rapidă o constituie implicarea în activităţi cu caracter privat a unor

manageri de la diverse niveluri care au înfiinţat, direct sau prin intermediari,

firme care au profit similar unităţilor cu capital de stat pe care le conduc. După

realizarea unor astfel de firme, managerii fură efectiv utilaje, materii prime,

produse finite pe care le valorifică prin intermediul firmelor personale, ducând

astfel, de multe ori, la falimentarea unităţilor de stat.

Pentru diminuarea acestui fenomen de degradare socială care tinde să ia

amploare se impune o explicare mai exactă a termenului de “democraţie”care

este perceput în societatea românească contemporană total eronat şi în special de

către generaţia tânără.

8

83 Al. Boroi, N. Neagu, R. Sultanescu, Culegere de spete pentru uzul studentilor, Partea speciala, Ed. All Beck, Bucuresti, 2002, pag. 73

61

_______________________ ___________________________

De asemenea, se impune creşterea autorităţii instituţiilor şi organelor care

au atribuţii pe linia aplicării şi respectării legii (cazul poliţiei de care nu se mai

teme nimeni este elocvent în acest sens), precum şi a celor însărcinate cu

înfăptuirea justiţiei a căror credibilitate a scăzut continuu. Tot pentru scăderea

ratei infracţiunilor de furt simplu sau furt calificat se impune o creştere a

nivelului de trai, lucru care ar face ca cel puţin o parte a infractorilor, să nu

continue după prima faptă, devenind astfel recidivişti. Un rol important îl are şi

reconversia socială ulterioară executării unei pedepse după săvârsirea unei

infracţiuni. În România o astfel de persoană este marginalizată, acceptarea sa

fiind foarte greu realizată, dacă nu imposibilă.

Secţiunea a 2-a: Aspecte procesuale privind cercetarea infracţiunii de

furt calificat

Furtul calificat este o infracţiune cu un pericol social ridicat întrucât, pe

lângă pagubele pricinuite patrimoniului, lezează grav şi relaţiile sociale care

ocrotesc viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanelor.

Schimbările petrecute în societatea românească au determinat

restructurarea tuturor sferelor vieţii economico-sociale. În mod firesc, măsurile

preconizate privind reorganizarea întregii activităţi economice şi-au găsit

reflectarea şi în planul legislativ, actuala lege penală nefăcând nici o distincţie

sub aspectul tratamentului juridic între faptele îndreptate împotriva proprietăţii

publice şi cele care aduc atingere proprietăţii private84.

Reunirea într-un singur titlu a infracţiunilor contra patrimonilui, denumite

generic “Infracţiuni contra patrimoniului”, a avut menirea de a alinia prevederile

legii penale la dispoziţiile cuprinse în Constituţie, în sensul eliminării

tratamentului juridic discriminator, după cum faptele de natură penală erau

84 Codul Penal al României,partea specială ,titlul II,”Infracţiuni contra patrimoniului”

62

_______________________ ___________________________

îndreptate împotriva “avutului obştesc” sau “avutului personal”, iar pe de altă

parte, a pus capăt opiniilor contradictorii generale din sfera de aplicabilitate a

noţiunii de “avut obştesc”.

Având în vedere formele pe care le îmbracă infracţiunea de furt calificat,

varietatea modalităţilor de comitere, frecvenţa cu care se săvârşesc şi

prejudiciile cauzate, organele de urmărire penală au datoria să analizeze, în

detaliu, fiecare cauză în parte, să stabilească problemele pe care trebuie să le

lămurească cercetarea şi pe această bază, să desfăşoare activităţi specifice pentru

administrarea probelor.

Sesizate despre săvârsirea unor astfel de fapte, organele de urmărire penală

trebuie să lămurească:

a.Locul şi timpul săvârşirii furtului

Prin lămurirea acestei probleme se rezolvă o serie de probleme importante.

Astfel, locul faptei oferă cele mai multe posibilităţi pentru identificarea,

relevarea, fixarea şi ridicarea urmelor şi a mijloacelor materiale de probă,

interpretarea şi valorificarea acestor în scopul elucidării diverselor împrejurări

ale cauzei .

De asemenea, cunoaşterea locului şi timpului săvârşirii faptei poate duce la

formarea cât mai corectă a cercului de bănuiţi. Acest cerc de bănuiţi va fi

format, cunoscând elementele enumerate anterior, din persoanele care

domiciliază în zona respectivă, din cercul de prieteni ai victimei, dintre

persoanele care frecventează anumite locuri din zona respectivă. Totodată, între

persoanele bănuite trebuie să intre în primul rând persoanele cu trecut dubios,

foştii condamnaţi sau cei care sunt predispuşi la comiterea de infracţiuni.

Trebuie precizat faptul că o activitate care implică o conlucrare între mai mute

organe de poliţie trebuie să se realizeze prin organizarea activităţii de culegere

63

_______________________ ___________________________

de informaţii, lucru ce trebuie realizat cu prioritate imediat după sesizarea şi

efectuarea cercetării la faţa locului .

Cunoaşterea locului unde s-a desfăşurat activitatea ilicită şi în principal a

timpului constituie punctul de plecare în identificarea eventulilor martori. Avem

în vedere atât martorii oculari, cât şi alte persoane care ne pot furmiza date

importante referitoare la cauză.

Veridicitatea martorilor şi a persoanelor ascultate poate fi verificată prin

cunoşterea locului şi a timpului săvârşirii faptei. Se poate aprecia astfel dacă, în

condiţiile date distanţă, luminozitate etc., martorii sau alte persoane au oferit

informaţii corecte referitoare la cauză. În acelaşi sens, se va putea aprecia

veridicitatea declaraţiilor persoanei vătămate cu privire la posibilităţile pe care

le-a avut de a reţine semnalmentele făptuitorului şi deci, de a-l putea recunoaşte

în situaţia în care i-ar fi prezentat.

Pornind de la locul şi timpul savârşirii infracţiunii, există posibilitatea să se

stabilească activităţile desfăşurate de învinuit sau inculpat în perioada critică, iar

prin activităţile de urmărire penală desfăşurate să se administreze probatoriile

necesare în vederea înlăturării “alibiurilor” invocate de făptuitor. Se oferă, de

asemenea, posibilitate organelor de urmărire penală de a verifica veridicitatea

declaraţiilor victimei privitoare la bunurile ce pretinde că i-au fost furate. S-a

constatat în practica organelor judiciare, în multe cazuri că, de exemplu,

gestionarii declară că li s-a furat mai mult pentru a acoperi anumite lipsuri sau

chiar persoane fizice care fac declaraţii asemănătoare pentru a primi anumite

dezdăunări.

Tot pe baza locului sau a timpului săvârşirii faptei se face posibilă darea în

urmărire operativă a bunurilor sustrase,iar luarea operativă a măsurilor de

identificare, urmărire şi prindere a făptuitorului îşi au originea tot în stabilirea

locului şi a timpului de producere a faptei.

64

_______________________ ___________________________

Încadrarea juridică în mod corect a infracţiunii se face, de asemenea, prin

cunoaşterea condiţiilor de loc şi timp. Aşadar, dacă fapta s-a produs noaptea, în

timpul unei calamităţi, intr-un mijloc de transport în comun sau intr-un loc

public sunt îndeplinite condiţiile cerute pentru furtul calificat. Se poate depista

cauza care a determinat sau favorizat comiterea faptei şi, în consecinţă, se pot

lua măsurile necesare de prevenire.

b.Modul de operare folosit pentru săvârşirea infracţiunii

Lămurirea problemei modului de operare folosit reprezintă, fără îndoială,

una din sarcinile eseţiale ale cercetării, furtul putând fi comis într-o mutitudine

de modalităţi normative şi faptice.

Organele de urmărire penală trebuie să lămurească dacă furtul s-a comis în

vreuna din împrejurările ce duc la calificarea faptei.

Importanţa cunoaşterii modului în care făptuitorul a intrat în posesia

bunurilor sau valorilor este evidenţiată şi prin aceea că oferă posibilitatea

determinării activităţilor specifice care urmează a fi întreprinse pentru

administrarea probelor. Astfel, modul de operare poate ajuta la stabilirea

cercului de bănuiţi, infractorii având în majoritatea cazurilor un anumit mod de a

comite un furt .

În primul rând vor fi avute în vedere persoanele care anterior au mai comis

astfel de fapte, folosind acelaşi mod de operare. Lămurirea modului de operare

prezintă importanţă deosebită şi sub aspectul asigurării unei încadrări juridice

corecte a faptei85.

85 E.Stancu,”Criminalistica”,Universitatea din Bucureşti,Facultatea de drept,Ed.1983,pag.256

65

_______________________ ___________________________

Escaladarea, efracţia încuietorilor, spargerea geamurilor, folosirea fără

drept a unei chei adevărate sau a unei chei mincinoase sun tot atâtea elemente ce

duc la calificarea furtului. Prin cunoaşterea modului de operare se ajunge şi la

identificarea şi ridicarea obiectelor folosite la săvârşirea furtului.

c.Bunurile, valorile care au fost sustrase şi persoana prejudiciată,

precum şi celelalte urmări ale săvârşirii infracţiunii

Bunurile şi valorile ce formează obiectul activităţii ilicite îmbracă o

diversitate de forme şi tipuri. Lămurirea acestei probleme se impune pentru a

stabili natura bunurilor obiect al infracţiunii, cuantumul prejudiciului cauzat

proprietăţii şi consecinţele acestuia .

Determinarea bunurilor sustrase este necesară pentru :

1.darea acestora în urmărire;

2.identificarea lor asupra făptuitorilor ori altor persoane care au intrat în

posesia lor;

3.restabilirea situaţiei anterioare,prin restituirea lucrurilor părţii vătămate;

4.verificarea dacă bunurile sau valorile reclamate ca furate se găseau în

patrimoniul organizaţiei sociale sau persoanei fizice în momentul comiterii

furtului;

5.aprecierea dacă pretenţiile civile formulate sunt justificate ori cei

păgubiţi încearcă să obţină o despăgubire mai mare decât li s-ar cuveni de drept;

6.corecta individualizare a faptei şi reliefarea cauzelor, condiţiilor,

împrejurărilor care au favorizat săvârşirea infracţiunii86;

7.asigurarea unei încadrări juridice corespunzătoare, ţinând cont de faptul

că formele agravate ale furtului sunt condiţionate de consecinţele deosebit de

grave care s-au produs prin fapta ilicită.

8

86 E.Stancu,op.cit.,pag.255

66

_______________________ ___________________________

În practica de urmărire penală s-au întâlnit situaţii când asupra persoanei

cercetate au fost descoperite bunuri şi valori, pe care aceasta nu le-a putut

justifica.

De asemenea, se impune stabilirea cuantumului prejudiciului cauzat pentru

o cât mai bună încadrare juridică a faptei. Se ştie că, dacă paguba a fost mai

mare de 2.000.000.000 lei, furtul este încadrat la furt calificat şi nu la furt

simplu.

d.Făptuitorii şi contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii

Această problemă se pune, îndeosebi, în cazul furturilor săvârşite de

grupuri de infractori, ce au comis timp îndelungat mai multe infracţiuni de acest

gen. În primul rând, importanţa stabilirii făptuitorilor, a calităţii şi contribuţiei

fiecăruia la consumarea activităţii infracţionale este determinată de necesitatea

efectuării unei încadrări juridice corespunzătoare faptelor comise, premisă a

administrării tuturor probatoriilor şi a asigurării tragerii la răspundere penală a

celor vinovaţi.

Stabilirea exactă a numărului de făptuitori duce la încadrarea furtului ca

fiind calificat sau nu. Totodată, stabilirea contribuţiei fiecăruia la săvârşirea

faptei duce la o cuantificare cât mai exactă a pedepselor pe care le primeşte

fiecare. Tot în funcţie de contribuţie se va stabili participarea penală şi anume

dacă va exista coautorat, complicitate sau instigare din partea anumitor indivizi.

Lămurind problemele legate de făptuitori, calitatea şi contribuţia la

săvârşirea infracţiunilor, organul de urmărire penală trebuie să stabilească dacă

sunt întrunite condiţiile legale pentru a li se reţine în sarcină şi infracţiunea de

asociere în vederea comiterii de infracţiuni. De aici, necesitatea de a se lămuri şi

alte aspecte, vizând perioada de când făptuitorii acţionează împreună,

înţelegerile intervenite între ei, scopul constituirii în grup şi rolul fiecăruia.

67

_______________________ ___________________________

e.Destinaţia bunurilor şi valorilor sustrase şi posibilitatea recuperării

prejudiciului cauzat

Recuperarea prejudiciului cauzat prin infracţiune reprezintă o sarcină de

prim ordin pe care organele de urmărire penală trebuie să o urmărească pe toată

durata cercetărilor.

Din acest punct de vedere, cunoaşterea destinaţiei bunurilor şi valorilor

sustrase oferă posibilitatea descoperirii lor în locurile unde au fost ascunse sau

depozitate ori asupre persoanelor ce au intrat, într-un mod sau altul, în posesia

lor.

Lămurirea acestei probleme prezintă importanţă din mai multe

considerente:

1.oferă garanţia restabilirii situaţiei anterioare prin restituirea lor

persoanei păgubite ;

2.permite stabilirea bunei sau relei-credinţe a persoanelor care au

achiziţionat bunurile, reaua-credinţă constituind temei pentru extinderea

cercetărilor şi pentru alte fapte şi făptuitori ;

3.asigură, pe lângă repararea pagubei şi un important mijloc de probă în

dovedirea vinovăţiei făptuitorului ;

4.dă posibilitatea descoperirii şi ridicării, pe lângă bunurile ce fac obiectul

cauzei aflate în lucru, şi a altor obiecte ori valorii provenite din furturi anterioare

şi ai căror autori nu au fost încă descoperiţi.

În faţa organelor de urmărire penală se ridică şi sarcina evaluării

pagubelor produse prin furt. În cazul prejudicierii patrimoniului acţiunea civilă

se porneşte şi se exercită din oficiu.

De-a lungul timpului au existat polemici legate de momentul la care trebuie

să se calculeze prejudiciul. În cele din urmă s-a stabilit că această calculare a

68

_______________________ ___________________________

prejudiciului pentru soluţionarea laturii penale în cazul unor infracţiuni contra

patrimoniului, inclusiv furtul simplu sau calificat, când pentru încadrarea

juridică se ţine cont şi de valoarea pagubei se face în raport cu preţurile existente

la data comiterii infracţiunii.87

f.Existenţa concursului de infracţiuni

De cele mai multe ori comiterea infracţiunilor de furt este însoţită de

încălcarea altor norme legale cum ar fi cele referitoare la regimul circulaţiei pe

drumurile publice, cele care reglementează regimul armelor şi muniţiilor,

substaţelor ori produselor toxice sau stupefiantelor etc., ceea ce duce la apariţia

unui concurs între furt şi acest gen de infracţiuni .

Tot organele de urmărire penală trebuie să reţină în sarcina făptuitorilor,

atunci când sunt întrunite condiţiile legale, alături de infracţiunea de furt şi

asocierea în vederea comiterii de infracţiuni.88

g.Conditiile şi împrejurările care au determinat ,favorizat sau înlesnit

săvârşirea furtului

Clarificarea condiţiilor şi împrejurărilor care au favorizat comiterea furtului

este de natură să ofere organelor de urmărire penală posibilitatea realizării laturii

preventive. Cunoaşterea acestor condiţii şi împrejurări favorizatoare este cerută,

87 Trib. Suprem,dec.nr.40/1982 88V.Bercheşan,C.Aioaniţoaie,I.N.Dumitraşcu,C.Pletea”Tratat de metodică criminalistică”,Edit.”Carpaţi”,Craiova,1944,pag.179

69

_______________________ ___________________________

înainte de toate, de alegerea celor mai eficiente metode de combatere a

infracţiunilor de acest gen.

Pentru clarificarea tuturor problemelor pe care le ridică cercetarea se

impune cu necesitate cunoaşterea detaliată a tuturor actelor normative, precum şi

a aspectelor rezultate din literatura de specialitate şi practica pozitivă a organelor

judiciare. Numai în acest mod se va putea asigura administrarea probatoriilor

complete, temeinice şi legale, în raport cu specificul şi particularităţile fiecărei

cauze penale.

PRIMELE ACTIVITĂŢI CARE SE ÎNTREPRIND PENTRU

ADMINISTRAREA PROBELOR

1.Cercetarea la faţa locului

O primă activitate şi poate cea care prezintă cea mai mare importanţă, este

cercetarea la faţa locului. Această activitate, deşi are caracter auxiliar, prezintă o

semnificaţie deosebită în realizarea scopului procesului penal.89

Dată fiind multitudinea modalităţilor de săvârşire a infracţiunii de furt şi a

diversităţii împrejurărilor în care se comit astfel de fapte, în accepţiunea de „loc

al faptei” se includ, în general, următoarele :

-locul în care s-au aflat bunurile şi valorile sustrase;

-itinerarul parcurs de infractori în momentul premergător ajungerii la locul

de unde şi-au însuşit bunurile sau valorile;

-locul unde făptuitorii s-au ascuns şi au pândit victima;

-itinerarul parcurs de autorii infracţiunii după desfăşurarea activităţii ilicite

şi pe care au fost urmăriţi de către persoanele vătămate, martorii oculari sau

organul constatator;

89 E.Stancu,op.cit.,pag.25

70

_______________________ ___________________________

-locurile unde au fost ascunse sau depozitate obiectele sau valorile

provenite din furt;

-locurile unde s-au ascuns făptuitorii, după săvârşirea infracţiunii, pentru a

scăpa de urmărire, în condiţiile concrete de săvârşire a faptei etc.

Prin observarea şi interpretarea modului de operare, organele de urmărire

penală trebuia să stabilească locul de unde va începe cercetarea, modul în care se

va face aceasta, pentru a nu scăpa examinării nici o urmă sau mijloc material de

probă .

Toate constatările făcute cu ocazia cercetării la faţa locului trebuie

consemnate, în detaliu, în procesul verbal de constatare ilustrat cu planşa

cuprinzând fotografiile judiciare executate şi schiţa locului faptei.90

2.Constatarea infracţiunii flagrante

Printre activităţile cu pondere deosebită pe linia prevenirii, cu rol important îl

ocupă constatarea infracţiunii flagrante. După cum este cunoscut, este flagrantă

infracţiunea descoperită în momentul săvârşirii sau imediat după comitere. Cu

alte cuvinte, pentru a exista starea de flagranţă, prinderea înfăptuitorului trebuie

să se realizeze în timpul şi la locul săvârşirii faptei sau cât mai aproape de acest

moment. De asemenea, este considerată flagrantă şi infracţiunea al cărui

făptuitor, imediat după comiterea faptei, este urmărit de persoana vătămată ,

martorii oculari sau strigătul public. Totodată este considerată flagrantă şi fapta

al cărei autor este surprins aproape de locul unde s-a săvârşit infracţiunea cu

arme, instrumente sau orice alte obiecte de natură a-l presupune participant la

comiterea ei.91

Constatarea flagrantă a infracţiunii de furt permite folosirea procedurii

speciale de urmărire şi judecare. În cazul în care sunt întrunite cerinţele legale,

fapta şi făptuitorul fiind cunoscuţi, iar probele de vinovăţie sunt evidente se

90 V.Bercheşan şi colectiv,op. cit.,pag.18891 Codul de procedură penală al României,art.405

71

_______________________ ___________________________

impune folosirea acestei proceduri. Într-o astfel de situaţie, declaraţiile părţii

vătămate, ale martorilor şi ale făptuitorilor vor fi consemnate în procesul verbal

la persoana I singular.

Obţinând condamnarea făptuitorilor pentru furtul constatat în flagrant,

organele de urmărire penală vor putea proceda în continuare la efectuarea de

verificări pentru a dovedi vinovăţia acestora şi cu privire la alte furturi, fără a

împieta asupra operativităţii cercetărilor, a prelungirii arestării preventive etc.

3.Identificarea şi ascultarea martorilor

O altă activitate importantă este identificarea şi ascultarea martorilor şi a

părţii vătămate. Martorii pot fi identificaţi din rândul persoanelor care au

perceput unele episoade ale faptei, care au văzut la infractori bunuri provenite

din furt, care au confecţionat acestora diverse chei sau instrumente, folosite

ulterior la comiterea infracţiunilor, care au primit sau cumpărat anumite bunuri

din cele sustrase ori care cunosc despre preocupările infractorilor modul cum şi-

au petrecut timpul în perioada critică, anturajul, felul de viaţă etc.92

Ascultarea martorilor are drept scop stabilirea acelor împrejurări, episoade

ale furtului, care au fost percepute direct în momentul săvârşirii lor, ca şi

identificarea autorului, din rândul persoanelor incluse în cercul de bănuiţi ori a

celor văzute la faţa locului.93

În ascultarea martorilor trebuie urmărit ca aceştia să relateze faptele aşa

cum le au imprimate în memorie, fără a fi influenţaţi în vreun fel de alte

persoane aflate la faţa locului sau care au un anumit interes în cauza respectivă.

92 C.Aioniţoaie,V.Bercheşan,I.E.Sandu,”Constatarea infracţiunii flagrante” în “Tratat de tactică criminalistică”,Ed.Carpaţi,Craiova,1994,pag.192

93 E.Stancu,”Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor.Curs de criminalistică.”Partea a II-a şi a III-a,Univ.Bucureşti,Facultatea de drept,Ediţia1988,pag.298-299

72

_______________________ ___________________________

Şi în cazul persoanei vătămate, ascultarea trebuie să se facă fie cu ocazia

cercetării la faţa locului, fie la un moment cât mai apropiat de cel al comiterii

faptei. Aceasta cu atât mai mult cu cât victima ar putea deceda, lipsind astfel

organul de urmărire penală de unele informaţii deosebit de utile pentru cauză.

Din acest considerent, ascultarea, chiar neformală, se impune ca o necesitate de

prim ordin.

Ascultarea martorilor şi a părţii vătămate este importantă deoarece astfel se

pot afla amănunte interesante legate de infracţiunea comisă, lucruri ce nu pot fi

aflate prin exploatarea urmelor şi a altor mijloace de probă găsite la locul faptei.

4.Efectuarea percheziţiei

Cu ocazia cercetării furtului, efectuarea percheziţiei se constituie într-o

activitate de cea mai mare importanţă, un mijloc eficace pentru dovedirea

vinovăţiei făptuitorului. Atunci când se pregăteşte percheziţia nu trebuie să se

piardă din vedere nici un detaliu, cunoaşterea făptuitorului în toate

componentele laturilor sale psiho-comportamentale, obţinerea datelor referitoare

la amplasarea imobilului, stabilirea locurilor pe unde percheziţionatul ar putea

eventual să dispară, vecinii, dar în mod deosebit, trebuie să se determine scopul

percheziţiei.

Modul de efectuare a percheziţiei este cel cunoscut, cu precizarea că, în

lumina noilor reglementări, la această activitate participă şi apărătorul celui în

cauză. Lipsa apărătorului nu împiedică desfăşurarea activităţii, dacă acesta a fost

încunoştiinţat despre data şi locul deşfăşurării percheziţiei.

Percheziţia trebuie să se efectueze în baza autorizaţiei, evitând în felul

acesta consecinţele negative ce ar putea surveni când se recurge la obţinerea

73

_______________________ ___________________________

consimţământului scris al persoanei ce urmează a fi percheziţionată şi se

primeşte refuzul acesteia.94

Practica judiciară a semnalat cazuri când, după efectuarea percheziţiei,

infractorii au readus bunurile şi valorile furate în locuinţă. Pentru a preveni

astfel de situaţii este necesar ca, încă din faza de pregătire, să fie identificate

toate persoanele la care ar putea fi ascunse bunurile furate, iar percheziţiile să fie

declanşate simultan.

5.Identificarea, urmărirea şi prinderea făptuitorilor

Datele obţinute cu ocazia cercetării la faţa locului, rezultatul ascultării

părţii vătămate şi a martorilor, stabilirea locului şi timpului săvârşirii

infracţiunii, analiza urmelor şi a mijloacelor materiale de probă şi interpretarea

acestora, elucidarea modului de operare folosit, cunoaşterea caracteristicilor

individuale ale bunurilor sustrase şi darea lor în urmărire sunt de natură să ajute

la identificarea, urmărirea şi prinderea făptuitorilor. Acest lucru va fi posibil

doar prin cumuluarea tuturor aspectelor cunoscute din cercetarea penală

efectuată, atât informaţii legate de făptuitori, cât şi cele legate de bunurile şi

valorile sustrase prin fapta comisă.

Toate informaţiile obţinute trebuie comunicate urgent unităţilor de poliţie

situate pe itinerarul pe care s-a deplasat făptuitorul.

La identificarea şi prinderea infractorilor concură şi alte activităţi, cum ar fi

dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice, efectuarea operativă a percheziţiilor

etc.

94 C.Aioniţoaie,V.Bercheşan,I.Boţoc,”Percheziţia “,în”Tratat de tactică criminalistică”,Editura Carpaţi,Craiova,1992 pag.220-221

74

_______________________ ___________________________

ALTE ACTIVITĂŢI CARE SE ÎNTREPRIND PENTRU

ADMINISTRAREA PROBELOR

Pentru soluţionarea temeinică şi legală a cauzei, organele de urmărire

penală trebuie să desfăşoare şi alte activităţi în vederea administrării probelor.

Printre acestea se numără:

a.Dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice sau a expertizelor

criminalistice

Constatările tehnico-ştiinţifice sau expertizele biocriminalistice şi chimice

pot, la rândul lor, conduce la restrângerea cercului de bănuţi şi, prin coroborarea

rezultatelor cu alte probe administrate în cauză, la identificarea făptuitorului.

b.Ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor

Rezolvarea problematicii complexe pe care o ridică ascultarea învinuiţilor

sau inculpaţilor nu se poate asigura decât printr-o temeinică pregătire şi alegerea

celor mai adecvate procedee tactice de ascultare pentru a se obţine cele mai

elocvente informaţii pentru desfăşurarea anchetei.

c.Luarea măsurilor pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin

infracţiune

Recuperarea prejudiciului cauzat prin infracţiune este una din sarcinile de

cea mai mare importanţă pentru organele de urmărire penală.

75

_______________________ ___________________________

d.Alte activităţi ce se întreprind pentru administrarea probelor.

Multitudinea de modalităţi şi împrejurări faptice în care se săvârşesc

infracţiunile de furt impun ca,în raport cu specificul fiecărei cauze, să se

desfăşoare şi alte activităţi de urmărire penală (prezentarea pentru recunoaştere,

reconstituirea, confruntarea, verificarea de înscrisuri, efectuarea unor revizii

contabile-judiciare etc.).

ASPECTE PROCESUALE

Infracţiunea de furt simplu este supusă din punctul de vedere al urmăririi

penale şi al judecăţii regulilor procesuale obişnuite.

Acţiunea penală se pune în mişcare de către procuror la propunerea

organului de urmărire penală care este sesizat de către persoana vătămată.

Procesul penal se desfăşoară potrivit reglementării obişnuite atât în faza de

urmărire, cât şi în faza de judecată.

Persoana vătămată poate aduce acţiunea sa civilă în cadrul procesului penal

pornit împrotiva făptuitorului. Pentru realizarea despăgubirilor cuvenite

persoanei vătămate se pot lua măsurile asigurătorii necesare.

Acţiunea penală pentru furtul calificat se pune în miscare din oficiu.

Desfăşurarea procesului penal are loc potrivit regrementării obişnuite. În caz de

infracţiune flagrantă furtul calificat se urmăreşte şi se judecă potrivit regulilor

speciale prevăzute pentru infracţiunile flagrante.

Regimul derogator prevăzut în art.210 Cod penal privitor la punerea în

mişcare a acţiunii penale la plângerea prealabilă a persoanei vătămate în caz de

furt între soţi, între rude apropiate sau furt săvârşit de minor în paguba tutorelui,

ori de o persoană în dauna celui cu care locuieşte împreună sau de care este

găzduit este apicabil şi în cazul furtului calificat.

76

_______________________ ___________________________

Această soluţie se întemeiază atât pe redactarea textului art.210 care

vorbeşte de furt, fără a distinge între cel simplu şi cel calificat, cât şi pe aşezarea

acestui text, privitor la plângerea prealabilă, după textul care prevede furtul

calificat. Substanţial, motivele care justifică regimul derogator în cazul furtului

simplu sunt, deopotrivă, valabile şi în cazul furtului calificat.

Este vorba de furtul particularizat prin anumite raporturi existente între

făptuitor şi persoana vătămată, raporturi datorită cărora deseori făptuitorul a

contat pe o atitudine iertătoare din partea victimei, iar aceasta din urmă este

iarăşi deseori dispusă să fie indulgentă.

Legea a lăsat deci ca incidenţa legii penale să depindă de atitudinea

persoanei vătămate care poate să nu introducă plângere sau poate retrage

plângerea făcută, ori să declare că s-a împăcat cu făptuitorul.

Regimul derogator nu-şi găseşte însă aplicaţie în cazul când împrejurarea

calificată este pluralitatea de făptuitori în care alături de soţ, rudă, minor etc. au

cooperat şi persoane străine, fiindcă în acest caz furtul nu mai poate fi socotit ca

fiind săvârşit între soţi, între rude etc., ci ca fiind un furt la care a participat şi un

soţ, şi o rudă apropiată etc. Rămâne însă posibilitatea ca victima să se împace cu

inculpatul soţ sau rudă apropiată etc.95

Regimul derogator este, de asemenea, exclus în cazul în care furtul s-a

comis în dauna mai multor persoane din care unele nu au calitatea de rudă

apropiată sau de persoană care locuieşte împreună sau găzduieşte pe făptuitor .

95 V.Dongoroz,S.Kahane,I.Oancea,I.Fodor,N.Ilicescu,C.Bulai,R.Stănoiu,V.Roşca,”Explicaţii teoretice ale Codului penal roman”,vol.III,partea specială,Editura Academiei ,Bucureşti 1971,pag.480

77

_______________________ ___________________________

78

_______________________ ___________________________

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

LEGISLAŢIE

1. Constituţia României

2. Codul penal al României

3. Codul de procedură penală

4. Codul civil

5. Legea nr.140/1996 cu privire la modificarea şi completarea Codului

penal

6. O.U.G. nr.207/2000 privind modificarea Legii nr.140/1996

7. Legea nr.456/2001 de aprobare a O.U.G. nr.207/2000

8. O.U.G. nr.10/2001

9. Legea nr.20/2002 de aprobare a O.U.G. nr.10/2001

DOCTRINĂ

1. V.Dongoroz,S.Kahane,I.Oancea,I.Fodor,N.Iliescu,C.Bulai,R.Stănoiu

,V.Roşca,”Explicaţii teoretice ale Codului penal român”,Partea

specială,vol.III,Editura Academiei Române,Bucureşti,1971

2. I.Muraru,I.Deleanu,A.Iorgovan,F.Vasilescu,M.Constantinescu,

”Constituţia României, comentată şi adnotată,RegiaAutonomă

„Monitorul Oficial”,Bucureşti,1992

3. Gh.Nistoreanu,Al.Boroi,”Drept penal ,partea specială”,Editura

AllBeck,Buc.2002

4. G.Antoniu,M.Popa,Şt.Dan,”Codul penal pe înţelesul tuturor”,Editura

Societăţii Tempus,Bucureşti ,1996,ediţia aIV-a modificată,revăzută

şi adăugită

79

_______________________ ___________________________

5. T.Vasiliu,D.Pavel,G.Antoniu,”Codul penal al României comentat

şi adnotat,partea specială”,vol.I,EdituraŞtiinţifică şi enciclopedică,

Bucureşti,1975

6. C.Bulai,”Manual de drept penal,partea specială”,Editura

All,Bucureşti,1997

7. I. Oancea,”Drept penal,partea specială,Editura Didactică şi

Pedagogică,Bucureşti,1997

8. N.Giurgiu,”Drept penal român doctrină,legislaţie,jurisprudenţă”,

Editura Cantes,Iaşi,2000

9. C.Mitrache,”Drept penal român,partea specială,Casa de Editură şi

Presă Şansa,2000

10.M.Zolyneak.M.Michinici,”Drept penal,partea specială”,Editura

Fundaţiei Chemarea,Iaşi,1999

11.Gh. Nistoreanu, C. Păun, „Criminologie”, Editura Europa Nova,

Bucureşti, 1996

12.C-tin Aioniţoaie, V. Bercheşan, I.N. Dumitraşcu, C-tin Pletea , I. E.

Sandu , „Tratat de metodică criminalistică”, vol. I , Editura

Carpaţi,1994

JURISPRUDENŢĂ

1. V. Papadopol,M.Popovici,”Repertoriu alfabetic de practică

judiciară în materie penală pe anii 1969-1975,Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică,Bucureşti 1977

2. V. Papadopol, M. Popovici, „Repertoriu alfabetic de practică

judiciară în materie penală pe anii 1976-1980”,Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti 1982

80

_______________________ ___________________________

3. V. Papadopol, Şt. Daneş , „Repertoriu de practică judiciară în

materie penală pe anii 1981-1985”, Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti,1989

4. V. Papadopol, „Culegere de practică judiciară penală pe anul 1995,

Editura Continent XXI, Bucureşti ,1996

5. G. Antoniu, C. Bulai, „Practică judiciară penală, partea specială”,

vol.III, Editura Academiei, Bucureşti, 1992

6. Al. Boroi , N. Neagu, Radu Sultănescu, „Culegere de speţe pentru

uzul studenţilor, partea specială”, Editura All Beck, Bucureşti, 2002

81