Sumar

1nr. au

gu

st

20

11 Senior editor: Cristina Ţintă (cristina.tinta@foto4all.ro), Redactori: Alina Georgiana Sică, Andrei Zincenco, Mirela Bichigeanu,

Oana Adriana Benga, Colaboratori: Emilian Chirilă, Ciprian Furtună, Alex Conu, Andreea Gluh, Florin Popa; Concept grafic:Robert Emanoil, DTP: 76 Studio, Foto copertă: Cole Thompson, Marketing: Bianca Barbu, On-line editor: Ionuţ Dorneanu,Valentin Pleș; Susţinători: Andrei Zincenco, AZERO. Reproducerea totală sau parțială a imaginilor sau textelor este permisănumai cu acordul scris al FOTO4ALL. Drepturile de autor asupra textelor și imaginilor din această publicație aparțin FOTO4ALL.Răspunderea pentru conținutul materialelor publicate aparține semnatarilor. e-mail: office@foto4all.ro, © FOTO4ALL.ro 2011

6

Scurtă listă de concursuri,expoziții, tabere & work-shopuri de fotografie dinvara asta. Nimic de ratat...

Încă de la început, vremsă publicăm ceea cefotografiaţi. Dacă şi voivreţi să vă vedeţiimaginile în revistă,puteţi fie să le trimiteţipentru această rubrică,fie să participaţi lasecţiunea „Fotografia tasub lupă!„ sau să văînscreţi la concursultematic. Indiferent căsunteţi începători sauavansaţi, regulile joculuisunt aceleaşi.

Câteva cărți de căpătâi infotografie. Fiecare titlueste un must have carepână va ajunge înbiblioteca noastră peraftul cu “my precious”,ar trebui măcar răsfoite...

Despre Cole Thompson nuo să scriem mai nimic, o saîl descoperim împreunaprin interviu. Şi astapentru că el însusi nu îşimai doreşte să îi fieevidenţiate premiile,expoziţiile etc.,considerând că este maiimportant modul în care seidentifică cu arta pe care ocreează, decât lungimeaunui curriculum vitae. Săvedem, aşadar, cine esteCole Thompson şi careeste relaţia lui cufotografia.

Stelian Pavalache s-anăscut în 1976 la Urziceni,România şi lucrează cafotograf, inginerprogramator, dezvoltatorweb şi designer grafic. Fondatorul şi dezvoltatorulProiectului InternationalSatwa Guna (iluziaformelor), singurul proiectmondial major în carefotografia surprindeunitatea în diversitateaspiritualităţii universale. Membru fondator alAsociaţiei Extrem Alpin,membru al STUD FILMAsc., Romanian Alpin ClubAsc., membru onorific alECO Bacau.Fotograf principal pentruStudio PhotoDesign, editorfoto şi fotograf principalpentru AgenţiaDreamstime.com(Dreamstime LLC UnitedStates).

Vă invităm să descoperimprin fotografie şi poveştialte lumi, alte peisaje, alţinori, alţi oameni. În primul număr, poposimîn Irlanda. Cu Andrei Zincenco.

În acest prim număr facemcunoştinţă cu CaraGallardo Weil, o împatimităa aplicaţiei Hipstamatic dela iPhone, care aredescoperit în acest felfotografia.Cara Gallardo Weil estedesigner grafic şi a făcut opasiune pentru imaginilehipstamatic.S-a născut în Hong Kong,părinţii ei fiind de faptfilipinezi, mutându-seacolo prin anii 60 pentrunişte proiecte legate demunca lor.Cara şi-a petrecut mareparte din copilarie şiadolescenţă în Hong Kong,Singapore şi Filipine. Apoia urmat studii de designgrafic în Londra, petrecândmai bine de 20 de aniacolo. A revenit ulterior înHong Kong, unde trăieşteşi în prezent.Imaginile ei mi-au atrasatenţia şi am rugat-o să nepovestească puţin desprece a făcut şi face ea înfotografie.

foto populis fotobiblioteca

fotoidei4 sfaturi 4ALL

Vă publicăm fotografiile!

to do

Concursuri,expoziții, tabere& workshopuri

cover story

Cole ThompsonHARBINGER

calatorie = fotografie

Un vis irlandez

interviu

Despre fotografiecu Stelian Pavalache

telefotografia

Cara Gallardo Weil FOTOGRAFIA CU TELEFONUL MOBIL

64 10

După ce am studiatantropologia şi psihologia,am simţit că nu mai vreausă explic lumea, ci maidegrabă să o exprim.Fotografia începe cu oanumită stare de spirit.Totul vine din curiozitateaşi dorinţa de conectare.Conectarea prin minte şiinimă cu alţi oameni, prinvizor. De fiecare dată cândfaci o fotografie, declariceva - nu numai legat deceea ce vezi, dar şi legatde tine. Eşti ceea ce vezi.Fotografia: aici, acum,conştient. Nu există nicicea mai mica dorinţă de afi în altă parte, în alt timp.Acest moment este tot ceexistă. Asta înseamnă săexişti în prezent. Apoi,încearcă să faci asta înviaţa de zi cu zi. Fără camera foto.

portofoliu national

portofoliu national

56

26 44 768

60

În ultimul an, din dorința de a fi și mai aproape de pasionații de fotografie,Manfrotto a ales să îmbine experiența de peste 40 de ani în fotografie acompaniei, cu renumitul talent al designerilor italieni, pentru a crea o liniade genți și rucsacuri foto, denumite generic Stile, după cuvântul italian stil.

Manfrotto un stil urban74

14

Eu însă m-am încăpaţânat. Avem câteva, da.Le urmăresc şi pe cele care ies de sub tipar, şi pecele electronice . În câteva am şi apărut. Sunttotuşi puţine, părerea mea. M-am gândit lacum ar arăta revista pe care mi-ar plăcea să orăsfoiesc şi să aştept cu nerăbdare şi următorulnumăr. Cu multe imagini , cu sfaturi şi ideipentru care pierdem timp pe internet pentru ale găsi , cu un interviu sau două, luatefotografilor noştri , cei la ale căror workshop-urisau cursuri ne dorim să participăm pentru a„fura” puţin din cunoştinţele lor, cei pe care îiurmărim aproape în permanenţă pe bloguri , peFB etc. Cu o rubrică cu comentarii valide,pertinente, care să spună „Da, asta e bine, darar putea fi şi mai bine dacă...” sau „Nu, astanu spune nimic”. Desigur, fotografia este maimult decât subiectivă, iar cine nu acceptă astanu o să fie niciodată mulţumit. De el sau dealţii . Cu pagini în care să fie publicaţi cititorii ,ajutându-i astfel să se promoveze. Pornind de lacele de mai sus şi de la alte câteva argumente,am întrebat în stanga şi în dreapta, şi a rezultatcă ideea mea îsi are totuşi rostul . Ni s-au arătatdestui entuziaşti . Nu o să putem însă mulţumipe toată lumea. Nici nu ne dorim asta, pentrucă am avea numai de pierdut. Vă invit totuşi să rasfoiţi , să citiţi şi dacă v-oplăcea sau nu...vorba aia: „Vom vedea, ziseorbul .” Pentru sugestii , comentarii și critici va

asteptam la: redactie@foto4all .ro.Cristina Tinta

Mi s-a spus că

încă o revistă

de fotografie

nu îşi are rostul .

edito

6

8

Odiseea spaţială a lui Yann Arthus-Bertrand deasupra a şasecontinente, de-a lungul a 5 ani, face din cartea Pământul Văzut Din

Cer cel mai bine vândut album de fotografie din lume. Ridicată larang de enciclopedie a Pământului, cartea prezintă ilustrativ ceeace reprezintă un instrument de lucru pentru specialişti şi sursă de

inspiraţie pentru publicul larg deopotrivă: statistici, date şimăsurători de ultimă oră referitoare la populaţie, schimbări ale

climei, transformări ale mediului, geopolitică şi ecologie.Prin modul de prezentare dar şi prin mesajul excepţional pe care îl

transmite, această carte este cadoul ideal ce poate fi făcut cudiverse ocazii, celor dragi. Apărută acum şi în traducere

românească la Editura Univers, succesul dobândit confirmă de ceaceastă carte a devenit un fenoment de masă.

Michael Freeman, unul dintre cei mai buni fotografiprofesionişti din lume, dezvăluie o parte dintre secretelefotografiei digitale într-o lucrare de excepţie.Dedicată fotografilor amatori (şi nu numai), modul deprezentare a tehnicilor şi conceptelor de fotografiere, cuajutorul imaginilor şi a limbajului relaxat al textelor, facedin 101 Ponturi de Bază în Fotografia Digitală o resursăimportantă de studiu pentru învăţarea facilă, eficientă şicreativă a utilizării aparatelor foto digitale şi de formare agândirii fotografiei ca şi un expert.

“ În Nepal toată lumea te salută zâmbind. Chiardacă sub zâmbet se ascunde câteodată multă

amărăciune. Cu toate acestea, nepalezii de la copiila bătrâni, sunt bucuroşi de cunoştinţa, primitori

cu străinii şi de cele mai multe ori se lasăfotografiaţi. Moneda de schimb universală,

bomboanele, deschid dialogul cu copiii. Cei maidescurcareţi ştiu să-ţi spună în engleză numele şivârsta. Adolescenţii şi tinerii sunt curioşi şi dornici

de comunicare, destul de sfioşi în dialog darevident dornici sa fie fotografiati. Maturii, maicircumspecti din perspectiva vârstei, te refuză

câteodată sau sunt impasibili la vederea camerei.Cu toţii apreciază gestul şi devin mai volubili când

le araţi chipul pe monitorul camerei". ("Povestiridin Himalaya" - Mihai Moiceau)

"Povestiri din Himalaya" este un DVD care conţinepeste 600 de fotografii realizate de Mihai Moiceanuîn Himalaya. Proiecţia prezintă 15 povestiri desprelegendele Nepalului, precum şi despre obiceiurileşi tradiţiile locuitorilor săi. Imaginile sunt însoţite

de muzică tradiţională nepaleză.

Liderul naţional de fotografie de presă,MediaFax Foto, a reunit într-un singuralbum cele mai bune imagini ale anilor2008 şi 2009. Albumul adună la un loc fotografiiinedite ce surprind momente de laevenimente de interes ale momentuluidar şi imagini ale vieţii cotidiene, alaturide portrete de personalităţi sau oameninecunoscuţi, suprinşi in momente derăscruce. De asemenea, fotoreportajeleMediaFax acoperă subiecte din România,Republica Moldova, Kosovo, India şiZimbawe, reuşind ca în 200 de fotografiivaloroase, încărcate de valoareemoţională şi documentară, să arate onouă perspectivă a lumii cotidiene,dinamice şi în continuă schimbare.

PĂMÂNTUL VĂZUT DIN CER

Ponturi de bază

în Fotografia Digitală

Best of Mediafax 2008/2009

Povestiri din Himalaya

101

fotolibrarie

10

Cea mai mare, grea şi scumpă publicaţie a secolului XX. Un albumfotografic impresionant, tribut de peste 400 de fotografii adus celui maiinfluent, intrigant şi controvesat al secolului trecut, Helmut Newton. După un deceniu de la prima apariţie, publicaţia iniţial editată doar în10000 exemplare, semnate şi numerotate de către Helmut Newtonînsuşi, se re-editează acum într-un format mai accesibil publicului larg,de către editura Taschen. Dacă o parte dintre primele exemplare acum sunt prezente în colecţiipublice sau private – inclusiv primul exemplar semnat de peste 100 decelebrităţi, vândută la licitaţie cu 620,000 marci germane- această nouăediţie dezvăluie publicului larg ceea ce înseamnă o carte de referinţăpentru tot ce a fost creat până în acel moment, atât din punct de vedereal extravaganţei conceptuale cât şi a specificaţiilor tehnice.

SUMO

fotolibrarie

12

““

EMESE BENKO

Never Awake.

In the City That Never Sleeps.

un eseu fotografic despre prostituția din Tel Aviv

După ce am studiat antropologia şi psihologia, am simţit că numai vreau să explic lumea, ci mai degrabă să o exprim.Curiozitatea mea pentru tot ce este uman, dorinţa de a "vedea"şi de a mă apropia de oameni m-au dus spre fotografie.Fotografia începe cu o anumită stare de spirit. Totul vine dincuriozitatea şi dorinţa de conectare. Conectarea prin minte şiinimă cu alţi oameni, prin vizor. De fiecare dată când faci ofotografie, declari ceva - nu numai legat de ceea ce vezi, dar şilegat de tine. Eşti ceea ce vezi.Fotografia: aici, acum, conştient.Nu există nici cea mai mica dorinţă de a fi în altă parte, în alttimp. Acest moment este tot ce există. Asta înseamnă să exiştiîn prezent. Apoi, încearcă să faci asta în viaţa de zi cu zi. Fără camera foto.

Zona autogării centrale vechi (numită Neveh Sha anan) este un „red light district” al Tel Avivului. De-a lungul anilor, a

fost populată în special de străini şi de muncitori ilegali. De asemenea, în zonă au avut loc o serie de atacuri sinucigaşe

cu bombă, în timpul confruntărilor israeliano-palestiniene. În prezent, este cea mai rea zonă din Tel Aviv, o lume a

prostituţiei şi a drogurilor, cu o rată a criminalitaţii foarte ridicată.

© Emese Benko/ Anzenberger

Segmentul inferior al societăţii se adună în zona Neveh Sha anan: drogaţi, prostituate, muncitori ilegali,

oameni fără adăpost. Totul se află într-o stare degradantă, inclusiv clădirile, iar gunoaiele sunt peste tot.

© Emese Benko/ Anzenberger

Prostituţia şi dependenţa de droguri sunt strâns relaţionate în Israel.

Majoritatea prostituatelor (estimările variază între 60% şi 90%) sunt

de asemenea şi dependente de droguri, în principal de heroină, cel

mai utilizat drog în Israel.

O parte dintre femei se prostituează doar pentru a-şi putea finanţa

această dependenţă.

Se apreciază că 70% dintre prostituatele din Tel Aviv provin din fostele

state sovietice şi aproximativ 1000 de femei sunt aduse ilegal în Israel,

anual, prostituţia fiind dominată de către ruşi începând cu anii 90, când

s-au produs o serie de migraţii în masă, din fostele state ale Uniunii

Sovietice.

La începutul anilor 90, în doar trei ani, numarul aşa-ziselor saloane de

masaj, administrate de către imigranţii ruşi, a crescut de la 14 la 111.

În prezent există în jur de 300 de bordeluri în Tel Aviv.

Toate camerele de la parterul acestei clădiri din imagine sunt case de

toleranţă. © Emese Benko/ Anzenberger

portofoliu national

16

Ira, 23 de ani. Mama ei a părăsit Rusia după divorţ, împreună cu cele două fiice, sperând într-o viaţă mai bună în Israel. Ira a început să se drogheze, mama ei a renunţatla ea şi nu o mai primeşte în casă, speriată de gândul că şi cealaltă fiica a sa ar putea să calce pe urmele surorii ei. Ira trăieşte acum pe stradă şi lucrează ca prostituată.După o furtună de două zile şi ploi abundente, timp în care a dormit pe stradă, în ciuda păturilor şi a ceaiului fierbinte, a tremurat o zi întreagă la adăpostul pentru prostituate.

© Emese Benko/ Anzenberger

O parte dintre prostituatele care lucrează în zona Neveh Sha anan din Tel Aviv, dorm în stradă. Nu au

unde să se ducă în altă parte. Acesta este unul din locurile în care iau droguri şi îşi petrec vremea cu

traficanţii.© Emese Benko/ Anzenberger

Se întâmplă adesea ca prostituatele să fie bătute sau violate pe stradă. Femeia din fotografie a fost

atacată cu o noapte în urmă şi a primit îngrijiri medicale la adăpost, a doua zi de dimineaţă.

© Emese Benko/ Anzenberger

portofoliu national

18

Judith luând droguri în pauza dintre clienţi. A fost la centrul de reabilitare de zece ori deja, dar a reînceput

să se drogheze după o lună, de fiecare dată. © Emese Benko/ Anzenberger

Judith, 35 de ani. Lucrează pe stradă ca prostituată şi este dependentă de droguri. Mamă a trei copii, toţi luaţi din custodie de către Autoritatea Tutelară şi daţi spreadopţie.

© Emese Benko/ Anzenberger

© Emese Benko/ Anzenberger

portofoliu national

20

Ultima oară când Julia şi-a făcut apariţia la adăpostul pentru prostituate, abia mai putea merge. Era beată, drogată şi cu dureri cumplite, din cauza infecţiei la

picior. Voluntarii de la adăpost au chemat ambulanţa. Echipajul a spus că este foarte probabil să fie nevoiţi să îi taie Juliei piciorul. În spital au reuşit totuşi să i-l

salveze. La doar trei zile de la incident, ea era din nou pe străzi, căutând droguri. © Emese Benko/ Anzenberger

Julia, o prostituată din Rusia, are o infecţie la picior, cauzată de injectarea drogurilor.

Fuge în fiecare zi de la spital pentru a-şi procura droguri.© Emese Benko/ Anzenberger

© Emese Benko/ Anzenberger

portofoliu national

22

Prostituatele din zona fostei autogări centrale (acel „red light district” al Tel Avivului) câştigă doar 50 de shekeli (aprox-

imativ 10 euro) pentru serviciile sexuale oferite, iar unele dintre ele se culcă cu până la 30 de bărbaţi pe zi.

© Emese Benko/ Anzenberger

portofoliu national

24

Întotdeauna alb-negru? De ce?

Întotdeauna! Mi-a plăcut mereu alb-negru și, chiar și în copilărie, petreceam ore întregistudiind lucrările marilor maeștri de până atunci; Adams, Weston, Strand, Caponigro,

Cunningham, Bullock și alții. Ador imaginile întunecate cu contraste puternice și acesteaprovocau o reacție fizică în mine, simțeam un fior care îmi urca în sus pe șira spinării!

M-am întrebat adesea de ce sunt atât de atras de imaginile alb-negru și cred că asta sedatorează faptului că am crescut într-o lume alb-negru. Televiziunea, filmele și știrileerau toate alb-negru. Eroii mei de televiziune erau alb-negru și chiar și națiunea mea

era segregată în alb-negru. Poate că imaginile mele sunt o extensie a lumii în care amcrescut!

Îţi este dor vreodată de culori?

Nu, întotdeauna am văzut lumea în alb-negru. Acest lucru nu înseamnă că nu pot săapreciez o imagine bună în culori, dar problema mea este că privirea mea este atrasă

repede de culoarea alb, însă nu îmi captează atenția. Odată, am auzit pe cineva spunândcă atunci când privim culori ne uităm la imagine, în timp ce alb-negrul ne face să ne

uităm în imagine. Am avut un prieten care a argumentat că, logic vorbind, o imagine înculori este mai bună deoarece portretizează realitatea mai fidel și oferă mai mult, dar a

recunoscut că este atașat emoțional de alb-negru. Poate că acesta este secretul, alb-negrul ne stimulează emoțional.

Când ai știut că vei fi fotograf?

La 14 ani. Locuiam în Rochester, NY și, într-o zi, urcam pe munte și am dat peste o ruinăcare fusese în trecut proprietatea lui George Eastman. Toată lumea din Rochester

cunoștea desigur firma Kodak, dar faptul că am găsit această casă veche mi-a stârnitinteresul, așa că am citit biografia lui George Eastman. Am fost fascinat de dezvoltarea

domeniului fotografiei și, înainte să termin cartea, înainte să fac prima fotografie șiînainte să fiu în camera obscură; am știut că îmi este destinat să fiu fotograf. Știu că

folosirea cuvântului „destinat” pare nebunească, dar asta am simțit. În următorii 10 ani, m-am instruit în domeniul fotografiei citind fiecare carte care îmi pica

Cole Thompsoncover story

Despre Cole Thompson nu o să scriem mai nimic, o sa îl descoperimîmpreuna prin interviu. Şi asta pentru că el însusi nu îşi mai doreştesă îi fie evidenţiate premiile, expoziţiile etc., considerând că este mai

important modul în care se identifică cu arta pe care o creează,decât lungimea unui curriculum vitae. Să vedem, aşadar, cine este

Cole Thompson şi care este relaţia lui cu fotografia.

10

în mână. Am studiat fiecare imagine pe care am găsit-o. Mi-am construit propria cameraobscură și am petrecut fiecare moment al vieții mele fie studiind, fie făcând fotografii,fie lucrând în acea cameră obscură. Eram atât de mistuit de focul pasiunii mele încâtabia dacă am reușit să termin liceul!

Ce rol joacă fotografia în viața ta?

Acest rol s-a schimbat de-a lungul anilor. La început, fotografia era viața mea, dar, pemăsură ce am înaintat în vârstă, alte lucruri au început să concureze cu aceasta pentrutimpul și atenția mea; lucruri ca fetele, familia, jobul și altele. În tinerețe vedeam înfotografie calea spre faimă, dar, când m-am maturizat, mi-am dat seama că faima nuvalorează chiar atât de mult. Altădată, am crezut că fotografia avea să fie calea spre bogăție sau, cel puțin, un mijlocde a-mi câștiga existența. Dar am decis foarte de timpuriu că, dacă transform fotografiaîntr-o profesie, pasiunea avea să dispară. Pentru mine, a fost o decizie bună. Acum, în ultimii ani, fotografia îmi aduce un echilibru creativ în viață. Arta mea exprimă „cine sunt” mai mult decât denumirea funcției mele, mașina pe careo conduc sau cartierul în care locuiesc. Fotografia este pasiunea din viața mea și creez pentru mine. Dacă n-o să ating niciodatăcelebritatea, n-o să devin bogat și criticii nu vor fi interesați de munca mea; este înregulă. Maturizarea are anumite avantaje: începi, în sfârșit, să realizezi multe lucruri șisă le privești dintr-o perspectivă adecvată.

cover story

28

Ce fotografi te-au influențat de-a lungul timpului?

Inițial, Ansel Adams a reprezentat o influență majoră asuprafotografiilor mele. Nu am văzut niciodată lucrări ca acelea,nuanțele profunde de negru, contrastul și detaliile! Înviziunea mea, Adams a adoptat o abordare științifică asuprafotografiei și a obținut un efect maxim din mediul argintiu. Dar, mai târziu în viață și până în prezent, Edward Westoneste omul pe care îl admir cel mai mult și care mi-a influențatcel mai mult lucrările. El a fost în primul rând un artist și abiaapoi fotograf și, în timp ce îi ador munca, îi admir punctelede vedere și mai mult. Lecturez constant Jurnalele lui Zilnice,au fost întotdeauna o sursă de inspirație pentru mine. În ultimii 10 ani, m-a mai influențat și un alt fotograf; AlexeyTitarenko. Când am văzut pentru prima dată expunerile lungiale scenelor străzilor rusești, mi-au tăiat pur și simplurespirația și îl creditez cu interesul meu pentru expunerilelungi. Cred ca pot să spun cu toată convingerea că, dacă nuar fi existat el, seria mea Auschwitz-Birkenau nu ar fi apărutnici ea.

cover story

30

Ne poți descrie arta ta, te rog!

Nu cred că mi s-a mai adresat vreodată această rugăminte!Imaginile mele sunt create, nu capturate și reflectă propria-miviziune asupra a ceea ce privesc. În general, sunt întunecate și cucontrast. Imaginile mele îmi urmează inima în multe locuri diferiteși, astfel, munca mea este variată. Uneori, imaginile mele au unînțeles mai profund și, alteori, sunt pur și simplu imagini frumoaseși nimic mai mult. Ele reprezintă o parte din mine, dar într-un modpe care nu-l pot descrie. Uneori, sunt întrebat „Ce înseamnăimaginile dumneavoastră?” Asta rămâne să decidă privitorul.

De ce o serie denumită “Harbinger”? Care este povestea ei?

Eram într-o excursie de fotografie cu fiul meu în mijlocul Utahuluicând am văzut aceste dealuri noroioase și întunecate care arătauinteresant. Afară erau în jur de 40 de grade și vă puteți imaginaatitudinea fiului meu când am insistat să urce acele dealuri cumine. Am făcut fotografii timp de 30 de minute sub acel soarearzător în timp ce el mă întreba în continuu „cât mai durează?”.Era foarte cald și aceia dintre dumneavoastră care au copii, știucât de mult urăsc aceștia opririle când promiți că „Durează numaicâteva minute!”. Într-un final, am terminat și eram pe la jumătatea drumului înapoila mașină când am văzut un nor alb solitar și am știut, în ciudabombardamentului pe care aveam să-l primesc de la fiul meu, cătrebuie să îl fotografiez. Am anunțat că „nu durează decât câtevaminute” și am fugit înapoi pe acel deal ca să mă instalez. Aveamnumai câteva secunde să-mi duc echipamentul sus și să facfotografia. Știam exact cum vreau să fotografiez acel nor și știamcă nu voi avea timp decât de una sau doua expuneri pentru că semișca foarte repede. Am făcut fotografia și mi-a plăcut foarte, foarte mult. Îmidenumesc imaginile foarte simplu și, aproape întotdeauna,folosesc primul nume care îmi vine în minte. Am știu imediat căaceastă imagine se va numi "Harbinger." M-am întrebat dacă potsă creez o serie de imagini cu un nor solitar, dar m-am îndoit căvoi da peste atât de mulți nor de acest gen. În mod surprinzător,am găsit destui, dar este clar că îmi vor trebui ani să completezacest portofoliu.Declarațiile mele artistice sunt, în general, scurte, dar aceasta estecea mai scurtă de până acum; este pur și simplu definițiacuvântului harbinger din dicționar: Harbinger: \ˈhär-bən-jər\ substantiv

1. o persoană care face cunoscută abordarea altei persoane;sol.

2. orice prezice un eveniment viitor; prevestire; semn. Aceasta este una dintre declarațiile mele artistice preferate, poatepentru că este exact opusul multora pe care le citesc. Este scurtăși simplă.

Cum îţi vin ideile pentru imagini?

Se întâmplă pur și simplu sau, mai degrabă, le văd pur și simplu.Cheia pentru mine este faptul să am o viziune asupra proiectuluiși trebuie să fiu entuziasmat de el. Am încercat să forțez proiecteîn trecut, dar sunt o adevărată luptă și nu merge niciodată. Cândlucrezi la un proiect bun, ești entuziasmat și muncești cu foartemare ușurință. Dacă nu se întâmplă asta, caut altceva. Am o listă cu idei de proiecte pentru că ce nu mi se potrivește azi,s-ar putea să mă umple de entuziasm mâine. Tocmai finalizez unproiect intitulat „The Fountainhead” și acum îl caut pe următorul.Am învățat că această parte a procesului nu poate fi grăbită și,dacă există o gaură între proiecte, este în regulă. Asemenea unuifermier care își lasă câmpul necultivat un sezon, poate că și noiavem nevoie uneori de odihnă și de timp ca să contemplăm. Dar, să ne întoarcem la întrebare; cum îmi vin ideile de imagini,

cover story

32

permiteți-mi să vă dau câteva exemple legate de cumau luat naștere proiectele recente. Stăteam în holul unui hotel, în Akron, așteptând săplec și, uitându-mă în sus, am observat lampa de petavanul din hol. Privită de jos, era cu adevăratuimitoare și aproape abstractă. Ca să o văd mai bine,am mutat canapeaua și măsuța de cafea și m-amașezat pe podea să o studiez. Chiar atunci și acolo,am știut că vreau să lucrez la o serie care să senumească Ceiling Lamps. Această serie oferă multora o poveste amuzantă. Deexemplu, în timp ce stăteam acolo pe podea, uitându-mă la lampa de tavan, am atras un mic grup deoameni care voiau să știe dacă mă simt bine și dacăsă sune sau nu la 911? În căutarea mea de noi lămpide tavan, intram în magazine, stăteam sub o luminăși mă uitam drept în sus. Oamenii se uitau la mine cala o „persoană nebună”. Un alt exemplu de idee care mi-a venit din senin estece s-a întâmplat în timpul vizitei mele în Auschwitz-Birkenau, Polonia. Chiar nu voiam să vizitez lagărele,astfel de locuri mă întristează, dar familia mea a vrutsă meargă așa că am mers și eu cu ei. Făceam unscurt tur și, deși aveam echipamentul cu mine, nuintenționam să fotografiez lagărele. Consideram că arputea fi interpretat ca nepotrivit. Când am început turul, am intrat într-o cameră cufigurine din sticlă, cizme și alte artefacte. Am fostcopleșit repede și am simțit că mă sufoc, așa că mi-am cerut scuze și am ieșit afară. În timp cemergeam, n-am putut să nu mă gandesc la oameniicare trecuseră pe acolo cu atât de mulți ani în urmăși care erau acum morți. În timp ce mă gândeam laasta, m-am întrebat dacă spiritele lor rătăceau încăpe acolo și am știut brusc ce trebuie să fac. Am decis repede că în timpul care îmi rămăseseaveam să fotografiez lagărul, dar că nu aveam să-lportretizez ca pe un loc istoric; un muzeu unde cumult timp în urmă s-au întâmplat lucruri oribile, cimai degrabă ca pe un loc viu unde spiritele morțilorîncă dăinuie. Mi-am instalat repede echipamentul și am alergat lapropriu de la o locație la alta, fotografiind expunerilungi ale celorlalți vizitatori din lagăr, făcându-i să secomporte ca niște mandatari ai celor care pășiseră peacolo și muriseră cu mulți ani înainte. În mai puțin deo oră, am creat cele cincisprezece imagini din seria„The Ghosts ofAuschwitz-Birkenau”.

În spatele seriilor tale se află povești specialecare au întotdeauna un impact, te fac să-ți puiîntrebări și îți captează permanent interesul.Plănuieşti în avans sedințele foto, „desenezi”vreodată cadre în avans etc. sau faci fotografiilespontan?

Creez întotdeauna spontan, nu știu de ce. Îi admir pecei care pot plănui o imagine de dinainte. Poate căvoi învăța să fac și eu asta cu timpul.

Ce te inspiră cel mai mult?

Ca să intru într-o stare creativă, citesc JurnaleleZilnice Weston și ascult muzica celor de la Beatles.Ador viziunea lui artistică și mă inspiră să citescdespre luptele și procesul lui creativ. Muzica celor dela Beatles îmi amintește că poți să faci constantlucruri noi și te poți reinventa, așa cum au făcut ei cumuzica lor. Poate că sună nebunesc, dar funcționeazăîn cazul meu! Când lucrez, cel mai mult mă inspiră să fiu singur șiizolat. Fără lucruri care să-mi distragă atenția, fărăprieteni sau membri ai familiei, doar eu singur cugândurile mele. Cred că această izolare mă ajută să-mi las deoparte toate grijile de zi cu zi pentru untimp. De obicei, plec pentru a lucra și excursia meapreferată este cea de 10 zile pe Coasta Oregon.

Cel mai mare inamic al creativității tale este...

Nerăbdarea. Când întru într-una din acele perioad einevitabile în care pur și simplu nu mă simt creativ șiîncerc să forțez, acest lucru înrăutățește și mai multsituația. Am învățat că trebuie doar să am răbdare șisă aștept. Creativitatea mea se va întoarce, caîntotdeauna. Obișnuiam că privesc acele perioade aride ca pe cevarău, dar acum îmi dau seama că sunt un timp alreîntineririi. Se spune că trebuie să existe opusuri întoate lucrurile, rău ca să apreciem binele și poate căși perioade în care nu suntem creativi ca să apreciemperioadele creative. Un alt inamic al creativității este încercarea de a-imulțumi pe ceilalți. Simt acea zvâcnire din când încând și asta mă face să nu mă mai concentrez pescop, să creez cu pasiune în acord cu viziunea mea și

cover story

34

indiferent de consecințe. Experiența mi-a arătat căatunci când creezi în acest fel, obții lucrări mai bune și,în mod ironic, sfârșești prin a mulțumi mai mulțioameni. Dar să-i mulțumești pe ceilalți nu trebuie săfie niciodată scopul nimănui. Și un ultim inamic al creativității; prea multe „chestii”în viața mea. Cu cât am mai multe „lucruri”, cu atât îmieste mai greu să fiu creativ, așa că tot timpul măgândesc să scap de diverse lucruri.

Echipamentul folosit...

Am trecut pe cameră digitală în 2004 și folosesc unCanon full-frame. Lucrez foarte simplu, fotografiezmajoritatea lucrărilor mele cu un obiectiv de 24-105mm și nu am decât câteva accesorii. Am un trepied,un set de filtre de densitate neutră, inclusiv un Singh-Ray Vari-ND și o Lupă Hoodman Hood. Cam asta e tot! Procesarea mea e la fel de simplă. Folosesc PhotoshopCS5, o tabletă grafică și o imprimantă Epson. Farăcalibratoare, plugin-uri sau alte accesorii sofisticate.Cred într-un flux de lucru foarte simplu care puneaccent pe imagine. Un alt avantaj al unui flux de lucrusimplu este că nu prea ai unde să greșești și, atuncicând greșești totuși ceva, defecțiunile sunt detectatemai ușor.

cover story

36

Câte imagini realizezi pe lună, de exemplu? Înmedie.

Probabil că între câteva sute și o mie, nu chiar atât demulte. Cred că unul dintre cele mai mari avantaje ale camereidigitale este că poți să fotografiezi multe imagini. Știucă mulți fotografi plănuiesc totul cu grijă și fac o singurăfotografie, fotografia perfectă. Dar nu e cazul meu, eufotografiez mult și explorez pe măsură ce fac asta. Nu-mi lipsesc vremurile trecute în care îmi făceam griji înlegătură cu 36 de expuneri!

Faci parte din vreo organizație de fotografi?

Nu, sunt genul mai singuratic și nu-mi place „săparticip” prea mult. Nu am nimic împotriva acestuilucru, doar că nu mă reprezintă.

Reguli care te ghidează ca fotograf...

Fă ceva doar dacă îți stârnește pasiune. Ignoră toateregulile sau mai bine, nici măcar nu le învăța! Păstreazălucrurile simple și concentrate pe artă. Arta pe care ocreezi nu este o competiție, nu este nevoie ca alții săpiardă pentru ca tu să câștigi. Fii mulțumit de muncata deoarece, într-un final, opinia ta este singura carecontează. Fii o persoană bună pentru că acest lucru teva ajuta să ai succes în viață mai mult decât oricealtceva din ceea ce faci.

cover story

38

cover story

Te rog, dă-le un sfat fotografilor tineri care vor să-și promovezelucrările.

Cel mai bun sfat pe care îl pot da este să creeze artă cu pasiune și atuncile va fi mai ușor să o promoveze. Când te pasionează munca ta, aceastava rezona cu oamenii și, cel mai probabil, vei avea succes.

40

Despre fotografiecu Stelian Pavalache

Stelian Pavalache s-a născut în 1976 la Urziceni, România şi lucrează cafotograf, inginer programator, dezvoltator web şi designer grafic.

Fondatorul şi dezvoltatorul Proiectului International Satwa Guna (iluziaformelor), singurul proiect mondial major în care fotografia surprinde unitatea

în diversitatea spiritualităţii universale. Membru fondator al Asociaţiei Extrem Alpin, membru al STUD FILM Asc.,

Romanian Alpin Club Asc., membru onorific al ECO Bacau.Fotograf principal pentru Studio PhotoDesign, editor foto şi fotograf principal

pentru Agenţia Dreamstime.com (Dreamstime LLC United States).

interviu

44

interviu

Ce înseamnă fotografia pentru Stelian Pavalache?

O să încep cu începutul. Am avut norocul ca în copilărie, în casa în care amcrescut, să se îmbine activităţi ca mersul pe munte, cinematografia şifotografia. Jumătate de casă era de locuit, cealaltă era pentru developat film,peliculă şi fotografie. Aşa am crescut: veneam de la şcoală şi abia aşteptamsă văd ce mai developează ai mei, cum se developează, să înţeleg ce făceau.Cam aşa am intrat în lumea asta. Şi apoi, în viaţa mea au tot păşit oamenicu diverse înclinaţii artistice şi spirituale. Prin clasa a 5 a am început să lucrezpe fotografie cu ai mei. Îmi petreceam foarte mult timp în laborator, măjucam cu camere cinematografice de 8 mm, îmi plăcea să tai, să fac montajecu lama şi cu scotch; dar era totul o joacă încă. Apoi, prima etapă serioasă afost perioada în care am stat la Iaşi şi am pictat. Pe vremea aia îmi plăcea săfac tot felul de lucruri oarecum deosebite. Mă apropiam de exemplu de copiiai străzii, relaţionam cu ei şi îi învăţam să picteze. După pictură a urmatpasiunea pentru munte, care mi s-a năzărit dintr-o dată.

46

Ce situri şi publicaţii de fotografie citeşti?

Nu foarte multe. Câteodată mi-aş dori mai mult timp pentru stat pe net şi citit aşaceva. Când am timp, citesc: Agence VU, Mediastorm, Magnum, FOTO8, reportage-bygettyimages.com, photographer.ru, visapourlimage.com, Pdn, AppliedArts. Camastea ar fi.

Ai vreo regulă proprie, pe care o urmezi ca fotograf?

Da, am întotdeauna un aparat foto cu mine.

Faci sau ai făcut compromisuri legate de fotografie?

Legate de fotografie nu prea, despre viaţa ca şi fotograf da. Nu cere detalii.

În opinia ta, ce fotografii se vând cel mai bine la noi ?

La noi se vinde orice, suntem doar balcanici cu buletin de comercianţi asiatici. Dinpăcate se vinde şi ce nu se poate digera, dar ăsta-i comerţul, asta-i cererea, nuexistă grupuri de oameni – fotografi care să imprime un nivel al calităţii. Dar aînceput să se mişte ceva în direcţia asta.

Ce fotografi te-au influenţat de-a lungul vremii?

Mulţi sau chiar toţi. Dar cel mai mult timpul petrecut cu tatăl meu prin laborator.

interviuSATWA GUNA: un proiect uriaş. Ce înseamnă? Cum a apărut ideea?

Totul a pornit din dorinţa de a cunoaşte lumea personal, prin experimentaredirectă, de a recunoaşte diversitatea formelor de educare personală, dinfascinaţia călătoriei în sine, din plăcerea de a urca munţii mari, de a fotografialumile mai puţin cunoscute oamenilor, de a relaţiona direct cu filosofii de viaţăunice în felul lor. SATWA GUNA înseamnă, în traducere din sanscrita veche,iluzia formei. Mai explicit, diversitatea manifestărilor provenite dintr-o sursă şirădăcină unică. Transpunerea în practica fotografică a acestei idei a fost motorulde început al proiectului, încercând astfel să surprind similitudinile practicilorspirituale, practicilor sociale tradiţionale, obiceiurilor, porturilor, relaţiileantropologice, geografice, etnografice etc. Cumva ingrată această misiune,gândind faptul că o astfel de cercetare se cade a fi motivaţia unui cercetatorştiinţific. Însă odată ajuns cu seninătatea şi curiozitatea pură unui copil în lumeaintimă a oamenilor, aceştia se dezvăluie teribil de curat, povestesc cu pasiunedespre trecutul lor ancestral, prin poveştile străvechi ale bunicilor, prin tipologiapracticilor spirituale, prin gesturi simple dar profunde, prin priviri limpezi şizâmbitoare.

Unitate în diversitatea spiritualităţii universale. Cum vine asta?

Este vorba despre credinţa în unitatea umană. Şi nu citind despre religii amajuns la concluzia asta, ci prin metode asiatice de disciplină interioară. În plus,aruncând un ochi în stânga, unu-n dreapta, analizând ce se întâmplă prin lumeşi mai ales ce se întâmplă subtil prin lume, mi-a răsărit ideea asta cămajoritatea evenimentelor dintr-o parte a lumii sunt identice, dincolo dedecalajele de timp sau de context, cu alte evenimente din alt colţ al lumii. Prinlectură doar mi-am sedimentat observaţia asta: istorie, antropologie, religie.De prin clasa a 8 a am început să fiu genul ăla de elev care citea pe sub bănci,total neatent la ore, dar am avut norocul ca profesorii să mă lase în lumea mea.O să ma întrebi de unde credinţa în unitate dacă punem la socoteală comparaţiaîntre zonele în care am călătorit (Caucaz, Kazakhstan, Kirghistan, Ucraina, Peru,Nepal, Tibet, China, India, Cambodgia, Laos, Vietnam, Thailanda, Pakistan,Mongolia) şi Europa. Răspunsul meu este că unitatea există. Europenii au şi ei

48

interviu

o viaţă spirituală foarte intensă. Dar nu şi-o cunosc.Şi-o reprimă. Şi-o alterează, tocmai pentru că nu oconştientizează. Dar indiferent dacă percepi realitateaspirituală sau nu, eşti parte din ea. Diferenţa vizibilăstă însă în durata cu care europenii îşi consumăciclurile spirituale.

Există vreun proiect fotografic propriu care te-a schimbat pe tine ca fotograf? Cum te întorcide la astfel de experienţe?

Toate te schimbă, şi de vrei, şi de nu vrei. Nu aiîncotro dealtfel. Şi asta e bine. Dar ca să raspund oidee mai concret:Quechua People, dar nu mă întrebade ce că nu o să-ţi zic.Cât despre întorsul de la astfel de experienţe, cinevaţi-ar răspunde la întrebarea asta explicându-ţi că eusunt mereu în lumea mea şi e foarte greu să mădeconectezi de la asta. :) Dar răspunsul serios ar fică după astfel de călătorii, fizice şi spirituale, lumeaîn care trăim poate fi apăsătoare doar dacă te agăţide ego-ul tău şi de iluzia că ai voinţă proprie. Frustrăripasagere există, dar pe termen lung lucrurile asteanu mai au nici o forţă de a te clătina.

Cum te decizi asupra locațiilor pentru proiectulSatwa Guna?

E cu dus întors, nu mă decid eu musai. Metaforic șiaproape poetic aș putea spune ca ele mă aleg :) darcu siguranță asta ar însemna să explic cum anume seîntâmplă asta și nu prea stiu să răspund. Așa că tindsă răspund cu "alegere divină". Anul acesta deexemplu, am vrut să documentez viața Sufiților dinIran, Turcia, Pakistan, Siria însă din cauza conflictelordin zonă a trebuit să renunț.

Cum te decizi asupra a ceea ce este relevant șice nu în reportajele tale documentare?

Cum te decizi asupra momentelor din viată? Simpludar în același timp alambicat. Decid înainte, în timpce, și după.

Ce te face să alegi alb-negru sau color pentruproiectele tale fotografice?

Nu cred că aleg , sunt și eu atent la ce se întâmplă înfața mea (fotografic vorbind) și simt/intuiesc/gândesccare din subiecte se exprimă mai bine color sau albnegru.

Personal, ce preferi? Alb-negru sau color?

Personal prefer alb negru şi color :)

50

Cum reușești să te apropii atât de tare de subiectele tale?

Pâsh pâsh :). Dacă treci prin subiecte ca lebăda prin apă atunci e o întrebarecu răspuns dubios, dar dacă petreci ceva mai multă vreme cu ei atunci încep sănu se mai teamă de tine, își văd de viața lor și tu de a ta împreună. Petrec cevavreme până să ridic aparatul, o fac decent, firesc, ca un scărpinat în nas.

Cum te simți în aceste locuri atât de încărcate, atât de interesante șipână la urmă atât de diferite de România?

De cele mai multe ori transpirat din cap până în picioare. Serios.. e mai cald laei. Dar și exaltat, bucurat de atâta privilegiu de a-i cunoaste și a sta cu ei. Nustiu sincer.. mă bucură și atât.

Ai lucrat / colaborat destul prin / cu presa românească... Ce părere aidespre fotojurnalismul românesc? Cum stăm la capitolul ăsta?

Nu mi-a plăcut fotografia de news, nu am prea practicat zona aceasta, am fostînclinat mai mult spre jurnalismul "dulce" :). Cât despre fotografii jurnaliști dinRomânia, toată lauda, avem unii foarte buni. Se întrevăd alții și mai buni, avemacum și școli de jurnalism, documentare bune, să sperăm că se educă oamenii.Mie-mi place ce și cum se schimbă la noi.

Bani vs. pasiune. Două aspecte care în alte țări nu e greu să sesuprapună de multe ori. La noi mai puțin. Cum e în cazul tău?

Și la noi se suprapun, dar în proporții diferite. Eu mă simt confortabil cu gradulde suprapunere. Predau, lucrez în studio cu oamenii cu obiectele , vând imaginede toate felurile , ce pot să zic, nu am loc de parcare dar am o bicicleta faină șio viață liniștită cu care mă plimb prin lume.

Știm că ai vândut fotografie. Și nu la prețuri mici. Pentru Româniavorbim, desigur. Cât costă cel mai ieftin print al tău? Dar cel maiscump? Și cum stabilești prețurile?

Da am vândut, paradoxal (în România) dar am vândut şi în afară și din fericireîncă mai vând. Cel mai ieftin print? Hmmm… gratis pentru prieteni (glumesc),parcă 120EUR. Cel mai scump 1200 euro.

Revenind la fotojurnalism, cine decide în general? Fotoreporterul saueditorul? Cum ai defini la noi relația dintre cei doi?

Depinde de print și de editor . De cele mai multe ori editorul taie și schilodește.Dar stiu și multe cazuri în care nu a mai avut ce. Fotograful și-a retras articolul.Se poate să-ți menți limpezimea în exprimare (text sau imagine) dar trebuiesă înveți să renunți și să nu faci anumite compromisuri. Relația dintre cei doi?e clar una comercială. Rar se întâmplă să fie una empatică.

Avem multe ziare online fără sau cu puține imagini. Sau mai rău, cuimagini trimise de un public de multe ori neavizat. Ce crezi despre asta?

Ce pot să cred? Ca nu e bine, logic. Deși nu stiu dacă ce cred eu este relevantpentru bugetul investitorului "online". Puține lucruri se manifestă astăzi dedragul relației intime personale cu arta fotografică. Este vremea oportunismului, așa e lumea acum. Poți să iei atitudine evident, dar durează până se schimbă.

Cazul Tudor Platon. Ai o părere despre povestea asta?

Da am. Profesorii și-au anchilozat mințile de atâta teamă imaginară șiînchipuită. Nu mai dețin luciditatea și discernământul sincer , au devenitmecanici și lipsiți de sine. Evident nu toți, însă mare parte da. Am predat înînvățământ 1 an. Și mi-a ajuns. Îi doresc lui Tudor concentrare și multă liniște

interviu

52

pentru examenele din iunie și iulie, iar apoi multăimaginație și sinceritate în viitoarele reportaje. Părințilorși prietenilor curajul de al susține.

Este sau nu greu să rămâi creativ (în special înfotojurnalism, dar și în general)?

Omul nu este creativ :) este doar receptiv sau nu. Creațieeste la orice pas. Puterea de a impune creativitateasinceră este altceva. De multe ori din păcate asta nu ținedoar de fotograf. Într-un final există metode decontrângere.Românii au sau nu o cultură fotografică?

Românii au cultură fotografică, dar aia care o au se ocupăcu fotografiatul și mai puțin cu polemica.

Mai de curând organizezi ateliere de fotografie. Dece ateliere tip unu la unu? Cum se derulează acesteîntâlniri? Există o selecție a "cursanților"?Povestește-ne puțin.

Da, țin cursuri, și-mi place. Nu știu musai, așa am crezuteu că e bine să educi un om, mai cu atenție și mairesponsabil. Așa am fost eu educat, așa am văzut înlumea mea că se face. Așa am decis să fac și eu.Vorbesccu ei înainte evident, îi întreb de ce vor să facă asta, cevor de la un astfel de curs, ce cred ei știu desprefotografie/imagine, discutăm în general o oră două încercsă-mi dau seama ce e cu el și de ce a ajuns la mine.Cu ce proiect urmează să ne surprinzi anul acesta?Ne dezvalui puțin din planurile de viitor, fie elapropiat sau îndepărtat?

Shimshali People, din nou în Pakistan în Shimshal passpentru adunat material video și imagine. Apoi prin Chinapentru început un alt documentar.După ce o să acoperim locurile cu o încărcătură spiritualădeosebită, o să încercăm să transmitem ideile prinsimboluri. Asta pentru că volumul de informaţii e enormşi dacă am încerca să le dăm aşa cum sunt, am copleşiîn loc să ne atingem scopul. Pe 5 august anul trecut, deexemplu am plecat în Pakistan, pentru că am vrut sătransformăm percepţia asupra acestei ţări printr-oexpediţie alpină, în care echipajul a fost format pentruprima dată în istorie de femei musulmane. Este vorba defapt despre un proiect social, care a constat pe lângăexpediţie şi în fotografii şi documentare, menite să punăîn lumină tradiţiile şi specificul zonei Shimshala, o regiunedestul de izolată. Satul din care provin participantele ede exemplu în totalitate autofinanţat, adică nu are niciun fel de relaţii comerciale cu alte sate. Mi s-a părutfascinantă aşezarea asta, ca şi una din Peru, de pe oinsulă de pe lacul Titicaca, unde nu existau legi saupoliţie, ci un Sfat al bătrânilor şi unde totul era natural şirudimentar. Seara, după muncă, mergeau la templu,unde se luau de mână şi înconjurau templul spunândrugăciuni. După care coborau lângă foc şi dansau. Amvăzut acolo o iubire autentică pentru viaţă, un mediu carete ajută să înţelegi că abundenţa e în simplu. Asta vomscoate în evidenţă şi în proiectele următoare.

interviu

54

Fie că este vorba despre iPhone sau oricetelefon mobil, oricât de banal, existăpersoane care surprind realitatea zilnică saufac chiar fotografii conceptuale cu astfel deaparate, rezultatele fiind nu de puţine orisurprinzătoare, demonstrând încă o data căimportant este înainte de toate sa vrei săfaci ceva, să îţi pui ideile în practică cumijloacele la îndemână, nu să stai deoparteaşteptând aparatul sau obiectivul înaparenţă ideal, fără de care fotografiile sigurnu îţi pot ieşi bine. Aviz amatorilor!

”M-ai întrebat despre fotografie în general... Nu am odeclaraţie personală în ceea ce priveşte fotografia. Carieramea s-a fundamentat pe design grafic. Am lucrat cu mulţifotografi şi sunt mai obişnuită să lucrez cu fotografiile altoradecât să fac propriile imagini. Aceasta este o direcţie nouăpentru mine şi îmi place că pot să găsesc ceva interesant dinpunct de vedere vizual într-un loc obişnuit. iPhone-ul îi dăcuiva abilitatea de a fi foarte spontan, surprinzând momentede viaţă fără să fie supărător. Pot spune sincer că aplicaţiaHipstamatic şi iPhone-ul mi-au retrezit interesul pentrufotografie si a fost o reală plăcere să primesc un feedback atâtde bun legat de munca mea. ”

F4A: De ce hipstamatic? Cum a început totul?

Am descoperit aplicaţiile hipstamatic în primăvara anului2010. Înainte de acea perioadă, foloseam foarte rar iPhone-ul pentru fotografie, preferând Nikonul meu D60 pe caretocmai mi-l făcuse soţul cadou de ziua mea. Înainte de asta,am folosit un aparat Panasonic Lumix mic, deoarece preferamsă pot să iau cu mine in permanenţă o cameră foto . Văzusemcâteva fotografii pe Facebook – în mare parte, albume aleprietenilor, intutilate „Fişierele Mele Hipstamatic” (MyHipstamatic Prints) şi eram curioasă pentru că fotografiileerau foarte interesante. După ce am descărcat aplicaţia şi amexperimentat puţin, am devenit un fel de „maniacă”, începândsă fotografiez totul în jurul meu numai cu iPhone-ul, folosindaplicaţia hipstamatic. Iniţial, după ce am descoperit că îmi plac foarte multrezultatele ”lentilei” John S, o foloseam tot timpul, la fel şi”filmul” Ina’s 69. Ceva mai târziu am început să experimentezmai mult cu diversele tipuri de „lentile” şi „filme”, mai ales cădin ce în ce mai multe modele au devenit disponibile pe piaţă.Am început să încarc unele fotografii pe pagina Hipstamaticde facebook şi, la sfârşitul lunii octombrie 2010, am fostcontactată şi întrebată dacă aş fi interesată să particip laprogramul lor denumit „Adventures in Hipstaland”, locaţiaurmând să fie alegerea mea. Mi-am petrecut o parte din timpîn UK şi restul timpului în Hong Kong. Se apropia iarna şi amdecis că UK-ul avea să fie puţin cam întunecat şi gri în aceaperioadă a anului, aşa că m-am hotărât să aleg Hong Kong –asta şi pentru că m-am gândit că va fi o locaţie inedită pentru

Fotografia cu telefonul mobilCARA GALLARDO WEIL Sub sloganul Digital photography never looked so analog (Fotografia

digitală nu a părut niciodată atât de aproape de analog) , Iphoneuneşte simplitatea şi arta într-o singura aplicaţie uşor de utilizat.

Aceasta modifică fotografiile făcute cu telefonul într-un modneprevăzut, culoarea, luminozitatea, contrastul fiecărei imagini

schimbându-se, rezultatul fiind unul interesant. Hipstamatic readuceaspectul, senzația, frumusețea imprevizibilă și distracția camerelor

foto de jucărie, din plastic, ale trecutului!Hipstamatic este o aplicație compatibilă cu iPhone, iPod touch (4thgeneration), iPad 2 Wi-Fi, iPad 2 Wi-Fi + 3G și rulează pe iOS 3.1

sau versiunile următoare, iar costul acesteia este de 2$.Istoria Hipstamatic, pe scurt, ne trimite undeva în anul 1982, când

fraţii Bruce şi Winston Dorbowski, ruşi stabiliţi în America, s-au gânditsă aducă pe piaţă o cameră care să coste mai puţin decât filmul. Cei

doi primiseră cu 10 ani înainte o camera foto din plastic, cadou deCrăciun de la tatăl lor. Aceasta însă se stricase şi nu se mai fabrica,

nici n-au mai găsit-o de vânzare la vremea aceea. Aşa că s-au gânditsa creeze ceva similar. Zis şi făcut. Winston era tare ataşat de

camera sa KODAK Instamatic (http://en.wikipedia.org/wiki/Instamatic)şi aşa a apărut şi numele de Hipstamatic.

info

telefotografia

În acest prim numărfacem cunoştinţă cu CaraGallardo Weil, oîmpatimită a aplicaţieiHipstamatic de la iPhone,care a redescoperit înacest fel fotografia.Cara Gallardo Weil estedesigner grafic şi a făcuto pasiune pentruimaginile hipstamatic.S-a născut în Hong Kong,părinţii ei fiind de faptfilipinezi, mutându-seacolo prin anii 60 pentrunişte proiecte legate demunca lor.Cara şi-a petrecut mareparte din copilarie şiadolescenţă în HongKong, Singapore şiFilipine. Apoi a urmatstudii de design grafic înLondra, petrecând maibine de 20 de ani acolo.A revenit ulterior în HongKong, unde trăieşte şi înprezent.Imaginile ei mi-au atrasatenţia şi am rugat-o săne povestească puţindespre ce a făcut şi faceea în fotografie.

fanii Hipstamatic. A fost o călătorie interesantă pentru mineşi, deşi locuisem în Hong Kong mulţi ani (în copilărie şi, maiapoi, ca adult), nu petrecusem niciodată timp ca să-i surprindesenţa, aşa că proiectul „Adventures in Hipstaland” a fost oadevărată provocare pentru mine. Iar ce a început ca„Adventures in Hipstaland” a devenit în cele din urmă o carteintitulată „Moments in Hong Kong” pe care am publicat-o laînceputul acestui an prin intermediul website-ului blurb.com.Tot profitul obţinut din vânzarea cărţii va fi donat Crucii Roşii.Cartea este disponibilă în versiune hard cover(http://www.blurb.com/bookstore/detail/2060944) şi soft cover(http://www.blurb.com/bookstore/detail/2060872).

F4A: Cum ţi-a venit ideea

proiectului 365/2011- O fotografie

hipstamatic pe zi?

Îmi atrăseseră atenţia alţi câţivafotografi care aveau acest tip deproiect ce implica o fotografie pe zi.Astfel am decis şi eu să îmi stabilescobiectivul de a face o fotografiehipstamatic pe zi. Înainte să începproiectul, am observat că oricum facfotografii aproape în fiecare zi. Înplus, ştiam că urma să călătorescfoarte mult în 2011, aşa că am decissă documentez acest lucru, în paralelcu viaţa de zi cu zi din Hong Kong.

„Adventures in Hipstaland” a fost o adevăratăprovocare pentru mine. Iar ce a început ca

„Adventures in Hipstaland” a devenit în celedin urmă o carte intitulată „Moments in Hong

Kong” pe care am publicat-o la începutulacestui an prin intermediul website-ului

blurb.com. Tot profitul obţinut din vânzareacărţii va fi donat Crucii Roşii.

F4A: Este greu să găseşti în fiecare zi ceva de fotografiat pentru proiectul tău?

Aş spune că nu este greu să fotografiezi ceva în fiecare zi, dar este greu să găseşticeva interesant şi proaspăt. Mai ales atunci când te afli în aceeaşi zonă în fiecare zi– este o reală provocare să încerci să vezi altceva atunci când mediul înconjurătornu s-a schimbat în realitate... Cred că aşa am descoperit fotografia de stradă. Străzilese schimbă întotdeauna în ceea ce priveşte oamenii, activităţile şi culoarea, aşa căeste posibil să surprinzi o stare sau o scenă diferită, deşi este vorba de acelaşi loc încare ai fost şi în ziua precedentă. Am început, de asemenea, să experimentez cu alte aplicaţii în combinaţie cuHipstamatic şi, ocazional, procesez imaginea folosind de exemplu Tilt Shift Generatorsau Dynamic Light. Acest lucru adaugă, de asemenea, o altă dimensiune şi unelement de nou imaginilor zilnice.

58

Fiţi creativi! Da, un sfat mai mult decâtevident. Cu toate acestea însă, câtegalerii de imagini vizitaţi saptămânalmăcar? Ar fi bine să mâncaţi arte vizualepe pâine, fie că e vorba despre pictură,arhitectură, fotografie etc. În Romaniaeste într-adevăr mai greu să mergem dingalerie in galerie, să admirăm astfel decreaţii într-un spaţiu public, dar şi cărţile,galeriile online, diversele reviste ne potajuta în acest sens. Fiţi continuupreocupaţi şi în contact cu ceea ce văpasionează. O să apară şi rezultatele!

Căutaţi întotdeauna să gasiţi modalitaţidiferite de a ilumina un subiect şi fiţipregatiţi să folosiţi orice fel de sursă. Nutrebuie neapărat să folosiţi bliţul saulumina naturală. Puteţi la fel de bine săfolosiţi o lampă, o lanternă, o torţă sau olumânare. Aceste situaţii pot oricum săapară, fie că vorbim de o fotografie pecare vreţi să o faceţi pe timp de noapte,într-o cameră întunecată sau cand nuaveţi cum să montaţi lumini şi timpul elimitat. Nu vă limitaţi şi nu vă cramponaţide inexistenta unor condiţii ideale defotografiere.

E foarte greu să primeşti de la cei din jur unfeedback care să îti fie cu adevărat util.Frumos! Super! Îmi place! Ne simţim bine cândauzim asta, desigur, însă nu o să ne ajute săavansăm, să ne îmbunătaţim ca fotografi.Cereţi celor care spun ceva despre fotografiilevoastre să completeze aceste propoziţii: Credcă fotografia asta surprinde foarte bine..., Ceeace îmi place cu adevărat la această fotografieeste…, Dacă aş putea modifica/adăuga cevaaş…, Tehnic, cred că…. Desigur, faceţi şi voiacelasi lucru când oferiţi feedback, astfel încâtacesta să fie cu adevărat util.

Păstraţi imaginile pe cât de simple posibil. Este important să aveţiun centru puternic de interes, de preferat şi un foregroundprimplan care să dea un plus de valoare compoziţiei. Şi neapăratmesaj! Evitaţi elementele care pot distrage atenţia de la subiect,aglomeraţia de elemente. Observaţi de asemenea şi marginilecadrului dvs. pentru a vă asigura că nu aţi inclus in imagine nimicîn plus sau nimic prea strălucitor, altfel ochii privitorului vor fugicătre acele elemente.E uşor să încerci să copiezi alţi fotografi. Se spune că imitaţia estecel mai sincer compliment şi da, până la un punct e bine să înveţiprin imitaţie. Uitaţi însă de asta! Cei mai buni dintre fotografi austilul lor caracteristic, propriu. Au o amprentă. Un acel ceva carete face să te gandeşti că imaginea respectivă îi aparţine cel maiprobabil lui X. Dacă vreţi să ieşiţi în evidenţă, cautaţi-vă stilul şicredeţi în acesta.

fotoidei

4 SFATURI 4 ALL

60

Sunt ieftine, colorate si ne bucură de fiecare dată când ne cadeprivirea asupra lor. De ce să nu ne decorăm camera cu ele? Un posterbine ales poate deveni punctul central al oricărei încăperi , făcând-osă arate grozav. Fie poze din concediu, fie peisaje tropicale, fie căsunt poze cu familia sau cu idolii voştri. Fie că vreţi să oferiţi un cadoucuiva drag.

Câteva sfaturi pentru alegerea posterului:

• Ţineţi seama de stilul Dvs personal. Vă plac tablourile înrămateimpecabil şi aliniate la milimetru sau preferaţi imagini lipite cu scoci,mai mult sau mai putin haotic?• Culorile. Cele saturate, ca fuchsia, verde lamâie sau albastru electricsunt distractive şi vor adăuga picanterie camerei. Dacă aţi vopsit dejapereţii în culori tari, încercaţi să eliminaţi posterele pastel, altfel, varezulta o combinaţie oribilă.• Colecţia de poze. Compuneţi un Top-10 al imaginilor preferate şisalvaţi o colecţie de fişiere grafice. Astfel, veţi avea alternative, încazul în care, din motive tehnice, nu toate se pretează pentruprintare/lipire pe perete.• Producţia propriu-zisă. Presupunând că aveţi deja în calculatorimaginea dorită, mai rămâne să găsiţi pe cinevacare să le tiparească şi să le înrămeze.

O comandă de print şi înrămare vă va pune în

faţa a două întrebări de bază:

• Format orizontal sau vertical? Tradiţional, unposter lat arată mai bine pe peretele de deasupracanapelei. Un dreptunghi orizontal va faceîntotdeauna ca peretele să pară mai mare. Lapolul opus, imaginaţi-vă un print îngust plasatlângă o fereastră. Un dreptunghi verticaldetermină fereastra să pară mai înaltă.•Culoarea ramei şi a passepartout-ului. Regula debază este ca rama să aibă aceeaşi culoare cucea dominantă din poster (culoarea care acoperăcea mai mare suprafaţă). Efectul este cu atât maiputernic dacă există un passepartout alb de 4-5cm laţime. Pe de altă parte, evitaţi o ramăcontrastantă, care va distrage atenţia de laimagine.

Când să folosiţi o ramă neagră:

În general, o ramă sau un passepartout negru sunt percepute funerar.Cu toate acestea, dacă în fotografie aveţi un peisaj nocturn sau scenaeste în majoritate întunecată (un răsărit, un apus), o ramă neagrăpoate fi cea potrivită pentru a concentra privirea pe imagine, nu peramă.Încălcarea cu premeditare a celor două reguli de mai sus poate ducela rezultate spectaculoase, dacă ştiţi precis ce faceţi. Atenţie însă,deoarece puteţi strica iremediabil aspectul final.

Pregătirea fişierelor

Principala problemă tehnică pe care o veţi întâlni este legată dedimensiunea în pixeli a imaginii. Un jpg "luat de pe net" rar va fi bunde print.DPI (rezoluţia imaginii, adică dots per inch sau ppi - pixels per inch)înseamnă numărul de puncte grafice aflate pe un inch (2.54 cm) ladimensiunea printului fizic, 1:1.Cel mai simplu este să lucraţi după formula:dimensiunea_în_pixeli = dimensiunea_dorită_în_cm / 2.54 * 120Formula determină corespondenţa centimetri şi pixeli pentru orezoluţie de 120 dpi. De regulă, rezoluţia ideală este între 120 şi 300dpi, dar 120 dpi este arhisuficient pentru un poster, chiar văzut deaproape. În practică, ies rezonabil şi la rezoluţii mult sub 120 dpi, mai

ales dacă imaginea este alb-negru, puteţi merge, la limită, şi la 90dpi. În general, uitaţi de legenda celor 300 dpi "optimi". Înseamnă cam8500 de pixeli pentru latura de 70 cm, adică un aparat de mulţimegapixeli. Nu recomandăm creşterea manuală a dimensiunii imaginii sau"upsampling"-ul. Acest lucru va adăuga artificial informaţie sau pixeli,acolo unde aceştia nu există. Este o metodă care poate duce ladegradarea serioasă a imaginii, în ciuda unei dimensiuni mari. Deci,nu va rezulta informaţie grafică suplimentară, ci doar un fişier foartemare.Am întâlnit artişti îngrijoraţi de faptul că dacă nu trimit fişiere extremde mari, imaginile nu vor fi clare. Rezoluţia minimă la care se poateprinta un poster este 100 dpi - chiar examinat de aproape, printularată foarte bine. Limita maximă în pixeli este de 10.000 x 10.000 depixeli, arhisuficient chiar şi pentru un poster de 1 x 1 m.

Tipuri de fişiere

Fişierele JPG au dimensiuni mai mici, din cauza algoritmului decompresie utilizat. JPG-ul este un format cu pierderi, deci calitateaimaginii se degradează la fiecare Open-Save. În timp, după câteva

asemenea cicluri, fişierul va deveni inferior uneicalităţi de print.Pe de altă parte, fişierele JPG sunt uncompromis excelent între dimensiunea fişieruluişi calitatea imaginii. Soluţia optimă este săeditaţi fişierele originale într-un format fărăpierderi (de ex. TIFF) , şi să trimiteţi pentru printfişiere salvate JPG cu compresie minimă sauQuality 10.Am întâlnit clienţi care refuzau să trimită fisiereJPG. În schimb, trimiteau DVD-uri cu 1 singurfişier de 1.5 GB pentru un print 70x100. Nimicmai greşit.

Culorile, marea păcăleală

În primul rând: niciodată nu veţi obţine pe hârtieculorile de pe ecran. Însă, ne putem apropiaasimptotic de ce am dori sa obţinem. Asta, dincauza că, pe ecran, culorile sunt afişate aditiv(la negrul absolut se adună componenteleR,G,B şi se compun culorile pe care le vedem

pe ecran), iar pe hârtie, generarea culorilor este substractivă (avemdeja albul şi, din combinaţia complementarelor C,M,Y,K, se obţinculorile finale). Numărul culorilor care se poate genera substractiveste mult mai mic decât cel al culorilor afişabile aditiv. Sedemonstrează matematic faptul că există culori care nu se potreproduce pe hârtie.Reglajul monitorului este o altă sursă majoră de confuzie. Pe vremeacând nu existau monitoare high-end cu emulare din hardware aprofilelor de culoare, calibrarea era una simplă: se desena pe ecranun dreptunghi rosu (RGB: 100,0,0) si se punea alături o sticlă deCoca-Cola. Pe urmă, se reglau butoanele de brightness şi contrast,până când începeau să semene cele 2 culori. În lipsă de altceva,merge şi metoda asta.Foarte important: întotdeauna setaţi monitorul în 6500K! Este setareafolosită de toate tipografiile şi "creativii" dintr-o agenţie. Este unnumitor comun, acceptabil în lipsa altei convenţii.Cel mai sigur e să lucrati fişierul CMYK şi să îl salvaţi RGB. Cel mairestrictiv set de culori este cel din CMYK, deci mai prost decât îl vedeţipe ecran în CMYK, nu are cum să iasă pe hârtie. Dacă e preacomplicat, puteţi embeda profilul din meniul Edit -> Convert to profileîn Photoshop. Folosiţi cu încredere sRGB sau AdobeRGB(1998).Folosiţi profilul identic cu cel de la Working Space ("Source Space"şi "Destination Space" trebuie sa fie aceleaşi).

Aveţi un perete urâtsau cu tencuiala

stricată? Comandaţisuficient de multepostere pentru aacoperi porţiunile

afectate.Este mai ieftin

decât să zugrăviţi!

Despre postere, cu MyPoster

62

Principiul este simplu: puteţi să ne trimiteţi în permanenţă fotografiile voastre pe adresa redacţiei:redactie@foto4all.ro . În fiecare lună, redacţia va alege dintre imaginile primite, primele 5color şi primele 5 alb-negru, pentru a fi publicate în paginile revistei.

Ce trebuie să ştiţi:Fotografiile trimise trebuie să aibă măcar 800px pe latura lungă şi să fie în format JPG,fără ramă. Color sau alb-negru. Editate sau nu, la alegerea voastră. Fară watermark. Împreună cu fotografiile trimise, nu mai mult de 3 de persoană, adăugaţi în email: numelevostru, vârsta, echipamentul utilizat şi două-trei rânduri despre povestea ilustrată sau untitlu pentru fotografia respectivă.Tema este liberă. Ne interesează ca imaginea să exprime ceva. Contează doar talentul!

Vă publicăm fotografiile !

foto populis

Încă de la început, vrem să publicăm ceea cefotografiaţi. Dacă şi voi vreţi să vă vedeţi imaginile în

revistă, puteţi fie să le trimiteţi pentru această rubrică,fie să participaţi la secţiunea „ Fotografia ta sub lupă!

„ sau să vă înscreţi la concursul tematic. Indiferent căsunteţi începători sau avansaţi, regulile jocului sunt

aceleaşi.

Beyond me Autor: Alina Niculescu

Canon 5D, obiectiv 70-300mm, iso 640, f 5.6, 1/250s

Autor: Marta Popescu

64

reguli

O rubrică adresată în special începătorilor, o oportunitate de a auzi păreripro şi contra despre imaginile voastre, de a „testa publicul”.Va exista întotdeauna o parere pro voi şi alta contra. Că aşa e în fotografie.Criticii vor veni cu argumente care să le susţină afirmaţiile. Vă alegeţi cuimaginea publicată şi viziunea altor oameni despre ceea ce faceţi.În ceea ce priveşte regulile de publicare, se aplică aceleaşi aspecte ca maisus: JPG, 800px pe latura lungă, color sau alb-negru, editate sau ba, fărăramă, fară watermark, însoţite de nume şi echipamentul utilizat.Şi aici tematica este liberă. Totodată, dacă aveţi voi înşivă întrebări despreimaginea trimisă, criticii vă vor raspunde. Totul pe adresa:redactie@foto4all.roRedacţia va alege între 2 şi 4 imagini care vor fi analizate sau autorilorcărora li se va răspunde la întrebări. Fotografiile trebuie trimise până în datade 15 a fiecărei luni calendaristice. Vă aşteptăm sub lupă! Îndrăzniţi!

Fotografia ta sub lupă!

foto populis

66

reguli

Hibernal Haiku Autor: Andrei Baciu

Canon 40D , obiectiv 24-105mm, iso 100, f 5.6, 1/320sHibernal Haiku Autor: Andrei Baciu

Canon 40D , obiectiv 24-105mm, iso 100, f 5.6, 1/320s

foto populis

68

dixit„A consulta regulile de compozitieînainte de a face o fotografie, e ca sicum ai citi legea gravitatiei înainte de aiesi la plimbare.”

Edward Weston

Hibernal Haiku Autor: Andrei Baciu

Canon 40D , obiectiv 24-105mm, iso 100, f 5.6, 1/320s

Începând cu numărul doi al revistei, avem concurs tematic.Pentru luna septembrie, tema concursului FOTO4all este:„Apă” . Fotografiile trebuie să respecte urmatoarele indicaţii: adecvatetematicii, format JPG, 1200px pe latura lungă, fără watermarksau alt text de copyright, fără ramă.Juriul o să difere de la concurs la concurs. La fel şi premiileoferite. Pentru luna septembrie, primele două locuri vor firecompensate cu un print oferit de AZERO, respectiv cu cartea

”101 ponturi de bază în fotografia digitală”, de MichaelFreeman. Alegerea facută de către juriu nu poate fi contestată.Fotografiile se trimit pe adresa: redactie@foto4all.ro,împreună cu numele autorului, adresă de email şiechipamentul utilizat, până la data de 15 august 2011.

Concurs FOTO4ALL

Autor: Ionut Mihai Florea

Nikon D60, obiectiv 18-55mm, iso 400, f 7.1, 1/200s

foto populis

reguli

70

Autor: Marta Popescu

foto populis

72

dixit

Green is not forgotten Autor: Gabriela Ileana Iacobuta

Canon 30D, obiectiv 50mm, iso 100, f 1.8, 1/250sSummer is here Autor: Andreea Dragomir

Canon A590, iso 200

„Fotografii au de-a face cu lucruri care dispar mereu, iar dupa ce audisparut, nu mai exista niciun mijloc pe lume de a le face sa reapara.”

Henri Cartier-Bresson

dixit

Storm Autor: Cristian Ispir

Canon 550D, obiectiv 18-55mm, iso 100, f 5.6, 1/250s

foto populis

74

"Viata e ca o fotografie alb-negrufoarte buna: ai alb, ai negru si ai omultitudine de alte nuante printreele."

Karl Heiner

Manfrotto un stil urbanCu siguranță pentru foarte mulți fotografi pasionați sauprofesioniști, numele Manfrotto are o rezonanță foarteputernică ținând cont că mulți dintre aceștia au dejainclus în echipamentul lor un trepied Manfrotto. În ultimul an, din dorința de a fi și mai aproape depasionații de fotografie, Manfrotto a ales să îmbineexperiența de peste 40 de ani în fotografie a companiei,cu renumitul talent al designerilor italieni, pentru a creao linia de genți și rucsacuri foto, denumite generic Stile,după cuvântul italian stil. Acestea au devenit deja un accesoriu indispensabilintegrându-se perfect în viața de oraș și oferind protecțianecesară echipamentului personal, iar fotografii caredoresc calitatea cu care Manfrotto și-a obișnuit utilizatoriiîn toți acești ani, o regăsesc din plin în această colecție.Colecția Manfrotto Stile oferă o gamă largă de modelede rucsacuri și genți, lăsând fiecărui fotograf posibilitateasă aleagă ce i se potrivește mai bine. Pentru că foartemulți fotografi preferă rucsacurile, am ales spreprezentare modelul Veloce.

Rucsacul Veloce

Primul lucru care se remarcă este design-ul stilat, elegant darextrem de simplist la exterior, așa încât păstrează un aspecturban, respectându-ne stilul cotidian, însă în interior, poate”ascunde” un întreg arsenal foto, păstrând discreția în ceeace privește valoarea echipamentelor pe care le avem cu noi. Spre deosebire de alte rucsacuri dedicate foto, Velocepăstrează un aspect care te duce cu gândul la un rucsac deuz zilnic dar oferă toate facilitățile unui rucsac foto profesional.Culoarea o putem alege în funcție de stilul personal, dintrenegru sau bungee cord. Un alt aspect important este modalitatea de deschidere arucsacului, care se face printr-un capac închis cu un fermoaraflat în partea dinspre spate. Acest lucru oferă o protecție maimare împotriva furturilor, un alt avantaj pentru stilul de viațăurban pentru care a fost gândit, lucru care ne permitedeplasarea în locuri aglomerate, cu el în spate, fără grija căcineva ar putea avea acces ușor la interiorul rucsacului.

Capacul superior are în plus pe lângă fermoar, o clamămetalica de închidere. Acest lucru vine să completeze unsistem de siguranță în plus, dar și un specific în design-ul noiicolecții care conferă un look aparte.Rucsacul Veloce este disponibil în două mărimi : V și VII.Veloce VII, cel mai mare, poate găzdui cu succes unul saudouă body sau un DSLR cu obiectiv 70-200mm montat și înplus alte 3 - 4 obiective adiționale, blitz și accesorii fotomultiple. De remarcat spre deosebire de multe alte modele derucsacuri, ca Veloce are prevazut în interior un spatiu dedicattrepiedului. Desigur că, atunci când este nevoie, trepiedulpoate fi prins și în afara rucsacului, printr-un set de curelespeciale, livrate cu rucsacul, iar spațiul din interior poate fifolosit pentru alte destinații gen accesorii foto, o sticlă cu apăsau lucruri personale.Un lucru deloc de neglijat în era comunicării estecompartimentul de laptop, care în cazul rucsacului Veloce VII,poate transporta cu ușurință un laptop de 17'' .Accesul la echipamentul foto se poate face cu ușurință prindeschiderea din partea superioară a rucsacului, fără a finevoie de deschiderea întregului rucsac. Un alt lucru prin care se remarcă Veloce, este greutateaextrem de redusa (1,55kg), ceea ce îl face foarte apreciat înrândul celor care se deplasează mult. Dimensiunea lui esteacceptată la bagaje de mână în avion.Materialul exterior este impermeabil. Atenția la detalii, funcționalitatea, design-ul și finisajele de ocalitate cu care putini producători se pot lăuda, în plus,garanția de 5 ani (2 + 3 extensie la înregistrarea produsului)certifică încă o dată faptul că Manfrotto are o grijă deosebităfață de admiratorii săi din lumea întreagă.

Colecția Manfrotto Stile este realizata în strânsă colaborarecu Kata Ltd., ambele făcând parte din Manfrotto PowerBrands @Vitec Group.Produsele sunt deja disponibile pe stoc în Romania înmagazinele: Fotohobby și Fotostart – București, Fotogear –Cluj, Sinpro foto-video – Timișoara.Reprezentant Manfrotto în Romania SimusTrading/Photosetupwww.photosetup.roShow-room: Str. Dr. Anibal Teohari 6, Ap. 1, Sector 6 - BucureștiTel: 0214116530

76

Vă invităm sădescoperim prin

fotografie şi poveştialte lumi, alte peisaje,

alţi nori, alţi oameni. În primul număr,

poposim în Irlanda. Cu Andrei Zincenco.

“Ai grija ce-ţi doreşti, s-ar putea să se întâmple”, nimic mai adevărat. Ar fitrebuit să merg la Amsterdam la concertul U2 dar, din diverse motive, amfost singurul din gaşcă rămas fără bilet la concert. Hmm, se mai întâmplă.Viaţa merge mai departe, Bono nu s-a supărat (sau, dacă s-a supărat, aţinut în el, că mie nu mi-a spus) şi eu am uitat complet de concert. Vine şiziua de joi 23.07. Ziua începe ca orice joi şi până la ora 14h continuă caorice joi. La 14h primesc un SMS, telefonul meu reacţionează ca la oriceSMS şi scoate un bip scurt, acelaşi bip pe care-l emisese la oricare SMS pecare îl mai primisem. “Am un bilet în plus la concertul U2 la Dublin. Vrei săvii?”. 14 şi un minut, 14 şi doua minute, 14 şi trei minute. “Da”sunărăspunsul. La 14 şi jumătate biletele de avion sunt plătite la Air Lingus. Măuit şi eu pe prognoza meteo pt Dublin: “Rain, Rain, Thundestorm,Thundestorm, Rain, Rain”. Interesant, o să fie ud. Ora 2 dimineaţa, aterizezla Dublin după un zbor ok, dar în care mâncarea a fost contracost şi asta încondiţiile în care am plătit pe bilet un preţ care mi-ar fi permis sa stau pe… trei scaune

Bagajele, bagajele lor, au venit şi ele după o oră. A devenit clar că irlandeziisunt oameni foarte liniştiţi şi oricum era tarziu şi sigur erau şi obosiţi. Afarăploua dar asta nu era o surpriză pentru mine, turiştii se aliniau cuminţi şi înmod organizat se urcau în taxiurile ce se aliniau şi ele cuminţi să-i preia.Pentru grupul nostru, altă coadă, pentru minibusuri. Care a venit şi elcuminte şi ne-a “înghiţit” pe toţi. Dupa încă o oră, intrarea în hotelul nostruapare prin ploaie, trecem pe langă un castel medieval şi ajungem într-unfinal la casa noastră din Howth, o suburbie a Dublinului. Obosiţi? Nu.Însetaţi! Unde-i berea mult lăudată. Vine un moşulică simpatic caredeschide barul pentru noi şi începe să curgă Berea. Majoritatea votează cuGuiness, eu fac opinie separată şi distrug rezerva de Kilkenny – o bereroşiatică. La 6 dimineaţa sau poate după 6 beri aud muzica de noapte bunăşi mă retrag cu demnitate.Irlanda ce s-a ascuns sfioasă în noapte şi în ploaie mi se arătă de dimineaţăcând am deschis ochii. Într-un cuvânt: verde. În două: verde şi golf. În trei:verde, golf şi ocean. Am rămas momente întregi uitându-mă pe geam.Panorama era uimitoare. În prim-plan o pajişte verde. Cuvântul acesta –verde - o să tot apară, vă avertizez. Steguleţe de golf. În plan îndepărtat,o insulă apărată de un fort vechi. Şi Marea Irlandei. Superb pentru mine.Banal după standardele irlandeze.Irlanda era clar că vroia, încet – încet, să mă facă să mă îndrăgostesc deea şi cum dragostea trece prin stomac, micul dejun a fost exact pe sufletulmeu: ciuperci, fasole, bacon, pâine prăjită. Ce să vrei mai mult ca să începiziua plin de energie? Nimic, vă spun eu. La 1500 de metri de intrarea în hotel, ok, în cazul ăsta de ieşirea din hotel,se află staţia de tren. Aproape fără pasageri, trenul a străbătut perifieriaDublinului şi s-a strecurat către centru. Clădiri joase. Cărămidă rosie.Ferestre cu perdele cu dantelă. Tara Street Station. Centrul Dublinului. Iesdin mica gară. Strada arăta normal. Oamenii arătau normal. Maşinile arătaunormal. Stop. Înapoi. Maşinile nu erau normale, mergeau singure, fărăşofer. La trecerea de pietoni, “Look to the right” (or die m-am gandit eu).M-a luat ameţeala, totul se mişca invers decât ştiam eu. Unde mă uit? Greadilemă. În ambele părţi. Nu funcţionează. Mai bine traveresez pe trecereade pietoni, la culoarea verde a semaforului. Poate este mai sigur şi sigur osă arăt mai civilizat.

Vis irlandezcalatorie = fotografie

78

Fără plan prin Dublin, doar un singur reper temporal, ora18, când se deschideau porţile stadionului Croke Park,am început să merg pe străzi. Pe una din străzi am găsito alimentară deschisă. Afară a început să plouă. Nu aşputea să spun că din senin, pentru că cerul era foarteacoperit. A plouat până am ieşit afară din alimentară, cuo bere în mână. Altă viaţă. Mai bună.Tot grupul s-a reîntregit într-o zonă de baruri, Temple Bar,unde altundeva? Într-un bar. Unul din multele baruri.Bere. Una din multele beri băute. Tic-tac, plecăm spreconcert. Pe o vitrină scria “Alimentara Ardelenească”,urma magazinul polonez, apoi, magazinul arabesc. Ne integrăm în şuvoiul de oameni care merg sprestadion, intrăm prin porţi, controale, un tunel lung, ieşimpe teren şi ...uau..ce scenă spectaculoasă. În modevident, în turnul imens ce se înălţa deasupra scenei,sigur, în bila din vârf se afla măiestru ascuns un generatorde unde cerebrale, care ne chema să ne adunăm, să nestrângem, să ne înghesuim în jurul scenei. Altă explicaţienu am gasit faptului că toţi, după ce intrau pe teren, seîndreptau teleghidaţi către scena. Şi mai erau pe puţindouă ore de aşteptare.Timpul a trecut umplut de două formaţii care au cântatîn deschidere, de un du-te vino continuu, de o scurtăploaie irlandeză.Ce urmează să vă povestesc este versiunea unui non-fande U2. E versiunea unuia care ştie să urle câteva versuridin refrenul melodiei “A Beautiful Day” şi cam atât. Acum,că ştiţi ceva mai multe despre narator, să continuăm cuspectacolul.La 20:56, toţi cei 80,000 (optzecimii) de spectatori începsă simtă că urmează să înceapă. Cu un gest reflex, toţicei de pe teren s-au strâns şi mai tare în jurul scenei.Într-un minut, am fost cu patru metri mai aproape descenă. La 20:55, începe. Primul apare bateristul, careîncepe să cânte. Mulţimea se dezlănţuie si, spre mirareamea, dispare scena. Scena evident că rămăsese pe loc,doar ca eu nu o mai vedeam. Toţi cei din faţa meaîncepuseră să sară şi să-şi întindă mâinile, trupurile, cătrescenă. O atmosferă fantastică chiar şi pentru unul camine, care, la prima melodie, remarc faptul că pe ecranulgigantic de deasupra scenei apar modele alb-negru şi,vrând să arăt că mă pricep, strig: “cred ca s-a stricatprocesorul video”. O voce de fan adevărat îmi răspundeimediat: ”E...coperta noului album” şi parcă am auzit şiun “boule” dar poate mi s-a parut. Da, evident, ştiam şieu, dar am vrut să verific. Da, da. Ştiam.De la început a fost clar că formaţia se simţea ca acasă.Chiar erau acasă. Mi-a plăcut legătura pe care formaţia astabilit-o cu publicul lor. Şi mi-a plăcut şi legătura pe carepublicul a stabilit-o cu formaţia lor. Sincer, chiar şi eu amsimţit că este formaţia mea, chiar dacă doar pe perioadaspectacolului şi am facut tot ce a stat în putinţa mea, aplămânilor mei, să simtă şi ei că eram fanul lor. Sper sămă fi crezut.Probabil că un fan adevărat U2 v-ar fi încântat cudescrieri despre melodiile cântate sau poate cu versuripe care să le fi fredonat când aţi fi citit aceste rânduri.Dar eu nu sunt un fan U2, v-am avertizat. Probabil căplaylist-ul concertului îl găsiţi pe site-ul oficial U2.Probabil, n-am verificat.Am ajuns şi la hotel, după câteva peripeţii minore, cumar fi găsirea involuntară a celui mai lung drum de lastadion la staţia de tren (Connoly Station), anulareacursei de tren către Howth din motive tehnice şi călătoria

calatorie = fotografie

80

cu taxiul condus de un jamaican irlandez sau irlandez Jamaican, carem-a făcut să mă îndoiesc că ştiu să vorbesc limba engleză. La orice îispuneam si aici mă refer la propoziţii simple, fără niciun conţinutfilosofic, îmi răspundea “Uaaa?”, care bănuiesc că era în locul lui“What?”. Dar am ajuns. Cu muzica U2 în urechi şi cu experienţa unuiconcert foarte frumos în suflet. De-aş fi avut şi aparatul foto la mine:) Trece noaptea şi dimineaţa aduce cu ea o idee năstruşnică: de ce nuînchiriem o maşină să vedem şi Irlanda rurală? Profitând de faptul cădeja se făcuse o rezervare la o firmă de închirieri maşini, prind curajşi mă duc în oraş să preiau o a doua maşină. Puţin după micul dejun,ma găsesc sprijinit de tejgheua celor de la închirieri, întrebând senindaca nu au un Bentley ... de închiriat. Relax, e gluma mea preferatăcând închiriez maşini. Îmi place să văd cum li se dilată pupilele demirare. De la Bentley m-am mulţumit cu o Toyota Avensys. O scurtăinspecţie exterioară şi mă instalez pe locul pasagerului. Adică înstânga. Greşit. Mă duc demn la locul şoferului irlandez şi ... aşteptpuţin să mă obişnuiesc că schimbătorul este la mâna stânga, la fel şioglinda retrovizoare din masină. Inutil să vă spun că centura desiguranţă era în partea dreaptă. Haos, dar am facut eu şi mai grele.Pornesc cu un singur gând repetat obsesiv:” Left driving”Uşor de zis, greu de făcut. În primii metri, urmăresc sau, mai bine zis,imit maşinile din faţă. De încordare, ratez virajul la stânga şi mă bucurcă GPS-ul nu mă admonestează şi mă informează placid“recalculating”...cum zici tu, mami...acasă să ajungem. Totul ok, maipuţin la viraje, când, în mod reflex, mă poziţionez pe contrasens.Traficul modest ma iartă şi ajung la hotel. Condusul pe contrasensformează caractere, parol.Avem o insulă, Irlanda, o maşină, Avensys ce rămâne de făcut?Cineva, care părea bine informat, lansează direcţia: ”Mergem pecoasta de vest. Galway”. De ce nu? Direcţia în GPS şi la drum. Pecontrasens. Eu, că irlandezii conduceau bine. Rezolv acest aspectminor şi reusesc să nu mai atrag atenţia în trafic. Devenisem şoferirlandez. Cum matematica este implacabilă chiar şi atunci când aduni ore,plecarea târzie şi orele pe drum de pe o coastă pe alta fac ca să ajungîn comuna Burren – acolo unde începe unul din drumurile pitoresti pecoasta de vest - în jurul orei 17. Un pic obosit, dar cu ochii deschişisă văd minunea mult laudată. Coasta de Vest a Irlandei. Cum pauzele lungi şi dese sunt cheia marilor succese, în Burrendescalec la primul restaurant de pe marginea drumului. De fapt, credcă satul Burren a fost construit în jurul acelui restaurant, dar asta esteo chestiune interpretabilă. Simpatic a fost faptul că, stând la o masămare, afară, câţiva localnici s-au aşezat în mod firesc lângă mine şi,după un mic schimb de amabilităţi, şi-au văzut de treaba lor. Ei, taca-taca de’ale lor. Eu, încruntat, studiam harta. Ei, “care’i planu’?”. Eu,“n-am niciun plan” (începe să devină obisnuinţă). Ei, “ăsta’i cel maibun plan”. Eu, cu ochii în hartă. Ei intre ei şi aici vroiam să ajung,“dragă, trebuie să trecem pe acasă, să ne schimbăm, că nu ne primescaşa la petrecere”. Eu ridic ochii din hartă, mă uit la ei, îmbrăcaţi ok,pantaloni lungi, rochie...Mă uit împrejur, pe o parte, oceanul, un drumcomunal, câteva case, o maşină în parcare, în rest, nimic şi nu pot sămă abţin şi întreb “Există vreun local AICI în care să nu puteţi intraîmbrăcaţi AŞA????”. Ei, “da, la castel”. Elementar, Mr. Watson,elementar. Mă ridic şi plec.

Drumul de la Burren la Killimer era chiar pe coastă.Pe partea dreaptă, vedeai Oceanul Atlantic, pe stânga,era un relief foarte stâncos, aspru şi un pic arid.Vremea ideală pentru călătorii. Ideală pentru irlandeziadică. Plafonul compact de nori nu lăsa soarele sălumineze marea şi insula, un vânt puternic şi otemperatură de aproximativ 18 grade. Din cauza asta,oceanul avea o culoare foarte închisă, apropiată denegru, totul era gri, chiar şi iarba. Pe drumul şi asaîngust, din loc în loc, se aflau parcate maşini. Elesemnalizau fie o zonă de belvedere, fie o zonă depescuit. M-am oprit cât de des am putut, peisajele aufost foarte speciale, dar şi oboseala mea creştea cutrecerea timpului. M-au impresionat nişte căluţimicuţi, făcuţi parcă pentru locurile acelea. Micuţi casă nu îi ia vântul adica. Păreau sălbateci, dar nu s-ausinchisit de mine când m-am apropiat de ei să îifotografiez. S-au uitat miraţi la mine şi au continuatsă scotocească liniştiţi după iarbă printre pietrele depe mal. Prin reciprocitate şi eu mi-am făcut liniştitfotografiile şi am plecat mai departe.Curbele se succedau cu repeziciune, oboseala mea seaccentua şi, suplimentar, începuse să-mi fie foame.Foarte foame. Spre surprinderea mea, oare de ce oi fi fost asa desurprins că doar eram pe malul oceanului, apare o...plajă. Mă opresc bucuros de posibilitatea de aajunge chiar la ocean şi observ, iarăşi surprins, călumea era la plajă. Copiii se jucau în nisip, alţii sejucau în apă. Lumea înota. Lucruri fireşti pe orice plajăpe lumea aceasta. Ce era aşa de surprinzător atunci?Faptul că toate aceste lucruri se întâmplau într-operfectă vreme irlandeză. Vântul care bătea puternic

şi frigul din aer. Lipsa soarelui. Culorile gri. Apare Doolin. Un sat cochet şi, evident, foarte turistic.Pensiuni şi hoteluri peste tot. Şi peste tot “novacancies”. Doolin nu m-a primit, e timpul să plec maideparte. Următoarea localitate, Liscannor. Între celedouă localităţi apare un semn “Cliffs of Moher”.Curiozitatea învinge detaşat oboseala şi, fără nicioaşteptare, încep să merg pe jos pe poteca ce ducea laun fort mai mic. Poteca se transformă într-un drumperfect asfaltat, care se termină la capătul unor scaripavate, care duc la fort. Foarte amenajat locul. Dupăcâteva trepte, ajung la un loc de belvedere şi realizezunde sunt. Eram pe marginea unei faleze verticale, la200 de metri deasupra mării. Cliffs of Moher m-auimpresionat foarte tare prin măreţie. Liscanor mă asteaptă în amurg, tocmai la timp să măadăpostească de furtuna care urma să înceapă.Hotelul se numea “Cliffs of Moher”, cum altfel şi amavut o cameră perfectă. Mai trebuia să rezolvproblema cu foamea. Asta este simplu în Irlanda.Primul local de langă hotel se numea “Voughn’s”,părea ok, chiar foarte ok când am pus mâna pe uşă şiam văzut că era trecut în Ghidul Michellin. Localul eraprimitor, chiar foarte primitor, pentru că înăuntru erafoarte aglomerat. La ce foame aveam şi la ce vremeera afară, am facut legământ să nu ies până când numănânc. Încep negocierile cu patronul pentru o masă,nu am succes, pentru o masă mică, nici aşa nureusesc şi obţin în final un loc în “lower section of thebar”. Dar doar dacă mai puteam să aştept un sfert deoră. I-aş fi cântat “noi de-aicea nu plecăm, nu plecămacasă...” dar sigur nu m-ar fi înţeles şi mă mut la“upper section of the bar” pentru o binemeritată bere.

Spre surpinderea mea, oarede ce oi fi fost aşa de

surprins că doar eram pemalul oceanului, apare

o ... plajă. Mă opresc bucuros de posibilitate de

ajunge chiar la ocean şi observ, iarăşi surprins, că

lumea era la plajă. Copii sejucau în nisip, alţii se jucau în

apă. Lumea înota. Lucruri fireşti pe orice plajă pelumea aceasta. Ce era aşa de

surprinzător atunci? Faptul că toate aceste

lucruri se întâmplau într-o perfectă vreme

irlandeză. Vântul care bătea

puternic şi frigul din aer. Lipsasoarelui.

Culorile gri.

calatorie = fotografie

82

Am timp să mă uit la lume. Majoritatea păreau localnici,îmbrăcaţi foarte elegant dar foarte subţire pentru vremeade afară. Ca să ajut timpul să treacă mai repede, mă ajutsi de cea de-a doua bere. Tactica funcţionează de minunesi în scurt timp mă găsesc stând la tejghea cu genunchiila gură şi mâncând cel mai bun aperitiv/supă de peşte(chowder) din viaţa mea. Ce să aleg pentru felul doi înţara înconjurată de ocean? Miel, evident. O alegereexcelentă consumată în timp ce afară furtuna bătea îngeamuri. Până am mâncat, natura s-a linistit şi cei câţivapaşi până în pat am reuşit să-i fac fără să mă ud.Am început ziua a treia devreme, trebuia să mă intorc laDublin şi, după calculele mele, aveam în faţă un drum depeste 300 de kilometri. Cromatic, ziua era identică cu ceaprecedentă, deşi acum era dimineaţă. Deja am începutsă mă obişnuiesc cu asta. Singura diferenţă faţă de ziuaanterioară era doar vântul, care bătea mult mai puternic.Atât de puternic, încât îţi lua şapca de pe cap. Atunci mi-am şi explicat de ce irlandezii nu purtau şepci pe cap. Casă nu le ia vântul. Pornesc la drum către Spanish Point şidupă câteva sute de metri de la ieşire din Liscannor măopresc pe partea dreapta într-un loc unde se deschidea opriveliste frumoasa către ocean. Încerc să cadrezimaginea prin vizorul aparatului foto şi am dificultăţi săstau nemişcat din cauza vântului puternic. Îmi colectezimaginile dorite şi mă întorc spre maşină, moment în careobserv că mă aflam în parcarea unui teren de golf. Peteren, perfect calmi, câţiva jucători de golf îşi vedeauimperturbabil de joc. Mi-aş fi făcut cruce cu două mâini,dar mi-a fost frică că o să-mi ia vântul aparatul foto, aşacă mă urc în maşină şi îmi văd de drum. Golful, sportnaţional în Irlanda, asta este clar.După câţiva zeci de kilometri şi mai multe opriri pentrucolectarea de imagini, ajung la Killimer, locul de undeputeam să iau ferry boat-ul către Tarbert. Ratez miculdrum către chei, întoarcerea se dovedeşte dificilă, dar nuşi imposibilă pe drumul foarte îngust. Ajung la chei, ferry-ul ma aştepta deschis şi mă urc după ce mă asigur cădestinaţia era cea dorită. Opresc motorul exact înmomentul în care ferry-ul îl porneste pe al său şi sedesprinde de la chei. Asta da sincronizare. Mă revanşezşi eu şi când se opreşte ferry-ul pornesc motorul maşiniişi debarc. Din nou, sincronizare perfectă.Peisajul se schimbă, oceanul dispare, apare estuarulfluviului Shannon şi pietrele şi zonele aride sunt înlocuitecu mici coline împădurite şi cromatic foarte verzi.Urmăresc drumul şi la intrarea în comuna Foynes remarccu coada ochiului un element familiar mie. Coada unuiavion. Coada unui avion foarte mare. Trec câtevasecunde bune până să reacţionez şi să opresc brusc într-o parcare. Da, coada unui avion foarte mare ieşea de subo copertină şi se întindea aproape până în drum. Asta daimagine. Misterul se risipeşte repede. Oprisem înparcarea muzeului hidroavioanelor din Foynes. Surprizeleplăcute au continuat şi zâmbetul meu a devenitpermanent. Înăuntru am descoperit un loc cochet,dedicat scurtei, dar intensei perioade de glorie ahidroavioanelor, care au asigurat zborurile transatlantice.Cele câteva săli ale muzeului erau pline de amintiri alevermurilor trecute şi de o muzica veche, care ieşea dintr-un radio de epocă. În exteriorul clădirii se afla, în mărimenaturală, Yankee Clipper, un hidroavion Boeing 314.Interiorul hidroavionului m-a impresionat şi m-a transpusîn anul 1941, când aceste păsări gigantice se aventurausă străbată Atlanticul. Minunat.Următoarea destinaţie importantă - Limerick. Un oraşconstruit în jurul unei cetăţi medievale, care s-a dovedit

calatorie = fotografie

86

bine ascunsă în reţeaua de drumuri moderne, cel puţinpentru mine. Prin perseverenţă, ajung în parcareaexterioară a cetătii, chiar în momentul în care foamea adevenit insistentă. Las uşa cetăţii şi apuc uşa unui bar.Înăuntru, un decor şi o atmosferă foarte atutentice, decrâşmă, de crîşmă de gară. Pentru cei care ştiu desprece vorbesc, ştiu şi mirosul de alcool de proastă calitate.Mesenii fac o mică pauză, exact ca în filme, se uită laturistul care nu se integrează în peisaj şi se reîntorc la asorbi din halbele de bere. Ies discret şi, negăsind niciunrestaurant, intru într-un supermarket de cartier, unde ovânzătoare îmi confecţionează cel mai mare sandwich de3.90 euro, delicios dealtfel. Renunţ la vizita de la castelşi mă urc în maşină, încercând să reduc numărul dekilometri care mă mai despărţeau de Dublin. Aleg o rutăpanoramică pe marginea Lough Dreh, adică pe marginealacului Dreh. Alegerea s-a dovedit inspirată şi peisajelecare s-au dezvăluit ochilor au meritat pe deplin. Într-oparcare, am găsit o maşină de îngheţată, care mi-a adusgustul copilăriei prin îngheţata de vanilie la cornet. Şipoate tocmai de aceea a fost şi singurul moment în caresoarele a ieşit dintre nori şi a facut ca apa să redevinăalbastră, iarba să redevină verde, iar norii să-şi recapeteforma. Drumul de pe marginea lacului s-a terminat (prea)repede şi Irlanda mi-a facut altă propunere, pe care amdecis să o accept. Pe hartă, la câţiva zeci de kilometri, îndirecţia potrivită, se afla un drum care traversa SlieveBloom Mountains. Înălţimea marcată pe harta 1733,vârful Arderin, anunţa un munte serios.Am urmat cuminte drumul care a traversat câteva satecare păreau mai degrabă alcătuite din flori decât dincase. Din drumul îngust s-a transformat într-un drum şimai îngust, care m-a purtat peste un deal şi, când amajuns din nou pe plat şi m-am uitat pe hartă, mi-am datseama că tocmai fusesem pe Summit şi coborâsem. Aş fiputut înfige măcar steagul Românesc pe vârful Arderinsau măcar să imortalizez momentul cuceririi vârfului într-o berlină obişnuită. Probabil că înălţimea era marcată înpicioare, asta însemnând că vârful avea doar 570 demetri.După cucerirea muntelui, autostrada mă aştepta exact înpoziţia marcată pe hartă şi în afară de faptul că m-ampoziţionat reflex pe banda din dreapta, care în Irlandaeste banda de viteză, totul a decurs fără incidente.Seara s-a terminat cu o premieră personală, premierăcare sigur te va face să zâmbeşti, am mâncat, pentruprima oară, “Fish & Chips”.Pentru a folosi elanul de călătorie neconsumat în zileleanterioare, am decis să vizitez şi coasta de est a insulei.Singura sursă de inspiraţie pentru itinerariu a fost unpliant distribuit gratuit la hotel, pliant care făcea reclamăla o excursie cu autocarul exact pe direcţia dorită demine. Wicklow să fie, via Blessington, Hollywood (sic),Glendalough, Avoca, Arklow, Wicklow şi retur.Pe drum, aceleaşi imagini frumoase şi acelaşi verdeînnebunitor de verde. Un prim reper de amintit a fostvârful Tonelagee, marcat pe hartă cu 2686. 2686 depicioare ştim deja asta, nu? Următorul reper turistic afost Glendalough, unde se află site-ul unei mănăstiri.....de cercetat.Masa de prânz a fost la cantina unei ţesătorii foartecelebre (în Irlanda cel puţin) din localitatea Avon.

calatorie = fotografie

88

Simpatic a fost faptul că lângă ţesătorie (WOOLENMILL) se afla magazinul fabricii. În magazin se găseauşi se şi vindeau tot felul de obiecte de îmbracamintetricotate, care îmi aminteau de lucrurile pe care lefacea bunica mea.Pe repede înainte am ajuns în Arklow, de unde aînceput să se vadă marea, Marea Irlandei. Imagineacoastei de est a fost mult mai blândă decat cea acoastei de vest. Dacă în vest dominau falezele înalteşi părea ca insula se lupta cu oceanul să ramână peloc, în est, coasta era foarte blândă, cu plaje mari, deparca ar fi ajuns la un compromis cu Marea Irlandei.Evenimentul care a marcat ziua nu a fost călătoria, ciîntâlnirea întregului grup în restaurantul lui Ionuţ sauJohnny, cum îl strigau irlandezii, unde am sărbătoritziua de naştere a unei prietene ale noastre. Ionuţ akaJohnny ne-a răsfăţat cu o mâncare excelentă, dar maiales cu un vin Chilian de mare excepţie. Tortul şişampania au mers mână în mână cu râsetele noastre,care au răsunat ilegal de târziu. Aventura irlandeză era pe sfârşite odată cu venireadimineţii celei de-a cincea zi. Până la plecarea spreaeroport am predat maşina teafără şi nevătămată şi,sincer, am fost foarte mulţumit de mine pentruaceastă realizare - să conduci 950 de kilometri pecontrasens fără incidente, după care am mai avuttimp de o ultimă tură prin Dublin. Deja mă cunosteamcu oraşul şi am avut sentimentul acela plăcut de a fiacasă. Era deja firesc sa te uiţi la dreapta cândtraversezi, străzile aveau nume la care aveamasociate amintiri, Trinity College era un fel deUniversitate, Temple Bar era un fel de zona Lipscani,eram acasă, în mod evident.Dublin-ul mi-a rezervat o ultimă mică surpriză înaintede a mă urca în autobuzul supraetajat, care făcea

naveta către aeroport. Am luat prânzul într-o biserică.The Church era o biserică renovată şi transformată înrestaurant. Pe unul din pereţi trona o orgă autenticăde biserică, pe ceilalţi pereţi se aflau tot felul de plăcimemoriale. Probabil că mesenii ori nu ştiau săcitească ori erau atât de obişnuiţi cu locul, încât nu lestrica pofta de mâncare o inscripţie de genul “Înapropiere se află rămăşiţele pământeşti ale lui X”.Aeroportul, avionul, zborul normal, luminile oraşului,reperele cunoscute, aterizare la Bucureşti, intrarea înnormalitate. Să fi fost totul un vis? Se prea poate, dara fost un vis minunat, un vis verde, un vis cu terenuride golf pe orice pajişte, un vis cu faleze încleştate într-o luptă eternă cu oceanul, un vis cu oameni prietenoşişi liniştiţi, un vis cu maşini care merg fără şofer pecontrasens, un vis ud de la bere, un vis săţios de lamâncarea excelentă. Un vis irlandez.

90

Imaginea nu e rea, în ansamblu.Vignetarea din postprocesare se pare însă

că e tare la moda în lumea fotografiloramatori români . Nu văd rostul vignetei

atât de puternice . Aş fi preferat, poate, cadomnişoara cu umbrela să aibă un

loc puţin mai important în cadru,deşi apoi ar fi trebuit găsita o soluţie

de recompunere a cadrului . Astapentru că, acum, îmi place cum

umbrela roşie e încadrată de copac.

Predicatul fotografieilipseşte . De fapt, şi

subiectul e destul deascuns. Lipseşte povestea.

Prin mişcare s-a încercat oaltfel de redare a

florilor, dar pânăla urmă avem doaro imagine cu lalele .

Trebuie lucrat maimult la mesaj.

Dissolved flowersFoto: Andreea Elena Dragomir

Lost in paradise

Foto: Raluca Dragomir

fotografia ta sub lupa

Compoziţie atipică prin poziţionare, blur şiîncadrare . Diferită de fotografiile clasice şi super clare

care se fac în mod obişnuit florilor. Aceastăprezentare transparentă arată latura fină, discretă şi

misterioasă a frumuseţii florilor. Combinaţia de roşual florilor cu verdele frunzelor şi al fundalului dă ocromatică placută cadrului . O fotografie de fine art care

transmite senzaţii în locul detaliilor.

RGB...red, green , blue..(rosu, verde, albastru). Ocombinaţie clasică şi bineproporţionată în cadru. O umbrelă roşie exact undetrebuie, o fată lipsită degriji care este, desigur,visătoare ... Un colţ de rai unde umbrelase vrea poate o protecţiedar, prin culoare apare şiun prim gând de evadaredin paradis.O poveste frumoasă şieternă, unde cromaticaretro a cadrului aduce unplus.

92

Sunt jurnalist. Asta nu sună bine, pentru că este aprope la fel de rău ca și când ai spune că eștiavocat. Și sunt jurnalist auto, dar asta nu cred că îndulcește prea mult amăreala. Și culmea, tocmai în calitate de jurnalist auto, am susținut de nenumărate ori că pe tarabe suntmult prea multe reviste auto și că mediul on-line este supra-saturat de acest subiect.Insă la capitolul publicații foto, lucrurile nu stau deloc așa. Oricât de multe ar fi, tot nu suntsuficiente. Imaginația, spiritul și magia fotografiei sunt atât de extinse, încât aș putea afirma cătind spre infinit. Și așa cum știe toată lumea, infinitul este orice, numai plictisitor nu.Am lucrat cu destui fotografi ca să-mi fac o părere despre această breaslă, dar și ca să îmi dauseama că nu oricine poate face o poză, indiferent de câte cursuri a urmat sau de câte credite afăcut ca să-și cumpere echipamentul mult visat. Am lucrat cu Mihai Barbu, care avea obiectivul lipit cu bandă adezivă, dar ale cărui poze dinMongolia mi-au tăiat răsuflarea. Am transpirat alături de Andrei Toboșaru, care după odeplasare de trei zile in Capadocia a făcut o singură poză, dar despre care comunitatea TopGeara vorbit în continuu timp de șase luni. Și acum plec la o întâlnire cu Dragoș Savu, pentru caretrebuie să stau jos ca să nu mă ia amețeala când mă uit la niște cadre trase de el în mișcare.Chiar dacă este frustrant, trebuie să recunosc că alături de ei, am realizat că trebuie să te nașticu un genetic setat pe fotografii și cu o scânteie de geniu, pe care eu, evident, nu le am. Și că,din păcate, foarte puțini se numără printre norocoși. Dar chiar și printre aceștia, și mai puținisunt conștienți că le au. Ceea ce este încă un argument pentru pledoaria mea de mai devreme. Nu există suficienteapariții pentru fotografi, entuziaști sau simpli privitori, care să genereze o mișcare tectonică înacest domeniu. Dar din fericire, FOTO4ALL înclină încă puțin balanța în direcția în care trebuie. Poate că unii vor găsi revista interesantă, în timp ce alții o vor considera anostă. La fel de binese poate ca alții să aibă o reacție adversă și să nu aibă răbdare nici măcar să treacă dejumătate. Însă este foarte probabil ca cineva să fie atins de microb, să pună mâna pe aparat, săînceapă să se joace cu el, și peste câțiva ani să ne încânte cu lucrări epice.Ei bine, am un mesaj pentru aceștia din urmă: nu ezitați, nu fiți comozi, apucați-vă de treabă șiexploatați scânteia cu care ați fost binecuvântați. Și, mai presus de toate, faceți asta nu pentruvoi, ci pentru noi, cei care nu am fost atât de norocoși, dar care știm să aplaudăm dacă ne dațiocazia.

omu` din industrie

the red eye

94