fituici examen final la doctrine economice 2012.[conspecte.md].doc

50
1. Obiectul de studiu al doctrinelor economice. Doctrinele economice de bază şi reprezentanţii lor principali.Gîndire econommică -un proces de reflectare în gîndirea omului și interpretare a realităților economice înconjurătoare.Este noțiunea cea mai cuprinzătoare a științei economice care cuprinde toate celelalte noțiuni și concepte ale disciplinei respective.Aici se includ și ideile economice.Teoriile economice -un ansamblu de cunoștințe organizate într-un sistem logic coerent care oferă explicație unui fenomen economic.Școala de gindire economică -un sistem de convingeri și teorii împărtășite de un grup de adepți reuniți în jurul unui mentor/ a unei idei definitorii.Doctrina economică -un sistem de teorii și idei economice compatibile între ele,avînd în centrul o idee principală care le consolidează. Curent de gindire economică(tendinţă )- ansamblu de idei,doctrine,teorii împărtășite de un număr mare de specialiști. Pîna în prezent s-au afirmat 4 mega- tendințe: 1.Liberalism - Școala fiziocrată; - Liberalismul economic clasic; - Neoclasicismul;- Neoliberalismul. 2.Dirigism – Mercantilism; - Keynesism; - Neokeynisism;- Sinteza neoclasică;- Postkeynesismul. 3.Socialism -Socialismul utopic; -Socialismul mic burghez; -Socialismul marxist;-Socialismul sovietic; -Socialismul de piață. 4.Instituţionalismul - Naționalismul economic; -Școala istorico-germană; - Instituționalismul protestatar; negativist și pozitivist; -Neoinstituționalismul. 2. Doctrina elitei în operele lui Platon şi Aristotel. Doctrina justiţiei sociale a Sf.Toma D’Aquino . Principalii filosofi din Grecia Antică care au emis idei economice au fost Xenofon,Platon,Aristotel .În Grecia Antică oamenii de stat și savanții erau preocupați de problemele politice,militare și spirituale,excepție nu făceau nici marii titani ai gîndirii ca Platon și Aristotel,care și-au exprimat ideile cu privire la viața

Transcript of fituici examen final la doctrine economice 2012.[conspecte.md].doc

1. Obiectul de studiu al doctrinelor economice. Doctrinele economice de bază şi reprezentanţii lor principali.Gîndire econommică-un proces de reflectare în gîndirea omului și interpretare a realităților economice înconjurătoare.Este noțiunea cea mai cuprinzătoare a științei economice care cuprinde toate celelalte noțiuni și concepte ale disciplinei respective.Aici se includ și ideile economice.Teoriile economice-un ansamblu de cunoștințe organizate într-un sistem logic coerent care oferă explicație unui fenomen economic.Școala de gindire economică-un sistem de convingeri și teorii împărtășite de un grup de adepți reuniți în jurul unui mentor/ a unei idei definitorii.Doctrina economică-un sistem de teorii și idei economice compatibile între ele,avînd în centrul o idee principală care le consolidează. Curent de gindire economică(tendință )- ansamblu de idei,doctrine,teorii împărtășite de un număr mare de specialiști. Pîna în prezent s-au afirmat 4 mega-tendințe: 1.Liberalism - Școala fiziocrată; - Liberalismul economic clasic; - Neoclasicismul;- Neoliberalismul. 2.Dirigism – Mercantilism; - Keynesism; - Neokeynisism;- Sinteza neoclasică;- Postkeynesismul. 3.Socialism -Socialismul utopic; -Socialismul mic burghez; -Socialismul marxist;-Socialismul sovietic;-Socialismul de piață. 4.Instituționalismul -Naționalismul economic; -Școala istorico-germană; -Instituționalismul protestatar; negativist și pozitivist; -Neoinstituționalismul.

2. Doctrina elitei în operele lui Platon şi Aristotel. Doctrina justiţiei sociale a Sf.Toma D’Aquino. Principalii filosofi din Grecia Antică care au emis idei economice au fost Xenofon,Platon,Aristotel.În Grecia Antică oamenii de stat și savanții erau preocupați de problemele politice,militare și spirituale,excepție nu făceau nici marii titani ai gîndirii ca Platon și Aristotel,care și-au exprimat ideile cu privire la viața economică în contextul preocupării lor pentru zidirea unei societăți ideale,în care rolul decisiv urma să-i aparțină elitei,reprezentată de aristrocrația funciară.Astfel într-o societate ideală,după ideile lui Platon opulația va fi divizată în trei clase de indivizi: 1)clasa conducătorilor(filosofilor)-misiunea de a cîrmui societatea.2)clasa gardienilor(războinicii sau militarii)-care trebuie să apere statul de pericolele din exterior și să mențină ordinea internă. 3)clasa producătorilor(agricultori,meseriași)-care va asigura aprovizionarea populației cu bunurile materiale necesare. Primele două clase formează elita societății.Apartenența la elită nu se face în vitutea provenienței individului,a dreptului de moștenire,ci în concordanță cu calitățile personale ale individului.În concluzie, din elita societății fac parte doar cei mai deștepți,mai puternici,mai curajoși.În același timp, toți cetățenii,indiferent de clasă din care fac parte vor fi egali în fața legii.Platon insistă asupra divizării societății în clase,deoarece este convins că oamenii vin pe lume cu anumite calități înnascute,avind misiuni concrete,adică sunt pregătiți să îndeplinească doar anumite activități.Însăși natura îi divizează pe oameni în clase și în grupuri profesionale.El nu se oprește aici și merge mai departe și solicită suprimarea proprietății private și înlocuirea acesteia cu proprietatea privată,deoareca proprietatea privată încurajează

individualismul,alimentează setea de pricopsire,prioritatea intereselor personale în detrimentul celor colective.Astfel el promovează folosirea a femeilor,copiilor și sclavilor,care interzice a avea obiecte de aur și argint și a duce un mod de viață luxos.Acesta reprezintă un comunism aristocratic,de elită,deoarece el susține că o comunitate de avere și familii este acceptabilă doar în cazul primelor 2 clase.Cît privește țăranii și meseriașii,aceștia vor deține,și pe viitor, proprietate privată,întrucît nu sunt capabili să se ridice la acest nivel spiritual,indispensabil pentru a renunța la sclavia bunurilor materiale,la proprietate.În viziunea lui Aristotel , există două modalități de organizare a activității economice și de sporire a avuției: 1)gospodăria casnică, 2)chrematistica. Prin gospodăria casnică,filozoful subînțelege obținerea bunurilor pentru satisfacerii cerințelor individului și familiei sale.Chrematistica prevede crearea de bunuri cu scopuri de a fi vîndute cu îmbogățire ulterioară.Aristotel este împotriva chrematisticii pe care o consideră imorală și dăunătoare idealurilor de perfecționare spirituală a omului.Respectiv statul trebuie să intervină în viața economică pentru a stopa acest fenomen.Domeniile unde este cel mai des întîlnită camăta și comerțul mare.Aristotel este autorul teoriei stabilității schimbului care susține că în procesul schimbului de mărfuri mărimea avuției nu poate spori.Evul mediu este dominat în exclusivitate de dogma religiei creștine.Ea pătrunde și supune toate domeniile activității umane. Principalul preot cu idei economice este Toma Daquino.Preocupat in mod special de constituirea unei societăți ce-ar asigura justiția socială.În acest scop el formează 2 teorii: 1)Teoria Salariului just. 2)Teoria prețului just. Potrivit lui,prețul just există atunci cînd mărimea lui se stabilește în funcție de : a) cantitatea de muncă cheltuită pentru a produce marfa respectivă b)situația socială și materială a producătorului. Cu alte cuvinte prețul just urma să acopere cheltuielile făcute de producător,precum și un venit, mărimea căruia trebuia să fie diferită,în funcție de rangul social al producătorului. De aici rezultă că două mărfuri identice,confecționate de producători cu poziție socială diferită,pot fi realizate la prețuri diferite. Teoria Salariului just - lucrătorul trebuie să obțină,contra muncii sale ,o sumă de bani ce i-ar premite să trăiască,el și familia sa,la nivelul poziției pe care o ocupă în societate.Evident era imposibil în condițiile unei piețe libere de a ajunge la stabilirea unui preț just și la obținerea unui salariu just.De aceea ,Toma Daquino propunea ca acest obiectiv să fie atins print-o intervenție susținită a statului în viața economică. 3. Mercantilismul ca teorie şi politică economică. Particularităţile naţionale ale mercantilismului. Mercantilismul a apărut și s-a dezvoltat timp de 3 secole 1450-1470. Noțiunea de mercantilism provine de la cuvîntul italian “mercanto” piață. Mercantilismul ca teorie şi politică economică apare în perioada cînd lumea rurală și meșteșugărească era înlocuită cu o lume comercială și manufacturieră, cînd în locul statelor slabe și fărîmițate,apar state unificate și puternice,crește virtiginos nevoia de bani.În acestă perioadă au loc marile descoperiri geografice C. Columb descoperă America.În rezultatul acestor descoperiri oamenii de afaceri obțin accesul la noi piețe de desfacere,dar și la surse de aprovizionare cu materie primă și forță de muncă ieftină.Un alt factor important care a impulsionat răspîndirea

mercantilismului a fost revoluția intelectuală și morală. O trăsătură generală pentru toți mercantiliștii este consiferarea banilor (aur/argint) drept principala formă a bogăției unui stat. Mercantilismul timpuriu(bulionist/spaniol).La fel ca și alți mercantiliști,merc. Spanioli considerau că unica formă de bogăție sunt banii.Drept căi de creștere a avuției ei considerau –interzicerea scoaterii banilor din țară sub amenințarea cu moartea. -cucerirea de noi teritorii și aducerea aurului și argintului pe cale maritimă. -interzicerea exportului. Această politică s-a dovedit a fi total greșită pentru că creșterea stocului de bani nu era însoțită de creșterea volumului de produse.Ca rezultat,Spania,în mai puțin de 100 de ani s-a transformat din cel mai bogat stat din Europa, în unul din cele mai sărace. Mercantilismul manufacturier francez.Spre deosebire de spanioli,francezii nu se rezumă pur și simplu la creșterea stocului de bani.Mercantilismul francez propune crearea de noi manufacturi,care ar produce bunuri pentru export. Mercantilismul comercial englez.Este cea mai evoluată formă a mercantilismului și devine popular prin opera lui Thomas Mun.Potrivit lui, o țară poate să-și mărească stocul de aur și argint nu prin interdicția de a scoate banii din țară,dar prin stimularea și practicarea unui comerț exterior activ. Mercantiliștii englez. britanici au folosit din plin o cale proprie de sporire a cantității de monedă din țară.Astfel,prin Legile Navigației,flota Maritimă Britanică obține dreptul exclusiv de exportare a mărfurilor englezești și importarea mărfurilor străine.Asta a condus la crearea unei puternice flote maritime,care presta servicii și altor țări,fiind o sursă suplimentară de bani pentru caznaua statului.4.Concepţiile de bază ale fiziocraţilor. „Tabloul economic” al lui Fr. Quesnay. Fiziocrație-puterea naturii sau ordine naturala. După ce,secole în șir, orice idee era supusă criticii și opiniei autorilor antici și ale părinților Bisericii ,în secolele al XVII-lea și XVIII-lea se dă prioritate deja argumentelor logice, experiențelor și se instituie treptat,un cult al rațiunii.*În același timp are loc recunoașterea a existenței unei ordini naturale. *Omul încetează a mai fi considerat drept o creație divină,ci este analizat ca parte componentă a naturii, comportamentul lui fiind determinat de acțiunea unor legi obiective,eterne și universale. *Apariția unei clase sociale formată din comercianți,banchiri și proprietari de manufacturi,numită burghezie,dornici de a se îmbogăți. *Triumful ideilor lui Jean Calvin care glorifică munca și crearea de bogății. *Declinul serios al sectorului agricol soldat cu o criză agrară de subproducție și creșterea prețurilor la produsele agricole. Fiziocrații sunt primii economiști. Apărătorii libertăților economice și a intereselor agricultorilor.Introduc conceptul de „Laissez faire,laissez passer, le monde de lui meme” - nu vă amestecați,lăsați lumea să-și urmeza calea ei firească.Statul trebuie să îndeplinească funcția de gardian de noapte,să nu se amestece în viața economică.Obiectul bogăției sunt totalitatea bunurilor produse de natură.Sfera productivă- agricultura și creșterea animalelor.Introducerea noțiunii de „produs net”- diferența dintre producția obținută și cheltuielile efectuate.Ordinea naturală –legile naturii care guvernează nu doar fenomenele mecanice ci și toate

aspectele vieții economice. Tabloul economic-prima reprezentare schematică a circuitului macroeconomic.Societatea este divizată în 3 clase: a)clasa productivă,formată din fermieri și muncitori agricoli care creează produsul net. b)Clasa proprietarilor,din care făceau parte proprietarii de pămint,regele și clerul,care trăiau din produsul net,însușit sub formă de rentă funciară sau impozit. c)Clasa sterilă,compusă din toate celelalte pături sociale cum sunt negustorii, proprietarii manufacturilor,medicii,profesorii.Avansurile(investițiile) se împart în : a) avansuri funciare,făcute de proprietarii de pămînt-scopul atragerea terenurilor agricole în circuitul economic,prin defrișări, desecări, nivelări. b) avansuri inițiale(capital fix/mijloace fixe-pluguri, boroane) făcute de fermieri o dată pentru mai mulți ani. c)avansuri anuale (mijloace circulante) urmau să fie cheltuite pentru întreținerea familiei arendașilor și animalelor de muncă,pentru procurarea semințelor,îngrășămintelor, pentru plata salariaților agricoli. 5. Caracteristica generală a doctrinei liberalismului economic clasic. Valorile supreme ale liberalilor clasici sunt libertățile economice, individualismul și nonintervenți-onismul.Ideile comune împărtășite de liberelii clasici:1) Libertatea economică ce presupune nu doar ca independență a individului în desfășurarea procesului de producție,dar și ca libertate de a concura cu ceilalți agenți economici. 2)Figura centrală a vieții economice-homo economicus,privit ca un individ rațional,care este ghidat de dorința îmbogățirii personale . Deasemenea homo economicus se mai conduce de principiul hedonist, potrivit căruia individul tinde să obțină maximum avantaj cu minimum de efort. 3)Economia este capabilă să se autoregleze în mod automat,fără amestec din partea statului. 4)La baza doctrinei se află teoria valoare muncă. 5)Repartizarea veniturilor în societate se face în funcție de apartenența individului la una dintre cele 3 clase muncitorii,capitaliștii, proprietarii funciari. 6) Liberul schimb bazat pe avantajele specializării internaționale, contribuie la îmbogățirea tuturor națiunilor.7)Forța motrice a dezvoltării economice este profitul . 8) Nonintervenționismul . 6.Sistemul economic al lui A. Smith.Adam Smith creatorul științei economice. El este autorul operei Avuția națiunilor (1776).Avuția națiunilor –considerată drept Biblia liberalismului economic clasic,piatra de temelie a științei economice moderne.În opinia sa,bogăția este formată din totalitatea bunuri-lor marfă de care dispune o națiune la un moment dat.Izvorul bogăției este munca. Sfera productivă-totalitatea ramurilor producției materiale industria, agricultura, comerțul. Factorii ce contribuie la sporirea bogăției: 1)creșterea numărului munci-torilor ocupați în sfera productivă. 2)creșterea productivității muncii în aceeași sferă prin diviziunii muncii.Diviziunea muncii asigură :1) creșterea îndemînarii 2)economisirea timpului 3)inventarea unor noi mașini și unelte. Principiile Smithiene : 1) Homo economicus -indivizii care să străduie să maximizeze bunăsta-rea materială cu minim de efort.Posedă așa calități ca raționalism, egoismul,setea de libertate,setea de îmbogățire,spiritulde concurență. 2) Mîna invizibilă -mîna creatoru-lui suprem ghidează întreprinzătorii în direcția menținerii ordinii naturale.Astfel piața se autoreglează,iar interesul egoist al individului se armonizează cu interesul interesul general al societății. 3) Nonintervențonismul -statul îndeplinește doar

funcția de apărare națională,apărarea concurenței,justiția și finanțarea unor activități. Teoria specializării internaționale/teoria avantajelor absolute - fiecare țară urmea-ză să se specializeze în domeniile în care posedă din abundență anumiți factori de producție și care permite acesteia să producă și să exporte mărfuri cu cele mai mici cheltuieli de muncă și capital. 6. Ideile economice optimiste ale lui J.B. Say si Frederic Bastiat. Jean Baptiste Say a introdus în teoria economică conceptul de întreprinzător.El considera că întreprinzătorul este pivotul întregului mecanism economic, deosebindu-se de ceilalți agenți economici prin faptul că anume el este organizatorul procesului de producție,el procură factorii de producție și-i combină în scopul obținerii produselor pe care apoi le vinde pe piață și capătă un profit.Say a elaborat și teoria factorilor de producție-potrivit căreia pămîntul (natura) este temelia venitului obținut sub formă de rentă,munca fiind baza salariului,iar capitalul-a profitului.El consideră că profitul este o formă de salariu,pe care întreprinzătorul îl obține pentru munca sa de organizare și gestionare a afacerilor.Legea lui Say (legea debușeelor) în condițiile economiei de piață,crizele generale de supraproducție sunt imposibile,pot avea loc doar anumite dezechilibre parțiale și temporare.Argumentul fiind că cînd un individ produce o marfă,el o face cu scopul de a obține în locul acesteia o altă marfă.-oferta își creează propria sa cerere(tot ce se produce se real-izează). Oferta totală este întotdeauna egală cu cererea totală,sunt posibile doar unele nepotriviri parțiale și întîmplătoare,cauzate de recolte proaste,de apariția unor produse noi.Însă toate aceste nepotriviri sunt trecătoare și se rezolvă de la sine,în mod automat.Say explică că creșterea ofertei determină sporirea automată,și în aceeași măsură,a cererii,fapt ce conduce la stabilirea echilibrului economic și menți-nerii lui în permanență prin mecanismele pieței.În circuitul economic,potrivit legii debușeelor,banii sunt neutri,ei nu joacă nici un rol activ în mecanismele economice. Claude Frederic Bastiat a elaborat legea armoniei universale.Potrivit căreia odată cu dezvoltarea producției materiale și creșterea capitalului,are loc un proces de diminuare a profiturilor și de mărire a salariilor,în rezultatul căruia este înlăturată exploatarea,iar între clasele sociale se instaurează solidaritatea și armonia.6.Ideile economice ale liberalilor pesimişti D. Ricardo şi T. Malthus. Thomas Malthus a fost primul economist care a sesizat importanța economică și caracterul relativ limitat al resurselor economice și a dezechilibrului dintre acestea și numărul populației.El considera că procesul de creștere a bogăției națiunii este însoțit de îmbogățirea unora,dar și creșterea sărăciei și a mizeriei majorității populației. Legea populației-mijloacele de subzistență cresc în proporție aritmetică (1,2,3),iar populația crește în progresie geometrică (1,2,4,8). Legea randamentelor descres-cînde-creșterea cantității de capital și de muncă nu este însoțită de o sporire coresp-unzătoare a producției,aceasta pe lîngă faptul că suprafețele cultivabile sunt limitate.În opinia lui Malthus, existau 2 factori ce nu permiteau creșterea volumului mij- loacelor de subzistență : a) limitele impuse de suprafețele cultivabile și ale altor resurse naturale. b) sporirea mai rapidă a cheltuielilor decît rezultatelor (legea fertilității descrescînde a solului).Deoarece mijloacele de existență și producția agricolă nu pot fi mărite singura soluție-limitarea pe diferite căi a numărului popul-

ației.Ca urmare propune pîrghiile morale de constrîngere-propagarea prudenței din-tre sexe,stimularea căsătoriilor la o vîrstă înaintată pîrghiile materiale foametea pare să fie ultimul și cel mai eficient instrument al naturii, dar consideră eficace și răzb-oaiele,epidemiile,calamitățile naturale. David Ricardo a elaborat cîteva teorii: Teoria valoare-muncă(teoria valorii și repartiția veniturilor)-la temelia valorii se află munca,iar mărimea valorii este determinată atît de cheltuielile de muncă vie,cît și de munca încorporată în mijloacele de producție.El plasează în centrul doctrinei sale problema repartiției valorii și avuției între clasele sociale.Repartiția valorii se efectuează în funcție de apartenența oamenilor la una dintre cele 3 clase în care este divizată societatea,sub formă de salariu,rentă,profit.Opera sa-Pricipiile economiei politice și ale impunerii.Teoria rentei-renta funciară este o parte din produsul creat demuncitor,un excedent de venit peste profitul normal,un profit suplimentar.Apariția rentei este o consecință a acaparării pămîntului în proprietatea privată și a faptului că suprafețele de pămînt,mai ales cele fertile,sunt limitate.Fertilitatea diferită a solurilor dă naștere rentei diferențiate.Teoria salariului-salariul este fixat la nivelul coșului minim de consum al muncitorului și depinde în mare măsură de prețul bunurilor de primă necesitate. Teoria profitului-profitul este venitul care-i rămîne capitalistului după achitarea salariului și plata rentei.Profitul are tendința să scadă,deoarece sala-riile au tendința să crească.Teoria costurilor comparative-o țară trebuie să se speci-alizeze în acele domenii în care deține avantaje relative comparative cu țările din zona sa de comerț exterior.Avantajul reciproc al celor 2 țări se va manifesta prin economia de timp,muncă,cheltuială pentru producerea cantității de mărfuri obținute comparativ cu perioada dinainte de specializare. 6.Conţinutul şi importanţa doctri-nei protecţionismului economic a lui Fr. List. Părintele doctrinei economiei nați-onale și al protecționismului vamal-Friedrich List.El consideră că intervenția activă a statului este factorul principal al modernizării și dezvoltării societății.Obiectul de studiu al științei economice trebuie să nu fie individul (homo economicus),ci națiu-nea (economia națională).O națiune trece prin 5 faze de dezvoltare: –faza sălbatică, -faza pastorală, -faza agrară, -faza agroindustrială, -faza agroindustială-comercială. În primele faze,trecerea de la una la alta se face de la sine,pe cale evol-utivă.Trecerea de la starea agrară la cea agroindustrială se face doar cu ajutorul statului,prin promo-varea unei politici protecționiste,în special,prin stabilirea de taxe vamale la importul mărfurilor industriale străine.Obiectivul principal al protecționismului listiandezvol-tarea industriei.Presupune apărarea temporară, parț-ială sau totală a anumitor dome-nii din țară de concurența străină. Forme ale ale prot-ecționismului :tarifar(vamal) monetar și administrativ. Particularități aleprotecționis- mului: 1)caracter selectiv-aplicat doar la produsele industriale. 2)temporar-aplicat pînă în momentul cînd țara își creează o industrie competitivă.3)Educativ are misiunea de a educa cetățenii ger-mani în spiritul pariotismului.Potrivit lui List nu toate țările pot deveni dezvoltate, doar acele națiuni care dispun de anumite condiții naturale –clima moderată, -terit-oriu întins,să dispună de resurse naturale variate,-populație numeroasă,-nivel înalt de cultură și civilizație politică. Potrivit lui List oamenii trebuie să deie dovadă și de un însemnat efort patriotic și chiar spirit de sacrificiu.Căci, dacă indivizii vor tinde

să-și satisfacă necesitățile doar cu mărfuri de import,economia țării nu va prospera niciodată.De aceea consumatorii ar trebui să prefere mărfurile germane,chiar dacă acestea sunt mai scumpe și de o calitate mai proastă decît cele străine. Deci protecționismul nu este nicidecum un cîștig în sine,un prilej de satisfacție. Protecți-onismul constituie prețul sacrificiului plătit benevol de o națiune care dorește să devină puternică și bogată.6.Caracteristicile protectionismului nord-american. Cei mai de seamă economiști americani care au dezvoltat și aplicat ideile doctrinei protecționismului economic au fost Alexandar Hamilton,Henry C. Carey și Simon Patten.Protecționismul american are în centrul preocupărilor sale apărarea intere-selor economice naționale și critica liberului schimb.Henry C. Carey era de părerea că ideea autorilor englezi cu privire la diviziunea internațională a muncii are drept obiectiv divizarea țărilor în agrare și industriale,monopolizarea producției industriale de o singură țară/grup de țări.El considera că teoria liberului schimb nu este altceva decît un instrument de dominare a lumii.El era adeptul (fondatorul) teoriei armoniei intereselor economice,adică al unei societăți productive complexe,în care sunt bine dezvoltate toate ramurile economiei,atît industria,cît și agricultura.Considerînd că obiectivul fiecărei națiuni trebuie să fie dezvoltarea armonioasă a economiei,Carey susține că statul urmează să promoveze o politică protecționistă permanentă. Toto-dată acestă politică urma să fie aplicată nu numai la produsele industriale,ci și la produsele agricole-condiția cheie a menținerii armoniei intereselor în societate. Simon Patten este autorul lucrării Bazele economice ale protecționismului,în care a sistematizat și completat contribuțiile în materie ale lui F.List,H.C.Carey. Obiectivul politicii economice a fiecărei țări trebuie să îl constituie realizarea unui puternic complex economic național,în măsură să asigure dezvoltarea forțelor de producție și un nivel de trai ridicat al populației.Pe termen lung,aceste obiective puteau fi atinse numai print-o politică comercială protecționistă,care să îmbine taxele vamale ridicate cu barierele netarifare. 11.Evolutia idelor socialiste.Caracteristica generală a doctrinei economice socialiste. Socialismul utopic si mic burghez. Doctrina socialistă-a apărat interesele claselor celor mai defavorizate. În toate timpurile, oamenii au visat la o societate bazată pe principiile echității sociale și egalității în drepturi.Intențiile de a forma o societate echitabilă porneau de la imboldul de a pune capăt sărăciei și nedreptății sociale.În antichitate promotorii ideilor socialiste erau Platon și Aristotel , care au condamnat bogăția excesivă,cerînd implicarea statului pentru asigurarea echității sociale.În evul Mediu,adepții doctrinei au căutat mereu un preț just,un salariu just și un profit just.În epoca Renașterii Thomas Morus în lucra-rea Utopia critică capitalismul în curs de apariție,și descrie modelul unei societăți ideale.Tommaso Campanella în lucrarea Cetatea Soarelui descrie o societate ideală,în care oamenii posedă toate bunurile în comun. Socialismul modern se preo-cupă de condamnarea proprietății private și a liberei inițiative și înlocuirea acestora cu proprietate colectivă și cu implicarea activă a statului în viața economică.Perioada de evoluție(2 secole) 1800-2010.Utopia provine din limba greacă ou nu și topos loc,semnificînd un loc care nu există. SOCIALISMUL UTOPIC *Autorii socialismului utopic n-au efectuat o analiză profundă a mecanismului de

funcționare a economiei.Ei nu au elaborat un nou sistem teoretic:Idei comune pentru toți socialiștii utopici -Capitalismul nu este veșnic și va fi înlocuit cu un alt tip de societate. -Proprietatea privată se află la temelia exploatăriide clasă și trebuie înlocuită cu proprietate colectivă. -Toți cetățenii sunt egali în drepturi și vor fi obligați să muncească. -Veniturile obținute în rezultatul unei munci în comun vor fi repartizate în mod egal,conform necesităților fiecăruia. -Trecerea de la capitalism la socialism se va înfăptui in mod benevol,în rezultatul propagării scrise și orale a ideilor socialiste. Henri de Saint-Simon-conte francez,fondatorul socialismului utopic.Consideră că la originea tuturor relelor se află proprietatea privată care gene-rează exploatarea omului de către om.Trecerea la o treptă superioară de dezvoltare se produce pe măsura acumulării de către oameni a cunoștințelor.Învățămîntul este for-ța motrice a dezvoltării societății. C harles Fourier consideră că la originea inega-lităților sociale se află proprietatea industrială,care trebuie înlocuită cu proprietatea colectivă.Propunea organizarea societății în falange/falanstere,care reunește 1500-2000 persoane,care îmbină armonios munca fizică cu munca intelectuală.Robert Owen consideră că omul este bun,altruist,pozitiv de la natură.Printr-o educație științifică permanentă,omul este capabil să se autoperfecționeze și astfel să neutra-lizeze efectele negative ale mediului social,iar apoi să modifice și societatea în care trăiește.Propune constituirea unor cooperative de producție și consum. SOCIALISMUL MIC BURGEZ -Simonde de Sismondi propune ca obiectul științei economice să fie în mod preferențial bunăstarea populației.Neagă existența legilor obiective.Idealul lui este mica proprietate.Cere amestecul statului în viața economică pentru a proteja valorile spirituale și a preîntîmpina ruinarea micilor producători.Considera că libera concurență se află la rădăcina răului absolut-a îmbo-gățirii unora pe seama altora.Respinge legea lui Say,arătînd iminența crizelor econo-mice.Pierre Joseph Proudhon întemeietorul anarhismului.La început publică o broșură cu titlu Proprietatea este un furt.Mai tîrziu afirmă contrariul, că Proprietatea este libertate.Proprietatea este un factor al dezvoltării societății.Mica proprietate bazată pe munca personală,este temelia libertăților individului și numai ea asigură echitate socială. 11.Ideile principale ale doctrinei economice a lui K. Marx. Len-isismul. Izvoarele gîndirii marxiste-contradicțiile și conflictele crecînde între clasa muncitoare și capitaliști.Marx susținea că fenomenele economice trebuiesc supuse unei analize globale,a societății,a evoluției ei.În viziunea lui economia politică este o știință care studiază nu numai fenomenele economice ca atare,dar și unele fenomene sociale și politice,nu numai mecanismul funcționării economiei capitaliste,ci și evoluția și perspectivele acestei economii.Marx analizează fenomenele economice în dinamică,în mișcare.Folosește o nouă metodă de cercetare-dialectica materialistă , care cuprinde pe lîngă abstracțiile științifice și descrierile și datele statistice. La temelia doctrinei economice marxiste se află 3 concepte valoarea,pusvaloarea și acumularea capitalului. Astfel teoria valorii-mărimea valorii unei mărfi este determinată de timpul de muncă socialmente(nu individual) necesar pentru producerea ei.Forța de muncă –capacitatea fizică și intelectuală a muncitorului de a presta munca.Are dublu caracter valoarea de schimb și valoarea de întrebuințare.

Munca-activitatea creatoare prestată de muncitor.Teoria plus-valorii.Salariul pe care îl primește muncitorul reprezintă numai o parte a valorii create prin munca sa.Cealaltă parte a valorii,creată de muncitorul salariat,este însușită de către propie-tatul mijloacelor de producție.Acestă parte a valorii se numește plus-valoare.Astfel proprietarul mijloacelor de producție însușește diferența între valoarea muncii și valoarea forței de muncă,iar salariul reprezintă doar prețul forței de muncă nu și echivalentul valorii muncii prestate de muncitor.Teoria capitalului.Capitalul este o categorie istorică de natură socială,un raport social între muncitori și burghezie cu privire la apartenența mijloacelor de producție.Marx distinge între acumularea primitivă de capital și acumularea ca atare a capitalului.Acumularea primitivă s-a produs prin jaf,violență,excrocherii la începutul epocii capitaliste.Acumularea ca atare a capitalului este un proces de transformare a unei părți din plus-valoare în capital.Capitalul este sortit pieririi.V.I.Lenin-primul economist care a argumentat necesitatea aplicării doctrinei economice marxiste la realitatea țărilor necapitaliste și a țărilor slab dezvoltate.El susține că Imperialismul-ultima stadie de dezvoltare a capitalismului.Esența imperialismului este dominația pe toate planurile a mono-polurilor.Potrivit teoriilor lui,statul trebuie să dirijeze nu numai procesele politice ci și cele economice.Imixiunea statului se va efectua prin introducerea planurilor directive și obligatorii.Salariul,prețurile,dobindă și alte mărimi economice vor fi fix-ate de către stat.În comunism se presupune dispariția totală a statului.11Caracteristica generală a doctrinei neoclasice şi principalele şcoli arginaliste. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea contradicția dintre prole-tariat și burghezie trece într-o albie periculoasă.În asemenea condiții devine inevitabilă găsirea unei doctrine economice neutre,care să asigure atît eficiență economică cît și echitate socială,dar mai ales să elimine posibilitatea conflictului armat între muncitori și burghezie. Apare în condițiile în care problema centrală a activității economice nu este acumularea capitalului ci desfacerea mărfurilor. Teoriticienii își schimbă pre-ocupările din domeniul producției în cel al circulației.Se accentuează lupta de con-curență și s-a accentuat problema rarității,ca trăsătură distinctivă a tuturor bunu-rilor economice.Precursorii doctrinei marginaliste sunt Johann Heirich von Thunen,Heirich herman Gossen,Antoine Auguste Cournot.Thunen este fondatorul economiei matematice și al econometriei,elaborează teoria productivității marginale și analiza costului de oportunități. Cournot studiază formarea prețului în condiții de monopol,duopol și concurența perfectă. Gossen este autorul a 3 legi psihologice fun-damentale de natură psihologică. Principalale școli marginaliste sunt: -școala psiho-logică austriacă reprezentanți Carl Menger și Eugen Bohm Bawerk-școala matema-tică elvețiană reprezentanți Leon Walras și Vilfredo Pareto 11.Şcoala psihologică austriacă. K. Menger şi E. Bohm-Bawerk. Reprezentanții școlii austriece se deosebesc de alți colegii ai săi prin faptul că au renunțat la utitlizarea instrumentelor matematice de analiză a fenomenelor.Potrivit opiniei lor,cuvîntul este un instrument mai realist,mai concret decît schema.Ei consideră că mărimea categoriilor econo-mice-valoarea,dobînda,utilitatea,capitalul etc. Depinde de aprecierile subiective ale individului. Carl Menger elaborează următoarele teorii-Teoria bunurilor,-Teoria

valoare-utilitate,-Teoria schimbului și a prețurilor.Teoria bunurilor.Bunurile sunt niște produse care satisfac o anumită nevoie umană.Bunurile pot fi economice-create de om și neeconomice,sau libere- care provin din natură(apă,aer,lumină solară). Teoria valoare-utilitate-valoarea unui bun depinde nu de munca incorporată ci de aprecierile subiective ale indivizilor,de gusturile și preferințele lor reprezentate prin utilitatea marginală.Utilitatea marginală-utilitatea cea mai mică,care satisface cea mai puțin intensă nevoie.Teoria schimbului și a prețului spune că prețurile la care se vînd bunurile sunt determinate de utilitatea marginală a acestora. Eugen Bohm von Bowerk este autorul teoriei deprecierii viitorului/teoria psihologică a dobînzei. Împarte bunurile în bunuri prezente (salariul) și bunuri viitoare (capitalul).Un bun prezent valorează mai mult ca același bun în viitor.Dobînda-diferența dintre valoarea mai mare,pe care indivizii o acordă bunurilor actuale,și valoarea mai mică,acordată bunurilor viitoare.Astfel,dobînda este plata așteptării cappitalismului.Şcoala matematică elveţiană. L. Walras. Școala elvețiană se deosebește de celel-alte școli neoclasice prin încercarea de a expune toată teoria economică prin folo-sirea instrumentelor matematice,adică a formulelor,ecuațiilor și schemelor. Leon Walras împarte economia în 3 compartimente economia pură -o știință concretă care are scopul elaborării,cu folosirea metodelor economice,a unui model economic ideal. -Economia aplicată,care are drept misiune studierea procesului de producție,a circulației monetare și a formelor de organizare a acestuia.-Economia socială-se preocupă de găsirea principiilor de echitate socială,care trebuie să ghideze procesele de producție,de repartiție,de schimb și de consum.Elaborează modelul concurenței pure și perfecte,care nu există în realitate,dar care permite de a analiza în mod ideal mecanismul formării prețurilor.Ea poate exista doar atunci cînd sunt prezente 5 premise:–atomicitatea pieței(existența pe piață a unui număr mare de vînzători și cumpărători) –omogenitatea produselor –libera intrare pe piață –mobilitatea fac-torilor de producție (factorii de producție se pot deplasa liber și în orice moment de pe piața unui produs pe piața altuia) -transparența piețelor(atît producătorii cît și consumatorii dispun de toată informația cu privire la cerere,ofertă și prețuri). Teoria echilibrului general se stabilește pe 3 piețe principale, și anume piața produelor,piața ofertei de muncă și piața capitalului.Echilibrul economic general se stabilește atunci cînd oferta este egală cu cererea pentru fiecare produs și pe fiecare piață.Intervenția statului în acest proces este inutilă. Wilfredo Preto considera că economia are 2 forme economia pură și și economia aplicată.Este autorul teoriei despre curbele de indiferență și al teoriei optimul lui Pareto,care înseamnă o asemenea distribuție a resurselor,cînd creșterea bunăstării cel puțin unui individ nu contribuie la reducerea bunăstării altor indivizi.Poate fi realizat doar în condițiile concurenței pure și perfecte. Trăsăturile comune şi deosebirile dintre doctrinele clasică şi neoclasică. A. Marshall –autorul concilierii clasicilor cu neoclasicii. Trăsături comune între doctrina liberală clasică și doctrina neoclasică : 1.Recunoașterea ordinii naturale 2. Principiul hedonist ,conform căruia individul liber,urmărind interesul personal,caută,prin comportamentul său,să obțină maximum de satisfacție cu minimum de efort depus. 3. Proprietatea privată și libera concurență

4.Libertatea de acțiune a lui Homo economicus. 5.Recunoașterea principiului mînei invizibile (autoreglarea vieții economice prin mecanismul flexibil al prețu-rilor) 6. Intervenția minimă a statului în viața economică .7. Profitul -forța motrice a dezvoltării economice. Deosebiri :1. Obiectul de studiu -oamenii cu gusturile și preferințele sale. 2.Sociatatea împărțită în consumatori și producători. 3 .Teoria valoare-utilitate și analiza categoriilor marginale utilitate margi-nală,utilitate totală,produs marginal,cost marginal. 4.Dezideologizarea teoriei economice prin introducerea termenului de economics.Sistemul de cunoștințe elaborat de Marshall se bazează pe toate realizările de seamă ale științei economice pînă ladînsul.Posedînd rarul talent de a împăca părțile opuse și de a găsi compromisul,Marshall reușește să efectueze o sinteză a tuturor realizărilor științei economice din secolele al XVII-lea și al XIX-lea,fără a neglija meritele socialiștilor și ale fiziocraților.Meritul său principal constă totuși în concilierea neoclasicilor cu clasicii.El susține că economia politică este o știință, care studiază, în același timp,atît bogăția națiunilor,cît și comp-ortamentul uman.Studiază formarea prețurilor în condițiile concurenței perf-ecte. Susține înlocuirea termenului de economie politică cu economics.Elaborează teoria prețului fără valoare,potrivit căreia prețul se stabilește în funcție de 3 factori a)cheltuieli de producție,b)utilitatea marginală, c)cererea și oferta.Descoperă feno-menul de perioadă lungă și scurtă de timp.Pe termen scurt prețul este influențat mai mult de utilitate,iar pe termen lung de costurile de producție.Introduce noțiunea de elasticitate a cererii.Elaboreză o nouă teorie a salariului.Salariul depășește nivelul minimului mijloacelor de existență,ridicîndu-se la înălțimea unui anumit comfort.Pe termen scurt salariile sunt determinate de productivitatea marginală,iar pe termen lung de costul de producție al forței de muncă. 11Şcoala istorică germană. Esenţa şi etapele dezvoltării Școala istorico-germană apare ca o reacție împotriva liber-alismului economic clasic,care pretindea că a elaborat o doctrină economică universală,valabilă pentru toate țările și popoarele.Meritul lor principal constă în săvîrșirea unei revoluții metodologice,prin respingerea metodei deductive,folosite de liberali și propunînd înlocuirea acesteia cu metoda inductivă și metoda istorică a comparațiilor.Trece prin 3 etape de dezvlotare -Veche școală istorică Whilhelm Roscher -Noua școală germană Gustav von Schmoller -Tînăra școală Max Weber. Idei principale: *Respinge universalitatea și etrnitatea legilor economice.Ei afirmă că legile economice poartă un caracter istoric și deci trecător depinzînd de istoria țării,nivelul de dezvoltare,tradiții,legislație. *Obiectul de studiu al economiei politice este studierea istoriei și trăsăturile specifice ale economiei naționale. *Înlocuiesc noțiunea de Homo economicus cu Homo Socialis.*Schimbările în societate se vor face pe calea reformelor,nici într-un caz revoluționar.Vechea școală istorică lans-ează ideea potrivit căreia economia politică trebuie să fie o știință despre economia națională,care are misiunea de a studia particularitățile fiecărui popor la diferite etape istorice.Este negată universalitatea,obiectivitatea și eternitatea legilor econo-mice. Consideră că nu există soluții generale pentru problemele economice din toate timpurile și la toate popoarele. Noua și tînăra școală germană introduc un nou concept de Homo socialis,care are următoarele mobiluri cîștigul material,sentimentul

onoarei,plăcerea de a munci,sentimentul datoriei.18. Conceptele fundamentale ale instituţionalismului. Etapele dezvoltării. Instituţionalismul apare in sec 20 în SUA.Precursorii doctrine sunt: Simonde de Sismondi, care a argumentat necesitatea de folosire a instituţiilor ,Friedrich List, care a propus analiza economiei naţionale, Şcoala istorică germană, care a propus studierea “hommo socialis”Apare ca o reacţie împotriva monopolizării excesive a economiei. Se dezvoltă în 3 etape: 1. Institu- ţionalism negativist sau protestatar ( începutul sec 20,primele 4 secole). Reprez-entanţi: Thostien Veblen,J.R.Commons,W.C.Mitchell (etapa1)2.Instituţionalism positivis t ( anii 30 ai sec 20). Reprezentanţi : J.M. Clarck, A.A. Berle(etapa2) 3.Neoinstituţionalism ( anii 60 ai sec 20). Reprezentanţi : J.K. Galbraith 4.Şcoala sociologică franceză ( sec 20). Reprezentanţi : Francois Perroux(varianta europeană) (3,4- etapa3)Principalele concept ale instituteona-lismului:-1. Instituţiile - forţa motrice a dezvoltării economice, fenomene cu caracter stabil care impun oamenilor un oarecare comportament obligatoriu,stabilesc o ordine in activitatea lor. Cele mai importante instituţii sunt: statul biserica, piaţa,monopolurile,familia,sindicatele,partidele politice,tradiţiile,şcoala,universitatea,sistemul fiscal,sistemul protecţiei sociale,obiceiurile,actele legislative etc -2.Statul e obligat sa intervină în viaţa economică pentru a evita crizele economice şi şomajul, de a asigura o distribuţie echitabilă a veniturilor. -3.Ştiinţa economică trebuie efectuează o analiză de ansamblu a economiei(macroeconomică) -4.Socialul are prioritate în raport cu economical -5.Activitatea agenţilor economici trebuie să fie analizată în cadrul instituţiilor din care acestea fac parte, şi nu în mod izolat, cum procedează adepţii liberalismului economic, în special neoclasicii Psihologia socială şi instinctele sunt instituţiile cheie care determina direcţiile şi caracterul dezvoltării proceselor econo mice. Galbraith menţiona ca procesele economice evoluează şi în funcţie de dezvol tarea ştiinţei,tehnicii şi tehnologiei, iar instituţiile determinante sunt statul şi tehnostructura. În opinia instituţionaliştilor, omul este o fiinţă cu porniri instinctuale şi iraţionale.Ei promovează idea priorităţii socialului asupra economi-cului. Dezvoltarea economică nu trebuie considerate drept un scop în sine, ci un mojloc de rezolvare a problemelor sociale.19. Instituţionalismul protestatar şi pozitivist (Th. Veblen, Clarck, Berle) 1. Instituţionalismul protestatar sau negativist. Thorstien Veblen.Principala instituţie sunt tradiţiile şi obiceiurile dar un rol deosebit le au instinctele :paternităşii,curiozităţii,jefuitor,de a produce. El respinge noţiunea de legi eterne lansată de clasici. Aplică darwinismul la activitatea economică, spunînd că viaţa nu e altceva decît o luptă neîncetată pentru existent, iar evoluţia structurilor sociale nu e altceva decît un process al selecţiei naturale a instituţiilor.Teoria clasei fără ocupaţii (Thorstien Veblen)Clasa fără ocupaţii (una din principalele instituţii ale societăţii capitaliste) duce un mod de viaţă parazitar, reducînd astfel randamentul industrializării societăţii, este neproductivă şi dăună-toare. Este formată din speculanţi,escroci,afacerişti,rentieri, care îşi spun busine-ssmeni, dar care în realitate, fără a produce ceva, obţin, pe căi necinstite, prin fraudă şi amăgeală,cîştiguri enorme, cheltuindu-le apoi pentru satisfacerea necesităţilor

anormale. Veblen este indignat că opinia publică manifestă o anumită indiferenţă faţă de activităţile creative ale oamenilor cu comportament pozitiv şi în acelaşi timp este îngăduitoare faţă de exponenţii clasei parazitare, prădalnice şi periculoase. Acesta adaugă că comportamentul omului modern nu diferă cu nimic de a acelui primitv, doar ca individual modern este mai camuflat, mai viclean mai ascuns. Pentru a ajunge în virful elitei, clasei dominante, trebuie sa jefuieşti, să minţi, sati materializezi egoismul,cruzimea, setea de pricopsire. Criteriul rangului social sunt cheltuielile neproductive, la temelia cărora nu stau nici un fel de necesităţi rationale ci doar dorinţa nefirească de aşi satisfice orgolilul, de aşi demostra superioritatea, de a se evidenţia.Contradicţia principală a societăţii sunt industriaşii(în rîndul cărora sunt incluşi proprietarii întreprinderilor,muncitorii şi inginerii) şi clasa fără ocupaţii (paraziţii societăţii, care nu produc nimic ci doar consumă).Pentru Veblen, întro societate civilizată, ocupaţia de a face bani este diferită de cea de a produce bunuri materiale.Teoria suveranităţii consumatorului (Thorstien Veblen)Veblen respinge teza neoclasicilor cum că consumatorul este un rege, deoarece are privilegiul de a beneficia marfuri şi servicii, procurate la cele mai mici preţuri.El afirma ca, consum-atorul nu este suveran în alegerea sa, ci este supus unor puternice presiuni, care îi impun,atunci cînd allege mărfuri sau servicii, un comportament national, neinde-pendent. Cei bogaţi consumă nu pentru aşi satisfice nevoile rationale ci fiindcă sunt ghidaţi de dorinţa de ai impresiona pe cei din jur, de a se evidenţia, de ai întrece pe ceilalţi.Acest comportament este imitate ţi de reprezentanţii celorlalte clase sociale, care sunt influenţaţi de modul de viaţă a celor de pe piscul piramidei sociale, cît şi de îndemnurile publicitare şi exigenţele modei, ghidate pe ascuns de aceiaşi business-meni. Pînă la urmă,în întreaga societate se declanşează o goană după originalitate, după modalităţi iraţionale de satisfacere a orgoliului, care îl lipseşte pe consummator de orice suveranitate în alegerea sa.Astfel, cererea la unele mărfuri creşte aproape paralel cu mărimea preţurilor , şi nu invers cum presupune cererea ofertei.În aseme-nea condiţii, consumatorul devine sclavul modei, al publicităţii, al ambiţiilor, şi nu un rege cum susţineau neoclasicii. 2. Instituţionalismul positivist (John Maurice Clarck , Adolf Augustus Berle)În anii 30 ai secolului 20 apare instituţionalismul positivist. Adepţii mută accentual de pe critica capitalismului pe formularea diferitor propuneri referitoare la transformarea acestuia într-un capitalism popular. Adolf Berle susţine că în sec 20 a avut loc o mare revoluţie, o revoluţie capitalistă(esenţa căreaia constă în înlocuirea proprietăţii individuale capitaliste prin proprietatea socială capitalistă).Teoria difuziunii proprietăţii şi politica solidarităţii sociale ( Adolf Augustus Berle)Începînd cu anii 50 ai sec 20, în cele mia dezvoltate ţări are loc o schimbare radical în structura proprietăţii. Devine răspîndită proprietatea acţionară , proprietatea cooperatistă şi proprietatea publică . Forma principală a întreprinderii devine societatea pe acţiuni. Asemenea întreprinderi, spune Berle, nu mai sunt private ci colective. În rezultatul difuziunii proprietăţii, se produce o împroprietărire a păturilor de mijloc ale societăţii şi chiar a muncitorilor, o trecere de la economia capitalist la economia mixtă(de stat şi privată).În perioada ceea 14% din americani erau deţinători de acţiuni. În urma difuziunii proprietăţii şi a

aplicării noilor sisteme de salarizare , sa produs o anumită armonizare a intereselor capitaliştilor şi a salariaţilor, sa instaurat un model de societate, care este acceptat şi considerat echitabil de marea majoritate a populaţiei. Statul este instituţia principal, şi promovează tot mai active o politică de justiţie socială sau cum îi spun francezii, de solidaritate socială, efectuînd o redistribuire a veniturilor prin intermediul bugetului.20. Neoinstituţionalismul şi şcoala sociologică franceză (J.K. Galbraith, Fr Perroux)Apare în anii 60 ai sec 20, ca o sinteză, de compromise şi conciliere între teoriile primelor 2 etape.Sectorul pieţei şi sectorul planificat al marilor întreprinderi.(Galbraith)În economiile dezvoltate, un rol important în reglementarea fenomenelor economice şi sociale aparţine , alături de piaţă-statului. Această schimbare porneşte de la faptul că economiile contemporane au devenit economii dualiste, adica bazate pe 2 sectoare:a) sectorul ec de piaţă, al producţiei concurenţiale, care funcţionează în conformitate cu principiile economiei de piaţă şi e format din întreprinderi mici şi mijlociib)sectorul ec planificate, al marilor întreprinderi, sectorul producţiei neconcurenţiale.Marile întreprinderi deţin poziţii de monopol sau oligopol, ce distrug mecanismele pieţei concurenţiale şi reglementează piaţa după bunul lor plac.Ele obţin posibilitatea de a influenţa comportamentul consumatorului precum şi evoluţia preţurilor, scapă de tirania legilor pieţei.Marile întreprinderi îşi planifică producţia cu mulţi ani înainte.Tranformarea capitalismului(Galbraith) În rezultatul folosirii unor maşini şi tehno-logii tot mai productive, se modifică mereu esenţa capitalismului, devenin capitali-sm popular , un capitalism la belşugului , lipsit de marile contraste de altă dată. Dacă cu 70 de ani în urmă, mare întreprindere era un instrument în mîinile marilor proprietari(Carnegie, Rockfeller, Harriman, Mellon, Ford), oamenii care conduc ţara azi sunt nişte necunoscuţi(Explul cu directorul la General Mottors, care în afară de locuitorii oraşului Detroit şi lucrătorii din domeniul contrucţiei de automobile nu îl cunosc). Teoria determinismului tehnologic (John Kennet Galbraith)În perioada postbelică , în urma celei dea 3ia revoluţii industrial, apar întreprinderi gigante, înalt productive, care devin inima sistemului economic. Aceste întreprinderi formează sistemul producţiei neconcurenţiale,deci nu mai sunt dependente de mecanismul pieţei.Galbraith afirmă că deciziile(întemeiate pe cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice special,pe informative şi experienţă, pe instinct professional şi intuiţia mai multor personae) sunt luate pe baza acumulării de informaţiei de un grup de indivizi. În marile întreprinderi, puterea tinde să treacă din mina proprietarilor în mina manag-erilor, categorie socială pe care Galbraith o numeşte tehnostructura. Acest grup este format din cei mai influenţi manageri,reprezentanţi ai aşa numitor gulere albe, care posedînd cunoştinţele şi experienţa necesară, conduc toate afacerile între-prinderii. Tehnostructura soluţionează cele mai importante probleme ale funcţionării întreprinderii. Interesele tehnostructurii nu mereu coincide cu interesele proprie-tarilor, în funcţie de scopul producerii(acţionarii-proprietarii se axează pe profit, tehnostructura pe dezvoltarea întreprinderii,creştere economică etc). Odată cu apa-riţia tehnostructurii, motorul activităţii nu este doar profitul. Dispare şi conflictul dintre muncă(salariaţi) şi capital (acţionari).

Teoria economiei dominante sau teoria efectului de dominaţie(Francois Perroux)Întreaga gîndire economică se încadrează în aşa numita şcoală sociologică franceză, care este o variant specifică a instituţionalismului. Gîndirea economică franceză se distinge prin eclectism, spirit de sinteză, conciliere şi compromis. Fenomenul de dominaţie este principal trăsătură a economiei contemporane. După Perroux domin-aţia este o influenţă disimetrică sau ireversibilă, intenţionată sau nu, pe care un individ, o naţiune o firmă o exercită asupra altor unităţi, mai puţin puternice. Firma este dominant ă atunci cînd , prin dimensiunea sau puterea sa comercială, este în stare să exercite o influenţă ireversibilă asupra pieţei si concurenţilor, asupra clienţilor si furnizorilor săi. Firma dominant influenţează echilibrul pieţei( laissez faire nu mai înseamnă libertate pt totţi ci doar pt firmele dominante). Efectul dominaţiei nu se limitează doar la cadrul economiei naţionale, astfel ec naţionale se impart inevitabil în ec dominante şi ec dominate. Acesta se accentuează cu timpul , adîncinduse astfel şi decalajul dintre ţările bogate şi sărace. 21. Caracteristica generală a doctrine keynesiste.Modelul keynesist. J.M. Keynes a elaborat propria sa doctrină in anii 30 ai sec 20, descrisă în opera sa principală “Teoria generală a ocupării forţei de muncă, a dobînzii şi a banilor”(1936).Doctrina lui vine să înlocuiască paradigm liberal şi cea neoclasică, pt a rezolva problema şomajului şi a crizelor economice profunde. Principalele izvoare de inspiraţie au servit operele mercanteliştilor, cu ideea sa de intervenţie activă a statului în activitatea ec şi R. Thomas Malthus cu legea populaţiei care se preocupă de dezechilibrul dintre populaţie şi resursele naturale. Conceptele care se află la baza sistemului keynesist sunt: I.Explicarea fenomenelor economice prin prisma unor legi economice de natură psihologicăKeznes respinge concepţia ordinii natural şi neagă existent unor legi obiective. La baza activităţii ec stau 3 legi psihologice:1.Legea psihologică fundamentală – odată cu mărirea venitului, ponderea economiilor are tendinţa să crească iar ponderea consumului să scadă 2.Legea înclinaţiei spre investiţii – oamenii decid să investească în momentul în care estimează rata profitului în viitor că va fi mai mare decît rata dobînzii bancare actuale.3.Legea înclinaţiei spre lichidităţi – oamenii sunt predispuşi să-şi păstreze economiilesub formă lichidă. Mobilurile acestui comportament sunt: mobilul precauţiei, afacerilor, speculaţiei.II.Teoria cererii efective(cererii globale ) – descrie mărimile globale: cererea efectivă(D) , venitul national(Y), consumul (C) , investiţiile(I), economiile (S). Cererea efectiv ă repsrezintă factorul principal de care depinde atît nivelul producţiei cît şi cel al utilizării braţelor de muncă. Cererea efectivă depinde de factorii: cererea de consum şi cererea de investiţiinivelul cererii efective nivelul producţieinivelul folosirii forţei de muncă. Dacă Y=C+I, adică dacă tot nivelul venitului national abţinut se cheltuie sub forma de consum şi investiţii , şi anume dacă S=I, atunci se realizează o ocupare deplină a forţei de muncă. În realitate însă, C+I< Y ,deaorece,venitul global se împarte nu în 2 ci în 3 părţi: consum, investiţii, tezaurizare. Astfel, cauza principală a şomajului involuntar este ponderea mare a tezaurizării în venitul global(în urma influenţei celor 3 legi psihologice)III.Teoria ratei dobînzii - susţine că rata dobînzii determină “măsura preferinţei pt lichiditate”. Cînd rata dobînzii e mai mica sau scade, cererea de bani este mai

mare/creşte. În cazul dat, va creşte şi cererea de investiţii (fapt ce va influenţa şi creşterea cererii efective).IV.Forţa motrice a dezvoltării societăţii sunt ideile22. Politica economică a statului preconizată de John Maynard Keynes

Potrivit lui Keynes, dezechilibrele economice nu pot dispărea de la sine în mod spontan ci în rezultatul unei intervenţii limitate şi temporare a statului. În acest sens, Keynes foloseşte termenul de “dirijism ” , pt a sublinia enorma diferenţă între intervenţia statului în economiile planificate/totalitare(direct, masivă şi atotcuprinzătoare) şi intervenţia propusă de el (partial, moderată, indirectă, realizată prin metode economice de natură fiscal şi creditară ) . Deci, scopul prioritar al dirijismului este ocuparea deplică a braţelor de muncă.Clase sociale: consumatori, producători.Politicile propuse de John Maynard Keynes: - stimularea investiţiilor prin micşorarea ratei dobînzii;-sporirea cantităţii de bani, în circulaţie, prin emiterea de monedă;-creşterea investiţiilor publice atît în sfera productive cît şi în sfera neproductivă, chiar cu preţul împrumuturilor făcute de către stat;-sporirea consumului de stat şi redistribuirea veniturilor ( o prea mare diferen-ţierea a veni-turilor are urmări negative asupra dezvoltării economice, întrucît stimu-lează tendinţa de mărire a economiilor şi de limitare a investiţiilor);-Introducerea impozitului pro-gresiv pe venit,menit să micşoreze veniturile celor bogaţi şi să stimuleze consumurile.-Introducerea unui sistem eficient de asistenţă socială, de servicii publice, măsură c ear încuraja înclinarea spre consum;-Reducerea ratei dobînzii, adică ieftinirea creditului( se realizează prin sporirea cantităţii de monedă aflată în circulaţie)-Atît timp cît nivelul şomajului este mare, ţara trebuie să-şi închidă frontierele pentru a nu pătrunde pe piaţa internă mărfurile străine( neagă liber schimbismul).23. Geneza neokeynesismului. Teoria creşterii economice şi teoria ciclurilor economice.Trecerea de la keynesism la neokeynesism s-a petrecut în primii ani după cel de-al 2lea război mondial şi a fost condiţionată de noile relaţii economice. În prim plan se impun dinamica ec şi inflaţia( şomajul şi crizele sunt deja chestiuni actuale) .Se modifică şi mediul de afaceri. Este o economie mixtă(pe lîngă sectorul privat, apare şi un puternic sector public). Statul devine principalul întreprinzător, care exercită o influenţă mare asupra întregii economii.Neokeynesismul reprezintă un anasamblu de teorii şi politici economice inspirate din opera lui John Maynard Keynes, şi e mai degrabă un microconcurent, o şcoală de gîndire, decît o doctrină în sensul classic al acesteia. Tipuri de neokynesism: englez, american şi francez. Reprezentanţi ai neokeynesismului: Roy Harrod,Alvin Hansen, John Hicks, Paul Samuelson, Joan Robinson,James Tobin,Evsez Domar,Robert Solow,Nicholas Kaldor. -Neokeynesiştii au acordat o atenţie mare analizei producţiei, factor care a dus in cea mai mare măsură la sporirea venitului national. -Dacă pentru Keynes, scopul principal al teoriei şi politicii ec era realizarea ocupării braţelor de muncă, neokeynesiştii au scopul asigurării unor ritmuri stabile de creştere economică.-Dacă John Keynes opta pentru intervenţia indirectă şi sporadică a statului în viaţa economică, neokeynesiştii optau pt intervenţia sistematică şi direct a statului în viaţa economică.-Neok. Au elaborate 2 teorii:

Neokeynesismul englez: a). Teoria modernă a creşterii(dinamicii)economice ( Roy Harrod , englez ) Roy Harrod susţine ideea de, intervenţia curbei venitului marginal, dezvoltarea conceptului de multiplicator al comerşului exterior, cocnc-retizarea acţiunii acceleratorului, elaborarea propriei teorii cu privire la ciclurile comerciale, fondarea unei teorii modern despre creşterea economică(în calitate de process de creştere durabilă) şi a reorientat ştiinţa ec de la analiza statică a vieţii ec la una dinamică(plasînd în centrul preocupărilor sale problema unei creşteri ec echilibrate). După Harrod, în teoria ec, static nu înseamnă deloc stare de repaus, dimpotrivă, stare în care producţia are loc neîntrerupt, zi de zi, an de an, dar nu sporeşte şi nu se micşorează. Dinamica însă, este o stare a economiei cînd fenomenele şi procesele evoluează în timp şi are loc o creştere sau o diminuare a producţiei, a veniturilor, a produsului intern brut etc. Cercetările efectuate de Keynes purtau un caracter static(înclinaţiile spre consum şi investiţii sunt relative constant). Roy Harrod susţine însă că ambele înclinaţii variază, deci efectuează cercetări cu caracter dinamic. Înclinaţia spre consum variază în funcţie de structura consumului iar înclinaţia spre economii variază în funcţie de grupul social. Analiza dinamică a fenomenelor ec l-a condus pe Harrod la elabo-rarea primelor modele de creştere economică(model în care rolul decisive aparţine investiţiilor private). Deoarece dezvoltarea ec poartă un caracter ciclic, neokey-nesiştii au elaborat şi un şir de politici de stabilizare şi de stimulare a creşterii economice (alcătuirea bugetului de stat pe termen de 10 ani). Ei au elaborat un şir de modalităţi de manevrare cu rata dobînzii şi au argumentat necesitatea creării fondurilor-tampon a mărfurilor . Modelul Harrod-Domar reflect o situaţie în care toate resursele economice , inclusiv forţa de muncă,sunt utilizate integral pe Termen Lung(amintim că modelul lui Keynes identifica doar condiţiile de ocupare a forţei de muncă pe Termen Scurt). Condiţiile (pt o creştere economică echilibrată) necesare:1.Egalitatea între economii şi investiţii, adică toate economiile societăţii sunt investite 2.Egatitate între rata creşterii producţiei naţionale şi rata creşterii populaţiei active.Deoarece aceste condiţii pot fi create doar întîmplător, şi creşterea economică echilibrată este probabilă sau accidentală. Deci pentru a menţine tendinţa de stabilire a egalităţii între cele 2 perechi de mărimi macroeconomice este nevoie de intervenţia statuşui în viaţa economică .

Neokeynesismul american: a). Teoria neokeynesiană a ciclurilor economice ( Alvin Hansen) După război, S.U.A- principalul centru generator de idei economice. Centru neokeynesismului devine Universitatea din Harvard. John Galbraith susţinea că”Harvardul îi datorează o parte din prestigiul său lui Keynes..şi Keynes a sosit la Washington trecînd prin Harvard”. Reprezentant al neokeynesismului American este Alvin Hansen. El porneşte de la ideea multitudinii ciclurilor economice. El susţine că ec americană pe parcursul dezvoltării sale a trecut prin 4 forme(modele) de fluctuaţii : Ciclurile mici ce se repeat odată la 2-3 ani, sunt provocate de fluctuaţiile reproducerii capitalului circulant Ciclurile mari, ce se retă odată la 6-13 ani, au la bază lipsa de uniformitate a investiţiilor de capital fix Ciclurile în constucţii , se repeat odată la 17-18 ani, sunt provocate doar de domeniu construcţiei de edificii

Ciclurile seculare, se repeat odată la o jumătate de secolşi mai mult,sunt provocate de transformările radicale din ştiinţă, tehnică şi modul de producere a bunurilor material Cînd 2 sau mai multe cicluri ating punctual cel mai jos în aceeaşi perioadă, criza e f profundă şi distrugătoare( de ex criza din 1929-1933 cînd s-au suprapus ciclul în construcţii cu ciclul secular).La temelia ciclurilor economice se află neregularitatea cu care se fac investiţiile în capital fix, în construcţia diferitor edificii, în capitalul circu-lant, în crearea rezervelor de mărfuri. Principalul instrument de prevenire şi atenu-are a urmărilor negative ale ciclurilor economice este bugetul de stat. Instrume-ntele concrete de atinge echilibrul ec sunt diferenţierea impozitelor pe venit, a ratei dobînzii şi a indemnizaţiilor pt şomaj. Intrumentul principal pt influenţarea cererii sunt cheltuelile publice, efectuate în temei sub forma comenzilor de stat. În perioa-dele de criză, statul sporeşte volumul cheltuielilor publice pentru a atenua volumul cheltuielilor private, iar în faza de avînt- invers. Izvorul cheltuielilor publice sunt impozitele.Neokeynesismul francez: Neokeynesiştii francezi recunosc planul ca formă principal de intervenţie a statului în economie, inclusiv de stimulare a cererii, ci nu bugetul de stat. Pledează pentru reglementarea economiei capitaliste, efectuată sub forma planificării incitative(determină proporţiile în care venitul national este destinat consumului şi economiile). Pentru întreprinderile private, planul are character indicativ.La îndemnul lor, Franţa a devenit prima ţară occidental care încă din 1946, a elaborate planurile cincinale de dezvoltare economică. Planul este un instrument capabil să aplaneze contradicţia dintre libertatea individuală şi interesele naţionale, să asigure nu numai menţinerea echilibrului general şi ritmurilor înalte de dezvoltare dar şi schimbarea structurii economiei în direcţia dorită. Curba lui William Phillips: (englez),. În 1958, publică articolul “Raportul dintre şomaj şi rata creşterii salariilor nominale în Regatul Unit, 1867-1957”. Curba lui Phillips a intrat în istorie ca expresie a raportului inflaţie-şomaj, adică a dilemei dintre inflaţie şi şomaj. Dacă Keynes susţinea că volumul ocupaţiei depinde de volumul producţiei, Phillips susţine că gradul de folosire a forţei de muncă depinde de nivelul preţurilor, adică rata inflaţiei . Cu cît şomajul e mai mare, cu atît mai puţin cresc preţurile, şi invers .

În asemnea condiţii, statul trebuie să aleagă între inflaţie şi şomaj: fie reduce şomajul cu preţul inflaţiei, fie menţine stabilitatea monetară şi inflaţia la un anumit nivel, dar cu o rată a şomajului mare.24. “Sinteza neoclasică” de J. Samuelson După cel deal 2lea răyboi mondial, ştiinţa economică

s-a pomenit dominate de 2 doctrine: neoclassicism şi keynesism. Reprezentanţi ai ideei de sinteză: Alvin Hansen, John Hicks, Paul Samuelson, Lawrence Klein, Robert Solow, Franco Modigliani, WassilY Leontief. În lucrarea sa “Economics”(prima ediţie-1948), Paul Samuelson expune sinteza sa între keynesism şi neoclasicim(adică între microeconomia marginalistă şi macroeconomia keynesistă) .

- La temelia sintezei neoclasice plasează noţiunea de economie mixtă. - Întrucît toate economiile contemporane conţin atît elemente de piaţă precum şi

de comandă, întrucît nu se poate vorbi de un capitalism al liberei concurenţe, dar nici de o intervenţie totală a statului în economie, caracterul teoriei corespunzătoare noilor realităţi trebuie să fie şi el mixt, adică să îmbine conceptele de bază ale neoclasicismului cu cele ale dirijismului economic.

- Politica economică promovată de stat trebuie să aibă caracter mixt. - Piaţa stabileşte în mod automat, nivelul preţurilor, al cererii şi al ofertei, precum

şi rata dobînzii şi a profiturilor. - În acelaşi timp statul intervine în viaţa economică pentru a face faţă crizelor,

şomajului sau inflaţiei, prin intermediul cheltuielilor publice, a investiţiilor de stat, a impozitelor, a taxelor etc

- “Noi am intrat Într-o eră nouă, în care toate adevărurile de ieri au devenit erorile de astăzi”, astefl aduce anumite critici selective adepţilor ambelor doctrine

- Utilizînd noţiunea de “bunuri publice ”, economistul American demosntrează un şir de activităţi economice, cum ar fi octrotirea sănătăţii, învăţămîntul, ind de prelucrare a deşeurilor etc, nu sunt supuse acţiunii legii cererii şi ofertei . Statul trebuie să intervină în reglementarea acestora.

- Dacă pt neokeynesiştii americani intrumentul principal al intervenţiei statului în economie este bugetul iar pentru neoclasici-planul incitativ, atunci pentru adepţii sintezei, rolul cheie în reglementarea economiei îl are politicile fiscale si monetare , care trebuie folosite împreună şi prin coordonare permanent a activităţii guvernului cu cea a băncilor centrale.

- Ca asemănare între ambele doctrine sunt principalele obiective ale politicii macroeconomice, şi anume asigurarea creşterii economice cu ritmuri înalte, menţinerea unui nivel scăzut al şomajului, stabilitatea preţurilor.

25. Postkeynesismul (Şcoala de stînga de la Cambridge) . Joan Robinson Anii 1936-1975 e denumită era keynesismului. Nemaipomenitele succese economice obţinute după război, se datorau în mare parte aplicării eficiente a ideilor lui J. Keynes. Dar după şocurile petroliere din 1973 şi 1979, economia capitalist intră într-o perioadă de instabilitate, neoliberalii au învinuit keynesismul, deoarece acesta a justificat intervenţia statului în viaţa economică ceea ce a dereglat grav mecanismul de autoreglare automata a economiei . În asemenea condiţii, în Marea Britanie apare un grup de economişti numiţi postkeynesişti, care îşi propun apărarea celor mai valoroase teorii din doctrina lui Keynes.Reprezentanţi:Joan Robinson, George Schackle, Piero Sraffa, Nicolas Kaldor. Direcţiile principale ale investigaţiilor poskeynesiştilor:

a) Analiza factorilor ce asigură creşterea economică pe TLb) Determinarea rolului repartiţiei în funcţionarea economiei pe piaţăc) Analiza rolului banilor în economia contemporană.

- efectuează o analiză preponderent macroeconomică, urmărind scopul găsirii modalităţilor optimale de creştere economică, de stabilitate a preţurilor,de reducere a şomajului.

- se inspiră nu doar de la keynesişti,dar şi de la clasici,socialişti şi instituţionaliştii americani.

- Analizează unele fenomene neglijate de Keynes,cum ar fi rolul marilor corporaţii în economie,rolul repartiţiei în funcţionarea economiei contemporane.

- Respinge teoria valoare utilitate ; teoria productivităţii marginale a factorilor de producţie ; revenirea la teoria valoare muncă, propusă de D. Ricardo

- În centrul concepţiei postkeynesiste se află problema interdependenţei dintre creşterea economică şi repartiţie. Ei afirmă că, ritmurile creşterii ec depind întru totul de felul în care se repartizează venitul national: în salariu şi profit. Joan Robinson demonstrează că salariile mari, facilitînd realizarea produselor şi a serviciilor, reprezintă unul din principalii stimulenţi ai creşterii economice. Pe TL,susţine ea, limitele în sporirea avuţiei sunt determinate nu de nivelul tehnicii, ci de acea letargie(somn adânc) care se extinde ca urmare a dispariţiei concurenţei şi a lipsei creşterii salariului.

După Joan Robinson, factorii care asigură creşterea economică, pe TL, sunt:- Raportul dintre profit şi salariu- Volumul capitalului investit- Progresul tehnic- Gradul de monopolizare a economiei- Măsura în care concurenţa se poate manifesta în mod liber- Rata creşterii populaţiei

O punte între echilibrul general şi creşterea economică(Wassily Leontief) Contribuţia savantului a fost elaborarea metodei/principiului balanţei interramurale(metoda input-output)- permite calcularea consecinţelor directe şi indirecte ale modificării unor mărimi economice, cum ar fi nivelul impozitelor,cererii, masei monetare, salariului, profitului etc , asupra altor mărimi precum şi a dezvoltării economice în ansamblul ei, balanţa interramurală,care reflect interdependenţa dintre toate mărimile economice, şi coeficienţii speciali care permit calcularea cantităţii de producţie a unei ramuri necesară pt confecţionarea unei unităţi de produs din altă ramură. Modelul echilibrului economic general în dinamică, este un echilibru c ear asigura creşterea economică, o punte între teoria marginalistă a echilibrului economic general şi teoria keynesiană a creşterii economice.

26. Neoliberalismul şi deosebirile lui de liberalismul economic clasic.

Reprezentanţi: Friedrich August von Hazek, Ludwig on Mises, Jacques Fueff, Wilhem RopkeIdeile de bază a doctrine neoliberale:

activitatea economică este reglementată de nişte legi economice obiective şi ordinea naturală, care nu este însă absolutizată ca la clasici.Temelia libertăţii individuale este proprietatea private, care e inviolabilăRelaţiile între agenţii economici se desfăşoară în cadrul liberei concurenţe. Apărarea concurenţei reprezintă una din principalele funcţii ale statului. Spre deosebire de clasici ei zic da-concurenţei, şi nu principiului laissez faire laissez passerPreţurile se stabilesc liberStatul trebuie să creeze un cadru institutional necesar pt buna funcţionare a mecanismelor pieţeiSpre deosebire de clasici, neoliberalii consideră că e necesar limitarea libertăţilor ec şi o intervenţie moderată a statului în viaţa ec

27. Şcoala de la Freiburg. Teoria tipurilor ideale de economie.Modelul economiei de piaţă sociale. Şcoala austriacă ultraliberală. Teoria ordinii spontane.Şcoala de la Freiburg: Neoliberalismul german a apărut şi s-a afirmat paralel cu keynesismul, constituind o sinteză originală a ideilor noii şcoli istorice germane, ale marginalismului şi ale liberalilor clasici. Neoliberalismul german, numit şi ordoliberalism. Reprezentanţi: Walter Eucken, Ludwig Wilhem Erhard,Wilhem Ropke. Walter Eucken”Principiile de bază ale politicii economice”(1952),elaborează teoria tipurilor ideale de economie:economia liberă de piaţă şi economia centralizată.El susţine că, fiecărui tip de economie, îi corespund teorii, dar mai cu seamă politici economice diferite.Drept criteriu principal de delimitare a celor două tipuri ideale de economie este folosită modalitatea de stabilire a relaţiilor dintre agenţii economici.În economia liberă de piaţă,legăturile dintre întreprinderi se stabilesc prin intermediul pieţei.Aceasta este preferabilă deoarece asigură democraţia, libertatea şi bunăstarea oamenilor În cadrul economiei centralizate, întreprinderile sunt subordonate unui centru unic , care coordonează activitatea acestora prin ordine şi dispoziţii obligatorii.Este ineficientă şi deschide calea dictaturii.

Tipurile ideale există doar în teorie, în realitate existînd nişte modele mixte care îmbină diferite proporţii elementarecelor 2 tipuri ideale. Economia socială de piaţă (model elaborat de Ludwig Erhard, se numeşte aşa deoarece statul e obligat să reabiliteze un echilibru între veniturile provenite din capital şi veniturile provenite din muncă şi să asigure o existenţă decentă atît celor capabili de uncă, cît şi bătrînilor,bolnavilor, invalizilor şi copiilor)îmbină armonios ideale liberalismului cu cele ale creştinismului şi se aplică în Germania, Olanda, Suedia, Elveţia şi Danemarca. Trăsătura distinctivă a acestui model constă în îmbinarea organică a libertăţilor pieţei cu o susţinută protecţie socială . Misiunea principală a statului constă în protejarea marii majorităţi a populaţiei de lăcomia şi abuzurile aşa numiţilor capitalişti. În opinia adepţilor şcolii de la Freoburg, economia liberă de piaţă nu mai e capabilă să asigure echilibrul economic în mod automat, doar prin mecanismele pieţei. După ordoliberali, obiectivele de bază ale intervenţiei statului în viaţa economică trebuie să fie:

a) elaborarea şi controlul îndeplinirii regulilor de joc, adică regulilor de funcţionare a orînduirii economice

b) apărarea concurenţei şi prevenirea apariţiei monopolurilorc) stabilirea unui raport optimal între proprietatea privată şi cea publicăd) asigurarea protecţiei păturilor social-vulnerabilee) asigurarea creşterii economicef) menţinerea stabilităţii monetare, prevenirea inflaţiei şi deflaţiei

Ludwig Erhard şi Wilhem Ropke lansează conceptul echipei de fotbal. Potrivit acesteia, economia naţională poate fi comparată cu un teren de fotbal uriaş, întreprinzătorii au rolul de jucători iar statul-arbitru.Cum se ştie, arbitrul nu ia parte la joc ci doar garantează desfăşurarea acestuia conform anumitro reguli, pe care, în cazul dat , tot el le elaborează.

Şcoala de la Viena(şcoala ultraliberală): Numită şi cea dea 2a şcoală de la Viena, moştenitoarea şcolii marginaliste austriece întemeiate în anii 70 ai sec 19 de către Carl Menger. Reprezentanţi: Friedrich von Hazek, Ludwig von Mises, Josef Schimpeter. Ei sunt cei mai înverşunaţi adepţi ai economiei pure, respingînd ideea economiei mixte. Ei sunt apărătorii individualismului şi a ordinii natural, acordă o atenţie deosebită analizei comportamentului subiectiv al consumatorului. Friedrich von Hayek - Teoria ordinii spontane “Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi.”, se preocupă de următoarele aspecte şi probleme economice: problemele comportamentului omului în condiţiile economiei de piaţă, statul de drept, formarea preţurilor, ciclurile economice. Acesta susţine:

- principiul mîinii invizibile- înlocuirea termenului de economie politică cu “catalaxia” care este un system

economic care se autoreglează spontan, prin intermediul preţurilor

- ordinea spontană se află la baza sistemului economiei de piaţă iar ordinea dirijată la temelia economiei de comandă, ordinea naturală e bazată pe individualismul atomistic, iar ordinea socială este create de om după un plan predeterminat.

- Economia de piaţă e regularizată de un şir de regului de joc, instituite de statul de drept. Economia de piaţă şi statul de drept nu pot exista una fără alta.

- Valoarea umană supremă este libertatea care este mult mai importantă decît prosperitatea economică.

- Roadele ordinii spontane(piaţa, preţul,morala, banii) nu pot fi distruse sau reconstruite, deoarece ţin de însăşi natura omului. Hazek îndeamnă să se ţină cont de sfaturile scolasticilor spanioli:”preţul mathematic depinde de atîtea circumstanţe, încît niciodată nu poate fi aflat de om, ci numai de Dumnezeu”.

28. Şcoala monetaristă de la ChicagoEste o contrarevoluţie împotriva keynesismului şi în special împotriva inflaţiei. Milton Friedman, fondatorul şcolii monetariste are ca principale idei:

a. Adept înflăcărat al economiei de piaţă . Numai economia de piaţă liberă şi raţională este capabilă să asigure oamenilor şi libertatea şi bunăstarea precum şi securitatea.

b. Inflaţia este un fenomen pur monetar ce are la temelia sa o creştere anormală a cantităţii de bani în raport cu volumul de producţie.Ea provine de la faptul că statul acoperă deficitul bugetr prin emiterea unei cantităţi de bani prea mari de bani. Friedman susţine”singurul mijloc pentru combaterea inflaţiei constă în cheltuirea şi fabricarea a mai patina monedă..altă soluţie nu există”

c. Politica monetară - forma principal de intervenşie a statului în economie. Statul trebuie să regleze mărimea masei monetare astfel încît să ţină sub control rata inflaţiei.

d. Este autorul teoriei cantitative a banilor(monetarism) , potrivit căreia mărimea cantităţii de monedă în circulaţie, produce o creştere proportional a nivelului general al preţurilor şi o scădere a valorii monedei. M*Q=P*Q, unde M-masa monetară, Q-volumul total al tranzacţiilor de bunuri/servicii, P-nivelul general al preţurilor.

e. Propune utilizarea noţiunii de cerere de monedă care depinde nu de venitul current , real, ci de aşa numitul venit permanent, pe care individual aşteaptă să îl obţină pe viitor şi care îl serveşte drept temelie pentru aşi determina nivelul de consum.

f. Elaborează teoria ratei natural a şomajului . Şomajul natural , condiţionat de trecerea angajaţilor la un alt loc de lucru, trai, este un fenomen firesc natural, inevitabil şi chiar necesar. Reflectă acel nivel relative al şomajului care corespunde cu o rată stabile a inflaţiei.

g. “banii contează” , “libertatea economică este o cerinţă esenţială pt libertatea politică”

h. Statul trebuie să lupte contra inflaţiei şi nu contra şomajului . Principala mărime economică, asupra căreia statul poate săşi exercite efficient amestecul este masa monetară.

29. Teoria economiei oferteiApare în anii 70-80 ai sec 20 şi avea menirea să reabiliteze rolul decisive al ofertei şi al producţiei în crearea avuţiei. Potrivit acestei teorii, factorul principal ce asigura dezvoltarea economică este oferta , şi nu cererea efectivă după cum spunea John Keynes. Reprezentanţi: Robert Mundell, Arthur Laffer. Robert Mundell a propus reducerea impozitelor şi taxelor, drept remedial împotriva inflaţiei(1969). Teoria economiei ofertei are ca idei:- întreprinzătorul constituie punctual de plecare a dezvoltării economice, oferta este cheia avuţiei(deoarece creînd şi distribuind veniturile(dobînda, profitul, salariul), întreprinderile asigură realizarea bunurilor pe care le produc.- producţia dă naştere veniturilor utilizate pt procurarea a ceea ce propune oferta- se insistă asupra necesităţii stimulării investiţiilor private, prin reducerea impozitelor(căci impozitele mari sporesc consumul în detrimental economiilor şi investiţiilor)- Arthur Laffer , Curba lui Laffer , care arată – pînă la un punct oarecare, odată cu creşterea ratei impozitelor, cresc şi veniturile fiscal. De la acest punct încolo, însă,creşterea în continuare a presiunii fiscal are ca urmare o reducere substantial a

veniturilor statului.30. Particularităţile formării şi dezvoltării gândirii economice româneşti Epoca antică: Pe parcursul unei perioade îndelungate, nu putem vorbi despre anumite teorii economice lansate de reprezentanţii poporului român. Gîndirea economică română a fost influenţată de anumite condiţii: aşezarea geografică,psihologia naţională,destinul istoric. Particularitatea gîndirii ec române- îmbinarea problemelor pur economice cu idealurile luptei de eliberare naţională . Psihologia populară înclina în direcţia cheltuirii banilor pt petreceri şi nu pentru a înfiripa manufacturi, a ridica edificii măreţe. Deceneu, simbol al înţelepciunii, mare preot al geto-dacilor pe timpul lui Burebista, a luptat nu numai pt unirea getodacilor ci şi pt constituire aunei economii dominate de normele moarle şi religioase şi să fie capabilă să facă faţă anumitor obiective politice.El căutat să convingă poporul să devină mai cumpătat în consum şi mai modest în comportament, debarasîndu-se de un şir de deprinderi urîte cum ar fi beţia ,

desfriul etc.(exemplul cum a sugerat lui Burebista să taie toate viile cu tot cu rădăcini) Asemena lui Platon şi Aristotel, el considera că dezvoltarea economiei trebuie să fie subordonată atingerii anumitor idealuri de ordin moral.În evul mediu: sursele de adunare a informaţiei despre preocupările economice sunt cronicile („Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”- idei expuse din perspectiva moderaşiei creştine faţă de bunurile materiale şi a îndemnului la muncă)şi creaţia populară orală(„Mioriţa”)- care reflectă ideea cum că jugul străin stopează dezvoltarea economică.Ideile mercanteliste ale lui Dimitrie Cantemir:Condamnă calitatea moldoveanului de a glorifica munca agricolă şi a trata cu dispreţ activitatea comercială, aducătoare de profituri mari. În „Descrierea Moldovei” el argumentează de ce Moldova deşi exportînd mai mult decît importînd duce lipsă de bani- pentru că mereu s-a aflat sub jugul străin. El susţine că un popor dominat de alte popoare nu poate fi bogat. Un alt factor care reţine dezvoltarea ţării este lăcomia boierilor , care ruinează pînă la sărăcie pe ţăraniTeoria imaginaţiei creative de Dumitru Moldovan Universul reprezintă un cîmp energetic uriaş unic. Unii savanţi disting pînă la 10-12 tipuri de enrgie. Energia pură(vacuum fizic) posedă propria sa conştiinţă şi reacţionează întrun fel sau altul la gîndurile, dorinţele , imaginaţia şi aşteptările omului. Omul este o fabrică care produce realităţile şi mediul în care trăieşte.Imaginaţia creativă are la temelia sa exploatarea crescîndă a calităţilor spirituale ale omului.Ea este forţa motrice a dezvoltării economiei. Omul creativ îl înlocuieşte treptat pe omul economic, nu acumularea bogăţiei ci autoperfecţionarea spirituală devine scopul suprem al existenţei pe Pămînt.32. Particulariatile neoinstituţionalismul economic. Neoinstituţionalismul , sub presiunea keynesismului şi neoliberalismului, pe la mijlocul sec 20 îşi pierde influenţa, însă între anii 70-80prin lasnarea unor concepte şi teorii iarăşi revine în prim plan.Particularităţi:- Întreprind o cercetare a realităţilor ce ţin de obiectul de studii a politologiei, al istoriei, al dreptului, cu folosirea metodelor şi instrumentelor economice.- acordă importanţă noţiunii de cost al tranzacţiilor şi drepturile de proprietate.- individul are comportament doar parţial raţional-cunoştinţele omului sunt limitate mereuDiferenţe între instituţionalismul tradiţional şi neoinstituţionalism:

1. I. Au investigat fenomenele ec cu ajutorul metodelor proprii uneor ştiinţe sociale ca sociologia sau istoria, pe cind Neoinst. Au întreprins cercetări a realităţilor ce ţin de obiectul de studiu al politologiei, al istori, dreptului, cu folosirea metodelor si instrumentelor economice.

2. I. Au studiat modul în care statulsindicatele partidele politice îndeplineau funcţia de protejare a individului, Neoinst. pun accentul pe studierea relaţiilor dintre indivizi din cadrul uneia şi alteia instituţii, cum ar fi statul, familia, firma

3. I. Ultilizau metoda inductivă(colectare şi sintetizarea fenomenelor particlare), Neoinst. - folosirea pe larg a metodei deductive de cercetare economică, însoţită în analiza cantitativă şi calitativă

33. Teoria „costul tranzacţiilor” si „drepturilor de proprietate” de Ronald Coase

1. Costul tranzacţiilor:

Este o noţiune economică ce a intrat în circuitul ştiinţific în anul 1937, odată cu publicarea lucrării „Natura firmei”, nu este nemijlocit legat de procesul producţiei, adică de cheltuielile de procurare a materiei prime şi a materialelor, a utilajului şi a transportului etc , acesta este costul efectării unui schimb sau a unei tranzacţii economice, adică cheltuielile legate de studierea pieţei,de desfăşurarea negocierilor, încheierea şi respectarea unor contracte între partenerii economici . Firma are scopul de a reduce costul tranzacţiilor. Elementele costului tranzacţiilor sunt:

1. costul sau cheltuielile legate de căutarea şi prelucrarea informaţiei despre cele mai rentabile condiţii de cumpărare-vînzare, înprimul rînd despre preţuri(înainte de a cumpăra o cămaşă , cumpărătorul va trece prin mai multe magazine pentru a compara preţul, modelul, calitatea produselor), costul găsirii partenerilor de afaceri

2. costul determinat de negocierea condiţiilor tranzacţiilor, de stabilirea preţurilor, cantităţilor şi altor condiţii contractuale

3. cheltuielile legate de testarea, măsurarea şi controlul produselor ce urmează a fi procurate

4. cheltuielile legate de veridicitatea drepturilor de proprietate ale vînzătorului, precum şi capacitatea acestora de a achita la timp plăţile

2. Drepturile de proprietate:

Drepturile de proprietate- set de împuterniciri care îi permite individului să ia anumite decizii în privinţa unor sau altor resurse; totalitatea normelor care reglementează accesul la resursele rare.

Principalele drepturi de proprietate :

1. d. de dispoziţie2. d. de posesiune3. d. de utilizare4. d. de uzufruct(adică însuşire a rezultatelor, care devin şi ele obiect de

proprietate)5. d de administrare6. d. de transmite bunul prin moştenire7. d. la o posesiune fără termen asupra bunului

Ideea principală a teoriei drepturilor de proprietate constă în faptul că identitatea clară şi respectarea strictă a acestor drepturi reduc costul tranzacţiilor.

În viziunea neoinstituţionaliştilor, procesul schimbului nui altceva decît un act de transferare a mănunchiului de drepturi de proprietate prin intermediul unor anumite contracte de la unele persoane la altele.

Proprietatea trebuie să aparţină celor care o vor folosi căt mai raţional şi vor obţine rezultate maximale în procesul utilizării acesteia.

34. Teoria „alegerii publice” de James Buchanan. Interpretarea neoinstitutionala a istoriei economice de Douglas North.Teoria alegerii publice(opţiunii publice) a fost elaborată în anii 60 ai sec 20 de economiştii americani James Buchanan şi Gordon Tullock în lucrarea „Calculul consensului”. Întro societate în care domina doctrina keynesistă iar autorităţile publice erau privite ca nişte salvatoare ale societăţii, aceşti doi profesori afirmau că, oamenii politici şi funcţionarii de stat de toate nivelurile, în pofida declaraţiilor cum că ei ar fi unicii apărători ai interesului public şi al valorilor democratice, în realitate, urmăresc doar atingerea propriului interes. Această teorie are la temelia sa ipoteza existenţei în condiţiile democraţiei, a unei pieţe politice, similare pieţei bunurilor şi serviciilor. Astfel, în centrul teoriei alegerii publice se află analiza comportamentului economic al individului în procesul de administrare a treburilor publice, de luare a deciziilor politice, cercetarea raportului dintre funcţionarea Instituţiilor poltice şi rezultatele economice ale hotărîrilor adoptate de acestea .

Eşecurile economiei capitaliste sunt în realitate, eşecurile sistemului politic, ale statului. De avantajele democraţiei participative, în realitate, beneficiază doar o pătură nu prea numeroasă a populaţiei numită birocraţia, care a însuşit arta de a face business din activităţi politice.

„O interpretare neoinstituţională a istoriei economice” de Douglass North

North propune o altă abordare a istoriei economice,în centrul căreia este pusă studierea evoluţiei principalelor instituţii ce ţin de domeniul ştiinţei respective, şi anume statul, religia, firma, piaţa etc. Anume evoluţia instituţiilor joacă un rol decisiv în schimbarea societăţii, în dezv ec, de aceea se impune studierea primordială a acesteia. Funcţia principală a instituţiilor sociale constă în asigurarea reducerii costului tranzacţiilor , cost care creşte odată cu aprofundarea diviziunii muncii şi diversificarea schimbului.

North spune că „apariţia statului este cea mai mare realizare a Lumii Antice ”. După el, orice instituţie, odată ce mai există, este utilă.

35. Particularităţile gândirii economice contemporane. Teoria „capitalului uman” de G. Beker şi teoria „anticipărilor raţionale” de R. Lucas.

După criza mondială din 2008-2009, ştiinţa economică caută un nou sistem de gîndire economică. Megatendinţa nouă se numeşte cosmomanoeconomie(formată din

3 cuvinte: cosmos, om(din engleză man) şi economie). Tradiţionalele relaţii dintre om şi pămînt sunt înlocuite cu raportul OM-Univers. Toate fenomenele şi instituţiile ce ţin tradiţional de obiectul de studiu al unor ştiinţe sunt cercetate ca instrumente prin prisma unei viziuni pur economice, adică în termeni de cost de beneficiu, utilitate,echilibru,alegere raţională etc Teoria capitalului uman de Gary Backer (n. 1930)Părintele teoriei este Gary Backer. Esenţa teoriei capitalului uman constă în examinarea individului nu doar în calitate de simplu consumator de bunuri şi servicii, ci ca pe o formă specifică a capitalului, investiţiile în individ fiind asemănate cu investiţiile în capitalul fix. Individul poate fi comparat cu o firmă, care cheltuie resurse pentru a produce cunoştinţe, abilităţi şi satisfacţii. Cu alte cuvinte, individul investeşte în sine anumite resurse pentru a obţine venituri. Cînd beneficiile depăşesc costurile, stocul calităţii populaţiei creşte.El va compara cîştigurile viitoare cu mărimea efosturilor depuse. Gary Backer ajunge la concluzia că orice activitate umană poate fi analizată în termenii cost-beneficiu . Factorii principali care constribuie la creşterea calităţii populaţiei, adică capitalului uman sunt:

1. starea de sănătate şi satisfacţia oamenilor(care influenţează nivelul Wm)2. gradul de educaţie(cum ar fi nr mediu al anilor de studii)3. nivelul de calificare4. nivelul de informare5. calităţile antreprenoriale

Capitalul este văzut de autorii teoriei drept o valoare care adduce un venit oarecare. Acesta există sub forma unui stoc şi al unui flux . Pentru mărirea stocului de capital uman(adică creşterea calităţii forţei de muncă) sunt necesare investiţii, în ridicarea nivelului de calificare, în educaţie şi în ocrotirea sănătăţii, în cercetarea şi informarea populaţiei şi în asigurarea mobilităţii acesteia. Teoria anticipărilor raţionale(noua şcoală calsică) de Robert Lucas Jr.Potrivit acestei teorii, agenţii economici, posedînd proprietatea de a anliza în mod creativ informaţiile de care dispun, au capacitatea de a prezice evoluţia fenomenelor şi situaţiilor concrete şi de a adopta decizii mai concrete, mai eficiente, decît cele adoptate de instituţiile publice. Intuiţia, presimţirea, prevederile viitorului sunt calităţi de care statul nu dispune.Întreprinzătorul este considerat un adevărat vizionar şi statul nicidecum nu poate concura cu el în luarea unor decizii corecte şi imediate. Teoria ciclului economic real(considerate corectă doar timp de 2 decenii) - caracterul ciclic al dezvoltării economice este condiţionat de factorii:

1- şocurile productivităţii2- cheltuielile imprevizibile ale statului3- evoluţia comeţului international4- evoluţia şomajului