Romulus Chirita - Filosofie. Exegeza Si Argumentare (Suport de Curs - CRP-I)
Filosofie Si Interdisciplinaritate
description
Transcript of Filosofie Si Interdisciplinaritate
Filosofie şi interdisciplinaritate
1
Termenul de interdisciplinaritate a fost adus în atenţia publicului în 1970, de
către Erich Jantsch. Această noţiune se defineşte ca integrarea mai multor discipline
academice şi se distinge de transdisciplinaritate, reprezentând intersectarea mai
multor discipline în vederea înţelegerii lumii prezente, precum şi de
multidisciplinaritate, adică juxtapunerea mai multor discipline academice. Pentru o
clarificare conceptuală a terminologiei este necesară reflecţia filosofică. La acest
nivel, apar două orientări: filosofia interdisciplinarităţii, respectiv filosofia ca
interdisciplinaritate. În primul caz, s-ar putea vorbi despre apariţia unei noi ramuri a
filosofiei, aşa cum este, de exemplu, filosofia ştiinţei, iar în cel de-al doilea caz ar
trebui avute în vedere mai multe aspecte, legate de instituţionalizare, finanţare,
metodologie, practici etc. Interdisciplinaritatea propune deprinderea unor tehnici,
metode şi limbaje, înţelese în relaţie cu celelalte discipline şi cu privire la practicile
necesare cercetării unui subiect, integrarea doar la nivel disciplinar fiind una sterilă.
Filosofia ca interdisciplinaritate presupune implicarea filosofiei în cercetările
inter- şi transdisciplinare şi în problemele exterioare mediului academic: probleme
sociale, politice, economice, schimbări globale ş.a. Atingerea acestor obiective
necesită colaborarea cercetătorilor din diferite domenii, în vederea obţinerii unor
soluţii care să depăşească graniţele disciplinare, prin integrarea metodologiilor
specifice. Paradigmele, metodele, conceptele sunt distribuite astfel încât fiecare expert
depinde de cunoştinţele celorlalţi experţi, relaţie numită dependenţă epistemologică.
În ceea ce priveşte colaborarea interdisciplinară, pot exista patru tipuri:
1. integrarea realizată de lider, acesta deţinând toate informaţiile necesare pentru a
integra contribuţiile colaboratorilor;
2. învăţarea de grup, în cadrul căreia membrii fac schimb de idei, intenţii, metode;
3. negocierea între experţi, presupunând o anliză interrelaţională;
4. integrarea în comun, la nivelul căreia membrii colaborează pe baza unor idei
comune.
Unul dintre promotorii filosofiei ca interdisciplinaritate este Robert Frodeman.
Acesta consideră că sfera de activitate a filosofiei nu trebuie să se rezume la
cercetarea academică, ci trebuie să se extindă la lumea prezentă, filosoful trebuind să
2
colaboreze cu oamenii de ştiinţă din diferitele domenii de activitate, să participe la
dezbaterile de interes public, să se implice în tehnologie, inovare şi schimbările
globale. Mobilul acestor demersuri ar consta în înţelegerea fenomenelor din lumea
dată şi la identificarea unor soluţii pentru problemele curente, Frodeman considerând
că relevanţa filosofiei se află dincolo de mediul academic şi constă în folosirea
tradiţiei filosofice pentru îmbunătăţirea condiţiei umane.
Se remarcă două perspective asupra interdisciplinarităţii, aceasta fiind văzută fie
ca model de unificare a teoriilor (motivaţie internă), fie ca unitate parţială, relativă la
un obiect (motivaţie externă). Se observă că apare o abordare monistă în ceea ce
priveşte problema şi una pluralistă referitor la metode.şi teorii.
Interdisciplinaritatea are mai multe dimensiuni, relativ la domeniile filosofiei:
dimensiunea ontologică, subliniată de realişti şi constructivişti: se referă la
obiecte, la constructe ale gândirii, care apar la limita disciplinelor specializate,
cum ar fi nano-cosmosul, gaura din stratul de ozon, entităţile virtuale etc. Este
necesară presupunerea unui realism ontologic, al unui constructivism, urmându-
se tradiţia lui Habermas, Husserl, Whitehead;
dimensiunea epistemologică, evidenţiată de raţionalişti: se concentrează pe teorii,
concepte, noţiuni, legi, punându-se problema dacă există teorii sau modele
interdisciplinare, care să se diferenţieze de cele aparţinând disciplinelor singulare.
Apare ideea unei meta-teorii, care să sublinieze similarităţile proprietăţilor
obiectelor de studiu ale disciplinelor ştiinţifice. O asemenea meta-teorie nu poate
fi redusă la o teorie a unei discipline anume;
dimensiunea metodologică, reliefată de pragmatişti: se referă la metode şi practici
ireductibile la cele ale disciplinelor singulare, la posibilitatea realizării unei
metodologii proprii interdisciplinarităţii, care să fie integrată prin aplicaţii
practice;
dimensiunea contextuală, avută în vedere de instrumentalişti şi utilitarişti:
reprezintă perceperea cadrului problemei, a premiselor, motivelor, scopurilor
cercetării, la structura teleologică, impactul şi relevanţa cercetării.
Toate aceste dimensiuni coexistă şi nu pot fi reduse una la cealaltă.
3
Bibliografie:
1. HOFMANN, Michael, SCHMIDT, Jan, Philosophy of and as interdisciplinarity,
Springer, Dordrecht, 2012.
2. HOLBROOK, Brit, STONE, Dave, CROWLEY, Stephen, Against integration as
an end in itself (DRAFT).
3. SCHMIDT, Jan, Towards a philosophy of interdisciplinarity. An attempt to
provide a classification and clarification, Springer, Verlag, 2007.