FACIESUL CU SPONGIERI DIN VESTUL DOBROGEI CENTRALE IN … · 2007. 3. 14. · Barbulescu face o...
Transcript of FACIESUL CU SPONGIERI DIN VESTUL DOBROGEI CENTRALE IN … · 2007. 3. 14. · Barbulescu face o...
-
UNIVERSITATEA BUCURESTI
FACULTATEA DE GEOLOGIE SI GEOFIZICA
EVALUAREA BAZINELOR DE SEDIMENTARE
LUCRARE DE DIZERTATIE
FACIESUL CU SPONGIERI DIN VESTUL DOBROGEI CENTRALE IN JURASICUL
SUPERIOR – INTERPRETARI PALEOECOLOGICE
Masterand: Indrumator: Daniel Ungureanu Lect. Dr. Iuliana Lazar
Sesiunea iunie 2005
-
2
CUPRINS
1. INTRODUCERE
1.1. Localizare geografica
2. ISTORICUL CERCETARILOR
3. GEOLOGIA ZONEI
3.1. Cadrul geologic general
3.2. Stratigrafia
3.2.1. Litostratigrafia
3.2.1.1. Membrul de Visterna
3.2.1.2. Membrul de Cechirgea
3.2.1.3. Membrul de Topalu
3.2.2. Biostratigrafia
3.2.2.1. Oxfordianul inferior
3.2.2.2. Oxfordianul mediu
3.2.2.3. Oxfordianul superior
3.2.2.4. Kimmeridgianul
4. PALEOBIOGEOGRAFIE
5. PALEOECOLOGIE
5.1. Generalitati
5.2. Tafonomie
5.3. Consideratii batimetrice
5.4. Studii statistice
5.5. Comparatii
5.5.1. Observatii generale
5.5.2. Caractere faunistice endemice
6. CONCLUZII
7. BIBLIOGRAFIE
8. PLANSE
-
3
1. INTRODUCERE
Lucrarea de fata trateaza probleme de paleoecologie ale faciesului cu spongieri de vârsta Jurasic
superior, localizat în partea de vest a Dobrogei centrale. Totodata, se încearca o încadrare a
ocurentelor acestui facies din Dobrogea în contextul recifilor de spongieri ce s-au dezvoltat de-a lungul
Europei si dincolo de marginile ei, conturându-se astfel un eveniment de importanta globala la sfârsitul
Jurasicului. Se argumenteaza, de asemenea, locul recifilor de spongieri din Dobrogea în evolutia
geoistorica a acestor bioconstructii. In sfârsit, lucrarea prezinta si câteva aspecte comparative între
faciesul cu spongieri vest-dobrogean si fauna lui, fata de situatia din alte puncte de aflorare localizate
de-a lungul centurii de recifi de spongieri siliciosi, din Germania, Polonia, Spania.
1.1. Localizare geografica Perimetrul studiat se afla în partea vestica a Dobrogei Centrale, la sud-est de orasul Hârsova.
Fig. 1. Localizarea perimetrului in cadrul Dobrogei. CD –Dobrogea Centrala, SD – Dobrogea de Sud, ND – Orogenul Nord Dobrogean, SGF – Falia Sfintu Gheorghe, PCF – Falia Peceneaga –Camena, COF – Falia Capidava – Ovidiu (Hermann, R.,1996).
Caile cele mai simple de acces catre zonele studiate sunt:
- pentru Ghindaresti: ramificatie la dreapta (spre sud) din soseaua Hârsova-Constanta sau
ramificatie la dreapta (spre vest-sud-vest) din soseaua Hârsova-Cernavoda.
- pentru Tichilesti: localitatea se afla chiar pe soseaua Hârsova-Cernavoda.
-
4
In fapt, în cadrul acestui perimetru, aria de interes este constituita din doua zone de aflorare
principale: prima si cea mai importanta este accesibila din soseaua Hârsova-Cernavoda, între
localitatile Tichilesti si Topalu, unde se ramifica la dreapta (spre vest-sud-vest) un drum nemodernizat,
de importanta locala redusa, de-a lungul vaii Cechirgea, spre vechea cariera Flamura Rosie (Minavelli),
acum abandonata si apoi mai departe, spre sud, de-a lungul bratului Veriga al Dunarii, pâna la intrarea
în localitatea Topalu.
Fig. 2. Imaginea partii de sud-vest a Dobrogei centrale.
A doua zona de aflorare, se afla în malul Dunarii, dincolo de extremitatea nordica a ostrovului
Atârnati; ea este accesibila fie din Ghindaresti, spre sud, de-a lungul falezei Dunarii, fie printr-un drum
local, la iesirea din Tichilesti în directia Topalu, drum ce se desprinde la dreapta (spre vest).
Tichilesti
Topalu
Afloriment Veriga-Cechirgea
Ghindaresti
Afloriment Atârnati
-
5
Fig. 3. Localizareaaflorimentelor (dupaAndrasanu, 1982)
-
6
2. ISTORICUL CERCETARILOR
Prima mentiune a depozitelor jurasice din zona Hârsovei îi apartine lui K. Peters, în 1867. Mai târziu, V. Anastasiu, în studiul geologic pe care l-a efectuat asupra Dobrogei în 1898, atrage atentia asupra acestor depozite, precizându-le mai îndeaproape vârsta. Prima lucrare, însa, care se ocupa
exclusiv de depozitele jurasice din aceasta zona este datata 1909, apartine lui I. Simionescu si este intitulata “Straturile jurasice dintre Hârsova si Boasgic (Dobrogea)”. Observatii asupra jurasicului dobrogean, sub forma de simple mentiuni, referiri, uneori descrieri de fauna fara figuratie, mai apar, de-
a lungul timpului si sunt datorate lui A. Cardas (1907), G. Macovei (1907 si 1911), I. Simionescu (1907, 1910 si 1927), R. Pascu (1909). C. S. Antonescu realizeaza în 1929 primul studiu dedicat exclusiv spongierilor jurasici din Dobrogea, studiu, din pacate, fara figuratie, cu exceptia unui desen
care reda caracterele morfologice externe ale unei specii noi (Tremadictyon phylloideum). Lucrari mai
publica G. Macovei si I. Atanasiu (1934), I. Atanasiu (1940), W. J. Arkell (1956), apoi A. Barbulescu (1956-1959, 1961, 1964 si 1965), Tr. Orghidan (1962-1963), E. Gradinaru (1966). In 1967, A. Barbulescu face o prima abordare sistematica a faunei de spongieri a zonei, tratând spongierii calcarosi. Urmeaza cronologic lucrarile aceleiasi autoare (1969, 1970 si 1971). Pentru ca în 1972 sa publice un studiu despre “recifii” neojurasici ai Dobrogei centrale unde face primele aprecieri asupra
genezei si structurii depozitelor cu spongieri, precum si o inventariere a lor. Tot în 1972, A. Barbulescu si O. Dragastan realizeaza o comparatie a faunelor jurasice din Dobrogea centrala, inclusiv vestul ei cu a celor de aceeasi vârsta din masivul Haghimas. In 1974, A. Barbulescu realizeaza o lucrare ampla (teza de doctorat): “Stratigrafia Jurasicului din vestul Dobrogei centrale”, lucrare monografica ce încearca sa cumuleze toate datele cunoscute pâna la acel moment referitoare la Jurasicul din aceasta
zona extrem de bogata din punct de vedere paleontologic. Ea constituie o contributie importanta de
stratigrafie si paleontologie si realizeaza un tablou detaliat al depozitelor jurasice din aceasta zona. In
1976, A. Draganescu, în articolul de prezentare a faciesurilor carbonatice jurasice din Dobrogea centrala, face o trecere în revista si a perimetrului ce face obiectul lucrarii de fata si aduce date noi
referitoare la faciesurile cu spongieri si la rolul crustelor algale. In 1977, M. Chiriac si colab. publica un articol ce cuprinde si o prezentare succinta a stratigrafiei jurasicului Dobrogei centrale, inclusiv a zonei
Hârsova. A. Draganescu elaboreaza în 1978 si 1979, harti geologice minutioase ale Dobrogei centrale, iar în 1982 apare primul studiu cu privire speciala asupra faunei de spongieri siliciosi din zona Cechirgea-Topalu, studiu pe care îl datoram lui A. Andrasanu si colab. Studiul zonei mai înregistreaza o lucrare a lui A. Draganescu si L. Beauvais (1985) asupra coralilor mezojurasici din Dobrogea central-estica. In 1994 apare o alta lucrare, a lui E. Gradinaru si A. Barbulescu, pe tema brachiopodelor jurasice din Dobrogea centrala si de Nord. Studiul evidentiaza interesul pentru faciesul
spongalgal si are o valoare deosebita datorita diversitatii si volumului informatiei cuprinse. In 1995-1996 E. Avram si colab. publica un articol în care sunt descrise pe scurt formatiunile jurasicului mediu si superior din partea estica a platformei Moesice. In 1996 asistam la prima prezentare mai pe larg a ariei la care ne referim în literatura straina; R. Herrmann publica la Berlin prima lucrare mai ampla dedicata
-
7
exclusiv zonelor de pe teritoriul românesc, în particular oxfordianului Dobrogei centrale. Studiul ofera o
mare bogatie de informatii, idei argumentate si interpretari paleoecologice clare. In 1998 apare o lucrare de sinteza, sub semnatura lui O. Dragastan, Th. Neagu, A. Barbulescu si I. Pana, intitulata “Jurasicul si Cretacicul din Dobrogea Centrala si de Sud (paleontologie si stratigrafie)”, cel mai complet pâna la ora actuala.
Trebuie sa precizez ca în cadrul acestui capitol am enumerat numai lucrarile ce au atins probleme
legate strict de faciesurile cu spongieri din perimetrul de interes. Literatura care abordeaza alte subiecte
(cum ar fi aspecte paleontologice, stratigrafice, petrografice, geochimice ale Jurasicului Dobrogean, ori
prezentari ale faciesurilor cu spongieri din alte locatii românesti) este mult mai vasta.
-
8
3. GEOLOGIA ZONEI
3.1. Cadrul geologic general Din punct de vedere geologic si structural, Dobrogea centrala (si Dobrogea de Sud) apartin
sectorului dobrogean al Platformei Moesice.
Platforma Moesica este compartimentata în doua sectoare principale prin Falia Intramoesica. La
vest de Falia Intramoesica se afla sectorul valah, iar la estul ei se afla sectorul dobrogean. Dobrogea
centrala este separata de Orogenul Nord-Dobrogean, la nord, prin Falia Peceneaga-Camena si de
Dobrogea de Sud prin Falia Capidava-Ovidiu (Sandulescu, 1984).
Soclul (fundamentul) sectorului Dobrogei centrale este reprezentat prin 2 grupuri de roci
metamorfice (Ionesi, 1994 fide Dragastan si al., 1998): Grupul de Ceamurlia si Grupul sisturilor verzi
(Dragastan si al, 1998).
In sectorul Dobrogei centrale, peste Grupul sisturilor verzi se dispun transgresiv si discordant
depozite sedimentare de vârsta jurasica, cretacica si miocena. Jurasicul este constituit din Jurasic
mediu, ce se continua cu Neojurasicul (Callovian-Oxfordian si Kimmeridgian).
In succesiunea Jurasicului din Dobrogea centrala au fost separate începând din baza,
(Draganescu, 1976) trei termeni litostratigrafici: Formatiunea de Tichilesti, Formatiunea de Gura
Dobrogei si Formatiunea de Casimcea.
Perimetrul studiat cuprinde câteva din punctele de aflorare ale cuverturii carbonatice mezozoice
din Dobrogea centrala. Este vorba de punctele la zi din marginea vestica a acestei cuverturi; ea se
întinde, însa, mult mai la vest, fiind întâlnita în cuprinsul Platformei Moesice, în forajele efectuate în
Câmpia Româna. In 1976, A. Draganescu defineste formatiunea de Casimcea, în cadrul careia autorul diferentiaza mai multe faciesuri, ori “serii sedimentare”, care pot fi recunoscute pe teren ca
unitati litostratigrafice distincte si care au primit rangul de membri (Dragastan si al., 1998).
In aria care face obiectul lucrarii de fata, Draganescu (1976) identifica trei dintre membrii
formatiunii de Casimcea:
- Membrul de Visterna (Barbulescu în Dragastan si al., 1998) = seria spongalgala bioconstruita (Draganescu, 1976);
- Membrul de Cechirgea (Barbulescu în Dragastan si al., 1998) = seria stromatolitica algala (Draganescu, 1976);
- Membrul de Topalu (Barbulescu în Dragastan si al., 1998) = seria coralgala bioconstruita superioara (Draganescu, 1976).
De notat ca pâna la aceste identificari, faciesul cu spongieri din vestul Dobrogei centrale a fost
tratat si considerat distinct de cel din partea centrala si de est a aceleiasi zone, desi au mai fost
evidentiate corelatii între cele doua faciesuri, atât din punct de vedere al vârstei cât si al asemanarii
continutului paleontologic, de exemplu în lucrarea “Stratigrafia Jurasicului din vestul Dobrogei centrale”
a lui A. Barbulescu (1974). In 1996, R. Herrmann contribuie la stabilirea corelatiilor faciale clare si
încearca o reconstituire paleogeografica coerenta.
-
9
Formatiunea de Casimcea îsi datoreaza numele depozitelor din sinclinalul Casimcei, deschise
în lungul vaii Casimcei. Ocurentele de la Cechirgea - Veriga sunt ivirea la zi în vestul Dobrogei a
acestei formatiuni, care a fost acoperita între Casimcea si Cechirgea de sedimente mai recente.
3.2. Stratigrafia
3.2.1. Litostratigrafia
3.2.1.1. Membrul de Visterna
Sectiunea tip se afla pe valea Visternei, între localitatile Cheia si Târgusor. Grosimea variaza
între 20 si 90 m. Litologic, seria consta din calcare spongalgale bioconstruite constituite din spongieri
siliciosi, cruste microbiale si granule oncolitice si mai putin din calcare bioacumulate si bioclastice. In
vestul Dobrogei se întâlneste doar complexul inferior – biostromal – al seriei, alcatuit din corpuri
spongalgale dezvoltate ca si din calcare stratificate cu spongieri, cruste calcaroase si, subordonat,
bioacumulari lentiliforme spongalgale. Mediul depozitional corespunde unei platforme înclinate de tip
rampa, cu o adâncime de formare de 10-20 m (dupa Draganescu - 1976), rata de sedimentare slaba si
energie slab-moderata.
Amonitii identificati de Simionescu (1909), Barbulescu (1974, 1998), atesta prezenta
Oxfordianului inferior si mediu.
-
10
Fig. 4. Sectiune în valea Cechirgea – bratul Veriga. a - Membrul de Visterna, submembrul biostromal (seria spongalgala bioconstruita),
Oxfordian inferior?-mediu; b - Membrul de Cechirgea (seria stromatolitica algala), Oxfordian mediu – Oxfordian superior, complexele 1-11; c – Membrul de Topalu (seria coralgala bioconstruita superioara) Kimmeridgian inferior; 1-calcare sponalgale; 2-calcare stromatolitice (a-megastromatolite; b-ministromatolite); 3-nivel coraligen în succesiunea stromatolitica; 4-principalul nivel coraligen (Biostromul de Topalu); 5-loess (dupa Draganescu, 1976).
-
11
3.2.1.2. Membrul de Cechirgea
Grosimea sectiunii tip a seriei stromatolitice din valea Cechirgea este de 160-170 m.
Litologic, faciesul este constituit din calcare bioconstruite si bioacumulate stratificate; local apar si
bioherme cu dimensiuni metrice. Stromatolitele, unul din elementele principale ale seriei, sunt
diferentiate dimensional în mega- si ministromatolite a caror morfologie este prezentata detaliat de
Draganescu (1976).
In faciesul stromatolitic au fost separate 11 nivele. Macropaleontologic, primele sase sunt
caracterizate prin asocierea stromatolitelor cu spongieri siliciosi. Aceste nivele, împreuna cu
complexul inferior al Membrului de Visterna constituie faciesul spongalgal propriu-zis. Geneza
stromatolitelor de aici este analizata si de Herrmann (1996), care face un studiu amanuntit si atribuie
formarea lor populatiilor microbiene si mai putin algelor, pe baza corelatiilor cu adâncimea de
formare, precum si cu exemple actuale, unde rolul algelor este nesemnificativ; acest punct de
vedere reprezinta o teorie moderna si noua ca si conceptie.
Nivelele VII-XI cuprind asociatii stromatolitice cu corali, mai rar solitari si mai adesea
coloniali, precum si cu fauna asociata variata (brachiopode, echinide, crinoide, sclero- si calcispongi,
briozoare, bivalve, gastropode, serpulide, foraminifere). In nivelele lipsite de corali mai apar rari
amoniti si belemniti. In partea superioara se observa si zone de dolomitizare gradata, care se
termina brusc, fiind acoperite din nou de calcare stromatolitice. De data aceasta stromatolitele, prin
caracteristicile prezentate si puse în evidenta de Draganescu (1976), sugereaza adâncimi de
formare de ordinul a 5-10 m, din zona intertidala si subtidala.
Vârsta succesiunii membrului este riguros stabilita ca fiind Oxfordian medie si superioara pe
baza asociatiilor de amoniti (fig. 5). In afara asociatiilor de amoniti, un element faunistic definitoriu
este reprezentat de asociatiile de spongieri, putin studiate sistematic si ale caror componente si
semnificatii paleoecologice si de paleomediu vor fi analizate în cele ce urmeaza.
-
12
Fig. 5. Distributia amonitilor neojurasici în zona Cechirgea (dupa Barbulescu în Dragastan, Neagu, Barbulescu, Pana, 1998).
Fig. 6. Nivele stromatolitice cu spongieri – valea Cechirgea, fosta cariera Minavelli
-
13
Fig. 7. Nivele stromatolitice cu spongieri – valea Cechirgea, confluenta cu bratul Veriga
3.2.1.3. Membrul de Topalu
Sectiunea tip apare în lungul bratului Veriga, cu o grosime de 12-20 m. Se dispune peste
faciesul stromatolitic “algal” si suporta calcarele subfaciesului pseudostromatic la sud de Topalu. La
nord de Topalu, seria este constituita din recifi si colonii de corali legate continuu într-un biostrom.
Baza sa este sinuoasa, datorita fenomenelor locale de tasare diferentiata. Coloniile coraligene sunt
legate prin micrit vag laminat. Masa calcaroasa prezinta numeroase perforatii. Bogatia faunistica
este deosebit de mare, reprezentativa pentru Oxfordianul superior – Kimmeridgian. Varietatea
organismelor, rar întâlnita, nu este uniforma. Genurile de corali întâlnite aici se regasesc si în alte
zone recifale din Polonia, Crimeea - Caucaz, Slovenia. Fauna asociata este compusa din chetetide,
hidrozoare, bivalve, gastropode, brachiopode. Vârsta biostromului este apreciata pe considerente
stratigrafice ca fiind Kimmeridgian inferior.
3.2.2. Biostratigrafia
3.2.2.1. Oxfordianul inferior
R. Herrmann (1996) figureaza în coloana stratigrafica a jurasicului din perimetrul de lucru (fig.
9) biozonarea începând cu Oxfordianul inferior (zona Mariae), fara, însa, ca aceasta atribuire sa fie argumentata ori regasita în materialul recoltat de pe teren. Autoarea indica aceasta zona pentru
calcarele fara asociatii de spongieri situate sub nivelul Membrului de Visterna.
Trebuie precizat ca atât zona Mariae cât si zona Cordatum, dupa cum vom vedea în
continuare, sunt, probabil, doar presupuse de autoarea mentionata mai sus. Ele ar trebui sa se
situeze în baza Membrului de Visterna si a Oxfordianului mediu.
-
14
Cea de-a doua biozona indicata de aceeasi autoare, zona Cordatum, desi prezenta în alte arii de aflorare ale formatiunilor carbonatice jurasice din vestul Dobrogei centrale, nu a putut fi
atestata si în perimetrul studiat. Oricum, calcarele atribuite Oxfordianului inferior sunt plasate sub
nivelul seriei spongalgale bioconstruite de Visterna. Deoarece nu au putut fi regasite indicii care sa
ateste aceste doua zone ale Oxfordianului inferior în perimetrul studiat, amintim cu rezerva aceste
biozonari.
Fig. 8. Harta locatiilor din valea Cechirgea si de-a lungul bratului Veriga al Dunarii (dupa Herrmann, 1996).
-
15
3.2.2.2. Oxfordianul mediu
V. Anastasiu si I. Simionescu au realizat primele biozonari ale Oxfordianului mediu din
aceasta regiune, la începutul sec. XX. In lucrarile mai noi, prima biozona atestata pe baza amonitilor
în valea Cechirgea (în cadrul membrului de Cechirgea) apartine Oxfordianului mediu si este zona Plicatilis. Indexul zonei nu a fost recoltat de aici, dar se cunosc specii caracteristice: Perisphinctes (Dichotomosphinctes) dobrogensis (Simionescu), P. (D.) bukmani, P. (Arisphinctes) helenae, P.
(Dichotomosphinctes) ex. gr. wartae, Kranaosphinctes ex. gr. promiscuus, împreuna cu specii de
brachiopode, rhynconellide, terebratulide.
Zona Transversarium a fost semnalata în valea Cechirgei, în calcarele stromatolitice algale cu spongieri, desi nu a fost recoltat indexul zonei. Atestarea a fost facuta pe baza asociatiei
caracteristice de Perisphinctes (Perisphinctes) parandieri [index subzonal], P. (Arisphinctes) cotovui
(Simionescu), P. (Dichotomosphinctes) elisabethae, la care se asociaza nautili, belemniti,
rhynchonellide asimetrice, terebratulide, zeilleride, spongieri siliciosi, serpulide, briozoare, spongieri
calcarosi, bivalve.
Fig. 9. Coloanastratigrafica sinteticapentru valea Cechirgeasi Veriga (dupaHerrmann, 1996).
-
16
Zona Bifurcatus este argumentata de un exemplar de Perisphinctes (Dichotomosphinctes) bifurcatus (Quenstedt) [index zonal], precum si de asocierea altor genuri de amoniti, brachiopode si
spongieri.
3.2.2.3. Oxfordianul superior
Zona Bimammatum este confirmata prin prezenta speciei Epipeltoceras bimammatum (Quenstedt) [index zonal] – localizata numai în malul drept al Dunarii (la nord de ostrovul Atârnati si
la sud de localitatea Ghindaresti), pe valea Cechirgea si pe valea Veriga. Dintre speciile
caracteristice biozonei mai amintim: Euaspidoceras hypselum [index subzonal] – prezent doar pe
valea Cechirgea, în calcarele stromatolitice cu spongieri, Epipeltoceras berrense (Favre),
Euaspidoceras costatum, Taramelliceras costatum (Quenstedt), Hibolites hastatus, Ochetoceras
marantianum (d’Orbigny), Pseudowagenia radisense, P. tietzei, Orthosphinctes tiziani, Decipia
topalensis (Simionescu), D. paucicostata (Simionescu), D. carsiensis, Trimarginites trimarginatum,
specii de foraminifere si brachiopode sesile. De mentionat ca indexul zonal este asociat cu faciesul
spongolitic deoarece a fost gasit numai în acest tip de asociatie faunistica.
Zona Planula este evidentiata în valea Veriga si aici se afla singurul loc din tara în care s-au gasit specii index de zona si subzona, în ultimul nivel al seriei stromatolitice. Asociatia caracteristica
este constituita din: Idoceras (Subnebrodites) planula (Hehl) [index zonal si subzonal], I. (S.)
laxevolutum (Fontannes), Decipia cf. topalensis (Simionescu), brachiopode, radiole de echinide,
entroce de crinoide, fragmente de Hibolites ex. gr. hastatus, briozoare marunte, serpulide, Sutneria
galar (Oppel) [index subzonal], fragmente de Aspidoceras circumspinosum (dupa Barbulescu, 1974;
Chiriac si colab. 1977; Barbulescu, 1979; Barbulescu în Dragastan si al., 1998).
3.2.2.4. Kimmeridgianul
Este identificat pe baza speciilor Physodoceras aff. circumspinosum, Orthaspidoceras
liparum (Oppel), Taramelliceras (Metahaploceras) rigidum (Wegele), prezente în ultimele doua
intercalatii stromatolitice dintre nivelele coraligene.
Fig. 11 prezinta coloana stratigrafica sintetica a stivei sedimentare cercetate, asa cum a
rezultat în urma observatiilor noastre directe pe teren.
Fig. 10. Sectiune în Oxfordianul superior de la S deGhindaresti (confluenta bratului Veriga cu Dunarea). 1. Calcare galbui, stratificate, în bancuri subtiri, cu Epipeltoceras bimammatum (Quenstedt) si Ochetoceras marantianum (d’Orbigny); 2. Calcare albe, fine, cu brachiopode si pectinide; 3. loess (dupa Barbulescu,1974).
-
17
Fig. 11. Coloana stratigrafica în faciesul spongalgal din zona Cechirgea-Veriga.
-
18
4. PALEOBIOGEOGRAFIE
In Jurasicul superior au existat conditiile propice pentru dezvoltarea si inflorirea unui lant de
recifi constituiti predominant din spongieri hexactinelizi. Acestia sunt printre cele mai vechi
vietuitoare pluricelulare de pe planeta si au ca si caracteristica distinctiva scheletul rigid din retele de
spiculi siliciosi sudati între ei. Lantul de recifi se întindea discontinuu pe o lungime de peste 7000 km
(de peste 3 ori mai mare decât actuala Mare Bariera de Corali), din Europa pâna în rasaritul Americii
de Nord si a constituit cea mai mare structura biotica formata vreodata pe Pamânt (Scott, 2005). O
reconstituire paleogeografica generala la nivelul Oxfordianului permite localizarea sumara a centurii
de recifi de spongieri siliciosi (fig. 12).
Fig. 12. Situatia paleogeografica în timpul Jurasicului superior (dupa Krautter, 2003).
Depozitele cu spongieri dobrogene se încadreaza în marea centura europeana de calcare
recifale spongolitice ce se întindea, în urma cu 150 milioane ani pe coasta nordica a Oceanului
Tethys, din Portugalia, la vest, prin Spania, Franta, Elvetia, sudul Germaniei, Polonia si pâna în
România, la est. Aceasta centura a fost numita recent Megafaciesul cu spongieri jurasic superior
[“Upper Jurassic Sponge Megafacies” (UJSM)] (Matyja, 1976, fide Pisera, 1997) (fig. 13).
-
19
Fig. 13. Paleogeografia sintetica din Jurasicul superior ce prezinta distributia faciesului cu spongieri siliciosi în Europa (dupa Oloriz si al., 2003).
In prezent se cunosc aflorimente ce se întind pe o linie sinuoasa ce se întinde mult în afara
Europei: de la est din Muntii Caucaz, România, Polonia, Germania, Elvetia, Franta, Spania,
Portugalia, si pâna în Newfoundland si Oklahoma la vest, dar si în depozitele atlantice submerse de
pe coasta marocana, precum si în Argentina (Krautter, 2004). Evident, pe o arie atât de întinsa de
aflorare, apar diferente notabile de asociatii de fauna si chiar de vârsta. De exemplu, faciesul
spongolitic din Georgia pare a fi cel mai vechi, din Jurasicul mediu. Pe continentul european, cele
mai vechi asociatii cu spongieri – aparute înca din Oxfordianul inferior – sunt cele din Spania si
România, dar în celelalte puncte de aflorare europene, ele sunt datate abia din Oxfordianul mediu si
cel superior. Apoi, în functie de conditiile geomorfologice de formare, se disting asociatii tipice de
panta continentala abrupta – în Portugalia, ori de platforma continentala – în România. In fine, din
punct de vedere paleontologic, fauna din România, de exemplu, are cele mai puternice afinitati cu
asociatiile din Jura Suaba (Germania), deosebindu-se de cea din Spania ori Portugalia. Toate
aceste considerente vor fi, însa, reluate pe larg în cuprinsul lucrarii.
Zone emerse
Facies cu spongieri siliciosi
Facies cu spongieri siliciosi presupus Zona prebetica
Dobrogea
OM: Masivul Oran IbM: Masivul Iberic AM: Masivul Armorican CM: Masivul Central RM: Masivul Rhenan BM: Masivul Bohem IM: Masivul Irlandez
-
20
5. PALEOECOLOGIE
5.1. Generalitati Istoricul formarii recifilor este documentat începând cu Proterozoicul (1,9 miliarde ani) iar
primele comunitati recifale complexe, de tipul celor cu care suntem familiarizati astazi dateaza de
acum 520 milioane ani, din Cambrian. Microbialitele sunt aparute de acum 3,5 miliarde de ani si
pentru înca 2,5 miliarde de ani singura lor forma de manifestare au fost stromatolitele (Wood, 1998).
Aparitia recifilor marcheaza înglobarea lor în asociatii complexe, asa cum sunt si cele Dobrogene.
Recifi cu importanta în evolutia vietii sunt datati si din Permianul superior si din Devonian. De-a
lungul Mesozoicului, spongierii au avut un rol în continua crestere. Primii recifi de spongieri siliciosi
se cunosc din Triasicul mediu din Polonia si aveau dimensiuni decimetrice. In Triasicul superior apar
recifi spongolitici în China. Acestia sunt primii recifi mari, de pâna la 10 m si aveau, pastrând
proportiile, aceeasi compozitie faunala si structura cu recifii jurasici. In Jurasicul inferior, recifii de
spongieri sunt cunoscuti pe marginea tectonica activa sudica a Tethys-ului: în Muntii Atlas în Maroc
si în Alpii Sudici – Italia. Singurul recif de spongieri de pe marginea nordica a Tethys-ului în Jurasicul
inferior este unul recent descoperit în Portugalia. In Jurasicul mediu, biohermele de spongieri apar
pe arii din ce în ce mai extinse: în India, Iran si Spania. Pe zone restrânse sunt atestate si în
Normandia, valea Rhonului si Muntii Mecsek în Ungaria (Krautter, 2000).
Evolutia organismelor constructoare de-a lungul perioadelor geologice este prezentata în fig.
14.
-
21
Fig. 14. Diversitatea organismelor constructoare de recifi. Stromatolite: 1, 5; spongieri: 2, 5-7, 12, 13; cianobacterii: 2, 3, 6, 7; corali tabulati: 3, 4, 8, 10; corali rugosi: 9; foraminifere: 11, briozoare: 11, 12; rudisti (bivalve): 16; alge: 11, 12; corali scleractini: 14, 15, 17, 18, 21, 22; gorgone (corali cornosi): 19; bivalve aberante: 20. Organismele nu sunt figurate la aceeasi scara (dupa Naeem si Baker, 2005).
Depozitele carbonatice cu spongieri de la Cechirgea-Topalu reprezinta, dupa cum a remarcat
si Simionescu la începutul secolului trecut, “cel mai important cuib de spongieri fosili de la noi din
tara”. Diversitatea problemelor pe care le ridica, bogatia si varietatea faunei incluse fac ca zona sa
se preteze la o gama foarte larga de studii si, probabil, nu vom epuiza niciodata aceasta sursa de
informatii despre viata din acel moment geologic a acestei regiuni a tarii noastre.
Vârsta oxfordiana corespunde perioadei de dezvoltare exploziva a majoritatii claselor de
spongieri si în primul rând a Hexactinellidelor, ca numar de genuri, spre intervalul de timp de apogeu
din Cretacic (fig. 15).
Climatic, în timpul Jurasicului superior, în perimetrul dobrogean existau conditii tropicale, asa
cum se întâlneau pe întreg selful nordic al oceanului Tethysian, unde s-a evidentiat centura
biofaciesului cu spongieri. Acest fapt este indicat atât de pozitia paleogeografica, cât si de prezenta
recifilor de corali. Un argument în plus este acela ca studiile efectuate pe spongierii actuali au aratat
ca cei siliciosi sunt limitati termic la temperaturi de aproximativ 10° C, care reprezinta minimul
subzistentei. Evident, optimul termic trebuie sa se încadreze într-un interval net superior; iar
dezvoltarea larga a populatiilor de porifere sugereaza, fireste, conditii optime.
-
22
Fig. 15. Distributia stratigrafica a phylumului Porifera: D – clasa Demospongea; H – clasa Hexactinellida; Ca – clasa Calcispongea (dupa Nistor-Hanganu, 1983).
-
23
5.2. Tafonomie Comunitatea faunistica din calcarele stromatolitice care afloreaza în perimetrul studiat este
foarte variata. Elementele predominante ale macrofaunei sunt spongierii si brachiopodele. In 1972,
A. Barbulescu si O. Dragastan au publicat un studiu care prezinta, printre altele, compozitia
macrofaunei, din Jurasicul superior al Dobrogei centrale, pe grupe de vietuitoare, ca numar de specii
(fig. 16). Studiul nu reflecta, în mod particular compozitia faunistica a aflorimentelor din perimetrul
Tichilesti-Ghindaresti, dar ofera o imagine sugestiva a proportiilor dintre diferitele grupe de
vietuitoare din acest interval de timp geologic. De mentionat ca, la acel moment, speciile de
spongieri gasite erau în numar doar de 28, dar chiar si asa sunt grupul cu cea mai mare abundenta.
In prezent, literatura ce se refera la Jurasicul superior din vestul Dobrogei centrale, aminteste în total
nu mai putin de 22 de genuri cu 41 de specii, fara a mai socoti stromatoporoideele, chetetidele si
sclerospongii. Nu este mai putin adevarat ca este imperios necesara o revizuire în acest perimetru a
faunei de porifere, în general si de spongieri, în particular, cu trimitere la mentiunile din literatura.
-
24
Fig. 16. Compozitia si histograma faunei din Oxfordianul regiunii Hârsova – Topalu (dupa Barbulescu si Dragastan, 1972).
Fauna subordonata în nivelele stromatolitice de la Cechirgea este constituita din serpulide,
rare gastropode, bivalve, care apar cu frecventa medie, briozoare, rare echinide (dar frecvente
radiole detasate), amoniti, des întâlniti mai ales ca fragmente si mai rar întregi, rari beleminiti.
Literatura mai aminteste nautili, crustacei, cu frecventa scazuta si pe care nu i-am putut gasi pe
teren. Cefalopodele reprezinta singurul element faunistic nectonic. De aceea, ele sunt singurele care
nu pot fi considerate ca apartinând biocenozei constructoare.
Elementul principal al faunei – spongierii – sunt prezenti într-o gama foarte variata de
dimensiuni si forme. Genurile care au avut potentialul de a creste mai mult (Casearia, Cribrospongia
si, mai rar, Cylindrophyma), au ajuns la dimensiuni gigantice – de pâna la 1 înaltime (pentru cei
cilindrici) ori diametru (pentru cei în forma de cupa). Densitatea acestor organisme, marea
variabilitate morfologica, dimensiunile uneori impresionante, precum si diversitatea genurilor
-
25
prezente conduc la concluzia ca mediul prezenta conditii de viata deosebit de favorabile dezvoltarii
acestui tip de asociatie. De altfel, considerentele paleogeografice sugereaza ca populatiile de
spongieri au ocupat nisa ecologica oferita de adâncirea fundului marin peste limita de dezvoltare a
coralilor, în conditiile în care mediul astfel creat satisfacea necesitatile acestor organisme. Se
considera ca acest lucru presupune existenta unui aport consistent de nutrienti, aport terigen
aproape nul, datorat departarii fata de tarm si dovedit prin lipsa materialului clastic de origine
continentala din sedimente si, în sfârsit, curenti de fund foarte slabi. In acelasi timp, se adauga o rata
de sedimentare redusa. Fara sa avem argumente de ordin sedimentologic pentru aceasta din urma
presupunere, putem motiva afirmatia cu urmatoarele observatii:
- densitatea scazuta a formelor aplatizate sau evazate de spongieri, adaptate substratului
semifluid (tipic zonelor cu rata de sedimentare mare).
- desi se cunosc forme actuale de spongieri adaptati la medii cu rate mari de sedimentare,
capabili de a inversa, ocazional, circulatia fluxului de apa, pentru a îndeparta depunerile
din porii inhalanti totusi, aceste forme sunt rare si nimic nu ne îndreptateste sa credem ca
populatii întregi din familii diferite de spongieri ar fi beneficiat de aceasta adaptare.
- ipoteza anterioara, a departarii fata de tarm, precum si dispunerea fundului marii, în
aceasta zona, sub forma de rampa, sunt premize ale unei rate de sedimentare slabe.
- predomina formele de spongieri cu punct evident de fixare de substrat dur, care
înseamna un aport redus de sediment fin.
- aspectele de tasare diferentiata observate punctual în aflorimente, presupun
consolidarea stratelor inferioare de sedimente înaintea formarii celor superioare, cu
bioconstructii local mai grele; în caz contrar nivelele mai vechi nu s-ar fi deformat, ci ar fi
fost strapunse. Ori, pentru ca sedimentele mai vechi sa aiba timp sa se consolideze,
trebuia ca viteza de depunere a stratelor mai noi sa fie redusa.
Totodata, putem lua în consideratie existenta unor curenti verticali importanti, cu rol de
oxigenare si de alimentare cu hrana.
Din punct de vedere al relatiilor din asociatie, printre indiciile oferite de zonele de aflorare se
remarca frecventa organismelor incrustante (în special serpulide), mai ales pe una din fetele
spongierilor alungiti cazuti în pozitie orizontala. In aceasta situatie, putem presupune instalarea
viermilor dupa moarte. Nu mai putem face, însa, aceeasi afirmatie, în cazul spongierilor de
dimensiuni reduse ce se gasesc fosilizati în pozitie de viata. Deseori, acestia prezinta un numar
mare de serpulide atât pe suprafata interna cât si externa a peretilor. Printre vietuitoarele din
asociatie cu afinitate pentru fixare pe corpul poriferelor, dar cu frecventa mult mai redusa decât a
serpulidelor, se mai numara brachiopode si bivalve de talie mica.
Materialul care umple cavitatea paragastrica a spongierilor este format din calcar stromatolitic
ori detritus bioclastic, cu resturi de brachiopode, bivalve, gastropode, fragmente de spongieri.
Laminatia stromatolitica, atunci când poate fi observata în apropierea corpului spongierilor, îmbraca
aceste organisme.
-
26
Unii autori considera ca poriferele de dimensiuni mari cu pozitie dreapta sunt un indicator al
unor curenti de fund foarte slabi sau absenti (Barbulescu în Dragastan si al., 1998). Spongierii mai
mici, pot prezenta forme usor curbate ori înclinate, dar acest fapt este considerat mai mult o
adaptare la cresterea pe o suprafata usor înclinata decât o deformare determinata de curenti.
Apreciez ca pot fi argumente pentru curenti de fund slabi sau absenti, dar acestea sunt mai putin
legate de forma spongierilor. Aceste organisme au un schelet rigid, ce le confera o consistenta dura.
Ele se prezinta, deci, ca si corpuri rigide, grele, cu forma proprie, deseori în pozitii instabile, dispuse
pe un substrat mâlos si fara un aparat puternic de ancorare. Din acest motiv, putem presupune ca
nu existau curenti puternici de fund. Forma spongierilor, nu ne ofera, însa, indicii relevante în acest
sens. In absenta unor studii care sa prezinte variabilitatea de forme dezvoltate în prezenta curentilor,
morfologia spongierilor nu poate reprezenta un temei de apreciere, întrucât ei nu sunt animale cu
corp moale si flexibil, care sa poata fi modelat de apa.
Referindu-ne la relatiile trofice, remarcam abundenta si diversitatea organismelor
suspensivore dintre care, brachiopodele erau principalul concurent al spongierilor. Ele reprezinta al
doilea grup de vietuitoare ca frecventa si importanta. Numeric, Rhynchonellidele si Terebratulidele
sunt dominante. Conservate exceptional de bine, brachiopodele sunt cel mai des gasite cu valvele
articulate, închise sau usor întredeschise, umplute cu material detritic fin, cu frecvente goluri care
dau indicatii asupra pozitiei în care au fost surprinse de consolidarea sedimentului. Uneori, ele apar
grupate în cuiburi unde abundenta specimenelor este mare. Spectaculoase prin dimensiunile mari,
brachiopodele au fost atent studiate si prezentate de A. Barbulescu împreuna cu E. Gradinaru
(1994), iar conform studiilor aceleiasi autoare (Barbulescu în Dragastan, Neagu, Barbulescu, Pana,
1998), aproximativ 60% dintre ele arata o pozitie orizontala, cu valva brachiala pe substrat.
De mentionat caracterul asimetric al Rhynchonellidelor (Pl. I, fig. 2), a caror asociere cu
fauna de spongieri a fost sesizata de mai multi autori, în decursul timpului. Asimetria cochiliei consta
în prezenta unui flanc mai coborât si a celuilalt mai ridicat, fara sa existe o egalitate între
dimensiunile lor, ori chiar existenta unei duble plicatii, la cele mai evazate, care delimiteaza trei zone
ale cochiliei (una centrala si doua laterale) de asemenea, inegale între ele si asimetrice.
Din punct de vedere numeric, ar mai fi important de punctat abundenta viermilor. Celelalte
grupe de vietuitoare (echinoide, foarte rare crinoidee, gastropode, bivalve) sunt mult subordonate.
Desi ocurenta cochiliilor fosilizate de cefalopode este indiscutabila, felul de viata nectonic al
acestora, ca si posibilitatea cochiliilor lor de a pluti si de a fi purtate la mari distante, dupa moarte,
ne determina sa le excludem din tratarea paleoecologica a asociatiei faunistice cu spongieri.
In sfârsit, trebuie sa adaug ca asociatia cu componenta prezentata mai sus este
caracteristica faciesului spong-algal propriu-zis. Observatiile paleoecologice facute, însa, nu sunt
legate si de asociatiile caracteristice Membrului de Visterna (care nici nu a fost identificat pe teren în
zona Topalu - Ghindaresti si este doar presupus în baza Membrului de Cechirgea). In faciesul
coraligen kimmeridgian, spongierii apar la început doar în intercalatii spong-algale între nivelele de
corali (si aici predomina cei siliciosi) si apoi numai ca fauna asociata în reciful coraligen (exclusiv
-
27
calcarosi). Aici, importanta lor ca pondere numerica este fara însemnatate. Trecerea de la un tip de
facies la altul poate fi observata cu usurinta în afloriment.
5.3. Consideratii batimetrice Problema adâncimii la care au trait populatiile de spongieri care au format depozitele de la
Cechirgea a fost mult dezbatuta de-a lungul timpului si mai multi cercetatori si-au exprimat pareri
diferite în lucrarile lor.
Pisera a publicat în 1997 o lucrare asupra spongierilor siliciosi pe baza studiilor efectuate
asupra faciesurilor spongolitice din Germania (Jura Alba). Acestea, alaturi de depozitele cu spongieri
din Polonia, se aseamana cel mai bine cu cele dobrogene. In studiul sau, autorul remarca faptul ca
geneza biofaciesului cu spongieri este datorata transgresiunii oxfordiene care a creat spatii de apa
adânca din care coralii au disparut, lasând o nisaecologica libera. Spongierii preexistenti în habitat
(dovada atestarile acelorasi genuri în Jurasicul mediu din Spania, Ungaria si Marea Britanie, precum
si cele din Jurasicul inferior din Georgia) au avut ocazia exploziei populationale.
A. Barbulescu (1970) în studiul dedicat sinclinalului Casimcei si al celui de la Baltagesti-
Topalu citeaza o serie de cercetari asupra adâncimii de formare a spongierilor (H. Holder, 1964; O.
Geyer, 1969; R. Trumpy, 1969; fide Barbulescu, 1970). Autoarea subscrie parerii lui R. Enay (1966,
fide Barbulescu, 1970), care apreciaza adâncimea de instalare a faciesului cu spongieri la 30-40 m.
In 1972, A. Barbulescu ia în considerare o noua parere, a lui A. Draganescu, care, pe baza
abundentei stromatolitelor asociate faciesurilor cu spongieri din vestul Dobrogei centrale, pledeaza
pentru adâncimi ale apelor mai mari de 10 m.
In “Stratigrafia Jurasicului din vestul Dobrogei centrale” (1974), A. Barbulescu reia problema
batimetriei si subliniaza ca este vorba de un bazin de mica adâncime, dar aflat departe de coasta
(datorita aportului terigen inexistent), cu o limita superioara de formare a recifilor coraligeni de 5-15
m.
A. Draganescu (1976) sugereaza ca depozitele faciesului spongalgal s-au format la adâncimi
între 10-20 m sub nivelul marii, limita superioara fiind data de baza valurilor obisnuite, iar cea
inferioara de adâncimea maxima general acceptata pentru activitatea algelor albastre-verzi.
Studiile lui J. Trammer asupra spongierilor jurasici din Polonia (1982) îl conduc la aprecierea
ca adâncimea de formare este cuprinsa între baza valurilor, în zona fotica si pâna la 150-200 m.
Argumentatia autorului se bazeaza si pe observatiile efectuate asupra lithistidelor actuale care
prefera adâncimi de 100-300 m Acest indiciu trebuie, însa, privit cu rezerva, deoarece ele constituie
un grup de organisme relicte, care se poate sa fi avut alte adâncimi de dezvoltare optime în Jurasic,
iar azi ele sa se fi refugiat mai în adânc.
In 1996, în lucrarea sa, R. Herrmann argumenteaza existenta unei rampe pe care s-au
dezvoltat în Oxfordian organismele ce au dat nastere depozitelor spongalgale, stromatolitice si
coraligene ale formatiunii de Casimcea. Inclinarea rampei era dinspre est spre vest, iar autoarea
-
28
propune 3 modele diferite, în functie de unghiul înclinarii. Astfel, pentru unghiuri cuprinse între 0,1˚ si
0,2˚, adâncimea în valea Cechirgei variaza între 80 si 160 m (fig. 17).
Analiza cuprinde si evolutia acestei rampe de-a lungul Oxfordianului, în functie de
transgresiunile si regresiunile marine (fig. 18).
De mentionat ca imaginea prezinta sugestia autoarei ca adâncimea în zona Cechirgea a
variat în limitele 60-90 m; acesta este intervalul considerat cel mai plauzibil.
In lucrarea sa din 1997, A. Pisera subliniaza si el, asa cum reiese si din figura 17 (dupa
Herrmann, 1996), ca încheierea evolutiei populatiilor de spongieri dezvoltate în Oxfordian este
datorata regresiunii tithoniene, confirmând, astfel, ipoteza autoarei germane. In aceeasi lucrare,
Pisera discuta diversele teorii asupra batimetriei faciesurilor spongolitice din Jurasicul superior, iar în
final, sustine posibilitatea ca spongierii sa fi proliferat într-un interval foarte larg de adâncimi, cuprins
între 600-700 m (limita inferioara) si 60-100 m (limita superioara – a sedimentelor ce contin si corali).
Studiul lui Dragastan, Neagu, Barbulescu si Pana (1998) reia în discutie aprecierile lui
Draganescu referitoare la adâncimea de 10-20 m de dezvoltare a faciesului cu spongieri.
Fig. 17. Variatia batimetrica în formatiunea Casimcea (dupa Herrmann, 1996).
V E
-
29
Fig. 18. Modelul dezvoltarii rampei carbonatice în Oxfordian (dupa Herrmann, 1996).
-
30
Dintre toate organismele din asociatia faunistica a perimetrului studiat, spongierii sunt cei
care sunt în masura sa ne ofere cele mai importante indicii de ordin batimetric. Atât cercetarile
paleontologice, cât si studiile de biologie efectuate pe organisme actuale sustin ca lithistidele sunt
cantonate la adâncimi mai mici, în timp ce populatiile de hexactinellide prolifereaza la adâncimi mai
mari. Calcispongii, frecvent asociati cu recifii coraligeni, sunt considerati indicatori de adâncime mai
redusa. Observatiile noastre, însa, ne îndeamna sa nu generalizam aceasta opinie, deoarece ea nu
pare sa se aplice decât genurilor de spongieri calcarosi de dimensiuni mici; de altfel, acestea sunt
cele care se asociaza faciesului coraligen. Pe valea Veriga, acest facies este de vârsta
kimmeridgiana si, asa cum au remarcat toti autorii citati mai sus care au studiat zona, este vorba,
într-adevar, de un facies de adâncime mai redusa. Gasim, însa, spongieri calcarosi (genurile
Stellispongia, Peronidella si mai rar Eudea, Eusiphonella) diseminati în populatiile de hexactinellizi
oxfordieni de facies mai adânc (obs. pers.). Ponderea lor în asociatia faunistica unde apar este la fel
de importanta ca si în asociatia coraligena, astfel încât nu exista nici un motiv sa credem ca
prezenta lor acolo este accidentala si nereprezentativa. Aceasta observatie confirma parerea lui
Pisera (1997) care mentiona calcispongii ca indicatori de adâncime cu rezerva. Acesta este, probabil
si unul din motivele pentru care limita batimetrica superioara propusa de el pentru faciesul
spongolitic este de 60-100 m, adica sensibil mai jos decât ar sugera prezenta coralilor si spongierilor
calcarosi asociati acestei limite.
Autorul polonez aminteste în lucrarea sa (1997) de studii efectuate pe sedimente actuale cu
compozitie similara biofaciesului cu spongieri, sedimente ce contin foraminifere planctonice, spiculi,
resturi de echinoderme si care au, în zilele noastre, adâncimi de formare cuprinse între 119 si 141
m, interval ce se apropie de aprecierile lui R. Herrmann (1996).
Opiniile cercetatorilor citati precum si observatiile personale m-au determinat sa ne formam o
parere asemanatoare celei a R. Herrmann (1996), astfel încât consider ca adâncimea rampei în
zona de dezvoltare a populatiilor de spongieri din zona Cechirgea se situa în intervalul 60-100 m,
deci sub limita de actiune a valurilor de furtuna.
Mediul de dezvoltare de tip rampa si conditiile particulare de viata au permis înflorirea unei
comunitati faunistice aparte. Aceasta asociatie are asemanari substantiale doar cu faunele din
Germania si Polonia si se deosebeste net de cea din Franta, de exemplu cu care nu are comune
decât 6 genuri din cele 22 prezente acolo si tot 22 si în Dobrogea. Vom încerca sa mai subliniem, pe
parcursul lucrarii, caracterul aparte al asociatiei oxfordiene dobrogene.
-
31
5.4. Studii statistice In lucrarea sa din 1997, Pisera a mentionat o observatie personala care, aplicata la
perimetrul care face obiectul studiului de fata, constituie fundamentul încercarilor statistice din acest
capitol. Conform ideii autorului polonez, putem afirma ca, plecând de la considerentul ca mediul de
sedimentare a permis conservarea corpului spongierilor în conditii favorabile, indiferent de tipul sau
rezistenta scheletului, se desprinde concluzia ca fosilele de la Cechirgea redau întreaga paleta a
comunitatii de spongieri, ceea ce permite si interpretari cantitative ori statistice. Cu alte cuvinte, dupa
moartea organismelor, conditiile de mediu au permis conservarea spongierilor, atât a celor cu
schelet silicios, cât si a celor cu schelet mixt, ori calcaros. Nu intentionam sa sustinem ideea ca s-au
conservat toate vietuitoarele din asociatie, ci ca pastrarea unor exemplare din fiecare tip este
dovada sansei egale de fosilizare. Aceasta este temeiul care ne-a determinat sa apreciem ca fosilele
recoltate pot da indicii asupra compozitiei reale a asociatiei faunistice.
Oarecum pe baza aceluiasi rationament am considerat fauna observata ca fiind
reprezentativa si din aceasta, fauna recoltabila si, mai departe, fauna identificabila ca având
pondere suficienta pentru studiul cantitativ.
Spongierii reprezinta 60,2% din totalul faunei recoltate în 33 de locatii de prelevare. Celelalte
grupe de organisme cu pondere importanta sunt: brachiopodele (13,9%), amonitii (7,7%), bivalvele
(5,4%). Mai putin de 5% din fauna sunt detinute de echinide si crinoidee, corali, gastropode,
chaetetide, belemniti si sclerospongi. De mentionat ca aceste procente au fost calculate pe baza
faunei recoltate doar în punctele de aflorare specificate si reprezinta fauna din faciesul cu spongieri,
inclusiv din zona de întrepatrundere dintre faciesul cu spongieri si cel coraligen din Kimmeridgianul
membrului de Topalu. Mai trebuie amintit si ca nu am tinut cont pentru calculul acestor ponderi, de
stromatolite (ca urme de viata), care sunt omniprezente, de viermii serpulizi (foarte des întâlniti) si de
organismele perforante (gasite doar ca urme), deoarece aceste grupe sunt imposibil de cuantificat.
Raporturile cantitative dintre diferitele grupe de organisme sunt reprezentate în fig. 19.
-
32
60%
0%
14%
5%1%
4%4% 2%
8% 1%1%
Spongieri Sclerospongi Brachiopode Bivalve Gastropode EchinideCrinoidee Corali Amoniti Chaetetide Belemniti
Fig. 19. Distributia grupelor de organisme.
Se observa cu usurinta dominanta spongierilor asupra celorlalte grupe de vietuitoare.
Daca ne raportam strict la fauna bentonica, adica la componenta efectiva a asociatiei
jurasice superioare, fara a tine seama de resturile organismelor nectonice (ale cefalopodelor), atunci
raporturile cantitative sunt cele din fig. 20.
0.0
10.0
20.0
30.0
40.0
50.0
60.0
70.0
Spon
gieri
Scler
ospo
ngi
Brac
hiopo
de
Bivalv
e
Gastr
opod
e
Echin
ide
Crino
idee
Coral
i
Chae
tetide
%
Fig. 20. Ponderea grupelor de organisme în bentos.
Spongierii reprezinta 98,1% din totalul poriferelor recoltate.
Argumentele de ordin stratigrafic si batimetric prezentate anterior sustin opinia ca pe masura
parcurgerii zonei de aflorare de la Cechirgea, trecem de la o vârsta inferioara la una superioara si de
-
33
la o adâncime mai mare la una mai redusa. Daca în privinta adâncimii nu putem preciza cifre exacte,
vârsta poate fi relativ apreciata pe baza biozonarilor. Graficul distributiei populatiei de porifere,
functie de variatia adâncimii este prezentat în fig. 21.
GRAFIC POPULATIE PORIFERE
13
14
15
16
17
18
0 10 20 30 40 50 60 70
numar de exemplare
loca
tie d
e pr
elev
are
Total
Fig. 21. Variatia numerica a exemplarelor de porifere pe masura cresterii adâncimii.
Cresterea
-
34
5.5. Comparatii
5.5.1. Observatii generale
Fara îndoiala, ca prima comparatie trebuie facuta cu celelalte ocurente ale faciesului
spongolitic din România, respectiv cu zona central-estica a Dobrogei centrale, unde caracteristicile
de facies sunt net diferite fata de vestul ei. Regiunea sinclinalului Casimcea, ce cuprinde un
perimetru vast, prin valea Visternei – Gura Dobrogei – Casian – Cheia – Mireasa ofera largi zone de
aflorare ale Callovianului, Oxfordianului si Kimmeridgianului, într-o mare varietate de faciesuri.
Depozitele spongolitice din aceste ocurente au trasaturi aparte care, însa, nu fac subiectul lucrarii de
fata. Ele au fost subliniate într-o serie de lucrari ale altor cercetatori si vor mai face obiectul unor
studii viitoare.
Materialul si documentatia avute la dispozitie ne permit o serie de comparatii sumare cu
situatiile din alte puncte de aflorare ale faciesului spongolitic european.
Fata de zona, pre-betica din sudul Spaniei, observam o serie de asemanari izbitoare atât în
ceea ce priveste tipul de constructie microbialitica, cât si din punct de vedere al aspectului general al
depozitelor si chiar, într-o masura mai mica, al comunitatii faunistice. In plus, aceleasi consideratii
tafonomice referitoare la pozitia de viata si de fosilizare ale spongierilor sunt facute si de autori ce au
studiat aflorimentele din Spania (Oloriz, 2003). La fel ca si în Dobrogea, se remarca o bogata fauna
epibionta pe corpul spongierilor, aparent dezvoltata din cursul vietii si, evident, dupa moarte. Atât în
cazul aflorimentelor din Spania, cât si al celor din Portugalia, se remarca, asemanator cu vestul
Dobrogei, constructii biostromale, cu aport trombolitic si terigen, precum si o trecere spre un facies
coraligen, cu o zona de întrepatrundere. Recifii de corali sunt, în toate situatiile, bine reprezentati
(Leinfelder, 1994). Spre deosebire, însa, de parerea autorului mentionat, în România, faciesul
coraligen nu este dezvoltat în Oxfordian, în acelasi timp cu cel spong-algal, dar la adâncime mai
redusa. Aspectele batimetrice indica, într-adevar, o descrestere treptata a adâncimii pe masura
avansarii spre sud, în directia localitatii Topalu, dar aceasta descrestere este simultana cu trecerea
de la Oxfordian la Kimmeridgian, atestata si de Barbulescu (în Dragastan si al., 1998), în conditiile
unei regresiuni marine. In aceeasi ordine de idei, reconstituirea mediului depozitional din Jurasicul
superior, publicata de Leinfelder et al. (1998), cu recif coraligen dezvoltat simultan cu cel spongo-
microbialitic, în intervale batimetrice diferite dar pe aceeasi platforma, nu se regaseste si în cadrul
Dobrogean sau, cel putin, nu poate fi certificata în perimetrul studiat, decât poate, pentru un interval
foarte scurt de timp, la limita Oxfordian-superior – Kimmeridgian, pentru care în afloriment, se
remarca o întrepatrundere pe arie restrânsa între cele doua faciesuri, corespunzatoare trecerii de la
un tip la altul. Modelul autorului mentionat, însa, are corespondent în alte locatii din megafaciesul
spongolitic european, ceea ce a permis o comparatie a abundentei spongierilor si coralilor în
Jurasicul superior (fig. 22).
-
35
Fig. 22. Tendinta generala de crestere a nivelului marii, manifestata de-a lungul
Jurasicului, a permis aparitia de spatii potrivite formarii de recifi. Acest fapt, coroborat cu cresterea numarului de organisme constructoare a dus la marirea numarului de recifi în Jurasic (dupa Leinfelder, 1998).
Una dintre cele mai asemanatoare regiuni din lantul recifal spongolitic european, cu situatia
din România, este cea din Jura alba, din Germania, atestata în primul rând de numarul foarte mare
genuri si specii comune de spongieri, ca principal element macrofaunistic din asociatie. Un studiu
interesant al recifilor germani, publicat în 2004 de Olivier si al., trateaza pentru prima data problema
nannofosilelor din depozite, în raport cu adâncimea, rata de sedimentare, vârsta. Reconstituirea
facuta de autorul mentionat este prezentata în fig. 23.
(A) Mediul de self adânc este caracterizat de dezvoltarea puternica a unui recif spongo-microbialitic. Depozitele mixte carbonatice-siliciclastice caracteristice structurii de self adânc din Oxfordianul superior cuprind atât acumulari de nannoplancton calcaros cât si aport de mâl carbonatic de pe platforma adiacenta predominant carbonatica. (B) Schita ce prezinta relatia strânsa dintre fazele succesive de crestere a recifului si întrepatrunderile laterale marno-calcaroase care înregistreaza un volum variabil de nannofosile calcaroase (dupa Olivier si al., 2004).
Fig. 23. Reproducere schematica a structurii selfului adânc în timpul
Oxfordianului.
-
36
Nannofosile calcaroase au putut fi identificate si în sedimentele din zona Cechirgea, în
faciesul spong-algal, fie în matricea micritica, fie în umplutura cavitatii paragastrice a spongierilor (Pl.
I, fig. 3), dar aceste organisme nu au facut obiectul unui studiu aparte.
In plansa II sunt figurate, câteva exemplare de porifere din Germania foarte asemanatoare cu
cele din România, în timp ce în plansa III sunt prezentate imagini de spongieri caracteristici
ocurentelor din zona Tubingen si care nu au corespondent în fauna oxfordiana Dobrogeana, sau nu
au putut fi gasite pe teren, desi literatura le aminteste.
Leinfelder (1993) prezinta în studiul sau o comparatie a conditiilor batimetrice si de fund în
câteva ocurente ale faciesului spongolitic din Europa occidentala (fig. 24), la care, adaugând
imaginile din fig. 18, întregim tabloul varietatii mediului depozitional de-a lungul lantului recifal
spongolitic de-a lungul Europei.
Facies coraligen / oolitic
Facies de spongieri siliciosi Facies mixt coraligen cu spongieri siliciosi
Fig. 24. Sectiuni mult simplificate prinJurasicul superior de pe selful nordicTethyan si Bazinul Lusitanian, custructuri recifale. Selful Tethyanprezinta caracteristici de rampa, în timpce Bazinul Lusitanian este caracterizatprintr-o diferentiere puternica de faciesdatorita activitatii sale tectonice (dupaLeinfelder, 1993).
Predominant calcar
Predominant marna
Siliciclaste grosiere
-
37
Cele mai interesante comparatii pot fi, însa, facute cu recent descoperitul recif de spongieri
actual. Localizat în largul coastelor Columbiei Britanice, în vestul Canadei, reciful respectiv,
identificat în 1999 si studiat ulterior, pare o reproducere a recifilor spongolitici jurasici, o continuare
peste timp a unui tip de comunitate ce se presupunea a fi disparuta. Dezvoltat la adâncimi cuprinse
între 90 si 250 m, corespunde intervalului batimetric considerat plauzibil si în cazul depozitelor
dobrogene. Dimensiunile bioconstructiei actuale sunt mai modeste: cea mai întinsa dintre ele nu
depaseste cca 7 km lungime, 20 m înaltime, dar se prezinta tot ca o înlantuire recifala, fiind
cantonata în special în vaile de eroziune glaciara formate acum 13.000 ani (Krautter, 2004; Scott,
2005). Din punct de vedere faunistic, biodiversitatea faciesului actual pare mult mai scazuta, dar
principalele componente sunt tot spongierii siliciosi, în forme actuale (Pl. I,fig. 1).
5.5.2. Caractere faunistice endemice
In 2004, Ungureanu si Barbu au publicat un studiu legat de caracteristicile distinctive ale
faunei de spongieri Jurasic superioare din vestul Dobrogei centrale, fata de celelalte ocurente ale
faciesului spongolitic european. Autorii observa ca, fata de fauna de spongieri oxfordieni din Franta,
care numara 22 de specii, numai 6 sunt comune cu cele cunoscute în România; în Germania, din
112 specii, 19 au fost gasite si în tara noastra si numai 4 specii din România se regasesc în cele 11
descrise de Mehl si Fursich (1987) din India. Aceste cifre reprezinta un interval de 17 pâna la 36 de
procente de fauna comuna cu alte ocurente. Totusi, nici unul dintre cele 22 de genuri si 41 de specii
descrise pâna acum în Dobrogea nu sunt mentionate numai aici. O singura varietate de
Cribrospongia reticulata (Goldfuss) pare sa fie strict locala. Aceasta situatie se datoreaza, în buna
masura, faptului ca nu s-au putut izola pâna acum structuri scheletice din fosilele de spongieri
dobrogene, care sa permita determinari taxonomice indiscutabile.
In ciuda acestei situatii, autorii mentionati au reusit sa surprinda o serie de caracteristici
morfologice macroscopice la spongierii din perimetrul care a facut si obiectul studiului de fata,
caracteristici care sunt specifice zonei, chiar daca au fost observate la specii cunoscute si în alte
regiuni. Cele mai evidente dintre acestea se refera la densitatea porilor la speciile Laocoetis
parallela (Goldfuss) si Laocoetis procumbens (Goldfuss) si sunt figurate în Pl. , fig. . Astfel, se
remarca o densitate cu pâna la 40-80% mai mare a porilor la specia L. parallela si cu pâna la 40-
170% mai mare la specia L. procumbens la exemplarele dobrogene fata de descrierile speciilor.
Cauzele acestor particularitati nu au putut fi explicate, dar sunt atribuite conditiilor de mediu.
-
38
CONCLUZII
Dobrogea centrala reprezinta extremitatea estica a Megfaciesului Spongolitic European si
este o regiune de referinta si cea mai reprezentativa pentru fauna de spongieri fosili din România.
Constructiile carbonatice se întind de la est la vest, din sinclinalul Casimcei si pâna în faleza Dunarii.
Ele sunt rezultatul activitatii unora dintre cele mai vechi si mai primitive vietuitoare de pe planeta,
fiind constituite, în principal, din structuri microbialitice stromatolitice si spongieri.
In Oxfordianul superior, asociatiile faunistice cu spongieri s-au dezvoltat pe un fund marin de
tip rampa, mai putin comun de-a lungul centurii spongolitice europene. Fundul marii avea o înclinare
slaba de la est spre vest care determina o diferenta de adâncime de câteva zeci de metri între
sinclinalul Casimcei si perimetrul care a facut obiectul lucrarii de fata. Aceasta diferenta a fost
suficienta pentru ca asociatiile faunistice cu spongieri din estul si vestul Dobrogei sa fie substantial
diferite. Astfel, în est se remarca micro-stromatolite si stive groase de spongieri plati suprapusi, iar în
vest mega-stromatolite si o abundenta de spongieri cu forme cilindrice, conice, flabeliforme, de
dimensiuni uneori gigantice.
Odata cu Oxfordianul superior, în aceasta zona, mai devreme decât în alte puncte ale
aceluiasi facies din Europa, începe o regresiune marina care avea sa puna capat acestei faune.
Astfel, în Kimmeridgian, faciesul spongolitic este înlocuit treptat cu unul recifal coraligen.
Particularitatile conditiilor de mediu din aceasta zona se reflecta în unele caracteristici
morfologice, dimensionale ale organismelor studiate.
---
Aduc, pe aceasta cale, multumirile mele doamnei lect. dr. Iuliana Lazar pentru sprijinul
acordat, îndrumarea constructiva si observatiile valoroase. De asemenea, ramân îndatorat d-lui dr.
ing. Constantin Bucur pentru ajutorul logistic în editarea lucrarii.
-
39
BIBLIOGRAFIE
1. Andrasanu A. si colab., 1982 – Calcarele cu spongieri din valea Cechirgea-Topalu – Rezervatie
geologica (jud. Constanta) în Univ. Buc., Monumente geologice ale naturii, pag. 77-86, Bucuresti 2. Antonescu C. S., 1928 – Spongieri jurasici din Dobrogea – Acad. Rom.-Memoriile Sectiunii
Stiintifice, seria III, tom. V, pag. 481-500, Bucuresti 3. Barbulescu A., 1967 – Asupra unor spongieri calcarosi jurasici din Dobrogea – Buletinul
Societatii de Stiinte Geologice din R. S. România, vol. X, pag. 229-240, Bucuresti 4. Barbulescu A., 1970 – Corelarea faciesurilor organogene din sinclinalul Casimcea cu cele din
sinclinalul Baltagesti-Topalu (Dobrogea centrala) – Buletinul Societatii de Stiinte Geologice din R. S. România, vol XIII, pag. 155-176, Bucuresti
5. Barbulescu A., 1971 – Asupra Jurasicului mediu din sinclinalul Casimcei (Dobrogea centrala) – Analele Universitatii Bucuresti, Geologie, an XX, pag. 141-155, Bucuresti
6. Barbulescu A., 1972 – Asupra “recifilor” neojurasici din Dobrogea centrala – Studii si Cercetari de Geologie, Geofizica, Geografie, seria Geologie, vol. 17, pag. 91-107, Bucuresti
7. Barbulescu A., 1974 – Stratigrafia Jurasicului din vestul Dobrogei Centrale, Bucuresti 8. Barbulescu A., 1976 – Les Considerations Stratigraphiques în Roniewicz E. – Les
Scleractiniaires du Jurassique superieur de la Dobrogea Centrale, Roumanie – Palaeontologia Polonica, nr. 34, Varsovia
9. Barbulescu A., 1979 – Cephalopodes de l’Oxfordien inferieur en Dobrogea centrale – Revue Roumanie de Geologie, Geophysique et Geographie, tom 23, nr. 1, pag. 105-109
10. Barbulescu A., Dragastan O., 1972 – Correlation of the Upper Jurassic Faunas in Central Dobruja and the Haghimas Massif (Romania) – Revue Roumaine de Geologie, Geophysique et Geographie, tom 16, nr. 1, pag. 40-42, Bucuresti
11. Chiriac M., Barbulescu A. si colab., 1977 – La Dobrogea centrale et du sud pendant le Jurassique et le Cretace – Revue Roumaine de Geologie, Geophysique et Geographie, tom 21, pag. 147-151
12. Draganescu A., 1976 – Constructional to Corpusclar Spongalgal, Algal and Coralgal Facies in the Upper Jurassic Carbonate Formation of Central Dobrogea (the Casimcea Formation) în Patrulius D. si colab. – Inter. Coll. Carb. Rocks/Evapor. Roumania – Guidebook 15, pag. 15-43, Bucuresti
13. Dragastan O., Neagu Th., Barbulescu A., Pana I., 1998 – Jurasicul si Cretacicul din Dobrogea centrala si de sud (paleontologie si stratigrafie), Bucuresti
14. Gaillard C., 1972 – Les eponges siliceuses des calcaires lites du Jura meridional (Oxfordien superieur) – Doc. Lab. Geol. Fac. Sci. Lyon, pag. 103-148, Lyon
15. Goldfuss A., 1862 – Petrefacta Germaniae, Ed. 2, partea I, Leipzig 16. Gradinaru E., Barbulescu A., 1994 – Upper Jurassic Brachiopod Faunas of Central and North
Dobrogea (Romania): Biostratigraphy, Paleoecology and Paleobiogeography – Jb. Geol. B.-A., band 137, heft 1, pag. 40-84, Viena
17. Herrmann R., 1996 – Entwicklung einer oberjurassichen Karbonatplattform: Biofazies, Riffe und Sedimentologie im Oxfordium der Zentralen Dobrogea (Ost-Romanien) – Berliner geowiss. Abh., E19, pag. 1-101, Berlin
18. Krautter M., 1995 – Kieselschwamme als potentielle Indikatoren fur Sedimentationsrate und Nahrstoffangebott am Beispiel der Oxford-Schwammkalke von Spanien – Profil, 8, pag. 281-304, Stuttgart
19. Krautter M., Barrie J. V., Conway K. W., Austin W. C., Neuweiler M., 2000 - Hexactinellid sponge reefs in the past, present and future - Geological Association of Canada Annual Meeting. Program with Abstracts
20. Krautter M., 2003 – Research of GeoBio-CenterLMU members highlighted – GeoBio-CenterLMU-News Flash – online
21. Leinfelder R. R., 1993 – Upper Jurassic reef types and controling factors – Profil, vol. 5, pag. 1-45
22. Leinfelder R. R. si colab., 1994 – The Origin of Jurassic Reefs: Current Research Developments and Results – Facies, 31, pag. 1-56, pl. 1-4, Erlangen
23. Leinfelder R. R., 1998 – Reefs and Global Climate: Conclusions for our future? – Jurassic Reef Park - online
24. Leinfelder R.R., Werner W., Nose M., Schmid D. U., Krautter M., Laternser R., Takacs M., Hartmann D., 1998 – Paleoecology, Growth Parameters and Dynamics of Coral, Sponge and
-
40
Microbolite Reefs of the Late Jurassic - Le “Vergleichende Palokologie und Faziesentwicklung oberjurassischer Riffstrukturen des westlichen Tethys-Nordrandes und des Lusitanischen Beckens (Zentraiportugal)/E Project
25. Mehl D., Fursich F. T., 1997 – Middle Jurassic Porifera from Kachchh, Western India – Palaontologische Zeitschrift, 71 (1/2), pag. 19-33, Stuttgart
26. Naeem S., Baker A. C., 2005 – Paradise sustained – Natote, vol. 433, pag. 370-371 27. Neagu Th., Lazar I., Cîrnaru P., 2002 – Paleozoologia nevertebratelor, vol. I, Bucuresti 28. Olivier N., Pittet B., Mattioli E., 2004 – Palaeoenvironmental control on sponge-microbialite reefs
and contemporaneous deep-shelf marl-limestone deposition (Late Oxfordian, southern Germany) – Palaeogeography, Palaeoclimatology Palaeoecology, vol. 212, pag. 233-263
29. Oloriz F., Reolid M., Rodriguez-Tovar F. J., 2003 – A Late Jurassic Carbonate Ramp Colonized by Sponges and Benthic Microbial Communities (External Prebethic, Southern Spain) – Palaios, vol. 18, pag. 528-545.
30. Pisera A., 1991 – Upper Jurassic Sponge Megafacies in Spain: Preliminary Report în Reitner J., Keupp H. – Fossil and Recent Sponges, pag. 486-497, Berlin
31. Pisera A., 1997 – Upper Jurassic Siliceous Sponges from the Swabian Alb: Taxonomy and Paleoecology – Palaeontologia Polonica, nr. 57, Varsovia
32. Pisera A., 1999 – Postpaleozoic History of the Siliceous Sponges with Rigid Skeleton – Memoires of the Queensland Museum, 44, pag. 463-472, Brisbane
33. Scott A., 2005 - B.C.’s reefs among science’s great finds – Coastlines Archives 34. Simionescu I., 1909 – Straturile jurasice dintre Hârsova si Boasgic (Dobrogea) – An. Inst. Geol.
Rom., an III, pag. 1-35, Bucuresti 35. Trammer J., 1982 – Lower to Middle Oxfordian Sponge of the Polish Jura – Acta Geol. Pal., vol.
32, nr. 1-2, pag. 1-39, Varsovia 36. Ungureanu D., 2003 – Paleoecologia depozitelor cu spongieri de vârsta Jurasic superioara din
vestul Dobrogei centrale (perimetrul Tichilesti-Ghindaresti) – Lucrare de diploma 37. Ungureanu D., Barbu E., 2002 – Spongierii din Valea Cechirgea – Determinari si relatii
paleoecologice – comunicare la Sesiunea de comunicari stiintifice a studentilor, Iasi 38. Ungureanu D., Barbu E., 2004 – Endemic Features of the Upper Jurassic Sponges in the
Western Central Dobrogea (Atârnati-Cechirgea Perimeter) – Acta Palaeontologica Romaniae, vol. 4, pag. 493-502
39. Wood R., 1998 – The Ecological Evolution of Reefs – Annu. Rev. Ecol. Syst., vol 29, pag. 179-206.
-
41
Plansa I
1. Spongier silicios din reciful spongolitic din largul Columbiei Britanice (dupa Scott, 2005) 2. Rhynchonellide (Lacunosella) – valea Cechirgea – Oxfordian superior.
3. Nannofosila în calcar micritic – esantion din valea Cechirgea – Oxfordian superior – sectiune
subtire vazuta în lumina polarizata, nicoli II, x 6,2.
-
42
Plansa I 1
2
3
-
43
Plansa II - fauna similara Germania – România -
1. Cnemidiastrum (Zittel) – specimen din Jura Alba (Germania) – Oxfordian - fauna similara cu cea dobrogeana.
2. Cypellia (Pomel) – specimen din Jura Alba (Germania ) – Oxfordian – fauna similara cu cea
dobrogeana.
3-5. Spongieri fosili nedeterminati, prezentati pentru a exemplifica similitudinile dintre faunele fosile din recifii spongolitici germani si dobrogeni. Fig. 3 si 4 – exemplar din Jura Alba (Germania) – Oxfordian. Fig. 5 – exemplar din valea Cechirgea – Oxfordian superior (col. A. Barbulescu)
6-7. Casearia (Quenstedt) – specimene din Jura Alba (Germania) – Oxfordian – fauna similara cu
cea dobrogeana.
-
44
Plansa II
1 2
3 4 5
6 7
-
45
Plansa III - deosebiri faunale Germania -
1-4. Spongieri fosili nedeterminati, prezentati pentru a exemplifica deosebirile dintre faunele fosile din recifii spongolitici germani si dobrogeni – exemplare din Jura Alba (Germania) – Oxfordian. Fig. 1 – Eusiphonella?. Fig. 2 – Stellispongia?. Fig. 3 – Eusiphonella?. Genurile ar putea fi comune, dar morfologiile, respectiv speciile sunt net distincte de cele dobrogene.
-
46
Plansa III 1
2
3
4
-
47
Plansa IV
- caractere endemice -
1, 4. Laocoetis parallela (Goldfuss) – valea Cechirgea – Oxfordian superior. 2. Laocoetis procumbens (Goldfuss) – valea Veriga – Oxfordian superior. 3. Laocoetis procumbens (Goldfuss) – valea Cechirgea – Oxfordian superior. 5. Specimenul din fig. 1, detaliu x 4. 6. Specimenul din fig. 4, detaliu x 4 – numararea porilor pe cm patrat.
7. Specimenul din fig. 3, detaliu x 4 – numararea porilor pe cm patrat.
8. Specimenul din fig. 4, detaliu x 4; sageata rosie indica locul de bifurcare a rândurilor
verticale de pori.
9. Specimenul din fig. 1, detaliu x 4.
-
48
Plansa IV
1 2 3
4
5 6 7
8 9